Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei,

Specialitatea: Psihopedagogie

Tema: Cunoaşterea celuilalt cu ajutorul gesturilor picioarelor.

A efectuat: studenta anul III f/r

Rotari Ela A verificat: Pascari Rodica Introducere

Limbajul corpului este o formă de comunicare non-verbală mentală și fizică a omului care s-a dezvoltat ca domeniu de cercetare doar de curînd, ea constă din poziția corpului, gesturi, expresia facială, igienă,mișcarea ochilor etc.. Trimiterea și interpretarea acestor semnale se face aproape în întregime în subconștient. Pozitia picioarelor unui om, modul in care își mișcă picioarele iți poate spune ce gandeste acel om, sauce emoție simte în acel moment.   Picioarele sunt mai “sincere” decat orice parte a corpului. Asta pentru ca de la apariția omului, picioarele au fost sursa principală de acțiune, de mișcare, la început fiind principala sursă de scăpare de la anumite pericole, primejdii, apoi devenind sursă de apărare și cica flirt etc. Picioarele sunt atît de importante în comunicare de oarece ele sunt mai greu ”administrate” de cătrenoi, ele fiind conduse de subconștient, deci prezentînd niște emoții naturale, sincere, care sunt ascunse după masca pe care o purtăm zi de zi pe față, care mai reușit și care mai puțin reușit.  În plus limbajul corpului transmite emoții, ele sunt foarte importante pentru că arată nu ceia ce gîndește omul la moment și ne transmite nouă sub o cenzură strictă, ceia ce crede el cu adevărat. Principalele surse de informație oferite de picioare vin de la poziția lor, mișcarea și desigur mersul.Mersul fiidn o particularitate aparte a picioarelor, care la fel ne poate spune multe despe om.

Fiecare parte componentă a picioarelor are o altă semnificaţie:Coapsele reprezintă toleranţa şi intoleranţa noastră. Coapsa dreaptă reprezintă sediul intoleranţei iar coapsa stanga sediul toleranţei.Genunchii repezintă agresivitate şi supunere: genunchiul drept- agresivitatea iar cel stîng supunerea.Pulpele picioarelor reprezintă combativitate şi curaj. Gambele sunt sediul culpabilităţii şi al pedepsei. Gamba dreaptă repezintă pedeapsa ( tata pedepseşte) iar cea stîngă culpabilitate( mama reproşează)Gleznele reprezintă sediul eşecului şi al anxietţtii: cea dreaptă e legată de eşec şi cea stîngă,de,culpabilitate. Piciorul stîng este sediul stapînirii emoţionale iar piciorul drept sediul stapînirii raţiunii.Dintr-o altă perspectivă psihologică, partea dreaptă a corpului este simbolul imaginii paterne iar partea stîngă cel al imaginii materne, ca şi paradigme de mentalitate şi comportament transmise de la părinţii noştri.

Daca ne echilibrăm greutatea pe ambele picioare, e un semn de dinamism şi de echilibru. De cele mai multe ori însa vedem oamenii sprijinindu-se cînd pe un picior cînd pe altul exprimînd astfel o apărare inconştientă a zonei intime, semnul unei temeri ancestrale de castrare. In acelaşi timp, se observă influenţa predominant mentală sau emoţională din acel moment (piciorul stîng exprimă partea emoţională, cel drept partea raţională). În cazul unui bărbat, încrucişarea dreptului peste stîngul exprimăa modul de atracţie , transmiţînd nonverbal simpatie, receptivitate şi forţă. Asta în cazul în care este dreptaci. Daca e stîngaci, atunci lucrurile trebuie privite invers.Pentru o femeie, toate gesturile predilecte făcute pe partea stîngă a corpului reflectă feminitate şi un sentiment pozitiv de acceptare a mediului în care este în momentul respectiv. Dacă dimpotrivă, stă picior peste picior dreptul peste stîngul atunci e modul de respingere, deci orice discuţie am avea cu o astfel de interlocutoare, în această poziţie, nu va fi de bun augur. E un semnal că trebuie să ne schimbăm atitudinea sau conversaţia ca sa o determinăm să îşi schimbe poziţia picioarelor.

POSTURA

Să începem cu pozițiile picioarelor în diferite situații unde omul stă pe loc.Patru poziții de bază ale oamenilor: Poziția –  drept

Este o poziție formală care arată o atitudine neutră și față de acțiunea de a merge și față de ce de a sta.Această poziție e utilizată mai des de către femei, utilizîndu-se ca un semnal de ” fără comentarii”. Copii de la școală utilizează această poziție cînd

vorbesc cu profesorul , subalternii cînd vorbesc cu managerii, sau angajatorii lor, sau șeful

Picioarele depărtate

Este o poziție predeominant masculină, și este ca o afișare pelviană. Afișarea pelviană presupune poziționarea picioarelor la o depărtare mai mare de umeri, iar laba piciorului este ferm situată pe pămînt, făcînd o menționare clară că acest om nu are de gînd să își părăsească locul. Este folosită predominant de bărbați deoarece ea permite evidențierea părții genitale, dîndu-i omului care stă în poziția pelviană o înfățișare de macho.

Un picior înnainte

Greutate corpului e fixată pe un picior, ceia ce face ca un picior să se situeze înnaintea celuilalt. Încă din picturile din antichitate cei autoritari foloseau această poziție pentru a arăta puterea lor, evidențiind încălțămintea, hainele etc

Picioarele încrucișate

Postura „foarfecelui". În această poziţie, picioarele sunt încrucişate ca lamele unei perechi de foarfece. Această postură are două versiuni — cu ambele picioare drepte („postura foarfecelui") sau cu un picior îndoit peste celălalt sau în spatele lui („postura lamei îndoite"). Postura foarfecelui este una

clasică de imobilitate. Este un exemplu perfect al unui semnal nonintenţional deoarece arată că persoana este anga-jată în conversaţie şi nu are nici cea mai mică intenţie de apleca. Deoarece este complet lipsită de orice urmă de nerăbdare, postura foarfecelui este percepută şi ca un gest de sumisiune.

Când ne sprijinim pe un perete, având piciorul drept in pamant iar piciorul stâng, încrucişat ,stînd pe varf : Ne simţim devalorizaţi sau vinovaţi, trăim constrângerea unei situaţii în care am intrat fără voia noastră. În acelaşi timp, ne concentrăm pe forţa mentală ca să redersăm situţia( emisfera stângă).Dacă situaţia e inversă şi stăm sprijiniţi pe piciorul stâng, încercăm să ne controlăm emoţiile care de obicei sunt de nervozitate şi/sau temere .Un alt gest,  chiar înşelăltor la prima vedere: când stăm aşezaţi cu un picior sub noi. Arata o aparentă relaxare, în realitate e semn de frustrare. Poate să aiba sau nu legătura cu cei alaturi de care stăm. De multe ori ne trezim stând în postura asta singuri fiind şi lucrând la calculator şi dacă ne-am analiza starea interioară am observa ori nervozitate pentru că simţim că nu mai terminăm, ori pentru că nu ne face mare placere ceea ce scriem/ citim ori pentru că suntem foarte în urma cu proiectul respectiv, etc.

Stăm aşezaţi, cu palma dreapta sub coapsa stângă. Palma dreaptă este sediul compasiunii iar coapsa stângă sediul toleranţei. E semn că ne simţim depaşiţi de situaţie, cel puţin emoţional şi ne plângem de mila , încercând în acelaşi timp şi să apelăm la un sentiment de înţelegere din partea celorlalţi.

Piciorul starter: Piciorul cu care plecăm de pe loc exprimă starea pe care o avem în acel moment: e o stare predominant emoţională sau raţională. Dacă e dreptul e raţional, dacăe sângul e emoţional.

  Piciorul în echer, în timp ce stăm aşezaţi: În ciuda aparenţei de relaxare, această poziţie trădează retragerea sau apărarea mentală şi crearea unui teritoriu personal, mai confortabil decât mediul înconjurător pe care îl percepem ca fiind ostil.Dacă ne şi sprijinim şi mâna pe gleznă, e un gest cu atat mai agresiv. De exemplu, dacă sprijinim mâna stânga pe glezna dreaptă, exprimăm o barieră spaţială (mâna stângă reprezentînd spaţialitatea)

 Când stăm în picioare , cu picioarele perpendiculare: e semn de disponibilitate de interes faţă de persoana spre care e îndreptat piciorul perpendicular.Dacă piciorul drept e in poziţie perpendiculară şi ne sprijinim pe stângul atunci suntem genul oportinist si directiv, adică genul de persoane care ştiu ce vor şi nu se lasă până cînd nu obţin afecţiunea sau un avantaj din partea persoanei vizate.Dacă e piciorul stîng, atunci suntem emoţionaţi şi aşteptăm să vedem şi feedback-ul celui din faţa noastră.Piciorul-cariatida: Un picior plasat lateral, fără să fie îndreptat în sensul cuiva: e semn de nerabdare (dacă piciorul drept e de sprijin sau de stăpînire a nerabdării, dacă stîngul e de sprijin). Postura paralelă (poziţia de drepţi). În acest caz picioarele sunt drepte şi paralele, tălpile sunt apropiate una de alta şi greutatea corpului este repartizată egal pe ambele picioare. Persoanele care adoptă această postură sunt de obicei neangajate — nu arată nici că vor să plece, nici că vor să rămână pe loc. Postura„călăreţului". Picioarele sunt din nou drepte dar de această dată tălpile sunt foarte depărtate. Cum am văzut mai devreme, postura călăreţului este tipică pentru dominanţă întrucât măreşte spaţiul ocupat de corp, persoana se întinde şi îşi expune pe nesimţite organele genitale. Deoarece picioarele sunt aşezate la o oarecare distanţă, postura călăreţului este în acelaşi timp o postură a imovabilităţii — arată că persoana nu intenţionează să plece. Dacă urmăriţi un grup de bărbaţi care stau în picioare în cerc — să zicem într-un club sportiv după un meci — veţi vedea că mulţi adoptă această postură. Stând cu picioarele desfăcute arată că sunt bărbaţi şi că nu au nici o intenţie de a se retrage.

Postura contrafortului. În această poziţie cea maimare parte din greutatea corporală se lasă pe piciorul „suport", celălalt picior joacă rol de contrafort — ca un contrafortboltit la o catedrală. În această postură piciorul suport este drept, cel de contrafort putând fi drept sau îndoit — de obicei este îndoit din genunchi iar talpa este aşezată cu vârful îndreptat spre exterior. Această postură s-a bucurat de foarte multă popularitate ca formă de afirmare masculină din Evul Mediu şi până la jumătatea secolului al XIX-lea — de fapt după aspectul pantalonilor masculini până la dispariţia bretelelor strâmte. Ea permitea bărbaţilor să „îşi arate piciorul" şi să adopte o postură care îi scotea din rândul clasei de jos. În zilele noastre postura contrafortului pretinde că este un mod comod de a odihni un picior cât timp celălalt oferă susţinere corpului. În realitate, arată că persoana doreşte să plece. Aceasta din cauză că este foarte apropiată de actul mersului. Când cineva începe să se îndepărteze, îşi transferă auto- mat greutatea corporală pe un picior pentru ca celălalt să fie liber să facă un pas. Seamănă foarte mult cu ceea ce se întâmplă în postura contrafortului, unde cea mai mare parte din greutatea corporală se lasă pe un picior. Deşi celălalt picior nu face nici un pas, faptul că ar putea să îl facă arată că această postură este de fapt o intenţie deghizată de a pleca. Cu atât mai mult când persoana îşi mută repetat greutatea corpului de pe un picior pe altul. Când vedeţi o persoană adoptând această postură, merită să observaţi în ce direcţie este îndreptat vârful piciorului contrafort pentru că acesta indică deseori gândurile persoanei. Uneori talpa este îndreptată spre o persoană la care autorul gestului se gândeşte în secret; totuşi în cea mai mare parte a timpului, veţi descoperi că piciorul in- dică direcţia în care persoana speră să se poată retrage.

MERSUL

Mersul furnizeazã, de asemenea, numeroase indicaţii asupra însuşirilor psihice ale oamenilor. Principalele criterii prin prisma cãrora poate fi categorisit mersul sunt: viteza, elasticitatea şi fermitatea. Pe baza acestora se disting urmãtoarele tipuri de mers: lent şi greoi; lent şi nehotãrât, timid; rapid, energic, suplu şi ferm. Aceste tipuri de mers au semnificaţii psihologice distincte. În general, se poate spune cã mersul reprezintã unul dintre semnalele importante ale dinamicii neuropsihice. Mersul rapid denotã o mobilitate mare pe plan neuropsihic, tot aşa dupã cum mobilitatea redusã, neuropsihicã se exprimã, printre altele şi printr-un mers lent. Desigur, prin calificativele "rapid" şi "lent" utilizate aici se înţeleg caracteristicile naturale ale mersului şi nu nivelurile de vitezã ce pot fi imprimate mersului în mod voluntar (corelaţia se pãstreazã însã pânã la un punct şi, în acest ultim caz, chiar dacã este determinatã voluntar, viteza sporitã a mersului corespunde unui tempo psihic mãrit şi invers).Totodatã, mersul exprimã fondul energetic de care dispune individul. Dimineaţa, când omul este odihnit dupã somnul de noapte, mersul este mai vioi şi mai elastic decât în cea de a doua jumãtate a zilei. Aceste diferenţe sunt resimţite şi subiectiv atunci când oboseala acumulatã în timpul zilei este mai accentuatã. De asemenea, diminuarea resurselor energetice ale organismului, ca urmare a unor stãri maladive, se traduce şi prin modificarea amplã a caracteristicilor mersului.În sfârşit, mersul constituie şi un semn al coloraturii afective a trãirilor individului. Buna dispoziţie, optimismul, încrederea în sine au drept corespondent mersul rapid, vioi, ferm, cu paşi largi, în vreme ce tristeţea, stãrile depresive determinã un mers lent, cu paşi mici. Chiar în vorbirea curentã se întrebuinţeazã expresia "mers abãtut". La rândul lor, emoţiile determinã perturbãri ale mersului. Astfel, la unii indivizi simpla senzaţie cã sunt urmãriţi cu privirea de cãtre cineva este suficientã pentru a le perturba automatismul mersului şi a-i face, de pildã, sã se împiedice. Stãrile emoţionale deosebit de puternice, şocurile, pot avea ca efect incapacitatea, momentanã sau de duratã mai lungã, de a merge.În continuare, menţionãm câteva dintre semnificaţiile psihologice posibile ale principalelor tipuri de mers pe care le-am denumit mai sus.Mersul lent şi greoi (la definirea lui ca atare ţinându-se seama şi de sexul şi vârsta individului) indicã o redusã mobilitate motorie - şi adesea chiar mintalã (în special când este însoţit de vorbire şi gesturi lente, aspecte care apar mai frecvent la constituţiile mai masive). Dacã acest gen de mers este observat la un individ aparţinând constituţiei astenice, el poate constitui fie expresia, fie efectul unei stãri maladive. Iar la persoanele de vârstã înaintatã el constituie o caracteristicã naturalã, semnificând scãderea amplã a resurselor de energie psiho-fizicã.Dintre tipurile temperamentale, acest tip de mers se întâlneşte mai frecvent la flegmatic - întrunind în plus caracteristica unor reduse modificãri de vitezã şi ritm, chiar atunci când astfel de modificãri ar fi obiectiv necesare. Este vorba de categoria de oameni care se spune cã "nu-şi ies din pas, orice s-ar întâmpla!".

Mersul lent, nehotãrât, timid indicã dupã cum se poate deduce chiar din termenii utilizaţi pentru definirea sã, în special lipsã de încredere în sine datoritã unei emotivitãţi excesive. În legãturã cu aceasta, este util ca prin confruntarea cu alte date, sã se precizeze dacã starea de emotivitate reprezintã o caracteristicã structuralã a individului sau ea este legatã de o anumitã conjuncturã (de exemplu, conştiinţa unei stãri de inferioritate - datoritã nepregãtirii, comiterii unei greşeli în activitate etc. - în raport cu cerinţele situaţiei date).Acest tip de mers indicã, în mod sistematic şi fãrã nici un dubiu, amplasarea individului pe poziţii defensive - din motive ce ar urma sã fie clarificate prin alte mijloace, dacã situaţia o cere.Dintre tipurile temperamentale, cel melancolic întruneşte în mod frecvent caracteristicile acestui tip de mers.Mersul rapid, energic, suplu şi ferm se întâlneşte la adultul tânãr, sãnãtos, dispunând de însemnate resurse energetice şi care manifestã o deplinã încredere în posibilitãţile sale (cel puţin în legãturã cu atingerea scopului concret pe care îl urmãreşte în momentul respectiv). El indicã, de asemenea, echilibrul emoţional, promptitudinea în decizii şi perseverenţã.Acest tip de mers este caracteristic tipului sanguinic. Dacã însã proprietãţile menţionate apar exagerate, este probabil ca individul în cauzã sã aparţinã structurii colerice.

Gesturi de îchidere / deschidere

Piciorul aşezat peste genunchi şi prins cu una sau amândoua mâinile.Persoanele care au o atitudine rigida în discuţii sau negocieri îşi cuprind, adesea, într-o strânsoare puternică, cu una sau amândouă mâinile, piciorul aruncat peste genunchi. Este semnul unei individualitaţi puternice, încapaţânate, a cărei rezistenţă poate fi frântă numai printr-un procedeu special. Gesturi de încrucişare a picioarelor

stând în picioare în ultimul timp, la întruniri oficiale sau prieteneşti putem observa grupuri mici de oameni ai căror membri stau toţi în picioare, cu mâinile şi picioarele încrucişate.

Observaţiile ne dezvăluie şi faptul că ei stau unii faţă de alţii la o distanţă mai mare decât se obişnuieşte, iar haina sau jacheta le este încheiată la nasturi. Daca i-am întreba, am afla că o parte sau chiar toţi nu se cunosc între ei. Majoritatea oamenilor adoptă această poziţie când se găsesc în mijlocul unor indivizi necunoscuţi sau puţin cunoscuţi. Descoperim apoi alt grup mic, în care oamenii stau cu braţele desfăcute, palmele deschise, hainele descheiate, cu o înfăţişare relaxată, cu greutatea corpului lăsată pe un picior, în timp cepiciorul celalalt este îndreptat spre ceilalţi membri ai grupului, intrând sau iesind reciproc în /şi din zonele intime ale celorlalţi, în urma unei investigaţii, vom afla că aceşti oameni se cunosc personal între ei sau sunt chiar prieteni. Este interesant de constatat că, în cazul celor di-ntâi, care folosesc poziţii încrucişate ale braţelor şi picioarelor, chiar dacă au o expresie facialăa relaxată şi o conversatie care pare libera si usoara, bratele si picioarele împletite ne spun ca acestia nu sunt, de fapt, relaxati si sunt lipsiti si de încredere în sine.Daca noi înşine ne vom ataşa unui grup ai carui membri stau într-o pozitie deschisă, prietenească, dar din rândul cărora noi nu cunoaştem pe nimeni şi vom adopta o poziţie cu braţele şi picioarele strâns încrucişate, vom observa că, unul câte unul, vor trece şi ei la încrucişarea braţelor şi a picioarelor şi vor ramâne în această poziţie pâna când îi vom părăsi. Sa ne îndepartam putin si sa urmarim cum, unul dupa altul, îsi reiau pozitia initiala deschisa. Procesul  de detensionare îndata ce oamenii încep sa se simta bine într-un grup si fac cunostinta cu ceilalti, ci prezinta întreaga gama nescrisa a miscarilor, de la pozitia defensiva a încrucisarii bratelor si picioarelor pâna la gestul deschis al relaxarii.. Studiile întreprinse printre locuitorii din Australia, Noua-Zeelanda. Canada siAmerica au dezvăluit ca procesul de detensionare în poziția statului în picioare este aceeași.Etapa l -Poziție defensiva, brațe si picioare încrucișate.Etapa 2 - Picioarele se desfac, labele picioarelor se aşează una lângă alta, în poziție neutră. Etapa 3 - In timp ce individul vorbește, brațul care este așezat deasupra în poziția încrucișării brațelor se deplasează. Se zărește si palma care nu mai revine sub braț; ea apuca partea din afara a brațului.Etapa 4 -Brațele se desprind, unul din ele gesticulează sau e așezat în sold sau e vârât în buzunar.Etapa 5 - Persoana se reazemă pe un picior, iar pe celalalt îl împinge înainte, astfel încât vârfulpantofului sa arate spre cel pe care îl considera cel mai interesant.Alcoolul poate accelera procesul sau elimina una sau alta din etape. Defensiva sau frigMulți oameni pretind că gesturile lor nu sunt defensive şi că ei își încrucișează brațelesaupicioarele deoarece le este frig. Este adesea o camuflare aadevărului. De altfel, este interesant deobservat diferența dintre ținuta defensivă şi cea provocata de frig, înainte de toate, daca cineva vrea sa-si încălzească mâinile, el le vâra mai degrabă la subsuori decât sub cot. gest care este propriu încrucișării defensive a,brațelor, în

al doilea rând. când cineva simte ca îi este frig, își împletește brațele cu o mișcare de îmbrățișare, iar când își încrucișează picioarele, acestea, de obicei,rămân drepte presândunul pe celalalt în opoziție.Oamenii care folosesc frecvent încrucișarea brațelor şi picioarelor preferă să spună ca le este frigsau ca în aceasta postura se simt bine, decât sa recunoască faptul ca sunt nervoși,temători sau aplica ungest defensiv.

Concluzia

Bibliografie

1. Aurel Codoban Gesturi, Vorbe și Minciuni Mic tratat de semiotică gestuală extinsă și aplicată Cluj-Napoca 2014

2 .https://www.academia.edu/5737856/Limbajul_Corpului_-_Picioarele

3. http://www.slideshare.net/woken178/cartea-gesturilor

4. http://www.scritub.com/sociologie/DIFERITE-GESTURI1017232418.php

Cuprins

1. Scurt istoric

2. Postura

3. Mersul

4. Gesturi de închidere/deschidere

5. Concluzia

6. Bibliografia