Limbă, identitate, multilingvism şi politici educaţionale

LIMBĂ, IDENTITATE, MULTILINGVISM ŞI POLITICI EDUCAŢIONALE

Editura institutuLui pEntru studiErEa probLEmELor minorităţiLor naţionaLE KritErion

Cluj-napoca, 2010

Editori: Horváth istván – tódor Erika mária

Limbă, idEntitatE, muLtiLingvism şi poLitiCi EduCaţionaLE

4

Titlu: Limbă, identitate, multilingvism şi politici educaţionaleEditori: Horváth István – Tódor Erika Mária

Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor NaţionaleEditura Kriterion

Coordonator serie: Horváth István, Jakab Albert ZsoltLector: Lucian NastasăTraduceri: Nastasă-Kovács AnnamáriaCorectură: Anca Lucia SârbuDesign: Könczey ElemérTehnoredactare: Várdai Éva

Tipar: IDEA şi GLORIA, Cluj-Napoca

© Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale

Opiniile exprimate în textul de faţă aparţin autorilor şi ele nu reflectă în mod obligatoriu punctul de vedere al ISPMN şi al Guvernului României.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României HORVÁTH, ISTVÁN Limbă, identitate, multilingvism şi politici educaţionale /Horváth Istvan, Tódor Erika Mária. - Cluj-Napoca : Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale : Kriterion, 2010 Bibliogr. ISBN 978-606-92223-7-9 ISBN 978-973-26-1001-1I. Tódor, Erika Mária81

5

Cuprins

Cuprins

Prefaţă 7

HORVÁTH IstvánMultilingvismul şi riscul reproducerii lingvisticeîn ceea ce priveşte populaţia maghiară din Transilvania 11

VINCZE LászlóMediul lingvistic şi utilizarea mass-mediei 55

Andreia-Nicoleta MAXIMMajoritari/minoritari în oglindă 63

SORBÁN AngellaDespre bilingvism în contextul pieţei forţei de muncă 81

TÓDOR Erika MáriaBilingvismul, reprezentarea semantică, şcoala 93

Elena BUJAAspecte sociolingvistice ale bilingvismului la tinerii moldoveni 111

PÁL EnikőDificultăţi în însuşirea limbii române de cătrevorbitorii nenativi de limba română (maghiari) –în special în ceea ce priveşte identificarea şiutilizarea corectă a cazurilor 127

MOLNÁR TimeaRolul L2 în achiziţionarea L3: o comparaţiea competenţei lexicale a elevilor unilingvi vs. bilingvi 141


6

MURVAI OlgaBilingvismul instituţional – drept şi practică 165

Elena-Simona INDREICACuplurile interetnice şi comunicarea culturală 173

Mircea-Constantin BREAZDiscurs, reprezentare şi identitate. Asupra funcţiei conceptuale a tautologiei 183

Abstracts 205

Lista autorilor 215

7

prEfaţă

prefaţă

Supleţea problematizărilor, varietatea investigaţiilor şi a întrebărilor, precum şi încercarea de a defini alteritatea ca realitate reprezintă doar câteva dintre coordonatele fundamentale ale celor două întruniri ştiin-ţifice organizate cu tematica generală a bi-, multilingvismului, întâlniri iniţiate şi susţinute de Institutul pentru Studierea Problemelor Minorită-ţilor Naţionale din Cluj-Napoca, în colaborare cu Catedra de Ştiinţe Uma-ne a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Umaniste, din cadrul Universităţii Sapientia, Miercurea-Ciuc.

Volumul de faţă, oferit cititorului interesat de această problematică, reprezintă selecţia celor mai reprezentative studii prezentate cu ocazia celei de-a doua conferinţe, desfăşurată la Şumuleu-Ciuc (Miercurea-Ciuc), în perioada 8–21 iunie 2009, sub egida: Limbă, identitate, existenţă bi(multi)lingvă.

Globalizarea şi conservarea specificului cultural reprezintă la ora actuală două dominante ale spiritului vremii, af late sub impactul mo-delator al permanentelor schimbări de natură economică, politică, de-mografică şi sociopolitică. Aceste dimensiuni capătă expresie atât în existenţa, cât şi în manifestarea lingvistică a individului şi a comunită-ţilor. Astfel, existenţa oricărei comunităţi minoritare se poate defini prin simultaneitatea motivaţiei multilingvismului şi a multiculturalismului cu preocuparea de conservare a limbii şi a culturii materne, precum şi cu motivaţia relaţionării creative la comunitatea majoritară. Conferinţa organizată a avut ca finalitate crearea unui cadru de dezbatere în care problematica bi-, multilingvismului în context minoritar şi majoritar să reprezinte subiectul analizelor euristice, interdisciplinare, al dezbateri-lor şi al discuţiilor constructive care să servească înţelegerea şi cunoaş-terea reciprocă.


8

S-a urmărit, de asemenea, trecerea în revistă a cercetărilor actuale în acest domeniu şi creionarea unor aspecte nedezbătute sau controversat interpretate în discursurile ştiinţifice şi (sau) în cele ale opiniei publice.

Întrunirea ştiinţifică s-a desfăşurat bilingv (în limbile română şi maghiară) şi, de asemenea, cele două volume ale conferinţei au apărut atât în limba română, cât şi în limba maghiară. Finalitatea opţiunii pen-tru publicarea în cele două limbi are ca logică motivatoare în primul rând interesul, întrebările, presupoziţiile, aşteptările posibile ale citito-rilor potenţiali. Primul volum al conferinţei, apărut în limba maghiară la finele anului 2009, include 17 studii cu tematică variată, din socio-lingvistică, psiholingvistică, pedagogia limbii, psihosociologia bi-, mul-tilingvismului.

Volumul de faţă include 11 studii în limba română, dintre care unele (4 studii) sunt preluări şi traduceri ale celor din primul volum, altele (7 studii) reprezintă primele publicări ale unor cercetări şi analize.

Scrierile acestui volum vă propun o incursiune incitantă, prin pris-ma unor cercetări şi analize riguroase, în existenţa bi(multi)lingvă, aşa cum aceasta se concretizează în manifestarea verbală a individului, în asumarea Sinelui din perspectiva statutului de minoritar/majoritar, în conduita verbală activată în contextele variate ale existenţei şi ale nevo-ii imanente a individului de integrare socială eficientă. Cu alte cuvinte, volumul de faţă vă oferă perspective analitice din punctul de vedere al sociolingvisticii, al lingvisticii, al pedagogiei bi(multi)lingvismului şi al psihosociologiei acestuia, lăsând la îndemâna cititorului iniţiativa inter-pretării şi a reflecţiilor.

Referentul investigaţiilor nu se reduce la toposul existenţial al mino-rităţii maghiare din România, deşi majoritatea scrierilor abordează diver-sele faţete ale acestei realităţi. Volumul integrează studii în care modul de asumare a valorilor existenţei bi(multi)lingve este analizată prin „po-vestea vieţii” tinerilor germani, slovaci, romi etc., dar şi din perspectiva tinerilor moldoveni care trăiesc în România sau din cea a românilor din Ungaria; se studiază reflecţiile, atitudinile, stereotipurile atât din punctul de vedere al vorbitorilor bi-, trilingvi, cât şi din cel al monolingvilor.

Caracterul unitar al volumului rezultă tocmai din ideea centrală a concluziilor repetat formulate în scrierile volumului, şi anume că exis-tenţa bi(multi)lingvă, asumarea şi acceptarea alterităţii culturale şi, implicit, a celei lingvistice reprezintă o dimensiune naturală, firească a spiritului acestui veac; ca atare, trebuie abordată ca posibilitate şi nu ca

9

prEfaţă

oprelişte, piedică în desăvârşirea personalităţii umane. Evident că aceste idei nu pot rămâne la nivelul ideologiilor, ele trebuie să se materializeze atât în conştiinţa opiniei publice, cât şi în discursurile, principiile, nor-mele structurante ale vieţii sociale.

Editorii27 ianuarie 2010,

Cluj-Napoca – Miercurea-Ciuc

11

muLtiLingvismuL şi risCuL rEproduCErii LingvistiCE

HORVÁTH István

multilingvismul şi riscul reproducerii lingvistice în ceea ce priveşte populaţia maghiară din transilvania1

Reproducerea etnoculturală, sau transmiterea intergeneraţională a unei identităţi etnolingvistice, reprezintă o problemă definitorie pentru cele mai multe comunităţi minoritare, aşadar şi în cazul maghiarilor din Transilvania. Mai mulţi autori îşi pun problema: pe lângă sporul natural şi soldul migrator negativ, cum şi în ce direcţie influenţează procesele identitare (asimilarea şi disimilarea) soarta demografică a maghiarilor din Ardeal? (Horváth 2004, 2005a; Kiss 2006; Kiss–Csata 2007; Szilágyi 2002, 2004; Varga E. 1998).

De cele mai multe ori, analizele privitoare la reproducerea etnoculturală pornesc de la analiza datelor referitoare la perechile mixte din punct de vedere etnic, ori compară serii de date referitoare la identi-tatea etnică şi lingvistică înregistrate la recensământ. Cu toate că mai sporadic, fenomenele de substituire lingvistică (diminuarea până la pier-dere a capacităţii de comunicare în limba maternă) au stat şi ele la baza unor asemenea analize. Dar asemenea demersuri ori n-au fost funda-mentate pe o abordare cantitativă sistematică (Péntek–Benő 2003; Vetési 2001), ori (chiar dacă s-a lucrat pe eşantioane reprezentative) au oferit doar câteva repere pentru abordarea cantitativă a fenomenului, proble-ma fiind volumul redus al eşantioanelor şi logica de selectare a subiecţilor

1 Studiul a apărut nemodificat în numărul 1–2 al revistei Erdélyi Társadalom din 2008.


12

pentru eşantion (Csepeli et al. 1999; Horváth 2003, 2005b, 2008b; Sorbán 2000; Sorbán–Dobos 1997).

Comparativ cu aceste tatonări, sondajul Punctele de cotitură din viaţa noastră – Transilvania (pe care se bazează acest articol) comportă mai multe evoluţii pozitive, atît în sens metodologic, cât şi teoretic. Pe de o parte, constituirea eşantionului a avut loc pe baza unui ansamblu de criterii care au permis surprinderea mai nuanţată a fenomenelor de asi-milare; pe de altă parte, în decursul structurării proiectului de cercetare analiza şanselor de reproducere etnoculturală a minorităţii maghiare a fost o temă considerată centrală, fiind operaţionalizate câteva modele te-oretice deja testate.

1. Abordări teoretice: reproducerea etnoculturală, deprinderile lingvistice, comportamentul şi atitudinile lingvistice

Literatura de specialitate ce are ca subiect identitatea etnică interpre-tează etnicitatea mai degrabă ca pe o manifestare duală: în primul rând, ca o stare de conştiinţă subiectivă (reprezentări, sisteme de clasificare), iar în al doilea rând, ca un sistem al practicilor culturale şi al modelelor de comportament ce pot fi surprinse cu uşurinţă (Brubaker et al. 2006; Jenkins 2008; Karner 2007; Mennel 1994). În concluzie, cineva aparţine unei anumite etnii dacă, în anumite situaţii, declară acest lucru sau dacă are manifestări culturale pe baza cărora mediul social imediat înconju-rător îl recunoaşte ca aparţinând unui anumit grup etnic. Cu toate că în majoritatea cazurilor cele două situaţii se suprapun, oamenii se identifi-că formal cu o categorie etnică şi au manifestări culturale pe baza cărora sunt identificaţi ca aparţinând acelei categorii, nu sunt puţine cazurile în care avem situaţii diferite.

În cazul în care prin etnicitate se înţelege o stare de conştiinţă colec-tivă, se poate afirma că, la nivelul individului, aceasta se poate manifesta în special prin faptul că – potrivit logicii şi practicilor de tipologizare şi de clasificare din cadrul statului-naţiune – îşi asumă o categorie etnică/de naţionalitate dată, identificându-se totodată cu aceasta. Deci se de-clară la recensământ de etnia X. Evident, această logică de identificare,

13


de asumare nu funcţionează fără probleme în cazul tuturor populaţiilor şi în oricare situaţie, respectiv nu în orice situaţie de identificare formală avem de a face şi cu competenţele culturale considerate specifice unui anumit grup etnic (compară: Horváth 2006). De pildă, potrivit logicii ca-tegorizării şi clasificării dominante în România, în cazul unui segment dat al populaţiei rome identificabile, denumirea de ţigan/rom se referă mai degrabă la o formă sau la un stil de viaţă ori statut social. Din cauza că – spre deosebire de majoritatea categoriilor utilizate de grupurile et-nice din România – categoria de ţigan/rom nu este în mod necesar inter-pretată ca identitate etnoculturală (eventual nu ca una care ar exclude asumarea, identificarea cu o altă categorie etnică), identificarea etnică multiplă ori situaţională este un fenomen relativ frecvent întâlnit (Beis-singer 2001; Péter 2005). Altfel spus, cineva se poate identifica drept ţi-gan-maghiar sau în anumite situaţii ca ţigan/rom, în altele ca maghiar, fără ca mediul lui social imediat să-l considere în mod necesar maghiar.

Pot apărea şi situaţii în care individul întâmpină greutăţi în ceea ce priveşte interpretarea ataşamentelor sale etnice, acestea nepotrivindu-se logicii dominante de clasificare. De exemplu, persoanele provenite din căsătorii mixte sunt obligate să opteze pentru o categorie etnică de as-cendenţă, dar acestea pot lua o atare decizie pe baza unor argumente ex-trem de variate: pot să considere ca argument deprinderile culturale (se identifică cu categoria etnică a cărei limbă o vorbesc mai bine), eventual pot să domine raţiuni afective (se identifică cu etnia părintelui cu care a avut o legătură emoţională mai marcantă) sau se pot include în categorii etnice date doar pe baza unor accepte convenţionale. Având în vedere aceste ultime considerente, poate fi amintit faptul că în cazul unei părţi a căsătoriilor mixte pot deveni valabile convenţiile ce simplifică formal deciziile problematice ale asumării unei anumite apartenenţe etnice – de pildă, în cazul în care băieţii proveniţi din căsătorii mixte sunt botezaţi ori înregistraţi la recensăminte după religia/etnia tatălui, iar fetele după cea a mamei. În felul acesta se poate întâmpla ca o persoană care se con-sideră maghiar (pe baza unei decizii formale) să nu manifeste nicio tră-sătură culturală specific maghiară (nu vorbeşte limba) pe baza căreia ar putea fi identificată de către cei din exterior ca maghiar.

În schimb, etnicitatea este şi experienţa identităţii culturale asumate, manifestate şi confirmate de mediul social imediat (Jenkins 2008 [1996]: 104). Aşadar, etnicitate este un fel de performanţă culturală (modele de comportament, preferinţe valorice şi orientări afective) specifică persoa-


14

nelor ce aparţin unui grup dat, cu relevanţă în ceea ce priveşte organi-zarea anumitor interacţiuni, gestionarea unor relaţii (Karner 2007; Men-nel 1994: 177). Manifestând anumite comportamente, indivizii trăiesc şi-şi exprimă în mod obişnuit sentimentul apartenenţei la un grup et-nic dat; astfel, adeziunea, apartenţa la comunitate devine o stare de fapt pentru ceilalţi membri ai grupului (Jenkins 2008: 128–146). Altfel spus: anumite practici culturale specifice capătă importanţa unor graniţe, delimitări etnice. Pentru marea majoritate a maghiarilor din Ardeal – în afara originii – cunoşterea limbii maghiare, afirmarea apartanenţei la o anumită confesiune (specific „maghiară”) ori alegerea limbii de predare din învăţământ apar ca manifestări-cheie, decisive pentru ca cineva să fie considerat maghiar (Veres 2005, 2008).

Trebuie subliniat faptul că identificarea etnică prin asumarea unei categorii şi etnicitatea interpretată ca identitate culturală manifestată, corelându-se, dispun de autonomie relativă. Oricine se poate include în-tr-o anumită categorie etnică, fără să deţină deprinderile culturale care, din punctul de vedere al narativelor identitare normative ale comunităţii, constituie elemente decisive în ceea ce priveşte apartenenţa etnică. La fel, existenţa şi manifestările deprinderilor culturale nu sunt urmate în mod obligatoriu şi în toate cazurile de asumarea unei anumite categorii etnice. Ţinând cont de dubla natură a etnicităţii, respectiv de autonomia relativă a celor două dimensiuni, în ceea ce priveşte identificarea etnică putem distinge trei situaţii posibile:

Tabelul 1. Cele trei dimensiuni posibile ale reproducerii etnoculturale

Reproducerea identificării categoriale

Reproducerea elementelor culturale

Exclusiv identificare etnică categorială da nu

identificare etnoculturală da da

ataşament cultural nu da

În cadrul proiectului de cercetare Punctele de cotitură din viaţa noas-tră – Transilvania au fost puse întrebări atât în legătură cu identificarea etnică categorială (ce identitate şi-a asumat la ultimul recensământ), cât şi în ceea ce priveşte limbile vorbite şi caracteristicile de utilizare a aces-

15


tora. Acestea din urmă sunt interpretate ca un sistem al elementelor cul-turale de maximă importanţă, pe baza cărora se poate determina în ce măsură indivizii participă la evenimentele şi manifestările care stau la baza unor presupuneri legate de ataşamentul faţă de cultura maghiară.

2. Identificare naţională (a naţionalităţii) şi competenţe lingvistice

2.1. Analiza reproducerii etnoculturale şi constituirea unui eşantion

În cazul în care subiecţii unei analize pe un eşantion întins constituie o minoritate etnică, pe lângă dificultăţile obişnuite legate de eşantionare se ridică şi problema: cine şi potrivit căror criterii va decide care indivizi pot fi consideraţi membri ai unei categorii etnice date, aşadar cine va face parte din eşantionul respectiv? Până în prezent, această problemă a fost dezbătută în literatura de specialitate maghiară în cadrul unor cer-cetări asupra romilor prin identificarea acestora (Havas et al. 2000; Ker-tesi 2000; Ladányi–Szelényi 2000). În decursul analizelor pe eşantioane mari, efectuate în rândul maghiarilor din România, încă nu s-a formu-lat o reflexie metodologică mai substanţială privind alegerea subiecţilor (cine poate fi considerat maghiar, cine va fi ales şi în ce mod vor fi selec-taţi subiecţii dintr-un eşantion maghiar). Se constată însă faptul că, până acum, elaborarea eşantioanelor a fost efectuată în conformitate cu două logici distincte: pe de o parte, a fost urmată identificarea etnică categori-ală, pe de altă parte, s-a ţinut cont de deprinderile culturale decisive din punctul de vedere al identităţii maghiare.

La o parte dintre cercetările preliminare efectuate în rândul populaţiei maghiare (pentru descrierea eşantionului vezi: Csepeli et al. 1999; Csepeli et al. 2002; Horváth 2003; 2005b) alegerea subiecţilor a fost realizată prin autoincluderea categorială formală. În cazul subiecţilor identificaţi, inclu-derea sau excluderea acestora din eşantion a fost decizia operatorilor, per-soanele participante la sondaj fiind întrebate în legătură cu naţionalitatea asumată (felul în care au fost înregistrate de către părinţi) la ultimul recen-sământ. Nu s-a cercetat dacă la recensământ subiecţii au fost într-adevăr


16

înregistraţi ca maghiari sau nu, nu s-au pus întrebări şi nu s-a impus ni-cio modificare în nicio situaţie (de pildă, pe linie ascendentă, subiecţii nu vorbeau limba maghiară, nu aveau rude cu naţionalitatea maghiară etc.). În cadrul cercetării Punctele de cotitură din viaţa noastră – Transilvania, subiecţii incluşi în eşantion au fost selectaţi de către operatori în funcţie de competenţele lingvistice în limba maghiară, aşadar pe baza deprinde-rilor culturale şi în strânsă legătură cu apartenenţa lor etnică. Astfel, în eşantion au fost incluse doar acele persoane în cazul cărora a fost finalizat chestionarul, aşadar cunoşteau limba maghiară la nivelul care le permitea înţelegerea întrebărilor puse în această limbă şi au fost capabile să şi răs-pundă operatorilor tot în maghiară.

Să analizăm ce consecinţe au avut atât această decizie de natură metodică, precum şi generalizările permise de eşantioanele realizate pe baza celor două tipuri de abordări (pentru ce fel de populaţii sunt valabile concluziile)! Pentru a putea face acest lucru, trebuie trecute în revistă po-pulaţiile ce pot constitui subiectul analizei, având în vedere mecanismele de selecţie utilizate în decursul eşantionării.

În cazul în care competenţele culturale/lingvistice (cunoaşterea lim-bii maghiare) sunt considerate criterii de selecţie, iar în urma culegeri-lor de date a fost luată această decizie, atunci vor fi incluşi doar cei care îşi asumă legătura cu limba maghiară şi vorbesc această limbă la nivel de conversaţie. Participă şi cei care la recensământ nu şi-au asumat le-găturile cu etnia maghiară (o posibilă existenţă sau absenţă a liniei as-cendente maghiare), dar cunosc limba cel puţin la nivel de conversaţie. În schimb, sunt excluse acele persoane care îşi asumă legăturile etnice maghiare, dar nu au învăţat limba, o vorbesc foarte puţin ori se află într-un stadiu relativ avansat referitor la procesul substituirii lingvistice. Evi-dent, nu vor participa la analiză nici cei care, deşi au origini maghiare, nu îşi asumă legăturile cu naţionalitatea maghiară şi nu utilizează limba la nivel de conversaţie. Caracterul specific (oarecum simplificat) al eşanti-oanelor formate în virtutea celor două criterii logice de selecţie este redat în tabelul următor:

17


Tabelul 2. Populaţia maghiară inclusă/exclusă din eşantioanele rea-lizate prin autoincluderea categorială formală şi competenţele cultu-rale/lingvistice

Tipul de populaţieCRITERII DE SELECŢIE

Autoincluderea categorială

Competenţele lingvistice

1a – există ascendenţi maghiari, nu există legături asumate, nu există ori există într-o măsură foarte mică competenţe lingvistice maghiare

sE EXCLudE sE EXCLudE

1b – există ascendenţi maghiari, nu există legături asumate, într-o oarecare măsură există competenţe lingvistice maghiare

sE EXCLudE sE inCLudE

2 – există legături asumate, nu există ori există într-o măsură foarte mică competenţe lingvistice maghiare

sE inCLudE sE EXCLudE

3 – există legături asumate, nu se confirmă originea maghiară sE inCLudE

În funCţiE dE CompEtEnţELE

LingvistiCE

4 – nu există legături etnice maghiare asumate, există competenţe lingvistice maghiare

sE inCLudE sE inCLudE

Aşadar, în cazul în care particularităţile reproducerii etnoculturale sunt urmărite pe baza eşantionului realizat în cadrul cercetării Punctele de cotitură din viaţa noastră – Transilvania, nu vor putea fi analizate acele segmente ale populaţiei cu vârsta de 18–45 ani care îşi asumă formal le-găturile etnice maghiare şi care se află deja într-un stadiu avansat al pro-cesului substituirii lingvistice ori nu mai vorbesc deloc limba maghiară. Această categorie a fost inclusă în eşantionarea bazată pe autoincluderea categorială (deoarece chestionarea putea fi realizată şi dacă operatorul utiliza, în totalitate ori parţial, limba română). Potrivit celor conturate pe baza acestor date, în cazul populaţiei care şi-a asumat legăturile cu naţionalitatea maghiară, aproximativ 2% au avut probleme lingvistice


18

în ceea ce priveşte această limbă, aşadar aceste persoane vorbeau limba maghiară cu dificultate ori deloc (Horváth 2008b: 20).

În realitate, trebuie calculată – probabil – o proporţionalitate mai în-semnată, deoarece, conform precizărilor din partea operatorilor, a existat un număr mare de respingeri din cauza absenţei cunoştinţelor de limbă maghiară.2 Aşadar, în cadrul cercetării Punctele de cotitură din viaţa noas-tră – Transilvania, au fost excluse, în proporţie de 2%, persoanele care, deşi şi-au asumat legăturile cu naţionalitatea maghiară, nu vorbeau în mod corespunzător limba (o parte însemnată a acestora proveneau din familii mixte). În schimb, au fost incluse persoane bilingve care şi-au asumat legătura etnică maghiară, dar în cazul cărora este dominantă mai degra-bă limba română decât cea maghiară. Aşadar, aceste persoane se găsesc într-un anumit stadiu al substituirii lingvistice (ori trăiesc într-un mediu unde există posibilitatea alternării dominanţei competenţelor lingvisti-ce), iar într-o oarecare măsură şi în condiţiile proceselor de socializare etnoculturale devine incertă influenţa lor asupra propriilor descendenţi. Totodată, pe baza datelor prelucrate din cadrul cercetării Punctele de co-titură din viaţa noastră – Transilvania se evidenţiază şi aspectul referitor la repartizarea populaţiei care utilizează limba maghiară (cel puţin la ni-vel conversaţional) în funcţie de legăturile cu naţionalitatea. În proporţie de 13,4%, persoanele incluse în eşantion şi-au asumat o legătură etnică diferită de cea maghiară (7,8% s-au declarat români, iar 3,1% romi), însă vorbeau limba maghiară (cel puţin în măsura în care puteau răspunde în această limbă la întrebările citite de operator). Această populaţie este una complexă, unii – mai cu seamă o parte a romilor – utilizează ca lim-bă maternă exclusiv maghiara, iar alţii (cei mai mulţi proveniţi din că-sătorii mixte din punct de vedere etnic) au învăţat şi limba maghiară în mediul familial. O anumită categorie a populaţiei respective este bilingvă din cauza circumstanţelor, aşadar şi-a însuşit limba maghiară datorită comunicării interculturale, şi nu din cauza originii sau a altor procese culturale complexe (caracterul nativ al limbii maghiare, format în trecut, care a fost observat la o parte dintre ţigani).

Astfel, pot fi remarcate procesele de reproducere lingvistică şi etni-că (categoriale) din cadrul căsătoriilor mixte, efectele lingvistice inter-culturale, precum şi anumite specificităţi ale categoriei de maghiar din

2 În cadrul cercetărilor în cauză nu s-au înregistrat motivele refuzului completării chestionarul.

19


punct de vedere cultural (cea care utilizează limba maghiară zi de zi, fără a avea origini maghiare sau identitate de maghiar).

2.2. Persoanele care se identifică cu categoria etnică de nemaghiar şi competenţele lingvistice maghiare

Aşa cum a mai fost menţionat, criteriul de selecţie în ceea ce priveşte chestionarea a fost cunoaşterea limbii maghiare şi nu legătura formală în ceea ce priveşte naţionalitatea. Astfel 13,3% dintre persoanele care al-cătuiau eşantioanele, deşi vorbeau limba maghiară cel puţin la nivel de conversaţie, totuşi au ales legături etnice diferite de cele maghiare (ori nu şi-au asumat niciun fel de legătură în ceea ce priveşte naţionalitatea). Dacă extrapolăm aceste rezultate la populaţia transilvană de 20-45 ani care şi-a asumat legături etnice diferite de cele maghiare, poate fi afirmat faptul că aproximativ 3,2% din acestă populaţie a declarat că deţine cu-noştinţe lingvistice maghiare.3

Se înţelege că populaţia care utilizează limba maghiară cel puţin la nivel de comunicare elementară va fi mai numeroasă, însă, din cauza specificităţii criteriilor noastre, nu vor putea fi analizate decât caracte-risticile populaţiei cu competenţe lingvistice relativ avansate şi legături etnice asumate nemaghiare. Având în vedere faptul că, în cadrul acestui eşantion, această populaţie este una numeroasă – peste 300 de cazuri –, în cadrul analizei pot fi formulate concluzii valabile din punct de vede-re statistic cu privire la particularităţile acesteia. Cu toate că o astfel de analiză are antecedente, iniţiativele de până acum au abordat această problemă în mod oarecum superficial (compară: Horváth 2000; 2008a). Să urmărim mai întâi în ce măsură populaţia respectivă cunoaşte limba maghiară.

3 În Cadrul European de Referinţă pentru limbi, elaborat pentru aducerea la acelaşi nivel a examenelor de competenţă lingvistică, acestea corespund (aproximativ) ni-velului de utilizare independentă a limbii.


20

Tabelul 3. Care afirmaţie este valabilă referitor la dvs. în ceea ce pri-veşte limba maghiară?

Nivelul decunoaştere a limbii

Vorbitor de limbă maghiară

Indiferent de naţionalitate

De naţionali-tate maghiară

De altă naţionalitate decât

cea maghiară

%

sunt vorbitor nativ 78,6 85,5 33,8

vorbesc perfect 9,3 7,5 20,5

vorbesc foarte bine, dar cu un accent sesizabil

6,4 4,1 21,2

nu vorbesc foarte bine, dar în majoritatea cazu-rilor mă pot face înţeles

4,8 2,5 19,9

În general înţeleg limba şi pot să mă fac înţeles cu dificultate

0,9 0,4 4,6

Total % 100 100 100

Total N 2492 2153 333

După cum rezultă din tabelul de mai sus, competenţele lingvistice ma-ghiare ale populaţiei care nu-şi asumă legături cu naţionalitatea maghiară diferă în mod considerabil de cele ale populaţiei care se declară ca fiind de naţionalitate maghiară. În timp ce 93% dintre aceştia din urmă au declarat că sunt vorbitori nativi ori utilizează limba la un nivel apropiat de acesta (se exprimă fluent şi natural fără un efort deosebit), populaţiile care se iden-tifică prin legături etnice diferite de cea maghiară, într-o proporţie uşor peste jumătate (54%), susţin faptul că întrebuinţează limba fără probleme. Această autoevaluare este confirmată şi de părerea operatorilor referitor la competenţele lingvistice maghiare ale subiecţilor. În timp ce la 90% din populaţia care se identifica prin legături cu naţionalitatea maghiară a fost stabilit faptul că subiecţii înţelegeau şi utilizau limba maghiară, în cazul populaţiei care îşi asuma legături cu naţionalităţi non-maghiare faptul s-a

21


confirmat doar pentru jumătate. Trebuie subliniat faptul că atât referitor la autoevaluare, cât şi la evaluarea făcută din partea operatorilor, perfor-manţele de limbă maghiară atinse de cei care s-au identificat ca români erau – în general – mult mai slabe decât cele ale populaţiei autoidentificate prin alte legături privind naţionalitatea (ţigani, germani etc.).

Se ridică aşadar o întrebare esenţială: în ce context a fost însuşită limba maghiară de către persoanele care s-au identificat printr-o altă legătură decât cea maghiară privind naţionalitatea? Din cauză că de-a lungul cercetării nu s-au pus întrebări în legătură cu istoricul însuşirii lim-bii (care limbă şi aproximativ până la ce vârstă a fost învăţată?), nu poate fi reconstituit dacă, în cazul populaţiei cu alte legăturile etnice decât cele maghiare, limba maghiară este prima ori cea de-a doua limbă;4 eventual se poate vorbi despre un bilingvism simultan. Tocmai din acest motiv am considerat în mod convenţional că maghiara este cea de-a doua limbă, iar româna prima. În ceea ce priveşte sursele bilingvismului (care este con-textul de socializare lingvistică în cadrul căruia se desfăşoară învăţarea referitor la cea de-a doua limbă?),5 mai întâi se pot deosebi bilingvismul de mediu (ori spontan) sau cel instituţional.6 Bilingvismul de mediu se poate forma în context familial ori comunitar mai larg (vecinătăţi, social local, regional), iar însuşirea instituţională poate fi realizată în cadrul învăţământului formal sau al instruirii adecvate (cursuri de limbă). Evi-dent, nu poate fi exclusă interacţiunea amplificatoare în ceea ce priveşte mediile diferite.

4 Nu suntem adepţii utilizării termenului de limbă maternă, deoarece nu se referă strict la nivelul la care este însuşit un anume idiom. O persoană poate indica drept maternă o limbă pe care nu o cunoaşte bine (ori deloc). În asemenea împrejurări, criteriul poate fi ordinea însuşirii (a învăţat-o prima) ori raportarea emoţională faţă de limba respectivă (unul dintre părinţi s-a identificat cu această limbă).

5 Formularea este doar convenţională, deoarece nu s-au pus întrebări în legătură cu is-toricul achiziţiilor lingvistice, aşadar nu se cunoaşte dacă limba maghiară era prima sau cea de-a doua limbă însuşită. În mod convenţional s-a considerat că persoanele care şi-au asumat legături cu naţionalităţile nemaghiare dispun de un bilingvism simultan ori şi-au însuşit ca prima limbă un grai diferit de cel maghiar.

6 Nu se fac referiri speciale la termeni sau tipologii utilizate frecvent în literatura de specialitate sociolingvistică, ce sunt considerate mai mult sau mai puţin clişee pro-fesionale. Sursele generale utilizate: Bartha 1999; Bayley–Schecter 2003; Beatens Beardsmore 1986; Edwards 1994; Li 2000.


22

Revenind la cunoştinţele de limbă maghiară ale categoriilor care se identifică prin legături naţionale nemaghiare, poate fi afirmat faptul că acestea se datorează în bună măsură contactelor lingvistice din cadrul familiei.

Tabelul 4. Specificul familiei de origine potrivit legăturilor etnice

Eşantion complet:

Momentele de cotitură din

viaţa noastră – Transilvania

Persoane care-şi asumă

legăturile etnice

maghiare


legăturile etnice

române


legăturile etnice rome

%

Homogam maghiar 84,5 94,2 14,4 14,9

mixt, cu speci-fic maghiar 8,0 4,6 36,6 9

Homogam român 3,9 0,4 43,8 3

Cu alt specific 3,6 0,7 5,2 73,1

Total % 100 100 100 100

Total N 2476 2155 194 67

În proporţie de 44%, persoanele vorbitoare de maghiară, dar care şi-au asumat legăturile etnice nemaghiare proveneau din familii mixte ori homogame cu specific maghiar, aşadar cel puţin un părinte era maghiar. În cazul în care se ţine cont şi de generaţia bunicilor, însuşirea limbii ma-ghiare în mediul familial este caracteristică unei populaţii şi mai mari. Luând în considerare şi generaţia bunicilor, 52% dintre persoanele inclu-se în eşantion care şi-au asumat legături nemaghiare, dar care utilizea-ză limba maghiară (cel puţin) la nivel conversaţional au avut cel puţin o rudă cu legături etnice maghiare pe linie ascendentă (aşadar, un părinte sau cel puţin unul dintre bunici, aşa cum reiese din tabelul 5).

23


Tabelul 5. Specificul originii etnice la persoanele care se identifică cu naţionalitatea maghiară ori cu o naţionalitate diferită de aceasta

Specificul originii etnice Legături cu naţio-nalitatea maghiară

Legături cu o naţionalitate nemaghiară

Homogam maghiar (toţi părinţii şi bunicii sunt maghiari) 89,1 13,2

mixt, cu specific maghiar (cel puţin unul dintre bunici este maghiar) 10,1 38,5

Homogam român (toţi bunicii sunt români) 0,1 22,1

Cu alt specific 0,5 24,7

informaţii lipsă 0,1 1,4

Problematica bilingvismului familial încă mai poate fi nuanţată în cazul în care se face referire la utilizarea limbii în familie.

Tabelul 6. A utilizat în mare parte ori exclusiv limba maghiară în comunicarea cu următoarele rude pe linie ascendentă (defalcat pe legăturile etnice maghiare ori pe cele diferite de acestea)

În mare parte a vorbit limba maghiară*

Legături etnice ma-ghiare

Legături etnice diferite de cele maghiare

Cu mama 98,8 69,6

Cu tatăl 99,0 50,5

Cu bunicii din partea mamei 99,1 56,6

Cu bunicii din partea tatălui 98,5 60,8

Cel puţin cu o rudă pe linie ascendentă 98,9 75,2

*Date comasate. Scala iniţială: exclusiv limba maghiară, în mare parte limba maghiară, jumătate-jumătate, în mare parte limba română, exclusiv limba română. La prelucrare au fost comasate primele trei valori de scală.


24

Aproximativ trei sferturi dintre persoanele vorbitoare de limbă maghiară, dar care nu se identificau prin legăturile etnice cu specific ma-ghiar, aveau rude pe linie ascendentă (părinţi sau bunici) cu care comu-nicau în cea mai mare parte în limba maghiară (vezi tabelul 6). Evident, şi în cadrul acestei categorii există diverse nivele. Există persoane care comunicau în limba maghiară cu toate rudele pe linie ascendentă, iar altele nu vorbeau cu niciunul dintre părinţi această limbă sau vorbeau doar cu unul dintre cei patru bunici.

În pofida faptului că în mijlocul populaţiei cu legături etnice diferite decât cele maghiare, dar vorbitori de limba maghiară la un nivel relativ ridicat, gradul de expunere lingvistică maghiară din mediul familial este extrem de variat, poate fi considerat o excepţie faptul că formarea com-petenţelor lingvistice maghiare s-ar datora doar comunicării exclusive cu unul singur dintre bunici. În general, expunerea din interiorul familiei înseamnă că persoanele care comunică în limba maghiară şi îşi asumă legăturile etnice nemaghiare au vorbit în mare parte această limbă cu unul dintre părinţi sau cu cel puţin doi dintre bunici (eventual cele două situaţii sunt valabile în mod simultan).

Pe cât se pare, socializarea primară – cea din mijlocul familiei – este factorul care justifică cu cea mai mare probabilitate cunoştinţele de lim-bă maghiară ale categoriei identificate prin legăturile cu o altă naţiona-litate decât cea maghiară. Jumătate dintre persoanele care cunosc limba maghiară, dar se identifică prin legături etnice diferite, şi puţin peste 2/3 dintre familiile în care s-a comunicat în limba maghiară cu mai mult de un membru de familie provin din căsătorii cu specific maghiar (homo-game sau mixte). Evident, aceste influenţe puteau fi amplificate şi de alţi factori de mediu, trebuie însă admis faptul că în ceea ce priveşte însuşi-rea limbii maghiare, factorul decisiv este cel al originii.

Dincolo de expunerea familială, trebuie evidenţiată şi influenţa me-diului. În cazul unui sfert din populaţia cu legături nemaghiare, dar vor-bitoare de limbă maghiară, acest lucru putea avea un rol important (un sfert din această populaţie nu a declarat deloc folosirea limbii maghiare în familie). Referitor la influenţele mediului, se manifestă în mod deosebit diferenţierea etnică. În timp ce, în cazul romilor, influenţa mediului se observă îndeosebi în localităţi unde populaţia maghiară este majoritară (peste 60%), în cazul celor care se declară români, influenţele mediului se fac simţite într-o măsură mai mare acolo unde proporţia numerică a

25


maghiarilor este în prezent între 20-50%, iar în Partium şi în zonele de graniţă din nord-vest există valori deosebit de ridicate.

O parte a populaţiei cunoscătoare de limbă maghiară, dar care îşi asumă alte legături etnice decât cele maghiare, a urmat forme de învă-ţământ în limba maghiară. Aşa cum reiese şi din tabelul de mai jos (vezi tabelul 7), 41,1% dintre persoanele cu legături nemaghiare au beneficiat într-o oarecare măsură de o socializare şcolară în limba maghiară, iar puţin peste un sfert dintre aceste persoane au urmat toate formele de învăţământ în limba maghiară.

Tabelul 7. Limba de predare este cea maghiară, în ceea ce priveşte persoanele care îşi asumă identităţi etnice nemaghiare

Limba de predare din şcoală*

Identitatea etnică maghiară asumată

Identităţi etnice asumate nemaghiare

Exclusiv maghiară 49,8 25,3

mixtă (şi în limba maghiară) 43,2 16,1

Exclusiv română 7,0 58,6

*Variabilă comasată. S-au luat în considerare toate formele şi nivelele de învăţământ (incluzând şi grădiniţa) frecventate de persoana respecti-vă. Precizarea de „exclusiv maghiară” şi „exclusiv română” înseamnă că în toate formele/nivelele de învăţământ pe care le-a absolvit subiectul s-a predat exclusiv în această limbă, iar „mixtă” indică faptul că subiectul a absolvit cel puţin unul dintre nivelele de învăţământ parţial în limba română şi parţial în limba maghiară (eventual în alte limbi de predare), de cele mai multe ori însă în felul acesta este semnalat faptul că un întreg ciclu educaţional (de regulă cel universitar ori şcoala profesională) a fost încheiat exclusiv în limba română, iar altele în limba maghiară.

În ceea ce priveşte socializarea lingvistică şcolară, şi în acest caz se poate vorbi despre modele diferenţiate în funcţie de asumarea unor legă-turi cu naţionalitatea, iar învăţarea în limba maghiară este caracteristică mai degrabă populaţiei de ţigani vorbitori de limbă maghiară. Populaţia care-şi asumă legăturile etnice române urmează o formă de învăţământ cu predare în limba maghiară (şi se rezumă mai degrabă la nivel de pre-şcolar sau de şcoală primară) doar în cazurile excepţionale. Aşadar, la nivelul populaţiei cunoscătoare a limbii maghiare ce-şi asumă legături


26

etnice diferite de cea maghiară pot fi deosebite 3 modele ale socializării lingvistice în limba maghiară.

Primul model (caracterizează aproximativ jumătate din populaţia analizată), socializarea lingvistică din mediul familial, este specific pentru indivizii cu origine etnică maghiară ce provin de cele mai multe ori din familii mixte sau trăiesc în căsătorii mixte şi se identifică cu categoria celor cu naţionalitatea română. Această socializare lingvistică familială poate fi intensificată de o expunere lingvistică maghiară mai generală, de natură comunitară, doar deosebit de rar şcolară. În cadrul acestei cat-egorii, cunoaşterea limbii maghiare se deplasează pe o scală destul de largă.

Cel de-al doilea model (cu ceva peste un sfert din populaţie, cu legături nemaghiare, dar competenţe lingvistice maghiare) apare în cazul celor care se identifică în general ca ţigan/rom. Aici se disting simultan atât socializarea lingvistică familială, cât şi cea comunitară, consolidată adesea şi de şcolarizarea (primară) în limba maghiară. În majoritatea cazurilor, această populaţie cunoaşte exclusiv limba maghiară şi (în general) poate comunica fără probleme în această limbă.

Cea de-a treia categorie (aprox. 1/5 din populaţia de naţionalitatea nemaghiară, dar vorbitoare de limbă maghiară), sunt persoanele carac-terizate prin bilingvism de mediu. Provin în majoritate mai degrabă din oraşele mari, din regiunile în care atât proporţia maghiarilor cât şi a ro-mânilor se apropie de egal sau cel puţin 30% din populaţie o reprezintă una dintre aceste două comunităţi lingvistice. În general, competenţele lingvistice maghiare ale acestei categorii sunt mai slabe decât ale altor persoane care fac parte din categorii cu legăturile etnice asumate tot ne-maghiare.

2.3. Socializarea lingvistică şi reproducerea etnoculturală în cazul celor proveniţi din familiile mixte din punct de vedere etnic

Plecând de la faptul că reproducerea etnoculturală, iar în cadrul acesteia socializarea lingvistică, se petrec mai cu seamă în interorul fa-miliei, se impune urmărirea gradului de reproducere culturală existentă

27


în interiorul familiilor mixte.7 O astfel de analiză are importanţă şi dato-rită faptului că că în legătură cu acest fenomen dispunem de o valoare de referinţă importantă. Pe baza datelor publicate ale ultimilor două recen-săminte ( din 1992 şi 2002) poate fi calculat gradul reproducerii categori-ale la familiile mixte. Aşadar, avem datele referitoare la frecvenţa cu care copiii din familiile mixte cu caracter maghiar (unde unul dintre părinţi este de naţionalitate maghiară) sunt înregistraţi fie drept maghiari, fie cu naţionalitatea celuilalt părinte.

Rezultatele ultimelor două recensăminte sunt perfect congruente: în familiile mixte cu specific maghiar, aproximativ 30% dintre copii sunt înregistraţi cu naţionalitatea maghiară, iar 70% apar identificaţi prin legăturile etnice ale celuilalt părinte (în majoritate cele române) (INS 2005; Varga E. 1998).8 Având în vedere faptul că această repartiţie s-a arătat stabilă la ultimele două recensăminte, se presupune că proporţia de 3:7 este valabilă şi pentru grupele de vârstă de 18-45 ani analizate în cazul nostru. Aşadar, se presupune că dintre cei proveniţi din familiile mixte cu specific maghiar (aproximativ) 30% se identifică formal cu ca-tegoria etnică maghiară, iar 70% cu alte naţionalităţi ( majoritatea cu cea română).

În situaţia ideală, cei proveniţi din căsătorii mixte sunt bilingvi şi co-piii lor pot învăţa în familie ambele limbi, aşadar indiferent de categoria cu care se identifică, persoanele cu origini familiale mixte cu specific ma-ghiar au putut fi incluse în totalitate în eşantioanele noastre. Acest lucru ar indica faptul că persoanele incluse în eşantion şi provenite din relaţiile de cuplu mixte din punct de vedere etnic se vor considera maghiari ori îşi vor asuma o altă naţionalitate decât cea maghiară în proporţie de 3:7.

Poate fi admis însă şi faptul că descendentul cuplului de tip exogam care se identifică cu o altă categorie naţională decât cea maghiară are mai puţine şanse de a-şi însuşi limba maghiară decât cel care îşi asumă legăturile cu această categorie. Aşadar, în cazul în care reproducerea et-noculturală cu specific maghiar are loc la nivelul identificării categoriale formale, creşte probabilitatea ca acest lucru să se întâmple şi la nivelul unor practici culturale (competenţe lingvistice). În cazul în care persoana

7 Acest lucru s-ar putea realiza în mod ideal în cazul în care chestionarul ar fi aplicat la întreaga populaţie şi nu doar la cea selectată pe baza cunoştinţelor de limbă ma-ghiară.

8 În România, părinţii sunt cei care declară apartenenţa etnică a copiilor minori din întreţinere şi nimeni nu-şi poate asuma decât o singură naţionalitate.


28

ce provine din relaţii de cuplu mixte din punct de vedere etnic se identi-fică prin legăturile etnice nemaghiare, şansa de a se forma competenţele lingvistice maghiare este probabil mai mică. Astfel, având în vedere că premisele includerii în eşantion erau cunoştinţele de limbă maghiară, se presupune că în eşantionul nostru au fost incluse în număr mai mare persoane care proveneau din familii mixte şi îşi asumau naţionalitatea maghiară. Diferenţa existentă între cazul ideal (proporţia de 3:7) şi re-partiţia legăturilor etnice asumate ale persoanelor incluse în eşantion, provenite din familii mixte arată, în realitate, în ce măsură nu se produc competenţele lingvistice (culturale) maghiare la nivelul populaţiei prove-nite din căsătoriile mixte cu specific maghiar care îşi asumă legăturile etnice nemaghiare.

Dintre persoanele incluse în eşantion, 8% (198 indivizi) proveneau din căsătorii mixte cu specific maghiar. Dintre descendenţii cuplurilor de tip exogam cu specific maghiar, 50,5% şi-au asumat legături cu na-ţionalitatea maghiară, iar 49,5% cu naţionalităţi nemaghiare (7,6% nu au putut fi incluşi).9 În cazul în care persoanele provenite din căsătoriile mixte cu specific maghiar (indiferent de legăturile lor etnice asumate) ar fi cunoscut toate limba maghiară, proporţia celor ce-şi asumau legături-le etnice maghiare ar fi trebuit să fie mult mai mică, în total doar 30%.

Pe baza datelor existente, se presupune că din rândul persoanelor provenite din căsătoriile mixte cu specific maghiar, cel puţin de 20% nu sunt legate de caracteristici etnice maghiare nici la nivelul etnic formal, nici la cel cultural (lingvistic); mai exact, competenţele lor lingvistice nu ajung la nivelul mediu/de utilizare independentă a limbii. Un singur fac-tor ce deranjează apare în acest calcul, şi anume proporţia persoanelor provenite din familiile mixte cu specific maghiar, care îşi asumă în mod formal legăturile etnice maghiare, dar care nu vorbesc limba maghiară (identificare categorială pur formală). Potrivit anchetelor şi chestionă-rilor realizate până în prezent,10 această categorie ar putea reprezenta

9 Din cauza că era vorba în special de tineri, poate fi presupus că răspunsurile „nu ştiu” se refereau la faptul că în timpul ultimului recensământ, aceştia aveau statutul de minori întreţinuţi de părinţi, aşadar apartenenţa lor etnică era indicată de aceştia, iar acum pur şi simplu nu ştiu care dintre cele două legături etnice posibile a fost aleasă.

10 În cazul modelelor maghiare realizate pe baza legăturilor etnice formale, 1100 de indivizi au fost incluşi într-un număr relativ mic de persoane provenite din căsătorii mixte. Aşadar, în locul analizelor cantitative, nu ne putem baza decât pe estimări extrem de precaute.

29


aproximativ 3,5-5% dintre persoanele provenite din căsătoriile mixte cu specific maghiar care îşi asumă formal legăturile etnice maghiare.

Aşadar, din rândul celor proveniţi din căsătorii mixte cu specific ma-ghiar, maxim 25% sunt persoane care – indiferent de legăturile etnice asumate – nu cunosc limba maghiară la un nivel acceptabil. În cazul ce-lor care provin din familiile mixte cu specific maghiar, dar îşi asumă alte legături etnice decât cele maghiare, acest raport este în mod logic mai mare: aproximativ 20%.

3. Bilingvismul populaţiei vorbitoare de limbă maghiară

3.1. Bilingvismul şi reproducerea etnolingvistică

Bilingvismul social presupune procese de adaptare lingvistică dis-tincte. În cadrul acestor societăţi, bilingvismul grupurilor respective apare ca una dintre dimensiunile de integrare ale societăţii. Astfel, pen-tru funcţionalitatea societăţilor bilingve, anumitor grupuri li se impune într-o oarecare măsură dezvoltarea competenţelor lingvistice în cazul ambelor limbi. Se pune întrebarea: în cazul căror grupuri, la ce nivel şi ca rezultat al cărui proces de învăţare se întâmplă acest lucru? Retorica, în general majoritară şi tipică pentru statul naţional, consideră de regulă că minorităţile trebuie să-şi asume povara integrării culturale, în sens mai restrâns, a celei lingvistice. Altfel spus, în cazul societăţilor multilingve se aşteaptă ca minoritari să-şi îmbogăţească corespunzător mijloacele de exprimare, devenind bilingvi şi astfel integraţi (Horváth 2008a; Kontra–Szilágyi 2002; Skutnabb–Kangas 2000).

Analiza descriptivă a competenţelor şi a comportamentului lin-gvistic minoritar poate fi realizată prin două paradigme, două tipuri de interese de cercetare mai generale (explicite şi implicite) (compară: Clyne 1998). Prima este paradigma contactului lingvistic, care analizează regularităţile interacţionale manifestate în urma unor contacte din me-diile bilingve (alegerea limbii, schimbul lingvistic, mixajul limbilor etc.), urmărind totodată efectele contactelor lingvistice pe termen lung asupra atitudinilor şi asupra evoluţiei utilizării unei limbii minoritare. Sfera de


30

interes fundamental referitor la cercetarea paradigmei de contact poate fi ilustrată şi prin titlul unui articol (devenit clasic) al lui Joshua Fish-man: Cine vorbeşte, în ce limbă, cui şi când/în ce situaţie? ([1965], 2000). Autorul pleacă de la faptul că în societăţile bilingve utilizarea unui cod (alegerea şi substituirea codului, precum şi combinaţia de coduri nu este întâmplătoare şi nu se petrece exclusiv în funcţie de resursele lingvistice ale indivizilor. În ceea ce priveşte cercetarea, este de interes fundamen-tal identificarea tipurilor de situaţii, subiecte şi persoane referitor la care se modifică utilizarea limbii, stabilirea sensului de utilizare a codurilor pentru subiecţi, precum şi tipurile de dispoziţii, aspecte, atitudini privind practica lingvistică uzuală, statornicită în legătură cu folosirea unor co-duri, în general de diversele aspecte ale multilingvismului.

Cealaltă orientare ar fi paradigma substituirii lingvistice, în cadrul că-reia cercetătorii analizează modelele de utilizare a unor coduri lingvistice din cadrul societăţilor multilingve (adică repartiţia funcţională a limbilor în funcţie de diverse situaţii de utilizare a acestora ), respectiv dinamica raporturilor de forţă lingvistice rezultate, urmărind echilibrul dintre lim-ba majoritară şi limbile minoritare, cu focalizare pe procesul de trecere în plan secund a primei limbi învăţate de minoritari (în favoarea celei de-a doua), ce eventual poate avea ca rezultat substituirea lingvistică.11

Cercetarea noastră se înscrie în paradigma substituirii lingvistice. Sco-pul a fost analiza măsurii în care, în contextul utilizării alternative a limbi-lor maghiară şi română, una dintre limbi predomină în anumite situaţii de comunicare. Un alt obiectiv a fost precizarea dominanţei limbii maghiare sau române în anumite situaţii de comunicare. Adesea, utilizarea limbii mi-noritare este trecută în sfera vieţii private, iar în variate situaţii de comu-nicare cotidiană este utilizată limba majoritară (Gal 1991). Ne interesează acest aspect pentru că dominanţa limbii majoritare în mai multe situaţii de comunicare ar putea avea ca rezultat trecerea treptată pe plan secundar a primei limbi însuşite, până în momentul în care cea de-a doua limbă devine în totalitate dominantă, aşadar intervine substituirea lingvistică completă.

Problematica substituirii lingvistice în context bilingv poate fi analizată din două perspective. Prima este cea a deprinderilor (care dintre cele două limbi este mai degrabă cunoscută), a doua este cea a practicilor lingvistice (care limbă este mai frecvent utilizat, care domină

11 Individul socializat iniţial în limba maternă „A”, bilingv „AB” cunoaşte mai bine limba„B”.

31


în utilizarea cotidiană). În cazul bilingvismului româno-maghiar, dacă limba maghiară a trecut pe planul doi atât în ceea ce priveşte deprinde-rile/competenţa lingvistică, cât şi în ceea ce priveşte practicile lingvis-tice (eventual cele două împreună), atunci reproducerea etnoculturală individuală, respectiv cea intergeneraţională (mai întâi lingvistică, apoi categorială) comportă anumite riscuri.

3.2. Competenţele bilingve şi raporturile lingvistice de forţă

În contextul realităţii societăţilor multilingve, unul dintre obiectivele politicilor lingvistice din România, mai exact al politicilor legate de dobân-direa unor deprinderi, este realizarea bilingvismului minoritar. Acest lu-cru înseamnă că pentru minoritarii ce beneficiază de învăţământ în limba maternă, în timpul educaţiei de bază (până la nivelul bacalaureatului) în-văţarea limbii române este obligatorie. Mai mult decât atât, în afara limbii şi literaturii române studiate într-un număr relativ ridicat de ore, grupele de vârstă examinate (18-45 ani) au fost expuse de-a lungul educaţiei for-male şi altor influenţe lingvistice instituţionale române (studierea în limba română a materiilor istorie şi geografie). Aşadar, educaţia de bază în limba maghiară ar trebui să asigure, în principiu, un anumit nivel de cunoaştere a limbii române, adică un bilingvism la nivelul primar. Se ştie însă că oricât de susţinută şi statornicită ar fi o astfel de învăţare, aceasta nu este neapă-rat eficientă, o parte a populaţiei maghiare nu învaţă ori reuşeşte să stăpâ-nească doar la un nivel foarte scăzut limba română (Horváth 2008c).

Înainte de toate, se va urmări în ce măsură populaţia maghiară este ori nu bilingvă, apoi va fi examinat echilibrul cunoaşterii celor două limbi în cazul populaţiei care stăpâneşte şi utilizează aceste limbi, aşadar cât de mari sunt asimetriile referitoare la această relaţie. Interpretarea tipologiei referitoare la bilingvism poate fi înlesnită de următorul model euristic.


32

Figura nr. 1. Tipologia bilingvismului – model euristic

Monolingvism maghiar

Monolingvism român

Bilingvism dominant

român

Bilingvism dominant maghiar

Cunoştinţe de limbă maghiară

Cunoştinţe de limbă română

Bilingvism echilibrat

În cazul maghiarilor din România este tipică situaţia în care indivi-zii dobândesc maghiara ca limbă de bază, iar apoi învaţă (sau nu) limba română. Dacă cunoaşterea celei de-a doua limbi se interpretează ca o va-loare continuă, fundamentul lingvistic maghiar este dublat la niveluri di-ferite de cea de-a doua limbă – româna – până când individul va cunoaşte şi va utiliza la fel de competent ambele limbi (ambilingvism, bilingvism echilibrat). În cazul indivizilor bilingvi însă, resursele lingvistice pot fi organizate în mai multe feluri (Lambert 1974): dobândirea şi utilizarea celei de-a doua limbi pot creşte opţiunile de comunicare ale indivizilor (bilingvism aditiv) ori pot reprima şi inactiva competenţele lingvistice materne/primare (bilingvism de substituire). Aşadar, însuşirea/utiliza-rea celei de-a doua limbi poate anihila treptat competenţele lingvistice primare (alternarea dominanţei), iar limba de bază poate deveni cea ro-mână. Evident, diversele tipologii ale bilingvismului pot fi constituite şi altfel, de pildă în cazul în care româna este prima limbă, iar la aceasta se adaugă maghiara, respectiv prin învăţarea lor simultană, după care evoluţia lingvistică paralelă sau asimetrică poate cauza oricare dintre tipurile de bilingvism prezentate mai sus.

33


3.3. Tipologia bilingvismului şi dominanţa lingvistică

În cadrul anchetei s-au pus întrebări referitoare la competenţele ling-vistice verbale, de comunicare, receptive (care este nivelul de înţelegere al subiectului) şi productive (cât de eficient poate comunica verbal). În ceea ce priveşte stabilirea performanţelor comunicative s-a luat în conside-rare autoevaluarea subiecţilor. Datele referitoare la cunoaşterea limbii maghiare au fost deja prezentate (a se vedea tabelul 3).

Tabelul 8. Care afirmaţie este valabilă în cazul dvs. referitor la cu-noaşterea limbii române?

Nivelul de cunoştină al limbii

Vorbitori (şi) de limbă maghiară**

Cu naţionalita-

tea maghiară

Cu altă naţionalitate

decât cea maghiară

%

sunt vorbitor nativ* 12,1 7,6 41,0

vorbesc perfect 20,3 20,2 20,6

vorbesc foarte bine, dar cu accent 33,4 36,8 11,2

nu vorbesc foarte bine, dar în majoritatea cazurilor mă pot face înţeles(easă)

21,3 22,7 12,3

înţeleg în general şi mă pot face înţeles(easă) cu dificultate 8,1 8,4 6,0

cunosc doar câteva cuvinte 4 3,5 6,8

nu cunosc niciun cuvânt 1 0,8 2,1

Total % 100 100 100

Total N 2483 2150 333

* Diferenţa dintre gradaţiile scalei „sunt vorbitor nativ” şi „vorbesc perfect” trebuie interpretată nu atât referitor la competenţele lingvistice, ci mai degrabă în legătură cu implicarea afectivă în ceea ce priveşte lim-ba şi competenţele de comunicare indubitabile.

** Eşantionul complet


34

După cum rezultă şi din tabelul 8 de mai sus, aproape două treimi (64,6%) din populaţia cu vârsta cuprinsă între 20–45 de ani care se identifică cu naţionalitatea maghiară crede că vorbeşte foarte bine lim-ba română, iar ceva mai mult de o pătrime (27,8%) consideră că poate să se facă înţeleasă în această limbă. În proporţie de 8% populaţia are doar competenţe receptive (înţelege, dar se confruntă cu probleme de exprimare), iar 4–5% dintre cei chestionaţi – probabil – nu pot utiliza limba nici la nivel elementar. Evident, la nivelul populaţiei care îşi asumă legăturile etnice nemaghiare creşte proporţia celor care pot comunica foarte bine în limba română (72,8%). Ajunge la un nivel mai ridicat şi proporţia celor care nu pot comunica deloc în această limbă sau vorbesc cu mari dificultăţi (15%, raportat la 13%). Majoritatea persoanelor care au prezentat probleme de comunicare în limba română şi-au asumat legături etnice rome. În general, aproximativ 40% din populaţia care-şi asumă legături cu naţionalitatea de ţigan sau dintre persoanele care au fost identificate de către operatori ca romi nu pot utiliza ori folosesc la un nivel extrem de scăzut limba română.

Datorită criteriului de selecţie – cunoaşterea corespunzătoare a limbii maghiare – utilizat la alcătuirea eşantionului, categoriile care îşi asumă legăturile etnice maghiare, dar vorbesc cu dificultate această limbă au fost pur şi simplu omise din eşantion. Evident, nici tipologia bilingvis-mului prezentată nu va fi simetrică în totalitate, deoarece în cazul limbii române au fost înregistrate competenţele lingvistice de bază (ori cele ab-sente), iar în cazul limbii maghiare nu. Ne asumăm această simetrie în ceea ce priveşte tipologia bilingvismului (realizată cu ajutorul analizei cluster) din cadrul cercetării!

Formele bilingvismului reflectă gradul de eficienţă a subiecţilor în privinţa celor două limbi urmărite şi repartiţia comparativă a resurselor lingvistice (care limbă este considerată dominantă şi în care sunt mai puţin eficienţi subiecţii). Prima categorie este cea a monolingvilor (nu deţin competenţe lingvistice în limba română), a doua – a persoanelor care vorbesc corespunzător limba maghiară, iar limba română la nivel mediu. Cea de-a treia categorie corespunde subiecţilor care stăpânesc la fel de bine atât limba maghiară, cât şi pe cea română (bilingvi echilibraţi ori ambilingvi). În categoria a patra se găsesc cei care vorbesc bine lim-ba română, însă maghiara cu dificultăţi mai mari sau mai mici (cei care apreciază că vorbesc bine limba maghiară, dar cu un accent străin, pre-

35


cum şi cei care au probleme de comunicare în această limbă). În sfârşit, în cea de-a cincea categorie, cea a interlingvismului (semilingvism), au fost incluse persoanele care au sesizat lipsuri atât referitor la performanţele lor lingvistice maghiare, cât şi la cele române, aşadar au probleme la am-bele limbi, iar sub anumite aspecte sunt de părere că deţin competenţe lingvistice lacunare (Edwards 2004; Johnson 1991: 10).

Tabelul 9. Formele bilingvismului la nivelul populaţiei cu vârsta cu-prinsă între 20-45 de ani vorbitoare (şi) de limba maghiară din Ro-mânia

Forma bilingvismului

Populaţie vorbi-toare (şi) de lim-

bă maghiară

De naţionali-tate maghiară

De altă naţiona-litate decât cea

maghiară

%

monolingvism maghiar12 12,2 11,9 14,0

Limba maghiară domi-nantă – limba română la nivel mediu

51,5 57,3 14,6

ambilingvi 24,2 23,8 23,1

Limba română dominan-tă – limba maghiară la nivel mediu

7,5 3,8 33,4

interlingvism (semilingvism) 4,7 3,2 14,9

Potrivit tabelului de mai sus, 93% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 18-45 ani care se identifică cu naţionalitatea maghiară crede că nu are probleme lingvistice, utilizează în mod natural şi fără probleme limba maghiară. Aproximativ 7% dintre cei care se identifică cu naţionalitatea maghiară consideră că nu pot comunica corespunzător în limba maghia-ră (eventual nici în limba română), aşadar din punctul de vedere al com-petenţelor lingvistice nu limba maghiară va fi cea dominantă, această

12 Subiecţii au fost chestionaţi doar referitor la cunoştinţele de limbă maghiară şi româ-nă, în mod excepţional pot exista însă şi competenţe lingvistice în ceea ce priveşte o eventuală a treia limbă.


36

limbă fiind vorbită în cel mai bun caz cu accent străin. Presupunând că folosirea la nivel de bază a limbii maghiare este apreciată ca o anumită normă etnoculturală, nivelul de bază al limbii şi utilizarea acesteia – con-siderată perfectă – pot reprezenta dominanţa limbii materne.

Conştientizarea modului de vorbire cu accent străin poate semnala deja o situaţie problematică, indicând circumstanţe de altă natură, deza-vantajoase din punct de vedere lingvistic.13 Acest lucru poate însemna şi că pe baza performanţelor lingvistice apar eventuale incertitudini în ceea ce priveşte apartenenţa la categoria etnică maghiară. Pornind de la acest fapt, aproximativ 7% dintre persoanele de naţionalitate maghiară au de-clarat că se află într-o conjunctură lingvistică în care limba maghiară nu este cea dominantă. În cadrul categoriei cu naţionalitatea maghiară, acest raport poate fi mai mare, deoarece nu au fost incluşi în eşantion decât subiecţii care vorbeau la un nivel acceptabil limba maghiară; astfel au rămas pe dinafară cei care, deşi îşi asumă legături etnice maghiare, pe baza performanţelor lingvistice nu pot fi consideraţi maghiari. Referi-tor la resursele lingvistice, aproximativ o pătrime (23,8%) din populaţia României, cu vârsta cuprinsă între 18–45 de ani, care-şi asumă legăturile etnice maghiare s-au declarat ambilingvi, aşadar erau de părere că pot utiliza la fel de bine şi în mod firesc atât limba maghiară, cât şi pe cea română.

Evaluând condiţiile referitoare la această ultimă categorie lingvistică, apare o incertitudine de natură metodologică. Deşi metodele de autoeva-luare sunt utilizate în repetate rânduri (se cere chiar vorbitorului să-şi expună competenţele lingvistice ori atitudinile caracteristice), din punct de vedere metodologic estimarea competenţelor lingvistice se realizează în general cu rezerve. Pe de o parte, există reţineri întemeiate cu referire la conştiinţa metalingvistică a subiecţilor: la ce nivel sunt într-adevăr conştienţi de tipul de atitudine lingvistică adoptat? Pe de altă parte, nu poate fi exclus faptul că la autoevaluare subiecţii îşi asumă atitudinea lingvistică dorită de diverse ideologii în locul comportamentului lingvis-tic real (de Vries 1985; Edwards 1994; Milroy–Gordon 2003). Aşadar, nu poate fi oare presupusă dominanţa limbii române în cazul unui segment al categoriei ambilingvilor, având în vedere că este plauzibilă exagerarea

13 În studiile precedente semnate de autor, pe baza faptului că cineva stăpâneşte bine limba, dar consideră că are un accent străin, subiecţii au fost incluşi la cunoştinţe su-perioare de limbă maghiară, aşadar, în mod logic, la dominanţa lingvistică maghiară (Horváth 2005; 2008a).

37


competenţelor lingvistice maghiare, deoarece, conform normativei etno-lingvistice colectiv acceptate, performanţele lingvistice ale persoanelor cu legături etnice maghiare trebuie să fie ireproşabile?

Din alt punct de vedere, performanţele lingvistice ale celor chestionaţi au fost evaluate şi de către operatori. În cazul persoanelor incluse în ca-tegoria ambilingvilor (comparativ cu eşantionul cu limba maghiară dominantă – limba română la nivel mediu) este mai ridicată proporţia celor cu competenţe lingvistice maghiare (înţelegere şi exprimare) consi-derate într-o oarecare măsură problematice. Aşadar, probabil este cu ceva peste 7% proporţia celor care şi-au asumat legăturile etnice maghiare, dar limba maghiară nu este cea dominantă în cazul lor. Raportul real poa-te fi undeva între 7-10%. Totuşi, şi această ultimă valoare (performanţa lingvistică bazată pe evaluarea făcută de operatori) poate fi pusă sub sem-nul întrebării, deoarece este incert dacă nivelul evaluării negative efec-tuate de operatori este în mod inevitabil consecinţa unor limite de natură lingvistică ori a unor restrângeri cu alt specific (legat de circumstanţele comunicării sau de registrul lingvistic specific al chestionării).

În cazul categoriei care şi-a asumat alte legături etnice decât cele maghiare, la 51% dintre cei intervievaţi apare dominanţa limbii ma-ghiare la un nivel sau altul (14% dintre aceste persoane sunt mono-lingvi). Populaţia care-şi asumă alte naţionalităţi decât cea maghiară este prezentă într-o proporţie însemnată şi în cadrul a două categorii particulare: maghiarii monolingvi şi interlingvii. Ambele situaţii (în spe-cial monolingvismul maghiar) caracterizează mai degrabă persoanele care-şi asumă legăturile etnice rome. Evident, interlingvismul clasic, adică statutul de semilingv (în contextul existenţei permanente „între cele două limbi”, dintr-un motiv sau altul, nu se realizează evoluţia ling-vistică la niciuna dintre limbi) nu este confirmat cu certitudine, deoare-ce în cadrul analizei resursele lingvistice complete ale indivizilor nu au fost chestionate (în primul rând din motive legate de spaţiu). Aşadar nu excludem faptul că o parte a indivizilor cu identitatea de rom, incluşi în categoria interlingvilor, sunt în fapt trilingvi, putând comunica mai bine în careva grai ţigănesc şi nu în limba maghiară sau română.


38

În cazul în care bilingvismul este analizat potrivit specificului său referi-tor la originea familială,14 trebuie subliniat din nou – referitor la criteriul ori-ginii – faptul că eşantionul nu urmăreşte o reprezentativitate deplină, deoa-rece n-au fost incluse aici decât persoanele provenite din familiile homogame cu specific maghiar, care vorbeau limba maghiară la nivel de conversaţie. Cu toate acestea, pot fi evidenţiate câteva concluzii interesante.

Tabelul 10. Specificul originii familiale (doar părinţi) şi tipologia bi-lingvismului caracteristic

Homo-

gam ma-ghiar

Mixt cu specific maghiar

Homogam român

Cu alt specific Total

%

monolingvism maghiar 12,7 6,1 36,0 12,2

Limba maghiară domi-nantă – limba română la nivel mediu

57,9 32,1 3,0 23,3 51,5

ambilingvism 23,2 32,1 20,9 15,1 24,2

Limba română domi-nantă – limba maghiară la nivel mediu

2,9 22,3 65,7 5,8 7,5

interlingvism 3,3 7,3 10,4 19,8 4,7

Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0

Înainte de toate, trebuie subliniat faptul că şi în cadrul mediului fa-milial maghiar homogam poate fi menţionată alternarea dominanţei de competeţă lingvistică, aşadar, datorită mediului lingvistic ori din

14 La stabilirea indicatorului referitor la origine a fost luată în considerare doar naţio-nalitatea părinţilor. În mod alternativ, s-a ţinut cont şi de originea bunicilor, precum şi de specificul familial actual, însă indicatorul mediului familial nu s-a completat cu noi elemente, deorece heterogamia existentă la nivelul bunicilor a susţinut în mare măsură probabilitatea homogamiei ce se manifesta la nivelul originii familiale, iar aceasta din urmă a constituit un puternic argument în favoarea specificului în ceea ce priveşte alegerea partenerului subiecţilor. Originea familială mixtă a confirmat într-o proporţie însemnată exogamia etnică.

39


cauza altor factori, subiecţii fac referiri la diversele impedimente în utilizarea limbii maghiare (6,2%). În cazul celor proveniţi din mediile familiale mixte cu specific maghiar, acest procent se apropie de 30% (29,6%). În concluzie: 9,2% dintre adulţii vorbitori de limbă maghiară, cu vârsta cuprinsă între 18-45 de ani, proveniţi din familii cu specific maghiar (ambii sau doar unul dintre părinţi sunt maghiari) au sem-nalat circumstanţe lingvistice în care limba maghiară nu este cea dominantă (utilizarea ei prezintă dificultăţi), iar în cazul populaţiei cu naţionalitatea maghiară acest procent este de aproximativ 7% (vezi ta-belul 9).15 Dominanţa lingvistică română este cu ceva mai des întâlnită la femei decât la bărbaţi, evident subordonându-se circumstanţelor lin-gvistice; de pildă, în localităţile unde proporţia persoanelor cu limba maternă maghiară se află sub 20%, 16,4% dintre cei care-şi asumă acest tip de legături etnice afirmă că întâmpină probleme referitor la utiliza-rea limbii maghiare.

În plus, – precum reiese şi din tabelul următor – există o legătură vizibilă (şi signifiantă) între tipologia bilingvismului (dominanţa lingvistică română sau maghiară) şi limba de şcolarizare.

15 Variabilele sunt amintite doar în cazul diferenţelor signifiante!


40

Tabelul 11. Autoincluderea naţională, tipologii ale bilingvismului în funcţie de limba de predare din şcolile absolvite

Apartenenţa etnică şi tipurile de bilingvism (variantă simpli-ficată)

În ce limbă şi-a absolvit şcolile Total

exclusiv limba

maghiarămixtă

exclusiv limba

română

autoinclu-derea

tipurile de bilingvism

Legăturile etnice ma-ghiare

dominanţa lingvis-tică maghiară (ori ambilingvismul)

96,2 93,4 70,9 93,2

dominanţa lingvisti-că română (ori inter-lingvismul)

3,8 6,6 29,1 6,8

Total 100 100 100 100

Legăturile etnice ne-maghiare

dominanţa lingvis-tică maghiară (ori ambilingvismul)

72,6 69,6 35,5 50,3

dominanţa lingvisti-că română (ori inter-lingvismul)

27,4 30,4 64,5 49,7

Total 100 100 100 100

Alternarea dominanţei apare cu frecvenţă mai mare în cazurile în care limba de predare a fost exclusiv cea română (aşadar, indiferent de nivelul de şcolarizare, individul a absolvit şcolile în această limbă). Din populaţia care se declară de etnie maghiară, 7% a absolvit şcolile exclusiv în limba română, iar aproximativ o treime (29,1%) cunoaşte mai bine lim-ba română decât cea maghiară. În cazul populaţiei cu şcolarizare mixtă (în limbile română şi maghiară) se evidenţiază creşterea probabilităţii dominanţei limbii române odată cu substituirea limbii de predare (ma-joritar română – excepţional maghiară) într-un stadiu mai timpuriu al educaţiei (la nivel gimnazial sau chiar primar).Cu cât predarea exclusiv

41


în limba română intervine într-un stadiu mai avansat (liceal şi în speci-al universitar), cu atât devine mai puţin probabil faptul că subiecţii vor declara un bilingvism în cazul căruia limba maghiară îşi pierde rolul pri-mordial.

4. Utilizarea limbii şi dominanţa lingvistică

Un fenomen esenţial ce însoţeşte substituirea lingvistică ori alterna-rea dominanţei competenţelor lingvistice este faptul că prima limbă, cea de bază, este trecută succesiv în sfera privată, adică în domeniul relaţiilor familiale, iar procesul se realizează tot mai intens, începând de la genera-ţiile mai în vârstă spre cele mai tinere (compară: Gal 1991). Să analizăm cât de mare este populaţia afectată de acest fenomen, urmărind mai întâi utilizarea limbii în familie, iar mai apoi tipologiile referitoare la alegerea codurilor lingvistice specifice pentru comunicarea intergeneraţională.

Tabelul 12. Care limbă se foloseşte acasă?

Tipul de utilizare a limbii

Persoanele cu naţionali-tatea maghiară

Persoanele cu naţionali-tăţi nemaghiare

%

Exclusiv maghiară 89,7 41,2

majoritar maghiară 2,5 6,0

Jumătate-jumătate 4,9 26,8

majoritar română 1,5 8,3

Exclusiv română 1,4 17,7

Total N 2153 315

Media de pe scală la utilizarea limbii 1,22 2,55

În cazul sferei strict private, limba maghiară este fără îndoială dominantă la 92% din populaţia cu naţionalitatea maghiară, iar la cele 8 procente rămase limba română este prezentă într-o măsură decisivă (even-tual exclusiv). Aşadar, aproximativ aceasta este proporţia populaţiei la care


42

s-a produs alternarea dominanţei din sfera privată (ori există condiţii favo-rabile apropiate de aceasta). Totodată se manifestă o puternică legătură în-tre dominanţa lingvistică română experimentată de subiecţi şi utilizarea limbii în familie: aproape jumătate dintre persoanele cu legăturile etnice maghiare (45,3%) au declarat faptul că acasă folosesc limba română cel puţin la fel de frecvent ca şi limba maghiară (iar uneori în mod dominant)). Aşadar, la aproximativ 3,5-4% din populaţia cu legăturile etnice maghia-re asumate, dominanţa lingvistică română a devenit deja conştientă, iar utilizarea limbii române este dominantă de pe acum şi în cadrul sferei private. La 38,8% din populaţia vorbitoare de limbă maghiară – dar cu legăturile etnice asumate diferite de cele maghiare – inclusă în eşantion, poate fi constatată o situaţie adversă; aşadar, pentru aceste persoane limba maghiară este cea dominantă, iar în sfera particulară restrânsă nu utilizează limba română decât arareori sau deloc.

Continuând analiza, să examinăm mersul eşantioanelor intergenera-ţionale cu privire la utilizarea limbii! Acest lucru are o importanţă deo-sebită, deoarece socializarea lingvistică timpurie din interiorul familiei, aşadar limba utilizată în comunicarea dintre membrii familiei, are un rol deosebit atât în ceea ce priveşte evoluţia lingvistică, cât şi raportarea la limba respectivă. Bilingvismul familial timpuriu conduce la un biling-vism echilibrat la vârste mature doar în cazurile ideale, acest lucru nere-alizându-se în toate cazurile, ci doar într-un context personal şi social de-terminat (Navrasics 2000). În decursul evoluţiei lingvistice din perioada adolescenţei şi a vârstei tinere, persoanele cu bilingvism timpuriu expe-rimentează justificări la niveluri diferite şi o susţinere mai amplă din par-tea mediului referitor la utilizarea (statutul şi funcţiile sociale) celor două limbi cunoscute. În felul acesta nu se abate deloc de la regulă faptul că una dintre limbi devine dominantă, iar cealaltă îşi pierde din importanţă înce-tul cu încetul (Grosjean 2008: 20). Aşadar, în cazul bilingvismului familial timpuriu, perspectivele de dezvoltare lingvistică sunt mai ample, compa-rativ cu cele observate la persoanele monolingve. Individul cu bilingvism familial timpuriu îşi poate dezvolta competenţele bilingve ori poate suferi un „regres”, ajungând la stadiul de monolingv. Astfel, există şanse atât pentru bilingvismul de vârstă matură, cât şi pentru o „substituire” ad-hoc a limbii A sau B. Pentru individul care iniţial a socializat doar într-o sin-gură limbă, acest proces este mult mai dificil, deoarece în absenţa limbii învăţate timpuriu (din mediul familial) este mult mai anevoioasă învăţa-rea celei de-a doua limbi şi stăpânirea acesteia la nivelul limbii materne

43


(al limbii de bază); aşadar particularităţile evoluţiei lingvistice sunt cele care scad plauzibilitatea unei substituiri lingvistice.

Corelaţia dintre monolingvismul, respectiv bilingvismul familial şi substituirea lingvistică nu se manifestă doar referitor la evoluţia lingvis-tică, ci joacă un rol important şi în felul în care persoanele îşi pot asuma din punct de vedere cultural şi psihologic procesul substituirii şi al identi-ficării etnice categoriale. Atât din punct de vedere cultural, cât şi luând în consideraţie normele sociale care se impun referitor la asumarea identităţii etnolingvistice, accesibilitatea identităţii lingvistice respective (în sens larg, etnolingvistice) este mult mai mare atunci când în mediul familial există deja contactul cu o anumită limbă şi se menţin legăturile de descendenţă cu persoanele care comunică în această limbă. Aşadar, atât din punctul de vedere al evoluţiei lingvistice, cât şi din cel al asumării identităţii lingvistice date (identificare culturală şi emoţională) se află în situaţii diferite cei care în mediul familial comunică şi în limba română cu „alte persoane signifian-te”, comparativ cu cei care utilizează în familie exclusiv limba maghiară.

Înainte de prezentarea datelor însă, trebuie clarificată o problemă metodologică. Potrivit rezultatelor, nu pot fi stabilite diferenţele referi-toare la utilizarea limbilor în mediul familial apărute în ultimele două decenii (două şi jumătate). Motivul constă în faptul că eşantionul specific pentru generaţia adulţilor privind utilizarea limbii a fost reconstituit în prezent şi nu acum 22-23 de ani. Sunt comparate pe eşantioane similare datele înregistrate după o metodologie asemănătoare. Aşadar, nu se ştie ce ar fi declarat părinţii generaţiei care este în prezent adultă privitor la deprinderile de utilizare a codurilor în cazul generaţiei care era atunci tânără. Nu se poate afirma faptul că schimbarea generaţională la nivelul dat ar fi însemnat şi substituirea eşantioanelor în ceea ce priveşte utiliza-rea codurilor lingvistice, decât ţinând cont de această comparaţie. Rezer-vele nu sunt cauzate doar de pedanteria metodologică, ci se bazează pe presupuneri viabile şi verosimile. Continuând ideea unei evaluări ipoteti-ce: o parte a copiilor despre care părinţii de atunci afirmă că pe parcur-sul comunicării în familie utilizau mai degrabă limba română decât cea maghiară, ajungând adulţi, probabil nu mai comunică în această limbă la nivelul care ar fi permis să fie incluşi în eşantionul nostru.

Aşadar, datorită caracterului specific al eşantionării (subiecţii au fost incluşi în analiză pe baza competenţelor lor lingvistice), reconstrucţia utilizării codurilor la generaţiile adulte reflectă o dominanţă a utilizării limbii maghiare în familie cu ceva mai ridicată decât cea care ar fi putut


44

exista în realitate. În pofida faptului că o astfel de comparaţie intergene-raţională nu poate fi realizată, pe baza acestor date pot fi formulate totuşi câteva concluzii. Pentru persoanele de vârstă adultă, care deţin compe-tenţe lingvistice maghiare de un anumit nivel ori în cazul cărora a avut loc asumarea identităţii maghiare, poate fi indicată direcţia în care au evoluat în decursul mai multor generaţii aceste competenţe şi dacă s-au păstrat tipologiile de utilizarea limbii de comunicare familială specifice adulţilor de acum. În cazul în care acestea s-au schimbat, ne interesează: în ce direcţie au evoluat aceste tendinţe? În plus, aşa cum a fost arătat mai sus, utilizarea limbii române în familie poate favoriza bilingvismul echilibrat, însă ar putea reprezenta şi un risc în ceea ce priveşte reprodu-cerea unei anumite identităţi etnolingvistice.

Au fost introduse în chestionar particularităţile comunicării în fami-lie dintre patru generaţii în total, iar pentru simplificare, în următoarele două tabele vor fi redate doar datele corespunzătoare cu logica analizei:

I. – adulţii cu buniciiII. – adulţii cu propriii părinţiIII. – copiii cu buniciiIV. – copiii cu părinţii

Tabelul 13. Proporţia persoanelor (%) care utilizează într-o măsură mai mare* limba română în comunicarea familială la populaţia cu legăturile etnice maghiare asumate

Pe linia paternă

Pe linia maternă

generaţia părinţilor cu bunicii 1,8 2,3

generaţia părinţilor cu părintele corespunzător (tatăl sau mama) 2,1 2,2

Copiii cu bunicii 7,8 7,5

Copiii cu părintele corespunzător (tatăl sau mama) 9,2 8,6

*a comunicat în limba română ”Pe jumătate”, „În mare parte”, „Ex-clusiv”

Tipologia de utilizare a codului lingvistic familial la populaţia care are în prezent vârsta adultă (între 18–45 ani), are legături etnice maghia-re şi vorbeşte încă la un nivel corespunzător limba maghiară diferă mult

45


de cea utilizată de generaţia copiilor lor. Făcând o comparaţie între tipo-logia de utilizare a codului lingvistic specific comunicării părinţilor şi cea a copiilor cu părinţii şi bunicii lor, poate fi afirmat faptul că utilizarea limbii române în mediul familial a crescut considerabil la nivelul genera-ţional al copiilor, devenind aproximativ de patru ori mai ridicată. Trebuie subliniat din nou faptul că, în cazul în care s-ar fi efectuat o cercetare şi acum douăzeci – eventual patruzeci – de ani, chestionându-i pe adulţii de atunci în legătură cu comportamentul lingvistic al copiilor de atunci (adulţii incluşi în eşantionul nostru de acum), probabil – nu este exclus – s-ar fi putut fi obţinute aceleaşi rezultate. Din eşantionul nostru de acum, doar o parte dintre subiecţii de atunci care utilizau în mediul familial la modul determinant limba română ar fi trebuit excluşi, deoarece cunoş-tinţele lor de limbă maghiară au fost diminuate pe parcurs.

Pentru a avea o imagine mai nuanţată asupra utilizării limbii în me-diul familial în cazul generaţiei copiilor, se impune în continuare combi-narea situaţiilor posibile în ceea ce priveşte alegerea codului lingvistic în comunicarea cu părinţii. Acest lucru este necesar datorită faptului că ceea ce vrem să aflăm se concretizează în gradul de convergenţă sau divergenţă al deprinderilor de alegere a codului lingvistic, manifestate în cazul celor doi părinţi. Vom pleca de la presupunerea că, de cele mai multe ori, în spatele utilizării lingvistice mixte se ascund diferenţele existente între resursele lingvistice ale celor doi părinţi.16 Astfel, unul dintre părinţi avea ca limbă maternă româna, ori vorbea la un nivel necorespunzător limba maghiară, în timp ce părintele celălalt stăpânea această limbă cel puţin la nivel de conversaţie, deoarece a fost inclus în eşantionul nostru. Aşadar, în cazul populaţiei de naţionalitate maghiară, aceste roluri lingvistice pot fi teoretic separate ori pot fi suprapuse într-o oarecare măsură. Prin urmare, capătă valabilitate principiul: „o limbă – un părinte”, ori părintele cu limba maternă maghiară (eventual ambii părinţi) utilizează din când în când ambele limbi.

16 Nu s-a întrebat, dar s-a presupus că din punct de vedere statistic sunt neglijabile situ-aţiile în care ambii părinţi sunt bilingvi, iar în urma unei decizii conştiente utilizează limba română în comunicarea cu copiii.


46

Tabelul 14. Eşantioanele de selectare a limbilor în ceea ce priveşte comunicarea din mediul familial

Utilizarea codului lingvistic în mediul familial

Populaţia de naţionalitate

maghiară

Populaţia de naţionalitate nemaghiară

%

Exclusiv maghiar 88,5 48,4

mixt la un părinte, exclusiv maghiar la celălalt 1,5 3,5

o limbă – un părinte 1,6 2,3

mixt la ambii părinţi 3,7 17,4

mixt la un părinte, exclusiv român la celălalt 1,1 1,3

Exclusiv român 3,5 27,1

Total % 100 100

Total N 1209 187

Potrivit datelor cuprinse în tabelul de mai sus: în cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 18-45 de ani, crescuţi de părinţi de naţionalitate maghiară, codul lingvistic utilizat se suprapune în proporţie de 11,5% cu limba română din mediul familial. În familiile în care ambii părinţi sunt maghiari,17 4,6% dintre subiecţi au declarat că utilizează (relativ frecvent) limba română în comunicarea cu copiii.18 Adică, omogenitatea etnică nu garantează faptul că mediul lingvistic din familia copilului va fi exclusiv maghiar, ci în cadrul relaţiilor homogame există de asemenea o interfe-renţă cu limba română (la niveluri diferite). În familiile în care doar unul dintre părinţi era maghiar, în aproximativ o treime dintre cazuri (34,8%) a fost utilizată exclusiv limba maghiară, iar în 21% exclusiv cea română.

17 Incluzând aici şi relaţiile de cuplu. 18 Unii dintre aceşti copii pot fi născuţi din prima căsătorie şi nu trăiesc împreună cu

subiectul chestionat.

47


5. Concluzii

În studiul de faţă am încercat să definim nivelul de risc în cazul repro-ducerii etnoculturale pe baza diverselor consecinţe logice, aşadar şansele de reproducere a competenţelor lingvistice maghiare la nivelul generaţi-ilor următoare referitor la populaţia care se identifică în prezent cu cate-goria etnică maghiară. Am plecat de la premisa că stăpânirea la un nivel scăzut a limbii, utilizarea dominantă a limbii române, ce cuprinde şi sfera privată, indică factori de risc pe baza cărora se poate afirma că sunt di-minuate şansele de reproducere a competenţelor lingvistice maghiare la nivelul generaţiilor viitoare. Aproximativ 7% dintre cei care îşi asumau le-găturile etnice maghiare au declarat că la un anumit nivel întâmpină pro-bleme în ceea ce priveşte comunicarea în limba maghiară (acest lucru, în majoritatea cazurilor, a fost confirmat şi de evaluările făcute de operatori). Ţinând cont însă de faptul că în eşantion au fost incluşi doar indivizii care întrebuinţau limba maghiară la nivel de conversaţie, utilizând rezultatele altor cercetări, considerăm că proporţia persoanelor care întâmpină pro-bleme de comunicare în limba maghiară ajunge la 9–10%. Aproximativ 8% din populaţia cu legături etnice maghiare afirmă faptul că în sfera privată (acasă) utilizează limba română la fel cu cea maghiară, ori şi mai frecvent. În general, la cea mai mare parte dintre aceste persoane, dominanţa limbii române apare atunci când utilizează limba română şi în alte domenii ale comunicării societale. La 11,6% din populaţia de naţionalitate maghiară inclusă în eşantion poate fi constatată o situaţie problematică la una dintre limbi (eventual la amândouă), aşadar ori limba maghiară se utilizează la un nivel scăzut, ori limba dominantă, de acasă, este cea română.

Factorul de risc dublu (dificultăţi cu limba maghiară, iar acasă limba dominantă este cea română) poate fi observat la 3,6% din populaţia cu naţi-onalitate maghiară, iar în aceste cazuri, dacă există copii, şi comunicarea cu aceştia se realizează la modul dominant în limba română. Majoritatea ace-lor persoane – în proporţie de 3,8% – care afirmă că întâmpină probleme cu limba maghiară, dar acasă vorbesc în mod dominant în această limbă, co-munică în limba maghiară şi cu copiii lor; în schimb cei care utilizează limba maghiară fără probleme, dar acasă comunică mai degrabă în limba română (aproximativ 4,7% din populaţia de naţionalitate maghiară), cu prea puţine excepţii, vorbesc dominant în limba română şi cu copiii lor. Aşadar, riscul reproducerii lingvistice familiale apare în cazul a 7,8% din populaţia inclu-să în eşantion care-şi asumă legăturile etnice maghiare. Existenţa acestui


48

risc se manifestă indubitabil şi referitor la comportamentul lingvistic diferit al celor două categorii. De pildă, substituirea codului lingvistic funcţional (adică situaţia în care, la o discuţie în limba maghiară, persoana continuă să vorbească în limba română, deoarece se exprimă mai bine în această limbă) a apărut la 70% dintre cei care fac parte din grupul de risc al reproducerii lingvistice (cu o lună înainte de chestionare).

În ceea ce priveşte categoria la care nu există riscul de reproducere lingvistică, acest tip de substituire a codului apare doar la 27% din popu-laţie. Majoritatea celor din categoria la care apare riscul de reproducere lingvistică trăiesc în oraşele mari sau mici în care ponderea maghiarilor se găseşte sub 20%, cea mai mare parte a acestor persoane aflându-se în Ardealul de Nord (judeţele Cluj, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş). Cu cea mai mare probabilitate însă, categoria respectivă se regăseşte în Ardealul de Sud şi în Banat (la unul din cinci cazuri apare riscul de re-producere lingvistică). Din punct de vedere proporţional, cei care aparţin acestui grup au mai mulţi copii decât cei aflaţi în situaţiile în care nu există pericolul de reproducere lingvistică (1,11 faţă de 0,97), aceştia din urmă fiind şi mai înstăriţi. Totodată, şi limba de şcolarizare a copiilor diferă mult în cazul celor două grupuri.

Tabelul 15. Limba de şcolarizare a copiilor în cazul categoriilor de na-ţionalitate maghiară expuse sau nu riscului reproducerii lingvistice (copilul a învăţat în limba română).

Copilul cel mai în vârstă a învăţat în limba română la…

Riscul reproducerii lingvistice

Nu există riscul reproducerii lingvistice

… grădiniţă 61,6% 8,2%

… clasele i–iv 75,3% 7%

… clasele v–viii 79,4% 10,3%

… liceu 76,1% 24,6%

La copiii care pot fi incluşi în categoria de risc, limba de şcolarizare poate fi în mod excepţional cea maghiară şi cel puţin trei sferturi din-tre aceştia beneficiază de şcolarizarea în limba română. Adică, repro-ducerea lingvistică maghiară este lipsită atât de un fond familial, cât şi instituţional.

49


În situaţia în care condiţiile reproducerii lingvistice sunt analizate referitor la o populaţie cu legături etnice altele decât cele maghiare, se conturează următoarea imagine. În proporţie de 46%, populaţia este do-minant maghiară, atât cu privire la cunoaşterea limbii maghiare, cât şi la utilizarea acesteia în mediul familial, iar în cazul unui procent de 54% apar probleme referitoare la competenţele lingvistice, respectiv la nivelul utilizării limbii în familie (domină limba română). Persoanele care se află în situaţii în care există probabilitatea reproducerii lingvistice maghia-re, dar îşi asumă legături etnice române trăiesc, în mod tipic, în oraşele mari, caracterizate prin paritatea populaţiei (acolo unde proporţia celor de naţionalitate maghiară este între 40%–60%), iar locuitorii romi ocupă satele cu populaţia dominant maghiară, peste jumătate din această categorie aflându-se în Partium. În cazul copiilor subiecţilor cu o altă naţionalitate decât cea maghiară şi în rândul cărora există probabili-tatea reproducerii lingvistice maghiare domină şcolarizarea în limba maghiară, dar o parte a acestei populaţii (aproximativ un sfert) optează în mod consecvent pentru şcolarizarea într-o altă limbă; datorită facto-rilor de mediu şi celor familiali poate fi însă remarcată probabilitatea re-producerii integraţionale cu privire la cunoştinţele lingvistice maghiare.

În concluzie, în cazul unei proporţii de minimum 7% (maximum 9%) din populaţia transilvană cu legături etnice maghiare poate fi menţionat riscul reproducerii lingvistice maghiare, în schimb la 46% din populaţia cu legături etnice nemaghiare, dar vorbitoare de limbă maghiară la ni-vel de conversaţie, există circumstanţe particulare şi familiale care arată probabilitatea reproducerii lingvistice maghiare. Aşadar, luând în considerare nivelul competenţelor lingvistice, pierderile scad la un nivel de 5–6%. Indiferent de legăturile etnice asumate de această populaţie, menţinerea instituţiilor (de învăţământ şi culturale) maghiare ar putea avea un rol însemnat în acest proces.


50

Bibliografie

BARTHA Csilla1999 A kétnyelvűség alapkérdései. Nemzeti Tankönyvkiadó, Budapest.BAYLEY, Robert – SCHECTER, Sandra R. (ed.) 2003 Language Socialization in Bilingual and Multilingual Societies. (Vol.

39). Multilingual Matters Ltd., Clevedon–Buffalo–Toronto–Sydney.BEATENS BEARDSMORE, Hugo 1986 Bilingualism: Basic Principles. Multilingual Matters Ltd., Clevedon.BEISSINGER, Margaret H2001 Occupation and ethnicity: Constructing Identity among Profession-

al (Gypsy) Musicians in Romania. Slawic Review 60. (1) 24–49.BRUBAKER, Rogers – FEISCHMIDT Margit et al. 2006 Nationalist Politics and Everyday Ethnicity in a Transylvanian Town.

Princeton University Press, Princeton and Oxford.CLYNE, Michael 1998 Multilingualism. In: COULMAS, Florian (ed.): The Handbook of Socio-

linguistics. Blackwell Publishing, 301–314.CSEPELI György – SZÉKELYI Mária – ÖRKÉNY Antal1999 A nemzeti-etnikai identitás változatlansága és átalakulása. Kisebb-

ségkutatás 8. (4) 499–514.2002 Nemzetek egymás tükrében. Interetnikus viszonyok a Kárpát-meden-

cében. Balassi Kiadó, Budapest.DE VRIES, John1985 Some methodological aspects of self-report questions on language

and ethnicity. Journal of Multilingual and Multicultural Development 6. (5) 347–369.

EDWARDS, John1994 Multilingualism. Routledge, London–New York.EDWARDS, John2004 Foundations of Bilingualism. In: BHATIA, Tej K. – RITCHIE, William

C. (ed.): The Handbook of Bilingualism. Blackwell Publishing Ltd, 7–31.

FISHMAN, Joshua A. 2000 Who speaks what language to whom and when? In: LI WEI (ed.): The

Bilingualism Reader. Routledge, London and New York, 82–98.GAL, Susane1991 Mi a nyelvcsere és hogyan történik? Regio 1. 66–76.

51


GROSJEAN, Francois2008 Studying Bilinguals. Oxford University Press, Oxford–New York.HAVAS Gábor – KEMÉNY István – KERTESI Gábor2000 A relatív cigány a klasszifikációs küzdőtéren. In: HORVÁTH Ágota –

LANDAU Edit – SZALAI Júlia (ed.): Cigánynak születni. Tanulmányok, dokumentumok. Új Mandátum Könyvkiadó, Budapest, 193–201.

HORVÁTH István2000 Modelul românesc al relaţiilor interetnice reflectat în ’Etnobarome-

tru’. In: NASTASĂ Lucian – SALAT Levente (ed.): Relaţii interetnice în România postcomunistă. Centrul de Resurse pentru Diversitate Et-noculturală, Cluj-Napoca, 253–259.

2003 Az erdélyi magyarok kétnyelvűsége: nyelvmentés és integráció között? Erdélyi Társadalom. (1) 7–24.

2004 Az etnikailag vegyes házasságok az erdélyi magyar lakosság köré-ben: 1992–2002. In: KISS Tamás (ed.): Népesedési folyamatok az ez-redfordulón Erdélyben. Kriterion Könyvkiadó, Kolozsvár, 235–256.

2005 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor 18–27 martie 2002. Struc-tura etnică şi confesională (Vol. IV). Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti

2005a Căsătorii mixte româno-maghiare în Transilvania, în perio-ada 1992–2002. In: PĂDUREAN, Corneliu – BOLOVAN, Ioan (red.): Căsătorii mixte în Transilvania (sec. XIX-lea începutul secolului XX). Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad, 273–289.

2005b A romániai magyarok kétnyelvűsége: nyelvismeret, nyelvhasz-nálat, nyelvi dominancia. Regionális összehasonlító elemzések. Er-délyi Társadalom 3. (1) 171–200.

2006 Az etnikai kategóriák és a klasszifikáció változó logikái – fogalmi rendszerezési kísérlet. Erdélyi Társadalom 2. 101–118.

2008a. Elemzések a romániai magyarok kétnyelvűségéről (Working Papers, 8). Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Cluj-Napoca.

2008b O evaluare a politicilor de producere a bilingvismului minori-tar din România. Către o nouă problematizare. In: HORVÁTH István – TÓDOR Erika (ed.): O evaluare a politicilor de producere a bilingvismului. Studii elaborate pe baza prezentărilor din cadrul conferinţei de la Miercurea-Ciuc, 12–13 iunie 2008. Editura Limes–Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Cluj-Napoca, 37–59.


52

JENKINS, Richard2008 Rethinking Ethnicity. SAGE Publications, Los Angeles–London–New

Delhi–SingaporeJENKINS, Richard2008 [1996] Social Identity. Routledge, New YorkJOHNSON, Merietta K. 1991 Slippery lingualism: Are all bilinguals really bilingual: Some pre-

liminary thoughts. In: KINDELL, Gloria E. (ed.): Proceedings of the Summer Institute of Linguistics International Language Assessment Conference, Horsleys Green, 23–31 May 1989. Summer Institute of Linguistics, Dallas, 225–234.

KARNER, Christian 2007 Ethnicity and Everyday Life. Routledge, New YorkKERTESI Gábor2000 Az etnikai besorolás objektivitásáról. In: HORVÁTH Ágota – LAN-

DAU Edit – SZALAI Júlia (ed.): Cigánynak születni. Tanulmányok, do-kumentumok. Új Mandátum Könyvkiadó, Budapest, 203–209.

KISS Tamás2006 Interethnic marriages and assimilation in demographic models. In:

BALOGH Balázs – ILYÉS Zoltán (ed.): Perspectives of Diaspora Exis-tence. Hungarian Diasporas in the Carpathian Basin. Historical and Current Contexts of a Specific Diaspora Interpretation and Its Aspects of Ethnic Minority Protection. Akadémiai Kiadó, Budapest, 107–139.

KISS Tamás – CSATA István 2007 A magyar népesség előreszámításának a lehetőségei Erdélyben. De-

mográfia 50. (4) 360–391.KONTRA Miklós – SZILÁGYI N. Sándor 2002 A kisebbségeknek van anyanyelvük, de a többségnek nincs. In:

KONTRA Miklós – HATTYÁR Helga (ed.): Magyarok és nyelvtörvén-yek. Teleki László Alapítvány, Budapest, 3–10.

LADÁNYI János – SZELÉNYI Iván2000 Ki a cigány? In: HORVÁTH Ágota – LANDAU Edit – SZALAI Júlia (ed.):

Cigánynak születni. Tanulmányok, dokumentumok. Új Mandátum Könyvkiadó, Budapest, 179–191.

LAMBERT, Wallace A 1974 Culture and language as factors in learning and education. In:

WOLFGANG Aaron (ed.): Education of Immigrant Students. Ontario Institute for Studies in Education, Toronto, 55–83.

53


LI, Wei2000 Dimensions of bilingualism. In: LI Wei (ed.): The Bilingualism Reader.

Routledge, London, 3–25.MENNEL, Stephen 1994 The Formation of We-Images: A Process Theory. In: CALHOUN, Craig

(ed.): Social Theory and the Politics of Identity. Blackwell, Oxford, Cambridge, 175–195.

MILROY, Lesley – GORDON, Matthew 2003 Sociolinguistics. Method and Interpretation. Blackwell Publishing.NAVRASICS Judit 2000 A kétnyelvű gyermek. Corvina Kiadó, Budapest.PÉNTEK János – BENŐ Attila2003 Nyelvi kapcsolatok, nyelvi dominanciák az erdélyi régióban. An-

yanyelvápolók Erdélyi Szövetsége Kiadó, Kolozsvár.PÉTER László2005 „Romák, szegények, senkik vagyunk”. Elemzési kísérlet egy szegény

roma közösség etnikai identitásépítő stratégiáiról. Erdélyi Társada-lom (1) 25–49.

SKUTNABB-KANGAS, Tove2000 Nyelv, oktatás, kisebbségek. In CSERNUSNÉ OTUTAY Katalin – FO-

RINTOS Éva (ed.): Nyelvi jogok. Veszprémi Egyetemi Kiadó, Vesz-prém

SORBÁN Angella2000 Tanuljon románul a gyermek, hogy jobban érvényesülhessen. Az

asszimiláció természetrajzához. Magyar Kisebbség 3.SORBÁN Angella – DOBOS Ferenc 1997 Szociológiai felmérés a határon túl élő magyar közösségek körében

az asszimiláció folyamatairól. Magyar Kisebbség 3–4. 293–323.SZILÁGYI N. Sándor 2002 Észrevételek a romániai magyar népesség fogyásáról, különös te-

kintettel az asszimilációra. Magyar Kisebbség 4. 64–96. 2004 Az asszimiláció és hatása a népesedési folyamatokra. In: KISS

Tamás (ed.): Népesedési folyamatok az ezredfordulón Erdélyben. Kri-terion Könyvkiadó, Kolozsvár, 157–235.

VARGA E. Árpád1998 Fejezetek a jelenkori Erdély népesedéstörténetéből. Püski Könyvkiadó,

Budapest.


54

VERES Valér 2005 Nemzeti identitás Erdélyben – szociológiai olvasatban. Akadémiai Kö-

nyvkiadó, Budapest.2008 Analiza comparată a identităţii minorităţilor maghiare din România,

Serbia, Slovacia şi Ucraina. A Kárpát-medencei magyarok nemzeti identitásának összehasonlító elemzése. Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Cluj-Napoca.

VETÉSI László2001 Juhaimnak maradéka. Komp-Press–Korunk Baráti Társaság, Kolozs-

vár.

111

aspECtE soCioLingvistiCE aLE biLingvismuLui La tinErii moLdovEni

Elena BUJA

aspecte sociolingvistice ale bilingvismului la tinerii moldoveni

1. Introducere

Fosta Uniune Sovietică a fost o societate pluralistă, o ţară în care grupurile culturale şi etno-rasiale au contribuit la dezvoltarea naţiunii, încercând, în acelaşi timp, să-şi păstreze specificul. O caracteristică a acestor grupuri poate fi considerată limba sau forma dialectală pe care o vorbesc. În lunga perioadă de dominare sovietică, multe dintre grupu-rilor etnice din fosta Uniune au încercat să-şi păstreze cultura şi limba maternă. Odată cu căderea comunismului, multe dintre ţările blocului sovietic au dorit schimbarea limbii ruse cu limbile lor materne, încer-când să le confere acestora statutul de limbi oficiale în ţările care şi-au câştigat independenţa.

Unul dintre aceste grupuri etnice este reprezentat de locuitorii Repu-blicii Moldova, care acoperă Basarabia şi Bucovina de Nord, un teritoriu vast care a fost disputat de-a lungul vremii de România şi Uniunea So-vietică. În 1944, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Moldova a devenit parte a Uniunii Sovietice, situaţie care impune limba rusă ca limbă dominantă, populaţia de origine română având puţine ocazii în care să folosească limba maternă.

Evenimentele istorice care au avut loc în Europa de Est în 1989 au oferit acestei părţi a lumii şansa unui nou început. Astfel, un mare avan-taj al noii ere a fost acela că populaţia din fostul bloc comunist a înce-


112

put să călătorească. Ca urmare, mulţi tineri moldoveni au fost încurajaţi să vină şi să studieze în România. Această „migraţie” a prezentat multe avantaje pentru ei, dar şi dezavantaje, aşa cum va reieşi din comentariile participanţilor la acest studiu.

Prezentul studiu este cu precădere rezultatul activităţii mele didac-tice cu studenţi moldoveni care studiază la Facultatea de Litere a Uni-versităţii Transilvania din Braşov. Datorită faptului că toţi vorbesc două limbi (română şi rusă), voi aborda fenomene sociolingvistice ce ţin de bi-lingvism, definit ca situaţia în care o persoană a achiziţionat două limbi, gradul în care le stăpâneşte fiind relativ (Bloomfield 1933). Astfel, con-sider important să stabilesc statutul limbii vorbite de către moldoveni: este o limbă de sine stătătoare (i.e. limba moldovenească), este un dialect al limbii române sau, mai degrabă, o formă arhaică a acesteia. Pentru a găsi răspuns la această problemă voi lua în calcul atât surse istorice şi lingvistice, cât şi păreri exprimate în această privinţă de studenţii mei şi de alţi tineri, membri ai unor forumuri moldoveneşti. În funcţie de opinia generală, voi putea afla dacă subiecţii studiului sunt bilingvi, bidialectali, trilingvi sau chiar multilingvi. Un al doilea subiect de interes îl reprezin-tă atitudinea pe care o au moldovenii faţă de bilingvismul lor şi faţă de statutul care îi este atribuit. Voi investiga atitudinea pe care o afişează moldovenii faţă de ruşii ce trăiesc în Republica Moldova şi faţă de limba rusă: oare adoptă ei o atitudine de şovinism lingvistic sau au anumite „prejudecăţi lingvistice”, după cum le numeşte Wardhaugh (2002: 114), sau, mai degrabă îi venerează pe aceştia, precum le venerează atât limba, cât şi cultura? Pe de altă parte, este de interes şi atitudinea bilingvilor moldoveni faţă de români şi limba română. Nu în ultimul rând, voi în-cerca să aflu care este atitudinea monolingvilor români faţă de populaţia română din Republica Moldova.

2. Metodologia de cercetare şi consideraţii etice

Pentru a găsi răspunsuri la problemele prezentate am folosit ca un prim instrument de lucru interviul. Am intervievat 5 studenţi moldoveni (un băiat, Vadim, şi patru fete: Carolina, Ana, Veronica şi Viorica) într-una dintre sălile de curs ale Facultăţii de Litere din Braşov. Toate interviuri-le au fost înregistrate şi apoi transcrise. Înainte de interviul propriu-zis,

113

aspECtE soCioLingvistiCEaLE biLingvismuLui La tinErii moLdovEni

am discutat cu cei care au devenit subiecţii prezentului studiu şi i-am întrebat dacă ar dori să-mi furnizeze informaţii despre comportamentul lor bilingv. Şi pentru că toţi s-au arătat dornici să participe la o mini-cer-cetare, am conceput un set de întrebări generale legate de modul în care ei au învăţat limba română şi limba rusă. Dar în timpul interviurilor au apărut şi alte întrebări la care nu mă gândisem înainte. Acest lucru poate fi un avantaj, în situaţia în care astfel de întrebări sunt relevante pentru studiul în cauză, dar poate constitui şi un dezavantaj, deoarece discuţiile pot devia de la subiect. Un alt dezavantaj pe care l-am descoperit în legă-tură cu interviul a fost acela că, în unele situaţii, subiecţii intervievaţi se temeau sau se jenau să-şi exprime liber opiniile.

Pentru a obţine, totuşi, o imagine cât mai clară a celor cercetate, am folosit un al doilea instrument, şi anume forumurile moldoveneşti de pe internet, unde oamenii îşi exprimă fără inhibiţii părerile legate de limba pe care o vorbesc, sub pseudonimele pe care le utilizează. M-au intere-sat cu precădere părerile lor legate de utilizarea limbii ruse sau a unor termeni regionali, precum şi opiniile lor cu privire la limba maternă şi la identitatea lor.

Din considerente etice, numai numele de botez al persoanelor in-tervievate vor fi menţionate în acest studiu, respectiv Vadim, Veronica, Viorica, Ana şi Carolina. Pentru membrii forumurilor de pe internet am folosit pseudonimele indicate de ei.

3. Analiza

3.1. Premisele de la care am pornit în acest studiu sunt următoarele:a. Limba naţională a Republicii Moldova este limba română, nu lim-

ba moldovenească. Nu numai mărturiile istorice şi lingvistice sau pro-blemele economice şi politice ar trebui să-i ajute pe moldoveni să-şi gă-sească identitatea şi să-şi denumească limba maternă, ci mai degrabă sentimentele şi percepţiile proprii.

b. Datorită unei lungi perioade de dominaţie rusă şi de abuzuri co-mise de comuniştii ruşi, presupun că mulţi moldoveni de peste Prut sunt rusofobi;


114

c. Mă aştept ca bilingvii româno-ruşi să aibă atât sentimente poziti-ve, cât şi sentimente negative faţă de limba română şi faţă de români. De asemenea, am convingerea că şi românii vor avea diverse sentimente şi atitudini faţă de persoanele bilingve din Republica Moldova.

d. Datorită problemelor în găsirea propriei identităţi, unele persoane bilingve româno–ruse vor abandona una dintre cele două limbi vorbite.

3.2. Limba naţională a Republicii Moldova

Cea mai puternică dovadă conform căreia limba vorbită în Republica Moldova este limba română o constituie Atlasul Lingvistic Român, publi-cat de Muzeul Limbii Române din Cluj în anii 1938, 1940 şi 1942. Hărţile din acest atlas cuprind nu numai teritoriul de azi al României, ci şi pe cel al actualei Republici Moldova. Aceasta fiind situaţia, este normal să pre-supunem că pe tot acest teritoriu s-a vorbit şi se vorbeşte limba română, sub diferite dialecte. Mai jos este dată harta ce conţine formele regiona-le ale verbului a căsca. După cum reiese din hartă, nu există diferenţe majore între formele folosite pe teritoriul României şi pe cel al actualei Republici Moldova.

Dar odată ce Bucovina şi Basarabia au fost alipite Uniunii Sovietice, soarta limbii române pe cele două maluri ale Prutului a fost diferită. În timp ce vocabularul limbii vorbite în România s-a îmbogăţit cu neologis-

115


me din diverse limbi (franceză, italiană sau germană), româna din Mol-dova a rămas „sechestrată” între graniţele politice ale Uniunii Sovietice, neavând contact cu alte limbi în afară de limba rusă. Aşa se explică tenta arhaică pe care o prezintă azi. Într-un interviu acordat ziarului Cotidianul din 30 iulie 2003, regretatul George Pruteanu, renumit lingvist român, fost vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ şi ştiinţă, îşi exprimă părerea în acest sens:

„Nu e o altă limbă, dar e o limbă română chinuită, batjocorită. E ca şi cum limba româna ar fi ieşit, după câţiva ani, dintr-un Auschwitz al limbii. Un om care a stat câţiva ani la Auschwitz nu mai arată ca înainte. E ca o epa-vă, e sinistru, arată rău. Ei, acesta este halul limbii române acolo, o situaţie care inspiră milă!”. (George Pruteanu, interviu acordat lui Dan Haţegan în Cotidianul, 30.07.2003, articolul „Prin «Dicţionarul moldovenesc–româ-nesc», Stalin trăieşte o a doua viaţă”)

O altă posibilă dovadă în favoarea limbii române ca limbă naţională a Republicii Moldova o constituie opiniile membrilor forumurilor de pe net. Astfel, pe adresa http://www.rupere.md/forum/i-t1.0.html127 s-a lansat subiectul: Moldoveneasca!? Mai jos sunt redate câteva dintre co-mentariile postate de membrii acestui forum.1

Saint, 08 Octombrie, 2006, 20:30: „Oare exist asa limba sau noi vor-bim româna?”

Izolyda, 17 Martie, 2008, 14:40: „unii dintre noi, care isi dau mai putin straduinta sa vorbeasca corect, coerent si literar, vorbesc dialectul modove-nesc, care apartine in fine limbii ROMANE”

Homka, 12 Aprilie, 2008, 16:52: „in constitutie din pacate exista.. dar ce fel de limba e ea..cu ce defera de romana...ori cum poti scrie in moldo-veneasca. e ca si romana..”

Nokomment, 18 April, 2008, 11:10: „daca in constitutie conducerea noastra a introdus limba moldoveneasca, asta inca nu inseamna ca noi tre-buie anume moldoveneasca sa o vorbim....nu vreau sa seaman cu un cioban:

1 Comentariile forumiştilor au fost preluate exact aşa cum au fost scrise de ei. Singura modificare este aceea că în textul lucrării ele sunt redate cu caractere cursive (italice).


116

hai bai wai...shi chestii de asta...limba noastra materna a fost,va fi shi este ROMANA”.

Chiar dacă printre rândurile de mai sus găsim câteva „deraieri” de la limba româna literară, putem afirma, la fel ca tinerii membri ai acestui forum, că limba vorbită de ei este româna, nu limba moldovenească.

În pofida acestor mărturii sincere, au existat, totuşi, încercări de a ridica aşa-zisa limbă moldovenească la rang de limbă naţională. Astfel, aşa cum arată Homka în fragmentul de mai sus, Constituţia Republicii Moldova prevede limba moldovenească drept limbă naţională. Holmes (2008: 99) precizează că „în ţările multilingve, adeseori guvernul decla-ră o anumită limbă a fi limba naţională, din raţiuni politice. Acest lucru poate fi un pas/o etapă în procesul de manifestare a naţionalităţii în ca-zul unei naţiuni nou create sau care şi-a câştigat recent independenţa (…)” (traducerea mea).

O altă încercare de impunere a limbii moldoveneşti ca limbă naţiona-lă în Republica Moldova a fost Dicţionarul Moldo-Român apărut în 2003, sub semnătura lui Vasile Stati. Dicţionarul cuprinde 19.000 de cuvinte, dar, aşa cum reiese din comentariile făcute de moldoveni pe diverse fo-rumuri, el nu este o lucrare ştiinţifică, ci mai degrabă o manevră politică. Redăm mai jos câteva dintre opiniile exprimate atât de moldoveni, cât şi de români pe http://www.ournet.md/hosting/ro.html:

smcristi, Sep 1 2003, 22:50, „De mult nu am mai vazut o tampenie ca asta, a aparut in August 2003. Simpatica carticica... Ii schimbi titlul, ceva de genul «Dictionar de arhaisme si regionalisme (moldovinesti)» si gata”.

dorinteodor, Jul 19 2006, 22:02, „forumisti, dictionaru’ tipului este dic-tionar de regionalisme. s-ar fi putut extinde la toata rominia. nu cred ca tipul ala care a muncit din greu sa-l faca este prea vinovat. aici a fost o lucratura politica”.

reteta e simpla: un tip face un dictinar de regionalisme. cinste lui, a facut un lucru util.

da’ pe urma vine unul si-l boteaza dictionar moldovean-romin. autorul n-are ce face, stie ca e lucratura politica dar este fericit ca-i apare cartea care altfel nu avea prea multe sanse de aparitie.

117


evident ca daca cineva ar vrea sa stabileasca daca exista o „lim-ba moldovenesca” ar fi trebuit sa ia 10 ziare de la „ei” si zece de la noi si sa vada daca exista diferente intre cuvinte sau in structura gramati-cala. rezultatul il stim da’ ziceam si eu cum ar trebui sa se faca un test”.

Dar nici chiar autorul dicţionarului nu este pe deplin convins de ceea ce susţine, şi anume că limba vorbită în Republica Moldova ar fi o altă limbă decât româna (căci, altfel, de ce ne-ar trebui un dicţionar!), aşa cum reiese dintr-un interviu acordat în http://www.vremea.net, interviu pos-tat în întregime pe de http://www.curaj.net/?p=862 de Gabriel Gherasim din New York, în 29 iulie 2006, 9:22. Spicuim din acest interviu câteva fragmente în care Stati recunoaşte, fără să vrea, fiind probabil încolţit de ziarist, că limba română şi „limba moldovenească” sunt identice:

a) Atat limba romana, cat şi cea moldoveneasca sunt limbi de origine romanica. Incontestabil, forma literara, cea mai elevata a limbii moldove-neşti, forma culta, prelucrata de scriitori şi lingvişti, este identica cu forma literara a limbii romaneşti.

b) Nu vreau sa pun la indoiala… forma comuna a limbii literare naţiona-le moldoveneşti şi a limbii naţionale romaneşti, aceasta ar fi o prostie.

c) Bineinţeles ca toate problemele de gramatica, declinare, conjugare, de-rivare, prefixe, sufixe ş. a., sunt comune cu cele din limba romana, nimeni nu se indoieşte de asta.

Gabriel Gherasim se întreabă, după citirea interviului, în ce limbă s-o fi desfăşurat interviul cu Stati şi de câte ori a trebuit ziaristul ce i-a luat interviul să se folosească de acest dicţionar.

O altă manevră politică menită să întărească statutul limbii moldo-veneşti ca limbă oficială a fost lansarea Google.md. Surpriza este, aşa cum spune persoana care lansează informaţia pe http://www.curaj.net/?p=862, aceea că „la preferinte, limba de afisare setata by default este - care alta? - Moldoveneasca! Nu pot sa spun ca sunt dezamagita, tinand cont de compromisurile mult mai grave cu care se poate lauda gigantul. Dar imi place de ei tot mai putin si mai putin”. Dintre cele 32 de comentarii postate de membrii forumului în legătură cu acest subiect, numai unul singur este favorabil. Este vorba de comentariul lui Eugen, postat în 12 iulie 2006, 3:23 pm, care spune:

„E si normal sa fie Moldoveneasca din moment ce limba de stat este Mol-doveneasca” .


118

Celelalte comentarii exprimă revolta moldovenilor în diferite manie-re, mai mult sau mai puţin politicoase:

Anonymous, iulie 11, 2006, 5:30, „Cred ca e binevenit un google in lim-ba moldoveneasca pentru ce n-ai cauta, tot in romana iti da, e un bun mijloc de a demonstra unitatea lingvistica de pe ambele maluri”.

M., iulie 12, 2006, 4:14am, „acum si pe Internet ;((((( spalarea creierilor continua in respublica maldafia”.

Alex, iulie 12, 2006, 11:17pm, „SHAME ON YOU, Larry Page, Sergey Brin, GOOGLE. I can’t believe you could debase yourself this way, you flouted million of romanians from Moldova, now your are just another microsoft”.

o.brega, iulie 15 2006, 2:23 pm, „Deadea Gogoo, vezi că eşti prost!?”Ca urmare, unul dintre participanţii la acest forum, Vladislav Na-

mashco, ia iniţiativa de a înainta o plângere conducerii companiei Goo-gle, plângere care este semnată şi de către alţi forumişti (Bunduche, Lo-serville, pingback, Adrian Hancu):

Vladislav Namashco, iulie 12, 2006, 7:30 pm: „Aducem la cunoştinţa conducătorilor companiei Google, că «limba moldovenească» este o limba inventată şi impusă de către conducerea comunistă a Republicii Moldova cu scopul de a deznaţionaliza populaţia băştinaşă şi de a crea o istorie falsă

Prin aplicarea hotărârii conducerii Google de a „traduce” interfaţa Goo-gle într-o limbă inexistentă – „limba moldovenească”, conducerea companiei respective în afară de ceea că a agresat demnitatea noastră naţională, a dat dovadă de incompetenţă profesională (…). Prin aceasta petiţie, noi, subsem-naţii, cerem ca „limba moldovenească” să fie scoasă ca opţiune din „limba interfeţei” şi atenţionăm conducerea Google să fie mai prudentă în aproba-rea unor astfel de decizii”.

Atât începutul acestei plângeri, cât şi mesajul postat de Anonymous subliniază, încă o dată, faptul că limba moldovenească este o invenţie politică şi că, de fapt, limba moldovenilor este limba română. Şi cum ma-joritatea moldovenilor de peste Prut vorbesc şi limba rusă, ei pot fi con-sideraţi a fi bilingvi (sau chiar trilingvi, având în vedere că foarte mulţi tineri vorbesc bine şi limba engleză sau franceză). În cele ce urmează, ne vom ocupa de atitudini faţă de bilingvism.

119


3.3. Atitudini faţă de bilingvism

Majoritatea oamenilor consideră că bilingvismul este un avantaj, de-oarece cunoaşterea unei alte limbi decât cea maternă îţi dă posibilitatea să comunici cu membrii altor culturi în limba lor. Acest lucru asigură dezvoltarea unei bune colaborări între naţiuni şi popoare. Dar în alte situaţii, bilingvismul poate să fie privit ca o problemă, deoarece „multe persoane bilingve ocupă poziţii inferioare în societate, iar cunoaşterea unei alte limbi este asociată cu «inferioritatea». Bilingvismul este câte-odată considerat a fi o problemă personală sau socială, nu ceva ce are conotaţii pozitive” (Wardaugh, 2002:98) (traducerea mea).

François Grosjean (1985: 117) arată că „limba nu este numai un in-strument de comunicare. Este, de asemenea, simbolul identităţii unui grup social, o emblemă a aparteneţei la un grup şi a solidarităţii” (tradu-cerea mea). Atât ca instrument de comunicare, cât şi ca simbol al iden-tităţii, limba este însoţită de atitudini nutrite atât de către vorbitorii ei nativi, cât şi de persoane pentru care ea este necunoscută. Ceea ce este important de subliniat este faptul că adeseori atitudinea noastră faţă de o anumită limbă este strâns legată de sentimentele pe care le avem faţă de vorbitorii ei.

3.3.1. Atitudinea monolingvilor români faţă de bilingvii româno–ruşiVom începe analiza cu atitudinea monolingvilor români faţă de bilin-

gvii româno-ruşi şi, implicit, faţă de limba utilizată de aceştia. Mesajele postate pe forumurile chat de pe internet arată că românii au sentimente amestecate, variind între milă şi ostilitate:

inginerum (Sep 2 2003, 12:43):2 „este aceeasi limba .. numai ca moldo-venii de peste prut vorbesc o romaneasca din moldova noastra cu alt accent si cu multe arhaisme .. crede-ma .. stau in iasi si am avut colegi la fac. din chisinau, balti samd .. si sunt romani indoctrinati de comunism , iar limba lor a ramas la nivelul anilor 50-60 pentru cei mai multi din lipsa introducerii de neologisme ca la noi si multe alte motive”.

2 http://forum.softpedia.com/lofiversion/index.php/t15538.html


120

Atitudinea negativă a românilor faţă de moldoveni reiese din nume-roasele site-uri care conţin bancuri la adresa moldovenilor şi a accentu-lui lor; de multe ori aceştia sunt ridiculizaţi de români, după cum reiese din următorul mesaj postat de Billy:3

Billy, noiembrie15, 2005, 05:34, „Cind mai dadeam noap-tea din greseala pe jurnalul de stiri tv moldova (il transmitea tvr, par-ca) ma distram de saracii de ei. Arhaisme de mult neauzite ma faceau sa mor de ris. In realitate e de plins ce a facut ocupatia sovietica din ei... Povestea Corina Danila in tv mania, din amintirile ei la Chisinau (a fost pt lansarea pro tv chisinau): moldovenii zic «magazin vesnic» la magazinul non stop”.

Din unele mesaje (din fericire, nu foarte numeroase) postate pe fo-

rumuri de către conaţionalii noştri, se degajă o atitudine ostilă chiar. Un exemplu în acest sens ar fi fragmentul de mai jos.

Paxus,4 septembrie 21 2003, 13:43: „ce mai ramane de spus? daca au limba lor sa ne lase naiba in pace.deja m-am acrit de fitele lor de moldoveni fraieri.desi cand o sa faca foamea spre cine o sa se intoarca ?pai spre ‘fratii romani′. tot ce as lua de la ei sunt femeile.in rest mi-e scarba.atat”

3.3.2. Atitudinea bilingvilor româno–ruşi faţă de români/limba românăFoarte mulţi dintre moldovenii care au venit să studieze în România

mărturisesc că au trăit un sentiment de jenă atunci când comunicau cu populaţia băştinaşă, atât din pricina aspectului lor fizic (îmbrăcăminte mai modestă), cât mai ales din cauza accentului foarte pronunţat. Într-un articol intitulat Despre năravurile moldovenilor, postat de Puiu,5 acesta menţionează, printre altele, următoarele:

Puiu, mai 14, 2007: „(…) noi, veneticii, emigranţii, suntem priviţi în ţara-gazdă ca nişte ursuleţi panda. Într-adevăr, oricât de români am vrea să părem, suntem totuşi priviţi în România ca ceva exotic, pitoresc, chiar nena-tural: nişte struţo-cămile ruso-moldoveneşti. Bănuiesc că încă nimeni dintre noi nu a simţit că a fost „acceptat”? pe deplin, că a fost recunoscut drept „al nostru”? Necondiţionat”.

3 http://forum.softpedia.com/lofiversion/index.php/t15538.html4 http://www.ournet.md/hosting/ro.html 5 http://www.stiri.romanism.net/?p=674

121


Un alt fragment din care reiese o mare tristeţe datorată faptului că românii nu au întotdeauna răbdarea să desluşească limbajul arhaic al moldovenilor provine dintr-un articol trimis spre publicare revistei Ma-gazin istoric de către o tânăra moldoveancă, venită la studii în ţara noas-tră. Articolul cu titlul Suntem români şi punctum! exprimă opinia autoarei asupra evoluţiei propriei ţări în aceste timpuri de restrişte, facând în per-manenţă referire la ţara-mamă (România) şi la „limba pură”.

Inessa Baban,6 „Fiecare zi în România e o nouă confruntare. Te con-frunţi cu nedumerirea ce o citeşti în ochii celor care te ascultă şi încearcă să desluşească mesajul pe care încerci să-l transmiţi. Dar, în pofida eforturilor depuse pentru a te face înţeles, eşuezi, astfel încât ochii clari ai interlocuto-rului sunt adumbriţi de întrebarea: „Ce vrea să spună? Oh Doamne, a fost din nou un mesaj criptic.“ Să fi fost accentul de vină? Dacă ar fi numai ac-centul...….”

Aceleaşi sentimente mi-au fost mărturisite de studenţii intervievaţi. Astfel, Vadim mi-a mărturisit că s-a simţit oarecum jenat atunci când co-legii de gupă nu au înţeles anumite regionalisme folosite de el. Mai mult, utilizarea de către el a structurii amu ia (cu sensul de „acum”) a stârnit ilaritate printre colegi datorită asemănării sonore cu o altă strucură din limba română, ce are conotaţii negative. Viorica, o studentă a Facultăţii noastre, mi-a confirmat nedumerirea cauzată colegelor de cameră prin utilizarea unor regionalisme precum prostire (cearşaf) sau iorgan (plapu-mă). Aceasta ar fi unul dintre motivele pentru care mulţi dintre tinerii moldoveni se străduiesc să-şi îmbunătăţească accentul, încercând să re-nunţe la o pronunţie dialectală şi la utilizarea regionalismelor, după cum o mărturisesc deschis.

Vadim: „Am încercat să scap de accent, dar, totuşi, sunt mândru de lim-ba pe care o vorbesc şi mă simt bine cînd o folosesc cu compatrioţii mei”.

Veronica: „Mă străduiesc să vorbesc fără accent moldovenesc, dar, la o adică, pot oricând să vorbesc moldoveneşte”.

Aceeaşi dorinţă de rafinare a limbii române am întâlnit-o şi la mem-brii forumurilor de pe internet. Ei nu numai că doresc să scape de ac-centul moldovenesc, dar vor să-şi îmbunătăţească şi cunoştinţele de gramatică şi vocabular. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de

6 http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2003/current11/basarabia.html


122

adaptare la comunicare (eng. „communication accommodation”) (Giles, 1991, Wardaugh, 2002) şi presupune o tendinţă a vorbitorilor de a-şi mo-difica stilul de vorbire pentru a fi acceptaţi din punct de vedere social de către interlocutor, pentru a spori eficienţa comunicativă şi pentru a-şi păstra o identitate socială pozitivă faţă de auditoriu. Astfel, pe un forum intitulat sugestiv lataifas7 s-a propus în 2003 tema Reper gramatical . Unul dintre membrii forumului a lansat întrebarea: Credeţi că trebuie să vă îmbunătăţiţi limba română? Dintre cei 45 de participanţi la discuţii, 17 (37%) au răspuns: „Da, cu siguranţă”, iar 23 (51%) au dat răspunsul: „Da, cu toate că o ştiu bine, repetitio est mater studiorum”. Redăm mai jos un mesaj edificator:

Apollo, 15 Nov 2003, 12:04,8 „Eu sunt sigur că mojoritatea din noi au nevoie de cizelarea gramaticii limbii române. Atâta timp cât te afli într-o so-cietate unde limba română este vorbită fals, şi atâta timp cât nu prea vor-beşti româna nu ai cum să-ţi îmbunătăţeşti succesele la cunoasterea acestei limbi!”

3.3.3. Atitudinea moldovenilor faţă de ruşi/limba rusăÎn Republica Moldova, unde coexistă grupuri ce vorbesc limbi dife-

rite, atitudinile faţă de limbi joacă un rol important în viaţa celor care le utilizează. Haugen, 1956 (citat în Grosjean, 1982:117-118) este de părere că „atunci când două limbi sunt în contact, putem întâlni atitudini pozi-tive sau negative faţă de respectivele limbi. Acest lucru poate avea efecte profunde asupra psihologiei indivizilor şi asupra utilizării de către aceş-tia a respectivelor limbi” (traducerea mea). Astfel, mulţi dintre membrii forumurilor moldoveneşti sunt rusofobi, aşa cum reiese din mesajele de mai jos:

mihai015 (Wed May 2, 2001 6:23 am),9 subiect: Comuniştii şi rusifi-carea

„Nu am nimic cu rusii. I-as lasa pe orbita Saturnului si mi-as vedea de treaba”.

dirtyangel (Apr. 10, 2007),10„Rusii sunt cea mai spurcata natiune care

poate exista vreodata, ii detest”

7 http://www/lataifas.net 8 http://www/lataifas.net 9 http://groups.yahoo.com/group/dilema/mesage/51910 http://www.roportal.ro/discutii/ftopic27957.html

123


Chirila Carol (Apr. 23, 2007),11 „Rusii isi vor lua plata... Sunt singurul popor caruia Dumnezeu ii spune ca va dispare din istorie datorita lucrurilor facute”.

Această atitudine ostilă faţă de ruşi poate fie cauzată de impunerea limbii ruse în anumite circumstanţe. Spre exemplu, două dintre studen-tele intervievate, Carolina şi Viorica, mi-au spus că „dacă te duci la ma-gazin şi ceri înnălbitor, nu eşti servit. Trebuie să spui «obelezna» şi atunci primeşti ce doreşti”. Mărturia lor este întărită de mesajele postate de tână-rul cu pseudonimul suslik-luna pe unul dintre forumurile moldovenilor, http://forum.softpedia.com/lofiversion/index. php/t15538.html:

suslik-luna, Sep 3 2003, 09:10, „deci subiectiv pare ca rusa e mai po-pulara caci moldovenii cind vorbesc cu rusii - vorbesc in rusa, pe cind rusii cind vorbesc cu moldovenii nu vorbesc romana. iata un exemplu care demon-streaza cum minoritatea ‘dicteaza’.... mai ales ca in multe institutii de stat lucratorii sunt rusi. odata am vazut cum o doamna (ru) aproape ca striga la o batrina care nu stia rusa si nu putea sa inteleaga ceva despre o greseala in factura ei...”

suslik-luna Sep 2 2003, 22:31, „poporu’ de aici a fost discriminat. chiar si in ziua de astazi se intimpla sa intri intr-un magazin si sa auzi de la vinza-tor «vorbeste omeneste!» (zice in rusa, adica ?vorbeste rusa ca eu nu inteleg?), va inchipuiti? Sa te simti strain in propria tara!”

Pe de altă parte, am întâlnit printre tinerii moldoveni şi o atitudine pozitivă faţă de limba rusă. Vadim m-a informat că în unele zone ale ţării moldovenii preferă rusa în locul limbii române. El este de părere că aceas-tă atitudine faţă de limba rusă este determinată de cultură, în special de vasta literatură scrisă în această limbă. În vorbirea curentă, atunci când moldovenii doresc să accentueze un anumit aspect, ei zic „După cum spu-ne rusul”. Veronica mi-a mărturisit că nu-i urăşte pe ruşi, cum, de altfel, nu îi displace nici limba vorbită de ei. Odată, fiind plecată din Moldova de câteva luni, a auzit în Braşov nişte turişti vorbind ruseşte. Acest lucru i-a trezit nostalgii şi dorul de casă. Carolina, colega Veronicăi, chiar dacă este nemulţumită de impunerea limbii ruse în ţara ei, iubeşte această limbă şi o foloseşte frecvent, în special când se întâlneşte cu compatrioţii

11 http://www.roportal.ro/discutii/ftopic27957.html


124

săi. De asemenea, ea consideră că utilizarea limbii ruse ţine şi de o anu-mită tradiţie, în special printre locuitorii mai vârstnici ai ţării.

O atitudine favorabilă limbii ruse am întâlnit şi printre forumişti. Astfel, creatza12 subliniază importanţa bilingvismului, indiferent de lim-bile pe care le vorbeşte o persoană:

creatza, 29 iulie, 13:17, “vrei sa spui k suferi din kuza k shtii sa vb 2 limbi?..........io itsi voi spune k eshti intr-un avantaj extraordinar.

romanii care inceark sa vb rusa n reushesc atat d bine io sunt multsumita k shtiu sa vb shi rusa fara accent. shi romana curat”

4. Concluzii

Ceea ce am sperat să descopăr prin acest studiu a fost că tinerii din Republica Moldova nu se consideră inferiori din punct de vedere lingvis-tic sau cultural românilor sau ruşilor şi, de asemenea, că limba pe care o utilizează ei este acceptată pe ambele maluri ale Prutului. Dar, în multe situaţii, aşteptările mele au fost contrazise. Astfel, mulţi bilingvi moldo-veni se simt stigmatizaţi din pricina limbii/accentului lor. Dar această stigmatizare pare să aibă, totuşi, un efect pozitiv prin aceea că întăreşte loialitatea şi solidaritatea grupului faţă de limbă şi vorbitorii ei. Grosjean (1982: 126) afirmă că „în pofida faptului că utilizarea unei limbi stigmati-zate poate fi asociată cu un grup mai puţin prestigios – cel puţin în ochii populaţiei majoritare – ea poate întări valorile pozitive ale grupului şi simbolizează solidaritatea lor” (traducerea mea).

Chiar dacă unii monolingvi români şi ruşi au o atitudine negativă faţă de moldovenii bilingvi, aceştia au, în mare parte, sentimente pozitive în special faţă de limbile materne ale acestor două grupuri. Acest lucru se reflectă, pe de o parte, în eforturile depuse de ei pentru a-şi cizela limba română şi, pe de altă parte, în plăcerea de a vorbi limba rusă atunci când se află între compatrioţi. Un posibil motiv pentru care persoanele pe care le-am investigat nu au o atitudine ostilă faţă de limba rusă poate fi acela că au învaţat-o în copilărie, de la prietenii de joacă, adeseori de origine rusă şi că majoritatea s-au născut imediat după evenimentele care au dus la independenţa Republicii Moldova.

12 http://forum.md/Discuss.aspx?id=85.9437&page=1#rep127

125


Ca o concluzie generală, consider că pentru a convieţui în pace într-o Europă multilingvă trebuie să dezvoltăm toleranţa lingvistică atât în ca-drul naţiunilor, cât şi între ele.

Bibliografie

BLOOMFIELD, Leonard 1933 Language. Holt, Rhinehart and Winston, New York.GROSJEAN, François 1982 Life with Two Languages: An Introduction to Bilingualism. Harvard

University Press, Cambridge, Mass. and London, England.HOLMES, Janet 2008 An Introduction to Sociolinguistics (3rd edition). Pearson, Longman,

London–New York.ROMAINE, Suzanne1995 Bilingualism. Blackwell, Oxford, UK.WARDHAUGH, Ronald 2002 An Introduction to Sociolinguistics. (4th edition.) Blackwell, Oxford.

Surse de pe internet (forumuri)

http://www.ournet.md/hosting/ro.htmlhttp://www.vremea.nethttp://www.curaj.net/?p=862http://www.rupere.md/forum/i-t1.0.html127http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2003/current11/basarabia.htmlhttp://forum.softpedia.com/lofiversion/index.php/t15538.htmlhttp://www.stiri.romanism.net/?p=674

205

abstraCts

abstracts

HORVÁTH István

Multilingualism and the Risks of Language Shift: the Case of the Ethnic Hungarians of Transylvania

The article is based on a large scale representative survey among the Hungarian speaking population of one of Romania’s ethnically mixed re-gion Transylvania. The first part is an analysis of the relation between linguistic (cultural) and identity (ethno-national reproduction). As in Transylvania there are considerable linguistic border areas, in the sec-ond part the Hungarian language knowledge of those assuming Roma-nian or Gypsy ethno-national identity is analyzed. In the third part an at-tempt to assess the share of those ethnic Hungarians who are at the risk to transmit the knowledge of the Hungarian language for their offspring. Those categories where considered at risk that themselves do not speak very well Hungarian, in the private environment the Romanian language tend to be the dominant language, they have strong options for offer-ing for their kids Romanian language instruction. The author conclude among those Hungarian speaking adults that assumed Hungarian eth-nic affiliation 7-9% are at risk to offer a weak socialization in Hungarian language within the family, hampering the chances of intergenerational linguistic reproduction. However there are considerable non-Hungarian segments of the Transylvanian society (Roma or persons with ethnically mixed background assuming a Romanian ethno-national affiliation) that might offer an adequate linguistic environment for their kids being able to acquire Hungarian language.

206

abstraCts

VINCZE László

Linguistic Environment and the Media

Media represents a great importance for minorities as it creates op-portunities for them to use their mother tongue on a daily basis. How-ever, choosing the language of the media depends on several factors, one of them being the linguistic environment.

In the case of Transylvanian Hungarians, media are available in both Hungarian and Romanian languages. The purpose of the present paper is to examine how the linguistic environment affects the language choice of secondary Hungarian students in four towns in Transylvania.

Data consists of questionnaires that were conducted among 16-18-year-old students in four Transylvanian towns in 2008 and were analyzed using the SPSS 1.5 statistical software package.

The results show that although many students use mainly Hungar-ian media, the majority of them still use the media in both languages. The high use of the Hungarian media is due to the students’ Hungarian education and to the fact that they grew up in monolingual Hungarian families. The use of the Romanian media on the first hand it is due to the higher technical quality of the media and on the other hand the linguis-tic environment.

Linguistic environment turned out to have a ‘parallel effect’ on the language choice in the case of the media, i.e. the more is the number of the majority speakers, the more that language is chosen for media.

As media language choice is said to have an effect on the language shift of the population, in order to maintain the minority language it is important to overcome the technical and institutional deficiencies of the minority language media.

207

abstraCts

SORBÁN Angella

About Bilingualism in Labour Market Context

The present paper is based on the results of a sociological survey made with the method of in-depth interview among the graduate Hun-garians in Romania, concerning the relationship between bilingualism and individual strategies on the labour market. Three aspects are ex-plored in this context: the determinant factors of the situation of minor-ity employees on the national labour market, the advantages of bilingual-ism and the lack of linguistic competence in a mother tongue.

It is a fact that - within the scope of a national state – one of the most important instruments of getting along for minorities is a high level com-petence of the official language of the state. Their situation on the labour market is influenced, however, by the positions of the Hungarians as a minority in the social structure, as well as by the economical and politi-cal status occupied by the Hungarians, and, naturally, also by the social networks they belong to. In the same time there may be identified a cul-tural component of labour market functioning, on the one hand, pertain-ing to linguistic and ethnic preferences in the practice of employment on the part of the employers, or labour market strategies on the part of the employees, on the other hand.

There are several pronouncements about the many advantages of bi-lingualism in the everyday discourse, the same as it is in sociolinguistic literature. The question is, however, what kind of bilingualism is benefi-cial, and what kind of society might speak about it. This survey shows different opinions, judgment and experiments in this regard.

The lack of linguistic competence is a quotidian experience for eve-rybody in a bilingual milieu. Linguistic analyses draw our attention to the fact that the narrowing of functional utility of a minority language necessarily leads to the lack of linguistic competence and the loss of dif-ferent registers in the mother tongue. These consequences affect the so-cial behaviour and they are detrimental to the speaker, as they signify, in fact, a constraint to use the official language (Lanstyák 2008, Szilágyi 2008). In this respect, the lack of linguistic competence in mother tongue is essentially a question of human right as pertains to human dignity. In interviews, in related stories of careers one may find several examples to confirm these assertions.

208

abstraCts

Andreia-Nicoleta MAXIM

Minorities/Majorities from a Mirrored Perspective

Clarifying the notions of prejudices and intolerance with the sub-jects in the focus-group study may pose some difficulties. The young-sters’ positive self-image might be affected and they would surely reject any such endeavour. We can rightfully wonder about how deeply-rooted this opposing attitude is, whether this cultural and ethincal rejection is present only on a declarative level or it reaches deeper grounds. The pro-cess of accumulating a richer life-experience may lead to a slight change of attitude or even a more radical one without affecting the self-image in any way.

TÓDOR Erika Mária

Bilingualism, Meaning Representation, School

This study considers some specific features of the connection betwe-en representations of meaning and Hungarian-Romanian bilingualism followed in school environment, based on the partial results of an empi-rical research carried out in 2009. The research aims at the description of the bilingual existence characterized by the three types of bilingua-lism typical for the ethnic Hungarians in Romania, i.e. mother tongue dominance (subordinate/inferior bilingualism), balanced bilingualism, as well as Romanian language dominance (substractive bilingualism) present on the syntagmatic and pragmatic levels. During the study of the bilingual written expression we were interested how the written text cre-ation, how the coordination functions between the preverbal and verbal, macro- and micro-planning in the case of both languages? What are the common and specific linguistic features of the written products of the three, above mentioned types of bilingual existence. 15-16 year-old pupils took part in the empirical research who represent the output of middle-school education, all of them pupils of schools with Hungarian language education. The subjects of this research were asked to perform a bilin-

209

abstraCts

gual, text creating task and we analysed the written products according to a complex system of viewpoints. This study processes the partial data of this research, thus some features of the conceptual (encyclopedic) and linguistic processing is presented.

Elena BUJA

Sociolinguistic Aspects of Bilingualism: The Case of Young Moldavians

The aim of the present paper is twofold: on the one hand, to identify the status of the language spoken in the Republic of Moldova, and con-sequently to determine whether the subjects in the study are bilingual or trilingual; on the other hand, an in close relation with the first aim, to find out the attitudes the Moldovan-Russian bilinguals have both toward Romanian and toward the former dominant language, Russian as well as the attitude of the two groups of monolinguals toward the afore-mentio-ned bilingual people. To this aim I have interviewed a couple of Moldovan students studying at ‘Transilvania’ University of Brasov and accessed a number of internet forums. Hopefully the findings of the analysis will bring to light a positive bilingual attitude and behaviour on the part of my subjects.

PÁL Enikő

Difficulties of Hungarian Speakers in Romanian Language Acquisition – Problems Raised by the Identification and Use of Case

In the pedagogy of teaching and learning a foreign language it is unanimously accepted the necessity of studying, on contrastive bases, the concordances and differences between language A (the mother ton-gue) and language B (the second one), in our case that of Hungarian and Romanian, languages from different families, fact that represents the so-

210

abstraCts

urce of many of the difficulties Hungarians meet while learning Roma-nian.

The category of case is one of the linguistic phenomena that raise problems in Romanian language acquisition by Hungarians. The perma-nent switch of the language code from the language of thinking (mother tongue, Hungarian) to that of the communication (the second one, Roma-nian) is often difficult and complicated.

After a brief presentation of the differences between the two langua-ges in terms of case structure –the purpose of which being to offer pos-sible criteria for the understanding and the evaluation of mistakes made by Hungarians speakers – the study will continue with the difficulties of Hungarian speakers raised by the identification and use of case in Ro-manian. These are followed by a typology of mistakes made by Hungari-an children, also including some observations referring to the source of them as well as an attempt to provide possible solutions that may provide the elimination of those mistakes.

Although the observations included here are mostly of linguistic na-ture, the study intends to serve as a support to the debates regarding the statute of majority’s language in the context of the mother tongue.

MOLNÁR Timea

The Role of the L2 in L3 Acquisition: Comparing the Lexical Competences of Monolingual and Bilingual Students

This paper focuses on the differences between L2 acquisition and L3 acquisition, namely the effect of bilingualism and that of the L2 on the acquisition of an additional language. This study is based on the as-sessment of the English lexical competence of Hungarian monolingual, Hungarian–Romanian bilingual and Romanian monolingual students, all of whom are learners of English as an L2 or an L3. In analysing the overall scores of the three groups, it was found that the Hungarian-Ro-manian bilingual group achieved higher vocabulary scores than the Hungarian monolingual group, and the Romanian monolingual group outperformed both of the other two groups. The study also focuses on the

211

abstraCts

performance of the three groups concerning cognate and non-cognate target words. The same pattern was noticed in the scores on these target words as well. The scores of the three groups on cognate target words show that the cognate facilitating effect is at work, since those students who also spoke Romanian, which is typologically closer to English than Hungarian is, had better results than those who did not speak Romanian. In addition to this, evidence of the finite effort effect was found as well, since the students who had a command of Romanian not only performed better on cognates but on non-cognates as well. The data from the retro-spective interviews provides evidence of the metalinguistic awareness of bilingual students, since they consciously chose to rely on that previ-ously learnt language that they perceived to be of more help in solving a problem in their L3. The findings of this study reveal that bilingual-ism does have a positive effect on L3 acquisition but the attributes of the previously learnt languages have an important role as well, since the Romanian monolinguals scored better than the Hungarian-Romanian bilinguals. This means that in this particular case the knowledge of Ro-manian, which is typologically related to English, had a more important role than bilingualism.

MURVAI Olga

Institutional Bilingualism: Rights and Practices

Although there is a stern declaration on behalf of the European Uni-on according to which there are no problems within the borders of the EU regarding bi- and multilinguism, it is a fact that the language problem is often in the limelight of discussions in the EU. Although the preservation of multilinguism and multiculturalism is repeated and emphasized stur-dily, one may ask whether this issue as a democratic idea is compatible with the economic demands and desiderata of efficacy. In this context the ideas expressed by Jacques Delors, former president of the European Union are noteworthy, which are grouped as follows:

the problem of languages affect the roots of the idea of union;• language is an important factor of national and individual identity;• European languages are the main source of conveying cultural he-• ritage.

212

abstraCts

The recognition of the equal rights of languages raises many practi-cal difficulties, but disrespecting it would undermine the basic idea of this Union.

Elena-Simona INDREICA

Interethnic Couples and Cultural Communication

The investigation foused on intercultural communication in the at-tempt to depict some features of this process for the couples with part-ners from different nationaliti. First, we were interested to study if and how the cultural exchanges between partners are influenced in the fami-ly by the born of the first child. Secondly, we intend to find out if there is connection between motivation for certain cultural preferrences and the verbal and non-verbal communication.

Mircea-Constantin BREAZ

Discourse, Representation and Identity. On the Conceptual Function of Tautology

Tautologies formalize operatory structures whose circularity ex-presses, in its most general form, the dialectic of individual subject and epistemological subject, according to the conceptual relation established between the singularity of the actualisation and the plurality of the ac-tualisable. For this reason, tautological repetitions in identity represent complex dialectical analogies that equate essence and phenomenon, es-sence and gnoseological model respectively. When the relative circula-rity of tautological structures does not challenge the limits of common discursive conscience in the representation of reality, these structures of representation via mediated reference highlight the normative discourse of the age, its mentalities, discursive behaviours, and the dominants of its linguistic conscience, transposed, in their turn, into rhetorico-discursive

213

abstraCtsabstraCts

behaviours codified by an immanent axiological determinism. From the point of view of the relation between representation and identity, tauto-logies are assertions of existence in which not only boundaries for the realities of representation are discursively set, the reality of enunciation comprised, but also boundaries of the possibilities for rhetorico-discur-sive knowledge, in order to establish a discursive order from whose con-ceptual perspective desirable realities are expressed, rather than facts. This sort of assertions of existence usually take the form of persuasive definitions regarding, therefore, not what the content of the various rhe-torico-discursive objects concerning existence, knowledge, thought and language is, in the discursive conscience of the receiver, but rather what it should be. This is the essence of the conceptual function (intellective or eidetic) of tautological identities, a general rhetorico-discursive function, (self)ordering, systematically enacting the pretence of the generally valid reason, permanent and effective. Subsequently, the legitimisation, in the Aristotelian sense, of the conceptual function of tautological definitions, a general function from the persuasive signification spectrum, has, in the end, the authority to authenticate tautological discursivity itself, at both the attentional and intentional levels, in the course of the always-implying-resemantisation discursive practices characterising the vario-us attempts of returning understanding through explicitation.

215

Lista autoriLor

Lista autorilor

BREAZ, Mircea-Constantin – Universitatea „Babeş–Bolyai”, [email protected]

BUJA, Elena – Universitatea „Transilvania”, Braş[email protected]

HORVÁTH István – Universitatea „Babeş–Bolyai”, Cluj-Napoca, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, [email protected]

INDREICA, Elena-Simona – Universitatea „Transilvania”, Braş[email protected]

MAXIM, Andreia-Nicoleta – Grup Şcolar „Csiky Gergely”, Arad, Universi-tatea „Babeş–Bolyai”, Cluj-Napoca (doctorand)[email protected]

MOLNÁR Timea – Universitatea din Szeged (doctorand)[email protected]

MURVAI Olga – Universitatea „Sapientia”, Târgu Mureş[email protected]

PÁL Enikő – Universitatea „Sapientia”, [email protected]

SORBÁN Angella – Institutul Programelor de Cercetare al Fundaţiei Sa-pientia, Cluj-Napoca, Universitatea „Babeş–Bolyai”, Cluj-Napoca (doctorand)[email protected]

TÓDOR Erika Mária – Universitatea „Sapientia”, [email protected]

VINCZE László – Universitatea din [email protected]

Limbă, identitate, multilingvism şi politici educaţionale · Bilingvismul, reprezentarea...

Documents

Transcript of Limbă, identitate, multilingvism şi politici educaţionale · Bilingvismul, reprezentarea...