UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" IAŞI

Facultatea de Geografie şi Geologie

CLIMA DEPRESIUNII NEAMŢULUI Îndrumător: Prof. Univ. Dr. Liviu Apostol

Student :

Iunie 2010

1

CUPRINS

I. INTRODUCERE…………………………………………………….…....…….31. Importanţa cunoaşterii climei Depresiunii Neamţului……………….…...32. Trăsături generale ale Depresiunii Neamţului……………………….…....4

I. METODOLOGIA DE CERCETARE……………………………….………...91. Istoricul observaţiilor meteorologice şi al cercetărilor climatice din

Depresiunea Neamţului…………..…………………………….....……….122. Metode şi mijloace de lucru………………………………………….…....14

I. FACTORII CLIMATOGENI………………………………………………..161. Radiaţia solară…………………………………………………………..…162. Suprafaţa subiacentă activă……………………………………….………18

2.1. Relieful………………………………………………………....……....18

2.2.Apele…………………………………………………………….………21

2.3.Vegetaţia………………………………………………………….……..23

2.4.Solurile…………………………………………………………….….…25

3. Factorii antropici…………………………………………………….....….264. Circulaţia generală a atmosferei………………………………………….29

4.1. Dinamica atmosferei……………………………………………....…....29

4.2. Forme de circulaţie………………………………………………...…...31

I. CARACTERIZAREA ELEMENTELOR ŞI FENOMENELOR CLIMATICE......331. Temperatura suprafeţei solului………………………………………..….33

1. 1. Temperaturile medii şi extreme……………………………………......33

1. 2. Fenomenul de îngheţ la suprafaţa solului……………………….……..35

2. Temperatura solului în adâncime………………………………….……..363. Temperatura aerului……………………………………………………....37

3.1. Temperaturile medii anuale, semestriale, anotimpuale şi lunare.

Amplitudinea medie anuală…………………………………..…...

…....38

3.2. Temperaturile medii decadice, zilnice şi orare……………..…...

…….43

3.3. Temperaturile

extreme………………………………………………..46

3.4. Frecvenţa zilelor cu anumite temperaturi caracteristice. Fenomenul de

îngheţ…………………………………………………………….…....47

3.5. Inversiunile termice……………………………………….………….50

2

4. Presiunea atmosferică……………………….……………………………505. Vântul……………………………………………………………………...52

5.1. Frecvenţa vântului……………………………………………………52

5.2. Viteza vântului…………………………………………………….....57

5.3. Vânturi locale…………………………………………………….…..60

6. Umezeala aerului…………………………………………………….....…61

6.1. Tensiunea vaporilor de apă………………………………….….…....61

6.2. Deficitul de saturaţie…………………………………….……….…..63

6.3. Umezeala relativă………………………………………………….....64

7. Nebulozitatea………………………………………………….…………..66

7.1. Regimul nebulozităţii totale şi al nebulozităţii inferioare…………....66

7.2. Numărul mediu de zile cu cer senin, noros şi acoperit……….……...68

8. Durata de strălucire a Soarelui……………………………………….….70

8.1. Regimul duratei de strălucire a Soarelui………………….……….....70

8.2. Numărul mediu de zile cu Soare…………………………….…….....72

9. Precipitaţiile atmosferice………………………………………….…..….73

9.1. Cantităţile de precipitaţii………………………………….……...…..73

9.2. Numărul de zile cu diferite cantităţi de precipitaţii……………....…..77

9.3. Forme de precipitaţii………………………………………….………78

10. Fenomene meteorologice………………………………………….…….…8010. 1. Fenomene climatice specifice sezonului rece ..……….……….…..8010. 1. 1. Burniţa…………………………………………………………......80

10. 1. 2. Bruma………………..………………………………………….....81

10. 1. 3. Chiciura (promoroaca)………………………………….…….…....82

10. 1. 4. Poleiul…………………………………………………….......…....83

10. 1. 5. Lapoviţa…………………………………………………………....84

10. 1. 6. Ninsoarea…………………………………………………….…….84

10. 1. 7. Viscolul………………………...……………………………..…....86

10. 1. 8. Stratul de zăpadă……………………………………………….…..87

10. 1. 9. Ceaţa………………………………………………………..……...88

10. 1. 10. Aerul ceţos…………………………………………….….……....89

10. 2. Fenomenele climatice specifice sezonului cald………….….……...90

V. CONCLUZII……….…………………….……………………….…..…….……...95

3

Bibliografie…………………………………………………….……….……..…....97

I. INRODUCERE

1. Importanţa cunoaşterii climei Depresiunii Neamţului

Cercetările efectuate în ultimii ani în ceea ce priveşte clima Depresiunii Neamţului

au arătat că starea atmosferei din zona depresiunii prezintă trăsături caracteristice,

influenţând viaţa şi activitatea social-economică a populaţiei.

Depresiunea a devenit un factor climatogen, deosebit ca aspect şi structură, de

teritoriile din imediata ei apropiere sau a regiunii naturale în care se află situată. Astfel se

impune necesitatea cunoaşterii regimului elementelor climatice din zonă, care diferă, în

sens pozitiv sau negativ, de valorile şi regimul elementelor climatice din zonele

înconjurătoare.

Cunoaşterea particularităţilor pe care le are clima Depresiunii Neamţului, reprezintă o

necesitate, aceasta deoarece ea foloseşte la cunoaşterea condiţiilor optime de amplasare a

noilor obiective economice şi industriale, de construcţie, de asigurare a condiţiilor optime

de muncă şi de viaţă a populaţiei. Prin urmare clima prin mărimea şi regimul elementelor

şi fenomenelor sale, precum şi ţinând seama de alţi factori, poate favoriza sau defavoriza,

în unele cazuri, activitatea omului.

Pe lânga importanţa teoretică, de caracterizare a elementelor climatice din zona

depresiunii, în lucrare am urmărit să reliefez şi importanţa pe care o prezintă cunoaşterea

lor în dezvoltarea diverselor activităţi ale depresiunii ca: agricultură, transporturi,

construcţii, etc.

Pentru realizarea acestei lucrări am folosit date de la staţia meteorologică Târgu

Neamţ, staţia hidrologică Piatra Neamţ, Centrul meteorologic regional Moldova-Iaşi şi

Serviciul meteorologic Bacău. Pentru informare, am extras şi date climatologice mai

vechi din registrele Institutului Meteorologic, buletine şi atlase climatologice publicate la

I.M.C şi o serie de lucrări climatologice generale publicate până în prezent.

În prezent industrializarea zonei Depresiunii Neamţului este în creştere faţă de anii

trecuţi când în acest domeniu, zona stagna. De asemenea activităţile agricole prezintă o

pondere destul de mare, populaţia rurală este într-o continuă creştere iar activităţile se

4

dezvoltă în special în sectorul serviciilor, ceea ce impune importanţa cercetării climei

depresiunii. Generaţiile noastre avem datoria de a cerceta si de a pune la dispoziţia

administraţiei zonei, rezultatele cercetărilor care pot ajuta la dezvoltarea continuă a

regiunii respective. În lucrările sale cu privire la clima oraşelor, prof. univ. dr. Ion

Gugiuman sublinia că "o cercetare ştiinţifică eficientă se poate desfăşura numai în

condiţiile unei colaborări strânse între climatologi, meteorologi, inspectori sanitari şi

însăşi populaţia oraşelor. Efortul comun trebuie să se îndrepte spre crearea de condiţii de

viaţa tot mai bune a oamenilor".

Prezenta lucrare a fost elaborată sub îndrumarea domnului prof. univ. dr. Liviu

Apostol, de la Departamentul de Geografie al Facultăţii de Geografie şi Geologie de la

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, căruia doresc să îi aduc pe această cale

profunde mulţumiri precum şi recunoştinţa mea pentru ajutorul acordat.

Baza lucrării a fost constituită din fondul de date climatice preluate de la Staţia

Meteorologică Târgu Neamţ, prin amabilitatea conducerii serviciului meteorologic, căruia

pe această cale le exprim recunostinţa mea.

De asemenea şi nu în ultimul rând, întreaga mea recunoştinţă familiei mele, precum şi

a prietenilor mei care m-au ajutat şi sprijinit.

2. Trăsături generale ale Depresiunii Neamţului

Depresiunea Neamţului, (una dintre cele mai desăvârşite depresiuni subcarpatice din

ţara noastră, cum o numea Mihai David, în 1931), aflată în judeţul Neamţ, mai este

cunoscută şi sub denumirea de Depresiunea Nemţişorului sau Depresiunea Ozana-

Topoliţa numită astfel deoarece este drenată de râurile Ozana şi Topoliţa, la altitudinea de

357 de metri.

Depresiunea Neamţului este cea mai nordică subunitate a culoarului depresionar al

Subcarpaţilor Moldovei. Majoritatea autorilor, începând cu Mihai David şi-au exprimat

părerea că Depresiunea Neamţului este cea mai tipică depresiune subcarpatică.

5

Fig. 1. Depresiunea Neamţului aerofotogramă

Limita dintre depresiune si munţi se află în jurul altitudinii de 600-680 de metri.

Lungimea depresiunii este de circa 28 kilometri, iar lăţimea de 3-14 kilometri.

Din punct de vedere fizico-geografic Depresiunea Neamţului are ca limite Culmea

Pleşului în nord şi nord-est, Culmea Dobreanului, a Muncelului Agapia şi Dealul Mare

Văratic în vest; în sud limita depresiuni a fost dată de şaua Crăcăoanilor şi de Coasta

Ghindăoani-Curecheşti, iar în est de „porţile” joase de ieşire a apelor (Ozana şi Topoliţa)

şi de versantul vestic al Dealului Boiştea, aceste elemente au rol de obstacol în calea

maselor de aer subpolar sau continental, ceea ce face ca factorii climatogeni să prezinte

particularităţi specifice, datorită caracterului de adăpost, altitudinii şi orientării reliefului.

6

Fig. 2. Poziţia Depresiunii Neamţului în cadrul Subcarpaţilor Moldovei

În această depresiune, singurul oraş prezent este Târgu Neamţ. Evoluţia acestui oraş

trebuie pusă în legătură cu Cetatea Neamţului zidită de Petru I Muşat (1376-1391), "care

se oglindeşte cu mâhnire... de atâtea veacuri în Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca

cristalul" (Ion Creangă - "Amintiri din copilărie", Ed. "Ion Creangă" , Bucureşti, 1970).

Astfel în secolul al XVIII-lea, Dimitrie Cantemir scria: "Înainte de a fi fost Moldova

supusă turcilor, la orice ameninţare de război, domnitorii îşi trimiteau acolo copiii şi

visteria ca într-o cetate nebiruită. Şi astăzi, când sunt atacaţi de vecini, locuitorii găsesc

acolo scăpare sigură" (Dimitrie Cantemir - Descrierea Moldovei, Bucureşti, 1938).

Tot în această depresiune se intersectează căile rutiere care fac legătura cu mănăstirile

nemţene (20 mănăstiri ortodoxe), cât şi cu cele din nordul Moldovei, dispunând de

importante atracţii turistice, care spre deosebire de anii trecuţi, în prezent sunt mai mult

valorificate. Liniştea zonei, frumuseţile naturii, monumentele istorice precum Cetatea

Neamţului şi Casa Memorială "Ion Creangă", atrag din ce în ce mai mult interesul

turiştilor. Faţă de anii trecuţi, în prezent, ponderea turiştilor care vizitează Depresiunea

7

Neamţului este mult mai ridicată, fapt dovedit de renovarea obiectivelor turistice din zonă

şi în special de construirea în apropierea depresiunii a multor locuri de cazare care sunt

din ce în ce mai solicitate.

Cetatea Neamţului

Fig 3. În trecut Fig 4. În prezent

Toponimul "Neamţ" a ridicat multe discuţii şi ipoteze. Acest toponim este menţionat

pentru prima oară în lista rusă de oraşe "valahe", adică româneşti, întocmită între anii

1387 şi 1392, unde este înscris "Neamţul în munţi". Apoi, mai este menţionat în diferite

documente sau acte.

Bogdan Petriceicu Haşdeu (1870) considera că "Neamţ e tot Neamţ", adică numele de

Neamţ se referă la grupul de nemţi, poate chiar cavaleri teutoni, ori saşi, care au zidit

Cetatea Neamţului. Această ipoteză a fost susţinută şi de alţi istorici: D. Onciul, A.D.

Xenopol, G. Mandrea, N. Boierescu, C. Matasă, Grigorie Ionescu şi alţii.

O părere deosebită a avut-o Ilie Minea (1943), susţinută de mulţi lingvişti istorici (Al.

Lepădatu, N. Iorga, R. Rosetti, N. Constantinescu, N. Grigoraş, Gh. Cojoc, V. Vătăşeanu,

D. Constantinescu, C. Turcu şi alţii). Ilie Minea considera că toponimul Neamţ de origine

slavă provine de la termenul "nemeţi", care înseamnă "liniştit" sau "tăcut", definind

caracteristicile zonei şi ale râului principal. "Tăcut-tăcută" este termen de origine latină,

iar expresia "tacentia loca" înseamnă "locuri calme, liniştite, tăcute sau tăinuite" (Turcu,

1977). Aceste locuri tăcute şi liniştite atrag tot mai mult admiraţia turiştilor odată cu

trecerea timpului. Într-un final, "tăcut" prin traducere a devenit „nemeti”, care cu timpul a

8

căpătat forma romanizată de "Neamţ", ce a înlocuit termenul străvechi latino-românesc

"tăcută". Putem sublinia că în limba germană nu există termenul "neamţ", iar denumirea

slavă dată poporului german este "nemetki".

În cele din urmă putem spune că numele de "Neamţ" provine de la toponimul râului

Neamţ (râu tăcut şi liniştit). Această idee a fost susţinută şi de episcopul catolic Marco

Bandini, care în anul 1646 a vizitat comunitatea catolică din Târgu Neamţ. El afirma "...

oraşul este aşezat lângă un râu ... de la care îşi ia numele" (Călători străini prin ţările

române, V. Tufescu, 1973). Dacă numele de "Neamţ" ar fi fost de origine germană, sigur

Marco Bandini ar fi subliniat acest lucru.

Pe aceste locuri din Depresiunea Neamţului s-au aşezat grupuri de saşi, care ulterior

au fost asimilaţi de către localnici, înaintea marii invazii tătare din anul 1241 şi din acest

motiv zona s-a numit Neamţ.

II. METODOLOGIA DE CERCETARE

9

1. Istoricul observaţiilor meteorologice şi al cercetărilor

climatice din Depresiunea Neamţului

1.1. Istoricul măsurătorilor meteorologice

Fig. 5. Staţia meteorologică Târgu Neamţ - mai 2009

Staţia meteorologică Târgu Neamţ a fost înfiinţată în anul 1889 la altitudinea de 353

m, funcţionând până la Primul Război Mondial şi reluându-şi observaţiile în anul 1948.

Între anii 1948-1954, punctul meteorologic a funcţionat pe lângă Secţia Agricolă a

fostului raion Târgu Neamţ. Acesta era amplasat în curtea Consiliului popular, mărginit la

nord şi est de clădirea cu un etaj a acestuia, iar în rest de un gard din scânduri înalt de 2

metri, fiind dotat cu aparatură incompletă şi care efectua trei observaţii pe zi.

Între anii 1954-1960, staţiei i se rezervă un spaţiu ceva mai mare în strada Cuza Vodă,

dar fără să aibă o platformă meteorologică şi un birou al staţiei, rezultatele observaţiilor

fiind transmise prin telefon Centrului Meteorologic de la Bacău.

10

Instrumente meteorologice utilizate la staţia Târgu Neamţ

Fig. 6. Girueta Fig. 7. Heliograful

Din vara anului 1960, dată de la care funcţionează pe actualul amplasament, la

aproximativ 1,5 kilometri de centrul oraşului, pe strada Batalion 1. Amplasată pe platoul

terasei superioare a Ozanei, la altitudinea de 387,6 metri (latitudine de 47 grade şi 03

minute si longitudine de 26 grade şi 23 minute) la poalele Culmii Pleşu, la extremitatea

sud-estică, în apropiere de înşeuarea ce leagă Depresiunea Neamţului de Depresiunea

Oglinzi. Dotarea staţiei s-a făcut conform normelor in vigoare şi cu un personal calificat.

Staţia meteorologică are în dotare următoarele componente: platforma meteorologică,

terenul pentru observaţii asupra stratului de zăpadă si biroul staţiei. Se fac trei observaţii

zilnice la orele: 7, 13 şi 19, iar datele meteorologice se înscriu în tabele şi registre, apoi

sunt transmise prin intermediul tehnologiei (pusă in funcţiune de doar câţiva ani - 2004),

la staţia meteorologică de la Bacău.

11

Fig. 8. Date furnizate de staţia automată

Platforma meteorologică este terenul pe care se amplasează adăpostul meteorologic,

instrumentele, aparatura şi este situat la distanţă de obstacole (egală cu de 10 ori înălţimea

lor- ex: clădiri, arbori, etc). Orientarea platformei meteorologice este pe direcţia N- S şi

V- E, fiind înconjurată de un teren de protecţie. Dimensiunea platformei este de 26 x 26

metri, fiind împrejmuită de un gard din sârmă. Intrarea în platformă se face pe o portiţă

aflată în partea de nord.

Aparatura de citire directă este formată din: termometre meteorologice (ordinare,

de maximă şi de minimă), psihrometre, higrometrul cu fir de păr, pluviometre, giruete,

barometre cu mercur, termometre de sol, etc, iar înregistratoarele sunt: barograful,

termograful, higrograful, heliograful şi pluviograful. Majoritatea datelor sunt obţinute prin

intermediul staţiei automate, deoarece pe platforma staţiei, astăzi mai funcţionează doar

girueta şi heliograful.

12

Posturi pluviometrice din Depresiunea Neamţului

Fig. 9. Bălţăteşti Fig.10. Grumăzeşti Fig. 11. Ţibucani

1. 2. Istoricul cercetărilor climatologice

Primele însemnări asupra vremii şi climei sunt semnalate din sec. al XV- lea în

cronicile lui Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce, cum ar fi "Letopiseţul Ţării

Moldovei", unde s-au făcut referiri asupra unor fenomene meteorologice neobişnuite cum

ar fi: grindină, ninsori abundente, viscole, ploi torenţiale şi secete.

Informaţii asupra râului Neamţ (Ozana), apar într-un document din 7 Ianuarie 1407, în

care se vorbeşte de "două sate mănăstireşti la gura Neamţului, unul de o parte a Neamţului

şi altul de altă parte" (Costăchescu M., "Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel

Mare" , Iaşi, 1932).

Alte referiri asupra zonei s-au mai găsit şi în alte documente, precum: danii făcute

Mănăstirii Neamţului de către Ilie Voievod, se vorbeşte despre pârâul Neamţului, Vârful

Pleşu.

Cărturarul umanist Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (martie-aprilie 1963; 1710-

1711), membru al Academiei din Berlin din anul 1714, vorbeşte în capitolul II din

lucrarea "Descrierea Moldovei", despre clima Moldovei, unde dă primele informaţii cu

caracter geografic, asupra Moldovei, însă incomplete, fapt pentru care Depresiunea

13

Neamţului cât şi înălţimile au fost reprezentate greşit, iar râul Ozana a fost reprezentat

mai scurt decât este în realitate.

În 1835, suedezul Bauer a întocmit o hartă a Moldovei, însă relieful nu este redat

corect, fapt pentru care nu se poate face o apreciere corectă asupra altitudinii reliefului, în

schimb reprezentarea apelor se apropie mai mult de realitate.

Cercetări moderne s-au mai efectuat, după înfiinţarea în anul 1875 a Societăţii

Geografice Române. Astfel în anul 1895 a apărut "Dicţionarul geografic al judeţului

Neamţ ( la anul 1890 )", elaborat de C. D. Gheorghiu. Alte cercetări au fost efectuate de

Mihai David în anii 1928-1931, unde a făcut referiri asupra reliefului din judeţul Neamţ şi

Bacău, iar I. Ichim este autorul capitolului de climă din lucrarea "Judeţul Neamţ".

Multe lucrări de climatologie referitoare la Subcarpaţii Moldovei şi la zonele

limitrofe, au fost publicate în volumele "Lucrările Seminarului Geografic Dimitrie

Cantemir". Respectivele lucrări au fost elaborate în special de către cadrele didactice de la

universitatea ieşeană şi de la cercetătorii de la Staţiunea de cercetări Stejarul din Piatra

Neamţ.

Alte referiri climatice asupra zonei sunt prezentate în lucrări ca "Subcarpaţii şi

depresiunile marginale ale Transilvaniei" (V. Mihăilescu, 1996 ), "Geografia Carpaţilor

şi Subcarpaţilor româneşti" (Valeria Velcea, Al. Savu, 1982). În "Geografia României"

vol. IV, 1992, în capitolul IV Subcarpaţii, este prezent un subcapitol separat de climă

(Gh. Neamu). Informaţii şi date utile s-au putut prelua din "Clima R. P. România", vol. II,

(1966), precum şi din "Atlasul climatologic al R. S. România" (1966).

Contribuţii asupra observaţiilor meteorologice şi climatologice mai amănunţite se

regăsesc şi în tezele de doctorat: "Depresiunea subcarpatică Ozana-Topoliţa, studiu de

geografie fizică" – Gabriel Davidescu (1971), unde acordă un spaţiu larg caracterizării

climatice şi microclimatice a depresiunii şi "Clima Subcarpaţilor Moldovei" – Liviu

Apostol (2000), unde prezintă pe larg aspecte particulare ale elemenetelor şi fenomenelor

climatice din oraşul Târgu Neamţ.

2.Metode şi mijloace de lucru

14

Principiile şi metodele de cercetare folosite în meteorologie şi climatologie sunt

generale, adaptate la specificul disciplinelor respective.

Complexitatea obiectului de cercetare aparţine domeniului geofizic şi geografic.

Natura şi societatea face ca metodologia geografiei să aibă un specific al ei, prin

recurgerea la unele principii, metode, procedee şi mijloace particulare adecvate obiectului

cercetat. Vintilă Mihăilescu susţinea că nota caracteristică a geografiei este dată de

utilizarea metodei sintezei. El arată că "geografia descrie şi explică întregul teritorial (de

la localitate la planetă) nedisociat nici chiar în timpul analizei lui pe regiuni sau pe

elemente" (1968). Geografia foloseşte în egală măsură şi metoda sintezei şi metoda

analizei, pentru a cunoaşte mai bine structura şi dinamica proceselor funcţionale, dar nu

poate renunţa la sinteză.

Metodele de cercetare în meteorologie şi climatologie, prezintă un ansamblu de reguli,

norme şi procedee de cunoaştere a proceselor şi fenomenelor din atmosferă, a factorilor

genetici ai climei şi valorilor şi regimului elementelor climatice.

– Metoda observaţiei instrumentale şi vizuale constă în obţinerea de

înregistrări meteorologice de la staţia meteorologică, dotată cu aparatură specifică.

– Metoda analizei şi metoda sintezei utilizate frecvent, deoarece analiza

materială şi funcţională constă în descompunerea fenomenelor şi proceselor

climatice în părţile lor componente, pentru observarea şi cunoaşterea în detaliu a

caracteristicilor şi funcţiilor pe care le au, iar sinteza constă în integrarea părţilor

analizate iniţial, în contextul din care fac parte.

– Metoda cartografică este folosită pentru localizarea fenomenelor în

corelaţia lor spaţială şi constă în întocmirea hărţilor tematice. Harta reprezintă un

instrument de reprezentare evolutivă a fenomenelor şi proceselor sudiate, etc.

– Metoda comparativă constă în compararea obiectelor, proceselor şi

fenomenelor climatice, pentru a le stabili asemănările şi deosebirile dintre ele.

– Metoda istorică se aplică prin examinarea schimbării obiectelor în timp.

În acelaşi mod se examinează şi schimbarea proceselor şi fenomenelor climatice,

căutându-le originea şi cauzele modificărilor pe care clima le-a suferit de-a lungul

timpului.

15

– Metoda statistico-matematică a datelor climatologice constă în

utilizarea mijloacelor matematice pentru investigarea fondului de date şi pentru

exprimarea informaţiei dobândite.

– Utilizarea calculatoarelor în preluarea datelor obţinute din observaţiile

meteorologice cu ajutorul unor programe de statistică şi de grafică, este foarte

utilă, prin intermediul acestora ajungându-se la obţinerea unor grafice comparative

concludente în ceea ce priveşte evoluţia climei.

III. FACTORII CLIMATOGENI

16

Factorii care influenţează variaţia climei sunt: radiaţia solară (factor climatogen

constant), suprafaţa activă (prin acţiunea sa de a schimba climatul, deşi influenţa sa este

extrem de redusă şi într-o perioadă mai lungă de timp) circulaţia generală a atmosferei (ce

determină variaţia neperiodică a climei, factorul climatogen cu cel mai mare grad de

variabilitate), la acestea se adaugă factorul antropic, pe care oraşul, satele si căile de

comunicaţie le manifestă asupra climei.

1. Radiaţia solară

Este influenţată direct de unghiul de incidenţă al razelor solare, de nebulozitate, de

caracteristicile norilor de transparenţa aerului, aceasta fiind principala sursă de încălzire a

atmosferei şi care prin regimul său determină mersul elementelor climatice ( temperatură,

presiune, vânt, precipitaţii, etc).

Radiaţia solară poate fi diminuată sau amplificată în funcţie de proprietăţile suprafeţei

subiacente, din zona depresiunii. Prin complexitatea sa (imobile, străzi , spaţii verzi,

înclinarea versanţilor, suprafeţe agricole, suprafeţe acvatice) creează condiţii diferite de

absorbţie şi reflexie a razelor solare. De exemplu, timpul cu grad ridicat de nebulozitate

face ca radiaţia difuză să predomine comparativ cu cea directă.

Astfel în ritmul ei anual, radiaţia solară directă este mai redusă iarna datorită înălţimii

mici a Soarelui deasupra orizontului şi a concentraţiei mari de impurităţi, pâcla din

depresiune absorbind pâna la 40% din radiaţia solară directă, spre deosebire de vară, când

la poziţii înalte ale Soarelui şi concentraţiei minime a impurităţilor, pâcla absoarbe numai

15% din radiaţie.

Insolaţia este moderată, depresiunea fiind străbătută de paralela de 47°12’ lat. N, pe

tot parcursul anului cu o medie anuală de 0,42 (tab.1). Unghiul de incidenţă al razelor

Solare la amiază cu suprafeţele orizontale, variază în medie de la 66°12’ la solstiţiul de

vară şi 19°18’ la solstiţiul de iarnă.

Tab .1. Fracţia de insolaţie, medie lunară şi anuală (1987-2008)

Lunile

17

AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII0,33 0,35 0,37 0,41 0,49 0,5

1

0,53 0,58 0,5

0

0,4

7

0,33 0,32 0,43

Radiaţia solară globală reprezintă aportul energetic spre suprafaţa terestră. În timp de

24 de ore, intensitatea radiaţiei solare globale creşte începând cu orele de dimineaţă,

atinge maximul la ora trecerii Soarelui prin meridianul locului (ora amiezii, când Soarele

are cea mai mare înălţime), după care scade gradual către seară, atunci când tinde spre

zero.

Aceasta însumează circa 116,12 kcal/cm²/an, valorile lunare cele mai scăzute fiind

cuprinse între 3,0 şi 4,0 kcal/cm² (în intervalul noiembrie-ianuarie), iar cele mai ridicate

între 14,5 şi 16,0 kcal/cm² (in perioada mai-august) (tab.2).

Tab. 2. Radiaţia solară globală lunară (kcal/cm²/lună) şi anuală (kcal/cm²/an)

(1987-2008)

Lunile

AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

3,60 4,52 8,42 11,25 14,60 16,30 16,63 15,11 10,95 7,57 4,01 3,16 116,12

În luna iulie se înregistrează cea mai mare medie lunară din tot cursul anului, aceasta

fiind ca urmare a unghiului sub care cad razele şi a timpului în majoritate senin. În luna

decembrie se înregistrează cea mai mică valoare, care se datorează unghiului mic sub care

cad razele solare, dar şi a frecvenţei mai mari a timpului cu cer acoperit, precum şi

micşorarea duratei de strălucire a Soarelui în apropierea solstiţiului de iarnă.

Tab. 3. Sumele radiaţiei solare globale pe anotimpuri şi semestre ( kcal/cm²)

(1987-2008)

Iarna Primăvara Vara Toamna Sem.Rece Sem.Cald11,28 34,27 48,04 22,53 31,28 84,84

Semestrul cald deţine 73,1% din suma medie anuală de radiaţie globală. Valorile

medii anotimpuale deţin şi ele o constanţă deosebită a ponderilor din suma medie anuală:

iarna se înregistrează 9,7%; primăvara 29,5%; vara 41,4%; toamna 19,4%. Lunar, cea mai

mare sumă medie a radiaţiei globale se înregistrează în luna iulie, iar cea mai scăzută în

luna decembrie (Liviu Apostol, 1998).

18

2. Suprafaţa subiacentă activă

Este acea suprafaţă pe care cad razele solare la nivelul căreia acestea se transformă în

energie calorică, determinând procese şi fenomene climatice în stratul inferior al

troposferei, în funcţie de caracteristicile acesteia. Atmosfera fiind o masă gazoasă

transparentă, nu se poate încălzi direct de la Soare, ci şi cu ajutorul important al suprafeţei

subiacente active, ceea ce astfel rezultă chiar din însăşi distribuţia pe verticală a

temperaturii.

2.1. Relieful

Alcătuirea geologică a Depresiunii Neamţului se caracterizează prin larga răspandire

a depozitelor neogene a orogenului carpatic. Acumulările neogene cutate reprezentate prin

formaţiuni de vârstă miocenă (gresii, marne, gipsuri, argile) cele mai extinse fiind

"conglomeratele de Pleşu", considerate de vârstă Burdigaliană (Th. Joja,1952) sau

Badeniană inferioară (P.Polnic, Gabriela Polnic, 1965). În lunci şi terase se găsesc

depozite aluvionare (petriş, nisip, argilă) cuaternare.

Relieful prin prezenţa sa are o influenţă majoră asupra distribuţiei maselor de aer şi a

evoluţiei vremii. Acţiunea sa asupra regimului elementelor climatice este dată de

altitudine, înclinare, expoziţia versanţilor şi configuraţia formelor sale. Astfel prin

creşterea altitudinii scade presiunea atmosferică şi densitatea aerului.

Poziţionarea aceasta într-o vale cu orientare aproape vest-est, la baza căreia se află

albia minoră a râului Ozana (Neamţ), adesea despletită, limitată de o luncă largă de zeci

chiar sute de metri, şi de două terase în trepte distincte, pe care este situat satul Humuleşti.

Către nord o culme submontană falnică (Culmea Pleşului), iar spre sud valea este închisă

de dealurile Movilenilor, Humuleşti, Ocea, care fac jonţiunea către est cu dealul Boiştea.

Toate acestea au un rol de obstacol în calea maselor de aer polare, continentale şi arctice,

fapt ce îi conferă caracteristicile unui climat temperat-continental moderat, de adăpost.

Relieful este rezultatul acţiunii factorilor morfogenetici interni (rocă, structură,

tectonică) şi externi (climă, ape, vegetaţie, faună, activitatea antropică, etc.). Pot fi

identificate următoarele tipuri de relief: structrual, sculptural şi de acumulare.

Relieful structural este datorat cutelor anticlinale (Culmea Pleşu, Humuleşti ) şi

sinclinale a căror succesiune a imprimat Subcarpaţilor, liniile directoare ale cutărilor.

19

Astfel, la sud şi sud-vest de oraşul Târgu Neamţ, dealurile Brădăţel, Osoiului, Olarului şi

Carpeni au o morfologie conformă cu structura, corespunzând anticlinalelor Vânători şi

Grumăzeşti. Culmea Pleşului (fig.10), cu o lungime de 24 km, situată la nord, este un

anticlinal cu înălţimea maximă de 913 m, care descreşte spre sud-est. În dreptul oraşului

Târgu Neamţ, vârful Vânători are altitudinea de 623 m, dominând cu aproape 250 m albia

râului Ozana, printr-un abrupt stâncos.

Fig. 12. Culmea Pleşu(vedere de pe Dealu Mare din Vânători Neamţ)

Relieful sculptural înglobează interfluviile sculpturale (au aspectul unor coline, de

dealuri, de munţi joşi şi de podişuri uşor înclinate) şi versanţii modelaţi de procese de

versant (acţiunea de eroziune, de transport si de sedimentare exercitată de apele de şiroire

şi de cele torenţiale, ca şi deplasarea în masă prin alunecări sau rostogoliri).

Diferenţierea interfluviilor sculpturale este determinată de alcătuirea litologică a

substratului. Dealurile mai înalte sunt cele alcătuite din depozite mai rezistente la

denudaţie (anticlinale în al căror ax se găsesc conglomerate), cum este cazul Culmii

Pleşului (913 m) şi al dealului Brădăţel (557 m). În sectoarele în care predomină argilele,

marnele, gresiile, nisipurile şi gipsurile, formele de relief sunt domoale, cu aspect de

coline -Dealul Movilenilor (440 m), dealul Humuleşti (410 m), dealul Ocea (400 m). În

cazul în care eroziunea nu a ajuns la stadiul de intersecţie al versanţilor, aspectul

interfluviilor este de poduri uşor înclinate. Formarea lor este o urmare a evoluţiei

incomplete a unei suprafeţe de nivelare (denudaţie) care în prezent apare la altitudinea

absolută de 400 - 500 m. Versanţii acestor dealuri au pante domoale, de 3°-10°.

20

Relieful de acumulare este reprezentat de lunca râului Ozana (Neamţ) şi reprezintă un

relief de acumulare format din depozite aluvionare (pietriş, bolovăniş, nisip şi argilă) cu o

grosime maximă de 6 m, sub care se găsesc depozite argilo-marnoase. Lunca este bine

dezvoltată, în dreptul oraşului Târgu Neamţ având directia vest-est şi o lătime de 500 m.

Această extindere este o consecinţă a colmatării văii, datorită schimbării de pantă dintre

lanţul muntos carpatic şi zona depresionară, care a redus viteza şi puterea de transport a

apelor, cât şi datorită debitelor actuale reduse. În cuprinsul luncii se disting trepte de

relief cu altitudini de 1-2 m deasupra nivelului râului şi cu lăţimi de ordinul zecilor şi

chiar sutelor de metri, considerate terase de luncă, inundabile periodic la viituri

excepţionale. Deasupra luncii, relieful de acumulare este reprezentat prin două niveluri de

terasă: de 2-6 m şi de 10-15 m. Cel mai dezvoltat este nivelul de 2-6 m al cărui pod, în

dreptul localitaţii Vânători, atinge lăţimea de 1000 m. Terasa de 10-15 m are o laţime

medie de 500 m.

Lunca şi terasele Ozanei au constituit suportul pe care s-a dezvoltat oraşul Târgu

Neamţ cu suburbiile sale, întrunind condiţii favorabile pentru construcţii, agricultură,

transporturi etc.

2.2. Apele

Apele prin acţiunea lor distinctă faţă de uscat în ceea ce priveşte absorbţia radiaţiilor,

consumă o energie calorică mai mare şi favorizează temperaturi ceva mai joase şi aer mai

umed vara şi invers, iarna. Zona Depresiunii Neamţului este bogată în ape subterane de

stratificaţie şi în strate acvifere freatice.

Apele subterane de stratificaţie sunt cantonate în depozite nisipo-grezoase de vârstă

helveţiană, care au permeabilitate mare. În general, ele menţin o cantitate redusă de săruri

dizolvate şi sunt potabile. Când vin în contact cu argilele salifere, pot fi de tipul clorurate

sodice, iar când curg prin nisipuri şi gresii friabile, pot fi bicarbonatate, calcice şi

21

magneziene. În zona Băilor Oglinzi, staţiune situată în sud-estul Culmii Pleşului, în

vecinătatea oraşului Târgu Neamţ, apele de stratificaţie apar la suprafaţă pe o linie

corespunzătoare contactului dintre "conglomeratele de Pleşu" cu elemente verzi şi

"orizontul supraconglomeratic" cu sare, sub forma izvoarelor minerale. Acestea au fost

cunoscute din cele mai vechi timpuri şi folosite intens pentru alimentaţie, conservarea

alimentelor sau pentru obţinerea sării prin evaporare. Stratele acvifere freatice se găsesc

înmagazinate în depozite de luncă, de terase şi în cele deluviale. Depresiunea Neamţului

beneficiază de o pânză de apă freatică bogată, cu debite măsurate prin pompări din foraje,

care îndeplineşte toate condiţiile unei ape potabile de foarte bună calitate, cu gust plăcut si

nepoluată. Stratul acvifer se găseşte în zona de luncă la o adâncime de 0,5-8 m, iar

grosimea stratului de apă oscilează între 2 şi 3 metri. Terasa de 2-6 m are stratul acvifer la

o adâncime de 1,5-6 m, iar terasa de 10-15 m are pânza freatică la 5-15 m adâncime.

Reţeaua hidrografică de suprafaţă aparţine bazinelor Ozanei (Neamţului) (fig. 13)şi

Topoliţei, afluenti pe dreapta ai Moldovei. Râul Ozana izvorăşte din zona montană a

flişului carpatic, de sub vârful Hălăuca (1530 m) şi străbate depresiunea intramontană

Pipirig, după care pătrunde în Depresiunea subcarpatică a Neamţului, pe care o drenează

de la vest la est, traversează oraşul Târgu Neamţ şi se varsă în Moldova, în aval de

localitatea Timişeşti, având o lungime de 57,2 km, primeşte afluenţi mai importanţi pe

dreapta: Dolheşti, Domeşnic şi Secu, iar în depresiunea subcarpatică primeşte cel mai

important afluent al său, Nemţişorul (care izvorăşte de sub vârful Chiţigaia, 1194 m), pe

stânga. Suprafaţa bazinului hidrografic al râului Ozana este de 427 km². Modul de

alimentare al apelor este pluvio-nival moderat. Debitul înregistrează variaţii foarte mari,

în funcţie de anotimp şi de cantitatea de precipitaţii.

22

Fig. 13. Râul Ozana la Târgu Neamţ

Cea mai mare parte a anului are un debit scăzut, bazându-se în principal pe cantitatea

de apă ce o primeşte din izvoarele subterane. De aceea nivelul apei este mic, de circa 25-

50 cm. Obişnuit, primavara, debitul creşte foarte mult, râul fiind alimentat prin topirea

zăpezilor în zona înaltă şi prin ploile abundente din acest anotimp. Acum nivelul apelor

ajunge la 1-1,5 m, câteodată şi mai mult, acoperind complet albia majoră şi provocând

inundaţii. În mod obişnuit scurgerile de primăvară reprezintă peste 40% din volumul total

al scurgerii anuale. Scurgerea cea mai redusă are loc iarna, reprezentând cel mult 10% din

scurgerea anuală. În acest anotimp se înregistrează fenomenul de îngheţ.

Bazinul hidrografic al râului Topoliţa are o suprafaţă de 280,0 km². Lungimea totală

este de 43,9 km iar panta medie, pe întregul curs este de 14,5‰. Pârâul Tinoasei, pârâul

Netezi şi Valea Seacă sunt cei mai importanţi afluenţi ai Topoliţei.

2.3. Vegetaţia

23

Vegetaţia, ca suprafaţă activă suplimentară generează condiţii specifice pentru apariţia

unor microclimate distincte. Astfel prin evapotranspiraţia plantelor se ridică gradul de

umiditate al aerului, se atenuează absorbţia în sol a radiaţiilor, deci este favorizată

existenţa unor temperaturi mai scăzute, de asemenea se modifică şi se atenuează regimul

vântului.

Aspectul fitogeografic al Depresiunii Neamţului a fost determinat de condiţiile

naturale (relief, climă, hidrografie, soluri) cu modificări în timp datorate activităţii

omului. Vegeta ia spontană actuală este reprezentată prin păduri (situate pe Culmeaț

Pleşului, dealul Boiştea şi pe versanţii montani sau ai masivului Corni), prin pajişti, prin

vegetaţie specifică versanţilor cu terenuri degradate, cât şi prin vegetaţie de luncă. În

Depresiunea subcarpatică a Neamţului, pădurile cu Fagus sau cu Fagus şi Abies au ocupat

în trecut suprafe e mult mai mari (Gh. Grin escu, 1908) şi numele unor dealuri (Făge elul,ț ț ț

Brădăţel, Carpeni, Carpenului), ale unor ape (Făgeţel, Aluniş) sau al unor localităţi

(Ghindăoani, Valea - Arini) confirmă această răspândire. Astăzi păduri întinse au fost

defrişate, în scopul extinderii culturii plantelor (porumb, in, cartofi, grâu, plante furajere,

etc.), a păşunilor şi fâneţelor. Această acţiune a dus la modificarea structurii floristice şi

totodată a favorizat dezvoltarea proceselor geomorfologice.

Zona şi etajul nemoral cuprinde un etaj al pădurilor de gorun (Quercus petraea),

uneori în amestec cu carpenul (Carpinus betulus) şi cu mesteacănul (Betula pendula) şi un

subetaj al pădurilor de fag. Gorunii seculari de lângă Văratec sunt ocrotiţi, fiind cuprinşi

în rezervaţia Codrii de Aramă (9 ha) (fig.14), iar mestecenii seculari din aceeaşi zonă

aparţin rezervaţiei Pădurea de Argint (0,5 ha). Dintre speciile de amestec, se întâlnesc

teiul (Tilia sp.) şi carpenul (Carpinus betulus). Stejarii (Quercus robur), seculari din

comuna Grumăzeşti sunt de asemenea ocrotiţi.

24

`Fig. 14. Codrii de aramă

Între satul Nemţişor şi oraşul Târgu-Neamţ, pe versanţii Culmii Pleşului, pădurea este

de fag (Fagus silvatica) şi carpen (Carpinus betulus), se întâlnesc şi arbori izolaţi de brad

alb (Abies alba), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), plop tremurător (Populus

tremula) şi tei argintiu (Tilia tomentosa), iar în jurul Mănăstirii Neamţ, fag şi răşinoase.

Capătul sud-estic al Culmii Pleşului, cu povârnişuri stâncoase, spre Târgu-Neamţ, este

îmbrăcat cu plantaţii de pin (Pinus silvestris), iar spre poale, de salcâm (Robinia

pseudoacacia). De obicei, din cauza umbrei dese, subarboretul lipseşte, dar uneori apar

exemplare rare de soc (Sambucus nigra) şi zmeură (Rubus idaeus). Vegetaţia ierboasă este

reprezentată numai primăvara prin câteva plante efemeroide (trei răi- Hepatica nobilis;

brebenei-Coryadilis solida; paştiţa-Anemone ramunculoides; horşti-Luzula pilosa etc).

Aceste plante apar înaintea înfrunzirii arborilor.

După închiderea coroanelor, în aceste păduri au condiţii de dezvoltare doar plantele

umbrofile. Cele mai întâlnite sunt vineriţa (Ajuga reptans) şi breiul (Mercurialis perennis).

Pe lângă aceste plante, mai apar şi ferigi (Dryopteris filix mas), apoi diverse plante cu

flori: colţişor (Dentaria bulbifera), floarea-paştelui (Anemone nemorosa), măcrişul-

iepurelui (Oxalis acetosella), ciocul-berzei (Geranium sanguineum) etc. În anotimpul de

toamnă, o dată cu căderea frunzelor, unele plante îşi intensifică creşterea, dând pădurii un

aspect mai viu.

25

Mai amintim o vegetaţie de pajişti, pe suprafeţe restrânse, iar în lungul râurilor o

vegetaţie de luncă (plopi, arini şi diferite specii de arbuşti).

Fig. 15. Păduri de foioase Culmea Pleşu

2.4. Solurile

Solurile au un rol climatologic important, deoarece redistribuie căldura şi apa primită,

atât în spaţiul atmosferic cât şi spre interiorul scoarţei, este resimţită mai ales până la

înălţimea adăpostului meteorologic (2m). Solurile acţionează asupra topoclimatului, în

special prin capacitatea lor de reflectare a razelor solare (albedoul) datorat culorii,

umezelii şi rugozităţii. Astfel cernoziomurile, prin culoarea lor mai închisă reflectă cca.

12% din radiaţia solară, pe când sărăturile reflectă 25%.

În oraşul Târgu Neamţ predomină cernoziomurile cambice. În dealurile subcarpatice

se găsesc soluri eumezobazice, brune luvice şi luvisoluri albice. În locuri drenate pe un

substrat de roci argilose, sărace în carbonaţi, în alternanţă cu nisipuri şi uneori cu

pietrişuri se găsesc soluri brune şi brune luvice.

Luncile şi glacisurile de acumulare au avut condiţii favorabile de formare a solurilor

brune luvice pseudogleizate până la pseudogleice. Versanţii nordici ai unor dealuri şi

versanţii estici ai culmilor montane, acoperite cu păduri de fag, gorun şi afin, ce

mărginesc Depresiunea Neamţului, se găsesc soluri brune acide.

26

Ca soluri intrazonale se pot aminti cele formate pe marne care sunt reprezentate de

pseudorendzine, fiind determinate de rocă sau humicogleice de excesul de umiditate. În

lungul pârâiaşelor cu conţinut bogat în săruri sau în jurul izvoarelor de sare apar soluri

halomorfe, sărături. Aluviunile recente au evoluat spre soluri aluviale, în diferite stadii de

evoluţie, de la protosoluri la soluri gleice sau humicogleice.

Astfel caracteristicile pedologice au determinat modul de utilizare a terenurilor, ele

fiind ocupate în ordine de teren arabil, păduri, păşuni şi fâneţe, livezile ocupând suprafeţe

restrânse.

3. Factorii antropici

Alături de factorii climatogeni naturali care determină particularităţile climatice de

bază ale depresiunii, factorii antropici îşi pun şi ei în evidenţă acţiunea asupra climatului.

Aşezările umane sunt cele ce produc cea mai puternică modificare globală a suprafeţei

active. Diferenţierea acestui factor genetic conduce la un topoclimat diferit comparativ cu

regiunile limitrofe. Sunt modificate trăsăturile climatogenetice proprii suprafeţei active,

iar de aici se produc modificări ale factorului radiativ şi chiar a circulaţiei atmosferice.

Impactul activităţilor antropice asupra climei se manifestă prin modificarea suprafeţei

subiacente naturale, prin înlocuirea suprafeţei active cu suprafeţe artificiale, în general

impermeabile, care acţionează asupra elementelor meteorologice: materiale de construcţie

(tablă, beton), profilul tramei stradale, sistemul de canalizare, terenuri agricole, etc. La

toate acestea se adaugă încălzirea artificială şi impurificarea atmosferei mai ales în aria

urbană ca urmare a activităţii întreprinderilor industriale, a circulaţiei cu mijloace de

transport, creşterea gradului de populare, etc.

Influenţa materialelor de construcţie din Depresiunea Neamţului este generată de

modul în care aceasta, prin anumite proprietăţi fizice (căldură specifică mică,

conductibilitate termică mare, permeabilitate redusă), creează o suprafaţă total diferită,

faţă de materialul umed şi poros, care este solul. Prezenţa spaţiilor asfaltate, a clădirilor

formate din beton sau piatră, acoperite cu tablă, olane sau beton etc., determină o

modificare clară a albedoului suprafeţei active, contribuind la crearea condiţiilor termice

şi de umezeală distincte faţă de zonele înconjurătoare.

27

Fig. 16. Centrul oraşului Târgu Neamţ (www.targuneamt.ro)

În aria Depresiunii Neamţului cea mai puternică influenţă a factorilor antropici se

resimte în singurul oraş al acestei unităti, Târgu Neamţ. Astfel profilul oraşului generat de

alternanţa caracteristică străzi-clădiri cu diferite forme şi înălţimi variate, rezultă un profil

sub formă de linie frântă, cu ridicări şi coborâri bruşte. Un asemenea profil înseamnă o

creştere spectaculoasă a suprafeţei active, iar diferenţele mari de pantă şi expoziţie atrag

după sine diferenţieri mari în regimul bilanţului radiativ-caloric pe porţiuni relativ mici.

Spaţiile verzi din interiorul oraşului au o influenţă microclimatică aproape opusă faţă

de factorii anteriori, deşi raza lor de influenţă este relativ redusă. Suprafeţele ocupate de

acestea sunt mici în cadrul oraşului, reprezentant fiind Parcul „Grădinii publice”, iar cu o

influenţă ceva mai mare Parcul Cetăţii aflat la poalele Culmii Pleşu spre Cetatea

Neamţului. La acestea se mai adaugă micile grădini din preajma blocurilor de locuinţe sau

locuinţelor individuale.

Sistemul de canalizare are o influenţă asupra climei, preluând apa din precipitaţii,

care, în cea mai mare parte, se scurge pe un substrat impermeabil. Scurgerea este foarte

rapidă şi de aceea suprafaţa activă amenajată (urbană) este de regulă mult mai uscată şi

mai puternic încălzită, determinând şi o creştere a temperaturii aerului.

Încălzirea artificială se datorează radiaţiilor calorice emise în urma unor activităţi

generatoare de căldură: agregatele energetice, funcţionarea motoarelor cu ardere internă,

28

pereţii locuinţelor încălzite în timpul iernii, precum şi căldura emisă de fiinţele vii. Efectul

direct al încălziri artificiale ar fi creşterea temperaturii aerului, mai ales iarna.

Impurificarea atmosferei reprezintă un factor microclimatogen deosebit de important,

deoarece el provoacă modificări ale bilanţului radiativ-caloric. Particule solide şi/sau

lichide aflate în suspensie în aer, îi conferă acestuia proprietăţile unui sistem coloidal de

tipul aerosolilor. Efectele sale se resimt atât în legătură cu modificarea radiaţiei solare, cu

frecvenţa şi intensificarea unor fenomene meteo ca pâcla sau ceaţa cât şi prin acţiunea

dăunătoare asupra orgnismelor vii.

Fig. 17. Brumă târzie la Grumăzeşti în primăvara anului 2009 pe data de 15 aprilie

Toate aceste elemente acţionează şi în aşezările rurale din această depresiune dar cu o

intensitate mult mai redusă (fig17). Zona are puţină industrie, fiind reprezentată în special

de industria textilă („Volvatair”), industria confecţiilor, a blănăriei, a lemnului (cherestea,

mobilă, butoaie), industria materialelor de construcţie, industria alimentară (brânzeturi,

semiconserve de fructe, preparate din carne) şi industria cauciucului. Toate acestea prin

capacitatea lor şi procesul tehnologic afectează mai puţin atmosfera depresiunii.

29

4. Circulaţia generală a atmosferei

Dintre factorii care determină variaţia neperiodică a climei, circulaţia generală a

atmosferei, este factorul climatogenetic cel mai important. Intensitatea şi frecvenţa

proceselor de advecţie se reflectă în regimul multianual al vremii, determinând

caracteristici ale climei. Cu ajutorul acestor procese, gama de variaţie a elementelor,

fenomenelor şi proceselor climatice se lărgeşte considerabil, iar circulaţia generală a

atmosferei imprimă climei un regim dinamic.

Poziţia depresiunii într-o zonă de adăpost climatic atenuează influenţele extreme ale

maselor de aer, ceea ce îi conferă caracteristicile unui climat temperat-continental

moderat.

4. 1. Dinamica atmosferei

Este generată de o serie de centri barici principali, ca şi unii centri barici secundari,

care deplasează masele de aer în anumite direcţii şi perioade de timp, determinând starea

de vreme şi de climă specifice zonei temperate. Aceasta este declanşată de încălzirea

diferită a atmosferei globului, de către radiaţia solară. Dinamica aerului este la rândul ei

influenţată de mişcarea de rotaţie a Pământului, de suprafaţa oceanelor şi a uscatului, de

altitudinea şi orientarea lanţurilor montane etc.

Deasupra ţării noastre acţionează o serie de centri barici principali şi secundari, care

deplasează masele de aer în anumite direcţii în unele perioade de timp, determinând stări

de vreme şi de climă proprii acestei zone. Dintre centrii barici principali pot fi menţionaţi:

anticiclonul Azorelor, anticiclonul siberian, ciclonul islandez şi ciclonii mediteranieni

(Clima Rep Soc. România, vol. I, 1962; Erhan Elena, 1979).

La aceştia se mai pot adăuga influenţe mai rare ale anticiclonul Groenlandez,

anticiclonul scandinav, anticiclonul nord-african şi ciclonul arab.

Anticiclonul Azorelor este un centru baric ce se dezvoltă deasupra Oceanului Atlantic

între 20-40 m latitudine N şi care persistă întregul an, având influenţă asupra condiţiilor

climatice din ţara noastră, prin masele de aer umed ce se deplasează spre această parte a

continentului. Este un anticiclon de origine dinamică, alimentat prin troposfera de mijloc,

de aer subtropical. Acţiunea acestui centru de maximă presiune prezintă frecvenţa cea mai

mare în lunile de vară (iunie, iulie, august), concretizându-şi influenţa prin creşterea

nebulozităţii şi producerea de precipitaţii abundente. În perioada noiembrie-martie, acest

30

câmp de presiune atmosferică acţionează cu o frecvenţă mai redusă, dirijând masele de aer

cald şi umed spre ţara noastră.

Anticiclonul siberian (ruso-siberian sau asiaticer), este cea mai extinsă formaţiune

barică de pe glob, are origine termică şi se formează iarna deasupra Euroasiei, ca urmare a

răcirii puternice a suprafeţelor continentale acoperite cu zăpadă. Acest centru baric se

caracterizează prin mari variaţii în ceea ce priveşte extinderea lui cât şi a valorilor

presiunii atmosferice. Influenţa pe care acest centru baric o are asupra caracteristicilor

climei în anotimpul rece este foarte evidentă în partea de est a ţării, ca urmare a maselor

de aer arctic continental care pot pătrunde pe teritoriul ţării, însă nu pot escalada bariera

orografică a Carpaţilor Orientali. Acesta determină puternice scăderi ale temperaturii

aerului şi precipitaţii puţine.

Ciclonul islandez este un câmp baric de minimă presiune atmosferică ce persistă tot

timpul anului deasupra părţii de nord a Oceanului Atlantic. Iarna acesta îşi extinde aria de

influenţă şi se accentuează, iar în timpul verii slăbeşte ca intensitate. Prin facilitarea

deplasării spre teritoriul ţării noastre a unor mase de aer maritim polare, sunt generate

precipitaţii abundente şi ceţuri advective şi în teritoriile de la est de Carpaţi.

Ciclonii mediteraneeni iau naştere iarna în bazinul central al Mării Mediterane şi se

deplasează pe diferite traiectorii spre Marea Neagră sau regiunile învecinate (Geografia

României, vol. I 1983). Stările de vreme determinate de acţiunea acestor cicloni depind de

contrastul termic existent şi de caracteristicile fizico-geografice locale, ei antrenând spre

teritoriul românesc mase de aer cald şi umed.

4. 2. Forme de circulaţie

Intensitatea, extinderea şi poziţia centrilor barici faţă de teritoriul României, respectiv

a Subcarpaţilor Moldovei, determină formele, variantele şi tipurile de circulaţie

atmosferică, cu rezultate în geneza vremii, respectiv a climatului. Influenţele componentei

catabatice a circulaţiei atlantice sunt frecvent combinate cu accesul larg al maselor de aer

continental, cu evoluţia retrogradă a unor cicloni de origine mediteraniană şi cu efectul

convecţiei locale.

Circulaţia generală a atmosferei este dominată de masele de aer maritim din vest şi

nord-vest, acestea se continentalizează şi devin aride, după escaladarea Carpaţilor,

căpătând caracteristici asemănătoare maselor de aer din est şi nord-est, care sunt reci iarna

şi calde şi uscate vara. Totodată sunt numeroase invaziile de aer rece de origine subpolară

31

de la nord, căt şi pătrunderea de aer din părţile posterioare ale ciclonilor care se

deplasează prin vestul Europei.

Circulaţia vestică reprezintă 45% din cazuri, dominând toate caracteristicile vremii şi

climatului, având o mare persistenţă, atât în semestrul cald cât şi în cel rece, cel mai

adesea durând una-două perioade sinoptice. Ea apare în condiţiile de prezenţă a unui brâu

de mare presiune în sudul continentului şi a unei arii depresionare în nordul continentului,

determinând ierni blânde, cu precipitaţii bogate, mai ales sub formă de ploaie, iar vara

precipitaţiile variate şi instabilitatea maselor de aer.

Circulaţia polară reprezintă 30% din cazuri şi este determinată de intensificarea

anticiclonului azoric şi de extinderea sa dinspre Oceanul Atlantic, aducând mase de aer

maritim de la latitudini polare, din nord-vest, spre sud-est. Aceasta determină scăderi de

temperatură, creşterea umezelii, a nebulozităţii şi precipitaţii bogate, mai ales sub formă

de aversă. Atunci când anticiclonul azoric se uneşte cu cel groenladez, sau cu cel din

bazinul arctic, are loc o invazie de aer rece, dinspre nord, cauzând răciri puternice de

primăvară, vară şi toamnă, iar iarna temperaturi foarte scăzute.

Circulaţia tropicală reprezintă 15% din numărul de cazuri, fiind determinată de aerul

maritim dinspre sud-vest, ce provine de deasupra Mediteranei, manifestându-se prin ierni

blânde, cu precipitaţii bogate, iar vara cu o vreme instabilă, cu averse şi oraje şi aerul

tropical continental, dinspre sud-est, care îşi are originea în Orientul Mijlociu, este mai

frecvent în sezonul cald, determinând o vreme frumoasă, deosebit de călduroasă şi

secetoasă, Topor N. şi Stoica C., în 1965, stabilesc 4 forme principale de circulaţie

deasupra Europei .

Circulaţia de blocare apare în doar 10% din cazuri atunci când centrul continentului

european este traversat de o axă de mare presiune, ce se află între Marea Neagră şi Marea

Mânecii. Astfel se blochează accesul ciclonilor nord-atlantici sau mediteraneeni în zona

ţării noastre, determinând iarna vreme închisă şi umedă, dar cu precipitaţii reduse, iar vara

vreme frumoasă şi senină, călduroasă şi secetoasă.

32

IV. CARACTERIZAREA ELEMENTELOR ŞI FENOENELOR CLIMATICE

1. Temperatura suprafeţei solului

Temperatura suprafeţei solului este în principal rezultatul absorbţiei sau reflecţiei

radiaţiei solare, a transformării ei în energie termică, a transmisiei ei prin conductibilitate

spre adâncime, cât şi spre atmosferă, prin diverse procese.

1.1. Temperaturile medii şi extreme

Solul prin proprietăţile sale, influenţează prin culoare, care determină albedoul prin

conţinutul de apă, prin natura învelişului vegetal sau prin prezenţa stratului de zăpadă. De

asemenea forma reliefului, înclinarea şi orientarea pantelor influenţează temperatura

solului.

33

Temperatura medie multianuală a suprafeţei solului este de 8,8°C. Temperatura cea

mai ridicată a suprafeţei solului se înregistrează în luna iulie (21,5°C), urmată de luna

august (20,3°C), iar cea mai coborâtă temperatură a suprafeţei solului se înregistrează în

luna ianuarie (-4,0°C), urmată de luna februarie (-2,5°C) şi decembrie (-1,7°C) (tab. 4).

Tab. 4. Temperatura medie a suprafeţei solului (1965-2008)

LunileAnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

-4,0 -2,8 1,7 9 15,9 20 21,5 20,3 15,1 8,8 2,4 -1,7 8,8

Fig. 18. Regimul temperaturii la suprafaţa solului (°C) (1965-2008)

Valorile medii anuale ale temperaturii suprafeţei solului sunt mai mari cu 1-1,5°C faţă

de cele ale aerului. Diferenţele dintre mediile lunare ale temperaturii solului şi cele ale

temperaturii aerului pot fi mai mari decât în cazul mediilor anuale, deoarece ele diferă în

funcţie de sezon. Astfel, în sezonul cald, procesul de încălzire a solului, reprezintă

principala sursă de încălzire a atmosferei, deci solul va fi mai cald. În sezonul rece,

pierderile radiative de pe suprafaţa solului sunt în foarte mică măsură compensate de aport

termic din stratele adânci, comparativ cu aportul termic al circulaţiei generale, în cazul

atmosferei.

În timpul anului, temperatura aerului înregistrează importante variaţii sezoniere. Iarna,

temperatura medie a aerului este negativă (-2,9°C), fiind cu 0,4°C mai rece decât

temperatura solului. Primăvara, datorită creşterii radiaţiei solare, temperatura medie creşte

(9,0°C), cu 11,9°C mai mare decât media termică a anotimpului precedent, fiind de

asemenea cu 1,2°C mai mare decât temperatura aerului.

Vara, faţă de anotimpul anterior, temperatura medie creşte cu 11,5°C, media termică

a verii fiind de 20,5°C, cu 2,1°C mai mare decât temperatura aerului. Toamna, cu o medie

termică de 8,7°C, este mai rece decât vara cu 11,8°C, având spre deosebire de celelalte

anotimpuri, aceeaşi valoare ca temperatura aerului.

Tab. 5. Temperatura medie anotimpuală a temperaturii suprafeţei solului (°C) (1965-2008)

34

Anotimpul Iarna Primăvara Vara Toamna -2.9 9.0 20.5 8.7

Tab.6. Diferenţele dintre valorile medii anotimpuale ale temperaturii suprafeţei solului (°C) (1965-2008)

Anotimpul

Iarnă-Primăvară Primăvară-Vară Vară-Toamnă Toamnă-Iarna

Diferenţa +11.9 +11.5 -11.8 -11.6

Temperaturile extreme de la suprafaţa solului prezintă un ecart de amplitudine mult

mai mare decât cele ale aerului. Aceasta se reflectă cu precădere asupra valorilor maxime,

care sunt condiţionate de diferiţi factori, printre care cel mai important este culoarea

solului. Temperatura maximă absolută lunară s-a înregistrat în luna iulie, având valoarea

de 58,4°C , în anul 2002 (tab. 7), iar temperatura minimă absolută lunară s-a înregistrat în

luna ianuarie, având valoarea de -33,5°C, în anul 1987 (tab. 8).

Tab. 7. Temperaturile maxime lunare şi anuale ale suprafeţei solului (1965-2008)

Tab.8. Temperaturile minime lunare şi anuale ale suprafeţei solului (1965-2008)

1.2. Fenomenul de îngheţ la suprafaţa solului

Îngheţul reprezintă o particularitate de seamă a regimului termic pusă în evidenţă de

scăderea temperaturii aerului sub 0°C. Cea mai mare frecvenţă a îngheţului se

înregistrează iarna. Numărul mediu de zile cu îngheţ la suprafaţa solului depăşeşte în toate

lunile, numărul mediu de zile cu îngheţ în aer cu 1-1,5°C.

35

Lunile An Data

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII20,7 27,8 40,5 46,9 53,6 56,8 58,4 57.6 49.5 40.2 28,6 19,5 58,4 17-07-2002

LunileAn Data

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

-33,5 -31,5 -26,4 -9,8 -4,1 1,8 2,7 1,5 -4,9 -10,7 -24,8 -32 -33,5 31-01-1987

Primele zile cu îngheţ apar frecvent în a doua decadă a lunii octombrie, iar ultimele

zile cu îngheţ se înregistrează în a doua decadă a lunii aprilie. Numărul mediu anual al

zilelor cu îngheţ la suprafaţa solului este de 153,2 zile. Pe parcursul unui an, numărul

mediu maxim al zilelor cu îngheţ la suprafaţa solului s-a înregistrat în luna ianuarie (30,4

zile), iar cel minim în lunile mai şi septembrie (0,7 zile) (tab. 9).

Tab. 9. Numărul mediu de zile cu temperatura minimă ≤0° C (zile de îngheţ) la

suprafaţa solului (1965-2008)

2. Temperatura solului în adâncime

Temperatura solului în adâncime, influenţează procesele biologice, fizice şi chimice

ale plantelor şi vieţuitoarelor, ce se găsesc în acest mediu. Transportul căldurii în sol se

realizează între suprafaţa solului şi profilul solului (adâncimea sa).

Temperaturile cele mai ridicate se înregistrează în lunile mai-septembrie, iar cele

coborâte în lunile aprilie şi octombrie.

Tab. 10. Temperatura medie lunară şi anuală (1953-1980)

Adâncimea* IV V VI VII VIII IX X An5cm 7,8 15,3 19,3 21,2 19,1 12,8 6,1 14,5

10 cm 8,0 14,8 18,8 20,7 18,8 12,9 6,1 14,315 cm 6,5 12,3 15,6 17,5 16,7 12,1 6,0 12,4

*Perioada: 5cm (1953-1956; 1958-1978; 1980); 10 cm (1953-1956; 1958-1980); 15 cm (1953-1954; 1958-1978; 1980)

Fig. 19. Regimul temperaturilor medii a solului în adâncime (°C) (1953-1980)

Astfel la adâncimea de 5 cm temperatura medie cea mai ridicată a fost de 26,2°C în

iulie 1953, iar cea mai coborâtă de 6,4°C în aprilie 1965. La adâncimea de 10 cm, cea mai

ridicată medie a fost de 24,7°C în iulie 1953, iar cea mai coborâtă de 6,4°C în aprilie

36

LunileAnI II III IV V IX X XI XII

30,4 27 25,2 9,7 0,6 0,7 9,3 20,5 29,0 153,2

1965. La adâncimea de 15 cm, cea mai ridicată medie a fost de 23,5°C în luna iulie atât în

anul 1953 cât şi în 1958, iar temperatura medie cea mai coborâtă a fost de 6,6°C în aprilie

1965 (tab. 10, fig. 19).

3. Temperatura aerului

Temperatura aerului este cel mai important element climatic, ca influenţă asupra

activităţii umane (Ciulache, Ionac 1998). Cunoaşterea particularităţilor temperaturii

aerului prezintă o importanţă mare atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic,

deoarece unele abateri de la regimul mediu pot avea efecte negative asupra omului şi a

unor sectoare economice.

Temperatura aerului, ca şi regimul ei anual, este determinată de un complex de factori,

în care rolul princial îl are radiaţia solară (prin acţiunea de transformare a energiei solare

în energie calorică la suprafaţa terestră), circulţia generală a atmosferei (care produce

anumite perturbări ale ciclurilor anuale şi diurne ale acesteia), la care se adaugă şi

particularităţile fizico-geografice ale zonei (care influenţează prin altitudine, expoziţia

versanţilor faţă de insolaţie, panta reliefului, care determină unghiul de incidenţă al

radiaţiei solare directe) şi nu în ultimul rând de factorul antropic.

3.1. Temperaturile medii anuale, semestriale, anotimpuale şi lunare.

Amplitudinea medie anuală

Temperatura medie multianuală a aerului are în Depresiunea Neamţului valoarea de

8,2°C, fiind cu 1° mai coborâtă decât cea înregistrată la Târgu Ocna (9,2°C) din

Depresiunea Tazlău-Caşin şi cu 2°C faţă de Târgu Jiu (10,2°C), dar mai ridicată faţă de

cea de la Fălticeni (7,8°C) situată mai la nord.

Fig. 20. Regimul temperaturii aerului. Temperatura medie lunară; cea mai mare şi cea mai mică medie lunară (1981-2008)

Tab. 11. Temperatura medie lunară şi anuală si amplitudinea medie anuală (°C) (1891-2008)

37

Tab. 12. Cea mai mare (M), cea mai mică (m), medie lunară, anul producerii(1899-1915;1948;1950-2008)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII AnualM 2,0 4,8 7,3 12,2 18,7 20,7 21,7 22,5 18,2 12,6 7,9 2,4 10,1An 2007 2002 1990 95;00 1978 1964 1953 1992 1994 1966 1963 82;01 2007m -11,3 -11,7 -3,5 4,5 10,4 15,7 16,9 15,4 10,8 4,6 -3,5 -6,4 6,5An 1954 1956 `87;96 1997 1980 1899 79;84 1976 1996 1912 1993 1899 1969d 13,5 16,5 10,8 7,7 8,3 5,0 4,8 7,1 7,4 8,0 11,4 8,8 3,4

Variabilitatea neperiodică a temperaturii medii anuale

Temperatura medie anuală în Depresiunea Neamţului a suferit abateri de la un an la

altul faţă de media plurianuală (8,2°C), în funcţie de circulaţia generală a atmosferei şi

fluctuaţiile fluxului radiativ (fig. 21). Cele mai ridicate medii anuale ale temperaturii

aerului s-au produs în ultimii 19 ani, 1990, 1994, 1998, 2000, 2002, 2004,2007 (9,9°C în

anii 1994, 2000, 2002, 2004). Aceasta se datorează tendinţei generale de încălzire a

planetei, în ultimul deceniu al secolului trecut, fiind cel mai cald deceniu al secolului,

unde s-au înregistrat 8 din cei 10 ani cei mai calzi ai secolului. Cea mai scăzută

temperatură medie lunară s-a înregistrat în anul 1969 cu 6,5°C.

Fig. 21. Succesiunea temperaturilor medii anuale şi a abaterilor de la media plurianuală (1981-2008)

Temperaturile medii semestriale prezintă diferenţe medii între semestrul cald şi

semestrul rece, de circa 14°C (tab. 13). În Depresiunea Neamţului se remarcă o uşoară

excesivitate faţă de alte localităţi aflate tot în regiunile subcarpatice moldoveneşti, fiind

mai rece cu 1,2°C în sezoul rece şi mai cald cu 0,9°C, în sezonul cald. Temperatura medie

în semestrul rece fiind de 1,1°C, iar în semestrul cald aceasta este de 15,4°C.

Tab. 13. Temperatura medie pe anotimpuri şi semestre (°C)

38

LunileAn Ampl

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

-3,4 -2,4 2,0 8,4 14,3 17,5 19,3 18,5 14,3 8,7 3,0 -1,2 8,2 21,7

Semestrul Anotimpul

Rece Cald Iarna Primăvara Vara Toamna1,1 15,4 -2,5 8,2 18,4 8,7

Temperaturile medii pe anotimpuri arată că iarna, judecând după mişcările

descendente ale aerului determinate de relief, care fac ca aerul rece să se cumuleze jos în

depresiune, le-am considera reci şi friguroase. Media anuală a anotimpului rece este de

-2,5°C, fiind cu 11,2°C mai rece ca în anotimpul precedent. Primăvara, ca urmare a

creşterii radiaţiei solare, creşte şi media temperaturii medii a aerului, media multianuală a

acestui anotimp fiind de 8,2°C, adică cu 10,7°C mai mare decât media termică a iernii

(tab. 13).

Tab. 14. Diferenţele dintre valorile medii anotimpuale ale temperaturii aerului (°C) (1981-2008)

Vara, valoarea medie este de 18,4°C, aceasta crescând cu 10,2°C, faţă de media

termică a primăverii. Temperaturile medii ale verii prezintă variaţii multianuale

importante, datorate modificării gradului de nebulozitate şi al stărilor de vreme. Toamna

are o medie termică de 8,7°C, apropiată de cea a primăverii pe care o depăşeşte doar cu

0,5°C şi fiind mai rece decât vara cu 9,7°C (tab. 14).

Temperaturile medii lunare variază de la o lună la alta, în raport cu valorile bilanţului

radiativ. Analizând figura 20, se observă un mers anual normal al temperaturii aerului, ce

descrie o curbă ascendentă în prima parte a anului, atingând maximul în luna iulie

(19,3°C), după care valorile scad treptat până la minimul din luna ianuarie (-3,5°C).

Din valorile medii lunare ale temperaturii aerului se constată că acestea au fost

negative numai trei luni pe an, cele din anotimpul de iarnă (ianuarie -3,5°C, februarie

-2,5°C, decembrie -1,3°C), însă au fost situaţii când s-au înregistrat temperaturi negative

şi în lunile martie sau noiembrie. Mediile termice lunare au avut valori pozitive pe

parcursul întregului an, doar în 1989.

39

Anotimpuri Iarnă-Primăvară Primăvară-Vară Vară-Toamnă Toamnă-IarnăDiferenţa +10,7 +10,2 -9,7 -11,2

Începând cu luna martie, ca urmare a creşterii intensităţii fluxului radiativ,

temperaturile medii lunare devin pozitive, acestea crescând de la o lună la alta. Această

creştere a temperaturii aerului este mai pronunţată în lunile de primăvară (de la martie la

aprilie o creştere de 6,4°C, de la aprilie la mai 5,9°C), după care creşterea temperaturii se

face lent în lunile de vară, până la maximul din iulie. Creşterea pronunţată a temperaturii

în luna aprilie se datorează atât creşterii valorii bilanţului caloric al suprafeţei subiacente,

cât şi schimbării regimului circulaţiei atmosferice.

Tab. 15. Diferenţele dintre valorile medii lunare ale temperaturii aerului (°C) (1981-2008)

Din luna iulie temperatura aerului începe să scadă, la început puţin şi apoi tot mai

mult către sfârşitul anului. Scăderile temperaturii aerului sunt foarte accentuate între lunile

septembrie-octombrie (-5,6°C) şi octombrie-noiembrie (-5,0°C), lucru cauzat de

micşorarea considerabilă a valorilor bilanţului radiativ şi schimbarea regimului circulaţiei

atmosferice, cu frecvenţa tot mai mare a invaziilor maselor de aer rece.

Variaţiile termice cele mai reduse se produc între mediile lunilor ianuarie şi februarie

(1,0°C), în sezonul rece, iar în sezonul cald, între mediile lunilor iulie şi august (0,8°C)

(tab. 15).

Cea mai mare medie lunară s-a produs în luna august (22,5°C, în anul 1992) şi nu în

iulie, care este luna cea mai călduroasă, iar cea mai coborâtă medie lunară a fost de -3,7°C

(februarie 1929).

Temperatura medie a lunilor caracteristice, ianuarie şi iulie

Temperatura medie a lunii ianuarie are valoarea de -2,3°C, iar temperatura medie a

lunii iulie are valoarea de 19,4°C. De la un an la altul temperaturile acestor luni au

înregistrat abateri pozitive şi negative sub influenţa dinamicii atmosferice caracteristice

zonei de climă temperată.

40

I-II II-III III-IV IV-V V-VI VI-VII VII-VIII VIII-IX IX-X X-XI XI-XII XII-I

+1,0 +4,5 +6,4 +5,9 +3,2 +1,8 -0,8 -6,2 -5,6 -5,0 -4,3 -2,2

Datorită fluctuaţiilor generale ale atmosferei, luna ianuarie nu a fost întotdeauna cea

mai rece lună din an, ci au existat cazuri în care luna cea mai rece a fost, fie luna

februarie, fie luna decembrie. De asemenea, nici luna iulie nu a fost întotdeauna cea mai

caldă lună din an, ci au existat cazuri când luna cea mai caldă a fost, fie luna august, fie

luna iunie.

Fig. 22. Oscilaţiile temperaturilor medii lunare ale aerului şi ale abaterilor de la media plurianuală (1981-2008)

Analizând figura, se poate observa că abaterile medii lunare din luna ianuarie sunt mai

pronunţate decât cele din luna iulie, ceea ce subliniază faptul că variabilitatea climatică

din timpul semestrului rece este mult mai mare decât variabilitatea climatică din timpul

semestrului cald.

Amplitudinea termică medie anuală este de 22,9°C, specifică unui continentalism

termic moderat caracteristică Moldovei. Tot ca urmare a influenţei dinamicii atmosferice,

amplitudinile termice anuale au variat de la un an la altul (fig. 23).

Fig. 23. Abaterea amplitudinilor termice medii de la media plurianuală (1981-2008)

Influenţa maselor de aer continental, foarte reci în timpul iernii şi foarte calde vara, au

cauzat un pronunţat contrast termic între aceste două anotimpuri, dând o amplitudine

medie maximă de peste 30°C (30,8°C, în anul 2000). Au existat ani în care amplitudinea

termică anuală a fost cu circa 5°C mai redusă faţă de medie (17,6°C în anul 1989).

3. 2. Temperaturile medii decadice, zilnice şi orare

Cunoaşterea regimurilor temperaturlor medii decadice, zilnice şi orare este

importantă, prin influenţa lor asupra unor activităţi ale omului (agricultură, construcţii,

etc).

3. 2. 1. Temperaturile medii decadice, indică creşteri şi scăderi de temperatură de-a

lungul anului. În medie cea mai rece decadă a anului este decada a II-a a lunii ianuarie, cu

41

temperatura medie de -4,1°C, iar cea mai caldă decadă a anului este decada a III-a a lunii

iulie cu temperatura medie de 19,9°C.

Creşterile cele mai mari de temperatură se înregistrează în timpul anului, în medie

între decada I-a şi decada a II-a şi între decada a II-a şi decada a III-a a lunii aprilie

(2,3°C), iar scăderile cele mai mari de temperatură se produc în medie, între decada I-a şi

decada a II-a şi între decada a II-a şi decada a III-a a lunii octombrie (2,3°C).

3. 2. 2. Temperaturile medii zilnice diferă de la o zi la alta, în principal datorită

variaţiei circulaţiei generale a atmosferei. Cele mai mari variaţii se înregistrează în zilele

de iarnă, când diferenţele de la o zi la alta depăşesc 1°C. Din analiza temperaturii medii a

aerului se observă că cea mai rece zi a anului este în medie, 20 ianuarie, iar ziua cea mai

caldă a anului este 16 iulie.

Amplitudinile medii zilnice se produc lent. Cea mai ridicată valoare medie lunară a

amplitudinilor zilnice se produce în luna august, iar cea mai scăzută, în luna decembrie.

Zona Depresiunii Neamţului se remarcă printr-o mare variabilitate zilnică a temperaturilor

în lunile decembrie şi ianuarie, datorită unui regim anticiclonic.

3. 2. 3. Temperaturile medii la orele de observaţie climatice (1, 7, 13, 19).

Regimul diurn al temperaturii aerului este influenţat în primul rând de variaţia diurnă a

intensităţii radiaţiei solare, la care se adaugă regimul nebulozităţii, regimul vântului,

caracteristicile suprafeţei active, etc.

Tab. 16. Media temperaturilor la orele de observaţii climatice (°C) (1961-2008)

Ora Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

1 -4,2 -2.9 0,3 6,1 11,1 14,2 15,8 15,2 11,5 6,8 2,1 -2,3 6,17 -4,6 -3,5 -0,3 6,1 12,4 16,2 17,5 16,2 11,4 6,0 1,4 -2,8 6,313 -1,0 0,7 5,1 12,0 17,7 20,8 22,6 22,5 18,4 13,1 6,0 0,6 11,519 -3,1 -1,4 2,9 9,7 15,4 18,6 20,1 19,2 14,7 9,2 3,2 -1,6 8,9

Mediile temperaturii aerului la orele 01 şi 07 au valori forte apropiate (6,1°C şi

respectiv 6,3°C). La orele 13, acestea au cea mai mare valoare (11,5°C), iar la orele 19

acestea se reduc la 8,9°C (tab. 16).

42

Fig. 24. Regimul anual al temperaturilor medii la orele de observaţie 1, 7, 13, 19 (1961-2008)

Variaţia anuală a temperaturii aerului la cele patru termene orare este similară cu

mersul mediilor lunare ale temperaturii. Curba temperaturilor de la orele 7 se păstrează

mereu dedesubtul celorlalte, cu excepţia intervalului mai-august, când temperaturile de la

ora 1 sunt mai mici decât cele înregistrate la orele 7. Cele mai mici valori din timpul

anului se înregistrează în luna ianuarie, iar cele mai mari în luna iulie.

43

3.3. Temperaturile extreme

Mediile temperaturilor maxime şi minime zilnice

Mediile temperaturilor minime zilnice sunt negative din decembrie până în martie, media

multianuală a acestei caracteristici fiind de 3,9°C. Cele mai reduse valori ale temperaturii

minime mijlocii se produc în luna ianuarie (-6,6°C), iar cele mai ridicate valori se produc în

luna iulie (13,8°C).

Media temperaturilor maxime zilnice depăşeşte 0°C, în toate lunile anului, având o medie

multianuală de 13,1°C (tab. 17). Saltul termic al mediei temperaturii maxime zilnice se

produce între lunile martie-aprilie cu o diferenţă între cele două luni de 7,1°C, iar scăderea cea

mai puternică se produce între lunile octombrie şi noiembrie, fiind de 7,1°C. Cele mai mari

valori ale temperaturilor maxime mijlocii se înregistrează în luna iulie (24,6°C), iar valorile

cele mai reduse se înregistrează în luna ianuarie (0,9°C).

Tab. 17. Media temperaturilor maxime zilnice (M), a temperaturilor minime zilnice (m) şi diferenţa dintre ele (d) (°C) (1956-2008)

Diferenţele dintre temperaturile medii maxime şi minime lunare (ceea ce numim

amplitudine diurnă neperiodică) au cele mai mari valori în luna august (11,1°C), urmată

îndeaproape de luna septembrie (11,0°C), iar valorile cele mai mici se înregistrează în luna

decembrie (7,3°C).

Temperaturile maxime şi minime absolute, lunare şi anuale constituie caracteristici de

seamă în analizarea climei, ele reprezentând valori care se produc la un moment dat.

Valoarea maximă absolută anuală s-a înregistrat la 21 august 2000 (36,9°C), iar în Atlasul

climatologic al R.S. România (1966), temperatura maximă absolută este prezentată la data de

17 august 1952 (37,0°C) (tab.18).

Valoarea minimă absolută s-a înregistrat pe 28 decembrie 1996 (-24,9°C), iar în Atlasul

climatologic al R.S. România (1966), temperatura minimă absolută este prezentată la data de

2 ianuarie 1909 (-29,1°C). Rezultă o amplitudine maximă anuală absolută de 61,8°C, iar după

Atlasul climatologic al R.S. România (1966) aceasta este de 66,1°C (tab. 1).

44

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

M 0,9 2,3 6,9 13,0 18,7 22,8 24,6 24,2 20,0 14,7 7,4 2,6 13,1m -6,6 -5,5 -1,9 3,8 9,0 12,3 13,8 11,1 9,1 4,5 -0,2 -4,2 3,7d 7,5 7,8 8,8 9,2 9,7 10,5 10,8 11,1 11,0 10,2 7,6 6,8 9,4

Tab.18. Cea mai coborâtă temperatură maximă lunară şi anuală (-M) (°C) şi cea mai crescută

temperatură minimă lunară şi anuală (+m) (°C) şi anul producerii (1956-2008)

Tab.19. Temperaturile maxime absolute lunare şi anuale (M), temperaturile minime absolute

lunare şi anuale (m) şi diferenţa dintre ele (d) (1956-2008)

3.4. Frecvenţa zilelor cu anumite temperaturi caracteristice. Fenomenul de îngheţ

Variabilitatea mare a condiţiilor climatice din Depresiunea Neamţului este pusă în

evidenţă şi prin prezenţa zilelor cu diferite temperaturi caracteristice, acestea având o mare

importanţă pentru diferite activităţi practice.

Numărul mediu de zile cu temperaturi minime ≤ 10ºC (nopţi geroase) este determinat

de advecţiile de aer rece, polar şi arctic şi totalizează 23 de zile din numărul mediu anual de

zile. Ele durează începând din luna noiembrie şi până în luna martie, atingând cel mai mare

număr de nopţi geroase în luna ianuarie (9,1 zile).

Tab. 20. Numărul mediu lunar şi anual de zile cu nopţi geroase (temperatura minimă ≤ 10°C) (1961-2008)

Lunile Anual

I II III XI XII9,1 5,6 1,7 1,1 5,6 23,1

Numărul mediu de zile de iarnă (cu temperaturile maxime ≤ 0°C), se înregistrează în

cadrul intervalului de timp în care se produce îngheţul. Numărul mediu anual de zile este 41 şi

durează începând cu luna octombrie până în luna aprilie, maximul de zile înregistrându-se în

luna ianuarie (13,9 zile).

45

Lunile AnualI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

M 3,2 1,0 5,3 183,0 23,0 26,2 27,6 27,6 23,6 18,0 10,7 6,6 28,8an 1972 1956 1996 1965 1957 1951 1969 1984 1998 1959 1959 1966 15.08.1978m -7,3 -6,3 -3,3 1,4 6,5 11,3 13,6 13,3 8,3 1,3 -1,1 -4,7 -13,4an 1994 1995 1989 1973 1975 1960 1999 1992 1994 1989 1996 1960 24.12.1999

Lunile AnualI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

M 16,3 20,9 27,5 30,0 33,1 34,2 36,7 36,9 33,4 29,5 25,0 18,3 36,9/21.08.2000

m -24,8 -23,6 -19,5 -7,5 -3,5 3,2 5,0 4,5 -3,6 -8,7 -17,7 -24,9 -24,9/28.12.1966

d 41,1 44,5 47,0 37,5 36,6 31,0 31,7 32,4 37,0 28,2 42,7 43,2 61,8

Tab. 21. Numărul mediu lunar şi anual de zile cu nopţi de iarnă (temperatura maximă ≤ 0°C) (1961-2008)

Lunile AnualI II III IV X XI XII

13,9 9,9 4,7 0,1 0,1 2,4 10,5 41,6

Numărul mediu de zile cu îngheţ (cu temperaturile minime ≤ 0°C) sunt posibile în urma

efectelor radiative din nopţile senine şi liniştite sau prin advecţia aerului rece, îngheţul fiind

deosebit de puternic când cele două cauze acţionează concomitent, iar efectul lui poate fi

dezastruos pentru vegetaţie.

Se produc cu precădere între lunile septembrie-mai. Numărul mediu anual al zilelor cu

îngheţ este de 120,4 iar maximul de zile cu îngheţ are loc în luna ianuarie (27,7 zile), urmată

de luna decembrie (25,6 zile).

Tab. 22. Numărul mediu lunar şi anual de zile cu îngheţ (temperatura minimă ≤ 0ºC) (1961-2008)

Lunile AnualI II III IV V IX X XI XII

27,7 23,8 19,7 4,2 0,2 0,1 4,2 14,9 25,6 120,4

Numărul mediu de zile cu îngheţ-dezgheţ (cu temperaturile minime ≤ 0°C şi

temperaturile maxime ≥ 0°C), sunt întâlnite în întreaga perioadă cu îngheţuri. Numărul mediu

de zile cu îngheţ este de 79 zile. Maximul de zile cu îngheţ-dezgheţ are cea mai mare

frecvenţă în luna decembrie (15,2 zile).

Tab.23. Numărul mediu lunar şi anual de zile cu îngheţ-dezgheţ (temperatura min. ≤ 0ºC şi temperatura max. ≥ 0ºC) (1961-2008)

Lunile Anual

I II III IV V IX X XI XII13,8 13,9 15,1 4,0 0,2 0,1 4,2 12,5 15,2 79,0

Zilele de vară (cu temperaturi maxime ≥ 25°C), se înregistrează în cazul advecţiei aerului

cald tropical şi celui asiatic, continentalizat. Numărul mediu anual al zilelor de vară este de

46,9 zile, înregistrându-se cu precădere între lunile aprilie-octombrie, cu maximul de zile de

vară în luna iulie (14,6 zile), urmată de luna august (13,0 zile).

Tab. 24. Numărul mediu lunar şi anual de zile de vară (temperatura maximă ≥ 25ºC) (1961-2008)

Lunile AnualIV V VI VII VIII IX X

0,5 4,2 9,5 14,6

13,0 4,4 0,7

46,9

46

Zile tropicale (temperatura maximă ≥ 30ºC), se înregistrează în timpul insolaţiei puternice

din zilele senine, prin continentalizarea maselor de aer cald. Se pot produce în intervalul mai-

septembrie. Numărul mediu anual al zilelor tropicale este de 6,5 având frecvenţa maximă de

producere a zilelor tropicale în lunile iulie şi august.

Tab. 25. Numărul mediu lunar şi anual de zile tropicale (temperatura maximă ≥ 30ºC (1961-2008)

Nopţile tropicale (temperatura minimă ≥ 20ºC), se pot produce în lunile iulie şi august.

Numărul mediu anual al nopţilor tropicale este de 0,2 zile. Între anii 1961-1980 nu s-a

înregistrat nici o noapte tropicală.

Tab. 26. Numărul mediu lunar şi anual de zile cu nopţi tropicale (temperatura minimă ≥ 20°C) (1961-2008)

Fenomenul de îngheţ

Îngheţul poate apărea din septembrie şi persistă până în luna mai. Cel mai timpuriu îngheţ

poate apărea la 28 septembrie, însă în mod obişnuit apare în perioada 10-20 octombrie, iar cel

mai târziu îngheţ poate apărea până pe data de 14 mai.

Numărul mediu anual al zilelor de îngheţ variază de la 94 de zile (1960) până la 163 de

zile (1956). Durata medie a intervalului de zile fară îngheţ pe an este de 175 zile.

Tab. 27. Date medii şi extreme ale primului şi ultimului îngheţ. Durata medie a intervalului fără îngheţ (zile) (1952-1980)

Date medii Date extreme Durata medie a

intervalului de zile fără

îngheţ

Primul

îngheţ

Ultimul

îngheţ

Cel mai

timpuriu îngheţ

Cel mai târziu

îngheţ

15 X 13 IV 28 IX 14 V 175

Îngheţul este de obicei un fenomen caracteristic lunilor de iarnă, dar frecvent apare şi în

anotimpurile de tranziţie când poate provoca pagube importante culturilor agricole.

Inversiunile termice

47

Lunile Anua

lIV V VI VII VIII IX X

- 0,1 1,0 2,5 2,4 0,5 - 6,5

Lunile AnualV VI VII VIII IX- - 0,2 - - 0,2

3. 5. Inversiunile termice reprezintă forma cea mai stabilă de stratificare termică a

atmosferei, fiind necesare energii imense pentru a genera convecţii termice de amploare,

capabile să ducă la destrămarea sistemului de echilibru termic.

Depresiunea Neamţului prezintă un climat temperat-continental moderat faţă de regiunile

vecine. Depresiunea beneficiază de o încălzire relativ mai mare decât restul zonelor din jurul

ei, favorizând procesul de acumulare a aerului rece şi dens, fenomen mai accentuat în

anotimpul rece al anului, ceea ce creează o stratificaţie inversă a aerului (inversiune termică).

Acest fenomen are o frecvenţă ridicată, fiind pusă în evidenţă prin inversiuni de vegetaţie,

pe culmi întâlnindu-se păduri de fag, în timp ce în zonele altitudinale inferioare apar

amestecuri de răşinoase.

În zilele senine de vară, solul şi aerul se încălzesc puternic, proces favorizat şi de slaba

circulaţie a aerului datorită adăpostului. Răcirile peste noapte, accentuează amplitudinile

termice anuale şi diurne.

4. Presiunea atmosferică

Presiunea atmosferică este determinată de condiţiile geografice locale (altitudinea) şi de

factorii de circulaţie generală ai atmosferei. Rolul climatologic este important, având în

vedere că variaţiile presiunii produc schimbările de vreme.

Ca şi temperatura, cu care este în strânsă dependenţă, presiunea este variabilă atât în

spaţiu cât şi în timp, jucând un rol important în dinamica atmosferei, determinând schimbările

neperiodice ale timpului şi climei (Clima R.P. Române, vol. I. 1966).

Fig. 25. Regimul anual al mediilor lunare al presiunii atmosferice (mb)

Regimul anual al presiunii atmosferice în Depresiunea Neamţului se încadrează în tipul III

baric, cu maximul lunar în octombrie şi minimul în aprilie, tip caracteristic Depresiunii

Transilvaniei, depresiunilor montane şi dealurilor pericarpatice.

Variabilitatea neperiodică a presiunii medii anuale în Depresiunea Neamţului a suferit

abateri de la un an la altul faţă de media plurianuală (971,6 mb), în funcţie de trecerea sau

staţionarea unor formaţiuni barice (fig. 25).

Tab. 28. Presiunea medie lunară şi anuală (mb) (1896-1955; 1961-2008)Lunile An

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII973,0 971,2 969,5 969,4 970,4 971,2 970,7 972,0 972,6 974,2 973,2 972,3 971,6

În mersul lunar al presiunii la Depresiunea Neamţului distingem valoarea minimă în luna

aprilie (969,4 mb), cu minime secundare, în ordinea valorii, în lunile iulie şi decembrie, iar

48

maximul lunar având loc în luna octombrie (974,2 mb), cu maxime lunare secundare, în

ordinea mărimii în lunile ianuarie şi iunie (tab. 28).

În ceea ce priveşte valorile extreme absolute lunare şi anuale ale presiunii atmosferice, se

observă o variaţie a acestora în limite mult mai largi decât s-a înregistrat în cazul valorilor

medii (fig. 26). De remarcat este faptul că atât presiunea maximă absolută (1000,2 mb,

24.12.1963), cât şi presiunea minimă absolută (931,5 mb, 3.12.1976) s-au înregistrat în timpul

iernii, în aceeaşi lună.

Fig. 26. Regimul presiunii medii anuale, maximă absolută şi minimă absolută(1961-2008)

Tab. 29. Presiunea maximă absolută lunară şi anuală (mb) (1961-2008)

Tab. 30. Presiunea minimă absolută lunară şi anuală (mb) (1961-2008)

Minimele absolute din anotimpul de vară sunt ceva mai ridicate decât cele din timpul

iernii, acest lucru datorându-se centrilor de mică presiune atmosferică care acţionează în

sezonul cald. Aceşti centri sunt mai slab dezvoltaţi decât în sezonul rece (tab. 29 şi 30).

5. Vântul Deplasarea aerului pe orizontală este determinată în principal de diferenţele de presiune

care se formează între două regiuni. Vântul ia naştere acolo unde se formează o diferenţă de

presiune între două mase de aer învecinate, lucru datorat variaţiei permanente a încălzirii

aerului.

Schimbările induse de factorul antropic în structura locală a stratului inferior de aer

exercită o influenţă importantă asupra vitezei şi direcţiei vântului în apropierea suprafeţei

terestre. Această influenţă este condiţionată de prezenţa aşezărilor umane, plantarea de livezi

şi cordoane forestiere dar şi prin modificarea rugozităţii suprafeţei terestre prin diferite lucrări

agricole.

5. 1. Frecvenţa vântului pe direcţii

49

LunileAnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

998,4

997,7

996,9

986,5

988,0

982,4

981,5

981,6

989,9

994,0

993,4

1000,2 1000,2

1977 1989 1990 1987 1992 1983 1971 1981 1977 1987 1985 1963 24. 12. 1963

LunileAnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

941,1 932,7 938,7 939,4 943,4 946,2 952,5 953,7 948,2 940,9 941,7 931,5 931,51965 1989 1968 1964 1978 974 1997 1977 1992 1974 1977 1976 3.12.1976

Direcţia vântului este influenţată de orientarea generală şi gradul de fragmentare al

reliefului, de configuraţia spaţiului construit şi orientarea arterelor stradale.

Fig. 27. Frecvenţa anuală (%) a vântului pe direcţii (1956-2008)

Vânturile dominante în Depresiunea Neamţului sunt cele de pe direcţia nord, direcţie

dominantă la est de Carpaţii Orientali (cu o frecvenţă medie anuală de 18,4%), unde pătrunde

prin Valea Moldovei, prin înşeuarea dintre Culmea Pleşu şi dealurile piemontane din est.

Locul al doilea îl ocupă direcţiile din sud şi nord-vest (cu o frecvenţă de 11,1%), iar pe al

treilea loc este direcţia sud-vest (cu o frecvenţă de 6,5%). Cea mai mică frecvenţă o au

vânturile de est şi nord-est (cu o frecven ă de 1,4%, respectiv 1,5%) (tab. 31).ț

Faţă de direcţiile predominante ale vânturilor la sol, în altitudine, vânturile predominante sunt

cele de vest, la fel ca întreaga circulaţie a maselor de aer deasupra întregii ţări.

Tab. 31. Frecvenţa medie lunară şi anuală a vântului (%) pe direcţii, (1956-2008)

50

N NE E SE S SV V NV CalmI 17,4 0,7 1,0 1,9 9,8 8,5 8,0 11,1 41,6II 20,8 1,3 1,2 2,0 12,5 8,3 6,7 10,1 37,1III 19,0 1,2 1,8 4,2 13,5 6,9 5,6 11,2 36,6IV 20,2 1,9 2,4 4,7 13,7 6,9 4,4 1,8 34,0V 20,0 2,3 2,0 5,9 12,6 5,2 3,8 12,4 35,8VI 20,2 2,5 1,5 4,3 9,0 4,6 5,5 14,9 37,5VII 21,6 2,4 1,4 2,6 7,0 4,3 4,6 15, 41,0VIII 18,2 1,9 1.2 3,6 7,1 4,3 3,1 12,5 48,1IX 14,1 1,0 1,4 3,2 10,4 5,4 4,7 11,0 48,8X 15,1 1,2 1,1 2,8 12,9 6,5 5,3 8,7 46,4XI 15,2 1,0 1,1 3,0 14,2 8,6 6,8 7,7 42,4XI 16,9 0,5 0,5 1,0 9,8 9,4 8, 9,3 44,5An 18,4 1,5 1,4 3,3 11,1 6,5 5,4 11,1 41,3

Frecvenţa medie anotimpuală a vântului pe direcţii este maximă,de asemenea pe direcţia

nord în toate anotimpurile, circulaţia vestică de vară se exprimă prin creşterea ponderii

direcţiei nord-vestice şi scăderea componentei ascendente, sudul.

Tab. 32. Frecvenţa medie anotimpuală a vântului (%) pe direcţii (1956-2008)

Fig. 28. Frecvenţa medie anotimpuală a vântului pe direcţii (%) (1956-2008) În anotimpul de iarnă, circulaţia de nord se menţine dominantă (18,4%), iar frecvenţa

vântului de sud înregistrează o scădere faţă de celelalte anotimpuri (10,7%), în schimb se

remarcă o creştere a frecvenţei vântului de vest (7,6%). Primăvara este anotimpul în care se

remarcă o creştere a frecvenţei vânturilor pentru toate direcţiile, exceptând cele de sud-vest şi

vest. Rămân în continuare dominante vânturile de nord (19,7%) şi sud (13,3%).

Modificări faţă de situaţia medie se înregistrează vara, deşi circulaţia de nord este

predominantă (20,0%), fiind media anotimpuală cea mai mare pentru această direcţie.

Acesteia îi urmează vânturile de nord-vest (14,2%), valoarea fiind de asemenea media

anotimpuală cea mai mare pentru frecvenţa vânturilor de nord-vest. Toamna se remarcă o

scădere vizibilă a frecvenţei vânturilor de nord (14,8%), fiind cea mai mică medie

anotimpuală pe această direcţie.

Frecvenţa medie lunară a vântului pe direcţii, înregistrează tot o componentă nordică şi

nord-vestică (pentru majoritatea lunilor din an), după care urmează direcţia sud.

51

Anotimp N NE E SE S SV V NV CalmIarna 18,4 0,8 0,9 1,6 10,7 8,7 7,6 10,2 41,1

Primăvara 19,7 1,8 2,1 4,9 13,3 6,3 4,6 11,8 35,5Vara 20,0 2,3 1,4 3,5 7,7 4,4 4,4 14,1 42,2

Toamna 14,8 1,1 1,8 3,0 12,5 6,8 5,6 9,1 45,9

Fig.29. Frecvenţa lunară (%) a vântului (1956-2008)

În luna ianuarie, circulaţia predominantă o au vânturile de nord (17,4%) şi nord-vest

(11,1%), urmate de vânturile de sud (9,8%). Luna iulie este caracterizată prin cel mai ridicat

procent al vânturilor de nord din întregul an (21,6%), de asemenea este luna cu cea mai mică

frecvenţă a vânturilor de sud din întregul an (7,0%).

Frecvenţa anuală a calmului atmosferic, este influenţată nu numai de activitatea

principalilor centri barici ci şi de condiţiile geografice locale. Depresiunea Neamţului este o

zonă înconjurată de suprafeţe împădurite, acesta fiind un factor care contribuie la înregistrarea

unor valori ridicate ale calmului atmosferic, acesta fiind destul de pronunţat cu o valoare

medie multianuală de 41,3% (fig. 30).

Fig. 30. Regimul anual al calmului atmosferic (%) (1965-2008)

Calmul atmosferic are valoarea cea mai redusă primăvara (35,5%), când creşte frecvenţa

vântului, prin intensificarea circulaţiei locale, iar valoarea cea mai ridicată a calmului se

înregistrează toamna (45,9%). În timpul anului calmul atmosferic variază de la o lună la alta,

cu un maxim în luna septembrie (48,8%), fiind luna cea mai liniştită şi cu un minim în luna

aprilie (34,0%), care este luna cu cele mai importante perturbaţii atmosferice.

Tab. 33. Frecvenţa medie a vântului la orele de observaţii şi anuală (%) (1961-1975)

Regimul diurn al frecvenţei vântului la orele 01, 07, 13, 19 se poate constata că de la o

lună la alta frecvenţa vântului suferă modificări importante pe parcursul celor 24 de ore.

Vânturile din direcţia nord-vest au o frecvenţă mai ridicată la ora 07 (22,3%) şi cea mai

scăzută la ora 13 (13,6%), iar direcţia sud are frecvenţa cea mai ridicată la ora 13 (7,7%) şi

cea mai scăzută la ora 01 (6,1%) (tab. 33).

52

Ora N NE E SE S SV V NV Calm1 9,6 1,0 0,7 1,2 6,1 13,2 5,3 20.3 42,67 12,7 1,2 1,0 1,6 7,0 15,2 5,4 22,3 33,613 24,2 5,3 5,4 12,9 17,7 7,1 4,3 13,6 9,519 13,4 2,0 1,6 3,9 12,0 10,9 5,5 19,9 30,8An 15,0 2,4 2,2 4,9 10,7 11,6 5,0 19,0 29,2

5. 2. Viteza vântului

Viteza vântului variază în strânsă legătură cu mărimea gradientului baric orizontal, cu

factorii fizico-geografici şi cu asperităţile suprafeţei subiacente deasupra căruia se mişcă.

Fig. 31. Viteza medie (m/s) anuală a vântului pe direcţii (1956-2008)

Urmărind mersul anual al vitezei vântului, se pot remarca valorile cele mai mari ale

vitezei medii lunare a vântului în intervalul ianuarie-mai, cu un maxim în luna aprilie

(3,6m/s), fiind luna cea mai activă din punct de vedere dinamic şi în care calmul atmosferic

are valorile cele mai reduse din an (tab. 34).

Tab. 34. Viteza medie lunară şi anuală (m/s) (1961-2008)

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

3,1 3,4 3,4 3,6 3,1 2,9 2,8 2,4 2,5 2,6 2,8 2,8 3,0 Din aprilie, vitezele medii lunare încep să scadă treptat în lunile de vară, înregistrând

minimul în luna august (2,4m/s). Valorile mari ale vitezei vântului din perioada rece se

explică prin valorile mari ale gradientului baric orizontal ca urmare a contrastelor termice mai

mari de acum.

Fig. 32. Regimul anual al vitezei medii a vântului (1961-2008)

Lunile din intervalul iunie-noiembrie prezintă valori ale vitezei medii a vântului mai mici

de 3,0 m/s, ca urmare a valorilor mai mici ale gradientului baric orizontal din perioada caldă a

anului (fig. 32).

Tab. 35. Viteza medie lunară şi anuală a vântului (m/s) pe direcţii (1956-2008)

N NE E SE S SV V NVI 6,4 0,8 1,3 2,2 3,9 3,3 4,1 5,4II 6,4 2,4 1,2 2,6 4,2 3,6 4,3 5,1III 6,2 2,9 2,2 3,6 4,7 3,7 4,6 5,2IV 6,0 3,2 2,4 4,3 4,8 3,8 4,1 5,1V 5,5 3,0 2,7 4,0 4,2 2,9 3,9 4,8VI 5,5 2,8 2,0 3,3 3,8 3,0 3,4 4,9VII 5,1 3,0 2,4 3,0 3,6 2,8 3,5 4,4VIII 5,1 3,0 1,8 3,1 3,5 2,6 3,8 4,4IX 5,5 2,0 2,6 3,2 4,1 3,4 3,8 4,7X 5,3 2,1 1,5 3,4 4,3 3,6 4,1 4,6XI 5,9 1,6 1,2 2,4 4,2 3,6 4,3 4,8XI 5,8 1,0 1,0 2,2 3,9 3,7 5,1 5,2An 5,7 3,0 2,4 3,4 4,1 3,4 4,2 4,9

53

Cele mai ridicate viteze anotimpuale se înregistrează pe direcţia dominantă, nord, iar cele

mai scăzute viteze anotimpuale se înregistrează pe direcţia est, care are frecvenţa cea mai

scăzută (tab. 36).

Tab. 36. Viteza medie pe direcţii a vântului pe anotimpuri (m/s) (1956-2008)

Anotimp N NE E SE S SV V NVIarna 6,2 1,7 1,2 2,4 4,0 3,6 4,5 5,2Primăvara 5,9 3,1 2,4 4,0 4,9 3,5 4,2 5,0Vara 5,2 2,9 2,1 3,2 3,6 2,8 3,5 4,6Toamna 5,6 1,9 1,7 3,1 4,2 3,5 3,8 4,7

Regimul diurn al vitezei vântului la orele 01, 07, 13, 19 se poate constata prin faptul că de

la o lună la alta viteza vântului suferă modificări importante pe parcursul celor 24 de ore, ca

urmare a influenţei, în afara circulaţiei generale a atmosferei, a unor factori precum ar fi:

procesele de încălzire şi răcire ale suprafeţei active şi ale aerului din timpul zilei şi nopţii,

caracteristicile suprafeţei active. Vitezele medii cele mai ridicate ale vântului se produc la

orele 01, 07, 13 pe direcţia nord, iar la ora 19 pe direcţia nord-vest (tab. 37).

Fig. 33. Viteza medie anotimpuală a vântului (m/s) (1956-2008) a. iarna; b. primăvara; c.

vara; d. toamna

Tab. 37. Viteza medie a vântului la orele 1, 7, 13, 19 şi media lunară şi anuală ( m/s) (1961-2008)

Mediile vitezelor maxime lunare şi anuale, înregistrează cele mai ridicate valori în luna

ianuarie (13,0m/s), lună cu o dinamică a atmosferei foarte activă, iar mediile cele mai reduse

54

Ora Lunile An

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII1 2,7 3,1 2,8 2,5 2,1 1,9 1,8 1,6 1,7 2,0 2,5 2,7 2,37 3,0 3,1 2,8 2,7 2,7 2,7 2,4 2,0 2,0 2,0 2,5 2,6 2,513 3,6 4,3 4,8 5,2 4,8 4,5 4,3 4,0 4,2 4,2 3,7 3,4 4,319 3,1 3,3 3,3 3,4 2,9 2,6 2,4 1,8 2,0 2,2 2,5 2,6 2,7M 3,1 3,4 3,4 3,6 3,1 2,9 2,8 2,4 2,5 2,6 2,8 2,8 3,0

sunt înregistrate în luna iulie (8,2 m/s) (tab. 38). Cele mai mari viteze maxime absolute lunare,

se produc în lunile de iarna, pe direcţia nord (20 m/s în luna ianuarie, 1998), scăzând treptat

spre lunile de vară unde cea mai mică viteză maximă se înregistrează tot pe direcţia nord (9

m/s în luna august, 2001) (tab. 38).

Tab. 38. Media vitezelor maxime lunare şi anuală (m/s) (1995-2008)

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

13,0 10,8 12,8 11,7 9,1 11,5 8,2 8,8 9,3 9,4 9,0 10,3 10,3

Tab. 39. Viteza maximă absolută lunară şi anuală (m/s) şi direcţiile pe care s-au produs (1995-2008)

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

20 14 18 18 12 18 12 9 14 14 14 12 20N N,NV V SSE NNE S V N SV SV N N,NNV N

1998 2002 2002 1999 1995 1999 1997 2001 1998 2001 2001 1995 1998

5.3. Vânturi locale

În depresiune se formează brizele de munte, care sunt puse în evidenţă în perioada caldă a

anului prin formarea deasupra culmilor a norilor cumulus. Aceste vânturi periodice transportă

noaptea cantităţi mari de aer ozonat din zona montană spre zona joasă, în depresiune. Iarna,

aceste brize contribuie la apariţia temperaturilor scăzute, la formarea ceţurilor şi a norilor

stratiformi din văi.

Destul de des în depresiune se produc minime barice, ceea ce face ca pe o durată scurtă de

timp, dinspre Culmea Stânişoarei să coboare masele de aer reci şi mai grele dând naştere la

furtuni ce produc pagube destul de mari.

Formarea foehnului este condiţionată la est de Carpaţii Orientali, de advecţia unei mase de

aer umed şi ceva mai rece, peste barajul orografic (Octavia Bogdan, 1993). Activitatea

foehnală în Depresiunea Neamţului se remarcă prin vitezele vântului, încălziri în timpul iernii,

însoţite de topirea rapidă a stratului de zăpadă, timp foarte cald şi senin în sezonul cald,

uscăciune.

Suhoveiul este un vânt fierbinte şi uscat, care bate mai ales din partea estică a României,

în perioada caldă a anului, din direcţii diferite, majoritar din est, producând încălziri, secete.

Fenomenul se produce în general în perioada aprilie-octombrie în medie, în 0,5 zile, pentru

perioada de observaţie 1896-1915, 1948-1960. Maximul lunar de zile cu suhovei a fost de 2

zile, în luna iulie a anului 1896 şi luna august a anului 1954.

55

Crivăţul este un vânt local, neperiodic, foarte puternic, rece şi uscat, care se dezvoltă la

periferia anticiclonului siberian, având direcţia de la nord-est la sud-vest. Bate iarna,

producând geruri mari, îngheţuri intense, uneori spulberă şi troieneşte zăpada, producând

pagube (Geografia României, vol. I, 1983).

Pe valea Ozanei cele mai puternice vânturi sunt cele dinspre NV şi N, care au o tărie, după

scara Beaufort de 3,0 şi 2,7, viteza medie a lor fiind de 4,3 m/s (NV) şi 3,4 m/s (N), iar pe

versantul sud-estic al piemontului Pleşului, viteza medie este de 5,8 m/s pentru direcţia N şi

de 5,2 m/s pentru NV.

6. Umezeala aerului

În cercetarea climei Depresiunii Neamţului, cunoaşterea umezelii aerului are o importanţă

deosebită, deoarece variaţiile zilnice, lunare şi anuale ale acesteia influenţează în mare măsură

cantitatea norilor şi implicit a precipitaţiilor, bilanţului raditiv-caloric şi afectează puternic

organismul uman, fiind unul din factorii care generează şi afectează bolile reumatice.

6. 1. Tensiunea vaporilor de apă

Tensiunea vaporilor de apă este influenţată direct de temperatură (de care depinde atât

evaporaţia cât şi capacitatea aerului de a înmagazina vaporii de apă), prezentând variaţii în

funcţie de variaţiile temperaturii aerului (fig.34).

La rândul ei, prezenţa vaporilor de apă în atmosferă influenţează în oarecare măsură

temperatura de la suprafaţa pamântului şi a păturii de aer din apropierea ei. Vaporii de apă

absorb o parte din radiaţiile solare, deci slăbesc intensitatea insolaţiei.

Fig. 34. Corelaţia dintre regimul annual al tensiunii vaporilor de apă (mb) (1961-2008) şi temperatura medie a aerului (°C) (1899-2008)

Media anuală a tensiunii vaporilor de apă are valoarea de 9,7 mb (tab.40). Regimul anual

al tensiunii vaporilor de apă îl urmăreşte pe cel al temperaturii aerului, putându-se observa

existenţa unui maxim şi a unui minim. Maximul se produce în lunile iulie-august, iar minimul

în lunile ianuarie-februarie. Tensiunea medie minimă a vaporilor de apă din atmosferă se

înregistrează în luna ianuarie (4,2 mb), ceea ce arată că în timpul iernii au loc invazii de aer

continental, când evaporaţia este scăzută, iar valoarea medie maximă a tensiunii vaporilor de

apă se înregistrează în luna iulie (16,6 mb).

56

Tab. 40. Tensiunea vaporilor-medie lunară şi anuală (mb) (1961-2008)

Amplitudinea variaţiei anuale a valorilor medii lunare a tensiunii valorilor este de 12,4

mb. Aceasta se datorează faptului că Depresiunea Neamţului se află la o altitudine joasă,

expusă circulaţiei generale a atmosferei.

Tab. 41. Tensiunea vaporilor medie anotimpuală (mb) (1961-2008)

Anotimpul Iarna Primăvara Vara Toamna4,5 8,7 15,9 9,5

Ca şi în cazul temperaturii aerului, anotimpul cu valoarea cea mai ridicată a tensiunii

vaporilor de apă este vara (15,9 mb), iar minima anotimpuală este caracteristică iernii (4,5

mb), când temperaturile scăzute determină slăbirea evaporării, în timp ce toamna se

înregistrează valori apropiate cu cea a mediei anuale (9,7 mb) (tab. 41).

6. 2. Deficitul de saturaţie

Valoarea medie multianuală a deficitului de saturaţie este de 3,4 mb şi prezintă variaţii ce

corespund adesea cu cele ale temperaturii aerului. Pe lângă temperatură, deficitul de saturaţie

mai este influenţat şi de precipitaţiile scăzute, de evaporaţie şi evapotranspiraţie.

De la un an la altul, deficitul de saturaţie a oscilat între 5,2 mb în 2003 şi 1,7 mb în 1991,

de unde rezultă o amplitudine destul de mare a acestor oscilaţii de 3,5 mb (fig. 36).

Fig. 35. Succesiunea deficitului de saturaţie medie anuală şi a abaterilor de la media plurianuală (1981-2008)

În timpul unui an, valorile lunare ale deficitului de saturaţie prezintă un mers dependent de

cel a temperaturii aerului. Cea mai mare valoare a deficitului de saturaţie se înregistrează în

luna iulie (7,1 mb), iar valoarea cea mai mică se înregistrează în lunile decembrie şi ianuarie

(1,2 mb,respectiv 1,1) (tab. 42). Odată cu creşterea temperaturii aerului, cresc şi valorile medii

lunare ale deficitului de saturaţie.

Tab. 42. Deficitul de saturaţie, media lunară şi anuală (1961-2008)

57

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

4,2 4,6 5,8 8,4 11,9 15,0 16,6 16,1 12,7 9,3 6,6 4,8 9,7

Cea mai semnificativă creştere se înregistrează între lunile aprilie şi mai (1,7 mb), dată la

care se înregistrează şi cele mai mari creşteri interlunare ale temperaturii aerului, fapt care

determină existenţa secetei de primăvară. Cele mai accentuate descreşteri interlunare sunt

înregistrate între lunile septembrie şi octombrie (1,5 mb), când scade şi temperatura aerului,

acestea micşorându-se spre sfârşitul anului şi devenind chiar nule între lunile decembrie şi

ianuarie (fig. 36).

Fig. 36. Regimul mediu al deficitului de saturaţie (1961-2008)

6. 3. Umezeala relativă

Umezeala relativă, ca raport dintre tensiunea vaporilor de apă existenţi în aer şi tensiune

maximă corespunzătoare temperaturii aerului din acel moment, constituie un indicator

important pentru caracterizarea regimului de climă. Dar cea mai mare importanţă a umezelii

aerului constă în generarea precipitaţiilor.

De asemenea, se poate observa că mersul anual al umezelii aerului este invers regimului

temperaturii aerului. Pe măsură ce temperatura creşte, umezeala scade şi invers.

Conform observaţiilor, se constată că umezeala relativă medie anuală a aerului este de

80%. Această valoare ridicată a umezelii este efectul temperaturii medii anuale mai scăzute

din cuprinsul depresiunii care vine în contact cu aria carpatică, astfel evaporarea este mai

intensă şi datorită terenurilor umede de luncă.

Fig. 37. Succesiunea umezelii relative medie anuală şi a abaterilor de la media plurianuală (1981-2008)

Fluctuaţii înregistrate în circulaţia atmosferică au cauzat apariţia unor valori anuale ale

umezelii relative mult diferite de media anuală, cu oscilaţii cuprinse între 88% în 1991 şi 71%

în 2004, de unde rezultă o amplitudine de 17% (fig. 37).

Valorile cele mai ridicate ale umezelii aerului se înregistrează în lunile octombrie-

februarie când depăşesc 80%, iar valorile cele mai scăzute ale umezelii aerului se

înregistrează în lunile martie-septembrie, când coboară până la 74% (tab. 43). Din analiza

58

Lunile An I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII1,1 1,2 2,0 3,5 5,2 5,8 7,1 5,7 4,2 2,7 1,6 1,2 3,4

mersului anual al umidităţii se observă că se înregistrează maxima principală care se produce

în noiembrie (84%), iar maxima secundară se produce în ianuarie (83%). Minima principală

se produce în mai (74%), iar minima secundară se produce în decembrie (82%) (fig. 37).

Tab. 43. Umezeala relativă, media lunară şi anuală (%) (1961-2008)

Fig. 38. Regimul anual al mediilor lunare ale umezelii relative (%) (1961-2008)

Diferenţele dintre valorile medii lunare ale umezelii relative, joacă un rol important pentru

activitatea omului, deoarece umezeala influenţează organismul uman, accentuând unele stări

de boală (în special bolile reumatice). Variaţia cea mai mare a umezelii relative se

înregistrează în anotimpurile de tranzi ie, între lunile martie şi aprilie (4%), octombrie şiț

noiembrie (2%).

7. Nebulozitatea

Este un important element climatic, deoarece prezenţa norilor, densitatea lor şi înălţimea

la care se află, influenţează regimul bilanţului radiativ-caloric al suprafeţei active, durata de

strălucire a Soarelui, precipitaţiile atmosferice, precum şi creşterea numărului de zile cu ceaţă.

Dintre toate elementele climatice, umiditatea aerului este cea care influenţează cel mai mult

nebulozitatea.

7. 1. Regimul nebulozităţii totale şi al nebulozităţii inferioare

Nebulozitatea totală medie anuală în Depresiunea Neamţului este de 5,9 zecimi şi se

explică prin frecvenţa mare a maselor de aer umede, a fronturilor atmosferice de origine

atlantică şi condiţiile geografice locale (tab. 44).

În decursul unui an, aceasta variază de la o lună la alta. Lunile cu cea mai mare

nebulozitate totală sunt noiembrie (6,5 zecimi) şi decembrie (6,7 zecimi), aceasta datorându-

se vecinătăţii cu Carpaţii şi poziţiei depresionare, unde predomină inversiunile de

59

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

83 82 79 76 74 75 76 78 80 82 84 82 80

temperatură, însoţite de procese de formare a norilor stratiformi şi a ceţurilor, apoi şi datorită

faptului că iarna, invaziile de aer umed şi rece sunt destul de frecvente. Minimele lunare se

înregistrează în lunile august (4,6 zecimi) şi septembrie (5,0 zecimi), dată care coincide cu

frecvenţa maximă a norilor cumuliformi, cu areal restrâns.

Tab. 44. Nebulozitatea totală, medie lunară şi anuală (1961-2008)

Tab. 45. Nebulozitatea inferioară, medie lunară şi anuală (1966-2008)

Nebulozitatea inferioară este un parametru ce exercită influenţe mai puternice asupra

celorlalte elemente şi procese climatice decât nebulozitatea totală, având media anuală de 3,9

zecimi (tab. 45). Există de altfel o bună corelaţie între valorile nebulozităţii totale şi cele ale

nebulozităţii inferioare, la nivel de medii anuale şi lunare, având de regulă valoarea de 2/3 din

valoarea nebulozităţii totale.

Fig. 39. Corelaţia dintre regimul nebulozităţii totale şi al nebulozităţii inferioare (1966-2008)

Analizând mediile anotimpuale ale nebulozităţii totale, cât şi ale nebulozităţii inferioare se

remarcă o corelaţie inversă între acestea şi cele ale temperaturii şi duratei de strălucire a

Soarelui. Media anotimpului de iarnă (6,6 zecimi respectiv 4,6 zecimi) reprezintă cele mai

mari valori, datorate în principal activităţii intense a ciclonilor mediteraneeni.

Valorile mici ale gradului de acoperire al cerului cu nori din timpul verii şi al toamnei se

înregistrează în condiţiile predominării unei activităţi anticiclonale cu frecvenţă maximă în

intervalul august-septembrie. Nebulozitatea redusă din această perioadă, favorizează

înregistrarea unor valori ridicate ale insolaţiei.

60

Ora Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

1 6,1 6,6 6,2 5,6 5,0 4,6 4,3 3,4 4,2 4,8 6,2 6,6 5,37 6,9 7,2 6,9 6,4 5,6 5,4 4,7 4,3 5,3 6,0 6,8 6,9 6,013 6,5 7,6 6,6 7,0 6,5 6,4 6,0 5,3 5,7 5,7 6,7 6,7 6,319 6,2 6,2 6,1 6,8 6,2 6,1 5,7 5,3 5,3 4,8 6,3 6,4 6,0M 6,4 6,7 6,5 6,3 5,9 5,6 5,1 4,6 5,0 5,2 6,5 6,7 5,9

Ora Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

1 4,4 4,7 4,4 3,6 3,2 2,8 2,8 2,4 2,7 3,2 4,8 5,0 3,77 5,0 5,1 4,7 4,0 3,4 3,2 2,8 2,7 3,2 3,9 5,2 5,1 4,013 4,2 4,3 4,3 4,5 4,2 4,2 4,0 3,5 3,6 3,5 4,6 4,5 4,119 4,4 4,3 4,2 4,2 3,8 3,8 3,6 3,4 3,3 3,1 4,7 4,9 4,0M 4,5 4,5 4,4 4,1 3,7 3,5 3,3 3,0 3,2 3,4 4,8 4,9 3,9

Tab. 46. Nebulozitatea totală (1961-2008) şi nebulozitatea inferioară (1966-2008) medie anotimpuală (zecimi)

Iarna Primăvara Vara ToamnaNebulozitatea totală 6,6 6,2 5,1 5,6

Nebulozitatea inferioară 4,6 4,1 3,3 3,8

Pe ore de observaţii climatice, mediile anuale ale nebulozităţii totale, cât şi ale

nebulozităţii inferioare au un regim zilnic cu valorile cele mai mici noaptea, urmate de cele de

seară, dimineata, valorile medii la amiază fiind cele mai ridicate. Aceasta prezintă

caracteristici diferite de la un anotimp la altul. Iarna, datorită frecvenţei inversiunilor termice,

nebulozitatea are cele mai mari valori spre sfârşitul nopţii şi dimineaţa (maximul

înregistrându-se la orele 8-9 când inversiunea termică este maximă). Vara, datorită proceselor

termoconvective, nebulozitatea are valorile cele mai mici dimineaţa (la orele 8-9), pentru ca

aceasta să crească spre amiază, când se înregistrează maximul în jurul orelor 15.

7. 2. Numărul mediu de zile cu cer senin, noros şi acoperit

O caracteristică importantă a regimului nefic în Depresiunea Neamţului este dată de

frecvenţa diferitelor grade de nebulozitate. Sub influenţa diferiţilor factori genetici şi în

special cei ai circulaţiei atmosferice, gradul de acoperire cu nori se schimbă de la o zi la alta.

În funcţie de aceasta s-au separat: zile senine (0-3,5), zile cu cer noros (3,6-7,5), zile cu cer

acoperit (7,6-10).

În Depresiunea Neamţului numărul mediu multianual de zile senine este de 50,5 în cazul

nebulozităţii totale, respectiv 102,3 zile în cazul nebulozităţii inferioare, fiind cel mai redus

dintre cele trei categorii de zile caracteristice (tab. 49). Din iulie până în octombrie predomină

timpul senin, faţă de cel acoperit, cu numărul cel mai mare de zile senine în luna octombrie

(7,0 zile în cazul nebulozităţii totale, respectiv 11,2 zile în cazul nebulozităţii inferioare). În

lunile de iarnă, primăvară şi începutul verii, în funcţie de regimul nebulozităţii, sunt cele mai

puţine zile senine.

Tab. 47. Numărul mediu de zile cu cer senin (nebulozitatea medie zilnică ≤2 zecimi),după nebulozitatea totală (T) şi inferioară (I), (1961-2008)

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

T 3,7 2,8 3,4 3,2 3,2 3,1 4,7 7,0 6,6 6,8 3,4 2,6 50,5I 8,0 6,9 8,8 7,4 8,8 6,9 8,7 11,2 10,2 11,2 7,5 6,7 102,3

Numărul mediu multianual de zile cu cer acoperit este de 208,2 în cazul nebulozităţii

totale, respectiv 211,2 zile în cazul nebulozităţii inferioare (tab.48), iar numărul mediu

multianual de zile cu cer noros este de 105,8 în cazul nebulozităţii totale, respectiv 51,7 zile,

în cazul nebulozităţii inferioare (tab. 49), ceea ce reprezintă peste o jumătate din zilele unui

an.

61

În luna decembrie, ca şi în restul zilelor de iarnă, predominante sunt zilele cu cer acoperit,

în timp ce numărul zilelor noroase înregistrează frecvenţa maximă în intervalul mai-iunie.

Tab. 48. Numărul mediu de zile cu cer noros (nebulozitatea medie zilnică 2,1-7,9 zecimi),

după nebulozitatea totală (T) şi inferioară (I), (1966-2008)

Tab. 49. Numărul mediu de zile cu cer acoperit (nebulozitatea medie zilnică ≥8 zecimi), după

nebulozitatea totală (T) şi inferioară (I), (1961-2008)

În concluzie apreciem că majoritatea anului cerul este acoperit parţial sau total. Zilele

senine predomină în lunile de vară-toamnă, în special în a doua jumătate a verii şi începutul

toamnei, chiar întreaga toamnă şi au frecvenţa cea mai redusă iarna. Zilele cu cer acoperit au

cea mai ridicată frecvenţă iarna şi cea mai redusă vara. Zilele normale înregistrează cel mai

mare număr de zile,vara şi cel mai mic număr de zile, iarna.

Se consideră o creştere a nebulozităţii medii, în ultimii ani, ea fiind însoţită şi de o creştere

a frecvenţei zilelor cu cer acoperit şi noros, datorită dezvoltării depresiunii, creşterii

populaţiei, creşterii gradului de poluare, etc.

8. Durata de strălucire a Soarelui

Cunoaşterea regimului duratei de strălucire a Soarelui prezintă importanţă teoretică cât şi

practică. Aprecierea potenţialului radiativ ce influenţează nu numai dezvoltarea plantelor ci şi

diferite alte domenii ale activităţii umane. Durata de strălucire a Soarelui este direct

influenţată de regimul nebulozităţii.

8. 1. Regimul duratei de strălucire a Soarelui

Durata medie de strălucire a Soarelui pe cer însumează 2034,8 de ore/an, cu o frecvenţă

mai mare în perioada lunilor aprilie-septembrie (tab. 50). Suma medie lunară cea mai mare a

duratei de strălucire se înregistrează în iulie cu 263,5 ore/an, iar cea minimă în decembrie cu

62

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

T 15,8 15,0 16,6 16,4 19,3 20,2 20,0 18,2 16,1 18,0 15,7 17,7 208,2I 16,2 15,7 16,4 18,6 19,2 20,8 20,1 17,5 2,6 4,0 6,8 6,3 211,2

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

T 11,5 10,4 11,0 10,4 8,5 6,7 6,3 5,8 7,4 6,2 10,9 10,7 105,8I 6,8 5,6 5,8 4,0 3,0 2,3 2,2 2,3 2,6 4,0 6,8 6,3 51,7

85,3 ore/an, fapt datorat micşorării zilei, dar şi a nebulozităţii mai ridicate, când se

înregistrează cea mai mare frecvenţă a ceţurilor. Din mersul regimului anual se observă o

creştere a sumelor medii lunare din ianuarie până în iulie şi august, după care scad treptat

până în decembrie.

Tab. 50. Durata medie de strălucire a Soarelui (ore şi zecimi) (1981-2008)

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

91,3 104,7

138,5 169,6

231,1 241,5 263,5 256,3 192,1 161,6 98,8 85,3 2034,8

Fig. 40. Regimul duratei de strălucire a Soarelui (ore şi zecimi) (1981-2008)

Faţă de media multianuală de cca. 2034,8 ore, în funcţie de caracteristicile dinamicii

atmosferice, s-au înregistrat importante variaţii de la un an la altul.

Cele mai ridicate medii anuale ale duratei de strălucire a Soarelui s-au produs în ultimii 15

ani (fig. 40). Ani deosebit de călduroşi din punct de vedere termic şi implicit al creşterii

duratei de strălucire a Soarelui (1990, 1994, 2000, 2002, 2004, 2006). Aceasta se datorează

frecvenţei mai mari a maselor de aer cu caracter anticiclonal, venite dinspre sud şi sud-est.

Atunci când au avut frecvenţă mai mare masele de aer cu caracter ciclonal, s-au înregistrat

cele mai scăzute valori ale sumei anuale a duratei de strălucire a Soarelui (1984, 1991, 1996).

Fig. 41. Succesiunea duratei de strălucire a Soarelui medie anuală şi a abaterilor de la media plurianuală (1981-2008)

Valorile maxime anuale depăşesc doar cu 12% pe cele medii anuale. Valoarea maximă

anuală a duratei de strălucire a Soarelui a fost înregistrată în anul 2000 cu 2373,9 ore, iar

valoarea minimă a fost înregistrată în anul 1991 cu 1754,2 (tab. 51).

Tab.51. Sumele minime (m), maxime (M) şi anuale ale duratei de strălucire a Soarelui (ore şi zecimi) (1961-2002)

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

m 36,8 39,7 93,1 113,4 139,0 175,8 207,4 188,4 74,5 86,5 44,7 22,2 1754,2An 1996 1984 1980 1965 1991 1988 1969 1976 1996 1972 1989 1969 1991M 156,1 164,1 199,8 233,7 359,6 326,0 331,1 314,2 275,8 224,3 151,1 149,3 2373,9An 1989 1976 2002 1986 2000 1964 1992 1963 1975 1967 1982 1973 2000

Valorile extreme lunare ale duratei de strălucire a Soarelui nu sunt mult deosebite faţă de

valorile medii. Valoarea maximă lunară s-a înregistrat în luna iulie în anul 1992, cu suma

lunară de 331,1 ore, iar valoarea minimă a fost înregistrată în anul 1969, cu suma lunară de

22,2 ore (fig. 41).

63

8. 2. Numărul mediu de zile cu Soare

Media anuală a zilelor cu soare este de 292,7 zile, reprezentând 79,7-80,4% din numărul

de zile ale anului (tab.52). În semestrul cald numărul mediu de zile cu Soare este de 164,4 de

zile, reprezentând 89,7-90,9% din numărul de zile ale semestrului, iar în sezonul rece numărul

mediu de zile cu Soare este de 128,3 de zile, reprezentând 68,5-69,8% din numărul de zile ale

semestrului (Liviu Apostol, 1998).

Valorile medii lunare cele mai ridicate ale numărului de zile cu Soare, sunt în ordine, luna

iulie (29,1 zile), urmată îndeaproape de luna august (29 zile). Cel mai redus număr de zile cu

Soare se înregistrează în luna februarie (19,4 zile).

Tab. 52. Numărul mediu de zile cu Soare (1961-2008)

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

20,7 19,4 22,5 24,4 27,8 27,8 29,1 29 26,4 25,8 19,8 20,2 292,7

Fig. 42. Regimul numărului mediu de zile cu Soare (1961-2008)

Vara, numărul mediu de zile cu Soare este de 85,9 de zile, reprezentând 94,6-95,3% din

numărul de zile al anotimpului, iar iarna numărul mediu de zile cu Soare este de 60,1 de zile,

reprezentând 62,7-64,4%. Valorile medii ale primăverii sunt doar cu puţin mai ridicate decât

cele ale toamnei, ambele având valorile mai apropiate de valorile verii, decât ale iernii (Liviu

Apostol, 1998).

9. Precipitaţiile atmosferice

Precipitaţiile atmosferice reprezintă elementul component al climei care se reflectă în cea

mai mare măsură în peisajul geografic cât şi în economia agricolă. Sub toate formele,

precipitaţiile atmosferice constituie rezerva de umezeală a solului, principala sursă de

alimentare a râurilor, făcând parte din verigile importante ale circuitului apei în natură.

9. 1. Cantităţile de precipitaţii

Cantităţile medii anuale de precipitaţii

64

Precipitaţiile atmosferice înregistrează o cantitate medie plurianuală de 635,1 mm. Cele

mai multe ploi cad la sfârşitul primăverii şi începutul verii, însumând peste 40% din cantitatea

anuală. Începând din luna august, odată cu instalarea unui regim anticiclonic în Depresiunea

Neamţului, cantitatea de precipitaţii începe să scadă.

Fig. 43. Regimul lunar al precipitaţiilor atmosferice (1896-2008)

Precipitaţiile înregistrează valori maxime în lunile iunie (91,0) şi iulie (102,3), iar cele

mai mici valori ale precipitaţiilor se înregistrează în lunile februarie (26,3), respectiv ianuarie

(25,3).

Tab.53. Cantităţile medii lunare şi anuale de precipitaţii (mm) (1896-2008)

Staţia/Post I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual

Bălţăteşti 24,3

21,1

31,1

54,7 84,7

114,6

100,1

76,8

52,4

36,7 31

24,7

651,5

Grumăzeşti 27,3

41,7

55,6 53 52,6 69,4 79,5

47,6

77,2

31,1

30,4 34

599,3

Ţibucani 26,2

28,3

29,9

51,5 48,7 59,2 99

59,1

49,1

37,9

32,8

28,1

549,7

Filioara 23,6

20,7

31,0

50,4 78,3

104,8 91,2

70,5

49,3

33,5

31,5

24,2

608,8

Secu Canton 31,1

28,0

35,6

62,6

100,0

116,5

110,8

93,2

61,2

43,8

39,7

29,6

752,1

Dumbrava 20,4

22,5

39,4

47,6 41,2 70,1

137,1

97,4

53,8

46,0

32,6

21,2

629,4

Târgu Neamţ 24,4

22,2

28,8 56 87,3

102,2 98,5

81,7

55,2

39,7

33,2

25,3

655,1

Media Depresiunii

25,3

26,3

35,9

53,7

70,4 91,0 102,3

75,2

56,9

38,4

33,0

26,7

635,1

Cantităţile medii semestriale şi anotimpuale de precipitaţii

Cele mai însemnate cantităţi de precipitaţii se produc în semestrul cald al anului, acestea

cumulând aproximativ 2/3 (428,5mm) din cantitatea medie anuală. Producerea acestor

precipitaţii este rezultatul advecţiilor maselor de aer atlantic,umede şi instabile, precum şi a

proceselor convective. În perioada rece valoarea cantităţilor de precipitaţii se reduce

65

considerabil totalizând aproximativ 1/3 (206,7mm), ca urmare a intensificării acţiunii maselor

de aer de origine continentală, uscate, dar şi datorită reducerii proceselor convective.

Tab. 54. Cantităţile medii anotimpuale şi semestriale de precipitaţii (mm) (1896-2008)

Post Anotimpul SemestrulIarna Primăvara Vara Toamna Rece Cald

Bălţăteşti 70,1 170,5 291,5 120,1 190,2 462Grumăze tiș 103 161,2 196,5 138,7 241,7 357,7

ibucaniȚ 82,6 130,1 217,3 119,8 202,4 347,4Târgu Neamț 71,9 172,1 282,4 128,1 200 454,5

Dumbrava 64,1 128,2 304,6 132,4 196,5 432,9Filioara 68,4 159,7 266,5 114,4 182,8 426,3

Secu Canton 88,6 198,2 320,6 144,7 233,3 518,8Media

Depresiunii78,4 160,0 268,5 128,3 206,7 428,5

Anotimpual, cele mai multe cantităţi de precipitaţii cad în timpul verii (268,5 mm), în

timp ce anotimpul cu cele mai mici cantităţi de precipitaţii este iarna (78,4 mm). Primăvara şi

toamna se înregistrează valori intermediare (160,0 mm şi respectiv 128,3 mm).

Cantităţile medii lunare de precipitaţii

În timpul unui an, cantităţile de precipitaţii variază evident de la o lună la alta, înregistrând

cele mai mari diferenţe între lunile mai şi iunie (20,6 mm), iar cele mai mici diferenţe se

înregistrează între lunile ianuarie şi februarie (1 mm). Diferenţa de precipitaţii dintre luna cea

mai ploioasă şi luna cea mai secetoasă are o valoare destul de mare (77,0), ceea ce denotă

caracterul continental al zonei (tab. 55).

Tab. 55. Diferenţele dintre cantităţile medii lunare ale precipitaţiilor atmosferice (mm)(1896-2008)

Datorită fluctuaţiilor generale ale atmosferei, luna ianuarie nu a fost întotdeauna cea mai

secetoasă lună din an, ci au existat cazuri în care luna cea mai secetoasă a fost fie luna

decembrie, fie luna februarie şi chiar luna martie. Cu excepţia lunilor iunie şi iulie, în toate

celelalte luni au fost situaţii când s-au înregistrat minime pluviometrice.

66

I-II

II-III

III-IV

IV-V

V-VI

VI-VII

VII-VIII

VIII-IX

IX-X X-XI

XI-XII

XII-I

1,0

9,6 17,8 16,7 20,6 11,4 -27,1 -18,3 -18,5

-5,4 -6,3 7,7

De asemenea, nici luna iulie nu a fost întotdeauna cea mai ploioasă lună din an, ci au

existat cazuri când cea mai ploioasă lună a fost luna iunie. Maximul anual se poate produce în

orice lună, cu excepţia lunilor ianuarie, februarie, martie, producându-se chiar în luni

considerate secetoase.

Cantităţile extreme absolute de precipitaţii

Cantitatea maximă absolută de precipitaţii s-a înregistrat în luna iulie 1910 (320,0 mm),

depăşind de trei ori media multianuală a lunii iulie (tab. 56). Minima absolută lunară s-a

înregistrat în luna octombrie 1962 (0,9 mm), depăşind de 43 de ori media multianuală a lunii

octombrie.

Tab .56.Cantităţile extreme absolute, lunare şi anuale de precipitaţii (1909; 1910;1952-2008)

LunileI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

M 61,4 127,6 114,9 132,7 188,5 264,2 320 207 223,0 115,1 76,9 73,0an 1953 1988 1984 1971 1992 1910 1972 1909 1975 1960 1993m 1,4 2,3 3,2 11,4 18,8 25,3 26,8 11,8 1,3 0,9 3,2 2,6an 1997 1976 1985 1986 1986 2007 1989 1965 1982 1962 1973 1975

Semestrul cald cu cea mai mare cantitate de precipitaţii s-a înregistrat în anul 1910 (811,0

mm), iar cea mai mică cantitate în anul 1994 (234,1mm). În semestrul rece cea mai mare

cantitate de precipitaţii s-a înregistrat în anul 1952 (280,5mm), iar cantitatea cea mai mică s-a

înregistrat în anul 1989 (77,0mm) (tab. 57).

Tab .57.Cantităţile medii extreme anotimpuale şi semestriale de precipitaţii (mm) (1909; 1910;1952-2008)

Iarna Primăvara Vara Toamna Sem Cald Sem ReceM 224,7 279,2 433,3 245,8 811,0 280,5an 1953 1988 1974 1972 1910 1952m 16,7 39,0 114,9 26,8 234,1 77,0an 1989 1986 1960 1973 1994 1989

Iarna cu cea mai mare cantitate de precipitaţii s-a înregistrat în anul 1953 (224,7mm), iar

cea mai mică cantitate de precipitaţii s-a înregistrat în anul 1989 (16,7 mm). Primăvara, cea

mai mare cantitate de precipitaţii s-a înregistrat în anul 1988 (279,2mm), iar cea mai mică

cantitate de precipitaţii s-a înregistrat în anul 1986 (39,0mm). În anotimpul călduros, cea mai

mare cantitate de precipitaţii s-a înregistrat în anul 1974 (433,3mm), iar cea mai mică

cantitate de precipitaţii s-a înregistrat în anul 1960 (114,9mm). Toamna cu cea mai mare

cantitate de precipitaţii s-a înregistrat în anul 1972 (245,8mm), iar cea mai mică cantitate de

precipitaţii s-a înregistrat în anul 1994 (26,8mm)

Cantităţile maxime de precipitaţii în 24 de ore

67

Cantităţile maxime de precipitaţii în 24 de ore sunt rezultatul unor situaţii meteosinoptice

de excepţie. Acestea au valorile cele mai reduse în lunile de iarnă şi cresc treptat spre lunile

de vară, când s-au înregistrat cantităţi maxime de precipitaţii căzute în 24 de ore, după cum

putem vedea în tabelul de mai jos.

Tab. 58. Cantităţile maxime de precipitaţii (mm) în 24 de ore din zona Depresiunii Neamţului (1998-2007)

Tab. 59 .Cantităţile maxime de precipitaţii (mm) în 24 de ore la Târgu Neamţ (1909-1910; 1950-2004; 2004-2008)

Lunile An DataI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

21,1 48,2 37,6 46,2 58,4 75,2 89,0 90,5 111,3 45 40,9 35,5 111,3 6. IX. 1989

9. 2. Numărul de zile cu diferite cantităţi de precipitaţii

Variaţiile numărului mediu de zile cu precipitaţii ≥0,1 mm, ≥0,5 mm, ≥1 mm, ≥2 mm, ≥5

mm, ≥0 mm, ≥20 mm, ≥30 mm, sunt dependente de particularităţile suprafeţei active şi de

circulaţia generală a atmosferei (Geografia României, vol. I, 1983).

Fig. 44. Numărul mediu lunar de zile cu anumite cantităţi de precipitaţii(1909-2008)

Analizând frecvenţa medie a zilelor cu precipitaţii ≥0,1 mm, se constată că numărul mediu

multianual a fost de 135,2 zile ceea ce înseamnă că aproximativ 37% din numărul total al

zilelor unui an plouă, burniţează sau ninge. În timpul unui an cel mai mare număr de zile cu

precipitaţii ≥0,1 mm se înregistrează la sfârşitul anotimpului de primăvară şi la începutul verii

(când nebulozitatea are valori mari (14,2 zile în mai, 14,4 zile în iunie) şi cel mai mic număr

se înregistrează toamna (8,2 zile în octombrie). Numărul de zile cu precipitaţii se corelează

68

Staţia/Post I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII An DataBălţăteşti 20 38 39,3 34,8 47,6 57,4 53,0 66,2 27,8 32,3 29,1 12,4 66,2 19. VIII .2005

Grumăzeşti 28,8 26,3 43,1 27,4 38,3 53,9 58,2 101,9 41,6 50,9 29,9 17,6 101,9 18. VIII. 2007Ţibucani 33,9 25,9 52,6 37,8 29,5 107,8 47,9 63,5 43,2 36,2 29,9 16,3 107,8 14. VI. 1998Filioara 18,6 17,1 62,0 17,5 50,0 48,9 74,4 60,0 50,0 33,4 47,0 18,0 74,4 23. VII.2001

Secu Canton 17,2 16,5 42,0 33,3 35,0 37,4 54,0 64,7 34,1 38,9 20,2 15,7 64,7 17. VIII.2005Dumbrava 13,7 17,1 22,9 20,2 33,2 43,8 100,8 55,1 41,8 39,9 22,7 12,0 100,8 31. VII. 2004

perfect cu regimul precipitaţiilor atmosferice, prezentând o curbă de aceeaşi formă. (tab.58,

59).

Numărul mediu de zile cu cantităţi de precipitaţii ≥0,5 mm, ≥1,0 mm, ≥2,0 mm, ≥5,0 mm,

≥10,0 mm, ≥20,0 mm, ≥30,0 mm respectă în general regimul lunar, distribuţia altitudinală şi

spaţială asemănătoare cu a numărului mediu de zile cu cantităţi de precipitaţii ≥0,1 mm (fig.

45). Numărul maxim al acestor zile se înregistrează în general în luna iunie sau mai şi

numărul minim se înregistrează de regulă în sezonul rece.

Tab. 60.Numărul mediu al zilelor cu diferite cantităţi de precipiaţii (1956-2008)

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

≥0,1mm 10,2

10,5

11,1

12,3

14,2

14,4

13,7

11 9,4

8,2

9,9

10,3

135,2

≥0,5mm 6,6 7,0 8,0 10,5

12,4

12,8

12,0

9,7 7,5

6,6

7,1

7,0 107,2

≥1,0mm 4,6 5,3 6,3 8,7 10,3

10,8

10,7

8,2 6,1

5,4

5,7

5,3 82,9

≥2,0mm 2,8 3,2 3,7 6,5 8,2 8,8 8,8 6,8 4,6

3,8

4,1

3,6 64,9

≥5,0mm 1,1 1,1 1,6 3,4 4,4 5,6 5,6 4,2 2,9

2,0

2,0

1,3 35,2

≥10,0mm 0,3 0,2 0,4 1,9 2,6 3,4 3,1 2,8 1,6

1,0

0,7

0,5 22,5

≥20,0mm - - 0,1 0,4 0,8 1,4 1,2 1,0 0,6

0,3

0,2

0,1 6,1

≥30,0mm - - 0,1 0,2 0,4 0,4 0,6 0,4 0,2

0,1

- - 2,4

Ploile torenţiale sunt fenomene atmosferice cu influenţe de scurtă durată, dar de mare

intensitate asupra mediului prin eroziune puternică, inundaţii, producerea de grindină, etc.,

având o frecvenţă sporită în lunile iunie, iulie şi august. Numărul mediu anual de zile cu ploi

torenţiale este de 2,8 zile, după sistemul Hellman şi 2,3 zile după sistemul Berg.

Tab. 61 . Numărul mediu al ploilor torenţiale (1956-2008)Sistemul Lunile An

IV V VI VII VIII IXHellman 0,17 0,22 1,11 0,67 0,56 0,13 2,8

Berg - 0,22 0,67 0,83 0,56 0,53 2,3

9.3. Forme de precipitaţii

După starea de agregare a precipitaţiilor atmosferice ,formele de precipitaţii pot fi

lichide ,solide şi mixte.

69

Numărul de zile cu precipitaţii lichide Numărul mediu anual de zile cu precipitaţii lichide este de 109,6 zile. În timpul anului

numărul maxim al zilelor cu precipitaţii lichide se înregistrează în luna iunie (15,7 zile).

Valori însemnate se mai înregistrează în lunile mai (14,6 zile) şi iulie (14,1 zile). Cel mai

redus număr de zile cu precipitaţii lichide se înregistrează în luna ianuarie (3,0 zile),

urmată foarte aproape de luna februarie (3,1 zile).

Tab. 62. Numărul mediu de zile cu precipitaţii lichide (1972-2008)

Lunile An SemI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII R C3,0

3,1

6,1 12,8

14,7

15,7

14,1

11,7 9,4

8,3

6,3

4,5 109,6

31,3

78,3

Numărul de zile cu precipitaţii solide

Numărul mediu anual de zile cu precipitaţii solide este de 42,2 zile. În timpul anului,

numărul maxim al zilelor cu precipitaţii solide se înregistrează în luna ianuarie (8,8 zile),

urmată de lunile februarie (8,7 zile) şi decembrie (7,9 zile). Cel mai mic număr de zile cu

precipitaţii solide se înregistrează în luna octombrie (1,0 zile), urmată de luna martie (1,1

zile).

Tab. 63. Numărul mediu de zile cu precipitaţii solide (1972-2008)

Lunile An SemI II III IV V IX X XI XII R C

3,0 3,1 6,1 12,8 14,6 9,4 8,3 6,3 4,5 109,6 31,3

78,3

70

10. Fenomene meteorologice

Cunoaşterea condiţiilor de apariţie şi de dezvoltare a fenomenelor meteorologice, a

frecvenţei, a intensităţii şi a regimului cu care se produc şi de asemenea prin modul de

manifestare, prezintă o mare importanţă atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic.

Fenomenele meteorologice afectează diferite domenii de activitate ale omului, precum şi

domeniul agricol, cel al transporturilor, al exploatărilor liniilor electrice şi telefonice aeriene

etc. Fenomenele climatice sunt în general specifice unui anumit sezon, rece sau cald.

10.1. Fenomene climatice specifice sezonului rece

10. 1. 1. Burniţa Burniţa este un fenomen specific sezonului rece. Numărul mediu anual al zilelor cu

burniţă este de 9,6 zile.

Sfârşitul toamnei şi începutul primăverii reprezintă perioadele cu durate maxime, astfel

lunile noiembrie şi martie sunt lunile cu cele mai multe zile de burniţă (2,9 zile, respectiv 1,5

zile), iar lunile iunie şi iulie sunt lunile cu valorile cele mai scăzute (0,1 zile), acestea putând

chiar lipsi în luna august.

Tab. 64. Numărul mediu de zile cu burniţă (1961-2008)

Lunile An Sem. rece

Sem. caldI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

0,6 1,1 1,5 0,5 0,3 0,1 0,1 0 0,4 0,8 2,9 1,4 9,6 8,2 1,5

Fig. 45. Regimul numărului mediu de zile cu burniţă(1961-2008)

71

10. 1. 2. Bruma

Bruma ocupă un loc important în grupa fenomenelor hidrometeorologice, fiind dăunătoare

agriculturii. Acest fenomen se formează toamna, iarna şi primăvara, în timpul nopţilor senine

şi calme, când temperatura solului şi a obiectelor de pe el atinge punctul de rouă sau de

îngheţ. Tipice pentru formarea brumelor sunt stările anticiclonale care favorizează producerea

vântului slab şi o răcire intensă a solului.

Numărul mediu anual al zilelor cu brumă este de 32,9 de zile. În timpul anului, numărul

maxim al zilelor cu brumă se înregistrează în luna noiembrie (7,0 zile). De asemenea valori

mari se înregistrează şi în lunile octombrie (6,0 zile) şi decembrie (5,0 zile). Cel mai mic

număr de zile cu brumă (<1) este caracteristic lunilor mai (0,3 zile) şi septembrie (0,7 zile).

Tab.65. Numărul mediu de zile cu brumă (1961-2008)

Lunile AnI II III IV V IX X XI XII

3,7 3,2 4,6 2,4 0,3 0,7 6 7 5,0 32,9

Fig. 46. Regimul numărului mediu de zile cu brumă (1961-2008)

În Depresiunea Neamţului bruma se produce de la începutul toamnei, însă într-un număr

redus de zile (0-5 zile în septembrie) până la sfârşitul primăverii, iar accidental, bruma s-a

produs şi în luna iunie. Cele mai timpurii şi cele mai târzii brume sunt cauzate de advecţia

unor mase de aer arctic (N. Topor, 1958), însă ele pot fi şi de natură radiativă, determinate de

răcirile radiative ce se produc de obicei pe timp senin şi liniştit.

10. 1. 3. Chiciura (promoroaca)

Apare în timpul invaziilor de aer umed şi foarte rece (de regulă aer maritim arctic) sau

datorită răcirii radiative intense a aerului temperat maritim. Chiciura moale este mai frecventă

decât chiciura tare. Se înregistrează începând din luna noiembrie până în luna martie.

Numărul mediu anual al zilelor cu chiciură moale este de 3,3 zile, respectiv numărul mediu

anual al zilelor cu chiciură tare este de 2,4 zile.

Tab. 66. Numărul mediu de zile cu chiciură moale (1961-2008)

Lunile AnI II III X XI XII

1,1 0,4 0,1 - 0,1 1,6 3,3

Tab 67. Numărul mediu de zile cu chiciură tare (1961-2008)

72

Lunile AnI II III X XI XII

1,0 0,2 0,1 - 0,3 0,8 2,4

Fig. 47. Regimul numărului mediu al zilelor cu chiciură moale şi chiciură tare(1961-2008)

În timpul anului, numărul maxim al zilelor cu chiciură moale se înregistrează în luna

decembrie (1,6 zile), iar numărul maxim al zilelor cu chiciură tare se înregistrează în luna

ianuarie (1,0 zile). În aceste luni, producerea chiciurii este legată de frecventele invazii de aer

arctic maritim, de numărul mare de zile cu ceaţă, de nebulozitate ridicată, de răcirile radiative

locale etc.

Cel mai mic număr de zile cu chiciură moale, respectiv cu chiciură tare (<1) este

caracteristic lunilor noiembrie (0,1 zile, respectiv 0,3 zile) şi martie (0,1 zile).

10. 1. 4. Poleiul

Producerea poleiului este strâns legată atât de particularităţile fizico-geografice, cât şi de

cele ale dinamicii dominante ale atmosferei, şi anume în condiţiile trecerii fronturilor

atmosferice, ale advecţiei aerului cald şi umed peste suprafeţe foarte reci (cu temperaturi

negative).

El provine din picăturile de apă suprarăcite, care căzând sub formă de ploaie sau burniţă

pe suprafaţa răcită a solului şi a diferitelor obiecte , îngheaţă, formând un strat de gheaţă

sticlos, compact, omogen şi transparent. Prezenţa poleiului este foarte periculoasă pe străzi şi

trotuare, deoarece îngreunează circulaţia vehiculelor şi a pietonilor.

Fig. 48. Regimul numărului mediu de zile cu polei (1961-2008)

Tab. 68. Numărul mediu de zile cu polei (1961-2008)Lunile An

I II III X XI XII1,2 0,9 1,0 0,1 0,8 1,7 5,6

Poleiul se produce în intervalul octombrie-martie şi are o durată medie multianuală de 5,6

zile. Numărul maxim al zilelor cu polei se înregistrează in luna decembrie (1,7 zile), urmată

îndeaproape de luna ianuarie (1,2 zile), luni cu frecvente invazii de aer arctic maritim,

numărul maxim de zile cu ceaţă, nebulozitate, intense răciri radiative locale etc., la fel ca în

cazul producerii chiciurii, cu care prezintă similarităţi în ceea ce priveşte variaţia anuală a

73

numărului de zile. Cel mai mic număr de zile cu polei se înregistrează în luna octombrie (0,1

zile).

10. 1. 5. Lapoviţa

Producerea lapoviţei are cea mai mare frecvenţă iarna, având loc atunci când temperatura

aerului a trecut de 0°C. La trecerea fronturilor atmosferice de aer rece, prin îngheţarea bruscă

a solului îmbibat cu apă, fenomenul devine dăunător pentru culturile de toamnă şi de

primăvară, exercitând o acţiune defavorabilă şi asupra pomilor înfloriţi.

Numărul mediu anual de zile cu lapoviţă este de 7,6 zile, având frecvenţa cea mai mare în

luna martie (1,3 zile) şi aprilie (1,5 zile).

Tab. 69. Numărul mediu de zile cu lapoviţă (1961-2008)

Lunile An Sem.Rece

Sem.Cald

I II III IV X XI XII1,0 1,0 1,3 1,5 0,6 1,1 1,1 7,6 6,1 1,5

Fig. 49. Regimul numărului mediu de zile cu lapoviţă (1961-2008)

10. 1. 6. Ninsoarea

Ninsoarea este nu numai un element climatic, ci şi un factor climatogen de mare

importanţă practică atât în protejarea solului împotriva îngheţului în adâncime, cât şi în

reglarea debitului de primăvară al arterelor hidrografice, însă poate constitui un factor negativ

prin daunele aduse agriculturii de ninsorile timpurii şi mai ales de ninsorile târzii.

Numărul mediu de zile cu ninsoare este de 36,9 zile, iar numărul mediu al zilelor cu

aversă de ninsoare este de 6,6 zile, înregistrându-se cu precădere în semestrul rece (3,5

zile/5,9 zile), dar se pot înregistra şi în sezonul cald (1,4 zile/0,8 zile).

Tab. 70. Numărul mediu de zile cu ninsoare (1970-2008)

Lunile An Sem.Rece

Sem.Cald

I II III IV X XI XII8,5 8,4 6,1 1,4 0,7 4,2 7,5 36,9 35,5 1,4

Tab. 71. Numărul de zile cu aversă de ninsoare (1972-2008)

Lunile An Sem.Rece

Sem.Cald

74

I II III IV X XI XII0,9 1,0 1,8 1,4 0,3 0,9 0,8 6,6 5,9 0,8

Fig. 50. Regimul numărului mediu de zile cu ninsoare şi zile cu aversă de ninsoare(1970-2008)

Numărul mediu lunar de zile cu ninsoare înregistrează valori în perioada noiembrie-

martie. Cele mai mari valori medii lunare se înregistrează în lunile ianuarie (8,5 zile) şi

februarie (8,34 zile), după care urmează luna decembrie (7,5 zile). Lunile octombrie şi aprilie

se remarcă prin valorile cele mai mici ale numărului de zile cu ninsoare (0,7 zile respectiv 1,4

zile).

Spre deosebire de numărul mediu de zile cu ninsoare, cel mai mare număr mediu de zile

cu aversă de ninsoare se înregistrează în luna de tranziţie, în special la începutul primăverii, în

luna martie (1,8 zile) şi aprilie (1,4 zile).

10. 1. 7. Viscolul

Viscolul (transportul de zăpadă la înălţime), este fenomenul în cursul căruia sub influenţa

vântului puternic şi turbulent, zăpada este puternic spulberată până la înălţimi mari.

Vizibilitatea este mult redusă în toate direcţiile. Spulberarea poate avea loc în prezenţa sau în

lipsa precipitaţiilor solide.

Numărul mediu de zile cu viscol este de 0,4 zile pe an, având frecvenţa cea mai mare în

luna ianuarie (1,0 zile) şi februarie (2,5 zile). Numărul maxim anual de zile cu viscol în

Depresiunea Neamţului a fost de 5 zile în anii 1961 şi 1975.

Cel mai intens viscol a fost cel din perioada 5-7 ianuarie 1966, el a fost considerat de

Milea şi colab. (1967), "una dintre cele mai mari calamităţi naturale care s-a produs

vreodată pe teritoriul ţării noastre". Atunci s-a înregistrat la Târgu Neamţ -18°C şi o viteză

maximă a vântului de 40 m/s.

Tab. 72. Numărul mediu de zile cu zăpadă purtată la înălţime (1981-2008)

Lunile AnI II III X XI XII

1,0 2,5 2 - 1,0 - 0,4

Fig. 51. Regimul numărului mediu de zile cu zăpadă purtată la sol şi de zile cu zăpadă purtată la înălţime (1981-2008)

75

Transportul de zăpadă la sol este fenomenul în cursul căruia, sub acţiunea vântului, zăpada

este ridicată la mică înălţime deasupra solului şi transportată aproape paralel cu suprafaţa

acestuia. Vizibilitatea orizontală, la nivelul de 2 metri este diminuată.

Numărul mediu de zile cu zăpadă purtată la sol (12,3 zile) este mai mare decât numărul

mediu de zile cu zăpadă purtată la înălţime (0,4 zile). Numărul maxim de zile cu zăpadă

purtată la sol se înregistrează în luna februarie (5,2 zile), urmată de luna ianuarie (4,0 zile).

Tab. 73. Numărul mediu de zile cu zăpadă purtată la sol (1981-2008)

Lunile AnI II III IV V X XI XII4 5,2 4,6 1,7 2 2 5,3 2,9 12,3

10. 1. 8. Stratul de zăpadă

Cunoaşterea particularităţilor privind numărul de zile cu ninsoare, durata şi grosimea

stratului de zăpadă, modul de răspândire al acestuia, ritmul de topire al acestuia prezintă

importanţă atât din punct de vedere teoretic cât şi practic, fiind şi o importantă resursă de apă

pentru sol în anotimpul rece.

Stratul de zăpadă se instalează, în medie, cu două săptămâni după data medie de

producere a primei ninsori, iar ultima zi cu strat de zăpadă se înregistrează, în medie, la două

săptămâni după data medie a ultimei ninsori (Geografia României, vol. I, 1993). Stratul de

zăpadă este relativ stabil şi cu grosimi medii reduse.

Fig. 52. Regimul numărului mediu de zile cu sol acoperit de zăpadă (1956-2008)

Numărul mediu de zile cu sol acoperit de zăpadă este de 76,6. Data medie a primei zile cu

strat de zăpadă în Culmea Pleşu este 20 noiembrie, iar ultima zi este 1 aprilie (Clima R.P.

Române, vol. I. 1962).

Numărul maxim de zile cu sol acoperit de zăpadă se înregistrează în luna ianuarie (21,9

zile), urmată de luna februarie (19,2 zile) şi decembrie (16,1 zile). Cel mai mic număr de zile

cu sol acoperit de zăpadă se înregistrează în luna octombrie (0,2 zile).

Tab. 74. Numărul mediu de zile cu sol acoperit de strat de zăpadă (1956-2008)

Lunile AnI II III IV X XI XII

21,9 19,2 11,9 1,6 0,2 5,7 16,1 76,6

76

În ceea ce priveşte grosimea stratului de zăpadă, aceasta este una medie anuală de 3,9 cm.

Atinge grosimea cea mai mare în luna februarie (9,2 cm), după care urmează luna ianuarie

(7,4 cm).

Tab. 75. Grosimea medie lunară a stratului de zăpadă (cm) (1981-2008)

Lunile AnI II III IV X XI XII

7,4 9,2 5,4 0,4 - 4,2 4,7 3,9

Fig. 53. Regimul grosimii medii a stratului de zăpadă (1981-2008)

10. 1. 9. Ceaţa

Ceaţa prezintă o importanţă deosebită, având în vedere caracterul ei dăunător asupra

desfăşurării activităţii şi vieţii populaţiei. Formarea ceţii depinde de evoluţia temperaturii,

umezelii şi a impurificării aerului.

Numărul mediu de zile cu ceaţă în Depresiunea Neamţului este de 16,4 zile. Frecvenţa cea

mai mare de formare a ceţii are loc în semestrul rece. Cel mai mare număr mediu de zile cu

ceaţă se înregistrează în intervalul noiembrie-martie, iar cel mai scăzut în intervalul aprilie-

octombrie.

Tab 76. Numărul mediu de zile cu ceaţă (1961-2008)

Lunile AnI II III IV IX X XI XII

2,6 2,3 1,9 0,1 0,2 1,0 3,4 3,9 16,4

Fig. 54. Regimul numărului mediu de zile cu ceaţă (1961-2008)

Ceaţa se formează aproape în toate lunile anului, fiind mai frecventă iarna (5-6 zile), vara

aproape lipsind, iar în anotimpul de toamnă şi primăvară apărând foarte puţin (1-2 zile).

Frecvenţa lunară a zilelor cu ceaţă este în funcţie de regimul temperaturii, mai precis în

funcţie de scăderea temperaturii pentru a ajunge punctul de condensare al vaporilor.

Un aspect al modificărilor pe care spaţiul rural le impune în particularităţile climei este cel

al creşterii numărului de zile cu ceaţă, datorate creşterii gradului de impurificare al atmosferei

rurale, care duce la reducerea vizibilităţii şi transparenţei aerului.

10. 1. 10. Aerul ceţos

Aerul ceţos se produce cu precădere în anotimpul rece, faţă de cel cald, fiind în

concordanţă cu producerea ceţii, cu care are aceleaşi cauze de formare.

Tab. 77. Numărul mediu de zile cu aer ceţos(1966-2008)

77

Lunile An

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII24,9 21,7 22,6 17,3 12,1 11,1 11,0 12,2 14,2 18,5 22,6 23,8 17,5

Fig. 55. Regimul numărului mediu de zile cu aer ceţos (1966-2008)

Aerul ceţos se produce pe tot parcusul anului şi are o durată medie plurianuală de 17,5

zile. Numărul maxim al zilelor cu aer ceţos se înregistrează în 24,9 zile, urmată îndeaproape

de lunile decembrie (23,8 zile), noiembrie şi martie (22,6 zile). Cel mai mic număr lunar de

zile cu aer ceţos se înregistrează în lunile iunie şi iulie (11,1 zile, respectiv 11,0 zile).

10. 2. Fenomenele climatice specifice sezonului cald

10. 2. 1. Ploaia şi aversele de ploaie

Ploaia, este de departe cel mai important fenomen climatic, care prin modul de

manifestare a intensităţii şi al regimului cu care se produce, reprezintă o mare importanţă atât

din punct de vedere teoretic, cât mai ales practic. Prezenţa sau absenţa ploii, afectează diferite

domenii de activitate ale omului, acest lucru reflectându-se cel mai mult în agricultură.

Numărul mediu de zile cu ploaie este de 53,0 de zile, iar cu aversă de ploaie de 67,5 de

zile, înregistrandu-se cu precădere în semestrul cald (31,0 zile/61,6 zile), dar se pot înregistra

şi în sezonul rece (22 zile/5,9 zile).

Numărul mediu lunar de zile cu ploaie înregistrează valori mari în anotimpurile de

tranziţie. Cele mai mari valori medii lunare se înregistrează cu precădere la sfârşitul

primăverii, în lunile aprilie (6,7 zile) şi mai (6,5 zile) şi la sfârşitul toamnei, în lunile

octombrie (5,8 zile) şi noiembrie (5,4 zile). Lunile ianuarie şi decembrie se remarcă prin

valorile cele mai mici ale numărului de zile cu ploaie (2,0 zile, respectiv 3,1 zile).

Tab. 78. Numărul mediu de zile cu ploaie (1956-2008)

Lunile An Sem

.

Rece

Sem

.

Cald

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

2,

0

2,

0

3,7 6,

7

6,

5

4,

8

4,0 4,0 4,

9

5,

8

5,

4

3,1 53,

0

22,0 31,0

Spre deosebire de numărul mediu de zile cu ploaie, numărul mediu de zile cu aversă de

ploaie este mai mare.Cel mai mare număr mediu de zile cu aversă de ploaie se înregistrează în

anotimpul de vară, în lunile iunie (13,2 zile) şi iulie (12,9 zile), iar cel mai mic număr mediu

78

de zile cu aversă de ploaie se înregistrează în lunile de iarnă, ianuarie (0,2 zile) şi decembrie

(0,3 zile).

Tab. 79. Numărul mediu de zile cu aversă de ploaie (1961-2008)

Lunile An Sem

.

Rece

Sem

.

Cald

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

0,

2

0,

3

1,4 6,

6

12,

1

13,

2

12,

9

10,0 6,

8

3,

2

0,

6

0,3 67,

5

5,9 61,6

Fig. 56. Regimul numărului mediu de zile cu ploaie şi cu aversă de ploaie

(1961-2008)

10.2.2. Orajele

Orajele apar în condiţiile intensificării mişcărilor convective, de natură termică sau

dinamică. Astfel ele apar în cadrul precipitaţiilor sub formă de averse şi furtuni puternice,

putând fi însoţite şi de grindină, care pot distruge culturile agricole, pomi, reţelele electrice.

Unele descărcări electrice pot provoca avarii grave, iar rafalele extrem de puternice ale

vântului din timpul vijeliilor provoacă ruperea stâlpilor de susţinere a liniilor electrice,

doborârea arborilor, etc.

Tab. 80. Numărul mediu de zile cu oraje (1956-2008)

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII- - 0,

1

1,

3

4,

6

7,

5

7,4 5,2 1,

3

0,

2

- 0,1 27,

7

Fig. 57. Regimul numărului mediu de zile cu oraje (1956-2008)

Numărul mediu de zile cu oraje în Depresiunea Neamţului este de 27,7 zile, fiind prezent

cu precădere în sezonul cald al anului, când se produce maximul lunar în luna iunie (7,5 zile)

urmată de luna iulie (7,4 zile). În sezonul rece prezenţa orajelor este semnalată cu totul

excepţional (decembrie cu 0,1 zile).

79

10.2.3. Grindina

Este un fenomen hidro-meteorologic dăunător, mai ales pentru agricultură, pomicultură,

dar şi pentru localităţi provocând stricăciuni clădirilor. Grindina se formează din nori

cumuliformi, prin răcirea puternică a maselor de aer, datorită accentuării convecţiei

atmosferice.

Tab. 81. Numărul mediu de zile cu grindină (1970-2008)

Lunile An Sem

.

Rece

Sem

.

Cald

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

- - - 0,

1

0,

2

0,

1

0,2 - - 0,

1

- - 0,7 0,1 0,6

Fig. 58. Regimul numărului mediu de zile cu grindină (1970-2008)

Deşi numărul mediu anual de zile cu grindină nu este ridicat (0,7 zile), intensitatea pe care

o are, este de multe ori distrugătoare. Lunile în care grindina s-a produs mai frecvent sunt

mai-iulie (0,2 zile), când probabilitatea producerii convecţiei termice este maximă, însă ea s-a

mai putut produce în lunile aprilie şi octombrie

10.2.4. Roua

Se formează în timpul nopţilor senine, uneori chiar din primele ore ale serii, atunci când

există condiţii de condensare a vaporilor de apă în contact cu solul sau cu obiectele de pe el,

prin răcirea radiativă a acestora. Roua constituie o importantă rezervă de apă cu rol în

dezvoltarea plantelor, mai ales atunci când se produce pe timp senin.

Tab. 82. Numărul mediu de zie cu rouă (1961-2008)

80

Lunile AnI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII- - 0,

1

4,

5

9,

6

10,

2

11,

9

15,1 13,

9

9,

0

1,

1

0,1 75,

5

Fig. 59. Regimul numărului mediu de zile cu rouă (1961-2008)

Valorile medii cele mai ridicate se înregistrează în lunie august-octombrie, iar numărul de

zile cu rouă este de 75,5 zile, acest lucru datorându-se circulaţiei active, care produce

turbulenţe în stratul inferior de aer.

În cursul anului, depunerile de rouă au cea mai mare frecvenţă în luna august (15,1 zile) şi

apoi în lunile septembrie (13,9 zile) şi iulie (11,9 zile).

V.Concluzii

Depresiunea Neamţului este închisă spre est de munţii Stânişoarei iar spre nord şi est

de culmi şi dealuri subcarpatice (Culmea Pleşului, dealul Boiştea, masivul Corni) cu rol de

obstacol în calea maselor de aer subpolar sau continental, face ca factorii climatogeni să

prezinte particularităţi specifice, datorită caracterului de adăpost, altitudinii şi orientării

reliefului.

Depresiunea Neamţului are o populaţie de aproximativ 65000 de locuitori, care sunt

stabiliţi în câteva comune, cum ar fi: Bălţăteşti, Grumăzeşti, Pipirig, Ţibucani, Filioara,

Secu, Dumbrava, Vânători Neamţ. Însă cea mai mare parte a populaţiei este concentrată în

partea de nord-est a depresiunii, în oraşul Târgu Neamţ, care se înscrie în categoria

oraşelor mici cu aproximativ 23000 de locuitori. Oraşul se desfăşoară la poalele Culmii

81

Pleşului predominant pe direcţia vest-est şi mai puţin pe direcţia nord-sud. Diferenţierile

climatice pe care le produc factorii antropici sunt resimţite mai ales în arealele locuite.

Cantitatea medie anuală a radiaţiei solare recepţionată la latitudinea Depresiunii

Neamţului este de circa 116,12 kcal/cm²/an, prezentând variaţii spaţiale, precum şi

contraste evidente între anotimpurile extreme, ceea ce influenţează regimul temperaturii

aerului.

Circulaţia generală a atmosferei este dominată de masele de aer maritim din vest şi

nord-vest, continentalizate după escaladarea Carpaţilor şi modificate prin caracteristicile de

umezeală. O frecvenţă mare o au şi masele de aer continental din est şi nord-est (reci iarna

şi calde şi uscate vara) şi masele de origine subpolară (cu invazii de aer rece în timpul

iernii).

Acţiunea reliefului asupra regimului elementelor climatice se exercită prin altitudine,

înclinare, expoziţia versanţilor şi configuraţia formelor sale.

Temperatura medie anuală a aerului este de 8,2°C (mai scăzută cu 0,6°C decât

temperatura medie la suprafaţa solului). Luna cu temperatura medie cea mai scăzută este

ianuarie (-3,4°C), iar luna cu temperatura medie cea mai ridicată este iulie (19,3°C),

rezultând o amplitudine termică anuală de 21,7°C, care arată că în depresiune, climatul este

temperat-continental moderat.

Numărul mediu al zilelor de iarnă este aproximativ egal cu cel al zilelor de vară, ceea

ce arată caracterul moderator al climei. Primele zile cu îngheţ apar frecvent în a doua

decadă a lunii octombrie, iar ultimele zile cu îngheţ se înregistrează obişnuit în a doua

decadă a lunii aprilie.

În cadrul Depresiunii Neamţului, factorii geografici locali, atât cei naturali (variaţia

altitudinii şi fragmentarea reliefului, gradul de înclinare al versanţilor şi expunerea lor faţă

de razele Soarelui şi ale vântului, acoperirea cu vegetaţie, etc.) cât şi cei antropici (profilul

depresiunii cu urcuşuri şi coborâşuri bruşte, materiale de construcţie, sistemul de

canalizare, etc), duc la apariţia unor diferenţe microclimatice.

Pe fundul depresiunii se localizează în mod frecvent inversiuni termice mai accentuate

şi mai îndelungate în anotimpul rece, când în perioadele de regim anticiclonic cu timp cald

şi cer senin, aerul foarte rece se instalează în sectoarele cele mai joase.

Având în vedere varietatea condiţiilor fizico-geografice din cadrul depresiunii, alături

de prezenţa spaţiului construit, aceasta determină o suprafaţă activă neomogenă care duce

la diferenţieri termice în diferite zone ale ariei depresionare. S-a încercat efectuarea unor

observaţii microclimatice în diferite puncte din depresiune, aceste observaţii au fost

concentrate şi asupra diferenţierilor termice cauzate de relief.

82

Direcţia predominantă a vânturilor este nordică (cu o frecvenţă medie de 18,4%), iar

viteza medie a vânturilor este de 3,0 m/s. Valoarea calmului atmosferic este ridicată, având

o medie anuală de 41,3%, datorată atât centrilor barici, cât şi poziţiei de adăpost a

depresiunii.

Umiditatea relativă a aerului are valoarea anuală de 80%, regimul ei anual fiind invers

faţă de cel termic. Nebulozitatea atmosferei are o valoare medie anuală de 5,9 zecimi.

Numărul mediu de zile cu cer acoperit este de 105,8 zile, iar numărul mediu de zile cu cer

noros este de 208,2 zile. În medie sunt 292,7 zile cu Soare pe an din care 50,5 zile sunt zile

cu cerul complet senin. Durata de strălucire a Soarelui pe cer însumează 2034,7 ore pe an,

cu o frecvenţă mai mare în perioada lunilor aprilie-septembrie.

Precipitaţiile atmosferice înregistrează o cantitate medie anuală de 635,1 mm. Cele mai

multe ploi cad la sfârşitul primăverii şi începutul verii, însumând aproximativ 44% din

cantitatea anuală. Cele mai puţine precipitaţii cad în luna februarie, în medie 22,2 mm, iar

luna iunie este cea mai ploioasă, având o valoare de 102,3 mm.

Din cele arătate mai sus, rezultă că individualitatea climatică a Depresiunii Neamţului

este o realitate obiectivă prin rolul său de factor genetic şi moderator al climei.

BIBLIOGRAFIE

1. Acrâşmăriţei Nicolae şi colab., (1970), Judeţul Neamţ-ghid turistic, ed. Stadion

Bucureşti

2. Andrei V., (1937), Climatologia Moldovei Subcarpatice, An. Lic. "Petru Rareş" , Piatra

Neamţ

3. Apetrei M., Octavian O., Grosland C., (1996) Elemente de statistică cu aplicaţii în

geografie Ed. Univ. "Al. I. Cuza", Iaşi

4. Apostol Liviu, (2004), Clima Subcarpaţilor Moldovei Ed. Universităţii Suceava

5. Bojoi Ion, Ichim Ioniţă, (1974), Jude ul Neamţț , Ed. "Academiei Rep. Soc. România",

Bucureşti

6. Cantemir Dimitrie, (1965), Descrierea Moldovei Ed. "Tineretului" Bucureşti

7. Ciobanu Mihai, Grasu Constantin, Ionescu Mihai, (1972), Monumentele naturii din

judeţul Neamţ, Ed. Tipografia, Piatra Neamţ

8. Costin Miron, (1990), Letopisteţul Ţării Moldovei , Ed. "Hyperion", Chişinău

83

9. Creangă Ion, (1970), Amintiri din copilărie, Ed. "Ion Creangă" Bucureşti

10. Davidescu Gabriel, (1968), Contribuţii la studiul climei din Depresiunea subcarpatică a

Neamţului, Anal. Şt. Univ. "Al. I. Cuza", Iaşi ser. Nouă, secţ. II , şt. Naturii, b, geolog.-

geogr., t. XIV

11. Davidescu Gabriel, (1969), Diferenţieri termice în Depresiunea subcarpatică a

Neamţului, Anal. Şt. Univ. "Al. I. Cuza", Iaşi, t. XV, s. II,c, Iaşi

12. Davidescu Gabriel, (1970), Câteva rezultate geografice ale observaţiilor fenologice

efectuate în Depresiunea subcarpatică a Neamţului, Lucr. Staţ. "Stejarul", Nr. 3.

13. Davidescu Gabriel, (1971), Precizări asupra numelui Depresiunii subcarpatice Ozana-

Topoliţa, Anal. Şt. Univ "Al. I. Cuza", Iaşi, XVII, Iaşi

14. Davidescu Gabriel, Onofrei Traian, (1998), Târgu Neamţ şi împrejurimile. Natură, om,

turism, Ed."Egal" , Bacău

15. Davidescu Gabriel, (2000), Depresiunea subcarpatică Ozana-Topoliţa. Studiu de

geografie fizică Ed. "Cugetarea", Iaşi

16. Davidescu Gabriel, (2000), Meteorologie şi Climatologie, Ed."Cugetarea", Iaşi

17. Erhan Elena, (1999), Meteorologie şi climatologie practică, Ed. Univ. "Al. I. Cuza", Iaşi

18. Lemnaru Nedic, (1968), Pe o stâncă neagră. Cetatea Neamţului., Ed. Tineretului,

Bucureşti

19. Nimgeanu Vasile, (1984), Metodologia cercetărilor geografice regionale, Ed. Univ. "Al.

I. Cuza", Iaşi

20. Oroşanu Vasile, Dragotescu Marcel, Ichim Ioniţă şi colab., (1981), Neamţ-

monografie, Ed. Sport şi turism, Bucureşti

21. Preda Dumitru, (1977), Oraşul Târgu Neamţ. Caracterizare geografică, economică şi

meteorologică Consiliul Naţional al apelor ,I.M.H. Bucureşti ,DAS-BC ,SM Târgu Neamţ

,jud.Neamţ

22. Tufescu Victor, (1962), Subcarpaţii şi depresiunile marginale ale Transilvaniei, Ed.

"Ştiinţifică", Bucureşti

23. Ungureanu Alexandru, (2003), Toponomastică-curs, Ed. Univ. "Al. I. Cuza", Iaşi

24. Ungureanu Irina, (2003), Geografia regională a României.Carpaţii şi Subcarpaţii-

curs ,Ed. Univ. "Al. I. Cuza", Iaşi

25. Velcea Valeria, Savu Alexandru, (1982), Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor

româneşti, Ed. Didactică si pedagogică, Bucureşti

*** (1966), Clima R.S. România, vol.II, ed. a II-a ,C.S.A.,I.M., Bucureşti

*** (1966), Atlas climatologic al R.S. România ,C.S.A., I.M., Bucureşti

84

*** (1983), Geografia României, vol. I, Ed. Academiei, Bucureşti

85