Locuri Din România Ce Abundă de Energie Pozitivă

6
Locuri din România ce abundă de energie pozitivă de Daniela Purgaru Se spune că România abundă de spaţii în care energia pozitivă musteşte. Chiar dacă nu suntem conştienţi de aceste lucruri, pentru că nu le vedem, putem descoperi, în diverse perindări prin ţară, că ajungem în zone în care ne cuprind, aparent inexplicabil, liniştea şi pacea şi parcă ne vindecăm de gândurile negative. Acestea se află în special în ariile muntoase sau în cele cu încărcătură istorică deosebită, intens apreciate în vremea dacilor, spre exemplu. Pasul obosit şi sufletul chinuit trebuie să se oprească la intervale regulate în aceste colţuri de Rai, unde, în linişte, se poate medita. Vă veţi regăsi astfel, cu siguranţă, odihna mentală de care aveţi nevoie, se va produce o revigorare psihică şi vă veţi încărca bateriile cu energie pozitivă. Iată o listă cu câteva dintre astfel de locuri, cu puteri tămăduitoare pentru suflet: - Mănăstirea Peştera Ialomiţei - comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa; - Peştera Moşului, Stânca Dorinţelor - zona Mănăstirea Cetăţuia, comuna Cetăţeni, judeţul Argeş; - Peştera Cuv. Ioanichie Schimonahul (secolul al XVII-lea) - Sihăstria „Valea Chiliilor”, Muscel, judeţul Argeş, pe versantul muntelui de la Mănăstirea Cetăţuia; - Peştera (Paraclis) Sf. Antonie de la Iezeru - schit Iezeru, sat Cheia, Băile Olăneşti; - zona crucii de pe Muntele Cozia; - peşterile Cuv. Daniil şi Misail - zona Mănăstirea Turnu, Călimăneşti, judeţul Vâlcea; - Peştera Cuv. Neofit Sihastrul şi cea a Cuv. Meletie Sihastrul (cu un izvor tămăduitor) - Mănăstirea Stânişoara - Nucet, Sat Păuşa (gara Jiblea), lângă Mănăstirea Turnu - Călimăneşti, judeţul Vâlcea; - Mănăstirea Maglavit - comuna Maglavit (lângă Calafat), judeţul Dolj; - zona crucii de la Coslogeni - comuna Coslogeni (pe Şoseaua Călăraşi - Feteşti); - Mănăstirea Dervent - comuna Ostrov, judeţul Constanţa; - Peştera Sf. Ap. Andrei - Mănăstirea „Peştera Sf. Andrei”, comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa; - Peştera Sf. Ioan Casian - Mănăstirea „Peştera Sf. Ioan Casian”,

Transcript of Locuri Din România Ce Abundă de Energie Pozitivă

Page 1: Locuri Din România Ce Abundă de Energie Pozitivă

Locuri din România ce abundă de energie pozitivăde Daniela Purgaru

Se spune că România abundă de spaţii în care energia pozitivă musteşte. Chiar dacă nu suntem conştienţi de aceste lucruri, pentru că nu le vedem, putem descoperi, în diverse perindări prin ţară, că ajungem în zone în care ne cuprind, aparent inexplicabil, liniştea şi pacea şi parcă ne vindecăm de gândurile negative. Acestea se află în special în ariile muntoase sau în cele cu încărcătură istorică deosebită, intens apreciate în vremea dacilor, spre exemplu. Pasul obosit şi sufletul chinuit trebuie să se oprească la intervale regulate în aceste colţuri de Rai, unde, în linişte, se poate medita. Vă veţi regăsi astfel, cu siguranţă, odihna mentală de care aveţi nevoie, se va produce o revigorare psihică şi vă veţi încărca bateriile cu energie pozitivă.

Iată o listă cu câteva dintre astfel de locuri, cu puteri tămăduitoare pentru suflet:- Mănăstirea Peştera Ialomiţei - comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa;- Peştera Moşului, Stânca Dorinţelor - zona Mănăstirea Cetăţuia, comuna Cetăţeni, judeţul Argeş;- Peştera Cuv. Ioanichie Schimonahul (secolul al XVII-lea) - Sihăstria „Valea Chiliilor”, Muscel, judeţul Argeş, pe versantul muntelui de la Mănăstirea Cetăţuia;- Peştera (Paraclis) Sf. Antonie de la Iezeru - schit Iezeru, sat Cheia, Băile Olăneşti;- zona crucii de pe Muntele Cozia;- peşterile Cuv. Daniil şi Misail - zona Mănăstirea Turnu, Călimăneşti, judeţul Vâlcea;- Peştera Cuv. Neofit Sihastrul şi cea a Cuv. Meletie Sihastrul (cu un izvor tămăduitor) - Mănăstirea Stânişoara - Nucet, Sat Păuşa (gara Jiblea), lângă Mănăstirea Turnu - Călimăneşti, judeţul Vâlcea;- Mănăstirea Maglavit - comuna Maglavit (lângă Calafat), judeţul Dolj;- zona crucii de la Coslogeni - comuna Coslogeni (pe Şoseaua Călăraşi - Feteşti);- Mănăstirea Dervent - comuna Ostrov, judeţul Constanţa;- Peştera Sf. Ap. Andrei - Mănăstirea „Peştera Sf. Andrei”, comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa;- Peştera Sf. Ioan Casian - Mănăstirea „Peştera Sf. Ioan Casian”, comuna Târguşor, sat Casieni, judeţul Constanţa;- bisericuţele rupestre - Basarabi, comuna Murfatlar, judeţul Constanţa;- complexul rupestru - comuna Dumbrăveni, judeţul Constanţa;- zona Sfinxului din Bucegi;- Cetatea Sarmizegetusa Regia;- Martiriconul de la Niculiţel - sat Niculiţel, judeţul Tulcea;- Templul Ursitelor - localitatea Şinca Veche, între Braşov şi Făgăraş;- schitul rupestru Corbii de Piatră - sat Corbi, judeţul Argeş, lângă Domneşti.

„Am primit diverse mesaje din Planurile Superioare“

de Cătălina Tăgârţă

- Dimitria Puchia, despre revelaţiile avute la centrele energetice din ţară

Deşi unora le poate părea greu de crezut, locurile încărcate energetic există cu adevărat. După ce a simţit acest lucru personal, Dimitria Puchia, reprezentanta Interad, s-a hotărât să organizeze periodic tabere la diverse centre energetice din ţară. E vorba atât despre locaţii cunoscute, precum: Sarmizegetusa Regia, Peştera Ialomiţei, Peştera Polovragi, cât şi despre locuri mai greu accesibile, cum ar fi: Grota Părintelui Arsenie Boca, Vârful Omu, zona Munţilor Buzău sau Polovragi. Deplasările sunt organizate în format turistic, dar informaţiile transmise în acest timp sunt axate pe autocunoaştere,

Page 2: Locuri Din România Ce Abundă de Energie Pozitivă

evoluţie şi dezvoltare spirituală, Dimitria având multe de povestit chiar din experienţa sa.

„În locurile pe care le vizităm apar sfere luminoase în fotografii”- Cum a început totul? Cum aţi aflat de existenţa acestor locuri încărcate energetic?- Aţi observat vreodată că, atunci când sunteţi într-un anumit loc, vi se încarcă telefonul dintr-o dată sau că în alt loc se descarcă? Sau să luăm un alt exemplu: starea de oboseală, care dispare instantaneu într-un anumit loc. Ei bine, e vorba despre diverse anomalii care apar atunci

când planurile/dimensiunile interferează. Prima oară am fost la Sarmizegetusa Regia cu un grup de prieteni care simţeau energia locurilor respective, iar eu mă uitam cu jind la ei pe-atunci, dar azi pot spune că mi s-a deschis şi mie această poartă a cunoaşterii, a comunicării... În locurile pe care le vizităm ne apar sfere luminoase în fotografii.

- Cum puteţi explica aceste sfere de lumină? Ce sunt ele?- Atât eu, cât şi mai mulţi autori ai unor cărţi de specialitate - a se vedea terapiile cu îngeri - am primit diverse mesaje din Planurile Superioare, precum: „sferele albe sunt îngeri, iar cele colorate sunt Arhangheli”... Astfel, în momentul în care eşti într-o stare de relaxare sau când te rogi, entităţile apar frecvent în poze. În schimb, când te cerţi şi nu mai este armonie ele dispar.

Polovragi, peştera vindecărilor şi a vindecătorilor- Încercaţi să ne spuneţi că dacă pe o poză făcută într-o peşteră apar nişte cerculeţe albe sau colorate nu înseamnă că n-a fost făcută corect, ci că acolo erau prezente Spirite Înalte?- Exact. Se spune, de exemplu, că cine se aşază în Peştera Polovragi se simte bine. Din cele mai vechi timpuri, în această peşteră se făceau anumite ritualuri de vindecare şi s-au găsit şi dovezi în acest sens. O legendă spune că Zalmoxis a stat trei ani în această peşteră, după care a ieşit de acolo „Îndumnezeit”. Într-adevăr, în Peştera Polovragi se simte prezenţa unei entităţi cu vibraţie înaltă, fapt care m-a determinat să o numesc „o peşteră a vindecărilor şi a vindecătorilor”. Deci totul ţine de trăire. Noi facem în acest sens excursii/tabere de autocunoaştere şi evoluţie spirituală, care sunt mai mult decât turistice. Adică însoţim grupurile, oferim informaţii despre obiective, dar omul, ajungând acolo, vine în contact direct cu vibraţia locului, simte, iar uneori are anumite revelaţii. Nu mergem pe o sugestionare a participantului.

- Dumneavoastră aţi avut revelaţii?- Da. Mulţi cred că pentru a avea o revelaţie, în sensul de a conştientiza anumite aspecte, trebuie să fie cineva în spatele lor, să le sufle uşor în ceafă diverse lucruri sau că trebuie să stai într-un anumit fel şi să faci eforturi deosebite de concentrare. Nu, nu-i deloc aşa. Aceste lucruri pot veni sub diverse forme, iar eu am simţit-o personal. Nu sunt maestru sau guru şi nici nu urmăresc să fac o şcoală iniţiatică, pur şi simplu respect liberul arbitru al participanţilor. Sunt persoane care au revenit şi, chiar dacă au mers de mai multe ori în aceleaşi locuri, trăirile lor sunt mereu altele. Oamenii trebuie să fie conştienţi de potenţialul interior, căci toţi avem capacităţi paranormale, toţi suntem înzestraţi cu aceste „daruri/haruri”, dar e important să ştim cum să le „trezim” şi mai ales să vrem să facem asta... Deci trebuie să simţim şi să vrem cu toţii să trăim într-o lume mai bună.

„În univers, nimic nu e întâmplător”- Sub ce formă aţi primit sau putem primi revelaţiile?- Poţi fi atent la primul gând, la o trăire... Eu, spre exemplu, în prima fază, când mă preocupa ceva anume primeam răspunsul sub forma unui mesaj la nivel mental: ca un gând, ca o părere sau ca un vis. Apoi, în câteva ore sau zile venea şi confirmarea. Cum? Păi să zicem că luam seara o carte, să citesc

Page 3: Locuri Din România Ce Abundă de Energie Pozitivă

ceva, şi o deschideam exact la o pagină care făcea legătura cu ideea mea, deci practic îmi primeam confirmările. În univers, nimic nu e întâmplător, nu există coincidenţe. E o sincronizare Divină perfectă şi e bine să laşi intuiţia liberă, căci ea e „poarta” omului. Prin ea luăm deciziile cele mai bune. De câte ori intervin raţionamentele, intervine şi egoul şi ne pierdem. Un alt mesaj asupra căruia aş vrea să atrag atenţia e că oamenii au uitat să trăiască prezentul. Pierdem şirul lucrurilor şi timpul căutând explicaţii. În loc să trăim în prezent, fie ne proiectăm în viitor, fie ne pierdem în nostalgiile trecutului. La un moment dat eram în apropierea Vârfului Omu când am întrebat dacă e bine ceea ce fac şi mi s-a răspuns: „Da, dar nu toată lumea e pregătită să înţeleagă şi să accepte. Pe unii adevărul îi poate ucide”.

- Cum vine asta?- Continuarea răspunsului pe care l-am primit a fost: „Credinţa e motorul vieţuirii”. Explicaţia este simplă: dacă i-ai zdruncinat credinţa unui om, legătura cu Divinitatea şi sistemul lui de valori, când el nu înţelege şi nu vrea să accepte un alt punct de vedere, i-ai distrus speranţa, dorinţa de a trăi... Venind cu o informaţie pentru care el nu e pregătit, se poate pierde. Aşadar, e important mai întâi să ne cunoaştem, căci doar atunci te poţi controla şi devii stăpân pe tine... Deci taberele sunt de autocunoaştere şi pentru persoane care doresc să evolueze spiritual. În acest fel, automat poţi acţiona benefic pentru tine şi pentru cei din jur.

Autocunoaşterea trebuie să o faci în mijlocul societăţii

- Înţeleg că aceste locuri produc o schimbare în interiorul fiinţei, poţi simţi Entităţile de Lumină din planurile superioare şi poţi primi răspunsuri la întrebări şi la probleme mai noi ori mai vechi?!- Într-adevăr. Niciodată entităţile de lumină nu fac un „boom”. Fiecare percepe locurile acestea pe cât e el de pregătit şi pe câtă informaţie poate să ducă. Eu, spre exemplu, de fiecare dată când mă întorc într-un loc încărcat energetic am alte trăiri, alte revelaţii. De fapt, dacă vrei să devii mai bun ai ocazia să descoperi mai multe despre propria persoană călătorind alături de semenii tăi. Autocunoaşterea trebuie să o faci în mijlocul societăţii, unde cel de lângă tine e ca o oglindă, iar când acesta greşeşte gândeşte-te: „Ai fost şi tu la un moment dat ca el?”

- Ne daţi, vă rog, exemplu de câteva locuri încărcate energetic?- Zona Dobrogei e foarte încărcată energetic. Alte câteva destinaţii ar fi: zona Munţilor Bucegi, Polovragi, zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, locurile prin care a trecut părintele Arsenie Boca - multe dintre acestea nu sunt cunoscute. Sunt foarte multe locaţii, iar unele dintre ele pot fi găsite pe site-ul nostru: www.interad.ro.

„Aţi observat vreodată că, atunci când sunteţi într-un anumit loc, vi se încarcă telefonul dintr-o dată sau că în alt loc se descarcă? Ei bine, e vorba despre diverse anomalii care apar atunci când planurile interferează“

Cristian Culiţă, despre tehnologia care echilibrează câmpul energetic: „Salma Hayek, Madonna sau Lindsay Lohan au fost văzute cu astfel de produse protectoare“

Page 4: Locuri Din România Ce Abundă de Energie Pozitivă

de Cătălina Tăgârţă

Aproape fiecare om are cel puţin un obiect drag, pe care îl poartă tot timpul cu el, fie că e vorba despre un medalion ori o

brăţară cu valoare sentimentală, fie despre o cruciuliţă sfinţită, despre un talisman, o amuletă sau orice alt obiect cu puteri

magice. Mai nou, însă, pe piaţă au apărut tot felul de produse cu puteri „magice”, iar cei care le poartă susţin nu doar că sunt

mai norocoşi, mai protejaţi, ci că acestea au şi rolul de a ţine la distanţă radiaţiile emanate de telefonul mobil, de calculator şi

aşa mai departe.

Pot fi găsite sub formă de brăţări sau pandantive

Dispozitivele pentru echilibrarea câmpului magnetic pot fi găsite sub mai multe forme: de la brăţări la medalioane, produse

care se conectează la portalul USB sau în priză (care funcţionează pe o rază mai mare, de până la nouă metri) ori dispozitive

ce pot fi aplicate pe telefonul mobil. Vedetele, de exemplu, le preferă sub formă de pandantiv. „Salma Hayek, în filmul «Spy

kids», din 2003, purta la gât un astfel de dispozitiv, însă şi Madonna sau Lindsay Lohan au fost văzute cu astfel de produse

protectoare. Revenind însă la dispozitive, e vorba despre o singură tehnologie în peste 30 de produse SRT - symphatetic

resource technology -, aşa că, indiferent cât de pretenţios ar fi cineva, trebuie să găsească obiectul sub o formă care să i se

potrivească. În plus, Q-link SRT 3 pentru echilibrarea câmpului magnetic nu expiră şi au avantajul că sunt activate de energia

corpului”, ne-a spus Cristian Culiţă, specialist în bioelectrografie/efectul kirlian/măsurare nivel distribuţie flux energetic şi

atestat de Institutul de Electrofotonică din Berlin, pe care l-am întâlnit la Festivalul de spiritualitate, medicină alternativă şi

terapii complementare, organizat la Romexpo.

„Ajută la obţinerea performanţei în sport”

Indiferent pentru ce produs se optează, principiul de funcţionare este acelaşi. „Fiecare are o microplăcuţă cu circa 100 de

frecvenţe încorporate într-un rezonator. Apropiată de corp, microplăcuţa susţine şi consolidează energia, iar astfel se poate

obţine performanţă în sport”, ne-a mai spus Cristian Culiţă. Potrivit specialistului, impactul este instantaneu, iar avantajul este

că, în timp, consolidându-se energia, cei care îl poartă devin mai puternici, iar energiile nu-i mai influenţează atât de mult...

Cine ţine telefonul lipit de ureche mai mult de 15 minute pe zi atunci ar fi bine să aibă montat un astfel de dispozitiv şi pe

mobil, nu doar la gât, de exemplu. În plus, acesta trebuie să fie în apropierea corpului şi utilizat permanent, nu cu pauze. „Nu

există contraindicaţii în folosirea produselor energetice Q-link SRT 3. Cu cât sunt purtate mai mult, cu atât mai bine, mai ales

că tehnologia e superioară altor lucruri de pe piaţă. De aceea aş vrea să atrag atenţia persoanelor să fie foarte atente când

fac o astfel de achiziţie. Să nu opteze pentru cele cu magneţi dezintegraţi, ruginiţi, căci e posibil să le lipsească patentele

originale, iar în acest caz pot apărea, evident, şi efecte adverse: adică să provoace dependenţă şi să se observe lipsa

eficienţei în urma dereglării câmpurilor magnetice după un anumit timp de utilizare”, a mai spus Cristian Culiţă.

• Utilizarea constantă a unor dispozitive energetice duce la minimalizarea vulnerabilităţii organismului uman

Adaugă comentariu