Licenta European Drinks

ASPECTE TEORETICE SI PRACTICE PRIVIND DECONTARILE CU DEBITORII SI

CREDITORII LA SC „EUROPEAN DRINKS”SA

CAPITOLUL I.

PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂŢII

S.C. EUROPEAN DRINKS S.A ŞI A RELAŢIILOR

COMERCIALE DIN CADRUL ACESTEIA

1.1 PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂŢII

S.C. „EUROPEAN DRINKS” SA Rieni-Bihor este o firmă româno-suedeză, înregistrată

la Registrul Comerţului sub nr. J OS/2371 din 25.06.1993. Unitatea este amplasată în localitatea

Rieni, judeţul Bihor. Sediul unităţii se află în municipiul Oradea, Strada Teatrului nr. 1-2.

Principalii acţionari sunt d-l Micula Ioan, d-l Micula Viorel şi S.C. „Transilvania General Import

Export” SRL.

Obiectul de activitate al societăţii îl reprezintă producerea şi comercializarea de produse

alimentare lichide (băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice, ulei, lapte şi alte produse alimentare ).

Acestea pot fi grupate în trei mari categorii:

-băuturi răcoritoare carbogazoase ambalate în butelii P.E.T. de 0,5 şi 2l;

-băuturi răcoritoare plate (fără bioxid de carbon) ambalate în cunoscutele ambalaje

aseptice „European Drinks”;

-băuturi alcoolice în butelii P.E.T. de 0,5 l plate şi în ambalaje aseptice „European

Drinks”;

-produse alimentare lichide (ulei, lapte, bulion) ambalate în ambalajele aseptice

„European Drinks”.

Amplasarea liniei de producţie în localitatea Rieni, judeţul Bihor, garantează obţinerea

unei calităţi conform normelor Comunităţii Europene, datorate în primul rând calităţilor

deosebite ale apei din zonă cât şi mediului nepoluat.

Societatea a achiziţionat linii complete pentru producerea şi ambalarea acestor produse

alimentare lichide. Tehnologiile utilizate în acest scop sunt dintre cele mai performante pe plan

mondial, cu fluxuri de producţie complet robotizate şi computerizate. Producerea băuturilor

răcoritoare se realizează fără conservanţi chimici, utilizându-se procedee de pasteurizare în medii

aseptice.

Ambalajul este realizat din role de hârtie stratificată prin tehnologii speciale, acest tip de

ambalaj fiind recunoscut ca unul dintre cele mai moderne din lume.

Instalaţia de producţie a băuturilor carbogazoase are posibilitatea ambalării în trei tipuri

de butelii P.E.T.: 0,5 l cilindric, 0,5 l plat, 2 l cilindric. Această instalaţie este compusă din utilaje

de cea mai înaltă tehnicitate provenind, toate din ţările Comunităţii Europene, fiind cele mai noi

tipuri de fabricaţie din domeniile respective.

Calitatea sucurilor carbogazoase este garantată de următorii factori:

-apă din izvoare de mare adâncime din cadrul Complexului Rieni;

-calitatea CO2 alimentar folosit;

-controlul calitativ al preparării siropului şi al pasteurizării produsului de

către laboratorul propriu;

- tratarea produselor în instalaţii de cel mai ridicat nivel tehnologic.

Întreaga instalaţie este concepută ca un bloc funcţional independent în care sunt incluse

atât producerea ambalajelor cât şi ambalarea produsului finit cu toate unităţile necesare.

Băuturile răcoritoare neacidulate şi alcoolice îmbuteliate în ambalaje „European

Drinks” sunt produse cu cel mai avansat nivel tehnologic european.

Evidenţa contabilă şi financiară se realizează cu tehnică de calcul modernă, calculatoare

din generaţia celor mai performante, inclusiv la depozitele din toate judeţele ţării.

Procesul de producţie este în permanenţă supravegheat de cadre de specialitate şi

aparatură de laborator ultramodernă, existând în prezent şapte laboratoare care îşi desfăşoară

activitatea în cadrul halelor de producţie pentru a supraveghea respectarea normelor de calitate şi

igienă.

În ceea ce priveşte organizarea societăţii, legăturile dintre compartimente, acestea sunt

prezentate în organigrama societăţii prezentată în această lucrare la anexa (anexa 1 ).

Proprietarii, domnii Ioan şi Viorel Micula, oameni ai acestor locuri, care au reuşit să

creeze o adevărată industrie locală, au ca obiectiv principal menţinerea calităţii deosebite

recunoscute de către consumatorii produselor „European Drinks”.

1.2.ORGANIZAREA STRUCTURALA A CONTABILITĂŢII

RELAŢIILOR CU TERŢII

Pentru a da o imagine fidelă patrimoniului şi rezultatelor financiare, reglementările şi

legislaţia contabilă prevăd că la baza organizări contabilităţi financiare să stea următoarele

principii de bază:

-principiul continuităţii activităţii presupune ca unitatea patrimonială să-şi continue în

mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil fără a-şi reduce substanţial activitatea,

neexistând

nici un eveniment care ar împiedica activitatea in viitor, deci ar impune starea de

lichiditate sau restrângere substanţială a activităţii. Acest principiu este unul dintre cele mai

importante, întrucât stă la baza abordării globale a evaluării elementelor patrimoniale la

inventarierea de la sfârşitul exerciţiului şi la închiderea conturilor pentru întocmirea bilanţului

anual.

-principiul prudenţei necesită aprecierea corectă a faptelor pentru a evita riscul în viitor, a

incertitudinilor prevăzute, ce ar putea afecta patrimoniul şi situaţia financiară în viitor. Ca

urmare, nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv

subevaluarea cheltuielilor şi a elementelor de pasiv, ţinând seama de deprecierile, riscurile şi

pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţilor exerciţiului curent sau anterior. Acest

principiu presupune stabilirea la finele anului a unui patrimoniu real, indiferent de preţurile cu

care figurează în contabilitate, care să se poată valorifica la preţul zilei. Valoarea contabilă şi

valoarea de inventar sunt cele două mărimi între care se mişcă evaluarea elementelor

patrimoniale în contabilitate.

Pentru elementele de activ, diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi

valoarea contabilă nu se înregistrează în contabilitate, acestea menţinându-se la valoare de

intrare. Diferenţele constate în minus, se înregistrează pe seama cheltuielilor prin intermediul

amortizărilor, în cazul activelor amortizabile, şi pe calea provizioanelor pentru deprecieri.

Pentru elementele de pasiv, diferenţele constatate în minus intre valoarea de inventar şi

valoarea contabilă nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente se menţin la valoarea de

intrare. Diferenţele constatate în plus se înregistrează pe seama cheltuielilor prin constituirea de

provizioane pentru creşteri reversibile.

-principiul necompensării potrivit căruia elementele de activ şi de pasiv trebuie să fie

evaluate şi înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturi de activ

şi cele de pasiv ale bilanţului ( avere şi datorii, drepturi şi angajamente ), precum şi între

cheltuielile şi veniturile din contul de rezultate. Deci, în principiu, nu se poate opera

compensarea între datoriile şi creanţele referitoare la acelaşi terţ, cu excepţia cazurilor în care a

fost perfectat un acord scris de compensare.

-principiul valorii de intrare sau al valorii contabile potrivit căruia creanţele şi datoriile se

evaluează la valoarea nominală, egală cu suma de lichidităţi ce se vor încasa sau plăti în

schimbul lor. Valoarea de utilitate a creanţelor şi datoriilor se stabileşte în funcţie de valoarea lor

probabilă de încasat, respectiv de plată.

-principiul independenţei exerciţiilor. Pentru determinarea corectă a rezultatelor

financiare şi a drepturilor şi a datoriilor patrimoniale, acest principiu cere determinarea în timp,

în cadrul unui exerciţiu, a cheltuielilor şi veniturilor aferente perioadei de gestiune pe măsură ce

acestea sunt angajate, şi trecerea lor la rezultatul exerciţiului la care se referă. Tot la fel sunt

delimitate drepturile de creanţa şi obligaţiile ( datoriile) pe baza generării şi angajării lor în

exerciţiul în care sunt perfectate relaţiile juridico-patrimoniale, indiferent când se fac încasările şi

plăţile.

-principiul continuităţii activităţii întreprinderii, poate fi asigurat numai în situaţia

realizării echilibrului financiar dintre venituri şi cheltuieli, dintre încasări şi plăţi.

Urmărirea continuă a realizării acestui echilibru presupune, printre altele, controlarea

permanentă a capacităţii de plată a unităţii, a ratei economiei financiare etc. Pentru a se putea

organiza un control eficient în acest sens contabilitatea terţilor are ca obiective:

-cunoaşterea în orice moment a nivelului creanţelor şi datoriilor agentului economic ce

deriva din relaţiile comerciale cu alte unităţi, precum şi din relaţiile financiare cu bugetul

statului, asigurările sociale etc.;

-urmărirea încasărilor la timp a tuturor sumelor de la clienţi şi debitori precum şi

achitarea în termen a datoriilor faţă de furnizori, creditori, personalul unităţii, bugetul statului

etc.;

-cunoaşterea creanţelor şi datoriilor faţă de acţionari sau asociaţi şi urmărirea decontărilor

în termen a acestora

-cunoaşterea creanţelor şi datoriilor faţă de unităţile din cadrul grupului şi care derivă din

operaţiunile efectuate cu aceştia;

-soluţionarea corectă şi în termen legal a decontărilor din operaţii în curs de calificare,

-soluţionarea corectă a deprecierilor constatate asupra creanţelor sau datoriilor, precum şi

a creşterilor de valoarea acestora.

Pe parcursul realizării acestor obiective, se urmăreşte în permanenţă respectarea

principiului noncompensării.

Organizarea contabilităţii relaţiilor cu terţii este condiţionată de mal mulţi factori dintre

care menţionam:

-natura relaţiilor de decontare;

-formele de decontare;

-instrumentele de decontare;

-sistemul de creditare;

-regimul reducerilor şi momentul acordării lor.

În organizarea contabilităţii terţilor trebuie să se ţină seama de factorii amintiţi anterior, şi

în funcţie de aceştia se va stabili fluxul internaţional ( documentele şi circulaţia lor), precum şi

conturile în care se vor reflecta operaţiunile respective.

Circuitele internaţionale desemnează itinerariul pe care îl parcurg informaţiile contabile

între emiţător şi prelucrător, între emiţător sau prelucrător şi destinatar. Circumscrise la zona

contabilităţii, circuitele informaţionale se realizează sub forma transmiterii documentelor

justificative de la emiţător la prelucrător, prin situaţiile financiar-contabile folosite.

1.3. Locul relaţiilor comerciale în cadrul relaţiilor economice ale

întreprinderii

În vederea realizării obiectului lor de activitate, agenţii economici intră în relaţii

economice diverse în cadrul proceselor de aprovizionare şi desfacere, relaţii din care se nasc

drepturi (creanţe) şi obligaţii (datorii).

O creanţă reprezintă un drept personal care permite titularului său (creditorul) să pretindă

unei alte persoane (debitorul) execuţia unei obligaţii (remiterea unui bun, a unei sume de

lichidităţi sau realizarea unui serviciu). În vederea acoperirii, o creanţă poate să fie (sau nu)

însoţită de garanţii de natură reală (ipotecă., gaj) sau personală (privilegii generale şi speciale).

În situaţia în care creanţa nu este însoţită de o anume garanţie, creditorul calificat drept

hirografar beneficiază de un gaj asupra totalităţii patrimoniului debitorului, la concurenţă însă cu

alţi creditori hirografari, fiind plătit numai după ce au fost achitate creanţele asortate de garanţii.

O problemă extrem de dificilă este ataşarea creanţelor la exerciţiul financiar

corespunzător. În acest sens sunt de relevat două obligaţii distincte, una legată de patrimoniu iar

cealaltă de rezultat.

Referitor la cea legată de patrimoniu şi în legătură cu inventarul anual şi cu principiul

independenţei exerciţiilor, creanţele (ca de altfel şi datoriile) sunt înregistrate în momentul în

care au apărut din punct de vedere juridic.

Cealaltă obligaţie stipulată de dreptul comercial vizează aplicarea principiului prudenţei

conform căruia:

-trebuie ţinut cont de riscurile şi de pierderile intervenite în cursul exerciţiului sau în

exerciţiul anterior, chiar dacă acestea sunt sesizate numai între data de închidere a exerciţiului şi

cea de întocmire a documentelor de sinteză.

-numai beneficiile realizate la data de închidere a exerciţiului pot fi înscrise în conturile

anuale.

Evaluarea creanţelor se face conform următoarelor reguli:

În momentul intrării lor în patrimoniu, ele sunt scrise în conturile de activ la valoarea

nominală. Totodată trebuie făcută o disociere între valoarea nominală a creanţei şi dobânzile

eventual stipulate.

În momentul inventarului, riscul de neîncasare al creanţei dă naştere la încasarea unui

provizion. Creşterea valorii nominale de încasare, situaţie foarte frecventă în cazul indexărilor,

generează un venit numai în varianta unei majorării sigure şi definitive.

Diminuarea valorii minimal de rambursare, în varianta în care aceasta avea un caracter

definitiv, conduce la constatarea unei pierderi, iar când aceasta are un caracter ireversibil, la

constituirea unui provizion pentru depreciere.

În cazul evaluării creanţelor exprimate în monede străine, intervin reguli particulare de

evaluare, în special cele legate de înregistrarea la inventar a pierderilor sau a câştigurilor latente

sub forma diferenţelor de conversie-activ, respectiv pasiv, precum şi a provizioanelor pentru

pierderi din schimb (provizioane pentru riscuri).

Creanţele din exploatare sunt creanţe generate de desfăşurarea ciclului de exploatare cât

şi de alte operaţiuni similare.

Datoriile reprezintă resurse externe de finanţare, puse la dispoziţia întreprinderii fie de o

instituţie de credit (datorii financiare), fie de un furnizor (datorii comerciale), fie de alţi terţi

(datorii fiscale, sociale, etc).

Datoriile din exploatare spre deosebire de cele financiare sunt, cu rare excepţii,

neremunerabile (nepurtătoare de dobânzi). În cadrul lor sunt incluse datoriile reprezentând:

-furnizorii de materii prime, de mărfuri, de imobilizări precum şi prestatorii

de servicii.

-salarii şi alte drepturi cuvenite personalului.

-contribuţiile privind asigurările sociale şi cotizaţiile cuvenite altor organisme sociale.

-impozitele de plătit statului sau altor colectivităţi locale.

-alte diverse datorii: avansuri acordate de clienţi, creditori diverşi.

În privinţa evaluării datoriilor din exploatare, trebuie să se facă distincţia între valoarea

de înscriere cu ocazia intrării datoriei în patrimoniul întreprinderii şi valoarea bilanţieră.

Ca urmare a aplicării principiului nominalismului monetar, valoarea de înscriere cu

ocazia angajării datoriei (intrării ei în patrimoniu) este dată da valoarea nominală de rambursare.

Datoriile exprimate în monede străine pot genera pierderi sau câştiguri lente sub forma

diferenţelor de conversie-activ, respectiv pasiv, precum şi provizioanele pentru pierderi din

schimb (provizioane pentru riscuri).

Ca în cazul creanţelor exprimate în monede străine, înregistrarea diferenţelor (anticipate

sau efective) de curs are în vedere atingerea obiectivului imaginii fidele a patrimoniului şi

rezultatului.

În marea lor diversitate aceste relaţii se întrepătrund într-un circuit în care

fiecare agent economic se află în dubla ipostază, atât de vânzător cât şi de cumpărător. În

funcţie de poziţia pe care agentul economic o are de o parte sau de cealaltă parte a „tejghelei

comerciale" se creează raporturi juridice de drepturi sau de obligaţii. Stingerea acestor creanţe

sau datorii se face de regulă prin intermediul mijloacelor băneşti utilizând:

-operaţiuni băneşti de decontare cu numerar sau fără numerar;

-operaţiuni de decontare prin efecte comerciale.

Pe parcursul existenţei lor, unităţile patrimoniale intră în permanenţă în relaţiile cu

salariaţii lor, iar societăţile de tip comercial întreţin şi evidenţiază totodată şi relaţii cu asociaţii

sau acţionarii lor.

La toate acestea se mai adaugă şi relaţiile financiare ale unităţilor patrimoniale cu:

organismele de asigurări şi protecţie socială; cu bugetul administraţiei centrale (şi chiar locale);

cu societăţi de asigurări etc.

Totodată, în cadrul aceluiaşi tip de holding se nasc relaţii specifice de decontare în cadrul

grupului.

Toate relaţiile agenţilor economici cu terţii se creează şi se sting într-o înlănţuire fără

sfârşit, fiecare în parte având scadenţe ferme de decontare. Întreprinderea, unitatea economică,

intră într-un flux global de relaţii, flux caracterizat printr-o mulţime de alte fluxuri specifice.

În interior se nasc fluxuri de drepturi şi obligaţii cu personalul propriu, cu personalul

temporar angajat, de alocare şi utilizare a unor fonduri.

În exterior fluxurile legate de drepturile şi de creanţele întreprinderii apar în relaţiile

acesteia cu: furnizorii, clienţii, creditorii, bugetul statului, asigurările sociale, asociaţii, cu alte

persoane fizice sau juridice.

Având în vedere marea diversitate a relaţiilor economice pe care agenţii economici le

întreţin cu terţii, pentru a le înţelege şi reflecta corect în contabilitate, se impune clasificarea şi

definirea lor.

În funcţie de natura juridică relaţiile pot fi:

-generatoare de obligaţii (datorii);

-generatoare de drepturi (creanţe).

În majoritatea cazurilor însă, relaţiile cu terţii sunt de drepturi şi obligaţii reciproce, de

exemplu:

-în relaţiile comerciale cu furnizorii, unitatea patrimonială are obligaţia plăţii

contravalorii bunurilor, lucrărilor sau serviciilor primite, dar şi drepturi asupra acestora pentru

avansul sau acontul acordat;

-în relaţiile cu clienţii unitatea patrimonială are dreptul de a încasa contravaloarea

lucrărilor sau prestaţiilor făcute, dar şi obligaţia decontării avansului primit de la clienţi;

-în relaţiile cu bugetul statului, unitatea patrimonială are dreptul de a plăti o

serie de impozite şi taxe, dar şi dreptul de a încasa subvenţii, TVA de recuperat etc.;

-în relaţiile cu salariaţii săi, unitatea patrimonială are obligaţia remunerării muncii

prestate de aceştia şi a stimulării suplimentare prin premii şi participare la profit, dar şi drepturi

faţă de personal pentru avansurile acordate cât şi pentru eventualele sume achitate în plus şi

necuvenite acestora.

În categoria decontărilor cu terţii se cuprind toate datoriile şi creanţele faţă

de terţe persoane, cu termene de decontare pe termen scurt.

De asemenea sunt incluse şi decontările între exerciţiile financiare determinate de

valoarea de regularizare, transferate de la un exerciţiu la altul.

Nu sunt delimitate prin categoria decontărilor cu terţii datoriile şi creanţele financiare

determinate de credite pe termen scurt primite, respectiv acordate de întreprindere.

Din punct de vedere teoretic datoriile pe termen scurt exprimă fondurile furnizate de terţi

pentru care unitatea trebuie să acorde o prestaţie sau un echivalent valoric. Este vorba de

datoriile create în cadrul relaţiilor de decontare ale unităţii cu alte persoane fizice sau juridice.

Persoanele juridice şi fizice faţă de care unitatea are obligaţii băneşti sunt denumite generic

creditori. Creditorul reprezintă persoana care, în cadrul unui raport patrimoniul, a avansat o

valoare economică şi urmează să primească un echivalent valoric sau o contraprestaţie.

Datoriile ca surse străine de finanţare sunt prezente şi funcţionează din momentul naşterii

angajamentului faţă de terţi şi până în momentul plăţii lor. Mai mult, toate datoriile a căror

termen de decontare depăşeşte un an sunt purtătoare de dobândă.

Creanţele pe termen scurt sau valorile în curs de decontare reprezintă valorile economice

avansate temporar de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice şi pentru care

urmează să primească un echivalent valoric. Acest echivalent poate reprezenta o sumă de bani, o

lucrare sau serviciu. Toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de valoarea avansată

urmând să dea echivalentul corespunzător sunt denumite generic prin noţiunea de debitori.

Deci, debitorul reprezintă persoana care în cadrul unui raport patrimonial a primit o

valoare şi urmează să dea un echivalent valoric sau o contraprestaţie.

Prin „Planul de conturi general” sunt delimitate următoarele categorii de datorii şi creanţe

pe termen scurt: datorii şi creanţe asimilate, datorii şi creanţe în cadrul grupului şi cu asociaţii,

debitori şi creditori diverşi, datorii şi creanţe de regularizare, provizioane pentru deprecierea

creanţelor.

1.3.1. Sfera relaţiilor de decontare cu furnizorii şi clienţii

În general în cadrul activităţilor economice se realizează schimburi de valori. Adică, una

din părţile contractate oferă bunul sau serviciul spre vânzare, iar cealaltă emite contravaloarea sa.

Putem deosebi deci două fluxuri de valori de sens contrar, adică fluxul de mărfuri bunuri şi

servicii şi contrafluxul valorilor de schimb, în general al banilor.

De cele mai multe ori nu se realizează în acelaşi moment ambele fluxuri. Adică una din

părţile contractate oferă bunul sau serviciul urmând ca plata să se facă ulterior iar în alte cazuri

livrarea bunuri1or şi a serviciilor poate să fie precedată de acordarea unor avansuri, în general

băneşti.

În condiţiile în care în cadrul relaţiilor de schimb nu se produc, în acelaşi moment

f1uxurile de valori, ambele fluxuri de valori, în contabilitatea firmei vânzătoare apare înregistrat

un drept de încasare -creanţă, iar în cea a firmei cumpărătoare o obligaţie de plată -datorie.

Plecând de la faptul că o unitate patrimonială în primul rând îşi asumă obligaţii şi apoi are

drepturi (după ce produce, prestează servicii, etc.) se constată în noul plan de contur o inversie

între primele două grupe şi anume, în grupa 40 au fost trecute conturile de furnizori şi asimilate,

iar în grupa 41 conturile de clienţi şi asimilate. De fapt, într-o economie de piaţă, legea asigură

protecţia creditorilor.

Structura clasei a 4-a este în aşa mod concepută, încât reflectă în succesiunea f~yelor

circuitului economic, modalitatea în care unităţile patrimoniale îşi reglementează decontările

astfel:

-în cadrul procesului de aprovizionare, faţă de furnizori

-în cadrul procesului de desfacere faţă, de clienţi

-în cadrul procesului de producţie şi repartiţie, faţă de personal, organisme sociale şi

protecţie socială, faţă de bugetul statului.

În cadrul procesului de desfacere contractarea clienţilor interni şi externi poate fi

realizată: direct, cu prilejul unor contracte personale, prin telex, telefon, fax, participări la târgiri,

expoziţii; indirect, prin reprezentanţi sau agenţi comerciali, prin Camera de Comerţ şi Industrie.

Contractarea poate fi realizată prin intermediul ofertei adresată unor c1ienţi potenţiali.

Oferta poate fi acceptată de cumpărător în condiţiile oferite, dar poate fi şi o bază pentru

începerea de tratative, respectiv partenerul face o contraofertă, pe care o expediază ofertantului

iniţial şi în care îşi exprimă o serie de propuneri.

În cazul în care oferta sau contraoferta este fermă şi acceptată ca atare, sunt îndeplinite

condiţiile pentru încheierea contractului.

Contractul comercial este principalul izvor al obligaţiilor comerciale, interpretarea

cauzelor acestuia fiind supusă unei duble reguli:

-în primul rând în absenţa unor reglementări specifice cuprinse în Codul comercial

român, se aplică principiile şi dispoziţiile Codului civil;

-iar în al II-lea rând, aplicarea unor uzanţe comerciale locale, reguli nescrise.

Principalul efect al contractului comercial, încheiat ca urmare a cordului de voinţă, este

acela al executării obligaţiei de către debitor, în ipoteza în care acesta nu-şi execută obligaţia

asumată.

1.3.2. Gestiunea clienţilor.

Clienţii reprezintă creanţe ale întreprinderii, rezultate din livrarea de bunuri şi sau

prestarea de servicii, care au o anumită scadenţă de încasare. În funcţie de scadenţă clienţii pot fi:

-cu încasare imediată (cu plata la vedere ) în numerar (cash) sau după un număr normal

de zile de decontare a facturilor (3-5 zile).

-cu încasare la termen (cu plate la termen) după o perioadă de timp convenită între agenţii

economici. Termenele de 30, 60 şi 90 de zile sunt cele mai uzuale, dar pot fi convenite şi

perioade mai mari de timp chiar peste un an.

În funcţie de respectarea sau nu a termenelor de plată., cu titlu de excepţie, pot să apară şi

clienţi cu întârzieri la plata facturilor sau clienţi insolvabili care nu pot fi încasaţi.

Gestiunea clienţilor reprezintă ansamblul metodelor şi instrumentelor de utilizare cât mai

eficientă a capitalurilor imobilizate în credite comerciale. Creditele comerciale au o accepţiune

mai largă decât cea a clienţilor şi cuprind:

1 ) credite vânzător reprezentând vânzările de mărfuri pe credit.

Întreprinderea apare în două ipostaze şi anume: cea de împrumutat prin credite furnizori,

pentru materiale, echipamente, etc. şi cea de împrumutător prin credite clienţi, pentru produsele

livrate sau lucrările executate beneficiarilor săi.

CREDITE CREDITE

FURNIZOR CLIENŢI

AVANSURI AVANSURI

ACORDATE PRIMITE

FURNIZORI ÎTREPRINDERE CLIENŢI

2) credite cumpărător, reprezentând plăţile în avans şi acest caz, întreprinderea poate fi

atât beneficiară avansurilor plătite de către clienţii săi pentru fabricaţia produselor, cât şi plătitor

de avansuri către furnizorii săi de echipamente sau materiale. Volumul creditelor comerciale este

impresionant, depăşind în multe cazuri pe cel al creditelor bancare.

Dintre toate formele creditului comercial, creditele clienţi şi avansurile către furnizori

reprezintă o alocare de capitaluri ale întreprinderii şi exprimă, pentru gestiunea viitoare, o nevoie

de finanţare. In ceea ce priveşte creditele furnizori şi avansurile primite de la clienţi, acestea

reprezintă o sursă de finanţare, de către terţi, a ciclului de exploatare al întreprinderii.

Obiectivele gestiunii clienţilor pot viza:

-fie reducerea capitalurilor alocate în soldul clienţilor, dar cu cât este mai strânsă

finanţarea acestor active circulante cu atât clienţii vor fi mai nemulţumiţi si vor determina

reducerea cifrei vânzării produselor firmei.

-fie prelungirea duratei de acordare a creditelor-clienţi, ceea ce este de natură să

stimuleze clienţii. Însă., prelungirea duratei de încasare a clienţilor antrenează costuri ridicate cu

creşterea alocării de capitaluri în soldul clienţilor şi riscuri de insolvabilitate a clienţilor.

Creditele-clienţi reprezintă o adevărată investiţie de capital a intreprinderii, care poate

aduce acesteia o anumită rentabilitate.

Creditul acordat unui singur client ne apare ca o alocare de capitaluri pe termen scurt (de

Ia livrare până la încasare). Creditele alocate tuturor clienţilor ne apar, însă, ca o alocare

permanentă de capitaluri ale întreprinderii, reprezentând o investiţie care trebuie făcută să fie

finanţată continuu. Mărimea acestei investiţii este determinată de cifra de afaceri şi de durata

medie a creditelor-clienţilor, după relaţia:

Cifră de afaceri x Durata de acordare a creditului-clienţi

Credite-clienţi = ------------------------------------------------------------------------

360

Creşterea cererii de produse pe piaţă, prin prelungirea duratei creditor-clienţi, va degaja o

rentabilitate oferită vânzărilor suplimentare, care poate motiva suficient de bine o astfel de

politică în gestiunea clienţilor.

Prelungirea duratei de încasare a clienţilor este însoţită, în mod inevitabil şi de creşterea

riscurilor de insolvabilitate a clienţilor. Într-o economie concurenţială, în plin proces de

concentrare, numărul falimentelor este ridicat şi riscul de insolvabilitate este mai mare pe o

perioadă de timp mai mare.

Atragerea de noi clienţi, precum şi păstrarea celor actuali necesită un proces continuu de

informare, analiză şi evaluare, a situaţiei lor economico-financiare şi a poziţiei concurenţiale a

acestora. Cea mai mare parte a informaţiilor privind clienţii se obţine prin intermediul băncilor

ale căror servicii de specialitate pot oferi clasificări de ordin general, nu şi date precise sau cifre,

pentru a nu afecta secretul profesional. Aceste clase se referă spre exemplu la:

-clienţi cu scadenţe dificile;

-clienţi cu plăţi neregulate;

-clienţi cu proteste pentru neplata cambiilor;

-clienţi cu incapacitate de plată.

O altă sursă de informaţii pertinente privind clienţii o constituie registrele întocmite de

organisme specializate, care privesc anumite caracteristici ale întreprinderi lor.

Urmărirea şi controlul clienţilor, deşi determină o activitate laborioasă, sunt

indispensabile unei gestiuni sănătoase a clienţilor. Ca şi în cazul gestiunii stocurilor se poate

utiliza metoda ABC de urmărire a clienţilor, după care aceştia se clasifică în:

-grupa A, clienţi foarte importanţi, reprezentând circa 60% din soldul total al clienţilor şi

circa 10% din numărul lor;

-grupa B, clienţi importanţi (30%/30% );

-grupa C, clienţi de mică importanţă ( 10%/60%).

1.3.3. Riscul agentului economic în acordarea creditului clientului

În cadrul economiei cu un mediu concurenţial, orice întreprindere urmăreşte consolidarea

poziţiei sale şi păstrarea unui loc important pe piaţa unde-şi desface produsele. Acest lucru

necesită o serie de acţiuni din partea agentului economic, cum ar fi: desfacerea unor produse de

calitate, practicarea unui preţ concurenţial şi nu în ultimul rând prin facilităţi pe care la acordă

clienţilor. Cele mai importante facilităţi sunt vânzările pe credit şi condiţiile de acordare a acestui

credit. Deci, politica de credite a unei întreprinderi joacă un rol important în dezvoltarea ei, ea

urmărind sporirea cifrei de afaceri, creditul acordat clienţilor fiind o investiţie pe termen scurt.

Creditul comercial este de creditul pe care şi-l acordă direct participanţii la relaţiile

contractuale, fără intervenţia unei verigi intermediare. Acesta este acordat de către furnizor

cumpărătorului, pe perioada de la livrarea mărfurilor şi până la încasarea contravalorii lor. Este

un credit pe termen scurt, care variază de la câteva zile până la 90 de zile, în conformitate cu

clauzele contractuale. Acest credit nu este purtător de dobândă.

Acordarea unui credit comercial implică totuşi o serie de neajunsuri pentru furnizor,

deoarece acordarea acestui tip de credit presupune un efort financiar din partea lui, deoarece pe

perioada cât a acordat împrumutul, el este nevoit să refinanţeze de cele mai multe ori de la bancă

şi deci, să plătească dobânda. Însă, în general, aproape toate întreprinderile care acordă credite

comerciale sunt la rândul lor debitori în relaţiile cu alte întreprinderi, aşa încât pasivele în bilanţ

la contul „Furnizori” tind să se echilibreze cu activele din bilanţ existente la conturile „Clienţi”.

Ca orice contract, trebuie să existe cel puţin două părţi, condiţiile creditului negociindu-se

deci între furnizor şi client. Ele sunt influenţate în principal de situaţia furnizorului, şi anume:

-poziţia pe care o ocupă pe piaţă ( ocupă deja un loc important şi are o clientelă

numeroasă sau este nou apărut pe piaţă şi este în curs de a-şi consolida clientela);

-produsele pe care le desface ( sunt produse căutate de clienţi; produse mai vechi a căror

cerere este în scădere; produse noi, încă necunoscute pe piaţă);

-situaţia financiară ( are capitaluri disponibile suficiente sau nu).

De exemplu, un client cu o situaţie financiară bună şi care solicită o cantitate mare de

produse poate obţine credit în condiţii mai bune decât alţii.

Creditul comercial prezintă şi unele avantaje:

-pentru beneficiar, principalul avantaj este că poate folosi materialele fără a plăti, acest

credit reprezentând o sursă de capital circulant;

-pentru furnizor , livrarea de mărfuri, în schimbul permisiunii unei plăţi viitoare este

avantajoasă deoarece reduce cheltuielile de depozitare şi poate fi folosit ca mijloc promoţional

pentru a atrage clienţii.

In ceea ce priveşte dezavantajele, acestea îşi au izvorul în aşa numitul „blocaj financiar”,

principalul neajuns cu care se confruntă economia românească, fenomen întâlnit din ce în ce mai

des. Principalul „izvor” al blocajului financiar îl constituie întârzierea efectuării plăţilor, a

achitării furnizorilor de către clienţi afectând buna funcţionare a economiei. Orice întârziere din

partea clienţilor creează dificultăţi serioase furnizorilor, care pot fi aduşi în pragul falimentului.

În ultimii ani s-a constatat o dublare a acestui tip de risc, cauzele principale fiind:

conjunctura, accelerarea ciclurilor, multiplicarea plăţilor, presiunea concurenţială şi nu în ultimul

rând neglijenţa şi lipsa de rigoare faţă de debitori.

Deşi riscul-client este o problemă reală cu care se confruntă toate unităţile economice

indiferent de mărime (mici, mijlocii, mari) şi indiferent de zona geografică în care se află,

această problemă nu este specifică numai ţărilor aflate in tranziţie, ci ea se întâlneşte şi în ţările

dezvoltate. Totuşi cele mai expuse sunt întreprinderile mici şi mijlocii, deoarece datorită

dependenţei lor de întreprinderile mari, ele nu îşi pot permite să refuze afaceri din cauza

termenelor de plată care le sunt solicitate de clienţi, ele fiind puse în faţa unor termene lungi de

plată.

În cazul în care un client este în imposibilitatea de plată, atunci întreprinderea creditoare

trebuie să-şi mărească vânzările pentru a atenua impactul fără costuri reziduale şi fără pagube.

Din alt punct de vedere, şi anume al performanţelor, creditul măreşte totalul bilanţului, reduce

viteza de rotaţie a activelor şi sporeşte necesităţile de fond de rulment pentru exploatare.

În faţa problemei creditului client, întreprinderile dispun de o serie de instrumente

(creditul managerial), care au misiunea de a gestiona riscurile client, astfel încât să se permită:

creşterea vânzărilor cu costurile şi cu riscurile cele mai mici, luarea deciziilor de acordare a

creditului, urmărirea riscurilor, recuperarea şi contenciosul.

Acordarea creditului-client se face în funcţie de calitatea clienţilor, de gradul de

dependenţă al acestora faţă de creditor, de poziţia concurenţială, de strategiile concurenţilor.

CAPITOLUL II

CONTABILITATEA RELAŢIILOR CU FURNIZORII

2.1. Contabilitatea angajării relaţiilor cu furnizorii interni

Datoriile comerciale create în cadrul relaţiilor de decontare cu furnizorii pentru

aprovizionările de bunuri materiale, lucrări şi servicii se delimitează patrimoniul sub forma

furnizorilor efectele de plată şi avansurile acordate furnizorilor.

Datoriile faţă de furnizori sunt datorii din exploatare ce apar ca urmare a derulării

operaţiilor de aprovizionare a unităţilor patrimoniale cu cele necesare în vederea desfăşurării în

bune condiţii a activităţilor lor. Obligaţiile unităţilor patrimoniale faţă de furnizorii lor, se ridică

la nivelul valorii bunurilor, lucrărilor şi serviciilor primite, inclusiv cota TVA aferentă. Cu alte

cuvinte, valoarea de înscriere a datoriei intrate în patrimoniu este valoarea ei nominală de

rambursare.

În contabilitate se înregistrează doar datoriile certe faţă de furnizori. Datoria devine certă

în momentul transferului de proprietate pentru bunuri, respectiv în momentul realizării lor pentru

lucrări şi servicii.

Factura este documentul de bază utilizat pentru consemnarea transferului de proprietate

sau a realizării lucrărilor şi serviciilor. Ea este totodată documentul ce stă la baza înregistrării în

contabilitatea celor doi parteneri comerciali, incluzând şi specificaţii privind TVA colectată sau

deductibilă.

Pentru reflectarea datoriilor faţă de furnizori se utilizează conturile 401”Furnizori”, 404

„Furnizori de imobilizări”.

Contul 401”Furnizori” ref1ectă datoria agentului economic ca urmare a primirii de

materii prime şi materiale, obiecte de inventar, animale şi păsări, mărfuri sau ca urmare a

lucrărilor şi serviciilor executate pentru activitatea de exploatare de diferiţi terţi. Acest cont ţine

evidenţa atât cu furnizorii interni cât şi cu cei externi.

Pentru reflectarea relaţiilor cu furnizorii de imobilizări corporale sau necorporale se

utilizează un cont distinct şi anume contul 404 „ Furnizori de imobilizări”.

După părerea unor specialişti exprimată în literatura de specialitate¹, nu este necesară

utilizarea a două conturi pentru furnizori, unul pentru cumpărări de bunuri, lucrări şi servicii

destinate activităţii de exploatare şi altul pentru cumpărări de imobilizări. Doar faptul că

achiziţionarea de imobilizări nu se referă direct şi nemijlocit la activitatea de exploatare, nu ar

justifica suficient ideea reflectării distincte a obligaţiilor provenite din aceste operaţiuni.

Datorită decalajului care există uneori între livrările făcute de furnizori şi facturare, apare

ca necesară regularizarea datoriilor şi înregistrarea intrării în patrimoniu a bunurilor.

__________________________

¹ Contabilitatea financiară în noul sistem contabil Vol. II Mihai Epuran pag. 23

Astfel, bunurile recepţionate de furnizori şi pentru care nu a sosit încă factura, se

evidenţiază în corespondenţă cu contul 408 „Furnizori-facturi nesosite” reflectându-se astfel

datoria reală faţă de terţi .Acest cont ţine evidenţa bunurilor sosite fără factură, inclusiv TVA

aferentă şi a căror valoare este suficient de bine cunoscută. De asemenea ţine şi evidenţa

lucrărilor terminate şi a serviciilor prestate de furnizori şi nefacturate.

În anumite situaţii, stabilite de regulă prin contracte, clientul acordă furnizorului avansuri

sau aconturi băneşti, în vederea livrării unor bunuri sau servicii, iar în aceste cazuri se constituie

o creanţă dată de furnizor, adică acesta devine debitor.

Avansurile reprezintă sume achitate cu anticipaţie furnizorilor de către unităţile

patrimoniale, înaintea execuţiei unei comenzi, deci pentru bunuri, lucrări sau servicii ce urmează

a se primi ulterior.

Aconturile reprezintă sumele achitate cu anticipaţie furnizorilor de către unităţile

patrimoniale ca urmare a executării parţiale de către furnizor a comenzilor, deci pentru lucrări

sau serie de lucrări deja începute.

O situaţie asemănătoare se întâlneşte şi în cazul în care clientului i se facturează, adică

primeşte odată cu bunurile cumpărate, şi ambalajele care circu1ă pe principiul restituirii, cum ar

fi sticlele, borcanele, navetele, butoaiele, etc.

Ambalajele primite din moment ce au fost facturate, se înregistrează ca o creanţă pe care

clientul o poate recupera prin restituirea lor, iar pe această cale se diminuează totodată şi datoria

faţă de furnizor. Contabilitatea creanţelor întreprinderii faţă de terţi pentru avansurile sau

aconturile acordate furnizorilor şi din ambalajele de restituit se ţine cu ajutorul contului 409

„Furnizori-debitori”.

Faptul că este un cont de creanţe, de activ, rezultă din denumirea sa, precum şi din ultima

cifră a simbolului, 9, de unde reiese că făcând parte dintr-o grupă de conturi de pasiv primeşte o

funcţie de activ.

Documentul ce reflectă datoria faţă de furnizori ce se naşte din operaţiuni de

aprovizionare cu bunuri, lucrări şi servicii este factura.

2.2. Reduceri de preţuri acordate de furnizori

În practică se întâlnesc adesea situaţii în care furnizorul acordă la valoarea rezultată din

aplicarea preţului sau tarifului negociat o serie de reduceri.

Reducerile afectează atât vânzările cât şi cumpărările, în funcţie de poziţia pe care

agentul economic o are de o parte sau de cealaltă parte a "tejghelei comerciale”.

Se disting următoarele tipuri de reduceri:

-reduceri cu caracter comercial;

-reduceri cu caracter financiar.

În ţările vest europene se practică trei feluri de reduceri de preţuri pentru care au fost

consacrate conotaţii adecvate adică: rabat, remiză respectiv risturn care mai este cunoscut şi sub

denumirea de reducerea anuală sau reducere globală.

Rabaturile reprezintă reduceri excepţionale de preţ pe care poate să le acorde furnizorul

clientului său atunci când se constată defecte de calitate sau abateri de la standarde la bunuri ce

fac obiectul tranzacţiei, ori atunci când i s-a livrat clientului marfa necomandată. Pentru a aplana

ivirea unor conflicte cu acest client, şi pentru continuarea relaţiilor contractuale cu clientul,

furnizorul va diminua preţul de vânzare cuvenit în prealabil cu o cotă numită rabat.

Rabatul comercial se calculează cu diferite ocazii:

-vânzarea produselor la sfârşit de serie pentru a reduce stocurile de produse vechi;

-vânzări aniversare;

-vânzări promoţionale, cu ocazia lansării pe piaţă a produselor noi.

Remizele reprezintă reduceri practicate în mod obişnuit asupra preţului curent de vânzare,

luându-se în considerare volumul vânzărilor sau calitatea clientului (se ţine cont de poziţia

preferenţială a unui anumit cumpărător în clientela întreprinderii). Remizele se calculează prin

aplicarea unei cote procentuale asupra preţului curent de vânzare.

După modul de calcul, remiza este de două feluri:

-remiză simplă;

-remiza compusa.

Risturnurile sunt reduceri de preţ calculate asupra ansamblului de operaţii efectuate cu un

acelaşi terţ, în timpul unei perioade determinate, pentru a recompensa fidelitatea clientului faţă

de produsele vânzătorului. Cota de risturn poate fi calculată în formă progresivă.

Reducerile comerciale amintite anterior nu se înregistrează în contabilitate, dacă sunt

acordate în momentul facturării. Astfel, se va înregistra în contabilitate la creanţe din vânzări

(respectiv datorii din cumpărări) doar valoarea netă comercială rezultată ca urmare a aplicării

acestor reduceri.

În situaţia în care reducerile comerciale se acordă ulterior după ce a avut loc livrarea

mărfurilor şi expedierea facturii, acestea sunt înscrise în facturi de reducere sau note de credit.

În aceste cazuri, reducerile trebuie contabilizate, deoarece modifică nivelul facturii

iniţiale. Înregistrarea acestora se face prin debitul contului 401 „Furnizori” şi creditul contului

371 „Mărfuri” cu valoarea reducerilor cu caracter comercial şi stornarea TVA deductibilă.

Risturnu1 necesită o înregistrare puţin deosebită deoarece reprezintă o reducere care se

acordă, de regulă, la sfârşitul anului, pentru întreaga cantitate din sortimentul cumpărat în decurs

de un an. Ori, până la sfârşitul anului, bunurile cumpărate au fost consumate sau vândute, deci au

fost cuprinse în cheltuieli.

În acest caz nu mai poate fi vorba de rectificarea costurilor bunurilor, care nici nu se mai

găsesc în gestiune, ci de rectificarea conturilor de cheltuieli în care au fost incluse bunurile, după

natura lor.

Se creditează contul 401 „Furnizori” şi se debitează contul 607 „Cheltuieli privind

mărfurile”.

În cazul în care evidenţa stocurilor se ţine prin inventar intermitent reducerile primite de

orice fel, rabat, remiză, risturn, necesită rectificarea datoriei faţă de furnizor şi odată cu aceasta

rectificarea conturilor de cheltuieli, în care au fost înregistrate cumpărările şi proporţional cu

acestea se rectifică şi TVA-ul.

Rezultă că în aceste cazuri reducerile de orice fel se înregistrează prin acelaşi tip de

formule contabile care este specific risturnurilor primite, în cazul inventarului permanent.

De menţionat că reducerile nu se acordă automat, ci ele trebuie să fie convenite între părţi

şi stipulate ca şi clauze contractuale.

Reducerile cu caracter financiar se prezintă sub forma sconturilor de decontare şi constau

în reducerile acordate clienţilor care îşi achită cumpărăturile înaintea termenului normal de

exigibilitate.

Scontul de decontare se calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra valorii

facturii la preţul curent sau asupra valorii nete comerciale în cazul în care s-au acordat şi reduceri

comerciale. Fie că apar în factura iniţială, fie că fac obiectul unei facturi ulterioare de reducere,

sconturile de decontare se înregistrează în contabilitate astfel :

-sub formă de cheltuială financiară în contabilitatea, furnizorului;

-sub formă de venituri financiare în contabilitatea clientului.

Justificarea este următoarea:

-furnizorul care a acordat această reducere înregistrează o cheltuială, dar îşi încasează

creanţa faţă de clienţi cu una sau mai multe luni mai devreme. Scontul de decontare acordat de

furnizor reprezintă, deci, costul financiar al procurării acestor fonduri mai devreme.

-clientul care beneficiază de această reducere, pentru că plăteşte înainte ca angajamentul

său financiar să fi devenit scadent, înregistrează un venit. Scontul de decontare este pentru client

randamentul financiar al plasării fondurilor sale. În ceea ce priveşte metodologia de calcul,

menţionăm faptul că procentele sau sumele absolute a1e fiecărei categorii de reducere se aplică

asupra „netului anterior”. În cadrul reducerilor comerciale mai întâi se operează rabaturile şi apoi

remizele.

2.3. Contabilitatea decontării relaţiilor cu furnizorii interni

Stingerea datoriei faţă de furnizori se efectuează prin achitarea contravalorii datoriilor cu

numerar, documentu1 utilizat fiind chitanţa, fie prin operaţiuni de decontare fără numerar,

documentele utilizate în acest caz fiind: filă CEC, dispoziţie de plată, dispoziţie de încasare, sau

prin efecte comercia1e.

Reflectarea datoriilor este necesară întrucât decontarea, respectiv achitarea datoriilor se

realizează, în principiu, în cea mai mare parte, prin intermediul unităţii bancare, ulterior

desfăşurării operaţiunilor economice de aprovizionare.

2.3.1. Contabilitatea operaţiilor de decontare cu furnizorii fără numerar

Formele şi instrumentele de decontare fără numerar sunt:

-acceptare;

-compensare;

-acreditivul.

Operaţiile de decontare fără numerar au o pondere mare în totalul plăţilor unei societăţi

datorită avantajelor pe care le oferă.

Operaţiile de plăţi prin acceptare se pot efectua fie din iniţiativa clientului, fie din

iniţiativa furnizorului, şi se pot folosi diferite instrumente de plată.

2.3.1.1. Contabilitatea decontării prin acceptare din iniţiativa clientului

cu ordin de plată

În acest caz, furnizorul remite direct clientului -împreună cu marfa sau separat ordin de

plată, pa care îl completează la toate rubricile mai puţin cele referitoare la numărul şi data

recepţiei.

Clientul, după recepţia mărfurilor, completează cele trei exemplare ale ordinului de plată,

îl semnează pentru acceptarea părţii şi îl depune la banca sa. Banca clientului verifică legalitatea

operaţiei, restituie un exemplar clientului, şi după înregistrarea documentului în contul acestuia,

remite un exemplar din ordinul de plată la banca furnizorului.

Clientul poate efectua decontarea din mijloace băneşti existente în contul curent, din

limită de creditare la contul curent, sau din credite acordate separat în conturi de credite.

2.3.1.2. Contabilitatea decontării prin acceptare din iniţiativa clientului,

prin plăţi scadente (la anumite termene)

Livrările de mărfuri şi prestările de servicii au o frecvenţă mai mare şi sunt de valori

relativ constante se pot deconta prin părţi scadente folosindu-se ordinul de plată. Pentru

efectuarea decontărilor, plătitorul (clientul) depune la bancă, fie anticipat, fie la termenele de

plată convenite, câte un ordin de plată pentru suma stabilită a se vira periodic, pe baza căreia se

efectuează decontarea.

Fluxul informaţional contabil al decontărilor prin plăţi scadenţare este asemănător cu cel

prezentat pentru decontări prin ordin de plată, deosebindu-se numai prin aceea că intervine

contul 409 „Furnizori-debitori” in contabilitatea clientului.

2.3.1.3. Contabilitatea decontării prin acceptare la cererea furnizorului

Pentru efectuarea plăţilor la cererea furnizorului se poate utiliza ca instrument de

decontare dispoziţia de încasare. Dispoziţia de încasare este instrumentul de trezorerie emis de

titularul unui cont (creditorul) prin care cere băncii sale să transmită documentul la banca unde

debitorul (datornicul) îşi are contul, în vederea acceptării şi achitării prin virare a unei sume de

bani pentru bunuri, servicii sau alte prestanţe executate.

Pentru mărfurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate a căror valoare se

decontează prin bancă, furnizorul emite dispoziţia de încasare care, împreună cu factura, serveşte

ca document de decontare, de însoţire a mărfurilor pe timpul transportului, document de recepţie,

gestiune şi înregistrare în contabilitate.

În cazul folosirii acestui instrument de decontare, se observă că iniţiativa aparţine

furnizorului şi ca urmare fluxul documentelor de decontare porneşte de la furnizor spre client şi

se reîntoarce la furnizor, prin băncile celor două unităţi.

2.3.1.4. Contabilitatea decontării prin compensare

Compensarea ca formă de decontare, constă în compensarea reciprocă între doi parteneri

a drepturilor de creanţă cu obligaţiile acestora, prin primirea în schimb de către furnizor de la

cumpărător a unor mărfuri. prin această formă de decontare se asigură creşterea operativităţii

rezolvării actelor de încasări şi plăţi, reducerea volumului banilor din conturile de la bancă,

înlăturarea blocajului financiar.

Înregistrarea în contabilitate a încasărilor prin compensaţie.

2.3.2. Contabilitatea operaţiilor de decontare cu furnizorii prin efecte

comerciale

În economia de piaţă, alături de folosirea ca instrument de decontare (plată-încasare) a

ordinului de plată, dispoziţiei de încasare şi a cecurilor de decontare se utilizează aşa numitele

efecte comerciale.

Efectele comerciale definesc, în general, cambiile, biletele de ordin, cecuri1e şi alte titluri

de valoare care se folosesc în relaţiile comerciale de vânzare-cumpărare şi în relaţiile de credit.

Caracteristici şi funcţii ale efectelor comerciale

Între instrumentele de decontare, efectele comerciale vor interveni tot mai mult, dat fiind

funcţia lor de a facilita vânzările pe credit, funcţie foarte importantă în condiţiile lipsei de capital

şi a disponibilităţilor imediate pentru efectuarea plăţilor.

Decontarea obligaţiilor din relaţiile cu terţii, poate fi făcută şi cu ajutorul efectelor

comerciale, numite şi „titluri de credit” şi cunoscute în legislaţie şi practica comercială sub forma

de cambie, bilet la ordin, cecul şi alte titluri. Acestea sunt înscrisuri solemne, care, bazate pe

conţinutul textului, sunt operante fără a fi necesară completarea lor cu alte date sau documente.

Cambia este înscrisul solemn prin care o persoană (trăgătorul) dă ordin altei persoane

(trasul) să plătească, la scadenţă unei a treia persoane (beneficiarul) o sumă determinată de bani.

3

Beneficiar

2 1

Tras Trăgător

(acceptă)

Cambia poate fi trasă la vedere, la un anumit timp de la vedere, la un timp da la data

emisiunii, la o zi fixă.

Cambia fără precizarea scadenţei este socotită plătibilă la vedere.

Ea poate fi trasă asupra trăgătorului însuşi sau în contul unui terţ. Într-o cambie la vedere

sau la un anumit timp de la vedere, trăgătorul poate stipula că suma va fi producătoare de

dobândă, aceasta fiind indicată în cambie. Dobânda curge de la data emiterii cambiei.

Cambia este transmisibilă printr-un gir necondiţionat, prin care se transmit toate

drepturile izvorâte din cambie, trăgătorul răspunzând de acceptarea şi de plata cambiei.

Biletul da ordin este un înscris solemn ce se deosebeşte de cambie prin aceea că la acesta

nu participă trasul şi nu este nevoie de acceptare. În biletul da ordin, trăgătorul ţi trasul se

contopesc în persoana emitentului şi ca urmare nu mai este nevoie de acceptare.

Spre deosebire de cambie, la biletul le ordin lipseşte numele trasului iar în locul

semnăturii trăgătorului este semnătura emitentului. Emitentul unui bilet la ordin are aceleaşi

obligaţii ca trasul unei cambii .

Cambia este iniţiată de furnizor şi constituie o invitaţie pe care o adresează clientului de a

plăti o sumă.

Biletul la ordin este emis de client şi constituie un angajament de plată al acestuia faţă de

creditor.

Cecul este un înscris solemn prin care o persoană - fizică sau juridică - numită trăgător,

dă ordin unei a doua persoane, numită tras, să plătească o sumă de bani unei a treia persoane,

numită beneficiar, care poate fi chiar trăgătorul. În România, cecul nu poate fi tras decât asupra

unei bănci şi nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil la tras, asupra căruia are

dreptul de a dispune prin cec.

Deosebirile principale între cec şi cambie constau în aceea că cecul poate fi la purtător,

ceea ce la cambie îi atrage nulitatea, cecul nu trebuie acceptat, scadenţa cecului este la vedere.

Regimul financiar al emiterii şi circulaţiei, al vânzării şi cumpărării, al scontării şi lichidării

efectuate comerciale se aşează pe reguli severe, care sunt riguros reglementate.

În gestiunea unităţilor patrimoniale, efectele comerciale intervin:

-fie în relaţiile cu furnizorii, pentru stingerea obligaţiilor faţă de aceştia generate de

bunurile sau serviciile primite, prin emiterea sau acceptarea în calitate de tras a unor efecte;

-fie în relaţiile cu clienţii, la livrări de mărfuri, produse, prestaţii şi alte servicii unde în

schimbul drepturilor de creanţă se pot primi în calitate de beneficiar diferite efecte comerciale.

Acestea sunt păstrate în portofoliul de valori până la scadenţă, când sunt depuse spre încasare,

sau pot fi utilizate şi înaintea termenului scadent pentru efectuarea unor plăţi, ori pentru

obţinerea de lichidităţi prin scontarea lor. Efectele comerciale se clasifică în efecte de plătit,

adică bilete la ordin emise de client, adică acceptate de furnizor şi efecte de încasat.

Pe lângă funcţiile lor de instrumente de plată, efectele comerciale constituie şi

instrumente de credit, plata amânându-se la o dată ulterioară. Pe traseul parcurs de efectele

comerciale în gestiunea unităţilor patrimoniale se delimitează două segmente funcţionale:

-segmentul descris de funcţia de credit comercial al efectelor comerciale, pe intervalul de

la primirea (acceptarea) lor până la decontare.

-segmentul descris de funcţia de instrument de trezorerie, pe intervalul de la depunerea

spre încasare sau spre scontare până la încasare: de folosire ca mijloc de plată sau de

compensare.

Decontările prin intermediul efectelor de comerţ prezintă anumite avantaje, cum sunt:

-transformarea în disponibilităţi băneşti (lichidităţi) prin vânzarea la bancă a efectului de

comerţ, în care caz banca preia dreptul de creanţă faţă de clienţi, devenind la rândul ei

proprietară, a efectului pe care îl va încasa la scadenţă;

-valorificarea la bursă a efectelor de comerţ (sub forma hârtiilor de valoare), respectiv

încasarea unei creanţe, prin aşteptarea momentelor mai favorabile în operaţiile de bursă.

Dat fiind cele două funcţii ale efectelor comerciale, funcţia de credit comercial, în

relaţiile cu terţii, şi funcţia de trezorerie, pentru contabilitatea efectelor comerciale sunt create

conturi atât în clasa de terţi cât şi în clasa conturilor de trezorerie.

Pentru departajarea informaţiilor privind datoriile pe credit cambial, în vederea unor

analize complexe, în funcţie de natura activelor cumpărate, în contabilitate sunt utilizate două

conturi pentru creditul comercial preluat ( obligaţii):

Contul 403 „Efecte de plătit”

405 „Efecte de plătit pentru imobilizări”

Contul 403 „Efecte de plătit” ţine evidenţa obligaţiilor de plată stabilite pe bază de efecte

comerciale (bilete la ordin, cambie, etc. ) emise de client, acceptate de furnizor, pentru cumpărări

de bunuri şi servicii.

Contul 405 „Efecte de plătit pentru imobilizări” este cont de datorii, provenind din

cumpărări de imobilizări, datorii pentru care au fost emise efecte comerciale acceptate de

furnizor.

Fiind conturi de pasiv aceste două conturi se creditează cu valoarea efectelor comerciale

emise de client (care au fost acceptate de furnizor).

Contabilitatea decontării relaţiilor cu furnizorii prin andosarea efectelor comerciale

Andosarea unui efect comercial constă în transferarea în favoarea unei terţe persoane, de

regulă un furnizor, a dreptului de creanţă deţinut la beneficiar al acelui efect pentru decontarea

completă sau parţială a unor obligaţii (datorii).

Prin andosare, beneficiarul cambiei transferă deci drepturile sale în favoarea furnizoru1ui

pentru a lichida pe această cale datoria sa faţă de acesta. În acest scop, cambia este scoasă din

portofoliul de valori de către clientul care o deţine, este andosată cu menţiunea prin care indică

noul beneficiar în persoana furnizorului şi o predă acestuia.

Operaţia de andosare se înregistrează astfel:

În contabilitatea clientului

%

=

413 „Efecte de primit”

401 „Furnizori”

666 „Cheltuieli cu dobânzile”

Operaţii privind reînnoirea efectelor comerciale

În decontarea efectelor comerciale pot interveni unele scurt-circuite determinate de

dificultăţile de trezorerie ale plătitorilor (nu au capacitate de plată). Pentru a depăşi această

situaţie, trasul ( clientul) are posibilitatea să ceară anularea şi înlocuirea efectului iniţial printr-un

efect nou, cu o scadenţă mai îndepărtată, să ceară amânarea termenului de decontări a efectului

existent sau într-o formă tacită nu cere reportarea scadenţei care, în fapt, devine operabilă.

În cazul reînnoirii efectelor comerciale de primit în contabilitate intervin următoarele

operaţii :

In contabilitatea trasului

Anularea efectului iniţial la valoare nominală.

403 „Efecte de plată” = 401 „Furnizori”

Crearea noului efect, la valoarea nominală a vechiului efect, anulat, plus cheltuielile şi

dobânzile de întârziere.

% = 401 „Furnizori”

403 „Efecte de plată”

668 „Alte cheltuieli financiare”

2.4. Contabilitatea relaţiilor cu furnizorii externi

Contabilitatea datoriilor din cumpărări şi bunuri şi servicii de la furnizorii externi se ţine

cu ajutorul unor conturi analitice distincte, deschise în cadrul contului sintetic 401”Furnizori”

În regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii se menţionează că este necesară

deschiderea a două serii de conturi analitice, una pentru furnizorii interni şi alta pentru furnizorii

externi, tocmai datorită operaţiilor specifice privind datoriile în devize, precum şi obţinerea unor

informaţii contabile, necesare unor analize complexe.

Corespondenţa contabilă a contului 401 „Furnizori” este în general aceeaşi ca şi în cazul

cumpărărilor de la furnizorii interni, cu deosebirea că apar şi unele înregistrări specifice privind

diferenţele de curs valutar şi diferenţele de conversie.

Adică datoriile din cumpărări se înregistrează pe baza facturilor primite de furnizorii

externi, în care bunurile şi serviciile cumpărate sunt exprimate valoric în devize. În contabilitatea

unităţilor economice, evaluarea şi înregistrarea trebuie să se facă în moneda naţională, adică in

lei la cursul de schimb în vigoare la data efectuării tranzacţiei.

Cursul valutar poate să oscileze de la o zi la alta şi de aceea la data achitării datoriilor pot

să apară diferenţe de curs, favorabile în cazul în care cursu1 leului creşte şi nefavorabile când

cursul leului scade. Diferenţele de curs valutar intre data înregistrării datoriei şi cea a plăţii se

înregistrează ca şi cheltuieli sau venituri financiare, după cum diferenţele de curs valutar sunt

favorabile sau nefavorabile. La data închiderii conturilor, datoriile în devize neachitate vor fi

regularizate în funcţie de cursul valutar al ultimei zile a exerciţiului financiar, utilizând conturile:

„Diferenţe de conversie – activ” pentru diferenţele nefavorabile în situaţia creşterii

cursului valutar sau

„Diferenţe de conversie – pasiv” pentru diferenţele favorabile în situaţia scăderii cursului

valutar.

Prin utilizarea acestor conturi se realizează imaginea fidelă în bilanţ a creanţelor şi

datoriilor exprimate în devize şi rămase neîncasate, respectiv neachitate până la sfârşitul anului.

Diferenţa de curs valutar va deveni certă cu ocazia finalizării acestor operaţii de încasare,

respectiv plată şi abia atunci vor afecta cheltuielile sau veniturile financiare (contul 665

„Cheltuieli din diferenţe de cure valutar” şi 765 „Venituri din diferenţe de curs valutar”).

CAPITOLUL III

CONTABILITATEA RELAŢIILOR CU CLIENŢII

3.1.Contabilitatea angajării relaţiilor cu clienţii

Cea mai mare parte a creanţelor agenţilor economici sunt legate direct de exploatare,

adică de acel domeniu care face obiectul principal al funcţionării lor. Creanţele faţă de clienţi

rezultă ca urmare a vânzării pe credit a bunurilor materiale, respectiv realizării lucrărilor sau

serviciilor care fac obiectul activităţii întreprinderii şi au în contrapartidă venituri din exploatare.

În cadrul acestei forme de vânzare, decontarea dintre întreprindere şi client intervine ulterior.

Creanţele întreprinderii faţă de clienţii săi îşi au izvorul in schimbul de consimţământ

concretizat într-o comandă fermă din partea clientului şi producător sau având ca bază

contractele încheiat.

Creanţele devin certe, în momentul transferului de proprietate pentru vânzări şi în

momentul realizării lor pentru lucrări şi servicii. Transferul de proprietate se produce în

momentul livrării bunurilor. Respectiv al realizării lucrurilor sau prestaţiilor de servicii moment

care, în practică corespunde cu facturarea.

Creanţele din vânzări de bunuri şi servicii au o structură variată în funcţie de natura

creditelor acordate de furnizori cu ocazia vânzării, precum şi în funcţie de exigibilitatea lor.

Distingem astfel creanţe din vânzări pe credit comercial şi din vânzări pe credit cambial.

De asemenea se disting creanţe neexigibile şi creanţe ale căror termen de exigibilitate a expirat

(neâncasate la termen).

În mod special mai pot să apară şi datorii din relaţiile cu cumpărătorii.

Vânzările pe credit comercial se pot face atât partenerilor interni, cât şi celor externi. De

aceea în instrucţiunile în vigoare se menţionează că este necesar să se conducă două serii de

conturi analitice, în cadrul contului 411 „Clienţi”: o serie pentru clienţii interni şi alta pentru cei

externi.

La baza înregistrărilor, în ambele cazuri, stau facturile furnizorilor, cu deosebirea că în

cele privind clienţii externi evaluarea bunurilor şi a serviciilor se face in devize. De asemenea

este de menţionat faptul că în facturile privind clienţii externi nu se cuprinde TVA, livrările la

export fiind scutite.

Pe baza facturii, creanţele se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare in

patrimoniu care corespunde cu valoarea nominală, adică cu totalul de plată (valoarea în preţ sau

tarif redus plus TVA).

Creanţele în devize se înregistrează în contabilitate în lei, la cursul de schimb în vigoare

la data efectuării operaţiilor. Diferenţele de curs valutar, între data înregistrării creanţelor în

devize şi data încasării lor, se înregistrează ca şi venituri sau cheltuieli financiare, după cum

diferenţele sunt favorabile sau nefavorabile. În ceea ce priveşte valoarea din bilanţ, creanţele vor

figura la valoarea lor din contabilitate, adică la valoarea lor nominală, însă, aplicând principiul

prudenţei, se va constitui un provizion pentru deprecierea creanţelor-clienţi (contul 491

„Provizioane pentru deprecierea creanţelor- clienţi”) în situaţia în care se prevede o pierdere

posibilă. În ceea ce priveşte creanţele în devize, la sfârşitul exerciţiului se vor înregistra

diferenţele de curs valutar dintre valoarea la data intrării creanţelor şi valoarea acestora la cursul

ultimei zile a exerciţiului, utilizând conturile:

476 „Diferenţe de conversie activ” pentru diferenţele nefavorabile

477 „Diferenţe de conversie pasiv” pentru cele favorabile

La începutul exerciţiului următor se reiau (anulează) aceste înregistrări printr-o formulă

contabilă inversă.

Ca şi în cazul datoriilor faţă de furnizori creanţele unei întreprinderi faţă de clienţii săi se

disociază in două elemente patrimoniale, şi anume:

-dacă vânzarea de bunuri şi servicii unui beneficiar se face pe baza unei simple facturi, în

care se precizează termenul de plată, creanţa se ref1ectă cu ajutorul contului 411 „Clienţi”.

-dacă întreprinderea solicită şi beneficiarul acceptă decontarea pe baza unor efecte de

comerţ, creanţa se reflectă cu ajutorul contului 413 „Efect de primit”. Pentru reflectarea relaţiilor

de decontare cu clienţii, respectiv a creanţelor din operaţii curente, legale de vânzări de bunuri şi

servicii, asimilate ciclului de exploatare a întreprinderii se utilizează conturile din grupa 411

„Clienţi” şi conturi asimilate.

Astfel, 411”Clienţi” ţine evidenţa decontărilor cu clienţii interni sau externi pentru

produse, semifabricate, materiale, mărfuri, etc. vândute, lucrări executate şi servicii prestate pe

bază de facturi.

Debitarea contului 411 „C1ienţi” poate avea loc cu ocazia vânzărilor în corespondenţă cu

diverse conturi de venituri, în funcţie de natura vânzărilor, precum şi în corespondenţă cu diverse

conturi de venituri, în funcţie de natura vânzărilor, precum şi în corespondenţă cu conturile

privind ambalajele consignate şi TVA. În afară de aceste operaţii economice în debitul contului

411 „C1ienţi” se mai înregistrează creanţele devenite exigibile, după întocmirea facturilor,

precum şi creanţele reactivate.

Prin urmare faţă de clienţi se reflectă la nivelul preţurilor de vânzare a produselor,

mărfurilor , lucrărilor şi serviciilor vândute, inclusiv TVA aferentă producţiei vândute (TVA

colectată).

În mod obişnuit, livrarea este însoţită de factură, dar nu întotdeauna se întâmplă aşa. De

aceea, trebuie făcute eventualele regularizări care să ţină cont de decalajele existente între livrări

şi facturări. Livrările efectuate sau lucrările executate şi serviciile prestate, inclusiv TVA

aferentă, pentru care nu s-au întocmit facturi, dar a căror valoare este bine determinată,

reprezintă venituri ale perioadei în care s-au făcut aceste livrări şi trebuie înregistrate la creanţe

într-un cont distinct 418 „Clienţi-facturi de întocmit”.

Totodată, se calculează şi se înregistrează şi TVA, însă din moment ce creanţa este

neexigibilă şi TVA devine neexigibilă, de natura celei colectate. Creanţele neîncasate în termen

atrag unele daune datorită neintrării acestor valori în circuitul economic a1 furnizorilor.

Unele din aceste creanţe prezintă chiar riscul de a nu putea fi recuperate, încasarea lor

devenind astfel incertă.

Dacă se constată la sfârşitul exerciţiului că anumite creanţe faţă de anumiţi clienţi devin

incerte sau dubioase, adică încasarea lor în parte sau în totalitate este îndoielnică, ţinând cont de

situaţia financiară nesatisfăcătoare a debitorului: acestea se vor transforma din contul 411

„Clienţi” în contul 416 „Clienţi incerţi”. Creanţa se va transfera cu nivelul ei total, deci inclusiv

cu cota de TVA.

Contu1 416 „Clienţi incerţi” tine evidenţa valorilor neîncasate în termen de la clienţii

deveniţi incerţi, dubioşi răi platnici şi în general a celor acţionaţi în justiţie.

Creanţele neîncasate în termen se înregistrează în acest cont cel puţin din două motive

care decurg din principiul fidelităţii contabilităţii şi din cel al prudenţei. Adică, pentru ca situaţia

patrimonială să se reflecte în mod fidel, în contabilitate, s-a considerat că este necesar să fie

delimitate informaţiile privind creanţele din vânzări care prezint un anumit grad de incertitudine,

de cele aflate în termen.

Pe de altă parte, reflectarea în contabilitate a unor active incerte poate să reprezinte

argumentul constituirii provizioanelor pentru deprecierea creanţelor-clienţi, ceea ce decurge din

principiul prudenţei.

Contul 416 „Clienţi incerţi” se creditează cu sumele încasate de la clienţii incerţi şi cu

cele nerecuperabile care se scot din activ, respectiv se includ în pierderi (contul 654 „Pierderi din

creanţe”), dacă există o hotărâre judecătorească în acest sens.

În vederea livrării unor bunuri sau servicii, furnizoru1 poate să beneficieze, pe baza

înţelegerii cu clientul, de avansuri băneşti. În aceste cazuri, furnizorul devine dator faţă de client.

De asemenea furnizorul devine debitor în cazul în care odată cu bunurile livrate

facturează şi ambalajele care circulă pe principiul restituirii, îmbrăcând forma ambalajelor

consignate. Datoria furnizorului este de a accepta ambalajele restituite şi de a micşora creanţa cu

valoarea restituirilor.

Contabilitatea acestor categorii de datorii ale furnizorilor se ţine cu ajutorul contului 419

„Clienţi-creditori”. Faptul că acesta este un cont de datorii rezultă atât din denumirea sa cât şi din

ultima cifră a simbolului, ceea ce semnifică faptul că are o funcţie contabilă inversă faţă de

conturile din grupa din care face parte.

Avansurile primite de la clienţi se înregistrează în creditul contului 419 „Clienţi creditori”

în corespondenţă cu conturile de trezorerie.

Ambalajele consignate (livrate odată cu marfa) se înregistrează în creditul contului 419

„Clienţi-creditori”, de regulă în corespondenţă cu contul 411 „Clienţi”

Datorită unităţii patrimoniale faţă de clienţii săi pentru avansurile sau aconturile încasate

de la aceştia se vor lichida apoi prin decontarea lor, pe seama facturării livrărilor sau prestaţiilor

ulterioare, urmând a se încasa doar diferenţa între nivelul total al facturii şi avansul sau acont

deja primit.

Creanţele nerecuperabile se trec pe pierderi mai puţin TVA, dacă există o hotărâre

judecătorească în acest sens.

Dacă nu există o hotărâre judecătorească prin care clientul a fost declarat insolvabil, sau

alte dovezi din care să rezulte că unitatea a luat toate măsurile pentru recuperarea creanţelor,

întreaga creanţă, inclusiv TVA, se trece pe pierderi printr-o formulă contabilă simplă.

Creanţele scoase din activ se înregistrează într-un cont în afara bilanţului şi se menţin

înregistrate în acest cont atâta timp cât mai există o speranţă de recuperare sau până la împlinirea

termenului de prescriere.

Dacă apare posibilitatea de recuperare, creanţa se reactivează, înregistrându-se ca un

venit din creanţe reactivate astfel:

411 „Clienţi” = 756 „Venituri din creanţe reactivate”

În situaţia în care la scoaterea din activ a fost diminuată TVA, cu ocazia reactivării

creanţei, este necesar să fie reluată şi aceasta în creditul contului 4427 „TVA colectată”

3.2. Contabilitatea decontării relaţiilor cu clienţii

Stingerea creanţelor faţă de clienţi se face prin încasarea contravalorii acestora pe baza

decontărilor cu numerar, fără numerar sau prin efecte comerciale.

Stingerea creanţelor mai poate avea loc uneori ( dar nu este de dorit) prin prescripţii sau

ca urmare a trecerii lor la clienţi incerţi sau litigioşi.

Clienţii devin incerţi în cazul în care creanţele nu s-au încasat în termenul fixat şi există

condiţii care determină lipsa de încredere în solvabilitatea acestor parteneri comerciali (se află în

situaţia de lichidare, succesiune, etc. ).

Clienţii sunt litigioşi în situaţia în care s-a deschis o acţiune-juridică pentru decontarea

creanţelor.

Atunci când operaţiile de vânzare/cumpărare între furnizori şi un client sunt numeroase,

cei doi parteneri ar putea să procedeze lunar la o decontare globală a facturilor care vizează

această perioadă. În acest sens, la sfârşitul lunii, vânzătorul, întocmeşte un centralizator de

facturi care recapitulează toate facturile lunii (inclusiv facturile de reducere): centralizatorul este

emis clientului el fiind atât un instrument de decontare cât şi un mijloc excelent de control.

3.2.1. Contabilitatea decontării relaţiilor cu clienţii cu dispoziţie

de plată

În acest caz furnizorul emite direct clientului împreună cu marfa, sau separat, dispoziţia

de plată, pe care o completează la toate rubricile, mai puţin cele referitoare la numărul şi data

recepţiei.

3.2.2. Contabilitatea decontării relaţiilor cu clienţi prin

efecte comerciale

Efectele comerciale reprezintă titluri de valoare, negociabile pe termen scurt sau imediat,

ce atestă, în cazul relaţiilor cu clienţii, creanţele faţă de aceştia.

Fiind negociabile pot fi cedate, vândute ori transmise. Exemplu: întreprinderea a vândut

produse unui client şi doreşte continuarea în scris a capacităţii de plată a acestuia. În acest caz va

solicita semnarea de către client a unei trate sau va primi sub semnătura acestuia un bilet de

ordin. În continuare aceste efecte pot fi decontate la termenul de scadenţă înscris în cadrul lor,

pot fi scontate imediat la bancă, caz în care banca devine, la rândul său, proprietatea efectului şi

va încasa la scadenţă creanţa de la client, pot fi valorificate ca titluri de valori la burse de valori

sau transferate altei persoane cu dreptul de creanţă.

Operaţie

comercială

Portofoliu

de valori

Mobilizări

Furnizor

Efect comercial

Înainte de scadenţă

Remitere spre scontare

Andosare Remitere la bancă

Încasare directă

La scadenţă

Client

Discutate din punct de vedere financiar, efectele comerciale pot fi tratate ca instrumente

de mobilizare, a datoriilor-creanţelor şi ca instrumente de decontare.

În calitate de instrumente de mobilizare, efectele comerciale reprezintă o modalitate de

transformare a datoriilor-creanţelor în valori negociabile sub forma titlurilor de valoare

disponibile pentru activitatea de trezorerie. Analizate ca instrumente de decontare efectele

comerciale sunt create conturi atât în clasa conturilor, de terţi (contul 413 „Efecte de primit”) cât

şi în clasa conturilor de trezorerie (conturile 5112 „Cecuri de încasat”, contul 5113 „Efecte de

încasat”, contul 5114 „Efecte remise spre scontare”).

Contul 413 „Efecte de primit” are ca obiect evidenţa drepturilor de creanţă stabilite pe

baza efectelor comerciale ( cambii, bilete la ordin, cecuri) acceptate în calitate de beneficiar în

contul drepturilor rezultate din relaţiile cu clienţii.

Efectele comerciale acceptate în calitate de beneficiar al acestora şi depuse în portofoliul

de valori organizat la serviciul Financiar al întreprinderii sunt evidenţiate şi ordonate în cadrul

contului 413 „Efecte de primit” pe termene scadente şi titulari plătitori (tras). La scadenţă şi

înainte, efectele comerciale îşi activează funcţia de instrumente de trezorerie şi ca urmare

evidenţa lor este preluată, pe acest parcurs, de conturile din clasa 5 „Conturi de trezorerie”.

Contul 511 „ Valori de încasat” este destinat să înregistreze efectele comerciale depuse

spre încasare la scadenţă sau remise spre scontare, precum şi cecurile de decontare, cu sau fără

limită de sumă, predate la bancă spre încasare, până în momentul în care contravaloarea lor se

încasează în conturile curente de la bancă.

Acest cont se desfăşoară în conturi sintetice de gradul II astfel:

Contul 5112 „Cecuri de încasat”

Contul 5113 „Efecte de încasat”

Contul 5114 „Efecte remise spre scontare”

Întrucât S.C. FARES S.A. utilizează efecte comerciale – cecuri - în decontarea relaţiilor

cu clienţii prezentăm următoarele exemple:

Efectele comerciale circulă prin andosări (girări). Aceste operaţii nu vizează decât

beneficiarii succesivi de efecte şi nu clienţii (traşii), cu excepţia cazului când are loc anularea

efectelor.

Pentru trăgător, beneficiarul iniţial, andosările determină următoarele înregistrări:

a) Andosări la ordinul terţilor, creanţele asupra clientului sub forma efectelor comerciale

sunt folosite pentru decontarea datoriilor faţă de furnizor din ordinul acestuia.

În contabilitatea andosantului (vechiul beneficiar)

401 „Furnizori” = 413 „Efecte de primit”

În contabilitatea andositului (noul beneficiar)

413 „Efecte de primit” = 411 „Clienţi”

În situaţia în care există diferenţe mari între mărimea datoriei faţă de furnizor şi a

efectului andosat respectiv, diferenţele între termenele de decontare sunt mari, părţile pot

conveni asupra unei rate a dobânzii.

b ) Efectele sunt remise la scontare.

Efectele de primit pot fi ţinute în portofoliul de valori până la scadenţă şi apoi depuse la

bancă, spre încasare. Dacă întreprinderea are nevoie de bani înainte de scadenţă sau pentru alte

considerente, poate decide vânzarea acestora, operaţie cunoscută în cazul acestor „titluri de

valoare” şi sub denumirea de scontare.

Se consideră spre exemplificare, că se decide scontarea cambiei de 1.550.000 lei, fiind

negociată cu banca pentru un scont plus comisionul de 50.000 lei.

Se predă băncii cambia scontată.

1.550.000 % = 413 „Efecte de primit” 1.550.000

1.500.000 5114 „Efecte remise

spre scontare”

50.000 667 „Cheltuieli privind

sconturile acordate”

Se încasează contravaloarea efectelor remise spre scontare.

1.550.000 5121 „Conturi la

bănci în lei”

= 5114 „Efecte remise

spre scontare”

1.500.000

c ) Efectele trase asupra terţilor în beneficiul altor terţi. Este cazul în care întreprinderea

„A” datorează o valoare întreprinderii „B”, iar în acelaşi timp are asupra întreprinderii „C” o

creanţă de aceeaşi valoare şi aceeaşi scadenţă. În acest scop „A” trage o cambie asupra lui „C”,

din ordinul lui „B”, pe care o transmite lui ,,B".

În contabilitatea lui „B”

413 „Efecte de primit” = 411 „Clienţi”

Operaţii privind efectele neplătite:

a ) Efectul este prezentat la încasare de către trăgător.

În contabilitatea trăgătorului se anulează mobilizarea creanţelor.

Anularea efectului refuzat de plată de client (trasul) în valoare de 250.000 lei şi

înregistrarea cheltuielilor cu demersurile pentru încasarea efectului în sumă de 5.000 lei.

255.000 41l „Clienţi” = % 255.000

413 „Efecte de primit” 255.000

5311 „Casa în lei” 5.000

b ) Efectul este prezentat la încasare de către un terţ andosit.

În caz de neplată, ultimul beneficiar (andositul) se întoarce împotriva andoasantului

pentru a reclama reglementarea încasării efectului, a cărui valoare nominală este mărită cu

cheltuielile de urmărire a încasării.

La scadenţă clientul „Y” (tras) nu plăteşte efectul comercial în valoare de 200.000 lei. Al

doilea beneficiar se întoarce contra andosantului reclamându-i valoarea efectului şi cheltuielile

pentru neplata de 5.000 lei.

În contabilitatea celui de-al doilea beneficiar („Z”)

255.000 411 „Clienţi” = % 255.000

413 „Efecte de primit” 255.000

5311 „Casa în lei” 5.000

În contabilitatea primului beneficiar („X”)

205.000 411 „Clienţi” = 401 „Furnizori”(Z) 205.000

Creanţele neîncasate datorită neonorării efectelor comerciale la scadenţă pot fi

reglementate:

-pe cale amiabilă între furnizor şi client, eventual prin crearea unui nou efect comercial;

-pe calea unei acţiuni ,judiciare, caz în care creanţa este înregistrată în contul 416 „Clienţi

incerţi” şi se constituie provizioanele aferente.

3.3. Contabilitatea provizioanelor pentru deprecierea

creanţelor - clienţi

Creanţele unităţii economice, la fel ca şi orice active, uneori pot să se deprecieze. Astfel

poate să apară riscul de a nu se putea încasa creanţele faţă de clienţi ca urmare a insolvabilităţii

acestora. La fel ca şi alte deprecieri ale activelor acestea pot fi reversibile sau ireversibile

Deprecierile ireversibile necesită scoaterea din evidenţă a creanţelor şi înregistrarea lor

nemijlocită ca pierderi din creanţe sau din debitor. Deprecierile reversibile însă, dacă legislaţia în

vigoare permite, creează posibilitatea de opţiune a unităţii pentru constituirea de provizioane

pentru deprecieri. Dacă unitatea dispune de avantaj financiar (profit), poate opta pentru

constituirea unui provizion pentru deprecierea creanţelor, cu suma probabilă a pierderii. Nivelul

acestui provizion se va stabili fără a lua în calcul TVA şi se va aprecia pentru fiecare creanţă în

parte ţinând cont de circumstanţe, provizionul constituit se va reflecta în contabilitate cu ajutorul

contului 491 „Provizioane pentru deprecierea creanţelor – clienţi”.

Acest cont funcţionează după regulile conturilor de pasiv, adică se creditează cu

constituirea sau creşterea provizioanelor şi se debitează cu diminuarea sau anularea lor.

Tipurile de înregistrări privind provizioanele pentru deprecierea creanţelor - clienţi:

constituirea provizionului pentru deprecierea creanţelor – clienţi

6814 „Cheltuieli de exploatare

privind provizioane pentru

deprecierea activelor circulante”

= 491 „Provizioane pentru

deprecierea creanţelor-clienţi”

anularea sau diminuarea provizionului

491 „Provizioane pentru deprecierea = 7814 „Venituri din provizioane

creanţelor – clienţi” pentru deprecierea activelor

circulante”

Din cele prezentate mai sus se pot desprinde următoarele concluzii cu privire la

provizioanele pentru deprecierea creanţelor:

1. Provizioanele se constituie în cazul deprecierii creanţelor doar în situaţia în care

unitatea realizează profit în caz contrar sunt lipsite de sens, deoarece duc la creşterea pierderilor

2. Constituirea provizioanelor reprezintă un avantaj financiar, cel puţin temporar,

deoarece pe această calc diminuându-se profitul scad obligaţiile fiscale şi de altă natură, ce

decurg din profit.

3. Pe de altă parte constituirea provizioanelor reprezintă şi o măsură de echitate financiar

– fiscală, deoarece profitul se determină pe baza veniturilor obţinute. Ori, o parte din acestea

provin din creanţele constituite la livrare şi ulterior depreciate, care deci nu sunt realizate efectiv.

Prin constituirea provizioanelor efectul veniturilor concretizate în creanţe depreciate, asupra

profitului, este anihilat de cheltuielile înregistrate prin constituirea de provizioane.

4. Rolul provizioanelor pentru deprecierea creanţelor este acela de a diminua sau de a

înlătura, în exerciţiile următoare, şocul pierderilor provocate de eventualele deprecieri

ireversibile care ar putea conduce la greutăţi sau chiar dezechilibre financiare.

Pierderea creanţelor în aceste situaţii fiind compensată de veniturile din provizioane, ceea

ce anulează efectul pierderii creanţelor asupra rezultatului exerciţiului.

5. În cazul în care creanţa., pentru care a fost constituit provizionul se recuperează,

provizionul se anulează prin trecerea lui la venituri ceea ce contribuie la creşterea profitului exact

în aceeaşi măsură în care a fost diminuat cu ocazia constituirii lui. În acest fel bugetul sau alţi

beneficiari ai unor cote din profit nu sunt frustraţi prin constituirea de provizioane deoarece în

situaţia în care deprecierea nu devine efectivă, ireversibilă, vor recupera exerciţiile următoare

cotele valorice din profit.

6. Provizioanele reprezintă, deci „rezerve” constituite în baza principiului prudenţei

pentru acoperirea unor pierderi viitoare, probabile.

7. Nivelul valoric al provizioanelor nu poate fi ridicat în mod artificial, în condiţii

normale, deoarece există două grupe de interese care conduc la autoreglarea nivelului

provizioanelor.

Primul grup de interese decurg din obligaţiile faţă de buget privind impozitul pe profit.

Faţă de acestea, unităţile economice ar putea manifesta tendinţa de diminuare a rezultatului

exerciţiului, pentru reducerea datoriilor decurgând din profit, pe calea constituirii provizioanelor.

Această tendinţă se izbeşte de interesul acţionarilor şi implicit al unităţilor privind realizarea

unor profituri şi pe această cale a unor dividende cât mai mari.

O unitate prudentă, în scopuri de publicitate, pentru atragerea de noi acţionari sau pentru

susţinerea cursului acţiunilor la bursă, nu-şi va diminua în mod artificial profitul şi dividendele

ceea ce ar putea atrage după sine implicaţii financiare şi pierderi viitoare nedorite, ci va constitui

provizioane doar în măsura impusă de principiul prudenţei.

CAPITOLUL IV

REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A RELAŢIILOR DE

DECONTARE CU FURNIZORII ŞI CLIENŢII LA S.C. EUROPEN DRINKS S.A.

RIENI BIHOR

4.1. Reflectarea în contabilitate a relaţiilor cu furnizorii

1. În cursul lunii Martie 2001 S.C. „EUROPEAN DRINKS” SA Rieni-Bihor acţionează

materii prime în baza notei de intrare-recepţie 107 şi a facturii nr.25 de la furnizorul „Carlex”

SA. în valoare de 10.000.000 lei şi TVA aferentă.

Decontarea obligaţiei faţă de furnizor se face din contul de bancă.

% = 401 „Furnizori” 1190000

10000000 300 „Materii prime”

1900000 4426 „TVA deductibilă”

plata furnizorului

1900000 401 „Furnizori” = 5121 „Conturi la

bănci în lei

11900000

2. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor înregistrează rechizitele de birou achiziţionate

şi TVA aferentă şi pe care le plăteşte furnizorului „Libris” SRL conform chitanţei fiscale nr.28 în

valoare de 700 000 lei.

% = 401 „Furnizori” 833.000

700.000 3018 „Alte materiale consumabile”

133.000 4426 „TVA deductibilă”

833.000 401 „Furnizori”

= 5311 „Casa” 833.000

3. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor înregistrează factura de cumpărare privind

obiectele de inventar aprovizionate de la furnizorul „Hyperion” SA în valoare de 15000000 lei si

TVA aferentă.

% = 401 „Furnizori” 17850000

15000000 321 „Obiecte de inventar”


Plata obligaţiei faţă de furnizorul „Hyperion” SA se face în baza ordinului de

plată.

17850000 401 „Furnizori” = 5121 „Conturi la 17850000

bănci în lei”

4. În cursul lunii martie societatea achiziţionează mărfuri de la furnizorul „Romnatural

Drinks” SA constând în alcool concentraţie 96,5% în baza facturii nr.1080 în valoare de

50000000 lei şi TVA aferentă.

% = 401 „Furnizori” 59500000

50000000 371 „Mărfuri”


Societatea plăteşte furnizorului în baza ordinului de plată nr.1752.

59500000 401 „Furnizori” = 5121 „Conturi la 59500000

bănci în lei”

5. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor înregistrează avizul de însoţire nr. 520/2001 şi

nota de intrare recepţie nr. l0/2001 privind ambalajele achiziţionate de la furnizorul „Mobil-

Prod” SRL în valoare de 6100000 şi TVA. Factura va fi emisă ulterior.

% = 408 „Furnizori 7259000

facturi nesosite”

6100000 381 „Ambalaje”

1159000 4428 „TVA neexigibilă”

Furnizorul emite factura nr.l09/2001.

7259000 408 „Furnizori facturi

nesosite”

= 401 „Furnizori” 7259000

Plata obligaţiei se face cu filă cec din carnetul de cec cu limită de sumă.

7259000 401 „Furnizori” = 5126 „Carnete de cec

cu limită sumă”

7259000

6. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor se aprovizionează cu materii prime în baza

facturii nr.720, în factură fiind cuprinse şi cheltuielile de transport în sumă de 200000 lei. Plata

obligaţiei se face din contul bancar al societăţii.

9720000 % = 401 „Furnizori” 9720000

8000000 300 „Materii prime

200000 308 „Diferenţe de preţ

la materii prime”


9720000 401 „Furnizori” = 5121 „Cont la bănci

în lei”

2975000

7. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor înregistrează bonurile cantităţi fixe (B.C.F.

reprezentând carburanţi) de la SC „PECO-Oradea” SRL în valoare de 2500000 lei şi TVA

Achitarea obligaţiei se face cu filă cec din Carnetul de cec cu limită de sumă.

% = 401 „Furnizori” 2975000

2500000 300 „Alte valori”


2975000 401 „Furnizori” = 5126 „Carnete de cec 2975000

cu limită de sumă”

8. Pentru apa primită şi consumată societatea primeşte şi înregistrează factura nr.182 de

la furnizorul „Solceta” Ştei în valoare de 4600000 lei şi TVA corespunzătoare.

% = 401 „Furnizori” 5474000

4600000 605 „Cheltuieli privind energia

şi apa”


Societatea plăteşte furnizorul cu ordinul de plată nr. 105.


bănci în lei”

5474000

9. Societatea înregistrează factura primită de la Renel în valoare de 5250000 lei şi TVA

pe care o plăteşte din contul bancar.

% = 401 „Furnizori” 6247500

5250000 605 „Cheltuieli privind

energia şi apa”



bănci în lei”

6247500

10. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor a efectuat cheltuieli cu întreţinerea şi

reparaţiile pe care le înregistrează în contabilitate pe baza facturii nr.192 primită de la furnizorul

„Metal-Crişana” SRL în valoare de 2000000 lei şi TVA.

% = 401 „Furnizori” 2380000

2000000 611 „Cheltuieli cu întreţinerea şi

reparaţiile”


Societatea achită obligaţia faţă de furnizorul „Metal-Crişana" SRL cu ordinul de plată nr.

107/2001

2380000 401 „Furnizori” = 5121 „Conturi la bănci

în lei”

2380000

11. Societatea efectuează cheltuieli cu chiriile pe care le înregistrează conform

contractului nr. 10/2001 cu factura nr 17/2001 primită de la furnizorul „Venus” SRL în valoare

de 500000 lei şi TVA.

% = 401 „Furnizori” 595000

500000 612 „Cheltuieli cu redevenţe,

locaţii de gestiune, chirii”


Societatea plăteşte furnizorul din contul bancar.

595000 401 „Furnizori = 5121 „Conturi la bănci

în lei”

595000

12. În cursul fiecărei luni SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor efectuează cheltuieli

poştale şi de telecomunicaţii pe care le înregistrează pe baza facturii primite de la Romtelecom.

În cursul lunii martie valoarea facturii este de 3250000 lei pe care o plăteşte din contul bancar pe

baza ordinului de plată nr.215/2001.

% = 401 „Furnizori” 3867500

3250000 626 „Cheltuieli poştale şi

de telecomunicaţii”



bănci în lei”

1190000

13. Societatea efectuează cheltuieli cu reclama, publicitatea în diferite ziare (Expres-

Bucureşti, Evenimentul zilei, Crişana), pe baza facturii nr.21 primită de la ziar în valoare de

1000000 lei şi TVA societatea înregistrează obligaţia pe care o plăteşte cu ordin de plată.

% = 401 „Furnizori” 1190000

1000000 623 „Cheltuieli de protocol,

reclamă şi publicitate”


1190000 401 „Furnizori” = 5121”Conturi la

bănci în lei”

1190000

14. În cursul lunii martie SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor achiziţionează de la

furnizorul „Omnitrans” SA un autoturism în valoare de 50000000 lei şi TVA pentru transportul

salariaţilor, în baza facturii nr. 10/200l.

% = 404 „Furnizori de

imobilizări”

59500000

50000000 2125 „Mijloace de transport

9500000 4426 „TVA deductibile”

Societatea plăteşte furnizorul cu ordinul de plată nr. 2314/2001.

59500000 404 „Furnizori de imobilizări = 5121 „Conturi la bănci

în lei”

59500000

15. Pentru a uşura munca contabililor conducerea unităţii hotărăşte să achiziţioneze un

nou program informatic de contabilitate şi astfel în martie 2001 înregistrează achiziţionarea

acestui program cu factura nr. 27 /2001 în valoare de 20000000 lei şi TVA

% = 404 „Furnizori de

imobilizări”

23800000

20000000 208 „Alte imobilizări

necorporale”


Decontarea obligaţiei faţă de furnizor se face cu ordinul de plată nr. 4210/12001.

23800000 404 „Furnizori de imobilizări” = 5121 „Conturi la

bănci în lei”

23800000

16. În cursul lunii martie SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor importă, în cont

propriu zahăr de la furnizorul extern „Zaharex” SA. Societatea înregistrează în contabilitate

importul de zahăr, în valoare de 1 000 USD" cursul dolarului în momentul facturării fiind de

27500 lei, conform Declaraţiei vamale de import nr. 105/10.03.2001 şi a „invoice” nr.471 (adică

factura străină) primite.

30500000 300 „Materii prime” = % 30500000

401 „Furnizori”

446 „Alte impozite, taxe şi

vărsăminte asimilate”

3000000

Societatea trebuie să plătească în vamă taxele vamale, comisionul vamal şi TVA în cotă

de 11% cu ordinul de plată nr. 205.

% = 5121 „Conturi la bănci în lei” 1823500

800000 446.01 „Taxe vamale”

50000 446.02 „Comision vamal”


Societatea înregistrează contravaloarea transportului pe parcurs intern în baza facturii de

transport.

% = 401 „Furnizori” 555000

500000 300 „Materii prime”


Societatea achită obligaţia faţă de furnizorul extern pe baza dispoziţiei de plată valutare

nr, 172/20.03.2001 când valoarea dolarului creşte la 27700 lei/$.

27900000 % = 5124 „Conturi la bănci

în devize”

27900000

27700000 401 „Furnizori”

200000 665 „Cheltuieli din diferenţe

de curs valutar”

17. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor aprovizionează piese de schimb în cursul lunii

martie de la „Hyperion” SA în valoare totală de 6300000 lei + TVA de 19% în baza facturii nr.

34/10.03.2001. Reducerile comerciale sunt de 288522 lei, din care rabaturi acordate pentru

defecte 40000, remize acordate pentru vânzări superioare sumei de 2000000 lei în procent de 1%

iar remiza pentru poziţia privilegiată deţinută de SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor este de

3%, scontul de decontare acordat e de 2%.

Calculul reducerilor comerciale

Valoarea brută a pieselor de schimb

6300000

Rabaturi -40000

-------------

Remiză I (6260000*1%)

6260000

-62000

-------------

Remiză II (6197400*3%)

6197400

-185922

-------------

Valoarea netă comercială

6011478

Scontul de 2% -

120230

-------------

Valoarea netă financiară

5891248

TVA (19%)

119337

------------

Net de plată

7010584

Reducerile comerciale au fost acordate în momentul facturării. Plata furnizorului se va

face în baza ordinului de plată nr.72/2001.

Înregistrarea facturii:

7130851 % = % 7130851

6011478 3014 „Piese de schimb” 401 „Furnizori” 7010584

1119337 4426 „TVA deductibilă” 767 „Venituri din

sconturi obţinute”

120230

Plata furnizorului:

7010584 401 „Furnizori” = 5121 „Conturi la bănci în lei” 7010584

18. SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor achiziţionează din import imobilizări

corporale constând în aparate de măsură, control şi reglare în valoare de 2000 USD conform

facturii (invoice ) nr. 83/2001 şi Declaraţiei vamale de import nr. 42/12.02.2001. Valoarea

dolarului în momentul facturării este de 27600 lei/$.

55200000 2124 „Aparate şi instalaţii de măsură,

control şi reglare”

= 404 „Furnizori de

imobilizări”

55200000

10488000 4426 „TVA deductibilă” = 5121 „Conuri la

bănci în lei”

10488000

Societatea plăteşte în vamă TVA împreună cu taxele vamale.

În momentul decontării obligaţiei faţă de furnizorul extern cursul valutar este de 27700

lei/$. Societatea achită obligaţia conform dispoziţiei de plată valutare nr. 132/25.03.2001.

55500000 % = 5124 „Conturi la bănci în

devize”

55500000

55400000 404 „Furnizori de imobilizări”

1000000 665 „Cheltuieli din diferenţe de curs

valutar”

4.2. Reflectarea în contabilitate a relaţiilor cu clienţii

1. În cursul lunii martie SC „European Drinks” SA Rieni - Bihor vinde produse finite

conform facturii nr. 97/2001 clientului „Crişul” SA în valoare de 9000000 lei plus TVA colectată

aferentă. Încasarea clientului se face cu ordin de plată.


10710000 411 „Clienţi” = %

701 „Venituri din vânzarea

produselor finite”

9000000

4427 „TVA colectată” 1710000

Încasarea clientului:

1710000 5121 „Conturi la bănci

în lei”

= 411 „Clienţi” 1710000

2. SC „European Drinks” SA Rieni - Bihor înregistrează factura de vânzare a mărfurilor

în valoare de 5500000 lei plus TVA aferentă.

5995000 411 „Clienţi” = %

707 „Venituri din

vânzarea mărfurilor”

5500000


Încasarea clientului se face prin contul bancar.

5995000 5121 „Conturi în = 411 „Clienţi” 5995000 bănci în lei”

3. În cadrul SC „European Drinks” SA Rieni - Bihor s-a constatat în luna martie că s-au

vândut mărfuri unui client al său în valoare de 2000000 lei, TVA 11% pentru care nu s-a

întocmit factură.

2180000 411 „Clienţi-facturi de = %

întocmit”

707 „Venituri din vânzarea 2000000

mărfurilor”

4428 „TVA neexigibilă” 180000

În cursul aceleiaşi luni s-au facturat aceste mărfuri.

2180000 411 „Clienţi” = 418 „Clienţi-facturi 2180000

de întocmit”

Încasarea clientului s-a făcut în luna aprilie, în numerar , în baza chitanţei fiscale.

2180000 5311 „Casa” = 411 „Clienţi”

2180000

4. La sfârşitul lunii martie s-a constatat că creanţa asupra clientului „Hyperion” SA

prezintă dubii în ceea ce priveşte posibilitatea încasării ei la scadenţă datorită situaţiei financiare

nesatisfăcătoare a acestuia. Valoarea creanţei este de 800000 lei, TVA 19%.

Se înregistrează creanţa incertă:

952000 416 „Clienţi incerţi” = 411 „Clienţi” 952000

5. În cursul lunii aprilie s-a constatat că creanţa asupra clientului "Hyperion” SA

este definitiv nerecuperabilă şi deci se scoate din activ .

952000 % = 416 „Clienţi incerţi” 952000

800000 654 „Pierderi din creanţe”

152000 4427 „TVA colectată”

6. În data de 10.03.2001 i s-au facturat clientului "Marion" SA următoarele:

- băuturi răcoritoare în valoare de 2500000 lei;

- băuturi alcoolice în valoare de 1800000 lei;

- transport 500000 lei;

- TVA 19% 1912000 lei.

Înregistrarea facturii :

5712000 411 „Clienţi” = %

5712000

701 „ Venituri din vânzarea 4300000


704 „Venituri din lucrări 500000

executate şi servicii

prestate”


Încasarea clientului :

5712000 5121 „Conturi la = 411 „Clienţi”

5712000

bănci în lei”

7. În luna martie, respectiv pe data de 1.03.2001 SC „European Drinks” SA Rieni - Bihor

a livrat produse finite unui client al său în valoare de 10000000 lei, TVA 19%.


11900000 411 „C1ienţi” = % 11900000

701 „ Venituri din vânzarea 10000000



Societatea acordă ulterior reduceri comerciale clientului de 10%, adică 1220000 lei din

care TVA colectată de 220000 lei. Pentru aceasta se emite factură de reducere prin care se

corectează nivelul creanţei, al venitului, al TVA colectată prin înregistrarea sumelor în roşu sau

în chenar astfel :

411 „Clienţi” = %

701 „Venituri din vânzarea


4427 „TVA colectată”

1190000

1000000

190000

Încasarea de la client a restului creanţei, în condiţiile acordării unui scont de 2%

presupune următoarele calcule :

Total creanţă iniţială 12200000

Reduceri comerciale ( 10% ) 220000

----------------

Valoare netă comercială 10980000

Scont (2% ) din care TVA 39598 (21960* 18,032% ) 219600

----------------

Rest de încasat după scont 10760400

Înregistrarea încasării creanţei :

% = 411 „Clienţi” 10980000

10760000 5l21 „Conturi la bănci în lei”

180002 667 „Cheltuieli privind sconturile”


8. Societatea înregistrează ambalajele care circulă în regim de restituire, nerestituite de

clienţi în perioada convenită, pentru care s-a emis factura nr. 125/2001, în valoare de 5000000

lei, TVA 19%.

5950000 411 „Clienţi” = %

419 „Clienţi creditori” 5000000 4427 „TVA colectată” 950000

9. În data de 20.03.2001 SC "European Drinks" SA Rieni -Bihor a executat lucrări

clientului „Omnitrans” SRL în valoare de 5000000 lei, TVA 19%. SC „European Drinks” SA

Rieni -Bihor a încasat un avans de la clientul său în data de 15.03.2001 în sumă de 2000000 lei

în contul de la bancă, în baza ordinului de plată nr. 125.

Înregistrarea avansului încasat de la client:

1950828 5121 „Clienţi la bănci = %

1950828

în lei”

419 „Clienţi creditori” 1629360


Înregistrarea facturii :

5950000 411 „Clienţi” = %

5950000

704 „Venituri din lucrări 5000000

executate şi servicii prestate”


Decontarea avansului încasat :

1950828 % = 411 „Clienţi”

1950828

1639360 419 „Clienţi creditori”


Încasarea clientului pentru restul de plată :

3999172 5121 „Conturi la bănci în lei” = 411 „Clienţi” 999172

10. SC „European Drinks” SA Rieni -- Bihor exportă în cont propriu produse finite,

condiţia de livrare F.O.B., conform facturii de export în valoare de 10000 USD (TVA cota 0% ).

Cursul dolarului la facturare este de 27500 lei/$.

Înregistrarea exportului :

27500000 411 „Clienţi” = 701 „Venituri din 27500000

vânzarea produselor finite"

Încasarea clientului extern la 30 de zile de la facturare determină o diferenţă între cursul

de la facturare şi cursul de la încasare. La încasare cursul dolarului este 27600 lei/$.

Înregistrarea încasării clientului extern :

277000000 5124 „Conturi la = % 277000000

bănci în lei” 411 „Clienţi” 276000000

765 „Venituri din diferenţe 1000000 de curs valutar”

11. SC „European Drinks” SA Rieni -- Bihor vinde clientului extern „Scandiz” SA

produse finite în valoare de 5000 DM în data de 15.03.2001. Societatea a încasat înainte cu 10

zile un avans de la clientul său în valoare de 1000 DM. Cursul mărcii la facturare a fost de 8500

lei/DM iar în momentul primirii avansului de 8400 lei/DM.

Înregistrarea avansului primit de la clientul extern:

8400000 5124 „Conturi la bănci în = 419 „Clienţi creditori”8400000

devize”

Înregistrarea facturii de vânzare :

42500000 411 „Clienţi” = 701 „Venituri din 42500000

vânzarea produselor

finite”

Decontarea avansului primit:

% = 411 „Clienţi” 8500000

8400000 419 „Clienţi creditori”

100000 665 „Cheltuieli din diferenţe

de curs valutar”

Înregistrarea încasării restului de plată în data de 15.04.2001 când cursul mărcii a fost de

8600 lei/DM.

34800000 5124 „Conturi la bănci = % 34800000

în devize” 411 „Clienţi” 34400000

765 „Venituri din diferenţe 400000

de curs valutar”

12. Societatea vinde la export produse finite în valoare de 10000 USD în condiţii de

livrare franco frontiera importatorului. Asigurarea e de 1500 USD, transportul extern 800 USD şi

cursul zilei la livrare, adică la 5.03.2001 este de 27500 lei/USD. Decontarea produselor are loc

după 20 zile când cursul dolarului este de 27700 lei/USD.

Înregistrarea facturii de livrare a produselor :

338250000 411 „Clienţi” = % 338250000

701 „Venituri din 275000000

vânzarea produselor finite”

708 „Venituri din activităţi 6325000

diverse"

Încasarea valorii facturii de export conform dispoziţiei de încasare valutară nr.

29/25.03.2001.

343170000 5124 „Conturi la bănci = % 343170000

în devize”

411 „Clienţi” 340710000

765 „Venituri din diferenţe 2460000

de curs valutar”

4.3. Valorificarea informaţiilor furnizate de contabilitatea relaţiilor cu partenerii

comerciali

Contabilitatea creanţelor şi datoriilor exercită o mare influenţă asupra calităţii analizelor

financiare, în special a celor legate de gradul de exigibilitate a pasivului extern, gradul de

lichiditate a activului circulant (în cazul de faţă al creanţelor) şi implicit, a gradului de

solvabilitate a întreprinderii.

Indicatorii evocaţi mai sus sunt puternic influenţaţi la rândul lor de termenele de plată,

respectiv de încasare. În practica occidentală, acestea sunt în general termene consimţite de

vânzător şi depind :

de condiţiile specifice acordate în sectorul de activitate al vânzătorului sau pretinse, în cel

al cumpărătorului;

de produsul vândut, unele pretându-se la o încasare imediată, altele la acordarea unui

termen de plată mai lung sau mai scurt, în funcţie de duratele cerute la stocaj;

de relaţiile personale instituite între vânzător şi cumpărător, încrederea pe care primul o

are faţă de cel de-al doilea, interesul comercial al cumpărătorului, utilizarea sau nu a efectelor

comerciale.

Un ciclu de exploatare începe cu aprovizionarea pentru formarea stocurilor şi se încheie

cu încasarea clienţilor pentru mărfurile vândute sau pentru produsele finite livrate acestora.

Stocare-

Livrare

Credit

Clienţi

Credit furnizor Cheltuieli

financiare

Ciclu de fabricaţie

Durată stocaj

Necesarul de finanţare a ciclului de exploatare

Ciclul de exploatare se prezintă astfel ca o succesiune de stocuri în diferitele faze ale

exploatării, de mărimi fizice diferite şi de valori crescătoare pe unitatea de măsură.

Valoarea undei de stoc este crescătoare, pe măsura înaintării în ciclul de exploatare la

valoarea iniţială adăugându-se cheltuielile de stocare şi cele de prelucrare sau de circulaţie a

acesteia până la încasarea clienţilor beneficiari.

Nevoia de finanţare a ciclului de exploatare va creşte odată cu creşterea volumului şi

duratei stocurilor , precum şi cu creşterea volumului şi a duratei creditelor acordate clienţilor.

Nevoia de finanţare va scădea odată cu creşterea volumului şi a duratei datoriilor şi creditelor

primite de la furnizori.

Astfel spus, fragilitatea sau, dimpotrivă, stabilitatea unei întreprinderi, depinde de trei

factori:

stocurile şi intervalul lor de stocare;

clienţii şi intervalul lor de încasare;

furnizorii şi intervalul de plată.

Trecerea întreprinderii de la o stare patrimonială S0 la o stare patrimonială Si, normativă

sau efectivă, se face prin procese financiare succesive de alocare de fonduri băneşti în procese

productive şi de achitare a obligaţiilor băneşti pe de o parte, şi de recuperare a lor continuă din

încasarea vânzărilor sau de completare cu surse împrumutate, pe de altă parte. Aceste procese de

încasare a creanţelor şi de plată a datoriilor exprimă manifestarea dinamică a echilibrului

financiar al întreprinderii. Cel mai sigur echilibru financiar este cel care se realizează pe seama

încasărilor din vânzări proprii. În aceste încasări se regăsesc toate posibilităţile de acoperire a

cheltuielilor de fabricaţie, de reînnoire a maşinilor şi utilajelor, de rambursare a creditelor şi de

acoperire a altor nevoi de dezvoltare. Cifra de afaceri încorporează componentele valorice,

necesare pentru acoperirea tuturor destinaţiilor menţionate, ceea ce conduce spre o nouă stare

patrimonială a întreprinderii. Drept urmare, fiecare element de activ este reînnoit, într-un anumit

timp, prin cifra de afaceri.

Totodată, fiecare datorie este achitabilă într-un interval de timp specific, prin componenţa

valorică corespunzătoare din cifra de afaceri. Aceşti timpi necesari pentru reînnoirea activelor şi

pentru plata datoriilor sunt numiţi durate de rotaţie a capitalurilor pe seama cifrei de afaceri.

Aceste durate se exprimă în zile după formula :

Active (datorii) Numărul de zile în care cifra de afaceri (anuală)

------------------- x 360 = reînnoieşte activele (sau datoriile)

Cifra de afaceri

Mărimea creanţelor şi datoriilor din exploatare are influenţă şi asupra necesarului de fond

de rulment. Îndatorirea este pentru orice întreprindere un fenomen normal şi dorit în principiu, de

cei ce o gestionează. Din derularea ciclu1ui de exploatare, ea este chiar inevitabilă. Datoriile din

exploatare conduc, în fond, la reducerea necesarului de fond de rulment, iar cele financiare, la

finanţarea investiţiilor şi a necesarului de fond de rulment prin utilizarea efectului de levier.

Pentru activitatea financiară a firmei este importantă cunoaşterea evoluţiei corelaţiei

dintre creanţe-obligaţii, întrucât aceasta influenţează capacitatea de plată.

Creanţele reprezintă anumite drepturi băneşti realizabile în termene diferite. Formarea lor

este în directă legătură cu rotaţia capitalului, cu momentele pe care le parcurge în procesul

schimbării formei acestuia. Apariţia creanţelor este determinată în principal de relaţiile care se

formează între firmă în calitate de furnizor şi clienţii săi.

Postul „clienţi şi conturi asimilate” este foarte important în analiza financiară, pentru că

de el ţine seama atunci când se referă la gradul de lichiditate. Politica financiară a firmei poate să

fie diferită în ceea ce priveşte aceste elemente de activ prin faptul că pe lângă criteriile de

performanţă economică, întreprinderea trebuie să urmărească şi o anumită stabilitate a relaţiilor

cu clienţii, cucerirea de noi pieţe cât şi menţinerea pe pieţele deja cucerite.

Analiza creanţelor necesită gruparea lor, cel puţin după trei criterii :

1. După natura lor (creanţe aferente bunurilor vândute; creanţe reprezentând avansuri

acordate furnizorilor; creanţe din diferenţe de curs valutar; creanţe datorate de clienţi incerţi).

Pentru aceste categorii de creanţe se urmăreşte:

nivelul absolut şi ponderea fiecărei categorii în totalul creanţelor;

evoluţia în timp;

dubla medie de încasare a lor.

2. Pe principalii beneficiari, urmărindu-se:

nivelul creanţelor pe beneficiari şi ponderea lor în totalul creanţelor;

vechimea creanţelor şi durata de încasare;

natura relaţiilor cu beneficiarii.

3. În funcţie de vechimea lor, alegând intervalele de timp specifice activităţii de

comercializare a agentului economic.

Evoluţia nivelului creanţelor actuale faţă de perioada precedentă este determinată în

principal de :

modificarea cifrei de afaceri;

modificarea duratei medii de încasare;

influenţa unor factori aleatori (diferenţe de curs valutar, reactivarea unor clienţi, etc).

Opusul creanţelor îl reprezintă obligaţiile sau datoriile firmei către furnizori. Datoriile

faţă de furnizori depind de:

soldul mediu zilnic;

termenul de exigibilitate adică numărul de zile de la constituirea obligaţiei

pană la plata efectivă a lor.

Modificarea datoriilor faţă de furnizori de la o perioadă la alta este urmare a creşterii sau

scăderii datoriilor faţă de furnizori prin :

- sporirea sau diminuarea volumului intrărilor;

- modificarea preţului sau tarifelor pentru intrări;

- mărirea sau micşorarea numărului mediu de zile plată a datoriilor.

Viteza de rotaţie a clienţilor reflectă relaţiile stabilite de întreprindere cu clienţii şi

indirect poziţia deţinută pe piaţă faţă de concurenţă. Se exprimă prin:

Cifra de afaceri

-numărul de rotaţii = -------------------------------

Clienţi

Clienţi

-durata în zile a unei rotaţii = --------------------------x 360

Cifră de afaceri

Această viteză de rotaţie a creditului client trebuie să fie mai mică decât viteza de rotaţie

a creditului furnizor, nedepăşind însă 30 de zile.

O posibilitate de control a clienţilor o constituie calculul duratei de încasare a unui client.

Aceasta se determină după relaţia ratei cinetice a clienţilor:

Soldul mediu al clientului X x 360

Durata medie de încasare a clientului X = -------------------------------------------------

Cifra de afaceri realizată cu clientul X

Evaluează timpul necesar pentru recuperarea sumelor de bani aferente facturilor emise şi

neîncasate. Este semnificativ pentru intervalele de 30, 90 şi un an de zile.

Rezultatul obţinut se compară cu durata generală de încasare a clienţilor, iar depăşirile

peste anumite limite rezonabile trebuie să decaleze aceleaşi acţiuni operative de corectare a

abaterilor.

În practică se foloseşte cifra de afaceri datorită faptului că bilanţul nu furnizează

informaţiile referitoare la rulajul conturilor respective.

Un alt indicator ce poate fi calculat este rata de plată a debitelor ce indică perioada de

timp necesară plăţii furnizorilor întreprinderii pentru bunurile şi serviciile oferite

Furnizori + Creditori

Rata de plată a debitelor = -------------------------------X 360

Cheltuieli directe

Viteza de rotaţie a furnizorilor reflectă relaţiile stabilite cu furnizori şi încrederea pe care

o are întreprinderea pentru furnizori.

Se exprimă prin:

Costuri materiale

-numărul de rotaţii = ----------------------

Furnizori

Furnizori

-durata în zile a unei rotaţii = ----------------------X 360

Costuri materiale

Durata creditului furnizor trebuie să fie mai marc decât durata creditului client.

Creanţele şi obligaţiile trebuie să fie analizate şi în raport de gradul de vechime.

Intervalele de vechime utilizate sunt diferite. În mod normal, se consideră că acestea ar trebui să

fie până la 30 de zile, între 30 şi 90 de zile şi peste 90 de zile.

4.4. CONCLUZII ŞI PROPUNERI

În prezenta lucrare intitulată „Contabilitatea relaţiilor de decontare cu partenerii

comerciali la SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor”, am încercat să redau modul de organizare

a evidenţei furnizorilor şi clienţilor, relaţiile dintre aceştia în cadrul unei societăţi, şi în special în

cadrul SC ”European Drinks” SA Rieni-Bihor.

Lucrarea este astfel structurată încât să cuprindă varietatea operaţiilor şi situaţiilor care

apar într-o societate referitor la partenerii comerciali.

Pe parcursul acestei lucrări am încercat să cuprind atât o abordare teoretică cât şi o

abordare practică a acestor probleme.

Ca o introducere în această lucrare sunt prezentate pe scurt câteva date referitoare la SC

„European Drinks” SA Rieni-Bihor.

Conform reglementărilor în vigoare (Legea contabilităţii, alte acte şi norme legale) în

cadrul acestei lucrări sunt prezentate problemele teoretice privind contabilitatea furnizorilor şi

clienţilor, separat pentru furnizori şi separat pentru clienţi, iar în cadrul acestora sunt prezentate

distinct momentele de angajare a obligaţiei cu furnizorii precum şi de decontare a lor, respectiv

momentele de angajare a creanţei cu clienţii şi decontarea ei.

Abordarea practică a problemelor legate de furnizori şi clienţi este prezentată şi ea

separat pentru furnizori şi separat pentru clienţi şi presupune evidenţierea situaţiilor întâlnite în

contabilitatea furnizorilor şi clienţilor în cadrul SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor.

Autonomia, independenţa, libertatea de manevră de care dispun agenţii economici în

economia de piaţă, nu înseamnă, în nici un caz, o activitate de „lup singuratic” 3 , evident sortită

eşecului, ci, dimpotrivă., dezvoltarea, diversificarea şi adâncirea unor relaţii de producţie şi

schimb în cele mai variate domenii, care, implicit, aduc după ele o mare gamă a relaţiilor de

decontare, de stingere a obligaţiilor deja create, de creare şi stingere a altora într-o înlănţuire fără

stârşit.

Relaţiile de decontare sunt o componentă a trezoreriei nu numai pentru că ele se

întrepătrund permanent, dar mai ales datorită faptului că instrumentul şi numitorul lor comun

rămâne moneda.

Legat de independenţa, autonomia, libertatea de care dispun agenţii economici în

economia de piaţă, ei pot să-şi caute, să-şi aleagă furnizorii şi clienţii în funcţie de posibilităţi, de

poziţia economică pe piaţă. Astfel, o societate care deţine o poziţie bună pe piaţă încearcă să-şi

caute partenerii comerciali care le convin într-o măsură mai mare.

SC „European Drinks” SA Rieni-Bihor datorită poziţiei sale economice are posibilitatea

de a-şi selecta furnizorii şi clienţii în funcţie de anumite criterii dintre care cel mai important este

calitatea serviciilor pe care le oferă agenţii economici.

Cu privire la activitatea de aprovizionare şi desfacere a SC „European Drinks” SA Rieni-

Bihor, societate aflată în plin proces de dezvoltare, se poate spune că numărul furnizorilor şi

clienţilor săi este în continuă creştere.

_________________________3 C.M. Drăgan „Noua contabilitate a agenţilor economici”, Bucureşti, 1993

Într-un interval scurt de timp, 5 ani, societatea a reuşit să-şi diversifice reţelele de

desfacere şi aprovizionare, astfel că, în prezent ea are sucursale şi depozite în întreaga ţară,

precum şi în câteva ţări vecine: Ungaria, Austria, ţări din fosta URSS.

Conducerea unităţii urmăreşte în permanenţă să reducă cât mai mult posibil cheltuielile

auxiliare legate de aprovizionare (cheltuieli de transport, comisioane), să stabilească relaţii cu

clienţi puternici şi serioşi.

În ceea ce priveşte evidenţa furnizorilor şi clienţilor în cadrul societăţii, ea este ţinută cu

ajutorul mecanismelor moderne de evidenţă pe baza programelor informatice de ultim moment.

De altfel, întreaga evidenţă a societăţii este informatizată, ceea ce uşurează mult munca

personalului şi oferă o eficienţă sporită în prelucrarea datelor şi obţinerea situaţiilor dorite.

Cu privire la contabilitatea furnizorilor apreciem că nu este necesară utilizarea a două

conturi distincte pentru furnizori, unul pentru cumpărări de bunuri, lucrări şi servicii destinate

activităţii de exploatare şi altul pentru cumpărări de imobilizări, opinie exprimată în literatura de

specialitate şi agreată de altfel şi de specialiştii din întreprindere. Numai pentru faptul că

achiziţionarea de imobilizări nu se referă direct şi nemijlocit la activitatea de exploatare nu se

justifică suficient ideea reflectării distincte a obligaţiilor provenite din aceste operaţiuni.

Acelaşi lucru consider a fi valabil şi pentru efectele comerciale de plătit. În planul general

de conturi urmărirea datoriilor încorporate în efecte comerciale se face distinct cu ajutorul a două

conturi: 403 „Efecte de plată” şi 405 „Efecte de plată pentru imobilizări”.

Utilizarea a două conturi distincte nu poate fi privită ca o soluţie corectă, deoarece

efectele comerciale au un regim financiar şi juridic unic indiferent de ce natură a fost obligaţia

iniţială şi, deci, normal ar fi să se utilizeze doar un singur cont pentru efecte de plată. Dacă

privim modul în care informaţiile furnizate de conturile 401, 404, 403, 405 apar în bilanţ, se

constată că aceste elemente sunt grupate împreună la datorii, poziţia furnizori şi conturi

asimilate.

În cadrul creanţelor şi datoriilor în devize acestea ridică o serie de probleme legate de

cursul valutar care se ia în considerare în momentul angajării obligaţiei sau creanţei şi momentul

decontării acestora. În general gama de raporturi economice vizând circulaţia spre şi din exterior

a produselor constituie „câmpul” de exploatare a obiectului unui număr mare de agenţi

economici fie că sunt specializaţi pe activităţi de import-export, fie că se aprovizionează cu

materiale sau componente din exterior pentru uzul propriu, fie produc pentru a vinde la export.

În concluzie, contabilitatea furnizorilor şi clienţilor în cadrul SC „European Drinks” SA

Rieni-Bihor este altfel organizată încât să respecte reglementările legale în vigoare şi să asigure

în orice moment cunoaşterea situaţiei datoriilor şi creanţelor societăţii pe categorii de furnizori şi

clienţi.

Cuprins

CAP. I. PREZENTAREA SOCIETĂŢII S.C. EUROPEAN DRINKS S.A.

RIENI-BIHOR ŞI RELAŢIILE COMERCIALE DIN

CADRUL ACESTEIA………………………………………………………….…1

1.1Prezentare generală a societăţii……………………………………………………..1

1.2. Organizarea structurală a contabilităţii relaţiilor cu terţii……………………………2

1.3. Locul relaţiilor comerciale în cadrul relaţiilor economice ale întreprinderii ...……..4

1.3.1. Sfera relaţiilor de decontare cu furnizorii şi clienţii……………………………..7

1.3.2. Gestiunea clienţilor ……………………………………………………………..8

1.3.3. Riscul agentului economic în acordarea creditului clientului………………….

11

CAP. II. CONTABILITATEA RELAŢIILOR CU FURNIZORII……………………….

13

2.1. Contabilitatea decontării relaţiilor cu furnizorii interni……………………………

13

2.2. Reduceri de preţuri acordate de furnizori………………………………………….

14

2.3. Contabilitatea relaţiilor cu furnizorii interni……………………………………….

16

2.3.1. Contabilitatea operaţiilor de decontare cu furnizorii fără numerar…………….

16

2.3.1.1. Contabilitatea decontării prin acceptare din iniţiativa

clientului cu ordin de plată………………………………………………… 17

2.3.1.2. Contabilitatea decontării prin acceptare din iniţiativa

clientului, prin plăţi scadente……………………………………………… 17

2.3.1.3. Contabilitatea decontării prin acceptare la cererea furnizorului…………... 17

2.3.1.4. Contabilitatea decontării prin compensare…………………………………18

2.3.2. Contabilitatea operaţiilor de decontare cu furnizorii prin efecte comerciale…..

18

2.4. Contabilitatea relaţiilor cu furnizorii externi………………………………………

21

CAP. III. CONTABILITATEA RELAŢIILOR CU CLIENŢII………………………….

23

3.1. Contabilitatea angajării relaţiilor cu clienţii……………………………………….

23

3.2. Contabilitatea decontării relaţiilor cu clienţii……………………………………...

26

3.2.1. Contabilitatea decontării relaţiilor cu clienţii cu dispoziţie de plată…………...

26

3.2.2. Contabilitatea decontării relaţiilor cu clienţii prin efecte comerciale………….

26

3.3. Contabilitatea provizioanelor pentru deprecierea creanţelor-clienţi……………….

30

CAP. IV. REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A RELAŢIILOR

DE DECONTARE CU FURNIZORII ŞI CLIENŢII LA

S.C. EUROPEN DRINKS S.A………………………………………………... 32

4.1. Reflectarea în contabilitate a relaţiilor cu furnizorii……………………………….

32

4.2. Reflectarea în contabilitate a relaţiilor cu clienţii………………………………….

39

4.3. Valorificarea informaţiilor furnizate de contabilitatea relaţiilor cu

furnizorii şi clienţii………………………………………………………………… 45

4.4. Concluzii şi propuneri……………………………………………………………...

49

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………

51

ANEXA 1

Bibliografie

1. Horia Cristea „Contabilitatea Firmei” Ed. Mirton, 1993

2. C. M. Drăgan „Noua contabilitate a agenţilor economici”, Ed. Hrecules,

Bucureşti 1993

3. M. Epuran, V. Băbăiţă, C. Grosu „Contabilitate financiară în noul sistem

contabil”, vol. II, Ed. De Vest, Timişoara, 1995

4. M. Epuran, D. Cotleţ, F. Ineovan, I. Pereş „Contabilitatea financiară în noul

sistem contabil” vol II, Ed. De Vest, Timişoara 1995

5. N. Feleagă, I. Ionaşcu „Contabilitate financiară”, vol I, III, Ed. Economică,

Bucureşti, 1993

6. Ministerul Finanţelor „Sistemul contabil al agenţilor economici”, 1994

7. Revista „Tribuna economică” 1997 , 1998

8. M. Ristea „Noul sistem contabil al agenţilor economici din România”

Bucureşti, 1995

Licenta European Drinks

Documents

Transcript of Licenta European Drinks