II. G. CALINESCU IN ILUZIILE LITERATURII ROMANE,

În ciuda faptului că opera călinesciană a fost singulară la vremea apariţiei sale, contribuind din plin la dezvoltarea istoriei şi criticii literare de la noi, unii din criticii de astazi, nu inteleg conceptia lui Calinescu, rezumandu-se doar la a contesta valoarea extraordinară al marelui critic, preferand a presupune ca cele relatate de acesta sunt neadevaruri, marii scriitori ai literaturii noastre fiind, de fapt, dupa parerea acestora, mitizati, incadrati intr-o aura legendara. Unul dintre acesti critici, care isi asuma pe deplin rolul de descoperitor al adevarului necunoscut al literaturii noastre este Eugen Negrici. Acesta in cadrul cartii sale ,, Iluziile literaturii romane” pretinde că numeroase personaje şi momente din istoria literaturii române sunt mitizate şi îşi asumă misiunea reinstaurării lucidităţii şi spiritului critic în judecarea creaţiei literare. Au intrat în malaxorul reevaluărilor acestui critic intra Nicolae Labiş şi George Călinescu, Nichita Stănescu şi Marin Preda, „Sfântul Eminescu” şi Mihail Sadoveanu. Puţini au scăpat. Obiecţia sa vizează tendinţa către idolatrizare, care ne face dependenţi de mituri şi nu de valori. El crede că trebuie să avem puterea de a ne debarasa de mituri, de inerţiile sentimentului, de excesele bunăvoinţei. Acestea produc „distorsiuni” şi creează, prin exces de mitologizare, iluziile literaturii române. Eliberarea de ele înseamnă şi eliberarea de trecut. Ieşirea din această îndelungată convalescenţă ar determina intrarea în normalitatea valorizării literare, a judecăţii de valoare. A vedea istoria prin mit şi nu a transporta istoria în mit înseamnă a vedea dincolo de aparenţe. A crea mituri noi înseamnă a presimţi primejdia şi a crea spaţii imaginare ca universuri compensatorii. Despre Istoria... lui G. Călinescu se spune că este o,, lespede aşezată pe literatura română”.Vinovat de unele mitologizări este găsit, în mod explicit, în Iluziile literaturii române, G. Călinescu, pe care însă Eugen Negrici îl citeşte greşit, neînţelegând că patosul fulminant face parte din spectacolul călinescian. Cartea lui Eugen Negrici nu are o adresă precisă. Criticul incriminează o masă nebuloasă de mitologizanţi, ba la un moment dat, ca un Jupiter Tonans al criticii literare, tună şi fulgeră împotriva întregului popor român, ca mare producător de mituri, numind România, sarcastic, "un spaţiu al efervescenţei mitogenetice". La un moment, produce el însuşi un mit, şi anume acela conform căruia nimeni în lume nu mai produce atâtea mituri ca noi (situaţie prezentată, bineînţeles, ca deplorabilă).Tendinţa de a mitiza se manifestă firesc acolo unde există elan, generozitate, bucurie de a trăi (şi nu numai - cum crede Eugen Negrici - populaţii traumatizate de istorie).. Daniel Cristea Enache analizand cartea lui Eugen Negrici ,, Iluziile literaturii romane” considera ca aceasta este un studiu transversal, sectionand toate epocile istorice, insusi titlul indicand traiectoria critica urmata de catre autor si domeniul sau de invstigare. ,, In cadrul acestei carti, scopul autorului nu este de a trasa o evolutie, sau de a marca o procesualitate, ci dimpotriva acela de a distruge, de a deconstrui, de a critica intens opera impresionanta a lui George Calinescu.

Ceea ce se remarcă imediat în Iluziile literaturii române este deschiderea intelectuală a autorului către o istorie socio-culturală în plină prefacere, spre deosebire de ceilalti critici Eugen Negrici avand o alta viziune, o alta conceptie de ansamblu despre literatura pe care o parcursese”. Un intreg capitol este dedicat in lucrarea acestuia lui George Calinescu, subtitlul capitolului fiind ,, Inducerea senzatiei de avutie.Tehnici de iluzionare si de seductie. Procedee de innobilare”. In acest fel, George Calinescu este acuzat in privinta operei sale ,, Istoria literaturii romana de la origini pana in prezent” de insinuarea, prezentarea falsa ,neadevarata a imaginii grandioase de fluviu inspumat a literaturii romane, ocolind slabiciunile, ingrosand biruintele, ignorand tulburarile sau greutatile de crestere de dezvoltare a literaturii noastre, asemenea unei demonstratii in care se renunta la amanunte si se prezinta doar urmarile. Vazut ca un impostor, un şaman care a tras un cerc magic in jurul literaturii romane, George Calinescu este atacat punct cu punct, intr-un exercitiu de ansamblu care, in fapt rescrie istoria literaturii romane, deasemenea de la inceputuri si mai departe de momentul redactarii Istoriei lui Calinescu. Astfel Negrici, considera ca acesta dezinformeaza, neevaluand corect vechile talente ale literaturii, incercand sa imbrace intr-o haina noua, greselile facute de-alungul timpului in literatura. Farmecul stilistic calinescian este intunecat de stilul taios, rece , inepuizabil in formulari si clocotind de probe a lui Eugen Negrici dar aratand bazele imfime care au stat la dezvoltarea literaturiii romane moderne. In conceptia lui Negrici, literatura romana a beneficiat din plin de lipsa de creativitate a natiunii in anumite perioade, poporul manifestandu-si dispretutul fata de literatura. Astfel procesul de dezvoltare al literaturii romane a fost anevoios, doar cateva valori aparte contribuind la acesta. Dacă în perioadele de relativă normalitate, activitatea mitogenetică era neînsemnată, iar nevoia de "mistificare luminoasă" a memoriei colective era mai puţin presantă, în anii '50, '80, ca şi în cei ai convulsiilor şi războaielor mondiale a aparut nevoia de a introduce treptat în registrul hiperbolicului şi mitologicului, figuri naţionale considerate indispensabile, pentru a oferi acea siguranta si mandrie deopotriva pentru intreaga natiune. Împreună cu alţi scriitori (Lucian Blaga, Ion Barbu, Vasile Voiculescu etc.), poetul - care fusese pe punctul să fie eliminat din programele şcolare imediat după 1948 şi care era tolerat doar cu poezia de tematică socială - a căpătat statutul de zeu pierdut şi regăsit. (...) Să nu mai vorbim despre ceea ce a reprezentat şi ce reprezintă poetul pentru populaţia românească din afara graniţelor - unde numele Eminescu a ajuns să fie simbol identitar şi strigăt de îmbărbătare şi de luptă." Asadar in Iluziile literaturii române, o carte extrem de curajoasă, Eugen Negrici încearcă să facă o anume justiţie literară, reparând diversele nedreptăţi constatate printr-o supraimpozitare a celebrităţilor naţionale.