Leon Walras, este fondatorul teoriei moderne a echilibrului general, s-a născut la 16 decembrie 1834, în oraşul francez Evreux, Departamentul Eure. Tatăl său , Anoine-Auguste, a fost profesor universitar cu înclinaţii spre studiile economice, iar mama sa era fiică de notar.Personalitate foarte puternică şi chiar neconformistă ,Auguste Walras a avut o influenţă majoră asupra modului e gîndire, ca şi asupra comportamentului social al fiului spu Leon. Fiind martorul criticii liberalismului clasi din partea naţionaliştilor şi a socialiştilor, Walras şi-a pus scopul de a plasa ştiinţa conomică pe un fundla teoretic mai solid. El considera că opera lui A. Smith şi a succesorilor lui clasici era depăşită, deoarece nu făcea distincţie netă între teoria economică şi problemele de natură istorică, politică şi etică. În opinia lui ştiinţa economică trebuie să se dividă în compartimente distincte:

Ştiinţa economică pură- Ea trebuia să se prezinte sub forma unui model, conform funcţionării economiei reale, cu o structură matematică, se preocupă de studiul legităţilor circulaţiei bogăţiei-(Elemente ale economiei pure 1874)

Ştiinţa economică aplicativă-are menirea de a studia modalităţile producerii bogăţiei.(Studii de economie sociala 1896)

Ştiinţa economică socială- orientată spre analiza modalităţilor de repartiţie a bogăţiei produse, stabilirea principiilor de justiţie care trebuie să guverneze producţia , repartiţia, pentru a nu genera nici dezordine economică nici dezordine morală.(Studii e economie politica aplicata 1898)

L. Walras şi-a concentrat toată atenţia asupra ştiinţei economice pure, întitulînd lucrarea sa de bază „Elemente de teorie economică pură”, în care locul central îl ocupă problema formării preţurilor şi a echilibrului.De altfel el a refuzat să separe studiul noţiunilor de valoare şi preţ, considerînd că preţul este expresia valorii de schimb , formarea lui fiind bazată pe cîteva principii generale:-Cererea este în funcţie de preţ.-Cererea scade pe măsură ce preţul creşte şi invers-Preţul se stabileşte la nivelul la care cererea şi oferta se echilibrează.

Studiul formarii preturilor a constituit doar punctul de plecare in elaborarea de catre Walras a teoriei echilibrului economic general, a carei ipoteza de baza a format-o ideea interdependentei subiectilor sistemului economic. Astfel, toti agentii economici au fost divizati in doua categorii:

Posesori ai serviciilor productive ( menajele ); Antreprenori ( firmele ).

Aceste categorii de agenti economici activeaza, in opinia lui Walras, pe trei piete interdependente:

Piata serviciilor productive, pe care antreprenorii cumpara, iar posesorii vând factorii de productie necesari procesului de producere a bunurilor;

Piata bunurilor, pe care posesorii serviciilor productive, din veniturile factoriale obtinute, cumpara, iar antreprenorii vând bunurile produse;

Piata capitalurilor, pe care posesorii serviciilor productive depun economii, iar antreprenorii le transforma in investitii.

Toate aceste piete functioneaza conform urmatoarelor principii:

1. pe piata domina concurenta perfecta, ce inseamna ca nici un participant la schimb nu poate influenta situatia de piata;

2. toata informatia necesara luarii deciziilor este concentrata in preturi, ea fiind accesibila tuturor participantilor la schimb;

3. toate schimburile in sistemul de piete se petrec instantaneu.

Când participantii la schimburile economice ating maximizarea satisfactiilor sale se stabileste un echilibru economic. Şi intrucât subiectii economici si pietele pe care ei activeaza se afla in interdependenta, echilibrul economic i-a forma echilibrului economic general. Walras a demonstrat acest lucru printr-un model matematic bazat pe urmatoarele conditii de baza:

1. preturile pe piata sunt stabile;2. cererea serviciilor productive este egala cu oferta lor;3. preturile bunurilor corespund cheltuielilor necesare producerii lor, exprimate in servicii

productive.

Modelul walrasian poseda doua particularitati: profit nul al antreprenorilor si parametri ficsi.Profitul nul, considera Walras, este determinat de conditiile concurentei perfecte: daca o activitate este profitabila ea creste in dimensiuni, egalând cererea cu oferta si reducând, astfel, profitul la limita zero. Totodata, Walras separa antreprenorii de proprietarii firmelor, considerând ca veniturile lor se formeaza in baza serviciilor lor productive, ele fiind prin aceasta pozitive. În aceste conditii profiturile apar fie din nerealizarea echilibrului, fie dintr-o concurenta imperfecta sau din producerea la un cost inferior celui marginal.Parametrii ficsi ai modelului – coeficienti tehnologici si cerere invariabile denota o economie statica, adica economie lipsita de progresul tehnic, de stocuri neutilizate de resurse, de modificari ale populatiei si a sortimentului de bunuri. Prin aceste conditii Walras a simplificat mult realitatea economica, insa aceasta simplificare a creat premise pentru cercetarile ulterioare, efectuate in anii 30 – 50 ai sec. XX de J.Hicks, G.Debreu, K.Arrow si M.Allais. Acestia au creat modele ale echilibrului economic general in baza parametrilor schimbatori.Fiind apreciate conditiile stabilirii si modelul echilibrului economic general, Walras si-a pus intrebarea: dar cum practic se ajunge la acest echilibru ? Cercetarile l-au adus la concluzia ca acesta se stabileste nu in urma unui calcul riguros al agentilor economici, ci al unui proces real de tatonare ( „tatonnement”), care poate derula prin doua modalitati.În cadrul primei modalitati se stabileste un nivel arbitrar al preturilor, schimbul efectuându-se in baza acestor preturi „injuste”. În acest caz unii participanti la schimb vor câstiga iar altii vor pierde, prin aceasta fiind incalcat principiul maximizarii individuale. Ca urmare, tranzactiile vor fi anulate, propunându-se noi preturi, in baza carora se vor  incheia noi tranzactii. Deci, aceasta modalitate presupune un indelungat proces de incercari si erori care, considera Walras, in principiu poate treptat aduce la stabilirea echilibrului economic general.

A doua modalitate de atingere a echilibrului – mai exacta si rapida – se bazeaza pe procesul directionat de un arbitru – asa-numitul „auctionist” care, in baza comenzilor primite, calculeaza posibila cerere si oferta, corectând mereu nivelul preturilor. Tranzactiile se incheie doar dupa anuntarea de catre auctionist a nivelului pretului de echilibru, format la egalitatea cantitatii cerute si oferite de bunuri.

Se va misca ori nu sistemul economic spre echilibru, va putea ori nu auctionistul sa determine nivelul pretului de echilibru depinde de faptul, mentiona Walras, in ce masura preturile reactioneaza la diferentele intre cerere si oferta. Ele pot reactiona prompt si exact numai daca se stabilesc in mod liber. De aceea orice interventie a statului in stabilirea preturilor este inadmisibila, conditie indispensabila a formarii lor fiind concurenta perfecta.

4. Sistemul walrasian a fost supus unor critici importante. Astfel, Wicksell a mentionat ca Walras a neglijat studiul banilor si consecintele dezechilibrelor monetare. J.Schumpeter a aratat ca modelul walrasian este prea static, iar antreprenorul – o fiinta ireala din moment ce profitul sau este nul. Desi Walras a declarat ca elaboreaza o teorie a echilibrului general al economiei, el a tratat-o prin prisma veniturilor individuale ale subiectilor si nu prin prisma marimilor globale. Deci, el a incercat sa rezolve o problema macroeconomica printr-o viziune microeconomica.

5. Însa in pofida acestor critici, aportul adus de L. Walras la dezvoltarea teoriei economice este incontestabil, el fiind considerat drept cel mai important „teoretician pur”.

6.

7. 1. Primul care a introdus criteriile cele mai comune pentru echilibrul pieței: cererea este egală ofertei

8. 2. Propus conceptul de echilibru general, prima interpretare matematic

9. 3. A introdus patru piețe: de muncă, de capital, finantare, bunurilor și serviciilor de consum

4. A introdus o metode matematice ca un element obligatoriu al științei economice.