INTRODUCERE

Această lucrare tratează o temă de reală importanţă practică în viaţa Bisericii din orice timp şi în

mod special în timpul nostru, când năzuinţele ecumenice creştine se văd implicate în străduinţele spre

unitate a Bisericilor, mai ales cu deosebirile lor în capitolul doctrinal al Tainelor. Lucrare se doreşte a fi

o fundamentare cât mai adâncă şi cât mai solidă a importanţei Tainelor Botezului şi Mirungerii, care fac

parte din categoria celor de iniţiere alături de Euharistie, în viaţa creştină, în felul în care sunt înţelese şi

practicate în Biserica Ortodoxă, pe baza tradiţiei începând de la Sfinţii Apostoli.

În tratarea lucrării se acordă un loc important şi acţiunii Sfântului Duh, întrucât prin această lucrare

el aduce un aport la reliefarea pnevmatologiei în viaţa Bisericii şi în noţiunea Tainelor, ca legături vii ale

lui Hristos cu credincioşii şi astfel prin rolul important recunoscut Sfântului Duh în Biserică şi în Taine,

se reliefează şi caracterul specific al Ortodoxiei şi însuşirea ei de Biserică plină de viaţă ce răspunde

necesităţilor spirituale concrete ale credincioşilor.

Botezul este evenimentul pascal şi penticostal1, încorporând pe cel botezat în Hristos şi miruit în

Biserica plină de Duhul Cincizecimii. În tratarea Botezului ca ,,pecete”, se insistă pe o înţelegere

ortodoxă mai duhovnicesc-comunitară a acestei noţiuni din care catolicii fac un temei al teoriei catolice

despre caracterul indelebil al Botezului de natură oarecum juridică.

Prin intrarea în comunitatea treimică, cel botezat intră în comuniunea bisericească umană şi

viceversa. Credinţa Bisericii este înţeleasă astfel nu ca stare subiectivă individuală, ci ca condiţie

obiectivă a Botezului şi a celorlalte Taine pentru că credinţa este parte ontologică a Tainelor şi ţine de

fiinţa lor, mărturisirea ei devenind ,,cuvânt sacramental”2 al Bisericii, căci în acest cuvânt sacramental se

prelungeşte actul soteriologic al lui Hristos prin Duhul Sfânt. Omul credinicios se mântuieşte întrucât se

uneşte cu Hristos şi repetă drumul lui, pentru mântuirea sa prin Sfintele Taine. Hristos este sacramentul

sau Taina originară şi darul culminant al lui Dumnezeu oferite oamenilor prin care s-a realizat

răscumpărarea sau mântuirea neamului omenesc şi îndumnezeirea oamenilor care participă prin Biserică

la Taina Supremă, Hristos. Prin Hristos, sau mai exact prin Duhul lui Hristos ,,Tainele sunt centrul

întregii vieţi a Bisericii, ele sunt condiţia indispensabilă pentru creşterea Trupului Bisericii. Tainele sunt

încheieturile şi legăturile care unesc Trupul lui Hristos, pornind din Capul lui şi prin aceasta unesc pe

credincioşi, încât aceştia sunt, ca un singur om, având o singură inimă şi un singur suflet (Fapte 4, 32).

Numai prinTaine se realizeză unitatea pentru care s-a rugat Hristos (Ioan 17, 26)”3. Căci ele sunt

mijloacele sau actele vizibile prin care ni se comunică viaţa lui Dumnezeu, coborâtă la dispoziţia noastră

1 Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul eclezilologic al Sfintelor Taine şi problema intercomuniunii, Teză de doctorat, în ,,Ortodoxia”, XXX (1978), nr. 1-2, p. 15.2 Ibidem, p. 106.3 Ibidem, p. 19.

1

în Hristos, prin Biserică. Tainele sunt continua deschidere de putere, de har a lui Hristos către noi şi

comunicare a Lui cu noi în Biserică.

Tratând la modul general, Tainele sunt împărtăşiri ecleziale de viaţă dumnezeiască din Hristos,

celor ce se încorporează prin ele în Hristos sau odată încorporaţi în El ca mădulare ale Trupului Său,

Biserica, cred în Hristos. Validitatea şi lucrarea mântuitoare a Tainelor sunt dependente de credinţa

Bisericii pe care la rândul lor o explică şi o pecetluiesc. Pentru că nu orice Botez încorporează pe cel ce-l

primeşte în Hristos ca mădular al Bisericii Sale, ci numai Botezul Bisericii în care Hristos întreg rezidă

în ea, Hristos şi Duhul Lui, sau altfel spus, al Bisericii care deţine plenitudinea harului de la Hristos prin

Sfinţii Apostoli şi prin urmaşii lor, în mod neîntrerupt şi neschimbător.

Toate Tainele sunt relaţii personale cu Hristos în Biserică şi o continuare şi multiplă dăruire a lui

Hristos în Duhul Bisericii, luată ca întreg, ca trup al Său, cu multe mădulare şi fiecărui mădular în parte

care participă la viaţa lui Hristos din Biserică şi se împărtăşeşte cu unele sau cu mai multe din Tainele

Bisericii. De altfel, rostul Tainelor este de a ne împărtăşi puteri dumnezeieşti la începutul marilor slujiri

şi etape ale vieţii pământeşti, arătându-se prin aceasta că şi etapele şi slujirile principale ale vieţii noastre

pământeşti sunt daruri ale lui Dumnezeu. Botezul şi Mirungerea marchează începutul şi încorporarea

noastră în Hristos şi în Biserica Lui, ca comunitate a celor botezaţi în Hristos, pecetluiţi cu Duhul Lui şi

uniţi deplin cu Hristos care ni se oferă ca mâncare şi băutură spre şi mai multă viaţă. Aşadar, Botezul

redă condiţia şi posibilitatea omului de îndumnezeire pierdută de Adam prin ştergerea păcatului cu apele

curăţitoare pline de Duhul lui Hristos, iar Mirungerea împărtăşeşte harul dumnezeiesc pentru exercitarea

unor slujiri în viaţa aceasta şi în Biserica lui Hristos.

Toate aceste idei vor fi expuse în prezenta lucrare în care se va evidenţia legătura dintre aceste

două Taine şi Biserică, prezenţa harului Duhului Sfânt ca mod de sfinţire şi restaurare a omului,

explicarea din punct de vedere tipiconal şi simbolic al acestora, precum şi importanţa lor în ansamblul

dobândirii mântuirii subiective a credincioşilor. De asemenea se va avea în vedere argumentarea şi

intenţia specificului învăţăturii ortodoxe în faţa rătăcirilor şi interpretărilor defectuoase care tulbură

misiunea actuală a Bisericii.

2

I. Caracterul sacramental al Tainei Botezului şi al Mirungerii

1. Prezentarea şi însemnătatea actelor Tainei Botezului şi Mirungerii

În Biserică, Tainele au rostul de a preface treptat existenţa credincioşilor după chipul Omului-

Hristos-Dumnezeu. În acest proces fiecare Taină îşi are rolul ei deosebit de al celorlalte. Botezul, de

pildă, este începutul vieţii celei noi a omului în Hristos, pe care îl face mădular al Trupului lui Hristos,

Biserica, după care urmează creşterea şi desăvârşirea, dar nu în afara Bisericii, ci în Biserică. Astfel,

nimeni nu se poate împărtăşi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dacă nu a primit în prealabil Botezul şi

Mirungerea în Biserică4.

Pecetea lui Hristos în Botez este act de o clipă dar şi de durată continuă. ,,Acum chipul lui

Dumnezeu se întipăreşte mai bine în sufletul omului decât odinioară, iar statura omului e făcută acum,

în Botez, şi mai întocmai după modelul dumnezeiesc, căci de acum chiar modelul ni se arată cu

trăsături mai lămurite.”5 Botezul este făcut în numele Sfintei Treimi, cu invocare distinctă a fiecărei

persoane divine, odată cu cele trei afundări în apa baptismală, indiciu clar că fiecare persoană divină

participă la reînnoirea chipului dumnezeiesc în om, stricat şi întunecat prin căderea lui Adam, şi că omul

este reaşezat prin Botez, în comuniunea de iubire şi viaţă cu Dumnezeu-Tatăl, prin Fiul în Duhul Sfânt6.

Cei botezaţi iau chipul lui Hristos sau devin împreună-purtători ai chipului lui Hristos7. Dar pecetea lui

Hristos dată în Botez mai înseamnă şi Duhul Lui, împărtăşit celui botezat, care rămânând în acesta şi

fiind mereu reaprins prin noi întâlniri mijlocite de celelalte Sfinte Taine, adânceşte imprimarea chipului

lui Hristos în fiinţa creştinului. Prin Patima şi Învierea Sa, Hristos a devenit Duh-πνευμα. Acelaşi lucru

trebuie să realizeze şi omul, traversând şi pătrunzându-se de Patima lui Hristos prin Botez, şi intrând şi

bucurându-se de Învierea Lui, care îi aduce revărsarea Duhului lui Dumnezeu pentru a deveni om

duhovnicesc, adică purtător al Duhului. Configurarea lui Hristos ca efect al Botezului este luarea de

către creştin a formei lui Hristos şi anume a lui Hristos Duhul, despre care Sfântul Apostol Pavel a

zis: ,,Domnul este Duhul însuşi” (II Cor. 3, 17). Astfel creştinul obţine şi el ungerea Duhului şi devine în

realitate un alt Hristos, adică Duh8.

4 Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul eclezilologic al Sfintelor Taine ..., p. 175.5 Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, trad., de Pr. Dr. Teodor Bodogae, Sibiu, 1946, pp. 35-36; vezi şi Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Tainele de iniţiere în mistica sacramentală a lui Nicolae Cabasila, în ,,Ortodoxia”, XLI (1989), nr. 3, pp. 5-6.6 Ibidem, p. 36.7 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Numărul Tainelor, raporturile între ele şi problema Tainelor din afara Bisericii, în ,,Ortodoxia”, VIII (1956), nr. 2, p. 192.8 Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul eclezilologic al Sfintelor Taine ..., p. 193.

3

Prin Botez se face începutul mântuirii subiective a creștinului, întrucât prin el, cel botezat primește

harul sfințitor al renașterii spre o viață nouă dar și dobândirea celor trei virtuți teologice: credința,

nădejdea și dragostea9 .

Fiecare Taină scoate în evidenţă o învăţătură de credinţă, în legătură cu scopul său şi o dezvăluie

credincioşilor. Astfel Botezul arată stricăciunea firii omeneşti prin păcatul strămoşesc şi trebuinţa

renaşterii în Hristos, iar ungerea cu Sfântul şi Marele Mir arată întărirea şi creşterea creştinului în darul

primit prin Botez.10 Prin Botez, creştinii sunt toţi împreună- purtători ai chipului lui Hristos Duhul.

Creşterea lui Hristos în fiecare nou botezat şi încorporarea lui tot mai deplină, transparenţa pentru

Hristos şi îndumnezeirea prin Duhul a fiecăruia sunt rodul colaborării omului cu harul dumnezeiesc

împărtăşit prin celelalte Taine şi al unirii tot mai depline cu Hristos euharistic plin de Duh Sfânt.

Botezul este unicul drum de acces la Hristos şi la mântuire, în Biserica lui Hristos. Taina Botezului

ţine deci, de fiinţa Bisericii, adică realizează Biserica ca o comunitate sobornicească a celor încorporaţi

în Hristos. Considerat ca o desăvârşire şi prin urmare ca abolire a circumciziunii iudaice, Botezul creştin

nu este o invenţie teologică tardivă. Botezul ne-a fost dăruit de Hristos însuşi. Acest adevăr este

exprimat, în mod explicit, în Col. 2, 11: ,,Toţi în el aţi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de

mână, prin dezbrăcarea de trupul păcatelor cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos”. Analogia

Botezului creştin cu circumciziunea, mărturie a alianţei lui Dumnezeu cu poporul său şi calitatea de tip

sau simbol al circumciziunii în vederea Botezului creştin, ci mai ales lucrarea specifică Botezului

creştin, instituit de Hristos însuşi (Matei 28, 19) şi practicat chiar de Sfinţii Apostoli, începând din ziua

Cincizecimii, când Biserica a intrat în istorie ca comunitate sobornicească sacramentală a oamenilor cu

Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt11.

Botezul este uşa de intrare în creştinism; numai cel ce a trecut prin această uşă dobândeşte şi

calitatea de creştin, devenind membru al Bisericii. Fără botez nu este nici Biserică, dar nici putinţa de a

intra în împărăţia cerurilor, precum spune Mântuitorul însuşi, în convorbirea Sa cu Nicodim: ,,De nu se

va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan. 3, 5). De

aceea, toate confesiunile sau ramurile în care este împărţită astăzi creştinătatea sunt de acord că botezul

este una, şi anume cea dintîi în ordine, dintre Tainele Bisericii, adică dintre acele lucrări sfinte, în care,

prin mijlocirea unor rituri sau ceremonii religioase se împărtăşeşte celor ce cred în Iisus efectele lucrării

Sale mântuitoare, continuată în Biserică prin harul Sfântului Duh, coborât peste Sfinţii Apostoli în ziua

Cinci-zecimii şi transmis de aceştia urmaşilor lor sfinţiţi. Așadar, Taina Botezului facilitează accesul

către viața Bisericii, și trasează o punte spre comuniunea cu Dumnezeu, Biserica fiind ,,casa 9 Arhid. Dr. Ioan Zăgreanu, Desăvârșirea vieții creștine prin Sfintele Taine, în ,,Mitropolia Ardealului”, XVI (1964), nr. 1-2, p. 78.10 Pr. Magistr., Gheorghe Iordăchescu, Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine ca mijloace de păstorire, în ,,Studii Teologice”, XXXIV (1982), nr. 5-6, p. 489.11 Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul eclezilologic al Sfintelor Taine ..., p. 207.

4

Dumnezeului celui viu” (I Tim. 3, 15), motiv pentru care, prin Botez ,,răsare în sufletul credincioșilor o

adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu”12.

Săvârşitorul botezului. În condiţii normale numai episcopii (arhiereii) şi preoţii, care sunt urmaşii

legiuiţi ai Sfinţilor Apostoli la conducerea şi slujirea Bisericii13. Dată fiind însă însemnătatea botezului

pentru mântuire, pentru ca să nu moară cineva nebotezat, Biserica socoteşte valabil şi botezul de

necesitate, adică botezul săvârşit, la cazuri de mare nevoie (de exemplu, când pruncul trage să moară şi

nu avem la îndemână un preot), de un credincios laic, adică de orice creştin ortodox, bărbat sau femeie,

prin împlinirea ritualului sumar care alcătuieşte miezul slujbei botezului, adică prin afundarea pruncului

de trei ori în apa curată şi rostirea formulei consacrate: ,,Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu.... în

numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin”. Dacă cel botezat astfel supravieţuieşte, preotul va

completa ulterior restul slujbei botezului, după rânduiala obişnuită (de la afundare înainte)14.

Primitorul botezului. Orice om, de orice vârstă (prunc, copil, adult), care n-a mai fost botezat o

data cu botezul creştin valid: pruncii nebotezaţi, necreştinii (ca de exemplu evreii sau musulmanii),

precum şi membrii acelor secte (denominaţiuni) creştine care nu recunosc botezul ca taină (cum sunt

quakerii sau tremurătorii) sau care nu cred în Sfânta Treime, dogma fundamentală a creştinătăţii (ca

socinienii sau unitarienii). Adulţii proveniţi din aceste religii sau secte, înainte de a fi botezaţi trebuie să

fie catehizaţi, adică instruiţi în adevărurile elementare ale credinţei ortodoxe şi pregătiţi sufleteşte pentru

primirea botezului, aşa cum se făcea în primele 6-7 secole cu toţi cei ce voiau să intre în creştinism

(catehumeni, oglaşenici sau cei chemaţi, cum li se spune în rugăciunile Bisericii). Biserica Ortodoxă a

întocmit pentru astfel de cazuri o rânduială specială a botezului, deosebită de cea pentru botezul

pruncilor15.

Adulţii lipsiţi de minte, dacă sunt aşa din naştere, sunt socotiţi ca nişte prunci in vârstă şi pot fi

botezaţi16, iar dacă au devenit aşa la vârstă înaintată, pot fi de asemenea botezaţi, dacă înainte de nebunie

sau în momentele de luciditate şi-au exprimat dorinţa de a primi botezul. Pruncii născuţi morţi nu se

botează (dar se dă mamelor lor canon de pocăinţă, dacă lucrul s-a întâmplat din vina lor). Copiii părăsiţi

(lepădaţi de mamele lor sau găsiţi), despre care nu se ştie dacă au fost botezaţi sau nu, se botează

negreşit, pentru ca nu cumva să rămână necurăţiţi prin botez.17 În ceea ce priveşte condiţiile pe care

trebuie să le îndeplinească primitorii botezului, se cere de la cei vârstnici: dorinţa de a primi botezul,

12 Drd. Alex Marcel Sabău, Expunerea catehetică a sfintelor taine: Botezul și Mirungerea, în ,,Studii Teologice”, XXXIV (1982), nr. 5-6, p. 360.13 Vezi Canoanele 46-50 apostolice, la Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, note şi comentarii, Bucureşti, 1991, p. 32-33.14 Aghiazmatar, însemnarea de la sfârşitul rânduielii botezului pe scurt, Ed. IBMBOR, 2002, p. 17.15 Această rânduială se gaseşte tipărită într-o carte aparte, cu titlul Rânduiala primirii la Ortodoxie a celor de alte credinţe, Bucureşti, 1966.16 Conform canonului 4 al Sf. Timotei al Alexandriei, la Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 373.17 Vezi canonul 7 al Sin. VI de la Cartagina, din anul 401, la Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 230.

5

credinţă (vezi Marcu 16, 15 şi Fapte 7, 37- 38), pocăinţă ('Fapte 2, 38) şi cunoaşterea elementară a

adevărurilor de credinţă. La prunci, pentru îndeplinirea acestor condiţii garantează naşii. Naşii (οι

αναδοχοι) sunt credincioşi în vârstă care însoţesc pe cei care vin la botez (atât pe prunci cât şi pe cei în

vârstă), în calitate de garanţi sau chezaşi ai acestora, luându-şi angajamentul solemn, înaintea lui

Dumnezeu şi a Bisericii, că finii lor vor fi crescuţi ca nişte adevăraţi creştini şi că vor fi buni credincioşi

ai Bisericii lui Hristos. Naşii trebuie să fie creştini ortodocşi, buni credincioşi, în vârstă (nu copii) şi de

acelaşi sex cu cel ce se botează. Nu pot fi naşi călugării (căci ei, trăind în mănăstiri, nu pot să se

îngrijească de fini) şi nici părinţii copilului ce se botează18.

Timpul săvârşirii botezului. În vechime, şi mai ales în perioada de înflorire a disciplinei

catehumenatului (secolul al IV-lea — al Vlea), când veneau la botez mulţimi mari de catehumeni, adulţi,

botezul se săvârşea cu mare solemnitate, de regulă în ajunul următoarelor sărbători mari19: a) La

Naşterea Domnului (25 decembrie), botezul fiind socotit ca ,,o naştere la o nouă viaţă”; b) La Botezul

Domnului (Epifania sau Arătarea Domnului, 6 ianuarie), când a fost botezat Mântuitorul însuşi; c) La

Paşti, pentru că botezul este icoana morţii şi a învierii lui Hristos; d) La Rusalii, când serbăm Pogorârea

Sfântului Duh, care este botezul cel mai deplin: botezul cu Duhul Sfânt (de aceea, la slujba sfintei

liturghii din aceste sărbători, în loc de ,,Sfinte Dumnezeule...”, se cântă până astăzi cântarea din slujba

botezului: ,,Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat, Aliluia!” Dar pentru botezul

pruncilor nu există zile sau ceasuri hotărâte, pentru ca să nu se întâmple să moară nebotezaţi. În cazuri

normale, botezul se face de obicei la şapte zile după naşterea pruncului, ori între şapte şi patruzeci de

zile, în orice zi de sărbătoare (mai ales duminica), fie înainte, fie după sfânta liturghie20.

Efectele botezului. Precum reiese din cuvântul Sfântului Apostol Petru (Fapte 2, 38), cel dintâi

efect al Tainei Botezului, adică darul de căpetenie dobândit, de cel ce se botează, este iertarea păcatelor.

Pruncii botezaţi primesc iertarea de păcatul strămoşesc, moştenit de toţi cei născuţi din femeie, din

pricina păcatului primilor oameni (cf. Rom. 5, 12), iar cei vârstnici primesc şi iertarea de păcatele

personale, săvârşite înainte de botez. Iertarea păcatelor, condiţionată le cei vârstnici de pocăinţa care

trebuie să preceadă botezul, face din cel botezat o făptură nouă din punct de vedere religios-moral, o

fiinţă spălată de întinăciunea păcatelor şi curăţită prin baia botezului. De aceea, botezul a fost socotit

încă de la început ca o „baie a naşterii celei de a doua” (Tit 3, 5), o naştere la o nouă viaţă, viaţa

spirituală, viaţa in Hristos; prin el ne încorporăm la Biserică, adică devenim membre ale acestui trup

tainic al cărui Cap este Hristos însuşi21.

18 Vezi Rânduiala înaintea Sfântului Botez, în Aghiazmatar, ed. IBMBOR, 2002, p. 32.19 Pr. Prof. Ene Branişte, Rânduiala Bisericii Ortodoxe cu privire la Taina Botezului şi Mirungerii şi explicarea lor, în ,,Mitropolia Olteniei”, XXI (1969), nr. 3-4, p. 190.20 Ibidem, p. 191.21 Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1978, p. 42.

6

Taina Mirungerii. Încă de la început, iertarea păcatelor şi calitatea de neofit (nou creştin) sau

membru al Bisericii, dobândită prin botez, era pecetluită, întărită sau întregită printr-un alt semn văzut,

menit să împărtăşească noului botezat puterea şi darurile Sfântului Duh, trebuitoare pentru creşterea,

sporirea şi întărirea neofitului în viaţa cea nouă, întru Hristos. La început Sfinţii Apostoli împărtăşeau

acest dar ceresc, după obiceiul din Vechiul Testament, prin punerea mâinilor lor peste capatele celor

botezaţi (cf. Fapte 8; 12, 14-18), iar mai apoi prin ungerea acestora cu untdelemn sfinţit sau cu Sfântul

Mir (conform II Cor. 1, 21—22 şi I Ioan 2; 20- 27). Acest act al ungerii constituie cea de a doua Taină

Sfântă a Bisericii, care întregeşte şi desăvârşeşte pe cea a botezului: Taina Mirungerii sau a Confirmării,

cum i se spune în Biserica Romano-Catolică pentru că ea ,,confirmă” sau întăreşte efectele botezului. Cu

toate că este taină deosebită de cea a botezului, în vechimea creştină ea nu s-a săvârşit niciodată separată

de botez, ci totdeauna îndată după el şi în strânsă legătură cu el, adică în cadrul aceleiaşi ceremonii

sacre, dar are rolul de a ,,desăvârși latura pozitivă a lui, trezirea la noua viață, completând spălarea

spirituală a omului prin ungerea lui, adică curățirea prin strălucire”22. În această Taină lucrează puterea

Duhului Sfânt în scopul întăririi Trupului lui Hristos (Biserica); și dacă în unele vârste ale Bisericii

Duhul Sfânt împărtășea ,,puteri de a vindeca, de a prooroci, de a vorbi în limbi, precum și alte daruri,

care toate dădeau oamenilor puterea lui Hristos cea peste fire, ceea ce împărtășește la toți creștinii de

totdeauna și din orice vreme sunt darurile cele atât de folositoare sufletului”23, pe care Sfântul Apostol

Pavel le cuprinde în expresia ,,roada Duhului” care este ,,dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare,

bunătate, facere de bine, credință, blândețe, înfrânare, curățenie”(Gal. 5, 22-23) Din punct de vedere

liturgic, mirungerea nu constituia deci o slujbă bisericească sau un serviciu religios independent de cel al

botezului, ci a făcut parte din însăşi rânduiala botezului. Aceeaşi este situaţia pînă acum în Biserica

Ortodoxă şi în celelalte Biserici Răsăritene, rânduiala mirungerii fiind împreunată cu cea a botezului şi

alcătuind cu ea o singură slujbă sfântă.

Rânduiala actuală a serviciului botezului e alcătuită din două părţi distincte: una premergătoare

(introductivă), numită Rânduiala catehumenatului sau Rânduiala facerii catehumenulu,, care se

săvârşeşte în exonartexul (pridvorul) bisericii, ori la uşa de intrare, şi slujba botezului propriu-zis, care

se săvârşeşte în pronaos (tinda bisericii) şi în care se încadrează şi mirungerea.

Cea dintâi parte24 (Rânduiala facerii catehumenului) nu este decât un rest sau o prescurtare

concentrată a vechii discipline a catehumenatului sau a pregătirii pentru botez, care în vechime (secolul

al IV-lea - al VI-lea) era mult mai complicată şi eşalonată pe durate mai mari de timp (de exemplu, tot

Postul Paştilor). Pruncul, ţinut în braţe de naş, este întâmpinat la uşa bisericii de către preot, arătând prin

aceasta că cel ce vine la botez nu este încă fiu al Bisericii si nici cetăţean al împărăţiei cerurilor, nefiind

22 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Numărul Tainelor..., p. 202.23 Drd. Alex Marcel Sabău, op. cit., p. 366.24 Pr. Prof. Ene Branişte, Rânduiala Bisericii Ortodoxe ..., p. 193-195.

7

dezlegat de povara păcatului strămoşesc. Preotul desface faşa pruncului (când cel ce vine la botez este

adult, el vine desculţ şi îmbrăcat numai cu o cămaşă), ceea ce simbolizează dezbrăcarea de omul cel

vechi, pentru a deveni un om nou (Col. 3, 9-10). Este, cu alte cuvinte, un simbol al regenerării sufleteşti

prin care va trece cel ce vine la botez; acesta imită atât pe Adam cel întâi zidit, care era gol în rai şi nu se

ruşina (Fac. 2, 25), cât şi pe Mântuitorul, care a fost răstignit gol pe Cruce.

Preotul suflă apoi de trei ori peste faţa pruncului şi face cu dreapta semnul crucii la frunte, la gură

şi la piept, zicând de fiecare dată: «Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit» (Ps. 117, 73); aceasta vrea să

arate că, aşa cum Dumnezeu 1-a făcut pe om din ţarină suflându-i duh de viaţă (Fac. 2, 7) şi precum

Mântuitorul a dat Sfinţilor Săi Apostoli pe Sfântul Duh mai întâi prin suflare (Ioan 20, 22), tot aşa şi cel

ce vine la botez este zidit din nou sau născut a doua oară, pentru viaţa cea nouă, în Hristos, Cel ce ne-a

mântuit prin cruce.

Punând apoi mâna dreaptă pe capul pruncului, preotul citeşte o primă rugăciune (,,în numele Tău,

Doamne Dumnezeul adevărului...,,), prin care roagă pe Dumnezeu să primească pe prunc în rândul

catehumeniior. Este rugăciunea care se citea odinioară la înscrierea în registre a celor ce veneau prima

oară la biserică spre a-şi exprima dorinţa de a primi botezul; prin ea, candidatul la botez capătă calitatea

de catehumen, adică trece în starea intermediară dintre necreştini şi creştini.

Preotul citeşte apoi patru rugăciuni, numite exorcisme25, în care roagă pe Dumnezeu să izgonească

de la catehumen toată puterea şi înrâurirea cea rea a diavolului; acestea erau citite odinioară de exorcişti,

adică acei clerici inferiori anume hirotesiţi şi investiţi cu darul alungării duhurilor rele (ei le citeau de

şapte ori, în ultimele şapte zile dinaintea botezului).

Stând cu faţa spre apus, preotul şi naşul cu pruncul îndeplinesc acum ritualul lepădărilor

(abjurărilor), cu formulele prescrise în rânduiala din Aghiazmatar26 (,,Te lepezi de Satana ? Mă lepăd!”),

prin care naşul exprimă în numele finului, ruperea acestuia de orice legătură cu Satana (când cel ce se

botează este matur, răspunsurile la întrebările preotului le dă el însuşi); lepădarea aceasta de cel rău este

întărită şi prin suflarea şi scuiparea de trei ori spre apus, deoarece apusul soarelui, de unde vine

întunericul natural, este socotit şi ca sediu al puterilor infernale, unde sălăşluieşte ,,Domnul

întunericului” (cf. Luca 22, 53 ; Efes. 6, 12 ; Col 1, 13). Prin aceasta, catehumenul arată că urmează

sfatul Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă ,,să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm

în armele luminii” (Rom. 13, 12). Exorcismele şi lepădările nu înseamnă că Biserica socoteşte pe cei ce

vin la botez ca stăpâniţi cu adevărat de diavol, cum sunt demoniacii, îndrăciţii sau cei munciţi de duhuri

necurate. Ele vor să spună numai că cel ce nu are încă pe Hristos se află în robia păcatului originar şi a

păcatelor personale şi deci în puterea diavolului, care stăpâneşte pe cei în păcat, sau cei dinafară harului

25 În Aghiazmatar se găsesc sub numele de lepădări.26 Aghiazmatar, Ed. IBMBOR, 2002, p. 27-31.

8

(Efes. 2, 2). Din această robie îl eliberează Biserica pe catehumen, trecându-1 sub puterea lui Hristos,

Stăpânul nostru cel adevărat şi bun.

Întorcându-se apoi toţi spre răsărit, se face unirea cu Hristos şi mărturisirea credinţei (recitarea

Crezului), cu formulele arătate în Aghiazmatar (,,Te uneşti cu Hristos? «Mă unesc!” etc). Orientarea

spre răsărit arată că într-acolo era situat raiul, ale cărui uşi ni le redeschide botezul şi de acolo ne vine nu

numai lumina naturală a soarelui, atât de necesară vieţii, ci şi lumina cea cerească, adusă de Mântuitorul,

Care s-a numit El însuşi ,,lumina lumii” (Ioan 7, 12) şi este numit adesea ,,Soarele dreptăţii”, ,,Răsăritul

cel de sus” (Luca 1, 78-79, troparul Naşterii Domnului). Prin botez, candidatul este trecut din împărăţia

întunericului în cea a luminii spirituale, motiv pentru care botezul se numeşte şi,,luminare”. Preotul

citeşte apoi o rugăciune de primire a celui venit la botez (,,Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, cheamă

pe robul Tău .... la lumina Ta cea sfântă...”27), cu care se încheie partea introductivă sau rânduiala

catehumenatului.

Între timp, în mijlocul pronaosului se aşază vasul cu apa necesară pentru botez, numit colimvitră

(cuvînt grecesc) sau cristelniţă (adică : creştinătoare), iar alături pe o masă se aşază sfânta Evanghelie, o

cruce, un sfeşnic (sau două), vasul cu Sfântul Mir, altul cu untdelemn, un pomăzuitor (miruitor) pentru

ungere, o foarfecă pentru tunderea rituală, un prosop şi un săpun pentru spălarea mâinilor preotului şi se

începe slujba propriu-zisă a botezului28.

Îmbrăcat în veşminte luminate (care trebuie să exprime atmosfera de bucurie duhovnicească a

săvârşirii tainei), preotul cădeşte mai întâi în jurul mesei şi al colimvitrei şi spre cei prezenţi; tămâierea

aceasta simbolizează buna mireasmă şi sfinţenia Duhului Sfânt care topeşte şi alungă tot mirosul cel urât

al păcatului. Apoi preotul ia în mâini sfânta Evanghelie şi, făcând cu ea semnul sfintei cruci peste

cristelniţă, rosteşte formula de binecuvântare pentru începutul slujbei (,,Binecuvântată este împărăţia

Tatălui”...).

Cea dintâi parte a slujbei cuprinde sfinţirea materiei tainei, adică a apei necesare pentru botez,

sfinţire care se face prin ectenia mare (la care sunt adăugate şi cereri deosebite, exprimând acest scop),

urmată de o frumoasă rugăciune rostită de preot şi atribuită, în unele cărţi de slujbă, Sfântului Sofronie,

patriarhul Ierusalimului din secolul al VII-lea29; în ea preotul se roagă pentru sine însuşi, ca Dumnezeu

să-l ajute a săvârşi cu vrednicie Sfânta Taină, se roagă pentru cel ce se botează şi pentru sfinţirea apei,

prin harul şi puterea Sfântului Duh. Se foloseşte apa ca materie a botezului pentru că ea este elementul

natural cel mai des folosit pentru curăţenia trupească şi prin urmare simbolul cel mai potrivit al curăţirii

spirituale, pe care o dobândim prin botez; de aceea, după Sfântul Apostol Petru (I Petru 3, 21), apa

27 Aghiazmatar, op. cit., p. 31.28 Pr. Prof. Ene Branişte, Rânduiala Bisericii Ortodoxe..., pp. 196-200.29 Ibidem, p. 195.

9

botezului creştin simbolizează şi apele potopului, care au spălat pământul de fărădelegile celor de

atunci30. Cristelniţa cu apa botezului închipuie pe de o parte apa Iordanului, în care Mântuitorul a fost

botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul, iar pe de alta mormântul în care a fost îngropat El.31

Preotul citeşte apoi o rugăciune pentru sfinţirea untdelemnului; din untdelemnul sfinţit astfel el

toarnă de trei ori în apa sfinţită din cristelniţă, ca simbol văzut al darului Sfântului Duh, prin care ea s-a

sfinţit, (odinioară se turnau chiar picături din Sfântul Mir). Cu acelaşi untdelemn sfinţit, preotul face

apoi o primă ungere a pruncului (ungerea prebaptismală), făcându-i semnul crucii cu pomăzuitorul

(miruitorul) înmuiat în untdelemn sfinţit, la organele principale ale trupului (frunte, gură, ochi, urechi,

piept şi spate, mâini şi picioare), rostind la fiecare o formulă potrivită. Untdelemnul acesta (deosebit de

Sfântul Mir) se numeşte untdelemnul bucuriei (Ps. 44, 9 şi Evr. 1, 9), untdelemnul catehumenilor sau al

mântuirii, iar ungerea catehumenului cu el ne aduce aminte de ungerea cu care erau consacraţi în Legea

Veche arhiereii, regii (împăraţii) şi proorocii, în calitatea lor de persoane sau vase alese ale voii

Domnului; cu această ungere a fost uns şi Mântuitorul, numit adesea Unsul Domnului (conform I Regi 2,

35; Isaia 61, 1 ; Luca 4, 18 ; Fapte 4, 27), care ne-a făcut şi pe noi părtaşi la ungerea Lui, căci însuşi

numele nostru de ,,creştini” vine de la cuvântul grecesc ΧΡΙΣΤΟΣ, care înseamnă uns.

După unii tâlcuitori ai cultului, ungerea prebaptismală din rânduiala botezului imită pe cea a

atleţilor din arenele sau întrecerile de odinioară, ,,chemând în chip simbolic pe cel ce se botează la

luptele cele sfinte, în care intră el sub Hristos, ca sub un comandant”32. Ungerea închipuie şi aromatele

cu care a fost uns trupul Domnului înainte de îngropare, deoarece botezul închipuie moartea şi

îngroparea Mântuitorului.

După aceasta urmează ritul principal al slujbei botezului, adică afundarea pruncului în apă. Luând

pe prunc (care este complet dezbrăcat) şi ţinându-1 cu faţa spre răsărit, preotul îl afundă repede de trei

ori în apa din cristelniţă (aşa ca apa să-i treacă de creştet) şi rostind formula botezului: ,,Botează-se

robul (roaba) lui Dumnezeu... (la prima afundare ); în numele Tatălui, amin (la a doua afundare); şi al

Fiului, amin; (la a treia afundare ) şi al Sfântului Duh, amin, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Acesta este modul în care s-a săvârşit botezul creştin peste tot în Biserica veche. Botezul prin

turnare (infusio) sau stropire (adspersio) era îngăduit în vechime numai ca o excepţie, pentru clinici (cei

bolnavi, care nu pot sta în picioare); el s-a întins ca o practică normală în Biserica de Apus mai întâi

sporadic, prin secolul al VIII-lea-al IX-lea şi s-a generalizat numai prin secolul al XIV-lea, fiind păstrat,

după secolul al XVI-lea şi la protestanţi33. Biserica Ortodoxă, ca toate celelalte Biserici Răsăritene

30 Sf. Ambrozie, De mysteriis, cap. III, apud trad. în rom. Pr. Ene Branişte, în ,,Studii Teologice”, XVII (1965), nr. 5-6, p. 289.31 Sf. Grigore de Nisa, Cuvânt la Botezul Domnului, P.G., 44, 585, apud Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p.195.32 Pr. Prof. Ene Branişte, Rânduiala Bisericii Ortodoxe..., p. 196.33 Din nefericire practica botezului prin stropire sau turnare a pătruns şi în Biserica Ortodoxă Română din Ardeal şi Bucovina, prin influenţa catolică şi protestantă, de aceea cele mai multe biserici din aceste părţi nu au

10

(necalcedoniene), păstrează însă cu fidelitate practica veche a botezului prin afundare, care exprimă cel

mai bine sensul şi caracterul botezului, de taină a regenerării sau renaşterii spirituale. Prin afundarea

completă a trupului în apă închipuim moartea noastră pentru viaţa în păcat de şi îngroparea noastră

împreună cu Hristos, iar prin scoaterea pruncului din apă închipuim învierea noastră împreună cu El,

pentru viaţa cea nouă, în El. Afundarea se face de trei ori la rând pentru a arăta pe de o parte că temeiul

credinţei noastre este Sfânta Treime, iar pe de alta pentru a închipui cele trei zile cât a stat Domnul în

mormânt (Matei 12, 40). Prin botez, spălându-ni-se păcatele, ne facem astfel părtaşi morţii şi învierii lui

Hristos; retrăind simbolic drama morţii şi învierii Lui, prin care El ne-a mântuit, intrăm într-o viaţă

nouă, suntem morţi pentru păcat şi trăim pentru Dumnezeu, precum subliniază Sfântul Apostol Pavel,

care a formulat, cel dintâi şi în chip magistral, punctele fundamentale ale teologiei creştine a

botezului: ,,Au nu ştiţi că oricâţi ne-am botezat în Iisus Hristos, în moartea Lui ne-am botezat? Ne-am

îngropat prin botez împreună cu El în moarte, pentru ca, aşa cum Hristos s-a sculat din morţi prin

mărirea Tatălui aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Căci dacă ne-am făcut împreună-odrăsliţi cu

asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi învierii Lui... Iar dacă am murit împreună cu Hristos,

credem că vom vieţui împreună cu El.” (Rom. 6, 3- 11; Gal. 3, 27). De aceea, ,,noi totdeauna purtăm în

trup moartea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupurile noastre” (II Cor. 4, 10).

Fiecare creştin de curând botezat devine de fapt un hristofor, adică purtător de Hristos şi poate spune, cu

Sfântul Apostol Pavel: ,,M-am răstignit împreună cu Hristos şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte

întru mine” (Gal. 2, 20). De aceea Biserica întreagă cântă, la Paşti, când în vechime se botezau cei mai

mulţi catehumeni: ,,Ieri m-am îmgropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine,

înviind Tu.”34

Colimvitra şi apa botezului sunt deci pentru noi mormânt izvorâtor de viaţă şi maică

duhovnicească, din care ne renaştem pentru viaţa creştină, curăţită de păcate şi luminată de razele

harului dumnezeiesc. Simbolismul acesta adânc al Tainei Botezului se vede şi mai lămurit din riturile

următoare ale slujbei. După afundare preotul dă pe pruncul nou botezat naşului, care ţine pe mâini o

pânză albă; când noul botezat e adult, se îmbracă cu o cămaşă albă, zicând: ,,îmbracă-se robul (roaba)

lui Dumnezeu... în haina dreptăţii, in numele Tatălui...” , îşi spală apoi mâinile, în timp ce cântăreţul

citeşte Psalmul 31 ,,Ferice de acela căruia i s-au iertat fărădelegile şi ale cărui păcate i s-au

acoperit...”, după care binecuvântează lumânarea adusă de naş şi dă acestuia, cântând: ,,Dă-mi mie

haină luminoasă. Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, mult milostive Hristoase, Dumnezeul

nostru!35”

colimvitră sau cristelniţă.34 Penticostar, Canonul Paştilor, cântarea a III-a, stihira a III-a.35 Aghiazmatar, op. cit., p. 41- 42.

11

Haina albă cu care este îmbrăcat noul creştin sau pânza curată în care e înfăşurat pruncul îndată

după botez şi care în unele părţi ale ţării noastre se numeşte crijmă36, închipuie veşmântul luminat şi

nestricăcios a1 celor spălaţi şi curăţiţi de păcate, despre care vorbeşte psalmistul : ,,Stropi-mă-vei cu isop

şi mă voi curaţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă vei albi” (Ps. 50, 8). Făclia aprinsă, care se

dă naşului şi care în vechime se dădea şi celor botezaţi, simbolizează lumina spirituală, al cărei părtaş a

devenit acum noul botezat, precum şi bucuria duhovnicească pe care o trăieşte Biserica pentru un nou

născut al ei.

Acum se încadrează în rânduiala slujbei ritul tainei a doua: Ungerea cu Sfântul Mir. După ce

citeşte două rugăciuni pentru primirea neofitului la tainele următoare (Mirungerea şi Împărtăşirea),

preotul ia miruitorul şi unge pe noul botezat cu Sfântul Mir, în chipul crucii, la frunte, ochi, nări, gură,

urechi, piept, spate, mâini şi picioare, zicând de fiecare dată: «Pecetea darului Sfântului Duh, amin».

Sfântul Mir este untdelemn curat, de măsline, amestecat cu multe şi felurite aromate (mirodenii),

pregătit (fiert) cu o rânduială solemnă, în primele trei zile din Săptămâna Patimilor şi sfinţit de către

sinodul arhiereilor, în frunte cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe locale, în Joia aceleiaşi săptămini, la

liturghie, fiind apoi împărţit episcopiilor şi prin aceştia tuturor bisericilor37. Prin mulţimea ingredientelor

(mirodeniilor) din care este făcut, Sfântul şi Marele Mir simbolizează mulţimea şi felurimea darurilor şi

a puterilor Sfântului Duh, care pun în lucrare diferitele virtuţi creştine. Biserica afirmă că darurile cele

mai importante ale Duhului Sfânt sunt în număr de şapte şi anume: darul înţelepciunii, al înţelegerii, al

sfatului, al puterii, al cunoştinţei, al bunei credinţe şi al temerii de Dumnezeu care dau creştinului

dispoziţia de a întrebuinţa în mod desăvârşit harul câştigat la îndreptarea sa, putând astfel ajunge la

câştigarea celor mai alese virtuţi38. Sfântul Mir închipuie şi pe Hristos însuşi, căci la El se referă spusele

lui Solomon: «Mir vărsat este numele tău» (Cânt. Cânt. 1, 2). Este folosit la Taina Mirungerii şi la

sfinţirea bisericilor şi a antimiselor. Prin urmare, ungerea cu Sfântul Mir a noului botezat este semnul

văzut al împărtăşirii lui reale, din darurile Sfântului Duh, care s-a pogorât în chip văzut, asupra

Mântuitorului ,ca un porumbel, la botezul Său şi asupra Sfinţilor Apostoli, în chip de limbi de foc, la

Cincizecime şi Care acum ni se dă şi nouă, după botez, sub chipul văzut Sfântului Mir.

Sfântul Mir fiind totodată semnul şi pecetea lui Hristos, prin ungerea cu el noul botezat devine

creştin adevărat şi deplin, un nou Hristos, adică uns al Domnului. Atât ungerea primă (dinainte de botez)

cu untdelemnul bucuriei, cât şi cea de a doua, cu Sfântul Mir, se face la organele de căpetenie ale

trupului noului botezat: la frunte, ochi, nări, gură şi urechi, pentru sfinţirea simţurilor, pe piept şi pe

spate pentru sfinţirea inimii şi a voinţei, la mâini şi la picioare, pentru sfinţirea faptelor şi a căilor 36 E o formă veche a cuvântului grecesc χρισμα (ungere sau sfinţire), una din numirile vechi ale Tainei Sfântului Mir.37 Enumerarea elementelor care intră în compoziția Sfântului Mir și rânduielile pentru pregătirea și sfințirea lui sunt cuprinse în cărticica editată de Sf. Sinod: Rânduiala la prepararea, fierberea și sfințirea Mirului.38 Arhid. Dr. Ioan Zăgreanu, op. cit., p. 81.

12

creştinului. Formula sacramentală a ungerii: ,,Pecetea darului Sfântului Duh” este luată din cuvintele

Epistolei a doua a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni (1, 21-22): ,,Iar cel ce ne întăreşte pe noi

împreună cu voi în Hristos şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat

arvuna Duhului în inimile noastre”. Despre vechimea întrebuinţării acestei formule, ca şi a ritualului de

astăzi al ungerii, ne încredinţează canonul al şaptelea al Sinodului al II-lea Ecumenic care o citează

exact39, ceea ce înseamnă că la acea dată era de mult generalizată. După ce s-a făcut mirungerea şi

pruncul a fost înfăţişat, e luat în braţe de naş, care ţine şi luminarea aprinsă şi se face ,,chipul

înconjurării”: preotul ia cădelniţa cu dreapta şi dând stânga naşului înconjoară cu toţii masa, cu Sfânta

Evanghelie, şi cristelniţa, de trei ori, în chip de horă, cădind şi ţintind de fiecare dată : ,,Câţi în Hristos v-

aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat. Aliluia!”( Galateni 3, 27). Această înconjurare în chip de horă

este expresia sentimentului de bucurie pe care îl trăiesc membrii Bisericii lui Hristos pentru intrarea unui

nou credincios în rândurile lor. De la Sfântul Apostol Pavel şi anume din Epistola sa către Romani (6,

3-11) este luată şi pericopa Apostolului care se citeşte după înconjurare şi în care sunt descrise

simbolismul şi efectele botezului. Evanghelia, care se citeşte după aceea, ne vorbeşte despre trimiterea

Sfinţilor Apostoli spre a boteza neamurile (Matei 28, 16-20).

După ce citeşte apoi unele rugăciuni, numite la spălarea pruncului, în care preotul se roagă pentru

păstrarea darurilor botezului și ale mirungerii în noul botezat, el ia faşa pruncului sau o fâşie de pânză

curată şi udând capetele ei cu apa curată, stropeşte faţa pruncului şi apoi şterge urmele mirului, zicând

formulele prescrise în rânduiala din Aghiazmatar. Citeşte apoi rugăciunile numite la tunderea părului şi

taie, cu foarfeca, câteva fire de păr din creştetul pruncului, în formă de cruce, zicând: ,,Tunde-se robul

(roaba) lui Dumnezeu, în numele Tatălui...”40. Spălarea pruncului, prin stropirea feţei şi ştergerea cu

faşa udă a locurilor unde s-a făcut ungerea cu Sfântul Mir, se face spre a şterge Sfântul Mir rămas pe

trupul noului botezat şi a-1 feri astfel de o eventuală profanare sau pângărire prin atingerea de ceva

necurat. Cât priveşte tunderea simbolică a neofitului, aceasta constituie o reminiscenţă a ritualului

primei tunderi, ritual cu caracter religios, care se practica la multe popoare orientale din vechime. La

acestea, părul capului era privit ca un simbol al puterii şi al tăriei bărbăteşti, cum se vede la evrei mai

ales din cazul lui Samson (Jud. 16, 18-20); de aceea, tunderea simbolizează predarea desăvârşită a

neofitului sub stăpânirea şi ascultarea lui Dumnezeu, în slujba Căruia a intrat, prin botez. Fiind făcută

cruciş, tunderea este şi pecetea lui Hristos, iar întrucât părul este un produs al trupului, tunderea şi

aruncarea lui în colimvitră reprezintă, după unii, şi o pârgă sau jertfă a trupului omenesc, adusă lui

Hristos.

39 Pe cei cari dintre eretici se întorc la Ortodoxie...îi primim, pecetluindu-i, adică ungându-i mai-nainte cu Sfântul Mir .... și pecetluindu-i zicem: ,,Pecetea Darului Duhului Sfânt”, în Aghiazmatar, op. cit., p. 20.40 Aghiazmatar, op. cit., p. 46 - 48.

13

Atât ritul spălării cât şi al tunderii din rânduială de azi a botezului nu sunt decât resturi anamnetice

ale spălării şi tunderii complete a neofitului, care odinioară aveau loc în a opta zi după botez. După ce

neofiţii purtau, o săptămână întreagă, haina albă a botezului, mergând zilnic la biserică şi ascultând

catehezele pentru instruirea lor în învăţătura de credinţă şi de viaţă a Bisericii, în a opta zi de la botez

veneau din nou la biserică, unde preoţii îi dezbrăcau de haina luminată a botezului, îi spălau şi apoi îi

tundeau complet. Tunderea amintea şi înlocuia şi ritul tăierii împrejur din Legea Veche, care se făcea de

evrei în a opta zi după naştere şi pe care botezul creştin a desfiinţat-o. Amintea, de asemenea, şi de

nazireatul iudaic, adică diferitele voturi sau făgăduinţe deosebite făcute lui Dumnezeu (abstinenţe,

postiri, înfrânări) pe anumite perioade de timp, la sfârşitul cărora părul lung, purtat până atunci, era tăiat

şi ars pe altarul de jertfă, ca o ofrandă adusă lui Dumnezeu (vezi Num. 6, 18).

Slujba botezului şi a mirungerii se continuă cu o scurtă ectenie întreită, în care preotul pomeneşte

pe noul botezat şi pe naşii lui şi se termină cu otpustul (apolisul), adică formula de încheiere a slujbei.

Mergând apoi naşul cu pruncul în faţa uşilor împărăteşti, preotul împărtăşeşte pe noul botezat cu

Sfintele Taine. Astfel, după ce neofitul s-a curăţit de păcatul strămoşesc prin botez şi după ce, apoi, a

dobândit întărirea Duhului Sfânt prin ungerea cu Sfântul Mir, primeşte în cele din urmă Sfânta

Împărtăşanie, care este sfârşitul şi coroana tainelor creştine; prin ea, neofitul se uneşte pe deplin cu

Hristos, devenind astfel membru adevărat şi desăvârşit al trupului Său mistic, adică al Bisericii creştine.

2. Explicarea rânduielii liturgice a Tainei Botezului şi Mirungerii

Ceremonialul liturgic al Sfintelor Taine nu se rezumă numai la îndeplinirea unor acte

sacramentale sau la rostirea unor formule tipice, ci cuprind rugăciuni în care chemarea stăruitoare a

Sfântului Duh, pentru înnoirea si transfigurarea creaturii umane, devine tot mai frecventă. „Stăpâne

Doamne Dumnezeul nostru, cheamă pe robul Tău (X) către luminarea Ta cea sfântă, spune preotul

înaintea începerii ritualului Tainei Sfântului Botez. Dezbracă-l pe dânsul de cele vechi şi-1 înnoieşte

pentru viaţa de veci. Şi-l umple de puterea Sfântului Duh, spre unirea cu Hristos, ca să nu mai fie el de

acum fiu al trupului ci fiu al împărăţiei Tale.”41

Baza ontologică a Sfintelor Taine o constituie unirea divinului cu umanul, a energiilor divine

necreate cu făptura umană, printr-un act sau semn material, prin care i se comunică harul dumnezeiesc

nevăzut, indispensabil pentru mântuire. Funcţia principală a Sfintelor Taine este aceea de a-1 interioriza

pe credincios în Hristos, în sensul de a-1 sfinţi şi introduce în viaţa cea duhovnicească, căci, datorită

Sfintelor Taine ne naştem şi creştem în această viaţă şi ne unim în chip minunat cu însuşi Mântuitorul

41 Aghiazmatar, rugăciune de la încheierea Rânduielii facerii catehumenului, p. 31.

14

nostru42. Idealul suprem al vieţuirii creştine nu constă în simpla urmare a lui Hristos, ci în imprimarea

chipului Său prin participare. Ideea aceasta o găsim exprimată chiar în prima rugăciune din rânduiala

Tainei Sfântului Botez: „Şi fă să ia chip Hristosul Tău în acesta ce se va naşte din nou prin a mea

nevrednicie şi-1 zideşte pe dânsul pe temelia Apostolilor şi a Prorocilor Tăi”43.

Toate Tainele primite în cursul vieţii pământeşti reprezintă această împărtăşire de viaţă

dumnezeiască din Hristos a celor ce cred şi deci aparţin vieţii spirituale pentru că o iniţiază, o

menţin şi o dezvoltă, însă noi am numit Botezul şi Mirungerea în mod expres Taine ale vieţii spirituale,

întrucât importanţa lor pentru mântuire este covârşitoare. Ele sunt Tainele iniţierii creştine care ne

răsădesc în Hristos şi pun temelia vieţii noastre religioase, fiind fundamentale şi indispensabile pentru

mântuire. Prin Botez ne unim şi ne naştem în Hristos, iar prin Mirungere ne întărim în această viaţă

duhovniceasc căci ,,precum, omul natural se naşte, creşte şi se nutreşte, tot astfel şi în viaţa creştină

Botezul renaşte spiritual, iar Mirul dezvoltă această viaţă spirituală”44.

Botezul este acea Sfântă Taină în care, prin întreita cufundare în apă sfinţită, în numele Sfintei

Treimi, cel ce se botează primeşte harul iertării păcatului strămoşesc (sau al păcatelor personale, dacă

este în vârstă), renăscându-se la viaţa cea duhovnicească. Botezul conferă noului botezat calitatea de

membru spiritual al Bisericii lui Hristos, fapt pentru care este numit şi „uşa Tainelor" sau „poarta de

intrare în creştinism".

Prin Botez se însămânţează în noi germenele vieţii supranaturale, harul dumnezeiesc care pune

început mântuirii. Botezul este curăţirea păcatelor, iertarea greşelilor, cauza înnoirii şi a renaşterii45

spune Sfântul Grigore de Nisa. Prin Botez noi suntem altoiţi în butucul viei care este Hristos (Ioan 15, 5)

şi devenim mlădiţe care se hrănesc din sevele vieţii Lui divine. Mântuitorul îl numeşte „naştere din

apă şi din Duh" sau „naştere de sus" (Ioan 3, 5-7), arătând prin aceste expresii rolul edificator al

Tainei şi anume acela de a renaşte şi restabili chipul lui Dumnezeu în om, deschizându-i calea spre

asemănarea cu El, spre îndumnezeire. Referindu-se la acest act purificator şi sfinţitor al Tainei, Sfântul

Diadoh al Foticeei afirma: „Două lucruri ne aduce nouă harul cel sfânt prin Botezul renaşterii dintre

care unul covârşeşte nemărginit pe celălalt. Cel dintâi ni se dăruieşte îndată, căci ne înoieşte în apa şi

luminează toate trăsăturile sufletului, adică „chipul" nostru , spălând orice zbârcitură a păcatului

nostru, iar celălalt aşteaptă să înfăptuiască împreună cu noi ceea ce este asemănarea.... Sfântul har al

lui Dumnezeu readuce întâi prin Botez „chipul" omului credincios la forma în care era când a fost

tăcut, iar când ne vede dorind cu toată hotărârea frumuseţea „asemănării" (harul), înfloreşte o virtute

42 Nicolae Cabasila, Despre viaţa...,în trad. rom. cit., p. 136.43 Aghiazmatar, op.cit., p. 36.44 Nicolae Cabasila, în trad. rom. cit., p. 137; vezi şi Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Tainele de iniţiere în mistica..., p. 7.45 Sf. Grigore de Nisa, Cuvânt la sărbătoarea luminilor, în P. G., 44, col. 580, apud Arhim. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierurgii în ritul liturgic şi ortodox, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 29

15

prin alta şi înalţă chipul sufletului din strălucire în strălucire, dăruindu-i pecetea asemănării"46 căci

potrivit învăţăturii ortodoxe, harul Botezului reface momentan comuniunea omului cu Dumnezeu

întreruptă prin păcat, însă nu o cultivă în cursul vieţii, dacă omul nu conlucrează cu el prin voinţa şi

activitatea sa proprie.

Rânduiala de astăzi a serviciului Botezului este alcătuită din două părţi distincte: una

premergătoare (introductivă) numită Rânduiala catehumenatului care se săvârşeşte în pridvorul Bisericii

şi slujba propriu-zisă a Botezului, care se oficiază în pronaos în care este încadrată şi mirungerea. În

rânduiala Tainei Botezului accentul se pune pe „împreunarea cu Hristos" a celui ce se botează, după ce

anterior i s-a cerut să se lepede de „satana şi de toate lucrurile Iui". Toate rugăciunile şi actele liturgice

ale preotului sunt „un dialog al lui Dumnezeu pentru primirea celui ce se botează în relaţie personală cu

Sine"47. Biserica, sau comunitatea celor ce se află mai înainte „sădiţi în Hristos" se roagă lui Hristos la

Botez pentru ca să-1 sădească în El şi pe cei ce se botează acum, ca făcându-1 „părtaş morţii şi învierii

Lui", să-1 numere „în ceata aleşilor Săi". Prima parte este o reminiscenţă sau mai bine zis o prescurtare a

vechii discipline a catehumenatului ce se efectua în primele veacuri ale Bisericii în vederea instrucţiei şi

educaţiei religioase a celor ce urmau să primească Taina Sfântului Botez. Astăzi, din acest ciclu

complex de pregătire s-a păstrat în rânduiala facerii catehumenului numai următoarele elemente:

primirea pruncului, exorcismele, lepădările, unirea cu Hristos şi mărturisirea dreptei credinţe. Toate

aceste momente au un rol pregătitor înaintea măreţului act al regenerării spirituale.

Mai întâi pruncul este prezentat preotului de către naş la intrarea în biserică, arătându-se prin acest

gest că cel ce vine să se boteze nu este încă membru al Bisericii şi nici cetăţean al împărăţiei cerurilor,

fiindcă nu este slobozit de povara păcatului strămoşesc. Preotul desface faşa pruncului, simbolizând

dezbrăcarea de omul cel vechi (Coloseni III, 9-10) pentru a deveni făptură nouă, iar dacă cel ce se

botează este adult, acesta vine descălţat şi îmbrăcat în cămaşă (de regulă albă), închipuind pe Adam, cel

dintâi zidit, care fiind gol în Rai, nu se ruşina (Facerea, II, 25) şi pe Mântuitorul care a fost răstignit gol

pe cruce. Pruncul este introdus în pridvorul bisericii, fiind ţinut în braţe de către naş, iar preotul,

apropiindu-se de dânsul, suflă de trei ori peste faţa lui. însemnându-1 cruciş cu mâna dreaptă, la frunte,

la gură şi la piept, zicând de fiecare dată: „Mâinele Tale m-au făcut şi m-au zidit" (Psalmul 118, 73).

Acest act vrea să arate că, aşa cum Dumnezeu 1-a zidit pe om din ţărână, suflând peste el duh de viaţă

(Facere 2, 7), iar Mântuitorul a dat Sfinţilor Apostoli Duh Sfânt, mai întâi prin suflare (Ioan 20, 22), tot

aşa, şi cel ce vine la botez, este zidit din nou, pentru o nouă viaţă în Hristos. Deci suflarea de trei ori

asupra pruncului închipuie dumnezeiasca lucrare a făcătoarei de viaţă Treimi48.46 Diadoh al Foticeei, Cuvântul ascetic, în Filocalia I, 1947, p. 379, apud Pr. Prof. Ioan Bria, Harul Botezului şi viaţa duhovnicească creştină, în ,,Glasul Bisericii”, XII (1960), nr.11-12, pp. 937-938.47 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Transparenţa Bisericii în viaţa sacramentală, în ,,Ortodoxia”, XXII (1970), nr.4, p. 503.48 Arhim. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierurgii..., p. 29.

16

Omul la creaţie a primit prin insuflarea vieţii divine „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu" (Facere

1, 26), iar prin căderea în păcat a pierdut calitatea de fiu al lui Dumnezeu (Efeseni 2, 3) şi chipul divin

din el s-a întunecat. Întrupându-se la „plinirea vremii" şi răscumpărându-ne din robia păcatului, Domnul

nostru, Iisus Hristos, „ne-a readus iarăşi la demnitatea de fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu" (Galateni

4, 7) iar începutul acestei comuniuni îl stabileşte Taina Sfântului Botez.

Suflarea preotului de trei ori asupra pruncului vrea să semnifice importanţa renaşterii în botez, mai

importantă chiar şi decât creaţia primului om, după cum afirmă Sfântul Ioan Hrisostom49, iar însemnarea

întreită în chipul crucii se face pentru a alunga puterea diavolului şi a pecetlui principalele părţi ale

trupului pruncului: fruntea, sediul minţii pentru luminarea acestuia prin credinţă, gura, organul vorbirii

pentru a mărturisi numai adevărul, şi pieptul, lăcaşul inimii, pentru a se umple de curăţie şi de iubire de

Hristos şi de semeni. După aceasta, preotul pune mâna dreaptă pe capul pruncului ca un act de protecţie,

prin care Hristos, în chip nevăzut, îl ia sub ocrotirea Sa, adăpostindu-1 sub „acoperământul aripilor Sale"

şi rosteşte rugăciunea primirii pruncului în rândurile catehumenilor „în numele Tău Doamne,

Dumnezeul adevărului...". Acest prim ritual constituie faza iniţială a slujbei Botezului, prin care noul

catehumen este luat în primire de Hristos, pentru a fi înscris în „Cartea vieţii" şi împreunat cu „turma

moştenirii Sale" aşa cum reiese din conţinutul rugăciunii.

Dumnezeu îl întoarce pe catehumen „de la înşelăciunea cea veche şi îl umple şi pe el de credinţă,

de nădejde şi de dragoste, ca să cunoască că El este Unul Dumnezeu, Dumnezeu adevărat."Catehumenul

este considerat o făptură nouă „izbăvită din robia vrăjmaşului" prin lumina credinţei şi a adevărului.

„Deschide-i lui ochii gândului ca să strălucească în el lumina Evangheliei Tale", „şi-1 fă pe el... mădular

cinstit al Bisericii Tale, Fiu şi moştenitor al împărăţiei Tale." (Rugăciunea a patra). În această primă

rugăciune de la începutul slujbei Botezului, descoperim însuşi scopul esenţial al Tainei şi anume

întoarcerea la o nouă viaţă, la viaţa cea adevărată pe care omul a pierdut-o prin păcat. „Dă-i lui să umble

în toate poruncile tale şi cele plăcute Ţie să păzească; că de va face omul acestea, viu va fi printr-

însele."50

După rugăciunea de primire a catehumenului urmează citirea exorcismelor, adică a rugăciunilor de

înlăturare a puterii şi a lucrării diavoleşti sub influenţa cărora se afla omul căzut în păcatul original

(Efeseni, II, 2). Acum, în clipele premergătoare Botezului, când omul îşi îndreaptă primii paşi spre

Dumnezeu, trebuie anihilată numaidecât puterea demonică care încearcă să-1 sustragă din calea binelui,

fiindcă „diavolul umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită" (I Petru 5, 8).

Primele două rugăciuni se rostesc cu faţa îndreptată către apus (locul întunericului) pentru că sunt

adresate direct diavolului, blestemându-l şi izgonindu-1 din catehumen, iar celelalte două se rostesc cu

49 Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariul la Evanghelia după Ioan, Omilia XXV, în P.G., 59, col. 150, apud Arhim. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierurgii..., p. 30.50 Ibidem, p. 31.

17

privirea întoarsă spre răsărit, pentru că sunt adresate lui Dumnezeu, rugându-L să cerceteze pe

catehumen şi să „îndepărteze de la dânsul toată lucrarea diavolului". Ultima rugăciune (a-IV-a)51

cuprinde o formulă specială de exorcizare, care se repetă de trei ori, („Depărtează de la dânsul pe tot

vicleanul şi necuratul duh.." ), timp în care preotul execută aceleaşi acte ca la început, suflând şi

însemnând de trei ori cruciş peste prunc, la frunte, la gura şi la piept, pentru ca „să se spulbere din inima

lui duhul înşelăciunii, al vicleşugului, al slujirii idoleşti şi a toată lăcomia." După rostirea exorcismelor,

omul a devenit o fiinţă liberă, capabilă de a primi şi „păzi pecetea nestricată" şi „veşmântul neîntinat"

pentru a dobândi „fericirea sfinţilor în împărăţia lui Dumnezeu."

Calitatea de a delibera singur îi permite catehumenului să-l înfrunte şi să-l respingă pe satana,

dimpreună cu toţi slujitorii lui. De aceea, îndată după citirea exorcismelor, preotul, întorcându-1 pe naş

cu pruncul (sau pe catehumen) cu faţa spre apus (sediul puterilor infernale), îi cere acestuia de trei ori să

se lepede de satana (care este de faţă în chip nevăzut) şi de toate lucrurile lui, de toţi slujitorii lui şi de

toată trufia lui. „însuşi faptul de a se întoarce cu faţa spre apus, constituie un act de libertate, primul act

liber al omului eliberat de sub stăpânirea diavolului." La toate întrebările preotului, neofitul sau naşul

răspunde de fiecare dată şi din toată inima: „Mă lepăd de satana!" Apoi iarăşi îl întreabă stăruitor şi

apăsat: „Te-ai lepădat de satana?" şi el răspunde de fiecare dată hotărât: „M-am lepădat de satana!"

După aceasta, el sau naşul, suflă şi scuipă pe diavolul de trei ori, în forma crucii, ca semn văzut al ruperii

benevole de el, al repulsiei şi al dispreţului faţă de începătorul răutăţilor. Este ca şi cum i-ar zice

împreună cu Hristos: „Piei satano!" (Matei, IV, 10)52. În acest caz, aşa cum afirmă şi Teodor de

Mopsuestia, se desfăşoară un fel de proces al omului cu diavolul, proces în care satana, pârâtorul, pierde

procesul şi omul este achitat şi eliberat de sub robia lui53. Acum s-a şters „zapisul păcatelor" pe care 1-a

pironit Hristos pe Cruce (Coloseni, I, 14).

Desigur că, prin rostirea exorcismelor şi a lepădărilor, Biserica nu socoteşte pe cei ce vin la Botez

ca stăpâniţi cu adevărat de diavol, cum sunt demonizaţii, îndrăciţi sau cei munciţi de duhuri necurate, ci

vrea numai să spună că cel ce nu-L are încă pe Hristos se află în robia păcatului, şi deci în puterea

diavolului, care stăpâneşte pe cei în păcat, sau în afara harului (Efeseni 2, 2).

Prin actul lepădărilor, cel ce se botează îşi ia obligaţia să nu mai slujească lucrurilor satanei în

lume, adică faptelor rele, ci să susţină credinţa lui Hristos şi să trăiască conform ei, după pilda Lui. În

acest scop, catehumenului i se face unirea cu Hristos săvârşită cu faţa spre răsărit, de unde apare lumina

naturală, dar şi lumina spirituală, adică de Ia Hristos, „Răsăritul cel de sus" (Luca 1, 78-79). De data

aceasta face un nou legământ, dar cu Hristos, Mântuitorul, Căruia îi făgăduieşte mai apoi să I se închine,

51 Aghiazmatar, op.cit., p. 27.52 Arhim. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierurgii..., p. 33.53 Teodor de Mopsuestia, Omilia catehetică XIII, a doua despre Botez, trad. în rom. de Paraschiv V. Ion, în ,,Glasul Bisericii”, XXVI (1974), nr.3-4, p. 303.

18

ca şi orbul din naştere vindecat (Ioan, 9, 38). Acum preotul îi întreabă din nou pe naş, de trei ori, repetat:

„Te uneşti cu Hristos?" Iar el răspunde de fiecare dată în numele pruncului: „Mă unesc cu Hristos!"

Dumnezeu niciodată nu intervine fără acceptul omului, fiindcă îi respectă voia liberă. Aşa cum atunci

când săvârşea minuni mai înainte de a-i tămădui pe cei bolnavi îi întreba: „Voieşti sa te faci sănătos?"

sau: „Crezi?" (Ioan 5, 6, 9, 35, Marcu 9, 23), tot astfel şi acum, chiar dacă harul mântuitor al Botezului i

se acordă omului gratuit, îi cere consimţământul şi hotărârea lui de a-1 primi54.

Unirea cu Hristos este confirmată de rostirea solemnă şi întreită a Simbolului niceo-

constantinopolitan, expresie a propriei sale credinţe, iar credinţa este forţa dinamică care-1 pune în

contact cu Dumnezeu şi îi transformă viaţa.

După rugăciunile de purificare spirituală exprimate prin lepădări, exorcisme şi mărturisirea de

credinţă, însoţite de declaraţia fermă că se uneşte cu Hristos, urmează actul închinării sale în numele

Sfintei Treimi, („Mă închin Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimei Celei de o fiinţă şi nedespărţită")

încheiat de preot cu o formulă de binecuvântare: „Binecuvântat este Dumnezeu, Care voieşte ca toţi

oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, acum, şi pururea şi în vecii vecilor", cu care

se termină această parte preliminară a rânduielii Sfântului Botez.

Toate aceste acte pregătitoare pentru marele dar al Sfântului Botez converg către împlinirea unui

scop principal şi anume, „Să-1 umple (pe cel ce se va boteza) de puterea Sfântului Duh, spre unirea cu

Hristos, ca să nu mai fie el de acum fiu al trupului, ci fiu al împărăţiei Sale" aşa cum enunţă textul

rugăciunii de primire a candidatului la Botez, rostită de preot în acest moment55. Puterea Duhului este

necesară pentru unirea credinciosului cu Hristos-Dumnezeu, pentru că sensul tainic ai mântuirii constă

chiar în această unire.

Rânduiala propriu-zisă a Tainei Botezului se oficiază în sfântul locaş (în mijlocul pronaosului)

unde s-a aşezat din vreme vasul cu apă necesară pentru botez (numit colimvitră sau cristelniţă) iar alături

s-a pus o masă pe care s-au aşezat următoarele obiecte: Sfânta Evanghelie, o cruce, un sfeşnic, vasul cu

Sfântul Mir, vasul cu untdelemn, miruitorul pentru ungere, o foarfecă pentru tunderea rituală, un prosop

şi un săpun pentru spălarea mâinilor preotului. În această clipă „se aprind lumini în sfeşnice sau se lipesc

de cristelniţă, arătând că cel ce se botează se întoarce de la întuneric la lumină şi fiu al luminii se face.

Cădirea preotului (în jurul cristelniţei) înseamnă mireasma Duhului Sfânt iar sfânta scăldătoare este

maica noastră cea duhovnicească, că precum Hristos S-a născut din Fecioară pentru ca să ne cură-ţească

naşterea cea spurcată, aşa şi noi, din curata scăldătoare, ne-am renăscut.56"

54 Arhim. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierurgii..., p. 34.55 Aghiazmatar, op. cit., p. 31.56 Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, în Tratat asupra tuturor dogmelor credinţei noastre ortodoxe, trad şi tipărit în rom. de Toma Teodorescu, Bucureşti, 1865, p.75, apud. Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, Cultul divin din punct de vedere istoric, tipiconal, doctrinar şi simbolic, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 215.

19

Preotul, îmbrăcat în veşminte luminoase (anume pentru a exprima bucuria duhovnicească a

momentului), ia în mâini Sfânta Evanghelie şi, făcând cu ea semnul sfintei cruci deasupra cristelniţei,

rosteşte formula binecuvântării celei mari (ca la Sfânta Liturghie) pentru a „anunţa împărăţia lui

Dumnezeu ca temă şi obiectiv ultim al Botezului" căci „Taina este o trecere, o călă torie, iar formula

doxologică de binecuvântare revelează şi anunţă destinaţia acestei călătorii: împărăţia lui Dumnezeu.57"

Ectenia mare care urmează binecuvântării iniţiale cuprinde un număr de cereri speciale „pentru ca să se

sfinţească apa aceasta cu puterea, cu lucrarea şi cu venirea Sfântului Duh." La început Duhul Sfânt

„plutea pe deasupra apelor" creând lumea, iar acum, aceeaşi coborâre, putere şi acţiune a Sfântului Duh

recreează lumea căzută, făcând o lume şi o viaţă nouă. „Pentru ca să se trimită ei harul izbăvirii şi

binecuvântarea Iordanului", rosteşte preotul în următoarea cerere a ecteniei, căci prin pogorârea

Mântuitorului în Iordan (la botez) a sfinţit apele. Apa, element natural, absolut necesar dezvoltării vieţii

organice, devine prin sfinţire vehicol transmiţător al harului mântuitor. Botezul nu este un act magic care

adaugă puteri supranaturale facultăţilor noastre naturale. El este începutul vieţii veşnice care ne uneşte

încă de aici cu lumea viitoare, ne face să participăm din viaţa noastră pământească la împărăţia lui

Dumnezeu. „Pentru ca vrednic să se facă de împărăţia cea nestricăcioasă acesta ce se botează într-însa",

rosteşte în continuare preotul, apoi se roagă lui Dumnezeu ca să-1 facă „fiu al luminii şi moştenitor al

veşnicelor bunătăţi" pentru ca să devină „împreună sădit şi părtaş morţii şi învierii lui Hristos....". „Fiu al

luminii" şi „moştenitor" sunt două definiţii fundamentale ale apartenenţei la Biserică, iar apa sfinţită

devine moartea păcatului şi învierea la o viaţă nouă, numai „în măsura în care cel ce urmează să fie

botezat vrea prin credinţă, prin nădejde şi prin dragoste să moară cu Hristos şi să învieze cu El din morţi,

în măsura în care moartea şi învierea lui Hristos au devenit pentru el evenimentul decisiv al propriei sale

vieţi58". Prin botez, omul a primit puritatea interioară şi puterea harică care îl ajută să progreseze în

această stare de neprihănire. Depinde numai de el „să-şi păstreze haina botezului şi logodirea Duhului

neîntinată" până în „ziua cea înfricoşătoare a Iui Hristos."

Ectenia mare se continuă cu cererea: „Pentru ca să se facă lui apa aceasta baie naşterii de a doua,

pentru iertarea păcatelor şi îmbrăcăminte în nestricăciune...", adică să-i fie botezul izvor de putere şi de

viaţă spirituală. Tot ceea ce Biserica descoperă în acest Botez, trebuie să fie oferit, primit şi asimilat de

către cel botezat. După această ectenie, preotul citeşte în taină o rugăciune: „Îndurate şi milostive

Dumnezeule, Cel ce cercetezi inimile şi rărunchii...59", care ne reaminteşte de responsabilitatea

înfricoşătoare a celui ce săvârşeşte Taina şi de însemnătatea ei hristologică şi soteriologică. Ea ne

descoperă faptul că Botezul este un proces complex de restaurare a omului, proces care pune început

creşterii şi desăvârşirii noastre spirituale. Este procesul care imprimă chipul lui Hristos în cel nou

57 Arhim. Vasile Miron, Sfintele taine şi Ierurgii..., p. 36.58 Ibidem, p. 37.59 Aghiazmatar, op. cit., p. 35-36.

20

botezat, născându-1 „din nou" şi zidindu-1 pe „temelia apostolilor şi a proorocilor", pentru a spori în

„dreapta credinţă."

Acum, stând în faţa apei ca şi cum ar contempla universul ieşit din mâinile Ziditorului în primele

zile ale creaţiei, preotul exclamă de trei ori: „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici

un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!". Apoi rosteşte rugăciunea de binecuvântare şi

sfinţire a apei, care ar putea fi considerată o adevătată rugăciune euharistică60, similară anaforaiei

liturgice a celor două Liturghii ortodoxe (a Sf. Ioan şi a Sf Vasile).

Prima parte a rugăciunii este un imn de laudă, de mulţumire şi de adoraţie înălţat lui Dumnezeu -

Creatorul şi Proniatorul lumii, Care a întocmit toată făptura cu înţelepciune spre folosul omului: „Că Tu,

de bunăvoie toate aducându-le dintru nefiinţă întru fiinţă, cu puterea Ta ţii făptura şi cu purtarea Ta de

grijă chiverniseşti lumea. Tu din patru stihii ai aşezat făptura, cu patru vremi ai încununat curgerea

anului. De Tine se cutremură toate puterile îngereşti. Pe Tine Te laudă soarele. Pe Tine Te slăveşte

luna. Ţie se pleacă stelele. Pe Tine Te ascultă lumina..."61. Această notă euharistică de mulţumire şi de

adoraţie este realmente actul primar şi esenţial al omului, actul prin care el se împlineşte ca om, căci

„dând mulţumire Iui Dumnezeu, omul redevine liber, liber în relaţia lui cu Dumnezeu şi liber în raport

cu lumea."62

Urmează a doua parte a rugăciunii, analogă anamnezei liturgice, în care sunt evocate toate

momentele importante ale istoriei mântuirii neamului omenesc, prin care Fiul Lui Dumnezeu,

Mântuitorul lumii a restabilit natura umană şi a descoperit împărăţia harului şi a dreptăţii, „Că Tu,

Dumnezeu fiind necuprins de gând şi de cuvânt şi fără de început, ai venit pe pământ, chipul nostru

luând întru asemănare omenească făcându-Te; că n-ai răbdat Stăpâne, pentru îndurările milei Tale să

vezi neamul omenesc chinuit de diavolul, ci ai venit şi ne-ai mântuit pe noi. Mărturisim harul Tău,

vestim mila Ta, nu tăinuim facerea Ta de bine...”63 Iată în câteva cuvinte dezvăluit planul de mântuire a

lumii. Dumnezeu nu a părăsit omenirea după căderea omului în păcat, ci a venit în persoana lui Hristos,

să ne mântuiască, să ne restabilească şi să ne recreeze. Şi tocmai acest fapt al cunoaşterii şi primirii lui

Hristos prin credinţă şi al comuniunii cu El prin lucrarea harului şi a faptelor bune, înseamnă mântuire.

Suntem mântuiţi dacă mărturisim harul Său, dacă vestim mila Sa, dacă nu tăinuim îndurările Sale,

făcând adică în aşa fel, încât toată viaţa noastră să fie un răspuns dat lui Hristos. În răspunsul omului,

întreaga creaţie, care suferea în urma păcatului strămoşesc, slăveşte iarăşi pe Dumnezeu, făcând loc

epifaniei (arătării) Sale. „Toată făptura Te laudă pe Tine, Cel ce Te-ai arătat, că Tu, Dumnezeul nostru

pe pământ, Te-ai arătat şi cu oamenii ai petrecut”, spune în continuare textul rugăciunii.

60 Arhim. Vasile Miron, Sfintele taine şi Ierurgii...,., p. 38.61 Aghiazmatar, op. cit., p. 3762 Arhim. Vasile Miron, Sfintele taine şi Ierurgii..., p. 39.63 Aghiazmatar, p. 37.

21

Apa devine, prin sfinţire, mediu de comunicare al harului nevăzut şi aşa cum Mântuitorul a sfinţit

firea apelor, prin botezul Său în Iordan, şi pe oameni împreună cu întreaga natură i-a sfinţit prin

atingerea apelor, tot astfel şi acum, Îl rugăm să vină să sfinţească apa în care se va curaţi şi se va

transforma făptura umană zidită după chipul Său. „Tu însuţi dar, Iubitorule de oameni împărate, vino şi

acum cu pogorârea Sfântului Duh şi sfinţeşte apa aceasta"64, rosteşte preotul de trei ori afundând de

fiecare dată mâna în apă cruciş. Această formulă de invocare este însăşi epicleza slujbei. Ea se rosteşte

în continuarea anamnezei şi este urmată de o scurtă rugăciune cu caracter epiclectic, în care sunt

menţionate efectele curăţitoare ale apei: har de sfinţenie, dezlegarea de păcate, vindecarea de boli,

izbăvitoare de puterile diavoleşti. După rostirea rugăciunii de sfinţire a apei şi a epiclezei (formulei de

invocare a Sfântului Duh), apa Botezului a devenit vehicul al harului mântuitor, apă de sfinţire şi de

curăţire, izbăvitoare de toată întinăciunea trupească şi sufletească65.

Mântuirea, prin care înţelegem unirea cu Hristos, este precedată de un exorcism, adică de un act de

eliberare de puterile demonice. La început, neofitul a fost exorcizat, iar acum se exorcizează apa, pentru

a împiedica pătrunderea într-însa a duhurilor răutăţii, căci potrivit învăţăturii creştine, materia nu este

neutră. În acest scop, preotul suflă de trei ori cruciş asupra apei zicând de fiecare dată formula: „Să se

zdrobească sub semnul chipului Crucii Tale toate puterile cele potrivnice" urmată de rugăciunea de

consacrare: „Să se depărteze de la noi toate nălucirile cele din văzduh şi nearătate, şi să nu se ascundă

în apa aceasta duhul cel întunecat... Ci Tu, Stăpâne a toate, arată apa aceasta, apă de izbăvire, apă de

sfinţire, curăţire trupului şi sufletului, dezlegare legăturilor, iertare păcatelor, luminare a sufletului,

baie de-a doua naştere, înoire duhului, har de înfiere, îmbrăcăminte de nestricăciune, izvor de viaţă."66

Textul rugăciunii relevă rolul materiei în cult şi în primul rând în cadrul Tainelor. Astfel, apa la

Botez reprezintă întreaga creaţie care, prin binecuvântare, nu mai este ostilă omului, ci devine mijloc de

comuniune cu Dumnezeu şi deci, purtătoare de sfinţenie. Apa sfinţită a Botezului devine element

transfigurat de prezenţa şi acţiunea harică a lui Hristos şi a Duhului Sfânt şi are ca scop în sine

îndumnezeirea omului aşa cum reiese din conţinutul următor al rugăciunii: „Arată-Te, Doamne, în apa

aceasta şi dă acestuia ce se botează să se schimbe prin ea, să lepede pe omul cel vechi, stricat de poftele

înşelăciunii, şi să se îmbrace în cel nou, ce este înoit după chipul Ziditorului său,"67.

Chemarea Sfântului Duh pentru sfinţirea apei ne arată că în fiecare taină este prezent Hristos prin

Duhul Sfânt iar lucrările lor sunt neîmpărţite şi nedespărţite. În continuare urmează rugăciunea pentru

binecuvântarea untdelemnului, precedată de o exorcizare, prin suflarea întreită asupra lui. El este

simbolul vieţii, al bucuriei şi al împăcării. Exorcizarea untdelemnului se face cu scopul de a-1 elibera de

64 Ibidem, p. 38.65 Arhim. Vasile Miron, Cultul divin..., p. 216.66 Aghiazmatar, p. 38.67 Aghiazmatar, p. 38.

22

sub influenţa puterilor malefice şi de a-i reda funcţia reală, aşa cum a fost înfăţişată în simbolismul său.

Acesta este sensul acţiunii preotului care suflă şi face semnul Sfintei Cruci de trei ori asupra vasului cu

untdelemn68. Prin sfinţire, (în urma citirii rugăciunii de mijlocire) el devine instrument al vindecării, al

păcii, al puterii şi al vieţii spirituale: „ungere de nestricăciune, armă a dreptăţii înoire sufletului şi

trupului şi izgonire a toată lucrarea diavolească, spre înlăturarea tuturor răutăţilor pentru cei ce se ung

cu credinţă sau vor şi gusta din el"69 aşa cum exclamă textul rugăciunii. În acest timp, preotul toarnă de

trei ori untdelemn binecuvântat în apa din cristelniţă, ca un simbol văzut al darului Sfântului Duh rostind

de fiecare dată formula: „Să luăm aminte!" şi cântăreţul răspunde „Aliluia" întreit, expresie elocventă a

bucuriei pe care o trăieşte Biserica acum când un nou membru i se alătură.

Cu acelaşi untdelemn sfinţit, preotul face ungerea prebaptismală a pruncului sau catehumenului,

rostind formula: „Se unge robul lui Dumnezeu (X) cu untdelemnul bucuriei, în numele Tatălui şi al

Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea..."70 miruindu-1 cruciş la frunte şi apoi la celelalte organe

principale ale trupului, zicând la fiecare în parte câte o formulă specială: la piept, „spre sănătatea

sufletului"; la spate, „spre tămăduirea trupului"; la urechi, „spre ascultarea credinţei"; la mâini,

„mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit"; la picioare, „ca să umble în căile Tale". Acest act înseamnă

crearea din nou a omului, a trupului, a membrelor şi a simţurilor sale, pentru că Botezul este în primul

rând reconstituirea omului în integritatea lui: trup şi suflet. Alţi tâlcuitori liturgici interpretează această

ungere ca fiind semnul milei şi al bunătăţii dumnezeieşti, sau semnul preoţiei universale (spirituale) de

care se fac părtaşi creştinii prin botez. Sfântul Simeon al Tesalonicului afirma că această ungere ar imita

pe cea a atleţilor din arene, „chemând în chip simbolic pe cel ce se botează la luptele cele sfinte, în care

intră el sub Hristos, ca sub un comandant.”71, iar Sfântul Ioan Gură de Aur numea pe cei unşi cu

untdelemn sfinţit ,,introduşi ca nişte luptători ai lui Hristos în arena duhovnicească”72, ca să reziste

uneltirilor diavolului. Această ungere pregătitoare pentru botez mai închipuie şi aromatele cu care a fost

uns şi îmbălsămat trupul Domnului înainte de îngropare, deoarece Botezul închipuie moartea şi

îngroparea Mântuitorului.

Acum urmează ritul principal al slujbei Botezului, adică afundarea pruncului în apă. Astfel, după

ce pruncul este pregătit spre îngropare, căci apa Botezului simbolizează în acest moment mormântul,

preotul îl ia în mâini, ţinându-l cu faţa la răsărit şi afundându-1 de trei ori în cristelniţă rosteşte formula

Tainei: „Se botează robul lui Dumnezeu (X), în numele Tatălui, Amin (la prima afundare); şi al Fiului,

68 Arhim. Lect. Univ. Vasile Miron, Sfintele Taine şi ierurgii..., p. 41.69 Aghiazmatar, p. 39.70 Ibidem, p. 40.71 Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine..., p.61, apud. Arhim. Lect. Univ. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierurgii..., p. 42.72 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii baptismale,în trad. în rom. de Pr. Marcel Hancheş, Edit. Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 54, apud. Arhim. Lect. Univ. Vasile Miron, Cultul divin..., p. 217.

23

Amin (la a doua afundare); şi al Sfântului Duh, Amin (la a treia afundare); acum şi pururea şi în vecii

vecilor, Amin." Rostirea repetată a cuvântului amin (aşa să fie) vrea să spună că Botezul este săvârşit o

dată pentru totdeauna şi nu se mai poate repeta, încât cei ce cad din acest har îşi pierd mântuirea.

(Galateni, V, 4). Afundarea şi scoaterea din apă înseamnă moartea sacramentală pentru păcat a celui

botezat şi învierea lui pentru o viaţă nouă, pe care i-o împărtăşeşte Hristos acum, extinzându-se fiinţial

în cel botezat, prin participarea acestuia la moartea şi învierea Lui. Prin coborârea ,,în apele sfinte

omul cel vechi se îngroapă şi înviază cel nou înnoit după chipul Celui ce l-a zidit. Atunci, prin cvintele

şi mâna preotului se coboară Duhul Sfânt şi alt om se naşte în locul celuilalt, curăţind şi dezbrăcând

haina veche a păcatului şi îmbrăcând veşmântul împărătesc”73

Botezul, ca „naştere de sus" rezideşte întreaga fiinţă a omului, cu puterea Duhului Sfânt, după

asemănarea cu Hristos şi realizează o încorporare deplină, personală şi fiinţială a celui ce se botează cu

Hristos. „Când ieşim din apa Botezului, subliniază Nicolae Cabasila, noi avem în suflete pe însuşi

Mântuitorul nostru, şi încă nu numai în suflet, ci şi pe frunte, în ochi, ba şi în mădulare şi în cel mai

ascuns ungher al fiinţei noastre şi anume Îl avem plin de mârire..., aşa precum a înviat, aşa cum S-a

arătat apostolilor şi precum era când S-a înălţat Ia cer."74

Pentru a da şi mai multă semnificaţie acestui moment festiv, preotul îl îmbracă în haină albă pe

noul botezat zicând: „Se îmbracă robul lui Dumnezeu (X) în haina dreptăţii, în numele Tatălui... apoi se

spală (timp în care se citeşte Psalmul 31 şi binecuvântând lumânarea (simbol al luminii spirituale), o dă

naşului cântând troparul: Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină mult

Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru."75

Pânza (haina albă) pe care o îmbracă neofitul, închipuie veşmântul luminat şi înfrumuseţat al

sufletului renăscut şi curăţit prin baia Sfântului Botez şi bineînţeles, viaţa spirituală pe care noul botezat

trebuie să o trăiască. Haina albă mai semnifică şi revenirea omului la integritatea şi nevinovăţia avută în

Paradis şi recuperarea adevăratei naturi mascată prin păcat, după cum dezbrăcarea şi înfăţişarea

pruncului gol (înainte de cufundare) înseamnă desprinderea din legăturile păcatului şi faptul că prin

înşelăciune şi stricăciune, omul a rămas gol, pierzând veşmântul cel dintâi, iar acum vine să se îmbrace

luminat prin Botez. De aceea, întâlnim adeseori în cuprinsul slujbei expresiile: „îmbrăcarea cu Hristos şi

împreunarea cu Hristos."76 Lumânarea care se dă naşului în mână după afundarea pruncului

simbolizează lumina spirituală a harului dumnezeiesc împărtăşit prin botez şi făclia faptelor bune cu care

noul botezat va trebui să-L întâmpine pe Hristos, ca fecioarele înţelepte din pilda evanghelică (Matei

25, 1-13). De aceea, în vechime, botezul se mai numea ,,luminare” iar candidaţii la botez se 73 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii baptismale,în trad. rom. cit., p. 54-55, apud. Arhim. Lect. Univ. Vasile Miron, Cultul divin..., p. 218.74 Nicolae Cabasila, în trad. rom. cit., p. 148.75 Aghiazmatar, p. 42.76 Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierurgii..., p. 45.

24

numeau ,,luminaţi”, ca unii ce au fost eliberaţi din mediul decăzut al întunericului şi al răutăţii, unde

domneşte diavolul, la împărăţia luminii, unde tronează Hristos, ,,lumina vieţii” (Ioan 7, 12), Care ,,

luminează pe tot omul care vine pe lume” (Ioan 1, 19)77.

Toată rânduiala Tainei Sfântului Botez urmăreşte să întemeieze o relaţie personală, a celui ce se

botează, cu Hristos şi prin El cu celelalte persoane ale Sfintei Treimi. Pruncul este afundat în apă de trei

ori, în numele fiecărei Persoane a Sfintei Treimi, tocmai pentru a evidenţia conlucrarea Acesteia în actul

regenerării spirituale a credinciosului.

Harul Botezului a şters păcatul din om, însă au rămas urmările acestuia: slăbiciunea firii umane şi

înclinările ei spre păcat. Pentru a învinge aceste neputinţe şi a dezvolta în noi viaţa lui Hristos revărsată

prin Botez, se cere din partea noastră efort, nevoinţă şi luptă încordată împotriva păcatului. Pentru

susţinerea acestor eforturi şi creşterea în viaţa duhovnicească, noului botezat i se aplică Taina Mirungerii

încadrată în partea a doua a rânduielii slujbei Botezului, întrucât este strâns legată de aceasta. Botezul

naşte din nou, înfiază şi transmite harul mântuitor şi înnoitor, însă cel ce stimulează şi întăreşte lucrarea

acestui har, facând-o roditoare în viaţa noastră creştinească este Sfântul Mir. „El este cel ce pune în

lucrare una sau alta din puterile duhovniceşti sau chiar mai multe deodată, după cât e de simţitor sufletul

în lucrarea Tainei."78 Această Taină suplineşte punerea mâinilor apostolilor peste cei botezaţi de dânşii

pentru a le împărtăşi darurile Duhului Sfânt (Fapte 8, 38; 10, 47-48). Astăzi, ca şi atunci, însuşirea de

către cel botezat a acestor daruri, este necesară pentru a cultiva în viaţa sa harul Sfântului Botez. După

ce prin Botez neofitul a devenit o făptură nouă, renăscută la adevărata viaţă în Hristos, mirungerea îi

comunică forţa, mişcarea şi energia actelor sale, ajutându-1 să permanentizeze această stare de inocenţă.

Taina Mirungerii reprezintă Cincizecimea creştinului79. Atunci când preotul îl pecetluieşte pe noul

botezat cu „pecetea darului Sfântului Duh", îl investeşte cu darul slujirii preoţiei universale, în vederea

slujirii lui Dumnezeu. Fără Mirungere, Botezul nu este desăvârşit, spune Sfântul Simeon al

Tesalonicului: „Cu Botezul ne naştem a doua oară prin Duh şi ne curăţim de păcate, dar nu câştigăm şi

arvunele Darului, nici mireasma vieţii şi nici pecetea Duhului. Deci, precum trebuie să ne botezăm, tot

astfel trebuie să ne ungem şi cu Sfântul Mir."80

Această Taină fiind nedespărţită de Botez, urmează îndată după scoaterea celui botezat din apa

Botezului pe care îl completează şi îl continuă. în veacul apostolic, dreptul de a săvârşi Taina Mirungerii

era rezervat exclusiv apostolilor, care o administrau prin rugăciuni şi punerea mâinilor. Pe măsură ce

comunităţile creştine s-au înmulţit iar apostolii şi succesorii acestora în har (episcopii) nu se mai puţeau

deplasa în ţinuturi mai îndepărtate pentru a o administra fiecăruia în parte, Biserica a adoptat forma 77 Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, Cultul divin..., p. 219.78 Nicolae Cabasila, în trad. rom. cit., p. 185.79 Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierugii..., p. 47.80 Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine..., p. 63, apud. Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierugii..., p. 48.

25

ungerii cu Sfântul Mir, de unde i-a rămas şi numele de Taina Mirungerii. În Taina Mirungerii distingem

două momente de chemare a Duhului Sfânt, fiecare având un scop unic şi anume: sfinţirea mirului şi

transmiterea puterii lui sfinţitoare şi întăritoare prin ungere în trupul celui botezat.

Sfântul şi Marele Mir se pregăteşte din diferite parfumuri şi mirodenii fierte în untdelemnul curat,

de cea mai bună calitate şi se sfinţeşte de soborul arhiereilor (Bisericii autocefale) în frunte cu întâi

stătătorul lor (mitropolitul primat sau patriarhul ţării) în Joia Săptămânii Sfintelor Patimi la Liturghia

Sfântului Vasile cel Mare. Slujba sfinţirii începe la sfârşitul Vecerniei care se oficiază în prima parte a

acestei Sfinte Liturghii (când se citesc primele două rugăciuni de sfinţire) şi se continuă apoi după Axion

(când se citesc următoarele două rugăciuni). După citirea rugăciunilor, patriarhul, (sau în lipsa lui, unul

din mitropoliţi) însemnează de trei ori cu semnul Sfintei Cruci deasupra vasului cu Sfântul Mir rostind

de fiecare dată formula de invocare81 a Sfântului Duh: „Se sfinţeşte Mirul acesta cu puterea, cu lucrarea

şi cu pogorârea Sfântului Duh, în numele Tatălui, a Fiului şi al Sfântului Duh." După rostirea acestei

formule epiclectice, Mirul devine dar al Sfântului Duh invocat. Patriarhul rosteşte îndată această procla-

maţie: „Iată acest Mir se făcu Mir sfinţit în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh", tocmai

pentru a confirma eficacitatea lucrării Sfântului Duh în materia Tainei. Cele patru rugăciuni citite de

patriarh scot în relief valoarea sfinţitoare a mirului, amintindu-ne că ramura de măslin a simbolizat la

potop „împăcarea şi mântuirea" realizată de Mântuitorul pe Cruce „aducându-se pe Sine jertfa Iui

Dumnezeu Tatăl" iar untdelemnul a fost dat de Dumnezeu „întru săvârşirea Sfintelor Taine."

Tainei Sfântului Mir ne ajută să punem în lucrare puterile spirituale dobândite prin Botez. De

aceea, în rugăciunile premergătoare săvârşirii Tainei, preotul cere ca cel „nou luminat prin apă şi prin

Duh" să fie păzit şi întărit în darurile primite prin Botez, să fie ocrotit în lupta împotriva celui rău, care

caută să-1 lipsească de ele şi în păstrarea nealterată a stării de curăţie şi de dreptate în care a fost aşezat:

„Păzeşte-1 pe dânsul întru sfinţenia Ta, întăreşte-l în credinţa ortodoxă, izbăveşte-1 de cel rău şi de

toate uneltirile lui. Şi păzeşte sufletul lui în frica Ta cea mântuitoare, în curăţie şi în dreptate, ca în tot

lucrul şi cuvântul bineplăcând Ţie să se facă fiu şi moştenitor cereştii Tale împărăţii."82

După această rugăciune urmează ungerea cu Sfântul Mir a principalelor organe ale trupului (frunte,

ochi, nări, gură, urechi, piept, spate, mâini şi picioare) însoţită de formula: „Pecetea darului Sfântului

Duh. Amin." (canonul 7 al Sin. II Ecumenic). Pecetea este simbolul puterii şi autorităţii sau semnul

investirii unei puteri depline. În cazul de faţă, pecetea în formă de cruce este simbolul imprimării puterii

divine în trupul celui botezat şi a sădirii unei vieţi harice similare vieţii lui Hristos. Crucea pecetluieşte

81 Arhid. Andrei Iacobeanu, Slujba sfinţirii Marelui Mir în catedrala Sfintei Patriarhii, în ,,Glasul Bisericii”, X (1958), nr.5, p. 484.82 Aghiazmatar, p. 43.

26

în noul botezat dreapta credinţă şi îl izbăveşte de primejdii căci ea semnifică puterea lui Hristos, fiind

semnul biruinţei binelui asupra răului şi a vieţii asupra morţii83.

Mulţimea ingredientelor care intră în compoziţia Sfântului şi Marelui Mir simbolizează felurimea

darurilor Sfântului Duh care activează diferitele virtuţi creştine. „Ceea ce Sfântul Mir împărtăşeşte

tuturor creştinilor de totdeauna şi din orice vreme, sunt darurile cele atât de folositoare sufletelor:

darul evlaviei şi al rugăciunii, al dragostei şi al înţelepciunii, precum şi altele, cu toate că mulţi creştini

nu-şi dau seama de aceasta, iar alţii nu cunosc lucrarea tainei."84 Sfântul Mir închipuie şi pe Hristos

însuşi, căci despre Acesta a zis Solomon: „Mir vărsat este numele Tău” (Cântarea cântărilor 1 , 2). De

aceea el este folosit şi la sfinţirea bisericilor şi antimiselor ca izvor de sfinţenie85.

Semnificaţia ungerii cu Sfântul Mir a părţilor trupului este următoarea: la spate se unge spre a-1

întări, ca să poarte crucea Sa şi a semenilor săi, potrivit îndemnului: „Purtaţi sarcinile unii altora"

(Galateni 6, 2); la mâini ca să lucreze totul ca pentru, şi, în numele Domnului (Coloseni 3, 17) şi să nu

înceteze a face binele (Galateni 6, 9, II Tesaloniceni 3, 13); gura este pecetluită ca să nu mai grăiască

deşertăciuni, ci să preamărească pe Dumnezeu, „vorbind în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti"

(Efeseni 5, 19; Coloseni 3, 16) înfrânând limba de la orice cuvânt pătimaş (lacob 3, 5-10), iar picioarele,

spre a umbla în căile Domnului, înţelepţeşte, fiind încălţate ca pentru Evanghelia păcii (Efeseni 6, 15).

În felul acesta, Taina Mirungerii îl ajută pe credincios să progreseze în viaţa spirituală. Ea

înseamnă un pas înainte pe calea formării şi desăvârşirii „creaturii celei noi", deoarece îi conferă

acesteia „armele Duhului", ca să poată actualiza chipul lui Hristos imprimat virtual în el la Botez şi

astfel, să ducă cu succes lupta mântuirii. Prin ungerea exterioară cu Sfântul Mir se pecetluiesc şi se

întăresc toate puterile sufleteşti şi trupeşti ale omului pentru a spori în dreapta credinţă, a practica

virtutea, a rezista împotriva păcatului şi a se încununa în lupta împotriva patimilor şi a ispitelor. La acest

aspect se referea Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan când spunea: „Iar voi ungere aveţi de la Cel Sfânt

şi ştiţi toate ... Ungerea pe care aţi luat-o de Ia EI rămâne întru voi şi n-aveţi trebuinţă ca să vă înveţe

cineva, ci precum ungerea Lui vă învaţă despre toate, şi adevărat este şi nu este minciună, rămâneţi

întru El, aşa cum v-a învăţat." (I Ioan 2, 21-27)

Acest text ne dezvăluie adevăratul conţinut al Tainei cu toate implicaţiile ei teologice şi spirituale.

In mod normal noi ne-am obişnuit să spunem că prin această Taină primim darurile Sfântului Duh

pentru propăşirea în viaţa duhovnicească, însă în realitate noi nu primim unul sau anumite daruri

dumnezeieşti, ci pe Duhul Sfânt însuşi ca dar. Deci, noi primim în dar pe Acela pe care numai Hristos îl

posedă în mod substanţial: Duhul Sfânt, revărsat din totdeauna de către Tatăl peste Fiul şi Care, în

83 Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierugii..., p. 51.84 Nicolae Cabasila, în trad. rom. cit., p. 188.85 Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierugii..., p. 52.

27

Iordan s-a coborât (la botezul Său) peste umanitatea Sa, revelându-L pe Hristos ca uns, „Fiu iubit" al

Tatălui (Matei 3, 17) şi Mântuitor.

Pogorârea Duhului Sfânt (ca un porumbel) peste Mântuitorul la botezul Acestuia şi apoi peste

Sfinţii Apostoli (în chip de limbi de foc) la Cincizecime, preînchipuia pecetluirea noastră în Duhul Sfânt

pe care o primim acum în Taina Mirungerii. De aceea a şi fost încadrată în rânduiala Tainei Sfântului

Botez ca o prelungireşi completare a lui, aşa cum actul coborârii Duhului Sfânt peste Mântuitorul s-a

întâmplat o dată cu botezul Lui în râul Iordan. „După cum la Botezul Mântuitorului era şi pogorârea

Duhului pentru ca să se arate toată plinirea dumnezeirii şi cum că este trupeşte în Cel ce s-a întrupat,

aşa şi noi ne ungem cu mir după Botez, ca şi noi să luăm darul Duhului, că din plinirea Iui noi toţi am

luat dar peste dar"86.

De aceea, este neîntemeiată practica romano-catolicilor de a administra această Taină disociată de

Botez la vârsta de 12 ani (sau la nevoie la 7 ani), pentru simplul motiv că foloseşte puţin ungerea cu

Sfântul Mir după Botez, întrucât copiii nu pot să facă uz de raţiunea lor. Această practică, pe lângă alte

neajunsuri, are şi pe acela că, între timp, vreunul dintre cei botezaţi se întâmplă să moară şi astfel

rămâne lipsit de această Taină fundamentală a vieţii creştine87.

În noua viaţă primită prin Botez şi pecetluită prin Mirungere, se descoperă trecerea acestei lumi

spre împărăţia Iui Dumnezeu iar această mutaţie ontologică este simbolizată de procesiunea post-

baptismală a înconjurării (de trei ori) a cristelniţei de către preot cădind, însoţit de naş (cu pruncul în

braţe), timp în care se cântă întreitul: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat"

(Galateni 3, 27), „Aliluia"! Acest ritual este o reminiscenţă a practicii liturgice existentă în Biserica

veche, când, o dată cu slujba privegherii, în noaptea Sfintelor Paşti, se oficia şi botezul catehumenilor (în

pridvor sau într-o clădire separată numită „baptisterion") iar după mirungere neofiţii erau înveşmântaţi

în costum alb şi conduşi de episcop şi ceilalţi membri ai clerului în biserică, unde participau la Liturghia

pascală88. Înconjurarea mesei şi a cristelniţei de către preot cu noul botezat şi naşii sugerează bucuria

duhovnicească pe care o trăieşte Biserica. Cercul este simbolul eternităţii, de aceea şi înconjurarea în

formă de cerc exprimă intrarea celui nou luminat în legătură eternă cu Hristos89.

Astăzi, din această practică liturgică s-a păstrat numai procesiunea înconjurării bisericii (în noaptea

Sfintei învieri) şi imnul „Câţi în Hristos v-aţi botezat” care înlocuieşte Tri-saghionul de la Liturghia

acestui praznic. Atunci, în primele veacuri creştine, imnul „Câţi în Hristos ..." era cântarea

procesională ce se intona în clipele premergătoare începerii Sfintei Liturghii, când obştea credincioşilor

86 Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine..., p. 80, apud. Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierugii..., p. 54.87 Pr. Drd. Liviu Streza, Slujba Botezului în ritul liturgic ortodox şi catolic, în ,,Studii Teologice”, XXV (1973), nr. 9-10, p. 695.88 Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierugii..., p. 59.89 Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, Cultul divin..., p. 222.

28

însoţea pe neofiţi la intrarea în biserică, chiar înaintea citirii pericopelor scripturistice (Apostol şi

Evanghelie). Acest fapt ne arată clar că în duhul şi în practica Bisericii vechi, Botezul era legat organic

de adunarea euharistică, că el trebuia încununat prin intrarea în Biserică şi săvârşirea Sfintei Liturghii şi

că această procesiune post-baptismală marca începutul slujbei Sfintelor Paşti.

Expresia „în Hristos v-aţi şi îmbrăcat" exprimă, după Sfântul Ioan Gură de Aur, modelul înfierii.

Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, iar tu te-ai îmbrăcat în El, avându-L în tine însuţi şi identificându-

te cu El, te-ai ridicat la o afinitate cu El şi te-ai făcut la fel, adică fiu al lui Dumnezeu, prin har90.

Acum, fiecare „uns” înfiat şi asimilat în Hristos, trebuia să devină un mădular activ al trupului Său

tainic (Biserica) încât prin faptele dreptei credinţe şi ale dragostei creştineşti să mărturisească că este un

viu trăitor în Hristos (Galateni 2, 20). Acest scop este ilustrat atât în textul Apostolului (Romani 6, 3-11)

şi a Evangheliei (Matei 28, 16-20) care descriu sensul adânc al Tainei, cât şi în rugăciunile de la spălarea

pruncului ce se citesc în continuarea rânduielii slujbei: „Doamne, binevoieşte să strălucească pururea

lumina feţei Tale în inima lui; apără pavăza credinţei lui păzeşte într-însul nespurcată şi neîntinată

haina nestricăciunii cu care s-a îmbrăcat, păstrând într-însul, cu harul Tău, nestricată pecetea cea

duhovnicească; şi fii milostiv acestuia şi nouă, după mulţimea îndurărilor Tale."91 în cea de-a doua

rugăciune, preotul se roagă ca „noul luminat prin apă şi prin Duh" să fie păzit cu „puterea bunătăţii"

lui Dumnezeu, ca păstrând „nefurată arvuna" şi logodirea Duhului Sfânt să se învrednicească „de viaţa

de veci."

Acum, noul botezat primeşte o nouă învestitură. „Capetele voastre Domnului să le plecaţi" zice

preotul, şi plecându-şi capul, noul creştin face dovada supunerii, arătând că este dispus să accepte

disciplina impusă de noua condiţie. Acum noul botezat este înrolat în armata lui Hristos şi întărit cu

toate armele Duhului (Efeseni, VI, 11) ca să poată înfrunta cursele şi ispitele diavoleşti. „Cel ce s-a

îmbrăcat întru Tine, Hristoase, Dumnezeul nostru, Ţie, dimpreună cu noi, şi-a plecat capul său;

păzeşte-I să rămână ostaş nebiruit împotriva celor ce poartă în zadar duşmănie asupra Iui şi asupra

noastră,”92 spune preotul în taină în timpul rugăciunii plecării capetelor.

Apoi preotul şterge cu buretele umed toate părţile trupului unde s-a făcut mirungerea, ferind astfel

Sfântul Mir de o eventuală profanare, prin atingerea de ceva necurat. Ştergerea aceasta vrea să ne arate

cu alte cuvinte, că Sfântul Mir nu ne-a fost dat pentru a rămâne întipărit pe corp, ci pentru a fi transpus

în viaţă, ca darul Sfântului Duh să devină lucrător în fapte. În timp ce şterge, preotul rosteşte: „Botezatu-

te-ai, luminatu-te-ai, miruitu-te-ai, sfinţitu-te-ai, spălatu-te-ai, în numele Tatălui ..."

90 Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea Epistolei către Galateni, trad. în rom. de Arhim. Teodosie Atanasiu, Iaşi, 1901, p. 82, apud Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierugii..., p.60.91 Aghiazmatar, p. 45.92 Aghiazmatar, p. 46.

29

Rânduiala slujbei se încheie cu tunderea sacramentală a noului botezat, act ce confirmă harul

preoţiei împărăteşti sau generale pe care acesta l-a primit în scopul consacrării sale în slujba lui

Dumnezeu şi a semenilor. Cele două rugăciuni anterioare tunderii, ne relevă tocmai sensul simbolic al

acestui act scramental, Omul este coroana creaţiei, fiindcă Dumnezeu a sădit în ei chipul Său divin,

„împodobindu-I cu suflet cugetător" şi trup bine alcătuit, pentru ca trupul să slujească sufletului şi astfel,

omul, în unitatea fiinţei sale (trup şi suflet) să se predea lui Dumnezeu ca o jertfa. „Toate mădularele Iui

spre trebuinţă le-ai sădii, ca pentru toate să-Ţi mulţumească Ţie, preabunule meşter..., şi să gândească

toate întru legea Ta şi să facă cele bineplăcute Ţie.93" Astfel, viaţa nouă începe printr-o jertfa, în sensul

de dăruire desăvârşită cu bucurie şi mulţumire în slujba lui Dumnezeu. Seva acestei vieţi (harul şi

binecuvântarea lui Dumnezeu) i-a fost implantată prin Botez. Această energie divină este puterea

spirituală care îl face capabil de jertfa, ajutându-1 să sporească în fapte bune o dată cu „creşterea şi cu

cărunteţele bătrâneţilor" şi „ să vadă bunătăţile Ierusalimului în toate zilele vieţii sale."

Semnificaţia tunderii post-baptismale este expresia jertfei libere şi fericite a omului făcută lui

Dumnezeu sau mai bine zis pecetluirea făgăduinţei sale de a se preda sub stăpânirea şi ascultarea lui

Dumnezeu. ,,Părul se aduce lui Hristos ca o pârgă şi jertfă a trupului omenesc", iar tunderea este făcută

cruciş, „ pentru ca noul botezat să lepede toată prisoseala cea rea a cugetelor."94 Apoi după oficierea

slujbei, preotul împărtăşeşte pe noul botezat cu Sfintele şi Prea Curatele Taine, abia acum realizându-se

unirea ontologică plenară cu Hristos a celui botezat şi integrarea lui completă î n sânul Bisericii.

3. Taina Botezului şi a Mirungerii - daruri ale lui Hristos oferite oamenilor

prin Duhul Sfânt şi legătura lor cu jertfa Domnului

Hristos, Întemeietorul şi Săvârşitorul suprem al Tainelor ne angajează pe toţi primitorii harului

sacramental la îmbunătăţire şi progres duhovnicesc. În Taine omul se înnoieşte mereu, murind ceea ce

este vechi şi păcătos în el şi înviind la viaţa cea nouă, viaţa în Hristos şi cu Hristos, murind de pildă

egoismului şi înviind unei vieţi de dăruire şi dragoste curată.95 Prin Sfintele Taine se constituie Biserica,

iar prin cele două Taine ale iniţierii omul se încorporează în Biserică, prin care se poate transcede

93 Ibidem, p. 47.94 Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, Sfintele Taine şi Ierugii..., p. 62.95 Pr. Dumitru Stăniloae, Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni, în ,,Ortodoxia”, Bucureşti, , VIII (1956), nr.1, p. 21.

30

dimensiunile umane ale comunităţii creştine. Prin harul baptismal, în special, şi al tuturor celorlalte

Taine, în general, creştinul are o putere sau un har al înţelegerii şi vestirii cuvântului mântuitor. Lucrarea

harului se materializează în aşa numitele daruri ale Duhului Sfânt. Unul dintre daruri este înţelegerea,

puterea de pricepere, pe care Dumnezeu ne-o mijloceşte. Astfel, prin Sf. Taină a Botezului se

încorporează în om o putere harică, ontologică, ce oferă posibilitatea de a înţelege în sensul deplin al

vieţii în duh. Preotul se roagă pentru cel ce urmează a primi Botezul : ,,Deschide-i lui ochii gândului, ca

să strălucească în el lumina Evangheliei Tale...”, iar în finalul slujbei Botezului preotul se roagă pentru

cel botezat dar şi pentru naşii lui: ,,Şi le dă lor să gândească toate întru legea ta şi să facă cele

bineplăcute Ţie”96.

Naşterea după chipul lui Hristos implică în sine unirea celui ce se botează cu Hristos. Creştinul îşi

aduce în Biserică natura lui creată, iar Biserica îl întrupează prin botez în Hristos, purificându-l de păcat,

împărtăşindu-i prin Duhul Sfânt energia necreată divină, harul îndumnezeitor, cuminecându-l cu

dumnezeirea. Hristos lucrează în toate tainele, în așa fel încât cel ce le primește ia ,,firea împăratului.

Hristos este prezent în cei care participă la diferite taine și le dăruiește în chip deosebit darurile sale.

Astfel, pe cei botezați îi curățește de păcat și întipărește în ei propriul Său chip, iar celor miruiți le

întărește darurile Sfântului Duh, care se află în trupul său, ca într-o comoară sfântă”97.

Viața Bisericii constă în cuvânt, rugăciune și Taine, chemarea Duhului, a harurilor Duhului care să

înduhovnicească pe credincios. Astfel, în rugăciunile la facerea catehumenului se regăsesc elemente

pentru cunoaștere prin cuvânt, care este în fond tot o comunicare a puterii divine operante asupra

sufletului credinciosului, o pregătire a lui pentru unirea cu Hristos care se va efectua prin botez.

Dumnezeu îl întoarce pe catehumen de la ,,înșelăciunea cea veche și-l umple pe el de credință, de

nădejde și dragoste, ca să cunoască că tu ești Dumnezeu, Dumnezeu adevărat”. Credinciosul este

considerat o făptură nouă izbăvită din robia vrăjmașului, prin lumina credinței și a adevărului.98 După

rugăciunile de purificare spirituală, exprimate prin lepădări, exorcisme și mărturisirea de credință,

însoțită de declarația solemnă că cel ce se botează se unește cu Hristos, urmează actul închinării în

numele Sfintei Treimi, încheiat de preot cu această binecuvântare: ,,Binecuvântat este Dumnezeu, care

voiește ca toții oamenii să se mântuiască și la cunoștiința adevărului să vină, acum și pururea și în veci

vecilor. Amin.”99

Toate aceste acte pregătitoare pentru marele dar al Sfântului Botez au un singur scop pentru cel ce

se va boteza: ,,Și-l umple de puterea Sfântului Duh, spre unirea cu Hristos ca să nu mai fie el de acum

96 Pr. Prof. Dr. Nicolae Dură, Propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu şi Sfintele Taine, în ,,Studii Teologice”, L (1998), nr.1-2, p. 155.97 Nicolae Cabasila, în trad. rom. cit., p. 97.98 Pr. Prof. Nicolae C. Buzescu, Lucrarea Sfântului Duh în Sfintele Taine, în ,,Ortodoxia”, XXXI (1979), nr. 3-4, p. 572.99 Aghiazmatar, op. cit., p. 31.

31

fiu al Trupului ci fiu al împărăției Tale”.100 Puterea Duhului este necesară pentru unirea credinciosului

cu Dumnezeu, pentru că sensul tainic al mântuirii constă chiar în această unire, iar aceasta este integrală:

trup și suflet, pentru că sfințirea nu se efectuează numai asupra sufletului, ci și a trupului101.

Chemarea Sfântului Duh se face la sfințirea apei botezului, după ce preotul se roagă către

milostivul Dumnezeu: ,,Stăpâne...trimite mie putere de sus și mă întăreștespre slujba acestei Taine mari

și cerești”,102 apoi afundă mâna în apă, cum precizează rânduiala tainei, face semnul crucii de trei ori,

zicând de fiecare dată: ,,Tu însuți dar, iubitorule de oameni, Împărate, vino și acum cu pogorârea

Sfântului Tău Duh și sfințește și apa aceasta”103 (de 3 ori).

Chemarea Sfântului Duh pentru sfințirea apei prin semnul sfintei cruci ne arată că în fiecare Taină

este prezent Hristos, prin Duhul Sfânt, că lucrările lor sunt neîmpărțite și nedespărțite. Apoi se

săvârșește Botezul prin cuvintele: „Se botează robul lui Dumnezeu (X), în numele Tatălui. Amin. Și al

Fiului. Amin. Și al Sfântului Duh. Amin. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.” Pruncul este

afundat de trei ori în apă în numele fiecărei din persoanele Sfintei Treimi, spre a se confirma împreună-

lucrarea Acesteia, în actul nașterii credinciosului din ,,apă și din Duh”, cum spune Evanghelia. Aceste

cuvinte prin pronunțarea separată a numelui fiecărui persoane a Sfintei Treimi ne arată că în acel

moment se realizează o rezidire a omului: Tatăl Atotcreatorul îl zidește din nou pe Adam, pe omul care

căzuse din starea originară, pentru că, așa cum arată rugăciunea Bisericii îndreptată către Tatăl, Stăpânul

Cosmosului, scopul botezului este definit în această invocare: ,,Și fă să ia chip Hristosul Tău în acesta ce

se va naște din nou prin a mea nevrednicie, și-l zidește pe dânsul pe temelia apostolilor și proorocilor.”

Tatăl, așadar, zidește din nou făptura umană, după chipul Fiului Său, iar Fiul lucrează mântuirea din

păcat. El a luat chipul nostru omenesc, ca la rândul nostru, noi să luăm chipul său ceresc. Sfântul Duh îi

insuflă din nou acestei ființe umane harul său, adică suflarea de viață, căci lucrarea sa specifică este ,,dar

de viață”.104

Botezul este lucrarea întregii Sfintei Treimi, iar harul botezului este harul nașterii din nou, ca

luminare și sfințire. Dar ceea ce este important este faptul că numele lui Dumnezeu și numele ipostaselor

Sfintei Treimi, atunci când sunt pronunțate, devin operante în cel ce se botează, iar sensul tainic al

botezului este moarte omului vechi și învierea unei făpturi noi pentru împărăție.

În fiecare Taină omul moare şi înviază în chip tainic cu Hristos şi în Hristos. Astfel prin întreita

afundare de la botez, murim cu Domnul ca să înviem cu El. Ne botezăm în sângele Lui, care ne curăţă

de orice păcat, acesta fiind forţa distructivă a păcatului105. Apa botezului e propagarea din apa ce a curs

din trupul Domnului şi sângele în care ne botezăm e cel curs din coasta Sa. ,,Priveşte unde eşti botezat, 100 Idem.101 Pr. Prof. Nicolae C. Buzescu, op. cit., p. 573.102 Aghiazmatar, p. 37. 103 Ibidem, p. 38.104 Pr. Prof. Nicolae C. Buzescu, op. cit., p. 574.

32

zice Sfântul Ambrozie. De unde ar putea să fie Botezul, dacă nu de la Crucea lui Hristos, de la moartea

Sa? După cum cei bolnavi se vindecau prin apa scăldătoarei împărtăşită cu putere de la înger, aşa va fi

mântuit cel ce se botează în Crucea, în patimile lui Hristos”106. Lângă Duhul Sfânt, în Botez, este

prezent sângele lui Hristos tot aşa de real ca şi sângele viţelului sau al berbecului. În Botez, ca şi în

celelalte Taine, Hristos este prezent şi cu umanitatea cu care se jertfeşte şi cu dumnezeirea, care îi dă

puterea să se jertfească107.

Chemarea Duhului în Mirungere. Mirungerea fiind forma adoptată de Biserică pentru punerea

mâinilor asupra celor botezați ca să primească Duhul, așa cum procedau Apostolii cu cei ce nu primiseră

încă Duhul. În rugăciunea premergătoare săvârșirii tainei se menționează efectul botezului, care curăţă

de păcate şi sfinţeşte prin untdelemnul sfinţit. Apoi se continuă: ,,Însuţi, Stăpâne, preaîndurate Împărate

al tuturor, dăruişte-i lui şi pecetea darului Sfântului şi întru tot puternicului şi închinatului Tău Duh...”.

Pecetea a fost totdeauna simbolul puterii şi al autorităţii depline. În taina mirungerii , pecetea în formă

de cruce este simbolul imprimării puterii divine în trupul celui botezat, al unirii trupeşti cu Hristos şi al

unei vieţi puternce similare vieţii lui Hristos. Biserica cere: ,,Întăreşte-l în credinţa ortodoxă”, ca prin

viaţa sa cel botezat să certifice prezenţa harului divin în fiinţa sa. Credinţa este un dar al Duhului Sfânt,

iar crucea este semnul care pecetluieşte această credinţă, căci Crucea semnifică putere şi victorie asupra

răului, prin Hristos. Prin pecetea darului Duhului Sfânt, imprimată pe trupul celui botezat sub formă de

cruce, trupul este pătruns de lucrarea întregii Treimi, trupul primind aceeaşi ungere pe care a primit-o

trupul lui Hristos, tot prin Duhul Sfânt, întărit de chemarea de a se face ,,fiu şi moştenitor cereştii

Împărăţii a lui Hristos”. După rânduiala Aghiazmatarului, venirea Duhului asupra celui botezat se face

prin semn şi prin cuvânt. Semnul: chipul crucii la frunte, la nări, la gură, la amândouă urechile, pe piept,

pe spate, la mâini şi picioare. Cuvântul: ,, Pecetea darului Sfântului Duh. Amin!”, repetat odată cu

semnul crucii. Prin mirungere, se oficiază o Cincizecime personală108, cu scopul ca toate darurile

Duhului să fie actualizate în chipul personalităţii creştinului, chip în care să strălucească Hristos ,,întru

care toată lumea cea văzută şi cea nevăzută se umple de mireasma faptelor bune”(Rugăciunea a IV-a a

sfinţirii Mirului).

După spălarea de păcate în apa baptismală, se revarsă în noi prin ungerea cu Sfântul Mir, Duhul

Sfânt, care umple întreaga noastră fiinţă. Această taină, ca şi celelalte vin din jertfa de pe Cruce, al cărei

rod este Duhul, pe care-l primim acum. Mirul, ca ungere de bună mireasmă, izvorăşte din jertfa cea

binemirositoare a lui Hristos, Mirul ceresc vărsat pe faţa lumii şi pârga firii noastre ca jertfă întru miros

105 Magis. Stan R. Coman, Legătura Tainelor cu jertfa Domnului, în ,,Glasul Bisericii”, VIII (1956), nr. 3-4, p. 146.106 Sfântul Ambrozie ,,De sacramentis”, II, 2-6,în trad. rom. Pr. Prof. Ene Branişte, în ,,Studii Teologice”, XIX (1967), nr. 9-10, p. 575.107 Magis. Stan R. Coman, op. cit., p. 147.108 Pr. Prof. Nicolae C. Buzescu, op. cit., p. 576.

33

de bună mireasmă. Omorând prin sângele Său păcatul şi stricăciunea cea urât mirositoare, Domnul ni se

dă acum ca ungere de bună mireasmă şi sfântă, în ea rezidând toată puterea sfinţitoare. Crucea este

pecetea darurilor Duhului Sfânt pe care le primim prin ungerea cu Sfântul Mir. Această pecete este

semnul Tainei vieţii prin moarte. Astfel Sfântul Ciprian în scrisoarea 70, legând în mod direct sfinţirea

untdelemnului de existenţa altarului, pe care Hristos se aduce jertfă cu putere sfinţitoare, spune

că ,,aceasta nu poate fi săvârşită de cel ce nu are altar şi Biserică”109.

4. Rânduiala şi explicarea Botezului şi Mirungerii după scrierile literaturii

patristice

Botezul ocupă primul loc între Sfintele Taine, fiindcă Taina Botezului serveşte ca uşă, cale care

duce la împărăţia harică sau în biserică şi de care este condiţionată şi participarea la celelalte Sfinte

Taine.

În ceea ce priveşte ritualul botezului, acesta este necesitat de corupţia naturii umane prin păcat,

având ca scop de a sfinţi pe acela care vine către Taina renaşterii, vestindu-i schimbarea ce se face în

sufletul celui botezat. Deşi ceremoniile nu aparţin substanţei botezului şi lipsa lor nu loveşte botezul de

nulitate, totuşi numai în caz de absolută necesitate se îngăduie lipsa lor. Altfel, episcopul sau preotul

care va săvârşi fără nici un ritual botezul, cade sub grea pedeapsă canonică.

În vremea primară a creştinismului, Tainei Sfântului Botez îi preceda o instrucţie creştină

sistematică şi o pregătire trupească şi sufletească deosebită. Candidatul la botez trebuia mai întâi să-şi

îndeplinească stagiul de catehumen, apoi să aştepte ,,zilele Paştelui”, când urma să fie botezat, cu post şi

rugăciune. Din canonul al 45-lea al Sinodului din Laodiceea, aflam că, dacă un catehumen nu se anunţa

pentru botez, îndată la începutul Postului Mare ci ,,după două săptămâni ale patruzecimii”, acela nu se

mai putea boteza în Sâmbăta Mare, deoarece nu a ţinut întreg posiul prescris în cursul întregii

Păresimii110.

Taina Sfântului Botez ,,este, după semnele cele simbolice, iniţierea naşterii celei sfinte din

Dumnezeu”, zice Dionisie Pseudo-Areopagitul. Ea simbolizează ,,prin figuri naturale şi potrivite pentru

oameni, enigmele contemplării celei vrednice de Dumnezeu. Căci cum s-ar putea arăta în chip suficient

această Taină, chiar dacă ar muţi raţiunea mai dumnezeiasca a sfintelor ceremonii, pentru a înrâuri în

mod sfinţitor asupra vieţii virtuoase a candidatului la botez, prin convingere, şi cuvântul lui Dumnezeu,

şi pentru a arăta celui botezat, într-un chip mai concret, prin spălarea cu apă naturală, curăţirea de

toată răutatea, printr-o viaţă virtuoasă şi dumnezeiască... Lumina divină s-a revărsat, întotdeauna,

109 Sfântul Ciprian, Scrisoarea 70, c. I, în ,,Rouet de Journel”, Enhiridion Patristicum, ed. VI-VII, 1929, p. 591, apud Magis. Stan R. Coman, op. cit., p. 146.110 Conform canoanelor 78, VI şi 46 Laodiceea, la Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 138.

34

peste ochii cei spirituali, înrâurind în chip binefăcător. Spre imitarea acesteia, este preînchipuit

ierarhul (sau preotul), raspândind peste tot şi fără pizmă razele cele luminoase a învăţăturii sale celei

pline de Dumnezeu. El imită pe Dumnezeu, gata să lumineze pe cel ce vine la dânsul. Semnul crucii pe

care îl face sfinţitul slujitor celui de botezat şi înscrierea lui în numărul celor mântuiţi, simbolizează

starea fericită de care se va bucura candidatul , fericirea divină îi primeşte în comuniunea cu ea; îi face

părtaş al propriei sale lumini, cu care-l pecetluieşte precum un semn; îl umple de Dumnezeu şi-l face

părtaş al moştenirii celor plini de Dumnezeu, aşezându-l în ceata celor sfinţi”111.

Taina ungerii cu Sf. Mir îşi are originea sa simbolică în înseşi faptele petrecute la râul Iordanului

cu Mântuitorul: Aşa precum în Iordan Sf. Duh s-a pogorât asupra Mântuitorului ,,în chip substanţial”,

tot aşa şi celor botezaţi li ,,s-a dat ungerea şi antitipul aceluia prin care a fost uns Hristos” (Is. 61,

1). ,,Hristos a fost uns cu untdelemnul spiritual al bucuriei, adică cu Duhul Sfânt, care este

numit untdelemnul bucuriei (Ps. 44,8-9), pentru motivul că el este pricinuitorul bucuriei

duhovniceşti”. ,,Ieşiţi din baia botezului suntem unşi cu ungere sfântă după ritualul vechi. Ungerea ni se

face materialmente, dar ea poartă fructe spirituale, precum şi la botez cufundarea este un act material,

dar fructele sunt spirituale când suntem curăţiţi de păcate”, zice Tertulian.112

În cele ce urmează se va întreţine o prezentare a ritualului Tainei Sfântului Botez şi a Mirungerii,

aşa cum reiese din scrierile celor mai de seamă sfinţi părinţi şi scriitori bisericeşti.

4.1.Taina Botezului şi Mirungerii după catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului

Numirile date Sfântului Botez de Sf. Chiril. În cateheze sale întâlnim o mulţime de numiri pe care

Sf. Chiril le dă în legătură cu prima Taină a Bisericii. În primul rând trebuie amintit însuşi termenul de

botez, το βαπτσμα,113 termen care a intrat în graiul bisericesc, ca desemnând prima Taină a Bisericii

noastre. Acest termen apare în Catehezele Sf. Chiril însoţit de atribute care-1 definesc. Astfel, Botezul

este numit de Sf. Chiril ,,dumnezeiesc şi de viaţă făcător”, ϑειου και ζωοποιούν, primul atribut făcând

aluzie la originea, iar al doilea, la efectele Botezului. A doua numire pe care Botezul o primeşte în

Catehezele Sf. Ciril este aceea de ,,baie”, το λουτρόν. Astfel, în Procateheză Botezul este numit ,,baia

renaşterii”, τού λουτρού της παλιγγενισιας. Aceste prime două numiri ale botezului fac aluzie, pe de o

111 Dionisie Areopagitul, Ierarhia cerească, ierarhia bisericească, trad. în rom. de Pr. Cicerone Iordăchescu, 1932, pp. 78-79, apud Magis. Munteanu Alexandru Armand, Rânduiala şi explicarea Botezului şi a Mirungerii după scrierile literaturii patristice, în ,,Glasul Bisericii”, , XII (1960), nr. 11-12, p. 962.112 Tertulian, De baptismo, cap. VII, Migne, P.L., t. I, col. 1315, apud Magis. Munteanu Alexandru Armand, op. cit., p. 969.113 Pr. Magis. Mihai Georgescu, Sfintele Taine după Catehezele Sf. Chiril al Ierusalimului, în ,,Studii Teologice”, XI (1959), nr.7-8, p. 431.

35

parte curăţirea, atât a trupului omului, cât şi a sufletului acestuia: una exterioară şi vizibilă, iar alta

lăuntrică şi nevăzută, dar nu mai puţin eficientă114. Botezul mai este numit, în chip figurat, «moarte şi

Înviere» (Rom. 6, 11 ; II Petru 2, 24), căci, în concepţia Sf. Chiril, ca şi în aceea a Sf. Pavel (Rom. 6,

11), toţi cei care primesc baia botezului, trebuie să moară mai întâi cu Hristos, prin afundarea în apă,

care preînchipuie mormântul Domnului, ca după aceea, odată cu El să învieze ca om nou, transfigurat

lăuntric de harul Duhului Sfânt. În acest chip Botezul devine ,,libera renaştere a înfierii115”,είς τήν

έλευϑέριον τής υίοϑεσίας άναγέννησιν fericita formu1ă prin care Sf. Chiril arată atât libertatea individului

în actul Botezului, cât şi darul lui Dumnezeu care înfiază în chip spiritual pe cel ce se scufundă de trei

ori în apa sfinţită a botezului. Botezul, folosind de asemenea un termen ai Sf. Chiril, înseamnă o

lepădare a robiei păcatului şi o încredinţare a noastră în ,,robia Domnului”116. Acesta este un alt nume pe

care îl primeşte Botezul în catehezele Sf. Chiril. În acest chip, Botezul devine ,,arvuna Duhului Sfânt”

(II Cor. 5, 5), τόν άρραβώνα τού πνεύματος τού άγίου, ,,pecete tainică”,μυστικήν σφραγίδα, ,,baia

pocăinţei”, τό λοντρόν τής μετανοιας117.

În Procateheză Sf. Chiril subliniind importanţa Botezului, îi acordă în şir aceste numiri, care-1

caracterizează şi-l definesc: ,,Mare lucru este Botezul care vă stă înainte. Preţ de răscumpărare pentru

cei robiţi, iertare păcatelor, moarte păcatului, renaştere sufletului, haină luminată, pecete sfântă care

nu se poate strica, scară către cer, desfătare paradisului, pricinuitor al împărăţiei, harismă a înfierii”.

Privind sub alt aspect Botezul, Sf. Chiril îl numeşte ,,sfârşitul Vechiului Testament şi începutul Noului

Testament”118, semnul suprem că darul a luat locul umbrei, iar preînchipuirea a fost înlocuită cu

realitatea.

Necesitatea botezului. Din înseşi numirile pe care le primeşte botezul în opera Sf. Chiril, se vede

necesitatea lui pentru cel ce doreşte, potrivit învăţăturilor evanghelice, să-l primească. Cu toate acestea

însă, autorul Catehezelor stăruie mult de-a lungul operii sale asupra acestei chestiuni de o importanţă

deosebită. El nu lasă ascultătorilor nici o îndoială asupra necesităţii Botezului: ,,Dacă cineva nu

primeşte Botezul, nu se mântuieşte”, spune Sf. Chiril. Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, prin pilda

Botezului Său arată necesitatea Botezului: ,,Iisus a sfinţit Botezul când însuşi S-a botezat”, spune, de

asemenea autorul Catehezelor. ,,Iar dacă Fiul lui Dumnezeu S-a botezat, este oare evlavios cel ce

dispreţuieşte Botezul?” Corneliu, argumentează Sf. Chiril, era un bărbat drept (Fapt. Ap. 10, 1-2), fapt

care se vede din aceea că a fost învrednicit să vadă pe îngeri, iar rugăciunile sale au fost ascultate

înaintea lui Dumnezeu, şi cu toate acestea el a trebuie să se boteze în numele lui Iisus Hristos (Fapt. Ap.

114 Ibidem, p. 432.115 Cateheza, I, 2, Migne, P.G., 33, 372 A, apud Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 432; vezi şi Magis. Munteanu Alexandru Armand, op. cit., p. 966.116 Ibidem.117 Cateheza IV, 32, Migne, P.G., 493 B, apud Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 432.118 Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 432.

36

X, 48). Şi concluzia care se impune de la sine este aceasta: ,,Nu va intra în împărăţia cerurilor cineva,

oricât de plin de virtuţi ar fi şi de fapte bune, dacă nu va primi prin apă pecetea” 119. Această învăţătură

este descoperită de însuşi Mântuitorul, prin cuvintele: ,,Dacă cineva nu se va naşte de sus..., din apă şi

din Duh, nu poate să intre întru împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3).

Cu toate că afirmă necesitatea botezului pentru toţi oamenii, Sf. Chiril admite, în consens cu alţi

Părinţi bisericeşti, că Dumnezeu în marea Sa iubire de oameni a lăsat şi alte căi deschise celor ce vor să

se mântuiasca, dar nu pot primi botezul dintr-un motiv sau altul: ,,Dovezile despre existenţa vieţii

veşnice sunt numeroase. Dumnezeieştile Scripturi ne arată nouă, care dorim să dobândim această viaţă

veşnică, felurile în care putem s-o dobândim... Un mod de a dobândi viaţa veşnică este credinţa, căci

este scris: „Cel ce crede în Fiul, are viaţă veşnică”(Ioan 3, 36). Alt mod este propovăduirea Evangheliei

(Ioan 4, 36). Alt mod este „mucenicia şi mărturisirea lui Hristos” (Ioan 12, 25).120

Pregătirea şi condiţiile pentru primirea botezului. Odată stabilită necesitatea botezului, Sf. Chiril

nu uită să le descopere ascultătorilor săi atât modul în care trebuie să se pregătească pentru primirea

primei Taine a Bisericii, cât şi condiţiile care se cer catehumenului, adică celui ce se înfăţişează

preotului pentru a fi botezat. Catehezele Sf. Chiril sunt mărturia cea mai grăitoare despre pregătirea

pentru Sf. Botez. Aceste cateheze au fost rostite tocmai în scopul pregătirii celor ce doreau să primească

prima Taină a Bisericii. Cel ce primeşte botezul, trebuie să cunoască îndatoririle pe care se leagă să le

păzească prin intrarea în Biserică şi poruncile învăţăturii creştine.

Prima stare pe care trebuiau s-o dobândească cei ce doreau să primească Sf. Botez era aceea a

catehumenatului. Episcopul Ierusalimului explică ascultătorilor săi starea în care se găseşte un

catehumen: ,,cuvintele dumnezeieşti răsunau în afară de el, împrejurul lui. Auzea de nădejde, dar nu o

cunoştea ; auzea de Taine, dar nu le înţelegea ; auzea Scripturile, dar nu le cunoştea adâncurile”121.

După ce purta numele de catehumen pentru o vreme, candidatul la botez primea pe cel de

φωτιζόμενος - cel ce se pregăteşte pentru primirea Botezului. Cei luminaţi au o altă înţelegere faţă de

învăţăturile Bisericii. În legătură cu aceştia Sf. Chiril spune: ,,Acum cuvintele dumnezeieşti numai

răsună în jurul tău (ca în cazul catehumenijor, n.n.), ci răsună în adâncul tău, căci Duhul locuieşte în

tine şi face de acum înainte mintea ta, casă dumnezeiască”122.

Cea mai de seamă condiţie, pentru primirea botezului este, însă, credinţa. Această condiţie este

amintită de nenumărate ori în Catehezele Sf. Chiril. La acest capitol trebuie făcută o menţiune specială

în legătură cu altă condiţie pentru primirea botezului, despre necesitatea căreia vorbeşte Sf. Chiril în

Cateheza II: Pocăinţa. Vorbind la începutul Catehezei despre originea răului şi a păcatului, care stă în

119 Ibidem, p. 433.120 Cateheza XVIII, 30, Migne, P.G., 33, 1052 A, B, apud Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 433.121 Procateheza, 6, Migne, P.G., 33, 344 A, B, apud Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 434.122 Idem.

37

libera voinţă a omului întrebuinţată rău, Sf. Chiril expune după aceea învăţătura Bisericii potrivit căreia,

prin pocăinţă omul poate să fie, iertat de păcatele sale. Sf. Chiril izgoneşte din sufletul celor ce au

savârşit păcate grele deznădejdea, arătând că toate păcatele adunate la un loc nu biruiesc mulţimea

milostivirii lui Dumnezeu. Se cere numai ca, asemenea lui David (Psalmul 30, 19) să-şi mărturisească

suferinţa lui Dumnezeu, şi leacul nu va întârzia. Actul mărturisirii trebuie însă însoţit de pocăinţa.

Exemplele celor ce şi-au ispăşit păcatele prin pocăinţă, nu-i lipsesc Sf. Chiril. În Cateheza a II-a a

Sfântului Chiril este vorba, după cum se vede din cele arătate, de o mărturisire a păcatelor în faţa lui

Dumnezeu, anterior primirii botezului. Această pocăinţă nu trebuie să fie confundată cu Taina

Mărturisirii, care se administrează celor botezaţi, ci trebuie înţeleasă ca un mijloc de pregătire a

candidaţilor la botez şi ca o condiţie pentru primirea acestuia123.

O etapă însemnată în pregătirea candidaţilor la Botez o constituie fără îndoială, exorcismele, care

se administrau paralel cu ascultarea catehezelor. Ca şi în practica actuală a Bisericii, în Biserica

Ierusalimului de la jumătatea secolului IV, exorcismele se administrau înainte de primirea Sfintei Taine

a Botezului. Ele făceau parte din slujbele bisericeşti, la care luau parte activă candidaţii la botez. Dacă în

primele sale cateheze Sf. Chiril vorbeşte ascultătorilor despre necesitatea de a asista şi a participa la

slujba exorcismelor, arătând originea lor dumnezeiască, mai târziu, el stăruie asupra semnificaţiei

acestor lepădări pe care le săvârşeşte cel ce se botează la invitaţia preotului exorcizant. ,,Simpla suflare a

exorcistului este foc pentru nevăzutul demon”124, spune Sf. Chiril.

În Cateheza I mistagogică, Sf. Chiril dezvoltă această Taină, arătând că starea celor ce vor să se

boteze în tinda bisericii, cu faţa la Apus, a fost ,,preînchipuită în Vechiul Testament, prin izbăvirea

evreilor din robia egipteană, iar în Noul Testament, Hristos, prin jertfa Sa a alungat tiranul şi, precum

faraon a pierit în apele Mării Roşii, urmărind pe fiii lui Israel, tot aşa va pieri diavolul în apa botezului.

Spunând după preot, de trei ori: ,,Mă lepăd de tine Satana», «şi de toate lucrurile lui”, ,,şi de toată

trufia lui”, ,,şi de toată slujirea lui”, cel exorcizat rupe zapisul care stătea asupra lui prin păcatul cel

dintâi, şi primeşte să se numere în turma cea sfântă a lui Hristos, mărturisind cuvintele : ,,Cred în Tatăl,

şi în Fiul, şi în Sfântul Duh, şi în Botezul pocăinţei”125. Aşadar, se desprinde ideea de bază că

exorcismele constituie o treaptă indispensabilă în drumul catehumenului către primirea Sf. Botez.

Efectele botezului. Candidatul astfel pregătit se poate apropia de baia botezului, spre a primi

iertarea păcatului strămoşesc, cu toate urmările sale şi a tuturor celorlalte păcate, savârşite până atunci,

primul şi cel mai însemnat dar făcut de Dumnezeu, celui ce se botează în numele Sfintei Treimi. ,,Dacă

vei lepăda pe omul cel vechi cu propria ta voie, ţi se vor ierta toate faptele tale, fie desfrânarea, fie

adulterul, fie orice alt fel de destrăbălare. Care păcat este mai mare decât acela de a răstigni pe Hristos?

123 Cateheza II, 6, Migne, P.G., 33, 389 C, apud Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 435.124 Procateheza 9, Migne, P.G., 33, 348-349 A, apud Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 436.125 Cateheza I, 9, Migne, P.G., col. 1075 B, C, apud Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 436.

38

Şi totuşi, şi pe acesta îl curăţeste botezul.”126 Această idee se întâlneşte sub o formă sau alta în toate

denumirile pe care le primeşte botezul în Cateheze. Astfel, Botezul înseamnă ,,preţul răscumpărării

centru cei robiţi păcatului, moarte păcatului, renaştere sufletului”, iar cel botezat reintră în raiu1 cel

spiritual, primind un nume nou. Botezu1 devine aşadar, mijloc de imunizare împotriva diavolului, pecete

mântuitoare care nu se şterge127.

Sf. Chiril arată în Cateheza III că omul fiind alcătuit din trup şi suflet, curăţirea care se operează

prin Taina Botezului este dublă: una netrupească, pentru suflet, iar alta trupeasca, pentru trup: ,,Apa

curăţeşte trupul, iar Duhul pecetluieşte sufletul ca să ne apropiem de Dumnezeu, fiindu-ne stropită inima

cu Duhul şi fiindu-ne spălat trupul cu apă curată”128.

Tot în legătură cu efectele botezului, trebuie făcută o menţiune specială asupra botezului ereticilor.

După ce afirmă că nu este cu putinţă ca cineva să se boteze de două sau trei ori, având în vedere

caracterul indelibil al Tainei, Sf. Chiril spune: ,,Numai ereticii trebuie botezaţi din nou, deoarece botezul

dinainte n-a fost botez”129. Trebuie să înţelegem că Sf. Chiril se referă la botezul celor eretici, care nu

era săvârşit în numele Sfintei Treimi, condiţie esenţială pentru validitatea Tainei, după cum subliniază

Sf. Ciril130.

Practica săvârşirii botezului şi simbolismul acestei practici. Odată botezaţi, ascultătorii Sf. Chiril

sunt instruiţi de îndrumătorul lor spiritual asupra diferitelor momente ale săvârşirii botezului şi asupra

simbolismului lor. Acest lucru este făcut în Cateheza III mistagogică, după ce în prima face acelaşi lucru

cu exorcismele.

Sfântul Chiril arată la începutul Catehezei că dezbrăcarea celor ce vor primi botezul simbolizează

lepădarea de omul cel vechi şi de faptele lui, şi în acelaşi timp acordă acestui act o semnificaţie şi mai

adâncă, asemănîndu-l cu actul răstignirii Domnului, care a stal gol pe cruce. În acest chip candidaţii la

botez se aseamănă şi cu Adam cel dinainte de păcat, care era gol în rai şi nu se ruşina 131. Ungerea cu

untdelemn sfinţit care atunci, ca şi astăzi se administrează înainte de botez, înseamnă părtăşia cu

măslinul cel roditor al lui Hristos, ruperea din măslinul cel sălbatic şi altoirea în măslinul cel bun. Acest

untdelemn alungă toate uneltirile nevăzutului vrăjmaş. Mergerea la colimvitră reprezintă ducerea lui

Hristos de pe cruce la mormânt, iar afundarea de trei ori în apă simbolizează îngroparea cea de trei zile a

Mântuitorului, cele trei afundări şi scoateri din apă închipuind, alternativ, cele trei zile şi trei nopţi

petrecute de Domnul în mormânt, iar apa sfinţită a devenitei şi mormânt şi mamă, pentru că în acelaşi

126 Cateheza III, 15, Migne, P.G., 33, 445 B, apud, Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 437.127 Cateheza I, 4, Migne, P.G., 33, 370 A, apud Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 437.128 Cateheza III, 4, Migne, P.G., 33, 420 A, B, apud. Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., 437129 Procateheza, 7, Migne, P.G., 33, 346 B, apud. Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., 437.130 Cateheza XVI, 19, Migne, P.G., 33, 945 A, apud Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 437.131 Cateheza III, 2, Migne, P.G., 33, 1077 A, B, apud Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 438.

39

timp cel ce se botează, moare şi renaşte132. Cu toate că aceste acte simbolizează cele petrecute cu Hristos

în timp cât şi-a încununat lucrarea arhierească, mântuirca celor botezaţi este reală. Ea este un dar făcut

de Dumnezeu, dar şi o răsplată a nevoinţelor celor botezaţi, o încununare a îndelungatelor strădanii către

desăvârşire, către unirea cu Hristos.

Taina Mirungerii. Sfântul Chiril, care-şi propunea să explice ascultătorilor săi acele Taine ale

Bisericii, pe care ei urmau să le primească în noaptea învierii, data intrării lor în Biserică, nu întârzia să

arate în ce constă Taina Mirungerii şi ce semnificaţie are ea. Acestei chestiuni îi este dedicată a treia

Cateheză mistagogică, intitulată περί χρίσματος după cum promisese în chip expres în Cateheza XVIII,

unde această Sfântă Taină poartă numele de pecetea împărtăşirii Duhului Sfânt ή σφαργίς τής κοινωνίας

τού άγίου πνέυματος133.

A doua Taină a Bisericii, practicată la început prin punerea, mâinilor Sfinţilor Apostoli (Fapt. Ap.

8, 1 6 ), este privită de Sf. Chiril ca o Taină net distinctă de Sfântul Botez, lucru care se vede fie şi numai

din această intrare în subiectului Catehezei V mistagogice: ,,Cu ajutorul iubirii de oameni a lui

Dumnezeu, la adunările de mai înainte, aţi auzit în chip îndestulător despre Botez (περί βαπτίσματος) şi

Mirungere ( καί χρίσματος ) şi despre împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos (καί μεταλήψεως

σώματος καί αϊματος Χριστού)”134.

Taina ungerii cu Sfântul Mir îşi are originea sa simbolică, spune Sf. Chiril, în înseşi faptele

petrecute la râul Iordanului cu Mântuitorul. Aşa precum în Iordan, Sf. Duh S-a pogorât asupra

Mântuitorului în chip substanţial, tot aşa şi celor botezaţi li s-a dat ungerea, antitipul aceluia prin care a

fost uns Hristos. Acesta este Duhul Sfânt, despre care vorbea Fericitul Isaia în profeţia lui: ,,Duhul

Domnului este peste mine, pentru că El m-a uns” (Isaia 61, 1).135 În legătură cu materiaTainei, Sfântul

Chiril stăruie în chip special, subliniind că ea nu este un simplu Mir, ci un dar al lui Hristos şi al

Sfântului Duh, lucrând prin prezenţa reală a Duhului. Şi tot aşa precum la botez apa sfinţită lucrează atât

asupra trupului cât şi asupra sufletului, şi aici, Sf. Mir unge trupul, dar sufletul se sfinţeşte prin Sfântul şi

de viaţă făcătorul Duh136.

Sfântul Chiril stăruie şi acum ca şi la Sf. Botez, mai mult asupra simbolismului actelor legate de

administrarea Tainei Mirungerii. Ungerea cu Sfântul Mir pe frunte înseamnă, în învăţătura chiriliană

slobozirea de ruşinea pe care primul om călcător de poruncă o purta pretutindeni. Ungerea urechilor se

face, de asemenea, pentru ca auzul omului să se plece mai cu osârdie spre cuvintele dumnezeieşti.

Ungerea nasului se face ca cel ce o primeşte să fie bună mireazmă a lui Hristos. Ungerea pieptului cu Sf.

132 Ibidem, 7, apud Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 438; vezi şi Magis. Munteanu Alexandru Armand, op. cit., pp. 965-968.133 Cateheza XVIII, 33, Migne, P.G., 33, 1056 A, B, apud Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 438.134 Cateheza V, 1, Migne, P.G., 33, 1084 B, apud Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 438.135 Cateheza, III mistagogică, 1, Migne, P.G., 33, 1089 A, apud Pr. Magis. Mihai Georgescu, op. cit., p. 439.136 Ibidem, 3; vezi şi Magis. Munteanu Alexandru Armand, op. cit., p. 969.

40

Mir înarmează pe creştin împotriva uneltirilor diavolului, căci după cum Hristos, după botez, a mers şi a

stat împotriva Satanei, pe care 1-a biruit, şi creştinul fiind îmbrăcat cu arvuna Duhului Sfânt, primită

prin Mirungere, trebuie să stea împotriva uneltirilor diavolului137.

Ca şi Botezul, Mirungerea a fost preînchipuită în Vechiul Testament, mai intâi de Aaron, care a

fost uns cu Mir, pentru a deveni arhiereu (Lev. 4, 5), iar mai tîrziu de Solomon, care pentru a fi rânduit

împărat, s-a spălat în apele râului Ghion, iar după aceea a fost uns, semnul supremei consacrări (III Regi

1, 39-45). Mirungerea este însă cu mult mai presus decât aceste ungeri preînchipuitoare ale Vechiului

Testament, întrucât ea este lucrarea Duhului Sfânt.138 Numai în urma Mirungerii, cei botezaţi pot să fie

numiţi cu adevărat creştini, căci renaşterea lor din apă este confirmată prin această Sfântă Taină, care

oferă pecetea Duhului Sfânt, confirmarea Tainei Botezului.

Trebuie subliniat şi faptul că, în vremea Sf. Chiril, Mirungerea se administra îndată după Botez,

aşa cum se face şi astăzi în Biserica Ortodoxă, spre deosebire de romano-catolici, care o administrează la

o vârstă mai înaintată, ca să nu mai vorbim de protestanţi, care o socotesc numai ca o prelungire a

Sfântului Botez. În încheierea scurtei sale Cateheze despre Mirungere, Sfântul Chiril cere ascultătorilor

să păstreze nepătată această ungere, căci în acest chip vor fi învăţat toate poruncile mântuitoare ale

Bisericii.

Expunând învăţătura veacului IV despre Botez şi Mirungere, Sfântul Chiril face un serviciu

nepreţuit, dându-ne sentimentul reconfortant, că Biserica Ortodoxă păstrează o tradiţie al cărei martor de

seamă devine Sf. Părinte, episcop al Ierusalimului, în jumătatea a doua a veacului IV, ceea ce vorbeşte

de la sine despre grija manifestată de Biserica luptătoare, faţă de păstrarea autenticităţii Sfintelor sale

Taine.

4.2. Taina Botezului după ,,Catehezele baptismale” ale Sfântului Ioan Gură de Aur

Riturile prebaptismale erau, ca şi la Ierusalim, patru : a) Exorcismele; b) Lepădarea de satana ; c)

Unirea cu Hristos şi d.) Ungerea prebaptismală.

Numirile botezului . Sfântul Ioan enumera denumirile botezului, căutând pentru fiecare din ele o

bază biblică. El numeşte botezul : curăţire (καϑάρσιον); curăţire mistică (μυστικός καϑαρμός); baie a

renaşterii (λουτρον παλιγγενεσίας cf. Tit 3, 5); iluminare (φώτισμα, cf. Evrei 10, 32 şi. 6, 4); Βάπτισμα

(Galateni 3, 27); înmormântare (ταφη cf. Rom. 6, 4); tăiere-împrejur ( περιτομή cf. Col. 2, 11); cruce

(σταυρός cf. Rom. 6, 6)139.

137 Ibidem, 4.138 Ibidem, 6.139 Cateheza I, 2, din seria Montfaucon, P. G., XL.1X, 225, apud Pr. Prof. Ene Branişte, Explicarea botezului în catehezele baptismale ale Sfântului Ioan Gură de Aur, în ,,Studii Teologice”, XXII (1970), nr. 7-8, p. 516.

41

Adresându-se catehumenilor în Catehezele prebaptismale, Sfântul Ioan le spune că li se explică

slujba Botezului dinainte, pentru ca ei sa ştie şi să se apropie de această Taină cu o credinţa şi siguranţă

mai mare şi sa se poată bucura din plin de generozitatea divină. Pentru a înţelege mai bine cele ce se vor

săvârşi asupra lor, catehumenii trebuie să aibă credinţă puternica şi sa vadă cu ochii sufletului, cu ochii

duhovniceşti, pentru a nu se gândi numai la cele ce cad sub simţuri. Sub fiecare din formele riturilor

văzute, ei trebuie să vadă lucrarea nevăzută a lui Dumnezeu.

Exorcismele. Vorbind despre rostul exorcismetor, Sfântul Ioan spune: ,,Trebuie să ştiţi pentru ce

după cateheza zilnică noi vă trimitem spre glasurile exorciştilor. Căci aceasta nu se face nici degeaba,

nici la întâmplare. Ci, întrucât vă pregătiţi sa primiţi pe împăratul ceresc, de aceea după cuvântul

nostru de învăţătură, luându-vă în primire cei rânduiţi spre aceasta, ca unii care împodobesc o rasă

pentru împăratul care va să vină în ea, aşa curaţesc ei conştiinţa voastră prin acele înfricoşătoare

cuvinte, care alungă toată viclenia celui rău, şi o fac vrednică de venirea (prezenţa) împăratului. Căci e

cu neputinţă ca diavolul, oricât de rău şi oricât de neîmblânzit ar fi, să nu vă părăsească, cu mare

grăbire, după rostirea acelor cuvinte înfricoşătoare şi după invocarea Stăpânului obştesc al tuturor. Şi

apoi, chiar acest rit toarnă în suflet multă evlavie şi îl îndeamnă spre multă zdrobire de inimă”140.

Efectele exorcismelor erau deci: alungarea demonilor, curăţirea minţii şi pocăinţa inimii, adică

pregătirea psihologică a catehumenului pentru primirea adevăratului sau stăpân şi împărat.

Sfântul Ioan nu pierde prilejul de a accentua acum perfecta egalitate a tuturor candidaţilor la botez

în faţa Bisericii şi a misterului creştin, indiferent de condiţia sau starea lor socială: „Ceea ce e vrednic de

admiraţie şi paradoxal (de necrezut) este că aici dispare orice deosebire şi orice nepotrivire de rang

social. Căci dacă (în viaţa socială) unul este în vreo dregătorie lumească, altul se mândreşte cu bunul

său neam, altul cu slava din această viaţă, aici însă şi unii ca aceştia stau la cot cu cerşetorul şi cu cel

îmbrăcat în zdrenţe, iar adesea, şi cu orbul şi cu şchiopul şi nu se ruşinează de cele ce se savârşesc;

căci ei ştiu că în cele duhovniceşti toate acestea nu au nici un preţ, ci se are în vedere numai starea de

curăţie a sufletului.”141 Afirmarea unor asemenea concepţii şi atitudini creştine, cu atâta claritate şi

fermitate, în acest al patrulea veac al erei creştine, în care toată organizarea societăţii pagâne sclavagiste

se întemeia tocmai pe diferenţa profundă dintre clasele sociale, avea desigur sensul şi importanţa unei

adevărate revoluţii sociale; şi aceasta o face Sfântul Ioan în multe din omiliile sale (vezi Cateheza III,

Omilia X, la I Corinteni în P. G.).

Atitudinea exterioară (τό σχήμα ) a catehumenilor, care vin la exorcişti desculţi, dezbrăcaţi

(acoperiţi cu o simplă tunică sau manta) şi cu mâinile întinse spre cer, simbolizează durerea pe care o

simt cei ţinuţi în lanţurile diavolului; prin aceasta ei arată starea lor de captivi, de robi care vor să se

140Cateheza II, 12, Jean Chrysostome, Huit catecheses baptismales inedites, trad. et note de A. Wenger, Paris, 1957, p. 284, apud Pr. Prof. Ene Branişte, Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 517.141 Idem.

42

elibereze din tirania celui rău şi totodată se pregătesc să intre într-o nouă captivitate, să primească jugul,

cel uşor de purtat, al lui Hristos.142

Sfântul Ioan se adresează apoi creştinilor care garantau pentru catehumeni (astăzi naşii),

atrăgându-le atenţia asupra răspunderii ce şi-au luat şi asupra datoriilor lor de chezaşi şi îndrumători

spirituali ai finilor lor pe calea virtuţilor. Sfântul Ioan îi numeşte άναδεχόμενοι - cei care primesc pe

neofiţi, îndată după ieşirea din apa Botezului - şi adaugă că, dată fiind nobila lor sarcină, se obişnuieşte

să fie numiţi şi părinţi duhovniceşti (διά γάρ τόύτο καί πατέρας έϑος καλείν τούς τοιούτους

πνευματικούς), iar finii sunt fiii lor duhovniceşti (τέκνα πνευματικά); ei trebuie să-şi ia în serios

angajamentul făcut şi să supravegheze, să îndemne, să sfătuiască şi să îndrepteze pe finii lor, cu o

afecţiune cu adevărat părintească143. Cele două paragrafe (15 şi 16) ale Catehezei II, consacrate de

Sfântul Ioan naşilor la botez, constituie unul dintre puţinele texte patristice care atestă existenţa încă din

vechime, a instituţiei naşilor de botez.

Lepădările . Atitudinea de captivi, cu care catehumenii se înfăţişează înaintea preoţilor şi

rugăciunea lor în genunchi, cu mâinile ridicate spre cer, arată atât robia grea din care au scăpat cât şi pe

aceea, mai uşoară, a lui Hristos, în care intră de acum. Din formula sacramentală a lepădării („Mă lepăd

de tine, satana...”), Sfântul Ioan explică numai ce trebuie sa înţelegem prin cuvintele ,,pompa

(strălucirea) lui satan”, .care şi pe atunci păreau, probabil, mai greu de înţeles: tot felul de păcate,

spectacolele păgâne din hipodromuri şi din teatre, întâlnirile pline de râsete şi de vorbiri neruşinate,

prevestirile şi ghicirile, auguriile şi observarea timpurilor, incantaţiile, amuletele, sărbătorile păgâne.144

Ajungând la acest moment din riturile baptismale, într-una din catehezele sale145, Sfântul Ioan face

o emoţionantă digresiune, amintindu-şi de ziua neuitată, în care şi el rostise aceste cuvinte la primirea

Botezului (circa 372) şi regretând cu amar păcatele făcute de atunci, păcate pentru a căror iertare el

imploră şi pe catehumeni să se roage, ca nişte fii iubitori; într-o cateheză similară146, el se aseamănă cu

femeile măritate mai de mult, care, atunci când văd mirese tinere înaintând spre altar, plâng pentru că,

după nunta lor, n-au ştiut să-şi păstreze nepătat voalul alb de mireasă.

Unirea cu Hristos. Sfântul Ioan nu explică pe larg în ce constă unirea cu Hristos, dar prinde

prilejul să accentueze încă o dată marea bunătate a lui Dumnezeu, Care, în schimbul acestor câteva

142 Ibidem, 14, din ed A. Wenger, p. 142, apud Pr. Prof. Ene Branişte , Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 518.143 Ibidem, 15-16, din ed A. Wenger, p. 142, apud Pr. Prof. Ene Branişte , Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 518.144 Cateheza II, 49, din ed A. Wenger, p. 147, apud Pr. Prof. Ene Branişte , Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 518.145 Cateheza, 19, din ed A. Wenger, p. 144, apud Pr. Prof. Ene Branişte , Explicarea botezului în catehezele baptismale..., , p. 519.146 Cateheza III, din ed A. Wenger, p.172, apud Pr. Prof. Ene Branişte , Explicarea botezului în catehezele baptismale..., , p. 519.

43

cuvinte rostite de catehumeni, ne acordă, nouă, care nu dăm în schimb nimic, un tezaur întreg de

bunătăţi spirituale147.

Ungerea prebaptismală. Untdelemnul ungerii este şi untdelemn pentru ungerea atleţilor, şi parfum

pentru ungerea miresei, iar ungerea sau pecetea (σφαραγίς) se face sub forma semnului crucii, cum

precizează Sfântul Ioan Gură de Aur în alte omilii.148 Preotul unge deci pe catehumen ca pe un

combatant înrolat in arena luptelor spirituale şi în acelaşi timp ca pe o mireasă a lui Hristos, care se

pregăteşte de nuntă. Căci, după Sfântul Ioan, Botezul este mai întâi o cuprindere în Hristos. Iar cei ce se

înscriu în această oaste spirituală trebuie să creadă în Dumnezeu şi Tatăl Domnului Iisus Hristos, cel

consubstanţial cu Tatăl şi întru toate asemenea Lui, dar cunoscut în propria Sa ipostază. În expunerea

doctrinei hristologice ortodoxe, se pare că Sfântul Ioan se inspiră din Simbolul niceo-constantinopolitan.

El combate în chip lămurit denaturările ariene şi sabeliene ale dogmei corecte, sfătuind pe catehumeni

să-şi închidă urechile la discursurile partizanilor lui Arie şi să le spună că Fiul este asemenea cu Tatăl

după fire, iar pe aderenţii lui Sabelie să-i înveţe că fiinţa Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh este unică,

dar sunt trei persoane.149 Sfântul Ioan aseamănă apoi Botezul cu o nuntă spirituală- Οτι γάρ γαμος

πνευματικός έστι τά ένταύϑα τελούμενα.150 Logodnica lui Hristos este Biserica, ieşită din coasta lui

Hristos, pe cruce, în timpul somnului morţii Sale trupeşti; fiind formată din creştini, fiecare suflet devine

logodnica lui Hristos prin Botez, Care îl face să intre in Biserică şi să devină părtaş la toate prerogativele

ei. Sfântul Ioan foloseşte, de altfel, o comparaţie paulină (vezi II Cor. 11, 2: ,,V-am logodit unui singur

bărbat, ca să vă înfăţişez fecioară curată înaintea lui Hristos”). Bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu este

aceea care spală, curăţeşte, iartă şi uită păcatele şi fărădelegile care urâţesc făptura umană a logodnicei,

făcând din ea mireasă curată, frumoasă şi vrednică de cămara Lui de nuntă. Aici însă nu e vorba de o

unire carnală, ci de una spirituală; Mirele (Hristos) nu caută aici frumuseţe trupească, ci sufletul, ori ce

fel ar fi el; nu cere nici avere, ci pune o singură condiţie: uitarea trecutului şi bunăvoinţă pentru viitor.

Botezul este în acelaşi, timp un contract sau o învoială spirituală între Hristos şi candidatul la botez.

După cum în viaţa civilă se încheie contracte (acte scrise) între cel care încredinţează cuiva bunurile sale

şi cel care le primeşte, tot aşa şi aici, între catehumen şi noul său stăpân, de la care el primeşte bunuri

invizibile şi perceptibile numai cu ochii credinţei, se încheie o convenţie, un contract sau un legământ,

scris nu pe hârtie şi nu cu cerneală, ci în Dumnezeu, prin spirit; căci cuvintele angajamentelor rostite de

147 Cateheza II, 21, din ed A. Wenger, p. 145, apud Pr. Prof. Ene Branişte , Explicarea botezului în catehezele baptismale..., , p. 519.148 Cateheza II ad iluminandos, P.G., 49, 240, apud Pr. Prof. Ene Branişte , Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 519.149 Cateheza I, 20-22, din ed A. Wenger, p. 119, apud Pr. Prof. Ene Branişte , Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 519.150 Cateheza I, 1 şi Cateheza VI, 24, din ed A. Wenger, p. 108, apud Pr. Prof. Ene Branişte , Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 519.

44

catehumeni aici pe pământ sunt înscrise în cărţile cereşti de către îngeri, care participă nevăzuţi la

săvârşirea Botezului şi ele vor rămâne neşterse pe vecie în ochii şi urechile Stăpânului ceresc151.

Se recomandă deci cu străşnicie respectarea contractului semnat la Botez, căci nu există alta cruce,

nici o a doua iertare a păcatelor prin baia naşterii din nou, spune Sfântul Ioan, afirmând unicitatea şi

irepetabilitatea botezului. Căci este mai uşor să păstrezi haina albă a Botezului, decât să recâştigi

puritatea ei cu lacrimi şi cu pocăinţă, după ce ai pătat-o cu murdăria păcatelor. Acela care poate să

rămână curat, rămâne toată viaţa sa un neofit sau proaspăt luminat νεοφώτιστος, meritând pe drept acest

nume de cinste. Semnul sfânt al crucii, făcut la ungere, este ca o pecete pusă pe fruntea catehumenului.

Cea de a doua ungere prebaptismală (ungerea completă a trupului) se face ,,pentru a întări toate

mădularele lor (ale catehumenilor) şi pentru a le face invulnerabile împotriva săgeţilor celui rău”152 .

Dezbrăcarea şi goliciunea candidaţilor, care se făcea de altfel în vederea coborârii lor în apa

botezului, care urma îndată, aminteşte şi goliciunea primilor oameni în paradis şi nu constituie nici un

motiv de ruşine. ,,Adam şi Eva erau goi şi nu cunoşteau ruşinea înainte de a fi primit haina păcatului,

care i-a umplut de ruşine. Aici însă nu există nici un motiv de ruşine. Căci piscina botezului este cu mult

mai bună decât paradisul. În ea nu este şarpele, ci Hristos, Care face slujba iniţierii pentru renaşterea

prin apă şi prin Duh Sfânt. Nu există aici arbori frumoşi şi plăcuţi la vedere, ci harismele Duhului, Nu e

aici pomul cunoştinţei binelui şi răului, nici lege, nici porunci, ci harul şi darurile.”153

Botezul (afundarea în apă). ,,Botezul este moarte şi înviere” (καί γάρ ταφός έστί καί ανάστασις),

spune Sfântul Ioan, rezumând lapidar cunoscuta concepţie fundamentală despre simbolismul botezului,

formulată iniţial de Sfântul Apostol Pavel şi reluată, apoi, într-un fel sau altul, de toţi mistagogii epocii

patristice. ,,Căci este îngropat omul cel vechi în păcat şi înviază cel nou, înnoit după chipul Ziditorului”,

continuă el, citând Apostolul neamurilor (comp. Col. 2, 12 şi 3, 10). ,,Ne dezbrăcăm şi ne îmbrăcăm:

dezbrăcăm adică haina cea veche, cea pângărită de mulţimea păcatelor, şi îmbrăcăm .pe cea noua,

neatinsă de nici o pată. Dar ce spun? Ne îmbrăcam în Hristos însuşi; căci câţi în Hristos v-aţi botezat -

spune (Sfântul Pavel) - în Hristos v-aţi şi-mbrăcat (Gal, III, 27) . Prin coborârea în sfintele ape, se

înmormântează omul cel vechi şi înviază cel nou, cel reînnoit după chipul Celui ce 1-a zidit. Atunci, prin

cuvintele preotului şi prin mâna sa, survine pogorârea Sfântului Duh şi din ape se ridică un alt om în

locul celui vechi, un om spălat de toată întinăciunea păcatelor, dezbrăcat de haina veche a păcatului şi

îmbrăcat în veşmântul cel împărătesc”154

151 Cateheza II, 17, din ed A. Wenger, p. 143, apud Pr. Prof. Ene Branişte , Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 520.152 Cateheza II, 24, din ed A. Wenger, p. 147, apud Pr. Prof. Ene Branişte , Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 520.153 Cateheza II, din ed A. Wenger, p. 28, apud Pr. Prof. Ene Branişte , Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 521.154 Cateheza II, 25, din ed A. Wenger, p.147, apud Pr. prof. Ene Braniște, Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 521.; vezi şi Magis. Munteanu Alexandru Armand, op. cit., p. 966.

45

Sfântul Ioan nu uită să sublinieze, cu acest prilej, dogma ortodoxă despre omousietatea şi

inseparabilitatea persoanelor Sfintei Treimi, în numele Căreia se face Botezul; el repetă, totodată şi o

altă idee, des afirmată în scrierile sale, şi anume rolul de simplu organ al Duhului, pe care îl are preotul

săvârşitor al Botezului şi al Tainelor în general, ceea ce explica şi forma impersonală (pasivă) a formulei

sacramentale clasice a Botezului: ,,Botează-se X...”. ,,Şi pentru ca să înveţi şi de aici că una este fiinţa

Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh într-un chip potrivit se face şi predarea (savârşirea) Botezului.

Căci atunci când preotul rosteşte : Botează-se X in numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfintului Duh, îi

scufundă şi ii ridică din nou capul de trei ori, pregătindu-1 să primească pogorârea Duhului prin

această ceremonie mistică. Pentru că nu preotul singur este cel ce scufundă capul (catehumenului), ci şi

dreapta lui Hristos. Iar aceasta se arată şi din înseşi cuvintele celui ce botează. Căci nu zice: Eu botez

pe X , ci : Se botează X..., arătând că el însuşi este numai un slujitor al harului şi că el doar împrumută

mâna lui, pentru că spre aceasta a fost rânduit de către Duhul; dar cel ce plineşte (săvârşeşte) toate

este Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea nedespărţită. Aşadar, credinţa în aceasta ne hărăzeşte

iertarea păcatelor, iar mărturisirea aceasta ne dăruieşte înfierea”155 .

Sfântul Ioan face şi el cunoscuta paralelă, care se găseşte mai înainte la Sfântul Chiril al

Ierusalimului, între Botezul creştin şi trecerea evreilor prin Marea Roşie, privită în general, în literatura

mistagogică patristică drept tip sau preînchipuire simbolică a Botezului. Botezul este pentru creştini ceea

ce a fost pentru evrei eliberarea din robia Egiptului: ,,să nu ne mai gândim deci la robia şi la cărămizile

Egiptului. Prin Botez noi ne-am învrednicit a vedea mai mari minuni şi a dobândi mai mari favoruri

decât evreii la ieşirea lor din Egipt. Ei au văzut pe faraon înecându-se cu armata sa ; tu ai văzut pe

diavol înghiţit de ape cu armele lui. Evreii au trecut marea, tu ai trecut prin moarte. Ei au fost izbăviţi

de egipteni, tu ai fost eliberat de diavol. Ei au scăpat de o robie barbară; tu ai scăpat de robia, mai

grea, a păcatului. Evreii s-au învrednicit să vadă faţa luminată a lui Moise; noi am văzut pe Hristos în

slava Sa. Ei erau însoţiţi de Domnul prin graţia lui Moise; noi suntem însoţiţi de Hristos însuşi. Pentru

evrei după ieşirea din Egipt a urmat pustiul, pentru noi urmează cerul. Ei erau conduşi de Moise, iar

noi de Dumnezeu însuşi, Care este călăuzitorul şi comandantul nostru. Moise a procurat compatrioţilor

săi în pustie numai mană şi apă din stâncă, nouă Dumnezeu ne dă hrana vieţii veşnice şi ne adapă din

izvoarele nesecate ale Sfântului Duh, care izvorăsc din sfânta masă, aşezată în mijlocul bisericii”.156

Riturile postbaptismale. Prin sărutarea iubirii frăţeşti, pe care credincioşii o dau neofiţilor la

ieşirea lor din apa Botezului, ei împărtăşesc cu aceştia bucuria eliberării din robia păcatului şi a

diavolului şi intrarea în starea cea nouă, de fii preaiubiţi, poftiţi la masa Împărătească. Această sărutare

155 Cateheza II, 26, din ed A. Wenger, p. 143-147,.apud Pr. prof. Ene Braniște, Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 522.156 Cateheza III, 24-25, din ed A. Wenger, p. 105, Pr. prof. Ene Braniște, Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 522.

46

reprezintă şi o împlinire a poruncii Mântuitorului de a ne împăca cu fraţii noştri înainte de a ne aduce

darurile la altar, dar e şi o sărutare mistică, sfânta, după cuvântul Apostolului, căci gura cu care sărutăm

şi pe care o sărutăm este intrarea templului lui Hristos, în care s-a prefăcut trupul nostru prin Botez; ea

trebuie făcută deci cu conştiinţă curată şi fără nici un gând ascuns sau rău157. Neofiţii sunt conduşi apoi

la înfricoşătoarea masă, unde vor gusta din Sfântul Trup şi Sânge, devenind locaş al Duhului

(οίκητήριον γινονται τού Πνεϋματος) şi ca unii ce sunt îmbrăcaţi cu Hristos, ei apar ca nişte îngeri

pământeşti, strălucind ca razele soarelui.

Efectele botezului. Sfântul Ioan vorbeşte, cu o deosebită stăruinţă, despre efectele Botezului, nu

numai în Catehezele baptismale, ci şi în unele din omiliile sale exegetice. El accentuează, mai mult

decât alţi Sfinţi Părinţi, puterea curăţitoare a botezului, care spală în apele lui orice păcat, oricât de mare:

,,Chiar dacă cineva este moleşit ori desfrânat, ori idolatru, chiar dacă ar fi făcut orice rău, chiar dacă

ar fi plin de toată răutatea omenească, totuşi, dacă se va pogorî în cristelniţa apelor (είς τήν τών

ύδατων κολυμβήϑραν), va ieşi din dumnezeieştile valuri mai curat decât razele soarelui”. Amintind ceea

ce spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni 6, 11 : ,,Şi aşa aţi fost unii, dar v-aţi spălat,

v-aţi sfinţit, v-aţi îndreptat în numele Domnului nostru Iisus şi în Duhul Dumnezeului nostru”, Sfântul

Ioan adaugă : ,,Noi ne vom strădui să vă arătăm că cei ce se apropie de baia (botezului), devin curaţi de

orice răutate ; dar cuvântul nostru a arătat mai mult: că ei devin nu numai curaţi, ci şi sfinţi şi drepţi.

Căci Sfântul Apostol nu spune numai : Aţi fost spălaţi..., ci : Aţi fost sfinţiţi şi aţi fost îndreptaţi... După

cum o scânteie care cade în vâltoarea apelor se stinge îndată, tot aşa păcatul omenesc, căzând în

colimvitra dumnezeieştilor ape, se scufundă şi se nimiceşte. Botezul se numeşte regenerare, tocmai

pentru că el este o nouă creaţie, o zidire din nou. Aşa cum o statuie de aur, întunecată de fum, de

vechime, de rugină sau de praf, dacă este retopită îşi recapătă strălucirea iniţială, tot aşa Botezul este ca

o topitoare a Duhului, în care firea noastră, întinată de urmele păcatului, e retopită prin focul harului,

redobândindu-şi strălucirea curăţiei originare şi plămădind un om nou din cel vechi”158.

Vorbind în altă parte tot despre efectele botezului, Sfântul Ioan subliniază că neofitul este o făptură

cu totul nouă, amintind cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ,,Dacă cineva este în Hristos, el este o făptură

nouă” (II Cor. 5, 17). Harul lui Dumnezeu remodelează şi toarnă din nou sufletele, făcând din ele altele

decât cele dinainte, nu transformând natura, ci schimbând voinţa şi luminând ochiul minţii, pentru a

vedea limpede urâciunea păcatului şi frumuseţea virtuţii. Foştii idololatri adoră acum pe Ziditorul

făpturii şi dispreţuiesc pe idolii adoraţi. Ei au devenit membri ai unei alte cetăţi, ai Ierusalimului ceresc,

157 Cateheza III, din ed. A. Wenger, p. 145, apud Pr. prof. Ene Braniște, Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 523.158 Cateheza I ad iluminandos, P.G., 49, p. 526-527, apud Pr. prof. Ene Braniște, Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 523.

47

noi soldaţi ai lui Hristos (οί νέοι τού Χριστού στρατιώται), soldaţi duhovniceşti (στρατιώται πευματικοί)

ai Bisericii.159

Într-o altă cateheză a sa, Sfântul Ioan descrie şi enumeră, cu ştiuta-i solemnitate oratorică şi într-o

minunată gradaţie, efectele multiple ale Botezului. ,Neofiţii sunt ca nişte stele care strălucesc pe pământ

mai mult decât stelele pe ceruri; acelea dispar la venirea zilei, acestea încep să strălucească o dată cu

ziua cea neapusă a învierii lui Hristos şi vor străluci şi mai puternic în ziua cea înfricoşată a arătării Lui

din urmă, când «drepţii vor străluci ca soarele în împărăţia cerurilor» (Matei 13, 43). «Cei ce ieri erau

robi, acum sunt liberi (Matei 8, 36) şi cetăţeni ai Bisericii; cei ce mai înainte erau în ruşinea păcatelor,

sunt acum în siguranţă şi în dreptate. Căci ei sunt nu numai liberi, ci şi sfinţi, nu numai sfinţi (Rom. 1, 7)

ci şi drepţi (Rom. 2, 13), nu numai drepţi ci şi fii (Rom. 8, 14), nu numai fii ci şi moştenitori (Rom. 8,

17), nu numai moştenitori ci şi fraţi (Matei 12, 50) ai lui Hristos, nu numai fraţi ai lui Hristos, ci şi

împreună-moştenitori (Rom. 8, 17), nu numai împreună-moştenitori ci şi mădulare (I Cor. 6, 15), nu

numai mădulare, ci şi templu (I Cor. 3, 16), nu numai templu ci şi organe ale Duhului”.160

După botez, Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe neofiţi: ,,Fugiţi de toate ispitele diavolului,

împodobiţi-vă cu zelul pentru virtute, frecventaţi biserica, petreceţi-vă ziua în rugăciune şi mulţumire, în

lectură şi zidire sufletească, în conversaţii spirituale, căci Botezul nu foloseşte la nimic, dacă după

Botez continuăm a duce o viaţă nedemna.”161

Nu se menţionează nicăieri la Hrisostom ungerea postbaptismală (mirungerea sau confirmarea),

care, fără îndoială, se savârşea şi la Antiobia, ca şi în alte părţi ale lumii creştine din acel timp, îndată

după botez. Se menţionează însă conducerea neofiţilor la dumnezeiasca Masă, unde ei gustau din Trupul

şi din Sângele Domnului, deci împărtăşirea pentru prima oară a neofiţilor, care avea, desigur, loc în

cadrul liturghiei credincioşilor din noaptea Paştilor, la care ei aveau dreptul să ia acum parte pentru

prima oară.162

4.3. Botezul şi Mirungerea în operele Sfântului Ambrozie: ,,De Sacramentis” şi ,,De Mysteriis

Sfântul Ambrozie nu insistă asupra tipicului sau canonului ritual, ci accentul, cade pe semnificaţia

sau valoarea sacramentală a acestuia. Evenimentul central care îl preocupă pe episcopul Ambrozie este

intrarea în Biserică prin intermediul Sfintelor Taine. Folosind elemente din cele două lucrări (De

159 Cateheza IV, 13, din ed. A. Wenger, p. 190, apud Pr. prof. Ene Braniște, Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 523.160 Cateheza III, 1-5, din ed. A. Wenger, p. 151-153, apud Pr. prof. Ene Braniște, Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 524.161 Omilia XI la Evanghelia după Matei, 6, P.G., 57, 198,apud . Pr. prof. Ene Braniște, Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 524162 Cateheza IV, 4, din ed. A. Wenger, p. 184, apud Pr. prof. Ene Braniște, Explicarea botezului în catehezele baptismale..., p. 516.

48

Sacramentis şi De Mysteriis), se va încerca aflarea rânduielii iniţierii în creştinism, aşa cum era în

Biserica din Milano, pe vremea Sfântului Ambrozie.

Ceremonia începea în ajun de Paşti. Înainte de Botez, Sfântul Ambrozie aminteşte de rânduiala

deschiderii urechilor si a nărilor : ,,Effeta, adică : Deschide-te, ca oricine va să vină la har să cunoască ce

va fi întrebat, să fie dator să ţină minte ce să răspundă”163 . Acelaşi rit este amintit şi în De sacramentis164

originea lui fiind în minunea vindecării unui surdomut de către Mântuitoru1 (Marcu 7, 8). Cel care

săvârşea acest rit era episcopul.

Candidatul intra în baptisteriu şi primea ungerea prebaptismală de la preot şi diacon165. După

această ungere urmau lepădările. Candidatul era întrebat de două ori dacă se leapădă de diavol şi de

patimile lumii, la care el răspundea : ,,Mă lepăd”. ,,Te lepezi de satana, şi de lucrurile lui? Te lepezi de

păgânătate şi de desfătările ei”166, întreba săvârşitorul botezului pe candidat. Lepădarea se făcea cu faţa

spre apus, după care urma întoarcerea spre răsărit167, ceea ce însemna orientarea vieţii noastre spre

Hristos.

Îndată după lepădări preotul începea sfinţirea apei. În această parte a slujbei se disting trei

momente principale: Exorcizmele asupra apei; Invocarea Sfintei Treimi; Rugăciunea de sfinţire. ,,A

coborât Hristos, a coborât şi Duhul Sfânt. De ce a coborât mai întâi Hristos şi după aceea Sfântul Duh,

deşi forma şi rânduiala botezului este ca să fie sfinţită mai întâi apa şi apoi să coboare cel ce se

botează? Într-adevăr, îndată ce intri în baptisteriu preotul face mai întâi exorcizarea apei după firea ei,

apoi rosteşte invocarea şi rugăciunea ca să se sfinţească apa şi să fie prezentă puterea Treimii celei

veşnice. Aşadar, Hristos a coborât în apă şi a coborât şi Duhul Sfânt ca un porumbel, şi însuşi

Durnnezeu-Tatăl a vorbit din cer. Ai aici prezenţa Treimii.”168

Botezul se făcea pe vremea Sfîntului Ambrozie în baptisterii unde erau prezenţi arhiereul, preoţi şi

diaconi: ,,Ai venit la apa botezului, ai coborât în ea, ai căutat la marele preot (arhiereu), ai văzut în

baptisteriu pe diaconi şi pe preoţi”.169

Aici, la apa din piscina botezului, episcopul verifica încă o dată credinţa candidaţilor în Sfânta

Treime, care constituia una din condiţiile esenţiale ale primirii tainei. El punea acestora trei întrebări, la

care ei răspundeau «cred» şi de fiecare dată episcopul afunda pe candidat cu capul în apă: ,,Crezi în

163 Sfântul Ambrozie, De Mysteriis, I, 3, în ,,Studii Teologice”, XVII (1965), nr. 5-6, p. 287.164 Sfântul Ambrozie, De Sacramentis, I, 2, trad.rom. de Pr. Prof. Ene Branişte, în ,,Studii Teologice”, XIX (1967), nr. 9-10, p. 570; vezi şi Magis. Vasile I. Bria, Elemente cultice şi dogmatice în Lucrările Sf. Ambrozie: De Sacramentis şi De Mysteriis, în ,,Ortodoxia”, XII (1960), nr. 3, p. 340.165 Magis. Vasile I. Bria, Elemente cultice şi dogmatice ...., p. 341.166 Sf. Ambrozie, De Sacramentis I, c.II, 5, trad. rom. cit., p. 571; De Mysteriis, II, 5, op. cit., p. 288, unde se rezumă conţinutul acestei lepădări.167 Sf. Ambrozie, De Mysteriis, II, op. cit., p. 288.168 Sf. Ambrozie, De Sacramentis I, c.V, 18-19, trad. rom. cit., p. 573.169 Ibidem, II, c. VI, 16, p. 577.

49

Dumnezeu-Tatăl, Atotţiitorul ? Crezi în Domnul nostru Iisus Hristos şi în crucea Lui ? Crezi în Duhul

Sfânt ?”170

Îndată după botez neofiţii primeau o ungere, făcută de episcop171, aceasta fiind socotită drept

întărire şi desăvârșire a botezului. În rânduiala botezului este amintită, după această ungere, lectura din

Ioan XIII172, după care însuşi episcopul spăla picioarele noilor botezaţi: ,,Încingându-se deci marele

preot, ţi-a spălat picioarele.”173

Drept semn al nevinovăţiei, cei botezaţi îmbrăcau haine albe, după care urma o nouă fază a

iniţierii: e vorba de ,,spirituale signaculum”, adică Taina Mirungerii174. La aceeaşi taină se referă şi

expresia ,,quando consignavis”. Sfântul Ambrozie nu ne spune, cum se făcea Ungerea cu sfântul Mir,

însă el zice că această ungere revarsă asupra celui nou-botezat cele şapte daruri ale Sfântului Duh, este

energie dumnezeiască spre punerea în lucrare a virtuţilor: ,,Urmează pecetea duhovnicească, pentru că

ceea ce rămâne după botez se face ca o desăvârşire, atunci când la invocarea preotului, se revarsă

Duhul Sfânt, Duhul înţelepciunii și al înţelegerii, Duhul sfatului şi al puterii, Duhul cunoaşterii şi al

evlaviei, Duhul temerii de cel sfânt, ca cele şapte virtuţi ale Duhului”.175

Spălată prin aceste mari taine, mulţiimea numeroasă a neofiţilor se îndrepta spre altar, pentru a

primi pentru prima dată Sfânta Împărtăşanie. Acum ,,ceea ce ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit...

pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El” (I Cor. 2, 9).

Explicarea dată de Sfântul Ambrozie riturilor Botezului şi Mi rungerii . Sfântul Ambrozie, vorbind

de simbolismul tainelor, nu dorește să neglijeze realitatea lor. El insistă în catehezele sale că noi trebuie

să fim siguri de eficacitatea acestora, și nu concepe trăirea creştină despărţită de harul tainelor. Fiecare

act din rânduiala botezului îşi are simbolismul şi rostul său atât în istoria Vechiului cât şi în a Noului

Testament.

Botezul creştin a fost preînchipuit în Vechiul Testament de potopul lui Noe176 şi de trecerea

evreilor prin Marea Roşie177. Apa şi Duhul Sfânt curăţesc păcatele, şi sunt de neapărată trebuinţă în

Taina Sfântului Botez. ,,Căci ce este apa fără crucea lui Hristos? O materie obişnuită, fără nici o putere

pentru Taină. Şi dimpotrivă, nici fără apă nu poate fi taina renaşterii: ,,Căci de nu se va naşte cineva

din apă şi din Duh, nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu”(Ioan 3, 5)178.

170 Ibidem, II, c. VII, 20, p. 578; Sf. Ambrozie, De Mysteriis, V, 28, op. cit., p. 293171 De sacramentis, III, c.I, 1,în trad în rom. cit, p. 579; De Mysteriis, VI, 29, op. cit., pp. 293-294; Magis. Vasile I. Bria, Elemente cultice şi dogmatice ..., p. 342.172De sacramentis, III, c.I, 4, , în trad în rom. cit p. 580; De Mysteriis, VI, 31, op. cit., p. 294; Magis. Vasile I. Bria, Elemente cultice şi dogmatice ..., p. 343.173 De Mysteriis, VI, 31-33, op. cit., p.294.174 De sacramentis, III, c.II, 8, în trad în rom. cit, pp. 581-582; De Mysteriis, VII, 42, op. cit., pp. 296-297; Magis. Vasile I. Bria, Elemente cultice şi dogmatice ..., p. 343.175 De sacramentis, III, c.II, 8, în trad în rom. cit, pp. 583176Ibidem, II, c.I, 1, op. cit, p. 574.177 Ibidem, I, VI, 20, p. 573; De Mysteriis, III, 12, op. cit., pp. 289-290.178 De Mysteriis, IV, 20, op. cit., p. 291.

50

În apă se îngroapă toată fărădelegea. Baptisteriul sau cristelniţa preînchipuie cel de al doilea cort al

templului (Sfânta Sfintelor) Vechiului Testament: ,,La ce ţinteşte aceasta? Ca să pricepeţi ce este al

doilea cort, în care preotul v-a făcut să intraţi, în care marele preot intră de obicei o singură dată pe

an, adică baptisteriul, unde a înflorit toiagul lui Aaron”179. De asemenea, baptisteriul este asemănat cu o

piscină: ,,După aceea ai venit mai aproape; ai văzut piscina (baia botezului)”180.

Cei care ies din ea sunt renăscuţi la o noua viaţă, plină de har şi adevăr. Cuvintele pe care preotul

le rosteşte în rugăciunile botezului sunt cuvintele cereşti ale lui Hristos: ,,Aşadar, să luăm acum seama.

Vine preotul, rosteşte rugăciunile la apa botezului, cheamă numele Tatălui, prezenţa Fiului şi a

Sfântului Duh, folosindu-se de cuvintele cereşti care sunt ale lui Hristos”181. Această invocare îşi face

efectul indiferent de vrednicia sau meritele slujitorilor.

Ungerea prebaptismală e comparată de Sfântul Ambrozie cu ungerea atleţilor lui Hristos (I Cor. 9,

25). Cel care nu va fi botezat în numele Sfintei Treimi, nu poate dobândi iertare de păcate şi darul

Sfântului Duh. Prin botez noi murim pentru păcatele noastre şi înviem în Dumnezeu prin harul lui

Hristos: ,,Este deci o moarte, dar nu o moarte adevărată a trupului, ci în asemănare; căci atunci când te

scufunzi în apa botezului, iei asupra ta asemănarea morţii şi îngropării lui Hristos, primeşti taina crucii

lui. Cuiul lui Hristos să te ţină pe tine când slăbiciunea firii omeneşti te cheamă înapoi”182. Suntem

botezaţi într-un singur nume, adică în numele Tatălui si al Fiului şi al Sfântului Duh, pentru că prin acest

nume toţi am fost mântuiţi spre harul vieţii.

După botez primim Taina Ungerii cu Sfântul Mir drept pecete a vieţii celei veşnice: ,,După aceea,

desigur, te-ai ridicat la preot; ia seama ce a urmat. Acesta este mirul de care şi Solomon spune: «Mir

vărsat este numele tău, pentru aceea te-au îndrăgit fecioarele şi te-au tras la ele" (Cânt. Cânt. 1, 2). De

asemenea David spune: «Ca mirul pe cap, care coboară pe barbă, pe barba lui Aaron» (Ps. 130, 11-

12). Asemenea harului duhovnicesc, prin ungerea cu Sfântul Mir suntem unşi pentru împărăţia lui

Dumnezeu.”183

Sfântul Ambrozie menţionează că îndată după botez li se spală neofiţilor de către arhiereu

picioarele184, obicei care mai târziu a fost înlăturat din cauza mulţimii celor care se botezau. În această

spălare a picioarelor stă slujirea smereniei, căci Domnul spune: ,,Dacă Eu Domnul şi Învăţătorul vostru,

v-am spălat picioarele, cu atât mai mult şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unul altuia”( Ioan XIII, 14).

Se spălau numai picioarele: ,,fiindcă Adam a fost ispitit de diavolul şi i s-a vărsat venin peste picioare,

179De sacramentis, IV, c.I, 2, op. cit, p. 583. 180 Ibidem, I, c. III, 9, p. 572.181 Ibidem, II, c. V, 14, p. 577.182 De sacramentis, II, c. VII, 23, trad. rom. cit., pp. 578-579.183 De Mysteriis, VI, 29, op. cit., pp.293-294.184 De sacramentis, III, c.I, 4, , trad. rom. cit., p. 580.

51

pentru ca să vină un sprijin mai mare al sfinţirii tocmai în partea aceea asupra căreia şarpele şi-a întins

cursa, pentru ca după aceea să nu te mai poată doborî niciodată”185.

După spălarea picioarelor, neofiţii se îmbrăcau în veşminte albe, ca să arate că s-au dezbrăcat de

haina păcatelor şi s-au îmbrăcat în veşmântul curat al nevinovăţiei. Veşmintele neofiţilor sunt asemănate

cu veşmântul lui Hristos şi cu slava învierii Sale. ,,Având Biserica aceste veşminte, dobândite prin baia

renaşterii, spune în Cântărea Cântârilor : «Neagră sunt şi frumoasă fiice ale Ierusalimului» (1, 4—5).

Neagră prin şubrezenia firii omeneşti, frumoasă prin har. Privind fiicele Ierusalimului aceste veşminte,

spun mirate : «Cine este aceasta, care se urcă albită? (Cânt.Cânt.VII.). Aceasta era neagră, cum s-a

făcut dintr-o-dată albă?”186 Din cele expuse până acum cu privire la rânduiala şi explicarea Botezului şi

Mirungerii, rezultă că Sfântul Ambrozie are o concepţie realistă despre Sfintele Taine; el pune accentul

pe harul existent în ele, care constituie elementul de bază în trăirea duhovnicească.

Scrierile De mysleriis şi De sacramentis reprezintă o mărturie de valoare a tradiţiei creştine

apusene din veacul al IV-lea. Ele conţin elemente de mare însemnătate pentru rânduiala şi explicairea

Tainelor iniţierii creştine din acea vreme.

Sfântul Ambrozie rămâne cel mai strălucit dintre episcopii care au ilustrat în Biserica Veche

scaunul episcopal, de la Milan. Trăitor în epoca de aur a creştinismului, el ne-a lăsat scrieri de o

deosebită valoare cu privire la perioada de înflorire a catehumenatului. Personalitatea sa străluceşte

alături de cea a altor mari mistagogi ai acelei epoci, ca cea a sfântului Chiril al Ierusalimului, Sfântul

Ioan Hrisostom, Teodor de Mopsuestia şi alţii. Cateheza baptizmală a Sfântului Ambrozie are fără

îndoială o orientare practică, o adaptare la problemele şi situaţia Bisericii din acea vreme şi din eparhia

sa.

4.4. Taina Botezului şi Mirungerii în descrierea şi explicarea lui Teodor de Mopsuestia

Rânduiala Botezului şi a Mirungenii, descrisă de Teodor de Mop suestia . În comparaţie cu Sfântul

Chiril al Ierusalimului şi Sfântul Ambrozie la care se găseşte o explicaţie completă şi sistematică a ri-

tualului Tainelor de iniţiere, la Teodor de Mopsuestia această explicare este presărată fragmentar în

textul Catehezelor sale; în schimb rânduiala Botezului pare că reiese destul de clar din referinţele sale.

În această rânduiala se disting două părţi: O parte premergătoare Botezului, care constă din

înscrierea numelui şi exorcizme, slujba propriu-zisă a Botezului.

Cel care dorea să primească Sfântul Botez trebuia să vină la Biserică însoţit de naşul său187. Preotul

Îl întreba pe candidat despre viaţa lui, dacă este pregătit pentru a dobândi dreptul de cetăţenie al acestei 185Ibidem, III, c.I, 7, trad. rom. cit, p. 581; De Mysteriis, VI, 31-33, op. cit., pp. 293-294.186 De Mysteriis, VII, 34-35, op. cit., p. 295.187 Teodor de Mopsuestia, Ritus Baptismi et Missae, translatus ab Adolfo Rucker, 1933, pp. 10-18, apud Drd. Iulian A. Şchiopu, Rânduiala şi explicarea slujbei Botezului şi a Mirungerii la Teodor de Mopsuestia, în ,,Studii Teologice”, XX (1968), nr.7-8, p. 553.

52

cetăţi (a Bisericii), iar cel care dădea răspunsul la întrebările preotului era naşul, sau cel ce făgăduia. ,,Cu

adevărat el se numeşte promiţător (naş), pentru că din mărturia lui se cunoaşte vrednicia celui care

vine la botez.”188 Naşul era cel care înscria pe candidat în cartea (registrul) bisericii, iar alături îşi înscria

şi numele său.

După înscriere urmau exorcizmele. Candidatul stătea dezbrăcat de hainele exterioare, desculţ, cu

picioarele pe nişte haine păroase, pentru a-şi aduce aminte de păcatele trecute: ,,Stai cu mâinile întinse

după chipul celui care se roagă şi având ochii lăsaţi în jos, ca şi cum ai vrea sa-1 îndupleci spre

îndurare pe judecător”189.

Exorciştii190 cu voce puternică, timp îndelungat, cereau ca duşmanul (diavolul) să fie alungat

departe. După exorcizare, în perioada premergătoare Botezului, candidaţii trebuiau să înveţe Simbolul

credinţei şi Tatăl nostru şi să mediteze continuu la cuvintele acestora.

De îndată ce sosea timpul primirii tainei, candidatul, însoţit de către diacon, era condus în faţa

preotului pentru a se mărturisi şi a face făgăduinţă lui Dumnezeu, adică să mărturisească adevărurile de

credinţă şi să promită că le va păstra cu tărie şi nu le va lepăda niciodată, ,,ci până la sfârşitul vieţii vei fi

statornic în mărturisirea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh”.191

La îndemnul preotului, cel ce urma să primească Sfântul Botez făcea lepădarile rostind

următoarele cuvinte: ,,Mă lepăd de satana şi de îngerii lui şi de toate rătăcirile lui şi de toată oştirea lui

şi de toate amăgirile lui şi de lume şi fac legământ şi cred şi mă botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al

Sfântului Duh.”192 Aici are loc şi se desfăşoară, cum zice Teodor de Mopsuestia, un fel de proces al

omului cu diavolul, proces în care Satana, pârâtorul, pierde procesul şi omul este achitat şi eliberat de

sub robia lui193. Acum s-a şters „zapisul păcatelor”, zapis pe care Hristos 1-a pironit pe Cruce (Col. 1,

14).

În timpul lepădărilor, preotul îmbrăcat într-o haină albă de in, însemna pe frunte cu untdelemn pe

candidat,194 rostind formula: ,,Se însemnează (X) în numele Tatălui şi al Fiului şi ai Sfântului Duh”, iar

naşul întindea o faşă de in peste capul viitorului creştin, semn al libertăţii la care acesta era chemat.

Acum preotul începea sfinţirea apei. ,,După ce apa era sfinţită prin rugăciunea preotului şi

coborârea Sfântului Duh, candidatul, dezbrăcându-se intra în apă. Ridicându-şi mâinile şi punându-le

peste capul celui ce se boteza, preotul îl afunda cu capu1 în apă de trei ori rostind formula: Se botează

188 Idem.189 Idem ; vezi şi Magis. Munteanu Alexandru Armand, op. cit., p. 956.190 Se ştie că exorciştii făceau parte din clerul inferior şi aveau un rol bine definit în slujba botezului, acela de a face exorcismele; despre exorisme şi exorcişti vezi Pr. Vasile Coman, Exorcişti în Dreptul Bisericesc, Braşov, 1945.191 Teodor de Mopsuestia, Ritus Baptismi et Missae..., apud Drd. Iulian A. Şchiopu, op. cit., p. 553.192 Ibidem, p. 554.193 Teodor de Mopsuestia, Omilia catehetică XIII, a doua despre Botez, trad.rom cit., p. 303.194 Este vorba de ungerea prebaptismală, pe care şi Sf. Ambrozie o aminteşte în De sacramentis, I, c.II, 4, trad.rom. cit., p. 571.

53

(X) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”195 Îndată ce ieşea din apă, noul creştin era

îmbrăcat într-o haină albă strălucitoare, semn al veacului ce va să fie, iar preotul îl ungea cu Sfântul Mir.

Taina ungerii cu Sfântul Mir, fiind strâns legată de cea a Sfântului Botez este doar menţionată la

Teodor de Mopsuestia care se mulţumeşte să spună: ,,Aşadar, după ce ai primit harul botezului şi te-ai

înveşmântat în haina albă şi curată, se apropie preotul de tine şi te însemnează pe frunte, spunând:

«Însemnează-se (X), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh».”196

Explicarea riturilor Botezului şi Mirungerii. În ceea ce priveşte explicarea riturilor Botezului şi

Mirungerii la Teodor de Mopsuestia se poate spune că aceasta este prea puţin dezvoltată. El nu

menţionează nici un simbol sau preînchipuire a Botezului şi a Mirungerii în istoria Vechiului şi a Noului

Testament. Este mai mult o interpretare literală şi doctrinară, decât simbolică.

La Teodor de Mopsuestia Biserica este asemănată cu o cetate, iar cel ce se botează devine

cetăţeanul ei. Preotul este asemenea unui administrator şi prin mijlocirea lui încheiem legământ cu

Dumnezeu şi facem făgăduinţele că vom deveni credincioşii Lui şi soldaţii Lui, fiind statornici în

făgăduinţele noastre în vecii vecilor197.

Prin exorcisme se îndepărtează diavolul şi de aceea se spune: ,,Mă lepăd de satana”. În continuare

Teodor de Mopsuestia arată ce înseamnă aceste cuvinte. Satana şi îngerii lui sunt oamenii care au primit

în orice mod răutatea lui şi o transmit şi altora; îngeri ai satanei sunt toţi cei care ascultă de voinţa lui,

pentru a duce pe oameni la cădere şi ruină198.

Preotul săvârşeşte Sfântul Botez înveşmântat în haină de in albă şi curată, pentru ca prin aceasta să

arate bucuria veacului luminii, la care noul creştin este chemat.

Ungerea cu untdelemn dinainte de botez simbolizează, după Teodor de Mopsuestia, veşmântul

nemuririi, cu care ne vom înveşmânta prin Botez. Prin această însemnare devenim ,,ostaşi ai Aceluia

care este cu adevărat împărat şi cetăţeni ai împărăţiei cerurilor.” Vălul de in simbolizează

libertatea. ,,După ce ai fost însemnat pe frunte îţi pui pe cap vălul, care este semnul libertăţii la care ai

fost chemat”199.

Ungerea cu Sfântul Mir a fost preînchipuită atunci când Duhul Sfânt în chip de porumbel a venit şi

s-a oprit deasupra lui Iisus, de aceea se spune că a fost uns de Duhul (Luca 4, 18). În acelaşi fel ungerea

uleiului pătrunde şi în cei care se ung de către oameni şi nu se mai separă de ei. Astfel se prezintă

rânduiala şi explicarea Botezului şi Mirungerii după fragmentele din Catehezele lui Teodor de

Mopsuestia.

195 Teodor de Mopsuestia, Ritus Baptismi et Missae..., apud Drd. Iulian A. Şchiopu, op. cit., 554.196 Idem; vezi şi Magis. Munteanu Alexandru Armand, op. cit., p. 961.197 Drd. Iulian A. Şchiopu, op. cit., 554.198 Ibidem, p. 555.199 Teodor de Mopsuestia, Ritus Baptismi et Missae..., apud Drd. Iulian A. Şchiopu, op. cit., p. 555.

54

4.5. Rânduiala şi explicarea Botezului şi Mirungerii după arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului

Rânduiala şi explicarea botezului şi a mirungerii sunt incluse de Simeon în lucrarea ,,Despre

Sfintele Taine”(cap. 56-70). Scrisă sub formă de dialog care are loc între un cleric şi un arhiereu,

lucrarea lămureşte pe înţelesul tuturor o serie de probleme teologice de ordin liturgic şi dogmatic,

elementele liturgice şi dogmatice împletindu-se şi completându-se reciproc.

Riturile catehumenatului. Cel chemat la botez, dacă este vârstnic vine singur, iar dacă este prunc,

este adus de mama sa sau de naş. La intrarea în biserică sunt întâmpinaţi de preot, care dezleagă brâul cu

care este încins candidatul şi-l dezbracă de haine. Acesta rămâne îmbrăcat cu cămaşa, desculţ şi cu capul

descoperit, cu faţa spre Răsărit. Preotul suflă de trei ori în faţa lui şi-l însemnează cu semnul Sfintei

Cruci la frunte, la gură şi la piept, zicând de fiecare dată: ,,Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit”(Ps.

118). Ţinând mâna dreaptă pe capul candidatului, citeşte rugăciunea: ,,În numele Tău Doamne

Dumnezeul adevărului...,”200 prin care roagă pe Dumnezeu să primească pe candidat printre catehumeni.

Prin această rugăciune, candidatul primeşte calitatea de catehumen, adică starea intermediară dintre

creştin şi necreştin.

Preotul citeşte patru rugăciuni de exorcizare sau lepădare de robia vrăjmaşului diavol. Rugăciunile

de exorcizare se citeau pe vremea lui Simeon de câte trei ori, dar Simeon aminteşte şi de obiceiul vechi

al Bisericii, când exorciştii citeau de opt sau de zece ori (în fiecare zi a săptămânii), iar în a opta zi se

rosteau de arhiereul sau preotul care boteza201. Preotul suflă de trei ori peste capul candidatului, îl

însemnează din nou cu semnul Sfintei Cruci şi-l întoarce cu faţa către Apus, oficiind riturile lepădării de

satana şi al împreunării cu Hristos. La îndemnul arhiereului candidatul stă cu mâiniile ridicate şi rosteşte

formula lepădării: ,,Mă lepăd de satana şi de toate lucrurile lui...” (de trei ori). Arhiereul îi adresează

întreita întrebare : «Te-ai lepădat de Satana?», iar candidatul dă întreitul răspuns: ,,M-am lepădat şi l-am

gonit pe vicleanul de la mine”. Candidatul suflă detrei ori spre Apus şi se întoarce spre Răsărit rostind

formula ,,Şi mă împreun cu Hristos”, continuând cu rostirea întreitei mărturisiri de credinţă (Crezul).

Apoi candidatul este întrebat ,,Împreunatu-te-ai cu Hristos?”, iar el răspunde, ,,M-am împreunat cu

El”. ,,Şi te închini Lui ?”, iar acesta face de trei ori semnul Sfintei Cruci. Simeon nu aminteşte despre

răspunsul candidatului, adică despre formula: «Mă închin Tatălui şi Fiului...», aşa cum este în rânduiala

noastră. Cu faţa spre Răsărit, arhiereul citeşte o rugăciune, care era probabil cea de la sfârşitul rânduielii

catehumenalului de astăzi: „Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, cheamă pe robul Tău...”

Candidatul este dus de către preot în biserică, iar cântăreţii cântă: „Bucură-te cea plină de dar...”,

cântare, care nu mai figurează în rânduiala de astăzi a botezului. Preotul aşează pruncul în faţa sfintelor

200 Simeon nu dă începutul rugăciunilor de exorcizare, dar rugăciunile acestea erau şi pe atunci, fără îndoială aceleaşi cu cele de azi.201 Drd. Sorin Petcu, Rânduiala şi explicarea Botezului şi Mirungerii după arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, în ,,Studii Teologice”, XXIV(1972), nr. 9-10, p. 702.

55

uşi, apoi naşul, după o întreită închinăciune, îl ridică de acolo sau îl ia de mână, dacă este vârstnic, şi-l

duce către ,,scăldătoare” (colimvitră). În rânduiala de astăzi, depunerea pruncului în faţa sfintelor uşi nu

mai are loc în cadrul slujbei botezului ci numai în rânduiala de la 40 de zile de după naştere.

Rânduiala botezului. Scăldătoarea (cristelniţa) este umplută cu apă, se aprind lumini, preotul se

închină, cădeşte scăldătoarea, dă binecuvântarea mare şi diaconii rostesc ecteniile (miroanele). Arhiereul

citeşte partea I-a a rugăciunii pentru sfinţirea apei, rugându-se mai întâi în taină, pentru sine, şi apoi

rosteşte de trei ori cu glas tare: „Mare eşti, Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale !” Citeşte apoi cu

glas tare, în continuare, rugăciunea de sfinţire a apei şi făcând semnul crucii peste apă şi suflând de trei

ori în formă de cruce asupra ei rosteşte întreita formulă: „Să se sfărâme sub chipul Crucii Tale toate

puterile cele potrivnice”, continuând cu rugăciunea, „Să se depărteze de la noi...”, prin care cere ca apa

să capete puterea de a depărta pe vrăjmaşul şi de a sfinţi pe cel ce se va boteza. Apoi arhiereul

binecuvântează poporul cu formula «Pace tuturor» şi citeşte rugăciunea „Tu, cel ce ai venit la Iordan şi

ai sfinţit apele, primeşte-ne pe noi şi să fie nouă întru sănătatea sufletului şi a trupului»202.

Preotul (ori arhiereul dacă este), binecuvânteaza untdelemnul, suflă de trei ori asupra lui, îl

sfinţeşte printr-o rugăciune şi-l toarnă în apă în chipul Crucii, cântând întreita cântare «Aliluia».

Arhiereul unge pe candidat cu untdelemn la cap, rostind formula: „Unge-se (X) cu untdelemnul bucuriei,

în numele Treimii”; diaconii sau alte persoane bisericeşti continuă ungerea pe tot corpul. După ungere,

preotul ori arhiereul săvârşeşte botezul propriu-zis, prin întreita afundare în apă în numele Sfintei

Treimi, rostind formula „Botează-se robul lui Dumnezeu, în numele Tatălui (prima afundare), al Fiului

(a doua afundare), şi al Sfântului Duh (a treia afundare), Amin». După întreita afundare, arhiereul îl

pecetluieşte pe cel botezat cu Sfântul şi Marele Mir, rostind formula: «Pecetea darului Duhului Sfânt»,

şi-1 unge pe el la părţile principale ale corpului. Sfârşind aceasta se roagă pentru cel botezat, ca să se

împărtăşească cu Sfintele Taine, şi să nu mai fie rob trupului, ci fiu împărăţiei lui Dumnezeu.

După mirungere, noului botezat i se face tunderea părului capului în formă de Cruce 203. Noul

botezat este îmbrăcat în haină albă204, pe cap i se pune scufie iar în mâna lui sau a naşului se pune făclie

aprinsă205. Cei de faţă cântă ,,Câţi în Hristos v-aţi botezat”.

După ce arhiereul a rostit o rugăciune pentru înarmarea celui botezat cu virtuţile creştine,

înconjoară cu pruncul şi cu naşul masa şi scăldătoarea, cântând «Câţi în Hristos v-aţi botezat», iar

cântăreţii rostesc la urmă Psalmul 31. În Aghiazmatarul românesc înconjurarea cristelniţei este

202 Simeon nu citează ad literam, ci liber, formulând cu propriile cuvinte şi rezumând esenţialul conţinut de rugăciunea pentru sfinţirea apei.203 Nu se aminteşte de formulele dinainte de spălare şi tundere.204 În practica actuală, îmbrăcarea se face îndată după afundare, înainte de mirungere, iar Simeon o aşează după tunderea postbaptismală.205 În ritul actual, făclia se dă naşului îndată după afundarea pruncului în apă când se cântă ,,Dă-mi mie haină luminoasă...”, cf. Aghiazmatar, op.cit., p. 42.

56

prevăzută după mirungere, după care se citeşte Apostolul şi Evanghelia. Despre aceste două pericope,

Simeon nu aminteşte, ceea ce nu înseamnă că nu se citeau în biserica din Tesalonic. La opt zile după

botez revine la biserică pentru a fi şters de către preot, cu apă şi cu burete, la locurile unde a fost uns cu

Sfântul Mir şi să fie închinat pe la Sfintele icoane, daca nu s-a făcut acest lucru la patruzeci de zile după

naştere. Spălarea pruncului, care odinioară se făcea la opt zile după botez, a fost integrată astăzi în însăşi

rânduiaia botezului, făcându-se spre sfârşitul slujbei206.

Explicarea slujbei botezului. Candidatul vine la botez adus de mama sa , i ar de este vârstnic, vine

singur, de faţă fiind şi naşul, căci acesta îi este lui chezaş (εγγυητής) la Hristos, cum că va păzi credinţa

şi va vieţui creştineşte; cuvântul naş (άνάδοχος) înseamnă pe greceşte primitor, arătând că naşul

primeşte şi ia asupra lui pe finul său.

Privitor la naşi, Simeon spune: ,,Să luăm seama a face naşi pe cei drept slăvitori creştini şi nu cum

au făcut unii, care pentru anumite pricini omeneşti, şi-au ales ca naşi copiilor lor, pe cei care sunt

vrăjmaşi credinţei... Aceştia nu primiesc taina şi copii lor nu sunt luminaţi, iar preotul care face taina se

face părtaş celor depărtaţi de Dumnezeu”207. Candidatul l a botez este întâmpinat de către preot la

intrarea în biserică şi aceasta vrea să arate că pruncul încă nu este fiul Bisericii şi nici nu este eliberat de

păcatul originar. A se descinge şi a se dezbrăca, stând gol, înseamnă că cel ce vine la botez leapădă

toată răutatea şi din legăturile păcatului se dezleagă, venind către Hristos, ca mai luminat să se îmbrace

prin botez. Stând gol, pentru că gol s-a făcut omul cu păcatul şi a pierdut îmbrăcămintea cea ţesută de

Dumnezeu, iar ca să ajungă la starea cea dintâi, trebuie să fie slobod de patimi şi dezlegat de necredinţă.

Prin dezbrăcarea hainelor, cel ce vine la botez vrea să arate că leapădă îmbrăcămintea păcatului străin şi

devine supus lui Dumnezeu. El priveşte spre Răsărit, căutând spre lumina cea adevărata, care este Sfânta

Treime, Unul Hristos, care s-a întrupat venind de la Răsărit.

Arhiereul şi preotul care botează, simbolizează pe Dumnezeu, care face toate întru toţi, ei având

puterea Domnului, iar cel ce se botează simbolizează pe Adam cel căzut, arătând că de bună voie a venit

1a botez. Preotul suflă de trei ori peste el în chipul crucii, în numele Sfintei Treimi, suflare de viaţă prin

care se reaprinde (άναζωπυρεί) acea insuflare ce s-a dat lui Adam, pentru că unul din Treime, Hristos

care s-a întrupat pentru noi, a pătimit cu trupul şi cu Crucea a biruit.

Chipul Crucii înseamnă jertfa, smerenia şi biruinţa, pentru că prin Cruce s-au sfărâmat legăturile

morţii şi s-au rupt împotrivirile diavolului, iar Crucea este semnul Mântuitorului. Preotul însemnează pe

candidat cu semnul Crucii la frunte, ca să se sfinţească la minte fugind înşelăciunea; la gură pentru

sfinţirea cuvântului şi mărturisirea adevărului şi la piept, pentru ca să fie curat cu inima, să vadă pe

206 Pr. Prof. Ene Branişte, Rânduiala Bisericii Ortodoxe ...., pp. 187-201.207 Simeon al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, trad. rom. cit., p. 73, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit., p. 704.

57

Dumnezeu şi nimic să nu ascundă. Preotul pune mâna dreaptă pe capu l pruncului şi binecuvintează pe

Dumnezeu, pentru că se cuvine a lăuda pe El pentru aflarea şi mântuirea celui pierit.

Prin rugăciunile de exorcizare care se citesc, se aduce pruncul ca un dar lui Dumnezeu şi se roagă

preolul ca acesta totdeauna să mărturisească numele Treimii şi prin aceasta să se sfinţească prin

dumnezeiescul botez, şi să se desăvârşească prin Sfânta Împărtăşanie şi să se întărească in dreapta

credinţă. Candidatul este întors cu iaţa spre Apus, unde este întunericul în care sălăşluieşte diavolul

(Luca 22, 53; Efeseni 6,12) şi stă cu mâinile ridicate, arătând prin aceasta că nu are întru sine ceva de la

diavol şi cum că începe a urma Celui răstignit pentru noi. Prin întreita lepădare de satana, candidatul

mârturiseşte lepădarea de vicleanul şi fuga de el cu tot sufletul, în cinstea Sfintei Treimi. Suflă spre

vicleanul, pentru ca să-l gonească din inimă şi să-l ruşineze pe el şi o face de trei ori, ca să fie întreită

lepădarea, întru slava Unuia în Treime Dumnezeu. Întoarcerea candidatului cu faţa spre Răsărit,

înseamnă că el trece la lumină de la întuneric şi de la minciună la adevăr. După întreita unire cu Hriistos,

face întreita mărturisire de credinţă în cinstea Sfintei Treimi, pe care s-o mărturisească în faţa îngerilor şi

să o propovăduiască în faţa oamenilor. Arhiereul îl ţine de mână ca şi cum ar fi aflat pe cel pierdut, îl

bagă în biserică precum l-ar băga în cer sau în rai şi-l aduce stăpânului celui ce 1-a pierdut.

Cântă ,,Bucură-te cea plină de dar”, ca şi îngerii care se bucură pentru păcătosul care se pocăieşte.

Luându-l naşul din faţa altarului ca din mâna lui Hristos şi făcându-se chezaş pentru el, îl duce la

scăldătoare (cristelniţă) arătând că acesta de voie şi nu de silă vine la botez. Prin sfântul botez preotul

încredinţează pe candidat îngerului său păzitor şi acesta va fi pururea cu el, păzindu-l pe el de toată

ameninţarea diavolului208.

Botezul- scăldătoarea (cristelniţa) în care se afundă pruncul închipuie Iordanul, iar apa din ea

simbolizează apele potopului, care au curăşat pământul de nelegiuirile oamenilor (I Petru 3, 21); fumul

de tămâie înseamnă mireasma şi sfinţenia Duhului, iar luminile care se aprind arată luminarea Duhului,

pentru că cel ce se botează vine de la întuneric la lumină şi se face fiu luminii. Prin formula de

binecuvântare de la începutul slujbei ,,Binecuvântată este Împărăţia Tatălui...”, arhiereul binecuvintează

împărăţia Treimi, pentru că Treimea izbăveşte de la vicleanul pe cel ce se naşte acum a doua oară, iar

credincioşii răspund la ectenie „Doamne miluieşte”, pentru că cu adevărat se dă prin botez mila cea

mare a lui Dumnezeu209. La rugăciunea pentru sfinţirea apei, care urmează, .arhiereul se roagă cu

capul plecat şi cere în rugăciunea sa, mai întâi curăţire şi iertare pentru sine, ca nu cumva curăţind pe

alţii, el să fie necurat. Arhiereul roagă pe Dumnezeu, prin pogorârea Duhului Sfânt, să sfinţească apa,

căci nedespărţit este Tatăl de Fiul şi de obşte este darul lor. El suflă şi binecuvântează apa în semnul

Crucii, dându-i dumnezeiescul dar şi o face izvor de nestricăciune, pentru că, după cum citim în Sfânta

208 Drd. Sorin Petcu, op. cit., p. 705.209 Ibidem, p. 706.

58

Scriptură, botezul a fost de la început preînchipuit de către Duhul lui Dumnezeu, «care se purta peste

ape»(Fac. 1, 2).210

Untdelemnul ungerii prebaptismale simbolizează mila şi blândeţea lui Dumnezeu, care se dau

pentru mântuirea noastră. Această milă s-a arătat şi faţă de Noe, când i s-a trimis lui şi celor ce erau cu el

în corabie, porumbelul cu ramura de măslin. Apa închipuie botezul, porumbelul p e Duhul Sfânt, iar

ramura de măslin mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Arhiereul sfinţeşte acest untdelemn prin darul

Duhului Sfânt, pe care l-a primit de la Hristos. Acest untdelemn s-a dat şi în Legea Veche (Ps. 44, 8; I

Regi, 2, 35; Isaia 61, 1 ) şi Apostolilor (Evr. 1, 9 ; Luca 4, 18, Fapte 4, 27).

Cântarea ,,Aliluia” o cântau proorocii cei insuflaţi de Duhul Sfânt, în aşteptarea venirii lui Mesia.

Sfântul Simeon spune că turnăm untdelemn, care este închipuirea Mirului, pentru că prin untdelemn,

pruncul ia începătură de sfinţire şi mai pe urmă se întăreşte mai desăvârşit prin dumnezeieştile lupte.

Arhiereul zice: ,,unge-se (X) cu untdelemnul bucuriei, în numele Treimii”, pentru că bucuria este a

Duhului, care ne mântuieşte cu blândeţe, după cum şi David zice: ,,Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi

cu Duh stăpânitor mă întăreşte”(Ps. 50). Prin ungere, candidatul se găteşte spre dumnezeieştile lupte,

căci n-a venit la botez ca să vieţuiască în odihnă, ci pentru a urma lui Hristos, cu Care se îmbracă.

Candidatul intră gol în apă, pentru că la început a avut acel dumnezeiesc veşmânt şi gol fiind, nu se

ruşina, iar acum născându-se gol, poartă ruşinea călcării de poruncă. Intrând în apă sfinţită, leapădă

ruşinea păcatului, luând îmbrăcămintea şi slava nestricăciunii. Se afundă de trei ori în numele Sfintei

Treimi şi se ridică desăvârşit (τετελεσμένον) cu dumnezeiescul botez. Se zideşte a doua oară prin Sfânta

Treime, propovăduind cele trei ipostasuri într-o singură dumnezeire. ,,În numele”, arată unitatea

Dumnezeirii, „al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” e s t e mărturisirea celor trei feţe dumnezeieşti,

nedespărţite şi neamestecate, iar prin cele trei afundări şi ridicări se arată îngroparea cea de trei zile şi

învierea Celui ce s-a răstignit cu trupul şi a înviat211. Născându-se a doua oară, cel ce se botează iese din

apa cristelniţei cu totul curat şi fiu al lui Dumnezeu; cristelniţa este mama noastră duhovnicească, care

ţine locul pântecelui celui fecioresc şi curat. Precum Hristos s-a născut din Fecioară pentru ca să

curaţească naşterea cea spurcată, tot aşa şi noi ieşim din baia cea curată a botezului. După cum acolo,

sângele şi pântecele cel curat al Fecioarei au lucrat prin Duhul Sfânt întruparea Cuvântului, tot aşa apa

curată a scăldătoarei şi Duhul dumnezeiesc au săvârşit între noi curata naştere de a doua oară212 .

Mirungerea . După cum la Botezul Domnului s-a pogorât Duhul Sfânt, pentru ca să arate plinirea

Dumnezeirii întru cel ce s-a întrupat, tot aşa şi noi ne ungem cu Mir după botez, ca şi noi să luăm darul

Duhului, căci noi toţi am luat prin plinirea Lui, dar pentru dar. Dumnezeiescul Mir cu care se unge cel ce

s-a botezat, este alcătuit din multe miresme, arătându-se prin mulţimea acestora, nenumăratele daruri ale

210 Idem..211 Drd. Sorin Petcu, op. cit., p. 706.212 Ibidem, p. 707.

59

Duhului şi mulţimea lucrărilor lui. Simeon atrage atenţia că acest Sfânt Mir nu poate fi confundat cu alte

miruri ca cel ce izvorăşte din moaştele sfinţilor sau din icoanele izvorâtoare de mir (Simeon citează ca

exemplu pe cea numită Sitinaghion)213.

Cât priveşte taina Sfântului Mir în sine şi Mântuitorul a primit-o la botez prin pogorârea Duhului

Sfânt în chip de porumbel peste El, pentru că avea întru Sine, trupeşte, toată puterea Duhului de la

Părintele, după cum şi Isaia zice: ,,Duhul Domnului peste Mine, care m-a uns.” (Isaia 61, 1). Tot pentru

aceasta zice şi Sfântul Petru că: „Şi Domn şi Hristos L-a făcut, Dumnezeu trupeşte, viind Duhul Sfânt

peste El”. (Fapte 2, 33-36), iar în alt loc, „Pe acesta l-a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt.” 214 Cel curat a

primit botezul pentru noi, ca botezându-ne să luăm acest Duh, pentru că nu va putea fi cineva botezat

desăvărşit, de nu se va unge şi cu Sfântul Mir, pentru c ă pecetea şi semnul lui Hristos este Mirul,

pentru Duhul care ni-1 dă nouă. Cu Mirul noi ne numim creştini, adică unşi şi suntem unşii Domnului,

căci primeşte a ne numi cu numele Lui. ,,Cu botezul ne renaştem a doua oară prin Duh şi ne spălăm de

păcate, dar nu câştigăm şi armele darului, nici mireasma vieţii, nici puterea Duhului”215 Pentru aceasta

cei botezaţi de Filip, fiindcă nu se mai botezaseră, Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei şi au luat Duh

Sfânt, care este Mirul (Fapte 7, 17). Punerea mâinilor, precum au făcut Apostolii şi prin ei mulţi alţii,

făcea ceea ce face acum Mirul. ,,Atunci era punerea mâinilor iar acum este Mirul cel Sfânt, care ne

sfinţeşte cu rugăciunile şi binecuvântările patriarhilor şi arhiereilor care au puterea lui Petru şi a lui

Ioan.”216 Dacă preotul care unge zice: «Pecetea darului Duhului Sfânt, Amin», înseamnă că ungerea este

darul lui Hristos, de vreme ce şi în chipul Crucii se unge cel ce s-a botezat, dându-i acestuia darul

Duhului Sfânt. Cel ce nu se unge cu Sfântul Mir, este fără dar, nepecetluit şi neînsemnat de Hristos. De

la botez şi mir, noi ne numim şi suntem creştini unşi cu Mir, care se cheamă şi ungere (χρίσμα) pentru că

şi Hristos, Care se tălmăceşte uns, se numeşte cu acest nume, fiindcă s-a uns trupeşte cu Duhul Sfânt. La

fel spune şi David: „Pentru aceea te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul

bucuriei, mai mult decât părtaşii Tăi” (Ps. 45, 7). Aceasta înseamnă că pe botezat l-a umplut de toate

darurile, căci plinirea dumnezeirii a luat, iar părtaşii tăi ca dintr-un izvor, după vrednicie, au luat

darurile. Mântuitorul a primit Mirul la botez prin pogorârea Duhului, iar când a vrut să pătimească, s-a

uns cu Mir de către femeia păcătoasă, aceasta fiindu-I spre îngropare. Prin aceasta ne-a arătat, că murind

pentru noi, era totuşi viu, fiind Dumnezeu şi lucrurile cele vii ale Duhului le avea nedespărţite întru

Sine.217

Explicarea riturilor postbaptismale. După Mirungere se tund perii capului cruciş, întâi pentru că

cel botezat are pe Hristos cap şi este dator a se ruga cu capul descoperit, şi al doilea, această tundere se 213 Idem.214 Drd. Sorin Petcu, op. cit., p. 707.215 Simeon al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, trad. rom.cit., p. 78, apud Drd. Sorin Petcu, op. cit., p. 708.216 Ibidem, p. 79-80.217 Drd. Sorin Petcu, op. cit., p. 709.

60

face ca o oarecare pecete, de vreme ce se face în chipul crucii, pentru ca tot cugetul rău să-1 lepede. Cel

ce s-a botezat aduce părul capului său, ca o jertfă a trupului omenesc, lui Hristos, iar Arhiereul, luând

acest păr, îl pune la loc sfânt î n apa sfinţită din scăldătoare. Ungându-se şi tunzându-se, cel botezat îşi

punea atunci pe cap o scufie, care se numea şi coif (κουκούλίον), întâi pentru nerăutate, pentru copilărie

şi curăţie şi al doilea pentru acoperământul cel de la Dumnezeu. Neofitul îmbrăca haină albă care se mai

numeşte şi anavol (αναβόλιον), chip al dumnezeieştii lumini şi al îngereştii curăţiri, căci cel ce s-a

botezat era necurat, dar prin botez s-a făcut curat şi acum este fiul luminii. Înconjurarea cristelniţei de

către slujitori, naş şi neofit, este ca şi cum ar danţui cu îngerii, bucurându-se pentru cel născut prin

dumnezeiescul Duh, din sfinţita scăldătoare, mama cea duhovnicească.

După împărtăşire, neofitul era îmbrăcat cu cămaşa cea albă218, numită şi emfotion (έμφώτιον),

care era încă din vechime îmbrăcămintea celor botezaţi; el era condus spre casă de credincioşi, purtând

făclii şi cântând cântarea: «Câţi în Hristos v-aţi botezat». După şapte zile, care arată sfârşitul înşeptitei

vieţi, noul botezat vine la biserică pentru a fi spălat de către preot cu buretele şi cu apă, prin sfintele

rugăciuni, la cap şi la mâini, pe unde a fost uns cu Sfântul Mir, pentru ca nu cumva să cadă ceva din

acestea în loc necurat, deoarece sunt sfinţite.

II. Botezul - ,,naştere de sus” şi taină a înrădăcinării noastre în Hristos

1. Sfântul Botez – taina sfinţirii şi unirii noastre în Hristos şi harul său ca o

condiţie a mântuirii subiective

Se ştie că primul act sacramental cu care face cunoştinţă creştinul este Taina Botezului. Sfântul

Botez pune început vieţii harice, deoarece efectul lui este ştergerea păcatului strămoşesc, condiţia

primordială a mântuirii subiective. Eliberarea de păcatul originar nu trebuie însă socotită ca o lucrare de

curăţire formală sau de suprafaţă. Eficacitatea Tainei este aşa de puternica, încât se poate vorbi de o

renaştere a firii omeneşti, deoarece această energie transformatoare a botezului este izvorâtă din jertfa şi

învierea lui Hristos, biruitorul morţii219.

Începutul mântuirii îl face Botezul, ca „naştere, de sus” sau „din nou”, precum însuşi Domnul a

spus lui Nicodim: „De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu”. Şi

iarăşi: „Adevărat, adevărat zic ţie, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea să intre în

împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3-5). Prin aceasta arată totodată şi materia şi Săvârşitorul Botezului.

218 Drd. Sorin Petcu, op. cit., p. 709.219 Pr. Prof. Ioan Bria, Harul Botezului..., p. 935.

61

Iar urmarea şi întărirea o face Mirungerea, prin care se acordă Duhul Sfânt (Fapte 7, 17; 19, 6; II Cor. 1,

21; I Ioan 2, 20-27).

Înainte de înălţarea Sa la cer, Mântuitorul Hristos a poruncit Apostolilor aşa: „Drept aceea,

mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,

învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Şi «iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la

sfârşitul veacului»” (Matei 28, 19-20). Sau cum zice prin Marcu: „Mergeţi în toată lumea şi

propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui iar cel ce nu va

crede (şi nu se va boteza) se va osândi” (Marcu 15, 15-16). Prin această poruncă şi prin harul apostoliei

şi preoţiei acordat Apostolilor după înviere, prin suflarea Duhului Sfânt peste ei (Ioan 20, 21-23), li s-a

dat puterea harică şi porunca de a săvîrşi toate Tainele, ei şi urmaşii lor în har, episcopii şi preoţii. „Cu

ajutorul Sfintelor Taine ne naştem la viaţa duhovnicească, cu ajutorul lor creştem în ea şi ajungem să ne

unim în chip strălucit cu însuşi Mântuitorul nostru. Căci prin aceste lucrări sfinte viem, ne mişcăm şi

suntem.”220

Botezul, care e „naştere de sus” şi „îmbrăcare în Hristos”, ca prima din cele „trei Taine ale

iniţierii”221, este unic ca Taină, fiindcă nu se repetă (Efes. 4, 5). El reproduce tainic, sacramental,

moartea şi învierea lui Hristos, cu fiecare din cei ce se botează şi mor păcatului. Aşa ne învaţă Sfântul

Apostol Pavel: „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am

botezat ? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi,

prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii, căci dacă am crescut împreună cu El prin

asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi învierii Lui” (Rom. 6, 3-5).

Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind acest text, care face parte din „Apostolul” ce se citeşte la

Botez, spune: „Deci ce va să zică a muri păcatului ? Adică a nu mai asculta cu nimic de păcat. Aceasta

a făcut-o odată Botezul ce l-am primit, când am murit cu păcatul de până atunci; iar după Botez trebuie

ca zelul nostru să facă să-1 omoare ori de câte ori ni s-ar înfăţişa; şi ori de câte ori ni s-ar porunci să-1

facem, noi să rămânem nemişcaţi, ca morţii”. Şi întrebându-se ce înseamnă : „întru moartea Lui ne-am

botezat ?”, explică: „Adică, murim şi noi atunci ca şi Dânsul, căci Botezul este Crucea pe care ne

răstignim”. Dar este deosebire, zice el, între o moarte şi alta. „Căci moartea lui Hristos a fost aceea a

trupului, pe când moartea noastră este aceea a păcatului; şi fiindcă Botezul a fost şi pentru tine cruce şi

mormânt... şi dacă prin moarte şi îngropare te-ai făcut părtaş cu Dânsul, apoi cu atât mai mult te vei

face părtaş prin înviere şi viaţă”.222

220 Nicolae Cabasila, Despre viaţa...,în trad. rom. cit., p. 9.221 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă...., p. 81.222 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia XI la Romani, apud Pr. Ioan Mircea, Taina Botezului, în ,,Ortodoxia”, XXXI (1979), nr. 3-4, pp. 462-463.

62

Pentru mulţi pare de neînţeles, cum Mântuitorul a poruncit Apostolilor să boteze în numele Sfintei

Treimi, aşa cum se citeşte şi în Evanghelia de la Botez, iar Sfântul Apostol Pavel a botezat „în numele

Domnului Iisus”(Fapte 19, 5). Şi apoi, cum spune el: „Câţi în Hristos ne-am botezat întru moartea Lui

ne-am botezat.” Nedumerirea aceasta o dezleagă Sfântul Vasile cel Mare în sensul că Apostolii nu

stricau dogma; ci, când rosteau la Botez numele lui Iisus Hristos înţelegeau că prin El lucrează şi

celelalte Persoane ale Sfintei Treimi. „Căci numele lui Hristos ,zice el, cuprinde în scurt împreună şi pe

Tatăl Cel ce L-a uns şi pe Fiul Cel uns şi ungerea Sfântului Duh. Deci este acelaşi lucru a spune cineva

că ne-am botezat în Sfânta Treime, sau că ne-am botezat întru Hristos. Aşa încât pe nimeni să nu

tulbure cuvântul Apostolului, când lasă la o parte, numele Tatălui şi al Sfântului Duh la pomenirea

formulei de Botez.”223

Taina Botezului se numeşte deopotrivă şi „naştere de sus”(άναγένησις ) când se are în vedere

Autorul ei, Săvîrşitorul, Sfânta Treime, prin Duhul Sfânt, cât şi «naşterea din nou», «din apă şi din

Duh», când se referă la actul sacramental şi la persoana botezată.

Apa, prin acţiunea Duhului Sfânt capătă putere sfinţitoare şi curăţitoare, odată cu harul înfierii şi al

celorlalte daruri, aşa cum atingerea îngerului dădea apei de la Scăldătoarea Vitezda putere tămăduitoare,

celui ce intra primul în ea (Ioan 5, 2-4). Despre puterea sfinţitoare şi mântuitoare a apei Botezului asupra

sufletului şi a trupului vorbeşte şi Sfântul Apostol Petru când zice: „Botezul vă mântuie şi pe voi acum,

prin învierea lui Iisus Hristos, nu ca o ştergere (exterioară) a necurăţiei trupului, ci ca o curăţire şi

îndreptare a cugetului bun spre Dumnezeu” (I Petru 3, 21). Dar nu numai conştiinţa, ci toată fiinţa

omului este curăţită şi sfinţită.

Despre lucrarea tainică şi îndumnezeitoare a Botezului vorbeşte mai pe larg Sfântul Grigorie

Teologul, numind Botezul „sfinţire” şi „luminare”. „Botezul, zice el, este luminarea sufletelor,

schimbarea vieţii în mai bine, îndreptarea cugetului (conştiinţei) spre Dumnezeu, întărirea slăbiciunii

noastre, smerirea trupului, legătura cu Duhul, comuniunea cu Cuvântul lui Dumnezeu, părăsirea

falsităţii, nimicirea păcatului, împărtăşirea luminii, alungarea întunericului (şi a diavolului). Este

mijlocul de trecere la Dumnezeu, călătorie cu Hristos, temei al credinţei, desăvârşirea minţii,

înlăturarea robiei (păcatului şi a diavolului)... reluarea legăturii cu Dumnezeu”224, care fusese ruptă de

păcat. Iată, aşadar, câte efecte şi lucrări face Botezul,prin apă şi prin Duh.

Botezul este absolut necesar pentru mântuire, reproducând efectele jertfei de pe cruce şi ale învierii

Domnului. El este începutul şi temelia vieţii în Hristos (cf. Marcu 16, 16; I Petru 3, 21) şi e necesar

tuturor, mari şi mici. Fiindcă prin Botez se iartă deopotrivă, mai întâi păcatul strămoşesc, cu care se nasc 223 Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. XII, citat la Teofilact, Tâlcuire la Trimiterea cea către Romani, în ,,Cele patrusprezece trimiteri ale Sfântului Pavel”, trad. de Veniamin Costache, mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Bucureşti, 1904, tom. I, p. 84, apud Pr. Ioan Mircea, Taina Botezului..., p. 463.224 Sf. Grigorie Teologul, Cuvântarea XL la Sfântul Botez, P.G., 36, col. 361, apud Pr. Ioan Mircea, Taina Botezului..., p. 465.

63

şi copiii, şi păcatele personale la oamenii maturi. Efectul principal al Botezului este, deci, naşterea la o

viaţă nouă pe pământ. Şi aceasta pentru că Hristos Însuşi lucrează asupra noastră ca Cel ce S-a născut de

sus ca om prin puterea Duhului Sfânt şi şi-a închinat viaţa total lui Dumnezeu printr-o moarte ca dăruire

care Îl va duce la moartea ca încetare a vieţii pământeşti. în Hristos este unită naşterea cu moartea Sa,

fiindcă în El este implicată jertfa chiar de la naştere225.

În Botez participăm la moartea şi învierea lui Hristos, dar nu murim cum a murit Hristos la

sfârşitul activităţii Sale pământeşti, ci ne ridicăm la o viaţă reală de curăţire şi de fapte bune, închinată

lui Dumnezeu. De aceea, nici nu înviem cum a înviat El după moarte. Viaţa la care ne ridicăm prin

Botez este numai un drum spre înviere. „Naşterea noastră cea prin Botez închipuie începutul vieţii ce va

să fie.”226

Şi fiindcă Hristos continuă să fie pentru noi şi cu noi în stare de jertfă şi de înviere şi ne comunică

starea Sa de jertfă şi de înviere într-o eficienţă tot mai mare, naşterea noastră din Botez are şi alt sens. Şi

anume: „Hristos se naşte în noi prin Botez şi odată cu El ne naştem şi noi. Căci este un lucru prea

lămurit că cel ce dă naştere cuiva nu împărtăşeşte viaţă decât celui ce se naşte din el” 227. Iar învierea

noastră din Botez înseamnă reînnoirea sau restatornicirea firii omeneşti in starea ei cea dintâi. Iar aceasta

nu poate fi decât un dar al lui Dumnezeu, făcut omului la Botez.228

Condiţia esenţială pentru ca creştinul să ajungă la această răsplată este Botezul. În convorbirea Sa

cu Nicodim, Mântuitorul spune clar lucrul acesta: „De nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va

putea să intre întru împărăţia lui Dumnezeu”(Ioan 3, 5). De aceea Botezul nu este o acţiune accidentală

în viaţa creştinului, prin care aceasta primeşte numai un certificat de botez şi cartea de membru în

comunitatea creştină, ci prin această Taină, creştinul este chemat la viaţă sfântă (Efeseni 4, 24). Prin

botez creştinul devine un om „în Hristos”, ceea ce înseamnă un om care trăieşte într-o ordine a vieţii

care şi-a luat începutul ei cu Hristos (Col. 2, 12). În Adam cel vechi noi am căzut sub puterea păcatului.

În Hristos, Adam cel nou, am început o nouă umanitate (I Cor. 15, 22). Din acest motiv, pentru creştin

legătura cu Hristos, nu e ceva static ci o angrenare în viaţa, moartea şi învierea lui Hristos229.

Ca orice viaţă, aşa şi viaţa în Hristos, după chipul lui Hristos, are o naştere, o copilărie, o creştere

şi o stare a bărbăţiei( μέτρον ήλικίας), a desăvârşirii sau a sfinţeniei. Este evoluţia pe care trebuie s-o

parcurgă viaţa creştinului. Naşterea la viaţa cea întru Hristos are loc prin botez. Este starea care urmează

îndată după botez, după naşterea omului celui nou, a cărui voinţă a fost dezlegată de legăturile păcatului

225 Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Botezul ca încorporare în Noul Legământ şi problema sinergismului, în ,,Ortodoxia”, XLVI (1994), nr.1, p. 13.226 Nicolae Cabasila, Despre viaţa...,în trad. rom. cit., p. 44.227 Ibidem, pp. 44-45.228 Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Botezul ca încorporare..., p. 14.229 Diac. Prof. Balca Nicolae, Caracteristicile esenţiale ale sufletului creştinului autentic, în ,,Studii Teologice”, VI (1954), nr. 9-10, p. 477.

64

şi pruncia duhovnicească constă în străduinţa de a săvârşi în chip tot mai desăvârşit faptele bune cerute

de credinţă în colaborare cu harul divin. ,,Prin Botez ne-a scos cu putere din robie, desfiinţând păcatul

prin cruce şi ne-a dat poruncile libertăţii, dar a urma sau nu poruncile, a lăsat în voia noastră liberă”230.

Toţi oamenii sunt după chipul lui Dumnezeu, prin puterea cugetătoare a sufletului prin păcatul

strămoşesc, chipul nu s-a distrus, dar a pierdut din frumuseţea lui originară. De aceea, prin botez, chipul

se înnoieşte, se luminează şi se spală de orice zbârcitură, adică se readuce la forma lui iniţială,

restaurându-se integritatea şi puritatea lui primordială. a Harul botezului se împreună cu trăsăturile

chipului, refăcând adevărata lui imagine ca o arvună a asemănării, adică tot acum ni se dă posibilitatea

asemănării, care se înfăptuieşte împreună cu noi. „Două bunuri ne aduce nouă harul cel sfânt, prin

botezul renaşterii, dintre care unul covârşeşte nemărginit pe celălalt. Cel dintâi ni se dăruieşte îndată,

căci ne înnoieşte în apa însăşi şi luminează toate trăsăturile sufletului, adică «chipul» nostru, spălând

orice zbârcitură a păcatului nostru; iar celălalt aşteaptă să înfăptuiască împreună cu noi ceea ce este

«asemănarea»”. De aceea, trebuie să dezvoltăm chipul şi să realizăm frumuseţile lui virtuale, trecându-1

din strălucire în strălucire până la asemănare şi apoi la desăvârşirea asemănării.231 De păcatul strămoşesc

aminteşte Apostolul Neamurilor (Rom. 5, 14, 18-19), iar de cele personale vorbeşte sfântul apostol

Petru: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare din voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor

voastre şi veţi primi darul Sfântului Duh” (Fapte 2, 38). Sunt arătate aici, pe scurt, darurile Botezului şi

ale Tainei Mirungerii, sau „împărtăşirii Sfântului Duh”, necesare creşterii şi desăvârşirii morale, spre

îndumnezeire şi viaţa veşnică. Mai mult încă, „Botezul dă omului o formă şi o înfăţişare nouă şi anume

pune pe, sufletele omeneşti o pecete, un chip care le leagă de moartea şi învierea Mântuitorului. De

aceea chipul acesta se şi numeşte «pecete», pentru că le însemnează cu chipul Împăratului şi întru

asemenea cu Dumnezeu.”232 Această pecete (σφραγίς) baptismală cu care Hristos însemnează pe cei

încorporaţi în Sine prin Duhul este o pecete eclezială spre mântuire, adică de apartenenţă la Biserică şi

de mântuire în sânul ei. Căci apartenenţa la Biserică se situează între posesia caracterului baptismal

indelebil, care este un dat obiectiv real şi posesia harului mântuitor care este o comunitate totală de viaţă

cu Hristos, obiectivă şi subiectivă în acelaşi timp233.

După rânduiala Botezului, rugăciunile care se citesc la „facerea catehumenului”, sau la „lepădări”,

se fac în tinda, bisericii, preotul, având numai epitrahilul. Atât mişcările şi gesturile simbolice cât şi

elementele materiale care se folosesc apa, untdelemnul, luminarea, tunderea, vădesc că sufletul nostru

nu primeşte harul şi darurile Sfântului Duh de la Hristos numai prin credinţă, ci şi prin simţuri: „Căci

prin simţuri ia cunoştinţă sufletul nostru ,când şi prin cine vine în el harul Sfântului Duh.”234

230 Ibidem, p. 479.231 Pr. Prof. Ioan Bria, Harul Botezului..., pp. 937-938.232 Nicolae Cabasila, Despre viaţa...,în trad. rom. cit., p. 28.233 Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul eclezilologic al Sfintelor Taine..., p. 209.234 Pr. Ioan Mircea, Taina Botezului..., p. 469.

65

Începând rugăciunile de „lepădare”, preotul suflă de trei ori, asupra celui venit la Botez, în forma

crucii: la frunte, la gură şi la piept, rostindu-i numele şi punând mâna peste el; la frunte spre a înţelege

cum s-a lăsat amăgit de ispititor şi s-a întunecat; la gură, spre a se curaţi, de vorbele rele şi murdare

rostite din îndemnul celui rău; şi la piept, locaşul inimii înstrăinată de Dumnezeu, spre a se trezi şi

întoarce spre El. Făcând aceste gesturi şi suflări, preotul se roagă ca Dumnezeu să alunge de la cel

însemnat cu semnul crucii, „înşelăciunea cea veche a diavolului şi să-1 înscrie în cartea vieţii”.

În rugăciunea a doua şi a treia, preotul ceartă pe diavolul în numele Domnului, care a venit în lume

să strice lucrurile lui şi să-i surpe puterea (Evrei 2, 14-15; I Ioan 3, 8) jurându-l în numele Celui ce s-a

răstignit şi s-a proslăvit, să iasă diavolul din cel ce se botează şi să se depărteze de el, cum a ieşit din

îndrăcitul din Gadara. În a patra, se roagă ca izbăvindu-l din robia satanei să-1 primească Dumnezeu în

împărăţia Sa cerească, deschizându-i ochii gândului, a minţii pentru a primi lumina Evangheliei şi să-i

dăruiască «înger de lumină», păzitor, ca să-1 izbăvească pe viitor de bântuielile potrivnicului. Apoi suflă

din nou peste copil, sau vârstnic, de trei ori în formă de cruce: la frunte, la gură şi la piept, ca să

gonească pe tot vicleanul şi necuratul diavol ce se încuibează în inima lui, că: duh al înşelăciunii, al

vicleşugului, al slujirii idoleşti, al lăcomiei, al minciunii şi a toată necurăţia, deprinse după îndemnul şi

învăţătura diavolului.235

După aceste rugăciuni pregătitoare, întorcându-se, naşul cu copilul, sau catehumenul, cu faţa spre

apus, locul întunericului, preotul îi cere acestuia, de trei ori, să se lepede de satana, care e de faţă

nevăzut; de toate lucrurile lui, şi de toţi îngerii lui şi de toate slugile lui şi de toată trufia lui. La acestea

neofitul, sau naşul răspunde de fiecare dată şi din toată inima: „Mă lepăd!” Apoi iarăşi îl întreabă

stăruitor şi apăsat: „Te-ai lepădat de Satana?” Şi el răspunde de fiecare dată, hotărât: „M-am lepădat!”

După care, el, sau naşul, suflă şi scuipă pe diavolul de trei ori, în forma crucii, ca semn că s-a lepădat de

el şi 1-a biruit cu puterea lui Hristos, scuipându-1 ca şi cum i-ar zice, cu Hristos: „Piei Satano!” (Matei

4, 10).

Întors cu faţa spre răsărit, de la „întuneric” la lumină, de la satana, la Hristos, între care nu poate fi

nici o învoire (II Cor. 6, 15), intervine o nouă învoială, un nou legământ, de data aceasta făcut însă cu

Hristos-Eliberatorul, Căruia făgăduieşte mai apoi să I se închine, ca orbul din naştere vindecat (Ioan 9,

38). „Dumnezeu îl ia pe om de la început serios. Îl vrea persoană responsabilă. Omul trebuie să arate că

vrea să ducă o asemenea viaţă, înainte de a primi puterea pentru ea prin Botez.” 236 Acum preotul îl

întreabă, din nou, de trei ori repetat: „Te uneşti cu Hristos?” Iar el răspunde de fiecare dată, voios şi

hotărât: „Mă unesc!” Se face aceasta, pentru că harul mântuitor al Botezului deşi se acordă gratuit şi este

darul lui Dumnezeu, totuşi este necesară acceptarea omului de bună voie şi hotărârea lui de a-1 primi şi

235 Pr. Ioan Mircea, Taina Botezului..., p. 470.236 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă..., p. 55.

66

a se uni cu Dătătorul şi Izvorul harului. Mântuitorul înainte de a tămădui pe cineva îl întreba: „Vrei să fii

sănătos?” sau „crezi?”(Ioan 5, 6; 9, 35; Marcu 9, 23). Se caută deci a se vedea dacă cel ce vine la Botez

o face din dorinţa de mântuire, sau din vreun interes meschin, ca Simon Magul (Fapte 8, 18-21) şi ca

atâţia alţii, care-şi spală numai corpul nu şi sufletul.

Apoi preotul întreabă din nou, tot mai insistent, iarăşi de trei ori: „Te-ai unit cu Hristos?” Şi el

răspunde, hotărât: «M-am unit cu Hristos»! Şi-1 mai întreabă, tot de trei ori, dacă şi crede în Hristos ca

împărat şi Dumnezeu ? Iar el răspunde de fiecare dată: „Cred ca unui împărat şi Dumnezeu!” După

această asigurare, cel ce se botează, sau naşul copilului, face mărturisirea de credinţă ortodoxă, rostind

Crezul de regulă de trei ori, după fiecare răspuns: «Cred în Hristos ca unui împărat...». Cu o ultimă

întrebare de trei ori repetată: „Te-ai unit cu Hristos?”; „M-am unit!”; „Şi te închini Lui?” şi prin El

Sfintei Treimi, „Şi mă închin: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimei Celei de o fiinţă şi

nedespărţită”, încheie preotul această parte a pregătirii, numită de Biserică «Rugăciunea la facerea

catehumenului sau a celui chemat la Botez»237 Apoi preotul binecuvântează pe Dumnezeu, care voieşte

ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului (cf. I Tim. 2, 4). Iar pentru cel astfel

pregătit (făcut catehumen) pentru Botez, se roagă: să-1 învrednicească de acest mare dar al Sfântului

Botez, dezbrăcându-1 de omul cel vechi şi îmbrăcându-1 în cel nou spre viaţa de veci, umplându-1 de

Duhul Sfânt spre unirea cu Hristos şi să-1 facă fiu al împărăţiei Sale cereşti. Abia de aici înainte

urmează a se săvârşi Taina Sfântului Botez. Acum se înţelege mai uşor că „Botezul înseamnă braţele

întinse ale Bisericii, care primeşte pe cei ce voiesc să vină la sânul Ei scăpând de valurile veşnicei

pierzări.” 238

Acum, preotul, îmbrăcând şi sfita, dă binecuvântare pentru Taina Sfântului Botez, făcând cu

Evanghelia semnul Sfintei Cruci asupra apei din cristelniţă pe care o va sfinţi, zicând : „Binecuvântată

este împărăţia a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, Amin. După

ectenia şi rugăciunile, de sfinţirea apei, preotul invocă de trei ori pe Dumnezeu să trimită Duhul Său cel

Sfânt ca să sfinţească apa şi să-i dea darul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului, izvor de nestricăciune,

dar de sfinţenie, iertare de păcate, vindecarea de boale, pieire demonilor, plină de putere îngerească.

Apoi suflă deasupra apei de trei ori în semnul crucii pentru ,,a se zdrobi sub semnul crucii toate puterile

cele potrivnice”. În rugăciunea ce urmează, preotul cere lui Dumnezeu să învrednicească, pe cei ce vin

la Botez, de baia naşterii celei de a doua, «de sus», prin apă şi prin Duh şi să-i prefacă printr-însa,

dezbrăcându-i de omul cel vechi, stricăcios şi îmbrăcându-i în cel nou, înnoit după chipul Celui ce 1-a

zidit pentru ca fiind împreună sădiţi cu asemănarea morţii lui Hristos, prin Botez, să se facă părtaşi şi

237 Aghiazmatar, op. cit., p. 22-31, se arată toate cele pentru catehumen.238 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă..., p. 59.

67

învierii. Şi păzind darul Sfântului Său Duh şi înmulţind aşezământul harului să se numere cu cei întâi

născuţi înscrişi în cer (cf. Evr. 12, 23).

Sfinţind apoi şi untdelemnul, cu puterea Sfântului Duh, preotul se roagă ca acest untdelemn să se

facă în cei ce se ung, „ungere de nestricăciune, armă a dreptăţii, înnoirea sufletului şi a trupului,

izgonirea a toată lucrarea diavolească, spre schimbarea tuturor răutăţilor celor ce se ung cu credinţă,

sau vor şi gusta din el”239. Şi în timp ce preotul, înmuind degetul, sau beţişorul cu vată, în untdelemn,

face semnul crucii de trei ori în apă, zicând : «Să luăm aminte!», cântăreţul răspunde de fiecare dată

«Aliluia», întreit. În vremea sfinţirii apei şi a untdelemnului, catehumenul, sau copilul se dezbracă de

haina cea veche a păcatului şi se pregăteşte pentru Botez. Înainte de a-1 unge, preotul zice:

„Binecuvântat este Dumnezeu, Cela ce luminează pe tot omul ce vine în lume, acum şi pururea...”. Apoi

face semnul crucii cu untdelemn pe fruntea copilului sau catehumenului, rostind cuvintele: „Unge-se

robul lui Dumnezeu (N) cu untdelemnul bucuriei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum

şi pururea...”; pe piept: spre tămăduirea sufletului; pe spate: şi a trupului; la urechi: spre ascultarea

credinţei; la mâini: mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit; la picioare: ca să umble întru cărările (pe

urmele) Tale. Aici se arată pe scurt semnificaţia ungerii fiecăreia din aceste părţi ale trupului.

Trebuie să ţinem seama că această ungere pregătitoare pentru Botez nu este tot una cu Mirungerea

de după Botez, care este şi ea o Taină. Ci, ungerea cu untdelemn înainte de Botez, este făcută ca

pregătire, spre moartea şi îngroparea sacramentală (tainică) a pruncului, sau catehumenului. Ea se face

întru amintirea ungerii Mântuitorului „cu mir de mare preţ pe capul Lui” de femeia păcătoasă, despre

care faptă Domnul spune că ea „a făcut aceasta spre îngroparea Mea” (Matei 26, 6-12; Ioan 12, 37); şi

tot aşa aminteşte şi de ungerea cu miresme (amestecătură de smirnă şi aloe) făcută de femeile mironosiţe

împreună cu Iosif şi Nicodim, a trupului Domnului, după pogorârea de pe Cruce şi înainte de punerea

Lui în mormânt (Ioan 19, 38-40; Matei 27, 59-61).

Astfel pregătit pruncul spre îngropare, căci apa Botezului închipuie în acest moment mormântul,

preotul îl ia în mâini, ţinându-l cu faţa spre răsărit. Şi, rostind cuvintele: „Botează-se robul lui

Dumnezeu (N) în numele Tatălui”, îl afundă prima dată; apoi „şi al Fiului” afundându-1 a doua oară;

„şi al Sfântului Duh», afundându-1 iar, după fiecare afundare zicând «Amin»; apoi, terminând cu

cuvintele: „Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!” , ceea ce vrea să se spună că Botezul este făcut o

dată pentru totdeauna şi nu se poate repeta, încât cei ce cad din acest har îşi pierd mântuirea (cf. Gal. 5,

4; Evr. 4, 6).

Afundarea şi scoaterea din apă înseamnă moartea sacramentală pentru păcat a celui botezat şi

învierea lui pentru o viaţă nouă de fapte bune, demnă de libertatea dăruită de Hristos. Prin lepădarea de

robia întunericului, a păcatului şi a diavolului, sau a oricărei puteri a răului, acceptând, cel botezat a fi

239 Aghiazmatar, op. cit., Rugăciunea de sfinţire a untdelemnului, pp. 39-40.

68

«robul» total al lui Hristos cel iubitor, prin aceasta, libertatea lui nu mai e înlănţuită de pasiuni, ci liberă

spre o adevărată creştere şi continuă noutate a omului240.

Botezul, ca «naştere de sus», rezideşte întreaga fiinţă a omului, cu puterea Duhului Sfânt, după

asemănarea cu umanitatea lui Hristos241. Aşa încât, zice Sfântul Vasile cel Mare „cel botezat este

reînnoit, fără a fi topit din nou, este recreat fără a fi sfărâmat, este tămăduit fără a fi fost încercat prin

durere, este renăscut fără mamă şi cel care era stricat şi întinat de plăcerile vicleniei este plin de sevă, a

întinerit şi a revenit la adevărata floare a tinereţii”242 , iar odată ieşiţi din apa Botezului suntem deja

înfiaţi şi ne numim «fii ai lui Dumnezeu» prin har; căci în clipa Botezului El „trimite în inimile noastre

pe Duhul Fiului Său, care strigă: Avva, Părinte” (Gal. 4, 6; Rom. 5, 5).

Scos din baia Botezului, pruncul este dat naşului, preotul îl binecuvântează, zicând: „Îmbracă-se

robul lui Dumnezeu (N) în haina dreptăţii...”. Naşul îl primeşte în pânza nouă, albă, însemnând haina

cea nouă, îmbrăcămintea harului şi a dreptăţii. Preotul binecuvântează şi luminarea, simbolul vieţii de

lumină şi al vieţii noi pe care o începe neofitul,dând-o naşului, în timp ce se cântă de trei ori: „Dă-mi

mie haină luminoasă, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cui o haină, mult Milostive Hristoase

Dumnezeul nostru.”243

Aşadar, cunoscând toate darurile şi virtuţile ce odrăslesc din harul Botezului şi al Mirungerii se

impune fiecărui creştin, dornic de mântuire, să conlucreze cu acest har necontenit, străduindu-se să-1

menţină neîntinat şi să-1 sporească necontenit. Fiindcă Botezul nu foloseşte la nimic dacă după el se

duce o viaţă nedemnă sau se cade din har (Gal. 5, 4), prin abateri grave de la dreapta credinţă, şi prin

ieşirea de sub ascultarea Bisericii (Matei 17, 17), prin erezii (I Tim. 1, 19-20; Tit 3, 10; II Petru 2, 1;

Gal. 1, 7-9) sau schisme.

2. Dispoziţii canonice referitoare la administrarea Sfântului Botez

Potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Mergând, învăţaţi toate neamurile botezându-i pe ei în numele

Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”... (Matei 28, 19-20), Biserica a rânduit ca Taina Sfântului Botez

să se săvârşească de episcop sau preot. După cum am văzut, canonul 49 apostolic porunceşte ca Sfântul

Botez să se săvârşească în în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.

Oricine nu va săvârşi Botezul în numele Sfintei Treimi fie episcop, fie preot să se caterisească. În

acelaşi sens glăsuieşte şi canonul 50 apostolic. În Constituţiile Apostolice se precizează limpede: „Noi

240 Pr. Ioan Mircea, Taina Botezului..., p. 472.241 Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul eclezilologic..., p. 183.242 Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. XV, P.G, 32, 129, apud Pr. Ioan Mircea, Taina Botezului..., p. 473.243 Aghiazmatar, op.cit., p. 42.

69

nu dăm dreptul de a boteza altor slujitori (citeţilor, cântăreţilor şi uşierilor) decât numai episcopilor şi

preoţilor, iar ajutoarele sunt diaconii.”244 Diaconul nu poate boteza decât în caz de necesitate. În aceeaşi

situaţie, Biserica ortodoxă îngăduie ca Taina Sfântului Botez să fie administrată de orice laic creştin,

chiar şi o femeie ba chiar şi părintele propriu. Acest pogorământ pe care nu-l întâlnim la administrarea

celorlalte Sfinte Taine se întemeiază pe faptul că Botezul este o condiţie esenţială a mântuirii.

Mântuitorul Însuşi a spus : „Adevărat, adevărat zic ţie, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu

va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu”(Ioan 3, 5).

Biserica Ortodoxă a rânduit ca în cazul în care pruncul va supravieţui să se împlinească tot

ceremonialul care nu a fost făcut la Botezul în cazuri de necesitate. Nu au existat abateri de la rânduielile

Bisericii cu privire la săvârşitorul Botezului. Săvârşitorul este episcopul sau preotul, care se află în

ascultarea Bisericii, respectă învăţătura sa de credinţă şi administrează Taina Sfântului Botez potrivit

rânduielilor canonice. În vremea noastră, Botezul este administrat de preoţii Bisericii.

Săvârşirea şi locul săvărşirii Sfântului Botez. Botezul, uşa de intrare în Biserică, a fost privit

întotdeauna în strânsă legătură cu rămânerea în Biserică. De aceea, discuţiile despre validitatea sau

nevaliditatea Botezului au început odată cu schismele şi ereziile apărute în viaţa Bisericii.

Cea dintâi prevedere canonică se referă la condiţiile de administrare a Sfântului Botez. Este vorba

de canonul 47 apostolic, care prevede: ,,Episcopul sau prezbiterul, de va boteza din nou pe cel botezat,

după adevăr sau de nu va boteza pe cel spurcat de către neeinstitorii de Dumnezeu, să se caterisească

ca unul care-şi bate joc de crucea şi moartea Domnului şi nu deosebeşte, pe preoţi de către preoţii

mincinoşi”245. Prima grijă era, prin urmare, primirea Botezului în numele Sfintei Treimi. Această

prevedere canonică ne aminteşte de luptele hristologice şi de vremea când disputele trinitare stăruiau

încă adine în conştiinţa Bisericii.

În mod expres glăsuieşte canonul 49 apostolic: ,,Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar boteza

după porunca Domnului în Tatăl şi în Fiul, şi în Sfântul Duh, ci în trei fără de început sau în trei fii sau

în trei mângâietori, să se caterisească”246. Persoanele treimice sunt indicate: „Tatăl, Fiul şi Sfântul

Duh”. „Rânduirea Domnului” despre modul de săvârşire al Tainei Sfântului Botez este textul din Matei

28, 19: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului

şi al Sfântului Duh”.

De mare importanţă pentru modul de săvârşire a Botezului este canonul 50 apostolic. El hotărăşte:

„Dacă vreun episcop sau preot nu va săvârşi trei afundări ale unei Taine, ci o afundare care se face

244 Arhidiac. Prof. Dr. Ioan N. Floca, op.cit, p. 21.245 Ibidem, p. 31.246 Arhidiac. Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 32.

70

întru moartea Domnului să se caterisească. Că nu a zis Domnul întru moartea Mea botezaţi, ci mergând

învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”247

Biserica Ortodoxă practică, potrivit acestei prevederi, Botezul prin cufundare. Reluând hotărârea

canonului 50 apostolic, Sfântul Vasile cel Mare în canonul 91 scrie: „Dar de unde a se afunda de trei ori

omul (la botez)? Dar din care Scriptură sunt şi cele câte sunt la botez, a se lepăda de Satana şi de

îngerii lui? Au nu din această învăţătură nepublicată şi tainică pe care părinţii noştri au păstrat-o în

tăcere, ferită de indiscreţie şi de ispitire fiind ei bine învăţaţi a păstra în tăcere pe cele sfinte ale

tainelor”.248

În Biserica primară, ca şi în zilele noastre, de altfel, Botezul prin stropire se aplica numai

bolnavilor. Era un Botez de necesitate şi nu după uzul permanent. De felul cum cineva primea botezul

depindea şi statutul său in biserică. Canonul 12 al Sinodului de la Neocezareea hotăra ca cel ce nu a

primit Botezul prin afundare să nu fie primit la preoţie: „Dacă cineva bolnav fiind s-a luminat prin botez

nu se poate înainta la presviterie, căci credinţa lui nu este din convingere ci din nevoie.”249 Un astfel de

candidat la preoţie putea fi hirotonit numai în circumstanţele: lipsă de candidaţi, dovada unei credinţe

ferme şi a unui zel în viaţa creştinească.

Biserica romano-catolică a generalizat din veacul al XlV-lea, practica Botezului prin stropire.

Sinodul trildentin anatematizează pe cei care ar socoti că: „Biserica romană, mamă şi învăţătoare a

tuturor Bisericilor, nu profesează o doctrină adevărată în privinţa botezului.”250

Protestanţii săvârşesc Botezul prin stropire, susţinând că aşa s-a practicat în timpul Sfinţilor

Apostoli. Ei aduc ca temei scripturistic, Botezul de la Cincizecime, spunând că nu a fost posibil ca cele

3000 de suflete să fie botezate prin cufundare.

Biserica Anglicană practică Botezul prin afundare, iar în cazul celor bolnavi, prin stropire. Ea este

singura Biserică din Occident care se apropie de Bisericile Ortodoxe în ceea ce priveşte practica

Sfântului Botez.251

Păstrătoare a tezaurului de credinţă, Biserica Ortodoxă săvârşeşte Sfântul Botez prin afundare.

Această practică o întâlnim atestată şi în Constituţiile Apostolice: „Episcope, după chiul prescris mai

sus vei unge capul celor ce sunt de botezat fie bărbaţi, fie femei, spre a simboliza botezul spiritual, apoi

sau tu sau un preot subordonat ţie, îi vei cufunda în apă, în care timp vei pronunţa asupra lor invocarea

Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.”252

247 , Arhidiac. Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 33248 Drd. Costică Popa, Botezul şi unitatea creştină în lumina Sfintelor canoane, în ,,Ortodoxia”, XXVI (1974), nr.3, p. 490.249 Ibidem, p. 491.250 Pr. Drd. Vasile Ungureanu, Dispoziţiuni canonice ortodoxe referitoare la săvârşitorul şi locul săvârşirii Tainei Sfântului Botez, în ,,Glasul Bisericii”, XXIX (1977), nr. 7-9, p. 699.251 Idem.252 Arhdiac. Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 23.

71

În ceea ce priveşte locul de săvârşire al sfântului Botez canoanele prevăd numai bisericile. Astfel,

prevede canonul 59 trulan: „Botezul cu nici un chip să nu se săvârşească în paraclisul care se găseşte în

casă particulară, ci cei ce voiesc a se învrednici de preacurată luminare, să meargă la bisericile

catoliceşti (ortodoxe) şi acolo să primească darul acesta. Iar de se va găsi cineva care nu va ţine cele

hotărâte de noi, dacă va fi cleric să se caterisească, iar dacă va fi laic, să se afurisească .”253

Regulamentând săvârşirea Tainei Sfântului Botez în Biserici, se dădea, prin aceasta, o mai pronunţată

notă apartenenţei la biserică prin Botez. De asemenea se precizează, în canon, ca botezul să se

săvârşească numai în bisericile care au păstrat unitatea şi dreapta învăţătură a Bisericii. Sinodul trulan

prin canonul 31 îngăduia săvârşirea botezului în paraclise, dar numai cu aprobarea episcopului: „Clericii

care liturghisesc sau botează în paraclise care se găsesc în case, hotărâm să se facă aceasta cu învoirea

episcopului locului, prin urmare dacă vreun cleric nu ar păzi aşa, să se caterisească.”254

Taina Sfântului Botez se săvârşea în Biserica primară în Sâmbâta Paştilor şi a Pogorârii Sfântului

Duh. Aceasta pentru că Paştile simbolizau moartea şi învierea pe care le reactualiza Taina Botezului.

Pogorârea Sfântului Duh închipuie eficacitatea Botezului, lucrarea harică de înnoire şi renaştere

duhovnicească. În cazuri extraordinare, Botezul se săvârşea în orice zi. Tertulian scrie în acest sens:

„Fiecare zi este ziua Domnului, fiecare oră, fiecare moment este sfânt pentru botez.”255

Important este faptul că înainte de primirea botezului catehumeni erau chemaţi în Joia Mare la

episcop şi examinaţi cu privire la învăţătura de credinţă. Biserica nu primea pe nimeni, evident dintre cei

maturi, în sânul Bisericii dacă nu cunoştea şi nu mărturisea credinţa adevărată. Canoanele 46 Laodiceea

şi 78 al Sinodului VI ecumenic poruncesc că: „se cuvine celor ce Se luminează a se învăţa credinţa şi în

Joia săptămânii a o spune episcopului sau presbiterilor.”256

Cât priveşte includerea ereticilor şi schismaticilor, canoanele bisericeşti grupează ereticii în două

categorii: unii care primiseră botezul valid şi căzând în erezie şi-au pierdut cali tatea de membri ai

Bisericii, şi alţii care s-au născut eretici primind botezul săvârşit de aceştia, adică un botez formal, care

nu i-a făcut părtaşi la harul Sfântului Botez. Celor din primul caz nu li se mai aplică Botezul, ci sunt

reprimiţi în Biserică numai prin ungerea cu Sfântul Mir, după ce în prealabil au renunţat la erezia lor,

dându-o anatema şi mărturisind în scris că acceptă dreapta învăţătură a Bisericii (can. 7 Sin II Ecum.,

can. 95 Trulan). Cei din a doua categorie sunt rebotezaţi conform hotărârii canoanelor 46, 47 şi 68

apostolice, 1 Cartagina şi 1 Sf. Vasile cel Mare. Aceste canoane dispun ca „cei botezaţi de eretici venind

la Biserică să se curăţească din nou cu adevăratul Botez al Bisericii.”257

253Ibidem, p. 163.254 Ibidem, p. 154.255 Pr. Drd. Vasile Ungureanu, op. cit, p. 699.256 Arhdiac. Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 172.257 Arhdiac. Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 32.

72

În concluzie putem spune că Taina Sfântului Botez se săvârşeşte în Biserică de către episcopi şi

preoţi canonici. Confesiunile creştine care au păstrat în întregime practica Bisericii primare privind

săvârşirea Sfântului Botez învaţă că Botezul se administrează în numele Sfintei Treimi. Deosebirile apar

atunci când este vorba de ritualul Tainei. Astfel, romano-catolicii şi protestanţii săvârşesc Botezul prin

turnare odată sau de trei ori (aceasta le este indiferent) şi nu prin afundare. Această practică întâlnită şi

în Biserica primară, folosită mai ales în clinici este acceptată, numai în cazuri excepţionale şi de

Bisericile ortodoxe. Simpla trecere în revistă a rânduielilor canonice privind săvârşitorul şi locul

săvârşirii au pus în lumină că Taina Sfântului Botez stă în strânsă legătură cu viaţa Bisericii şi cu

mărturisirea de credinţă, care trebuie ţinută potrivit aşezămintelor vechi şi prevederilor canonice.

3. Deosebiri interconfesionale cu privire la Taina Botezului

Cu privire la instituirea botezului, teza ortodoxă susţine în general că botezul a fost instituit de

către Mântuitorul după învierea Sa din morţi (Marcu 16, 16 şi Matei 28, 19), pe când unii dintre catolici

susţin ca el a fost instituit înainte de înviere, fie în convorbirea lui Iisus cu Nicodim (Ioan 3, 5), fie în

momentul botezării Sale în Iordan si că chiar botezul săvârşit de ucenicii Domnului înainte de înviere a

fost o taină. Protestanţii merg şi mai departe în această privinţă şi învaţă că chiar botezul lui Ioan

Botezătorul a fost valabil şi că botezul creştin nu se deosebeşte esenţial de acela, fiind doar o

perfecţionare a lui (Luther).

În ceea ce priveşte fiinţa botezului, Bisericile creştine se împart în trei categorii: Ortodocşii,

catolicii şi protestanţii (Luther) cred că botezul este un organ, al renaşterii omului şi mijloc de

mântuire, necesar tuturor (deci şi copiilor) ; Reformaţii cred că botezul e un simbol al vieţii noi pe

care s-a hotărât s-o înceapă cel botezat (Zwingli) sau o garanţie a predestinării sau a înfierii (Calvin);

Sectele protestante extremiste (Menoniţii, Socinienii, Arminienii) socotesc botezul o simplă ceremonie

care nu aduce niciun har sau un simplu simbol al făgăduinţelor dumnezeieşti, iar Quackerii îl resping cu

totul258.

Cu privire la materia botezului, după ortodocşi şi catolici ea este apa curată şi sfinţită, cu singura

mică deosebire că la ortodocşi ea se sfinţeşte de fiecare dată (pentru fiecare botez în parte), pe când la

catolici se sfinţeşte numai o singură dată pe an şi anume în ajunul Paştelui sau al Rusaliilor

(reminiscenţă a vremurilor din vechime, când botezul în masă al catehumenilor se făcea de preferinţă la

aceste două date din cursul anului; practica aceasta a pătruns prin influenţă, şi în Biserica Ortodoxă

258 Pr. Prof. Ene Branişte, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, în ,,Ortodoxia”, XI (1959), nr.4, p. 505.

73

Română din Ardeal pe alocurea)259. Untdelemnul folosit la botez (înainte de afundare) la catolici este

de asemenea, sfinţit o singură dată pe an, în Joia Patimilor, de fiecare episcop în eparhia lui . Această

ungere prebaptismală o face preotul, cu degetul, în chipul crucii, la piept şi la umeri rostind formula: „Te

ung cu untdelemnul mântuirii în Iisus Hristos Domnul nostru, ca să ai viaţă veşnică.” După Toma de

Aquino ungerea cu untdelemn simbolizaza ,,pe piept, pentru ca prin harul Sfântului Duh să lepede

rătăcirea şi neştiinţa şi să primească dreapta credinţă; între umeri pentru ca prin harul Duhului Sfânt

să scuture toată delăsarea şi lenea şi să deprindă cu faptele cele bune, deoarece credinţa fără fapte este

moartă.”260 Pentru protestanţi în general materia botezului este tot apa, cu deosebirea că, după ei, nu e

necesar să fie sfinţită; ceva mai mult, Luther şi Calvin admiteau ca materie a botezului nu numai apa ci

şi orice lichid. Unii eretici vechi (paulicienii) susţineau chiar că apa nu e necesară pentru botez, ca şi

unele secte protestante de astăzi, ca Metodiştii, Quackerii si Socinienii sau unele secte mistice de origine

răsăriteană, ca duhoborţii, molocanii şi hlâştii, care susţin că nu e necesară nici o materie pentru

săvârşirea botezului (materia fiind pentru ei rea, coruptă), căci botezul e duhovnicesc (constând în

pocăinţă, har, ascultare).

Cu privire la persoana săvârşitorului botezului, ortodocşii admit, valabilitatea botezului din

necesitate, săvârşit (în împrejurări excepţionale, din lipsă de preot) de laici ortodocşi (deci membri ai

Bisericii); catolicii admit botezul săvârşit, în asemenea condiţii, chiar de necreştini (iudei sau păgâni);

calvinii resping botezul făcut de neclerici (botezul din necesitate). Există de asemenea o mică

diferenţă între ortodocşi şi catolici la săvârşirea botezului în condiţii normale: pe când la noi, preotul se

consideră numai slujitor, organ sau reprezentant al lui Hristos sau al Harului, Care săvârşeşte efectiv

lucrarea („Botează-se robul lui Dumnezeu X...”), la catolici formula botezului îl prezintă pe preot ca

făcând el însuşi taina („Ego te baptizo...”, adică: Eu te botez...)261. Se menţionează de asemenea faptul că

libertatea de improvizaţie a săvârşitorului (la catolici), în formularea rugăciunilor este dusă uneori până

la extremă. Astfel multe rugăciuni şi formule de adresare nu au o formă fixă pentru a fi rostită de toţi la

fel. Slujitorului i se dă posibilitatea să se exprime cum crede mai adecvat împrejurărilor, ceea ce conţin

formule model, când se spune: „să zică cam aşa” sau „poate zice aşa.”262

Cu privire la persoana primitorului, toate confesiunile creştine sunt de acord că botezul se poate

acorda oricărui necreştin, care încă nu face parte din Biserică şi care îndeplineşte condiţiile subiective

pentru primirea tainei, (voinţă, dorinţă sau hotărâre de a primi taina, pocăinţă şi credinţă).

Diferenţe sunt însă în ceea ce priveşte botezul copiilor: acesta e recunoscut ca necesar şi practicat

de ortodocşi, catolici şi protestanţi, conform can. 124 al sinodului de la Cartagina din 418 (se explică

259 Ibidem.260 Pr. Drd. Liviu Streza, Slujba botezului..., p. 689.261 Pr. Prof. Ene Branişte, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine..., p. 505.262 Pr. Drd. Liviu Streza, Slujba botezului..., p. 693.

74

prin aceea ca Harul dumnezeiesc lucrează neîmpiedecat acolo unde nu înlîmpină un obstacol personal; la

copii lipseşte voinţa contrarie şi păcatul personal, deci există o receptivitate pasivă, adică nu există o

piedică care să oprească lucrarea Duhului Sfânt); Arminienii şi Socinienii socotesc botezul copiilor ca

indiferent, iar Menoniţii, Anabaptiştii, baptiştii şi pocăiţii îl resping categoric, afirmând că botezul e

rânduit numai pentru cei vârstnici. Botezul copiilor morţi, practicat prin unele părţi din Moldova, la

Bobotează, este o erezie, căci morţii nu pot primi tainele.263

Cu privire la modul de săvârşire (ritual sau ceremonial), toate confesiunile creştine sunt de acord

că botezul trebuie făcut în numele Sfintei Treimi (condiţie principală pentru valabilitatea lui).

Diferenţele încep când e vorba de practica ritualului care constituie esenţialul în modul de săvârşire a

acestei sfinte taine. Astfel, la ortodocşi şi la toţi eterodocşii răsăriteni, botezul se săvârşeşte prin

afundarea de trei ori în apa sfinţită; tot prin afundare îl fac şi baptiştii, pocăiţii şi nazarenii, cu deosebirea

că afundarea se face o singură dată, iar nu de trei ori ca la noi şi catolicii. Protestanţii oficiază botezul

prin turnare (infusio) sau stropire (adspersio), o dată sau de trei ori (aceasta, e indiferent). Acest fel de a

boteza a fost admis în Biserica veche numai pentru clinici (cei bolnavi, care nu pot sta în picioare)

şi numai după o discuţie aprigă (pe vremea Sfântului Ciprian), iar azi în Ortodoxie numai în cazuri grave

şi excepţionale (prunci bolnavi sau care nu suportă scufundarea în apă). Obiceiul de a boteza prin

stropire sau turnare pe cei valizi a constituit o inovaţie ivită sporadic, în Biserica romano-catolică mai

întâi prin sec. VIII-IX şi generalizată abia prin sec. XIV; din nefericire, ea a pătruns şi în Biserica

Ortodoxă română din Ardeal şi Bucovina, prin influenţa catolică şi protestantă264.

În ceea ce priveşte restul ritualului botezului, cel catolic e în linii mari ca şi cel ortodox, cu

deosebirea că, în cadrul exorcismelor, se dă candidatului sare în gură şi i se unge nasul şi urechile cu

salivă, în chip simbolic, zicând: „Effeta, ce este de deschis”265, iar la sfârşit se pune şi numele (care la noi

se dă printr-o ierurgie specială, în a opta zi de la naştere). Tot în legătură cu forma săvârşirii, mai

adăugăm că Zwingli leapădă orice formă a botezului, iar Calvinii resping exorcismele din rânduiala

botezului (admise de ceilalţi protestanţi).

Cu privire la efectele botezului, sunt uşoare deosebiri între ortodocşi şi catolici de o parte şi

protestanţi de alta. După ortodocşi şi catolici, botezul şterge păcatul strămoşesc şi păcatele personale

anterioare lui (la cei adulţi), nimicindu-le şi ridicând vina, infuzează darurile înfierii şi ale nemuririi,

întărind şi sporind credinţa, nădejdea şi dragostea; rămâne numai ceea ce catolicii numesc

concupiscentia, adică înclinarea spre păcat; cu alte cuvinte, dispare păcatul, dar rămân urmările lui.

263 Pr. Prof. Ene Branişte, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine..., p. 506.264 Idem.265Pr. Drd. Liviu Streza, Slujba botezului..., p. 688.

75

După protestanţi, botezul nu şterge păcatul originar, ci numai vina lui şi a păcatelor personale; el

nu îndreptează şi nu sfinţeşte pe om, ci numai întăreşte credinţa şi slăbeşte păcatul.266 Toate confesiunile

creştine sunt de acord în ceea ce priveşte caracterul indelebil al botezului (el nu se repetă la aceeaşi

persoană).

III. Taina Mirungerii – arvuna Duhului Sfânt şi mijloc de propăşire în viaţa

duhovnicească

1. Ritualul Mirungerii după Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii

La ieşirea din baia regeneratoare, curăţitoare şi sfinţitoare a Sfântului Botez, noul născut la viaţa în

Hristos, ca un prunc abia intrat în viaţă, are nevoie de puterea dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt, pentru

a se întări şi a creşte în această nouă viaţă. Aceste daruri sunt împărtăşite prin Taina Mirungerii,

ungându-i-se cu Sfântul Mir, în chipul crucii, principalele organe ale trupului (frunte, ochi, nări, gură,

urechi, piept, spate, mâini şi picioare), prin formula: „Pecetea darului Duhului Sfânt.”

A doua taină a iniţierii creştine este numită în Ortodoxie „Mirungere”, iar nu „Confirmare”267, ca

în Biserica Apuseană. Termenul „Mirungere” exprimă originea divină a acestei taine. Ungere, în greacă

χρίσμα, a primit Mântuitorul de la Duhul Sfânt, Care S-a coborât ca un porumbel la ieşirea Sa din apa

Iordanului (Marcu 1, 10). Această ungere L-a consacrat ca „Unsul lui Dumnezeu”, adică Hristos

(χρίστός), fapt confirmat de Sfântul Andrei, când îi zice fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se

tâlcuieşte Hristos” (Ioan 1, 41).

Sfânta Scriptură justifică existenţa, originea şi forma de administrare a fiecăreia dintre Sfintele

Taine, arătând că ele au fost deja prefigurate în Vechiul Testament, că au fost instituite de Mântuitorul şi

apoi practicate de Biserica primară, fiind „expresia modului constant al lucrării divine.”268

În Legea Veche, ungerea cu untdelemn sfinţit era săvârşită ca ungere sacerdotală pentru sfinţirea

preoţilor. După porunca lui Dumnezeu, Moise îl investeşte ca preot pe Aaron, turnând pe capul lui mir:

„Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului adunării şi să-i speli cu apă... Apoi să iei

untdelemn de ungere, şi să-i torni pe cap şi să-1 ungi” (Ieş. 29, 4-7). De notat că aici apar, în legătură şi

succesiune, cele două acte: spălare-ungere.

266 Pr. Prof. Ene Branişte, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine..., p. 507.267 Termenul „Confirmare” a apărut pentru prima dată în legătură cu a doua taină a iniţierii creştine în Apus. În anul 458, papa Leon cel Mare vorbeşte pentru prima dată de „taina confirmării”.268 Pr. Asist. Dr. Liviu Streza, Taina Mirungerii în Biserica Ortodoxă şi în Bisericile vechi orientale, în ,,Ortodoxia”, XXXIX (1987), nr. 2, p. 62.

76

Mirul era preparat „din cele mai bune mirodenii” (Ieşire 30, 23), iar cei unşi cu el se sfinţeau ca

slujitori ai Domnului (Ieşire 30, 30). Porunca lui Dumnezeu a fost împlinită întocmai: „După aceea a

turnat Moise mir pe capul lui Aaron şi l-a uns şi l-a sfinţit” (Levitic 8, 12). Prin ungere erau investiţi şi

regii. Samuel îl unge rege pe Saul, şi Duhul Domnului coboară peste el, primind darul proorociei (I Regi

10, 1-10). Ungerea cu mir era însoţită, deci, de darul Duhului, care a făcut din Saul nu numai un rege, ci

şi un profet. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu David (I Regi 16-13) şi Solomon (III Regi 1, 34). Ungerea

cu mir era considerată în Vechiul Testament ca pecetea unei împărăţii sfinte (Ps. 2, 2).

Prin ungere erau consacraţi, deci, preoţii, regii şi profeţii Vechiului Legământ, aceasta însoţind o

lucrare dumnezeiască, o ungere cu Duhul lui Dumnezeu. În cartea lui Isaia, ungerea cu mir şi cu Duh

devine semnul distinctiv al „Alesului” lui Dumnezeu, al «Unsului» prin excelenţă, adică al lui Mesia:

„Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor” (Isaia 61, 1). „Ungerea

cu Duhul Sfânt va fi semnul caracteristic al Preotului, Profetului, Alesului şi Slujitorului (Robului) lui

Dumnezeu, al Mântuitorului aşteptat, de unde îi va veni şi numele de Mesia, Unsul, Hristos.”269

Ultimul dintre profeţii Vechiului Testament, Sfîntul Ioan Botezătorul, va recunoaşte pe „Alesul lui

Dumnezeu” în momentul ungerii Sale cu Duhul Sfânt, la ieşirea din apa Iordanului: „Cel ce m-a trimis

să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela

este Cel ce botează cu Duh Sfânt” (Ioan 1, 33). Îndată după ieşirea Mântuitorului din apa Iordanului, ne

spun Sfintele Evanghelii, „cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un

porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am

binevoit” (Matei 3, 16-17 ).

Prin coborârea asupra lui Iisus, Duhul Sfânt a desăvârşit în mod solemn consacrarea Sa mesianică,

ungerea Sa cerească, în virtutea căreia El se va numi χρίστός adică „Unsul”. „Într-adevăr, este vorba

aici de ungerea, de mirungerea Domnului Iisus. Deci, Fiul s-a făcut om pentru a da oamenilor acest

Duh care se odihneşte peste El din veşnicie. Acesta este Darul lui Dumnezeu, Dumnezeu dăruit, despre

care va vorbi Samarinencei. Deci, dacă El este Unsul, El s-a făcut om pentru a transmite ungerea Sa

fraţilor Săi oamenii. Mirungerea ucenicilor este raţiunea de a fi a întrupării Fiului.”270

Dar nu numai întruparea constituie o premiză a mirungerii, ci şi moartea, şi învierea Mântuitorului,

care trebuiau să preceadă Cincizecimea. Moartea şi învierea Domnului sunt o pregătire a Cincizecimii.

Cele două evenimente, afundarea lui Iisus în apă şi ungerea Sa cu Duhul Sfânt, s-au petrecut într-o

succesiune imediată, fiind nu numai distincte ci şi inseparabile unul de celălalt. În aceasta îşi află temei

practica creştină privind administrarea în cadrul aceleiaşi rânduieli a celor două taine ale iniţierii

creştine, Botezul şi Mirungerea.

269 Pr. Asist. Dr. Liviu Streza, Taina Mirungerii în Biserica Ortodoxă ..., p. 63.270 Idem.

77

Instituirea tainei. În Sfânta Scriptură găsim numai mărturii indirecte, dar suficiente, privind

instituirea divină a tainei Mirungerii. Noua revărsare a Duhului, prevestită de profeţii Vechiului

Testament (Iez. 35, 25; Ioil 2, 28), a fost făgăduită Sfinţilor Apostoli, în repetate rânduri, de către

Mântuitorul Hristos (Ioan 14, 16; 16, 7-13). În „ziua cea mare a praznicului”, Iisus, chemând la Sine pe

toţi cei însetaţi, i-a asigurat că: „Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge

din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o, explică Sfântul evanghelist, despre Duhul care aveau să-L

primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit”

(Ioan 7, 38-39). Este evident că această făgăduinţă nu se referea numai la harismele despre care se

vorbeşte, de pildă, în I Cor. 12, 29-30. „Ea se adresează instinctiv tuturor creştinilor din toate

generaţiile, până la sfârşitul veacurilor, şi se realizează particular şi peste toate prin Taina Mirungerii.

Aceasta se poate deduce din comportarea ulterioară şi din doctrina Sfinţilor Apostoli, care n-ar fi putut

nici face nici învăţa nimic, dacă nu le-ar fi auzit la învăţătorul lor şi n-ar fi fost îndrumaţi de Acesta.”271

Această făgăduinţă s-a împlinit la Cincizecime, când Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli şi se

revarsă, după încredinţarea Sfântului Apostol Petru, şi asupra tuturor celor ce vor crede în Hristos (Fapte

2, 1-38).

Tradiţia apostolică privind Taina Mirungerii . Administrarea Tainei Mirungerii în epoca apostolică

se făcea prin două acte: punerea mâinilor sau ungerea cu Sfântul Mir.

Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan, venind în Samaria, s-au rugat şi şi-au pus mâinile peste cei botezaţi

de diaconul Filip, „ca să primească Duh Sfânt, căci nu se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau

numai botezaţi în numele Domnului Iisus” (Fapte 8, 14-17).

Sfântul Apostol Pavel, găsind câţiva ucenici la Efes, „a zis către ei: Primit-aţi voi Duhul Sfânt

când aţi crezut ? Iar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit, dacă este Duh Sfânt. Şi el a zis: Deci în ce v-

aţi botezat ? Ei au zis: în botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând

poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Şi auzind ei, s-au botezat în

numele Domnului Iisus. Şi punându-şi Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau

în limbi şi prooroceau.”(Fapte 19, 1-6). Din aceste texte rezultă că botezul creştin implică primirea

darurilor Duhului Sfânt, ceea ce se realizează printr-un act distinct de afundare, prin punerea mâinilor

apostolilor.

Împărtăşirea darurilor Duhului Sfânt, adică a Tainei Mirungerii s-a făcut încă din epoca apostolică

şi prin ungere cu mir. Sfântul Apostol Pavel le scrie corintenilor: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi

împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat

arvuna Duhului, în inimile noastre”(II Cor. 1, 21-22). Este neîndoielnic faptul că această ungere despre

care vorbeşte Apostolul neamurilor nu este numai spirituală, ci o ungere ca pe timpul lui Moise şi al lui

271Pr. Asist. Dr. Liviu Streza, Taina Mirungerii în Biserica Ortodoxă ..., p. 64.

78

David, cu mir preparat din mirodenii. De aici şi remarca Sfântului Apostol în II Cor. 2, 15 : „Noi suntem

lui Dumnezeu mireasmă a lui Hristos”. Dacă n-ar evoca un ritual cunoscut cititorilor creştini, imaginea

folosită ar fi artificială. Prin mirungere noi devenim buna mireasmă a lui Hristos.272

Despre ungerea cu Sfântul Mir vorbeşte şi Sfântul Ioan Evanghelistul, când zice: „Iar voi ungere

aveţi de la Cel Sfânt şi toţi ştiţi... Cât despre voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El ramâne întru voi şi

n-aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva.” (I Ioan 2, 20-27).

Formula ortodoxă de administrare a Tainei Mirungerii: „Pecetea darului Duhului Sfânt”, care exprimă

efectul lăuntric al ungerii cu Sfântul Mir, îşi are originea în cuvintele pauline: „...aţi fost pecetluiţi cu

Sfântul Duh al făgăduinţei, care este arvuna moştenirii noastre...” (Efes. 1, 13-14); „Să nu întristaţi

Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care aţi fost pecetluiţi în ziua răscumpărării” (Efes. 4, 30). „Ziua

răscumpărării” nu poate fi alta decât ziua însuşirii pe plan subiectiv a mântuirii prin Sfântul Botez. De

aici rezultă că Sfântul Apostol Pavel le scria unor creştini care au fost «pecetluiţi» cu Duh Sfânt, adică

au primit Mirungerea în aceeaşi zi în care au primit şi Botezul. Aceeaşi succesiune Botez-Mirungere este

confirmată şi în textul din Tit 3, 5: „El ne-a mântuit... prin baia naşterii celei de-a doua şi prin înnoirea

Duhului Sfânt.”273 Apariţia şi răspândirea încă din epoca apostolică a practicii administrării Tainei

Mirungerii prin ungerea cu Sfântul Mir s-a datorat condiţiilor noi create odată cu înmulţirea

comunităţilor creştine. Apostolii, neputând îndeplini toate cerinţele privind administrarea acestei tainei,

au încredinţat acest lucru şi preoţilor, care ungeau cu Sfântul Mir pe cei nou botezaţi, practică bine

cunoscută la evrei.274

Doctrina apostolică privind Taina Mirungerii se poate deduce din multe, texte ale Noului

Testament. Prin Taina Mirungerii, „iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat in inimile noastre, prin Duhul

Sfânt” (Rom. 5, 5) şi am primit „Duhul înfierii, prin care strigăm: «Avva! Părinte!»” (Rom. 7, 15; Gal.

4, 6). „Dumnezeu, care ne întăreşte în Hristos, ne-a pecetluit şi ne-a dat arvuna Duhului în inimile

noastre prin această ungere sfânta (II Cor. 1, 21-22); Duhul făgăduinţei ne-a pecetluit în „ziua

răscumpărării” (Efes. 1, 13; 4, 30), sălăşluindu-se în noi ca Duh al înţelepciunii (I Ioan 2, 20-27).

Pecetea darului Duhului Sfânt imprimă şi întăreşte chipul lui Hristos în noi. Pecetea nu este decât

prezenţa activă a Sfântului Duh în creştin, care-i imprima un caracter de sfinţenie, de consacrare în

Dumnezeu. Arvuna Duhului garantează împărtăşirea darurilor viitoare, adică dobândirea moştenirii

cereşti. „Începând din această zi, Duhul Sfânt în persoană locuieşte permanent în fiecare creştin, care

devine prin trupul şi prin sufletul său templu al Duhului Sfânt” (I Cor. 3, 16; 4, 19).275

272 Pr. Asist. Dr. Liviu Streza, Taina Mirungerii în Biserica Ortodoxă ..., p. 65.273 Pr. Asist. Dr. Liviu Streza, Botezul în diferite rituri liturgice creştine, Teză de doctorat, în ,,Ortodoxia”, XXXVII (1985), nr.1-2, p. 29.274 Pr. Asist. Dr. Liviu Streza, Taina Mirungerii în Biserica Ortodoxă ..., p. 65.275Pr. Asist. Dr. Liviu Streza, Taina Mirungerii în Biserica Ortodoxă ..., p. 66.

79

2. Mirungerea – lucrare eclezială a lui Hristos prin Sfântul Duh

Această taină, fiind nedespărţită de Botez, urmează indată după scoaterea celui botezat din Sfânta

apă a Botezului, pe care-1 completează şi-l continuă. De aceea nici nu are un început sau o parte

pregătitoare şi un sfârşit deosebit, fiindcă nu începe în slujba Bisericii cu o introducere deosebită ca

celelalte Taine.276 Mirungerea raportează pe creştin la Hristos şi extind pe Hristos în fiinţa primitorului

lor, prin Duhul.

La acest moment, după afundarea şi scoaterea de trei ori în apa Botezului, cu rostirea formulei

respective şi după înmânarea lumânării, naşului, simbol al luminării prin Botez, preotul citeşte

rugăciunea Mirungerii. Se ştie că la început, de fapt, Taina aceasta ca «harismă specială» era un drept

exclusiv al apostolilor, ca şi cel de a întemeia biserici, fiindcă numai ei aveau plenitudinea harului şi a

harismelor. Iar ei o săvârşeau la început prin rugăciune şi prin punerea mâinilor peste cei deja botezaţi,

care apoi primeau „Duhul Sfânt” (cf. Fapte 8, 17; 10, 47-48; 19, 5-6) şi diverse daruri duhovniceşti sau

harisme, ca proorocia, vorbirea în alte limbi, facerea de minuni, credincioşia, evlavia, sfatul,

înţelepciunea, cunoştinţa etc.

Pe măsură ce Biserica s-a răspândit şi au luat fiinţă comunităţi creştine pretutindeni, Apostolii

neputând fi prezenţi peste tot locul, ei au hirotonit episcopi, preoţi şi diaconi prin Biserici (cf. Fapte 6, 5-

6; 14, 23; 20, 28; I Tim. 4, 14; Tit 1, 5). Dar episcopii, deşi succesori direcţi în har ai Apostolilor, nu

mai aveau plenitudinea de har şi harisme, această harismă „a împărtăşirii Duhului Sfânt” nefiind

transmisibilă; ea rămâne a Bisericii, care are plenitudinea. Ca atare, episcopii n-o mai puteau exercita,

sau săvârşi fiecare în parte prin punerea mâinilor. De aceea, această Taină a început a se săvârşi, prin

„ungere” cu Sfântul Mir, de unde i-a rămas şi numele de „Taina Mirungerii”, iar forma primă „punerea

mâinilor” a rămas a se folosi numai la Taina Preoţiei sau Hirotoniei, care se consideră şi ea de Sfinţii

Părinţi ca o „ungere.”

Numirile date de Noul Testament şi de Tradiţia apostolică patristică, plecând de la semnul extem

şi sensibil al Tainei: Punerea mîinilor- χείροϑεσία, manus imposition (Fapte 7, 17-18; Evr. 6, 2), mir sau

Ungere (I Ioan 2, 20- 27; II Cor. 1, 21), mir mistic, Sfântul Mir, mir ceresc, sacrament al Mirului,

sacramenium chrismatis, mir (myrrhe), untdelemn al lui Dumnezeu, undelemn sfânt, mir cu acţiune

harică, sacrament al celebrării mirului indică, de asemenea, şi cele două forme principale ale

administrării Tainei: punerea mâinilor şi ungerea cu Sfântul Mir, prezente chiar în practica Bisericii din

timpul Sfinţilor Apostoli.277 Totdeauna însă administrarea Tainei prin punerea mâinilor este pusă în

legătură cu unul din Sfinţii Apostoli ca ministru al acesteia: Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan în Samaria,

276 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă..., p. 64.277Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul eclezilologic..., pp. 225-226.

80

administrându-o celor botezaţi de diaconul Filip (Fapte 7, 14-17), Sfântul Apostol Pavel în Efes (Fapte

X19, 1-7). În restul cazurilor se vorbeşte despre ungerea sfântă (I Ioan 2, 20-27), despre mir sfânt; toate

denumirile date Tainei Mirungerii exprimă atât actul extern, vizibil, cât şi ceea ce este sesizat numai cu

ochii credinţei.

Taina Mirungerii nu are un moment anume de instituire. Dar, aşa cum am amintit, prin exemplul

Domnului şi al Duhului Sfânt pogorât peste El la Botez din faptul pogorârii Duhului Sfânt şi peste

Apostoli la Cincizecime şi din practica Apostolilor (Fapte 8, 17; 19, 6; II Cor. 1, 21-22; I Ioan 2, 20-27),

sunt suficiente mărturii de instituirea şi necesitatea acestei Taine.

Taina Mirungerii nu poate să întârzie, căci Hristos nu este niciodată singur, ci odată cu El vine şi

Duhul Lui. Necesitatea acestei Taine este implicată, deci, în Taina Botezului. „Din antichitatea creştină,

Biserica a considerat Ungerea cu Sfintul Mir ca darul perfecţiunii, darul personal al Dăruitorului

însuşi, realizarea deplină a făgăduinţei de adio a lui Iisus Apostolilor Săi.”278

Prin textul scripturistic: „Iar voi, ungere aveţi de la Cel sfânt şi ştiţi toate... cât despre voi, ungerea

pe care aţi luat-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă că să vă înveţe cineva, ci precum ungerea

Lui vă învaţă despre toate şi învăţătura aceasta adevărată este şi nu este minciună, rămâneţi întru El,

aşa cum v-a învăţat”(I Ioan 2, 20-27), Apostolul vrea să spună că cei botezaţi şi unşi cu Sfântul Mir,

devin „unşi” sau „hristoşi” adică creştini; şi că totodată s-au împărtăşit şi ei din harul de Împărat, Preot

şi Prooroc sau Învăţător al lui Hristos. Acestea sunt harisme speciale pe care nu le primesc toţi, ci numai

cei care au „chemare” şi pregătire. Ele se dau de sus (cf. I Cor. 12, 28; Efes. 4, 11) şi nu se ia de la sine,

cum vrea fiecare (cf. Evr. 5, 4), ci „Duhul Sfânt le împarte fiecăruia după cum voieşte” (I Cor. 12, 11).

Mirungerea împarte darurile Duhului Sfânt, a căror revărsare începe la Cincizecime (Rusalii). Cu

ajutorul Duhului primit, prin Taina Mirungerii începem să activăm totodată calitatea noastră de

învăţători-prooroci ai împărăţiei lui Dumnezeu, de preoţi ce ne aducem pe noi şi natura ca jertfă lui

Dumnezeu şi de împăraţi peste, natura noastră şi natura lumii, ca să nu mai fim stăpâniţi de ea. 279

Vorbind de Taina Mirungerii trebuie să ţinem seama că ea nu se face de preot, ci numai se aplică de el.

Fiindcă Sfântul şi Marele Mir se pregăteşte din diferite parfumuri şi mirodenii fierte în untdelemn curat,

de cea mai bună calitaţe, şi se sfinţeşte de Soborul episcopal, membri ai Sfântului Sinod, al fiecărei

Biserici autocefale, în Joia cea Mare, după care el se împarte Eparhiilor, iar acestea îl trimit parohiilor.

Încât slujba specială de sfinţirea lui o face Biserica, prin Ierarhii ei, iar nu preotul. Şi numai prin sfinţirea

făcută de Soborul episcopal, astfel pregătit şi sfinţit, Sfântul Mir devine dar al Sfântului Duh, invocat,

„căci după cum pâinea Euharistiei, după invocarea Sfântului Duh, nu mai este pâine, ci trup al lui

Hristos, tot aşa şi acest Sfânt Mir, după invocare, nu este simplu mir. Dimpotrivă, este un dar al lui

278 Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul eclezilologic..., p. 235.279 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă..., p. 70.

81

Hristos şi al Duhului Sfânt.”280 Cele patru rugăciuni citite de patriarh scot în relief valoarea sfinţitoare a

mirului, amintindu-ne că ramura de măslin a simbolizat la potop „împăcarea şi mântuirea" realizată de

Mântuitorul pe Cruce „aducându-se pe Sine jertfa Iui Dumnezeu Tatăl" iar untdelemnul a fost dat de

Dumnezeu „întru săvârşirea Sfintelor Taine."281 Preotul doar îl aplică celor botezaţi, după citirea singurei

rugăciuni indicată în Molitfelnicul sau Aghiazmatarul Bisericii. Pentru acest fapt nici nu se dă

binecuvântarea ca la orice Taină şi nu se rosteşte ectenia mare şi rugăciunile de Sfinţirea Sfântului Mir.

În rugăciunea dinaintea ungerii cu Sfântul Mir, preotul cere lui Dumnezeu ca după ce a luminat pe

cel nou-născut, prin apă şi prin Duh, dăruindu-i iertarea păcatelor de voie şi fără de voie, să-i dăruiască

şi „pecetea Darului Sfântului şi întru tot puternicului şi închinatului Său Duh şi împărtăşirea cu Sfântul

Trup şi Sânge al lui Hristos, păzindu-1 în sfinţenie şi întărindu-1 în dreptmăritoarea credinţă, şi

izbăvindu-1 de cel rău şi de toate uneltirile lui, să-i păzească sufletul întru frica Sa cea mântuitoare, întru

curăţenie şi dreptate, ca întru tot lucrul şi cuvântul bineplăcându-I să se facă el fiu şi moştenitor cereştei

lui împărăţii.”282 Sunt arătate aici pe scurt mulţimea dăruirilor acordate sau împărtăşite prin această

Taină. Mirungerea este „Cincizecimea personală” a oricărui botezat. „Mirul acesta este un dar al lui

Hristos şi al Sfântului Duh şi lucrează prin prezenţa Dumnezeirii Lui; în chip simbolic se unge cu el

fruntea şi celelalte simţuri. Trupul se unge cu mir material, dar se sfinţeşte sufletul prin Sfântul şi de

viaţă făcătorul Duh.”283

Trebuie lămurit iarăşi că „ungerea aceasta cu Sfântul Mir se face în primul rând întru amintirea

Duhului Sfânt care s-a coborât în chip de porumbel peste Domnul Hristos când a ieşit din apa

Iordanului, deci îndată ce a fost botezat de Ioan; iar în al doilea rând, întru amintirea pogorârii

Aceluiaşi Duh Sfânt pesteApostoli la Cincizecime, în chip de limbi de foc. Pentru aceasta deci s-a

rânduit această Sfântă Taină, ca nimeni să nu fie lipsit de darurile Lui. Cu Mirul rugăciunii şi al

Mirungerii se ung şi Bisericile şi se prefac în ceea ce şi numele lor le arată: „Mirul turnat peste faţa

lumii”. Este chiar Mijlocitorul, nostru pe lângă Dumnezeu-Tatăl, prin aceea că s-a vărsat peste noi, ni

s-a făcut nouă spre ungere.”284

Luând deci preotul sticluţa cu Sfântul şi Marele Mir miruieşte cu el pe cel botezat, atunci: la frunte,

la ochi, la nări, la gură, la urechi, la piept, la spate, la mâini şi la picioare, fără a mai rosti iar numele

celui botezat, ci spunând doar de fiecare dată: „Pecetea darului Sfântului Duh”, răspunzând naşul, sau

catehumenul, de fiecare dată: «Amin» ! De aici această Taină se numeşte şi „Taina Pecetluirii”, ca şi

280 Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a III-a Mistagogică, 3, P.G., 73, p. 249, apud Pr. Ioan Mircea, Taina Mirungerii, în ,,Ortodoxia”, XXXI (1979), nr. 3-4, p. 480.281 Arhim. Lect. Univ. Vasile Miron, Sfintele Taine şi ierurgii..., p. 49.282 Aghiazmatar la rânduiala Botezului şi Mirungerii.283 Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a III-a Mistagogică, 3, op.cit., p. 399, apud Pr. Ioan Mircea, Taina Mirungerii..., p. 480.284 Nicolae Cabasila, în trad. rom. cit., p. 79.

82

Botezul. Iar „Hristos (ca unul Domnul) s-a făcut şi preot şi altar şi jertfire şi jertfitor şi este şi Mir şi

Ungere sfântă din pricina Duhului pe care Îl dăruieşte” fiecăruia din cei botezaţi şi „miruiţi”.285

Prin ungerea exterioară se întăresc şi prin pecetluire se întipăresc şi toate mădularele trupului, dar

se sfinţesc şi puterile sufleteşti, imprimîndu-se în suflet chipul lui Hristos. Căci „prin Mirungere, Duhul

Sfânt pătrunde şi se imprimă în aceste mădulare şi organe şi în puterile sufleteşti care stau la temelia

lor şi persistă în ele ca o bună mireasmă, ca şi Mirul. El se întipăreşte ca o pecete nu numai pe

exteriorul acestor mădulare, ci şi în interiorul lor, dând omului un chip unitar, duhovnicesc. Astfel

cuvântul «pecete» are pe lângă sensul de întărire şi pe acela de întipărire. De altfel aceste două

înţelesuri stau în legătură. Duhul întăreşte întrucât se întipăreşte şi accentuează în om un chip personal

caracteristic, care este în acelaşi timp un chip duhovnicesc.”286

După pecetluirea pruncului sau catehumenului, cu Sfântul Mir, care imprimă şi mai puternic şi mai

clar „chipul lui Hristos” (Gal. 3, 1), preotul, cădind înconjoară analogul (masa) şi cristelniţa de trei ori,

cu naşul şi copilul, cântând întreitul: „Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi-mbrăcat” (Gal. 3,

27), «Aliluia!». Aceasta, ne face să înţelegem că abia acum cel botezat şi miruit a îmbrăcat deplin pe

Hristos, căpătând noi energii stimulatoare şi lucrătoare şi este şi el înfiat şi asimilat lui Hristos, putând

activa cu El şi în numele Lui. Acum se face înţeles cuvântul Domnului: „Eu în ei şi ei în Mine” (Ioan 15,

4-7).

Prin Mirungere începe epifania sau arătarea lui Hristos în comportarea omului botezat sau a

luminii Duhului lui Hristos asupra fiinţei Iui, arătându-1 ca un chip activ al lui Hristos şi ca un locaş viu

al Lui, întrucât îl ajută să actualizeze chipul lui imprimat virtual în el, şi îşi dovedeşte astfel numele de

creştin pe care 1-a primit.287

După ce s-a cântat: „Câţi în Hristos, v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”, se citeşte îndată

Apostolul şi Evanghelia în care se arată porunca, necesitatea şi tâlcul Botezului, sensul lui tainic.

Urmează apoi tunderea, care are în vedere, harul preoţiei împărăteşti sau generale. Este o tundere

sacramentală. Ea pecetluieşte făgăduinţa celui ce devine fiu şi membru al Bisericii de a se dedica cu

totul în slujba lui Dumnezeu şi a aproapelui şi este asemenea tunderii ce se face la hirotonirea clericilor

şi a celei monahale.

Astfel, prin ungerea cu Sfântul Mir, cel botezat devine creştin în chip deplin, căci primind darul

Sfântului Duh, prin această suprapunere de natură dumnezeiască, ca uns al Domnului devine un nou

Hristos. Noul botezat numai după ungerea cu Sfântul Mir poate purta numele de creştin, părtaş al lui

285Pr. Ioan Mircea, Taina Mirungerii..., p. 481.286 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă..., pp. 77-78.287 Ibidem, p. 67.

83

Hristos, noul Hristos, pentru că la natura omenească curăţată de păcat prin Sfântul Botez s-a adăugat

puterea dumnezeiască prin „Pecetea darului Sfântului Duh.”288

Din cele ce s-au arătat reiese clar că Taina Mirungerii este Taina împlinirii, a imprimării chipului

lui Hristos (Gal. 4, 19), a mântuirii şi a desăvârşirii, adevărata viaţă în Hristos a oricărui creştin, dar şi o

continuă şi necurmată conlucrare a omului cu harul Domnului şi cu darurile Duhului Sfânt primite prin

această Taină.

3. Deosebiri interconfesionale referitoare la Taina Mirungerii

Acord şi dezacord în privinţa Tainei Ungerii cu Sfântul Mir între Biserica ortodoxă şi Biserica

catolică. O problemă majoră care apare în discuţiile dintre Biserica ortodoxă şi Biserica catolică este

faptul că amândouă sunt biserici iniţiale, adică fiecare se consideră a fi prima din punct de vedere istoric,

şi fiecare se consideră fiind adevărata biserică, adică fiecare este biserică apostolică. De aici apar o

mulţime de diferenţe şi dezbateri în ce priveşte partea dogmatică a învăţăturii celor două biserici, dar şi

în ce priveşte partea practică. Vis-a-vis de Taina Sfântului Mir, ortodocşii le aduc catolicilor anumite

obiecţii.

Prima obiecţie adusă de ortodocşi catolicilor este amânarea conferirii acestei Taine copiilor până

la vârsta de 12 ani, sau cel puţin vârsta de 7 ani, deci nu imediat după botez. Biserica Romano-Catolică a

introdus această schimbare în practica eclesială începând cu secolul al XIII-lea. Acest act bisericesc

poartă numele de Confirmare (lat. Sacramentum Confirmationis). Argumentul înaintat de catolici este că

Mirungerea nu le-ar folosi copiilor botezaţi la nimic, deoarece ei nu au raţiunea dezvoltată, dar dacă ea

se administrează la 7 sau 12 ani, copiii sunt conştienţi de lupta spirituală existentă, iar sacaramentul

constituie în mod real şi conştient pentru ei un mijloc de întărie în lupta spirituală.289 Sacramentul se

săvârşeşte prin aplicarea semnului crucii doar pe frunte şi este făcut doar prin mijlocirea episcopului,

adică în Biserica Romană doar episcopul poate săvârşi acest sacrament.

Obiecţia părintelui Stăniloaie este că această amânare până la vârsta conştientă, individuală, este

mai degrabă o acţiune individualistă, sugerând, deşi nu declarativ că este vorba de un act mult mai

personalizat decât în cazul Mirungerii în Biserica ortodoxă.290 Probabil că aici, părintele Stăniloaie are

în vedere importanţa Duhului Sfânt în viaţa Bisericii, viaţă la care ia parte şi cel botezat. Obiecţia sa

majoră stă în întrebarea: ,,Cine poate indica momentul precis de când începe conlucrarea fiinţei umane

cu Dumnezeu pentru a străbate drumul desăvârşirii ei şi, prin aceasta, pentru a face pe Hristos

288 Pr. Prof. Mihail Bulacu, Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă despre Taina Ungerii cu Sfântul Mir, în ,,Glasul Bisericii”, XXII (1970), nr. 5-6, p. 465.289 Pr. Prof. Dr. Todoran Isidor, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004, p. 306.290 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă..., p. 72.

84

cunoscut, după puterea ei, în mijlocul celor cu care trăieşte? [...] Nu se roagă copilul lui Dumnezeu

într-un chip adeseori mai curat decât adultul, nu se aprinde de un sfânt elan şi de o minunată curăţie

împotriva răului, nu se entuziasmează pentru ceea ce e bun cu mult mai mult decât mulţi din cei maturi?

Nu trebuie el ajutat de mic să se deprindă în cele bune?”291 Părintele Stăniloaie mai aduce în discuţie şi

problema Tainei Euharistiei spunând: ,,Fiindu-le greu să amâne Împărtăşania până la Confirmare,

adică până la 14 ani, romano-catolicii împărtăşesc copiii la 7 ani, deci înainte de Confirmare.”292

La data de 22 august 1971 apare Ordo Confirmationis, precedat la 15 august de decretul Divinae

consortium naturae, care tratează aspecte doctrinare cu privire la Confirmare. În cadrul rânduieli

Confirmării se recomandă ca, pe cât posibil, naşii de la Botez să fie şi naşi la Confirmare, pentru ca

astfel să se sublinieze legătura între cele două Taine (art. 5-6). În afară de aceasta nimic nu mai pledează

pentru unitatea dintre Botez şi Confirmare. Cât priveşte săvârşitorul Tainei, o altă problemă care a

preocupat pe membrii mişcării liturgice, acesta rămâne mai departe episcopul: Confirmationis minister

originarius est Episcopus. Ca excepţii pot săvârşi Taina şi administratorii apostolici care nu sunt

episcopi, adică prelaţii şi stareţii cu teritoriu jurisdicţional propriu. De asemenea preoţii pot săvârşi

Confirmarea în cazul adulţilor sau copiilor ce au depăşit vârsta Confirmării (copiii peste 7 ani), ca şi în

cazul pericolului de moarte. În cazul episcopului care are foarte mulţi copii de confirmat, el poate fi

ajutat de orice preot, care este îndreptăţit să săvârşească toată rânduiala (art. 7-8).293

Obiecţiile aduse de teologii ortodocşi în dreptul convingerilor protestante. „Protestanţii,

denominaţiunile creştine şi sectele nu recunosc această Taină nici măcar ca simbol, afirmând că Sfânta

Scriptură nu vorbeşte nicăieri despre o asemenea Taină, ea fiind o ceremonie unită cu botezul, iar

ungerea cu mir e o practică nu numai fără caracter de Taină, dar ea nici nu provine de la Hristos.”

Argumentul merge mai departe spunând că potrivit cu Faptele Apostolilor 8, 14-15 nu oricine boteza

avea şi autoritate de a-şi pune mâinile pe cei botezaţi, ci numai apostolii, iar mai târziu episcopii.294

Baza textuală va fi analizată mai târziu. Momentan vor fi formulate obiecţiile aduse afirmaţiei de

mai sus. Într-adevăr protestanţii nu acceptă decât două Sacramente, botezul şi Euharistia, dar într-un

sens diferit de ortodocşi sau catolici. Evanghelicii nu recunosc nicio Taină, asta neînsemnând că nu

practică Botezul şi Euharistia, dar de această dată ei se deosebesc inclusiv de protestanţi, adoptând

poziţia lui Zwingli la care se adaugă elemente din teologia anabaptistă, considerând Botezul şi

Euharistia simboluri creştine a unor realităţi spirituale, deja instaurate în viaţa credincioşilor.

Evanghelicii nu cred în legitimitatea biblică a Tainelor, deoarece există un singur mijlocitor între

Dumnezeu şi oameni (cf. 1 Timotei 2, 5-6), deci nu consideră nici Mirungerea drept Taină. Ei pot fi de 291 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă..., p. 72.292 Ibidem, p. 73.293 Pr. Dumitru Colotelo, Mişcarea liturgică în creştinismul apusean, în ,,Studii Teologice”, Seria a-II-a, Bucureşti, XXXVII (1985), nr. 3-4, p. 192.294 Pr. Prof. Dr. Todoran Isidor, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă..., p. 307.

85

acord cu ortodocşii într-un singur aspect. Hristos este singura Taină a lui Dumnezeu şi a Bisericii. De

fapt El este Taina care a generat Biserica.295 Argumentul biblic pentru o astfel de perspectivă se află în I

Timotei 3,16, μέγα έστίν τό τής εύσεβείας μυστήριον, ,,mare este Taina evlaviei”.

Există mai apoi suficiente pasaje care indică faptul că harul lui Dumnezeu este localizat doar în

Hristos sau este vorba direct de harul lui Hristos sau chiar poate fi vorba de o personificare a Harului în

sensul că este identificat cu Hristos (cf. Coloseni 1, 6; Tit 2,11). Hristos este singura Taină aducătoare de

har. Se poate spune că însuşi Duhul Sfânt îi conduce pe credincios în această Taină aducătoare de har, în

Hristos. Apostolul Pavel spune că lui Hristos îi datorăm faptul că am ajuns în starea de har (cf. Romani

5, 1-2). El mai subliniază în acest context rolul credinţei, care îl duce pe credincios în starea de har, dar

credinţa aduce în viaţa creştinului prezenţa Duhului Sfânt (cf. Faptele Apostolilor 19, 2). Se poate spune

că prin Duhul Sfânt, Hristos îi duce pe credinioşi în starea de har intenţionată.296

Revenind la baza textuală a Tainei Sfântului Mir, ea este identificată de teologii ortodocşi în

Faptele Apostolilor 8, 14-15; 18-19. Totuşi este bine de menţionat ca primă obiecţie că textul nu

vorbeşte despre Mirungere, ci despre actul punerii mâinilor. Este adevărat că teologii ortodocşi

consideră această practică modalitatea incipientă în care s-a săvârşit Taina Mirungerii, dar această

înţelegere nu are cum să-şi găsească legitimitatea în limitele acestui text. Cu atât mai mult cu cât aceste

cazuri sunt excepţii care au drept scop convingerea apostolilor că Duhul Sfânt nu este un dar dat

exclusiv iudeilor, ci şi samaritenilor, cât şi celorlalte neamuri. Astfel a fost necesar ca Duhul să nu le fie

dat samaritenilor până la venirea lui Petru şi a lui Ioan în Samaria pentru ca apostolii să poată ajunge

singuri la concluzia că samaritenii care au crezut în Iisus au fost deplin încorporaţi comunităţii de

credincioşi de la Ierusalim care au primit Duhul Sfânt la Cincizecime.297

Oricum este evident că nu se pot stabili modele exacte ale lucrării Duhului Sfânt şi nici o relaţie de

interdependenţă între botez şi punerea mâinilor ori ungerea cu untdelemn. Primii creştini din Ierusalim

au primit Duhul Sfânt fără punerea mâinilor la Cincizecime (cf. Faptele Apostolilor 2, 38). Nici

demnitarul etiopian nu pare să fi avut parte de o punere a mâinilor, deoarece Filip dispare imediat după

actul botezului (cf. Faptele Apostolilor 8, 38-40). Pe de altă parte, Cornelius primeşte Duhul, dar fără un

botez prealabil, botezul fiind ulterior (cf. Faptele Apostolilor 10, 44-48). Situaţia lui Saul, devenit Pavel,

este similară cu cea a lui Cornelius, doar că Saul primeşte vindecare şi Duhul Sfânt prin punerea

mâinilor, iar apoi este botezat. În 19, 1-6, situaţia este diferită de toate celelate situaţii. Este vorba de

nişte credincioşi, ucenici ai lui Ioan Botezătorul, care fuseseră botezaţi cu botezul pocăinţei. Pavel îi

botează, îşi pune mâinile peste ei şi primesc Duhul Sfânt. În urma prezentării tuturor acestor cazuri

295 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă..., pp. 12-13.296 Asist. Drd. Teodor Ioan Colda, Studiu comparativ asupra ungerii cu untdelemn în Biserica Ortodoxă şi în bisericile evanghelice, Bucureşti, 2011, p. 17, pe www.christocentrum.files.wordpress.com297 Asist. Drd. Teodor Ioan Colda, op. cit., p. 22.

86

trebuie specificat că prezenţa unui apostol la un botez nu implică întotdeauna şi punerea mâinilor peste

cei botezaţi. Este cazul temnicerul din Filipi (cf. Faptele Apostolilor 16, 33). Pavel îl botează pe el şi pe

alţii din casa lui, dar nu se vorbeşte despre punerea mâinilor. La momentul convertirii lui Pavel nu este

prezent un apostol care să-şi pună mâinile peste el, iar Anania, cel care face acest lucru este un simplu

ucenic al lui Iisus (cf. Faptele Apostolilor 9, 11). În cazul lui Cornelius şi a celor din casa lui Duhul

Sfânt nu a venit prin punerea mâinilor lui Petru, ci prin predicarea Evangheliei (cf. Faptele Apostolilor

9, 44).298

3.1. Administrarea Tainei Mirungerii în practica liturgică a Bisericii Ortodoxe şi a contextului

ecumenic.

În practica actuală ortodoxă, Taina Ungerii cu Sfântul Mir este integrată liturghiei baptismale,

trecând adesea nebăgată în seamă, de cei mai puţin avizaţi în Tainele Bisericii şi iniţierii creştine; în

timpul celebrării, ea nu marchează decât puţin conştiinţa credincioşilor şi semnificaţia sa este puţin

dezvoltată în cateheza sacramentală. Desigur, raţiunea de a fi a Tainei Ungerii cu Sfântul Mir nu este de

a fi în sine, ci de a „semnifica”, „exprima” şi de a „împărtăşi”, ca orice taină, realitatea invizibilă a

acţiunii sau efuziunii Duhului Sfânt pentru creşterea personală şi vocaţia eclezială a celui botezat.

Suflarea Duhului Sfânt şi acţiunea Sa suverană nu depind de elementele externe ale actului sacramental

care aparţin pedagogiei sprituale a Bisericii şi contribuie la edificarea unei spiritualităţi baptismale, cu

ajutorul simbolismului sacramental, dar împărtăşirea şi lucrarea Duhului nu au loc în afara Bisericii şi

nici fără epicleza (rugăciunea de invocare) Bisericii, care trebuie să-şi exprime dorinţa şi necesitatea ei

după Duhul. Orice Taină prezintă o epicleză sau rugăciune de invocare a Duhului de către Biserică

pentru ea şi pentru credincioşii ei, prin episcopul sau preotul ei.299

Afundarea în, apa Botezului realizează, cu adevărat, «trecerea» omului păcătos la viaţa cea nouă în

Hristos, prin participarea reală a celui ce se botează la moartea şi învierea lui Hristos şi deci prin

încorporarea lui în Hristos (Gal. III, 27). Dacă Botezul semnifică evenimentul de clipă şi imediat al

morţii şi învierii, ungerile vor semnifica o realitate nu mai mică a îndoitei continuităţi a lucrării Duhului

Sfânt, ducând la convertire şi la căinţă şi culminând în renunţarea la Satana şi în adeziunea la Hristos, şi

lucrând creşterea şi viaţa cea nouă în sfinţenie şi slujire eclezială, începând cu primele clipe ale zidirii în

Hristos, şi aceasta până la moarte, cuprinzând întreaga viaţă a celui botezat în continuitatea şi ritmul

Cincizecimii euharistice.300

Toate Tainele împărtăşesc harul Duhului Sfânt şi plenitudinea darurilor Duhului, prin umanitatea

lui Hristos Kyrios, dar fiecare într-un mod propriu al său: într-un mod în timpul pregătirii prebaptismale

298 Asist. Drd. Teodor Ioan Colda, op. cit., p. 22.299Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul eclezilologic..., p. 254. 300 Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul eclezilologic..., p. 255.

87

(untdelemnul prebaptismal), într-un alt mod în clipa naşterii din nou în apele baptismale şi într-un alt

mod pentru creşterea în Duhul (Taina Mirungerii), şi unirea fiinţială tot mai deplină cu Hristos în

Euharistie. Taina Mirungerii îşi are locul ei bine definit în încorporarea în Hristos prin Duhul şi creşterea

în Hristos prin Duhul. Nu ne putem uni cu Hristos în Sfânta Împărtăşanie, fără ajutorul Duhului. De aici

necesitatea Tainei Ungerii cu Sfântul Mir şi creşterea în Duhul lui Hristos, în vederea Euharistiei.

Dealtfel, întregul simbolism al Mirului şi Mirungerii (energie vie, dimensiune eclezială, prezenţă a

Duhului, conformitate cu Hristos-Unul) se regăseşte în teologia euharistică. Căci preotul, după

prefacerea Darurilor în Trupul şi Sângele lui Hristos, cu venirea Duhului Sfânt asupra lor, se roagă în

Taină: „Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre

împărtăşirea cu Sfântul Tău Duh, spre împlinirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către

Tine.”301

Deşi există voci, printre teologii catolici, care pun în discuţie Confirmarea ca Taină distinctă de

Botez, deşi legată de Botez, ca încheind încorporarea omului în Hristos, dar distanţată în timp ca

săvârşire, nu din raţiuni dogmatice ale iniţierii creştine, ci pentru sublinierea încorporării creştinilor în

episcopat, Taina Confirmării îşi păstrează locul ei în Biserica Romano-Catolică, fiind însoţită de un fast

ceremonial deosebit. Singură sau împreună cu Taina Botezului, Taina Confirmării este invocată ca bază

a apostolatului laic sub directa supraveghere şi dependenţă jurisdicţională a episopatului, în frunte cu

succesoral lui Petru, Papa. „Cel botezat şi cel confirmat, care nu sunt în mod special mandataţi pentru

apostolat, au datoria şi dreptul de a exercita apostulatul laic comun, în virtutea însăşi a caracterului

Botezului şi Confirmării lor, cu subordonarea generală faţă de ierarhie, proprie oricărui membru

structural al Bisericii, în materie de credinţă, de viaţă sacramentală şi de conduită creştină.

Credincioşii care exercită apostolatul prin mandat special sunt legaţi în mod şi mai deosebit de ierarhie

care le-a conferit acest mandat. Urmează că, dacă acest mandat le-a fost dat, el este întemeiat nu numai

pe cel care le-a acordat acest mandat, ci şi pe cei care le-au primit şi care au putut fi mandataţi pentru

că ei aparţin Bisericii vizibile a lui Hristos, prin caracterul lor, ca membri constituiţi şi calificaţi.”302

Aceştia trebuie să aibă totdeauna conştiinţa clară nu numai că aparţin Bisericii, ci şi „că sunt Biserica,

adică comunitatea credincioşilor pe pământ, sub conducerea şefului comun, papa şi episcopii în

comuniune cu el.”303

Între membrii ierarhiei, mai exact între episcopat şi inşii apostolatului laic există o demarcaţie

precisă: „în structurarea acestui trup, Biserica, nu toţi membrii au aceeaşi funcţiune: unii care formează

în mod propriu ierarhia, în virtutea sacramentului Hirotoniei, au o misiune de ordin sacramental; o

misiune de a învăţa cu autoritate, de a călăuzi şi conduce. Ceilalţi, adică credincioşii botezaţi şi

301 Rugăciunea de invocare a Sfântului Duh la liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.302 Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul eclezilologic..., p. 256.303 Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul eclezilologic..., p. 256.

88

confirmaţi (şi care cuprind şi pe membrii ierarhiei, credincioşi şi ei şi mai întâi credincioşi) au misiunea

de a învăţa credinţa şi de a o mărturisi. Şi astfel toţi, credincioşi şi păstori, una în Hristos, sunt

Biserica.”304

Cât priveşte teologia Confirmării, teologia catolică de şcoală se menţine mai departe în aceeaşi

stare de incertitudine. Bisericile protestante, ieşite din Reformă, păstrează Confirmarea şi o

administrează astăzi cu un deosebit ceremonial, dar ca pe un simplu rit. Celelalte comunităţi ecleziale

protestante, ieşite din Bisericile protestante tradiţionale şi din anglicanism: metodişti, congregaţionalişti,

presbiterieni etc. nu-i acordă nici o importanţă. Pentru comunităţile creştine neoprotestante, sau mai

exact ieşite din neoprotestantism care, multe din ele, vorbesc de mai multe feluri de botezuri, care îşi

schimbă doctrina cum se schimbă valurile mării, sau care sunt împotriva oricărei doctrine sau mărturisiri

de credinţă precise, fiind deci pentru o formă cât mai spontană, cât mai subiectivă şi totdeauna alta, nu

numai de la un timp la altul, ci şi de la un ins la altul şi în cazul aceluiaşi ins de la o zi la alta,

Confirmarea nu exprimă nimic dumnezeiesc eclezial.305

CONCLUZIA

În prezenta lucrare s-a urmărit expunerea corectă a rânduielii Tainei Botezului şi Mirungerii, a

importanţei acestora în ecuşia mântuirii subiective a credinciosului, fiind primele două taine de iniţiere

care includ pe cei botezaţi în marea comunitate a Bisericii lui Hristos. De asemenea s-a dorit respectarea

cu stricteţe a învăţăturilor de credinţă, reliefarea necesităţii acestor două taine în contextul dobândirii

cetăţeniei creştine, precum şi evidenţierea fidelităţii Ortodoxiei faţă de învăţătura Mântuitorului şi faţă

de tradiţia apostolică.

Prin Taina Botezului, instituită de Însuşi Mântuitorul (Matei 28, 19), omul care crede în Hristos se

renaşte din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos şi devine membru al Bisericii Sale. Botezul

este absolut necesar pentru mântuire, el fiind după cum am mai spus uşa intrării în Biserică, dar şi

condiţia de primire a celorlalte Taine. Nu este doar o lucrare sfinţită văzută sau simbolică, ci odată cu

aceasta se uneşte în mod nevăzut, intern şi nedespărţit harul lui Dumnezeu, care se dă celui ce se

botează, în chip nevăzut, prin el. Acest har îl renaşte în mod spiritual pe cel botezat, sau cu alte cuvinte,

îi dăruieşte completa iertare şi curăţire de păcate, inclusiv a celui strămoşesc, precum şi o viaţă nouă în

Hristos, cu dreptul de a fi fiu haric a lui Dumnezeu şi moştenitor împreună cu Hristos şi astfel individul

devine persoană, fiind conştient de sine şi dând seama de faptele sale. Însă, pentru ca încorporarea în

Hristos să fie deplină avem nevoie de darurile Duhului pe care le obţinem prin Taina Ungerii cu Sfântul

304 Ibidem, p. 257305 Idem.

89

Mir. Prin aceasta, se dă celui botezat darurile Duhului Sfânt, ca să sporească şi să se întareasca în viata

duhovniceasca.

Aşa cum pruncul nou-născut are nevoie de hrană pentru a creşte şi a se întări în cele trupeşti, tot

aşa cel născut prin Taina Botezului are nevoie de creştere şi întărire spirituală în viata cea nouă, viaţa în

Hristos Domnul. Darurile Duhului Sfânt sunt armele cele mai eficiente în lupta cu potrivnicul pentru

noul botezat, întrucât prin primirea harului la botez el nu devine doar mădular tainic al trupului lui

Hristos, care e Biserica, ci el devine şi ostaş al lui Dumnezeu, atlet a lui Hristos în lupta anevoioasă cu

diavolul.

Formulate pe scurt, principalele constatări ale acestei cercetări sunt următoarele:

1. În primul capitol sunt prezente date referitoare la rolul pe care îl are botezul pentru dobândirea

calităţii de creştin şi la efectele sale asupra acestuia fiind numit „baie a naşterii celei de a doua” (Tit 3,

5) sau ,,naştere de sus”, întrucât prin botez se iartă toate păcatele, inclusiv cel strămoşesc, dăruindu-i

primitorului şansa la o nouă viaţă spirituală, o viaţă în Hristos, ca membru al trupului Său tainic, care

este Biserica. În continuare se prezintă date generale privind săvârşitorul, primitorul, locul şi timpul

administrării Botezului şi Mirungerii, precum şi referiri la instituţia naşilor şi participarea părinţilor la

botez.

Apoi atenţia se îndreaptă către explicare liturgică şi simbolică a actelor prebaptismale care

concentrează întreaga rânduială a catehumenatului cuprinzând: patru exorcisme, formulele lepădării de

satana, cele ale unirii cu Hristos şi mărturisirea credinţei, prin rostirea Crezului, şi a unirii cu Hristos;

apoi a botezului propriu-zis ce conţine: sfinţirea apei, sfinţirea untdelemnului, ungerea baptismală şi

culminând cu actul întreitei afundări. Urmează Taina Mirungerii, în legătura indisolubilă cu Botezul.

Expunerea se încheie cu actele postbaptismale: oferirea lumânării aprinse şi a veşmântului alb, spălarea

şi tunderea, urmând împărtăşirea cu Sfânta Euharistie.

Se evidenţiază în continuare caracterul pnevmatologic al Tainelor, ca daruri ale lui Hristos ce se

oferă oamenilor prin Duhul Sfânt, precum şi legătura şi asemănarea lor cu jertfa Domului. Astfel, dacă

prin Sf. Taină a Botezului se încorporează în om o putere harică, ontologică, ce oferă posibilitatea de a

înţelege în sensul deplin al vieţii în duh, prin ungerea cu Sfântul Mir, Duhul Sfânt, umple întreaga

noastră fiinţă realizându-se o Cincizecime personală, cu scopul ca toate darurile Duhului să fie

actualizate în chipul personalităţii creştinului.

Pentru întărirea argumentelor expuse până acum şi pentru a demonstra originea şi însemnătatea

acestor Sfinte Taine în viaţa primilor creştini s-a urmărit expunerea actelor Botezului şi Mirungerii cu

exemple concrete din operele marilor părinţi ai Bisericii din primele veacuri creştine. Astfel, s-au ales

opere reprezentative şi de o reală trebuinţă pentru cercetarea şi compararea momentelor celor două taine

din acele timpuri, cu cele ce se practică în prezent, observându-se că Biserica Ortodoxă păstrează o

90

tradiţie intactă, ceea ce vorbeşte de la sine despre grija manifestată de Biserica luptătoare, faţă de

păstrarea autenticităţii Sfintelor sale Taine.

2. În capitolul al II-lea se merge pe tratarea exclusivă a Tainei Botezului, unde se explică

importanţa extraordinară a acestuia ca taină a intrării în creştinism, ca taină a sfinţirii şi unirii cu Hristos

şi necesitatea harului său ca o condiţie a dobândirii mântuirii subiective. Urmează apoi exemplificarea

fiecărui moment a rânduielii botezului, apelând la temeiurile canoanelor Bisericii pentru a arăta că Taina

Sfântului Botez stă în strânsă legătură cu viaţa Bisericii şi cu mărturisirea de credinţă, care trebuie ţinută

potrivit aşezămintelor vechi şi prevederilor canonice. Pentru o afişare cât mai precisă a adevărului de

credinţă pe care Biserica Ortodoxă a păstrat-o aşa cum a fost dată de către Apostoli, în ceea ce priveşte

Sfânta Taină a Botezului, s-a recurs la expunerea învăţăturilor confesiunilor creştine cu privire la modul

săvârşirii acestuia cu scopul de a dezvălui că Biserica Ortodoxă păstrează adevărata rânduiala a

Botezului aşa cum a primit-o de la sfinţii părinţi, întrucât acolo unde este adevărul este şi harul.

3. Ultimul capitol vorbeşte de Taina Mirungerii, ca arvună a Duhului Sfânt şi mod de îmbogăţire a

vieţii duhovniceşti prin darurile nepreţuite ale Duhului. Se apelează la autenticitatea Sfintei Scripturi şi a

Tradiţiei Apostolice pentru a se evidenţia eficacitatea şi efectele acestei sfinte taine pentru sufletul

omului, apoi se recurge la tratarea Mirungerii din punct de vedere al aspectului său eclezial, al rolului

său în implementarea darurilor nevăzute ale Duhului în sufletul nou botezatului, cu ajutorul cărora

începem să activăm calitatea noastră de învăţători-prooroci ai împărăţiei lui Dumnezeu, de preoţi ce ne

aducem pe noi şi natura ca jertfă lui Dumnezeu şi de împăraţi peste, natura noastră şi natura lumii, ca să

nu mai fim stăpâniţi de ea. Capitolul se finalizează printr-o evaluare a concepţiilor interconfesionale

creştine cu privire la administrarea Tainei Mirungerii, prin obiecţia învăţăturii ortodoxe cu privire la

conferirea acestei Taine copiilor până la vârsta de 12 ani, sau cel puţin vârsta de 7 ani, deci nu imediat

după botez, aşa cum se practică la romano-catolici; ca să nu mai vorbim de protestanţi care nici nu

recunosc această Taină nici măcar ca simbol, afirmând că Sfânta Scriptură nu vorbeşte nicăieri despre o

asemenea Taină, ea fiind o ceremonie unită cu botezul, iar ungerea cu mir e o practică nu numai fără

caracter de Taină, dar ea nici nu provine de la Hristos.

Aşadar, prin aceste Sfinte Taine, noul botezat este înzestrat cu toate darurile spirituale necesare

dobândirii mântuirii. Ele sunt Tainele de temelie ale vieţii noastre creştine, „Tainele majore" care pun

bazele creşterii şi desăvârşirii noastre în Hristos.

91

BIBLIOGRAFIE

1. Izvoare

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Edit. IBMBOR, Bucureşti, 1995;

2. Aghiazmatar, Edit. IBMBOR, Bucureşti, 2002;

3. Penticostar ediţia a VI-a, Edit. IBMO, Bucureşti, 1973;

92

4. Psaltirea, Edit. IBMBOR, Bucureşti, 1997;

5. Sfântul Ambrozie, De Mysteriis, în ,,Studii Teologice”, XVII (1965), nr. 5-6, pp. 287-295;

6. Idem, De Sacramentis, trad.rom. de Pr. Prof. Ene Branişte, în ,,Studii Teologice”, XIX (1967), nr.

9-10, pp. 570-583;

7. Cabasila, Nicolae, Despre viaţa în Hristos, trad., de Pr. Dr. Teodor Bodogae, Sibiu, 1946, pp. 9-188;

8. Teodor de Mopsuestia, Omilia catehetică XIII, a doua despre Botez, trad. în rom. de Paraschiv V.

Ion, în ,,Glasul Bisericii”, XXVI (1974), nr. 3-4, p. 303.

2. Cărţi, Studii, Articole

1. Armand, Magis. Munteanu Alexandru, Rânduiala şi explicarea Botezului şi a Mirungerii după

scrierile literaturii patristice, în ,,Glasul Bisericii”, XII (1960), nr. 11-12, pp. 962-970;

2. Balca, Diac. Prof. Nicolae, Caracteristicile esenţiale ale sufletului creştinului autentic, în ,,Studii

Teologice”, VI (1954), nr. 9-10, p. 477;

3. Branişte, Pr. Prof. Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, în ,,Ortodoxia”, XI

(1959), nr. 4, pp. 505-507.

4. Idem, Rânduiala Bisericii Ortodoxe cu privire la Taina Botezului şi Mirungerii şi explicarea lor,

în ,,Mitropolia Olteniei”, XXI (1969), nr. 3-4, p. 190-201;

5. Idem, Explicarea botezului în catehezele baptismale ale Sfântului Ioan Gură de Aur, în ,,Studii

Teologice”, XXII (1970), nr. 7-8, pp. 516-525;

6. Bria, Magis. I. Vasile , Elemente cultice şi dogmatice în Lucrările Sf. Ambrozie: De Sacramentis şi

De Mysteriis, în ,,Ortodoxia”, XII (1960), nr. 3, pp. 340-350;

7. Idem, Harul Botezului şi viaţa duhovnicească creştină, în ,,Glasul Bisericii”, XII (1960), nr. 11-12,

pp. 937-938;

8. Bulacu, Pr. Prof. Mihail, Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă despre Taina Ungerii cu Sfântul

Mir, în ,,Glasul Bisericii”, XXII (1970), nr. 5-6, p. 465;

9. Buzescu, Pr. Prof. C. Nicolae , Lucrarea Sfântului Duh în Sfintele Taine, în ,,Ortodoxia”, XXXI

(1979), nr. 3-4, pp. 572-576;

10. Coman, Magis. Stan R., Legătura Tainelor cu jertfa Domnului, în ,,Glasul Bisericii”, VIII (1956),

nr. 3-4, pp. 146-147;

93

11. Colotelo, Pr. Dumitru, Mişcarea liturgică în creştinismul apusean, în ,,Studii Teologice”, Seria a-II-

a, Bucureşti,XXXVII (1985), nr. 3-4, p. 192;

12. Dură, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu şi Sfintele Taine, în ,,Studii

Teologice”, L (1998), nr. 1-2, p. 155;

13. Floca, Arhidiac. Prof. Dr. N. Ioan, Canoanele Bisericii Ortodoxe, note şi comentarii, Bucureşti,

1991, pp. 21-373;

14. Georgescu, Pr. Magis. Mihai, Sfintele Taine după Catehezele Sf. Chiril al Ierusalimului, în ,,Studii

Teologice”, XI (1959), nr. 7-8, pp. 431-440;

15. Iacobeanu, Arhid. Andrei, Slujba sfinţirii Marelui Mir în catedrala Sfintei Patriarhii, în ,,Glasul

Bisericii”, X (1958), nr. 5, p. 484;

16. Iordăchescu, Pr. Magistr., Gheorghe, Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine ca mijloace de păstorire,

în ,,Studii Teologice”, XXXIV (1982), nr. 5-6, p. 489;

17. Mircea, Pr. Ioan, Taina Botezului şi Taina Mirungerii, în ,,Ortodoxia”, XXXI (1979), nr. 3-4, pp.

462-484;

18. Miron, Arhim. Conf. Univ. Dr., Vasile, Sfintele Taine şi Ierurgii în ritul liturgic şi ortodox, Ed.

IBMBOR, Bucureşti, 2002, pp. 29-63;

19. Idem, Cultul divin din punct de vedere istoric, tipiconal, doctrinar şi simbolic, Ed. IBMBOR,

Bucureşti, 2005, p. 215-223;

20. Petcu, Drd. Sorin, Rânduiala şi explicarea Botezului şi Mirungerii după arhiepiscopul Simeon al

Tesalonicului, în ,,Studii Teologice”, XXIV (1972), nr. 9-10, pp. 702-711;

21. Popa, Drd. Costică, Botezul şi unitatea creştină în lumina Sfintelor canoane, în ,,Ortodoxia”, XXVI

(1974), nr. 3, pp. 490-491;

22. Radu, Pr. Lect. Gh. Dumitru, Caracterul eclezilologic al Sfintelor Taine şi problema

intercomuniunii, Teză de doctorat, în ,,Ortodoxia”, XXX (1978), nr. 1-2, pp. 15-256;

23. Idem, Tainele de iniţiere în mistica sacramentală a lui Nicolae Cabasila, în ,,Ortodoxia”, XLI

(1989), nr. 3, pp. 5-7;

24. Idem, Botezul ca încorporare în Noul Legământ şi problema sinergismului, în ,,Ortodoxia”, XLVI

(1994), nr. 1, pp. 13-21;

25. Sabău, Drd. Alex Marcel, Expunerea catehetică a sfintelor taine: Botezul și Mirungerea, în ,,Studii

Teologice”, XXXIV (1982), nr. 5-6, pp. 360-366;

26. Stăniloae, Pr. Dumitru, Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni, în ,,Ortodoxia”, Bucureşti, VIII

(1956), nr. 1, p. 21;

27. Idem, Numărul Tainelor, raporturile între ele şi problema Tainelor din afara Bisericii, în

„Ortodoxia”, VIII (1956), nr. 2, pp. 192-202;

94

28. Idem, Transparenţa Bisericii în viaţa sacramentală, în ,,Ortodoxia”, XXII (1970), nr. 4, p. 503;

29. Idem, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1978, pp. 12-81;

30. Streza, Pr. Drd. Liviu, Slujba Botezului în ritul liturgic ortodox şi catolic, în ,,Studii Teologice”,

XXV (1973), nr. 9-10, pp. 689-694;

31. Idem, Botezul în diferite rituri liturgice creştine, Teză de doctorat, în ,,Ortodoxia”, XXXVII (1985),

nr. 1-2, p. 29;

32. Idem, Taina Mirungerii în Biserica Ortodoxă şi în Bisericile vechi orientale, în „Ortodoxia”,

XXXIX (1987), nr. 2, pp. 62-66;

33. Şchiopu, Drd. A. Iulian , Rânduiala şi explicarea slujbei Botezului şi a Mirungerii la Teodor de

Mopsuestia, în ,,Studii Teologice”, XX (1968), nr. 7-8, pp. 553-556;

34. Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Renaşterea,

Cluj-Napoca, 2004, pp. 306-307;

35. Ungureanu, Pr. Drd. Vasile, Dispoziţiuni canonice ortodoxe referitoare la săvârşitorul şi locul

săvârşirii Tainei Sfântului Botez, în ,,Glasul Bisericii”, XXIX (1977), nr. 7-9, pp. 699-701;

36. Zăgreanu, Arhid. Dr. Ioan, Desăvârșirea vieții creștine prin Sfintele Taine, în ,,Mitropolia

Ardealului”, XVI (1964), nr. 1-2, pp. 78-81.

3. Siteuri Internet

1. Colda, Asist. Drd. Teodor Ioan, Studiu comparativ asupra ungerii cu untdelemn în Biserica Ortodoxă

şi în bisericile evanghelice, Bucureşti, 2011, p. 17, pe www.christocentrum.files.wordpress.com,

accesat pe 10.05.2012.

95

96

97

98