Limbajul de lemn

           Despre limbajul de lemn se vorbeste din ultimele decenii ale secolului nostru, iar în spatiul românesc, doar dupa revolutia din decembrie 1989. Fenomenul lingvistic este anticipat de catre George Orwell în romanul «O mie noua sute optzeci si patru » . Limbajul de lemn este o trasatura a regimurilor totalitare si era utilizat în mod determinat pentru a masca realitatea si pentru a impune formelor de comunicare sociala si membrilor societatii, posibilitatea de ai manipula pe altii, de a le induce moduri de gandire conforme cu ideologia. Ca subsistem al unei limbi, nouvorba, asa cum mai este denumita, desemneaza elemente lexicale si unitati frazeologice specifice, cu caracter de expresii fixe si clisee, ceea ce ofera o minima transparenta si o exprimare codificata. Astfel, prin receptarea si utilizare frecventa în diverse mijloace de comunicare, se ajunge la anihilarea gândirii maselor receptoare si supunerea lor unei sugestii colective. Totusi, acest stil de lemn nu a fost folosit doar de regimurile totalitare sau de factori de putere, il intalnim si astazi în discursurile politice din tari democratice.

           Fiind cel mai puternic instrument de influentare a opiniei publice, mass-media a jucat un rol foarte important în transmiterea noului limbaj si educarea maselor prin intermediul acestuia.Ceausescu si Partidul au stiut sa profite de pe urma mass-mediei si au controlat, astfel, fiecare compartiment al acesteia, pentru a îndoctrina poporul. În presa scrisa, ca principal mijlocul de comunicare în masa la acea vreme, indivizii erau intoxicati si hraniti cu articole ideologice, iar prin folosirea limbajului de lemn se amestecau adevaruri partiale cu minciuni credibile, care creeau un produs numit de comunisti "informatia oficiala". Fiecare actiune a dictatorului era prezentata sub forma unei elogii, iar cuvintele ca "cel mai iubit fiu al poporului roman", erau foarte des întâlnite în scriitura jurnalistilor. Orice eveniment, fie el sportiv sau din alte domenii, era formulat printr-o anumita fixitate, si anume, expresii ca "noi culmi de progres si civilizatie", sau "savant de renume mondial". Astfel, ziaristii erau obligate sa-si publice articolele printr-o forma ce prezenta, de fapt, o imagine falsa a realitatii, reusitelor si progresului. Realitatea era filtrate cu grija, evenimentele dispareau si erau înlocuite cu expresiile sablonarde si cuvintele doctrinare ale limbii de lemn. 

II. Mass-media si revolutia din 1989

          Revolutia din decembrie 1989 a reprezentat pentru mass-media un moment extreme de important, si anume, transmiterea primelor produse necenzurate si neconformiste. Prabusirea regimului comunist a însemnat eliberarea întregii prese de servitutiile impuse si auto-impuse, a însemnat trecerea de la un sistem centralizat si coercitiv la un sistem descentralizat si liber. Odata cu revolutia politica se produsese si revolutia mijloacelor de comunicare.

          În perioada revolutiei, subiectele abordate de catre mass-media s-au focalizat pe evolutia politica si sociala a revolutiei, pe problemele cauzate în urma a 42 de ani de comunism, dar si pe problemele economice pe care le întampina natiunea în acel moment. Într-un fel, presa si-a luat sarcina de a aborda, a dezbate si de a cauta solutii la noul cadru politic, social si economic. Pentru prima data, dupa aproape o jumatate de secol, presa si-a putut exprima liber punctual de vedere, prin toate mijloacele sale, presa scrisa, radio si televiziune, a putut transmite informatii necenzurate, opinii opozante si polemici.

                   

Numit si bolsevism, comunismul s-a dezvoltat ca ideologie in prima parte a secolului   XX, avandu-i ca promotori pe Lenin si Trotki, conducatori ce au preluat si dezvoltat teoria marxista. Ideile principale vizau desfiintarea claselor sociale, a proprietatii private si promovarea unei proprietati publice, a „intregului popor”, existenta unui singur partid, precum si eliminarea adversarilor politici. Stalin a fost cel care a dat ideologiei un caracter despotic, accentuandu-i teroarea. Dupa 1946, comunismul s-a extins in Europa, Asia si America de Sud.In Romania, comunismul a fost impus in anul 1947. Uniunea Sovietica a facut presiuni majore pentru includerea in guvernele instaurate dupa cel de-al doilea razboi mondial a unor reprezentanti ai Partidului Comunist. Acesta fusese interzis in Romania in anul 1924, dar reintrase in legalitate la putin timp dupa sfarsitul razboiului. Regele Mihai I a fost nevoit sa abdice, iar liderii necomunisti erau eliminati in mod constant din viata politica. Imediat, a fost proclamata Republica Populara Romana.

„Faurirea omului nou”

    Odata cu instaurarea regimului comunist, toate manualele anterioare anului 1947 au fost scoase din uz, iar interesul autoritatilor era acela de a-si promova ideologia prin intermediul manualelor si al programelor didactice. S-au infiintat facultati muncitoresti care produceau „specialisti” pe banda rulanta, in doar cateva luni. Acestia erau considerati apti pentru a-i inlocui pe fostii angajati ce nu doreau sa se supuna regimului. Ei erau fie concediati, fie trimisi in inchisori. In fiecare sala de clasa existau, deasupra tablei de scris, portretul conducatorului din Romania (initial Gheorghe Gheorghiu-Dej, ulterior Nicolae Ceausescu), simbolurile comuniste, secera si ciocanul, precum si portretul lui Lenin sau Stalin. Tinerii studiau dupa materiale de propaganda, cu un aspect didactic vag. Acestea erau incropite de oameni necunoscuti al caror singur „talent” era acela de a insira cuvinte ce promovau ideologia Partidului. Toate creatiile simboliste, ermetice, suprarealiste, naturaliste, expresioniste sau dadaiste sunt considerate „snoabe, mistice, descompuse, dezumanizate, degenerate, morbide, irationale, retrograde, putrede si decadente”. Pana si creatia marelui Mihai Eminescu era amenintata, caci poetul „nu numai ca a impartasit si propagat o filozofie idealista si un pesimism contagios, dar a si compus versuri ce poarta semnele „pericoloase” ale formalismului decadent”. Cei ce nu foloseau un limbaj popular accesibil, in scrierile lor, si nu aveau o conceptie „inalta” asupra vietii, cine arata o cat de mica atractie fata de naturalism, erotism, divertisment sau orice alt fel de intimitati poetice, se descalifica in ochii Partidului si era exclus din viata literara. Cultul personalitatii incepea sa prinda contur din ce in ce mai puternic, chipul dictatorului era in toate manualele, iar poeziile ce il glorificau nu incetau a fi publicate. Pe de alta parte, cenzura avea un rol extrem de important, atingand cote apoteotice in momentul in care fiecare publicatie ajunsese sa fie revizuita sau modificata de catre „expertii” Securitatii. Cuvinte precum „mos”, „baba”, „preot”, „cruce”, „frig”, „intuneric”, „foame”, „moarte”, „banana”, „portocale”, „cafea” sau „personalitate” erau interzise inclusiv in grupajele de stiri difuzate la televizor. Propaganda prin literatura a condus la inlocuirea principiului estetic cu acela al eficientei in atingerea scopului propus.Acuzati de uneltire impotriva ordinii sociale, importanti intelectuali, precum Nichifor Crainic, Dinu Pilat, Alexandru Paleologu sau Vasile Voiculescu, au fost

condamnati la ani grei de inchisoare.    Fortati de amenintarea pedepselor, multi intelectuali s-au conformat dogmelor „realismului socialist”. Realitatea nu era ceea ce percepea si dorea sa redea artistul in operele sale, ci ceea ce decidea partidul ca trebuie sa fie: „Avem nevoie ca arta, avem nevoie ca industria cinematografica si teatrele sa zugraveasca esenta si modelul omului nou pe care vrem sa-l faurim! Chiar daca uneori trebuie sa infrumusetam vreun erou, este bine ca el sa devina un exemplu, pentru ca tinerii sa inteleaga si sa stie ca asa ar trebui sa fie!”, spunea Nicolae Ceausescu. In realitate, omul „nou” era doar fiinta supusa regimului, fara coloana vertebrala si fara personalitate. Eugen Negrici descria astfel mecanismul de construire a operelor din „Epoca de Aur”: „Materia prima se alcatuia din substantive – putine si privilegiate: pamant, otel, paine, glorie, munti, cetate, gradini, aripi, vazduh, ctitori, destin, roua, demnitate, nimb, recolta. Adaugam din memorie: glie, tezaur, stramos, grau, arbore, izvor, plai, soare, daci... Apoi, in reteta, trebuia obligatoriu sa figureze cateva substantive cu virtuti catalistice: inima, vis, catarg, vatra, rod... In asemenea amestec era de ajuns sa versi un numar oarecare de adjective precum maret, vast, fierbinte, iar miezurile se legau obsesiv, tiranic, ca manate de oarba manie a fortelor inertiei”.    Singura perioada in care s-a facut simtita o relativa liberalizare la nivel al exprimarii literare, s-a desfasurat intre 1964 si 1971. Importante evenimente istorice precum moartea lui Stalin (1953), revolutia maghiara (1956) si retragerea trupelor sovietice (1958) au permis crearea unui culoar favorabil pentru publicarea mai putin restrictionata a unor opere precum „Bietul Ioanide”, de G. Calinescu (1953), „Toate panzele sus!”, de Radu Tudoran (1954), „Morometii”, de Marin Preda (1955), „Strainul”, de Titus Popovici (1955), „Groapa”, de Eugen Barbu (1957), „Ion Sfantu”, de M. Sadoveanu (1957), „Un om intre oameni”, de Camil Petrescu (1955-1958). Bineinteles ca si in aceasta perioada existau filtre si restrictii, insa au fost suficienti artisti care au dat dovada de abilitate, reusind sa isi faca cunoscute gandurile relativ liber.

    Concluzii    

    Comunismul a facut ca aproape toate valorile si talentele reale sa fie inlocuite de simple masinarii propagandiste. Oamenii ce nu s-au supus sistemului au fost trimisi in inchisori. Totusi, au existat artisti adevarati, capabili sa se adapteze constrangerilor. Perioada comunista a insemnat un zid urias construit in calea dezvoltarii culturii romanesti, proces favorizat de perioada interbelica.

Comunistului(anticomunistă)

nicolae labiş

I

Sufletul tău nu-i ascuns,

Larg ţi-l deschizi în afară,

Totuşi deplin i-am pătruns

Cea mai intimă cămară?

Simt cum distinct în adînc

Stropii de cîntec se strîng,

Acolo vibrează o strună

Şi sufletu-ntreg îţi răsună.

Lumea amorfă cîştigă 

Timbru de limpezi cristale

Cînd patima-n şopot ori tunet şi-o strigă

Strunele tale.

II

E primăvară şi vînt,

Frigul domneşte alături cu soarele,

Scutură frigul firul plăpînd,

Soarele umflă în matcă izvoarele.

Mari arături s-au întins pe pămînt,

Sevele prind din pămînt să emane

Noua sămînţă-ncolţită curînd

Printre străvechi vegetaţii duşmane.

Paşi tăcuţi, apăsaţi, ţi-i petreci

Peste gliile umede şi încă reci,

Simţiri omeneşti parcă-nvie în glie,

Să prindă frenetica ta melodie.

Cîtă putere consumi

Să naşti vibraţia ce schimbă lumi,

Vechi vegetaţii să cadă pe rînd,

Să crească sămînţa-ncolţită curînd!

Cresc albe flori din a gliilor sucuri,

Cad în văzduh sure flori de ninsoare,

Cresc din pămînt albe flori şi te bucuri,

Cad din văzduh sure flori şi te doare.

Bucurie, durere, în tine se-mbină -

Blîndă lumină - tăioasă lumină -

Naltă vibraţie împrăştie-n fire

Şi pentru creştere, şi pentru pieire.

Vibraţie - pentru zidiri de granit,

Vibraţie pentru un om obidit,

Vibraţie pentru visare,

Inimă, lacrimă, floare,

Pentru greşeală, pentru păcat,

Pentru copil şi bărbat,

Pentru speranţă, vibraţie,

Pentru ale dansului ritmuri şi graţie,

Pentru dansul de flăcări şi roţi -

Nimic pentru tine, tot pentru toţi.

Simt cum distinct în adînc

Stropii de cîntec se strîng,

Acolo vibrează puternic o strună

Şi-o lume întreagă răsună.

Partidului(comunista)

de George Lesnea

Partidul e-n toate. E-n cele ce sunt

Si-n cele ce mâine vor râde la soare;

E-n holda întreagă şi-n bobul mărunt,

E-n pruncul din leagăn şi-n omul cărunt,

E-n viaţa ce veşnic nu moare.

Silvester Andrei salvează abatajul(parallelă între eminescu si toma)-comunist de A. Toma

Inşfacă trei scânduri, înşfacă securea,Lucrează în friguri, lunatic, aiurea,Sub grinda morţii din acoperiş,Iute, două cruciş, stâlp a treia proptiş,Si peste o clipă, inima-i ţipă:Salvat abatajul ! grindina stete !Ai luptat, ai învins, ai fost om, măi băiete !

Marele Bărbat

de Eugen Evu

L-am reales pe omul ne-nfricat

El, Ceauşescu, Marele Bărbat,

Ce cu voinţă dârză, dreaptă, ţine

Măreţ stindardul patriei de mâine.

Imprumuturi de la Eminescu

Una dintre cele mai recunoscute teme abordate de Alexandru Toma a fost recearea poemelor lui Mihai Eminescu. Eminescu a fost un romantic si un neoclassic, a carui stil era adesea pessimist si melancolic. In poeziile sale, Toma a incercat sa il imite pe Eminescu, uneori copiind poemele si facandu-le mici modificari.