LlCENTA OFICIUL EUROPEAN DE LUPTA ANTIFRAUDA (OLAF)
-
Upload
marina-bernic -
Category
Documents
-
view
195 -
download
4
description
Transcript of LlCENTA OFICIUL EUROPEAN DE LUPTA ANTIFRAUDA (OLAF)
Considerații introductive
Protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene este în prezent o preocupare
constantă atribuită interesului fiecărui stat membru sau candidat de a reduce criminalitatea
economico-financiară pe propriul teritoriu.
La începuturile constucției comunitare nu s-a pus accent pe acest fenomen ale corupției,
dar odată cu alocarea de fonduri proprii îşi face apariția și această idee, creându-se astfel
premisele adoptării regulilor comune privind protecția intereselor financiare.
Frauda comunitară este strâns legată de dezvoltarea construcției comunitare, de
modificarea politicilor de cheltuieli și a structurii fondurilor. Această stare de fapt a condus la o
perfecționare continuă a cadrului legislativ și a mecanismelor instituționale în vederea combaterii
corupției şi a fraudei. Un pas important în acest scop s-a produs odată cu adoptarea Convenției
privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (Convenţia PIF) și crearea
Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).
Înainte de a dezbate această problemă, este necesar să prezentăm mai întâi câteva
consideraţii despre constucția europeană de la origini până în prezent.
Deși uneori putem gasi unele idei vechi cu privire la o Europă, în realitate originea
construcției europene începe cu secolul XX și anume odată cu sfârșitul primului război mondial,
în urma căruia s-a încercat a se evita o nouă conflagrație mondială, optându-se pentru pace și
pentru o unitate europeană creată pe căi pacifiste. În acest sens s-au scris numeroase cărți și
articole. O lucrare de o importanță majoră a fost scrisă de contele Richard Caudenhove Kalergi,
fiul unui diplomat austriac și al unei japoneze care a pus în 1922 bazele Uniunuii Paneuropene
prin lucrarea sa ,,PanEuropa’’1. Lucrarea consfințea ideea că pentru asigurarea păcii era nevoie
de cooperare pe scară largă, iar statele europene trebuie să fie într-o uniune politică şi să renunțe
la suveranitate. Kalergi nu a avut însa mulți adepți, ideile sale fiind recunoscute ca imaginare dar
în același timp și periculoase.
Gustav Stresmann, cancelar al Reichului în 1923, ministru de externe în perioada 1923–
1929 a fost susținator al aceluiași proiect ce avea în centrul său mijloace pacifiste.
O altă variantă a creării unitații europene era cea prin luptă, adeptul acestei concepţii în
acea perioadă fiind Hitler, care îi disprețuia pe Stresmann și Kalergi și urmărea crearea unui
imperiu germanic continental. Acesta nu a urmărit un război de proporții atât de mare (vorbim de
cel de al doilea război mondial) pentru care nici măcar nu era pregătit, ba chiar a sperat pâna în
ultimul moment că Marea Britanie se va alătura Germaniei. Însă, Churchill era incoruptibil
aliindu-se cu Statele Unite împotriva Germaniei. Finalul războiului s-a soldat cu sinuciderea
____________________________ 1 Ion Ignat ,,Uniunea Europeană- de la piaţa comună la moneda unică’’, Ed. Economica, Bucuresti, 2002 p 13-14
3
lui Hitler și capitularea Reich-ului, pentru ca la data de 9 mai 1945 să înceapă în mod oficial o
etapă cu totul nouă în istoria continentului european, această zi tragică fiind sărbatorită ca ,,Ziua
Europei’’.
Părintele fondator al Uniunii Europene este considerat Jean Monnet care a optat pentru o
unitate economică a Europei prin propunerea unui plan. Ideea planului era de a prelua controlul
și redirecționa producția de cărbune departe de industria germană, dar către industria franceză.
Scopul era de a integra Germania din punct de vedere politic și economic într-o comunitate
europeană puternic structurată; în sens contrar, rămânerea ei ca stat independent era considerată
o amenințare la adresa păcii. Acestă idee a fost preluată de Robert Schuman, care la 9 mai 1950
face o declarație cu privire la unirea industriilor franceze și germane de cărbune și oțel. În urma
acestei declarații, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg au raspuns favorabil
creându-se Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oțelului(CECO),2 ce avea drept obiectiv
crearea unei pieţe unice sectoriale. Tratatul a intrat în vigoare la 23 iulie 1952 şi a expirat la 23
iulie 2002, fiind încheiat pe o perioadă de 50 ani. La 25 martie 1957 în Roma au fost semnate
Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene (CEE) şi Tratatul de constituire a
Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA/ EURATOM). Misiunea CEE a constat în
promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în comunitate şi
crearea temeliei unei uniuni, asigurarea unui înalt nivel de angajare a forţei de muncă şi protecţie
sociale, creşterea nivelului de trai, incluzând o gamă largă de bunuri şi servicii. Taxele vamale
între cele şase state au fost eliminate în totalitate la data de 1 iulie 1968, iar în cursul anilor 60 au
fost create politici comune, în special în domeniul comerţului şi al agriculturii. Acest proiect a
avut un succes atât de mare, încât Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit au decis să se alăture
Comunităţii. Prima extindere, de la şase la nouă membri, a avut loc în 1973. În acelaşi timp s-au
aplicat noi politici sociale şi de mediu , iar în 1975 s-a înfiinţat Fondul European de Dezvoltare
Regională.
Astfel fiind puse bazele viitoarei Uniunii Europene, aceasta îsi continuă și acuma evoluția
și extinderea pe plan european. Când vorbim de Uniunea Europeană putem vorbi de
o ,,arhitectură instituțională” unde statele acceptă să delege o parte din puterile lor de
suveranitate unor instituții create prin tratatele fondatoare.
Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană este cel care dă
naștere și dezvoltă politici la nivel european, în același timp adoptând și legislația aplicabilă în
Uniunea Europeană. Mai sunt alte două instituții care joaca un rol major în desfășurarea legală a
activitaților UE: Curtea de Justiție – ce asigură aplicarea legilor europene și Curtea de Conturi-
__________________________________ 2Tudorel Ştefan, Introducere în dreptul comunitar, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 1
4
care verifică activitățile financiare.
Pe lângă aceste instituții funcționează o serie de organisme dintre care menționăm: Banca
Centrală Europeană – responsabilă pentru politica monetară, Banca Europeană de Investiții – ce
finanțeaza proiectele europene de investiții și sprijină mediul de afaceri din Europa prin Fondul
European de Investiții, Ombudsman-ul European, Controlorul European pentru Protecția Datelor
– care are obligația de a proteja datele personale ale cetațenilor europeni.
Ajungând la aşa o amplă construcție, Uniunea Europeană confruntă multe probleme
importante. Una din acestea, cum am spus mai sus, fiind protejarea intereselor financiare și
economice ale comunitaților, lupta împotriva fraudei și crimei organizate. În acest scop Comisia
a creat prin Decizia CE, CECO 1999/352, 28 aprilie 1999 – Oficiul European de Luptă
Antifraudă ( OLAF).
Oficiu este condus de directorul interimar Mr. Nicholas Ilett și este supravegheat de un
comitet compus din 5 persoane din afara instituției. OLAF își îndeplinește misiunea prin
realizarea în deplină independență a unor investigații interne și externe. De asemenea cooperează
strâns și regulat cu autoritațile competente din statele membre. Activitațile OLAF se
realizează cu integritate, imparțialitate și profesionalism, respectând drepturile și libertățile
indivizilor și în conformitate cu legislația.
Comisia Europeană a încurajat țările candidate să creeze o instituție de contact cu OLAF
care să aibă obligația de a coordona această luptă la nivel național și de a proteja interesele
financiar-comunitare. România a desemnat, încă din 2002, Corpul de Control al Primului-
Ministru în calitate de serviciu de coordonare a luptei antifraudă –AFCOS. Însă, rezultate
concrete au aparut odată cu înființarea Departamentului Pentru Luptă Antifraudă – DLAF, la 1
iunie 2005.În timp, România a devenit principalul furnizor de dosare de anchetă OLAF.
Scopul principal al lucrării constă în prezentarea metodelor de lucru a Oficiului European
de Luptă Antifraudă şi realizarea unor cercetări cu privire la fraudarea bugetului european.
Suportul metodologic al lucrării îl constituie tezele fundamentale ale dreptului comunitar,
dreptului european, teoriei generale ale statului şi dreptului. Caracterul complex al studiului
determină diversitatea metodelor, procedurilor şi tehnicilor utilizate: metode generale
(sistematica logică, istorică); metode şi tehnici sociologice (observarea, cercetarea de documente,
metoda biografică ); juridică; statistice (gruparea, compararea şi analiza expusă între diferiţi ani).
Lucrarea de faţă este structurată în două capitole. În primul dintre acestea se prezintă
cadrul instituţional comunitar. La rândul său acest capitol este structurat pe mai multe secţiuni.
În secţiunea întâi am prezentat instituţiile comunitare, respectiv în secţiunea a doua -
organismele comunitare.
5
Cel de al doilea capitol este intitulat dealtfel, ca şi titului lucrării - Rolul Oficiului
European de Luptă Antifraudă. Acest capitol este şi el structurat în patru secţiuni:
- în prima secţiune am arătat modul de organizare şi funcţionare a Oficiului European de
Luptă Antifraudă;
- cea de a doua secţiune: Departametul de Luptă Antifrauă;
- a treia secţiune: OLAF în lupta împotriva economiei subterane;
- a patra secţiune: Dosarele de anchetă OLAF împreună cu DLAF.
Toate elementele structurii sunt indisolubile legate între ele şi corespund coerenţei logice a
conţinutului lucrării. Volumul total al tezei este de ... pagini.
6
Capitolul I - Cadrul instituţional comunitar
Gândirea promotoare a unei Europe unite este veche și a fost exprimată prin diverse idei.
În secolul trecut, marele scriitor francez Victor Hugo (1802-1885) vorbea de ziua în care toate
națiunile continentului se vor uni într-o societate supremă şi vor forma o frăție a Europei, fără a
pierde caracteristicile remarcabile ale societății lor.3 Europa a rămas însa profund divizată și
afectată în mod deosebit de cele două războaie mondiale, care au izbucnit pe acest continent.
După primul razboi mondial, în anul 1923 a apărut ideea unei federaţii europene într-o
publicație a lui R.Coudenhove-Kalergi (1894-1972), intitulată ,,Pan-Europe”, în care se prevedea
constituirea unei Europe federale pe baza renunțării la suveranitate de către state.4
Perioada urmatoare celui de al doilea război mondial a marcat trecerea de la proiecte la
realizarea efectivă a unei idei de uniune europeană. Aceste idei aveau motivații precise și anume:
nevoia de cooperare pe plan economic cu scopul refacerii economiei aflate în dificultate la
sfârşitul războiului, teama de propagare și extindere a comunismului, prevenirea declanșării
unui nou razboi între statele europene. Unul din apelurile cele mai importante pentru nașterea
unei Europe Unite l-a avut Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanie, la 19 septembrie
1946, într-un discurs ținut la Universitatea din Zurich, Elveţia și anume despre necesitatea
creării ,,statelor Unite ale Europei”. Acest discurs a fost considerat ca punct de plecare în
cristalizarea mişcării europene dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Primele demersuri reale în scopul realizării unei noi entităţi europene aparțin lui Jean
Monnet, ,, sufletul creator’’, pe atunci șef al Organizației Naționale a Planificării din Franța. El a
propus ca producția de cărbune și oțel a Franței și Germaniei să fie administrate de un organism
comun. Robert Schuman, ministru de externe a Franței, a mers mai departe şi a propus un plan,
care i-a purtat ulterior numele ,,Planul Schuman pentru crearea Comunitații Europene a
Cărbunelui si Oțelului”(CECO). Italia si țarile Beneluxului au sprijinit acest plan şi în 1951 a
fost semnat Tratatul de la Paris între Belgia, Franța, Republica Federală Germania, Olanda și
Luxemburg, pentru o perioadă de 50 de ani.5 CECO a luat fiinţă în 1952, iar Jean Monnet a
devenit primul preşedinte al Înaltei Autorități a Carbunelui şi Oțelului.
Cele şase țări membre ale CECO au făcut un pas important în direcția unei uniuni
economice generale și a unei uniuni în domeniul utilizării pașnice a energiei nucleare în 1956,
când au cazut de acord asupra unui raport în acest sens prezentat de Paul Spaak, om politic
Belgian, un adept al unităţii europene. Această înțelegere a dus la semnarea Tratatului de la
__________________________ 3 Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu ,,Drept.comunitar general”, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2003, p. 84 R.Coudenhove-Kalergi ,,Pan-Europe”,Paris 1988, p. 139-1405 Tratatul instituind CECO a expirat la 23 iulie 2002; conform art 1 din Protocolul asupra consecințelor financiare ale expirării Tratatului CECO, adoptat la Nisa în 2000 ,,toate bunurile şi obligaţiile CECO aşa cum se găsesc ele la data de 23 iulie 2002, sunt transferate Comunităţii Europene, începând cu data de 24 iulie 2004’’
7
Roma, la data de 25 mai 1957, de către cele şase ţări, care au pus bazele Comunităţii Economice
Europene (CEE) și ale Comunităţii Europene ale Energiei Atomice (EURATOM). Aceste tratate
la care mai adăugăm şi Tratatul asupra CECO reprezintă ,,cadrul legislativ fundamental al
integrării economice europene’’6
În anul 1965, prin Tratatul de la Bruxelles, au fost reunite sistemele instituţionale ale celor
trei Comunităţi, instituindu-se o Comisie unică şi un Consiliu unic. Tratatul avea ca scop
menţinerea şi întărirea păcii şi libertăţii, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi dezvoltarea
armonioasă a regiunilor.
Deci, Uniunea Europeană îşi are originele în Comunitatea Europeană a Oţelului şi
Cărbunelui, înfiinţată în 1951 prin Tratatul de la Paris, în Comunitatea Economică Europeană şi
în Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, create în 1957 prin semnarea Tratatelor de la
Roma de catre şase state membre: Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia şi Luxemburg,
Un moment deosebit în evoluţia Comunităţilor Europene l-a constituit crearea, la 1
ianuarie 1993, a Pieţii unice, prevazută în Actul Unic European semnat în februarie 1986 şi intrat
în vigoare la data de 1 iulie 1987. Comunităţile devin piaţa cea mai unificată din lume,cu efecte
benefice asupra performanţelor pieţelor integrate şi a sistemului de adoptare a deciziilore.
Odata cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, noiembrie 1993, se crează o
entitate distinctă numită Uniunea Europeană. Acest Tratat avea intenția de a extinde integrarea
politică, economică și socială dintre statele membre. Scopul principal al Uniunii Europene era
cnsituirea unei Uniuni Economice şi Monetare (UEM). Sub UEM, membrii Uniunii Europene
trebuiau să adopte o singura monedă până în 1999. Noul tratat a stârnit multă opoziţie și
îngrijorare din partea cetațenilor UE. Mulți oameni erau îngrijorați din cauza Uniunii Economice
Monetare care înlocuia monedele naționale cu o singura monedă europeană. Marea Britanie a
refuzat să accepte o parte din elementele tratatului și astfel ea nu face parte din UEM. La fel și
alegătorii danezi au refuzat acest lucru printr-un referendum. S-a mai pus în dicuție și
dezvoltarea unei cooperări mai strânse în domeniul justiției și afacerilor interne (JAI),
garantându-se siguranța și securitatea popoarelor în condițiile unei libere circulații a
persoanelor.7 Acest tratat a introdus trei piloni ai politicii Uniunii Europene la acea vreme
(Pilonul Comunităţii Europene, Pilonul pentru Politică Externă şi Securitate Comună şi Pilonul
Justiţie şi Afaceri Interne). De asemenea a fost creată şi Instituţia Mediatorului European.
După adoptarea Tratatului de Maastricht, alte zece state au depus cereri de aderare:
România8, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Slovenia, Estonia, Letonia şi Lituania. ________________________________________________
6 L.Cartou, Communautés Européennes, Dalloz, 1991, p 4-40 7 Marin Voicu, Drept comunitar-teorie și jurisprudență, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2002, p. 9-108 A solicitat aderarea la 22 iunie 1995
8
Reacțiile populare împotriva unor aspecte și consecinţe ale Tratatului Maastricht au condus
la o altă conferinţă intraguvernamentală care a început în martie 1996, la Torino. Această
conferinţă a avut ca scop redactarea Tratatului de la Amsterdam care revizuia Tratatul Maastricht
și alte documente de bază ale UE. Aceste schimbări aveau rolul de a face Uniunea Europeană
mai atractivă oamenilor de rând.
Tratatul de la Amsterdam cerea statelor membre să coopereze în creearea de slujbe pe tot
teritoriul Europei, protejarea mediului, îmbunătăţirea sănătăţii publice, respectarea drepturilor
consumatorilor şi drepturilor democratice prin sporirea puterii Parlamentului European. În plus,
Tratatul oferea îndepărtarea barierelor de a călători și imigra între statele membre cu excepţia
Marii Britaniei, Irlandei şi Danermarca. Tratatul a intrat în vigoare la 1 mai 1999 după
depunerea la 30 martie 1999 a ultimului instrument de ratificare a Tratatului de la Maastricht.
Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului UE, a Tratatelor de instituire a Comunităţilor
Europene şi a anumitor acte conexe a fost semnat la 26 februarie 2001, în prezenţa Preşedintelui
Parlamentului European, Nicole Fontaine. Tratatul a intrat în vigoare la 1 februarie 2003.
Obiectivul Tratatului de la Nisa era acela de a modifica structura instituţională a Uniunii
Europene pentru a face faţă provocărilor noii extinderi. Odată cu Tratatul de la Nisa, puterile
legislative şi de supraveghere ale Parlamentului au fost sporite, iar votul cu majoritate calificată
în cadrul Consiliului a fost extins la mai multe domenii. Tratatul de la Nisa a fost respins de
Irlanda în 2001 prin referendum, dar adoptat în 2002, dupa un al doilea referendum.
De-a lungul timpului celor şase state membre fondatoare ale Comunităţilor Europene li
s-au mai alăturat alte state: Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca (1972); Grecia (1981); Spania
şi Portugalia (1986); Austria, Finlanda şi Suedia (1995). În 2004 aderă zece ţări: Cehia, Cipru,
Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, iar în 2007 România şi
Bulgaria. De menţionat este faptul că Norvegia a respins aderarea prin două referendumuri
organizate în 1972 şi 1994.
Deoarece reforma instituţională realizată prin Tratatul de la Nisa nu a fost considerată, la
vremea ei, suficient de curajoasă pentru a răspunde aşteptărilor legate de noua extindere a
Uniunii Europene, sa ajuns la decizia elaborării şi negocierii unui nou tratat. Se ajunsese la
nevoia organizării unor dezbateri largi privind viitorul Europei, care să implice nu doar actori
interguvernamentali, ca până acum, ci şi actori non-guvernamentali, cetăţeni şi care să ducă la
redactarea unui nou proiect constituţional. Ca atare, cel puţin în aparenţă, negocierile nu s-au mai
desfăşurat în „spatele uşilor închise”, ci dimpotrivă. Convenţia Europeană privind Viitorul
Europei a reunit peste 100 de participanţi, reprezentanţi ai diferitelor structuri instituţionale
(guvernele statelor membre, instituţii ale UE, parlamentele naţionale, parteneri sociali, instituţii
9
academice)9, care au negociat, vreme de peste 15 luni (între 2002 şi 2003) elaborarea unui proiect
de tratat menit să simplifice cadrul politic şi legislativ european existent.
Tratatul Constituţional, aşa cum a fost el în cele din urmă denumit, a fost semnat la Roma,
la 29 octombrie 2004, de către reprezentanţii celor 25 de state membre. Părea că se intrase în
linie dreaptă, intrarea in vigoare a tratatului, care avea să urmeze ratificării acestuia (fie
parlamentară, fie prin referendum, fiecare stat membru având posibilitatea de a alege varianta pe
care o considera cea mai potrivită), fiind planificată a se realiza la 1 noiembrie 2006. Procesul de
ratificare, care s-a desfăşurat fără surprize în prima parte a anului 2005, a fost însă complet
blocat de dubla respingere a tratatului la referendumurile organizate în Franţa (29 mai) şi Olanda
(1 iunie 2005). A urmat aşa-numita perioadă de „reflecţie”, care a durat mai bine de un an de
zile, roadele au apărut, în cele din urmă, sub preşedenţia germană a UE, în primul semestru al
anului 2007. În cadrul Consiliului European de la Berlin, din 21- 23 iunie 2007, cancelarul
Angela Merkel a pus în faţa liderilor europeni o nouă versiune de tratat, iar Conferinţa
Interguvernamentală, care a urmat, a permis adoptarea Tratatului de Reformă la 19 octombrie şi
semnarea lui la 13 decembrie 2007, la Lisabona.
România a ratificat Tratatul de la Lisabona prin Legea 13/2008 pentru ratificarea Tratatului
de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana şi a Tratatului de instituire
a Comunităţii Europene, publicată în Monitorul Oficial nr. 107/12 februarie 2008.
Parcursul ratificării a fost şi de această dată unul accidentat, pe de o parte ca urmare a
respingerii iniţiale a tratatului în Irlanda, singurul stat membru care a avut obligaţia
constituţională a ratificării prin referendum, şi, pe de altă parte, pe fondul dezbaterilor şi
reacţiilor, nu foarte prietenoase, prezente în anumite state membre (de partea noilor state
membre, campioane au fost Polonia şi Cehia10, de cealaltă parte, Marea Britanie).
La fel ca şi Tratatul de la Amsterdam şi, respectiv, Nisa, Tratatul de la Lisabona este un
tratat de amendare a Tratatelor existente – Tratatul Uniunii Europene( Tratatul de la Maastricht,
1992 ), care pastrează denumirea, şi Tratatul Comunităţilor Europene(Tratatul de la Roma,
1957), redenumit Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Cele două tratate, modificate
conform prevederilor Tratatului de la Lisabona, reprezintă tratatele de bază ale Uniunii şi au o
valoare juridică egală.
În domeniul instituţional, Tratatul de la Lisabona vine cu modificări de conţinut importante
în cazul fiecăreia din instituţiile plasate în vârfurile aşa-numitului „triunghi instituţional”:
___________________________________ 9 105 participanţi (câte un reprezentant al guvernului şi câte doi reprezentanţi ai parlamentelor naţionale, 16 parlamentari europeni şi doi reprezentanţi ai Comisiei Europene, câte 3 observatori din partea Comitetului Regiunilor, Comitetului Economic şi Social şi partenerilor sociali, precum şi 6 reprezentanţi ai regiunilor din UE). Cu statut de observatori, au participat şi delegaţi din cele 13 state candidate la aderare10 Cehia a fost ultimul stat membru care a ratificat tratatul, în octombrie 2009.
10
Consiliul, Comisia Europeană şi Parlamentul European, marcând totodată şi trecerea de la
clasicul triunghi instituţional către un „patrulater” şi de la bine-cunoscutul „trio” către un
„cvartet”.
Prin Tratatul de la Lisabona se renunţă la structura pe piloni a Uniunii Europene, astfel
cum a fost instituită prin Tratatul de la Maatricht (1992), nu se va mai face distincţia între
Comunitatea Europeană şi Uniunea Europeană. Prin urmare termenii Comunitate, Comunitate
Europeană sunt înlocuiţi cu termenii Uniune, Uniune Europeană. Însa totuşi putem vorbi despre
2 piloni: Pilonul I – Comunitatea Europeană , Pilonul II – Politica externă şi de securitate
comună – domeniul ce continuă, şi după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, şi este
guvernat de reguli speciale, îndeosebi cu privire la modalitatea de luare a deciziilor. Pilonul III,
al Uniunii Europene, asa cum menţionează Tratatul de la Maatricht, numit Cooperarea
poliţienească şi judiciară în materie penală nu mai constituie un domeniu de cooperare
interguvernamentală, ci alcătuieşte, împreună cu pilonul I (actualul pilon comunitar) un domeniu
supranaţional. Structura interguvernamentală a acestuia încetează să mai existe, prin supunerea
actelor adoptate în domeniu unei proceduri juridice ordinare (majoritate calificată şi codecizie) şi
prin utilizarea instrumentelor juridice ale metodei comunitare (reglementări, directive şi decizii),
sub rezerva existenţei unor dispoziţii contrare.
Deci, Tratatul schimbă modul în care Uniunea îşi exercită puterile existente şi unele puteri
noi (comune) prin creşterea participării şi protecţiei cetăţenilor, crearea unui nou cadru
instituţional şi modificarea proceselor de luare a deciziilor pentru a spori eficienţa şi
transparenţa. Parlamentele naţionale devin, la rândul lor, actori importanţi pentru consolidarea
construcţiei comunitare, iar cetăţenilor li se oferă posibilitatea implicării în deciziile care îi
privesc. Se obţine, prin urmare, un nivel mai ridicat de control parlamentar şi răspundere
democratică.
Se organizează şi clarifică pentru prima dată puterile Uniunii. Acesta deosebeşte trei tipuri
de competenţe11:
competenţa exclusivă, potrivit căreia Uniunea este singurul legiuitor, iar statele membre
se ocupă doar de punerea în aplicare a legislaţiei UE;
competenţa comună, potrivit căreia statele membre au dreptul de a legifera şi de a adopta
pe cale juridică măsuri obligatorii în cazul în care Uniunea nu face acest lucru;
competenţa de sprijin, potrivit căreia UE adoptă măsuri de sprijin sau completează
politicile statelor membre.
Competenţele Uniunii pot fi acum restituite statelor membre în cursul revizuirii unui tratat.
_____________________ 11 Revista ,,Sfera Politica’’, nr 147 din 2010, autor Oana Albescu
11
Uniunea Europeana nu este o federație ca SUA și nici o simplă cooperare
interguvernamentală ca în cazul Națiunilor Unite. Țările membre ale Uniunii Europene ramân
națiuni independente, dar îşi pun în comun exercitarea unor atribuţii de suveranitatea pentru a
obţine mai multă putere economică și influenţă pe plan mondial.
În cei 50 de ani de existență, Comunitatea Economică Europeană s-a extins prin aderări
successive ale altor state din Europa, transformându-se într-o comunitate economică și politică –
Uniunnea Europeană – cu cele 27 de state membre și cu instituții și organisme unele cu
caracteristici supranaţionale, altele cu caracteristici interguvernamentale.
În literatura de specialitate, precum si în mass-media se operează în mod frecvent cu
anumite concepte care vin să evidențieze structura complexă și dinamică a procesului
construcției europene: instituții comunitare și organe comunitare.
Instituția comunitară se caracterizează prin următoarele:
are rolul de a pune în aplicare, în temeiul competențelor, reguli juridice fundamentale de
constituire și de funcționare a Uniunii Europene;
este creată prin tratatele de înfiinţare a Comunităților Europene;
în domeniile în care actionează sunt dotate cu puterea de a lua decizii și de a le impune
statelor membre;
prin natura lor, ele reprezintă interesele statelor (Consiliul), interesele Comunităților
(Comisia), interesele popoarelor statelor membre (Parlamentul) şi interesele comunitare (Curtea
de Justiţie);
beneficiază de anumită anutonomie juridică, administrativă şi financiară
Organele comunitare se diferentiază prin faptul că:
îndeplinesc funcții consultative, cu caracter auxiliar;
unele sunt prevăzute prin tratate, altele sunt create de instituții în vederea exercitării
atribuțiilor lor; cele înființate prin tratate pot avea personalitate juridică sau o simplă autonomie
financiară,iar cele create de instituții trebuie să aibă fundamentul în tratate, să nu fie dotate cu
puteri proprii de decizie, ci numai cu funcţii de execuție strict controlate şi să nu modifice
echilibrul instituţional.
Sectiunea I - Instituții comunitare
Statele membre acceptă să delege o parte din puterile lor de decizii către instituții europene
pe care le-au creat de comun accord, astfel încât deciziile luate la nivel European să fie luate în
mod democratic, ținând cont de interesele tuturor ţărilor.
Instituțiile Uniunii Eropene nu pot fi comparate cu organele de guvernare ale altor state
membre. Colegiul Comisarilor este o entitate asemănătoare unui cabinet de miniștri, dar nu întru
totul. Parlamentul European are câteva din puterile unei legislaturi tipice, dar nu pe toate.
12
Comisia Europeana este o instituție birocratică. Curtea de Justitie este singura instituție care face
o paralelă directa cu cele la nivel național – deșine cele mai multe din trăsături sunt a unei curți
constituționale tipice.
Numărul instituţiilor se ridică acum la şapte: Parlamentul European, Consiliul European,
Consiliul, Comisia Europeană, Curtea Europeană de Justiţie, Curtea de Conturi şi Banca
Centrală Europeană (inclusă pentru prima dată în rândul instituţiilor UE).12 Fiecare instituţie
acţionează în limitele atribuţiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile,
condiţiile şi scopurile prevăzute de acestea, cooperând între ele în mod loial.
Puterile și responsabilitățile acestor instituții îsi au originea în tratatele fondatoare ale UE,
care prevăd deasemenea reguli și proceduri pe care aceste instituții trebuie să le urmeze în
desfășurarea activitaților lor.
1.1 Parlamentul European
Parlamentul European reprezintă, în viziunea Tratatului de la Roma, 1957 ,,popoarele
statelor reunite în cadrul Uniunii Europene”.13
Iniţial, parlamentarii europeni erau desemnaţi dintre membrii parlamentelor naţionale,
după procedura fixată de fiecare stat. Primele alegeri directe în Paralementul European s-au ținut
în iunie 1979, când, la numai 34 de ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial,
popoarele națiunilor Europei, odata destrămate de razboi, au mers la urne pentru a alege membrii
unui parlament unic.
Parlamentul European este organul parlamentar al Uniunii Europene. Parlamentul actual,
ales in iunie 2009, este alcătuit din 73614 de deputaţi care provin din cele 27 de state membre ale
Uniunii Europene. Mai mult de o treime dintre aceştia sunt femei. Parlamentul European, al cărui
sediu este la Strasbourg, dispune de trei locuri de desfăşurare a activităţii: Bruxelles (unde au loc
întalnirile comisiilor parlamentare și unele sesiuni plenare), Luxemburg (Sediul Secretariatului
General) şi Strasbourg (unde au loc cele 12 sesiunile plenare anuale, la care participă toți
membrii Parlamentului European pentru 3 sau 4 zile în fiecare lună, mai putin în luna august).
În urma semnării Tratatului de aderare pe 25 aprilie 2005 la Luxemburg, Preşedintele
Parlamentului European a invitat parlamentele Bulgarie și României să numească observatori din
răndul membrilor lor. Numărul acestora, 35 pentru România și 18 pentru Bulgaria, a fost același
cu numarul parlamentarilor alocate celor 2 țări dupa ce au aderat la 1 ianuarie 2007 pâna în iunie
2009 când a avut loc alte alegeri parlamentare unde numărul lor s-a redus la 33 respectiv 17.
________________________ 12 Art.13 alin.(1) din Tratatul Uniunii Europene;13 Viorel Marcu,Nicoleta Diaconu ,,Dr comunitar general”,Editura Lumina Lex, București 2003, pag 15314 Tratatul de la Lisabona specifică numarul deputatilor de 751, dar deoarece acesta nu intrase încă în vigoare la data la care au avut loc ultimele alegeri pentru Parlamentul European, au fost aleşi numai 736 de deputaţi.
13
Parlamentul European este condus de un Președinte care prezidează dezbaterile în timpul
sesiunilor plenare ale Parlamentului, Biroul Parlamentului15 (alcatuit din Preşedintele
Parlamentului, 14 vicepreşedinţi şi 5 chestori16) şi Conferinţa preşedinţilor grupurilor politice.
Vicepreşedinţii şi chestorii au statut de observatori, sunt aleşi de către deputaţii europeni pentru
un mandat de doi ani şi jumătate, care se poate reânnoi. În același timp reprezintă Parlamentul în
relaţiile sale cu exteriorul şi în relaţiile cu celelalte instituţii comunitare. Preşedintele trebuie să
fie un membru al Parlamentului European (MPE) care să fie ales de catre ceilalţi MPE pentru un
termen de 2 ani și jumăte (jumătate din mandatul Parlamentului). De la 1 ianuarie 2007 pana în
iunie 2009 această functie a fost ocupată de germanul Hans-Gert Pottering. 17 Odată cu noile
alegeri a fost ales și noul preşedinte care este Jerzy Buzek, primul european din fostele ţări
comuniste și anume Polonia, care deţine preşedinţia Parlamentului European. Creştin-democraţii
şi social-democraţii au convenit că în a doua jumătate a legislaturii să-l aleagă în funcţia de
preşedinte al PE pe eurodeputatul german social-democrat Martin Schulz.18
Parlamentul European are 3 mari roluri:
Putere legislativă, prin care împreună cu Consiliul Uniunii Europene adoptă legislația europeană
(directive, ordonanțe, decizii). Această coparticipare la procesul legislativ asigură legimitatea
democratică a textelor de lege adoptate. Procedura obişnuită de adoptare (adică de aprobare) a
legislaţiei UE este „codecizia”. Această procedură acordă putere de decizie egală Parlamentului
European şi Consiliului şi se aplică pentru legislaţie dintr-o gamă largă de domenii. În anumite
domenii (spre exemplu, agricultură, politica economică, vizele şi imigrarea), hotărârile revin
exclusiv Consiliului, dar acesta are obligaţia de a consulta Parlamentul. De asemenea, avizul
conform al Parlamentului este obligatoriu pentru anumite decizii importante, ca de exemplu
aderarea unor noi state la Uniunea Europenă. Dupa semnarea Tratatului de la Nisa, în majoritatea
domeniilor publice, deciziile se i-au pe principiul co-participativ, la care Parlamentul și Consiliul
au drepturi egale, urmând ca în cazul în care nu se ajunge la un conses decizia să fie luată în a
treia ședință, în cadrul unei comisii de mediere. De asemenea, Parlamentul impulsionează
adoptarea unor legi noi examinând programul de lucru anual al Comisiei, stabilind ce legi noi se
impun şi solicitând Comisiei să prezinte propuneri.
______________________ 15 Biroul Parlamentului supraveghează funcţionarea internă a Parlamentului,în special:— estimarea bugetului Parlamentului European;— organizarea administrativă şi financiară;— Secretariatul şi serviciile subordonate acestuia.16 Chestorii sunt responsabili cu chestiunile administrative şi financiare care ii privesc direct pe deputaţi. Cei cinci chestori au rol consultativ in cadrul Biroului. Aceştia se asigură că deputaţii dispun de infrastructura necesară exercitării mandatului lor.17 Lector Drd. Paduraru Mihaela ,, Curs dr. comunitar’’,pag 2918 www.euractiv.ro
14
Putere bugetară.
Parlamentul împreuna cu Consiliul de Miniștri sunt organe bugetare ale Uniunii Europene.
Ele se întâlnesc biannual să adopte un proiect şi să discute amendamente. În faza de aprobare a
bugetului, Parlamentul și Consiliul au posibilitatea de a efectua modificări, poate solicita ca noi
sume să fie alocate pentru domenii care nu sunt cuprinse (dar nu pot elabora decizii despre cum
să se strangă fondurile) și în cele din urma cu o majoritate de 2/3 poate respinge proiectul. La
capitolul venituri bugetare ultimul cuvant îl are Consiliul, iar la cel de cheltuieli îl are
Parlamentul. Dreptul de intervenție în domeniul cheltuielilor agricole însa este redus.
Puterea de control democratic asupra Comisiei Europene.
Înainte de numirea mebrilor acesteia, Parlamentul analizează în Comisiile sale competente
și integritatea comisarilor desemnați. Parlamentul poate aproba numirea membrilor Comisiei sau
impune retragerea unuia din comisari prin neacordarea votului de încredere. Poate forța cu o
majoritate de 2/3 demisia întregului Colegiu al Comisarilor, prin intermediul unei moțiuni de
cenzură. Desi nu a facut niciodata uz de această putere, Parlamentul ajunsese foarte aproape de a
o face în 1999, dupa acuzaţiile de nepotism și management defectuos împotriva a doi membri ai
Colegiuliu. Dar în loc să demita întregul Colegiu, Parlamentul European a optat pentru
anchetarea acuzațiilor. În octombrie 2004, Parlamentul a fost capabil să blocheze numirea noului
comisar italian, Rocco Buttiglione, care și-a exprimat părerile contraversate cu privire la
homosexualitate și femei.19
1.2 Comisia Europeană
Procesul prin care sunt elaborate legile și politicile în Uniunea Europeana începe de la
Comisia Europeană, bratul ei executiv-birocratic.
Având sediul central la Bruxelles, personalul Comisiei Europene îsi desfasoară activitatea
în numeroase cladiri din oraș, în reședințe regionale pe tot cuprinsul Uniunii Europene dar si în
capitalele nationale.
Principalele roluri ale Comisiei sunt:
Să facă propuneri legislative Consiliului și Parlamentului
Să implementeze politicile și bugetul Uniunii
Să aplice legea europeană (împreuna cu Curtea de Justiție
Să reprezinte Uniune Europeana pe plan international
Astfel, pentru a consolida mijloacele de prevenire a fraudei a creat Oficiul European de
Luptă Contra Fraudei (OLAF), în cadrul propriei structuri, prin Decizia CE,CECO 1999/352 din
28 aprilie 1999. Oficiul a primit sarcina de a conduce anchetele în cazuri de fraudă și i s-a
conferit un statut special de organism independent, dar totuși este subordonat Comisarului
responsabil cu bugetul comunitar.
15
Oficiul de Cooperare este un serviciu al Comisiei Europene, înființat la 1 ianuarie 2001 ca
parte a eforturilor Comisiei de a reforma activitatea de gestiune a ajutorului financiar extern.
Misiunea este să pună în practică instrumente de asistentă externă ale Comisiei Europene
finanțate din bugetul Comunității Europene și Fondul European de Dezvoltare.
Aceste atribuții au fost definite în Tratatul de la Roma care au fost reluate în aceeași formă
și în Tratatul de la Maastricht și Tratatul de la Amsterdam.
Comisia are caracterul cel mai supranațional dintre toate instituțiile UE. În afară de faptul
că a încurajat statele membre să-şi armonizeze propriile legi, regulamente și norme în interesele
îndepărtării barierelor comericiale, Comisia a fost și sursa unora dintre cele mai importante
inițiative politice, începând cu anii ’60, inclusiv programul pieții unice și lansarea monedei
Euro.
Euroscepticilor le place să desconsidere Comisia, argumentând că este ,,prea mare, prea,
costisitoare și prea puternică, că se amestecă prea mult în afacerile interne ale statelor member,
că nu are conducători aleși și că are prea puțină responsabilitate publică.’’20
Tratatul de la Lisabona extinde iniţiativa legislativă a Comisiei si în ceea ce priveste spaţiul de
libertate,securitate şi justiţie (fostul pilon III - cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală,
inclus în politicile Uniunii).
Comisia Europeana, are în prezent, 27 de membri, câte unul din fiecare Stat Membru, fiind
independent față de guvernele naționale. Membrul Comisiei Europene din partea României până
în octombrie 2009 a fost Leonard Orban, desemnat comisar pentru multilingvism. La momentul
actual, Guvernul l-a nominalizat pe Dacian Cioloş în funcţia de comisar european, fost ministru
al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada octombrie 2007-decembrie 2008, în Guvernul
condus de Tăriceanu. Această propunere a fost înaintată preşedintelui României şi transmisă
preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Comisia este condusă de un Colegiu de Comisari care își desfasoară activitatea pe o durată
de 5 ani și functionează asemanator unui cabinet European, elaborează hotarâri finale cu privire
la propuneri de noi legi și politici pe care le trimite apoi spre aprobare. Unul din cei 27 de
membri este desemnat președinte și fiecare comisar are un portofoliu de care raspunde,
subiectele protofoliile reflectând responsabilitațile politice ale Uniunii Europene. Potrivit
Tratatului de la Lisabona, începând cu 1 noiembrie 2014, Comisia va fi compusă dintr-un număr de
membri, incluzând preşedintele şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de
securitate, care reprezintă două treimi din numărul statelor membre aleşi în baza principiului rotaţiei
stabilit în unanimitate de către Consiliul Europen.
______________________ 19 John McCormick ,,Sa intelegem Uniunea Europeană’’, Editura Codecs, 2007 p.820Idem, p. 13
16
Acest Inalt Reprezentant va avea o dubla misiune: pe de o parte, va fi împuternicitul
Consiliului pentru politica externă şi de securitate comună (PESC) iar pe de alta parte, va fi
vicepreşedinte al Comisiei pentru relaţii externe. Responsabil pentru elaborarea politicii externe
şi a politicii de aparare comună, va prezida şi Consiliul „Afaceri externe”. În plus, va reprezenta
Uniunea pe scena internaţională în domeniul PESC şi va fi asistat de un serviciu european pentru
acţiune externă, format din funcţionari ai Consiliului, Comisiei şi serviciilor diplomatice
naţionale.
Comisia, în actuala sa componență, are mandat până în octombrie 2014 și este prezentată
de Jose Manuel Barroso, din Portugalia.21Acesta a fost reales pe 16 septembrie pentru un nou
mandat de cinci ani.
Procedura de alegere a membrilor Comisiei este următoarea: guvernele Statelor Membre,
de comun acord, propun președintele Comisiei care este aprobat de Parlament în urma luării în
considerare de către Consiliul European a rezultatelor alegerilor Parlamentului European, şi
efectuarea consultărilor care se impun fiind, astfel, conferit un plus de democraţie şi legitimitate
procesului de numire a preşedintelui Comisiei, similar desemnării premierului în statele membre.22
Președintele propus, în urma discuțiilor cu Statele Membre, aleg mebrii Comisiei. Consiliul
adoptă lista celor propuși și o înaintează Parlamentului. Parlamentul, în urma interviurilor cu
fiecare candidat, votează întreaga echipă. Dupa votul Parlamentului, Comisia este numită oficial
de catre Consiliul, iar comisarii trebuie să depună un juramânt de serviciu.
Activitatea Consiliului European se concretizează în adoptarea următoarelor documente:
Deciziile pentru problemele cele mai importante;
Decizii de procedură, cu ajutorul cărora se realizează declinarea de competenţă în favoarea
Consiliului Uniunii Europene sau a altor instituţii comunitare;
Orientări şi directive;
Declaraţii.
1.3 Consiliul Uniunii Europene
Consiliul de Miniştri a apărut pe cale convenţională, prin Tratatele institutive, având, la
început, denumiri diferite: Consiliul Special al Miniştrilor (Tratatul instituind C.E.C.A.) şi
Consiliul (Tratatele de la Roma instituind C.E.E. şi Euratom). După unificarea instituţiilor, prin
Tratatul de la Bruxelles (1965), cunoscut în doctrină sub denumirea de Tratatul instituind un
Consiliu unic şi o Comisie unică, dobândeşte denumirea de Consiliu de Miniştri. Tratatul de la
Maastricht consacră pentru această instituţie, ce are un important rol decizional, terminologia de
Consiliul Uniunii Europene.___________________________________
21www.ec.europa.eu22 Art. 17 alin.(7) Tratatul de la Lisabona
17
Consiliul, cu sediul la Bruxelles, este principalul factor de decizie al Uniunii Europene,
susținătorul de baza al intereselor naționale și în mod real cea mai puternică dintre instituțiile
Uniunii Europene. Odată ce Comisa a propus o nouă lege sau politică, ea este dezbatută și
amendată de catre Consiliu și Parlamentul European.
La întalnirile Consiliului, în funcţie de subiectul de discuţie, Statele Membre sunt
reprezentate de ministrul de resort (de exemplu, afaceri externe, mediu, transport,etc), iar
întalnirea poartă denumirea subiectului în cauză (de exemplu dacă miniștrii de transport se
întalnesc pentru a discuta probleme aferente acestui domeniu, Consiliul se va numi Consiliul
pentru Transport).
Până nu demult întâlnirile Consiliului Uniunii Europene erau împărţite în nouă Consilii.
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul pentru Afaceri Generale şi
Relaţii Externe (CAGRE) a fost împărţit în două formaţiuni distincte: Consiliul pentru Afaceri
Generale (cu rol de orientare şi coordonare a celorlalte formaţiuni) şi Consiliul pentru Afaceri
Externe (prezidat de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate)23
Locul central în cadrul diferitelor formaţiuni ale Consiliului este oferit Consiliului pentru
Afaceri Generale, acesta asigurând coerenţa lucrărilor diferitelor formaţiuni, pregătind reuniunile
Consiliului European şi urmărind aducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, în colaborare cu
preşedintele Consiliului European şi cu Comisia.
Totodată în cadrul Consiliului, funcţionează Serviciul pentru Acţiunea Externă a Uniunii,
care acţionează în sprijinul Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate. Acest serviciu lucrează în colaborare cu serviciile diplomatice ale statelor membre şi
este format din funcţionarii serviciilor competente ale Secretariatului General al Consiliului
precum şi din personalul detaşat al serviciilor diplomatice naţionale.
Deci, întalnirile Consiliului Uniuni Europene sunt imparțite în zece Consilii:
Afaceri Generale;
Relații Externe;
Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN);
Justiție si Afaceri Interne;
Ocuparea forței de muncă, Politica socială, Sanatate și Consumatori;
Concurența;
Transport,Telecomunicații și Energie;
Agricultură și Pescuit;
__________________ 23 Art.16 alin.(6) din TUE
18
Mediu;
Educație, Tineret și Cultură;
De asemenea, de cel mult 4 ori pe an, șefii de stat sau/și primii miniștri se reunesc la nivel
înalt în ceea ce se numește Consiliul European, pentru a stabili direcțiile de politică la nivel
European și pentru a găsi soluții la problemele ce nu au putut fi rezolvate la nivel de Consilii.
Consiliul Uniunii Europene îndeplinește 6 roluri principale:
Adoptă legislaţia europeană – impreună cu Parlamentul, în majoritatea domeniilor
Coordonează politicile economice ale statelor membre
Încheie înțelegeri la nivel internațional
Aprobă, împreună cu Parlamentul, bugetul European
Dezvoltă Politica Externă și Securitatea Comună (PESC)
Coordonează cooperarea tribunalelor și forțelor polițenești naționale în probleme de
criminalitate.
Întalnirile au loc în sediul clădirii numită Justus Lipsius din Bruxelles. Fiecare stat membru
are o reprezentanţă permanentă aici și apară interesele naționale la nivel European. Șefii acestor
reprezentate se întalnesc săptămânal în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți
(COREPER) pentru a stabili agenda Consiliului, cu excepția majoritătii problemelor legate de
agricultură de care se ocupa Comitetul Special pentru Agricultură.
Preşedenția Consiliului este deţinută de un stat membru, și nu de o persoană, pentru o
perioadă de 6 luni, ștafeta fiind predată în lunile ianuarie și iulie al fiecarui an. România va
deține acest rol din iulie până în decembrie 2019. Semestrul I 2010 a fost deținută de Spania și
în semestrul II de către Belgia. La momentul actual este deţinuta pana în iunie de către Ungaria,
ştafeta urmând sa îi revină Ploniei până în decembrie 2011.
Preşedenţia Consiliului este asistată de Secretariatul General ce are rolul de a asigura buna
desfăşurare a lucrărilor Consiliului. Prin Tratatul de la Lisabona se impune ca un grup de 3 state
membre să asigure, în comun, pe o perioada de 18 luni, îndeplinirea unor funcţii ale preşedinţiei.
Deciziile în cadrul Consiliului sunt luate prin vot – majoritate calificată, ca regulă generală,
pentru probleme mai sensibile și vot unanim – pentru majoritatea problemelor. Majoritatea
calificată se defineşte ca fiind egală cu cel puţin 72% din membrii Consiliului, reprezentând
statele participante, care reunesc cel puţin 65% din populaţia Uniunii.
Începând cu 1 noiembrie 2014 sub rezerva dispoziţiilor stabilite prin Protocolul privind
dispoziţiile tranzitorii, în cazul în care, în temeiul tratatelor, nu toţi membrii Consiliului participă
la vot, majoritatea calificată se defineşte ca fiind egală cu cel puţin 55 % din membrii
Consiliului, cuprinzând cel puţin cincisprezece dintre aceştia şi reprezentând statele membre care
întrunesc cel puţin 65 % din populaţia Uniunii.
19
Minoritatea de blocaj trebuie să cuprindă cel puţin patru membri ai Consiliului, care
reprezintă mai mult de 35% din populaţia statelor participante, plus un membru, în caz contrar se
consideră a fi întrunită majoritatea calificată.
Trecerea la majoritate calificată priveşte atât domenii tehnice, cât şi anumite subiecte
aparţinând unor domenii foarte sensibile, precum controlul frontierelor, azilul sau migraţia. Alte
domenii importante în care Tratatul stabileşte regula majorităţii calificate sunt: dreptul de
stabilire; transporturile; politica spaţială; energie; sport; turism; protecţie civilă; cooperarea
structurată permanentă în domeniul apărării. Numeroase domenii rămân totuşi guvernate de
regula unanimităţii. Este vorba îndeosebi de: fiscalitate,măsurile de armonizare în domeniul
securităţii sociale şi al protecţiei sociale, procedura de revizuire a tratatelor, precum şi cea mai
mare parte a politicii externe şi de securitate comune.
Cele 345 de voturi se împart astfel între statele member:24
Germania, Franța, Italia– cate 29
Spania si Polonia – cate 27; Romania – 14; Olanda – 13
Belgia, Republica Cehă, Grecia, Ungaria și Portugalia – cate 12
Austria și Suedia, Bulgaria – 10
Danemarca, Irlanda, Lituania,Slovacia si Finalanda – 7
Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg, Slovenia – 4
Malta – 3 voturi
1.4 Consiliul European
Consiliul European este forul politic suprem al Uniunii Europene. În cadrul Uniunii
Europene acesta nu a fost creată de tratatele instituind Comunităţile Europene ,,Voinţa de a nu
slăbi Comisia, precum şi o anumita neîncredere în privinţa statelor explică această situaţie" 25,
însă este instituţia care a promovat în mod decisiv procesul de integrare europeană. Originea
Consiliului European se află în practicile diplomatice constând în întâlniri iniţial sporadice, apoi
din ce în ce mai regulate, ale celor mai înalţi reprezentanţi politici ai statelor comunitare. Aceste
reuniuni dădeau impulsul politic necesar depăşirii unor momente de criză şi adoptării unor
decizii esenţiale. Trecerea la sistemul resurselor proprii, alegerea Parlamentului european prin
sufragiu universal direct, crearea Uniunii economice şi monetare, aderarea statelor sunt doar cele
mai elocvente exemple în acest sens.
Fără a reprezenta o nouă instituţie a Comunităţilor, Consiliul European este introdus în
peisajul instituţional al Europei comunitare în urma reuniunii la nivel înalt de la Paris din 9-10
decembrie 1974. În comunicatul final al reuniunii, se foloseşte în privinţa noului organism creat,
____________________________ 24John McCormick ,,Sa întelegem Uniunea Europeană” Editura Codecs, Bucuresti, 2006, p.1525 C. Blumann, L. Dubouis ,,Droit institutionnel de l’Union européenne’’ Editura Litec, 2005, p. 179.
20
denumirea de Consiliul Comunităţii. Reuniunile înalţilor oficiali europeni, şefi de state şi de
guverne asistaţi de miniştri ai Afacerilor externe, devin regulate în urma acestei Conferinţe. De
trei ori pe an şi de câte ori era nevoie, cei mai importanţi reprezentanţi ai statelor membre urmau
să discute problemele ridicate de unitatea europeană, atât din domeniul comunitar, cât şi din
sfera cooperării politice. Reuniunile la vârf, frecvenţa şi regularitatea lor, demonstrează că „cei
mai înalţi responsabili politici sunt de aici înainte angajaţi în prima linie şi în permanenţă în
opera construcţiei europene, dar subliniază şi necesara coerenţă între cele doua branşe ale
Europei comunitare”26. Instituirea sa este considerată un impuls dat construcţiei europene şi o
relansare a acestui proces complex, confruntat cu crize majore pe plan internaţional.
Denumirea actuală a fost impusă de practică şi întrodusă oficial prin Declaraţia solemă
asupra Uniunii Europene din 1983.
Actul Unic European îi conferea Consiliului European un temei juridic, fara a-l consacra
ca o nouă instituţie comunitară. Erau precizate cu acest prilej alcătuirea şi frecvenţa anuală a
reuniunilor sale (limitata la două reuniuni). Consiliului European se prezenta simultan ca organ
al cooperării politice şi al Comunităţilor Europene, facilitând coordonarea celor două ramuri ale
Europei comunitare.Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul European
capătă în mod expres calitatea de instituţie a Uniunii.
Tratatul de la Maastricht defineşte în premieră la nivel de tratate funcţiile Consiliului
European şi creează Consiliul reunit la nivelul şefilor de state sau de guverne. Deci, Consiliul
European reuneşte şefii de stat sau de guvern ai statelor membre27, precum şi preşedintele
Comisiei. Aceştia sunt asistaţi de miniştrii afacerilor externe ai statelor membre (sau de miniştrii
Economiei şi de Finanţe, la invitaţia Preşedinţiei şi în funcţie de specificul ordinii de zi) şi de un
membru al Comisiei. Delegaţiile nu pot depăşi 20 de persoane (cu excepţia personalului tehnic şi
de securitate).
Tratatul de la Lisabona introduce funcţia de Preşedinte al Consiliului European. Acesta
este ales de catre Consiliul European (care se bucură de altfel de o mare libertate în acest sens),
cu majoritate calificată, pentru un mandat de doi ani şi jumătate, care poate fi reânnoit o singură
dată. Decizia de desemnare a dlui Herman Van Rompoy a fost luată, însă, în unanimitate de către
toate statele membre. Preşedintele nu poate exercita un mandat naţional în acelaşi timp cu cel de
preşedinte al Consiliului.În caz de imposibilitate de exercitare a mandatului sau culpă gravă,
Consiliul European, urmând aceeaşi procedură, poate pune capăt mandatului Preşedintelui.
Aceasta inovaţie îi va conferi instituţiei şi Uniunii Europene mai multă autoritate. Consiliul
___________________ 26Guy Isaac, Droit communuataire général, Edit. Masson, 1992, p. 21.27 În functie de regimul lor constituţional, statele decid să fie reprezentate de şefii de state sau de şefii de guverne. Majoritatea statelor sunt reprezentate de Primul ministru.
21
European va beneficia de o independenţă sporită, iar Preşedintele său va avea mai mult timp la
dispoziţie pentru a-şi îndeplini sarcinile. Preşedintele Consiliului european conduce şi
coordonează lucrarile instituţiei, asigură continuitatea activităţilor, în cooperare cu preşedintele
Comisiei şi pe baza activităţilor Consiliului Afaceri Generale, actionează în sensul coeziunii şi
consensului în cadrul Consiliului European şi prezintă Parlamentului european un raport în urma
fiecărei reuniuni. De asemenea, la nivelul său şi în această calitate, asigură reprezentarea externă
a Uniunii în probleme referitoare la politica comună externă şi de securitate, fără a aduce
atingere atribuţiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate.
Consiliul european se reuneşte de patru ori pe an, deci mult mai des în comparaţie cu
situaţia precedenta, aspect care denotă aprofundarea şi accelerarea dezvoltării Uniunii.
Preşedintele asigură reprezentarea externă a Uniunii pentru materiile care ţin de politica externă
şi de securitate comună. Înaltul reprezentant al Uniunii pentru politica externă şi de securitate
participă la lucrarile Consiliului european.
Adoptarea deciziilor. Tratatul de la Lisabona consacră în premieră votul în cadrul Consiliului
European, într-un numar semnificativ de domenii. Majoritatea calificată este definită în aceeaşi
manieră ca şi în cadrul Consiliului de miniştri. Consiliul European adoptă cu unanimitate, la
iniţiativa Parlamentului şi după aprobarea acestuia, decizia prin care stabileşte numarul efectiv al
eurodeputaţilor. De asemenea, acesta adoptă cu majoritate calificată decizia de stabilire şi a altor
formaţiuni de lucru ale Consiliului de miniştri, alături de cele care sunt prevazute de tratat şi
condiţiile de rotaţie a preşedinţiei formaţiunilor Consiliului de miniştri. Instituţia decide cu
majoritate simplă dacă recurge la o procedură de revizuire a tratatelor. În această materie, poate
decide după aprobarea Parlamentului european, să nu convoace o Convenţie. După 2 ani de la
semnarea unui tratat european, dacă 4/5 din statele membre nu îl ratifică, Consiliul european se
sesizează asupra chestiunii. În materia revizuirii tratatelor, puterile Consiliului European sunt
deci similare unui "constituant".
Conform tratatelor, Consiliul European dă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării sale şi
îi defineşte orientările politice generale. Compeţentele acestui organ sunt în principal
decizionale, de impuls, de arbitraj ăi de negociere. Numitorul comun al tuturor acestor categorii
este caracterul politic.
Rol decizional. Cele mai importante competenăe decizionale ale Consiliului European s-au
manifestat şi se manifestă în cadrul domeniilor Uniunii, marcate de cooperarea
interguvernamentală: Politica externă şi de securitate comună, Politica de securitate şi de apărare
comună, Cooperarea judiciară şi politienească în materie penală. Consiliul European defineşte
principiile şi orientările generale ale Politicii externe ăi de securitate comună si adoptă, începând
22
cu Tratatul de la Amsterdam, strategiile comune. Daca un stat declară ca se opune adoptarii unei
decizii de catre Consiliul de ministri cu majoritate calificata din motive importante de politica
natională, Consiliul de ministrii poate decide cu majoritate calificata sa trimita cauza spre
solutionare Consiliului European, care se va pronunţa cu unanimitate. Consiliul european decide
dacă politica de aparare comună conduce la o aparare comuna, acesta decizând de altfel în
privinţa tuturor chestiunilor referitoare la politica de aparare. Daca un stat membru doreşte să
instituie o cooperare consolidată în cadrul cooperarii judiciare şi poliţienesti în materie penală
(fosta CJAI), Consiliul european este sesizat. Decizia aparţine totuşi Consiliului de miniştri,
caruia Consiliul European îi transmite dosarul cauzei. În masura în care intervine cu rol
decizional în pilonul comunitar, Consiliul European trebuie să respecte competenţele instituţiilor,
îndeosebi prerogativa iniţiativei legislative de care se bucură Comisia. Conform art. 99 alin. 2
TCE, Consiliul european, pe baza raportului Consiliului, dezbate asupra marilor orientari ale
politicii economice a statelor membre. Începând cu Tratatul de la Amsterdam, Consiliul
European decide şi asupra liniilor generale ale politicii locurilor de munca.
Rol de impuls. Consiliul European fie a oferit un impuls esenţial marilor realizări ale Uniunii
Europene, fie decizia sa favorabilă a constituit catalizatorul unor evenimente europene de factură
constitutională. În prima categorie, reţinem cu titlu de exemplu Uniunea economică şi monetară,
crearea progresivă a unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, în timp ce pentru a doua
categorie, amintim aderarea de noi state, revizuirea tratatelor, adoptarea perspectivelor bugetare
plurianuale.
Rol de arbitraj ş i de negociere . Consiliul European joacă de asemenea un rol de negociere, de
degajare a orientărilor majore şi de eliminare a blocajelor28. Acesta intervine în dosarele care nu
au fost rezolvate de celelalte instituţii, îndeosebi de Consiliu. Consiliul European contribuie (mai
mult sau mai putin eficient) la degajarea "unei constiinte comune". Actele adoptate au un
caracter eminamente politic.
Control jurisdic ţ ional . Tratatul de la Lisabona introduce controlul legalitaţii actelor Consiliului
European destinate să produca efecte juridice fată de terţi.
1.5 Curtea de Justiţie
Uniunea Europeană, dotată acum cu personalitate juridică, se substituie Comunităţii
Europene. Astfel, prin Tratatul de la Lisabona, structura pe piloni dispare şi Uniunea dispune de
un nou cadru instituţional. În consecinţă, astfel cum şi alte instituţii îşi schimbă denumirea,
sistemul jurisdicţional al Uniunii, în ansamblu, se va numi Curtea de Justiţie a Uniunii
___________________________ 28 Situatia Danemarcei care nu a ratificat initial Tratatul de la Maastricht. Şefii de state şi de guverne reuniti în Consiliul European au adoptat o decizie, prin care au decis sa acorde Danemarcei o derogare de la participarea la moneda unica.
23
Europene29, aceasta fiind compusă din trei instanţe: Curtea de Justiţie, Tribunalul şi Tribunalul
Funcţiei Publice.
Curtea de Justiție cu sediul la Luxemburg, a fost înființată în 1952 pe baza Tratatului
stabilind Comunitatea Europeană a Carbunelui şi Oțelului.
Rolul Curtii de Justiție este să se asigure că legea europeană este interpretată și aplicată la
fel pe întreg teritoriul Uniunii. Pentru a îndeplini acest rol, Curtea de Justiție are competențe de
soluționare a litigiilor în care se constituie ca parți state membre, instituții comunitare,
înterprinderi sau persoane fizice.
Mai mult de 8600 de cause au fost aduse Curții din anul 1952, de când a fost înființată. În
anul 1978 se soluționau deja 200 de cazuri noi pe an, iar în 1985 au fost pe rol peste 400 de
cauze.30
În mod deosebit, Curtea are rolul de a menține echilibrul între prerogativele instituțiilor
comunitare pe de o parte și cele pastrate de statele member, pe de altă parte. În exercitarea
atribuțiilor sale de revizuire, Curtea este deseori chemată să hotărască în probleme de natură
constituțională sau de importanță economică majoră.
Curtea de Justitie are o componenţă de 27 de judecatori – cate unul din fiecare stat
membru, si 8 avocaţi generali (pledanţi) care conform unei declaraţii acest numar poate fi
majorat până la 11, la solicitarea Curţii de Justiţie.31 Aceştia sunt numiţi de comun accord, de
guvernele statelor membre pentru o perioada de 6 ani, cu posibilitatea de reânoire, însă după
consultarea unui comitet al cărui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor
de a exercita funcţiile de judecător şi avocat general la Curtea de Justiţie şi la Tribunal. Acest
comitet este compus din şapte persoane alese dintre foştii membri ai celor două instanţe, dintre
membrii instanţelor naţionale supreme şi din jurişti reputaţi, dintre care unul este propus de
Parlamentul European. Hotărând la iniţiativa preşedintelui Curţii de Justiţie, Consiliul adoptă
deciziile privind regulamentul de funcţionare a acestui comitet, precum şi desemnarea
membrilor acestuia. Începând cu 12 ianuarie 2007, Camelia Toader din Romania s-a alaturat
celorlalţi judecatori ai Curtii de Justiţie.
Un judecător este desmenat ca președinte din ceilalți judecători, cu majoritatea de voturi,
pentru un mandate de 3 ani ce poate fi reânnoit. Președintele conduce lucrările Curții, este
responsabil de distribuirea cazurilor către judecători, prezidează și decide termenele pentru
audieri și are o influiență considerabilă asupra orientării politice a Curții. Din 2003 preşedintele
Curții este Vassilio Skouris, din Grecia.
__________________ 29 Articolul 19 TUE.30Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu ,,Dr comunitar general”31 Declaraţia nr. 38 cu privire la articolul 252 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) referitor la numărul de avocaţi generali ai Curţii de Justiţie.
24
Grefierul, mai e denumit şi secretarul general al Curtii, este numit de către Curte cu
consultarea prealabilă a avocaţilor generali , pentru o perioadă de 6 ani. Curtea este cea care îi
stabileşte statutul. Dacă nu mai corespunde condiţiilor cerute sau nu-şi îndeplineşte obligaţiile
ce-i revin, poate fi revocat. Grefierul este asistat de unul sau mai multi grefieri asistenţi, care îl pot
înlocui la nevoie.
Pe măsură ce volumul de muncă a crescut dupa anii ’70 si ’80, Curtea avea nevoie de peste
doi ani ca să ajungă la o decizie cu privire la cauzele mai complexe. Pentru a accelera rezolvarea
cauzelor, în 1989 a fost creat Tribunalul de Primă Instanță, ca primul nivel de decizie în cauzele
mai putin complicate, în special cauzele aduse în fața instanței de către persoane fizice, companii
sau unele organizații, precum și cazuri legate de concurență. După cum am menţionat mai sus
tratatul de la Lisabona a modificat aceasta denumire în - Tribunal. Aceasta are în componență
câte un judecător din fiecare stat membru, România numindu-l pe Valeriu Ciuca, judecator la
Tribunalul de Prima Instanță.
Pentru a soluționa litigiile dintre Comunitațile Europene și funcționarii săi a fost înființat
Tribunalul Funcției Publice, format din 7 judecători numiți de Consiliu.
Președintele Tribunalului de Prima Instanță este Bo Vesterdorf din Danemarca, iar
preşedintele Tribunalului Funcției Publice este Paul J. Mahoney din Marea Britanie.
Spre deosebire de toate celelalte instituții ale Uniunii Europene unde engleza devine limba
de lucru, lucrările Curții se desfasoară îndeosebi în limba franceză, deși o cauză poate fi audiată
la cererea reclamantului sau pârâtului în oricare limbă oficială a UE.
Curtea de Justiţie are competenţă preliminară generală în domeniul spaţiului de libertate,
securitate şi justiţie, în urma dispariţiei pilonilor şi a eliminării, prin Tratatul de la Lisabona, a
articolelor 35 TUE şi 68 TCE, care prevedeau restrângeri ale competenţei Curţii de Justiţie. În
ceea ce priveşte cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală, competenţa Curţii de
Justiţie de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie şi nu mai este subordonată unei
declaraţii a fiecărui stat membru, prin care statul respectiv recunoaşte această competenţă şi
indică instanţele naţionale care o pot sesiza. Prin Tratatul de la Lisabona, domeniul poliţiei şi
justiţiei penale intră în dreptul comun şi toate instanţele pot sesiza Curtea de Justiţie. O serie de
dispoziţii tranzitorii prevăd, totuşi, că această competenţă deplină nu va fi aplicabilă decât după
cinci ani de la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona32.
Cererile preliminare în materia vizelor, dreptului de azil, imigrării şi altor politici
referitoare la libera circulaţie a persoanelor pot fi adresate CJUE de orice orice instanţă
__________________ 32 Articolul 10 din Protocolul nr. 36 privind dispoziţiile tranzitorii. Potrivit acestuia, cu titlu de măsură tranzitorie, atribuţiile Curţii de Justiţie rămân neschimbate în privinţa actelor adoptate în domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Această măsură tranzitorie încetează să producă efecte în termen de cinci ani de la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona
25
naţională, nu doar instanţele de ultim grad de jurisdicţie cum era până la Tratatul de Lisabona şi
este competentă pentru a se pronunţa asupra unor măsuri de ordine publică în cadrul controalelor
transfrontaliere.
Deşi noţiunea de pilon dispare cu Tratatul de la Lisabona, politica externă şi de securitate
comună (PESC) face în continuare obiectul aplicării unor norme speciale şi al unor proceduri
specifice. Prin urmare, Curtea de Justiţie nu este competentă să controleze aceste dispoziţii şi
nici actele adoptate în temeiul acestora, mai puţin în două cazuri, şi anume:
1) Curtea este competentă să controleze delimitarea dintre competenţele Uniunii şi PESC, a cărei
punere în aplicare nu trebuie să aducă atingere exercitării competenţelor Uniunii şi atribuţiilor
instituţiilor în vederea exercitării competenţelor exclusive şi partajate ale Uniunii33;
2) Curtea este competentă să se pronunţe în ceea ce priveşte acţiunile în anulare îndreptate
împotriva deciziilor care prevăd măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice
adoptate de Consiliu, de exemplu, în cadrul luptei împotriva terorismului (îngheţarea
fondurilor)34.
Curtea de Justiţie poate interpreta şi controla validitatea actelor adoptate de organele,
oficiile şi de agenţiile Uniunii la solicitarea instanţelor naţionale.
Prin Tratatul de la Lisabona se introduce o dispoziţie potrivit căreia Curtea de Justiţie
hotărăşte în cel mai scurt termen în cazul în care o chestiune preliminară se invocă într-o cauză
în faţa oricărei instanţe judecătoreşti naţionale privind o persoană supusă unei măsuri privative
de libertate. Astfel, se face referire chiar în textul tratatului la procedura preliminară de urgenţă
(PPU), care a intrat în vigoare la 1 martie 2008 şi se aplică în privinţa spaţiului de libertate,
securitate şi justiţie.
Tratatul de la Lisabona extinde controlul Curţii de Justiţie la actele Consiliului European,
care este recunoscut de Tratatul de la Lisabona drept o instituţie de sine stătătoare. În temeiul
noilor dispoziţii, Curtea de Justiţie poate, la solicitarea statului membru interesat, să se pronunţe
în privinţa legalităţii unui act adoptat de Consiliul European sau de Consiliu, în cazul în care
acesta a constatat existenţa unui risc clar de încălcare gravă de statul membru respectiv a
anumitor valori (respectarea demnităţii umane, respectarea drepturilor omului etc.)35.
În cadrul controlului respectării principiului subsidiarităţii, Curtea de Justiţie poate fi
sesizată de un stat membru cu o acţiune în anularea unui act legislativ pentru încălcarea
principiului subsidiarităţii, act emis de un parlament naţional sau de una din camerele unui astfel
de parlament. Acţiunea trebuie să fie introdusă în mod oficial de guvernul unui stat, dar poate fi
____________________________ 33 Articolul 40 TUE.
34 Articolul 275 TFUE35Această acţiune trebuie formulată în termen de o lună de la data acestei constatări şi Curtea trebuie să hotărască în termen de o lună de la data cererii.
26
şi numai „transmisă” de un guvern, adevăratul autor al acţiunii fiind parlamentul naţional sau o
cameră a acestuia36. De asemenea, Comitetul Regiunilor poate invoca încălcarea unor astfel de
principii, în limita actelor în privinţa cărora consultarea sa este obligatorie
1.6 Curtea Europeană de Conturi
Curtea de Conturi nu a fost prevazută în tratele de constiture a celor 3 Comunitați
Europene, fiind create prin Tratatul de revizuire a dispozțiilor bugetare de la Bruxelles din 22
iulie 1975 (intrat în vigoare la 1 iunie 1977) ca urmare a cererii Parlamentului European.
Constituirea ulterioară a acestei instituții s-a datorat faptului că resursele proprii ale
comunitaților s-au format abia după 1970, iar transferul unei parți din încasările naționale din
TVA către comunitate s-a produs din 1977. Prin Tratatul de la Maastricht, Curtea de Conturi a
fost ridicată la rangul de instituție comunitară alături de Parlament, Consiliu, Comisie și Curtea
de Justiție.
Curtea de Coturi nu este menționată in art E din titlul I – Dispoziții commune, ceea ce
presupune că această instituție își exercită atribuțiile doar în cadrul primului pilon comunitar –
Comunitațile – nu și în cadrul celorlalți doi piloni interguvernamentali ai Uniunii Europene.
Curtea de Conturi este reglementată prin dispozițiile art 188 A-C Tratatul CEE, art 45 A-C
Tratatul CECO și art 169 A-C Tratatul CEEA.
Potrivit Tratatului instituind Comunitatea Europeana, Curtea Europeana de Conturi are ca
principala atribuție verificarea conturilor și a execuției bugetului Uniunii Europene, cu dublul
scop de a îmbunaătați gestionarea resurselor financiare și informarea cetățenilor europeni cu
privire la utilizarea fondurilor publice de către autoritățile cu responsabilități de gestiune.
Curte de Conturi are 27 de membri, câte unul din fiecare stat membru, numiți pentru
unmandate de 6 ani, aleși de către Consiliul Uniunii Europene prin vot în unanimitate, în urma
consultării Parlamentului European, vot ce poate fi reânnoit. Ca membru al Curtii de Conturi din
România a fost numit Ovidiu Ispir.
Membrii Curții de Conturi îsi aleg din rândul lor, preşedintele Curții de Conturi, pentru o
perioadă de 3 ani, mandatul său putând fi reânnoit. În ianuarie 2008 a fost ales președinte Victor
Manuel da Silva Caldeira.
Membrii Curții de Conturi îsi exercită funcțiile în deplină independență, în interesul
general al Comunitații. Ei nu acceptă și nu solicită instrucțiuni de la nici un guvern sau organism.
____________________________ 36Principiul subsidiarităţii a fost înscris în Tratatul de la Maastricht. Acesta este definit în următorii termeni în articolul 5 din Tratatul CE: „În domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă, Comunitatea nu intervine, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, decât în cazul şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate într-un mod satisfăcător de statele membre, însă pot fi realizate mai bine la nivel comunitar datorită dimensiunilor sau efectelor acţiunii preconizate”. Un alt principiu este strâns legat de acesta, principiul proporţionalităţii, potrivit căruia „acţiunea Comunităţii nu poate depăşi ceea ce este necesar în vederea atingerii obiectivelor prezentului tratat”.
27
Curtea de Conturi asigură controlul conturilor (art 188 a-Tratatul CEE). Ea este însărcinată cu o
competență generală de a controla conturile tuturor veniturilor și cheltuielilor Comunității (art
188). Pentru a-și îndeplini rolul său, Curtea de Conturi audiază orice persoană sau instituție care
se ocupă cu colectarea sau cheltuirea fondurilor europene. Deseori, Curtea face controale, iar
concluziile verificărilor sale sunt supuse atenției Comisiei Europene și guvernelor statelor
membre.Curtea de Conturi garantează astfel cetățenilor europeni că bugetul UE a fost gestionat
și executat correct și în modul cel mai efficient posibil.
Anual, Curtea prezintă un raport Consiliului și Parlamentului, pe baza căruia se decide
asupra capitolelor de cheltuieli din bugetul European pe urmatorul an.
Curtea de Conturi nu are prerogative jurisdicționale. În cazul în care se descoperă nereguli
sau fraude se sesizează Oficul European de Luptă Antifraudă (OLAF).
1.7 Banca Centrală Europeană- responsabilă pentru politica monetară a Uniunii
Banca Centrală Europeană (BCE) a fost infiinţată în anul 1998, cu şase luni înainte de
introducerea monedei Euro. Sediul său este în Germania, la Frankfurt am Main.
Activitatea BCE este complet independentă de instituţiile europene, acestea neputând influenţa
în nici un fel deciziile BCE.
BCE este responsabilă cu asigurarea stabilităţii preţurilor şi, în acest scop colaborează
îndeaproape cu băncile centrale naţionale ale statelor din zona euro, formând un grup numit
Eurosistem. În plus, BCE împreuna cu băncile centrale naţionale din toate statele membre
formează Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC).
Rolurile principale ale SBCE sunt definirea și implementarea politicii monetare europene,
desfășurarea operațiunilor de schimb și administarea rezervelor valutare oficiale ale statelor
membre. BCE este și mai bine cunoscută publicului larg pentru rolul său în gestionarea monedei
unice Euro.
Instituțiile de decizie ale BCE sunt similare celor ale Bundesbank: Consiliul
Guvernatorilor (format din cei şase membri ai Comitetului Director şi guvernatorii bancilor
naţionale din cele 15 state membre din zona euro), Comitetul Director (format din preşedintele şi
vicepreşedintele BCE plus alţi 4 membri aleşi de comun acord de şefii de stat sau de guvern ai
celor 15 state membre ale zonei euro) şi Consiliul General (format din preşedintele şi
vicepreşedintele BCE şi cei 27 guvernatorii ai băncilor naţionale din statele membre).
Jean-Claude Trichet şi Lucas D. Papademos ocupă funcţiile de preţedinte respectiv
vicepreşedinte al BCE.
Cele 15 state care au adoptat moneda euro sunt: Belgia, Germania, Irlanda, Grecia, Spania,
Franta, Italia, Cipru, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria, Portugalia, Slovenia si Finlanda.
28
Sectiunea II Organe comunitare
Organisme financiare
Pe lângă aceste instituții, în cadrul Uniunii Europene funcționează o serie de organisme cu
rol specific din care mentionăm:
Banca Europeană de Investiţii (finantează proiecte europene de investiţii şi sprijnă mediul
de afaceri din Europa prin Fondul European de Investiţii).
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a fost creată în 1958, pe baza Tratatului de la Roma,
cu sediul la Luxemburg. BEI este deţinută de statele membre, acestea contribuind la capitalul sau
în functie de marimea economică a fiecaruia în Uniune. Rolul său initial era de a finanţa
investiţiile majore de infrastructură ale statelor membre. Însa, în ultimele decenii, a inceput să
finanţeze şi alte proiecte, atata timp cat investitiile sunt compatibile cu politicile europene.
Principalele domenii pentru care se acordă credite sunt cresterea competivitătii, promovarea
procesului de integrare economica, protecţia mediului, modernizarea retelelor europene de
transport.
BEI, pe langa creditele acordate statelor membre, finanţeaza şi investiţii în ţările care au
încheiat acorduri de cooperare economica cu Uniunea Europeană (tarile din zona Marii
Mediterane, Africa, zona Caraibelor, Pacific).
BEI împreună cu Fondul European de Investiţii (FEI) formează Grupul BEI. Fondul
European de Investitii a fost creat în 1994 pentru a sprijini apariţia şi dezvoltarea intreprinderilor
mici si mijlocii. Acţionarul majoritar al FEI este Banca Europeană de Investiţii.
FEI nu finanţează direct investitorii, ci intervine pe piaţă cu fonduri proprii ale BEI sau ale
Uniunii prin intermediul capitalului de risc si prin instrumente de garantare pentru instituţiile
financiare ce acordă credite.
Obudsmanul European (Mediatorul European ) – instituţie cu sediul la Strasbourg,
investighează plângerile privind cazuri de administrare defectuoasă în acţiunea instituţiilor şi
organelor Uniunii Europene. Mediatorul European anchetează şi elaborează rapoarte pentru
Parlament, dar nu poate impune sancţiuni. Primul mediator a fost nominalizat la 1 iulie 1995.
Mediatorul a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht (art. 138), conform căruia orice cetăţean
al Uniunii poate să se adreseze Mediatorului. Parlamentul European numeşte un mediator, având
drept atribuţie principală pe aceea de a primi plângerile oricarui cetaţean al Uniunii sau de la
orice persoană fizică sau juridică care îsi are reşedinţa sau sediul statutar într-unul dintre statele
membre şi care privesc cazurile de proasta administrare în acţiunea instituţiilor sau organelor
comunitare, cu excepţia Curţii de Justiţie şi a Tribunalului de Primă Instanţă, datorită autonomiei
şi responsabilităţii jurisdicţionale ale acestora.
29
Condiţiile generale de exercitare a funcţiilor mediatorului sunt stabilite prin hotărârea
Parlamentului European nr. 94/262 din 9 martie 1994, aprobată de Consiliu şi publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 113/ 4 mai 1994. Art.1 al acestei hotărâri
stabileşte statutul şi condiţiile generale de exercitare a mandatului mediatorului, respectând
atribuţiile instituţiilor şi organelor comunitare.
Pentru a depune o plangere la Mediatorul European trebuie să fii rezident al UE, să fi
incercat să soluţionezi incidentul mai întai cu instituţia în cauză, cazul să nu fi fost adus în
instanţă şi să nu fi trecut mai mult de 2 ani de la incidentul supus atenţiei Mediatorului European.
Primul mediator a fost finlandezul Jacob Soderman ales în 1995 si reales în 1999.Actualul
mediator este grecul Nikiforos Diamandouros.
Fondul European de Investiţii
Fondul European de Investiţii (FEI) a fost creat în 1994 pentru a susţine întreprinderile
mici. Acţionarul său majoritar este Banca Europeană de Investiţii, alături de care
formează ,,Grupul BEI’’
FEI oferă capital de risc pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), în special pentru
societăţile recent înfiinţate şi pentru cele cu orientare tehnologică. De asemenea, furnizează
garanţii instituţiilor financiare (de exemplu băncilor) pentru a acoperi împrumuturile acordate
IMM-urilor.
FEI nu este o instituţie creditoare: Fondul nu acordă credite sau subvenţii şi nici nu
investeşte direct în vreo societate. În schimb, acţionează prin bănci şi alţi intermediari financiari,
folosind fie propriile fonduri, fie pe cele care îi sunt încredinţate de BEI sau de Uniunea
Europeană.
Fondul este activ în statele membre ale Uniunii Europene şi în Croaţia, Turcia şi în trei
state AELS (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia).
Controlul European pentru Protecţia Datelor(CEPD) – având misiunea de a garanta
dreptul fundamental de protejare a datelor personale ale cetăţenilor europeni. Prelucarea datelor
se referă la activităţi cum ar fi colectarea de date, înregistrarea, organizarea şi stocarea de
informaţii, consultarea acestora din baza de date, transmiterea sau facilitarea accesului pentru
alte persoane, precum şi blocarea, ştergerea sau distrugerea datelor.
CEPD lucrează cu ofiţeri pentru protecţia datelor în fiecare instituţie şi organism al Uniunii
Europene pentru a asigura implementarea regulilor referitoare la protecţia datelor cu caracter
personal. Este o autoritate independentă, înfiinţată în 2001, funcţională din 2004, cu sediul la
Bruxelles. Orice persoană, care consideră că datele sale cu caracter personal au fost colectate,
prelucrate sau uilizate de o instituţie europeană şi sunt eronate sau au fost dobândite ilegal, poate
înainta o plângere Responsabilului European pentru Protecţia Datelor. În cazul în care plângerea
30
este întemeiată, Responsabilul European pentru Protecţia Datelor poate facilita trimiterea cazului
la Curtea de Justiţie.
Organisme consultative
Comitetul Economic şi Social European – reprezintă societatea civilă, angajatorii şi angajaţii;
Comitetul Regiunilor este organ consultativ alcatuit din reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi
locale din Europa şi garanteazş ca identitatea şi prerogativele regionale şi locale să fie
respectate. Se impune consultarea comitetul regiunilor înainte de adoptarea unor decizii la
nivelul UE în domenii precum politica regională, mediul, cultura, educaţia şi transportul – care
sunt, fără excepţie, domenii de interes local şi regional.
Comitetul are 344 de membri, România avţnd 15 membri. Membrii Comitetului sunt
membri aleşi sau factori de decizie în cadrul autorităţilor locale sau regionale din regiunea din
care provin. Ei sunt nominalizaţi pentru Comitet de către guvernele naţionale şi sunt numiţi de
Consiliul Uniunii Europene pentru patru ani. Mandatul lor poate fi reînnoit.
Preşedintele este ales pentru un mandat de doi ani dintre membrii comitetului. Luc Van
den Brande, de naţionalitate belgiană, a fost ales Preşedinte în februarie 2008.
În fiecare an, Comitetul Regiunilor se întruneşte în cinci sesiuni plenare în care defineşte
politica generală a comitetului şi adoptă avize. Există şase „comisii” care examinează diferite
domenii de politică şi pregătesc avizele care urmează să fie dezbătute în sesiunile plenare.
1. Comisia pentru politici de coeziune teritorială (COTER),
2. Comisia pentru politică socială și economică (ECOS),
3. Comisia pentru dezvoltare durabilă (DEVE),
4. Comisia pentru cultură și educaţie (EDUC),
5. Comisia pentru afeceri constituţionale şi guvernare europeană (CONST),
6. Comisia pentru relații externe şi cooperare descentralizată (RELEX).
Organisme inter-instituţionale
Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene (EUR-OP)- publică documentele
Uniunii europene;
Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO)- selectează personalul intituţiilor şi
organismelor Europene;
Şcoala Europeană de Administraţie (EAS)- organizează cursuri generale pentru personalul
Uniunii Europene;
Eurostat- prima pagina a Oficiului de Statitica al Comunitatilor Europene
Organisme descentralizate ale Uniunii Europene (Agentii)
Oficiul Comunitar pentru Varietăţi Vegetale (CPVO)
31
Oficiul pentru Armonizare în Piaţa Internă (OHIM)
Centrul de Traduceri pentru Instituţiile Uniunii Europene
Agenţia Europeană pentru Securitatea Reţelelor şi a Informaţiei (ENISA)
Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile (ECDC)
Agenţia Feroviară Europeană (ERA)
Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe
(FRONTEX)
Agenţia Europeană pentru Produse Chimice (ECHA)
Politica externă şi de securitate comuna:- agenţii înfiintate pentru a desfasura activitaţi tehnice,
ştiintifice şi de gestiune
-Agenţia Europeanş de Aparare (EDA)
-Institutul European pentru Studii de Securitate (ISS)
-Centrul European pentru Observatii din Satelit (EUSC)
Cooperare poliţenească şi judiciară în materie penală- sprijină statele membre în lupta impotriva
crimei organizate;
-Colegiul European de Poliie (CEPOL)
-Organismul European pentru Îmbunătaţirea Cooperării Judiciare (Eurojust)
-Europol
Agenţiile şi organismele EURATOM- create pentru a susţine activitatea Comunităţii Europene a
Energiei Atomice
Institutul European de Inovare şi Tehnologie ( EIT)- valorifică resursele ştiinţifice,
antreprenoriale şi educaţionale pentru a stimula capacitatea de inovare a Uniunii Europene.
32
Capitolul II Rolul OLAF în Uniunii Europene
Instituțiile Comunitare ale statelor membre ale Uniunii acordă o mare importanță protejării
intereselor financiare și economice ale Comunitaților, precum și luptei împotriva crimei
organizate transfrontaliere, a fraudei și a oricăror alte activități ilegale care ar putea afecta
bugetul comunitar. Raspunderea Comisiei în acest domeniu este strâns legată de misiunea sa de
implementare a bugetului ( Articolul 274 al Tratatului CE). Acest lucru a fost confirmat de
Articolul 280 al Tratatului CE.
Uniunea Europeană are la dispoziţie şi dispune de sume foarte mari de bani publici ridicate
din impozitare sau obţinute prin plăţi de la statele membre. Este inevitabil ca aceste fonduri să nu
atragă atenţia autorilor de fraude şi să fie vulnerabile fraudei şi corupţiei. În 1998, Comisia a
stabilit o unitate anti-fraudă, UCLAF (Unité de Coordonare de la Lutte Anti-Fraude), creat în
cadrul Secretariatului General al Comisiei, misiunea căruia a fost de a investiga acuzaţiile de
fraudă şi corupţie ce puneau în pericol fondurile Uniunii Europene. Dupa ce comisarului
european pentru educaţie şi cercetare în 1999, Edith Cresson (Franţa), a dus practic la căderea
întregului "guvern" al Uniunii Europene, adică a Comisiei Europene condusă la vremea
respectivă de Jacques Santer, în scandal a fost atras şi organismul antifraudă şi anticorupţie al
UE numit "Grupul de Acţiune pentru Coordonarea Prevenirii Fraudei" (UCLAF),37 ce fusese
înfiinţat cu un an în urmă. O parte din conducerea UCLAF a fost schimbată, organismul a fost
urgent reorganizat, iar denumirea i-a fost modifcată în "Oficiul European de Lupta contra
Fraudei" (OLAF) având ca sarcină să apere interesele financiare ale Uniunii Europene. Era
necesară îmbunătăţirea transparenţei instituţiilor europene, asigurând totodată Oficiului o
independenţă structurală şi operaţională faţă de Comisie, pentru a-i permite să întreprindă
anchete în cadrul instituţiilor (anchete interne), precum şi în afara acestora, în statele membre şi
în ţările terţe (anchete externe).
Astfel pentru a consolida mijloacele de prevenire a fraudei, Comisia a creat Oficiul
European de Lupta Contra Fraudei (OLAF), în cadrul propriei structuri, prin Decizia CE, CECO
1999/352 din 28 aprilie 1999. Oficiul a primit sarcina de a conduce anchetele în cazuri de fraudă
şi i s-a conferit un statut special de organism independent.38
Oficiul si-a început activitatea la 1 iunie 1999, în ziua intrării în vigoare a Regulamentului
(CE) nr 1073/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului, precum şi a Regulamentului
Consiliului (Euratom) nr 1074/1999 din 25 mai 1999, privitor la anchetele derulate de OLAF.
Desi are un statut de organism independent în desfasurarea anchetelor, OLAF face parte şi
din structura organizatorică a Comisiei Europene, fiind subordonat Comisarului responsabil cu____________________ 37 www.adevarul.ro, 12 martie 2005,Autor:Madalina Iacob38 Decizia CE, CECO 1999/352 din 28 aprilie 1999.
33
bugetul comunitar.
OLAF îndeplineşte sarcinile de investigare conferite Comisiei prin legislaţia comunitară şi
prin acordurile în vigoare încheiate cu ţările terte, în vederea promovării luptei contra fraudei, a
corupţiei şi a oricaror alte activităţi.
Sectiunea 1 OLAF – organ comunitar European34
1.1 Misiune OLAF
Bugetul comunitar este finanțat din banii cetățenilor contribuabili și adopatat sub
supravegherea Comisiei, de către autoritațile bugetare (Parlamentul European şi Consiliul
European ). Instituțiile Europene au ca scop garantarea egalitații între contribuabili și utilizarea
eficientă a resurselor financiare și lupta împotriva fraudelor economice. Din aceste motive
protecția intereselor financiare a Comunității a devenit o prioritate majoră pentru Instituțiile
Europene. Ele au creat activitați concentrate asupra detecției şi urmarirea fraudelor financiare
care afectau bugetul comunitar. Astfel lupta împotriva corupției și a tuturor activitaților ilegale
deține interesul financiar al Comunitații Europene, interes manifestat prin OLAF.39
Deci misiunea Oficiului European de Lupta Contra Fraudei ( OLAF )40 este, dupa cum am
spus mai sus, pentru a proteja interesele financiare a Uniuniii Europene, de a lupta împotriva
fraudelor, corupţiei şi a altor activităţi ilegale incluzând neglijenţa instituţiilor Europene. În
parcuregerea acestei misiuni, scopul OLAF este de a oferi servicii de calitate comunităţii
europene și în același timp să fie respectate interesele cetățenilor acesteia și reputația
instituțiilor europene.
OLAF își atinge aceste obiectivele prin consolidarea legislației menite să facă mai dificil
recursul la fraudă și la nereguli și prin monitorizarea modului în care autoritățile competente pun
în aplicare recomandările sale privind consecințele judiciare, disciplinare, administrative și
financiare și furnizarea asistenței necesare ori de câte ori se impune acest lucru contribuind astfel
la încrederea publică în proiectul european
1.2 Independența OLAF
Independenţa OLAF este asigurată în trei moduri principale.
Directorul general
Oficiul de Lupta Antifrauda este dirijat de directorul interimar Mr Nicholas Ilett. Acesta
este numit de catre Comisie, dupa consultarea cu Parlamentul European. Pentru a garanta
independenţa OLAF, legislația a obligat Directorul General de a nu solicita sau accepta
instrucţiuni de la instituţii, organisme, oficii sau agenţii ale UE şi nici de la guverne. Dacă acesta
estimează unele nereguli din punct de vedere al independenţei, poate recurge împotriva instituţiei
apelând la Curtea de Justiţie.41
_______________________________ 39 Decizia 1999/352/CE, CECO, Euratom, a Comisiei, din 28 aprilie 1999, de instituire a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF)40 OLAF este abrevierea din limba franceză a denumirii ,,Europeen De Lutte Anti-Fraude’’41Regulamentul Comisiei Europene,1073/99, articolul 12, privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă
35
Comitetul de Investigaţii şi Operaţiuni (The “Board”) - include reprezentanţi din
Direcţiile relevante - recomandă Directorului General deschiderea sau nu a unui caz pe
baza rapoartelor de evaluare, schimbare tipologie de caz, deschiderea/închiderea
procedurei de “follow-up” (urmărire).
Comitetul de supraveghere
Regulamentul CE 1073/99 prevede că "Comitetul de Supraveghere întăreşte independenţa
Oficiului prin monitorizarea periodică a punerii în aplicare a funcţiei de investigaţie"42.Acest
Comitet este constituit din cinci experţi independenţi proveniţi din afara instituţiilor europene şi
numiţi prin acord comun al Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei. Aceşti experţi sunt
marea majoritate avocaţi seniori publici cu un nivel ridicat de experienţă în acuzaţii şi
investigaţii. Misiunea comitetului este de a veghea cu regularitate munca de anchetă a oficiului.
La apelul directorului sau din propria iniţiativă, comitetul de supraveghere îi prezinta acestuia
pareri privind activităţile OLAF, fară a interveni însă în desfăşurarea anchetelor în curs şi fiind
obligat să facă cel puţin fiecare în parte un raport anual privind activităţile OLAF.
Cei cinci membrii sunt numiţi de comun acord de către Comisie, Consiliu şi Parlamentul
European, pentru un mandat de trei ani. La momentul actual Comitetul este format din:43
Kalman Gyargyi (Ungaria), comisar în ministerul ungar de justiţie, fost procuror general
al Ungariei (1990 – 2000) şi fost decan al Facultăţii de drept din cadrul Universităţii Eötvös
Loránd din Budapest;
Luis López-Sanz Aranguez, (Spania), procuror general la Curtea Supremă Spaniolă,
Procuror general adjunct la Parchetul special însărcinat cu cercetarea delictelor economice legate
de corupţie, 1995-2002 ;
Peter Strömberg, (Suedia), director al instanţei de control al conturilor publice, fost
director şi sef de divizie la politia suedeză, departamentul relaţii internaţionale, fost director
general al afacerilor internaţionale la ministerul de justiţie;
dna Diemut R. Theato, (Germania), fost director al comisiei de control bugetar a
Parlamentului European şi membru al grupului Partidului Popular European PPE, (1994-2004);
dna Rosalind Wright, (Marea Britanie), preşedinta grupului consultativ în materie de
fraude (Fraud Advisory Panel), din Marea Britanie şi Ţara Galilor, director al Serviciului de
Urmărire a Fraudelor Grave din Marea Britanie, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord (1997-2003).
Directorul general informează periodic Comitetul de supraveghere cu privire la activităţile
Oficiului, a investigaţiilor, a rezultatelor şi a măsurilor luate în urma acestora. În cazul în care o
___________________ 42Regulamentul Comisiei Europene 1073/99, articolul 11 alineatul (1).43 ec.europa.eu
36
investigaţie a fost în curs de mai mult de nouă luni, Comitetul este informat cu privire la
motivele şi timpul estimat de finalizare. Comitetul este informat şi în cazul în care un organism
comunitar nu a acţionat la recomandările făcute de OLAF.44
În timp ce are un statut individual independent în ceea ce priveşte funcţia investigativã,
OLAF este de asemenea parte a Comisiei Europene, sub directa responsabilitate a comisarului
responsabil pentru bugetul comunitar.
1.3. Principii generale
Investigatorii OLAF trebuie să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu principiile
legalităţii, integrităţii şi proporţionalităţii. Aceştia trebuie să acţioneze în mod imparţial, să
gestioneze cazurile într-o perioadă rezonabilă de timp, să respecte autoritatea ierarhică,
procedurile legate de protecţia privilegiilor şi imunităţilor Comunităţii, secretul profesional şi
confidenţialitatea. Personalul OLAF trebuie să respecte întotdeauna drepturile şi libertăţile
fundamentale ale persoanelor.
Legalitatea şi integritatea
Întreaga activitate trebuie desfăşurată cu respectarea deplină a normelor legale în vigoare.
În plus, personalul OLAF trebuie să adere la cele mai înalte standarde de etică, astfel cum este
prevăzut în codurile de conduită ale Comisiei şi în Codul de bună conduită administrativă.
Proporţionalitatea
În îndeplinirea sarcinilor, investigatorii trebuie să ţină seama de gravitatea riscurilor pentru
Comunitate şi cetăţenii săi, de drepturile altora, de interesele generale şi de misiunea
Comunităţilor, precum şi de resursele limitate ale oficiului. Cazurile trebuie cercetate într-un
mod eficient şi eficace.
Imparţialitatea
Imparţialitatea activităţilor investigative şi operaţionale presupune absenţa oricărui
potenţial conflict de interese care ar putea apărea în privinţa investigatorului. În conformitate cu
articolul 11 din Statutul personalului7, în îndeplinirea îndatoririlor, un funcţionar OLAF nu se va
ocupa de nici o activitate în care are, în mod direct sau indirect, un interes personal, în special un
interes de ordin familial sau financiar, care îi poate afecta independenţa sau care poate crea
această impresie.
Durata rezonabilă a cazurilor
Investigatorii OLAF trebuie să conducă investigaţiile şi operaţiunile în mod continuu, într-
o perioadă de timp rezonabilă, ţinând seama de complexitatea cazului, de diviziunea
responsabilităţilor între autorităţile naţionale şi comunitare şi de orice alte circumstanţe
___________________ 44Manual European Anti-Fraud Office, februarie 2005,pag 4, publicat pe ec.europa.eu
37
relevante. Atunci când cazul este încă în curs după nouă luni de la deschidere, investigatorul
redactează un raport în atenţia Comitetului de supraveghere, în care sunt rezumate acuzaţiile,
stadiul cazului, motivele întârzierii şi timpul estimat până la finalizare.
Autorizarea
Toţi membrii personalului care efectuiază o investigaţie sau o operaţiune trebuie să fie
împuterniciţi în mod corespunzător. În îndeplinirea sarcinilor, ei trebuie să prezinte o autorizaţie
scrisă indicând identitatea şi calitatea lor. Pentru fiecare intervenţie, trebuie să aibă asupra lor o
autorizaţie scrisă care indică obiectul investigaţiei.
Imunitatea
Investigaţiile interne sunt efectuate, printre altele, conform Protocolului Comisiei
Europene privind privilegiile şi imunităţile, precum şi conform Statutului personalului. În ceea
ce priveşte autorităţile naţionale, OLAF stipulează că protocolul solicită fiecărui organism
comunitar să renunţe întotdeauna la imunitate, cu excepţia cazului în care se consideră că această
renunţare este contrară intereselor Comunităţii.În cazul în care OLAF consideră că imunitatea
trebuie ridicată, acesta informează în
consecinţă autorităţile naţionale cu privire la demersurile şi cererile necesare care trebuie
adresate organismului comunitar în cauză.
Secretul profesional şi confidenţialitatea
Informaţiile obţinute în cursul investigaţiei sunt supuse secretului profesional, care trebuie
respectat în toate cazurile. Temeiul acestuia se regăseşte în articolul 287 din Tratatul CE,
articolul 17 din Statutul personalului, articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1073/99, articolul
8 din Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2185/96 şi în reglementările sectoriale. Informaţiile
obţinute în cursul unei investigaţii sau operaţiuni sunt comunicate numai persoanelor şi
organismelor ale căror îndatoriri profesionale necesită cunoaşterea acestora (principiul necesităţii
de a cunoaşte) şi nu pot fi utilizate în alte scopuri decât prevenirea fraudei, corupţiei sau a
oricăror alte activităţi ilegale.
1.4 Competența OLAF
Competenţele OLAF sunt:
Realizarea unor investigaţii administrative externe – în Statele Membre şi în anumite
state non-membre cu care Comunitatea are acorduri de cooperare – cu scopul de a combate
frauda, corupţia şi alte activitãţi ilegale care afecteazã în mod advers interesele financiare ale
Comunitãţii.
Desfãşurarea unor investigaţii administrative interne – înăuntrul instituţiilor europene,
adică în interiorul oricărei instituții sau organism european finanțat din bugetul Uniunii
Europene.
38
Ajutarea îmbunãtãţirii cooperării cu Statele Membre în domeniul prevenirii fraudei;
Dezvoltarea strategiilor pentru lupta contra fraudei (incluzând pregãtirea de iniţiative
legislative şi regulatorii);
Menţinerea de contacte directe cu poliţia şi autoritaţile judiciare;
Reprezentarea Comisiei în domeniul prevenirii fraudei.
OLAF are de asemenea obligaţia de a proteja toţi furnizorii de informaţii, martorii şi alţii
care îşi încredinţează informaţiile despre corupţie sau fraudă Oficiului, şi de agaranta
confidenţialitatea operaraţiunilor sale.
1.5 Legislatia Oficiului de luptă antifraudă
Cele mai importante instrumente juridice în lupta împotriva fraudei care afectează
interesele financiare europene sunt:
1. Tratatul CE, pentru protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene: Tratatul CE art 274
Tratatul CE art 280
Comunitatea şi statele membre combat frauda şi orice alte activităţi ilegale care afectează
interesele financiare ale Comunităţii prin măsuri care trebuie luate în conformitate cu prezentul
articol, ce trebuie să acţioneze ca un factor de descurajare si sa ofere o protecţie efectivă
statelor membre.
Fără a aduce atingere altor dispoziţii ale prezentului tratat, statele membre îşi coordonează
acţiunea urmărind să apere interesele financiare ale Comunităţii împotriva fraudei. În acest scop,
statele membre organizează, împreună cu Comisia, o cooperare strânsă şi regulată.
Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251, după
consultarea Curţii de Conturi, adoptă măsurile necesare în domeniul prevenirii şi luptei împotriva
fraudei care afectează interesele financiare ale Comunităţii cu scopul de a oferi protecţie efectivă
şi echivalentă în statele membre. Aceste măsuri nu se referă la aplicarea dreptului penal intern şi
nici la administrarea justiţiei în statele membre.
2. Legislaţia generală privind protecţia intereselor financiare
Regulamentul nr.2988/95 din 8 decembrie 1995 al Consiliului privind protecţia intereselor
financiare ale Comunităţilor Europene (cunoscut şi sub numele de Regulamentul „PIF”).
3. Legislaţia de înfiinţare a OLAF
Decizia Comisiei din 28 aprilie privind înfiinţarea Oficiului European Antifraudă (OLAF).
4. Reguli procedurale pentru rezolvarea cazurilor
Aceste regulamente nu sunt o bază legală pentru puterile de investigaţii externe, dar
specifică procedura care trebuie să fie urmată în cursul oricărei investigaţii:
-Regulamentul (CE) nr. 1073/99 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 mai 1999
39
-Regulamentul (Euratom) nr. 1074/99 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 mai
1999 privind investigaţiile Oficiului European Antifraudă (OLAF).
5. Baza legala privind verificările
- Regulamentul(Euratom,CE) nr.2185/96 din 11 noiembrie1996 al Consiliului privind
verificările şi inspecţiile punctuale realizate de Comisie pentru a proteja interesele financiare ale
Comunităţilor Europene împotriva fraudei şi a altor neregularităţi
- Regulamentul nr.1150/2000 modificat prin Regulamentul nr 2028/2004
-art 37 din Regulamentul CE 1290/2005 din 21 iunie 2005 al Consiliului privind finanţarea
politicii agricole comune
- art 72 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 din 11 iulie 2006 al Consiliului de stabilire a
prevederilor generale ale Fondului European de Dezvoltare Regională, a Fondului Social
European şi a Fondului de Coeziune, abrogând Regulamentul CE 1260/1999
6. Bazele legale pentru investigaţiile interne
-Acordul inter-instituţional din 25 mai 1999 dintre Parlamentul European, Consiliul şi
Comisia Comunităţilor Europene privind investigaţiile interne realizate de către Oficiul
European Antifraudă (OLAF).
7. Legislaţia privind notificarea neregularităţilor şi recuperarea sumelor plătite eronat45
- Regulamentul (CE) 1848/2006 din 14 decembrie 2006 al Comisiei privind neregularităţile şi
recuperarea sumelor plătite eronat în legătură cu finanţarea politicii agricole comune şi
organizarea unui sistem informaţional în acest domeniu, abrogând Regulamentul CEE 595/91 al
Consiliului.
- Capitolul II Secţiunea 4 art 27 - 36 din Regulamentul CE 1828/2006 din 8 decembrie 2006 al
Comisiei de stabilire a regulilor pentru aplicarea Regulamentului CE 1083/2006 al Consiliului de
stabilire a dispoziţiile generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social
European şi Fondului de Coeziune şi a Regulamentului CE 1080/2006, al Parlamentului
European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională.
- Regulamentul ,(CE, Euratom) 2028/2004 din16 noiembrie 2004 al Consiliului ,de amendare
a Regulamentului (CE, Euratom) 1150/2000 de aplicare a Deciziei 94/728/CE, Euratom privind
sistemul resurselor proprii ale Comunităţilor.
- Convenţia UE privind lupta împotriva corupţiei din 26 mai 1997.
1.6 Anchetele OLAF
Chiar dacă OLAF i-a fost acordată independenţa funcţională în exercitarea anchetelor,
acesta rămâne totuşi un serviciu administrativ al Comisiei.
____________________45ec.europa.eu/anti_fraud
40
Deosebim doua tipuri de anchete administrative în cadrul Oficiului de lupta
anifraudă(OLAF):
investigații interne, adică în interiorul oricărei instituții sau organism european finanțat
din bugetul Uniunii Europene, inclusiv Parlamentul European, Consiliului, precum şi
Comitetului Regiunilor. Acest aspect este prevazut în art 4, alin 1 din Regulamentul
OLAF: ,,Oficiul efectuează investigații administrative în cadrul instituțiilor, organismelor,
oficiilor și agențiilor”
investigații externe, adică la nivel național, ori de câte ori este implicat bugetul Uniunii
Europene, în baza unei reglementări aşa-numite „sectorială”. În acest sens, temeiurile juridice
sunt: „Resurse proprii”; „Resurse proprii şi politica agricolă” (art. 9; art. 20, art.28(2) din
Regulamentul 515/97); „Politica agricolă comună” (art. 6 din Regulamentul 595/91 cu încetare la
31.12.2006; abrogat de Regulamentul(CE) nr. 1848/2006); „FEOGA - garanţie” (art. 9 din
Regulamentul 1258/99 cu încetare la 31.12.2006; abrogat de Regulamentul (CE) nr. 1290/2005
al Consiliului); „Fonduri structurale” (art. 23 din Regulamentul 4253/88 devenit art.38(3) din
Regulamentul 1260/99 cu încetare la 31.12.2006; abrogat de Regulamentul (CE) nr.1083/2006 al
Consiliului).46
În acest scop, OLAF poate efectua controale și inspecții la fața locului, la sediul
operatorilor economici, în strânsă colaborare cu autoritățile competente din statul membru sau
din țara terță conform Regulamentului Comisiei Europene 2185/96.47
OLAF are acces catre toate informatiile detinute de institutiile, organele si organisme. Are
dreptul de a verifica contabilitatea institutiilor, organelor si organismelor, poate lua copii si
obtine extrase a tuturor documentelor si a tuturor suporturilor de informatii ce le detin acestia. În
cazul riscului de disparitie aceste documente vor fi asigurate48.
De asemenea Oficul poate interoga membrii instituţiilor şi organelor, conducătorii
organismelor la fel şi personalul instituţiilor, organelor sau organismelor prin anchete interne. Iar
în decursul unei anchete este necesară menţinerea secretului absolut pană la sfârşitul anchetei
sau pană la denunţarea persoanei suspecte către o autoritate judiciară naţională. Investigatorii
OLAF pot efectua inspecţii pe lânga întreprinderile beneficiarilor unor subventii comunitare, dar
nu pot face descinderi aici, lucru permis numai autoritatilor nationale.
Odată terminată o investigaţie – sau uneori când încă este în desfăşurare Oficiul redactează
un raport care cuprinde recomandări în privinţa acţiunii care trebuie luată. Raportul este trimis
_____________________ 46ec.europa.eu/dgs/olaf47Regulamentul (Euratom, CE) nr 2185/96 din 11 noiembrie 1996 privind controalele la faţa locului şi inspecţiile efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene financiare împotriva fraudei şi a altor nereguli48Reglementarea nr 1073/1999 a Parlamentului European si Consiliului Europei
41
Statelor Membre în cazul investigaţiilor externe şi instituţiilor, organismelor, oficiilor şi
agenţiilor în cazul investigaţiilor interne.
1.6.1 Deschiderea anchetei
Anchetele externe sunt deschise prin decizia directorului OLAF care acţionează din
propria inițiativă sau în urma unei cereri a unui stat membru interesat.
Anchetele interne sunt deschise prin decizia directorului OLAF care actionează din propria
iniţiativă sau în urma cererii a unei instituții, organe sau organizații în dependentă de locația unde
cercetarea va fi efectuată.
OLAF trebuie să informeze instituţia, organismul, oficiul sau agenţia supusă unei anchete.
1.6.2 Obligaţia de a informa Oficiul
Conform art 4, alin 1, punct (a) din Regulamentul OLAF, fiecare instituţie, organism,
oficiu sau agenţie trebuie să adopte o decizie care include norme privind obligaţia ,,membrilor,
funţionarilor şi a altor agenţi ai instituţiilor şi organismelor şi a managerilor, a funcţionarilor
şi angajaţilor oficiilor şi agenţiilor de a coopera cu funţtionarii Oficiului şi de a le furniza
informaţii”. În dependenţă de cum le permite dreptul naţional, ele vor transmite, la cererea
Oficiului sau din propria iniţiativă toate documentele şi informaţiile ce le deţin, referitoare la
ancheta internă în curs
În temeiul art14 din Regulamentul OLAF, orice membru al personalului unei instituţii
comunitare, organism, oficiu sau agenţie care simte că interesele sale sunt afectate în mod
negativ în cursul unei investigaţii interne, poate înainta o plângere la directorul OLAF sau intenta
o acţiune în faţa Curţii de Justiţie.
În același timp OLAF nu este un serviciu secret sau un serviciu politic, el apară interesele
cetățenilor europeni și superioritatea obsolută a dreptului, este garantul unei mai bune protecţii a
intereselui comunitare şi a conformităţii cu legea împotriva atacurilor din partea crimei
organizate şi a evazioniştilor. Deţine o politică de strânsă colaborare nu numai cu instituţiile
competente dar şi cu cetăţenii europeni. În acest sens, OLAF solicită tuturor cetățenilor
europeni și tuturor persoanelor ce dețin informații privitor la cauze de frauda a bugetului
comunitar, care influenţează negativ, să le raporteze. Cu acest scop, un numar de telefon gratuit
oferă posibilitatea de a comunica Oficiului toate cazurile de fraudă.
1.6.3 Confidenţialitatea şi protecția informaţiilor
În cazul în care Oficiul descoperă, în cursul unei anchete interne, că un membru,
conducător, funcţionar sau alt angajat poate fi personal implicat, aceasta informează instituţia,
organismul, oficiul sau agenţia căreia această persoană ii aparţine, cu excepţia cazului în care
divulgarea acestor informaţii este incompatibilă cu nevoia de a păstra confidenţialitatea strictă.
Informaţiile communicate sau obţinute în cadrul anchetelor interne sunt protejate ca secret
42
profesional și nu pot fi comunicate, sub nici o formă, unei alte persoane decât cea desemnată.
Informaţiile trebuie să includă identitatea persoanei anchetate, un rezumat al problemei și orice
informaţie care ar putea ajuta instituţia l-a luarea deciziei dacă măsurile administrative sunt
necesare pentru a proteja interesele Uniunii.
Directorul supraveghează toată ancheta și dacă sunt respectate dispozițiile comunitare și
naționale referitoare la protecția informațiilor cu caracter personal.
1.6.4 Raportul anchetei
La sfarșitul unei anchete efectuate de Oficiu, acesta stabilește sub autoritatea directorului
un raport care redă cele constatate, cazurile ce denotă prejudiciul financiar și concluziile
anchetei. Aceste rapoarte sunt stabilite în conformitate cu procedurile prevăzute de legea
națională a statului membru prevăzut. Rapoartele sunt supuse acelorași reguli de evaluare ca și
cele aplicate în raportul administrativ stabilit de control administrativ național.
Raportul stabilit în urma unei anchete externe și toate documentele utile aferente sunt
transmise autorităților competente din acel stat membru conform reglementărilor referitoare la
anchetele externe.
1.6.5 Transmiterea informaţiilor după închiderea cazului
Transmiterea raportului final al cazului şi a altor documente privind rezultatul
investigaţiilor şi operaţiunilor OLAF ţine de competenţa directorului general.
În cazul investigaţiilor interne, în momentul închiderii cazului (sau încheierii urmăririi
subsecvente), directorul general informează organismul comunitar în cauză de acest lucru şi îi
înaintează raportul final al cazului şi orice documente relevante.
În cazul investigaţiilor externe sau al operaţiunilor, raportul final al cazului şi documentaţia
relevantă sunt transmise autorităţilor competente ale statelor membre responsabile de luarea de
măsuri de urmărire subsecventă.
OLAF raportează, de asemenea, Parlamentului European, Consiliului, Comisiei şi Curţii de
Conturi rezultatele investigaţiilor şi operaţiunilor. Raportarea se efectuează cu respectarea
confidenţialităţii investigaţiilor şi operaţiunilor, a drepturilor legitime ale persoanelor implicate,
a normelor privind protecţia datelor şi a dispoziţiilor naţionale privind procedurile judiciare.
1.6.6 Redeschiderea cazurilor
Un caz închis poate fi redeschis doar dacă apar noi probe materiale care ar putea pune sub
semnul întrebării concluziile iniţiale. Atunci când un caz este închis, dar sunt prevăzute acţiuni
de urmărire subsecventă, noile fapte sunt transmise, de asemenea, autorităţii sau organismului
comunitar care se ocupă de caz. Cazurile care au fost închise fără a fi prevăzute acţiuni de
urmărire subsecventă , sau dacă acestea au fost prevăzute dar s-au încheiat, trebuie redeschise
doar atunci când noi fapte de natură a modifica rezultatul investigaţiei iniţiale intră în atenţia
43
OLAF. Decizia de redeschidere a unui caz poate fi luată doar după o evaluare a noilor fapte în
conformitate cu procedura stabilită pentru deschiderea unui nou caz.
1.7 Drepturile individuale ale persoanelor supuse investigaţiilor
Persoanele supuse investigaţiilor OLAF trebuie să beneficieze de un tratament egal în ceea
ce privesc garanţiile procedurale şi drepturile legitime, atât în cazul unei investigaţii interne, cât
și în cazul unei investigaţii externe. La fel are dreptul ca în ultima etapă a unei investigaţii, să i
se transmită concluziile şi recomandările din raportul final al investigaţiei
O persoană implicată într-o investigație OLAF trebuie să aibă posibilitatea de a face
comentarii cel putin în scris cu privire la chestiunile care îl privesc, iar aceste comentarii ar
trebui prezentate statelor membre implicate, împreună cu alte informații obținute în cursul
anchetei. Aceasta este singura modalitate de a prezenta autorităților naționale informații
complete cu privire la caz, respectându-se în același timp principiul potrivit căruia ambele parți
trebuie să beneficieze de posibilitatea de a-și prezenta punctul de vedere.
1.8 Investigații aflate în curs de peste nouă luni
Directorul general al OLAF prevede un raport lunar pentru Comitetul de Supraveghere, cu
un rezumat al fiecărei anchete care a fost în curs de mai mult de nouă luni (denumit în continuare
"rapoarte de nouă luni").Comitetul de Supraveghere(CS) examineză aceste rapoarte întocmite de
investigatorii OLAF. CS a examinat toate cele 141 de rapoarte privind investigațiile de acest tip
în perioada ianuarie - decembrie 2007 (78% dintre investigațiile deschise de OLAF la momentul
respectiv fuseseră în curs pentru o perioadămai lungă de nouă luni), grupându-le pe luni și pe
sectoare și acordând o atenție deosebită motivelor invocate pentru nefinalizarea cazurilor în
termen de nouă luni. Comitetul de Supraveghere a remarcat că motivul invocat de OLAF pentru
jumătate din aceste rapoarte a fost insuficiența de timp acordat muncii de investigare.
Pentru a ajunge la această concluzie , mai întâi, SC a început cu clarificarea problemei
dacă procentul ridicat de investigaţii care a fost în curs de desfăşurare pe o perioadă de nouă luni
se datorează cauzelor obiective şi inevitabile. SC poate monitoriza numai durata investigaţiilor
OLAF de a exclude interferenţele externe sau deciziile părtinitoare în cazul în care motive
obiective şi verificabile sunt date pentru întârzieri. O atenţie deosebită a fost acordată, de
asemenea, timpul estimat pentru finalizarea anchetelor şi dacă investigaţiile au fost efectuate în
mod continuu pe o perioadă proporţională cu împrejurările şi complexitatea cazului.49
Obiectivele CS este de a evalua calitatea și utilitatea rapoartelor de investigație ale OLAF
pentru autoritățile judiciare naționale și de a verifica fundamentarea exclusivă a concluziilor
investigațiilor pe elemente care au valoare probatorie în cadrul procedurilor judiciare ale statului
__________________________________ 49 articolul 6.5 din Regulamentul (CE) nr. 1073/1999.
44
membru în care utilizarea acestora se dovedește necesară.
Comitetul de Supraveghere acordă o atenție deosebită clasificării abaterilor, precum și
perioadei de prescripție a acestora. De asemenea, CS verifică dacă descrierea faptelor este clară
și ușor de înțeles pentru destinatar. În cele din urmă, membrii fac eforturi pentru a asigura faptul
că rapoartele vor fi utilizabile drept dovezi admisibile în cadrul procedurilor judiciare ale statului
membru în cauză. În cazul unei abateri ale cărei elemente constitutive au fost comise în mai
multe state membre, CS încearcă de asemenea să stabilească motivele obiective pentru care
OLAF a ales statul membru căruia i-a prezentat cazul. CS a observat că, în unele cazuri,
rapoartele finale au fost trimise autorităților naționale după ce cazurile respective au fost
prescrise și că, în altele, autoritățile nu au deschis cazul pe motiv că acesta era lipsit de relevanță.
CS a remarcat, de asemenea, că acest lucru ar putea fi evitat prin implicarea într-o etapă mai
timpurie a magistratului din cadrul Unității de consiliere juridică și judiciară în investigație. În
toate cazurile în care avizul magistraților OLAF pare esențial, gradul de implicare a acestora și
momentul în care se implică nu sunt sistematice.
De asemenea, Comitetul de Supraveghere primește informații în mod regulat din
partea OLAF cu privire la cazurile în care autoritățile naționale, inclusiv parchetele, nu au
inițiat proceduri în urma primirii dosarelor de la OLAF. Acest lucru s-a întâmplat în două cazuri
înaintate în 2007 și, respectiv, în 2008, în care autoritățile judiciare cărora le-a fost transferat
cazul au decis să nu întreprindă nicio acțiune ulterioară.
1.9 Anchetatorii OLAF – o echipă multispecializată în lupta contra fraudei
La inceput OLAF deţinea în jur de 280 de agenţi, iar spre sfarsitul anului 2002 ajungând la
330 de agenţi . În momentul de faţă, OLAF are un personal de aproximativ 400 de persoane.50
Anchetatorii OLAF, ca toţi ceilalţi funcţionari şi agenți comunitari, lucrează doar în interesele
Comunității. Ei trebuie să-şi îndeplinească activitatea luând în considerare interesul
Comunităţilor, fără să primească instrucţiuni de la nici un guvern, autoritate, organizaţie sau
persoană independentă de instituţie. Pentru a-şi realiza obligaţiunile, majoritatea personalului
are o solidă experienţă profesională dobandită în serviciile de cercetare, investigaţie, poliţie şi
justiţie.
Investigatorii OLAF pot utiliza următoarele mijloace, în special, în cadrul unei investigaţii
interne:
• colectarea documentelor şi a informaţiilor în orice format, care pot fi folosite ca mijloace de
probă, după tehnică şi/sau de examinare medico-legale;
• conducerea operaţională a intâlnirilor cu departamentele şi părţile interesate;
______________________ 50www.anitfrauda.go
45
• realizarea de interviuri cu orice persoană care este în măsură să furnizeze informaţii
referitoare la o anchetă;
• efectuarea verificărilor la sediul organismul comunitar în cauză.
În final ne punem întrebarea: Poate OLAF să condamne persoanele responsabile? Iar
raspunsul este ca nu. După cum deja am constatat OLAF este doar un serviciu administrativ de
investigaţii. Rapoartele pe care le întocmeşte la sfârşitul investigaţiilor conţin doar recomandări.
Dacă există probe ale unei posibile infracţiuni, raportul trebuie trimis autorităţilor judiciare
naţionale competente. Dacă există elemente de probă ale unei încălcări a normelor deontologice,
organismul disciplinar al instituţiei Uniunii Europene vizate trebuie să examineze această
chestiune. Independent de aceasta, fondurile deturnate trebuie recuperate de către organismul
care le-a acordat, de exemplu de către Comisia Europeană.
Stabilirea unui program de formare specializat și continuu care să permită investigatorilor
să își îmbunătățească abilitățile și cunoștințele, în special în ceea ce privește punerea în aplicare
financiară a normelor comunitare este foarte importantă. Independența investigatorilor
OLAFeste esențială. În acest scop, chestiunea personalului temporar din cadrul OLAF este de
o importanță critică din punctul de vedere al stabilității, continuității și independenței, deoarece
în prezent un număr important de personal de investigare este angajat pe bază de contract
temporar. În perioada 2007 și 2008 s-a prelungit contractele temporare pentru o perioadă
nelimitată și s-au publicat concursuri generale. Astfel, OLAF își promoveaza personalul
temporar în conformitate cu Statutul personalului și cu decizia directorului general din 2005,
pentru a îmbunătăți mobilitatea acestei categorii de personal și, în același timp, îsi planifică cu
atenție politica de recrutare în urma finalizării concursurilor în curs și a celor planificate.51
1.10 Politica „de minimis” a OLAF: nereguli minore care pot fi soluționate în mod
satisfăcător de alte servicii
Impactul financiar nu reprezintă întotdeauna motivul principal luat în considerare atunci
când se decide deschiderea sau nu a unui caz. Dupa cum am mentionat mai sus, OLAF are de
asemenea obligația de a lua în considerare și alți factori, cum ar fi importanța la nivel politic a
informațiilor și reputația Comunităților, precum și respectarea politicii de toleranță zero aplicate
de Comisie în ceea ce privește frauda și corupția. Acest lucru nu inseamna insa ca OLAF trebuie
sa proceseze toate tipurile de imformatii intiale si sa investigheze toate cazurile indiferent de
amploare impactului financiar al acestora.
Comitetul de Supraveghere a identificat anumite cazuri extrem de minore (de exemplu
______________________ 51Articolul 1 din decizia directorului general al OLAF privind o nouă politică de angajare și utilizare a agenților temporari stipulează că: „Personalul temporar poate fi reclasificat o dată în gradul imediat superior din categoria/grupa de funcții respectivă printr-o decizie a directorului general în urma unei consultări a comitetului mixt”.
46
introducerea de către funcționari a unor cereri false de rambursare a cheltuielilor care implică
sume mici de bani) care ar fi putut fi transferate direct Oficiului de investigație și de disciplină al
Comisiei (IDOC), organismul competent pentru investigarea acestui tip de cazuri interne,
precum și a cazurilor de abateri profesionale. Din experiența CS rezultă de asemenea că OLAF
ar putea avea de câștigat din cooperarea cu IDOC. Prin urmare, este important ca OLAF să pună
în aplicarea Memorandumul de înțelegere cu IDOC cât mai curând posibil, pentru a clarifica
normele care stabilesc ce trebuie investigat de OLAF și ce ar trebui transferat IDOC, precum și
aspectele practice, cum ar fi accesul la dosar.
1.11 Cooperarea si consultarea statelor membre
Bugetul UE nu este o sursă de finanțare anonimă. Acesta reprezintă efortul și angajamentul
comun al statelor membre și al cetățenilor UE pentru a transforma în realitate propria viziune,
prin susținerea solidarității economice și sociale, promovarea cercetării, a dezvoltării tehnologice
și a formării și promovarea dezvoltării durabile în întreaga lume. Astfel Comisia și statele
membre trebuie să își coordoneze măsurile de protejare a bugetului UE și de combatere a fraudei
și a altor activități ilegale care îl afectează. Într-adevăr, statele membre se află în poziția potrivită
pentru a îndeplini acest rol și la fel ele ar trebui să fie la fel de riguroase în protejarea bugetului
UE ca și în controlarea cheltuielilor din bugetele naționale. Autoritățile naționale sunt, de fapt,
responsabile de controlul și de gestionarea cotidiană a celei mai mari părți din bugetul comunitar,
aproximativ 80% din bugetul anual al UE.
Astfel fiind spus, Comunitatea încurajează cooperarea cu țările terțe și cu organizațiile
internaționale prin acorduri internaționale și acorduri administrative în vederea protejării
intereselor sale financiare și a combaterii fraudei și a tuturor activităților ilegale.
Mai multe state membre au adoptat sau modificat propria legislație națională privind
gestionarea fondurilor UE și a procedurilor de achiziții publice pentru a oferi o mai mare
transparență în cadrul procedurilor administrative și un control financiar sporit. De exemplu
Grecia a adoptat o lege privind prevenirea și eliminarea spălării de bani și a finanțării
terorismului, precum și alte prevederi. În mod similar, Cipru a înlocuit toată legislația sa
anterioară din perioada 1996-2004 cu Legea recent adoptată privind combaterea spălării de bani.
Letonia și-a modificat propriul Cod penal cu privire la stabilirea răspunderii pentru răspândirea
intenționată de date sau informații false privind statutul sistemului financiar leton.
Majoritatea statelor membre, au raportat că există o autoritate centrală de coordonare
responsabilă pentru sprijinul operațional acordat OLAF, pe care acesta din urmă o poate contacta
atunci când desfășoară controale la fața locului. În unele state membre, autoritatea centrală de
coordonare este AFCOS (Serviciul de Coordonare a Luptei Antifraudă), pe când în alte state
membre a fost numită o altă autoritate națională. Unele state membre (ex: Belgia, Italia, Marea
47
Britanie) au menționat că pot fi contactate mai multe autorități de coordonare, în funcție de tipul
de resurse financiare (fonduri, resurse vamale sau fiscale). Metoda de lucru AFCOS este stabilită
în conformitate cu sistemul naţional de administrare a ţării şi are responsabilităţi atât în ceea ce
priveşte aspectele legislative cât şi operaţionale având responsabilitate pentru iniţierea şi
monitorizarea legislaţiei menite să asigure protecţia eficientă a intereselor financiare ale
Comunităţilor.
România a desemnat, încă din 2002, Corpul de Control al Primului-Ministru în calitate de
Serviciu de Coordonare a Luptei Antifraudă – AFCOS. Rezultate concrete au apărut doar
începând cu anul 2005, odată cu iniţierea reformelor legislative şi instituţionale în domeniul PIF ,
iar mai tarziu s-a format DLAF.
Comisia Europeană a înființat în anul 1994 prin Decizia 140/1994, modificata prin Decizia
223/2005 - Comitetul Consultativ pentru Coordonarea Luptei Antifraudă – COCOLAF.
Comitetul se reuneşte la convocarea Comisiei şi poate fi consultat asupra oricărei probleme
referitoare la prevenirea şi combaterea fraudelor care aduc atingere intereselor financiare ale
comunitații europene, precum şi în ceea ce priveşte cooperarea în domeniu dintre statele membre
şi Comisia Europeană. COCOLAF este alcătuit din experți din cadrul autorităților competente
din statele membre.
1.12 Reţeaua Comunicatorilor Antifraudă OLAF – OAFCN
Înfiinţată în 2001 şi reprezentând o parte a strategiei de comunicare externă a Oficiului
European de Luptă Antifraudă, Reţeaua OAFCN are rolul de a veni în sprijinul cetăţenilor
europeni şi de a informa publicul larg cu privire la domeniul luptei antifraudă.
OAFCN este formată din membrii serviciului de comunicare al OLAF, ofiţeri de presă,
ofiţeri de relaţii publice şi comunicatori din toate serviciile de luptă antifraudă ale Statelor
Membre.
Membrii Reţelei se reunesc o dată pe an în cadrul Reuniunii Anuale şi participă la alte
reuniuni periodice ale acesteia.
1.13 Nevoia unui procuror european
În concordanţă cu actualul scop al competenţelor deţinute de OLAF, acesta nu poate iniţia
cazuri în faţa tribunalelor din Statele Membre. Când o investigaţie presupune şi condamnare,
Oficiul transmite dosarul autorităţii naţionale relevante. În Constituţia Europeană totuşi, Statele
Membre au fost de acord în principiu cu privire la un Procuror Public European, care ar fi
capabil să trimită în judecată direct în toate cazurile care implică interesele financiare ale UE.
Acest Procuror Public European independent ar fi susţinut de către procurorii publici
adjuncţi de la nivel naţional, astfel încât să se asigure o legătură între mecanismul comunitar şi
sistemele judiciare naţionale.
48
Procurorul Public European ar fi numit de către Consiliu cu o majoritate calificată cu
acordul prealabil al Parlamentului European şi pe baza unei liste de candidaţi furnizată de către
Comisie, pentru un mandat, ce nu poate fi reânnoit, de şase ani. Caracteristica esenţială a
Procurorului Public European ar fi independenţa sa. Rolul său ar fi limitat la a investiga şi
condamna acele încălcări în detrimentul intereselor financiare ale Comunitãţii.
1.14 Acordul inter-instituţional dintre Parlamentul European, ConsiliulUniunii Europene
şi Comisia
Scopul Acordului inter-instituţional dintre Parlamentul European, Consiliu şi Comisie este
acela de a garanta că investigaţiile interne pot fi desfaşurate în condiţii asemanatoare în cele trei
instituţii şi în toate celelalte organisme, birouri şi agenţii ale Comunitaţii, inclusiv Banca
Europeană de Investiţii (EIB) şi Banca Centrală Europeană (ECB).
Până acum, cele trei instituţii au căzut de comun acord să solicite Secretarului General,
tuturor departamentelor şi membrilor personalului instituţiei avute in vedere să coopereze pe
deplin cu agenţiile Oficiului şi să le furnizeze informaţii folositoare. Cele trei instituţii au
solicitat şi altor instituţii, birouri, organisme şi agenţii să participe la acest Acord.
1.15 Acorduri internaţionale
OLAF are acorduri internaţionale cu multe ţări, începând cu Statele Unite şi ajungând la
Uzbekistan, China şi Chile; are de asemenea legături strânse cu Europol, Oficiul European de
Poliţie, şi Eurojust, agenţia menită să îmbunataţească coordonarea luptei impotriva crimei
organizate.
49
Sectiune II Departamentul pentru luptă antifraudă –DLAF
2.1 Consideraţii generale
Protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene presupune detectarea, combaterea şi
monitorizarea eficientă a fraudelor şi a oricăror alte fapte ilegale care au ca efect utilizarea
necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi implicit prejudicierea bugetului comunitar. În
contextul negocierilor pentru aderarea Românei la Uniunea Europeană, la capitolul ,,Controlul
financiar" una dintre condiţiile impuse a fost asumarea de către România a angajamentului de a
crea o structură care să funcţioneze drept punct unic de contact în relaţiile cu Comisia
Europeană(OLAF) şi cu statele membre, prin intermediul căreia să se asigure protecţia efectivă
şi echivalentă a intereselor financiare ale Uniunii Europene în România.
În anul 2002, prin Hotararea Guvernului nr.521/2002, Corpul de Control al Primului
Ministru a fost desemnat ca instituție unică de contact cu OLAF având competența de a coordona
asigurarea protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România.
Ca urmare a mai multor modificări şi completări legislative, această calitate a revenit
Corpului de Control al Guvernului,52 iar ulterior, Departamentului de Inspecţie al Primului-
Ministru şi Urmărire a Utilizării Transparente a Fondurilor Comunitare (DIPM)53 iar mai tarziu a
fost preluat de un departament nou si anume DLAF.
Înfiinţarea Departamentului pentru Lupta Antifraudă – DLAF, la 1 iunie 2005, la cel mai
înalt nivel administrativ – în cadrul Cancelariei Primului-Ministru – a fost punctul de pornire în
crearea sistemului românesc antifraudă.
De la 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeana și dobândirea
calității de stat membru, țara noastră poate accesa finanțările alocate de către Comisia Europeană
din fondurile structurale și de coeziune. Pentru a răspunde acestei noi provocări, la nivel
national, au fost elaborate acte normative prin care s-a întarit cadrul instituțional și legislativ
astfel încat acesta să permită atât absorbția, cât și controlul acestor fonduri.
Pentru Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF), anul 2007 a însemnat consolidarea
poziției sale în raport cu instituțiile naționale și comunitare relevante. Anul 2007 se
caracterizează, pe de o parte, prin creșterea atât cantitativă, cât, mai ales, calitativă a activităților
________________________ 52 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 766/2003 privind organizarea şi funcţionarea Corpului de Control al Guvernului.53 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată cu modificări prin Legea nr.228/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Decizia primului-ministru nr. 43/4/2004 pentru stabilirea atribuţiilor şi organizării interne a Departamentului de Inspecţie al Primului-Ministru şi Urmărire a Utilizării Transparente a Fondurilor Comunitare şi Hotărârea Guvernuluinr. 1.348/2004, abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2005.
50
de control iar, pe de altă parte, prin intensificarea colaborării cu Oficiul Europeande Luptă
Antifraudă (OLAF).
Prin OUG nr. 3/2009 din 11 februarie - pentru modificarea şi completarea unor acte
normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru
al Guvernului, Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) trece din structura Cancelariei
Primului-Ministru în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea primului-ministru şi
în coordonarea viceprim-ministrului, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului
(SGG). Ulterior aceasta ordonanța a fost declarată de către Curtea Constitutională
neconstituțională care aduce atingeri grave independenței DLAF.
2.2 Modificări recente ale Departamentului de Luptă Antifraudă
După cum am evidențiat mai sus prin Ordonanța de Guvern nr.3/2009 s-a adus modificări
în ceea ce privește aparatul de lucru al DLAF. Potrivit acestei Ordonanțe conducerea efectivă
revine unui secretar de stat - numit prin decizia premierului, ajutat de unul sau mai mulţi
subsecretari de stat, iar criteriul pentru încadrarea personalului de execuție, potrivit art 8, alin 4
din aceeași OUG, este numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru, cu avizul viceprim-
ministrului şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate. Retragerea încrederii de către
primul-ministru are ca efect revocarea încadrării, precum şi eliberarea sau destituirea din funcţie
ori desfacerea contractului de muncă,54 astfel personalul DLAF devine profund dependent și
influentabil de vointa politica. În aceste condiții premierului Emil Boc a avut posibilitatea să
concedieze zeci de funcționari și directori din timpul guvernarii Tariceanu și să angajeze alți
functionari doar pe baza încrederii acordate de premier și cu condiția semnării unui angajament
de loialitate.
Una dintre primele acţiuni ale Guvernului Boc, la 8 ianuarie 2009, a fost revocarea din
funcţie a şefului DLAF – fără vre-o explicaţie – şi blocarea activităţii de control a
departamentului. Atribuţiile şefului DLAF nu au fost preluate, cu delegaţie, de o altă persoană,
fapt ce a blocat activităţile operaţionale, de control, ale DLAF. Această situaţie a avut ca efect
suspendarea acţiunilor de control derulate în cooperare cu Oficiul European de Luptă
Antifraudă – OLAF, România încălcându-şi astfel obligaţiile ce îi revin potrivit regulamentelor
comunitare, acte direct aplicabile în ordinea juridică internă (art. 4 din Regulamentul Consiliului
nr. 2185/1996 privind controalele şi inspecţiile la faţa locului efectuate de Comisie în scopul
protejării interselor financiare ale CE).
Totodata, OUG nr. 3/2009 abroga in mod expres prevederile OUG nr. 49/2005, eliminand
_________________________54 Ordonanta de Guvern nr3/2009, titlul VII, alineatul 12: ,,Personalul Corpului de control al primului-ministru este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate. Retragerea increderii are ca efect revocarea încadrarii, precum şi eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de munca, după caz’’
51
astfel dispoziţiile potrivit cărora şeful Departamentului nu va solicita şi nici nu va primi
instrucţiuni de la nici o autoritate, instituţie sau persoană în realizarea atribuţiilor sale
operaţionale, precum şi prevederile cu privire la necesitatea aprobării actelor de control de catre
şeful Departamentului. Astfel se aduc grave atingeri independentei DLAF, chiar daca aceasta
este clamata strict declarativ si decorativ in art.8 alin.7, noile modificari legislative transformand
astfel Departamentul intr-o anexa a Secretariatului General al Guvernului.
Însa la începutul lunii iulie Curtea Constituțională declară neconstituţională, prin Decizia
nr. 1039/2009, legea de aprobare a OUG 3/2009 sub motivul că criteriile de angajare sunt
subiective si prin încrederea premierului sunt încalcate Codul Muncii, principiul egalităţii
drepturilor şi dreptul la muncă. Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, a declarat
la 20 iulie că Executivul a aprobat deja un proiect de lege care conţine prevederile din OUG
3/2009 privind reorganizarea Corpului de Control şi DLAF, mai puţin pe cele declarate
neconstituţionale, precum angajarea în baza încrederii acordate de premier şi obligaţia de a
semna angajamentul de loialitate. Ministrul a spus că proiectul de lege trebuie aprobat în 45 de
zile, potrivit Constituţiei, în caz contrar va fi generat un vid legislativ. Legea nu a fost însă
publicată până în prezent în Monitorul Oficial, astfel că Executivul a introdus modificările prin
ordonanţă de urgenţă. În cele din urma, prin ordonanta de urgenta a Guvernului se elimina
angajamentul de loialitate pentru DLAF si Curtea de Control.55
2.3 Conducerea DLAF
Tudor Chiuariu, unul dintre cei mai tineri secretari de stat ai Guvernului Calin Popescu-
Tăriceanu, care avea o solidă pregătire juridică, teoretică şi practică, şi studii de specialitate în
domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene,a preluat iniţial conducerea
Departamentului de Inspecţie a Primului-Ministru.Acesta avea un slogan dupa care se
conducea ,,Pui mana pe euro, punem mana pe tine”.56
După reorganizarea acestuia, în iulie 2005, a fost desemnat Şef al Departamentului pentru
Lupta Antifraudă – DLAF, structură specializată în controlul fondurilor europene.
Prin Decizia Primului-Ministru nr.27, publicata in Monitorul Oficial nr.93 din 6 februarie
2008, domnul Ovidiu Dobleaga a fost numit in funcția de secretar de stat, șeful Departamentului
pentru Luptă Antifrauda.
Dar odata cu modificarile aparatului de lucru al DLAF, din 11 februarie 2009, premierul
Emil Boc, în martie 2009, a numit în funcţia de Secretar de Stat, Şef al Departamentului pentru
Lupta Antifraudă din cadrul Guvernului pe Adina Petrescu, care deţinea funcţia de procuror la
Direcţia Natională Anticorupţie.
_______________________ 55Curierul National, nr 5498, Miercuri 2 septembrie 2009, autor: Dragos Manea56Jurnalul National din 1 noiembrie 2006, autor: Alexandru Boariu
52
2.4 Atribuţiile DLAF
Departamentul rămîme instituţie de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă
(OLAF) şi asigură/ sprijină/ coordonează îndeplinirea obligaţiilor ce revin României privind
protecţia intereselor financiare ale UE, în conformitate cu prevederile art. 280 din Tratatul de
instituire a Comunităţii Europene. Drept atribuţie de bază o întâlnim pe aceea de control al
obţinerii, derulării sau utilizării fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare
aferente.
În realizarea funcţiilor sale, Departamentul pentru luptă antifraudă îndeplineşte
următoarele atribuţii:57
a) asigură coordonarea luptei antifraudă şi protejarea efectivă şi echivalentă a intereselor
financiare ale Uniunii Europene în Romania;
b) efectuează controlul obţinerii, derulării şi utilizării fondurilor provenite din asistenţa
financiară acordată României de UE, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, în vederea
identificării de nereguli, avînd şi calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 din Codul de
procedură penală, în privinţa fraudelor ce afectează interesele financiare ale UE în România;
c) efectuează acţiuni de control în vederea descoperirii fraudelor ce aduc atingere intereselor
financiare ale UE în România, prin diminuarea ilegală a resurselor proprii înscrise în bugetul
comunitar, avînd calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 din Codul de procedură
penală;
d) asigură şi facilitează cooperarea dintre instituţiile naţionale implicate în protecţia
intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, precum şi între acestea şi Oficiul
European de Lupăa Antifraudă şi statele membre ale Uniunii Europene;
e) iniţiază, prin SGG, şi avizează proiecte de acte normative privind protecţia intereselor
financiare comunitare;
f) culege, analizeaza si prelucreaza datele in scopul realizarii analizelor relevante in
domeniul protectiei intereselor financiare ale Uniunii Europene in Romania;
g) elaborează şi coordonează programe de perfecţionare, stagii de pregătire şi instruire în
domeniul luptei antifraudă;
În exercitarea atribuţiilor de control, DLAF efectuează controale la faţa locului, poate lua
declaraţii şi să solicite toate documentele şi informaţiile necesare. Evident, toate entităţile
controlate – publice ori private - sînt obligate să permită reprezentanţilor DLAF accesul
necondiţionat în sedii, pe terenuri, în mijloace de transport sau în alte spaţii folosite în scopuri
economice.
___________________57 www.antifrauda.gov.ro
53
2.5 Legislația Departamentului de Luptă Antifraudă
Organizare şi funcţionare DLAF
1. O.U.G nr 49.2005 - cu completarile si modificarile aduse de O.U.G. 25/2007 privind
stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale.
2. Legea nr. 411/2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2005
privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale.
3. Decizia Primului-Ministru nr. 205/2007 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului
pentru Lupta Antifraudă – DLAF, publicată în Monitorul Oficial nr.511 din 31 iulie 2007.
4. Legea nr. 99 din 29/04/2008 pentru aprobarea OUG 25/2007, publicată în Monitorul Oficial
nr. 270 din 23 aprilie 2007, privind stabilirea unor masuri pentru reorganizarea aparatului de
lucru al Guvernului, întroducându-se prevederi pentru îmbunătăţirea activităţii de monitorizare
administrativă şi financiară a controalelor efectuate de DLAF.
5. O.U.G nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la
organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.
Controlul şi recuperarea fondurilor comunitare
1. Ordonanta de Guvern nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare,
precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi
completările aduse de Legea nr. 529/2003; O.G. nr. 94/2004; O.G. nr. 53/2005.
2. O.U.G. nr. 12/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003
privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare
aferente utilizate necorespunzător.
Conform acestei Ordonante s-a adus urmatoarele îmbunătăţiri:
Extinderea domeniului de aplicare şi asupra fondurilor postaderare.
Delimitarea activităţii de control a obţinerii, derulării şi utilizării fondurilor
provenite din asistenţă financiară acordată României de Uniunea Europeană (funcţie exclusivă a
DLAF) de activitatea de constatare în vederea recuperării a sumelor plătite din asistenţa
financiară nerambursabilă comunitară prin crearea unui mecanism eficient de constatare şi
recuperare a fondurilor comunitare.
Asimilarea debitelor comunitare cu debitele fiscale naţionale în vederea
realizării unei recuperări eficace a prejudiciilor cauzate fondurilor comunitare.
Consacrarea competenţei exclusive a ANAF în domeniul executării silite
pentru recuperarea prejudiciilor aduse fondurilor comunitare.
3. H.G. nr. 1510/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei
Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a
fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările
54
aduse prin HG nr. 2.396/2004 şi HG nr. 1.358 din 27/2006. În acest sens, la iniţiativa
Departamentului pentru Lupta Antifraudă şi a Ministerului Finanţelor Publice a fost constituit un
grup de lucru format din reprezentanţi ai celor două instituţii, precum şi din reprezentanţi ai
Autorităţii de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României şi ai autorităţilor cu competenţe în
gestionarea fondurilor comunitare.
Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE
1.Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu
modificările şi completările aduse de OG nr. 83/ 2000, OUG nr. 43/2002, Legea nr. 161/2003,
Legea nr. 521/2004, Legea nr. 124/2005 şi OUG nr. 50/2006
Strategia Naţională de Luptă Antifraudă
1. H.G. nr. 793/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale de luptă antifraudă pentru protecţia
intereselor financiare ale Uniunii Europene în România.
2. H.G. nr. 1.211/2006 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 793/2005 privind
aprobarea Strategiei naţionale de luptă antifraudă pentru protecţia intereselor financiare ale
Uniunii Europene în România
2.6 Neregula şi frauda în folosirea fondurilor europene
Am vorbit de atribuțiile Departamentului și am notificat că cea mai importantă atribuție a
DLAF este efectuarea controlului obținerii, derulării sau utilizării fondurilor provenite din
asistentă financiară europeană, unde această activitate de control are drept scop descoperirea
neregulilor și posibilelor fraude care afectează interesele financiare comunitare. Dar pentru a
înțelege mai bine această problemă ar trebui să facem o diferența între neregula și fraudă.
Neregula reprezintă acţiunea sau omisiunea operatorului economic, constând în:
orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate;
orice nerespectare a memorandumurilor şi acordurilor de finanţare;
orice nerespectare a contractelor încheiate în baza acestor acte.
Aceste încălcări conduc la efectuarea de cheltuieli neeligibile, care au ca efect prejudicierea:
bugetului comunitar;
bugetului fondurilor rezultate din asistenţă financiară comunitară nerambursabilă;
bugetului fondurilor de cofinanţare.
Frauda este definită ca fiind orice acţiune sau omisiune intenţionată, constând în:
utilizarea sau prezentarea de declaraţii ori documente false, incorecte sau incomplete,
necomunicarea unor informaţii prin încălcarea uneia sau mai multor obligatii specifice;
deturnarea fondurilor de la scopurile pentru care au fost alocate.
2.7 Direcţii de funcţionare a DLAF
55
În cadrul Departamaentului pentru lupta antifraudă functionează 3 directii, aflate sub
coordonarea sefului DLAF, schiţate printr-o organigrama:58
Directia A "Legislaţie, Politici, Training"
Directia B "Control"
Directia C "Culegere şi Analiza Date"
2.8 Modul de lucru al Departamentului
Ca mod de lucru, DLAF primeşte sesizările OLAF sau din alte surse ori se sesizează din
oficiu cu privire la posibile nereguli ce afectează interesele financiare comunitare, efectuează
controalele corespunzătoare şi pune la dispoziţia OLAF actul de control cuprinzînd aspectele
constatate, precum şi toate datele şi informaţiile cerute.
Autosesizarea este posibila datorita directie C ,,Culegere si Analiza Date’’ care cand are
destule date privind unele fraude , DLAF poate incepe un control din oficiu dara nevoia unei
sesizari. În acest scop, pentru ca baza informativă sa fie cât mai largă, DLAF a încheiat
protocoale cu toate organele de control financiar şi fiscal: cu Garda Financiară, cu ANAF, cu
agenţiile de implementare, cele care urmaresc derularea proiectului şi care sunt primele care pot
sesiza neregulile sau fraudele. Acestea fac nişte raportări trimestriale privind eventualele
nereguli sau fraude. La fel DLAF are protocol de colaborare cu Serviciul Român de Informaţii,
care furnizează informaţii privind posibile nereguli sau fraude cu bani europeni.
Pe parcursul desfăşurării controalelor, DLAF solicită tuturor instituţiilor şi autorităţilor
publice implicate, precum şi operatorilor economici, indiferent dacă sînt cu capital de stat sau
privat, documentele şi informaţiile necesare întocmirii actului de control. Dacă din diverse
motive acestea nu pot fi furnizate imediat, persoanele juridice menţionate au obligaţia să
răspundă corespunzător şi complet în cel mult 10 zile de la data solicitării. Pentru ducerea la
îndeplinire a obligaţiei arătate mai sus, toate entităţile implicate, care derulează ori beneficiază
de fonduri comunitare vor desemna una sau mai multe persoane de contact. Acestea trebuie să
beneficieze de pregătire specifică şi dotare tehnică pentru îndeplinirea corespunzătoare şi
operativă a solicitărilor Departamentului. În baza împuternicirii de control, reprezentanţii DLAF
pot proceda la luarea de declaraţii de la beneficiar sau reprezentantul acestuia, precum şi de la
martorii ce pot furniza date cu privire la săvîrşirea unor nereguli ori fraude. La cererea
Departamentului, organele de control financiar-fiscal, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi
agenţi ai forţei publice sînt obligaţi să acorde sprijin echipei de control în exercitarea atribuţiilor
ce îi revin. În cazul identificării de nereguli, DLAF transmite actul de control autorităţilor cu
competenţe în gestionarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente,_______________________ 58organigrama DLAF, ,,Iregularitati in proiecte finantate de Uniunea Europeana’’Jeni Ionita,Timisoara 2008
56
în vederea luării măsurilor care se impun pentru remedierea deficienţelor şi, după caz,
recuperarea sumelor plătite necuvenit.
În baza motivelor de fapt constatate de către Departament şi a temeiului de drept indicat de
acesta, autorităţile procedează la stabilirea şi individualizarea obligaţiilor de plată şi emiterea
titlului de creanţă, în cazul în care au fost prejudiciate bugetul general al Comunităţilor Europene
sau bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi/sau bugetele din care provine
cofinanţarea aferentă. Măsurile dispuse ca urmare a constatărilor DLAF sînt obligatorii pentru
autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare şi a cofinanţării aferente.
Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare pot solicita Departamentului
reexaminarea situaţiei de fapt în cazul existenţei unor elemente care nu au fost avute în vedere în
cadrul controlului efectuat de Departament. Aceleaşi autorităţi, dar şi cele care au competenţe de
gestionare a fondurilor de cofinanţare şi direcţia de specialitate din cadrul Ministerului
Finanţelor Publice, au obligaţia de a comunica, în termen de 30 de zile de la data primirii actului
de control al DLAF, măsurile luate pentru remedierea aspectelor semnalate prin acesta, precum
şi acţiunile întreprinse pentru recuperarea eventualelor prejudicii. În cazul constatării unor
elemente de natură infracţională în gestionarea fondurilor comunitare, după efectuarea tuturor
operaţiunilor necesare, actul de control este transmis parchetului competent din punct de vedere
material să efectueze urmărirea penală, în vederea luării de îndată a măsurilor legale pentru
indisponibilizarea fondurilor, recuperarea prejudiciului şi restituirea acestuia, precum şi pentru
tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate.
Deci dacă prin Hotărârea Guvernului nr. 1.348/2004, în cazul constatării unor elemente de
natură infracţională în gestionarea fondurilor comunitare, actul de verificare era transmis numai
către PNA, indiferent dacă acesta era competent sau nu din punct de vedere material să efectueze
urmărirea penală, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2005 a fost pus accentul pe
soluţionarea cauzelor de fraudă şi s-a prevăzut la art. 11 că actul de control va fi transmis direct
parchetului competent, în vederea luării de îndată a măsurilor legale pentru indisponibilizarea
fondurilor, recuperarea prejudiciului şi restituirea acestuia, precum şi pentru tragerea la
răspundere penală a persoanelor vinovate.59
Autorităţile cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare nerambursabile, în controlul
utilizării corespunzătoare a fondurilor comunitare, în prevenirea şi combaterea neregulilor şi
fraudelor, precum şi cele cu competenţe în efectuarea urmăririi penale şi sancţionarea celor
vinovaţi şi în recuperarea prejudiciilor au obligaţia de a transmite Departamentului, în termen de
15 zile, toate datele şi informaţiile solicitate.
________________________________59 Hotararea de Guvern nr 793 din 14 iulie 2005 publicată în M.O. nr 743 din 16 august 2005 privind aprobarea Strategiei naţionale de luptă antifraudă pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România
57
Autorităţile cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare nerambursabile, în controlul
utilizării corespunzătoare a fondurilor comunitare, în prevenirea şi combaterea neregulilor şi
fraudelor, precum şi cele cu competenţe în efectuarea urmăririi penale şi sancţionarea celor
vinovaţi şi în recuperarea prejudiciilor au obligaţia de a transmite Departamentului, în termen de
15 zile, toate datele şi informaţiile solicitate. Aceasta, pentru a facilita culegerea şi prelucrarea de
date în scopul realizării analizelor relevante în domeniul protecţiei intereselor financiare ale UE
în România. Aceleaşi autorităţi au obligaţia de a comunica, în termen de 30 de zile de la data
dispunerii, măsurile luate pentru remedierea aspectelor semnalate prin actele de control ale
Departamentului, precum şi pentru recuperarea eventualelor prejudicii. Departamentul poate
beneficia din partea UE de asistenţă şi dotare tehnică, precum şi de programe de pregătire
specifică a personalului. La solicitarea OLAF, reprezentanţii acestuia pot participa direct la
controalele efectuate de DLAF. Reprezentanţii OLAF au acces la toate datele şi informaţiile care
au stat la baza întocmirii actului de control.
2.9 Raporturile anuale ale DLAF
Departamentul pentru Lupta Antifrauda în fiecare an are obligaţia de a prezenta Raportul
de Activitate. România a devenit prima ţară din rândul statelor membre UE sau țărilor candidate
care a înființat o structură cu competenţe exclusiv în domeniul protecției financiare ale
Uniunii Europene în care sistemul antifraudă dezvoltat în perioada 2005 – 2006 a fost apreciat de
directorul general al Oficiului European de Lupta Antifrauda la acea vreme, dl. F.H.Bruner,
drept „un model pentru celelalte state membre şi ţări candidate”.
Astfel, pe parcursul anului 2006 au fost efectuate 87 de controale, dintre care au fost
finalizate 82 de controale privind obţinerea, derularea şi utilizarea fondurilor provenite din
programele de asistenţă financiară nerambursabilă ale Uniunii Europene, de doua ori mai multe
decât în 2005. În 64 de cazuri au fost constatate posibile fraude, iar în 10 cauzri numai nereguli.
În 2008 au fost iniţiate 129 de acţiuni de control, volumul activităţii operaţionale având o
creştere cu 26% faţă de anul 2007( 103 cazuri). Dintre acestea au fost finalizate 106, unde 84 au
fost confirmate şi 22 neconfirmate. Din cele 84 de cazuri confirmate s-a constatat: indicii de
fraudă în 14 dosare, doar nereguli în 18 dosare, indicii de fraudă şi nereguli în 52 dosare.60
În 2006 valoarea proiectelor controlate se dublase: de la aproximativ 70 milioane euro în
2005 la aproape 150 milioane euro.În 2008 Valoarea totală a proiectelor din controalele
finalizate era de aproximativ 218 milioane EUR, în crestere cu aprox 10 % faţă de valoarea
proiectelor controlate în anul 2007,menţioneză raportul DLAF pe 2008.
Activitatea de control cuprinde deobicei întreaga gamă de proiecte finanţate în cadrul
programelor de preaderare (PHARE, ISPA SAPARD), proiecte finanţate din fonduri ______________ 60 Raport de activitate al DLAF pentru perioada anului 2008
58
nerambursabile acordate României de către Banca Europeană de Investiţii şi proiecte finanţate în
cadrul altor programe comunitare.
Cele mai multe controale în 2008 desfasurate de Departamentul pentru Luptă Antifraudă au
vizat proiecte PHARE, respectiv 36 de cazuri, în crestere cu 38% faţă de situaţia înregistrată ăn
anul precedent dar s-a inregistrat şi o creştere semnificativă a numărului controalelor pe proiecte
YOUTH, precum şi o dublare a cazurilor aferente programului SAPARD61 (30 cazuri), dublu faţă
de 2007-63 cazuri.62
Din totalul de 203 dosare transmise la DNA în perioada 2005 - 2008, parchetul a soluţionat
97 cazuri; 50 controale au fost confirmate prin trimiterea în judecată a persoanelor vinovate,
procurorii emiţând 20 de rechizitorii, iar în 4 cazuri procurorii au dispus aplicarea de sancţiuni
administrative. În 81 de cazuri, cercetările penale sunt încă în desfăşurare, iar 26 de cazuri
au fost declinate altor unităti de parchet.
S-au facut progrese si în ceea ce priveste recuperarea financiara. Sumele recuperate au
crescut de la aproximativ 100.000 euro in 2005 la peste 1.800.000 euro in 200663 si pana la 218
milioane euro in 2008,citeaza Raportul anul de activitate DLAF,01.01.2008-31.12.2008.
De asemenea, anul 2006 a fost anul unei premiere în materie de cooperare operationala.
Investigatorii OLAF, alaturi de inspectorii DLAF, au efectuat 3 controale comune la fata locului
în echipe mixte, Romania devenind astfel primul stat dintre cele membre sau în curs de aderare
care a derulat o asemenea actiune.
S-a continuat activitatea de pregatire profesionala. Astfel, în 2006 au fost pregatiti 305
specialisti în domeniul protectiei fondurilor comunitare, de doua ori mai multi decât în 2005, în
cadrul a 15 activitati de training si au fost organizate 9 stagii de pregatire în cadrul OLAF si în
institutii relevante din Statele Membre. În anul 2008, în baza Programului de Training elaborat
de DLAF, au fost organizate,in cooperare cu parteneri externi (OLAF, TAIEX si SIGMA-
OECD), 9 activitati de pregatire profesionala specifice, la care au participat 214 reprezentanti din
institutii nationale cu competente în domeniul Protectia Intereselor Financiare ale Uniunii
Europene(PIF).
Anul 2007 a consolidat pozitia Romaniei ca un model pentru statele membre sau candidate
la Uniunea Europeana în ceea ce priveste protectia intereselor financiare ale Comunitatilor
Europene. Acest lucru este remarcabil mai ales în conditiile în care a avut loc o schimbare a
____________________ 61 Raport de activitate al DLAF pentru perioada anului 200862 Programul SAPARD sprijină financiar o gamă largă de proiecte agricole și pentru dezvoltare rurală prin care se realizează investiții în mediul rural(se pot face investiții în mediul urban doar pentru modernizarea unitaților din industria agroalimentară și pentru modernizarea serelor). Programul SAPARD a fost creat pentru a sprijini eforturile de aderare la Uniunea Europeana a țărilor candidate de Europa Centrala și de Est si pentru a pregăti participarea acestora la Politica Agricolă Comunitară.63 Raport anual DLAF pe 2006
59
conducerii DLAF. Întotdeauna plecarea „liderului fondator e o incercare pentru o organizatie
tanara” a costatat Tudor Chiuariu, fostul sef al DLAF, intr-un comunicat de presa in 2006.
Principalele modalitati de fraudare identificate cu ocazia actiunilor de control au fost:
folosirea de documente justificative falsificate, incorecte sau incomplete (34%), utilizarea de
certificate sau declaratii false sau falsificate (16%), efectuarea de cheltuieli neeligibile (15%) şi
încălcarea normelor privind achiziţiile publice (4%).64
2.10 Cooperarea operaţională cu OLAF
Am tot menţionat în decursul lucrarii care este misiunea Oficiului European de Luptă
Antifraudă – OLAF, serviciul independent din cadrul Comisiei Europene, care cu exceptia
atribuţiilor de baza, coordonează si activităţile instituţiilor competente din Statele Membre,
putând efectua, în acelaşi timp şi controale pe teritoriul acestora.
Astfel putem spune că în calitate de instituţie de contact cu OLAF, la nivel operaţional,
Departamentul pentru Lupta Antifraudă:
primeşte sesizările OLAF privind posibile nereguli ce afectează interesele financiare ale
Uniunii Europene şi efectuează controalele corespunzătoare;
pune la dispoziţia Oficiului actul de control ce conţine aspectele constatate, precum şi
toate datele şi informaţiile solicitate;
desfăşoară controale comune la faţa locului în echipe mixte cu investigatorii OLAF;
facilitează solicitările de asistenţă tehnică adresate OLAF de către instituţiile naţionale.
solicită asistenţă tehnică experţilor OLAF
În mai 2006, România a devenit primul stat dintre cele membre sau în curs de aderare în
care au avut loc controale comune la faţa locului, în echipe mixte, cu OLAF. Investigatorii
OLAF alături de reprezentanţii DLAF au efectuat până în prezent 4 astfel de controale comune la
faţa locului, dintre care 3 au fost finalizate cu constatări de posibile fraude, iar unul este în lucru.
În cazul dosarelor finalizate, atât investigatorii DLAF cât şi reprezentanţii OLAF au întocmit
rapoarte de control, care au fost transmise spre soluţionare Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi
Ministerului Integrării Europene
DLAF informează periodic OLAF asupra cazurilor în care sunt identificate posibile fraude.
Având în vedere complexitatea unor proiecte verificate de DLAF şi implicarea mai multor
operatori economici din spaţiul Uniunii Europene, OLAF a acordat asistenţă tehnică prin
furnizarea de informaţii privind firme şi consorţii din State Membre precum Marea Britanie,
Franţa, Germania sau Italia. Prin intermediul OLAF s-a verificat structura acţionariatului
______________________ 64 Raportul anual privind protecţia intereselor financiare UE,art 28
60
acestora, autenticitatea unor documente şi legăturile cu agenţi economici români. Aceste
informaţii au contribuit la soluţionarea a 18 cazuri.
Totodată, DLAF a facilitat până în prezent transmiterea către OLAF a 4 solicitări de
asistenţă tehnică, 2 aparţinând Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar celelalte Autorităţii
Naţionale a Vămilor, respectiv Oficiului de Plăţi şi Contractare Phare.
Cele 8 întâlniri operaţionale care au avut loc între investigatorii OLAF şi DLAF au urmărit
soluţionarea solicitărilor de asistenţă tehnică, precum şi efectuarea de verificări în unele cazuri
aflate în lucru.
2.11 Strategia Nationala de Luptă Antifraudă
Combaterea fraudei care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, sub aspectul
managementului strategic al României, este un obiectiv ce decurge din acţiunea complexă de
combatere a actelor de corupţie, fiind cuprins în strategiile naţionale de dezvoltare durabilă şi de
securitate a României. Strategia de Securitate Naţională65 menţionează între riscuri, accentuarea
fenomenelor de corupţie, administrarea deficitară a resurselor publice si fraudarea fondurilor
europene, ce produc adâncirea inechităţilor sociale şi proliferarea economiei subterane. Dacă la
acestea adăugăm reacţiile ineficiente ale instituţiilor statului în faţa acutizării fenomenelor de
criminalitate economică şi de perturbare a ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului, avem
imaginea dimensiunilor malefice ale corupţiei şi fraudelor economico-financiare asupra
ansamblului securităţii naţionale.
Identificarea corupţiei şi fraudei care afectează interesele financiare ale UE ca factori de
risc la adresa securităţii naţionale a României a dus la crearea unor condiţii pentru declanşarea
unui amplu program de acţiuni pentru eradicarea corupţiei sistemice, legată de puterea politică,
juridică şi administrativă, pentru dezvoltarea spiritului civic şi angajarea efectivă a societăţii în
lupta împotriva acestui fenomen.
Cetăţeanul român este însă, principalul beneficiar al politicii de securitate şi, deci,
trebuie sa fie un contributor activ la construcţia ei cotidiană. Ei trebuie să-şi dezvolte un
comportament participativ şi responsabil, educaţia civică fiind calea cea mai potrivita pentru
armonizarea acestor drepturi şi obligaţii ce conferă, în ultimă instanţă, adevărata substanţă a
patriotismului civic autentic şi profund şi atitudinea de respingere şi eradicare a faptelor de
corupţie, a fraudelor care prejudiciază interesele financiare ale UE.
Până de curând, combaterea corupţiei şi a crimei organizate a fost considerată o chestiune
secundară pentru democraţiile avansate. Corupţia şi crima organizată transfrontalieră au devenit
încet şi constant unele dintre sursele principale de îngrijorare pentru guvernele naţionale şi
________________________45 Strategia de Securitate Națională a României, România europeană, România euro‐atlantică: Pentru o viață mai bună, într‐o țară mai sigură, democratică şi prosperă, Bucureşti, Administrația Prezidențială 2006
61
principalele organizaţii internaţionale. În prezent, toate ţările avansate alocă un procent
substanţial din bugetul lor combaterii acestui flagel, datorită sistemelor economice
internaţionale. România trebuie să fie un partener serios şi credibil în cadrul acestor acţiuni.
În acest sens s-a înscris si adoptat de către România Strategia Naţionale de Lupta
Antifraudă pentru protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene.66
Elaborarea Strategiei naţionale de luptă antifraudă pentru protecţia intereselor financiare
ale ale Uniunii Europene în România, denumită în continuare Strategia, are ca punct de
plecare, pe de o parte, necesitatea de a armoniza reglementările din legislaţia naţională cu
normele europene în domeniu şi de a pregăti cadrul normativ, instituţional şi operaţional pentru
momentul aderării, iar, pe de altă parte, nevoia de a eficientiza controlul financiar şi controlul
fiscal care se exercită în legătură cu fondurile europene. In acelasi timp a mai avut ca drept scop
o mai buna colaborare cu institutiile din domeniu unde un rol important il are Departamentul de
Lupta Antifrauda. Această Strategie se referă strict la frauda împotriva intereselor financiare ale
Uniunii Europene iar DLAF este insitutia initiatoare a acesteia si sigura raspunzatoare pentru
elaborarea si implementarea ei. In activitatea de elaborare DLAF a fost sprijinit de catre
reprezentantii Programului SIGMA (Support for Improvement in Governance and Management)
al Comisiei Europene si Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), precu
si de catre Unitatea de Politici Publice din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
Scopul strategiei
Prin această strategie se urmăreşte crearea unui cadru normativ instituţional şi operational
coerent şi eficient, compatibil cu normele europene, pentru protejarea efectivă si echivalentă a
Perioada de implementare a Strategiei
Având în vedere că până la momentul aderării României la Uniunea Europeană trebuie
pregătit cadrul normativ, instituţional şi operaţional în domeniul protecţiei intereselor financiare
europene, perioada de implementare a Strategiei este 2005 - 2007.
Principiile Strategiei
Principiile care stau la baza actualizarii Strategiei sunt eficienţa in lupta antifrauda,
responsabilitatea instituţionala şi manageriala, competenţa profesionala a personalului implicat
în lupta antifrauda şi transparenţa activitaţilor desfaşurate de instituţiile implicate in lupta
antifrauda, prin respectarea acestora urmarindu-se atingerea urmatoarelor obiective specificate in
Hotararea nr. 1211/2006.67
________________________46 Strategia Naţionale de Lupta Antifraudă pentru protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene in Romania.H.G.nr.793/2005 publicată în M. Of. nr. 743 din 16 august 2005. Modificată prin H.G. nr. 1.211din 6 septembrie 2006. Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 797/21.IX.2006
62
Structura şi conţinutul Strategiei
Protecţia efectivă şi echivalentă a intereselor financiare ale Uniunii Europene implică
asigurarea desfăşurării eficiente a activităţilor de prevenire, detectare, raportare, investigare,
urmărire penală, sancţionare administrativă sau penală şi recuperare a prejudiciului la nivel
naţional. Strategia acoperă toate aceste subiecte, fiecare capitol prezentând situaţia în domeniu,
legislaţia aplicabilă şi instituţiile implicate, analizând atât deficienţele legislative,
cât şi stadiul implementării legislaţiei existente, propunând, de asemenea, un set de măsuri
necesare pentru asigurarea eficienţei protecţiei intereselor financiare europene în România.
Implementarea strategiei şi efectele ei
Implementarea Strategiei a produs numeroase modificări (legislative, instituţionale şi
operaţionale) în domeniul protecţiei intereselor financiare comunitare, progreselor substanţiale în
această materie fiind recunoscute prin Rapoartele de monitorizare ale Comisei Europene privind
România.
Astfel în îndeplinirea atribuţiilor Departamentului de coordonare a comunicării în
domeniul luptei antifraudă a fost constituit , în luna septembrie 2005, Grupul de Comunicatori
Antifraudă, alcătuit din reprezentanţi ai instituţiilor naţionale cu atribuţii in domeniul protecţiei
intereselor finaciare ale Uniunii Europene în România. Au fost desfăşurate activităţi de
mediatizare a atribuţiilor DLAF şi au fost distribuite materiale promoţionale cu ocazia
evenimentelor de promovare şi informare publică.
Corecta gestionare a asistenţei financiare nerambursabile acordate României de Uniunea
Europeană este asigurată prin struturile de control financiar organizate atat la nivelul
Ministerului Finaţelor Publice ,cât şi la nivelul fiecărei agenţii de implimentare. Astfel, a fost
emis Ordinul ministrului finanţelor publice nr 946/2005 pentru aprobarea ,,Codului controlului
intern’’ cuprinzând standardele de management intern la entitatile publice si pentru dezvoltarea
sistemelor de control managerial, publicat in Monitorul Oficial al Romanie nr.675 din 28 iulie
2005; a fost elaborat ,,Manualul general al auditului performantei“ si ,,Ghidul de audit al
performantei in domeniul programelor europene“. De asemenea, in cazul celor mai multe dintre
agentiile de implimentare a fost creat cadrul organizatoric necesar desfasurarii activitatilor de
control.
În ceea ce priveste controlul fiscal, a fost creat cadrul juridic unitar în domeniu prin
adoptarea urmatoarelor acte normative:
Legea nr 241/ 2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale , act normativ prin
care se instituie masuri de prevenire si combatere a infractiunilor de evaziune fiscala si altor__________________________________________
67 Hotarâre nr. 1211/2006, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 797 din 21/09/2006,Cap V, Principii generale si obiective
63
infractiuni aflate in legaturi cu acestea;
Hotararea Guvernului nr 873 / 2005 privind aprobarea unor masuri speciale pentru
prevenirea si combaterea faptelor de evaziune fiscala in domeniul alcoolului etilic de origine
agricola, bautirilor spirtoase, produselor din tutun si al uleilor minerale.
S-au stabilit structurile pentru calculul, colectarea si conrolul taxelor de productie
percepute asupra cotelor de zahar, prin Odonanta de Urgenta a guvernului nr 103 din 14 iulie
2005 pentru modificarea si complementarea Legii nr 1/2004 privind infintarea, organizarea si
functionarea Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, Industrie Alimentara si
Dezvoltare Rurala si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr 142 /2000 privind infiintarea
organizarea si functionarea agentiei SAPARD pentru implimentarea tehnica si financiara a
instrumentului special de preaderare pentru agricultura si dezvoltare rurala, aprobata prin Legea
nr 359/2005.
2.12 Raportul Anual al Oficiului European de Lupta (OLAF)- progresele făcute de
Romania în domeniul luptei antifraudă
Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF) din cadrul Comisiei Europene în raportul
său menţionează faptul că, în domeniul fondurilor de preaderare, România şi-a îndeplinit
obligaţiile cu privire la raportările periodice.
Raportul Anual de Activitate al OLAF precizează că Romania a raportat frecvent,
justificând astfel 72% din totalul cheltuielilor eligibile. Deşi ţara noastra a raportat un număr
mare de cazuri, valoarea neregulilor, ca procent din totalul cheltuielilor eligibile, este redusă. Cu
aceasta ocazie, Directorul General al OLAF, domnul Franz-Hermann Brüner a facut cateva
aprecieri pe marginea cooperarii dintre Oficiul European de Luptă Antifrauda şi Romania.
“Cooperarea dintre OLAF şi Autoritatea Naţională a Vămilor este constructiva. Mai exact,
Romania a raspuns prompt tuturor cererilor de asistenţă solicitate de catre OLAF pentru
investigatiile în curs de desfaşurare, în vederea combaterii traficului de ţigarete“68 a precizat
Directorul General al OLAF. “Colaborarea cu Departamentul pentru Lupta Antifraudă – DLAF şi
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) este foarte buna’’.
Aprecierea înaltului funcţionar european este susţinută şi de raportul de monitorizare al
Comisiei Europen. În domeniul protecţiei intereselor financiare, se specifică în
document, ,,Romania a facut progrese semnificative’’. Raportul menţionează că Departamentul
pentru Luptă Antifraudă – DLAF a ,,continuat să implementeze Strategia Naţională de
Luptă
Antifraudă, a îmbunataţit coordonarea celorlalte instituţii relevante, a luat masuri pentru
___________________________
64
68 Conferinta de presa din 22 iulie 2008,sustinuta de Franz-Hermann Brüner, directorul general OLAF
consolidarea capacitaţii administrative şi a iniţiat controale la faţa locului împreuna cu Oficiul
European de Lupta Antifrauda (OLAF)’’.
Jorg Wojahn, purtatorul de cuvânt al OLAF precizează ca: "Avem o impresie foarte bună în
privința autoritaților române, deoarece raportează într-o manieră foarte directă orice suspiciune
de fraudă, iar asta explică numarul mare de cazuri".
Rapoartele date publicităţii de Comisia Europeană confirmă eficienţa sistemului antifraudă
implementat de România începând cu anul 2005. Raportul de activitate al Oficiului European de
Luptă Antifraudă - OLAF consemnează o foarte bună cooperare cu autoritaţile române, urmare a
înfiinţarii înca din anul 2005 a unui serviciu de coordonare a luptei antifraudă – Departamentul
pentru Luptă Antifraudă – DLAF. OLAF subliniază faptul că numarul acţiunilor de control
deschise în Romania privesc fondurile de preaderare, ceea ce este un lucru normal, pentru că mai
întai primesti banii, pe urma are loc frauda și abia apoi trebuie descoperită.
Astfel, conform Raportului Comisiei Europene privind protecţia intereselor financiare ale
Uniunii Europene pe anul 2007, România avea cel mai activ sistem antifraudă. La fel conform
Raportul se mai arată că 60% din investigațiile declanșate ăn 2008 provin din 5 state membre:
Belgia, Bulgaria, Germania, Italia, România. Ca număr de cazuri deschise, România este urmată
de Italia (80 de investigații) și Germania (75 de cazuri). Raportat la populație, OLAF consideră
că România se gasește de fapt pe locul doi, după Bulgaria (cu 52 de noi cazuri investigate), si
înaintea Greciei (cu 41 de dosare). În același timp, 60% din numărul total de investigații ale
OLAF în 2007, adică 666, provin dupa cum am supus mai sus din cele cinci statate membre
(Belgia, Bulgaria, Germania, Italia).
65
SECTIUNEA III-a OLAF în lupta împotriva economiei subterane
Economia subterană este o realitate a vieţii în întreaga lume şi există semnale certe că ea se
extinde din ce în ce mai mult atingând dimensiuni remarcabile iar în ultimele decenii, oferind
motive de îngrijorare. Ea este definita ca fiind ,,ansamblul activitatilor economice desfăşurate
organizat cu încălcarea normelor sociale si ale legislatiei economice, având drept scop
obţinerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat”.
Globalizarea şi regionalizarea facilitează de asemenea, economia mondială subterană. În
vederea implementării unor măsuri mai bune de combatere a economiei subterane, se urmăreşte
o colaborare între ţări pentru aplicarea de măsuri ample, intersectoriale, cu participarea directă
sau indirectă a unor grupuri de state, concretizată în elaborarea şi semnarea unor convenţii,
tratate şi acorduri internaţionale. In ajutorul acestei probleme a aparut si OLAF, ca
instituţie comunitară competentă să dezvolte controale pe teritoriul statelor membre, dar şi al
ţărilor candidate la Uniunea Europeană, care nu a obţinut încă rezultate spectaculoase.
Instituţiile Uniunii Europene şi statele membre ale acesteia acordă o
mare importanţă protectiei intereselor financiare şi economice ale
comunităţii şi luptei împotriva criminalităţii organizate transnaţionale si altor
activităţi ilegale care prejudiciază bugetul comunitar, dar rezultatele
combaterii evaziunii fiscale şi a fraudei sunt neansemnate.
Ca instrument european de luptă împotriva criminalităţii transfrontaliere şi a fraudei,
OLAF exercită toate competenţele de anchetă conferite Comisiei prin reglementările comunitare
şi acordurile în vigoare cu terţe ţări, în scopul accentuării luptei împotriva economiei subterane.
Combaterea economiei subterane nu trebuie să constituie o ţintă în sine, reuşita acestor
măsuri ducând în esenţă la reuşita procesului de restructurare, stoparea tranziţiei fără sfârşit,
îmbunătăţirea climatului general economico-social capabil să producă eficienţă şi, pe această
bază, prosperitate.
3.1 Rolul OLAF in lupta împotriva evaziunii fiscale
Dintotdeauna, fiscalitatea i-a fost impusă cetăţeanului prin lege, acesta considerand-o, din
motive care ţin de natura umană, ca pe o confiscare a veniturilor sale în scopul unor obiective
fără urmări directe asupra sa. Aceasta, poate, este explicaţia pentru care unii contribuabili
încearcă să se sustragă fiscalitaţii, şi să folosească intregul venit caştigat aşa cum considera ei de
cuviinţă. Se creează, aşadar, un "conflict" stat-contribuabil în care miza o reprezintă evaziunea
fiscală.
66
Ca să înțelegem cu exactitate mai întăi ar trebui să definim evaziunea fiscală: ,,este o
sustragere prin orice mijloace de la impunere sau plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a
altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat si
bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice și juridice române sau straine, denumite
contribuabili”69
Dezbaterile privind frauda fiscală a fost lansat mai profund, la nivelul UE în mai 2006 cand
Comisia Europeană a adoptat o comunicare70 al cărei scop este de a lansa o dezbatere cu toate
părţile implicate privind o strategie europeană pentru combaterea fraudei fiscale. Se observă că
frauda fiscală este o problemă în creştere şi că statele membre nu pot acţiona personal cu
eficacitate. Aceasta propune o nouă abordare comunitară a cooperării administrative, cu ţările
terţe şi este pregătită să se angajeze într-o discuţie amplă cu privire la necesitatea de a modifica
sistemele de TVA. În ceea ce priveşte cooperarea între statele membre, se propune consolidarea
dispoziţiilor în vigoare în domeniul impozitării indirecte (TVA şi accize), precum şi reformarea
legislaţiei comunitare privind impozitarea directă şi asistenţă în recuperarea taxelor. Cresterea
"alarmantă" a numarului cazurilor de neplată a TVA în Europa costă guvernele pana la 100
miliarde de euro pe an, fapt ce scoate în evidență necesitatea adoptării urgente a unor reforme în
acest domeniu.
Dezbaterea privind frauda de TVA a fost împărţită în 2 domenii principale:
măsuri convenţionale de consolidare existente asistemului TVA
măsuri mai ambiţioase de modificare a sistemului, şi anume
• opţiunea pentru statele membre să introducă un sistem general de taxă inversă;
• Impozitarea tranzacţiilor intracomunitare
Ca răspuns la concluziile Consiliului ECOFIN din 28 noiembrie 2006, Comisia a creat un
nou grup de experţi cu statele membre, "Strategia anti-fraudă (ATFS, cu scopul de a efectua
discuţiile tehnice cu privire la măsurile convenţionale si au fost organizate 2 conferințe cu scopul
de a combare fraudarea fraudei TVA, una la 29 martie 2007 și alta 23 ianuarie 2009.
3.2 Adoptarea noii legi a evaziunii fiscale – măsură determinant ă în prevenirea şi
combaterea fenomenului
Pornind de la premisa că, fenomenul evazionist reprezintă o coordonata inerentă
economiei romaneti, iar atitudinea cea mai eficienta, în perioada de aderare la Uniunea
Europeana, faţă de acest fenomen, este aceea de a realiza o buna administrare a lui, prin
prevenirea, identificarea şi stoparea acestuia, Parlamentul Romaniei a adoptat la data de
15.07.2005, Legea nr. 241, privind combaterea evaziunii fiscale, care a intrat în vigoare începând
cu data de 26 august 2005. Prin adoptarea acestui nou act normativ s-a urmarit redimensionarea
________________________
67
69 Legea 87/1994, abrogata de Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale70 Comunicare Comisiei catre Consiliu, Parlamentul European si Comitetul Economic si Social European, în ceea ce priveşte necesitatea de a dezvolta o strategie coordonată pentru intensificarea luptei împotriva fraudei fiscale,Brussels 31.05.2006
parghiilor legislative prin care statul controleaza activitatea subiecţilor economici, pornind de la
o reevaluare a fenomenului în intreaga lui complexitate şi luarea în considerare a impactului sau
asupra nivelului sumelor atrase la buget în cursul perioadei 2001-2004.
Constituie infracţiuni de evaziune fiscala şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani
şi interzicerea unor drepturi urmatoarele fapte savarşite în scopul sustragerii de la indeplinirea
obligaţiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale,
a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la
bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori
de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare
a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscal sau vamale, prin nedeclararea,
declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale
persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a
bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului
de procedură penală.
Daca s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, in echivalentul monedei
naţionale, limita minima a pedepsei prevazute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează
cu 2 ani. De asemenea, dacă prin faptele descrise mai sus, s-a produs un prejudiciu mai mare de
500.000 euro, in echivalentul monedei naţionale, limita minima a pedepsei prevazute de lege şi
limita maxima a acesteia se majorează cu 3 ani.
In capitolul III al Legii nr. 241/2005, apare, ca o noutate în materie de sancţiuni, situaţia
reprezentand cauzele de nepedepsire şi cauzele de reducere a pedepselor.
Astfel, în cazul savarşirii unei infracţiuni de evaziune fiscal prevăzută de prezenta lege,
daca în cursul urmaririi penale sau al judecaţii, pana la primul termen de judecata, invinuitul ori
inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta
savarşită se reduc la jumatate. Daca prejudicial cauzat şi recuperat in aceleaşi condiţii este de
68
pana la 100.000 euro, in echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda.
Daca prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de pana la 50.000 euro, in
echivalentul monedei naţionale, se aplica o sancţiune administrativa, care se inregistreaza in
cazierul judiciar.
Aceste dispoziţii nu se aplica, daca faptuitorul a mai savarşit o infracţiune prevazuta de
legea privind combaterea evaziunii fiscale, într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru
care a beneficiat de clementa legii.
Persoanele care au fost condamnate pentru infracţiunile prevazute de legea privind
combaterea evaziunii fiscale, nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali
ai societăţii comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decazute din drepturi. La data ramanerii
definitive a hotararii judecatoreşti de condamnare pentru vreuna dintre infracţiunile prevazute de
prezenta lege, instanţa va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a
dispozitivului hotararii judecatoreşti definitive, iar aceasta va face menţiunile corespunzatoare.
Mai recent in luna februarie 2009 sa tot incercat desfiintarea Departamentului de Lupata
Antifrauda(DALF).Cu aceasta ocazie s-au auzit si incercat de a stopa acest gest drastic al
guvernului Boc, iar deputatul Tudor Chiuariu a transmis o scrisoare presedintelui Romaniei,
Traian Basescu, în legatură cu aceasta unde critică guvernul Boc în legatura cu revocarea din
funcție a sefului DLAF fară vre-o explicatie71, atribuţiile lui fiind preluate, cu delegaţie, de o alta
persoana, fapt ce a blocat activitaţile operaţionale, de control, ale DLAF.Acest fapt ducand la
supendarea actiunilor de control derulate in coordonare cu Oficiul European de Lupta
Antifrauda(OLAF), Romania incalcandu-şi astfel obligaţiile ce ii revin potrivit regulamentelor
comunitare, acte direct aplicabile in ordinea juridica interna.72 Tudor Chiuriu a amintit numarul
acţiunilor de control finalizate crescute, de la: 14 în 2004 (fostul Departament de Inspecţie a
Primului-Ministru), la 43 în 2005, la 82 in 2006, 84 în 2007, respectiv 100 în 2008. Valoarea
proiectelor verificate a crescut de la 72 de milioane euro în 2005, la 145 în 2006, 200 în 2007,
respectiv 235 în 2008. În baza actelor de control întocmite de DLAF procurorii DNA au întocmit
37 de rechizitorii, în 5 dosare DLAF fiind deja pronunţate hotarari de condamnare la pedepse ce
ajung pana la 10 ani de inchisoare, agenţiile de implementare recuperand 5 milioane de euro –
debite rezultate din nereguli financiare.
__________________________
69
71www.amosnews.ro, data publicarii 13 Feb 200972 art. 4 din Regulamentul Consiliului nr. 2185/1996 privind controalele şi inspecţiile la faţa locului efectuate de Comisie în scopul protejării interselor financiare ale CE
Secţiunea IV-a Dosarele de anchetă OLAF împreună cu DLAF
România este principalul furnizor de dosare de anchetă OLAF. Cooperarea cu serviciile de
anchetă din România este pozitivă și excelentă, bineanteles existând și o mare disponibilitate din
partea serviciilor de anchetă din Romania care lucreaza în foarte stransă legatură cu anchetatorii
de la OLAF. Ultimele rapoarte anuale ale Oficiului European de Luptă Anti Fraudă (OLAF),
relevă că România este principalul furnizor de dosare de anchetă, față de celelalte țări candidate.
Raportul mentionează că această situație se datorează bunei colaborări și schimbului continuu de
informații dintre OLAF și autoritațile române, precum și faptului că investigatorii OLAF au venit
in România la fiecare două luni, pentru a acorda asistentă în anchetele desfășurate de autoritățile
naționale.
4.1 Gripa aviara-sursă de îmbogăţire pentru unii
Prejudiciu este de 4,3 milioane euro din încredințarea directă a contractelor de dezinfecție.
Acordarea contractelor de dezinfecție la punctele de trecere a frontierei în perioada gripei aviare
a fost defectuoasă, ceea ce a dus la crearea unui prejudiciu la buget de 15 milioane de lei. În plus,
unele firme au primit, de la companii de stat, sume de patru ori mai mari decat costurile reale ale
operațiunii. Autoritatea de Control a Guvernului (ACG) a verificat dacă a fost respectată legea în
ce privește activitatea de dezinfecție în cele două etape ale apariției gripei aviare, respectiv
octombrie 2005 - martie 2006 și mai - iunie 2006. În urma controlului s-a constatat că autoritațile
au lăsat firmele private să stabilească unilateral tarifele practicate pentru dezinfectia realizată la
punctele de trecere a frontierei. ,,În plus, contractele de concesiune a activitaților de dezinfecție
au fost încredințate fără organizarea de licitații, conform legislației", se arată în raportul ACG.
Societatea "Lumi" SRL din Iaşi, în câteva luni de speculaţie a crizei aviare, a ciştigat 10 milioane
de euro, bani publici risipiţi din cauza serviciilor dezastruoase privind decontaminarea
autoturismelor din zonele afectate. Alte două societăţi au caştigat defectuos licitaţia pentru
gestionarea situaţiei. Licitaţia fiind castigate de societăţile "Nutraswiss" din Bucureşti şi "Coral
Impex" din Ploieşti care asigura servicii de dezinfecţie în judeţele Braşov, Mureş şi Prahova. La
solicitarea fostul premier Calin Popescu - Tăriceanu, reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi cei ai Corpului de Control al Guvernului, au
efectuat controale la Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) pentru a
verifica modul în care au fost achiziţionate şi utilizate materialele dezinfectante. Astfel, in urma
unui alt control derulat în martie, o comisie din cadrul MTCT a constatat o serie de nereguli la
societatea "Lumi", atât în privinţa concentraţiei soluţiilor cu care au fost stropite maşinile de pe
drumurile naţionale, dar şi al numarului de autovehicule care au beneficiat de "serviciile" firmei
70
ieşene. Prejudiciul produs bugetului de stat in urma acestor ilegalitați fiind estimat la 15,8
milioane lei (circa 4,3 milioane euro).73 Dosarul a fost trimis la Parchetul de pe langa Înalta Curte
de Casatie și Justitie pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale
infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice și asocierea pentru
săvârțirea de infracțiuni. Controlul a vizat și modul în care Compania Națională de Autostrăzi si
Drumuri Naționale din Romania (CNADNR) și Compania Nationala CFR au achiziționat și
utilizat echipamentele și materialele dezinfectante folosite în zonele afectate de gripa aviară.
"Din calculele efectuate, s-a stabilit că unele firme au practicat, în relația cu CNADNR și CFR,
tarife de 4,2 ori mai mari decât costurile reale, aferente activitații de dezinfecție", se arată în
raportul ACG, fără a fi menționate firmele care s-au imbogățit din această afacere, pe motiv că
cercetările sunt în desfășurare. Și în acest caz, raportul a fost înaintat Parchetului de pe langa
Înalta Curte de Casatie și Justiție.
Departamentul Naţional Anticorupţie a finalizat la începutul anului 2009 ancheta
referitoare la cheltuirea banilor pentru combaterea gripei aviare. Conform acesteea, parchetul
demonstrează că panica numită gripă aviară a drenat aproape 200 de milioane de euro (bani
proveniţi din fondurile Uniunii Europene) către buzunarele afaceriştilor apropiaţi PDL, care au
cîştigat contractele de dezinsecţie şi, indirect, aproape 100 de milioane în conturile familiei
prezidenţiale. Tonel Ursachi, proprietarul firmei Lumi SRL, Scarlat Orzescu, acţionar Mior SRL,
precum şi directoarea Autorităţii Sanitare din cadrul Ministerului Transporturilor din acea
perioadă, Mihaela Orzescu, sînt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu privind efectuarea
dezinsecţiei pe drumurile naţionale şi pe căile ferate, efectuată cu scopul prevenirii gripei aviare.
Creierul afacerii a fost, însă, ex-ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, care a dirijat, iniţial,
spre buzunarele încăpătoare ale afaceriştilor Puterii, peste 5 milioane de euro, în scopul
combaterii epidemiei.
Mai multe voci, inclusiv OLAF, suspecteză că în România nu a fost gripă aviară, ci doar
un spectacol menit să cheltuie, cu at scop decat cel aratat, banii din fondul european de urgenţă.
Aceştia cred că, pe fondul isteriei mondiale create de apariţia virusului H5N1, în România a fost
vorba doar de iniţiativa unor persoane, care s-au îmbogăţit prin fraudarea fondurilor europene şi
a Bugetului de Stat.
4.2 Administratori orădeni cercetaţi pentru fraudarea de fonduri PHARE
Procurorii anticoruptie oradeni au dispus trimiterea in judecata a administratorilor unei
firme oradene pentru fraudarea fondurilor PHARE cu 44.000 de euro. Asociații și administratori
SC Briltex Group SRL Oradea, Bressan Tiziano si Doru Lucan, au fost trimiși în judecată pentru
infracșiunea de schimbare a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Comunității
__________________________
71
73 articol scris de Elena Cristian,19 martie 2007 pe site-ul www.gandul.info
Europene și a infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte
sau incomplete, pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Comunității Europene.
Din probele strânse în timpul anchetei a reieșit că la data de 19 noiembrie 2002, a fost
încheiat un contract de finanțare din fonduri PHARE, între Ministerul Dezvoltării și Prognozei,
în calitate de autoritate contractantă, Agenția de Dezvoltare Regională Nord - Vest, în calitate de
autoritate de implementare și SC Briltex Group SRL Oradea, în calitate de beneficiar.
Contractul are ca obiect implementarea și derularea Proiectului intitulat "Profesionalism
pentru Mileniul trei", scopul declarat al proiectului fiind cel al derulării unor cursuri de instruire
a personalului propriu al firmei beneficiare. Pentru a justifica cheltuirea banilor luați prin proiect,
cei doi administratori au prezentat autoritații contractante documente care conțin date nereale,
contract de prestări servicii, contract de închiriere a sălii de cursuri, foi colective de prezenta a
lectorilor, rapoarte de activitate ale formatorilor și alte înscrisuri, cu scopul de a obține pe
nedrept suma de 43.293 de euro din fonduri europene. Potrivit anchetatorilor, din suma totală
provenind din fonduri PHARE, SC Briltex Group a platit către SC Acctex SRL (societatea
administrată de soacra, respectiv soția lui Doru Lucan), suma de 14.972 de euro, ca și chirie, cu
toate că societatea nu detinea acel spațiu, iar instruirea cursanților nu s-a realizat acolo. Similar,
suma de 3.000 de euro a fost însușită de Bressan Tiziano și de reprezentantul societății
Richmond S International Incorporated, societatea care nu avea dreptul legal de a fi
subcontractant de servicii în cadrul programului, nefiind înregistră în vre-o una din țările UE sau
țară eligibilă PHARE. În realitate, această societate comercială nu efectua instruirea cursanților,
se arată în comunicatul Directiei Naționale Anticorupție pe anul 2007. Dosarul a fost înaintat
Judecatoriei Oradea.
4.3 Reabilitarea canalului Sulina, anchetată de OLAF
Lucrările privind amenajarea malurilor canalului Sulina au fost finanţate de Banca
Europeană Investiții (BEI) sub denumirea proiectului ,,Apărare maluri Canal Sulina” cu o sumă
de peste 30 milioane de euro. Pentru a fi permisă navigația navelor maritime cu deplasament de
25.000 tone, este necesară asigurarea unei adâncimi de 24 de picioare, adica 7,32 metri. În timp,
intensificarea navigației pe canal, actiunea valurilor, curenților, bancurilor de sloiuri au
determinat o eroziune pronunțată a malurilor canalului. Au apărut deja sectoare pe care trebuie să
se intervină pe regim de urgență. Miza lucrărilor de reabilitare a Canalului Sulina este mai mult
decât importantă pentru statul român, de executarea acestor lucrări depinzând continuarea
navigației navelor cu capacități mari pe Dunărea Maritimă, între Bara Sulina și porturile Tulcea,
Galați si Brăila. În prima fază, proiectul presupune executarea lucrărilor de reabilitare a malurilor
72
pe o lungime de 15,2 km, din cei 62,5 km de canal. Pentru prima fază, a fost angajat creditul de
la Banca Europeana de Investiții, care acoperă 50% din valoarea lucrarilor, restul de 50% fiind
fonduri alocate de la bugetul statului.
La sfârșitul anului 2006 au fost depășite etapele procedurale și s-a ajuns în stadiul
organizării licitației de către beneficiar, Administrația Fluvială a Dunarii de Jos din Galați
(AFDJ). La licitație s-au prezentat o firmă germana și două consortii românești, compania
Reinhold Meister Gmbh fiind desemnată câştigătoarea licitației. Prin scrisoarea
29292/06.11.2006, AFDJ declarase calificată oferta tehnică a firmei germane, iar prin procesul
verbal nr. 29586/08.11.2006, comisia de evaluare a ofertelor financiare consemnase că oferta
financiară a Reinhold Meister era net superioară celor depuse de consortiile românești. Reinhold
Meister executa lucrarile pentru 24.638.806 euro, în timp ce consortiul format din
Hidroconstructii SA Bucuresti, Argus Cernavoda SA si SC Iridex SA ofertase cu 50.000 mai
mult, adică 24.686.471,49 euro, iar cel de-al treilea ofertant, consortiul format din trei firme
locale, Vega 93 SRL Galați, Hidrotehnica SA Galați si Navrom SA Galați, ceruse cu 7 milioane
mai mult, adică 31.350.000 euro.74
Dupa ce prin scrisoarea 30805/22.11.2006, AFDJ declară Reinhold Meister drept
castigatoare a licitației, directorul general al AFDJ, Mihai Ochialbescu a cerut firmei germane să
îi prezinte o listă cu subcontractori, o cerere cel putin dubioasă, din moment ce Reinhold Meister
precizase în ofertă că executarea contractului va fi realizată fară subcontractori. La o lună după
ce compania germană fusese desemnată castigatoarea licitației, pe 22 decembrie 2006,
Ochialbescu anunță Reinhold Meister că negocierile au eșuat și urmează să convoace la
negocieri consortiul clasat pe locul doi, Hidroconstrucții SA București, Argus Cernavoda SA și
SC Iridex SA( Hidro-Argus-index), apropiata taberei Partidului Conservator, care în cele din
urmă se retrage din cursă. În aceste condiții normal că lucrarile ii revin celei de a treia consortii,
Vega 93 SRL Galați, Hidrotehnica SA Galați și Navrom SA Galați. Aici analizând situația este
clar că e vorba de corupție dupa cum sustinea și Reprezentantul Reinhold Meister, Rainer
Grafenhorst care a semnalat acest caz la DNA, dar și la OLAF, Oficiul Antifraudă a Uniunii
Europene, iar firma germană a acționat AFDJ în judecată cerând daune de 500 de milioane de
lei vechi pentru fiecare zi de întarziere a semnării contractului.
4.4 Dezastrului ecologic din munţii Şureanu
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a fost sesizat în cazul proiectului Direcţiei
Silvice Deva finanţat cu fonduri europene. Sesizarea a fost făcută după ce firma căreia i s-a
încredinţat licitaţia a provocat un dezastru ecologic în zona Voevodu din munţii Şureanu,
defrişând mai bine de 10.000 de metri pătraţi de pădure virgină.
___________________________
73
74 Ziarul România Liberă, ediţie din Joi, 14 februarie 2008, autor articol Ticu Ciubotaru ,,Afacerea Sulina anchetată de OLAF şi BEI”
Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Deva, a intrat în atenţia OLAF
după ce a reuşit să acceseze fonduri europene în valoare totală de 6.108.928 lei pe un proiect care
prevede executarea unor lucrări de corectare a torenţilor din bazinul hidrografic Jiul de Est. În
cadrul acestui proiect unul dintre obiective a fost realizarea unor baraje de redirecţionare a
torenţilor. Zona aleasă de cei de la Direcţia Silvică pentru redirijarea torenţilor a fost o pădure
virgină din Voevodu, deşi pădurarii din zonă susţin că nu se justifică cheltuirea banilor europeni
acolo deoarece nu sunt torente în acel loc.
Cu toate acestea, în zona respectivă au fost tăiaţi arbori pe o suprafaţă de peste 10.000 de
metri pătraţi. Mai grav este că tot acest dezastru ecologic s-a comis pe un teren privat şi fără ca
proprietarul, Nausica Brâncuşi, să ştie de lucrări.
4.5 Cazul „Leonardo da Vinci”
Cazul constituie un exemplu de fraudare a fondurilor provenite din Programul Leonardo da
Vinci prin accesarea/decontarea acestora pentru activităţi ce ar fi trebuit să fie derulate într-un alt
stat membru. Scandalul finanțării din fondurile Phare a unor firme ce aparțineau membrilor
familiei fostului ministru al Integrării a izbucnit în anul 2003. Atunci, s-a descoperit ca patru
firme ale familiei Puwak au beneficiat de 150.000 de euro din fondurile europene destinate
formarii profesionale și anume a 120 de tineri din diferite sectoare profesionale în Germania.
Doua din societăți erau pe numele soțului fostei ministre, Iosif Puwak, alte două aparținând fiului
acesteia, Mihai Puwak. Accesarea fondurilor europene s-a facut prin programul "Leonardo da
Vinci", in conditiile in care Hildegard Puwak era ministru al Integrarii.
Întrucât implementarea proiectelor presupunea un parteneriat cu alte entităţi din Germania,
pentru verificarea realităţii derulării activităţilor, DLAF a solicitat suport operaţional din partea
Oficiului European de Luptă Antifraudă. Verificările s-au desfăşurat în paralel în România şi în
Germania.
În urma verificărilor efectuate, reprezentanţii OLAF au constatat următoarele:
partenerii externi erau fictivi;
o parte din cursanţi nu au putut efectua deplasarea în Germania întrucât nu au
primit viză de intrare din partea Consulatului Republicii Federale Germania;
în singurul proiect în care a fost identificată deplasarea în Germania, aceasta a
avut caracter turistic.
Echipa de control DLAF, urmare a verificărilor efectuate în România, a identificat
următoarele:
au fost prezentate în vederea obţinerii finanţării, documente false, respectiv: trei
documente de parteneriat extern aferente proiectelor, 16 contracte individuale de stagiu; 74
au fost prezentate la Raportul final, documente false, respectiv: copii ale paşapoartelor
stagiarilor, facturi fiscale (alături de chitanţele aferente), 40 de diplome sau certificate de
participare, poliţe de asigurare medicală, rapoarte individuale de stagiu.
O echipă comună DLAF-OLAF a procedat la audierea principalelor persoane implicate. De
asemenea, echipa DLAF a audiat peste 20 de stagiari şi beneficiari ai fondurilor. Au fost ridicate
toate înscrisurile false depuse la Autoritatea Contractantă. Au fost emise Note de Debit în
vederea recuperării sumelor utilizate necorespunzător. Notele de control întocmite, alături de
documentaţia aferentă şi declaraţiile luate, au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria
Sectorului 4 Bucureşti, spre soluţionare.
Judecătorii secției comerciale au admis acțiunea în pretenții formulată de Agenția
Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației ți Formării Profesionale
(ANPCDEFP) și au obligat firmele MGH Super (apartinând lui Mihai Puwak) si M&M Consult
Invest (societate a soțului demnitar) să restituie, fiecare, suma de 30.000 de euro, reprezentând
subvenție financiară. În plus, au fost obligați și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de
câte 25 de milioane de lei vechi fiecare. Inițial, procurorii PNA care au cercetat-o pe Hildegard
Puwak pentru că ar fi folosit în interes personal 150.000 de euro, în cadrul programului european
"Leonardo da Vinci", au inchis dosarul în 2003. Ulterior, după schimbarea conducerii, DNA a
decis redeschiderea cazului în 2007. La 30 ianuarie 2009, Tribunalul București a decis
condamnarea lui Iosif Mihai Puwak la doi ani și jumatate de închisoare cu suspendare pentru
deturnare de fonduri și schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor
obținute din bugetul comunităților europene, instanța Tribunalului București dispunând și
interzicerea unor drepturi ale acestuia pentru doi ani.
4.6 Înființarea unui centru electronic prin fraudă
Departamentul pentru Luptă Antifraudă a controlat modul de obţinere şi utilizare a
fondurilor comunitare de către SC Best XZ SRL Bucureşti, SC SBAN Company SRL Piteşti şi
SC Sunset Trade SRL Bucureşti pentru realizarea a trei proiecte în valoare totală de 328.095
euro.
Proiectele au avut ca obiective înfiinţarea unui centru electronic de formare, consiliere şi
plasament pentru şomeri şi absolvenţi, facilitarea accesului la internet, asigurarea unor servicii de
informare electronică şi furnizarea unor pachete software în mediul internet.
Verificările DLAF au relevat faptul că cele trei firme aveau acelaşi asociat/adminstrator.
DLAF a constatat faptul că acesta a folosit şi a prezentat autorităţilor de implementare şi de
contractare, documente şi declaraţii inexacte şi false cu privire la modul de utilizare a finanţării;
mai mult, acesta a schimbat destinaţia fondurilor, pe care le-a folosit în interes propriu,
75
dispunând plăţi sau ridicări de numerar, fără legătură cu obiectul contractelor PHARE şi
prezentând autorităţilor, drept justificare, extrase de cont false.
Prin trucarea licitaţiilor, toate contractele de furnizare au fost acordate unor societăţi
comerciale administrate sau controlate de către acelasi asociat/administrator.
Pentru a justifica existenţa unor disponibilităţi băneşti proprii pe care trebuia să le aloce
realizării proiectelor PHARE, alături de finanţările nerambursabile, acesta a prezentat
autorităţilor de monitorizare dispoziţii de încasare false, din care reiesea că el şi alte două
persoane ar fi “creditat” societatea cu 1,3 miliarde lei. DLAF a sesizat Direcţia Naţională
Anticorupţie, care a confirmat aspectele constatate de echipa de control şi a dispus trimiterea în
judecată a inculpatului N.A. pentru săvârşirea de infracţiuni care au adus un prejudiciu bugetului
Comunităţilor Europene de 3.824.595.684 ROL şi 36.472,5 Euro şi dobânzile aferente. În
prezent, dosarul se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
76
Concluzii
Frauda este un fenomen deosebit de nociv și nedorit, paradoxal cu direcții de evoluție și
incidente diferite de la tară la tară, indiferent de marime, nivelul de dezvoltare, mecanisme de
guvernare sau sistem politic. Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene presupune
acordarea unei atenţii deosebite asigurării securităţii şi recuperării fondurilor comunitare.
Este necesar asigurarea unui cadru coerent și funcțional de prevenire si combatere a
fraudelor și corupției în sectorul public prin: evitarea de funcionare în paralel a diverselor
organizații si retele europene și internaționale implicate; adoptarea unei strategii comune de
acțiune și a criteriilor de evaluare a actelor de corupție; îmbunatațirea comunicarii inter-
institutionale la nivelul UE, îndeosebi printr-o mai clară și fluență cooperare între Oficiul
European de Luptă Antifraudă al Comisiei Europene (OLAF), Ombudsman-ul European, Curtea
Europeana de Conturi si Comisia pentru Petitii a Parlamentului European; introducerea timpurie
și formarea continuă a adulților pentru recunoașterea si combaterea corupției.
Prin cele scrise în lucrare am încercat sa realizez o imagine cât mai fidelă a peisajului
fraudelor internationale si a celui românesc, iar pe acest fond să prefigurez trăsăturile
fenomenului infracțional si în privința raporturilor de fiscalitate dintre contribuabil și stat în
special.
Sustin ideea că, în toate timpurile, dar mai ales în prezent, politica fraudelor este și trebuie
să fie subordonată strategiilor economice si politice, iar în acest cadru devine de la sine înțeles că
această politică trebuie concepută și dirijată de o manieră care să conducă la descurajarea
fraudelor în primul rând prin crearea unei relații armonioase dintre cetățean și stat.
Totodată consider că factorii politici din România trebuie să gasească acele modalități de
reglementare care să împiedice ca fiecare schimbare la nivel politic să genereze modificări
majore fovorizând fraudele.
În ceea ce privește OLAF, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona aceasta a
căpăta o nouă formă datorită apariției Procurorului European, despre care am mai vorbit în
lucrare. Dar în acest context, OLAF, are un rol auxiliar al justiţiei penale cu putere de anchetă în
asistarea Procurorului European.
77
Bibliografie
I Cursuri, tratate, monografii
C.Blumann, L.Dubouis C. Blumann, L. Dubouis ,,Droit institutionnel de l’Union
européenne’’ Editura Litec, Paris, 2005
Guy Isaac ,,Droit communuataire génerale’’, Editura Masson, Paris, 1992
Ion Ignat ,,Uniunea Europeană – de la piata comună la moneda unică’’, Editura
Economică, Bucureşti, 2002
Ion Jinga, Andrei Popescu, “Integrarea Europeană - Dicţionar de termeni comunitari”,
Editura Lumina Lex; 2002
Jeni Ioniţă, organigrama DLAF ,,Iregularităţi în proiecte finanţate de Uniunea
Europeană’’, Timişoara, 2008
John McCormick ,,Să înțelegem Uniunea Europeană”,Editura Codecs, Bucureşti, 2007
L. Cartou ,,Communautees Europeennées’’, Dalloz, 1991
Manualul European Anti-Fraud Office februarie 2005 publicat pe site-ul ec. Europa.eu
Marin Voicu ,,Drept comunitar-teorie și jurisprudență’’ Editura Ex Ponto, Constanța,
2002
Păduraru Mihaela ,,Curs de drept comunitar’’, 2008
R.Coudenhove-Kalergi ,,Pan-Europe”,Paris 1988
Tudorel Ştefan ,,Introducere în dreptul comunitar’’,Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006
Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu ,,Drept comunitar general”, Editura Lumina Lex,
Bucureşti 2003
II Reviste de specialitate
Revista ,,Sfera politică’’ nr.147 din 2010, articol ,,Momentul Lisabona-Un nou început
pentru construcţia europeană’’ publicat de Alexandru Jădăneanţ si articolul ,,Uniunea
Europeană sub paladiul Tratatului de la Lisabona’’ publicat de Oana Albescu
Curierul National, nr 5498, Miercuri 2 septembrie 2009, autor: Dragos Manea
Ziarul Financiar, 14v martie 2007, ,,Oficiul European de Lupta Antifraudă anchetează o
afacere de milioane’’ autor I.Morovan
Ziarul România Liberă, ediţie de Joi 14 februarie 2008 autor articol Ticu
Ciubotaru ,,Afacerea Sulina achetată de OLAF şi BEI’’
III. Legislaţie
Tratatul de la Paris, instituind CECA,-1951(intrat în vigoare în 1952)
Tratatele de la Roma, instituind CEE şi EURATOM-1957, intrate în vigoare în 1958
Tratatul de la Maastricht, privind UE-1992,intrat în vigoare în 1993ul R
78
Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile
Europene şi statele membre ale acestora pe de altă parte- 1993, intrat în vigoare în 1995
Tratatul de la Amsterdam, privind UE-1997, intrat în vigoare în 1999
Tratatul de la Nisa, privind perfecţionarea instituţională a UE-2001, intrat în vigoare în
2003
Tratatul de la Lisabona, semnat la 13 decembrie 2007 ,intrat in vigoare 1 decembrie 2009
Regulamentul Consiliului nr 2185/1996 privind controalele si inspecțiile la fața locului
efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale CE.
Reglementarea nr 1073/1999 a Parlamentului European și Consiliului Europei
Regulamentul (Euratom, CE) nr 2185/96 din 11 noiembrie 1996
Legea 87/1994, abrogată de Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii
fiscale
Regulamentul Consiliului nr. 2185/1996 privind controalele şi inspecţiile la faţa locului
efectuate de Comisie în scopul protejării interselor financiare ale CE
IV Site-uri www.ec.europa.eu www.antifrauda.gov.ro www.adevarul.ro www.9am.ro www.amosnews.ro, data publicării 13 februarie 2009
79