Legumiculturu0103 specialu0103.pdf

8/21/2019 Legumiculturu0103 specialu0103.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/legumiculturu0103-specialu0103pdf 1/240

1

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞIMEDICINA VETERINAR Ă

FACULTATEA DE HORTICULTUR Ă

ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ

LEGUMICULTUR Ă SPECIALĂ

Conf. univ. dr. Lagunovschi-Luchian Viorica

BUCUREȘTI2013



2

CUPRINS

Unitatea de învățare nr.1Cultura plantelor legumicole din grupa tehnologică a

rădăcinoaselor 1.1 Morcovul 41.2. Pătrunjelul de r ădăcină 131.3. Păstârnacul 16

1.4. Ţelina pentru r ădăcină 181.5. Sfecla roşie 221.6. Ridichile 25

Unitatea de învățare nr.2Cultura plantelor legumicole din grupa tehnologică a bulboaselor

2.1. Ceapa comună 312.2. Ceapa eșalotă 432.3.Usturoiul 442.4. Usturoiul rocambole 482.5. Prazul 49

Unitatea de învăţare nr. 3Cultura plantelor legumicole din grupa tehnologică a vărzoaselor

3.1. Varza albă de că păţână 54

3.2. Varza roşie 66

3.3. Varza creaţă 683.4. Varza chinezească 693.5. Varza de Bruxelles 723.6 Conopidă 743.7. Broccoli 793.8. Gulii şi gulioare 82

Unitatea de învăţare nr. 4Cultura plantelor legumicole pentru boabe, păstăi şi capsule

4.1 Mazărea de gr ădină 86

4.2. Mazărea tip „Mangiatuto” 914.3. Fasolea de gr ădină 924.4. Bob 974.5. Bame 100

Unitatea de învăţare nr. 5Cultura plantelor legumicole bostănoase

5.1. Castravetele 1035.2. Pepenele galben 1175.3. Pepenele verde 1245.4. Dovleacul mare de copt 128

5.5. Dovleacul plăcintar 1325.6 Dovlecelul și dovlecelul patison 134



3

Unitatea de învăţare nr. 6Cultura legumelor pentru tuberculi

6.1. Cartoful timpuriu 138Unitatea de învăţare nr. 7

Cultura porumbului zaharat 7.1. Porumbul zaharat 148

Unitatea de învăţare nr. 8Cultura plantelor legumicole solanaceae

8.1.Tomatele 1518.2. Ardeiul 1848.3. Vinetele 199

Unitatea de învăţare nr. 9Cultura legumelor verdețuri

9.1. Spanacul 2069.2. Salata 211

Unitatea de învăţare nr. 10Cultura legumelor perene

10.1. Hreanul 22010.2. Reventul 22210.3. Sparanghelul 225Anexe 233Bibliografie 236



4

Unitatea de învăţare nr. 1

Cultura plantelor legumicole din grupa tehnologică a rădăcinoaselor

Obiective:

Din grupa r ădăcinoaselor fac parte specii care apar ţin unor familii botanicediferite dar care au o tehnologie de cultur ă asemănătore:

Fam. Apiaceae (Umbelliferae): morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina;Fam. Chenopodiaceae: sfecla roşie;Fam. Cruciferae (Brassicaceae): ridichiile de lună, de var ă şi de iarnă, brojba,

napul comestibil;Fam. Asteraceae (Compositae): scor ţonera, barba caprei.

1.1. Morcovul

Foto 1.1. Plante și rădăcini de morcov

Denumirea stiin ţ ifică: Daucus carota L. conv sativus (Hofm) Hajek

Familia botanică: Fam. Apiaceae (Umbelliferae)

Denumiri str ăine: engleză - carrot; franceză - carotte;Centrul de origine: Morcovul provine din formele spontane apărute în regiunea

Mării Mediterane, Asia Mică, Podişul Anatoliei, Transcaucazia, Iran, Turcmenia,nord-vestul Indiei, Afganistan, Tadjikistan, Uzbekistan, în vestul munţilor Tian-Şan.

Aria actual ă de r ăspândire

◄cunoașterea speciilor care apar ţin acestei grupe tehnologice◄cunoașterea originii și a particularităților botanice si biologice ale speciilor◄cunoașterea exigențelor ecologice a speciilor și implicațiile lor întehnologia de cultur ă ◄cunoașterea principalelor verigi tehnologice specifice fiecarei specii



5

Suprafaţa cultivată cu morcovi pe glob a fost în anul 2010 de 1.151.271 ha. Ceamai mare cultivatoare de r ădăcinoase este China cu 452471 ha, Mexic cu 14030 ha,SUA 31810 ha. În Europa cea mai mare suprafaţă este cultivată în Federaţia Rusă 66100 ha şi Ucraina 44200 ha. În România suprafaţa cultivată în anul 2010 este de16360 ha.

Producţia totală realizată la nivel mondial este de 33719934 t, cel mai mare producător fiind China cu 15899078 t, SUA cu 1341700 t în timp ce în Europa,Federaţia Rusă realizează 1303300 t. Producţiile medii sunt de 29,2 t/ha la nivelmondial, China realizând o producţie medie de 35,1 t/ha iar în SUA se realizează o

producţie de 42,1 t/ha. În Anglia producţia medie este de 66,8 t/ha în timp ce înRomânia producţia medie este de 13,5 t/ha (tabelul 1.1.).

Tabelul 1.1.Suprafeţele cultivate cu morcovi şi napi şi producţiile obţinute

în anul 2010, în principalele ţări din Europa

Ţara Suprafaţa

(ha)

Producţiatotală

(t)

Producţia medie(t/ha)

Anglia 11548 763100 66,8

Belgia 5050 314100 62,1 Germania 10367 553972 53,4

Italia 12395 489171 39,4

Olanda 8518 481000 56,4

Polonia 27970 814932 29,1

Federaţia Rusă 66100 1303300 19,7

Spania8000 424300

53,0Ucraina 44200 714600 16,1

România 16360 221082 13,5

(După - FAOSTAT, 2010)

Ciclul de via ţă: Morcovul este o plantă bienală care formează în primul an or ădăcină pivotantă şi o rozeta bogată de frunze, iar în anul al doilea formează tulpinaflorifer ă, florile şi fructele.



6

Importan ţ a culturii Partea comestibilă a morcovului o reprezintă r ădăcina carese consumă atât în stare proaspătă, cât şi preparată în diverse moduri coaptă, gătită sote, murată, deshidratată, congelată, sau sub formă de suc. Se utilizează şi la

prepararea unor mâncăruri cu carne: gr ătare, supe, ruladă sau mâncăruri picante.Morcovii pr ă jiţi pot fi serviţi ca înlocuitori de cafea. Consumul de suc de morcovi este

benefic pentru organism. Uleiul volatil obţinut din morcov este utilizat pentru a aromalichioruri şi parfumuri.

R ădăcinile de morcov au un conţinut de 6,0-9,3 % glucide, 0,7 - 1,2 % proteine,0,1-0,3 % lipide, săruri minerale: calciu 41 mg, fier – 0,66 mg, fosfor 18 - 124 mg,

potasiu 240 mg, cantităţi mari de vitamine, dintre care cea mai importantă fiind provitamina A sau β carotenul. În r ădăcinile de morcov sunt prezenţi şi unii acizi:acidul malic (293 mg/ 100 g), citric (51 mg/ 100 g) şi quinic (51 mg/ 100 g). (Burzo I.

şi colab., 2005).. Durata de păstrare r ădăcinile de morcov recoltate în toamnă pot fi păstrate (5-6

luni) fapt ce permite consumul proaspăt și în timpul iernii. Rentabilitatea culturii

Cultura de morcovi este rentabilă deoarece majoritatea lucr ărilor de laînființarea culturilor până la recoltare pot fi executate mecanizat daca există gama demașini necesar ă. Cererea pe piață pentru morcov proaspăt este mare în tot timpulanului, deci și prețul de valorificare va fi bun. Existența unor cultivaruri cu perioadediferite de vegetație și pretențiile scăzute față de temperatur ă fac posibilă cultivarea

morcovului atât primăvara devreme, astfel încât producţiile se pot valorifica începândcu prima decadă a lunii mai cât și în culturi succesive pentru producții care vor firecoltate toamna după căderea brumelor și vor fi destinate păstr ării peste iarnă şicomercializării la preţuri avantajoase.

Morcovul este o specie care se industrializează deci există cerere și pentru acestsegment.

Frunzele și materialul impropriu consumului poate fi utilizat şi în hranaanimalelor.

Particularit ăţ i botanice şi biologice și implica ț iile lor tehnologice

Sistemul radicular al morcovului poate pătrunde în sol până la adâncimi de 0,5-0,6m, dar unele r ădăcini izolate pot ajunge şi la 2 m dacă solul este bine afânat(Apahidean Al.S. şi colab.,2004). Pe r ădăcina principală sunt prezente r ădăcinilesecundare, puţin viguroase, aşezate pe patru rânduri.

Partea comestibilă a morcovului (r ădăcina metamorfozată) începe să se formezedupă 40 - 60 de zile de la germinare când în r ădăcina şi în axa hipocotilă se depunsubstanțe de rezervă iar acestea încep să se tuberizeze. În această perioadă este foarteimportant ca umiditatea solului să fie constantă f ăr ă oscilații mari, deoarece dacă după

o perioadă de secetă prelungită se intervine cu irigări puternice sau se înregistrează



7

precipitațiile abundente r ădăcinile de morcov crapă longitudinal iar calitatea producțieieste compromisă.

De asemenea, se vor evita solurile foarte fertile și îngr ășarea cu îngr ășăminteorganice în anul culturii, dar și solurile grele deoarece în aceste condiții improprii

partea comestibilă a morcovului sufer ă deprecieri de calitate.R ădăcina metamorfozată poate avea formă alungită, rotundă, tronconică,

cilindrică şi culoare portocalie, galbenă, purpurie, albă sau orange (Bejo, 2006).În centrul r ădăcinii îngroşate sunt dispuse vasele conducătoare sub forma unui

cilindru central, înconjurate la exterior de ţesut parenchimatic. Calitatea morcovuluieste dată de culoare, care trebuie să fie cea caracteristică cultivarului, dar cât maiintensă, cu cilindrul central de dimensiuni mai reduse şi de culoare apropiată cu cea a

parenchimului (Bălaşa M., 1973).

Frunzele formate în primul an sunt lung peţiolate, dispuse în rozetă, de 2 - 4 ori penat sectat, acoperite cu perişori fini.Frunzele de pe tulpinile florale din anul al doilea sunt scurt peţiolate la bază iar

spre vârf sunt sesile.Tulpina florifer ă care apare în anul al 2-lea de cultur ă, poate ajunge la înălţimi

de 1,2 – 1,5 m în funcție decultivar, este ramificată, striată, fistuloasă, pubescentă. Floarea la morcov este lung pedicelată alcătuită din 5 sepale mici, 5 petale albe,

5 stamine şi un gineceu bicarpelar sincarp, care are ovarul inferior, două stile şi două stigmate. Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip umbelă compusă. Morcovul este o

plantă alogamă cu polenizare entomofilă (Maier I., 1961). Fructul este o dicariopsă elipsoidală. Acest fruct este numit în practica

tehnologică sămânță. Pentru a ușura distribuția semințelor este necesar ă îndepărtareațepilor care sunt prezenți pe suprafața lor.

Un gram de seminţe conţine 800-1100 seminţe.Datorită înfloririi eşalonate facultatea germinativă are valori relativ scăzute,

respectiv 65-70% şi se păstrează 2-3 ani.

Exigen ţ ele ecologice

Morcovul este o specie puţin pretenţioasă la căldur ă. Temperatura minimă degerminare este de 3-4° C, dar în aceste condiții r ăsărirea va fi dificilă (aproximativ 20-25 de zile), la temperatura optima de germinare de 20-22°C plantele r ăsar înaproximativ 10-15 zile. Temperatura optimă de creştere și formare a păr ții comestibileeste de 18 – 20°C.

Pentru morcov sunt foarte importante temperaturile din sol care determină calitatea r ădăcinilor. Astfel la temperaturi în sol de 20°C r ădăcinile se dezvoltă cel mai

bine, fiind scurte, groase şi bogate în caroten. La temperaturi sub 16°C r ădăcinile cresc

lungi, subţiri, decolorate, cu conţinut scăzut în substanţe nutritive (White şiStrandberg, 1978, citaţi de Burzo I. şi colab., 2005)



8

Dacă temperaturile scăzute sunt asociate şi cu secetă prelungită există riscul ca plantele să formeze tulpini florifere chiar din primul an decultură.

La temperaturi ridicate, asociate cu secetă, r ădăcinile sunt mici, cu un conţinutmare de celuloză şi lipsite de fr ăgezime.

Cerinţele faţă de apă sunt mari, la germinarea seminţelor când este nevoie de oumiditate a solului de 80% din capacitatea de câmp, apoi cerinţele sunt moderate 65 %din capacitatea de câmp a solului pentru apă datorită dezvoltării sistemului radicular

profund.În scopul îngroşării r ădăcinilor se va avea în vedere menţinerea unui plafon de

umiditate constant, respectiv 75% din capacitatea de câmp.

Morcovul are cerinţe moderate faţă de lumină, dar pentru obținerea unor producții mari și de calitate se recomandă să se evite umbrirea, mai ales în perioadaîngroşării r ădăcinii, deoarece în lipsa luminii se depun mai puţine substanţe de rezervă în partea comestibilă. În condiţii de zi lungă (peste 14 ore lumină/zi) calitateamorcovului este mai bună deoarece cantitatea de carotenoizi din r ădăcină creşte (BurzoI. şi colab., 2005).

Soluri. Morcovul se va cultiva pe soluri uşoare sau mijlocii, bine structurate, cu pH 6,5 – 6,8 %, cu un conţinut în humus de 4-5%, se vor evita solurile grele şi celefertilizate cu gunoi de grajd, deoarece r ădăcinile se depreciază prin deformare şi

ramificare.

Gunoiul de grajd se va aplica la cultura premergătoare deoarecemorcovul valorifică foarte bine materia organică bine descompusă din anulanterior.

Cultivaruri:

În Catalogul Oficial al soiurilor de plante de cultur ă din România, 2010 suntmenţionate grupe de cultivaruri, la acestea se mai adaugă şi o serie de cultivaruri

comercializate de firmele de profil (cataloage de prezentare firme: Bejo, Enza Zaden,Agrosel, 2010; Bakker Brothers, Rijk Zwaan -2012). După perioada de vegetaţiegruparea este următoarea:

- timpurii 70-90 zile – Napoli F1, Bangor F1, Mokum F1, Royal Chantenay F1,Muscade, Jerada RZ F1, Nansen F1

- semitimpurii 100 – 120 zile – Niagara F1 , Nandrin F1 , De Nantes, NectarF1, Nevis F1, Morelia RZ F1

- semitârzii – 120-130 zile – Berlicum 2 Bejo, Chantenay Red Core, EspredoF1 , Nantes-3-Tip-Top, Kuroda

-

târzii – 130-160 zile – Cupar F1 , Narbone F1 , Canada F1 , Florida F1 , Joba,Flakkeer, Nogales, Rekord, Warmia RZ F



9

Tehnologia culturii În ţara noastr ă se practică două tipuri de cultur ă a morcovului în câmp: cultura

în ogor propriu, cu semănare primăvara devreme, producţia fiind destinată în principalconsumului proaspat dacă se folosesc cultivaruri cu perioadă scurtă de vegetaţie sauindustrializării dacă se utilizează cultivaruri cu perioadă lungă de vegetaţie şi cultura

succesivă, cu semănat la începutul lunii iunie sau luna iulie, producţia obţinuta fiinddestinată în principal păstr ării peste iarnă în depozite.

Bune premerg ătoare pentru cultura în ogor propriu sunt speciile care păr ăsescterenul toamna devreme şi îl lasă curat de buruieni (tomate, ardei, castraveţi, etc),specii care au fost fertilizate cu gunoi de grajd. Pentru a evita riscul înmulţirii excesivea bolilor şi dăunătorilor şi a buruienilor în cadrul asolamentului revenirea pe solacultivată cu r ădăcinoase trebuie să se facă după 3-4 ani. Morcovul nu se va cultiva

după legumele din grupa vărzoaselor şi nici după cerealele, floarea soarelui sau porumb deoarece există pericolul apariţiei unor boli (Sclerotinia sp. şi Pythium sp.),(Chaux F. şi colab., 1994).

Toamna se execută defrişarea culturii anterioare, fertilizarea de bază şi o ar ătur ă adâncă la 25-30cm. Fertilizarea se va efectua numai după o cartare agrochimică aterenului, orientativ, dozele administrate pot fi: 250-350 kg/ha superfosfat şi 250-300kg/ha sare potasică.

Primăvara devreme, imediat ce se poate intra pe teren, se face fertilizarea cuazotat de amoniu, în doze de 150 kg/ha, mărunţirea şi afânarea superficială a solului.

Pentru a evita formarea crustei mărunţirea solului se face chiar înainte de semănat.Pentru a preveni riscul apariţiei buruienilor se poate face o erbicidarea folosind

Stomp 330 CE sau Prometrex 50 SC, doar pe suprafeţe mari. Înfiin ţ area culturii se realizeaz prin semănat direct în câmp.Este recomandat ca semănatul să se facă pe teren modelat în brazde înălţate

pentru a se evita stagnarea apei în exces care duce la deprecierea producţiei de morcov.Se poate semăna după schema cu 3 sau 4 rânduri pe brazdă (figura 1). Distanţa între

plante pe rând este de 4-5 cm, realizând o densitate a culturii de 600-700 mii plante/ha.Dacă se folosesc semănători de precizie se poate semăna cultura de morcov la o

densitate de aproximativ 0,8-1,2 – 1,5 mil plante la hectar, semănatul se execută închincons, iar dacă se însămânțează morcovi destinați industrializării utilizând hibrizi acaror parte comestibilă este de dimensiuni mari semănatul se face pe rigole înguste de50 cm câte un rând pe rigolă.



10

Distanța între plante pe rând 4-5 cm

Distanța între plante pe rând 4-5 cm Figura 1.1. Scheme de semănat pentru cultura de morcov

Norma de semin ţ e utilizată la semănat este diferită în funcție de sistema demașini utilizată. Totuși pentru a elimina pe cât posibil lucrarea de r ărit chiar atuncicând se seamănă cu semănători clasice și cu sămânță nedrajată cantitatea de semințe

utilizată va fi de 3,5-4 kg, iar în cazul seminţelor drajate sau dacă se utilizează semănători de precizie cantitatea de semințe va fi de 2,5-3 kg/ha. Dacă semănatul seface toamna cantitatea de sămânță utilizată va fi mai mare decât la semănatul din

primăvar ă. Adâncimea de semănat este de 2,5-3cm. Semănatul se face mai adânc pe

terenurile mai grele şi mai reci şi mai superficial pe terenurile uşoare şi în perioadelecalde. Pentru a asigura un bun contact al seminţelor cu solul se recomandă tăvălugireacu un tăvălug neted, imediat după semănat (Voican V. şi colab., 2006).

Lucr ările de între ţ inere. Dacă semănatul se execută în perioade secetoase sau în

sol se constată lipsa apei, este necesar ă efectuarea irigărilor. Irigarea se face prin



11

aspersiune, cu norme mici de udare 80-100 m3/ha şi se repetă, dacă e necesar, în aşa felîncât solul să se menţină umed până la r ăsărire (Voican V., şi colab.2006). În timpulvegetaţiei se mai execută 4-5 udări cu norme de 250 – 400 m³/ha, pe rigole sau prinaspersiune. Se va evita alternanța perioadelor de secetă cu aplicarea de irigațiiabundente deoarece acest lucru duce la deprecierea r ădăcinilor de morcov.

Pentru combaterea buruienilor şi afânarea solului se execută praşile mecanice pe suprafeţe mari şi manuale mai ales pe suprafeţe mici.

Dacă se constată prezenţa unui număr mare de buruieni se poate executa şierbicidatul preemergent cu Afalon –1,5 – 2 kg/ha sau Linurex 1,5 – 2 l/ha, în 400 - 600l apă/ha, sau se poate erbicida cu Gesagard 3-4 kg/ha în timpul vegetaţiei când plantelede morcov au 3-4 frunze bine formate.

R ăritul culturii se realizează doar pe suprafeţe mici deoarece este o lucrare

costisitoare şi dificilă, pentru a asigura o distanță între plante pe rând de 4-5 cm.Pentru a asigura o bună dezvoltare a r ădăcinilor de morcov, pe solurile cufertilitate scăzută se recomandă efectuarea a 2 fertilizări faziale, prima imediat după r ărit iar următoarea în perioada îngroşării r ădăcinilor.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor se va face respectând mai întâi asolamentulşi rotaţia culturilor, precum şi regulile de fertilizare, iar dacă frecvenţa ataculuidepăşeşte pragul economic de dăunare se va interveni prin tratamente chimice. Înculturile de morcov se semnalează atacuri ale agenţilor patogeni: Erwinia carotovora (putregaiului umed) şi Sclerotinia sclerotiorum (putregaiului alb) – tratamente cu

Rovral 0,1%; Alternaria porri f. sp. dauci (alternarioza) care se combate printratamente la semnalarea atacului cu Ronilan 50 DF 0,05%; Dithane M 45-0,2 %;Folpan 50 0,025%; Turdacupral 0,4 %, Captadin 0,02 % sau Erysiphe umbeliferarum (f ăinarea) – Afugan 0,05%, Tilt 0,015%, Karathane 0,1% (Gheorghieş C. şi colab.,2002).

Dăunătorii care pot provoca pagube în culturile de morcov sunt: Psila rosae (musca morcovului) larvele produc galerii în r ădăcinile morcovului tratamentele se facla apariţia în masă a adulţilor cu Sinoratox 10 G 30 kg/ha; şi Semiaphis dauci (păduchele verde al morcovului), care atacă frunzele, se combate prin tratamente cuThiodan 35 S 0,2%, Sinoratox 35 EC 0,15% (Roşca I. şi colab., 2001).

Musca morcovului se mai poate combate prin realizarea de asocieri cu plante bulboase (ceapă, praz), sau prin plantarea unor tufe de pelin sau lavandă în gr ădinilemici.

Recoltarea morcovului se poate executa: manual, semimecanizat sau mecanizat.Indiferent de metoda de recoltare, aceasta se va face numai pe vreme uscată, evitând

perioadele ploioase care duc la deprecieri ale materialului şi îngreunarea recoltărilor.Recoltarea manuală se face cu ajutorul unor unelte (furci) apoi prin smulgere cu

mâna. Lucrarea se execută mai ales în cazul suprafeţelor mici şi pentru morcovuldestinat consumului proaspăt.



12

Recoltarea semimecanizată se execută prin dizlocarea morcovului cu ajutorulunor utilaje, apoi morcovul se smulge cu mâna, se adună în gr ămezi, se fasonează şi sesortează, îndepărtând exemplarele lovite, bolnave sau necorespunzătoare calitativ.

Recoltarea mecanizată se execută cu ajutorul unor combine speciale, toatelucr ările, inclusiv fasonatul, fiind executate mecanizat.

Producţiile ce se pot obţine variază între 20 t/ha şi 40 t/ha, în funcţie de cultivarşi de tehnologia de cultur ă.

Cultura succesivă a morcovului se practică în vederea obţinerii unor r ădăcinidestinate în primul rând păstr ării peste iarnă.

Bune premergătoare sunt speciile care eliberează terenul devreme (salată, ceapă verde, mazăre).

Semănatul se face în prima decadă a lunii iunie folosind cultivaruri

semitimpurii sau luna iulie cu cultivaruri timpurii. Pregătirea terenului trebuie să urmărească obţinerea unui pat germinativ bine mărunţit şi cu o umiditate favorabilă r ăsăririi seminţelor. Lucr ările de îngrijire trebuie să urmărească menținere uneiumidități constante care să asigure o dezvoltare normală a r ădăcinilor de morcov,irigând des cultura cu cantități mici de apă, combaterea buruienilor, a bolilor șidăunătorilor ca la cultura timpurie.

Recoltarea morcovului se face la sfâr şitul lunii septembrie începutul luniioctombrie după ce au căzut una-două brume. Imediat după recoltare materialul sefasonează şi se sortează în vederea păstr ării.

Producţia (25-35 t/ha) depinde de cultivarul utilizat.

Test de autoevaluare numărul 1.1

a) Care sunt principalele specii din Fam Apiaceae (Umbelliferae )incluse în

grupa tehnologică a r ădăcinoaselor?

b)

Care este durata ciclului de viață la morcov?c) Care sunt cerințele față de temperatur ă a morcovului?

d) Ce metodă de înființare a culturii cunoașteți la morcov?

e) Care sunt sistemele de cultur ă a morcovului în câmp?



13

1.2. Pătrunjelul de rădăcină

Foto 1.2. Plante şi rădăcini la pătrunjel

Denumirea stiin ţ ifică: Petroselinum crispum Mill, conv. radicosum MillFamilia botanică: Fam. Apiaceae (Umbelliferae)

Denumiri str ăine: engleză – parsley; franceză – persil;

Centrul de origine: Specia se găseşte în stare sălbatică în regiunea MăriiMediterane. Pătrunjelul a fost cunoscută încă din antichitate, fiind iniţial folosit ca

plantă medicinală şi mai apoi ca plantă alimentar ă (Maier I., 1963). Aria actual ă de r ăspândire

Se cultivă în aceleași zone ca și morcovul, doar că suprafețele ocupate cu pătrunjel sunt mai mici, având o pondere de aproximativ 20% din totalul suprafețelor

cultivate cu r ădăcinoase (Lazăr V.1999).

Ciclul de via ţă: Pătrunjelul la fel ca și morcovul este o plantă bienală careformează în primul an o r ădăcină pivotantă şi o rozeta bogată de frunze, iar în anul aldoilea tulpina florifer ă, florile şi fructele.

Importan ţ a culturii

R ădăcinile de pătrunjel se utilizează proaspete la aromatizarea unor ciorbe saumancaruri, dar se poate uitiliza și în stare congelată sau deshidratată. Datorită capacității mari de păstrare în depozite r ădăcinile pot fi utilizate în stare proaspătă pe o

perioadă lungă de timp. R ădăcinile conțin 14-15 % s.u., 1,7 - 2,6% glucide, 2,1 - 3,4% proteine, 0,60% lipide, 1,51 - 1,74% săruri minerale (Ca, P, Fe, K) vitamine, cantităţimari de acid ascorbic 35 mg/100 g substanţă proaspătă. De asemenea, pătrunjelulconţine 5,3mg beta caroten şi 340 mg vitamina C la 100 g. produs proaspăt (PokludaR., 2003)

Pătrunjelul este și o excelentă plantă medicinală putând fi utilizat în combatereaunor boli de rinichi, ficat sau inimă (Valnet, J., 1967)

Durata de păstrare r ădăcinile de pătrunjel recoltate în toamnă pot fi păstrate ca

și morcovul 5-6 luni ceea ce permite consumul proaspăt și în timpul iernii.



14

Rentabilitatea culturii

Fiind o specie rustică foarte bine adaptată la condițiile din țara noastr ă poate ficultivată f ăr ă mari problem chiar și în agricultura ecologică.

Tehnologia de cultura poate fi mecanizată integral, durata de păstrare pe timpuliernii este mare, prețul de valorificare al pătrunjelului este bun deoarece se cultivă încă

pe suprafețe mici, deci cultura poate fi rentabilă.

Particularit ăţ i botanice şi biologice

R ădăcinile de pătrunjel au o formă conic-alungiă cu dimensiuni variabile funcţiede cultivar (18- 30 cm lungime şi 3-5 cm diametrul la colet), culoarea albă, alb-gălbuiesau cenuşie. Pulpa şi cilindrul central au culoare albă, gust dulce, miros caracteristic şisuculenţă redusă. R ădăcinile de pătrunjel au un ritm de creştere mai scăzut decât la

morcv.

Frunzele din rozetă sunt de 2-3 ori penat - sectate, lucioase, netede sau gofrate,de culoare verde închis, prezintă gust şi aromă caracteristică. Nu este bine să seutilizeze frunzele de la pătrunjelul de r ădăcină în timpul perioadei de vegetaţie,deoarece r ădăcinile vor r ămâne mici. După recoltare şi fasonare frunzele pot fi utilizatela aromatizarea mancarurilor.

Tulpinile florifere se formează în anul al doilea de cultur ă sunt ramificate de la bază, au înălţimea de 0,8-1,5 m, cu inflorescențe sub formă de umbele compuse și flori

mici alb verzui. Pe tulpina florifer ă frunzele inferioare sunt peţiolate, iar celesuperioare sunt sesile.

Fructul este o dicariopsă f ăr ă perişori, în practica tehnologică este numitsămânţă, are puritatea de 90-96 % şi facultatea germinativă de 75-60 %, se păstrează 2-3 ani. Într-un gram sunt aproximativ 600 de seminţe (Catalog Bakker Brothers, 2012 ).

Exigen ţ e ecologice

Pătrunjelul este o plantă cu pretenţii mici faţă de temperatur ă. Seminţele

germinează la 2-3°C, iar plantele tinere pot rezista până la temperaturi de –8 -10°C, plantele mature pot ierna în câmp deoarece rezistă şi la –25-28°C. Temperatura optimă pentru creştere şi dezvoltarea r ădăcinilor este de 20-22°C.

Cerinţele faţă de umiditate sunt ridicate (75-80 % din capacitatea de câmp asolului pentru apă). Excesul de umiditate poate favoriza apariţia bolilor iar lipsaumidității din sol duce la obținerea unor r ădăcini de dimensiuni reduse.

Pentru a obţine producţii bune şi de calitate culturile de pătrunjel nu trebuieamplasate în locuri umbrite iar solurile trebuie să fie luto-nisipoase, adânci, bogate în

humus, afânate, permeabile, cu pH 5,5-6,8. (Voican V. şi colab., 2006).



15

Cultivaruri:

În Catalogul Oficial al Soiurilor de plante de cultur ă sunt menţionate soiurile:Félhosszú soi semitimpuriu şi Zaharat soi semitârziu, la acestea se mai adaugă cele

comercializate de diferite firme (cataloage de prezentare firme: Bejo, Enza Zaden,Agrosel, 2010; Bakker Brothers, Rijk Zwaan -2012): Halblange (Berliner) – perioadade vegetaţie 120 zile, Berliner Bero- 150 de zile, Bardowicker - 170 zile, Arat – 153zile, Bubka RZ – 170 zile.

Tehnologia culturii

Pătrunjelului se cultivă prin semănat derect în câmp. Deoarece, cultivarurile de pătrunjel au o perioadă mai lungă de vegetație cultura se înființează numai în ogor propriu prin semănat primăvara devreme sau din toamnă. La pregătirea terenului se va

ține seama de faptul că pătrunjelul ca și morcovul folosește efectul remanent algunoiului de grajd de la cultura anterioar ă, deci se vor allege ca premergătoare speciicare au fost fertilizate cu îngr ăşământ organic. Deoarece r ăsărirea la pătrunjel estefoarte dificilă (25-30) de zile se recomandă ca înainte de semănat sămânța să seumecteze.

Pentru înființarea unui hectar de pătrunjel avem nevoie de o cantitate de 4-4,5kg de sămânţă. Pentrui semănat se pot utilize schemele de semănat de la cultura demorcov doar că distanțele dintre plante pe rând trebuie să fie de 5-6 cm, astfel că densitatea culturii va fi de 450-500 mii plante/ha. După r ăsărire lucr ările de îngrijiretrebuie să urmărească menținerea culturii f ăr ă buruieni cu ajutorul prașilelor mecaniceși manuale, iar pe suprafeţe mari utilizarea erbicidelor (Gesagard 50 WP sau Stomp330 EC), fertilizări faziale (1-2) cu îngr ășăminte ușor solubile (de tip Universol) sau cuîngr ășăminte foliare.

În culturile de pătrunjel pot apărea o serie de agenţi patogeni: Erysiphe umbelliferarum (f ăinarea) şi Septoria petroselini (septorioza) care se combat cuBenlate 0,05 %, Dithane 0,2 %, Afugan 0,1 % ş.a.

Recoltarea r ădăcinilor de pătrunjel se poate face când acestea au diametrul de1,5 cm la colet, pentru consum imediat. Pentru păstrarea în timpul iernii, recoltarea seva face după ce au căzut una - două brume. Pentru a putea valorifica și frunzele acestease cosesc înainte de recoltare și se livrează sub formă de mănunchi. Înainte dedepozitare se sortează materialul, îndepărtând r ădăcinile lovite sau atacate de boli şidăunători şi pe cele care nu corespund claselor de calitate.

Producţia obţinută este de 15-20 t/ha.

Test de autoevaluare numărul 1.2a) Cum se consumă r ădăcinile de pătrunjel?

b)

Care sunt lucr ările de îngrijire la pătrunjelul de r ădăcină?



16

1.3. Păstârnacul

Denumirea stiin ţ ifică: Pastinaca sativa L. conv. hortensis Ehrh

Familia botanică: Fam. Apiaceae (Umbelliferae)

Denumiri str ăine: engleză – parsnip; franceză – panais

Centrul de origine: Păstărnacul provine din bazinul Mării Mediterane unde segăseşte în formă sălbatică.


În țara noastr ă se cultivă în aceleaşi zone ca şi morcovul, însă deoarece seconsumă în cantitate mai mică şi suprafeţele cultivate sunt mult mai reduse.

Ciclul de via ţă: Păstârnacul este o plantă bienală care formează în primul anr ădăcina pivotantă și rozeta de frunze, iar în anul al doilea tulpina florifer ă, florile şifructele.

Durata de păstrare r ădăcinile de păstârnac recoltate în toamnă pot fi în depozite5 luni ceea ce permite consumul proaspăt și în timpul iernii.


Fiind o specie rezistentă la condițiile climatice din țara noastr ă poate fi cultivată destul de ușor iar tehnologia de cultura poate fi mecanizată integral. Datorită și

producțiilor bune care se pot obține și duratei de păstrare pe timpul iernii mare, cultura poate fi rentabilă.


De la păstârnac se folosesc r ădăcinile care au un gust plăcut și o aromă specificele fiind utilizate pentru prepararea unor mâncăruri şi a unor conserve. Capacitatea

bună de păstrare în depozite permite consumul acestuia în stare proaspătă o perioadă lungă de timp. Este recomandat consumul r ădăcinilor de păstârnac deoarece acestea

conţin cantităţi mari de glucide, proteine şi săruri minerale precum şi vitamine. Uleiulvolatil extras din r ădăcinile de păstârnac este bogat în furano-cumarine (pasticina),ceea ce îi confer ă un gust şi un miros specific (Burzo I. şi colab., 2005).


R ădăcina la păstârnac are formă alungită, conică, sferică de culoare alb -gălbuie cu numeroase lenticele. Pulpa este de culoare alb-gălbuie, aromată, suculentă,cu gust plăcut.

Frunzele din rozetă sunt lung peţiolate, penat sectate, cu lobii mari, lucioase pe

partea superioar ă şi cu pubescenţă pronunţată pe partea inferioar ă care fac ca frunzelede păstârnac să nu poată fi utilizate nici macar în hrana animalelor.



17

Tulpinile florifere ajung la înălţimea de 1,5 – 2 m, prezintă pe ea frunze sesile șieste destul de puțin ramificată.

Florile formează umbele mari, compuse, sunt galbene, pe tipul 5. Este o plantă cu polenizare alogamă. Se poate încrucișa doar cu păstârnacul sălbatic. Fructele suntdicariopse oval-turtite au o culoare cafenie și prezintă aripioare. Facultatea germinativă a seminţelor este de 50-70% şi se păstrează 1-2 ani în condiții optime. Seminţele suntmici 250 de seminţe la un gram (Ugas R. şi colab., 2000).


Păstârnacul este o specie cu cerințe reduse față de temperatură chiarrezistentă la ger, plantele mature pot rămâne peste iarnă afară în teren.Temperatura minimă de germinaţie a seminţelor este de 1-2° C iar cea optimă de

vegetaţie este de 18-20° C. Cerinţele faţă de umiditate sunt moderate, sistemulradicular profund confer ă chiar o rezistență la secetă. Condiţii optime pentru creştere şidezvoltare se înregistrează la o umiditate de 75% din capacitatea de câmp.

Se cultivă pe soluri mijlocii, lutoase, cu reacţie neutr ă, gunoiul de grajd fiindrecomandat a se aplica la cultura anterioar ă.

Cultivaruri :Alb lung – cu greutatea r ădăcinii de 180-200g; Semilung – 150-180g, Rotund –

120-150g - recomandat pentru culturi irigate pe soluri mai puţin profunde, SuttonsStudent – r ădăcini conice, semilungi (150-180g). Perioada de vegetaţie a sortimentului

actual este de 145-170 zile.

Tehnologia culturii Înființarea culturii se face numai prin semănat direct în câmp. Bune

premergătoare pentru cultura păstărnacului sunt: tomatele, ardeiul, vinetele, castraveţii,leguminoasele, fiind foarte important respectarea asolamentului și revenirea pe aceiașisolă după 3-4 ani.

Pentru cultura păstârnacului terenul se pregăteşte ca şi pentru cultura demorcov.

Se seamănă primăvara foarte devreme, folosind norma de sămânţă de 6-8 kg/ha,la adâncimea de 1-2 cm, două rânduri pe brazdă la 35 cm între ele, pe rând se vaasigura o distanţă dintre plante de 10-12 cm. După semănat se recomandă o tăvălugirea terenului pentru a realiza un bun contact al seminței cu solul.

Pentru a obţine o producţie sigur ă se recomandă irigarea culturii (3-4 irigări cunorme de 300-400 m3apă/ha) mai ales în perioada îngroşării r ădăcinii, 2-3 fertilizărifaziale deoarece perioada de vegetație a cultivarurilor este lungă. Combaterea agenţilor

patogeni se face la semnalarea atacurilor de Plasmopora pastinacae (mana) şi

Cercospora apii (pătarea frunzelor) utilizând produse cuprice (Cocide 0,2% sauFunguran 0,3%) (Gheorghieş C. şi colab., 2002



18

Recoltarea se execută toamna, înainte de venirea îngheţului. R ădăcinile sedizlocă la adâncime mai mare deoarece sunt lungi. Se va evita contactul cu frunzele de

păstârnac deoarece acestea pot provoca alergii. După dizlocare r ădăcinile se smulg cumâna, se cur ăţă de pământ, se fasonează şi se sortează îndepărtând toate cele r ănite saucu atacuri de boli și dăunători.

Producţia obţinută este de 30-40 t/ha.

1.4. Ţelina pentru rădăcină

Foto 1.3. Răd ăcini de ț elină

Denumirea stiin ţ ifică: Apium graveolens L. var. rapaceum Mill. Gaud .Familia botanică: Fam. Apiaceae (Umbelliferae)

Denumiri str ăine: engleză - celeri; franceză - celeri rave;

Centrul de origine: Ţelina este originar ă din bazinul Mării Mediterane, undecreşte şi acum în stare sălbatică.


Este o plantă cu origini foarte vechi fiind cunoscută de greci şi romani şicultivată ca plantă decorativă (în antichitate) apoi ca plantă medicinală (evul mediu)(Indrea D.1979).

Se cultivă pe suprafeţe mari în Franţa, Olanda, Germania. La noi în ţar ă secultivă în aceleaşi regiuni ca şi morcovul dar pe suprafeţe mult mai mici.

Ciclul de via ţă: Ţelina este o plantă bienală care formează în primul an r ădăcina pivotantă și rozeta de frunze, iar în anul al doilea tulpina florifer ă, florile şi fructele.

Durata de păstrare r ădăcinile de țelină au capacitate bună de păstrare îndepozite.


a) Care sunt cerințele față de factorii ecologici ai păstârnacului?

b) Când și cum se recoltează păstârnacul?



19


Deoarece cultura la noi în țar ă se înființează prin plantare de r ăsad cultura estemai dificil de realizat. Totuși în ultimii ani se înregistrează o tendință în creșterea

suprafețelor ocupate cu această cultur ă. Importan ţ a culturii

R ădăcinile de ţelină se folosesc la prepararea unor salate, la diferite mâncăruri,se murează sau se poate păstra peste iarnă.

Conţine cantităţi însemnate de glucide solubile, proteine şi săruri minerale,vitamine, acid poliuronic 1,13 %, acid cafeic 10,5 mg/ 100 g, acid ferulic 3,5 mg/ 100g şi cumarine, cele de sfeclă roşie mai conţin acizi fenolici: acidul ferulic (4,5 mg/ 100g), acidul cafeic (0,5 mg/ 100 g), acidul p-cumaric (0,5 mg/ 100 g). (Burzo I. şi colab,

2005).R ădăcinile pot fi folosite şi în scop medicinal deoarece consumul de ţelină poate

combate anemiile şi stimulează activitatea sistemului nervos şi circulator.


Partea comestibilă la țelină este formată din r ădăcina pivotantă, axa hipocotilă și o parte din axa epicotilă care se tuberizează. Forma păr ții comestibile este conicalungită sau globuloasă, pe partea inferioar ă formându-se numeroase r ădăcinisecundare. Culoarea r ădăcinii la exterior este alb-cenuşie sau alb gălbuie. Pulpa are

culoare albă, alb cenuşie, cu gust şi aromă specifică.Tuberizarea începe din momentul în care plantele au 3-4 frunze şi durează 180-

200 de zile funcţie de cultivar.Frunzele sunt lung peţiolate, penat-sectate, glabre, lucioase, de culoare verde

închis cu aromă caracteristică speciei.Tulpinile florale se formează în anul II sunt ramificate şi prezintă o înălţime de

0,8-1,2 m. Inflorescenţele sunt umbele compuse cu flori mici albe sau gălbui pe tipul 5, polenizarea este alogamă, entomofilă. Fructul este o diachenă de dimensiuni foartemici, cenuşie, globuloasă. Într-un gram se găsesc 2600 semințe (Catalog BakkerBrothers, 2012). Facultatea germinativă a seminţelor ca la toate umbeliferele este mairedusă 65-70% şi se păstrează 3-4 ani.


Temperatura minimă pentru încolţirea seminţelor este 2-3°C, temperaturaoptimă de creştere şi dezvoltare este de 16-21°C, chiar dacă plantele tinere în faza der ăsad suportă temperaturi de –3 – 5° C r ădăcinile tuberizate nu rezistă la temperaturisub 0oC, ceea ce impune recoltarea r ădăcinilor înainte de îngheţ.

Ţelina este o plantă de zi lungă, având însă pretenţii reduse faţă de intensitatealuminii.



20

Pretenţiile faţă de umiditate sunt mari în toate fazele de vegetaţie de la r ăsărire,la plantare, la formarea rozetei şi la tuberizare, culturile de țelină necesitând cantitățimari de apă deoarece în lipsa apei producţia scade, r ădăcina se ramifică mult şi sedepreciază calitativ prezentând goluri în interior.

Ţelina se cultivă pe soluri cu textur ă mijlocie, profunde, fertile cu pH 6,5 – 6,8reacționând foarte favorabil la fertilizarea cu gunoi de grajd în anul culturii (Indrea D.şi colab., 1979)

Cultivaruri:

Luna şi Ilona – timpurii (130-135 zile perioadă de vegetaţie); Briliant,Alabaster, Dacia - soiuri semitimpurii (140-160 zile); Diamant, Bistriţa, Hegyköi şiMaria - soiuri semitârzii (165-170 zile) .

Tehnologia culturii

Înfiinţarea culturii de ţelină în ţara noastr ă, la momentul actual, se face numai prin r ăsad, deoarece lipsa unor semănători de precizie și terenurile îmburuienateîmpiedică efectuarea semănatului mecanizat a unor seminţe foarte mici.

Bune premergătoare pentru țelină sunt leguminoasele şi solano – fructoasele. Înasolament ţelina se cultivă pe sola îngr ăşată cu gunoi de grajd, întrucât rezultateleobținute la fertilizarea cu gunoi de grajd sunt foarte bune.

Pregătirea terenului începe din toamnă cu desfiinţarea culturii anterioare,

cartarea agrochimică a terenului și apoi fertilizarea. Orientativ pe un sol mediuaprovizionat fertilizarea poate să fie efectuată cu 30-40 t/ha gunoi de grajd, 400 kg/hasuperfosfat, 150-200 kg/ha sare potasică. Înainte de venirea înghețului se efectuează şiar ătura la 28-30 cm adâncime. Primăvara se fertilizează cu 150-200 kg azotat deamoniu, se erbicidează pe suprafeţe mari cu Treflan 24 EC sau Dual 500 3-4 l/haambele erbicide fiind volatile se încorporează imediat în sol, se mărunţeşte terenul cugrapa cu discuri sau cu combinatorul.

Producerea r ă sadurilor . Semințele de țelină sunt foarte mici și spre deosebirede seminţele altor specii, cele de ţelină încep procesul de creştere nu prin alungirearadiculei, ci a embrionului apoi la sfâr şitul procesului de germinare are loc creşterearadiculei la exteriorul seminţei. Alungirea axei hipocotile determină împingereacotiledoanelor la suprafaţa solului, caracteristică pentru creşterea epigee. Nutriţia

plantulelor în această perioadă este heterotrof ă, dar după câteva zile de la r ăsăritul plantulelor se face trecerea la autotrofie (Burzo I. şi colab., 2005).

Aceste lucruri colaborate cu lipsa semănătorilor de precizie și gradul destul deridicat de îmburuienare al terenului obligă practic cultivatorii de țelină din țara noastrala producerea de r ăsaduri.

Pentru obținerea lor se seamănă la sfâr şitul lunii februarie în r ăsadniţe calde sausemicalde sau în luna martie în r ăsadniţe reci, 2–3g seminţe/m2. Pentru producerea



21

r ăsadului necesar unui hectar de cultur ă sunt necesare 200 g seminţe şi 80 - 100 m2 suprafaţă pentru semănat. Dacă se produc r ăsaduri pentru suprafețe mici acestea se potrepica, dar pentru suprafeţe mari r ăsadurile nu se repică.

Plantarea în câmp pentru culturile destinate consumului de var ă se face lasfâr şitul lunii aprilie, iar pentru culturile de toamnă la sfâr şitul lunii mai. Un r ăsad bunde plantat trebuie să aibă 45-55 zile iar înainte de plantare r ăsadul se sortează, sefasonează şi se mocirlesc r ădăcinile. Plantarea se face introducând r ăsadul în sol până la nivelul coletului nu mai adânc deoarece este împiedicată tuberizarea.

Se plantează pe brazde înălţate cu lăţimea la coronament de 94 cm, câte 3rânduri pe brazdă (la 32 cm) şi la 15-20 cm pe rând (figura 3)

Figura 3 Schema de plantare la ţelină pe teren modelat(Indrea D şi colab, 1979).

Pe teren nemodelat se poate planta în rânduri echidistante la 40-50 cm întrerânduri şi 25-30 cm pe rând. Pentru asigurarea prinderii se va face o udare, fie prinaspersiune fie pe brazde odată cu plantarea sau imediat după, plantarea se poateefectua manual pe suprafete mici sau mecanizat pe suprafețe mari.

Lucr ări de îngrijire. În gr ădinile mici se realizează completarea golurilor la 5-6zile de la plantare, folosind material din rezerva de r ăsad reţinută în acest scop.

Irigarea culturii se face o dată pe să ptămână atunci când lipsesc precipitațiile, laînceput cu norme de udare moderate 200 - 250 m3/ha şi apoi cu norme mai mari 300-350 m3 apă/ha. Pe parcursul perioadei de vegetație se aplică 10-12 udări pentru a semenţine în sol o umiditate de 60-70 % din capacitatea de câmp pentru apă a solului.

Pentru a obține r ădăcini de calitate bună sunt necesare și 1-2 fertilizări faziale în perioada formării păr ţii comestibile, cu îngr ăşăminte chimice ușor solubile.

Culturile de țelină pot fi distruse de o serie de agenţii patogeni: Plasmopara apii (mana); Sclerotinia sclerotiorum (putregaiul alb al r ădăcinii) Septoria apii (septorioza), Phoma apiicola (râia ţelinei) (Hatman M. şi colab.). Dacă se depășește

pragul economic de dăunare se vor executa tratamente cu produse precum: Benlate,Topsin, Bavistin 0,05-1%.

Dăunătorii Phyophylla heraclei (musca ţelinei) se combat prin tratamente cu:Confidor 20 SL 0,075%, Spinosad 24 SC 0,05%.

Recoltarea pentru consum imediat se face în august-septembrie iar pentru păstrarea peste iarnă în octombrie-noiembrie. Recoltarea se face numai pe vreme

uscată, cu dislocatorul de r ădăcinoase pe suprafețe mari sau manual pe suprafețe mici.Pentru consum în stare proaspătă ţelina se valorifică cu frunze, iar pentru păstrarea se



22

fasonează, se sortează și apoi se depozitează doar exemplarele bune f ăr ă lovituri sauatacuri de boli și dăunători

Producţia de r ădăcini de ţelină este 20-25 t/ha în cazul în care se aplică otehnologie de cultur ă adecvată.

1.5. Sfecla roşie Denumirea stiin ţ ifică: Beta vulgaris L. conditiva Alef.

Familia botanică: Fam. Chenopodiaceae Denumiri str ăine: engleză - beetroot; franceză - betterave potagère Centrul de origine: Sfecla roşie se întâlneşte în flora spontană din zona Mării

Mediterane, a Mării Negre şi a Mării Caspice. Aria actual ă de r ăspândire

Prezenţa sfeclei de la care se consumau frunzele a fost semnalată încă de asiro- babilonieni cu 2000 ani I.C., iar cea pentru r ădăcină cu 600 - 700 ani I.C. (Maier I.,1963).

În prezent sfecla roşie se cultivă pe toate continentele. Cele mai maricultivatoare de sfeclă roşie sunt: Anglia, Franţa, Italia, Germania. În ţara noastr ă secultivă pe suprafeţe relativ mici, în aceleaşi regiuni ca şi morcovul.

Ciclul de via ţă: Sfecla roșie este o plantă bienală.Durata de păstrare au capacitate bună de păstrare în depozite, dar este și o

excelentă materie primă pentru industria de conserve.

Rentabilitatea culturii Cultura de sfeclă roșie poate fi rentabilă mai ales dacă se utilizează hibrizi iar cultura se mecanizează integral.


Pentru a putea consuma r ădăcinile de sfecla roşie acestea se prepar ă prinfierbere sau coacere și se utilizează la prepararea unor salate. Pot fi folosite și la

prepararea unor mancaruri dar sfecla roșie se murează reprezentănd o materi primă importantă pentru industria de conserve. Valoarea alimentar ă este dată de conţinutul

ridicat glucide, proteine, vitamine şi săruri minerale de Ca, Fe, P, Mg, Na.


a) Care este metoda de înființare a culturii de țelină în țara noastr ă?

b) Care sunt cerințele față de sol la țelină?

c) Ce producție de țelină se obține în cayul unei tehnologii adecvate?



23

În partea comestibilă sunt prezente cantităţi mari de acid citric (195 mg/ 100 g),oxalic (53,4 mg/ 100 g) şi acid malic (37 mg/100 g).

Culoarea roşie este dată de pigmentul betaină, cu valoare în industria alimentar ă şi a coloranţilor.

La fel ca toate r ădăcinoasele se foloseşte în scopuri medicinale având un roldeosebit în reglarea tensiunii arteriale, stimularea funcţiilor fiziologice aleorganismului, precum şi în refacerea globulelor roşii (Valnet J., 1987).


Partea comestibilă provine din îngroşarea epicotilului, hipocotilului şi a păr ţiisuperioare a r ădăcinii principale. Forma păr ții comestibile poate fi rotundă, rotundturtită sau cilindrică. Culoarea r ădăcinii este roşu închis, roşu – violaceu funcţie de

cultivarul utilizat. Întrucât la această specie cambiul îşi încetează activitatea timpuriu,îngroşarea r ădăcinii se datorează gener ării spre exterior a unui cambiu nou, careformează fascicule liberolemnoase, separate de ţesut parenchimatic. Acest proces serepetă de mai multe ori, formând mai multe inele alcătuite din fasciculeliberolemnoase. Cu cât culoarea r ădăcinilor este mai intensă iar sistemul libero lemnosmai mic cu atat calitatea r ădăcinilor este mai bună.

R ădăcinile secundare se formează pe r ădăcina principală, sunt numeroase șiajung până la adâncimea de 0,8 – 1 m aprovizionând planta cu apă din straturile maiadânci ale solului.

În primul an de cultur ă frunzele din rozetă sunt mari, lung peţiolate de culoareverde închis cu nervuri roşietice, limbul întreg ondulat sau gofrat (Indrea D. şi colab.,1983).

Tulpinile florifere care apar în anul al doilea şi au înălţimea de 1,0 - 1,2 m, fiindstriate, glabre, ramificate, erecte. Frunzele de pe tulpinile florifere sunt mici lanceolate.

Inflorescenţele sunt de tip cimă cu flori albe verzui, hermafrodite pe tipul 5,grupate în glomerule. Polenizarea este alogamă, entomofilă, ceea ce necesită distanţemari de izolare la producerea de seminţe pentru a se evita încrucişarea, în special cusfecla furajer ă, care duce la deprecierea calitativă a r ădăcinilor.

Fructul este o poliachenă (glomerul) care conţine până la 4-5 seminţe, dinfiecare sămânță putând r ăsări o plăntuță ceea ce înseamnă că lucrarea de r ărit seimpune obligatoriu dacă se utilizează acest gen de semințe. La această dată există însă hibrizi monogermi care vor da naștere unei singure plăntuțe dintr-o sămânță iar înacest mod se poate elimina r ăritul.

Într-un gram se găsesc aproximativ 50-60 de glomerule cu facultateagerminativă 90-95 %, care se păstrează 4-5 ani.


Sfecla roşie este mai pretenţioasă la căldur ă faţă de celelalte r ădăcinoase.Temperatura minimă de germinare a semințelor este de 6-7oC iar optima de creştere şi



24

dezvoltare este de 18-25oC. Plantele tinere rezistă la -3oC, iar plantele mature la -8oC.Plantele expuse la temperaturi de 5-10oC se vernalizează şi emit tulpini florifere chiardin primul an de cultur ă (Bălaşa M., 1973).

Sfecla este o plantă de zi lungă cu pretenții moderate față de intensitatea luminiidar la care micşorarea duratei de iluminare sub 10 ore are influenţă negativă asupradezvoltării r ădăcinii.

Pretenţiile faţă de umiditatea solului sunt moderate (65 % din capacitatea decâmp pentru apă), la r ăsărire şi la tuberizare pretenţiile faţă de umiditate sunt mari.

Sfecla roşie prefer ă soluri cu pH 5,8-7,5, cu textur ă mijlocie şi bogate în humus,sunt contraindicate solurile tasate şi cele pe care apa băltește avînd drenajul redus.

Cultivaruri:

- timpurii 70-90 zile – Boltardy, D’Egypte, Bordo, Regat, Reta, Rubin, Belushi RZ F 1,Akela RZ- semitimpuriu 90-100 – De Arad, Pablo F1, Action F1 , Zeppo RZ F1,- semitârzii şi târzii 105-130 zile - Boro F1, Rocket

Tehnologia culturii

Se cultivă prin semănat direct în câmp, fie în ogor propriu fie în cultur ă succesivă.

Plante premergătoare pentru cultura în ogor propriu sunt solano-fructoasele,cucurbitaceele sau leguminoasele iar pentru cultura succesivă mazărea, ceapa verdesau salata.

Pe solurile îmburuienate se poate erbicidea cu Ro-neet 3-5 l/ha + 400 l apă aplicat cu 5-6 zile înainte de semănat.

Semănatul pentru cultura în ogor propriu se face în martie–aprilie, iar pentrucultura succesivă în mai-iulie.

Adâncimea de semănat este 2-4 cm, folosind o normă de însămânţare este 12 -15 kg/ha, în rânduri echidistante la 35-40 cm sau în benzi cu câte patru rânduri la 30

cm între rânduri şi 50 cm între benzi realizând densități de 145-160 mii plante/ha. Lucr ări de îngrijire. Se face r ăritul culturii în situaţiile în care s-a folosit

sămânţă plurigermă lăsând 15 cm între plante pe rând.În timpul perioadei de vegetaţie se fac una sau două fertilizări faziale. La

soiurile cu perioadă scurtă de vegetaţie la care dimensiunile r ădăcinilor sunt mai micise recomandă o singur ă fertilizare fazială, folosind 100 kg/ha azotat de amoniu, iar lasoiurile tardive se recomandă 2 fertilizări faziale.

Se aplică udări în perioadele secetoase.



25

Dacă nu s-a respectat asolamentul culturile pot fi atacate Cercospora beticola (pătarea frunzelor) şi Peronospora schachtii (mana sfeclei) care pot produce pagubeînsemnate fiind necesar tratamentul cu Turdacupral 0,5% sau Dithane 0,2%.

Dintre dăunători: Aphis fabae (păduchele sfeclei) Chaetonema tibialis (puricelesfeclei) sunt cei mai periculoşi. Tratamentele se fac la semnalarea atacului cand sedepășește pragul economic de dăunare cu Ecatox 0,06 %, sau Lindatox 20-30 kg/ha.

Recoltarea la cultura în ogor propriu se poate începe în luna iulie iar la culturasuccesivă la sfâr şitul lunii octombrie (înainte de îngheţ). Lucrarea se execută doar pevreme uscată cu dizlocatorul sau cu mașini speciale de recoltat. Înainte de introducereaîn depozit r ădăcinile se fasonează și se sortează.

Producţia medie obţinută este 25 - 30 t/ha.

1.6. Ridichile

Foto 1.4. Ridichi de lună

Denumirea stiin ţ ifică: Ridichea de lună - Raphanus sativus L. conv. radicula Pers.

Ridichea de vară şi ridichea de iarnă - Raphanus sativus L. conv. niger Mil lFamilia botanică: Fam. Brassicaceae (Cruciferae)

Denumiri str ăine: ridichea de lună: engleză - small radish; franceză - radis;ridichea de var ă: engleză – summerradish, franceză – radis d'été

ridichea de iarnă: engleză – winterradish, franceză radis d’hiver;


a)Din ce familie botanică face parte sfecla roșie?

b)Ce forme pot avea r ădăcinile de sfeclă roșie?

c)Care este lucrarea de îngrijire obligatorie daca la semănat se utilizează semințe

poligerme?



26

Centrul de origine: Ridichile sunt originare din bazinul Mării Mediterane şiOceanului Alantic după unii autori, unde se găsesc plante sălbatice de ridichi. Alţiautori consider ă ca zonă de origine Asia (Mongolia, China) unde se cultivau cu circa4000 de ani I.C (Maier I., 1963)


Cultura ridichilor este cunoscută încă din antichitate, iar în prezent se cultivă petoate continentele, cele mai mari suprafețe fiind însă în țările asiatice (China, Japonia,Corea).

În Europa se cultivă în principal în: Franţa, Olanda, Spania, Italia.La noi în țar ă se cultivă ridichea de lună și ridichea de iarnă și destul de putin

ridichea de var ă Ciclul de via ţă: Ridichea de lună este o specie anuală iar ridichile de vara și

ridichile de iarnă sunt specii bienale.Durata de păstrare: Ridichile de lună au capacitate redusă de păstrare eletrebuie să fie valorificate și consumate la scurt timp după recoltare, ridichile de var ă șiridichile de iarnă au capacitate bună de păstrare în depozit.


Deoarece au perioadă de vegetație scurtă ridichile de lună pot fi cultivate cusuces atat în spațiile protejate cât și în camp, iar ridichile de var ă și cele de iarnă

pot fi cultivate în camp prin semănat direct.

Perioada scurtă de vegetație și prețul bun de valorificare fac ca ridichile de lună să fie destul de mult cultivate.


Ridichile de lună se consumă numai în stare proaspătă fiind un produs foarteapreciat de consumatori mai ales primăvara devreme.

În Extremul Orient se consumă ridichile murate și există chiar câteva mâncăruricare au în compoziţia lor ridichi. Această legumă este foarte mult apreciată în artaculinar ă, însoțind aproape întotdeauna mâncărurile cu orez.

Au gust specific, picant, înţepător (datorită prezenţei sulfurii de alil-de la 7 mgla ridichea de lună la 14 mg la ridichea de var ă la 100 g substanţă proaspătă). Ridichileconţin următoarele vitamine: C, B1 şi B2, acidul citric (200 mg/ 100 g), săruri minerale.

Ridichile pot fi considerate legume medicament având proprietățiantiscorbutice, colecistochinetice, antigripale, antialergice, antireumatismale.


Partea comestibilă la ridichile de lună provine din îngroşare hipocotilului, iar laridichile de var ă şi de iarnă din epicotil, hipocotil şi r ădăcina propriuzisă.



27

R ădăcinile tuberizate la ridichile de lună sunt rotunde sau alungite de culoareroşie, albă, sau bicolore. Forma păr ţii comestibile la ridichea de var ă şi de iarnă poatefi rotundă, cilindrică-alungită, conică-alungită, cu epiderma de culoare albă la ridicheade var ă şi neagr ă la cea de iarnă.

R ădăcinile secundare care se formează pătrund în sol până la adâncimea de 30-40 cm la ridichea de lună şi la adâncimi mai mari de 0,5-0,8 m la ridichile de var ă şi deiarnă.

Frunzele cresc în rozetă sunt de culoare verde, lirat-penat-sectate, dinţate, pubescente.

Tulpina florifer ă la ridichea de lună apare la 50-70 de zile de la r ăsărire şi înanul al II-lea la ridichea de var ă şi de iarnă. Tulpinile florifere sunt dreapte, ramificate,înalte de 60-100cm, cilindrice și prezintă și ele perişori aspri. Frunzele de pe tulpina

florifer ă sunt scurt peţiolate şi lanceolate.Inflorescenţa este un racem lax cu flori albe sau violacee pe tipul 4. Polenizareaeste alogamă, entomofilă, iar din această cauză la producerea de seminţe sunt necesarespaţii de izolare (Bălaşa M., 1973).

Fructul de formă cilindrică, este o silicvă indehiscentă, de 3-6 mm lungime careconţine 6-7 seminţe globuloase de culoare cafenie-violacee. Într-un gram intra 90-100seminţe aproximativ.


Ridichile sunt specii puțin pretențioase la temperatur ă. Minima de germinare a

semințelor este de 2-3o C. Temperatura optimă de vegetaţie este de 15-18oC. Dacă sunt bine călite plantele rezistă la temperaturi negative de -3 - 6oC pentru o perioadă detimp. Temperaturile scăzute din primele faze de vegetaţie pot determina însă apariţiatulpinilor florifere încă din primul an de cultur ă la ridichile de var ă. La ridichile delună temperaturile ridicate asociate cu seceta determină deprecierea r ădăcinilor prin

prezenţa unui ţesut spongios şi apariţia gustului iute determinat de acumularea unoruleiuri eterice.

Ridichea de lună este o plantă tipică de zi lungă dar pentru a obține r ădăcinituberizate bune de consum trebuie cultivată doar primăvara sau toamna când ziua estescurtă ele realizând în aceste condiții un aparat foliar bogat și o r ădăcină tuberizată de

bună calitate. În condiții de zi lungă ridichea de lună se depreciază și emite foarte ușortulpina florifer ă.

Ridichile au pretenţii mari faţă de umiditate, nivelul optim fiind la 70-80 % dincapacitatea de câmp a solului pentru apă. Seceta, determină deprecieri ale păr ţiicomestibile prin lignificare şi intensificarea gustului iute.

Ridichile se cultivă pe soluri mijlocii, afânate, bogate în humus şi substanţenutritive, cu capacitate bună de reţinere a apei, cu pH 5,5 – 6,8. (Apahidean Al.S. şi

colab., 2004).



28

Cultivaruri:Ridichi de lună, cu perioada de vegetaţie de 28-45 zile:Helro RZ, Mondial RZ,

Rudolf, Cherry Belle, Rondar F1, Rotunde timpurii, Rodos; Saxa 2, Redo, Rose, Roşiicu vârful alb; Roşioar ă, Scharo, Beret, Icicle

Ridichi de vară – cu perioada de vegetaţie de 80-110 zile: Bere de Munchen,Dumbr ăveni, Roşie de Iernut, Bianca, Ţepuşă de Bacău

Ridichi de iarnă – :Mino Early cu perioada de vegetație de 50 zile, Jaba 55 zile,Rex și Negre rotunde cu perioada de vegetaţie de 100-120 zile

Tehnologia culturii

Ridichile de lună se cultivă în câmp şi în spaţii protejate. Deoarece au perioadă

de vegetaţie scurtă se cultivă în cadrul culturilor succesive înainte de înfiinţareaculturii de bază.Pregătirea terenului se realizează pentru cultura de bază iar înainte de semănatul

ridichilor se face o mărunţire a terenului.Semănatul se face eşalonat, primăvara devreme, imediat ce se poate intra pe

teren, de la sfâr şitul lunii februarie, ultima perioadă de semănat trebuie să fie 5-10aprilie. Se pot semăna 3-4 epoci la interval de 10-12 zile între ele, pentru a avea şi orecoltare eşalonată (Indrea D. şi colab., 1983).

Semănatul se face în benzi de 6 rânduri la 15 cm între rânduri, iar între benzi

distanţa este de 40 cm. Adâncimea de semănat 1,5-2cm. Pentru un hectar de cultur ă sefolosesc 12-15 kg de sămânţă.

Lucr ările de îngrijire constau în menţinerea culturii curată de buruieni prin plivit pe suprafeţe mici, 1-2 praşile şi udarea culturii în perioadele secetoase cu normede 200 m3/ha.

Recoltarea se face după 25-30 zile, pe alese, în momentul în care r ădăcinile auajuns la mărimea caracteristică cultivarului. Pentru o epocă de semănare recoltareadurează 8-10 zile. După recoltare r ădăcinile se spală şi se comercializează cu tot cufrunze pentru a preveni deshidratarea. Funcţie de cultivarul utilizat producţiile sunt de8-10 t/ha.

După ridichile de lună, pot fi cultivate solano-fructoase, bostănoase, vărzoasede var ă şi de toamnă.

Pentru cultura de toamnă a ridichilor de lună semănatul se face la sfâr şitullunii august şi începutul lunii septembrie. În această perioadă deoarece precipitațiilesunt mai reduse se va iriga cultura și se va menține curată de buruieni. Recoltarea seface eşalonat, pe măsur ă ce r ădăcinile ajung la dimensiunea caracteristică cultivarului,

producțiile fiind aproiate de cele de la cultura de primăvar ă fiind destinate consumului

în stare proaspătă.



29

Cultura protejată şi forţată a ridichilor de lună se poate face în solarii, seresau în câmp prin protejare cu tunele scunde sau folii microporoase de tip Agryl.

În solarii culturile de ridichi de lună se pot realiza în intervalul ianuarie –aprilie, înainte de înființarea culturilor principale, în acest fel terenul se poate utilizamai intensiv. În sere se poate semăna în intervalul octombrie-martie, între cele două cicluri de bază.

Se seamănă manual, în rânduri la 8-10 cm, iar între plante pe rând 2-2,5 cm,aproximativ 350-400 plante/m2.

Lucr ările de îngrijire aplicate sunt: irigarea culturii, combaterea buruienilor șiafânarea solului. La culturile protejate o atenție deosebită se va acorda aerisirii, pentrua se evita expunerea plantelor la temperaturi de peste 18-20 oC care pot duce la aparițiaunor boli.

Se obţin producţii de 2-2,5 kg/m2

în sere şi 2,5-3 kg/m2

în solarii.După recoltare r ădăcinile se sortează şi se vând în legături.

Ridichile de vară se seamănă de la sfâr şitul lunii martie până la sfâr şitul luniiiunie sau jumătatea lunii iulie la o densitate de 210 -350 mii plante/ha, folosind 10-12kg sămânţă/ha (Voican V., şi colab, 2006). Adâncimea de semănat este de 1,5-2,5 cm.Lucr ările de îngrijire constau în menţinerea solului curat de buruieni prin plivit sauerbicidare pe suprafeţe mari, irigarea de 3-4 ori cu norme de 300-350 m3/ha la o udare

pentru menținerea unei umidități constante în sol mai ales în perioada de formare a

r ădăcinii tuberizate, combaterea bolilor şi dăunătorilor, mai ales în cazul perioadelorsecetoase când ridichile pot fi atacate de purecii de sol.

Recoltarea se face în funcţie de cerinţele pieţei, din iunie până în octombriecând r ădăcinile sunt turgescente, crocante și nu sunt lemnificate. Producţiile care seobţin sunt 15-20 t/ha.

Ridichea de iarnă se seamănă la sfâr şitul lunii iunie sau începutul lunii iulie,după verdeţuri timpurii, leguminoase pentru consum, cartofi timpurii, mazăre saufasole verde. Terenul se pregăteşte ca la cultura morcovului succesiv.

Se seamănă în rânduri la 40 cm, iar pe rând se r ăresc plantele la 15-20 cm. Norma de semănat este de 8 - 10 kg sămânţă/ha.

Se face combaterea buruienilor prin praşile (1-3) sau prin erbicidare, irigarea de4-5 ori, cu norme de 200-300 m3 apă/ha.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face în primul rând prin respectarearotaţiei culturii şi apoi prin tratamente specifice la avertizare. Ridichile pot fi atacate de

Aphanomices raphani (înnegrirea r ădăcinilor) şi Plasmodiophora brasicae herniaverzei) care se previn prin respectarea rotaţiei și revenirea pe aceiași solă după minimtrei ani de zile (Gheorghieş C. şi colab.2002).

Dăunătorii Phyllotreta sp. (puricii negri) şi Delia brassicae (musca verzei) secombat cu Onevos 31,5 CE 0,15%. Recoltarea ridichilor de iarnă se face după căderea



30

brumelor. După recoltare, se fasonează imediat prin îndepărtarea frunzelor, se sortează îndepărtând exemplarele bolnave sau lovite și se păstrează ca şi celelalte r ădăcinoase

pentru consum în sezonul rece.Producţiile sunt de 15-25 t/ha în funcție de cultivarul utilizat și de tehnologia de

cultur ă.

Rezumat Din grupa legumelor r ăd ăcinoase fac parte specii bienale ca: morcovul,

pătrunjelul, pă stârnacul, ț elina, ridichile de var ă și de iarnă , sfecla ro șie și specii anuale ridichile de lună.

Răd ăcinoasele valorifică efectul remanent al gunoiului de grajd, acesta se vaaplica la planta premerg ătoare. O excep ț ie de la aceast ă regul ă o prezint ă ț elina care

reac ț ionează favorabil la fertilizarea organică în anul culturii. La morcov în cazul încare se fac fertilizări exagerate cu îngr ăşăminte con ţ inând azot r ăd ăcinile acumulează cantit ăţ i mari de nitra ţ i care sunt d ăunători organismului uman.

Răd ăcinoasele au preten ț ii reduse fa ță de căldur ă și se dezvolt ă bine peterenuri u șoare, afânate, lucrate adânc.

Tehnologia de cultur ă a r ăd ăcinoaselor este destul de simpl ă , înfiin ț areaculturii se face prin semănat direct în câmp, cu excep ț ia ț eliniii la care semin ț eleextrem de mici fac dificil semănatul direct în câmp și este necesar ă producerea der ă saduri.

După recoltare se pot pă stra pentru perioade destul de mari putând ficonsumate proaspete pe timpul iernii fiind foarte bogate în zaharuri și vitamine.


a) Din ce familie botanică fac parte ridichile de iarnă?

b) Unde pot fi cultivate ridichile de lună?

c) Care este perioada optimă de cultur ă a ridichilor de lună?



31

Unitatea de învăţare nr. 2Cultura plantelor legumicole din grupa tehnologică a bulboaselor

Obiective:

2.1. Ceapa comună

Foto 2.1. Bulbi de ceapă recolta ț i

Denumirea stiin ţ ifică: Allium cepa L. Familia botanică: Fam. Alliaceae (Liliaceae)

Denumiri str ăine: engleză - onion; franceză - ognon, oignon;

Centrul de origine: Ceapa cultivată provine din Asia Mică unde creşte spontanîn țări ca: Iran, Afganistan, Turkestan, Caucaz. Aria actual ă de r ăspândire

Ceapa a fost cultivată cu câteva mii de ani înaintea erei noastre pe Valea Niluluide egipteni, greci, romani, iar în America a fost introdusă odată cu descoperireaacesteia de către Cristofor Columb.

În prezent se cultivă pe suprafeţe mari în Europa, Asia, America de Nord şi deSud.

În Europa cea mai mare suprafaţă cultivată cu ceapă în anul 2011 era în

Federaţia Rusă 95500 ha, Ucraina 66600 ha şi România 33108 ha. Producţia medie ceamai mare se înregistrează însă în Austria 62,0 t/ha, Germania 53,5 t/ha şi

◄cunoașterea speciilor care apar ţin grupei tehnologice a bulboaselor◄cunoașterea originii, importanței și a particularităților botanice si biologiceale speciilor◄cunoașterea exigențelor ecologice a speciilor și implicațiile lor întehnologia de cultur ă ◄cunoașterea principalelor verigi tehnologice specifice fiecarei specii



32

Spania53,3t/ha. În anul 2011 în România suprafeţele ocupate cu ceapă erau de 33108

ha şi producţiile realizate erau de 394305 t (tabelul 2.1).

Tabelul 2.1.Suprafeţele cultivate cu ceapa uscată, şi producţiile obţinute în anul 2011, în

principalele ţări din Europa

Ţara Suprafaţa (ha) Producţiatotală (t)


Albania 5908 103049 17,4

Anglia 8448 300900 35,6

Austria 3229 200497 62,0

Belarus 10332 169330 16,3

Belgia 1677 76377 45,5

Franţa 9012 420515 46,6

Germania 9442 505594 53,5

Grecia 7300 243000 33,2

Italia 13004 413793 31,8

Olanda 29842 1540900 51,6

Polonia 26629 676956 25,4

Romania 33108 394305 11,9

Federaţia Rusă 95500 2122740 22,2

Spania 24526 1307531 53,3

Suedia 1005 41623 41,4

Ucraina 66600 1174900 17,6 (După - FAOSTAT, 2011)

Ciclul de via ţă: În condiţiile din ţara noastr ă ceapa comună este bienală (cultura prin semănat direct şi prin r ăsad).

Dacă se înfiinţează cultura prin plantare de arpagic ceapa poate deveni specietrienală.

Importan ţ a culturii Partea comestibilă a cepei este reprezentată de bulbii săi,

care se folosesc pentru consum proaspăt, în salate şi mâncăruri, sau pentru conserve.Valoarea alimentar ă este dată de conținutul de glucide ce variază între 9,4 şi 10,5%,



33

preoteine, lipide precum şi vitamine: (vitamina C 25 mg%, vitamina B2 6 mg%,vitamina B1 0,05 mg%). Ceapa are o largă utilizare şi în industria farmaceutică avândrol de prevenire şi chiar curativ al multor boli: astenie, rahitism, arteroscleroză,reumatism, obezitate, diabet..

Aroma caracteristică pentru ceapă este determinată de prezenţa tiosulfinaţilor şia tiosulfonaţilor (Nurstein, 1970, citat de Burzo şi colab., 2005).

Durata de păstrare ca ceapă uscată aceasta poate fi păstrată pentru o perioadă lungă de timp, ordinea fiind ceapa de apă, ceapa din arpagic și cu cea mai marecapacitate de păstrare ceapa semănată direct în câmp.


Prin faptul că poate fi cultivată atât ca ceapă verde cât și ca ceapă uscată asigurând un consum eșalonat pe tot timpul anului, capacității bune de păstrare dar și

datorită tehnologiei de cultur ă care poate fi mecanizată cultura este rentabilă și poate firealizată cu succes.Particularităţi botanice şi biologiceR ădăcinile sunt fibroase şi pătrund în sol la adâncimi mici 20-25 cm, având o

capacitate redusă de absorbție a apei și a substanțelor minerale. Tulpina plantei estesub forma unui disc care are pe partea inferioar ă r ădăcinile iar la partea superioar ă peacest disc sunt prinse frunzele cărnoase, care se acoper ă una pe alta formând bulbul.Bulbul reprezintă de fapt partea comestibilă principală, are forme diferite fiind sferic,turtit sau oval. La exterior acest bulb este învelit în mai multe frunze (foiţe)

pergamentoase numite catafile de culoare albă, galbenă sau roşie violacee, funcţie decultivar. Frunzele din interiorul bulbului sunt cărnoase, suculente și dispuse concentric,

pot avea culoare albă sau roşie iar în ele sunt depozitate substanţele de rezervă.Greutatea bulbilor este variabilă, de la 60-80 g până la 150-200 g în medie.

Frunzele adevărate (aeriene) ale cepei sunt fistuloase, tubulare la parteasuperioar ă şi sub formă de teacă la cea inferioar ă, formând tulpina falsă. Frunzele au

pe suprafaţa lor un strat gros de pruină.Pe disc, în interiorul bulbului, se formează unul sau mai mulţi muguri, care vor

da naştere la tulpinile florale.Tulpinile florale în număr de 2-4 pe plantă sunt fistuloase se formează în anul al

doilea sau al treilea, au terminal inflorescenţe de formă globuloasă, acoperite la începutcu o membrană subţire de culoare albă-verzuie care mai târziu se rupe. O inflorescenţă este formată din 200 - 800 flori hermafrodite, de culoare alb – verzuie, formate din 3sepale, 3 carpele sudate fiecare conţinând 2 ovule, un pistil lung, 3 stamine interne şi 3stamine externe. Florile înfloresc de la margine spre centru. O floare înfloreşte în 3-4zile şi întreaga inflorescenţă înfloreşte în 10-25 zile (Maier I., 1963). Seminţele ajunsela maturitatea fiziologică se scutur ă uşor dacă se întârzie recoltarea.

Polenizarea este alogamă, entomofilă.



34

Fructul la ceapă este o capsulă trilocular ă (în fiecare lojă formându-se 1-2seminţe, de formă triedrică), deci în total maximum 6 seminţe.

Seminţele de ceapă sunt mici, triedrice, cu suprafaţa zbârcită, de culoare neagr ă,facultate germinativă de 70-80 % şi se păstrează 3 – 4 ani. Într-un gram se găsescaproximativ 250-260 seminţe (Catalog Bakker Brothers, 2012).

Germinarea seminţelor şi r ăsărirea la ceapă prezintă o particularitate importantă şi anume: vârful plantulei r ămâne un timp fixat în tegumentul seminal în sol şideasupra solului apare o arcuire a axului, dacă pământul este afânat acest arc sedestinde şi trage vârful plăntuţei din sol după câteva zile. Dacă solul are crustă vârful

plantulei nu reuşeşte să iasă afar ă cu tot cu tegument în schimb iese din pământr ădăcina.

După r ăsărire se disting 5 faze de creştere a plantelor de ceapă.

Figura 1 Fazele de creştere la ceapă I – r ăsărire; II formarea r ădăcinilorsecundare; III – începerea formării bulbului; IV – formarea bulbului;V – maturizarea

bulbului (după Bălaşa M., 1973)

Exigenţe ecologice

Ceapa este o specie puțin pretențioasă față de temperatură, fiindfoarte bine adaptată zonei temperate. Minima de germinare a seminţelor este de 3-4o C cu un optim de 18 şi 20 oC. Bine înr ădăcinată ceapa rezistă la temperaturi de -8o C.

Temperatura optimă pentru creştere şi maturarea bulbilor este de 25-30oC.Temperaturile cuprinse între 3-17o C determină diferenţierea tulpinilor florale.Pretenţiile cepei faţă de lumină sunt destul de mari. Frunzele cresc la 8 - 12 ore

de zi lumină, iar bulbii la 16-18 ore/zi, ceapa fiind o specie de zi lungă. Se va evita

cultivarea plantelor de ceapă la umbr ă deoarece nu se mai formează bulbi şi tulpiniflorifere.



35

Cerinţele faţă de apă sunt mari, cu precădere datorită sistemului radicularsuperficial. Umiditatea necesar ă este de 80-90 % (din capacitatea de câmp pentru apă asolului) în perioada creşterii frunzelor, 70-80 % în perioada formării bulbilor şi 60-70% la maturitatea bulbilor (Ciofu R. şi colab., 2004). Pentru a gr ă bi maturarea bulbilor,cu 3-4 să ptămâni înainte de recoltare nu se mai aplică udări.

Culturile de ceapă se irigă, de obicei, pe rigole sau prin picurarefiind interzisă irigarea prin aspersiune, deoarece umiditatea atmosferică marefavorizează apariţia manei.

Ceapa se cultivă pe terenuri uşoare, fertile, cu capacitate bună de reţinere a apei, bine drenate, cu expoziţie favorabilă şi cu grad scăzut de îmburuienare, cu pH 5,8-6,5.

Îngr ăşămintelor organice se aplică la planta premergătoare, întrucât ceapavalorifică efectul remanent al gunoiului de grajd. O cantitate mare de azot aplicată laculturile de ceapă are efecte nefavorabile deoarece poate provoca încolțirea bulbilor șiscade foarte mult capacitatea lor de păstrare în depozit. Pentru o reuşită a culturilor deceapă se recomandă aplicarea unor îngr ăşăminte cu microelemente: mangan, bor, zinc.

Cultivaruri:

Pentru ceapă semănată direct (ceaclama) se pretează soiurile: Diamant, Roşiede Arieş şi Roşie de Făgăraş, Wolsca. În sortimentul actual s-au introdus o serie dehibrizi F1 care realizează producţii foarte bune şi care se caracterizează printr-otimpurietate accentuată (100-125 zile): Daytona, Django, Romito, Spirit, Armstrong,Milena, Musica, Tamara, Cortland. Există chiar și unele cultivaruri la care culoareaeste roșie intensă: Red King F1, Red Creole, violet: Violet de Galmi sau albă – WhiteGrano

Dintre cultivarurile de ceapă de apă (prin r ăsad): Aurie de Buzău

Dintre cultivarurile de ceapă din arpagic: De Stuttgart, Androna, Enigma, Elena şi

hibrizii F1: Forum, Hercules, Stur BC 20.Există și cultivaruri speciale utilizate ca ceapă verde, de exemplu Long White

Ishikura la care tulpina falsă poate avea 50 cm lungime.

Tehnologia de cultură a cepeiCeapa comună se cultivă în câmp pentru obţinerea bulbilor destinaţi consumului

prin: semănat direct (ceaclama); prin arpagic; prin r ăsad (ceapa de apă).Tehnologia culturii cepei prin semănat direct în câmp (ceapa ceaclama)

Cultura se pretează pentru zonele cu climat umed sau cu posibilităţi de irigare,acolo unde există posibilitatea înfiinţării culturii mecanizat.Bune premergătoare pentru



36

cultura cepei sunt pr ăşitoarele, care păr ăsesc terenul devreme şi îl lasă curat de buruieni. Este o specie la care este foarte bine să se respecte asolamentul și rotațiaculturii iar ceapa să nu revină pe aceiași solă sau pe o solă pe care au fost cultivate alte

bulboase decât după 4-5 ani.

Nerespectarea asolamentului are drept consecință pe lângă aparițiaunor boli și a unor dăunători (în special nematozii) și crearea fenomenului deoboseală a solului prin consumul unor elemente nutritive specifice din straturilesuperficiale ale solului.

Pregătirea terenului constă în desfiinţarea culturii anterioare, o nivelare deîntreţinere, administrarea îngr ăşămintelor chimice şi ar ătura la 25-28 cm adâncime,executate în toamnă. Dacă înființarea culturii se face toamna se va trece imediat la

mărunțirea solului și pregătirea patului germinativ, orice întârziere duce la pierderearezervelor de apă din sol. Rezultate bune s-au obţinut prin înfiinţarea culturii înintervalul 1-10 septembrie (Popandron N., şi colab., 2005).

Daca se seamănă primăvara devreme se va avea în vedere pregătirea unui patgerminativ foarte bun prin mărunţire imediat ce se poate intra pe teren. Pe suprafeţemari se face erbicidarea pentru combaterea buruienilor aplicând erbicide în funcâie degrupele de buruieni care se semnalează pe teren. Ceapa se seamănă imediat cândumiditatea solului permite efectuarea acestei lucr ări, la sfâr şitul lunii februarie sauînceputul lunii martie. Dacă terenul este prea afânat, se recomandă tăvălugirea, înaintesau după semănat, cu un tăvălug inelar. Pentru a gr ă bi r ăsărirea seminţele de ceapă potfi tratate cu sare potasică 1-2% + borax 0,05% (Bălaşa M., 1973).

Pe terenurile modelate se seamănă 4 rânduri pe coronamentul de 94 cm, fieechidistant (25 cm) fie în două benzi cu distanţa de 20 cm între rândurile benzilor şi 44cm între benzi, folosind semănători clasice (SUP 21).

Cu semănători de precizie (Delta MAX) seminţele se distribuie la distanţa de 22mm cu abateri de +/- 2 mm (cc.45 de seminţe /metru liniar), realizând o densitate aculturii de aproximativ 1.000.000 de seminţe (Popandron N., şi colab.2005).

La semănatul cu SUP 21 norma de semănat este de 6 kg/ha, iar la semănatul de precizie se utilizează o cantitate de seminţe de 3,5-4 kg/ha.

Lucr ări de îngrijireCombaterea buruienilor prin praşile (mecanice şi manuale) sau plivit pe

suprafeţe mici şi prin erbicidări pre sau postemergente cu atenţie maximă mai ales în primele 2 luni de la înfiinţarea culturii (Stomp 330CE 6 l/ha; Dual 500 CE3-4 l/ha.

R ărit la 4-5 cm între plante pe rând, pentru asigurarea unei densităţi de 500-600.000 plante/ha, în cazul semănatului cu semănători clasice. Lucrarea se efectuează când plantele au 3-4 frunze adevărate bine formate.



37

Irigarea culturii în perioadele secetoase cu 6-8 udări pe rigole sau prin picurarecu norme de udare de 250-350 m3 apă/ha la udarea pe rigole, iar la udarea prin picurarese reduce consumul de apă. Dacă terenul nu permite irigarea prin brazde sau nu există sistem de irigare prin picurare și se fac udări prin aspersiune se vor efectua tratamentecu produse sistemice (la acoperire) pentru combaterea manei. Cu 3-4 să ptămâni înaintede recoltare se opresc udările pentru a gr ă bi maturarea bulbului.

Fertilizări faziale se pot executa la 10-12 zile după r ărit şi în perioada creşterii bulbilor, folosind 50 kg azotat de amoniu, 80 kg superfosfat şi 60 kg sulfat de potasiula hectar, sau se folosesc îngr ășăminte de tip Universol.

Pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se fac tratamente laavertizare și se va respecta foarte strict asolamentul și rotația culturii. Cea mai

periculoasă boală a acestei specii este Peronospora destructor (mana cepei). Atacul

poate fi prevenit şi combătut prin tratamente cu Dithane M-45 – 0,15 %, Turdalcupral0,5 %, Aliette Cu – 6 l/ha, Ridomil Gold MZ 0,25%, Sandofan M80 0,25%, sau alte produse recomandate în Codexul Produselor Fitosanitare. Dacă se utilizează produsede contact tratamentele trebuie să fie repetate după fiecare ploaie. Pentru catratamentele să adere pe frunze, în soluţii se adaugă aracet 0,15%, iar pentru o eficiență foarte bună a tratamentelor este recomandată alternanța produselor utilizate.

Erwinia carotovora (putregaiul bacterian al bulbilor de ceapă) se previne în principal prin respectarea asolamentului de 3-4 ani.

Botrytis allii (putregaiul cenuşiu al cepei) se combate prin tratamente cu

Ronilan 0,25% Sumilex 0,25% sau Rovral 0,25% şi prin expunerea la soare a bulbilorrecoltaţi timp de 5-7 zile.

Dăunătorii Delia antiqua (musca cepei), atacul acestui dăunător poate fi prevenit tratând solul cu Lindatox 3 PP – 30 kg/ha cu 10 zile înainte de plantare sauefectuarea unor tratamente în vegetaţie la apariţia adulţilor cu Sinoratox 35 CE – 0,15%, Dipterex 80 SP – 0,15 %.

Recoltarea se efectuează la sfâr şitul lunii august sau septembrie, în cazul în carese folosesc soiuri, sau în luna iulie, atunci când se folosesc hibrizi.

Producţia este de 20-25 t/ha dar poate ajunge şi la 45-50 t/ha în cazul folosiriihibrizilor și a semănatului cu semănători de precizie și prezintă o buna capacitate de

păstrare în depozit.

Tehnologia culturii cepei din arpagicAcest sistem de cultur ă se practică la noi în țar ă, deoarece producţiile sunt mai

sigure decât în cazul culturilor semănate direct în câmp.Tehnologia de cultur ă necesită doi ani deoarece în primul an are loc producerea

arpagicului şi în anul următor producerea bulbilor pentru consum.



38

Producerea arpagicului Pentru producerea arpagicului se ale ca premergătoare plantele pr ăşitoare care

au fost fertilizate cu gunoi de grajd și care au lăsat terenul curat de buruieni.Terenul destinat producerii de arpagic trebuie să aibă o fertilitate medie, să fie

afânat, să nu formeze crustă și să nu prezinte risc de îmburuienare.În toamnă se face o fertilizare cu cantităţi mai mici de elemente nutritive pentru

a nu ridica foarte mult fertilitatea solului care să asigure obţinerea unui material de plantat de calitate cât mai bună. Orientativ dozele sunt: superfosfat 80-100 kg/ha şisare potasică 130 kg/ha (P şi K ajută la maturarea arpagicului), dup fertilizarea se vaexecuta o ar ătura adâncă la 30 cm.

Primăvara se aplică azotat de amoniu, se erbicidează şi se mobilizează solul cugrapa la adâncimea de 10-12 cm.

Semănatul se face imediat ce se poate intra pe teren la începutul lunii martie. Seseamănă mecanizat de obicei pe straturi înălțate la 12,5 cm între rânduri, adâncimea desemănat fiind de 1-2 cm, folosind o cantitate de 100-120 kg de sămânţă pentru unhectar. Pentru a avea siguranța unui contact bun al seminței cu solul imediat după semănat se tăvălugește cultura.

Lucrările de îngrijirePentru a sigura r ăsărirea plantelor se va evita formarea crustei prin aplicarea

irigarii până în momentul în care plantele r ăsar apoi se fac udări la cultur ă numai în cazde secetă excesivă altfel cultura nu se irigă. Pentru combaterea buruienilor se fac

praşile repetate şi, eventual, se pliveşte pe rândul de plante. Dacă se constată prezenţaunui număr mare de buruieni se vor aplică erbicidări având în vedere și faptul că densitatea plantelor este foarte mare. Pentru prevenirea atacului de boli şi dăunători sefac tratamente ca la ceapa semănată, având grijă la cele de combatere a manei în aniicu precipitaţii abundente.

Recoltarea arpagicului începe în luna iulie când se observă uscarea vârfuluifrunzelor. Pentru a gr ă bi maturarea bulbililor cultura se poate tăvălugi pentru a opricreșterea. Plantele se smulg cu mâna şi se lasă 2 – 3 zile să se usuce, în brazde, lasoare. Pe suprafețe mari recoltarea se poate face și mecanizat.

După uscare, se îndepărtează frunzele şi se calibrează bulbii cu site portabile,realizând 3 categorii STAS: I – 7-14 mm; II – 14-21 mm; III-21-25 mm. Pentru

producerea bulbilor destinaţi consumului se va utiliza numai arpagic din clasele I şi II,cel din categoria a III-a se va folosi pentru producerea cepei de stufat deoarece emitetulpini florale anticipate (fuşti).

Producţia este de 10-12 t/ha, în funcţie de mărimea arpagicului obţinut și detehnologia de cultur ă aplicată.

Arpagicul sortat se păstrează la temperaturi de –2 +2° C sau 18-20° C.

Temperaturile dintre aceste intervale favorizează apariţia tulpinilor florifere în numărmare.



39

Producerea bulbilor pentru consum din arpagicPentru cultura de ceapă din arpagic bune premergătoare sunt culturile

pr ășitoare) fertilizate cu gunoi de grajd în anul culturii (varză, tomate, ardei, vinete). Întoamnă terenul se eliberează de resturile vegetale de la cultura anterioar ă se nivelează şi se fertilizează cu 200-300 superfosfat şi 100-150 kg/ha sare potasică, apoi se execută ar ătura. Se poate planta arpagicul chiar din toamna caz în care se continuă cumărunțirea terenului și pregătirea pentru plantare la data de 1-10 octombrie.

Dacă se va planta primăvara imediat ce se poate intra pe teren se fertilizează cu150 kg/ha azotat de amoniu, se erbicidează pe suprafeţe mari şi se mărunţeşte terenulcu grapa cu discuri.

Plantarea se face cât mai devreme, imediat ce vremea permite acest lucru

(prima decadă a lunii martie). Se plantează manual pe suprafețe mici sau mecanizat cu(MPB-4). Pe teren modelat se plantează mecanizat în benzi de 4 rânduri (la 25 cm întrerânduri) şi la 3-4 cm între plante pe rând, realizând densitatea de 700-900 mii

plante/ha. Se foloseşte o cantitate de 600 – 800 kg arpagic calitatea I-a.Adâncimea de plantare depinde de calitatea solului astfel pe solurile mai grele și

mai compacte se va planta la 3-4 cm iar pe solurile afânate și ușoare la 4-5 cmadâncime.

Lucrările de îngrijireDeoarece și aici densitatea culturii este mare și riscul de îmburuienare este

accentuat pentru distrugerea buruienilor se fac praşile mecanizate cu cultivatorul şimanuale. Pe suprafețe mari acolo unde este posibil se va erbicida cultura cu erbicidespecifice (Goal 2 E 1 l/ha, Nabu EC 1,5 -3 l/ha. Pentru a obține bulbi de calitate bună se aplică două fertilizări faziale cu azot 150 kg/ha şi 70-80 kg/ha sare potasică sau cuîngr ășăminte de tip SCOT sau Universol prima în faza de 3-5 frunze şi a doua în fazade îngroşare a bulbilor.

Se menţine umiditatea solului la 75 % din IUA pe adâncimea de 30-40 cm, prinaplicarea a 2-3 udări în anii cu precipitaţii normale.

Cu 20-25 de zile înainte de data programată pentru recoltare, pentru a sefavoriza maturarea bulbilor, cultura nu se mai irigă.

Tratamentele fitosanitare se fac în cazul în care se semnalează prezența bolilorși dăunătorilor.

Recoltarea se face în iulie-august prin dislocarea mecanică sau manuală. Bulbiise lasă în benzi la soare timp de 5-7 zile, după care se condiţionează, se sortează şi setransportă la locul de păstrare.

Producţia este de 25-30 t/ha cu o durată de păstrare mai mică decât cea de laceapa semănată direct.



40

Tehnologia culturii prin răsad (ceapa de apă)

Deoarece cultura se face prin r ăsad în timpul vegetaţiei se aplică foarte multeudări de unde derivă şi denumirea de “ceapă de apă”. Este o cultur ă care se practică înanumite zone din țara noastr ă unde există tradiție pentru acest tip de cultur ă (Buzău,Galați și în câteva județe din vestul țării: Cluj, Arad, Timișoara).

Pentru înfiinţarea culturii este necesar ă producerea de r ăsaduri. Acestea se produc prin semănat pe brazde reci în câmp, în decada a doua a lunii martie utilizând3,5 – 4 kg seminţe pentru obţinerea r ăsadurilor necesare plantării unui hectar decultur ă. Pentru un hectar de cultur ă sunt necesari aproximativ 350-400 m2 suprafaţă semănată, iar r ăsadul nu se repică.

Până la plantare r ăsadurile se îngrijesc la locul de producere prin udări,tratamente fitosanitare (se fac stropiri cu zeamă bordeleză preventi de 2-3 ori) șifertilizări cu îngr ășăminte ușor solubile sau chiar îngr ășăminte foliare. Vârsta r ăsaduluila plantare trebuie să fie 50-55 zile. La această dată r ăsadurile trebuie să aibă lungimeade 15 cm, diametrul tulpinii false de 4-5 mm şi cel puţin 3 frunze bine formate pentru afi bune de plantat.

Înainte de plantare r ăsadurile se sortează alegând pentru plantat doar r ăsadul de bună calitate și sănătos, se fasonează (prin scurtarea r ădăcinilor la 2-3 cm şi a 1/3 din

lungimea frunzelor), se mocirlesc, se plantează manual cu plantatorul pe suprafeţe micisau mecanizat pe suprafeţe mari cu MPR 4, având grijă ca adâncimea de plantare să fieaceeaşi la care plantele au crescut la locul de producere.

Se plantează în a doua jumătate a lunii mai, câte 2 rânduri pe coronamentul de50 cm, la distanţa de 30 cm între rânduri şi la 5-6 cm între plante pe rând, asigurându-se o densitate de 350-400.000 plante/ha.

Lucr ările de îngrijire sunt asemănătoare cu cele de la ceapa ceaclama, cumenţiunea că la această cultur ă se vor completa golurile mai ales pe suprafețele mici șise vor aplica mai multe udări (10-12 udări cu norme de 300-350 cm3/ha), prima udare

este însă obligatoriu a se efectua imediat după plantare pentru asigurarea prinderiir ăsadurilor. O atenţie deosebită se va acorda combaterii buruienilor şi preveniriiatacului de boli şi dăunători, dacă e cazul se vor executa mai multe tratamentefitosanitare. Pentru o bună dezvoltarea a bulbilor și la această cultur ă se recomandă aplicarea a 1-2 fertilizări suplimentare.

Recoltarea bulbilor se efectuează la începutul lunii septembrie iar după recoltare serecomandă uscarea bulbilor la soare, fasonarea pentru îndepărtarea frunzelor și ar ădăcinilor, sortarea și apoi depozitarea în vederea păstr ării doar a bulbilor bine uscaţi,f ăr ă vătămări şi cu o stare fitosanitar ă foarte bună, pentru a se reduce pierderile.



41

Producţia este de 35-40 t/ha însă capacitate de păstrare a bulbilor este mai scăzută având practic cea mai redusă capacitate de păstrare.

Ceapa se păstrează în adă posturi uscate cu o umiditatea relativă a aerului de

85%, temperaturi –1°C + 3°C. Pierderile în cursul păstr ării sunt mai mici dacă grosimea în care este aşezată ceapa nu depăşeşte 40 cm.

Tehnologia cepei pentru stufat (ceapă verde)Ceapa verde poate fi cultivată în câmp (cu plantări de toamnă şi primăvar ă), în

solarii sau în sere pentru obținerea unui produs care poate fi consumat în stare proaspătă primăvara devreme, toamna sau chiar în cursul iernii. Pentru producereacepei verzi se folosesc bulbi de arpagic mai mari de 21 mm sau bulbi de ceapă dedimensiuni mici, improprii consumului.

Cultura în camp neprotejat

Pentru producerea cepei verzi plantarea se poate face toamna sau primăvara.Pregătirea terenului se va executa pentru cultura de bază urmănd ca ceapa verde să fiecultivată ca o cultura anticipată.

Toamna se plantează arpagicul la sfâr şitul lunii septembrie şi începutul luniioctombrie, în rânduri la 15- 20 cm între ele şi 4-5 cm între plante pe rând, asigurând odensitate de 100-120 plante/m2. Cantitatea de arpagic care se utilizează variază înfuncţie de greutatea bulbilor şi poate fi cuprinsă între minimum 250-300 g/m2 şi

maximum 900-1000 g/m2, plantarea bulbilor realizându-se la adâncimea de 4-5 cm.Plantarea se poate face manual pe suprafețe mici și mecanizat pe suprafețe mari.Primăvara plantările se fac imediat ce umiditatea solului permite intrarea pe teren(sfâr şitul lunii februarie – începutul lunii martie). Schemele de plantare sunt la fel ca la

plantarea de toamnă, însă se foloseşte o cantitate ceva mai mică de bulbi deoarece numai există pericolul ca unii dintre ei să îngheţe ca în cazul plantărilor din toamnă.

Adâncimea de plantare este de 3-4 cm.Pentru a asigura o calitate bună cepei verzi (tulpinile false drepte), este bine ca

bulbii de arpagic să fie plantaţi în poziţie verticală.Lucrările de îngrijireCultura trebuie pr ăşită, pentru spargerea crustei, combaterea buruienilor şi

afânarea superficială a solului, iar în anii secetoşi se aplică și o udare. Dacă terenuleste prea sărac în elemente nutritive se poate face și o fertilizare pentru a obține oceapă verde de calitate cât mai bună.



42

Foto 2.2. Cultura de ceapă verde în câmp (original)

Recoltarea începe în a doua jumătate a lunii martie sau prima decadă a luniiaprilie pentru culturile plantate în toamnă şi a doua decadă a lunii aprilie pentru

culturile plantate primăvara.Recoltarea se face manual, eșalonat în funcție de cerințele pieței, prin smulgerea plantelor, sortare, spălarea şi efectuarea de legături (4-8 fire/legătur ă) în vedereavalorificării cât mai rapide, deoarece ceapa este foarte perisabilă.

Producţia este de 90-100 fire/m2.

Cultura protejată a cepei verziCulturile efectuate în cîmp se pot proteja în iernile reci, f ăr ă ză padă, prin

mulcire cu resturi vegetale (paie), gunoi de grajd păios sau folie Agryl. Mulcirea cu

folie Agryl determină o timpurietate a culturilor de ceapă cu cel puțin 8-10 zile față deculturile din câmp neprotejate.

Pentru accentuarea și mai mult a timpurietăţii, toamna, culturile de ceapă verdese plantează sub scheletul solarului urmând ca primăvara, imediat ce vremea permite,acesta să fie acoperit cu folie de polietilenă, sunt avantajați din acest punc de vederecultivatorii care au solaria acoperite cu folie de polietilenă rezistentă care r ămâne pesolar și 4-5 ani de zile și unde culturile de ceapă verde se pot obține și 15-20 de zilemai devreme.

Pentru protejarea culturii de ceapă se pot construi şi tunele scunde din arcuriacoperite cu folie de polietilenă.

În aceste adă posturi plantările se fac mai des decât în camp liber, având învedere faptul că plantele se recoltează mai repede.

Lucr ările de îngrijire sunt la fel ca cele din câmp, la care se adaugă aerisirea pentru evitarea creșterii temperaturilor la peste 18-20°C care favorizează apariția bolilor..

Recoltarea se face în mod asemănător cu operaţiunile efectuate la cultura din

câmp în funcție de cerințele pieței, iar produsul se vinde foarte repede deoarece este perisabil.



43

Cultura forţată a cepei verzi se practică în sere, prin plantarea arpagiculuiînainte de înființarea culturii principale în ciclul I însă suprafeţele cultivate sunt mici,deoarece lipsa luminii determină obţinerea unei producţii slabe calitativ. Lucr ările deîngrijire sunt prașile, udări și combaterea bolilor și dăunătorilor dacă aceștia apar.Recoltarea începe din ianuarie –februarie și se face eșalonat.

Producţia este de 90-100 fire/m2.

2.2. Ceapa eșalotă Denumirea stiin ţ ifică: Allium ascalonicum L.Familia botanică: Fam. Alliaceae (Liliaceae)

Denumiri str ăine: engleză - shallot; franceză - echalote;Centrul de origine: Ceapa eșalotă provine din speciile sălbatice care cresc

spontan în bazinul Mării Mediterane și în Asia Orientală. Aria actual ă de r ăspândire

Se cultivă în aceleași zone ca și ceapa comună dar suprafețele sunt mai mici. Lanoi în țar ă se cultivă pe suprafețe mici în zona Olteniei și în Moldova.

Ciclul de via ţă:este o plantă perenă dar la noi în țar ă este tratată ca plantă anuală.

Importan ț a culturii:

Ceapa eșalotă se cultivă pentru consum ca ceapă verde și mai rar ca și bulbi.Bulbii pot fi utilizați în industria conservelor. Particularit ăț i biologice

Ceapa eșalotă prezintă o r ădăcină fibroasă, tulpina sub forma unui disc pe carese prind mai mulți bulbi, fiecare având o tulpină proprie și fiind acoperiți cu o foiță

pergamentoasă de culoare roșie –căr ămizie. Bulbii frați sunt mai mici ca dimensiunefață de bulbii obișnuiți de ceapp și au un gust mai iute.

Frunzele au limbul fistulos și sunt mai mici decât la ceapa comună.Exigenţe ecologice

Este o specie rezistentă la frig, bulbii pot fi plantați din toamnă deoparecerezistă până la -8-10ºC.


a) Din ce familie face parte ceapa și care este centrul de origine a acestei specii?

b) Care sunt principalele cerințe ecologice ale acestei specii?

c) Care sunt metodele prin care se pot înființa culturile de ceapă în câmp?

d)

Ce metodă de irigare nu este recomandată culturilor de ceapă și de ce?

e) Care sunt producțiile ce se pot realiza la cultura de ceapă în câmp în funcție de

sistemul de înființare a culturii?



44

Pentru cultur ă sunt necesare terenuri afânate, ușoare, bogate în humus.Celelealte exigențe ecologice sunt asemănătoare cu cele de la ceapa comună .Cultivaruri

Există în cultur ă populații locale de ceapă eșalotă: De Câmpulung, Daneză,Rusească.

Tehnologia culturii

Cultura de ceapă eșalotă se practică în zonele cu terenuri uşoare cu posibilităţide irigare după plantare. Pentru obţinerea de ceapă verde bulbii se plantează toamna.

Plantarea se face manual ca la ceapa din arpagic, iar lucr ările de îngrijire sunt lafel ca la ceapa din arpagic.

Recoltarea se face în luna iulie prin smulgere cu mana și uscare la soare a

bulbilor.Producții 10-20 t/ha/

2.3.USTUROIUL

Denumirea stiin ţ ifică: Allium sativum L. ssp. vulgare Familia botanică: Fam. Alliaceae (Liliaceae)

Denumiri str ăine: engleză - garlic; franceză - ail blanc, ail commun;Centrul de origine: Usturoiul provine din speciile sălbatice care cresc spontan

în bazinul Mării Mediterane, Egipt, Grecia, Asia Mică şi de Sud, Kazahstan,Uzbekistan, Iran, Afganistan, India.


Usturoiul este vechi în cultur ă, fiind cunoscut cu 5000 - 6000 ani î.e.n.După diver şi autori usturoiul A fost cultivat încă din vremea egiptenilor,

grecilor şi romanilor şi a fost folosit iniţial ca plantă medicinală apoi ca plantă alimentar ă.

În prezent se cultivă în foarte multe ţări. În anul 2011 în Europa, cea mai maresuprafaţă cultivată cu usturoi o deţine Federaţia Rusă cu 26800 ha, Ucraina cu 21200 ha

şi Spania cu 15750 ha. Producţiile totale cele mai mari se realizează în Federaţia Rusă

233948 t, iar producţia medie cea mai mare o realizează Albania şi Italia cu 9,6 t/ha(tabelul 2.2).


a)Care sunt principalele cerințe ecologice ale acestei specii?

b)Care sunt producțiile ce se pot realiza la cultura de ceapă eșalotă



45

Tabelul 2.2.Suprafeţele cultivate cu usturoi şi producţiile obţinute

în anul 2011, în principalele ţări din EuropaŢara Suprafaţa (ha) Producţia

totală (t)Producţia medie

(t/ha)

Albania 1586 15330 9,6

Belarus 2454 21575 8,7

Franţa 2615 19539 7,4

Italia 3155 30585 9,6

Romania 12128 66602 5,4

Federatia Rusa 26800 233948 8,7

Serbia 7744 21149 2,7

Spania 15750 140762 8,9

Ucraina 21200 171900 8,1


Ciclul de via ţă: La noi din ţar ă usturoiul se comportă ca plantă anuală (nuformează tulpini florifere, flori şi seminţe), deși în zonele de origine este plantă perenă.


Usturoiul se cultivă pentru bulbii săi, tulpina falsă şi frunzele verzi care seconsumă în stare proaspătă sau se utilizează pentru condimentarea unor mâncăruri sauconserve. Se poate industrializa prin deshidratare, liofilizare sau se transformă în pastă.

Căţeii de usturoi conţin 22,6 - 27,9% glucide, 5,3 - 6,8% protide, 0,06 - 0,20 %lipide, 0,7 % , săruri minerale de Na 32,0 mg/100 g.s.p. şi K 515 mg/100 g.s.p, 30 mg

acid ascorbic/100 g material proaspăt.Usturoiul poate fi considerat și o plantă medicinală fiind mult utilizat în

industria farmaceutică deoarece extractul de usturoi conține alcaloizi, mici cantități deajeon precum și o substanță bioactivă – alicină. Toate aceste substanțe au rolantitrombotic, inhibă creșterea tumorilor și diminuează conţinutul de lipide dinsânge(Clavey ş.a. (1997), Leighton ş.a. (1992) citaţi de Burzo I. şi colab., 2005

Bulbii de usturoi acumulează o cantitate mare de potasiu, calciu, magneziu şisodiu, precum şi de nitraţi. Conţinutul de nitraţi a fost de 3.115 ppm în frunze şi 1.193

ppm în bulbi (Burzo I. şi colab., 2005).



46

Durata de păstrare usturoiul uscat poate fi păstrată pentru o perioadă lungă detimp. Sooiurile de toamna pot fi păstrate pănă în luna ianuarie iar cele de primăvar ă cudouă luni mai mult.


Cultura este destul de dificil de realizat deoarece este necesar ă o cantitate marede material la înființarea culturii, dar prețul de valorificare este mare la recoltare.

Particularit ăţ ile botanice şi biologice

Sistemul radicular este superficial, fiind alcătuit din r ădăcini fasciculate, albe,subţiri care str ă bat straturile superficiale ale solului. Tulpina plantei este un disc pecare la partea inferioar ă sunt prinse r ădăcinile iar la partea superioar ă se formează

bulbul. Bulbul (că păţâna) este format din mai mulţi bulbili (căţei) fiecare fiind acoperitcu o foiţă pergamentoasă iar la exterior toţi sunt înveliţi în 2-3 foiţe pergamentoase de

culoare albă, alb-murdar, roz sau violaceu. Bulbilii au mărimi şi greutăţi diferitefuncţie de cultivar, într-un kilogram se găsesc aproximativ 800-1000 bulbi.Fiecare bulbil prezintă un mugur vegetativ care permite înmulţirea speciei fiind

practic singura metodă de înmulțire care se poate practica deocamdată la noi în țar ă.Frunzele sunt lineare, netede, de culoare verde albăstruie iar la partea inferioar ă

se îmbracă unele pe altele formând tulpina falsă. Frunzele ca și la ceapă sunt acoperitecu un strat gros de pruină încă din fazele tinere ale plantei.


Usturoiul este o plantă cu o rezistenţă mai mare la temperaturi scăzute faţă de

ceapă. Temperatura minimă de vegetaţie a bulbilor este 3-4 oC, optima 18-20 oC, dacă sunt bine înr ădăcinate plantele de usturoi pot rezista și până la -25 oC.

Dacă bulbilii destinaţi înmulţirii se păstrează la temperaturi de 20oC- 24 oC și se plantează primăvara aceștia nu mai formează bulbi. Temperatura optimă de păstrare a bulbilor destinați plantării este de 0-3oC.

Usturoiul are pretenţii mari faţă de lumină, plantat în zone umbrite nu maiformează căţei.

Faţă de umiditate are cerinţe moderate dar nu suportă nici seceta excesivă nici băltirea. În condiţii de secetă se reduce mult producţia, iar dacă apa stagnează putrezesc mai întâi frunzele pergamentoase care acoper ă bulbul iar dacă băltirea este pe o perioadă mai lungă putrezesc bulbii de usturoi.

Usturoiul prefer ă soluri uşoare, bine structurate, bogate în substanţe organice, darfertilizarea cu gunoiul de grajd este bines ă se aplice la cultura premergătoare,deoarece usturoiul valorifică efectul remanent al acestui îngr ăşământ.



47

Cultivaruri:

La noi în țar ă în cultur ă există două grupe de cultivaruri: de toamnă şi de primăvar ă.

Cultivaruri de primăvară caracterizate printr-o capacitate bună de păstrare îndepozite şi o rezistenţă scăzută la temperatur ă. Datorită acestor caracteristici acestecultivaruri este bines ă se planteze primăvara devreme. Din această grupă fac partesoiurile: De Dăr ăşti cu o perioadă de vegetație de 150 -155 zile și De Cenad cu

perioada de vegetație mai lungă 160-170 zile. Cultivaruri de toamnă Acestea au o capacitate de păstrare redusă, dar sunt

foarte rezistente la temperaturi scăzute din câmp. Datorită acestei calităţi înfiinţareaculturii se poate face toamna. În ţara noastr ă se cultivă următoarele soiuri: De Cioroiu,De Dăr ăşti, Ludar, De Moldova, Favorit, Luris, Record. Aceste soiuri au perioada de

vegetație de 155-190 de zile.Tehnologia culturii în câmp

Usturoiul se cultivă în țara noastr ă în câmp prin plantare de bulbili.Bune premergătoare pentru cultura usturoiului sunt solano-fructoasele şi

leguminoasele. La cultura usturoiului se va respecta obligatoriu asolamentul şi rotaţiade 4-5 ani, deoarece usturoiul poate fi atacat de nematozi care pot compromite

producţia.Lucr ările de pregătire a terenului încep în toamnă, prin desfiinţarea culturii

anterioare, fertilizarea cu 300-350 kg/ha superfosfat şi 100-150 kg/ha sare potasică,ar ătura adâncă la 28-30 cm. Dacă plantarea se realizează toamna terenul se mărunţeşteimediat cu grapa cu discuri iar plantarea bulbililor se va face obligatoriu în lunaoctombrie, pentru ca plantele să fie bine înr ădăcinate până la instalarea îngheţului.Pentru plantările de primăvar ă ar ătura se lasă în brazdă crudă. Imediat ce se poate intra

pe teren primăvara se fertilizează cu 150 kg/ha azotat de amoniu sau îngr ăşămintecomplexe, se mărunțește terenul cu grapa cu discuri iar pe suprafeţe mari și în cazulterenurilor foarte îmburuienate se va erbicida cu Treflan 24 Ec, sau Dual 500 3-4 l/ha.

Plantarea de primăvar ă se va face în luna martie alegând ca material de

înmulţire doar bulbii sănătoşi, neinfectaţi cu nematozi. Cantitatea necesar ă de bulbilieste de 400 - 1000 kg/ha în funcţie de mărimea celor care se folosesc la plantare.

Se plantează manual sau mecanizat (ca la arpagic – MPB 8 sau 12) 4 rânduri (la25 cm) pe o brazdă de 94 cm, la distanţa pe 4-5 cm pe rând, realizând o densitate de600.000-700.000 pl/ha.

Adâncimea de plantare este de 5 cm toamna şi 3-4 cm primăvara. Lucr ările de îngrijire Combaterea buruienilor se va face cu mare atenție

deoarece acestea pot concura usturoiul atât pentru hrană cât şi pentru lumină. În perioada formării bulbilor se aplică 2-4 udări cu norme de 300-350 m3 apă/ha dacă

lipsesc precipitațiile.



48

Pentru asigurarea unor producţii bune se aplică şi o fertilizare fazială, mai ales pe solurile sărace în elemente nutritive, folosind îngr ăşăminte complexe 150-200 kg/hasau îngr ășăminte de tip Universol.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face respectând în primul rând rotaţiaculturii şi la avertizare în cazul în care se semnalează prezenţa unor boli sau dăunători.

Suillia lurida (musca usturoiului) se combate prin tratamente cu Carbetox 37EC 1,5 l/ha sau Zolone 35 EC 0,2%. În cazul apariție nematodului Ditylenchus dipsaci se vor aplica tratamente la sol cu Vydate 2,5-4 l/ha.

Pentru ca picaturile de soluție sa adere pe frunzele de usturoi serecomandă adăugarea de aracet în soluțiile de stropit.

Recoltarea se face manual sau mecanizat, în luna iunie la usturoiul plantat detoamnă iar la cel plantat primăvara în luna iulie când tulpinile false s-au înmuiat iar

frunzele sunt uscate. Bulbii se lasă să se usuce la soare 8-10 zile şi apoi se transportă lalocul de depozitare.Producţia obţinută în funcție de tehbnologia aplicată este de 8-10 t/ha.Cultura for ţ at ă a usturoiului se face pentru consumul ca stufat iar tehnologia

de producere este similar ă cu cea de la ceapă. Se obţin 7 - 8 kg/m2.

2.4. Usturoiul rocambole Denumirea stiin ţ ifică: Allium sativum L var. ophioscorodon Dom.

Familia botanică: Fam. Alliaceae (Liliaceae) Denumiri str ăine: engleză - rocambole; franceză - ail rocambole,Centrul de origine: Specia este originar ă din Egipt unde crește în stare

sălbatică. Aria actual ă de r ăspândire

În prezent se cultivă în aceleași zone ca și usturoiul comun. Importan ţ a culturii

Cultura lui se practică datorită prezenţei bulbilor aerieni care servesc camaterial de înmulţire fiind consumat ca și usturoiul comun.


a) Care este centrul de origine al usturoiului?

b)Menționați cerințe ecologice ale acestei specii?c) Care este metoda de înmulțire a usturoiului în țara noastr ă?

d) Cand se pot planta în câmp soiurile de toamnă, menționați câteva dintre ele?

e) Care este principala metodă de combatere a nematozilor în culturile de usturoi?



49

Particularităţi biologiceFaţă de usturoiul comun la aceste plante primăvara apare o tulpină florifer ă, cu

o inflorescenţă în interiorul căreia se formează bulbili aerieni rotunzi de dimensiunimici care au însă consistenţa şi alcătuirea unui căţel de usturoi, fiind posibilă utilizarealui ca material de înmulţire.

Cultivaruri:

La noi în țar ă există două soiuri care se cultivă De Bucovina cu o perioadă devegetație de 180-190 de zile și soiul Șiriul mai tardiv 190-200 de zile.

Tehnologia de cultur ă este asemănătoare cu cea de la usturoiul comun doar că la înmulțire se utilizează de obicei bulbilii din tulpina florifer ă.

Lucr ările de îngrijire sunt asemănătoare cu cele de la usturoiul comun o mareatenție acordându-se combaterii buruienilor care pot concura cultura.

Recoltarea se face în luna iulie, iar producţiile sunt de 8-10 t/ha bulbii obținuțifiind utilizați pentru consum iar cei de pe tulpina florifer ă fiind reținuți ca material deînmulțire.

2.5. Prazul Denumirea stiin ţ ifică: Allium porrum LFamilia botanică: Fam. Alliaceae (Liliaceae)

Denumiri str ăine: engleză -leek, common leek, purret; franceză - poir ée,

porreau;Centrul de origine: Prazul provine din speciile sălbatice care cresc spontan în

bazinul Mării Mediterane. Aria actual ă de r ăspândire prazul este cunoscut încă din vremea egiptenilor și

a grecilor. Mancărurile de praz cu masline sunt practic mâncăruri tradiționale grecești.Se cultivă în vestul şi sud-estul Europei, în Africa de Nord, în sudul şi sud-estulAsiei, până în Japonia, în cele două Americi. Cel mai mare cultivator depraz dinEuropa este Franța, iar cea mai mare producție medie se obține în Austria 44,5t/ha(tabelul 2.3.)


a) Care este principala deosebire dintre usturoiul comun și usturoiul Rocambole?



50

Tabelul 2.3.Suprafeţele cultivate cu praz şi producţiile obţinute




Anglia 1718 40700 23,6

Austria 140 6239 44,5

Belgia 5193 177600 34,2

Franţa 5434 168033 30,9

Germania 2399 83814 34,9

Grecia 1600 35300 22,0

Romania 109 1276 11,7

Olanda 2850 90000 31,5

Spania 2885 90805 31,4


Ciclul de via ţă: La noi în ţar ă prazul se comportă ca specie bienală. Importan ţ a culturii

De la praz se consumă tulpina falsă şi frunzele, în stare proaspătă, dar şi preparat într-o gamă variată de preparate culinare. Tulpinile false de praz conţin 4,5 -9,2% glucide, 2,0 - 2,5 % protide, 0,25 - 0,44 lipide, 86 – 91% apă şi 0,82 - 0,90substanţe minerale.

Prazul prin fitoncidele şi vitaminele pe care le conţine poagte fi utilizat și în

tratamentul unor boli. Durata de păstrare poate fi păstrat aproximativ 4-5 luni de zile în șoproane,

beciuri, pivnițe sau se poate stratifica în nisip. Temperatura optimă de păstrare este de0-1 oC și umiditatea 90%.


Este o specie care se cultivă pe suprafețe reduse și doar în anumite zone decultur ă, necesitatea producerii r ăsadurilor limitând practic extinderea acestei specii.


Sistemul radicular este fasciculat, alcătuit din r ădăcini numeroase care pătrundîn sol la adâncime mai mare decât la ceapă şi usturoi. Tulpina adevărată este sub forma



51

unui disc ca la ceapă şi usturoi, pe care se găsește la partea superioar ă un mugurevegetativ care va da naştere unei tulpini florifere.

Tulpina falsă se formează în primul an din tecile frunzelor care se acoper ă unele pe altele. În funcție de cultivar tulpinile false por fi scurte de 30 cm și 7-8 cm îndiametru și lungi de 50-60 cm şi 3-4 cm în diametru.

Frunzele cresc într-un singur plan ca la usturoi, sunt lineare, curbatelongitudinal în formă de jgheab, de culoare verde şi acoperite cu un strat gros de

pruină.În anul al doilea se formează o tulpină florifer ă cilindrică, plină în interior,

înaltă de 1,5-2,0 m. Inflorescenţele sunt de formă globuloasă, conţin 800 - 3000 florihermafrodite de culoare alb verzuie, purpurie sau violacee.

Polenizarea este alogamă – entomofilă, uneori poate fi şi autogamă.

Seminţele sunt mici, negre, triedrice, cu suprafaţa zbârcită.Într-un gram sunt aproximativ 310-400 de seminţe care au facultateagerminativă de 60-80 % şi care se menţine 2-3 ani.

Exigenţe ecologicePrazul este o plantă cu cerințe moderate față de temperatur ă. Temperatura

minimă de germinare a seminţelor este de 3-5o C, iar temperatura optimă de vegetațiefiind 18-20oC.

Plantele mature rezistă în teren la temperaturi scăzute, de până la -18o C iar

recolatarea se poate face în timpul iernii.Cerinţele faţă de lumină sunt mari, plantele nu suportă umbrirea, din această

cauză se vor cultiva pe terenuri însorite şi nu se vor asocia cu plante cu talie înaltă.Pretenţiile faţă de umiditate sunt mari, se cultivă pe terenuri irigabile, deoarece

în lipsa apei producţia se reduce iar partea comestibilă este slabă din punct de vedere alcalităţii, dar nu suportă băltirea apei pe teren și nici excesul de umiditate din sol.

Prazul se cultivă pe terenuri bogate în substanţe nutritive, cu textur ă mijlocie, cu pH 6,0 – 6,8), reacţionând foarte favorabil la îngr ăşarea cu gunoi de grajd în anulculturii.

Consumul specific de elemente nutritive la praz este: 2,5-3 kg N; 1,0-1,5 P2O5;4- 5,0 K 2O, şi 0,4 kg MgO pentru o tonă de produs (Butnariu H. şi colab., 1992).

Cultivaruri : Timpurii 90-100 zile perioadă de vegetație: Profil (varietate care prezintă o

tulpină falsă de 25-30 cm de culoare verde deschis), Harfstreuzen 3 (varietate care prezintă o tulpină falsă de 25-30 cm de culoare verde albăstrui),

Semitimpurii 110-125 de zile: Jolant (varietate care prezintă o tulpină falsă de18-20 cm de culoare verde închis), De Carentan (prezintă o tulpină falsă de 20 cm de

culoare verde albăstrui),



52

Târzii 130-150 zile: Cămuş, (tulpină falsă de 50-60 cm de culoare verdedeschis), Bluegreen Winter Baikal (tulpină falsă de 20 cm de culoare verde închis),Lincoln, (tulpină falsă de 50-60 cm de culoare verde gălbui), Elefant şi hibridulStriker F1

Tehnologia culturii

În prezent, în ţara noastr ă prazul se cultivă în câmp prin plantare de r ăsad şi prinsemănat direct dacă nu există pericolul înburuienării culturii.

Bune premergătoare sunt legumele care eliberează terenul devreme, cartofiitimpurii, mazărea, salata, ridichile. Se va respecta asolamentul și în cazul prazului,acesta va reveni pe aceeaşi parcelă sau pe parcele cultivate cu bulboase numai după minim 4 ani.

Pregătirea terenului începe toamna, când se fertilizează cu 30-40 t gunoi de

grajd şi 200 kg superfosfat, 80-100 kg sare potasică la hectar, apoi se execută o ar ătur ă adâncă la 28-30 cm.Primăvara se pregăteşte terenul prin lucr ări specifice culturilor succesive.Înființarea culturii prin semănat se face ca la ceapa ceaclama în intervalul 20

martie 10 aprilie utilizând aproximativ 6-8 kg de sămânță pentru 1 ha.În țara noastr ă înființarea culturii se face mai mult prin plantare de r ăsaduri.

Producerea r ă sadului.R ăsadul se produce pe brazde reci în câmp sau în solarii neîncălzite prin

semănat la sfâr şitul lunii martie sau prima decadă a lunii aprilie, folosind 2,5-3 kg de

sămânţă pentru a produce r ăsad necesar plantării unui hectar de cultur ă.Se seamănă rar iar r ăsadul de praz nu se repică. Lucr ările de îngrijire până la

plantare sunt asemănătoare cu cele de la ceapa de apă.La plantare se folosesc r ăsaduri în vârstă de 60-65 de zile care trebuie să aibă 3-

4 frunze bine formate care se mocirlesc şi se fasonează la plantare. Plantarea la praz se face decada a treia a lunii mai sau prima decadă a lunii

iunie, după schema de la ceapă de apă, distanţa între plante pe rând fiind însă de 12-15cm.

Lucr ările de îngrijire se fac ca şi la ceapa de apă. Pe suprafețe mici se potcompleta golurile iar pentru a obţine producţii bune se aplică una sau două fertilizărifaziale cu 150 kg/ha azotat de amoniu şi se udă cu norme de 350-400 m3/ha. Îngeneral, în anii cu precipitaţii reduse sunt necesare aproximativ 10-12 udări, avândgrijă însă ca apa să nu băltească pe teren iar înainte de recoltare să se sisteze udările.

Pentru a obţine tulpini false de calitate foarte bună se recomandă mușuroireaculturii. Aceasta se execută manual pe suprafeţe mici sau cu ajutorul cultivatoarelorechipate cu rariţe pe suprafeţe mari.

Recoltarea se poate face eşalonat din timpul verii pentru consum imediat, până

în luna noiembrie. Prazul se recoltează prin smulgere cu mâna, se fasonează, sesortează şi se valorifică sub formă de legături.



53

Producţia este de 25 - 35 t/ha.

Rezumat

Din grupa plantelor bulboase fac parte specii apar ţ inând unei singure familiibotanice Alliaceae (Liliaceae) subfamilia Allioideae.

Dintre acestea câteva specii sunt de interes economic mare pentru ţ ara noastr ă şi anume: Allium cepa L.– ceapa; Allium sativum L. ssp. vulgare – usturoiul şi Allium porrum L. –prazul.

Alte specii cu importan ţă economică mult mai mică şi care în ţ ara noastr ă secultivă pe suprafe ţ e foarte mici sunt: (după Popescu V. şi colab.2000)

Allium sativum var. ophioscorodon - usturoi de Egipt sau usturoiul Rocambole; Allium cepa forma bulbiferum - ceapa de Egipt sau ceapa Rocambole cu un

singur etaj de bulbi şori; Allium cepa forma proliferum - ceapa de Egipt sau ceapa Rocambole cu mai

multe etaje de bulbi şori. Allium ascalonicum - ceapa e şalot ă sau vla şi ţă. Allium fistulosum - ceapa de Siberia, ceapa de iarnă sau de tuns cu frunze

comestibile şi cu bulbi mici şi toxici Aceste specii se cultivă în principal pentru bulbi, care con ţ in cantit ăţ i

însemnate de glucide, proteine, săruri minerale (Na, K, Mg) şi vitamine.

Nu se fertilizează cu gunoi de grajd în anul culturii cu excep ț ia prazului.

Test de autoevaluare numărul 2.5a) Care este denumirea științifică a prazului?

b) Menționați cerințe ecologice ale acestei specii?

c) Care este metoda de înmulțire a prazului în țara noastr ă?

d) Cand se recoltează prazul în țara noastr ă?



54

Unitatea de învăţare nr. 3Cultura plantelor legumicole din grupa tehnologică a vărzoaselor

Obiective:

3.1. Varza albă de căpăţână

Foto 1 Varza albă de căpăţână

Denumirea stiin ţ ifică: Brassica oleracea L. var. capitata L. forma alba Lam.D.C.

Familia botanică: Fam. Brassicaceae (Cruciferae)

Denumiri str ăine: engleză – white cabbage, franceză – chou pommé,

Centrul de origine: Varza albă îşi are originea în regiunile din jurul MăriiMediterane unde se întâlnesc și acum formele sălbatice de Brassica oleracea var.silvestris L., plantă care prezintă o rozetă densă de frunze dar care nu formează că păţână.


A fost cultivată încă din cele mai vechi timpuri de popoarele antice, în specialde greci şi romani. La celelalte popoare din Europa s-a r ăspândit prin secolele IX –XII,

◄cunoașterea speciilor care apar ţin grupei tehnologice a vărzoaselor◄cunoașterea originii, importanței și a particularităților botanice și biologiceale speciilor◄cunoașterea exigențelor ecologice a speciilor și implicațiile lor întehnologia de cultur ă ◄cunoașterea principalelor verigi tehnologice specifice fiecarei specii



55

la început în zona occidentală iar apoi în cea orientală. Din scrierile vechi varza se află în cultur ă de aproximativ 5000 de ani constiutuind un aliment de bază în bucătării.

În Europa se cultivă pe cea mai mare suprafață în Federaţia Rusă 115600 ha,

care a produs şi cea mai mare cantitate de varză 2732510 t, dar producţia medie cea maimare se înregistrează în Olanda cu 58,9 t/ha (tabelul 3.1.).

Tabelul 3.1.

Suprafeţele cultivate cu varză de căpăţână şi producţiile obţinute


Ţara Suprafaţa

ha

Producţiatotală

tone


Anglia 9818 291300 29,6

Belgia 400 97300 27,8

Germania 14471 787065 54,3

Olanda 4700 277000 58,9

Polonia 33079 1141200 34,4

Federaţia Rusă 115600 2732510 23,6

Spania 6000 190700 31,7

Ucraina 70700 1497400 21,1

România 47227 983648 20,8


Varza albă se cultivă la noi în ţar ă pe suprafeţe foarte mari, în anul 2010 fiind

cultivate 47.227 ha iar producţia medie a fost de 20,8 t/ha. Varza este o specie cu plasticitate ecologică mare putându-se adapta la diverse condiţii de mediu.

Ciclul de via ţă Varza albă este o plantă bienală, în primul an formează rozeta defrunze, tulpina falsă și partea comestibilă (că pățâna) iar în anul al II-lea tulpinileflorifere, florile și semințele.

Importan ţ a culturii Varza albă se cultivă pentru că păţâna sa care se consumă întot timpul anului, în stare proaspătă, murată, deshidratată sau congelată. Valoareaalimentar ă a verzei în stare proaspătă sau conservată este dată de conţinutul ridicat de

hidraţi de carbon, săruri minerale şi vitamine utilizate aproape integral de organismuluman. Că păţâna conţine 3,4 - 6,3% glucide, 1,2 - 1,5% protide, 0,10 - 0,20 lipide, 91,0



56

- 93,0% apă şi 0,37 - 0,80 săruri minerale. Conţine de asemenea, cantităţi mari devitamine, B1 - 0,05, B2 - 0,04 mg/100 g s.p, 45,8 mg/100 g s.p. acid ascorbic, etc.Despre efectul terapeutic al verzei, lucr ările de specialitate citează folosirea acesteia cusucces în tratamentul plăgilor, furunculozei, ulcerului stomacal. În legătur ă cu aceastas-a stabilit că sucul de varză proaspătă conţine un factor antiulceros denumit vitamina“U“ (Valnet J., 1987). Datorită existenței unui număr mare de cultivaruri cu perioadede vegetație diferită varza poate fi cultivată în succesiune fie ca plantă premergătoare,fie după alte culturi reușind astfel să folosească foarte intensiv terenul.

Durata de păstrare După recoltare varza poate fi păstrată în depozitefrigorifice, spații ventilate mecanic, unele spații improvizate pentru depozitare șisilozuri de suprafață. În depozite frigorifice calitatea verzei poate fi menținută

aprozimativ 120-130 de zile, dacă temperatura se menține la 0-

1

o

C și umiditate 90%.Păstrarea în atmosfer ă controlată cu 2-3% O2 și 3-5% CO2 la -1 -00C și umiditate95% face posibila pastrarea pana la 6 luni. ( Foury Cl., 1994). În magazii, șoproanesau alte construcții din zidărie varza se va păstra în lădițe sau vrac și se vor acoperilăzile dacă temperatura scadă mai mult de 0 oC, aici durata de păstrare va fi mai mică 80-90 zile. Pentru perioade mai scurte se poate păstra varza și în silozuri de suprafață.Pentru a se mări capacitatea de păstrare în stare proaspătă au fost creați chiar hibrizicu capacitate foarte bună de păstrare în depozit.

Rentabilitatea culturii În România, varza se cultivă în majoritatea regiunilorţării, fiind una din legumele care este prezentă permanent pe piaţă ca produs proaspăt.Datorită faptului că valorifică foarte intensiv terenul este o cultur ă rentabilă.


R ădăcina la varza semănată direct în câmp este pivotantă ajungând până lalungimea de până la 150 cm. Pe r ădăcină sunt prezente numeroase ramificații

principale și secundare care se r ăspândesc în straturile superficiale ale solului 40-50cm. Pe r ădăcini sunt prezenți un număr mare de perișori absorbanți care ajută planta să exploreze un volum mare de sol. La plantele repicate pivotul principal este distrus, darr ădăcinile se refac foarte ușor, sistemul radicular este fasciculat.

Tulpina, în primul an de cultur ă, este scurtă 5-15 cm, îngroşată şi are formă cilindrică. Structura anatomică relevă faptul că tulpina la varză este lipsită de fibre desclerenchim (Toma C. şi colab., 1995, citaţi de Burzo I. şi colab. 2005). Pe tulpină segăsesc frunzele aşezate în formă de rozetă la începutul perioadei de vegetaţie apoi prinmodul specific de creștere duc la formarea păr ții comestibile. Pe măsur ă ce cresc,frunzele din rozetă se învelesc în jurul mugurelui terminal care are o creştere activă şiînchisă, formând că păţâna ce este alcătuită din 60-75 frunze etiolate, alb-gălbui, care

devin cărnoase şi suculente prin depunerea substanţelor de rezervă (Maier I., 1963).Forma că pățânii poate fi sferică, sferic alungită, sferic turtită, conic alungită și o



57

greutatea medie de 0,8-2 kg la cultivarurile timpurii, 2-4 kg la cele semitimpurii şisemitârzii şi depăşeşte 4-5 kg la cele târzii.

Frunzele de la baza rozetei sunt lung peţiolate iar cele din interior sunt sesile.Frunzele au suprafaţa netedă sau uşor gofrată şi sunt acoperite cu un strat gros pruină.

Frunzele de varză acumulează un conţinut mare de nitraţi, respectiv peste 1.000mg/kg substanţă proaspătă. Conţinutul maxim de nitraţi a fost determinat în frunzeleinterioare: 4.715 mg/ kg substanţă proaspătă, iar nervurile au avut un conţinut de nitraţimai mic de 1,6 ori, comparativ cu limbul foliar (Burzo I. şi colab., 2005).

În anul al doilea de cultur ă la plantele de varză, se formează o tulpină florifer ă ramificată, înaltă de 0,9-1,5 m, care poartă inflorescenţe de tip racem. Pe o plantă apar3-4 mii de flori hermafrodite, de culoare galbenă şi de tipul 4. Perioada de înflorireeste cuprinsă între 20-50 de zile în funcţie de soi şi de condiţiile de mediu. Varza albă

este o plantă alogamă fiind foarte ușor expusă la corcire (Bălaşa M., 1973).Fructul este o silicvă dehiscentă de formă cilindrică, uşor turtită, care conţine10-15 seminţe.

Seminţele la varză sunt mici, de formă sferică, cu suprafața netedă. Mărimeaseminţelor şi culoarea, în diferite nuanţe de maro, sunt influenţate de stadiul dematurare în momentul recoltării. Varza se caracterizează printr-un coeficient deînmulţire mare, deoarece pe plantă se pot forma cca. 1400 de silicve, iar producţia deseminţe de la 5-6 plante asigur ă necesarul pentru obţinerea r ăsadurilor pentru un hectarde cultur ă (Butnariu H., 1990). Numărul de seminţe la gram este de 300 (CatalogBakker Brothers, 2012).

Facultatea germinativă a seminţelor este de 85-95%, iar durata de păstrare estede 4-6 ani.


Varza albă poate fi cultivată în cele mai diferite zone de vegetaţiefiind o plantă care se adaptează foarte bine celor mai variate condiţii de mediu.Rezultate bune se obţin chiar şi atunci când această specie se cultivă la altitudini

mari.Varza are pretenţii scăzute faţă de regimul de temperatur ă, fiind o plantă

rezistentă la frig. Procesul de germinare a seminţelor începe la 3-4°C, dar temperatura

optimă de încolţire a seminţelor este de 18-20°C. Limitele temperaturii de germinaresunt între 3-17 oC, iar suma grade zile pentru r ăsărit este de 106 zile (Burzo I. şi colab.,2005).

În faza de r ăsad, temperatura optimă este de 10-12°C, iar dacă sunt călite la

3°C, timp de 7-8 zile, r ăsadurile pot suporta, după plantarea în câmp, temperaturi

negative de până la -10°C iar toamna în câmp că păţânile bine formate pot rezista până la – 8 0C. (Bălaşa M., 1973).



58

R ăsadurile trebuie să fie obligatoriu călite pentru plantările timpurii, deoarece în perioada de aclimatizare în frunze se acumulează zaharoză, glucoză, fructoză şimioinozitol, cu o concentraţie corelată direct cu rezistenţa la îngheţ (Burzo I. şi colab.,2005).

La apariţia primei frunze adevărate r ăsadurile pot să moar ă dacă temperatura semenţine la –3oC mai mult timp.

La temperaturi peste 30°C creşterea încetează, iar dacă umiditatea atmosferică este scăzută, că păţânile r ămân mici sau nu se formează, în faza înfloritului temperatura

optimă este de 20-25°C.Vernalizarea la varză se manifestă după formarea frunzei a treia, în limitele

temperaturii de 4-10°C, desf ăşurate pe o durată de 10-50 de zile (Burzo I., 2000).Sensibilitatea la vernalizare depinde de soi şi de condiţiile climatice în care a fost

produsă sămânţa (Indrea D., 1995)Cerinţele faţă de lumină sunt mari, varza fiind plantă de zi lungă. În condiţii de

luminozitate redusă asimilatele sunt limitate şi utilizate pentru creşterea frunzelor.În faza de r ăsad, cantitatea insuficientă de lumină duce la alungirea plantelor.

Varza cultivată în câmp pe terenuri umbrite, formează că păţâni afânate, cu greutate

mică. În condiţii de zi scurtă (10 ore de iluminare) şi temperatura de 12°C sub efectulradiaţiilor solare cu lungime de undă mică, diferenţierea mugurilor floriferi este foarteactivă (Rebuşenco R., 1960, citat de Popescu V. şi colab., 2000).

Varza necesită umiditate mare în sol în toate fazele de creștere astfel că în fazade formare şi creştere intensă a că păţânii umiditatea în sol trebuie să fie de 75-80% dincapacitatea de câmp pentru apă a solului, până la formarea că păţânilor şi de 85-90% întimpul creşterii şi îndesării că păţânilor 70-75%. În condiţii de umiditate excesivă însol, creşterea încetează, în frunze apar pigmenţi antocianici puternici, nu se formează că păţâni, sau dacă sunt formate crapă, acest lucru se datorează de fapt slabei aerații ar ădăcinilor. Dăunătoare este şi seceta, inclusiv cea atmosferică, deoarece împiedică acumularea umidităţii suficiente pentru desf ăşurarea germinării în bune condiţii iardacă se menține și în cursul vegetației varza formează că pățâni mici (Indrea D., 1979).

Varza dă producţii mari pe solurile aluviale sau cu textur ă mijlocie, afânate, cuun conţinut bogat în humus şi substanţe minerale, f ăr ă exces de umiditate, cu pHcuprins între 6,5-7,5.

Solurile acide favorizează apariţia herniei verzei ( Plasmodiophora

brassicae) şi provoacă fenomene de carenţă în molibden (Gheorghieş C. şi colab.,2002).

Sunt necorespunzătoare solurile grele, reci, compacte, acide, precum şi cele

prea uşoare, nisipoase. Foarte bune rezultate se obţin prin cultivarea verzei pe luncileapelor curgătoare. Varza dă rezultate bune pe soluri cu pânza freatică la o adâncime nu



59

prea mare, dar nu suportă terenurile mlăştinoase, cu nivelul pânzei freatice chiar lasuprafaţă.

Varza reacționează foarte favorabil la fertilizarea cu îngr ășăminte organice înanul culturii și la fertilizarea cu îngr ășăminte chimice, însă norma de îngr ăşare şiraportul dintre elementele nutritive se vor stabili funcţie de solul pe care se cultivă șide producțiile care se obțin, deoarece cantităţile prea mari de îngr ăşăminte suntneeconomice, uneori nefavorabile.

Excesul de azot duce la formarea unor că păţâni afânate, iar dacă acestea suntdeja formate şi cantităţile de azot sunt mari în sol se înregistrează un procent mare decă păţâni cr ă pate. La sfâr şitul perioadei de vegetaţie a culturilor se evită îngr ăşarea cuazot, pentru a favoriza îndesarea că păţânii (Voican V. şi colab., 2006).

Lipsa fosforului din sol are efecte negative asupra dezvoltării sistemului

radicular. Fertilizările cu potasiu şi magneziu aplicate în doze de 150 kg/ha şi respectiv30 kg/ha reduc conţinutul în nitraţi din că păţânile de varză (Burzo I. şi colab., 2005).Carenţa în potasiu şi excesul de azot din solurile pe care se cultivă varza duc la

necroza foliar ă, caracterizată prin îngălbenirea, brunificarea şi necrozarea treptată amarginilor limbului foliar şi formarea unor că păţâni afânate. La carenţa de potasiu în

plante are loc o acumulare de nitraţi, amide şi aminoacizi şi este perturbată biosintezacarbohidraţilor (Budoi Gh., 2001).

Calciul trebuie să se găsească în echilibru cu celelalte elemente nutritive maiales cu magneziul şi potasiul, astfel încât plantele să le poată folosi eficient. Calciul se

introduce în sol cu un an înainte de cultura verzei. Varza este o mare consumatoare desulf. Carenţa în sulf duce la încetinirea creşterii r ăsadurilor de varză.

Pentru o tonă de produs recoltat, varza prelevează din sol: 3 – 6,5 kg N; 1,2- 1,8kg P2O5; 4,1-4,6 kg K 2O şi 0,4-0,6 kg MgO (Butnariu H., 1992).

Cultivaruri:

Pentru cultura verzei în prezent se comercializează un număr foarte mare deseminţe iar lista acestora se modifică an de an prin introducerea unor cultivaruri totmai performante.

Cultivaruri:Principalele cultivaruri sunt prezentate în tabelul 3.2.



60

Tabelul 3.2.

Cultivaruri de varza albă

Brassica oleracea L. convar.capitata Alef.var.alba DC.

ObservaţiiDenumirea cultivarului

Grupa de maturitateAdmiral H exAlmanac H stmAtria H stdBraunshweig - tdBronco H stmDaneza Dulce H tm

De Buzău - tdDelphi H exDitmark - tmFlavius H tmGalaxy H tdGloria - stmHinova H tdHistona H stmLares - td

Lena H stmLicurişcă - stdMăgura b stdMegaton H stdMenza H stmMocira b tdMorris H stmMusketeer H ex

Oscar H stm

Parel H tmPiton H stdQuisto H stm

Resistor H exRovana tdTimpurie de Vidra - tmTucana H ex

Catalogul Oficial al Soiurilor de plante de cultur ă din România, 2010Explicaţia simbolurilor este următoarea: H – hibrid; ex-soiuri extratimpurii; tm soiuri timpuri;

stm- soiuri semitimpurii; std- soiuri semitîrzii; td- soiuri tîrzii



61

Tehnologia de cultur ă a verzei în câmp

Datorită existenței unor cultivaruri cu perioade diferite de vegetație se pot

obține producții din câmp prin înființarea de culturi timpurii, de var ă și de toamnă.

Cultura timpurieFoarte bune premergătoare sunt solano-fructoasele, cucurbitaceele, precum şi

mazărea sau fasolea, se va ține seama de respectarea asolamentului iar varza nu vareveni pe aceeași solă decât după 4-5 ani.

Toamna după eliberarea terenului de resturile vegetale de la cultura anterioar ă,se execută nivelarea de întreţinere, cartarea agrochimică a solului pentru a se stabili

dozele de îngr ăşăminte organice şi chimice ce vor fi aplicate şi încorporate odată cuar ătura de bază. Orientativ pe un sol mediu aprovizionat se pot administra: 30-40 t/hagunoi de grajd bine fermentat şi 350 kg/ha superfosfat, 100-150 kg/ha sare potasică.

Ar ătura de bază se execută la adâncimea de 28-30 cm, ocazie cu care seîncorporează în sol şi îngr ăşămintele.

Primăvara, se execută lucr ări de întreţinere a ar ăturii care au drept scopmenţinerea umidităţii în sol şi mărunţirea acestuia, folosind grapa cu discuri.

Cu 10-14 zile înainte de plantare se administrează 250 kg/ha azotat de amoniu.Pe suprafeţe mari se face erbicidarea terenului cu 4-6 zile înainte de plantarea

r ăsadurilor, folosind erbicidul Treflan 24 EC 3-5 l/ha aplicat înainte de plantare şiîncorporat la 5-8 cm sau Dual 500 CE 3 l/ha, iar imediat înainte de plantare semodelează solul.

Înființarea culturii se face prin plantare de r ăsad.Pentru producerea r ă sadului semănatul se execută în perioada 20 ianuarie – 5

februarie în r ăsadniţe sau sere înmulţitor, astfel ca plantele să aibă vârsta de 35-40 zileîn momentul în care vor fi plantate la locul definitiv.

Pentru 1 ha de cultur ă sunt necesare 300-350 g seminţe. Repicatul se execută înghivece sau cuburi nutritive în faza când plantele au formate 1-2 frunze normale.R ăsadul se poate repica şi în ghivece din polietilenă uzată, rulate ca un cilindru şi

prinse cu ace de gămălie, având forma unui pahar f ăr ă fund (Luchian Viorica, 2002)sau se poate face repicatul în palete alveolare care se vor transporta mai ușor la loculde plantare. Înainte de plantare cu 10 zile, r ăsadul se căleşte prin reducerea treptată atemperaturiii la locul de producere și prin r ărirea udărilor.

Plantarea se execută manual pe suprafețe mici cu lingura de plantat deschizândgropi în care se plantează r ăsadul exact pțnbă la adâncimea la care a stat la locul de

producere. Pe suprafețe mari se plantează mecanizat cu maşina MPR – 5, în perioada

10-25 martie pe teren nemodelat la 50 cm între rânduri şi 25-30 cm între plante perând, iar pe teren modelat se plantează 2 rânduri la 70 cm între ele şi la 20-25 cm între



62

plante pe rând. Firmele care comercializează seminţe de legume recomandă densităţi laacest tip de cultur ă de până la 70.000-75.000 plante/ha mai ales dacă recoltările se facfoarte devreme înainte ca varza să ajungă la maturitate.

Lucr ări de între ţ inere Se execută completarea golurilor în gr ădinile dedimensiuni mici cu r ăsad care să apar ţină aceluiaşi cultivar, de aceeaşi vârstă şicalitate. Lucrarea este bine să se execute cât mai repede la 3-4 zile când se verifică

prinderea. În anii cu precipitații normale cultura de varză se irigă de 3-4 ori cu o normă de udare de 300 m3/ha.

Pentru combaterea buruienilor şi afânarea solului se execută o praşilă manuală pe rând şi 2-3 praşile mecanice. Prașilele sunt necesare în primele perioade devegetație când plantele sunt mici, mai apoi ele acoper ă bine terenul și distrug singure

buruienile. Deoarece varza este o specie care reacționează foarte favorabil la

îngr ășăminte, pentru obținerea unor producții bune se recomandă 1-2 fertilizări fazialefolosind îngr ășăminte de tipul Compex III 200 kg/ha în faza când plantele au 10-12frunze în rozetă și îngr ășăminte de tip Universol când plantele au început să învelească.

Pe parcursul perioadei de vegetaţie se va urmări starea fitosanitar ă a culturii şise va interveni atunci când se depăşeşte pragul economic de dăunare.

La culturile de vărzoase timpurii bolile sunt mai puţin frecvente dar pot fi prezente uneori în culturi: mana ( Peronospora brassicae) care afectează r ăsadurile, putregaiul umed ( Erwinia carotovora), putregaiul uscat ( Phoma lingam), putregaiul

cenusiu ( Botrytis cinerea) (Gheorghieş C., şi colab. 2002).La semnalarea atacurilor se vor aplica tratamente cu: Dithane M 45 - 0.2%,

Rovral 50 PU 0.1%, Sumilex 50 PU - 0.1%, Topsin M 70 0.1%, Bavistin 0.1%,Benlate 50 WP - 0.1%, Merpan 50 PU - 0.25%.

Ca dăunători pot fi întâlniţi: musca verzei ( Delia radicum), fluturele alb alverzei ( Pieris brassicae), buha verzei ( Mamestra brassicae), puricii de pămînt( Phyllotreta spp.), păduchele cenuşiu ( Brevicoryne brassicae) şi ploşniţa roşie a verzei( Eurydema ornata) (Porca Monica şi colab., 2004).

Tratamentele se vor aplica la apariţia dăunătorilor cu produse specifice:Carbetox 37 CE – 0.4%, Sinoratox 35 CE – 0.15%, Diazol 60 EC – 0.15%, Zolone 35EC – 0.2% sau Fastac 10 EC – 0.05%. (Codexul produselor de uz fitosanitaromologate pentru a fi utilizate în România, 2004).

Recoltarea începe în jurul datei de 10-15 mai în funcție de data plantării și decultivarul utilizat şi poate continua până la 15-25 iunie. Recoltarea se face manual, prinmai multe treceri alegând doar capățânile bine formate care se taie neted cu cotor de 1cm de la cocean, iar pentru protecție se vor lăsa 1-2 frunze la fiecare că pățână. Pesuprafete mari se poate practica și recoltarea mecanizată sau semimecanizată, caz în

care producția se livrează pentru industrializare sau consum imediat.



63

Producţia este cuprinsă între 20-25 t / ha, dar la o cultur ă uniformă şi cu odesime corespunzătoare, producţia poate fi mult mai mare. Utilizând hibrizii Patron şiParel pentru cultura timpurie s-au obţinut producţii de 45-50 t/ha (Luchian. Viorica,2002). Producţia din acest tip de cultur ă este destinată consumului în stare proaspătă.

Cultura de vară Această cultur ă asigur ă aproviyionarea pieâelor cu produs proaspăt în lunile

iulie-septemprie. Pentru această cultur ă bune premergătoare sunt mazărea şi fasolea degr ădină, cartofii timpurii, salata. Pregătirea terenului se face din toamnă respectândaceleaşi etape ca şi pentru cultura timpurie. Unele lucr ări de specialitate menţionează înfiinţarea culturii de varză de var ă şi de toamnă prin semănat direct în câmp. În ţaranoastr ă acest sistem de cultur ă este destul de puţin r ăspândit, majoritatea

producătorilor de varză optează pentru înfiinţarea culturilor prin r ăsad care asigur ă producţii constante şi sigure.Pregătirea terenului se face din toamnă cand se aplică fertilizarea de bază și

ar ătura apoi în primăvar ă se continuă lucr ările pentru cultura premergătoare. Înainte de plantarea verzei se scot resturile vegetale de la planta premergătoare iar terenul semărunțește și se poate modela în straturi.

Pentru producerea r ăsadului se seamănă în intervalul 25 februarie-15 martie, înr ăsadniţe semicalde, o cantitate de 350 g de seminţe pentru producerea r ăsaduluinecesar plantării unui hectar de cultur ă. R ăsadul se produce prin semănat rar 400-500

fire/m2, deoarece r ăsadul nu se repică. Plantarea în câmp se realizează în a doua decadă a lunii aprilie şi prima decadă a lunii mai, dacă se doreşte o eşalonare mai bună arecoltărilor.

La plantare r ăsadurile se sortează apoi se fasonează, prin îndepărtarea uneitreimi din limbul frunzei şi tăierea vârfului r ădăcinilor, apoi se mocirlesc într-unamestec de consistența unei smântăni alcătuit din apă, pământ și gunoi de grajd

proaspăt. Schema de plantare pe teren modelat este cu 80 cm între r ăndurile de planteși 20/25 cm între plante pe rând, pe teren nemodelat se poate planta și la 75cm întrerânduri și 25-30 cm între plante pe rând asigurând densități de 55-60 mii plante/ha.Lucr ările de îngrijire sunt asemănătoare cu cele de la varza timpurie însă numărul deudări este mai mare, respectiv 4-5, iar norma de udare de 400 m2/ha. Recoltarea se faceeşalonat, în intervalul 10 iulie-10 septembrie, lucrarea se execută manual, că păţânile

bine îndesate se detaşează de pe plantă prin tăierea cu un cuţit după care se fasonează îndepărtând frunzele din rozetă. Producţia care se poate obţine este de 35-45 t/ha şieste destinată consumului imediat

Cultura de toamnă

Bune premergătoare pentru cultura verzei de toamnă sunt tomatele timpurii,cartofii timpurii, mazărea şi fasolea de gr ădină. Fiind o cultur ă succesivă terenul se



64

pregăteşte printr-o ar ătur ă superficială la 18-20 cm şi se discuieşte imediat pentru a nuse pierde rezervele de apă din sol. Înainte de ar ătur ă se recomandă o fertilizare cuazotat de amoniu 150 kg/ha.

Dacă terenul este prea îmburuienat se poate aplica o erbicidare folosind aceleaşi produse ca şi la cultura timpurie. La varza de toamnă cultura se poate înființa și prinsemănat direct în câmp mai ales dacă terenul nu este foarte înburuienat, dar cele maimari suprafețe în țara noastr ă se înființează tot prin plantare de r ăsad.

R ăsadul se produce pe straturi amenajate în câmp. Deoarece r ăsadul nu serepică, semănatul se execută rar, pentru 1 ha de cultur ă sunt necesari 200-250 m2 stratamenajat. Perioada optimă de semănat este prima decadă a lunii mai, utilizând 300 –350 g de seminţe pentru producerea r ăsadului necesar plantării unui hectar de cultur ă.La plantare r ăsadul trebuie să aibă 30-35 de zile, 5-6 frunze bine formate, aproximativ

12-14 cm înălțime și 5-7 mm grosime la colet.Înainte de plantare terenul trebuie să fie mărunţit şi afânat și se poate modela înstraturi înălțate. Plantarea se execută manual pe suprafeţe mici, sau cu maşina MPR – 5

pe suprafeţe mari, în perioada 20 iunie – 5 iulie, la distanţa de 70 cm între rânduri şi 35 – 40 cm între plante pe rând, realizând în funcţie de vigoarea soiului cultivat desimicuprinse între 40.000 – 45.000 plante/ha.

Lucr ările de întreţinere sunt completarea golurilor pe suprafețe mici iar la acesttip de cultur ă datorită perioadei mai lungi de vegetaţie şi momentului în care ea seînfiinţează sunt necesare un număr mai mare de udări decât la varza timpurie ajungând

până la 8-12 cu norme de 400 m3/ha.Dacă există pericolul îmburuienării culturii mai ales în primele faze de vegetaţie

sunt necesare praşile, 1 manuală pe rând şi 2-3 mecanice printre rândurile de plante.Pentru că perioada de vegetație a acestor cultivaruri este mai lungă și datorită

producțiilor mari care se obțin sunt necesare aplicarea unor fertilizari faziale. În cazulîn care se semnalează atacul bolilor și dăunătorilor se intervine pentru efectuareatratamentelor fitosanitare. Efectuarea tratamentelor fitosanitare trebuie întreruptă înmomentul în care varza începe să învelească deoarece există riscul ca reziduuri desubstanțe chimice să r ămână nedescompuse în interuiorul că pățânilor.

Recoltarea începe în decada a doua a lunii septembrie când se recoltează pentruconsum imediat şi sfâr şitul lunii noiembrie când se urmăreşte păstrarea sauindustrializarea producţiei. Pentru păstrare varza se condiționează. Se aleg că pățânileintregi, cu aspect proaspat, necrapate, cu cotorul sanatos și cu frunzele de protectie

bine prinse. Este bine ca la păstrare să se sorteze pe clase de mărime.Producţia obţinută este de 50-60 t/ha.



65

Cultura verzei în solarii şi tuneluri joase

Pentru asigurarea unei producţii mai timpurii cu 15-20 de zile culturile de varză se pot face şi în solarii (dar nu se foloseşte eficient spaţiul pe verticală), ceea ce adeterminat apariţia, în ultima vreme, a culturilor sub tuneluri joase construite din arcuride fier beton, plastic sau chiar nuiele şi acoperite cu folie de polietilenă. Atât solariilede tip vechi (la care folia se înlocuiește anual) cât şi tunelurile se acoper ă cu folia de

polietilenă cu 10-15 zile înainte de înfiinţarea culturii.La tunelurile joase se va avea grijă ca una din laturi să nu se fixeze în sol pentru

a putea fi ridicată folia în momentul plantării şi pentru executarea lucr ărilor deîngrijire. Uneori se procedează la acoperirea tunelului după plantarea culturii dar acest

lucru duce la obţinerea unor producţii ceva mai tardive (Apahidean Al. şi colab.,2004).În gr ădinile micilor producători se poate utiliza și sistemul de acoperire a verzei

cu folie perforată sau cu folie tip Agryl care se întind de-a lungul brazdei și se fixează pe margini cu pământ sau scoabe din sârmă. În acest mod se poate obține o cultur ă maitimpurie cu 8-10 zile și o calitate mai bună a că pățânilor de varză.

Pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturilor se face la fel ca pentru culturiletimpurii, dar mărunţirea e bine să se execute tot în toamnă, primăvara urmând doar să se mai pregătească superficial terenul înainte de plantare.

Producerea r ăsadului se face în sere înmulţitor, prin semănat în perioada 1-15ianuarie, iar r ăsadul se repică obligatoriu în cuburi nutritive de 5x5x5 cm şi se căleşteînainte de plantare.

Plantarea se face în decada a treia a lunii februarie sau prima decadă a luniimartie, în rânduri la 50/25 sau 40/30, iar după plantare se udă fiecare r ăsad la cuib

pentru a evita r ăcirea solului.Lucr ările de îngrijire sunt cele specifice culturilor de varză timpurie, acordând

însă atenţie aerisirii solariilor şi tunelurilor deoarece temperaturile prea mari şiumiditatea atmosferică ridicată împiedică dezvoltarea că păţânilor. Temperarturile

trebuie menținute la 20-22 °C ziua și nu mai puțin de 10-12 noaptea, iar umiditatea nutrebuie să depășească 75-80%. Pentru obținerea unor producții de calitate serecomandă efectuarea unor fertilizări faziale cu îngr ășăminte chimice sau se pot utilizași îngr ășăminte foliare. Recoltarea se face pe eşalonat, pe măsur ă ce că păţânile suntsuficient de îndesate pentru a putea fi valorificate. Debutul recoltărilor este începutullunii mai, realizându-se o producţie de 30-40 t/ha.

Test de autoevaluare numărul 3.1a) Care sunt principalele cerințe ecologice ale acestei specii?

b)

Ce tipuri de terenuri nu sunt recomandate culturilor de varzoase?c) Care sunt etapele tehnologiei de cultur ă la varza de toamnă?



66

3.2. Varza roşie

Denumirea stiin ţ ifică: Brassica oleracea L. var. capitata L. forma rubra L.

Familia botanică: Fam. Brassicaceae (Cruciferae)

Denumiri str ăine: engleză – red cabbage, franceză – chou rougeCentrul de origine: Varza roșie ca și varza albă îşi are originea în regiunile din

jurul Mării Mediterane provenind din aceiași formă sălbatică Brassica oleracea var.silvestris L.


În prezent se cultivă în aceleaşi regiuni ca şi varza albă, doar că suprafeţelecultivate cu această specie sunt mult mai restrânse deoarece şi întrebuinţarea ei este

mai mică, la noi în țar ă fiind prezentă pe piață doar în timpul toamnei și iarna.

Ciclul de via ţă Varza roșie este o tot o plantă bienală, care în primul anformează partea comestibilă (că pățâna) iar în anul al II-lea tulpinile florifere, florile șisemințele.

Importan ţ a culturii Varza roşie se cultivă pentru consum în stare proaspătă câtși pentru prepararea unor conserve prin murare.

Conţinutul în glucide, protide, substanţe minerale şi vitamine este aproape egal

cu cel al verzei albe, dar conține și cantități mari de antociani care o fac mai puținrecomandată pentru consum proaspăt mai ales în cantități mari. Conține cantitățiînsemnate de fitoncide fiind foarte utilă în consum mai ales la cei care prezintă tuberculoză.

Durata de păstrare Varza roşie are o capacitate mare de păstrare, acest caracterf ăcând posibil consumul în stare proaspătă pe o perioadă foarte lungă de timp.

Rentabilitatea culturii În România, varza roșie se cultivă în majoritatearegiunilor ţării, fiind însă prezentă doar în anumite momente pe piață, iar din acestmotiv și cultivatorii o plasează pe calendarul de cultur ă doar ca o cultur ă de toamnă.


Sunt asemănătoare cu cele ale verzei albe cu menţiunea că frunzele din rozetă şidin că păţână sunt mai groase, au consistenţa pieloasă, şi au culoarea roşietică. Plantelede varză roșie pot fi recunoscute din faza de r ăsad deoarece pigmenții de antocian sunt

prezenți încă din faza tânăr ă.Că păţânile de varză roşie sunt de dimensiuni mai mici, mai afânate faţă de cele

de la varza albă, frunzele fiind mai groase mai pieloase iar spre interiorul că pățăniiculoarea roșie este mai puțin prezentă.



67

Exigen ţ e ecologice – sunt similare cu cele de la varza albă doar că poate ficonsiderată ceva mai rezistentă la temperaturi scăzute deoarece că pățânile pot firecoltate chiar toamna mai târziu după venirea înghețului.

Față de umiditate are însă cerințe ceva mai mari față de varza albă, în lipsa apeidin sol că pățânile r ămân mici.

Nutriția minerală trebuie să fie echilibrată deoarece cantitățile prea mari de azotduc la reducerea intensității colorației antocianice.

Cultivaruri :Sortimentul este mai restrâns decât la varza albă. În prezent în cultur ă au apărut

şi pentru varza roşie cultivaruri cu perioade de vegetaţie foarte diferită, ca de exemplu:- timpurii cu perioada de vegetaţie de 85-100 zile și cu o greutate a că pățânilor în

medie de 1,2-2 kg: Primero F1, Maestro F1, Azurro F1, Integro F1, Topaz; Bavero F1,Red Acre- semitimpurii – 105-115 cu că pățâni de 1,5-2,5 kg – Buscaro F1, Red Amager, AutoroF1;- târzii – 130-170 zile că pățânile pot ajunge și la 3 kg– Rendero F1, Huzaro F1, Cabeza

Negra, Redma RZ F1 și Futurima RZ F1 la care că pățânile pot ajunge și la 5 kg (RijkZwaan Catalog, 2012).

Tehnologia de cultură

În ţara noastr ă varză roşie se consumă în perioada toamnă-iarnă, acest lucrudeterminând pe producători să cultive această specie numai în culturi de toamnă.

Tehnologia de cultur ă este, în consecinţă, asemănătoare cu cea practicată lavarza albă de toamnă. Înfiinţarea culturii se face prin plantare de r ăsaduri.

Producerea r ăsadurilor se face prin semănat pe straturi reci afar ă o cantitate de300 g semințe pentru 1 ha cultur ă. Data semănatului este prima decadă a lunii maiastfel că la plantare r ăsadurile trebuie să aibă 40-45 de zile. Plantarea în câmp se facela data de 20-25 iunie în teren modelat sau nemodelat respectând distanţa între rândurila plantare de 70 cm iar între plante pe rând 25 cm.

Până la recoltare se aplică aceleaşi lucr ări de îngrijire ca la varză cu atențiesporită la aplicarea udărilor pentru a nu compromite cultura. Recoltarea se face în

perioada 10 septembrie – 30 octombrie, iar producţiile care se pot obţine se situează la20-30 t/ha.


a) Prin ce se deosebește varza roșie de varza albă?

b)Care sunt principalele cerințe ecologice ale acestei specii?

c)Când se pot înființa culturi de varză roșie în câmp?



68

3.3. Varza creaţă

Denumirea stiin ţ ifică: Brassica oleracea L. var. sabauda L.Familia botanică: Fam. Brassicaceae (Cruciferae)

Denumiri str ăine: engleză – savoy cabbage, franceză – chou de MilanCentrul de origine: Provine din aceeaşi formă sălbatică ca şi varza albă din bazinul

Mării Mediteranene Aria actual ă de r ăspândire

În unele ţări din Europa (Olanda, Franţa, Italia) suprafeţele cultivate cu această specie sunt foarte mari. La noi în ţar ă se cultivă cu precădere în Banat şi Transilvania

şi în jurul marilor orașe, fiind totuși doar o specie de diversificare de sortiment,consumul la noi în țar ă fiind redus.

Ciclul de via ţă Varza creață este o tot o plantă bienală, alogamă. Importan ţ a culturii Varza creață se cultivă pentru consum în stare proaspătă cât

și pentru prepararea unor mâncăruri mai fine care au în compoziție varză, deoarecegustul ei este mai dulgeag, mai fin decât la varza albă. Reprezintă și o specie de decoral platourilor rafinate de preparate în special de fructe de mare.

Conţinutul în glucide, protide, substanţe minerale şi vitamine este la nivelulcelui de la varza albă.

Durata de păstrare Varza creață are o capacitate bună de păstrare, consumul înstare proaspătă fiind posibil pe o perioadă lungă de timp.

Rentabilitatea culturii În România, varza creață se cultivă doar ca o cultur ă detoamnă, existând un număr redus de consumatori pentru această legumă deși cei care ocunosc recunosc că este un gust deosebit de plăcut.


Varza creață prezintă frunzele sunt puternic gofrate, deoarece parenchimuldintre nervuri are un ritm de creştere mult mai accentuat decât nervurile. Atunci cănd

formează că pățâna frunzele din interior sunt sesile dar și ele prezintă o gofrare puternică. Din această cauză că păţânile sunt mai afânate și sunt improprii mur ării.

Exigenţe ecologiceDeoarece provine din aceeaşi formă sălbatică are cerinţe identice cu varza albă

faţă de factorii de vegetaţie. Că păţânile mature rezistă până la -6 °C recoltarea se poateface până toamna târziu. Este însă ceva mai pretenţioasă la apă, întrucât are aparatulfoliar foarte dezvoltat şi frunzele foarte gofrate, fiind sensibilă la lipsa apei în sol și laseceta atmosferică. Pentru a obvține producții mari și de calitate se recomandă șifertilizarea cu gunoi de grajd în anul culturii deoarece este o mare consumatoare deelemente nutritive.



69

Cultivaruri :Sortimentul este destul de restrâns pentru această specie la noi în țar ă. Totuşi

firmele de comercializare a semințelor au în oferta lor și câteva cultivaruri cu perioadediferite de vegetaţie:- timpurii –65-70 de zile care prezintă o greutate medie a că pățânilor de aproximativ0,8-2 kg – Comparsa F1, Famosa F1, Solima RZ, Aubervilliers- semitârzii – 85-100 de zile cu că pățâni de 1,5-3,5 kg– Marilena, Clarissa F1, SabrosaF1, Estrema RZ- târzii – 100-120 zile cu că pățâni de 1,5-4 kg - Morama RZ

Tehnologia de cultur ă

La noi în ţar ă se cultivă pentru consum în perioada toamnă-iarnă, deci se varespecta tehnologia de cultur ă de la varza albă de toamnă ținând însă cont foarte mult

și de cultivarul care se utilizează. Astfel schemele de plantare se vor hotărâ și înfuncție de vigoarea cultivarului, densitățile recomandate fiind însă de 38-40 mii plante/ha. Recoltarea poate începe în a doua decadă a lunii septembrie-sfâr şitul luniioctombrie, iar producţiile care se obţin sunt 30-35 t/ha.

3.4. Varza chinezească

Denumirea stiin ţ ifică: Brassica campestris L. ssp. pekinensis Lour.

Familia botanică: Fam. Brassicaceae (Cruciferae) Denumiri str ăine: engleză: chinese cabbage, franceză - chou chinois,Centrul de origine: Varza chinezească este originar ă din Asia Orientală


Se cultivă pe suprafeţe mari în China, Japonia şi ţările din r ăsărit. În Europa estecunoscută mai mult în partea de vest unde se cultivă pe suprafețe reduse

În ţara noastr ă se poate cultiva în toate regiunile în care se cultivă varza albă,totuşi cultura nu este foarte r ăspândită deoarece cererea pe piaţă este destul de redusă.


a) Prin ce se deosebește varza creață de varza roșie? b) Care sunt principalele cerințe ecologice ale acestei specii?

c) Când se pot înființa culturi de varză creață în câmp?



70

Ciclul de via ţă Varza chinezească în condiţiile de cultur ă de la noi din ţar ă secomportă ca plantă anuală.

Importan ţ a culturii Se cultivă pentru consumul că păţânii în stare proaspătă casalată sau preparată în diverse mâncăruri. În ţara de origine se pregătesc foarte multe

preparate culinare din această specie, de la salate la mâncăruri simple cu sosuri şi până la preparate cu carne, fiind foarte apreciată datorită gustului fin ușor picant.Conţine glucide 1,96%, protide 1,2, lipide 0,30% şi 0,59-0,70% săruri minerale șicantităţi însemnate de vitamina C - 36 mg/100 g.s.p.

Durata de păstrare Varza chinezească are o capacitate de păstrare destul deredusă, frunzele foarte gofrate fiind ușor supuse deprecierii. Pentru a se mari durata de

păstrare se recomandă ambalarea în folie perforată. În depozite cu atmosfer ă controlată unde temperatura se menține la 0°C și umiditatea la 98-100% varza se poate păstra 3-4

luni (Ugas R., 2000) Rentabilitatea culturii În România, varza chinezească se cultivă pe suprafețe

foarte mici fiind aproape inexistentă. Particularit ăţ i botanice şi biologice

R ădăcina este fibroasă şi pătrunde în sol până la adâncimi de 25-30 cm, plantafiind destul de pretenţioasă la umiditate.

Biotipul cel mai evoluat de varză chinezească prezintă frunze uşor gofrate cunervuri şi peţiolii hipertrofiaţi, care prin suprapunere formează că păţânile. Acestea auformă alungită, conică, piramidală şi nu sunt foarte îndesate (Ren Huazhong, 1997).

Tulpina florală este înaltă de 1-1,2 m, prezintă inflorescenţe de tip racem, cuflori de culoare galbenă pe tipul 4. Planta este alogamă cu polenizare entomofilă.Fructul este o silicvă dehiscentă, care conţine 6-7 seminţe, mici de culoare maronie.Într-un gram intr ă 200-330 seminţe, facultatea germinativă este de 80-92% şi se păstrează 4-5 ani.


Varza chinezească este puţin pretenţioasă faţă de temperatur ă. Seminţelegerminează la 6-8°C, temperatura optimă de creştere fiind 18-22°C. Dacă se seamănă

primăvara foarte devreme r ăsadurile se vernalizează şi planta emite tulpini florale f ăr ă a forma că păţâni.

Că păţânile pot rezista toamna în câmp până la -6-8°C (Maier I. 1963).Faţă de umiditate are pretenţii mari, atât pentru umiditatea din sol cât şi pentru

umiditatea atmosferică fiind necesare aplicarea unui număr mare de udări în timpul perioadei de vegetaţie. Nu suportă însă excesul de umiditate care duce la putrezireacă pățânilor la bază,

Faţă de lumină pretenţiile sunt mari în faza de r ăsad, iar lipsa luminii determină

alungirea r ăsadului.



71

Varza chinezească se cultivă pe soluri fertile, bine structurate, bogate în humus,cu un pH 6,5-7,5, specia fiind sensibilă la salinitate (Ugas R., 2000), reacționând foartefavorabil la fertilizarea cu gunoi de grajd în anul culturii

Cultivaruri:

În cultur ă există un număr mare de cultivaruri grupaţi după perioada devegetaţie în:

- timpurii (80-85 zile): Starko F1, Kaboko,- semitimpurii (90-120 zile): Optiko F1, Bilko F1, GranatLa Catedra de Legumicultur ă a Facultăţii de Horticultur ă Bucureşti, s-au

cultivat în anii 1997-1999 mai mulţi hibrizi de varză chinezească: Jincai nr.3, Beijingnr.1, Sukumi, Lubai nr.7, XinBouton (Popescu V. şi colab., 1998).


Deoarece în cultur ă timpurie rezultatele obţinute nu sunt foarte bune (un procentde 10-85,7% din plante vernalizează) se recomandă cultura verzei chinezeşti detoamnă (Popescu V. şi colab., 1998).

Pregătirea terenului se face ca şi pentru varza albă de toamnă. R ăsadurile se produc pe brazde reci, folosind 300-350 g sămânţă pentru r ăsadul necesar unui hectarde cultur ă.

Plantarea se face în a treia decadă a lunii iunie sau prima decadă a lunii iulie.

Între rânduri se recomandă 80-85 cm iar între plante pe rând 40-45 cm. Se poateînființa cultura și prin semănat direct în câmp dacă terenurile nu sunt foarteînburuienate folosind pentru semănat 1,5 -2 kg de sămânță care se distribuie pesuprafețe mari cu SPC 6. Densitatea recomandată la această cultur ă este deaproximativ 35 mii plante/ha. Lucr ările de îngrijire sunt asemănătoare cu cele de lavarza albă, iar dacă se înființează cultura prin semănat direct se va urmări foarte atentr ăsărirea intervenind cu udarea prin aspersie.

Recoltarea se poate face începând cu sfâr şitul lunii august pentru consumimediat, continuând şi în lunile septembrie şi octombrie. La recolatere se taiecă pățânile la nivelul solului și se îndepărtează frunzele din rozetă.

Producţiile obţinute depind în mare măsur ă de cultivarul utilizat 30-60 t/ha(Popescu V. şi colab., 1998).


a) Care este ciclul de viață la varza chinezească?


c)

Care sunt principalele verigi tehnologice recomandate ?



72

3.5. Varza de Bruxelles

Denumirea stiin ţ ifică: Brassica oleracea L. var. gemmifera D.C .Familia botanică: Fam. Brassicaceae (Cruciferae)

Denumiri str ăine: engleză – Brussels sprouts, franceză – Chou de BruxelleCentrul de origine: Varza de Bruxelles este originar ă din Europa, zona Belgiei

unde a fost introdusă în cultur ă la sfâr şitul secolului al XVII. Aria actual ă de r ăspândire

Tari mari cultivatoare sunt: Anglia, Olanda, Belgia. În ţara noastr ă se cultivă pesuprafeţe mici, deşi specia este foarte bine adaptată condiţiilor de cultur ă din România.

Ciclul de via ţă Varza de Bruxelles în condiţiile de cultur ă de la noi din ţar ă secomportă ca plantă bienală. Importan ţ a culturii Se cultivă pentru consumul verzişoarelor care au un gust

plăcut şi o valoare alimentar ă ridicată.Se pot consuma în salate sau preparate în diverse moduri, sau pot fi chiar

murate.Valoarea nutritivă este dată de conţinutul mare în glucide 6,0 – 7,6 %, protide

4,0-5,0%, substanţe minerale 1,3 – 1,51%. Conţinutul în apă este de 84,0-86,0%, iarvaloarea calorică este de 26 cal/100 g substanta proaspătă.

Varza de Bruxelles se remarcă printr-un conţinutul mare în elemente minerale K411 mg, Mg 22 mg, P 83,6 mg raportate la 100 g substanţă proaspătă și vitamine 114mg C, 0,11 mg A, 0,14 B1, 0,28 mg B2, raportate la 100 g s.p.

Durata de păstrare Varza de Bruxelles are o capacitate de păstrare destul deredusă, verzișoarele se deshidratează ușor. Pentru a se mari durata de păstrare serecomandă ambalarea în caserole acoperite cu folie perforată. În depozite cuatmosfer ă controlată unde temperatura se menține la 0°C și umiditatea la 98-100%varza se poate păstra 2-3 luni (Ugas R., 2000)

Rentabilitatea culturii În România, varza de Bruxelles se cultivă pe suprafețemici, specia nu este foarte productivă, dar pretul de valorificare este foarte bun, ceea cerecomandă această cultur ă.

Particularit ăţ i biologice și botanice

În primul an varza de Bruxelles formează în sol o r ădăcină puternică, care pătrunde în sol la adâncimi mari, explorând un volum mare de sol ceea ce îi confer ă rezistență mai bună la secetă.

Tulpina este înaltă de 0,5- 1,5 m în funcţie de cultivar, în vârful ei aflându-se unmugur vegetativ cu creştere activă şi deschisă.



73

Pe tulpină se formează frunze, lung peţiolate, cu limbul gofrat şi cu marginileîndoite în sus, de forma unei linguri, dispuse în spirală. Această formă a frunzelor ajută

planta în colectarea apei din precipitații mărind astfel rezistența la secetă.La subsuoara frunzelor se găsesc muguri axilari, activi cu creştere închisă din

care se formează verzişoare, pornind de la baza tulpinii către vârful ei. Verzişoarele auformă sferică şi greutatea medie de 10-20 g. Pe o plantă se pot forma un număr variabilde verzişoare 25-40-60, funcţie de înălţimea tulpinii.

După apariţia verzişoarelor frunzele cad, de la bază spre vârf, la un moment datr ămânând numai frunzele din vârful tulpinii sub formă de rozetă.

În anul al doilea, din fiecare verzişoar ă se formează tulpini florifere, pe care seformează flori, fructe şi seminţe asemănătoare cu cele de la varza albă. Seminţele suntmici, maronii, 300-320 într-un gram, facultatea germinativă 85-95% cu o durată de 5-6

ani de păstrare a facultăţii germinative. Exigen ţ e ecologice

Exigenţele ecologice sunt asemănătoare cu cele de la varza albă. Plantelemature rezistă în câmp până la -15°C, recoltarea verzişoarelor se poate face mult maitârziu în câmp, chiar și în timpul iernii mai ales în zonele unde acestea sunt mai

blânde. Planta este și mai rezistentă la secetă datorită sistemului radicular și particularității frunzelor.

Pentru această cultur ă se recomandă terenuri nu foarte fertile, cu un conţinutredus în elemente minerale pentru a obţine că păţâni bine îndesate (Dumitrescu M.,

1998).

Cultivaruri utilizate:

În Catalogul Oficial al soiurilor de plante de cultur ă este menţionat soiul Târziede Amager. Firmele de profil comercializează seminţe apar ţinând unor hibrizi FranklinF1 şi Diablo F1, Long Island (Bejo, 2006).

Tehnologia culturii

Tehnologia de cultur ă este asemănătoare cu a verzei albe pentru cultura detoamnă.

R ăsadul se produce afar ă pe brazde reci, prin semănat la sfâr şitul lunii aprilie.Plantarea se face în prima jumătate a lunii iunie, la distanţe de 80 cm între

rânduri şi 40 cm între plante pe rând, asigurând o densitate a culturii de 35-36 mii pl/ha.

Lucr ările de îngrijireSe completează golurile pe suprafețe mici la 5-6 zile de la plantare cu r ăsad din

rezerva de r ăsaduri, se pr ăşeşte cultura în primele faze de vegetaţie când există

pericolul înburuienării, mai târziu datorită particularității de creștere plantele îmbracă



74

foarte bine terenul și nu mai sunt necesare prașile. Irigrea culturii mai ales în anii cu precipitații reduse se face cu norme de 250-300 m3/ha.

Defolierea culturii se face prin îndepărtarea frunzelor de la bază spre vârf.Facultativ la cultivarurile mai vechi din cultur ă, pentru gr ă birea creşterii verzişoarelorse poate face şi cârnitul plantelor deasupra ultimelor verzişoare formate (Butnariu H.,1992). Hibrizii noi introduși în cultur ă prezintă o uniformitate foarte mare în formareaverzișoarelor.

Recoltarea la noi în țar ă se face manual, pe măsur ă ce că păţânile au ajuns lagreutatea specifică cultivarului, fiind necesare 2-3 treceri prin cultur ă. Lucrarea începetoamna târziu şi poate continua până la apariţia temperaturilor foarte scăzute. În țărilecu tehnologie avansată și unde se utilizează hibrizi performanți recoltarea se poate face

prin tăierea tulpinilor, aducerea acestora în camere speciale și desprinderea de pe

tulpini cu ajutorul unor mașini speciale, sau recoltarea este mecanizată în totalitate dincâmp combinele speciale despart verzișoarele de pe tulpini iar resturile vegetale r ămân pe câmp, verzișoarele sunt încărcate direct în remorci.

Se obţin producţii de 5-6 până la 10-12 t/ha, funcţie de cultivar și de tehnologiaaplicată.

3.6 Conopidă

Foto 2 C ă păţ âni de conopid ă

Denumirea stiin ţ ifică: Brassica oleracea L. var. botrytis L. subvar. cauliflora

D.C.

Familia botanică: Fam. Brassicaceae (Cruciferae) Denumiri str ăine: engleză – cauliflower, franceză – chou fleur

Test de autoevaluare numărul 3.5a) Care este partea comestibilă la varza de Bruxxeles?d) Care sunt principalele cerințe ecologice ale acestei specii?e) Care sunt principalele verigi tehnologice recomandate ?



75

Centrul de origine: Specia are o origine incertă, fiind de fapt considerată a fioriginar ă din specii de varză sălbatică care cresc spontan în Europa dar și în Asia Mică.


În Europa în anul 2011 principalele ţări cultivatoare de conopidă şi broccoli suntSpania cu 31204 ha şi Franţa cu 19569 ha, aceste ţări realizând şi cele mai mari producţiide 513783 ha. Cea mai mare producţie medie se realizează în Italia cu 23,8 t/ha.

În prezent la noi în țar ă conopida şi broccoli se cultivă în aceleaşi regiuni ca şivarza albă, doar că suprafeţele cultivate cu aceaste specii sunt mai restrânse (tabelul3.3).

Tabelul 3.3.

Suprafeţele cultivate cu conopidă şi broccoli şi producţiile obţinute


Ţara Suprafaţa

ha

Producţiatotală

tone


Anglia 16757 180577 10,7

Belgia 5093 99660 19,5

Germania 6479 144136 22,2

Olanda 4675 57000 12,1

Franta 19569 364558 18,6

Polonia 14948 297649 19,9

Federaţia Rusă 600 5729 9,5

Spania 31204 513783 16,4

Ucraina 2200 22100 10,0

Italia 17637 420989 23,8

România 2662 39159 14,7


Ciclul de via ţă Conopida este o plantă bienală dar în țara noastr ă este tratată ca plantă anuală ea reușind să formeze semințe în primul an.

Importan ţ a culturii Conopida se cultivă pentru consumul inflorescenţei(denumită că păţână), în stare proaspătă sau preparată în diverse forme: (pane, supe



76

creme, etc.), sau industrializată prin murare.Inflorescenţele de conopidă conţin glucidesolubile 3,3-5,6%, protide 1,6 – 2,3% şi lipide 0,07%. Dintre elementele minerale seremarcă conţinutul mare în K 328 g şi cel în calciu 20 g/100 g s.p., iar conţinutul învitamine C este de 69,8 mg/100 gs.p.

Durata de păstrare Inflorescențele de conopidă sunt perisabile. În condiții detemperatur ă normală nu se pot păstra decât 4-6 zile. Păstrarea temporar ă se poate facenumai în depozite frigorifice cu atmosfer ă normală sau cu atmosfer ă controlată. Pedurata scurtă 1-2 să ptămâni conopida se poate păstra la 5 - 100 C și umiditate relativă 85%., Pastrarea pe o durată mai mare (3 - 6 saptamani), se poate realiza prin ambalareainflorescentelor în folii perforate și menținerea unei temperaturi de 00 C și o umiditateatmosferică de 95% și cu 3% O2 si 5% CO2. (Foury Cl., 1994).

Rentabilitatea culturii În România, conopida se cultivă mai ales în jurul marilororașe, fiind totuși o cultur ă mai puțin r ăspândită, însă prețul de valorificare este bun.


Sistemul radicular este bine dezvoltat şi pătrunde în sol până la adâncimi de 30-40 cm. Tulpina este scurtă, pe ea se formează frunzele în formă de rozetă, iar în centruapare mugurele florifer.

Frunzele sunt mari, oval alungite, acoperite cu pruină. La hibrizii noi din cultur ă acestea cresc în poziţie verticală şi acoper ă foarte bine că păţâna.

Că păţâna este de fapt un organ floral care se formează din hipertrofierea tijelorşi ramificaţiilor florale în care se acumulează substanţe de rezervă.

Că păţâna este de culori diferite, albă, galben limoniu, verzuie sau violacee, movfuncţie de cultivar, de formă rotundă sau turtită.

Tulpinile florifere se formează prin alungirea ramificaţiilor că păţânii, au 60-70cm înălţime şi prezintă pe ele flori de culoare galbenă ca la celelalte brassicaceae.

Seminţele sunt mici 210-350 într-un gram, facultatea germinativă fiind de 60-

80% şi se păstrează 4 ani. Exigen ţ e ecologice

Este mai pretenţioasă la temperatur ă faţă de celelalte brasicaceae, temperaturaoptimă de germinare a seminţelor fiind de 18-20 °C, iar temperatura optimă în timpulformării că păţânii 14-18 °C (Ugas R., 2000). Inflorescenţele formate nu rezistă latemperaturi mai mici de -1°C.

Faţă de lumină pretenţiile sunt mari în faza de r ăsad, în perioada formăriică păţânii cerinţele se reduc, plantele necesitând umbrirea pentru ca partea comestibilă

să nu se deprecieze prin înflorit.



77

Faţă de umiditate cerinţele sunt mari în toate fazele de vegetaţie, fiind necesar ă o umiditate de 70-80 % în sol, lipsa apei ducând la obţinerea unor producţii mici şislabe calitativ. Ploile din timpul toamnei pot duce la degradarea păr ții comestibile maiales la cultivarurile mai vechi care nu sunt protejate de frunze.

Solurile pe care se cultivă trebuie să fie fertile, bine structurate, bogate înelemente nutritive cu reacție alcalină sau neutr ă. Conopida este o mare consumatoarede elemente nutritive reacționând foarte favorabil la fertilizarea cu gunoi de grajd înanul culturii.

Cultivaruri :

- timpurii şi semitimpurii (95-115 zile): Stargate F1, Megane F1, Cabrera F1, Fortados,Timpurie de Bacău, Rocky F1, Panther F1 și Vitaverde F1, (că păţâni de culoare verde),

Amfora F1 Formosa F1,

(conopidă tip Romanesco).- semitârzii şi târzii (120-150 zile):Fargo F1, Balboa F1, Suprimax, White Ball,Balvany F1.


Cultura timpurie

Preg ătirea terenului se face la fel ca la varza albă timpurie respectândasolamentul și rotația culturii. Fertilizarea de bază se face cu cantități de îngr ășăminte

organice și chimice calculate în funcție de fertiklitatea solului.Cultura timpurie se face numai cu plantare de r ăsad.

Producerea r ăsadurilor se face în sere înmulţitor sau r ăsadniţe calde, semănândîn intervalul 20.0.1 – 10.2, 300-350 g seminţe pentru înfiinţarea unui hectar de cultur ă.

R ăsadul se repică şi se îngrijeşte ca şi pentru varza albă având grijă ca înainte de plantare r ăsadul să se călească obligatoriu.

Plantarea se face la 15-20 martie, cu r ăsad în vârstă de 40-45 de zile, în rândurila 70 cm între ele şi la 30 cm între plante pe rând, la aceeaşi adâncime la care plantele

au fost repicate.

Lucr ările de îngrijire sunt ca la varza timpurie, la unele cultivaruri vechi fiindnecesar ă protejarea păr ţii comestibile prin legarea frunzelor din rozetă deasuprainflorescenţei.

Recoltarea începe în jurul datei de 20 mai şi se continuă până în luna 5-10 iulie. Recoltarea se efectueaza când inflorescenta este compacta și a ajuns la marimeacaracteristica soiului. Recoltarea se execută manual, dacă se cultivă pe suprafețe marieste bine să se utilizeze cultivaruri cu maturare uniformă iar recoltarea se poate face și



78

mecanizat. Pentru valorificare se aleg că pășânile turgescente, întregi, sănătoase f ăr ă pete sau îngălbenite de soare. Producţiile care se obţin sunt de 15-20 t/ha.

Cultura de toamnă

Pregătirea terenului şi producerea r ăsadului se face ca la varza albă pentrutoamnă. Plantarea se face în intervalul 20 iunie – 1 iulie, la plantare r ăsadul semocirleşte şi se fasonează.

Pe teren modelat se plantează 2 rânduri la 80 cm între ele şi la 35-40 cm între plante pe rând.

Lucr ările de îngrijire sunt asemănătoare cu cele de la varză.

Recoltarea se face înainte de apariţia primelor îngheţuri, fiind culese eşalonatcă păţânile bine formate.

Producţia ce poate fi obţinută este de 20-30 t/ha.

Cultura protejată a conopidei

Pentru a crea condiţii mai bune de creştere conopida poate fi cultivată la fel caşi varza albă în tuneluri sau solarii.

Lucr ările de înfiinţare a culturii şi cele de îngrijire sunt asemănătoare.

Recoltarea pentru aceste tipuri de cultur ă se poate face cu 2-3 să ptămâni mai

devreme la culturile înfiinţate primăvara, iar toamna se pot prelungi recoltările cu 2-3să ptămâni faţă de câmp.


a) Care este partea comestibilă la conopidă?


c) Care sunt principalele verigi tehnologice recomandate la cultura timpurie din

cîmp ?



79

3.7. Broccoli

Denumirea stiin ţ ifică: Brassica oleracea L. convar. botrytis L. var. cymosaDuchesne

Familia botanică: Fam. Brassicaceae (Cruciferae) Denumiri str ăine: engleză – broccoli, franceză – chou broccoli,

Centrul de origine: Broccoli este originar din aceleași zone ca și conopida


Deoarece are aceleaşi pretenţii faţă de condiţiile de mediu şi tehnologia de

cultur ă asemănătoare în prezent la noi în țar ă broccoli se cultivă în aceleaşi regiuni caşi conopida însă pe suprafeţe mai mici.

Ciclul de via ţă Planta este asemănătoare cu conopida, la noi în ţar ă se comportă ca plantă anuală.

Importan ţ a culturii De la broccoli se consumă primordiile de inflorescenţă carese pregătesc în acelaşi mod ca şi conopida, având însă un gust mult mai fin decâtaceasta.

Dintre compuşii organici determinaţi în inflorescenţele de broccoli se poatemenţiona glucoza (0,74 %), fructoza (0,56 %), zaharoza (0,39 %), celuloza (1,46 %),ligninele (0,18 %), acizii organici (acidul citric 210 mg/ 100 g şi acidul malic 120 mg/100 g) şi acizii fenolici (acidul ferulic, cafeic şi p-cumaric), Burzo I., şi colab. 2005.

Fructoza reprezintă principalul glucid din broccoli şi reprezintă 48,7 – 56,9 %din totalul glucidelor, în timp ce glucoza reprezintă doar 11,1 – 20 5 % (Rosa ş.a.,2001, Burzo I. şi colab.,2005).

Conţinutul în substanţe minerale şi în vitamine fac ca acestă specie să fie foarteapreciată de consumatori, fiind considerată ca având efect anticancerigen. Pe baza unor

sondaje s-a constatat că în zonele în care se consumă foarte mult această legumă apariţia cancerelor este mai reduse.

Durata de păstrare Inflorescențele de broccoli sunt foarte perisabile, chiar încondiții de frigider păstrarea este de scurtă durată (1zi). Păstrarea și transportul pedistanțe mai mari se face în lăzi în care se adaugă gheață iar acestea se acoper ă cu folii

perforate. Păstrarea pe durate mai mari (3 - 6 saptamani), se poate realiza ca și laconopidă prin ambalarea inflorescentelor în folii perforate și menținerea uneitemperaturi de 00 C și o umiditate atmosferică de 95% și cu 3% O2 si 5% CO2. (Foury

Cl., 1994).



80

Rentabilitatea culturii În România broccoli se cultivă pe suprafețe și mairestrânse decăt conopida dar există perspective pentru creșterea suprafețelor cultivatecu această specie deoarece prețul de valorificare este foarte mare iar cererea pe pieţă aacestui produs este în creştere.


Sistemul radicular bine dezvoltat pătrunde în sol până la 45-50 cm adâncime. Petulpina scurtă apar la început frunzele dispuse în rozetă, apoi mugurele terminal devineflorifer, formând inflorescenţa.

Inflorescenţa are pedicelii florali mai r ăsfiraţi sub formă de buchet. Culoareainflorescenţei la cele mai multe cultivaruri este verde dar există şi unele de culoaregalben verzuie sau violet.

Unele cultivaruri de broccoli după recoltarea inflorescenţei principale, formează

lăstari pe care apar inflorescenţe secundare care sunt de dimensiuni mai mici dar potconstitui o a doua recoltă (Voican V şi colab, 2006).

Florile, fructele şi seminţele sunt asemănătoare cu cele de la conopidă.


Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie sunt comparabile cu cele de la conopidă.Pentru o tonă de produs plantele consumă 1,9 - 4,9 kg N, 0,5 – 1,0 kg

P2O5, 5,5 – 10 K 2O, 3,2 – 3,5 CaO, 0,2% S (Chaux Cl şi colab., 1994).

Cultivaruri:

În cultur ă la noi în ţar ă sunt prezente cultivarurile: Calabrese Natalino, Flash F1,Belstar F1, Fiesta F1, Agassi RZ F1, Monfils RZ F1, Bacino F1, Balimo F1.


Cultura de broccoli se poate realiza primăvara sau toamna.Pentru cultura de primăvară pregătirea terenului şi a r ăsadului se fac în mod

similar cu cel de la varză albă.Plantarea se face în intervalul 15-25 martie, câte două rânduri pe brazdă la 70

cm între rânduri şi la 25-30 cm între plante pe rând.Lucr ările de îngrijire sunt asemănătoare cu cele de la conopidă. Pentru combaterea

buruienilor terenul se poate mulci cu folie de polietilenă (foto 4)



81

Foto 4 Cultură de broccoli mulcită cu folie (original)

Pentru cultura de toamnă plantarea se face la data de 20-25 iunie. Pregătireaterenului şi producerea r ăsadului necesită aceleaşi etape ca la varza de toamnă.

Recoltarea se face când inflorescenţele s-au dezvoltat, sunt compacte, înainte dedeschiderea bobocilor florali. Unele cultivaruri prezintă o caracteristică foarteimportantă astfel că după recoltarea păr ții comestibile principale lăstarii lateraliformează și ei că pățâni de dimensiuni ceva mai mici dar care pot fi și ele valorificate.În Anglia aceste că pățâni sunt de obicei utilizate pentru industrializare.

Producţiile sunt de 20-25 t la culturile timpurii şi de 30-35 t la cele tardive.


a) Care este deosebirea dintre conopidă și broccoi în ceea ce privește partea

comestibilă?


c)Care sunt principalele verigi tehnologice recomandate la cultura de toamnă din

cîmp ?



82

3.8. Gulii şi gulioare

Foto 5 Plante de gulioare

Denumirea stiin ţ ifică: Brassica oleracea L. var. gongyloides L.Familia botanică: Fam. Brassicaceae (Cruciferae)

Denumiri str ăine: engleză – kohlrabi, franceză – chou raveCentrul de origine: Gulia este originar ă din bazinul Mării Mediterane.


Se cultivă pe suprafeţe mari în Japonia şi China. În Europa, ţări cu tradiţie încultura acestei specii sunt: Germania, Olanda şi Danemarca.

La noi în ţar ă suprafeţele cultivate sunt relativ mici, fiind prezentă în juruloraşelor mari mai ales în banat și Timișoara.

Ciclul de via ţă Gulia este o plantă bienală care formează tulpinile florifere șisemințele în anul al doilea de cultur ă.

Importan ţ a culturii Gulia se cultivă pentru consumul tulpinii îngroşate, în stare proaspătă în salate sau se foloseşte la prepararea unor mâncăruri. Tulpina guliilor estemetamorfozată, iar în parenchimul cortical al acesteia se depozitează substanţele derezervă: glucide 3,3 - 5,6 %, proteine 1,6 - 2,3 %, lipide 3,3 - 5,6 %, apă 90,0 - 92,7 %,acestea având o valoare energetică de 110,95 kJ/ 100 g.

Conţinutul în vitamine al guliilor este de 41,00 - 92,00 mg/100 g acid ascorbic,tiamină 0,03 - 0,06 mg/ 100 g, riboflavină 0,03 - 0,06 mg/100 g, iar dintre elementeleminerale predomină: potasiul 340,0 - 500,0 mg/ 100 g şi calciul 43,0 - 90,0 mg/ 100 g

s.p. Durata de păstrare Gulioarele au capacitate redusă de păstrare și trebuiesc

valorificate repede pe piață în timp ce guliile au capacitate bună de păstrare consumulîn stare proaspătă se poate face o perioadă lungă de timp.


Nu este o cultur ă foarte r ăspândită în Romănia, consumatorii nefiind obișnuițicu ea, ca urmare cererea pe piață este mică.

Particularit ăţ i biologice

Sistemul radicular este pivotant la începutul perioadei de vegetaţie apoi fibros şi pătrunde în sol la adâncime mică.



83

Partea comestibilă numită tulpino-fruct, este reprezentată de tulpinahipertrofiată, care se îngroaşă şi capătă formă sferică, sferic – turtită, rotund – turtită funcţie de cultivar.

Culoarea exterioar ă a păr ţii comestibile poate fi albă, alb verzuie, albastruviolet, iar miezul este alb cu gust plăcut.

Îngroşarea tulpinii se face de jos în sus, iar la un moment dat partea bazală se poate lemnifica în condiţiile în care solul este prea uscat.

În anul al doilea apar tulpinile florifere înalte de 1,0-1,2 m.Florile sunt mici, galbene pe tipul 4 cu polenizare alogamă, entomofilă.

Seminţele sunt mici 200-220 într-un gram, facultatea germinativă 70-90 % se poate păstra 4 ani.


Pretenţiile faţă de condiţiile de mediu sunt asemănătoare cu cele de la varză. Oatenţie deosebită se va acorda regimului de umiditate care trebuie menţinut la nivelulde 75 – 80% din capacitatea de câmp pentru apă a solului, de la plantare până larecoltare.

Pentru o tonă de produs se consumă: 4,0 - 4,9 kg N, 3,0 – 4,0 kg P2O5, 8,5 – 10K 2O, 3,2 – 3,5 CaO, 0,8% MgO (Chaux Cl şi colab., 1994).

Cultivaruri:

Se cultivă două varietăţi de gulii:- var. minor cu tulpină – fruct mic (numite gulioare): Dworski, Trero, Kupa,

Korist F1, Korvit F1

- var. major (gulii): Albastru de Iernut, Goliat alb, Goliat albastru, Kossak F1,Kolibri F1.


Cultura în câmpPentru cultura timpurie în câmp se folosesc gulioarele. Terenul se pregăteşte

ca la varza albă timpurie.

Pentru producerea r ăsadului se seamănă în 5-10 februarie, iar r ăsadul se repică în cuburi de 5x5x5.

Plantarea se face la data de 25 martie – 10 aprilie. Se plantează 4 rânduri la 25cm iar între plante pe rând 25 cm. La plantare se va urmări ca r ăsadul să nu se îngroapemai adânc decât a fost repicat pentru a nu se produce deformarea păr ţii comestibile şideprecierea acesteia.

Lucr ările de îngrijire sunt cele specifice şi verzei timpurii în câmp.Recoltarea se face eşalonat, prin smulgere, când partea comestibilă este de

dimensiuni caracteristice cultivarului. Valorificarea se face imediat legând plantele

câte trei cu ajutorul frunzelor. Producţia 10-15 t/ha.



84

Cultura de toamnă este similar ă cu cea de la varza de toamnă.R ăsadurile produse pe brazde reci se plantează în intervalul 5 iunie - 15 iulie,

câte două rânduri la 60 cm între ele şi la 30 cm între plante pe rând.Se va îngriji cultura prin aplicarea de praşile, 6-7 udări, fertilizări faziale ca la

varză, iar la semnalarea atacului de boli sau dăunători se va interveni cu tratamentefitosanitare cu produse specifice.

Recoltarea se face prin dizlocare cu DLR 4 şi adunarea manuală a plantelor.Lucrarea se execută înainte de venirea îngheţului. Pentru păstrare plantele se fasonează

prin tăierea frunzelor şi a por ţiunii de sub tulpina îngroşată.Producţiile ce pot fi realizate: 30-40 t/haCultura protejată Cultura for ţată se poate realiza în solarii sau în tuneluri joase. Pentru acest tip de

cultur ă se folosesc gulioarele.Producerea r ăsadului se face semănând în intervalul 15-20 ianuarie, r ăsadurileurmând a fi repicate în cuburi de 5x5x5.

Plantarea se face în 10-20 martie. Plantarea se face în benzi de 7 rânduri la 25cm între rânduri şi între plante pe rând. În cazurile când se plantează asociat cu ocultur ă de bază se va planta între rândurile acestei culturi.

Recoltarea poate începe la 15 mai, iar producţiile sunt de 12-15 t/ha.Cultura în sereÎn sere se cultivă gulioarele în perioada iarnă – primăvar ă când se poate face fie

o cultur ă pur ă sau se pot asocia cu culturi principale (tomate, castraveţi).Producerea r ăsadului se planifică în funcţie de momentul în care se urmăreşte

plantarea, în intervalul 1-10 octombrie – 1-10 noiembrie sau 15- 20 noiembrie pentruculturi asociate. Plantarea se face la distanţe de 25 cm între şi pe rând.

Lucr ările de îngrijire sunt completarea golurilor, udări şi o fertilizare fazială.Dacă se semnalează apariţia agenţilor patogeni se intervine cu tratamente fitosanitare.

Recoltarea se face eşalonat în intervalul 10 ianuarie - 30 aprilie, iar producţiilerealizate sunt de 20-25 t/ha la cultura de bază, 12-15 la cultura anticipată şi 8-10 lacultura asociată.


a) Cum se numește partea comestibilă la gulioare?

f) Care sunt principalele cerințe ecologice ale acestei specii?

g) Care sunt principalele verigi tehnologice recomandate la cultura în sere ?



85

Rezumat Din aceast ă grupă fac parte plante legumicole care apar ţ in familiei

Brassicaceae (Cruciferae) şi anume: Brassica oleracea L. var. capitata L. forma alba Lam. D.C. (varză albă ), Brassica oleracea L. var. capitata L. forma rubra (varzaro şie), Brassica oleracea L. var. gemmifera D.C. (varza de Bruxelles), Brassicaoleracea L. var. botrytis L. subvar. cauliflora D.C. (conopida), Brassica oleracea L.convar. botrytis L. var. cymosa Duchesne (broccoli), Brassica oleracea L. var.

gongyloides L. (gulia), Brassica pekinensis (Lour.) Rupr. (varza chinezească ), Brassica oleracea L. var. sabauda L.(varza crea ţă ), Brassica oleracea L.var. acephala D.C. (varza pentru frunze).

Sunt specii, care reac ț ionează foarte favorabil la fertilizarea cu îngr ășăminteorganice în anul culturii.

Înfiiin ț area culturilor la noi în ț ar ă se face prin r ă sad.



86

Unitatea de învăţare nr. 4Cultura plantelor legumicole pentru boabe, păstăi şi capsule

Obiective:

4.1 Mazărea de grădină

Foto 4.1. Plante de maz ăre în câmp

Denumirea stiin ţ ifică: Pisum sativum L

Familia botanică: Fam. Fabaceae (Papilionaceae)

Denumiri str ăine: engleză – pea, pea sugar, franceză – pois,Centrul de origine: Mazărea de gradină provine din Afganistan, Asia Mică şi

India, fiind una dintre cele mai vechi plante cultivate (Maier I., 1963). Aria actual ă de r ă spândire Date despre cultura mazării sunt prezente în scrierile

din Grecia antică, Egiptul antic şi Imperiul Roman unde ea se cultiva pe suprafeţeîntinse.

În anul 2011 în Europa principalele ţări cultivatore de mazăre sunt Anglia,Franţa şi Italia

În țara noastr ă se cultivă mai ales în jurul orașelor și a fabricilor de conserve.

◄cunoașterea speciilor care apar ţin acestei grupe◄cunoașterea originii, importanței și a particularităților botanice și biologiceale speciilor◄cunoașterea exigențelor ecologice a speciilor și implicațiile lor întehnologia de cultur ă ◄cunoașterea principalelor verigi tehnologice specifice fiecarei specii



87

Tabelul 4.1.Suprafeţele cultivate cu mazare verde şi producţiile obţinute




Anglia 37276 424723 11,3

Belgia 9204 64428 7,0

Germania 4015 21516 5,3

Italia 24017 99039 4,1Olanda 3943 20500 5,1

Portugalia 1347 7490 5,5

Spania 12338 85300 6,9

Franta 32727 635300 19,4

Grecia 2700 20100 7,4

Serbia 13928 41204 2,9Ungaria 15523 99118 6,3

Bulgaria 1683 10329 6,1

Austria 1785 12503 7,1

Romania 5406 26605 4,9


Ciclul de via ţă Mazărea este o planta ierboasă, anuală Importan ţ a culturii Mazărea de gradină poate fi consumată sub formă de păstăi

(înainte de formarea seminţelor) dar în special ca seminţe verzi, în preparate culinaresau conservată prin: pasteurizare, congelare sau deshidratare.

Are o valoare alimentar ă ridicată datorită conţinutului în proteine 21,7 g/100g.s.p., lipide 3,2 g/100 g.s.p; carbohidraţi 61,1 g/100 g.s.p, 65 g/100 g.s.p Ca şi deasemenea, vitamine: B1 – 0,25 g/100 g.s.p, B2 0,15 g/100 g.s.p, PP 3,43 g/100 g.s.p(Collazos C. şi colab., 1993).

Deoarece plantele de mazăre au proprietatea de a fixa azotul atmosferic,reprezintă o foarte bună premergătoare pentru celelalte culturi legumicole.



88

Totodată, vrejii de mazăre ce se obţin după recoltare au un conţinut în proteină de trei ori mai mare decât paiele de grâu şi constituie un bun furaj pentru animale(Zamfirescu N., şi colab., 1960).

Durata de păstrare produsul trebuie valorificat imediat după recolataredeoarece are o capacitate mică de păstrare.

Rentabilitatea culturii În prezent această legumă se cultivă în întreaga lume,cunoscând o reală extindere odată cu mecanizarea lucr ărilor de înfiinţare a culturii şirecoltării, dar şi datorită posibilităţilor multiple de conservare, fapt care determină caaceastă cultur ă să fie rentabilă. Datorită simbiozei cu azotul reprezintă și una din celemai bune premergătoare pentru celelalte culturi, fiind o specie importantăși înagricultura ecologică.


R ădăcina principala este pivotantă şi poate pătrunde până la 1m adâncime, darr ădăcinile secundare se găsesc la adâncimea de 40 – 60 cm fiind destul de viguros, dar

puţin ramificat. Pe r ădăcini, în special pe cele tinere, se găsesc numeroase nodozităţicare conţin bacterii din genul Rhizobium leguminosarum, care au proprietatea de aasimila azotul liber din atmosfer ă şi de a-l fixa în nodozităţi.

Tulpina este goală în interior, cilindrică, agăţătoare prin cârceii proveniţi dintransformarea foliolelor.

Lungimea tulpinii poate varia de la 0,2-2,5 m în funcţie de cultivar (Zanoschi V.

şi colab., 1985). Plantele de la cultivarurile cu tulpină scurtă şi groasă se menţin în poziţie erectă, acestea se cultivă în special pentru consumul boabelor verzi.

Cultivarurile de la care se consumă păstăile au tulpina lungă şi subţire, plantelenu se pot menţine în poziţie erectă fiind necesar ă susţinerea lor prin montarea despalieri.

Frunzele sunt penat compuse alcătuite din 2-3 perechi de foliole ovale, ultimafoliolă fiind transformată în cârcel. La baza fiecărei frunze se găsesc două stipele mari,amplexicaule de culoare verde la unele varietăţi sau cu o pată violet la cele cu floriviolete (Maier I., 1963)

Florile sunt grupate câte 2-7, sunt mari, albe şi papilionate și dispuse lasubsuoara frunzelor. Polenizarea este autogamă, polenul se maturează înainte dedeschiderea florilor. Florile apar la 35-50 de zile de la semănat, o floare r ămânedeschisă 2-3 zile, iar pe o plantă înfloritul durează 10-25 zile (Bălaşa M., 1973).

Fructul este o păstaie, care poate fi dreaptă sau arcuită, de culoare verde şiavând lungimi de 3-12 cm. Într-o păstaie se găsesc 3-12 boabe verzi.

Boabele verzi reprezintă partea comestibilă şi au culoarea de la verde deschis laverde închis. Soiurile zaharate sau cu bob zbârcit au un conţinut în zahăr mai maredecât cel de amidon iar soiurile sunt mai dulci, la cele cu bob neted raportul



89

amidon/zahăr este în favoarea amidonului iar boabele au un gust fad (AtanasiuCornelia şi colab., 2000).

În stare uscată seminţele de mazăre au culoare galbenă sau verde, soiurile cu boabe galbene sunt mai puţine în sortiment predomină cele verzi. Seminţele sunt mari,într-un gram intr ă 3-11 seminţe, facultatea germinativă a seminţelor este de 90-95% şise păstrează 3-4 ani (Ugas R., 2000).


Mazărea este o plantă de climat temperat şi umed, care are cerinţe moderate faţă de căldur ă. Temperaturile minime de germinaţie sunt de 1-2°C la soiurile zaharate şi 4-6 °C la soiurile amidonoase (Bălaşa M., 1973).

Temperaturile optime de vegetaţie sunt cuprinse între 18-21°C (Ugas R., 2000),

iar dacă temperatura depăşeşte 26-28°C, producţiile scad (Bălaşa H., 1973).Faţă de lumină, mazărea are cerinţe moderate, fiind o plantă de zi lungă. Încondiţii de zi scurtă (mai puţin de 8-10 ore), mazărea nu înfloreşte. În cazulsemănatului timpuriu, creşterea plantelor în prima parte a vegetaţiei are loc în condiţiide zi scurtă, ceea ce determină formarea unui aparat vegetativ bogat, care în partea adoua a vegetaţiei (ce se desf ăşoar ă în condiţii de zi lungă) determină obţinerea unor

producţii ridicate de păstăi.Mazărea de gradină are pretenţii mai mari la umiditate în faza de germinaţie a

seminţelor şi la începutul perioadei de vegetaţie, până când plantele reuşesc să-şi

formeze un sistem radicular puternic, apoi pretenţiile încep să scadă.Umiditatea optimă în sol este de 70-80% din capacitatea de câmp a solului

pentru apă.Seceta atmosferică prelungită influenţează negativ procesul de înflorire şi de

formare a păstăilor.Excesul de umiditate în faza de germinare, asociat cu temperaturile scăzute (mai

mici de 5°C) provoacă putrezirea seminţelor, înainte de r ăsărire, stagnarea în vegetaţiea plantelor şi sensibilizarea acestora la atacul de dăunători (Popescu V. şi colab.,2001).

Pentru cultur ă se aleg soluri cu textur ă mijlocie, afânate, cu capacitate bună dereţinere a apei şi pH 6,5 – 6,7 (Ugas R., şi colab., 2000).

Cultivaruri:

• extratimpurii (45-50 zile): Isalnita 60; Lulu, Perla de Mai,

• timpurii (50-55 zile): Rani, Prima, Mingomark; Masterfon

• semitimpurii (55-60 zile): Diana, Constant, Quad, Dsouce-Provence

•

semitârzii (60-70 zile): Frila, Gerola; Television, Utrillo• târzii (70-80 zile): Undine, Göttinga, Tulceana, Regina, Rondo, Alderman



90

Tehnologia culturii la maz ărea de gr ădină pentru producerea de boabe verzi

Cultura de mazăre pentru producerea de boabe verzi se înființează exclusiv prinsemănat direct în câmp. În condiţiile climatice specifice ţării noastre se pot executadouă tipuri de cultur ă: cultura de primăvar ă şi cultura de toamnă. Deoarece culturile detoamnă dau randament scăzut iar produsul nu este solicitat pe piaţă acest sistem nu se

practică decât în gospodăriile particulare.Pentru cultura de primăvara, bune premergătoare sunt culturile de: tomate,

ardei, varză, castraveţi, fertilizate cu îngr ăşăminte organice şi care lasă terenul curat de buruieni.

După culturile timpurii de mazăre se pot cultiva: ridichi de iarnă, varză detoamnă, castraveţi de toamnă deoarece mazărea este o excelentă premergătoare.

Pentru culturile de mazăre de toamnă bune premergăătoare sunt vărzoaseletimpurii. Preg ătirea terenului.Toamna după desfiinţarea culturii premergătoare, se face fertilizarea de bază

după o cartare agrochimică a terenului. Orientativ pe un sol mediu aprovizionat se poate aplica superfosfat 300-400 kg/ha şi 100-200 kg/ha sare potasică şi apoi seexecută ar ătura de baza la adâncimea de 28-30 cm.

Primăvara, imediat ce se poate intra pe teren, se executa fertilizarea cu 100 kgazotat de amoniu, afânarea solului odată cu încorporarea îngr ăşământului.

Combaterea buruienilor se face prin erbicidare cu Treflan 24 EC sau Triflurom24 EC în doză de 3-5 l/ha aplicate cu circa 7 zile înainte de semănat și încorporatimediat în sol cu grapa cu discuri.

Semănatul se execută primăvara cât mai timpuriu când în sol temperatura ajunge la4-5°C și are tendințe de creștere, ultima epocă de semănat fiind însă 1-2 aprilie. Pentrua prelungi cât mai mult perioada de recoltare se recomandă însămânţarea simultană aunor soiuri cu perioadă de vegetaţie diferită sau acelaşi soi să fie însămânţat în 2-3epoci, la distanţe de 10-15 zile (Atanasiu Cornelia şi colab., 2000). Pentru culturile detoamnă se poate semăna în luna septembrie.

Se foloseşte o cantitate de sămânţă de 180-300 kg/ha, în funcţie de MMB şi defacultatea germinativă a lotului de seminţe utilizat.

Se seamănă cu semănătoarea SUP 29 în rânduri echidistante la 12,5cm şi laadâncimea de 4-5 cm.

Lucr ări de îngrijire

În cursul perioadei de vegetaţie se execută destul de puține lucr ări de îngrijiredeoarece perioada de vegetație a cultivarurilor este destul de scurtă. Dacă primăvara

este secetoasă pentru asigurarea r ăsăririi culturii se va uda cultura, apoi se mai irigă



91

înaintea înfloritului și în perioada formării păstăilor dacă nu plouă. Combaterea buruienilor pe suprafețe mari se poate face cu ajutorul erbicidelor.

Dintre bolile frecvente la cultura de mazăre amintim: Ascochitoza (Ascochyta pisi)care se combate prin respectarea asolamentului şi tratamente cu Dithane M45 0,2%,Făinarea (Erisiphe pisi) se combate cu Karathane FN57 0,1% (Gheorghieş C., 2002).

Combaterea dăunătorilor se face cu Decis 2,5CE 0,05% sau cu Actelic 50 EC0,1%.

Recoltarea se eşalonează în funcţie de soiuri şi de epoca de însămânţare.Momentul optim de recoltare se stabileşte prin aprecieri subiective: umplerea

păstăilor cu seminţe, stabilirea gradului de suculenţă a seminţelor, gustul seminţelor(care trebuie să fie dulce) sau se fac determinări chimice privind conţinutul în zahăr şiamidon al boabelor.

Se pot folosi şi aparate ca: maturometrul, aparatul Raiftester, tenderometrul pentru determinarea momentului optim de recoltare (Bălaşa H., 1973);Recoltarea se poate face după următoarele proceduri:Manual, dar este o operaţie greoaie şi necesită un volum mare de for ţă de

muncă. Recoltarea manuală se face numai pe suprafeţe mici, pentru mazărea destinată în exclusivitate consumului în stare proaspătă.

Mecanizat, cu MRM 2,2 + MA 1,2 se execută pe suprafeţe mari, iar producţiaeste destinată industrializării.

Producţia de păstăi variază între 6-7 t/ha ajungând până la 10t/ha, iar producţia

de seminţe verzi de 2,5-4 t/ha.

4.2. Mazărea tip „Mangiatuto”

Denumirea stiin ţ ifică: Pisum sativum L. var macrocarpon



a) Care este ciclul de viață la mazăre?


c)Cum se stabilește momentul optim pentru recoltare la mazăre ?



92

Destul de puţin cultivată în România, această specie este prezentă doar încolecţii. În anii 2004-2006 ea a fost cultivată la Catedra de Legumicultur ă a Facultăţiide Horticultur ă (Atanasiu N., 2004)

La această specie se consumă păstăile frage, atunci când boabele sunt mici (1,5 – 3 mm), iar pe liniile de sutur ă nu sunt prezente aţele. Cultivarurile existente au otulpină volubilă înaltă de 0,6-1,5 m iar inflorescențele sunt foarte decorative.

Cultura în câmp se realizează prin semănat în benzi de câte 2 rânduri, cudistanţa între rândurile benzii de 20 de cm şi cu intervale între benzi de 50 – 60 de cmcare să permită accesul pentru efectuarea lucr ării de recoltat, între plante pe rânddistanţa trebuie să fie de 10 – 12 cm.

Semănatul se poate face manual pe suprafeţe mici sau cu semănători de precizie pe suprafeţe mari. (Atanasiu Cornelia, şi colab., 2000).

Instalarea sistemului de susţinere se face după semănat. El trebuie să aibă oînălţime de 140-150 cm pentru a permite palisarea culturii, pe acest sistem de susţinerese instalează plase cu ochiuri largi pe care mazărea se va agăţa cu ajutorul cârceilor.

Lucr ările de îngrijire sunt cele de la mazărea păstăi.Recoltarea se execută manual iar producţia este destinată consumului proaspăt.

4.3. Fasolea de grădină

Denumirea stiin ţ ifică: Phaseolus vulgaris L


Denumiri str ăine: engleză –fasolea pitică – bush bean, fasolea urcătoare –runner bean, franceză –fasolea pitică – haricots nains, fasolea urcătoare – haricots a

rames


a) Care este ciclul de viață la mazărea tip „Mangiatuto” ?




93

Centrul de origine: Specia este originar ă din America Centrală, fiind foartemult cultivată în Peru şi Mexic (Bălaşa H., 1973).

Aria actual ă de r ăspândire. Specia este cunoscută de foarte multă vreme fiind prezentă în scrierile vechi. Spaniolii și portughezii cunoșteau specia pe care aur ăspândit-o în toată Europa. În anul 2011 cea mai mare suprafaţă de fasole era cultivată în Serbia 19555 ha, iar cea mai mare producţie medie se realiza în Spania 17 t/ha(tabelul 4.2.)La noi în țar ă se cultivă în toate zonele cu condiții favorabile.

Tabelul 4.2.Suprafeţele cultivate cu fasole verde şi producţiile obţinute




Anglia 1685 15279 9,0

Belgia 8182 90124 11,0

Germania 3395 39107 11,5

Italia 19407 163725 8,4

Olanda 4900 44000 8,9


Spania 8939 152507 17,0

Franta 4713 79700 16,9

Grecia 5000 55100 11,0

Serbia 19555 39508 2,0

Ungaria 1915 16897 8,8

Bulgaria 262 1561 5,9

Austria 485 5963 12,2

Romania 10547 60257 5,7


Ciclul de via ţă fasolea este o planta anuală. Importan ţ a culturii

Fasolea se cultivă pentru consumul păstăilor verzi care se consumă preparate îndiverse moduri. Fasolea verde este o materie primă de mare importanţă pentru

industria conservelor.



94

Păstăile de fasole verde conţin 2,4 g proteine, 0,3g gr ăsimi, 8,1g carbohidraţi la100 g substanţă proaspătă. Păstăile mai conţin 88 mg Ca, 49 mg fosfor şi 1,4 mg fier.Fasolea se remarcă printr-un conţinut mare în vitamina C 9,6 mg la 100 g substanţă

proaspătă (Collazos C. şi colab., 1993).Datorită simbiozei cu bacteriile fixatoare de azot, fasolea este și ea ca și

mazărea o excelentă premergătoare pentru celelalte specii legumicole.


Sistemul radicular este r ăspândit în stratul superficial al solului (0,3-0,4m), iar pe r ădăcini se găsesc nodozităţi cu bacterii fixatoare de azot. Uneori r ădăcinile pot pătrunde şi la adâncimi mai mari în sol.

Tulpina. La fasole există două convarietăţi după tipul de creştere al tulpinii:convarietatea nanus – având creştere determinată, tulpina este dreaptă, ramificată şiformează o tuf ă deasă, de înălțimi mici 40-60 cm (fasole pitică sau oloagă); conv.vulgaris – creştere nedeterminată, tulpina volubilă, având lungimi de 2m – 6 m (fasoleurcătoare) (Zamfirescu N. şi colab., 1960)

Frunzele sunt mari, primele frunze sunt simple, celelalte sunt trifoliate, auculoarea verde şi sunt acoperite cu perişori.

Florile sunt grupate câte 4-10 în raceme laxe, au culoarea albă, albă verzuie,roşie, la fasolea pitică inflorescențele sunt situate în vârful ramificațiilor tulpinii. Iar la

fasolea urcătoare axial, polenizarea este autogamă.Fructele sunt păstăi, monocarpelare, dehiscente. Forma poate fi dreaptă sau

curbată, iar culoarea poate fi verde sau galbenă sau violet la maturitatea tehnică.În secţiune păstaia are formă aplatizată (fasolea grasă) sau cilindrică (fasole

fideluță).Seminţele au formă mărime şi culori diferite în funcţie de soi. Într-un gram sunt

2-5 seminţe, facultatea germinativă variază între 90-95% şi se păstrează 4-5 ani.


Fasolea este o specie pretenţioasă la temperatur ă. Minima de germinare aseminţelor este 8-12 °C, iar optima 25°C (Maier I., 1963). Temperatura optimă decreştere şi dezvoltare este de 22-25°C, la 10°C plantele îşi încetează creşterea iar latemperaturi mai mici sunt chiar distruse.

Faţă de lumină este o plantă pretenţioasă.Umiditatea solului trebuie să fie 60-70% din capacitatea de câmp pentru apă,

fazele critice fiind la germinarea seminţelor, la înflorire şi la legarea păstăilor. Excesul

de apă poate duce la apariția bacteriozelor și a unor boli criptogamice.



95

Fasolea se cultivă pe soluri mijlocii, permeabile, bine structurate, care rețin bineapa, cu pH 5,5 – 6,7 (Ugas R., 2000).

Cultivaruri:

Cultivaruri de fasole oloagă:- păstaia galbenă:Timpurie de Bacău, Solara, Ioana, Super de Moldova, Raluca,

Unidor, Berggold, Rias- păstaia verde: Amurg, Doljana, Işalniţa 43, Olga, Forum, Espada, Alena,

Option, Paulista, Fandango, Bareca, Jazz- păstaie de alte culori Purple Quen (păstaie neagr ă)Cultivaruri de fasole urcătoare:

- păstaia galbenă: Auria Bacăului, Aurie de Bacău, Odir- păstaia verde: Verba, Baroma VR- păstaie de alte culori: Violetă de Iaşi (violet), Purpiat (negru), Merveille de

Piemonte (păstaie galbenă cu striații roșii)


Cultura fasolei de grădină în câmpCultura de fasole se poate realiza în ogor propriu sau în cultur ă succesivă.

Cultura în ogor propriu poate fi amplasată după premergătoare care au fostfertilizate cu gunoi de grajd: tomate, ardei, vinete. Nu se va cultiva după sfeclă dacă seconstată prezenţa unor mari cantităţi de bor (Voican V. şi colab., 2006). Este oexcelentă premergătoare pentru celelalte specii datorită capacității de a fixa azotulatmosferic. Totuși revenirea ei pe aceiași solă este bine să se facă după 3-4 ani pentru a

preveni atacul bolilor și dăunătorilor.Pentru a avea o producţie eşalonată se pot semăna în acelaşi timp cultivaruri cu

perioade de vegetaţie diferite sau acelaşi cultivar se poate semăna în etape la intervalde 7-10 zile.

Pregătirea terenului începe toamna prin nivelare, fertilizare de bază cu 250-300kg/ha superfosfat, 100-150 kg/ha sare potasică după care se ar ă la 28-30 cm adâncime.

Primăvara se fertilizează cu 80-100 kg/ha azotat de amoniu, se erbicidează cuDigermin 24 EC 3,0-5,0 l/ha sau Pivot 100 LC 0,8 l/ha cu 8-10 zile înainte de semănat,se încorporează erbicidele cu grapa cu discuri.

Semănatul se face pe teren nemodelat, cu semănătoarea SUP 21, când în soltemperatura se menţine la 10-12°C.

La fasolea pitică însămânţarea se face în rânduri la 40 cm între ele şi la 4-5 cm

pe rând, folosind 80-150 kg de sămânţă la hectar, funcţie de mărimea boabelor.



96

Adâncimea de semănat este de 3-5 cm, dar cu cât se seamănă mai târziu şi pe terenurimai uşoare cu atât adâncimea de semănat va fi mai mare (Voican V.şi colab., 2006).

La fasolea urcătoare este necesar instalarea unui sistem de susținere. Pesuprafețe mari se utilizează un sistem construit cu spalieri din beton sau lemn. Distantaîntre spalieri 4-5 m iar înălțimea spalierului 1,5 m. Semănatul se face în rânduri la 20cm de o parte și de alta a spalierului. Densitatea este de 70-90 mii plante/ha. Se poate

palisa cultura de fasole și cu tutori individuali din lemn.

Lucrările de întreţinereTerenul se va menţine curat de buruieni prin praşile mecanice (2-3) şi 1 praşilă

manuală pe rând, se va iriga în perioadele critice cu norme de 350-400 m 3 apă /ha.Înainte de înflorit se poate aplica o fertilizare suplimentar ă folosind

îngr ăşăminte chimice 50 -60 kg superfosfat, 50-60 kg azotat de amoniu, 80-100 kgsulfat de potasiu (Voican V., şi colab., 2006) sau se pot folosi îngr ăşăminte granulatede tip Agroblen.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor se va face la avertizare când aceştia depăşesc pragul economic de dăunare.

Dintre boli cele care provoacă pagube sunt: Xanthomonas phaseoli (arsura bacteriană), Pseudomonas phaseolicola (arsura aureolată), Colletotrichumlindemutianum (antracnoza) care se tratează prin stropiri foliare cu Captan 50 WP0,2%, Champion 50 WP 0,25%, Dithane M45 0,2%.

Dăunătorii frecvenţi sunt Achanthoscelides obtectus (gărgăriţa fasolei), Doralis fabae (păduchele negru) care se combat prin tratamente cu Carbetox 50 CE 0,3%,Sinoratox 35 CE 0,2%.

Recoltarea începe în a treia decadă a lunii iunie. Fasolea oloagă se poate recoltamecanizat, fasolea urcătoare se recoltează numai manual când păstăile sunt fragede şi

bune pentru consum.Producţiile sunt de 5-8 t/ha la fasolea oloagă şi 10-15 t/ha la fasolea urcătoare.Cultura succesivă se înfiinţează prin semănat în prima decadă a lunii iunie,

folosind cultivaruri de fasole pitică cu perioadă scurtă de vegetaţie.Pregătirea terenului se face ca pentru toate culturile succesive.Lucr ările de întreţinere sunt cele specifice culturii de fasole în ogor propriu.Recoltarea începe în luna septembrie, iar producţiile obţinute sunt de 5-6 t/ha.Cultura de fasole în solariiPentru cultura în solarii se folosesc doar cultivaruri de fasole urcătoare și se pot

face culturi de primăvar ă sau de toamnă.Pregătirea terenului începe toamna şi se execută aceleaşi lucr ări ca la cultura în

ogor propriu.

Primăvara lucr ările care se fac sunt: fertilizare, mărunţirea solului din solar iarcu 10-12 zile înainte de înfiinţarea culturii se acoper ă solarul cu folie.



97

Semănatul se face la începutul lunii aprilie când temperatura în interiorulsolarului a ajuns la 10-12 °C. Se seamănă în benzi de câte două rânduri la 30 cm între

benzi şi 20 cm între rânduri. Pentru cultura de toamnă se seamănă în a doua decadă alunii iulie. Pentru un hecatar se utilizează o cantitate de 25-30 kg sămânță.

Lucr ările de îngrijire: praşile manuale pentru combaterea buruienilor şi afânareasolului, irigarea culturii, fertilizare fazilă şi combaterea bolilor şi dăunătorilor ca lacultura în ogor propriu. Recoltarea se face în a treia decadă a lunii mai şi se obţin

producţii de 8-10 t/ha.Cultura fasolei în sereDeoarece cultura este destul de puţin productivă în ultima vreme cultura fasolei

în sere se mai practică din ce în ce mai puțin. Cultura se înființează de obicei prinr ăsad. Pentru obținerea r ăsadului se seamănă în prima decadă a lunii ianuarie direct în

ghivece câte 2-3 semințe la ghiveci. Plantarea pentru ciclul I se face în prima decadă alunii februarie. Lucr ările de îngrijire vor urmări asigurarea condițiilor de temperatur ă șiumiditate, combaterea bolilor și dăunătorilor dacă aceștia apar.

Recolatarea se face manual, eșalonat, fiind de fapt cea mai dificilă lucrare.Se obțin producții de 20-25 t/ha.Pentru cilul II r ăsadul se produce prin semănat în prima decadă a lunii august

iar recolaterea se face până la scăderea temperaturilor sub 10 ºC.Producțiile care se obțin sunt de 15-20 t/ha.

4.4. Bob Denumirea stiin ţ ifică: Vicia faba L.


Denumiri str ăine: engleză – broad bean, franceză – fèveCentrul de origine: Bobul este originar din Asia Mică și Africa fiind o plantă

foarte veche în cultur ă. Aria actual ă de r ă spândire În prezent bobul este cultivat în numeroase regiuni

ale globului fiind foarte r ăspândit în țări ca: Japonia, India, China. În Europa mari


a) Cate varietăți de fasole cunoasteti funcție de particularitățile de creștere a tulpinii?

i) Care sunt principalele cerințe ecologice ale fasolei de gr ădină?

j) Care este sistemul de cultur ă cel mai r ăspândit la fasole ?



98

cultivatoare sunt ţări ca: Spania, Italia. Franţa. În ţara noastr ă se cultivă în Moldova,Oltenia şi Maramureş.

Ciclul de via ţă Bobul este o plantă erbacee anuală. Importan ţ a culturii Bobul se cultivă pentru păstăile tinere care se consumă ca și fasolea verde, dar

şi pentru seminţele imature sau uscate care au o valoare alimentar ă foarte ridicată, fiindutilizate la prepararea unor mâncăruri. Se poate congela sau se poate păstra ca boabeuscate.

Din f ăina de bob în amestec cu f ăina de grâu se poate obţine o pâine (PopescuV. şi colab., 2001).

Ele conţin 11,3 g proteine, 25,9 g hidraţi de carbon, 31 mg calciu, 137 mg

fosfor, 2,0 mg fier la 100 g substanţă proaspătă. Conţi de asemenea, cantităţi mari devitamina A 0,1 mg, B10,3mg, B2 0,09 mg, PP 1,4 mg la 100 g.s.p (Collazos C. şi colab,1993).

Resturile vegetale pot fi utilizate în hrana animalelor sau se pot utiliza caîngr ășământ verde, deoarece masa vegetativă mare se realizează într-un timp scurt, iarsistemul radicular profund prezintă multe nodozități îmbogățind solul în azot.

Particularităţi botaniceExistă în cultur ă două tipuri de bob: unele cu semințe mari și altele cu semințe

mici. Bobul are un sistem radicular bine dezvoltat care pătrunde în sol până la

adâncimi mari de circa 1 m, cu r ădăcini secundare pe care se găsesc nodozităţi ale bacteriilor fixatoare de azot. (Bălaşa M., 1973).

Tulpina este goală în interior, muchiată având înălţimi de 0,7-1,0 m, este erectă și neramificată.

Frunzele imparipenat compuse, alterne, cu ultima foliolă scurtă şi ascuţită,acoperite cu pruină. În unele zone se consumă și frunzele când sunt tinere și fragede.

Florile sunt mari, sesile au formă tipic papilionată de culoare albă sau violaceae, polenizarea alogamă, entomofilă (Bălaşa M., 1973).

Fructul este o păstaie cilindrică sau turtită, spongioasă în interior cu lungime de4-14 cm care conţine 4-5 seminţe. Când sunt tinere păstăile sunt cărnoase și fragede iarla maturitate se lemnifică.

Seminţele sunt mari, de culoare cafenie sau neagr ă, la maturitate pot fiaplatizate, eliptice sau reniforme. Într-un gram pot fi 1-4 seminţe (Ugas R., 2000),facultatea germinativă 90-95% şi se poate păstra 5-6 ani

Germinaţia la bob este hipogee, cotiledoanele r ămân în sol iar epicotilul r ăsaredeasupra solului (Voican V. şi colab., 2006)



99


Bobul este o specie puţin pretenţioasă la temperatur ă. Temperatura minimă degerminare este 3-4 °C iar optima 18-20, specia nu suportă temperaturi mai mari de25°C, care duc la încetarea creșterii și dezvoltării. (Butnariu H., 1992).

Este destul de pretenţios la lumină, fiind o plantă de zi lungă.Pretenţiile faţă de umiditate sunt mari mai ales în perioada de germinare a

seminţelor şi la formarea păstăilor.Bobul se cultivă pe soluri profunde, lutoase, cu reacţie neutr ă şi sunt de preferat

solurile care reţin bine umiditatea.

Cultivaruri:

Sortimentul cultivat în ţara noastr ă este destul de restrâns. Mai cunoscute suntcultivarurile: Metisa, Minica, Cosmin, Fin de Vidra şi Productiv 31, Aguadulce, Sirene

Tehnologia culturiiBune premergătoare sunt speciile pr ăşitoare care lasă terenul curat de buruieni.Pregătirea solului începe din toamnă când se fertilizează cu 30-50 t/ha gunoi de

grajd, 200-250 kg/ha superfosfat, 150 – 200 sare potasică, apoi terenul se ar ă la 28-30cm adâncime.

Primăvara se fertilizează cu azotat de amoniu 150-200 kg/ha şi se mărunţeşte

terenul cu grapa cu discuri. Se poate modela terenul.Semănatul se face cu SPC 6 în perioada 10 martie - 10 aprilie, nu se va întârzia

cu semănatul deoarece temperaturile ridicate în perioada de înflorit și fructificare potduce la compromiterea culturii. Semănatul se poate face în rânduri la 40 - 50 cm sau încuiburi la 50 cm şi la 40-50 cm între cuiburi pe rând (Bălaşa M, 1973). Densitatearecomandată este de 120 mii plante/ha la cultivarurile viguroase și 200 mii plante/ha lacultivarurile de vigoare mică.

Se utilizează o cantitate de 180-250 kg de sămânţă în funcţie de mărimeaseminţei.

Lucr ările de îngrijire. Cultura se menţine curată de buruieni prin praşile, se irigă în perioadele critice, se face o fertilizare suplimentar ă ca la fasole în faza înfloritului.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor se va face la avertizare folosind produsespecifice ca la celelalte leguminoase (Gheorghieş C, 2002).

Bolile care pot să apar ă sunt: Uromyces viciae fabae (rugina), Botritys fabae (pete ciocolatii) iar dintre dăunători Aphis fabae ((păduchele negru)

Recoltarea se face manual și depinde foarte mult de produsul pe care dorim să îlconsumăm. Dacă se recoltează frunze pentru salată acestea se rup în primele faze de

vegetație, păstăile se recoltează când sunt tinere și semințelesunt imature, semințele



100

imature se recoltează pe măsur ă ce ajung în faza de lapte-cear ă iar semințele mature serecoltează la maturitatea fiziologică.

Producţiile sunt de 20-25 t/ha păstăi şi 8-12 t/ha boabe verzi.

4.5. Bame

Denumirea stiin ţ ifică: Hibiscus esculentus L.Familia botanică: Fam. Malvaceae

Denumiri str ăine: engleză – okra, franceză – gomboCentrul de origine: Bamele sunt originare din Asia Mică și din India, Birmania.

Aria actual ă de r ăspândire În prezent se cultivă în Albania, Turcia, Grecia,Bulgaria.

La noi în ţar ă se cultivă pe suprafeţe mici în partea de sud a ţării.Ciclul de via ţă Bamele sunt plante anuale

Importan ţ a culturii Bamele se cultivă pentru consumul fructelor tinere care se întrebuinţează la

prepararea unor mâncăruri sau se folosesc în industria conservelor. Fructele conţin1,6% proteine, 0,2% lipide, 7,4% glucide (Butnariu H. şi colab., 1992).

Particularităţi botaniceBamele au un sistem radicular puţin ramificat, r ădăcina principală fiind

pivotantă şi pătrunde în sol până la 0,7 m.Tulpina este ramificată, erectă, cu înălţimi de 1-1,5 m, acoperită cu peri rigizi.

Frunzele sunt palmat-lobate și acoperite ca și tulpina cu perișori rigizi.

Florile sunt mari, de culoare galbenă cu o zonă brună sau violacee la bazacorolei, polenizarea fiind facultativ autogamă (Butnariu H., 1993).

Test de autoevaluare numărul 4.4.

a) Ce se poate consuma de la bob?

b)Care sunt principalele particularități biologice ale speciei?

c)Ce producții se obțin la bob ?



101

Fructele sunt capsule de 10-30 cm lungime muchiate cu 5-6 loji, la maturitateatehnică se lemnifică. (Staack E.M., 2006).

Seminţele 15-20 într-o capsulă sunt de formă sferică, de culoare cenuşie,facultatea germinativă 80-85% se păstrează 4-5 ani.


Bamele sunt specii pretenţioase la căldur ă. Temperatura minimă de germinare aseminţelor 15°C, iar optima 28-35°C. Plantele îşi încetează creşterea dacă temperaturile se menţin la 10°C.

Sunt plante pretenţioase la lumină, nu suportă umbrirea.Umiditatea atmosferică şi cea din sol trebuie să fie ridicate pentru ca culturile să

reuşească. Sistemul radicular profund confer ă o oarecare rezistenţă la secetă.

Pentru cultura bamelor se aleg soluri uşoare, bogate în humus cu pH 6-7,5, nusuportă solurile cu structur ă luoasă care se încălzesc greu. (Staack E.M., 2006).

Cultivaruri:În prezent există în cultur ă câteva cultivaruri: Ela și hibridul Star F1 foarte

timpurii, Clemson spineless semitimpurii, Acme și Bella semitârzii.

Tehnologia culturiiRezultate bune se obţin după premergătoare ca solano - fructoase sau vărzoase.

Terenurile trebuie să fie însorite, bogate în elemente nutritive șincu posibilități deirigare. Se va respecta asolamentul pentru a ppreveni apariția bolilor ți dăunătorilor.

Pregătirea terenului se face din toamnă prin nivelare, fertilizare cu 30-40 t/hagunoi de grajd, 300-500 superfosfat, 100 kg/ha sare potasică şi ar ătur ă adâncă la 28-30cm (Butnariu H., 1993).

Primăvara se fertilizează cu azotat de amoniu, se mărunţeşte solul şi seerbicidează pe suprafeţe mari cu Treflan 24EC sau Balan 18 EC, cu încorporareaimediată a erbicidului.

Semănatul se face în a doua jumătate a lunii mai. Se poate semăna pe terenmodelat sau nemodelat câte două rânduri pe brazdă la 80 cm între rânduri pe terenulmodelat și la 75 cm între rânduri pe terenul nemodelat, între plante pe rând distan ța vafi de 13-15 cm. Se foloseşte o cantitate de 40-50 kg de sămânţă la ha care se introduceîn sol la 3-4 cm.

Lucr ările de îngrijire constau în r ăritul culturii, praşile mecanice şi manuale pentru combaterea buruienilor şi afânare, fertilizare fazială şi tratamentul împotriva bolilor şi dăunătorilor.

Irigarea este obligatorie pentru condiţiile ţării noastre. Se aplică 4-5 udări cu

norme de 350-400 m3

/ha (Stan N. şi colab., 2003)



102

Recoltarea începe în a doua decadă a lunii iulie până în luna septembrie. Serecoltează la interval de 2-3 zile la începutul fructificării apoi o dată pe zi pentru cafructele să fie bune de consum. Recoltarea se execută cu mănuşi deoarece planta

prezintă peri aspri pe fructe care pot provoca iritaţii (Popescu V. şi colab., 2000).Recoltarea capsulelor se face la anumite dimensiuni funcţie de destinaţia

producţiei: 1,5-4 cm pentru conserve în saramur ă, 1,5-7,0 cm pentru ghiveci, 4-7cm pentru consum proaspăt (Dumitrescu şi colab., 1998).

Producţiile sunt de 6-8 t/ha.

Rezumat

Din aceast ă grupă fac parte specii care apar ţ in familiei Fabaceae(Papilionaceae): Pisum sativum L. (mazărea de gr ădină ); Phaseolus vulgaris L

(fasolea de gr ădină ); Vicia faba L. (bobul); al ături de care au fost incluse şi Hibiscusesculentus L (bamele) apar ţ inând familiei Malvaceae.

Partea comestibil ă la aceste plante este reprezentat ă de boabe verzi (sau pă st ăiverzi la tipul – mangetout) la mazăre; pă st ăi verzi la fasole; pă st ăi şi boabe verzi labob şi capsule la bame.

Speciile din familia Fabaceae (Papilionaceae) pot fi considerate ca cele maibune premerg ătoare datorit ă simbiozei cu bacteriile fixatoare de azot, reu șind să aducă un aport de azot în sol.


a)Care este denumirea științifică și familioa din care face parte această specie?


c)Care sunt cerințele ecologice ale acestei specii ?

d)Care sunt dimensiunile la care se recoltează capsulele?



103

Unitatea de învăţare nr. 5Cultura plantelor legumicole bostănoase

Obiective:

Din grupa plantelor bostănoase fac parte specii din familia Cucurbitaceae:Cucumis sativus L. (castravetele), Citrullus lanatus (Thunb.) Mansf. (pepenele verde),Cucumis melo L. (pepenele galben), Cucurbita maxima L. (dovleacul) şi Cucurbita

pepo L. (dovlecelul) (Ciocârlan V, 2000).Unele dintre aceste specii prezintă o importanţă economică foarte mare fiind

printre principalele specii cultivate pe plan mondial şi în ţara noastr ă.

5.1. Castravetele

Denumirea stiin ţ ifică: Cucumis sativus L.

Foto 5.1. Plant ă de castrave ţ i

Familia botanică: Fam. Cucurbitaceae

Denumiri str ăine: engleză - cucumber; franceză: concombre;

Centrul de origine: Castravetele îşi are originea în țări din Asia și din Africa,fiind una din cele mai vechi legume cultivate.




104

Aria actual ă de r ăspândire Pe plan mondial castravetele ocupă unul dintre locurile de frunte printre legume,

fiind cultivat atât în câmp cât și în spații protejate și for țate. În anul 2011 cel mai marecultivator de castraveţi din Europa a fost Polonia cu 17461 ha, dar cea mai mare

producţie medie la hectar se obţine în Olanda 655,4 t/ha. În România culturacastraveților este foarte r ăspândită în toate zonele dar cu precădere în partea de sud,sud est și sud vest acolo unde condițiile climatice permit cultura. În sere ocupa practiclocul al doilea ca pondere după cultura de tomate. În anul 2011 au fost cultivate 13154ha iar producţia medie a fost de 14,8 t/ha (tabelul 5.1.)

Tabelul 5.1

Suprafeţele cultivate cu castraveţi şi producţiile obţinute


Ţara Suprafaţa

ha

Producţiatotală

tone


Anglia 117 66500 568,3

Belgia 53 18700 352,8

Grecia 3600 174700 48,5

Germania 2931 249607 85,1

Franta 1773 134891 76,8

Italia 1736 33755 19,4

Olanda 656 430000 655,4

Polonia 17461 510892 29,2

Spania 8293 720198 86,8Slovacia 1878 29698 15,8

România 13154 195855 14,8


Ciclul de via ţă castravetele este o plantă anuală, erbacee. Importan ţ a culturii Se consumă fructele ajunse la maturitatea tehnică în stare

proaspătă în salate, se utilizează la prepararea mâncărurilor şi sub formă de mur ături.



105

Castravetele are valoare alimentar ă redusă, asigurând doar 19 calorii/100 g, daracest lucru este compensat de gustul lui plăcut, r ăcoritor.

Fructele conţin: glucide 2,6 %, vitaminele A, B1, B2, în cantităţi mici dar şisăruri minerale de Na, K, Mg, Ca. Fructele şi seminţele sunt utilizate în industriafarmaceutică şi în cosmetică. Are acţiune diuretică şi depurativă fiind un dizolvant alacidului uric (Valnet J., 1987).

În cosmetică se utilizează pentru obţinerea unor creme şi loţiuni utilizate înîngrijirea tenului și a părului.

Durata de păstrare produsul trebuie valorificat destul de repede deoarececapacitatea de păstrare nu este foarte mare. Castraveții recoltați din sere, ambalați înfolie și păstrați la 12-15 ºC și umiditate 95% se pot păstra aproximativ 12-15 zile, ceineambalați în folie 7-10 zile, cei cornichon recoltați din câmp se pot păstra 5-7 zile.

Rentabilitatea culturii În prezent această legumă se cultivă în întreaga lume,ocupând unul din primele locuri atât în câmp cât și în culturile din spațiile for țate și protejate. Deoarece există diferite sisteme de cultivare a lor iar aceștia pot fivalorificați pe o perioadă lungă de timp face ca această cultur ă să fie rentabilă.


Specia prezintă un sistem radicular superficial cu tendinţe de creştere spresuprafaţa solului, ceea ce creează necesitatea de a fi acoperite cu pământ, mai ales laculturile din sere. Majoritatea r ădăcinilor sunt situate până la 25-30 cm adâncime, însă

unele pot pătrunde şi până la 1-1,5 m (Ceauşescu I., 1984). Deoarece r ădăcinile serefac greu după r ănire, atunci când se produc r ăsaduri acestea se obțin prin semănatdirect în ghivece, f ăr ă repicat.

Tulpina este fistuloasă, târâtoare, erbacee, ramificată, ajungând la lungimi de 1-2,5 m pentru sortimentul cultivat în câmp, la sortimentul din sere la noi în ţar ă tulpinileajung la 4-5 m, iar în Olanda în sistemul culturilor f ăr ă sol lungimea tulpinilor poateajunge şi la 15 m (Atanasiu N., 2002). Pe tulpină la noduri se găsesc cârcei simpli; la20-30 de zile de la r ăsărire la noduri apar lăstari; în contact cu solul tulpina emite uşorr ădăcini adventive. În anumite sisteme de cultur ă se practică susţinerea tulpinii prin

palisare. Dacă se dorește ramificarea tulpinii aceasta se ciupește când plantele suntmici (4-5 frunze) apoi pe măsur ă ce apar se ciupesc și lăstarii pentru a favorizaramificarea lor.

Frunzele sunt peţiolate, alterne, pentalobate, dinţate pe margini, de culoareverde de diferite nuanţe funcţie de cultivar. Toată planta este acoperită cu perişori.

Florile de castraveţi unisexuate, în număr de 3-5 la subsuoara frunzelor, suntmari, de culoare galbenă, gamopetale cu corola în formă de pâlnie (Butnariu H. şicolab., 1992).

Pe plantă apar mai întâi florile mascule, lung peţiolate, pedunculate, alcătuitedin 5 petale de culoare gălbuie, concrescute şi 5 stamine scurte.



106

Florile femele care apar pe ramificaţiile de ordin superior sunt alcătuite tot din 5sepale şi 5 petale şi au un gineceu tricarpelar sincarp, cu ovarul inferior.

Diferenţierea florilor este influenţată de factorii hormonali şi de cei ambianţi,care acţionează înainte sau în timpul transformării meristemului vegetativ în meristemfloral. La nodurile bazale ale plantelor se formează de obicei florile bărbăteşti, iar spre

partea apicală creşte numărul de flori femeieşti, ajungându-se chiar să se formezenumai flori femeieşti, iar după Wien (1997), citat de Burzo I. şi colab. Factorii careinfluenţează acest proces la florile de castraveţi sunt: temperatur ă, energia luminoasă,fotoperioadă, tehnologie de cultur ă.

Creşterea numărului florilor femele este stimulată de temperatura scăzută,lumina cu intensitate redusă, de iradieri cu raze x, sau raze gamma, de tratamente cudiferite substanţe biostimulatoare.

Ito şi Saito (1960), citaţi de Burzo I. şi colab. 2005, constată că fertilizareaabundentă cu azot întârzie formarea florilor femeieşti, iar desimea mare de semănatdetermină autoumbrirea plantelor care are un rol stimulator asupra formării florilormascule.

Raportul flori mascule/flori femele la cultivarurile vechi în cultur ă este de 12-15/1, iar la noile cultivaruri, acest raport este mult modificat în favoarea florilor femele5-7/1.

În special pentru cultura din ser ă dar şi pentru unele culturi din câmp suntrecomandaţi hibrizii ginoici, care prezintă doar flori femele, iar fructificarea se

realizează partenocarpic.Polenizarea este alogamă, entomofilă, iar când are loc o polenizare incompletă

fructele se deformează.Fructul este o melonidă cu forme, dimensiuni şi culori caracteristice cultivarului

utilizat. Forma fructului este alungită, iar culoarea poate fi verde uniform, sau verde curaze albicioase. Unele fructe au suprafaţa netedă, altele prezintă broboane sau perişori.Pulpa fructului imatur este de culoare alb –galbuie, alb –verzuie, crocantă și suculentă.În sortimentul vechi existau cultivaruri care prezentau uneori gust amar, datorită cucurbitacinei.La sortimentul actual s-a intervenit prin lucr ări de genetică pentru caaceastă substanță să nu se mai sintetizeze în fructe.

La maturitatea fiziologică fructele devin albicioase, galbene, brune, unele prezentând coaste sau urme de coaste datorate lojilor din interior în care se găsescseminţele. Numărul lojilor variază de la 3 la 5 în funcţie de cultivar (Maier I., 1963).

Seminţele sunt de formă alungit-ovoidală, albe sau alb-gălbui, turtite lateral şiascuţite la extremităţi. Într-un gram se găsesc 35-41 de seminţe (Ugas R., 2000).Cercetările efectuate asupra seminţelor de castraveţi au evidenţiat că acestea au o

perioadă de dormanţă şi nu pot germina imediat după recoltare, ci numai după ce au

fost păstrate 84 zile (Nienhuis ş.a., 1983), citat de Burzo I. şi colab., 2005.



107

Utilizarea semințelor mai vechi de 2-3 ani reduce foarte mult și transmitereaunor boli prin intermediul semințelor.

Facultatea germinativă se poate păstra 5-6 ani dacă seminţele sunt păstrate încondiţii corespunzătoare de temperatur ă şi umiditate.


Faţă de temperatur ă castraveţii au cerinţe foarte mari. Temperatura minimă degerminare a seminţelor este de 15 - 16 oC, iar optima pentru creştere şi dezvoltare 25-30oC (Indrea D. şi colab., 1997).

La temperaturi mai mari de 35oC, dar şi la cele mai mici de 18oC creşterile

vegetative sunt mult încetinite iar fructificarea nu se mai produce.Dacă la nivelul sistemului radicular temperaturile scad sub 12oC acesta îşi încetează activitatea, iar în scurt timp dacă temperaturile se menţin scăzute plantele pier.

Temperatura optimă pentru creşterea r ădăcinii variază între 23 - 25oC, încondiţiile în care temperatura aerului este de 20 – 25oC (Folster, 1974), citat de BurzoI. şi colab., 2005.

Castravetele este plantă de zi scurtă, dar pretenţioasă la intensitatea luminoasă.În timpul verii, când temperatura este ridicată şi lumina intensă, la culturile din sere se

procedează la umbrirea culturilor fie cu plase de umbrire în serele moderne sau se

recurge la cretizarea geamurile în serele vechi.Insuficienţa luminii provoacă etiolarea plantelor, creșteri vegetative slabe, iar

procesul de fructificare este perturbat.Pretenţiile faţă de umiditate sunt mari. Umiditate atmosferică trebuie să fie 80-

90% iar cea a solului 65 - 85% din capacitatea maximă de câmp a solului pentru apă (Maier I., 1969).

Umiditatea trebuie să fie asigurată în mod constant, de aceea culturile decastraveţi se fac numai în condiţii de irigare, iar metoda de irigare cea mai bună esteaspersiunea.

Pentru cultura castraveţilor sunt recomandate soluri nisipo – lutoase, bogate înhumus, cu pH 5,5 – 7,0 (Ugas R., 2000). Nu sunt indicate solurile compacte, la careapa stagnează deoarece se axfixiază sistemul radicular.

Pentru o tonă de produs se consumă: 2,0 kg N, 1,5 kg P2O5, 4kg K 2O, 2,5 kgCaO, 0,5kg MgO (Chaux Cl. şi colab., 1994).

Plantulele de castraveţi sunt sensibile la salinitate (2,5 dS/m2) şi creşterea lor sereduce pe măsura sporirii concentraţiei saline (Mass E., 1984). Concomitent cucreşterea conţinutului de sodiu şi clor din plantulele de castraveţi, are loc scăderea

conţinutului de calciu (Burzo I. şi colab., 2005).



108

Curenţii reci de aer sunt dăunători plantelor de castraveţi, fapt pentru care serecomandă a se efectua culturile timpurii în culise de protecţie.

R ădăcinile sunt şi ele sensibile la lipsa aerului din sol, având tendinţa creşteriispre suprafaţă, ca atare solul trebuie să fie afânat în permanenţă.

Cultivaruri:

În prezent există pentru castraveţi cultivaruri cu destinaţie specială pentrucultur ă şi consum:

- Castrave ţ ii cu fruct mic - tip cornichon, pentru consum în stare proaspătă şiindustrializare, recomandaţi pentru culturi în câmp, sere şi solarii:a) timpurii: Regal F1, Renato F1, Adonis, Anka F1, Adam F1, Premier F1, Favorit F1,

Mathilde F1, Mondial, Meteor F1, Pasadena F1, Pasamonte F1. b) semitimpurii: Cornirom F1, Amant F1, Aztek F1, Levina F1, Lord, Libelle F1. c) semitârzii: Meresto F1, Alibi F1, Alianz F1, Asterisc F1, Atlantis F1,

- Castrave ţ i cu fruct semilung pentru consum în stare proaspătă, recomandaţi pentru culturi în câmp, sere şi solarii:a) timpurii: Corvin, Magic, Zeina F1, Marketmore.

b) semitârzii: Astrea F1, Select- Castrave ţ i cu fructe lungi destinaţi consumului în stare proaspătă, recomandaţi

numai pentru culturi în sere.

a) timpurii: Famosa F1, Floriade F1, Long John F1, Nevada, Pedroso F1, Sombrero F1.

b) semitimpurii: Dalibor F1, Fitness F1, Kamaron F1,c) semitârzii: Mustang F1

Pentru culturi în câmp şi solarii pot fi utilizate cultivaruri cu înflorire mixtă,care fructifică doar în urma polenizării entomofile, cât şi hibrizi cu înflorire

predominant ginoică şi fructificarea partenocarpică.În sere, se cultivă numai hibrizi F1, ginoici cu fructificare partenocarpică.

Tehnologia culturii castraveţilor în câmpÎn câmp, castraveţii pot fi cultivaţi în cultur ă timpurie, de var ă şi de toamnă.Bune premergătoare pentru cultura castraveţilor în ogor propriu sunt: lucerna,

trifoiul, leguminoasele, solanaceele sau vărzoasele. În cadrul asolamentului, castraveţiitrebuie să revină pe aceeaşi solă numai după 2-3 ani. În ţara noastr ă o importanţă mareo are cultura castraveţilor de var ă, iar cea succesivă este utilizată pentru asigurareacantităţilor de castraveţi tip cornichon destinate valorificării prin murare în gospodării,

cultura timpurie fiind cea mai puțin r ăspândită.



109

Cultura timpurie este destul de puţin folosită în ţara noastr ă, deoarece culturase înființează prin plantare de r ăsad iar producerea acestuia este destul de dificilă șiscumpă.

Bune premergătoare pentru cultura castraveților sunt leguminoasele chiarlucernierele. Deoarece înființarea culturii se face în prima decadă a lunii mai, până la

plantarea castraveților pe teren se poat cultiva ceapă verde sau salată.Pregătirea terenului se face din toamnă prin nivelarea terenului, administrarea

de îngr ășăminte organice și chimice greu solubile urmată de ar ătur ă la 28-30 cm.Primăvara imediat ce se poate intra pe teren se va executa fertilizarea cu azotat

de amoniu și erbicidarea pe suprafețe mari. Se pot utiliza erbicide ca Balan 8-10 l/hasau Benefex 6-8 l/ha, cu încorporarea acestora în sol și mărunțirea terenului.

Producerea r ăsadului se face prin semănat direct în cuburi sau ghivece nutritive,

folosind câte o sămânţă în fiecare ghiveci. La data plantării r ăsadurile trebuie să aibă vârsta de 35-40 de zile. Plantarea se face în prima decadă a lunii mai, pe teren modelatsau nemodelat, se plantează în rânduri la 80 cm între ele iar pe rând la 40 cm.

Lucr ările de îngrijire sunt: completarea golurile la 5-6 zile după plantarepesuprafețe mici acolo unde acest lucru este rentabil, iar pentru accentuarea timpurietăţii

plantele tinere se ciupesc la 3-4 frunze, imediat după plantare, apoi se repetă lucrarea şi pentru lăstarii de ordinul I şi II la 5-6 frunze. Pentru a obține producții bune serecomandă fertilizarea cu îngr ășăminte chimice sau cu îngr ășăminte foliare. În anii cu

precipitații reduse se irigă cultura mai ales în perioada fructificării. În cazul apariție

unor boli și dăunători se va intervene prin tratamente fitosanitare.Cele mai păgubitoare boli la culturile de castraveți sunt: Pseudomonas

lachrimans (pătarea unghiular ă) – se fac tratamente cu Champion 0,3%, Dithane M450,2%; Sphaerotheca fuliginea (f ăinare) se combate prin tratamente cu Afugan 0,05%,Rubigan 0,03%, Tilt 0,015%; Pseudoperonospora cubensis (mana) se combate prinstropiri cu Ridomil 72 WP-0,25% Ripost M 0,25%.

Dăunătorii cei mai des întâlniţi sunt: Thrips tabaci care se tratează cu DithaneM45, Cupromix 0,4%, Mospilan 20 SP-0,025%. iar (păianjenul roşu) Tetranichusurticae se combate prin tratamente cu Danirun 11EC 0,06%, Omite 30 W 0,2%.

Recoltarea începe la jumătatea lunii iunie atunci când fructele au 80-100 g, producţia fiind destinată în exclusivitate consumului proaspăt. Se pot obţine 10-15t/ha.

Cultura de vară a castraveţilor

Lucr ările de pregătire a terenului încep toamna:Desfiinţarea culturii anterioare, nivelarea de întreţinere, fertilizarea cu 40-60

t/ha gunoi de grajd, 250 kg/ha superfosfat şi 100-120 kg/ha sulfat de potasiu şi ar ătur ă adâncă la 28-30 cm când are loc şi încorporarea îngr ăşămintelor.



110

Primăvara, se administrează 100-120 kg/ha azotat de amoniu, apoi se afânează terenul prin gr ă pare şi se încorporează îngr ăşămintele cu azot.

Dacă terenurile sunt îmburuienate, pe suprafeţe mari se poate erbicida cuBenefex 6-8 l/ha, cu o să ptămână înainte de înfiinţarea culturii.

La cultura de var ă se practică două sisteme de dirijare a plantelor: pe sol şicultura pe spalieri înalţi. De obicei cultura la sol se înființează prin semănat direct încâmp în timp ce la cultura pe spalieri se practică producerea r ăsadului.

La cultura pe sol terenul se modelează pe suprafeţe mari în straturi înălţate culăţimea la coronament de 94 cm sau 104 cm.

Semănatul pentru cultura de var ă se face la sfâr şitul lunii aprilie sau în primadecadă a lunii mai. Temperatura în sol trebuie să fie de minimum 12°C. Se seamănă două rânduri pe coronament, la 60-70 cm între rânduri, cu semănători de precizie cu

distribuţie pneumatică, ale căror discuri au orificii cu diametrul de 2,5 mm (Atanasiu N, 1999). Pentru un hectar de cultur ă se foloseşte o cantitate de 4-5 kg de sămânţă.Pentru cultura pe spalieri schema de plantare este în benzi de câte două rânduri

la 60 cm între ele, distanţa între benzi fiind de 180 cm. Se prefer ă varianta cu plantarede r ăsaduri deoarece se folosesc hibrizi la care preţul seminţei este destul de mare, iarîn acest fel se reduce cantitatea de sămânţă utilizată (1-1,5 kg/ha). Se asigur ă odensitate de aproximativ 30-33 mii de plante la hectar. Sistemul de susţinere seinstalează înainte de înfiinţarea culturii. Pentru construirea spalierului necesar palisăriiunui hectar sunt necesari 800-850 de stâlpi, care pot fi din lemn sau beton. Stâlpii se

îngroapă la distanţa de 240 cm între rânduri şi 4-4,5 m între stâlpi pe rând. Laînălţimea de 120 cm se instalează sârma de susţinere care trebuie să aibă grosimea de3-4 mm, fiind necesar ă o cantitate de 300 kg de sârmă pentru un hectar (Popescu V., şicolab., 2000).

Lucr ări de îngrijirePentru a avea o r ăsărire uniformă este necesar ca în anii secetoşi, imediat după

semănat, să se aplice o udare a culturii.Când plantele au 2-3 frunze adevărate se efectuează r ăritul culturii la 12-20 cm

între plante pe rând, asigurând o densitate de 70.000 şi 130.000 plante/ha, funcţie devigoarea soiurilor cultivate. La cultura pe spaalieri înființată cu r ăsad este bines ă secompleteze golurile.

În timpul vegetaţiei se aplică 6-8 udări cu norme de 250-300 m3/ha.Pentru afânarea terenului şi combaterea buruienilor se fac praşile superficiale

care să nu afecteze sistemul radicular al castraveţilor.Fertilizarea fazială se face cu îngr ășăminte chimice ușor solubile de tip

Universol sau cu îngr ășăminte foliare.Pentru cultura pe spalier, care stă o perioadă mai lungă pe teren, este necesar ă

efectuarea a 2-3 fertilizări faziale cu N şi K sau cu îngr ăşăminte foliare.



111

Recoltarea castraveţilor se face după 55-60 zile de la r ăsărirea în masă a plantelor şi se face eşalonat, la intervale de 2-3 zile. Recoltarea manuală se efectuează eşalonat la intervale de 2-3 zile şi durează 20-25 zile la culturile pe sol şi 55-60 de zilela culturile pe spalier.

După recoltare, fructele destinate industrializării se sortează pe clase de mărimi:extra - 3-6 cm; cal. I - 6.1-9 cm; cal. II – 9,1-12 cm lungime. Fructele peste 12 cm suntdestinate exclusiv consumului în stare proaspătă.

Producţiile obţinute pot fi de la 8-10 t/ha până la 20 – 25 t/ha, la culturileefectuate la sol şi 25-50 t la culturile pe spalieri.

Utilizând cultivaruri de castraveţi tip cornichon şi densităţi de semănat de 120 şi140 mii plante/ha cu recoltare mecanizată s-au obţinut producţii de 12 t/ha (Atanasiu

N., 2002).

Cultura de toamnă a castraveţilor Înfiinţarea culturii se face prin semănat direct în câmp, folosind cultivaruri detip cornichon cu perioadă scdurtă de vegetație. Producţia obţinută este destinată în primul rând conservării dar şi consumului în stare proaspătă.

Bune premergătoare pentru această cultur ă sunt mazărea de gr ădină, vărzoaseletimpurii, fasolea de gr ădină.

Pregătirea terenului se face ca pentru o cultur ă succesivă, se fertilizează, seerbicidează, se ar ă la 18-20 cm , apoi se mărunţeşte cu grapa cu discuri şi se modelează solul în straturi înălţate.

Se seamănă în prima jumătate a lunii iunie folosind 5-6 kg/ha de sămânţă pentruun hectar de cultur ă, la 70 cm între rânduri și 20-25 cm între plante pe rând realizânddensități de 57-70mii plante/ha. Pentru acest sistem de cultur ă sunt recomandați uniihibrizi care se pretează la recoltarea mecanizată (Puccini RZ F1, Unisono RZ F1).

Lucr ările de îngrijire sunt ca la cultura de var ă.Recoltarea se face la sfâr şitul lunii august şi începutul lunii septembrie, la

intervale de 2-3 zile, urmată de sortarea fructelor.Producţiile realizate sunt de 5 - 15 t/ha în funcţie de mărimea fructelor recoltate.

Cultura castraveţilor în sereSe cultivă în ciclul I (iarnă-var ă) când se utilizează hibrizi cu fructe lungi,

semilungi sau cornichon şi ciclul II (var ă – toamnă) pentru care în ţara noastr ă seutilizează hibrizi cu fruct mic tip cornichon, deoarece fructele lungi nu sunt cerute pe

piaţă la acea dată.



112

Cultura castraveţilor în sere ciclul ICastraveţii pot fi cultivaţi în diferite moduri în sere:Deoarece castraveţii au nevoie de un regim termic ridicat, la nivelul solului se

procedează la înfiinţarea culturilor în diferite moduri care să realizeze suplimentareacăldurii:

• direct pe sol, atunci când la nivelul solului din sere există posibilitatea

încălzirii acestuia cu conducte montate sub nivelul rândurilor de plante;

• pe straturi de gunoi de grajd;

• pe paie, în amestec cu gunoi de grajd;

• pe baloţi de paie care pot fi: îngropaţi, semiîngropaţi sau aşezaţi lasuprafaţa solului.

La noi în țar ă culturile se realizează direct pe solul serei, iar dintre celelaltemetode mai folosite sunt cea pe strat de gunoi de grajd, pe pale de paie în amestec cugunoi de grajd şi pe baloţi de paie semiîngropaţi. Sistemele cu baloţi la suprafaţă şi ceacu baloţi îngropaţi sunt mai puţin utilizate deoarece necesită un consum mare de for ță de muncă pentru înființarea culturilor.

Indiferent de modul în care se înființează cultura pregătirea serei constă în:desființarea culturii anterioare, dezinfecția serei, cartarea agrochimică a solului învederea stabilirii fertilizărilor care se vor efectua, mobilizarea solului din sere prinexecutarea unui subsolaj la 40-45 cm.

Dacă cultura se realizează în solul serei se procedează la: dezinfecţia solului şi aserei, subsolajul, fertilizarea terenului care se face cu doze mari de: gunoi de grajd 80 –100 t, 600-800 kg superfosfat, 400-600 kg sulfat de potasiu, 300 kg sulfat de magneziula hectar după care vor fi încorporate în sol cu sapa rotativă.

Când cultura de castraveţi urmează a se efectua pe strat de gunoi de grajd acesta se aduce în sere și se aşează pe direcţia rândurilor după care se încorporează însol cu maşina de să pat solul.

Pentru cultura pe pale de paie în amestec cu gunoi de grajd şi pe baloţi de paie

semiîngropaţi este necesar să se facă şanţuri de 60 cm lăţime şi 30 înălţime pentru a putea introduce amestecul, sau 15 cm înălţime pentru baloţii semiîngropaţi. Pentru aîncepe fermentarea substratului, la amestecul cu baloţi de paie, se udă repetat şi seadministrează 100 kg/ha azotat de amoniu şi 150 kg nitrocalcar/ha. Peste acestea seaşează gunoi de grajd (100 t/ha) şi se acoper ă cu pământ, formându-se biloane de 20-30 cm înălţime. Acest sistem prezintă inconvenientul că, în cazul în care instalarea

paleleor de paie este întârziată acestea nu vor fermenta în totalitate până la sfâr șitulciclului de cultur ă, îngreunând lucr ările pentru ciclul următor.

Cultura castraveților pe baloți de paie ofer ă o serie de avantaje dintre care

asigurarea unei timpurietăți a producției, aerisirea corespunzătoare a r ădăcinilor plantei, încălzirea corespunzătoare la nivelul r ădăcinilor. Totuși acest sistem prezintă și



113

unele dezavantaje: necesitatea existenței baloților de paie, manoper ă mare pentrudeschiderea șanțurilor, precum și descompunerea lentă a baloților, ceea ce a dus lalimitarea utilizării acestui sistem. La sistemul cu baloţi semiîngropaţi, aceştia se aşează compact, în șanțuri de 60 cm lățime și 15-20 cm adâncime care se deschid mecanizat.Baloții se așează în șanțuri unii lângă alții presând puternic, utilizând aproximativ7.000 baloţi/ha. Baloții se udă de mai multe ori şi se fertilizează în trei reprize cuîngr ăşăminte chimice: Prima fertilizare se face cu -300 kg azotat de amoniu; a doua cu300 – 600 kg nitrocalcar;iar a treia cu 300 kg azotat de amoniu, 600 kg superfosfat,200 – 400 kg sulfat de potasiu, 200 – 400 kg sulfat de magneziu şi 50 kg/ha sulfatferos (Apahidean Al.S., 2004).

Se controlează periodic temperatura, iar când aceasta r ămâne constantă la 28°C- 30°C se aşează amestecul de pământ în strat de 6-10 cm.

Pentru a preveni degajările de amoniac după așezarea amestecului de pământ semai udă de 2-3 ori până la plantare. Producerea r ă sadului se face în sere înmulţitor, se seamănă în ghivece sau

cuburi cu dimensiunea de 10 cm, câte o sămânţă la ghiveci, la adâncimea de 2-3 cm,utilizând un substrat care conţine multă turbă (60-100%).

Pentru a asigura un r ăsad de calitate la o să ptămână de la r ăsărire, temperaturase reglează astfel: ziua 18-22°C şi noaptea 16-18°C. De asemenea, se fac 1-2 fertilizăricu îngr ăşăminte chimice, iar udările se fac cu presiune mică pentru a nu deranjar ădăcinile plantelor.

La plantare r ăsadul trebuie să aibă vârsta de 50-60 de zile pentru plantările dinianuarie, 40-50 de zile pentru plantările din februarie (Mănescu B. şi colab., 1966).

Pentru a obține producții bune la culturile de sere se recomandă utilizarea der ăsaduri altoite care au avantajul că ofer ă o înr ădăcinare foarte bună a plantelor,

protecție împotriva bolilor și dăunătorilor din sol, rezistență mare la condițiile de stres.

Foto 5.2. R ăsaduri altoite comercializate de firma Agris A.E.



114

Se plantează începând cu luna ianuarie şi până la sfâr şitul lunii februarie, înfuncţie de posibilităţile de încălzire a serelor.

Se plantează 2 rânduri pe travee, cu distanţe între rânduri de 200 cm laconducerea plantelor vertical – şi 240 cm când plantele vor fi conduse oblic. Pe rânddistanţa de 40 – 50 cm, asigur ă densitatea de 12.000 – 14.000 plante/ha.

Lucr ările de îngrijireCompletarea golurilor, udări frecvente pentru menţinerea unui plafon de

umiditate de 90-95 % la începutul vegetaţiei apoi 85-90 % pe toată durata de vegetaţie.Temperatura va fi menţinută la 18°C la nivelul r ădăcinilor iar la nivelul păr ţii

aeriene se asigur ă o temperatur ă ziua de 22°C –24°C, în zilele senine şi de 20- 22°C înzilele noroase, iar noaptea 17-20°C.

Se va acorda o atenţie deosebită fertilizărilor din timpul vegetaţiei când se pot

folosi îngr ăşăminte chimice solide fie se va asigura fertilizarea prin fertirigari cuajutorul instalaţiei de udare prin picurare.Firmele de profil recomandă fertilizarea cu Amargerol 0,02-0,05% la două

să ptămâni după plantare pentru a preveni îngălbenirea plantelor și pentru creșterearezistenței acestora la boli și dăunători.

Mulcirea terenului cu turbă, gunoi de grajd foarte bine descompus sau folie de polietilenă dă rezultate foarte bune.

Aerisirea serelor este obligatorie pentru eliminarea excesului de CO2, şimenţinerii umidităţii relative a aerului.

După plantare se montează sistemul de susţinere al plantelor şi se palisează în 3sisteme:1. oblic în “V” castraveţii de pe un rând se leagă alternativ; o plantă la o sârmă,următoarea plantă la cealaltă sârmă; Acest sistem asigur ă o bună iluminare a plantelor.De pe tulpina principală se vor îndepărta toți lăstarii pănă la sârma de susținere iar

până la 80 de cm se elimină și toate fructele, apoi se lasă câte 2 fructe, până la sârmade susținere vor fi 5-6 fructe. După nivelul sârmei se vor lăsa trei tulpini de rod fiecarecu câte 5 frunze și 4 fructe, iar acestea se vor înlocui treptat pe măsura epuizării.2. în “pergol ă” vertical până la sârma de susţinere, apoi pe orizontală spre interiorultraveei, după 60-70 cm se face primul cârnit iar apoi lăstarii sunt conduși pănă la jumătatea traveei când se va face al doilea cârnit. De pe tulpina principală se vorelimina toate fructele până la 50-60 cm, după care până la sârma de susținere se vorlăsa 10 fructe. La nivelul sârmei se lasă 3-4 lăstari la care se vor lăsa câte 1 fruct pefiecare din aceștia.3. în “pergol ă îmbunăt ăţ it ă” combinând primele 2 sisteme, atunci când plantările suntîntârziate iar nivelul de lumină crește în interiorul serei.

La pergola îmbunătăţită rândul din mijloc se conduce ca la sistemul “V” şi cele

de pe lateralele traveei, ca la pergolă (Popescu V. şi colab., 2000).



115

La rîndurile marginale dirijarea fructificării se face ca la pergolă, lăstarii de ladolie, conduşi pe orizontală spre centrul traveei se cârnesc de 2 ori prima dată după 60cm şi a doua oar ă când au ajuns la jumătatea traveei. Pe tulpina principală se lasă unfruct la nod, iar lăstarii laterali se ciupesc după ce au 2 frunze formate şi 1-2 fructe, iarla rândurile din interior se aplică sistemul de conducere umbrelă.

Recoltarea fructelor începe la jumătatea lunii martie - începutul lunii aprilie,funcţie de data plantării. Fructele care au ajuns la greutatea de 400–500g se recoltează de 2-3 ori pe să ptămână. Pe măsur ă ce fructele de la bază se recoltează, se realizează şilucrarea de defoliere a plantei prin îndepărtarea frunzelor bazale, a fructelor deformate,atacate de boli şi dăunători sau deformate.

Producţiile care se pot obţine sunt de 100-150 t la hibrizii cu fructele semilungişi 200-300 t/ha la hibrizii cu fructe lungi.

Cultivarea castraveţilor cornichon în sere ciclul IDeoarece unele sere nu îşi permit să folosească sistemul de încălzire pentru a

favoriza cultura castraveţilor cu fructul lung în ultima vreme se practică culturacastraveţilor tip cornichon în ciclul I. Pentru această cultur ă se folosesc hibrizi total sau

par țial ginoici.Solul serei se pregăteşte prin evacuarea resturilor de la cultura anterioar ă,

mobilizarea adâncă a solului la 28-30 cm cu MSS 1,4, dezinfecţia solului şi fertilizarea

cu îngr ăşăminte chimice 600 – 800 kg/ha superfosfat, şi 500 – 600 kg/ha sulfat de potasiu, se frezează şi se modelează terenul.

Se plantează la data de 1 –10 martie, 3 rânduri pe travee cu la distan ţa de 40-45cm între plante pe rând, realizând densitatea de 21.000 pl/ha. La plantare r ăsadultrebuie să aibă 30-35 zile și la acest sistem de cultur ă se pot utiliza r ăsaduri altoite.

Dirijarea fructificării se face astfel: pe tulpina principală până la înălţimea de30-35 cm se înlătur ă toţi lăstarii şi fructele, păstrând pe plantă doar frunzele. De la 35de cm până la dolie pe tulpina principală se lasă toate fructele care s-au format.Lăstarilor din treimea inferioar ă se ciupesc după un fruct, în treimea mijlocie după 2fructe şi în treimea superioar ă după 3 fructe. Pe por țiunea de tulpină care se conduceorizontal se lasă toate fructele care apar iar lăstarii se ciupesc la 3-4 frunze.

Lucr ările de îngrijire trebuie să urmărească asigurarea parametrilor optimi detemperatur ă, umiditate şi lumină necesare culturii. La semnalarea atacului de boli şidăunători se va interveni cu tratamente fitosanitare.

Recoltările se execută la interval de 1-2 zile deoarece ritmul de creştere alfructelor este foarte rapid.

Producţia obţinută este de 60 – 80 t/ha.



116

Cultura castraveţilor în ciclul IICultura se face cu hibrizi tip cornichon, iar producţia este destinată

industrializării şi foarte puţin consumului în stare proaspătă.Semănatul pentru producerea r ăsadului se face în perioada 25 iunie – 5 iulie în

aşa fel ca la plantare r ăsadul să aibă vârsta de 30-35 zile.Plantarea se direct pe solul serei, câte două rânduri pe travee la 60+200+60 iar

între plante pe rând 35 cm, realizând densități de 18.000 plante/ha.Lucr ările de îngrijire vor urmări asigurarea luminii, prin umbriri la începutul

vegetaţiei, aerisiri şi udări care să asigure umiditatea optimă.Dirijarea fructificării se face prin tăieri aplicate pe tulpina principală şi pe

lăstarii formaţi până la spalier ca la cultura în ciclul I.

Odată cu scăderea temperaturii şi a luminii plantele de castraveţi nu mai cresc.Se recoltează până la mijlocul lunii noiembrie şi se poate obţine o producţie de60-80 t/ha.

Cultura castraveţilor în solariiEste o cultur ă care începe să fie tot mai mult practicată, mai ales pe suprafeţe

mici în sistem gospodăresc.Pregătirea terenului în solarii începe din toamnă când se realizează defrișarea

culturii anterioare, fertilizarea cu 50-60 t gunoi de grajd, 400 – 450 kg superfosfat şi

200- 250 kg sulfat de potasiu/ha, după care se efectuează ar ătura adâncă.Primăvara se fertilizează cu azotat de amoniu 200-250 kg şi se mărunţeşte solul

cu freza.Cultura se înființează prin plantare de r ăsaduri care se produc în sere înmulțitor.

Semănatul se face direct în ghivece sau cuburi nutritive cu latura de 10 cm. Pentrur ăsadul necesar unui hectar de cultur ă se folosesc 1-1,2 kg semnințe care se seamănă câte una în ghiveci.

Se acoper ă solarul cu cel puţin 10 zile înainte de plantare, dacă se lucrează însolarii care se acoper ă anual.

Se plantează între 5-12 aprilie, 4 rânduri (45 – 185 – 80 – 185 – 45cm) însolarul cu lăţimea de 5,4 m pentru a realiza densitatea de 22.000 pl/ha (Popescu V. şicolab., 2000).

La plantare r ăsadurile trebuie să aibă 40-45 zile. Pentru a obține producții maimari și mai sigure se recomandă și pentru cultura în solarii utilizarea unor r ăsadurialtoite mai ales dacă solul din solarii este infestat cu boli sau dăunători (fuzarioză saunematozi).

Lucr ările de întreținere vor urmări: asigurarea densității corespunzătoare prin

completarea golurilor, udarea pentru a menține plafonul de umiditate la nivelul de 70-



117

75% din IUA, la începutul perioadei de vegetație udările se fac cu atenție pentru a nur ăci solul.

Palisarea se face vertical sau oblic în “V”, iar dirijarea fructificării se faceîndepărtând toate fructele și toți lăstarii care apar pe tulpina principală până la 30-35cm, apoi lăstarii se ciupesc lăsând pe fiecare un fruct și o frunză. Pe tulpina principală se vor păstra toate fructele care apar.

Pentru a obține producții de calitate sunt necesare și aplicarea fertilizărilor carese vor face fie cun îngr ășăminte chimice solubile fie cu îngr ășăminte foliare.

Recoltarea începe la sfâr şitul lunii mai şi poate dura până în luna august.Se poate obţine o producţia de 40-60 t/ha în funcție de cultivar și de mărimea

fructelor recoltate.

5.2. Pepenele galben

Denumirea stiin ţ ifică: Cucumis Melo L. Familia botanică: Fam. Cucurbitaceae

Denumiri str ăine: engleză - melon; franceză - melon;Centrul de origine: Pepenele galben este originar din Africa (Ugas R., 2000),

sau din Asia Mică după alţi autori a fost introdus în cultur ă cu 2000 de ani i.e.n.

Foto 5.3. Fructe de pepene galben


a) Care este familia botanică și centrul de origine al speciei?


c) Care sunt verigile tehnologice importante la cultura de var ă a castraveților

d) Care este tehnologia de cultur ă a castraveților cu fruct lung în sere ?



118

Aria actual ă de r ăspândire se cultivă pe suprafeţe mai mici faţă de castravete.Principalele ţări cultivatoare din Europa sunt Spania și Italia. În România în anul 2011sau cultivat 4151 ha iar producția medie a fost de 12,8 t/ha (tabelul 5.2.)

Tabelul 5.2.

Suprafeţele cultivate cu pepeni galbeni şi producţiile obţinute


Ţara Suprafaţa

ha

Producţiatotală

tone


Cipru 112 8656 77,2

Franta 15350 276728 18,0

Grecia 7825 170863 21,5

Italia 23173 536229 23,1

Olanda 70 2658 37,9


Spania 28561 871996 30,5

România 4151 53272 12,8


Ciclul de via ţă pepenele galben este o plantă erbacee anuală. Importan ţ a culturii Pepenele galben se cultivă pentru fructele sale care se

consumă la maturitatea fiziologică în stare proaspătă, în salate de fructe sau sunt

utilizate la prepararea unor dulceţuri sau sucuri.Fructele de pepene galben conţin: 10,0–16,0% glucide, 0,90 % proteine, 87%apă şi 0,40% substanţe nutritive.

Conţinutul în săruri minerale este destul de redus, iar dintre vitamine se remarcă un conţinut mai mare în vitamina C 36 mg/ 100 g s.p.

Durata de păstrare

După recoltare pepenii galbeni trebuie valorificaţi deoarece la temperaturi de

20-22°C durata de păstrare este de 4-5 zile cu pierderi în greutate, dacă pepenii sunt

refrigeraţi şi apoi depozitaţi la 10-12°C ei pot fi păstraţi 10 zile, iar la 3-4 °C pot fi

păstraţi 14 zile. (A.Niculescu, 2012).



119

În sortiment există şi unele soiuri care se păstrează şi se consumă după o postmaturare în sezonul rece.


Datorită cererii în continuă creștere şi preţului mare de valorificare cultura poatefi considerată rentabilă.

Particularităţi botaniceSistemul radicular este puternic ramificat şi mai profund decât la castraveţi,

atinge adâncimea de 0,6 - 1 m, iar lateral se pot r ăspândi până la 2 m (Indrea D –1979), citat de Popescu V şi colab., 2000, din acest motiv pepenele galben se poatecultiva şi în zonele aride şi călduroase.

Tulpina târâtoare prezintă muchii rotunjite iar la fiecare nod sunt prezenţi cârcei

lungi. Tulpina este acoperită de perişori albi moi şi deşi iar în contact cu solul emiter ădăcini adventive.Deoarece nu se poate menţine în poziţie erectă, în unele sisteme de cultur ă

plantele se palisează.Frunzele sunt palmate sau reniforme cu 3-5 lobi obtuzi, rotunjiţi, cu marginea

întreagă sau dinţată, de culoare verde intens pe partea superioar ă.Florile unisexuat monoice sau hermafrodite sunt de culoare galbenă, cele

mascule apar înaintea florilor femele.Florile femele apar mai târziu în număr mai mare pe ramificaţiile de ordin

superior şi au un ovar globulos acoperit de perişori fini. Polenizarea este entomofilă.Pepenele galben nu fructifică f ăr ă polenizare.

Fructul este o melonidă de culoare, formă, dimensiuni şi gust caracteristiccultivarului. Suprafaţa poate fi netedă, cu coaste sau unele prezintă o reţea densă suberificată.

Pulpa fructelor poate fi albă, alb-verzuie, portocalie, galben roşiatică, cuconsistenţă f ăinoasă, crocantă, zemoasă, fină şi aromată.

Seminţele alb-gălbui, alungite, într-un gram sunt 25-35 de seminţe. Facultateagerminativă, de 80-90% se menţine timp de 6-8 ani (Ugas R., 2000).


Pretenţiile faţă de temperatur ă sunt ridicate.Seminţele germinează la 15o C (Maier I., 1963). Temperatura optimă de creştere

şi fructificare este de 25-30°C. La temperaturi de 15oC creşterea este mult încetinită iarla 12o C plantele îşi încetează creşterea.

Cerinţele faţă de umiditate ale pepenelui galben sunt reduse, fiind însă necesar ă aplicarea unor udări în perioadele critice, dacă seceta persistă.



120

Pepenele galben este o plantă de zi scurtă, pretenţioasă la intensitatea luminii.Iluminarea din timpul fructificării duce la acumularea unor cantităţi mari deglucide în fructe.Pepenii galbeni se cultivă pe soluri structurate, cu textur ă mijlocie, fertile, cu

pH 6,0- 6,8.Consumul specific al plantelor este de: 2,0- 5,0 kg N, 1,5 – 2 kg P2O5, 5,5 – 7,5

kg K 2O, 4,5 – 6,0 kg CaO, 1,5-1,7 kg MgO, pentru o tonă de produs (Chaux Cl. şicolab., 1994).

Cultivaruri:

În România sortimentul de cultivaruri de pepeni galbeni este împăr țit la ora actuală în următoarele tipuri de cultivare:

- Tip Annanas- Raymond F1 cu fructe a căror greutate medie este de 2.5-3 kg,Katinka F1 - pulpa fructelor de culoare protocalie, Bijour F1 - capacitate bună de

păstrare după recoltare- Tip Galia - Montseny RZ F1; Vermio RZ F1, Lavigal F1 pulpa este alb- verzuie,

catifelată, foarte dulce, Topaz F1, Makdinom F1- Tip Cantaloupe - Escorial F1 foarte aromat, Augustino – cu rezistență mare după

recoltare, Fiata F1

Cultura pepenilor galbeni în câmp

În cadrul asolamentului pepenele galben trebuie să revină pe aceeaşi solă după 3-4 ani pentru a se obține producții de calitate și a se evita prezenta unui număr marede boli și dăunători.

Bune premergătoare pentru această cultur ă sunt: lucerna, trifoiul, mazărea şifasolea de gr ădină dar și plantele din grupa r ădăcinoaselor sau bulboaselor.

Toamna, după desfiinţarea culturii premergătoare, se efectuează fertilizarea de bază cu 30 – 40 t/ha gunoi de grajd, 300- 400 kg/ha superfosfat şi 200 - 250 kg/hasulfat de potasiu. Îngr ăşămintele se încorporează prin ar ătura adâncă de toamnă la 28-30cm adâncime.

Primăvara se administrează 150-200 kg/ha azotat de amoniu, iar dacă selucrează pe suprafeţe mari şi terenul este îmburuienat se recomandă erbicidarea ca lacastraveţi, se gr ă pează pentru afânarea solului şi pentru încorporarea îngr ăşămintelor şia erbicidului.

Terenul poate fi modelat în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 94 sau

105 cm.



121

Semănatul direct în câmp se face, de obicei, la sfâr şitul lunii aprilie sau prima jumătate a lunii mai, când temperatura din sol, la adâncimea de 8-10 cm ajunge la 12-13°C şi are tendinţe de creştere.

Pe coronamentul de 94 sau 105 cm se seamănă un rând la 10-15 cm demarginea acestuia, la adâncimea de 3-4 cm, distribuind seminţele fie echidistant fiecâte 2-3 la cuib. Norma de semănat este de 3-4 kg/ha (Bălaşa M., 1973).

Lucr ările de îngrijirePentru asigurarea r ăsăririi se va aplica o udare prin aspersiune dacă primăvara

este secetoasă.R ăritul culturii se face când plantele au 2-3 frunze adevărate, la distanţa de 30-

35 cm între plante pe rând sau lăsând plantele 2 plante la cuib, pentru a asiguradensitatea de 20-24.000 plante/ha.

Pentru combaterea buruienilor se fac praşile, manuale sau mecanice, în primelefaze de vegetaţie apoi acest lucru nu mai este necesar.Dacă este secetă se aplică udări în prima parte a perioadei de vegetaţie, apoi

acestea se întrerup când fructele sunt formate şi au mărimea unui măr, pentru afavoriza acumularea de glucide.

Dacă terenurile sunt cu fertilitate scăzută se recomandă o fertilizare fazială în perioada creşterii intense a fructelor cu 120-150 kg/ha azotat de amoniu şi 80-100kg/ha sulfat de potasiu.

Pentru gr ă birea fructificării tulpina principală se ciupeşte la 3-4 frunze

adevărate, apoi lăstarii laterali se ciupesc şi ei la 4-5 frunze. În acest fel se poate începerecoltarea cu 7-10 zile mai devreme decât la culturile unde nu se aplică această lucrare(Maier I., 1963).

Recoltarea începe în decada a doua a lunii iulie şi durează până la sfâr şitul luniiaugust. Se recoltează manual, pe alese, fructele care au culoarea specifică cultivarului,miros şi aromă caracteristică pentru unele cultivaruri.

Producţia este de 20-25 t/ha.

Cultura timpurie a pepenilor galbeni în câmpPentru a obţine o producţie mai timpurie cultura se poate înfiinţa prin plantare

de r ăsaduri altoite iar plantele por fi palisate pe spalieri. Este o cultur ă cu un cost deînființare mare dar prezintă și o serie de avantaje: se obțin producții cu 10- 15 zile maitimpurii; cultura este mai bine aerisită, lumina pătrunde mai ușor, iar fructele se cocmai uniform; fructele nu mai vin în contact cu solul și nu se mai depreciază prin

putrezire; tratamentele fitosanitare pot fi efectuate mult mai ușor.Pentru producerea r ăsadurilor se seamănă câte o sămânţă în ghivece sau cuburi

nutritive, folosind 2-2,5 kg seminţe pentru producerea r ăsadurilor cu care se plantează

1 ha de cultur ă. La plantare r ăsadul trebuie să aibă 35-40 zile.



122

Sistemul de susținere se instalează ca la castraveți iar plantele se conduc cuajutorul sforilor, care se leagă cu un capat la baza plantelor și cu celălalt la sârmaspalierului. Atenție deosebită se acordă și susținerii fructelor pe măsur ă ce acestea seformează, susținerea se realizează cu plase speciale sau cu coșuri speciale.

După plantare, în cultur ă se completează golurile şi se efectuează lucr ările deîngrijire ca la cultura semănată direct în câmp.

Recoltarea începe mai devreme şi se realizează o producţie de 25-30 t/ha.

Cultura protejată a pepenelui galben în solarii

În ţara noastr ă suprafeţele cultivate cu pepene galben în solarii sunt extrem demici. Tehnologia de cultur ă este asemănătoare cu a castraveţilor.

Cultura pepenelui galben în seră Deşi este o specie care poate fi cultivat în ser ă, la noi în ţar ă deocamdată nu este

cultivată, fiind însă o cultur ă preferată în ţările cu clima blăndă. (foto

Foto 5.4. Cultură de pepeni galbeni în sere în Israel

Pentru cultura pepenilor galbeni serele trebuie să fie dotate cu sistem deîncălzire foarte bun care să asigure o temperatur ă de minim 18-20ºC în perioadele celemai reci și în timpul nopții. De asemenea, este necesar ă asigurarea polenizării îninteriorul serei, iar solul și scheletul serei trebuie să fie foarte bine dezinfectate pentrua nu exista pericolul prezenței nematozilor sau a altor boli sau dăunători specificiicucurbitaceelor.

Cultura în sere se realizează în ciclul I, tehnologia fiind oarecum asemănătoarecu a castraveţilor. Pentru înființarea culturii de pepeni galbeni se fertilizează cu



123

cantități mari de gunoi de grajd 80-100 t/ha și îngr ășăminte chimice 600-700 kgsuperfosfat, 400-500 kg sulfat de potasiu, 300 kg sulfat de magneziu la hectar după care vor fi încorporate în sol cu sapa rotativă.

Scheletul serei se va dezinfecta foarte bine, iar la sol este bine să se facă dezinfecția cu abur sau o dezinfecție chimică cu Dazomet 500 kg/ha cu 18-20 de zileînainte de înființarea culturii.

Producerea r ăsadului. Se seamănă în ghivece nutritive de 10-12 cm diametrulcâte o singur ă sămânță la ghiveci în turbă sau amestec special preparat pentrucucurbitacee și comercializat de firme specializate. La pepenii galbeni se recomandă de asemenea, utilizarea r ăsadului altoit.

Cultura se plantează la jumătatea lunii ianuarie, acolo unde există posibilitateaîncălzirii serelor, la plantare r ăsadurile trebuie să aibă 35-40 de zile.

Se plantează două rânduri pe travee, la distanţa de 2 m şi 30 cm între plante perând, asigurând o densitate de 21.000 plante/ha. Lucr ările de îngrijire sunt asemănătoare celor efectuate la castraveţi, doar că se

va acorda o atenţie mai mare dirijării temperaturii, plantele fiind mai pretenţioase laacest factor decât castraveţii.

Udările sunt mai frecvente în timpul fructificării, dar este de preferat irigarea prin picurare, deoarece cu acest prilej se pot face şi fertilizări.

Conducerea plantelor pentru dirijarea creşterii şi fructificării se face în funcţiede soi.

Plantele se palisează în V iar la fiecare plantă se reţin doi lăstari obţinuţi după ciupirea la 3-4 frunze. Lăstarii laterali se vor ciupi şi ei la 1-2 fructe.

Pentru asigurarea fructificării, florile femele trebuie polenizate. În ultima vreme polenizarea se realizează şi la noi în ţar ă cu ajutorul bondarilor, folosind un stup de bondari la 5000m2 ser ă. Pentru a preveni ruperea fructelor de pe vrej acestea se vorsusţine cu plase speciale.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor se efectuează ca la castraveţi.Recoltarea se face la maturitatea fiziologică a fructelor. Producţia este de 6-10

kg fructe/m2.




c) Care sunt verigile tehnologice importante la cultura in câmp?

d) Care sunt avaantajele culturii timpurii de pepene galben ?



124

5.3. Pepenele verde

Foto 5.5. Plantă de pepene verde cu fruct Denumirea stiin ţ ifică: Citrullus lanatus (Thunb.) Mansf .Familia botanică: Fam. Cucurbitaceae

Denumiri str ăine: engleză - watermelon; franceză - melon d´eau;Centrul de origine: Pepenele verde este originar din Africa Centrală şi de Sud,

unde se găsesc plante sălbatice (Bălaşa M., 1973).Aria actuală de răspândire În Europa principalele ţări cultivatoare sunt: România, Spania, Grecia şi Italia.

Cea mai mare producţie medie se înregistrează însă în Cipru 67,3 t/ha şi în Grecia46,2 t/ha (tabelul 5.3.).

Tabelul 5.3.

Suprafeţele cultivate cu pepeni verzi şi producţiile obţinute în anul 2011, în principalele ţări din Europa

Ţara Suprafaţa

ha

Producţiatotală ( t)


Bulgaria 5298 83163 15,6

Cipru 299 20147 67,3

Franta 834 16919 20,2

Grecia 14000 648000 46,2

Ungaria 6392 202920 31,7

Italia 10719 378220 35,2


România 26716 592214 22,1

Spania 17783 766301 43,0




125

Ciclul de via ţă pepenele verde este o plantă erbacee anuală. Importan ţ a culturii

Pepenele verde se consumă proaspăt, dar se poate folosi şi pentru preparareaunor dulceţuri, iar fructele mici nematurate se pot utiliza la prepararea mur ăturilor.

Fructele de pepene verde conţin 3,0–6,9% glucide, 0,5–0,8% proteine, 0,20%lipide şi 0,30–0,52 substanţe minerale şi cantităţi mici de vitamine. Conţinutul în apă alfructelor este mare 92- 94%.

Pepenele verde este utilizat în tratarea litiazei renale (Valnet J., 1987). Durata de păstrare

Pepenii verzi prezintă o capacitate buna de păstrare după recoltare de 30-35 de

zile dar şi o bună rezistenţă la transport ceea ce face posibil transportul pe distanţelungi f ăr ă pierderi. Rentabilitatea culturii Este o specie foarte productivă şi care se valorifică la prețuri bune mai ales dacă

se obţin producţii cît mai timpurii.


R ădăcina pepenelui verde ajunge la 1 - 1,5 m adâncime şi 3-4 m în lateral şi poate valorifica foarte bine apa din straturile adânci ale solului, ceea ce îi confer ă o

mare rezistenţă la secetă.Tulpina este târâtoare, erbacee, pubescentă, ramificată, poate ajunge la 4-5 m

lungime, iar în contact cu solul emite r ădăcini adventive.Frunzele sunt mari, sectate adânc, cu lobii inegali, rotunjiţi, fiind acoperite cu

peri aspri. La subsuoara frunzelor se formează florile şi câte un cârcel ramificat.Pepenele verde este o plantă monoică cu flori unisexuate. Florile mascule apar

în număr mai mare pe tulpina principală, raportul între florile mascule şi cele femelefiind de 1/6 - 1/10.

Fructele de tip melonidă sunt mari, au coaja groasă (0,5-1,7 cm), netedă,lucioasă, de culoare verde uniformă, cu nuanţe diferite, uniformă sau vărgată, iar forma

poate fi sferică, oval –alungită, cilindrică. Miezul este zemos, dulce de culoare albă,galbenă, portocalie sau roşie.

Fructele cultivarurilor simpli au seminţe. Fructele hibrizilor triploizi, rezultaţi prin hibridarea liniilor diploide cu tetraploide, nu au seminţe.

Seminţele sunt ovale, cu tegument tare, de culoare cafenie, neagr ă, maro sau pestriţe. Într-un gram sunt 16-20 de seminţe care încolţesc greu în aproximativ 14-15zile. Facultatea germinativă este de 80-90% şi se păstrează 5-6 ani.



126


Pepenele verde este o plantă pretenţioasă la temperatur ă. Temperatura minimă de germinare a seminţelor este de 14- 15°C, iar cea optimă pentru creştere şidezvoltare este de 25-30°C. La 15°C procesele fiziologice sunt mult încetinite.

Este o specie rezistentă la secetă datorită sistemului radicular bine dezvoltat.Dacă în perioada formării şi creşterii fructelor se aplică 2-3 udări producţia creştefoarte mult (Voican V., şi colab., 2006).

Pepenele verde este foarte pretenţios la lumină, lipsa acesteia conduce la creşterislabe iar fructele nu sunt dulci.

Se cultivă pe soluri uşoare, nisipoase, nisipo-lutoase, bine drenate, pH=5,0-6,8şi lipsite de curenţi de aer.

Consumul specific este de: 2,5kg N, 1,5 kg P2O5, 2,5 kg K 2O, pentru o tonă de produs (Chaux Cl. şi colab., 1994).Cultivaruri:• timpurii: Sorento F1, Sugar Baby, Mara F1, , Cadanz F1, Ahmous F1

• semitimpurii: Crimson Sweet, Oltenia, Odem F1, Arizona F1, CrimsonGeant F1, Giant Flesh F1, Topgun F1,

• semitârzii: De Dă buleni, Lonci F1,Paradise F1, De Miniş.

• târzii: Charleston Gray, Topaz, Clausita

Tehnologia culturii prin semănat direct în câmpBune premergătoare pentru acest sistem de cultur ă sunt leguminoasele perene.Toamna terenul se pregăteşte prin desfiinţarea culturii anterioare, fertilizarea de

bază cu 30-50 t gunoi de grajd bine descompus, 400-500 kg/ha superfosfat şi 200-250kg/ha sulfat de potasiu şi se ar ă terenul la 28-30 cm.

Primăvara se fertilizează cu 150 kg/ha azotat de amoniu şi se erbicidează.Producătorii de pepeni verzi fac mulcirea solului cu folie de culoare neagr ă sau gridupă care efectuează semănatul pepenilor în cuiburi.

Se seamănă în aprilie-mai, când temperatura în sol este de 15°C, în terenmodelat la 1,40 m, un rând pe mijlocul brazdei, la adâncimea de 3-4 cm. Cultura ser ăreşte în faza de 2-3 frunze lăsând 1-2 plante/cuib, asigurând o desime de 12.000 –15.000 pl/ha.

Norma de sămânţă este de 5 kg/ha. Lucr ări de îngrijireLa pepenele verde, lucr ările de îngrijire fertilizările, praşilele, irigările,

combaterea bolilor şi dăunătorilor se fac ca şi la pepenele galben.La această cultur ă nu se fac ciupiri, dar după legarea primelor fructe vrejii se

dirijează pe brazde.Recoltarea începe în luna iulie şi durează până în septembrie.



127

Momentul optim de recoltare este atunci când cârcelul de la baza fructuluiîncepe să se usuce şi codiţa fructului începe să se subţieze iar fructele devine lucioase.Recoltarea se face manual, având grijă ca fructele să se recolteze cu codiţă.Producţia este de 25-30 t/ha la soiurile timpurii şi de 50-60 t/ha la soiurile tardive.

Cultura pepenelui verde prin răsadSe practică în ultima vreme şi la noi în ţar ă în scopul obţinerii unor producţii

mai timpurii dar şi pentru a economisi sămânţă. În cazul în care se practică cultura peteren mulcit cu folie de Agryl sau folie microporoasă de culoare neagr ă este maiindicat să se înfiinţeze cultura prin plantare de r ăsad. Folia se întinde pe sol iar pe loculunde se vor planta pepenii se vor practica orificii de dimensiuni mici, cât să încapă cubul nutritiv. Pentru o producţi eficientă şi sigur ă este recomandat utilizarea der ăsaduri altoite iar irigarea şi fertilizarea este bine să se facă prin picurare. Altoirea

r ăsadurilor se poate face pe diferiți portaltoi care confer ă o bună toleranță la fuzarioză,rezistență la temperaturi scăzute, rezistență la secetă și legare excelentă chiar încondiții de stres.

Cei mai importanti portaltoi, utilizati in cultura de pepene verde, sunt: Lagenaria siceraia; C.maxima x C.moschata; Citrullus lanatus, var. Citroides.

Metodele standar de altoire sunt prin inser ţie, prin despicatur ă şi prin îmbinare.Plantele de pepene verde altoite produc fructe cu pulpa mai fermă şi culoare

roşie mai pregnantă, pe o durata de timp mai mare. Pepenele verde altoit produce maimulte fructe pe plantă iar fructele au o calitate mai bună. Pepenele verde altoit pe

portaltoi C.maxim x C. moschata poate creşte pe soluri săr ăturate, pe care soiurilenealtoite nu cresc. Este de aşteptat ca pepenele verde altoit să-şi extindă aria înAmerica de Nord şi Sud, precum şi în Europa (foto 5.6.).

Este un sistem de cultur ă destul de scump dar cu avantaje deoarece producțiaeste în primul rând sigur ă și de calitate.

Foto 5.6. R ăsaduri altoite înainte de plantare



128

Recoltarea se poate face cu 10-15 zile mai devreme decât la culturile semănate.Dacă se utilizează hibrizi de calitate şi r ăsaduri altoite producşiile de pepene verde potfi de 80-100 t/ha.

5.4. Dovleacul mare de copt

Denumirea stiin ţ ifică: Cucurbita maxima Duch,Familia botanică: Fam. Cucurbitaceae

Denumiri str ăine: engleză –pumpkin, franceză – potironCentrul de origine Dovleacul este originar Mexic unde era consumat de

poparele indigene.

Foto 5.7. Fruct de dovleac

Aria actual ă de r ăspândire Se cultivă în toată lumea fiind o specie multapreciată. În Europa mari cultivatoare sunt Italia, Spania. La noi în țar ă se cultivă îngradinile familiare, în asociere cu culturile de porumb sau în cultura pur ă.

În tabelul 5.3 este prezentată situaţia statistică privind suprafeţele, producţiamedie şi producţia totală pentru dovleac de copt, dovleac placintar şi dovlecel.


a) Care este importanța acestei speciei?


c) Care sunt verigile tehnologice importante la cultura prin r ăsad?



129

Tabelul 5.3.

Suprafeţele cultivate cu dovleac de copt, dovleac placintar, dovlecel şi

producţiile obţinute în anul 2011, în principalele ţări din Europa

Ţara Suprafaţa

ha

Producţiatotală

tone


Austria 524 19671 37,5

Franta 3820 123498 32,2

Grecia 3671 74177 20,2

Germania 3099 88156 28,4

Ungaria 1079 20192 18,7

Italia 18000 538534 29,9

Polonia 1767 60687 34,3

Olanda 265 18000 67,9

România 6569 98847 15,0

Spania 7929 393100 49,5


Ciclul de via ţă dovleacul este o plantă erbacee, anuală. Importan ţ a culturii

Dovleacul comestibil este cultivat pentru fructele sale care la maturitateafiziologică pot fi folosite sub diverse forme: coapte, zaharisite, jeleuri sau sunt folosite

pentru sucuri.Fructele se remarcă printr-un conţinut ridicat în hidraţi de carbon, proteine,

saruri de calciu, precum și cantități mari de vitamine A și C.Seminţele sunt şi ele utilizate uşor pr ă jite având un gust foarte bun şi având un

efect vermifug, laxative și ajută de asemenea, la prevenirea cancerului de prostată. Dinsemințe se extrage și uleiul de dovleac care este un ulei comestibil de foarte bunacalitate.

Durata de păstrare

Fructele pot fi păstrate o perioadă foarte lungă de timp și poate fi consumat în

timpul iernii.



130

Rentabilitatea culturii Este o specie rustică foarte productivă care poate fi valorificată o perioadă lunga

de timp Particularit ăţ i biologice

Dovleacul este o specie de vigoare foarte mare, cu un sistem radicular binedezvoltat care pătrunde în sol până la adâncimi mari chiar 2-2,5 m conferind specie orezistență bună la secetă.

Specia prezintă o tulpină cilindrică, târâtoare, puternic ramificată care formează r ădăcini adventive în contact cu solul.

Frunzele sunt mari, cordate, uşor lobate, lung peţiolate, cu cârceii ramificaţi, cu perișori deși. Frunzele la maturitate acoper ă foarte bine solul ajutând planta să înă bușe buruienile. Dovleacul este o plantă monoică. Florile sunt mari, unisexuate, lung

pedunculate de culoare galbenă. Polenizarea este alogamă, entomofilă.Fructele, de tip melonidă pot ajunge la 40-50 kg, dar sunt și unele cultivaruricare pot avea și fructe foarte mari de 300-400kg, de formă turtită, alungită sau

piriformă, de culoare albă cenuşie sau galben portocalie.Pulpa este fragedă, suculentă cu gust dulce. Seminţele sunt mari, 1,3 – 5 într-un

gram, au o facultate germinativă bună 90% care se menţine 5-6 ani. Seminţele conţincantităţi mari de ulei 30-35 % care poate fi folosit fie în alimenta ţie, fie în industrie.


Dovleacul comestibil este o specie pretenţioasă la căldur ă. Temperatura minimă de încolţire este de 8-10 °C, iar cea optimă de creştere şi fructificare de 23-25°C.Temperaturile pozitive sub 8°C din toamnă duc la încetarea creşterii.

Dovleacul comestibil trebuie cultivat pe terenuri însorite deoarece este pretenţios la lumină.

Cerinţele faţă de umiditate sunt moderate, datorită sistemului radicular profundși a perișorilor denși care acoper ă toată planta.

Prefer ă soluri fertile, bine structurate, cu reacţie uşor acidă. La fel ca celelaltecucurbitaceae nu suportă clorul.

Cultivaruri:

• timpurii: Winsor F1 cu fructe de 8-9 kg, cu pulpa de culoare oranj.

• semitârziu: Pink Banana, Cory

• târziu: Alb mare, Big Max cu fructe de 25kg dar unele pot ajunge și la 40 kg.

Cultura dovleacului comestibil în câmp.Bune premergătoare pentru cultura dovleacului sunt leguminoasele (mazărea și

fasolea de gr ădină dar și lucerna sau trifoiul). Se va respecta asolamentul, iar dovleaculnu vaq fgi cultivat decât după 3-4 ani pe sola unde au fost cucurbitaceeae.



131

Pregătirea terenului se face din toamnă începând cu desființarea culturiianterioare, nivelarea de întreținere, administrarea îngr ășămintelor organice și chimice.Orientativ pe un sol mediu aprovizionat se vor aplica 40-45 t gunoi de grajd, 300-400kg superfosfat și 150 -200 kg sulfat de potasiu, după care se va ara terenul la 28-30 cmadâncime.

Primăvara se va fertiliza cu îngr ășăminte cu azot 150-200 kg/ha și se va mărunțiterenul.

Cultura se înfiinţează prin semănat direct în câmp, în a treia decadă a luniiaprilie, când temperatura în sol se stabilizează la 8-10°C. Se seamănă manual, încuiburi, la distanţe mari, pentru a asigura după r ăsărire densitatea de 3000-4000

plante/ha funcţie de vigoarea cultivarurilor. Pe suprafețe mari semănatul se poate faceși mecanizat cu SPC 6 la distanța de 3m între rânduri și 1 m între plante pe rând.

Norma de semănat este de 3,5-4 kg/ha.Lucr ările de îngrijire sunt asemănătoare cu cele de la castraveţi cu menţiunea că se aplică mai puţine udări, iar tratamentele fitosanitare sunt în număr mult mai mic,deoarece specia este rezistentă la agenţii patogeni.

Dovlecii se recoltează la maturitatea fiziologică începând din luna septembrie şi prima jumătate a lunii octombrie funcţie de perioada de vegetaţie a cultivarurilor.

Producţia este de 40-60 sau chiar 100 t/ha în funcție de cultivarul utilizat și defertilizarea aplicată.




c) Care sunt verigile tehnologice importante la cultura dovleacului comestibil?



132

5.5. Dovleacul plăcintar Denumirea stiin ţ ifică: Cucurbita moschata (Duchesne) Poir

Foto 5.8. Dovleac pl ăcintar

Familia botanică: Fam. Cucurbitaceae Denumiri str ăine: engleză –winter squash, franceză – courge musquéeCentrul de origine Dovleacul plăcintar este originar din America Centrală

Aria actual ă de r ăspândire Se cultivă în SUA, America Latină și Africa. ÎnEuropa este r ăspândit mai ales în partea de sud. La noi în țar ă se cultivă pe suprafețemici în gradinile familiare.

Ciclul de via ţă dovleacul plăcintar esteo specie anuală.


Dovleacul plăcintar este cultivat pentru fructele sale care sunt foarte aromate,dulci și care sunt utilizate pentru copt sau pentru prepararea unor produse de cofetărie.

Frctele sunt la fel de bogate în substanțe minerale și vitamine.Seminţele sunt de dimensiuni medii, dar și din ele se poate extrage ulei

comestibil. Durata de păstrare

Fructele dovleacului plăcintar pot fi păstrate o perioadă lungă de timp, se vîndde obicei și la felii și poate fi consumat în timpul iernii.

Rentabilitatea culturii Este o specie rustică foarte productivă, fiind cultivată pe suprafețe mici

producția se poate valorifica cu ușurință în pețe. Particularit ăţ i biologice

Dovleacul plăcintar este o specie de vigoare foarte mare, care are un sistemradicular bine conferind specie o rezistență bună la secetă.

Tulpinile sunt târâtoare, puternic ramificate care pot ajunge la lungimi de 4-7m,

cu frunze mari, lung pețiolate. Florile sunt mari, unisexuate, lung pedunculate deculoare galbenă. Polenizarea este alogamă, entomofilă.



133

Fructele au formă cilindrică sau piriformă, prezintă un capăt deformat (datorită semințelor).

Pulpa este fragedă, de culoare portocalie, suculentă, fină și foarte aromată.Seminţele au facultatea germinativă bună și se menține 8-10 ani.


Dovleacul placintar are aceleași cerințe ecologice ca și dovleacul de copt.

Cultivaruri:

Delicios, Aromat și Bacău 92 care sunt soiuri româneștiPlăcintar – cu fructe verzi galbui de formă cilindrică, cu un cap rotund.Cultura dovleacului placintar în camp este asemănătoare cu a dovleacului de

copt doar că se realizează producții ceva mai mici.


a) Care este importanța alimentar ă a speciei?

b) Care sunt principalele cultivaruri utilizate?



134

5.6 Dovlecelul și dovlecelul patison

Foto 5.9. Fructe de dovlecel

Foto 5.10. Dovlecelul patison

Denumirea stiin ţ ifică: Cucurbita pepo L. ,

Cucurbita pepo, var. patissoniana

Familia botanică: Fam. Cucurbitaceae Denumiri str ăine: engleză – gourd, marrow; franceză –courge, courgette;Centrul de origine Dovlecelul este originar din America Centrală şi Mexic,

unde se găseşte şi în stare sălbatică. Aria actual ă de r ăspândire Se presupune a fi ca și celelalte cucurbitacee foarte

vechi în cultur ă fiind consumați de populațiile băștinașe din America de Nord șiAmerica de Sud încă înainte ca acestea să fie descoperite.

În țara noastr ă se cultivă mai ales în jurul marilor orașe.Ciclul de via ţă Dovlecelul este o plantă anuală, cu creștere foarte rapidă.


Se cultivă pentru consumul fructelor la maturitatea tehnică, fiind utilizat singursau în amestec cu alte legume, la mâncăruri (supe, sosuri, piureuri) şi conserve. Înunele ţări se consumă şi florile de dovlecel.

Are valoare alimentar ă mai mare ca a castravetelui conţinând 5,46% glucide,1,0-1,2 proteine, 0,10-0,20 lipide, 0,73-0,80 substanţe minerale. Fructele de dovlecel

patison au o valoare alimentar ă mai ridicată iar preparatele obținute sunt mai fine.



135

Preparatele culinare din dovlecei sunt tolerate chiar și de cei cu afecțiuni aletubului digestiv. Semințele mature se pot consuma pr ă jite cu sare, sau sunt utilizate

pentru extragerea uleiului comestibil. Durata de păstrare

Fructele de dovlecel trebuiesc consumate după recoltare deoarece nu au o durată de păstrare foarte mare.

Rentabilitatea culturii Cultura este rentabilă deoarece cererea este mare pe piață iar fructele pot fi valorificatela prețuri mari.


R ădăcina este pivotantă, bine ramificată şi pătrunde în sol la adâncimi mari.

Tulpina sub formă de vrej, cu creştere viguroasă, dacă tulpina este scurtă,dovlecelul formează tufe compacte.Frunzele mari, pentalobate, sunt lung peţiolate, acoperite cu perişori. Florile de

culoare galbenă sunt mari, unisexuate, cele mascule apar primele la subsuoarafrunzelor, fiind de obicei grupate câte 2-3. Florile femele sunt solitare, cu ovar mare şicu corola persistentă până la maturitatea tehnică.

Fructul la dovlecel, este o melonidă, de formă cilindrică, de culoare verde cunuanţe de galben, distribuit uniform sau în dungi, pulpa la maturitatea de consum estefină, suculentă.

La dovlecelul patison fructul este tot o melonidă, dar prezintă o formă discoidală, iar marginea este ondulată. Se mai numeste și Boneta împăratului șidatorită faptului că fructele au o formă asemănătoare cu o bonetă.

Seminţele sunt de mărime mijlocie 9-13 într-un gram, facultate germinativă bună 85-90% se păstrează 4-5 ani. Cele de la dovlecelul patison sunt de dimensiuniceva mai mici.


Faţă de temperatur ă dovlecelul are cerinţe mai mici în comparaţie cucastravetele. Temperatura minimă de germinaţie a seminţelor este 12°C-14°C (BălaşaM., 1973).

Cerinţele mari faţă de lumină şi rezistenţa la secetă fac ca această cultur ă să dearezultate bune vara în câmp.

Prefer ă soluri mijlocii sau uşoare, afânate, bogate în humus, pH 5,5 – 6,8.Consumul specific este de: 4,0 kg N, 1,5 – 2 kg P2O5, 3,5 kg K 2O pentru o tonă de produs (Chaux Cl. şi colab., 1994).

Cultivaruri:

•

timpurii: Milet, Făr ă Vrej, Oranj F1, Opal F1, Silvi, Diamnat F1, Hobbit F1 • semitimpurii: Salvador, Natura



136

• Se mai cultivă și hibridul Brice care prezintă fructe de culoare verde deschisde formă rotundă, iar fructele pot fi recoltate când au 220-250g.

La dovlecelul patison se cultivă soiul Patison.Tehnologia culturii în câmp atat a dovlecelului cât și a patisonului, este

asemănătoare cu a castraveţilor, cultura de dovlecei se realizează de obicei prinsemănat direct în câmp. Se poate înființa cultura și prin r ăsad pentru a obține producțiimai timpurii dar costul sunt mai mari.

Toamna se fertilizează terenul iar primăvara înainte de înființarea culturii se poate modela solul.

Se seamănă la sfâr şitul lunii aprilie pentru cultura timpurie şi la sfâr şitul luniiiunie, pentru cultura de toamnă, realizând o densitate de 25.000 – 28.000 lacultivarurile cu vrejul lung şi 40.000 – 45.000 plante/ha la cultivarurile cu vrejul scurt.

Cantitatea de seminţe utilizată fiind de 4-5 kg/ha (Popescu V., şi colab., 2000)Lucr ările de îngrijire sunt similare celor efectuate la castraveţi.Recoltarea începe la 60-75 zile de la r ăsărit, se realizează manual şi se sortează

pe categorii de mărime: 6-10 cm, 10-12 cm.Producţia este de 10-30 t/ha, în funcţie de mărimea fructelor recoltate.

Pentru obţinerea unor producţii mai timpurii se poate face şi cultura dovleceilorîn tunele. Acest tip de cultur ă este mai eficient decât cultura în solarii.

Foto 5.11. Cultură de dovlecel în tunele (Anglia)

Pentru înființarea culturii se produc r ăsaduri, utilizănd 2-2,5 kg de sămânță pentru un hectar. Se seamănă în prima decadă a lunii februarie, pentru ca r ăsadurile la plantare să aibă30-35 zile. Plantarea se face în prima decadă a lunii aprilie, în r ăndurila 70 cm între ele și 50 cm între plante pe rând.

Lucr ările de îngrijire sunt ca la castraveți, cu mențiunea că sunt necesare mai

puține udări.



137

Recoltarea începe în a doua decadă a lunii mai, se recoltează pe măsur ă cefructele ajung la maturitatea tehnică. Se pot obține producții de 30-40 t/ha.

La patison producțiile sunt mai mici de 10-12 t/ha.

Rezumat Din grupa plantelor bost ănoase fac parte specii din familia Cucurbitaceae:

Cucumis sativus L. (castravetele), Citrullus lanatus (Thunb.) Mansf. (pepenele verde),Cucumis melo L. (pepenele galben), Cucurbita maxima L. (dovleacul) şi Cucurbita

pepo L. (dovlecelul) (Ciocârlan V, 2000).

Unele dintre aceste specii prezint ă o importan ţă economică foarte mare fiind printre principalele specii cultivate pe plan mondial şi în ţ ara noastr ă.




c) Care sunt verigile tehnologice importante la cultura dovlecelului?



138

Unitatea de învăţare nr. 6Cultura legumelor pentru tuberculi

Obiective:

6.1. Cartoful timpuriu

Foto 6.1. Plante de cartof înfloriți

Denumirea stiin ţ ifică: Solanum Tuberosum

Familia botanică: Fam Solanaceae Denumiri str ăine: engleză – potato, franceză – pomme de terreCentrul de origine: – Cartoful este originar din America de Sud (regiunile

înalte şi umede din Peru, Columbia)

Aria actual ă de r ă spândire. Cartoful a fost adus în Europa în secolul al XVI-lea(prima oar ă în Spania, apoi în Anglia şi în secolul XIX şi în România), r ăspândindu-seîn zonele cu condiţii favorabile, unde se obţin producţii mari cum ar fi Germania,Olanda, Franţa, Polonia etc Cartofii au fost descoperiţi de conchistadorii spanioli şiaduşi în Europa fiind iniţial cultivati pentru florile lor, ca plante ornamentale îngr ădinile botanice. Frederic cel Mare a fost primul care a recunoscut ca tuberculi decartofi pot fi folosiţi în alimentaţie şi a încurajat producţia de cartofi pentru a alimenta

populaţia. Cu toate acestea, regele trebuia să aducă în primul rând agricultorilortehnologia de cultivare deoarece cartoful a fost considerat "plantă otr ăvitoare”deoarece după consumul fructelor unii s-au îmbolnăvit de stomac. (Popescu V., 2001).

◄cunoașterea originii, importanței și a particularităților botanice și biologiceale speciilor◄cunoașterea exigențelor ecologice și implicațiile lor în tehnologia de cultur ă ◄cunoașterea principalelor verigi tehnologice ale speciilor



139

Tabelul 6.1.Suprafeţele cultivate cu cartof şi producţiile obţinute

în anul 2011, în principalele ţări din EuropaŢara Suprafaţa (ha) Producţia

totală (t)Producţia medie

(t/ha)

Anglia 146000 6115000 41,8

Austria 22851 816070 35,7

Belarus 341086 7147938 20,9

Belgia 82341 4128669 50,1

Danemarca 41600 1620000 38,9

Federatia Rusa 2202600 32681470 14,8

Franta 158643 7440219 46,8

Germania 258700 11800000 45,6

Italia 62091 1547047 24,9

Olanda 159233 7333472 46,0

Portugalia 26500 389800 14,7Polonia 400500 8196700 20,4

Romania 248338 4076570 16,4

Spania 79865 2455101 30,7

Serbia 78377 891513 11,3

Ungaria 21000 600000 28,5

Ucraina 1443000 24248000 16,8 (După - FAOSTAT, 2011)

Ciclul de via ţă Cartoful este o plantă anuală cu înmulţire prin tuberculi şi mai puţin prin sămânţă.

Importan ţ a culturii Cartoful este un aliment aproape complet, deoarece conţinetoate substanţele necesare corpului uman. Este bogat în hidraţi de carbon (15-23%),

proteine (0,5-25%), vitamine şi săruri minerale.



140

Tuberculii de cartofi conțin vitamine ca: vitamina A, B, Bl, C, D, PP.Conţinutul tuberculilor de cartofi în betacarotină (provitamina A), variază între 0,011şi 0.56mg/100g de substanţă uscată. Vitamina Bl (anevrina), se află în cantităţi de0,09-0,1 mg/lOOg substanţă uscată, iar B (riboflavina) în cantităţi de 0,0075-0,01mg100g. Vitamina C se află în cea mai mare cantitate şi ea variază între 13-32mg/100gsubstanţă uscată. Conţinutul acesteia variază în funcţie de faza de vegetaţie, astfel că,la maturitate cantitatea de vitamină este mai mică decât înainte cu o lună. Conţinenumeroase elemente dintre care cele mai importante sunt potasiul şi fosforul, care segăsesc atât în tuberculi cât şi în tulpini (Chiej. R., 1984)

Substanţa uscată în cea mai mare parte este formată din extractive neazotate,reprezentată prin amidon şi zahăr. Amidonul se află depus sub formă de gr ăunciori şireprezintă 95-99% din substanţele neazotate şi 70-80% din substanţa uscată. Amidonul

din cartofi este alcătuit din amilază şi amilopectină, aceasta din urmă asigurând o mai bună consistenţă tuberculilor de cartofi la fierbere. (Burzo și colab., 2007).Consumul anual direct de cartof pe cap de locuitor, variază de la 20-150 kg pe

plan mondial, iar în ţara noastr ă se situează în jur de 140 kg.Cartoful se poate consuma în diferite forme: fiert sau copt, salate, supe, piureuri, pr ă jiţiîn ulei, etc.

Durata de păstrare Tuberculii de cartof din culturile extratimpurii și timpuriiau un grad de perisabilitate ridicat, deoarece epiderma care acoper ă tuberculul este

subțire și se exfoliază ușor, iar pe tuberculi apar pete brune. Produsul pierde ușor apă șise deshidratează repede, tuberculii recoltați putând fi păstrați 4-10 zile până lavalorificare. Tuberculii la cartoful de var ă are epiderma mai suberificată, este mairezistent la deshidratare și se poate păstra în depozite ventilate 2-3 să ptămâni.

Rentabilitatea culturii Pe plan mondial, dar în mod deosebit în ţările dezvoltateîn care industria alimentar ă şi deci şi cea de prelucrare a cartofului este binereprezentată, consumul cartofului este într-o continuă creştere. Pentru producător,cultura cartofului pentru consum se situează între primele culturi care aduc veniturisubstanţiale, raportat la celelalte culturi legumicole. Datorită tehnologiei specificerelativ uşoare, cultivat în scopul vânzării pe piaţă sau la export, cartoful este una dincele mai rentabile culturi din agricultur ă.

Particularităţi botaniceR ădăcina este pivotantă când planta se dezvoltă din sămânţă şi fasciculată când

se dezvoltă din tuberculi.R ădăcina fasciculată este formată din ramificaţii primare, mugurale, care se

formează la nodurile tulpinii subterane şi r ădăcinii secundare (stolonifere), care sunt

grupate câte 3-5 în jurul fiecărui stolon. Sistemul radicular este foarte puțin dezvoltat șisunt situate de obicei în stratul superficial al solului 30-60 cm. R ădăcinile prezintă o



141

creştere intensă imediat după r ăsărire, masa cea mai mare înregistrându-se de laformarea mugurilor florali până la înflorire.

Tulpina cartofului cuprinde două por ţiuni: subterană şi aeriană (epigee).Tulpina se formează din mugurii tuberculului la înmulţirea vegetativă sau din sămânţă la îmnulţirea generativă. Tulpina este ierboasă, erectă la începutul vegetaţiei,semierectă sau culcată la maturitate, cu lungimea de 30 – 100 cm, mai rar 150 cm.Tulpina epigee este de regulă rotundă la partea superioar ă şi prismatică în partea

bazală (Beukema, H.P.şi colab., 1990).Tulpina subterană este rotundă pe ea formându-se r ădăcinile şi stolonii. Stolonii

sunt ramificaţii ale tulpinilor subterane, care se formează de regulă, înaintea lăstariloraxilari de pe tulpina epigee. Stolonii, în număr de 12-15 pe plantă, sunt scur ţi (sub 10-15cm), pentru a asigura formarea grupată a tuberculilor în cuib. Tuberculii, au iniţial

forma unor noduli, ca apoi prin creşterea în grosime şi în lungime să capete mărimea şiforma caracteristică soiului. Tuberculul este o tulpină subterană, tuberizată care prezintă o parte bazală sau ombilicală, cu care se prinde de stolon şi o parte opusă „coronar ă „ apicală sau vârful, care poartă mugurele terminal. Distribuţia ochilor pesuprafaţa tuberculului este în spirală. Tuberizarea are loc la 10-35 zile după r ăsărirea

plantelor, iar creşterea acestora durează 45-85 zile, perioadă considerată critică pentruapă şi substanţe nutritive (Chichea I-, 2000).

Frunzele sunt simple şi imparipenat sectate, cu foliole de mărimi diferite carealternează cu foliola terminală, care este mai mare şi unită cu una sau ambele foliole

laterale la unele soiuri. Numărul de frunze pe tulpină, oscilează între 8 şi 12 în funcţiede soi. În funcție de cultivar unele frunze sunt glabre altele pubescente.

Florile sunt grupate în cime simple sau compuse. Floarea este de culoare albă sau violaceu deschis sau închis, albastru sau albastru-violaceu, alb-gălbui. Unele soiurinu formează flori. Polenizarea este predominant autogamă.

Fructul este o bacă de formă sferică sau conică, cărnoasă, suculentă de culoareaverde, pigmentată în albastru violaceu.

Sămânţa la cartof este mică, de fornă ovoidală turtită, de culoare alb-gălbuie, cucapacitatea germinativă mai mare în al doilea an, fiind utilizată în lucr ări deameliorare.


Cartoful este o plantă cu o mare plasticitate ecologică, putând fi cultivat în ţaranoastr ă în toate zonele, începând din sud şi până în nord, de la câmpie şi până în zonamontană.

Temperatura este unul din factorii ce influenţează în mare măsur ă producţiacartofului.

Cartoful are nevoie de o temperatur ă minimă de încolţire de 5-6°C, iar optima

pentru r ăsărire 12-15°C. La temperaturi sub 0°C sufer ă toate organele plantei,tuberculii se îndulcesc, iar păr ţile aeriene se veştejesc. Vrejii cresc la 7°C, iar



142

r ădăcinile şi la 4-5°C, astfel că la plantările timpurii se formează un sistem radicularmai puternic. Temperatura optimă pentru creşterea vrejilor este de 19-21°C, iarmaxima 42°C. La temperaturi mai mari decât optima se formează vreji lungi şisuprafaţă foliar ă redusă, care duce la diminuarea producţiei.

Temperatura optimă de creştere a tuberculilor este de circa 17°C (16-18°C), ceaminimă circa 2°C, iar maxima 29°C. Sinteza amidonului în frunze are loc latemperatura aerului cuprinsă între 30-45°C, acumularea amidonului în tuberculi latemperatura de sub 30°C, iar la temperaturi peste 29°C tuberculii nu mai cresc şisubstanţele nutritive migrează spre organele de creştere aeriene (Berindei M., 1999).

Plantarea cartofului se recomandă a se face de timpuriu, pentru a determina oformare abundentă a tuberculilor într-un timp scurt, ceea ce înseamnă producţii maimari şi tuberculi mai uniformi ca mărime (Popescu V., 2000).

Față de umiditate cerințele cartofului sunt moderate dar este nevoie ca apa să fieasigurată în permanenţă, f ăr ă a exista perioade de secetă sau exces de umiditate. Celemai mari cantități de apă sunt necesare în faza de creștere și formare a tuberculilor.

Insuficienţa apei în perioada de formare a tuberculilor întârzie sau eşalonează acest proces, rezultând mai puţini tuberculi, cu vârste diferite, neuniformi şi rezistenţă scăzută la boli şi dăunători (Botzan M., 1972).

Umiditate a solului trebuie să fie de 70-80%.Influenţa negativă a lipsei de apă, se manifestă atât la nivelul păr ţii aeriene

(tulpini, frunze) care se ofilesc, reducând mult procesul de asimilare, cât şi la nivelul

păr ţii subterane (tuberculi, stoloni), unde are loc fenomenul de resorbire a tuberculilorîn curs de formare, oprirea creşterii şi îmbătrânirea prematur ă a tuberculilor dejaformaţi, aflaţi în diferite stadii de formare (Ianoşi S., 1999).

Alternarea perioadelor de secetă cu cele de umiditate duce la apariţiafenomenului de pieire, prin care, petuberculii îmbătrâniţi în timpul perioadelorsecetoase, apar, când revin perioade maiumede, noi tuberculi mai mici, fenomen ceduce la realizarea unui material greu decur ăţat, deformat şi f ăr ă aspect comercial.

Lumina este unul dintre factorii devegetaţie importanți la cultura cartofuluideoarece în lipsa luminii tuberculii r ămânmici iar producțiile scad.

Ce

Foto 6.2. Irigarea la cartof



143

Cele mai bune soluri pentru cultura cartofului sunt cele nisipo-lutoase şi luto- nisipoase, fertile. Se vor evita solurile compacte unde tuberculii nu se pot dezvolta sause vor deforma (Puiu Şt., 1980).

Faţă de reacţia solului, cartoful nu este prea pretenţios, obţinându-se rezultate bune pe solurile cu pH-ul între 4,5-7,5, cu optimul între 6-6,5 (Stan N. şi colab., 2003).

Cartoful are un consum ridicat în elemente nutritive, în special potasiu şi azot,dar şi fosfor, magneziu şi calciu. Pentru o tonă de tuberculi şi celelalte păr ţicomponente ale plantelor, cartoful extrage din sol următoarele cantităţi de elementenutritive: 4-6kg de azot, l,8-2,8kg fosfor, 7-10kg potasiu, 2,2kg calciu şi 1,6kgmagneziu.

Cartoful reacționează favorabil la fertilizarea organică care asigur ă importantesporuri de producţie prin aportul de elemente nutritive şi prin îmbunătăţirea însuşirilor

fizice, microbiologice şi hidrofizice ale solurilor.

Cultivaruri utilizateTehnologia de cultur ă a cartofului timpuriu în câmp

Bune premergătoare pentru cultura cartofului sunt leguminoasele: lupin, lucerna,mazăre, trifoi, fasole. Revenirea pe sola cultivată cu solanaceeae trebuie să se facă doardupă 3-4 ani.

Pregătirea terenului începe toamna, cănd se va efectua desființarea culturiianterioare, fertilizarea de bază cu 30-40 t gunoi de grajd, 200-300kg /ha P2O5 și 150-

200 kg/ha K 2O apoi se efectuează ar ătur ă adâncă la28-30cm, urmărind ca umiditateasolului să fie bună pentru ca ar ătura să se efectueze f ăr ă a lăsa bulgări prea mari care să necesite treceri repetate cu grapa și deci tasarea solului. Pentru ca lucrarea de plantaresă se poată face primăvara foarte devreme toamna se va efectua mărunțirea solului prindiscuire.

Primăvara terenul se fertilizează cu azotat de amoniu și se pregătește cucultivatorul sau grapa cu discuri până la adâncimea de plantare.

Pregătirea tuberculilor de cartofi pentru plantarePentru plantare tuberculii se sortează reținând doar tuberculii sănătoși, f ăr ă

lovituri sau urme de atac de boli sau dăunători.Tuberculii se calibrează alegând pentru plantare doar tuberculii de dimensiuni

mici sau mijlocii (30-50g sau 60-70g) care se utilizează întregi sau cei de dimensiunimai mari dar care se secționează longitudinal în așa fel încât fiecare secține să prezintemuguri viabili.

După calibrare tuberculii pot fi dezinfectați în soluție de formalină cuconcentrație 0,5%, timp de 5 minute. După dezinfecție se așează tuberculii în gr ămeziși se acoper ă timp de 2-3 ore pentru sudație, după care se descoper ă se usucă și se trec

la încolțirea prealabilă.



144

Pentru a obține producții mai timpurii se recomandă întreruperea perioadei derepaus a cartofilor prin așezarea acestora în magazii, camere, pivnițe cu 35-40 zikleînainte de plantare. În primă fază cartofii se țin f ăr ă lumină circa 2 să ptămâni în lădițeîn strat subțire, la temperatura de 16-18ºC, pănă cînd colții formați au 1-3 mm.

Apoi tuberculii se așează la lumină natural sau artificială timp de 10-15 zile, iartemperatura se coboar ă la 12-13ºC. Tuberculii se țin pănă când colții au lungimea de10-12 mm și grosimea de 0,8-1 mm, culoare verde violacee intensă și sunt turgescenți.

Calendaristic, epoca de plantare a cartofilor este în zona foarte favorabilă (mairece şi umedă ) între 5-10 aprilie, iar în zona de câmpie 5-15 martie. Durata de plantaretrebuie să fie cât mai scurtă, mai ales în anii cu desprimăvăr ări întârziate. Perioadaoptimă de plantare durează 15-18 zile în zona foarte favorabilă, 10-15 zile în zonafavorabilă şi 6-8 zile în zona de câmpie (Berindei M., 1997).

Plantarea se poate realiza manual în gospodăriile populației, semimecanizat pesuprafețe mici prin deschiderea unor rigole cu plugul sau cu rarița și plantarea manuală a tuberculilor și plantarea mecanizată. Dacă se utilizează tuberculi neâncolțiți se

plantează cu mașina SaPB-75 iar pentru tuberculii încolțiși MPR -6. Densitatea de plantare variază între 45 şi 70 mii cuiburi la ha, în funcţie de sol,

caracteristicile materialului de plantat şi scopul culturii. Distan ţ a între rânduri variază între 60-80 cm, iar pe rând între 20-3O cm în

funcție de cultivarul utilizat.Adâncimea de plantare variază în funcţie de condiţiile pedoclimatice (zona de

cultur ă), masa tuberculilor, epoca de plantare şi modul de recoltare.Plantarea tuberculilor mai mici sau a bucăţilor de tuberculi se face la o

adâncime mai mică cu circa 2cm (zona foarte favorabilă ), până la 4cm (în celelaltezone ). Adâncimea este mai mică, pe solurile grele şi la plantările spre sfâr şitul epociioptime. Cartofii încolţiţi se plantează la adâncime mai mică, pentru a r ăsării mairepede. (Gorea, T şi colab., 1986)

Cantitatea de tuberculi plantaţi la hectar variază în funcţie de densitate (numărulde cuiburi şi de tuberculi în cuib) şi de masa tuberculilor, fiind cuprinsă între 3000 şi4800 kg/ha. Prin secţionare şi preîncolţire, cantitatea se poate reduce la jumătate.

Lucr ările de îngrijire constau în menținerea unui sol curat f ăr ă buruieni prin 1-2 parașile manuale și 1-2 prașile mecanice urmate de rebilonat, care se poate executa fiemanual pe suprafețe mici cu sapa fie cu cultivatorul CL-4,5 echipat cu rariță în agregatcu U650 sau L-445.

Pe suprafețe mari se pot folosi şi erbicide sistemice sau de contact: Afalon 50SC 2,5 l/ha; Gesagard 50 WP 2-4 l/ha; Dual Gold 960 EC 1-1,5 l/ha.

În primăverile secetoase se vor aplica și 3-4 udări cu norme mici de apă (200-250 m3/ha), pentru că sistemul radicular la cartof este superficial și pentru a nu r ăci

solul.Combaterea bolilor și dăunătorilor



145

Numărul agenţilor patogeni care pot produce pagube culturii de cartof, estedestul de. Virulenţa atacului şi pagubele produse culturii sunt însă diferite în funcţie decondiţiile specifice din fiecare zonă şi an de cultur ă, precum şi de particularităţile

biologice ale fiecămi agent (Boţoman Gh. și colb, 2005).Printre bolile care produc pagube deosebite culturii cartofului se număr ă mana

şi alternaria, prima manifestându-se în special în zonele mai reci şi umede de cultur ă,iar cea de a doua manifestându-se în zonele mai călduroase din zona de câmpie(Gheorghieş C., şi colab., 2002).

Mana cartofului - Phytophthora infestans, se manifestă pe aproape toateorganele plantei: frunze, tuberculi, tulpini, iar tratamentul începe la primele manifestărisau la avertizarea dată de staţiile de avertizare. Primele manifestări ale bolii au ca efectapariţia pe frunze a unor pete decolorate, care ulterior se extind, ţesutul din centrul

petelor capătă o culoare maro spre negru şi se usucă. Principala sursă de infecţie oconstituie pentru ţara noastr ă, materialul de plantat infectat. Cand ploile alternează cutemperaturi cuprinse între 15 şi 21 0C boala apare foarte frecvent (Hermeziu Manuela,Hermeziu R., 2009). Principalele măsuri care se iau pentru prevenirea și combatereaacestei boli sunt plantarea în epoca optimă și la adâncimea corespunzătoare tipuljui desol, cultivarea cartofului bilonat, folosirea unor cultivaruri rezistente și aplicarea unortratamente fitosanitare când se depășește pragul economic de dăunare cu produsespecific pe bază de cupru (Antracol 1,5 kg/ha, Dithane 75 WG 2/2,5 kg/ha, Folpan 80WP 1,5 kg/ha, etc) (Codexul de produse fitosanitare, 2010)

Alternarioza - Alternaría dauci f. sp. solani atacă cartoful în zonele calde şi cu precipitaţii puţine, iar pierderile cauzate de aceasta numai asupra foliajului, pot ajungela 25-50% şi uneori chiar mai mult, dacă nu se iau măsuri de combatere. Se ș pot utilize

produse specific: Antracol 1,5 kg/ha, Bravo 500 1,5 l/ha, Dithane M45-2 kg/ha.Dintre dăunători cel mai periculos este Gândacul de Colorado - Lepinotarsa

decemlineata Say. Pagubele produse culturii pot ajunge în funcţie de zonă la 24-43%în cazul efectuării unor tratamente cu întârziere şi poate compromite total în cazulneefectuării de tratamente. Sunt atacate toate organele plantei, frunze, tulpini, tuberculicu excepţia r ădăcinilor. Tratamentele se fac la semnalarea atacului alternândinsectofungicidele pentru ca dăunătorul să nu capete rezistență (onevos 31,5 CE2kg/ha, Fastac 12 EC 0,06 l/ha, Mospilan 20 SP 0,06 kg/ha, Regent 200 SC 0,09 l/ha(Roşca I. şi colab., 2001).

Recoltarea începe în a doua decadă a lunii mai și se încheieîn a tereia decadă alunii iunie.

Recoltarea se va face când tuberculii au depășit 30 g/bucată. Tuberculii se scotmanual prin smulgere dacă solul este nisipos, cu sapa sau cu plugul (semimecanizat),iar după dizlocare se lasă 10-15 minute pe sol pentru reducerea exfolierii. Înainte de

recoltarea cu plugul se vor cosi vrejii. (Beceanu D. și colab, 2008).



146

În funcție de cultivarul utilizat și de tehnologia de cultur ă se pot obține producții de 12-15t/ha.

Tehnologia culturii cartofului de vară în câmp

Bune premergătoare sunt leguminoasele după care se pot obține rezultate foarte bune.

Pregătirea terenului este asemănătoare cu cea de la cartoful timpuriu și aici oatenție deosebită se acordă executării la timp și de calitate a lucr ărilor pentru a avea unteren afânat și far ă bulgări care să permită bilonarea ușoar ă și formarea unui numărmare de tuberculi la cuib.

Pentru plantarea cartofului de var ă se utilizează tuberculi neâncolțiți de

dimensiuni medii (Ø 30-60 cm), care se plantează în câmp în perioada 10-25 martie.Plantarea se face în rânduri la 60-70 cm între rânduri iar pe rând plantarea se face la20-25 cm, realizând densități de 50-65 mii plante/ha.

Lucr ările de îngrijire sunt aceleași ca și la cartoful timpuriu, atenție deosebită seva acorda combaterii buruienilor care concurează cartofii pentru lumină și apă șiaplicarea unui număr mai mare de udări 5-6 în timpul vegetației.

Recoltarea se face manual pe suprafețe mici și mecanizat pe suprafețe mari cu E684 în agregat cu U-650 la recoltările mai timpurii și cu combina MSC 2 cândepiderma este suberificată și n u mai există riscul vătămârii cartofilor. Înainte de

recoltare trebuie să se facă cositul sau tocatul vrejilor de cartofi. Se pot obține producții de 20-25 t/ha.

Cultura succesivă (cultura a II-a).

Se practică în zonele din sudul țării iar cultura are șanse de reușită numai încondiții de irigare.

Cultura de cartof succesivă se poate înființa după culturi de vărzoase timpurii,mazăre de gr ădină, salata.

Pregătirea terenului se face ca pentru toate culturile succesive prin desființareaculturii anterioare și o ar ătur ă superficială la 18-20 cm adâncime cu ocazia căreia seîncorporează și îngr ășăminte chimice ușor solubile care să poată fi utilizate de cătrecartof.

Pentru plantare se pot utiliza cartofi din cultura timpurie de 30-40 g sau se potutiliza cartofi din anul anterior. Pentru cartofii din anul anterior pregătirea pentru

plantare se face ca și la celelalte culturi, cartofii din producția timpurie se tratează cuThiouree 2-3 % 20-30 de minute pentru scoaterea din repaus. După tratament se lasă

10-12 ore sub prelate pentru sudație. După sudație se așează tuberculii în strat de nisipcare se va uda pentru a se menține în permanență umed.



147

Plantarea se face în a doua decadă a lunii iunie dacă se folosesc tuberculi dinanul anterior și în prima decadă a lunii iulie dacă se folosesc tuberculi noi, utilizândaproximativ 800-1000 kg de tuberculi pentru un hectar.

Lucr ări de îngrijire sunt asemănătoare ca la cultura timpurie, atenție deosebită acordând udării și fertilizării suplimentare. Recoltarea se face după căderea brumelor șise obțin producții de 8-10 t/ha.

Cultura protejată a cartofului

Pentru obținerea unor producții mai timpuriii cartoful se poate cultiva în solarii,în tunele joase, se poate acoperi cu folie Agryl, sau se mulcește solul cu folie neagr ă care se perforează fie înainte de plantat sau după plantare.

Prin cultivarea în aceste sistemele de cultur ă se pot realiza producții maitimpurii cu 7-15 zile față de culturile din câmp, deoarece se poate planta mai devremeiar solul se va încălzi mult mai bine și iși va menține căldura. Se aplică lucr ările deîngrijire obișnuite, dar se va acorda o atenție deosebită aerisirii spațiilor de cultur ă pentru a nu favoriza apariția bolilor.

Rezumat

Cartoful este o specie important ă pentru legumicultur ă , care poate fi cultivat cu succes deoarece tehnologia de cultur ă poate fi în totalitate mecanizat ă.

Test de autoevaluare numărul 6.1a)Care este denumirea științifică și familioa din care face parte această specie?



d)Când se recoltează cartofii timpurii?



148

Unitatea de învăţare nr. 7Cultura porumbului zaharat

Obiective:

7.1. Porumbul zaharat

Denumirea stiin ţ ifică: Zea mays L. ssp. Saccharata Familia botanică: Fam. Gramineae Denumiri str ăine: engleză – sweet corn, franceză – mais douxCentrul de origine: Se consider ă că centrul primar de origine este Peru şi

Bolivia, iar centrul secundar Mexic. Aria actual ă de r ă spândire Porumbul zaharat se cultivă la noi în ţar ă pe

suprafeţe mici, în jurul marilor orașe, mai ales de către producătorii mici.Ciclul de via ţă Porumbul zaharat este o plantă anuală, erbacee.


De la porumb se consumă boabele înainte de maturitatea fiziologică în stadiulde lapte-cear ă. Boabele sunt utilizate pentru prepararea unor mâncăruri specificr sauvin în completarea unor salate. Reprezintă și o excelentă materie primă pentruindustria conservelor deoarece se poate conserva fie ca boabe fierte, sau stiuleți dedimensiuni mici.

Boabele conțin substanţă uscată 25%, glucide 14-15%, proteine 5%, vitamine(C, complexul B)

Durata de păstrare

Porumbul se poate păstra sub formă de ştiuleţi nedesf ăcuţi 1-2 zile latemperaturi de 2-4 °C, boabele fierte și congelate pot fi păstrate până la 6 luni.

Rentabilitatea culturii cultura se extinde tot mai mult, deoarece tehnologia decultur ă nu este foarte dificilă, iar valorificarea produsului se poate face la prețuri mari.

Particularităţi botanicePorumbul este o plantă unisexuat monoică, inflorescența masculă se formează

în vârful tulpinii și este sub forma unui panicul ramificat, iar inflorescența femelă seformează la subțioara unei frunze și este sub formă de știulete de dimensiuni diferitefuncție de cultivarul utilizat. Știuleții se formează pe plantă la 0,6-0,8 m de sol. Unele

soiuri pot forma și 2-3 știuleți pe plantă, iar unele soiuri au o mare capacitate de

◄cunoașterea originii, importanței și a particularităților botanice și biologiceale acestei specii◄cunoașterea exigențelor ecologice și implicațiile lor în tehnologia de cultur ă ◄cunoașterea principalelor verigi tehnologice a acestei specii



149

lăstărire. De exemplu soiul Dulce de Bacău formează 3-4 lăstari de la baza plantei pecare se formează eșalonat știuleți, care pot fi recolatați mai târziu (Stoian L.,2005 )

R ădăcina este foarte bine dezvoltată, unele r ădăcini ajungând în sol până laadâncimi mari de 100-150 cm, dar marea majoritate a a lor se dezvoltă până la 30-50cm.

Tulpina este dreaptă și poate ajunge la înălțimi mari 1-1,5 m, dar la unelecultivaruri tulpina poate ajunge și la 3m înălțime.

Frunzele sunt mari, lanceolate, de culoare verde de diferite nuanțe funcție decultivar.

Fructele (boabele-care reprezintă de fapt partea comestibilă) sunt dicariopse, cusuprafața zbârcită și de culoare galbenă, portocalie sau chiar albă.


Porumbul este o specie pretenţioasă la căldur ă, temperatura minimă degerminare a semințelor este 8-10 °C, iar optima 21-26°C, iar pentru creștere șidezvoltare are nevoie de temperaturi cuprinse între 25-30°C. Temperaturile negativede -4°C distrug plantele, iar temperarturile prea ridicate din perioada recoltării duc ladeprecierea acestora.

Are cerințe mari față de umiditate la apariţia paniculului până după umplerea boabelor. În țara noastr ă în anii cu precipitații normale cultura se poate realiza și f ăr ă irigare.

Față de lumină are cerințe ridicate.

Prefer ă soluri mijlocii, uşoare, fertile și care se încălzesc ușor, cu pH 6,5-7.

Tehnologia culturiiÎn asolament porumbul poate fi cultivat după: solano fructoase, leguminoase,

cartofi. Este bine să se respecte asolamentul iar porumbul să revină pa aceeași solă după 3-4 ani. Porumbul zaharat poate fi utilizat în perdelele de protecție, pentruculturile care nu suportă curenți reci de aer (castraveți, pepeni galbeni și verzi, ardei).

Pregătirea terenului începe din toamnă cu desființarea culturii anterioare,nivelarea de întreținere și apoi fertilizarea cu 30-40 t/ha gunoi de grajd; 55-60 kg/hafosfor, 70-80 kg/ha potasiu, după care se execută ar ătura la 28-30 cm.

Primăvara se vor aplica îngr ășămintele cu azot 50-60 kg/ha, după care semărunțește terenul cu grapa cu discuri.

Semănatul se realizează la jumatatea lunii aprilie, când temperatura soluluiajunge la 8-20ºC, mecanizat cu SPC 6, la 5-7 cm adâncime, în rânduri la 70 cm întrerânduri şi 20-25 cm între plante pe rând, realizând o densitate de 50 mii plante/ha.Cantitatea de sămânţă utilizată pentru un hectar este de 12-15 kg

Lucr ări de îngrijire: Pentru combaterea buruienilor pe supraqfețe mari se poate

face erbicidare cu Stomp 400 EC 4 l/ha, preemergent: Praşile mecanice şi manuale sevor executa pțnă plantele cresc la 60-70 cm, acoper ă bine terenul .și înă bușă singure



150

buruienile. În anii secetoși se fac udări 4-5 cu norme 400-500m3. Pentru obținerea unorștiuleți de calitate foarte bună se poate face și o fertilizare cu 150-200 kg/ha ComplexIII, aplicat după înspicat.

Recoltarea începe din luna iulie şi durează până toamna.Recoltare – se realizează în 2-3 etape, manual, în faza de lapte cear ă. Recoltarea

este bine să se facă numai pe vreme uscată și r ăcoroasă.Producţia 14-15 t/ha.

Rezumat Porumbul reprezint ă un excelent aliment care poate fi consumat fie ca atare,

sau în combina ț ie cu alte legume. De și nu poate fi considerat o legumă propriu-zis el poate fi foarte u șor utilizat în asolamentele legumicole fiind chiar foarte util înasocia ț ii cu speciile care nu suport ă curen ț ii reci de aer, sau cu specii care au nevoiede sisteme de sus ț inere (fasole, castravete).



b)Care sunt principalele particularități biologice ale speciei?c)Care sunt cerințele ecologice ale acestei specii ?

d)Când se recoltează știuleții de porumb?



151

Unitatea de învăţare nr. 8Cultura plantelor legumicole solanaceae

Obiective:

Din această grupă tehnologică fac parte speciile: tomate, ardei, vinete careocupă ponderea cea mai mare din cultura de legume din ţara noastr ă (30%).

8.1.Tomatele

Foto 8.1. Plantă de tomate cu fructe (original)

Denumirea stiin ţ ifică: Solanum lycopersicum L., Lycopersicum esculentum

Mill, Lycopersicum lycopersicum Karst.

Familia botanică: Fam. Solanaceae

Denumiri str ăine: engleză - tomato; franceză- tomate;Centrul de origine: Originea tomatelor este în America Centralã şi de Sud, Peru

şi Ecuador, specia din care provin fiind Lycopersicon esculentum var. cerasiforme. Centru de origine al tomatelor se aflã în jurul localitãţilor Vera Cruz şi Pueblo, fiindcunoscute cu sute de ani înainte de descoperirea Americii (Popescu V., 1992).




152

Aria actual ă de r ă spândire Aduse în Europa de Cristofor Columb dupa descoperirea Americii în anul 1498

au fost utilizate mai întîi ca plante decorative deoarece nimeni nu avea curajul să mănânce o plantă care face parte din aceiaşi familie cu una din cele mai periculose

plante cunoscute (matraguna). Mai târziu aceste fructe au fost folosite ca plantemedicinale şi apoi ca plante alimentare. Ca legume au fost cultivate mai întâi în Spaniadupă anul 1800 iar mai apoi cultura este preluată şi de Francezi, Belgieni, Italieni şiGermani.

În România şi în Rusia ajung a fi cultivate în secolul XIX-lea. (Dumitrescu M.și colab, 1998). La această dată este cultura cu cea mai mare pondere în întreaga lume.În România se cultivă în câmp și în spații protejate în toate zonele. În anul 2011 înEuropa se cultivă în majoritatea țărilor, cea mai mare suprafață fiind cultivată în Italia

103858 ha, apoi în Romînia 51745 ha și Spania 51204 ha. Datorită sistemului decultur ă din sere cea mai mare producșie se realizează în Olanda cu 478,8 t/ha și înBelgia 460,8 t/ha (tabelul 8.1).

Tabelul 8.1.Suprafeţele cultivate cu tomate şi producţiile obţinute




Anglia 216 216 415,7

Belgia 474 218435 460,8

Bulgaria 3860 3860 26,7

Danemarca 40 14200 355,0

Franta 6111 6111 97,7

Germania 321 76718 238,9

Grecia 19800 19800 59,0Italia 103858 103858 57,2

Olanda 1702 1702 478,8

Portugalia 16744 16744 74,3

Polonia 13441 13441 52,9

Romania 51745 51745 17,6

Spania 5120451204

75,4 (După - FAOSTAT, 2011)



153

Ciclul de via ţă Deşi în ţara de origine sunt plante perene, tomatele, în condiţiileclimatice ale ţării noastre se comport ca plante anuale

Importan ţ a culturii De la tomate se consumă fructele proaspete care se potconsuma ca salate simple sau salate complexe în amestec cu alte legume. Fructele se

pot utiliza şi ca ingrediente la o serie de preparate culinare (ciorbe, mancaruri).Fructele de tomate sunt însă foarte mult utilizate în industrie unde se pot prelucra subdiverse forme: pastă de tomate, bullion, ketchup, suc de tomate, tomate depelate, pudr ă de tomate sau se pot utiliza și pentru prepararea unor conserve sau ghivece în amesteccu alte legume sau în amestec cu unele preparate din carne sau pește.

Fructele de tomate conţin cantităţi importante de vitamine, săruri minerale şi acizi

organici. Tomatele conţin glucide (2,9 - 7%), vitaminele A, B, B2, B6, C (15-30 mg%), potasiu, fosfor, Fe, Ca, I şi Mg, precum şi acizi organici (0,5-1,5%). Fructele detomate pot fi utilizate în curele de slabire deoarece aportul caloric este destul de redus,cca 20 Kcal/100g. Fructele cultivarurilor destinate industrializării trebuie să aibă unconţinut ridicat în substanţă uscată pentru a obţine un produs industrializat de bunacalitate.

Durata de păstrare

Având în vedere faptul că tomatele se pot recolta la diferite grade de maturitate

în funcție de destinația producției se poate spune că și durata de păstrare este diferită.Tomatele se recoltează la 6 faze de maturare: FO (maturarea verde), F1 gradul I (pârgă 10-30% din epidermă are culoarea roz gălbuie), F2 gradul II (semipârgă 30-50% dinfructe au culoare roz gălbui), F3 (pârgă completă 50-90% din fructe au epiderma cu

pigmentație roșie), F4 (maturitate de consum 100% din fructe au pigmentație roșie), F5(maturitate tehnologică de prelucrare când fructele prezintă 4,5 g% substanță uscată solubilă), (A. Beceanu și colab., 2008).

Durata de păstrare este însă mult influențată și de cultivarul utilizat, dar și desistemul de cultur ă folosit pentru obținerea tomatelor. Durata maximă de păstrare nu

trebuie să depășească 5-7 de depozitare. Tomatele din cultivarurile long life se pot păstra la temperaturi de 20-22 ºC și UR 85-90% un număr minim de 14-15 zile.

Tomatele nu se pot păstra la temperaturi scăzute deoarece acestea duc lamodificarea fiziologice la fructe, scăderea în greutate, modificarea valorii nutritive, agustului și a aromei.

Rentabilitatea culturii În prezent această legumă se cultivă în întreaga lume,ocupând primul loc în culturile din spațiile for țate și protejate. Cultura este deosebit derentabilă deoarece producțiile care se realizează sunt mari, eșalonate pe o perioadă lungă de timp iar valorificarea fructelor se poate face atît pe piețele interne cât și la



154

export. De asemenea, trebuie menționat faptul că o mare parte din producția de toamtese valorifică prin industrializare ceea ce face și mai profitabilă această cultur ă


Tomatele prezintă în sol o r ădăcină viguroasă care are un ritm foarte accentuat decreştere mai ales în primele faze de vegetaţie. În funcţie de sistemul de cultur ă

practicat r ădăcinile la tomate se dezvoltă diferit astfel:

Dacă înfiinţarea culturilor se realizează prin semănat direct atunci r ădăcina latomate va fi pivotantă iar pivotul poate ajunge chiar la adîncimea de 1 m. În acest cazirigarea la tomate se va realiza la intervale mai mari cu norme mai mari de udare iar

plantele pot fi considerate chiar rezistente la secetă.

Atunci cănd se practică înfiinţarea culturilor prin plantare de r ăsad repicat pivotul

principal se rupe atunci când plantele se repică, r ădăcina se ramifică şi se dezvoltă înstratul arabil al solului 20-30 cm, datorită acestui fapt, plantele sunt mai sensibile lasecetă, culturile necesitând udări dese cu norme mici de apă pentru ca r ădăcinile să poată utiliza apa, dacă r ăsadurile se produc prin semănat direct în ghiveci fara repicaresistemul radicular va fi tot ramificat dar r ădăcinile pot ajunge la adîncimi ceva maimari 50-60 cm.

Creşterea r ădăcinilor la tomate este influenţată de temperatura solului astfel că,la temperaturi cuprinse între 15-35 oC r ădăcinile cresc și se dezvoltă normal,

temperaturile sub şi peste această temperatur ă determină încetinirea ritmului decreştere al r ădăcinilor. R ădăcinile bătrâne se lemnifică la sfâr şitul perioadei devegetaţie la fel ca la plantele perene. Sistemul radicular la tomate se reface ușor dacă este distrus.

La tomate tulpinile sunt erbacee și prezintă o creştere diferită, în funcţie decultivar: Se cunosc cultivaruri cu creştere nedeterminată, plantele acestora apar ţinvarietăţii "vulgare", care pot ajunge până la 2-3 m, 6-7 în serele în care se practică cultura în ciclu prelungit şi cu sistem special de susţinere, sau 15-25 m, în serele din

Olanda sau Anglia, în sistemulde cultur ă f ăr ă sol. La plantele cu creştere determinată,(varietate „validum”, înălţimea tulpinii variază între 60-100 cm. La unele cultivaruri pitice tulpina se menţine erectă, pretându-se mai bine la recoltarea mecanizată.

Diferenţele de lungime se datorează modului de creştere al tulpinii. Cele cu potînalt cresc continuu în cursul perioadei de vegetaţie, având în vârf un mugurevegetativ, de unde denumirea de cultivar cu creştere nedeterminată. Soiurile cu port

pitic au creştere determinată, datorită apariţiei timpuriu în vârful lor, a uneiinflorescenţe sau a unei ramificaţii sterile scurte.

Creşterea tulpinilor la cultivarurile varietății vulgare poate fi oprită prinîndepărtarea vârfului de creștere (cârnit). Tulpina tomatelor emite r ădăcini adventive,



155

ceea ce permite plantarea mai adâncă a r ăsadurilor și posibilitatea de înmulțireavegetativă a tomatelor în unele cazuri. De asemenea, prezintă o mare capacitate delăstărire, formând copili la subsuoara frunzelor.

Din acest punct de vedere una dintre lucr ările de mare importanţă este copilireaefectuată la unele cultivaruri și în unele sisteme de cultur ă, prin eliminarea copililor.Copilii situaţi sub primele două inflorescenţe cresc mai repede, concurând axul

principal. Plantele lăsate să crească liber, f ăr ă nici o lucrare de dirijare formează numeroşi copili, având aspectul de tuf ă, şi, deşi au un număr mai mare de fIori,fructele sunt mici şi se maturează târziu. Ruperea copililor sau ciupirea vârfului unoradin ei, are drept scop să dirijeze fructificarea, ajutând la obţinerea unor fructe mai marişi de calitate, dar prin eliminbarea copililor sistemul radicular se reduce (Edelstein V,1962).

Frunzele la tomate sunt imparipenat sectate, au foliolele dispuse alternativ.Foliolele pot fi lanceolate sau ovale, unele prezintă marginea întreagă sau dinţată.Frunzele au suprafaţa netedă sau gofrată, în funcţie de cultivar. Pe toată suprafaţa,frunzele sunt acoperite cu perişori glandular care conțin solanină, un alcaloid care

poate fi utilizat și în agricultura biologic deoarece are efect repelent pentu uneleinsecte.

Inflorescenţa tomatelor este o cimă simplă sau compusă. În funcție de cultivarinflorescenţele pot fi: neramificate, ramificate dublu, ramificate multiplu. In mod

obişnuit prima inflorescenţă apare după a patra până la a zecea frunză, la subsuoara eisau opus acesteia (Maier, I., 1969). Apariţia ca atare a acestei prime inflorescenţe estecaracter de soi dar este influenţată de temperatur ă şi lumină (Voican, V., 1972).Următoarele inflorescenţe apar succesiv la intervale de câte 2-4 frunze, în cazulhibrizilor cu creştere nedeterminată. La soiurile cu creştere determinată, inflorescenţeleapar mai des, adică de regulă după fiecare frunză, până la formarea inflorescenţeiterminale, când creşterea în lungime încetează.

Numărul de flori în inflorescenţă variază de la 4-5 la 20. Floarea tomatelor este

de tipul 5. Petalele sunt de culoare galbenă şi sunt concrescute la bază. Staminele suntconcrescute la bază cu tubul corolei, iar anterele sunt unite, formând un con careacoper ă pistilul. Stilul este de obicei mai scurt decât staminul. Polenizarea esteautogamă, numai în cazuri rare (5%), stigmatul face polenizarea cu polen str ăin(alogamă) în cazul condiţiilor de mediu nefavorabile (temperaturi scăzute noaptea,temperaturi prea ridicate sau exces de azot), fecundarea nu are loc şi florile cad(avortează). Evitarea avortării florilor se poate realiza prin diferite mijloace moderne

printre care se număr ă tratarea cu stimulatori, aplicarea polenizării cu mijloace fixe sauutilizarea bondarilor (în sere și solarii),



156

Dinamica înfloritului şi fructificării cât şi formarea organelor generative şifructificarea la tomate sunt influenţate de regimul de nutriţie. Fructul este o bacă cărnoasă, suculentă, de forme, mărimi şi culori diferite.

Forma fructelor se poate caracteriza prin indicele de formă: If= I/D (I esteînălţimea, D — diametrul fructului). Hibrizii de ser ă şi cultivarele pentruindustrializare care necesită sortarea, calibrarea pentru a corespunde unor ambalajestandard sunt de regulă sferice sau uşor turtite (If =1). Fructele alungite sau piriforme(If > 1) sunt folosite la industrializare. Formarea şi creşterea fructelor, de la fecundare

până la coacerea deplină, durează 40-60 zile, în raport cu mărimea lor şi condiţiile decultur ă.

Mărimea fructelor, apreciată prin greutate, poate fi diferită de la 30-40 g lacultivarurile tip cireașă până la 300-400 g, greutatea fiind o caracteristică a cultivaruluidar care poate fi ușor influențată și de tehnologia de cultur ă folosită. Culoarea fructeloreste roşie cu diferite nuanţe, portocalie, galbenă sau roză. Au apărut unii hibrizi la careculoarea fructelor este albă sau neagr ă. Culoarea fructelor roşie şi roz se datorează

pigmenţilor cărotenoizi conţinuţi în pulpă (licopenul care domină beta-carotenul de până la 13 ori), peste care se suprapune, epiderma fructului galbenă sau incolor ă. Cîndfructele conţin mai mult beta-caroten, decât licopen, sunt de culoare galbenă-oranj(Burzo I, 2007).

Pulpa, partea cea mai valoroasă a fructului are un conţinut ridicat în zaharuri,

vitamine şi săruri minerale și poate reprezinta 6-10% din totalul acestuia. Lojeleseminale pot fi în număr de (2—7) conţin ţesutul placentar în care sunt încorporateseminţele. În cazul folosirii stimulatorilor, fructele prezintă goluri, placente verzi, au osteluţă pistilar ă de culoare galbenă şi nu prezintă seminţe.

Semințele sunt oval rotunjite, cu perişori și au o culoare argintie sau. Numărulde seminţe la 1 g este de aproximativ 300 (Bakker Brothers, 2012). Masa a o mie de

boabe (M.M.B.-ul) este cuprins între 2,7-3,5 g, iar facultatea germinativă de 85%.Germinaţiei semințelor se menţine 5-6 ani dacă semințele sunt păstrate în condiții

corespunzătoare (11-14 °C şi o umiditate a aerului de 80%.).

Exigen ț e ecologice

Temperatura tomatele sunt plante termofile. Temperatura minimă degerminare a seminţelor este de 10°C, optima fiind de 24°C. La temperatura minimă,germinaţia are loc în 10-15 zile, comparativ cu un interval de 5-6 zile când seînregistrează temperatura optimă. (Aung.1979, citat de Horgoș A, 2003). Temperaturaoptimă de creștere și fructificare la tomate este cuprinsă între 22-25°C.



157

Temperaturile mai mici de 17°C determină apariția unor malformaţii la fructelede tomate. Noaptea în spaţiile de cultur ă temperatura trebuie să fie cu 5-7°C mai mică faţă de temperatura întregistrată ziua. De menţionat faptul că temperatura optimă dinsol trebuie să se situeze între 18 şi 20°C.

Temperaturile mai mari de 32°C pot să cauzeze o fecundare slabă a florilor,deoarece creşterea tubului polinic se va întrerupe, iar florile nefecundate vor avorta şivor cădea. La temperaturi de peste 40°C are loc o diminuare foarte puternică aturgescenţei plantelor, urmată de ofilirea şi uscarea vârfurilor de creştere şi în finalmoartea plantelor Asigurarea unei temperaturi constante de 25 °C ziua şi noaptea, faţă de 18-20°C duce la un ritm mai mare de acumulare a substanţei uscate şi implicit alapariţiei frunzelor adevărate. La temperatura de 15°C se formează mai puţine frunzedecât la 25°C, dar dimensiunea apexului este de două ori mai mare la 15°C faţă de

25°C şi plantele înfloresc mai timpuriu. Menţinerea unor temperaturi cuprinse între 15şi 20°C în faza de r ăsad, duce la mai puţine noduri sub prima inflorescenţă şi formareaunui număr mai mare de flori în prima inflorescenţă, chiar dacă înălţimea plantei estemai redusă . Germinarea polenului are loc la temperatura optimă cuprinsă între 21-26°C, iar pentru creşterea şi dezvoltarea fructelor sunt necesare 18-24°C. Numărul defrunze respectiv de noduri până se produce inducerea primei inflorescenţe şi aurmătoarelor, cât şi numărul de flori în inflorescenţă sunt influenţate de începutul,durata şi sfâr şitul celor două faze senzitive, care depind de nivelul de temperatur ă (Bălașa M., 1973).

Lumina are un rol foarte important în cultura tomatelor deoarece ea furnizează energia necesar ă realizării procesului de fotosinteză. Lumina ca factor de vegetaţie areun rol primordial în creşterea, dezvoltarea şi fructificarea tomatelor.

Cercetările efectuate au evidenţiat rolul luminii sub aspectul fotoperioadei,intensităţii şi calităţii în procesul diferenţierii, formării diferitelor organe ale plantei şial fructificării tomatelor.

Atunci când sunt cultivate în câmp deschis tomatele au suficientă lumină pentru

creștere și dezvoltare, apar însă probleme când se reduce durata zilei și intensitatealuminii. Acest lucru se întâmplă mai ales în spațiile for țate și protejate în prima

perioadă după plantare sau la producerea r ăsadurilor.

Condițiilor de lumină corelate cu temperatura influențează formarea primelorinflorescențe. Astfel, la 15°C şi intensitatea luminoasă mai mare, prima inflorescenţă se formează mai repede, comparativ cu temperatura de 25°C. în condiţiile iluminăriinecorespunzătoare, durata de timp până la maturarea organelor florale este mai mare,ceea ce duce la o fructificare întârziată. (Maier I., 1969).

Sub aspectul influenţei regimului de lumină, cultivarele de tomate se grupează în 3 grupe şi anume: cultivare care înfloresc în condiţii de fotoperioadă scurtă;



158

cultivare care se dezvoltă în condiţii de iluminare intensă şi cultivare indiferente. Încondiţiile unei intensităţi ridicate a luminii are loc o acumulare superioar ă de substanţă uscată la r ăsaduri.

Cerinţele cele mai ridicate sub aspectul intensităţii luminii se înregistrează din a8-10 zi de la r ăsărire. Insuficienţa intensităţii luminii în această perioadă poate duce lafenomenul de alungire a tinerelor plante, aspect ce poate fi întâlnit mai cu seamă în

perioada producerii r ăsadurilor pentru cultura for ţată, ciclul I (octombrie-ianuarie).

În lunile de iarnă, iluminarea suplimentar ă determină o creştere mai viguroasă ar ăsadurilor. Firmele specializate în producerea r ăsadurilor utilizează iluminatulsuplimentar de la 12 la 18 ore în lunile de iarnă.

În fenofaza de fructificare, insuficienţa luminii poate provoca perturbări în

metabolismul plantei, mai precis formarea primei inflorescenţe este oprită sauîntârziată ajungându-se la fenomenul de avortare a florilor, care au efect negativ asupra

producţiei. Fenofaza de înflorire are loc la parametrii optimi, atunci când intensitateamedie a luminii depăşeşte 4-5 klucşi (pragul minim), până la 25 klucşi, determinând osporire a ratei de creştere cu 17%. Asigurarea la un nivel optim a intensităţii luminii,indiferent de fotoperioadă în primele faze de vegetaţie (30-45 zile după r ăsărire) ducela diminuarea semnificativă a numărului de noduri până la prima inflorescenţă

Creşterea şi dezvoltarea corespunzătoare a plantelor de tomate se realizează la oumiditatea relativă a aerului cuprinsă în intervalul 60-65%. La o umiditate relativă sub45% apare fenomenul de longistilie, stilul depăşind nivelul conului anterial înainte ca

polenul să fie matur, ceea ce duce la avortarea florilor. Umiditatea relativă a aeruluiinfluenţează creşterea şi fructificarea tomatelor, condiţionând transpiraţia şi ansamblulschimburilor de gaze ale plantei. În situaţia când se înregistrează o umiditateatmosferică ridicată creşterea este stimulată, dar pe o perioadă mai lungă duce laîncetinirea creşterii apicale, frunzele sunt mici şi tulpinile devin fasciate, favorizândatacului unor boli (putregaiul cenuşiu, cladosporioza, bacteriozele, mana etc).(Popescu V., 1992)

Tomatele au pretenţii moderate faţă de umiditatea din sol, consumul de apă alfiind diferit și în funcție de locul unde se cultivă tomatele (câmp, ser ă, solar), condiţiilede mediu (temperatur ă şi lumină), însuşirile solului şi a substratului (capacitatea dereţinere a apei şi conţinutul în săruri), fenofaza de creştere şi dezvoltare, starea desănătate a plantelor (atacul bolilor vasculare, nematozi etc.) şi nu în ultimul rând de

particularităţile cultivarului utilizat.

În cazul tomatelor semănate direct în câmp, sistemul radicular se dezvoltă maiadânc în sol favorizând aprovizionarea cu apă a plantelor din straturile profunde cea ce

confer ă plantelor o rezistenţă mai bună la secetă. În cazul tomatelor cultivate prin



159

r ăsad, sistemul radicular are o dezvoltare mai mică ajungând doar la adâncimea de 30-40 cm de sol, ceea ce impune asigurarea apei prin irigare.

În vederea asigur ării necesarului de apă la plante trebuie luat în calcul şi

consumul zilnic prin evapotranspiraţie, care este de 0,5 1 în zilele noroase şi de 2,0 1în zilele senine. În primele faze de creştere, nivelul umidităţii din sol trebuie să fie de68-70% din capacitatea de câmp, iar în perioada de fructificare, începând cu creştereaintensă a fructelor din prima inflorescenţă, de 75-80% în faza de coacere a fructelorumiditatea din sol va fi constrantă, deoarece alternarea perioadelor de secetă cuumiditate abundentă duce la deprecierea calitativă a acestora (fructele crapă şiconţinutul în substanţă uscată este mai redus). Consumul de apă al tomatelor difer ă şiîn funcţie de potenţialul de producţie al cultivarului şi sistemul de cultur ă. Astfel,cerinţele tomatelor pentru apă oscilează între 325 m3/t s.u. la o producţie de 50 t/ha şi

450 m3/t s.u. la 100 t/ha.

Dacă la această cantitate se mai adaugă pierderile datorate infiltr ării apei înstraturile profunde şi evaporarea, de aproximativ 3 l/m la cultura prelungită şi 4 l/m2 laciclul scurt în sere, se ajunge la un consum total de 350-450 l/mp pentru o producţie de50-100 t/ha

Cerinţele tomatelor faţă de aer Aerul ca factor de vegetaţie prezintă o mareînsemnătate pentru cultura tomatelor, deoarece dioxidul de carbon se află la bazasintezei substanţelor organice prin procesul de fotosinteză, caracteristic tuturor

plantelor. Importanţa acestui factor de mediu reiese din cercetările efectuate în sere,care au condus la concluzia că plantele de tomate înregistrează o creştere şi dezvoltaresuperioar ă atunci când concentraţia de C02 creşte de la 0,03% până la 0,1-0,18%.Cultura tomatelor într-o atmosfer ă cu un conţinut de 0,18% dioxid de carbon a condusla realizarea unui spor de producţie de 22%.

Cercetările efectuate mai recent au condus la concluzia că prin creştereaconcentraţiei de C02 la 450-500 ppm se obţin sporuri de producţie de 20% la tomatedar în doze exagerate CO2 manifestă toxicitate asupra protoplasmei şi determină o

reducere a intensităţii fotosintezei. Pătrunderea dioxidului de carbon în frunze este înrelaţie directă cu intensitatea mişcării curenţilor de aer şi cu mărimea presiuniiatmosferice).

Etilena administrată în concentraţie de l%o stimulează maturarea fructelor dinsere la încheierea ciclului de producţie sau în câmp înainte de căderea brumelortimpurii de toamnă. Unele gaze din compoziţia aerului atmosferic, cum ar fi bioxidulde sulf sau amoniacul sunt dăunătoare pentru plantele de tomate.

Cerinţele tomatelor faţă de sol şi hrana Solurile recomandate pentru cultura

tomatelor sunt cele mijlocii spre uşoare, afánate, permeabile pentru apă şi aer, bine



160

structurate, profunde, bogate îri substanţe fertilizante şi cu conţinut ridicat în humus(5-6%).

Sunt indicate terenurile plane cu posibilităţi de irigare şi apa freatică la adâncimea

de 3-4 m, iar pH-ul să fie cuprins între 5,5 şi 6,8. (Ugas R., 2000). Regimul de nutriţieeste foarte complex la cultura tomatelor, ţinându-se seama de consumul specific alspeciei care difer ă în funcţie de potenţialul de producţie al cultivarului, sistemul decultur ă şi faza de vegetaţie.

Azotul are rol important în creşterea şi fructificarea tomatelor. În primele faze devegetaţie azotul în exces provoacă o creştere luxuriantă a plantelor, în detrimentulfructificării, mai ales în condiţii de lumină redusă. Excesul de azot se evidenţiază prinr ăsucirea şi gofrarea frunzelor, iar lipsa de azot prin aceea că tulpinile au vârful subţire,iar frunzele sunt mici. Excesul de azot combinat cu deficienţa de fosfor şi potasiufavorizează deficienţele de colorare a fructelor.

Tomatele sunt sensibile în mod deosebit la excesul de azot amoniacal, care blochează asimilarea azotatului de calciu, în special în sere ciclul I în locul azotatuluisau sulfatului de amoniu. Conţinutul optim al frunzelor în azot, corespunzător unei

bune aprovizionări, este de 0,3 - 0,4 %.

Un conţinut mai mare duce la scăderea fructificării, iar la peste 0,5 % chiar laavortarea florilor. În aceste condiţii se remarcă o influenţă negativă asupra sistemuluiradicular

Fosforul, este consumat în cantităţi mai reduse, este important în asimilareaazotului, stimulează înfloritul şi fructificarea tomatelor. Are efect pozitiv asupra

precocităţii şi a dezvoltării sistemului radicular. Insuficienţa fosforului determină unsistem radicular slab dezvoltat; avortarea florilor; apar frunze cu nuanţe violacee;fructificarea este scăzută; fructele crapă în partea unde se prind de peduncul. Absorbţiafosforului este influenţată de lumină şi temperatur ă. În condiţii de ser ă dacă temperatura se menține în intervalul 12 - 18o C absorbţia fosforului se reduce cu până la 50 %. Carențele de fosfor sunt determinate și de temperatura solului. Pot apărea

carenţe, chiar dacă solul este aprovizionat, lucru constatat la plantările timpurii încâmp. În condiţiile unui pH cuprins între 6,0 - 6,5 fosforul este disponibil în cantitatemai mare.

Potasiul are efect asupra calităţii fructelor (gust şi culoare), precum şi asuprarezistenţei la boli. Tomatele consumă cantităţi mari de potasiu, contribuind la formareaşi transportul hidraţilor de carbon şi a acidului ascorbic în fructe. Un raport favorabilK/N contribuie la creşterea sistemului radicular. Lumina are un rol foarte important înasimilarea potasiului. Carenţa potasiului se manifestă prin pete brune pe marginea

frunzelor, începând cu cele bătrâne, frunzele au o culoare mai deschisă, iar tulpina selemnifică timpuriu. De asemenea insuficienţa potasiului determină pătarea fructelor în



161

timpul matur ării. Pe solurile pe care se înregistreayă exces de potasiu se constată carenţe în magneziu.

Calciul are rol deosebit în creşterea sistemului radicular. Joacă rol important în

menţinerea integrităţii membranelor celulare şi acţionează ca un agent de cimentare ai pereţilor celulari sub forma pectatului de calciu. Translocarea calciului asimilat dinfrunze este foarte redusă, deşi ţesuturile care au o creştere activă. Carenţa în calciu seremarcă prin stagnarea creşterii plantelor, apariţia pe frunze a unor zone internervialegalbene, marginile devin brune, vârfurile de creştere mor, iar în jurul punctului stilar alfructelor se formează o pată neagr ă, conducând la "putregaiul apical". Carenţa decalciu se manifestă în perioadele calde când capacitatea de aprovizionare a plantei cucalciu este deficitar ă iar consumul este mare, sau atunci când solul a fost fertilizatexcesiv cu N sau cu gunoi de grajd (azotul amoniacal reduce absorbţia calciului). De

asemenea, se pot semnala carenţe de calciu pe solurile fertilizate excesiv, datorită uneiconcentraţii mari a sarurilor din sol (săr ăturare), r ădăcinile plantelor practic nu potabsorbi calciul.

Excesul de calciu conduce la cloroza frunzelor tinere, oprirea din creştere şiavortarea florilor. De asemenea, prezenţa calciului în cantitate mare blochează fierul şimagneziul.

Tomatele au cerinţe foarte ridicate faţă de sulf şi carenţa se poate manifesta înabsenţa îngr ăşămintelor sulfatice. Insuficienţa acestuia în nutriţie produce încetinirea şi

ulterior stoparea creşterii şi dezvoltării, frunzele se îngălbenesc.

Magneziul influenţează calitatea fructelor, rezistenţa la transport şi păstrareCarenţa în magneziu determinând stagnarea în creştere a plantelor, apariţia unor peteclorotice între nervuri pe frunzele mature.

Microelementele au un rol deosebit în creştere şi fructificarea tomatelor.

Borul şi manganul influenţează sinteza hidraţilor de carbon şi evoluţia organelorde fructificare. Carenţa borului se manifestă prin mortificarea celulelor din zonamugurelui apical şi zona cambială ceea ce conduce la căderea mugurilor florali.Carenţa de mangan determină cloroza frunzelor începând cu cele tinere.

Fierul are un rol important în fotosinteză. Carenţa în fier determină îngălbenireafrunzelor şi încetinirea creşterii. Lipsa de fier produce cloroza frunzelor tinere, în timpce frunzele mature r ămân verzi.

Zincul are rol în sinteza auxinelor şi în procesele respiratorii.



162

Cultivaruri utilizate

Clasificarea cultivarelor de tomate se face după mai multe criterii: O clasificare demare actualitate și importanță este după durata perioadei de vegetație. În funcție deacest criteriu, cultivarurile se pot împăr ți în trei grupe:

• cultivaruri timpurii cu perioada de vegetație de 95 – 120 zile ;• cultivaruri semitimpurii cu perioada de vegetație de 120 – 130 zile ;• cultivaruri târzii, cu perioada de vegetație de peste 130 zile.

O altă clasificare se face după locul în care se cultivă: cultivaruri pentru câmp(pentru consum proaspăt sau pentru industrializare), cultivaruri pentru sere, cultivaruri

pentru solarii

Numărul cultivarurilor existente la această dată este destul de mare și lista este încontinuă schimbare deoarece an de an se introduc cultivaruri noi pentru fiecare tip decultur ă. La fiecare tip de cultur ă în parte vor fi trecute câteva din recomandărilefirmelor de specialitate (Enza Zaden, 2012, Clause, 2013, Syngenta 2013, BakkerBrothers, 2014, Hazera &Nicherson, 2012, SCDL Buzău, 2012, etc.)

Tehnologia de cultură

În țara noastr ă tomatele se cultivă:

- în câmp (cultur ă timpurie, cultur ă de var ă-toamnă și cultur ă semănată direct încâmp

- în solarii (cultur ă în ciclul scurt și cultur ă în ciclul prelungit și cultur ă în ciclul

II)- în sere - ciclul I plantările se pot face la date diferite în funcție de posibilitatea

de încălzire a serelor astfel fie cu plantare la data de 5-10 ianuarie; plantare 5-15februarie (în ambele cazuri serele vor fi încălzite) sau cu plantare în 10-20martie în serele semiîncălzite.

ciclul II plantarea în 10-25 iulie

Cultura tomatelor în r ăsadnițe și în tunele se practică pe suprafețe tot mai mici șidoar pentru obținerea de tomnate destinate autoconsumului.



163

În țările cu tehnologie avansată și unde există posibilitatea controlului foarte exacta factorilor climatici plantările în sere se fac în 10-15 decembrie iar desființareaculturilor se face în luna decembrie a anului următor.

Cultura tomatelor timpurii în câmp

Această cultur ă se poate realiza în zona I de favorabilitate. Pentru reușita culturii sevor utiliza doar hibrizi extratimpurii și timpurii, iar recoltarea în această cultur ă poateîncepe de la data de 15-20 iunie.

Cultivarurile recomandate pentru acest tip de cultur ă: Bastura F1 hibrid timpuriucu fructe mari 180-200g; Sef F1- timpuriu cu fructe de 150-180 g, Izmir F1,hibridtimpuriu cu fructe mari 200-250 g, Kartier F1 – timpuriu greutatea fructelor 200-250g, Cindel F1 – foarte timpuriu cu fructe de 130 g, Haley F1 - hibrid timpuriu cu fructede 150-160 g, Saden F1 hibrid timpuriu cu fructe de 200 g.

Pentru cultura tomatelor timpurii în câmp plante bune premergătoare sunt: lucerna,fasolea, mazărea, bulboasele, cucurbitaceele. Pentru a preveni apariția unor boli și aunor dăunători periculoși se va respecta cu strictețe asolamentul și rotația culturilor.Revenirea tomatelor pe sola cultivată cu tomate sau alte solanacee se va face doar după 3-4 ani. Terenurile destinate culturii tomatelor trebuie să fie cu textur ă luto-nipoasă, cu

expoziţie sudică, adă postite de vânturile puternice și cu posibilități de irigare.

Pregătirea terenului începe din toamnă când se vor executa lucr ările de desfiinţareaa culturii anterioare, nivelarea terenului mai ales dacă la cultura anterioar ă s-a lucrat pe

biloane, fertilizarea de bază. Ca la toate culturile de legume fertilizarea este bine să sefacă după o cartare atentă a terenului și stabilirea cu precizie a cantităților optime deîngr ășăminte.

Pe soluri mediu aprovizionate se pot aplica 30-40 t/ha gunoi de grajd, 250-300kg/ha superfosfat şi 100-150 kg/ha sulfat de potasiu, iar îngr ăşămintele vor fi

încorporate în sol prin ar ătura adâncă la 28-30 cm, care se lasă în brazdă crudă

Primăvara, imediat ce sepoate intra pe teren se va administrează 150 kg/ha azotatde amoniu, apoi se va pregăti terenul cu grapa cu discuri sau cultivatorul.

Pe suprafețe mari se recomandă erbicidarea care se poate face cu Dual Gold 960EC 1l/ha care combate bruienile graminee dar și unele buruieni cu frunza lată (CatalogSyngenta, 2014). Rezultate foarte bune în combaterea buruienilor dicotiledonate șiunele monocotiledonate anuale se obţin prin aplicarea postemergentă a erbicidului ASSuper 70 PU0,7-1,2 kg aplicat la 4-5 zile de la plantare (Catalog AECTRA, 2013).



164

Pentru a gr ă bi încălzirea terenului acesta se va modela în straturi înălțate la 94 sau104 cm. Cultur ă timpurie de tomate se înființează prin plantare de r ăsad.

R ăsadurile se produc în sere înmulţitor, sere acoperite cu materiale plastice

încălzite sau r ăsadniţe calde. Semănatul se face cu 45-55 zile înainte de plantare, înmod obişnuit între 20 februarie şi 1 martie, folosind 250 -300g sămânţă pentru producerea r ăsadului pentru un hectar cultur ă comercială. Pentru stimularea germinăriisemințelor se poate utiliza produsul natural BioSeed, care are și un rol de protecțieîmpotriva unor boli cu transmitere prin sămânță.

R ăsadul se repică în cuburi nutritive de 7x7x7 cm sau se produce prin semănatdirect în ghivece. Firmele specializate în producerea de r ăsaduri realizează toateoperațiile de la prepararea amestecului pentru semănat, umplerea paletelor alveolare,semănatul și acoperirea semănăturilor precum și irigarea mecanizat. (foto 8.2.)

Foto 8.2. Mașină pentru semănat răsaduri

Pentru a evita lucrarea de repicat dar și pentru a avea un r ăsad de calitate bună serecomandă utilizarea r ăsadurilor produse de aceste firme specializate care pot vinder ăsadurile produse în palete alveolare la 30-35 de zile vârsta r ăsadului, urmând ca după aciziționare acestea să fie transplantate la ghivece mai mari de 7x7 și crescute până înmomentul plantării sau pot livra la cerere r ăsaduri gata de plantat. Pentru obținerea

unui r ăsad de calitate se utilizează iluminatul suplimentar (foto 8.3.)



165

Foto 8.3. R ăsaduri de tomate la (30 zile) produse de firma Agris -

Grecia

Lucr ările de îngrijire necesare la producerea r ăsadurilor sunt: dirijarea factorilor devegetaţie prin asigurarea luminii necesare, fertilizarea fazială cu soluţii de fertilizanţise poate utiliza fertilizantul Grow NPK 8-3-3 care este un îngr ășământ ecologic. Se potface două tratamente în faza de r ăsad 20-30 ml la 10 l apă.

Bolile și dăuunătorii se vor combate prin tratamente specifice. De asemenea se vamenține umiditatea solului și cea atmosferică la nivel optim. Cu 10-12 zile înainte de

plantarea r ăsadurilor în câmp se face călirea acestora prin scăderea treptată a umidităţiişi a temperaturii.

Plantarea în câmp se face când pericolul brumelor târzii a trecut iar temperaturaajunge la 12°C şi are tendințe de creștere. În anii calendaristici normali în zona de suda țării se poate planta la data de 20-25 aprilie iar în zonele mai nordice 5 -10 mai.

Pe stratul înălţat de 104 sau 94 cm se plantează 2 rânduri distanţate la 60 cm, 70 cmsau 80 cm, iar între plante pe rând distanţa este de 25 cm sau 30 cm, 40 cm realizându-se desimi cuprinse între 40.000 şi 50.000 plante/ha



166

Figura 8.1. Plantarea tomatelor pe straturi înălțate la 94 cm

Plantarea se face manual pe suprafeţe mici iar pe suprafețe mari mecanizat cumaşina de plantat r ăsaduri (MPR - 6 + L 445). Rasadurile se plantează până la primafrunză adevărată deoarece tulpina tomatelor are capacitatea de a forma r ădăcini. După

plantare se udă pentru a asigura prinderea plantelor. Udarea trebuie realizată cu mareatenție pentru a nu r ăci solul iar cantitatea de apă va fi de 0,5-1 l/plantă.

La 3-5 zile după plantare în cazul gospodăriilor particulare și pe suprafețe mici seface completarea golurilor, manual, cu r ăsad de calitate, din acelaşi cultivar şi deaceeaşi vârstă cu cel folosit iniţial la plantare. În cazul plantărilor mecanizate se va

acorda o atenție deosebită la udare iar muncitorii vor urmări ca plantarea să se executefoarte bine, deoarece completarea golurilor în acest caz este o operație foarte dificilă șicostisitoare.

După plantare culturile de tomate se vor îngriji foarte atent.

Pentru combaterea buruienilor și afânarea solului se vor face prașile mecanicecompletate de prașile manuale pe rând.

Irigarea culturilor de tomate se va face foarte atent și se va corela cu faza devegetație și cu vigoarea plantelor. După udarea de la plantare se vor aplica udări la 4-5

zile, apoi la începutul înfloririi și în faza de formare și creștere a frucgtelor. Normelede udare la început vor fi mai mici 200 m3 apă /ha apoi cresc până la 400 m3 apă /ha.

Pentru a obține producții bune în cultura de tomate se va face obligatoriufertilizarea culturii. Firmele de specialitate recomandă efectuarea unor tratamente cuAtonik care în doză de 0,5 litri/ha se poate aplica de 1-3 ori în cultur ă astfel: primaaplicare se va face imediat după r ăsărirea în masă, apoi în faza de buton floral și înfaza de formare a fructelor.

Se pot aplica şi două fertilizări cu îngr ăşăminte chimice clasice: prima imediat după

apariţia primelor fructe cu 50 kg/ha azotat de amoniu şi 50 kg/ha sulfat de potasiu, iar



167

a doua la 15-20 zile după prima, când se aplică 120 kg/ha azotat de amoniu, 100 kg/hasuperfosfat şi 75 kg/ha azotat de amoniu.

Tratamentele împotriva bolilor şi dăunătorilor și vor executa atunci când acestea

depășesc pragul economic de dăunare. În culturile de tomate pot apărea boli ca: mana{ Phytophthora infestans), pătarea frunzelor şi băşicarea fructelor { Xanthomonascampestris pv. vesicatoria), pătarea pustular ă { Pseudomonas syringe pv. tomato),

pătarea brună ( Alternaría dauci f. sp. solani), septorioza (Septoria lycopersici), pătareacafenie (Cladosporium fulvum), antracnoza (Colletotrichum atramentarium)tratamente cu produse specifice. Firmele de profil recomandă: Sumilex0,1%, Rubigan0,03%, Bravo 0,2%, Ortiva 0,075%, Ridomil Gold 0,3%, Pergado MZ 0,25%.

Culturile de tomate în câmp pot fi atacate și de o serie de dăunători dintre care: păduchele solanaceelor ( Macrosiphon euphorbiae), gândacul din Colorado(Leptinotarsa decemlineata) şi omida fructelor (Helicoverpa armigera) care dacă nusunt combătuți la timp pot provoca pagube însemnate culturilor. Se vor efectuatratamente cu insecticide specifice recomandate de firmele de profil: Afirm 1,5 kg/ha,Karate Zeon 0,02%, Alfametrin 0,2 l/ha.

R ăsadurile de tomate mai pot fi distruse de coropișnițe imediat după plantarea încâmp și se recomandă utilizarea de Mesurol 5 kg/ha pentru combaterea acestora.

În cazul apariţiei pericolului brumelor târzii de primăvar ă se iau măsuri de protecţiea culturilor prin realizarea perdelelor de fum din brichete fumigene sau prin ardereadiferitelor resturi vegetale.

Dintre lucr ările cu caracter special la cultura de tomate timpurii prezintă importanță:

• Susţinerea plantelor care se pate face pe araci sau pe spalieri spalieri scunzi

• Copilitul radical al plantelor, copilii se rup manual când sunt mici pentru a nur ăni plantele

• Cîrnitul după 4 inflorescenţe pentru a gr ă bi maturarea fructelor și pentru a

obține producții timpurii.

Recoltarea în anii calendaristici normali începe la 15-20 iunie și se încheie lasfâr șitul lunii iulie.

Recoltarea se execută eșalonat la început mai rar apoi la 3-5 zile, manual alegândfructele ajunse la gradul de maturare dorit. Înainte de a fi vandute fructele se sortează,se calibrează, se ambalează conform standardelor. Producția obținută este dedicată exclusiv consumului proaspăt.

Dacă se respectă tehnologia de cultur ă se pot obține producții de 30-35 t/ha.



168

Cultura de vară şi de toamnă prin răsaduri

Este cel mai r ăspândit sistem de cultur ă în țara noastr ă, la această dată ocupândaproximativ 70-75% din suprafeţele cu tomate în câmp.

Pentru reușita acestei culturi se recomandă utilizarea unor cultivare semitimpuriisau târzii cu fructe mari şi foarte mari, cu conţinut ridicat în substanţă uscată recomandaţi pentru consum proaspăt sau pentru industrializare. Se pot utilizacultivarurile: Addalyn F1 extratimpuriu, cu creștere semideterminată cu fructe de 250-300 g pentru consum în stare proaspătă, Galilea F1 semitimpuriu, cu creșteresemideterminată cu fructe de 150-170 g pentru consum în stare proaspătă și pentruindustrializare, Tracie F1 hibrid tardiv cu creștere nedeterminată, fructe mari 450-500g, pentru consum proaspăt, Bastila F1 hibrid timpuriu, creștere nedeterminată fructede 200 g, Buzău 1600 semitardiv, creștere nedeterminată, fructe de 190-260 g, Buzău 22, semitardiv, creșteree deternminată, fructe de 120-200g, consum proaspăt șiindustrializare, Adalyn F1 – hibrid cu fructe mari 250-300 g, Belladona F1, fructemari 200-250 g, leagă bine și la temperature ridicate

Cultura poate fi realizată în ogor propriu sau în zonele unde este posibil însuccesiune după spanac, salată, ceapă verde, ridichi de lună.

Cultura se înființeză prin r ăsad care se produce în r ăsadnițe sau solarii neâncălzite.R ăsadul se seamănă rar și nu se mai repică. Pentru a avea un rasad de calitatesemănatul trebuie să se facă la jumătatea lunii martie până în jumătatea lunii aprilie.Un r ăsad bun de plantat trebuie să aibă 40-45 de zile, să fie viguros și să aibă 3-4frunze bine formate. Pentru r ăsadul necesar unui hectar de cultur ă se seamănă 300 gsemințe.

Plantarea se face în câmp când temperatura ajunge la 12ºC, la începutul lunii mai înzonele favorabile. Cele mai trardive plantări se fac până la 1-2 iunie.

Dacă se lucrează pe suprafețe mari iar terenul este îmburuienat se reconmandă utilizarea erbicidelor pentru distrugerea buruienilor care altfel vor concura plantele.

Distanțele de plantare vor fi corelate cu modul în care se va realiza susținerea plantelor. Dacă plantele nu vor fi palisate se va planta la 60 cm între rânduri și 30 cmîntre plante pe rând, realizând densitatea de 55 mii plante la hectar. În general culturilede tomate realizate pe suprafețe mari și destinate industrializării nu se palisează. Dacă se palisează culturile cu araci sau spalieri scunzi atunci se plantează la 90 cm întrerânduri și 35 cm între plante pe rând realizând densități de 31.740 plante/ha.

În cazul susținerii pe spalieri înalți cultura se va planta la 180+60 cu 20-50 cm perând realizând densităţi cuprinse între 25-40.mii plante/ha.



169

Lucrări de îngrijire

La fel ca şi la tomatele timpurii în câmp se va acorda o atenţie deosebită efectuării

la timp a lucr ărilor de îngrijire. Pe suprafeţe mici se face completarea golurilor, praşilemecanice şi manuale pentru combaterea buruienilor şi afanarea solului, udări aplicatemai des deoarece suntem într-o perioadă calendaristică cu temperaturi mai ridicate şi

precipitaţii mai puţine, combaterea bolilor şi dăunătorilor ca la cultura timpurie.

Lucrările de îngrijire speciale:

La culturile efectuate pe suprafeţe mari la care producţia este destinată în principal industrializării, plantele nu se palisează, nu se copilesc şi nu se cârnesc.

La culturile destinate în principal consumului care se palisează se va face şicopilitul lăsând pe plantă 2-3 tulpini iar restul copililor se elimină. Pentru a gr ă bimaturarea fructelor la tomatele târzii se recomandă şi cîrnitul plantelor cu 50-60 de zileînainte de terminarea ciclului de cultur ă. Recoltare începe în luna iulie şi poate dura

până în luna septembrie sau chiar luna octombrie pentru recoltarea de gogoneledestinate industrializării. În funcţie de modul de conducere al plantelor producţiile potsă ajungă la 30-40 t la culturile nepalisate; 40-60 t la cele palisate pe spalier scund; 60-80 t la cele palisate pe spalier înalt.

Cultura tomatelor pentru industrializare înfiinţată prin semănat direct în

câmp

Pentru acest tip de cultur ă se utilizează cultivaruri cu creştere determinată şicare să prezinte o maturare concentrată a fructelor. De asemenea, conţinutul însubstanţî uscată a acestor fructe trebuie să fie mare pentru ca producţia este destinată industrializării: Unibac, soi semitimpuriu, fructe de 70-90 g, Rio Grande, soi semitardiv fructe de 45-70 g, ASTERIX F1 hibrid cu fructe de 80-100 g, de formă ovală,Buzău 4 soi timpuriu cu creștere determinată cu coacere concentrată a fructelor careau 100-150 g, Buzău 47 soi semitimpuriu, cu creştere determinată, vigoare mijlocie.

Fruct mijlociu, greutate de aproximativ 100 g, formă sferică, uşor turtită. Suprafaţafructului este netedă, de culoare roşie-uniformă. Fruct ferm, coacere concentrată,conţinut ridicat în substanţe uscate, Darsirius soi semitimpuriu de tomate cu creşteredeterminată, destinat industrializării. Fructe pruniforme, de culoare roşu închis, culuciu, ferme, cu o greutate medie de 60-80 g, f ăr ă capac verde, se recoltează uşor, f ăr ă codiţă. Conţinut în substanţă uscată de peste 6%,

Pentru cultura de tomate semănate direct în câmp se aleg terenuri bine nivelate,cu un grad redus de îmburuienare, bogate în humus. Acest sistem de cultur ă se

realizează în întregime mecanizat, iar producţia este destinată aprovizionării fabricilorde conserve pentru a fi prelucrată prin industrializare. Cele mai bune premergătoare



170

sunt mazărea şi fasolea de gr ădină, cucurbitaceele sau chiar cerealele care nu au fosterbicidate cu triazine.

La noi în ţar ă acest sistem de cultur ă este r ăspândit doar în zonele foarte

favorabile şi acolo unde există gama de maşini pentru semănat şi recoltat.Pregătirea terenului se face din toamnă ca la cultura timpurie, primăvara se va

erbicida obligatoriu terenul şi se va pregăti foarte atent patul germinativ, pentru caseminţele să r ăsar ă repede şi uniform.

Erbicidarea se poate face ca la cultura timpurie sau se mai pot utiliza erbicideleDual 960 EC 1,5 l/ha + Sencor 0,250 kg/ha, cu 5 zile înainte de semănat f ăr ă încorporarea erbicidului, 450 l/ha soluţie cu EEP – 600 + L – 445.

Pentru a realiza o coacere eşalonată a producţiei şi pentru a putea recolta

mecanizat înfiinţarea culturiii este bine să se facă în trei reprize: 5-15 aprilie; 15-30aprilie; 1 -10 mai. Semănatul se face la adâncimea de 1,5 – 2 cm, mecanizat cusemănători pentru seminţe mici sau cu semănători adaptate cum ar fi: SPLL – 6, SPC –6 cu discuri modificate sau AM – 9. Norma de sămânţă este de 1 – 1,5 kg/ha. Ultimaepocă de semănat trebuie încheiată până la data de 15 mai deoarece semănatul maitârziu determină un procent de r ăsărire mai redus care influenţează negativ cantitatea şicalitatea producţiei. Pe rând plantele se seamănă la 90 sau 60 cm între ele.

Lucr ări de îngrijire. Pentru a asigura r ăsărirea uniformă a plantelor se

recomandă irigarea prin aspersiune pentru a preveni formarea crustei. Când plantele au2-3 frunze bine formate se face r ăritul culturii, pe rând plantele se vor r ări la 25-30 cm.Densitatea culturilor semănate poate fi între 48-57 mii plante/ha în funcţie de cultivarulutilizat şi de schema de semănat aleasă. Pentru a preveni îmburuienarea culturii cândtomatele au 3-4 frunze se erbicidează cu Sencor 70 WP 0,3 kg/ha sau cu Fusilade S 2l/ha, Gallant 1,5 – 2 l/ha, Select 1,5 l/ha, sau alte erbicide recomandate de firmele de

profil.

Pentru afânarea solului şi distrugerea buruienilor se recomandă praşile manuale

pe rând 1 – 2 praşile, şi mecanice de 1 – 2 printre rânduri cu cultivatorul (CL – 2,8 sauCL – 4,5) pe suprafeţe mari. Odată cu pr ăşitul mecanic se poate face şi fertilizareafazială a culturii utilizând 250 kg/ha azotat de amoniu.

Se aplică 7 – 8 udări cu norme de 300 m3/ha pentru menţinerea unei umidităţi la plafonul de 75% din I.U.A.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Pentru a limita pierderile provocate deatacul bolilor şi dăunătorilor se va respecta foarte strict asolamentul, se vor utilizacultivaruri rezistente sau tolerante la boli şi dăunători şi se vor respecta în totalitate

lucr ările din tehnologia de cultur ă. La cultura de tomate semănate direct în câmp potapărea bolile caracteristice tomatelor: pătarea brună produsă de Alternaria porri sp.



171

solani, pătarea albă produsă de Septoria licopersici, mana produsă de Phytophtorainfestans, bacteriozele produse de Xanthomonas vesicatoria sau de Pseudomonastomato, putregaiul cenuşiu produs de Botritis cinerea. Pentru tratament se aplică

produsele recomandate de firmele de specialitate Rovral 0,05%, Dithane M 45 0,2%,Captadin 0,2%, Bravo 500 0,2%, Folpan 80 WGD 0,15%, Metoben 0,05 – 0,1% etc.Dintre dăunători foarte periculos este Gândacul din Colorado ( Leptinoptarsadecemlineata) care se combate prin tratamente aplicate la semnalarea dăunătorului cuVictenon 50 WP 0,05%, Hostathion 40 EC 0,1%, sau Regent 0,05%, Calypso 0,05%,etc. În cultur ă mai pot să apăr ă afidele ( Macrosiphon euphorbiae) pentru combatereacărora se fac tratamente cu Sinoratox 35 EC 0,1%, Diazol 60 0,15%, Pirimor 50WP0,05%, Mospilan 20 SP 0,0125%, Confidor 0,05%, etc.

Recoltarea se poate face manual dacă este vorba de suprafeţe mici. Pe suprafeţe

mari recoltarea se face mecanizat când 70-80% din fructe sunt coapte. Producţiile carese obţin sunt situate între 50-60t/ha.

Cultura tomatelor în solarii

Cultura tomatelor în solarii se practică pe suprafeţe foarte mari la noi în ţar ă,mai ales în ultima vreme când s-au construit solarii cu înălţime mare.

Pentu cultura în solarii se recomandă hibrizi de tomate cu creșterenedeterminată, cu rezistențe multiple la boli și dăunători. Foarte mulți din acești hibrizise pot cultiva cu succes și în sere. Firmele de profil recomandă; Hector F1 hibridsemitimpuriu, cu fructe mari de 200-220 g, Cristal F1 semitimpuriu, fructe de 150-160 g, Margarita F1 hibrid timpuriu cu creștere nedeterminată cu fructe de 150-170 g,Winona F1 fructe de 150-200 g, Electra F1 fructe de 200-250 g, Ismini F1 semitimpuriu, fructe mari 220-300 g, cu creștere nedeterminată, Gravitet F1 hibridextratimpuriu, semideterminat cu fructe de 180-200 g, Minaret F1 fructe de 180-200g, Qualitet F1 creștere semideterminată, timpuriu cu fructe de 180-200 g, Panekra F1hibrid timpuriu cu creștere nedeterminată cu fructe mari de 250-300 g, Fantastina F1,hibrid cu creștere nedeterminată cu fructe de 220-250g, Siriana F1 hibrid timpuriu cu

fructe de 200 g foarte bine adaptat la condițiile de cultur ă de la noi din țar ă. În solarii se pot cultiva tomatele în: ciclul scurt, la care plantarea se face în

intervalul 20 martie – 5 aprilie, iar recoltarea se face până la data de 15 – 20 iulie;ciclul lung care se infiinţeaza la aceeaşi data cu ciclul scurt dar desfiinţarea culturii seface in jur de 15 – 20 septembrie; cultur ă în ciclul II cu plantare în 20 iunie până în 10iulie și recoltarea pănă la sfâr șitul lunii septembrie sau chiar luna octombrie. Acestsistem este practicat de cei care doresc să realizeze alte culturi în solar primăvaradevreme.

Pregătirea pentru plantare comportă două etape – pregătirea terenului şi pregătireasolariilor pentru plantare.



172

Pregãtirea terenului începe din toamnã cu defrişarea culturii anterioare când sestrâng şi se scot din solar toate resturile vegetale dacă e posibil plantele se smulg dinsol pentru a evita r ămânerea unor dăunători în sol. Apoi se mobilizează solul şi senivelează. Pentru fertilizare e bine ca înainte de aceasta să se facă o cartareagrochimică a solului. Pe un sol mediu aprovizionat se poate aplica o cantitate de 50 -70 t/ha gunoi de grajd bine descompus apoi îngrãşãmintele chimice 200 kg/hasuperfosfat şi 400 kg/ha sulfat de potasiu. Mobilizarea adâncã a solului la 28 - 30 cmse face cu utilizând MSS 1,4 sau plugul cultivator de vie (PCV - 1,2) fãrã cormanã.Dacă solariile sunt de dimensiuni mai mici terenul se poate mobiliza şi prin sãpare lacazma. La 3 - 4 ani este bine sã se facã subsolajul la adâncimea de 40 - 50 cm, pentru aevita formarea harpantului în interiorul solariilor.

În perioada rece solarul se repar ă dacă este cazul, se întind sau se înlocuiesc

sârmele de palisare, se îndepărtează toate resturile de la cultura anterioar ă de pe scheletsau de pe sârme. Dacă se intenţionează înfiinţarea unor culturi anticipate de salatã,spanac sau ceapã verde se continuã cu mãrunţirea terenului, modelarea în straturiînãlţate şi înfiinţarea acestor culturi.

Primăvara cât mai devreme imediat ce se poate intra pe teren se va face acoperireasolarului cu folie de polietilenã, asigurând o bunã etanşeizare, dacă se lucrează însolarii la care acoperirea solarului este necesar ă datorită casării foliei sau ruperiiacesteia. Solariile moderne se acoper ă cu folie care are garantată durata de viaţă 4-6

ani.Solul se mãrunţeşte cu freza şi se dezinfecteazã cu 30 kg/ha Lindatox 3 sau

Galithion 20 - 25 kg/ha. Cu 6 - 8 zile înainte de plantare, terenul se erbicideazã cu 6l/ha Galex 500 EC sau Treflan 4 - 6 l/ha, în 450 - 500 l apã/ha, după aplicare Treflanulse încorporează obligatoriu la 8-10 cm adâncime deoarece este un erbicid volativ.

R ăsadurile se produc în sere înmulţitor, în rãsadniţe calde sau în sere încãlzite,acoperite cu plastic. La plantare r ăsadurile trebuie să aibă 50 - 60 zile iar semănatul seîncepe din a treia decadã a lunii ianuarie. Se seamãnã în lãdiţe sau pe strat nutritiv,folosind circa 250 gr sãmânţă pentru 1 ha. R ăsadurile se repică în ghivece din plasticde 8 cm sau cuburi nutritive de 7x7x7 cm, la apariţia primei frunze adevãrate. Se poatesemăna direct în ghivece şi se elimină lucrarea de repicat. Deoarece producerer ăsadului este o lucrare deosebit de complexă iar de calitatea acesteia depinde viitoareacultur ă, pentru a preveni eventualele erori în producerea r ăsadurilor este recomandatachiziţionarea acestor de la firmele de profil. Chiar dacă preţul r ăsadului este ceva maimare pentru a avea o producţie sigur ă în solariile în care s-a investit foarte mult pentruconstrucţia şi învelirea solarului se recomandă chiar utilizarea de r ăsaduri de tomatealtoite.



173

Tomatele altoite prezintă vigoare ridicată, rezistenţă crescută la boli şi dăunători,rezistenţă crescută la factorii de stress. Cercetările efectuate au demonstrat o creştere a

producţiei de tomate cu până la 20% prin utilizarea de r ăsaduri altoite (Vanatoru C,2013) şi la reducerea semnificativă a numărului de tratamente aplicate în culturile detomate.

O atenţie deosebitã trebuie acordatã călirii r ăsadurilor, cu 10 - 12 zile înainte de plantare, iar înainte de plantare r ăsadul se udă bine, se trateazã cu Mycodifol 0,2 % sauoxiclorurã de cupru 0,5 % .

Plantarea şi pentru ciclul scurt şi pentru cel prelungit se face între 20 şi 25 martie înzonele mai sudice şi pânã pe 5 aprilie în zonele mai nordice, când în solar temperatura

în sol ajunge la 10 - 12°C. Plantarea se face manual iar la plantare r ăsadurile se

introduc cu 1 - 2 cm mai adânc. Distanţele de plantare sunt 80 cm între rânduri şi 30cm pe rând la ciclul scurt; 35 cm pe rând la ciclul prelungit. Densitatea recomandată nutrebuie să depăşească 45000 de plante/ha la ciclul prelungit şi 50000plante/ha la ciclulscurt. Dupã plantare r ăsadul se udă obligatoriu local cu 0,5 - 1 l apă la fiecare plantă cu atenţie pentru a nu rãci solul.

Lucrările de îngrijire

Completarea golurilor se face imediat ce se observă plantele care sunt ofilite,lucrarea este bine să se facă în primele 10 zile de la plantare cu r ăsad din acelaşi

cultivar, păstrat în acest scop, pentru a realiza o cultur ă f ăr ă goluri.Solul se menţine afânat şi curat de buruieni prin praşile repetate, aplicate manual

sau mecanice (la începutul culturii). Primul prãşit manual se face la 10 - 12 zile de la plantare. Următoarele praşile se repetã la interval de 10 - 15 zile, în funcţie de nevoie.O metodă foarte eficientă de combatere a buruienilor este mulcirea solului cu folie de

polietilenă de culoare neagr ă care împiedică formarea buruienilor (foto 8.4.).



174

Foto 8.4. Mulcirea cu polietilenă neagră în solar

Fertilizarea fazială la tomate trebuie executată cu mare atenţie dacă se doreşteobţinerea unor producţii bune. La ciclul scurt se pot executa două fertilizări faziale

primua la legarea fructelor în prima inflorescenţă şi al doilea la legarea fructelor din adoua inflorescenţã. La tomatele cultivate în ciclul lung se mai aplicã o fertilizare lalegarea fructelor din a cincea inflorescenţã. Pentru fertilizarea tomatelor se pot aplicaingr ăşăminte chimice solide şi îngr ăşăminte foliare.

Irigrea la tomatele cultivate în solar este bine să se facă prin picurare. Acestsistem de irigare prezintă avantajul că plantele sunt udate la r ădăcină astfel seîmpiedică formarea buruienilor şi se face economie de apă la irigat 40. La începutnormele de udare sunt mai mici (200 - 250 m3/ha pentru a nu rãci solul), iar pe mãsurãce vremea se încălzeşte şi plantele cresc, normele se mãresc la 350 - 400 m3/ha. La

Norma de irigare este cuprinsã între 4.000 şi 5.500 m3/ha. Plafonul minim de umiditatedin sol este de 65 - 70 % din IUA.

Pentru a limita atacul de boli şi dăunători se recomandă utilizarea unorcultivaruri cu rezisten

ţă sau toleran

ţă la boli

şi d

ăun

ători, aplicarea corect

ă şi la timp a

măsurilor de igienă culturală şi prin tratamente fitosanitare cu substanţe chimicerecomandate de firmele de profil. Pentru unii dăunători firmele de profil recomandă montarea unor capcane cu feromoni sau introducerea în solarii a pr ădătorilor naturali.

Susţinerea plantelor. După plantare când r ăsadurile s-au prins se face susţinerea plantelor. La ciclul scurt susţinerea se poate face pe spalier cu o singurã sârmã sau pearaci, la ciclul prelungit susţinerea se poate face cu sfori lungi, câte o sfoar ă pentrufiecare plantă care se leagă la sârmele fixate pe scheletul solarului.

La culturile din solarii copilitul se face radical îndepărtând toţi copilii care seformează, lucrarea este obligatoriu să se execute când copilii sunt mici. La culturile în



175

ciclul prelungit s-a constatat că se obțin producții mai mari dacă se lasă plantele cu 1sau chiar cu doi copili din cei care se formează imediat la baza tulpinii.

Cârnitul plantelor se face la 3 sau 4 inflorescenţe la ciclul scurt şi 8-10

inflorescenţe la ciclul prelungit. Pentru culturile din solariile cu înălţime mare cârnitulse poate face şi la 10-12 inflorescenţe.

Defolierea plantelor se face periodic îndepărtând frunzele de la bază îmbătrânite. Defolierea se va face până la nivelul inflorescenţei care este în curs decoacere.

Pentru a menţine condiţiile de microclimat din interiorul solarului la parametriioptim, solarul se va aerisi cu mare atenţie. La începutul perioadei de vegetaţie se vordeschide capetele solarului iar apoi pe măsur ă ce temperatura creşte se deschid

lateralele solarului.Recoltarea tomatelor începe în jurul datei de 20 mai în zonele unde plantarea s-a

efectuat devreme şi la 5 - 10 iunie în zonele cu plantarile mai tardive. Recoltarea seface manual eşalonat la 2 - 3 zile pentru ciclul I recoltarea durează până în decada atreia a lunii iulie, iar pentru ciclul prelungit până în septembrie. Fructele se recoltează la diferite grade de maturitate în funcţie de distanţele la care va fi transportat produsul.Producții 40-50 t/ha la ciclul scurt şi 80-100 t/ha la ciclul prelungit. Dacă se utilizează hibrizi performanţi în solariile de înălţime mare în care se respectă tehnologia decultur ă producţiile pot fi mult mai mari.

Cultura de tomate în solar în ciclul II. În unele zone cei care deţin solarii cultivă primăvara varză timpurie, castraveţi cornichon, etc., urmînd ca după desfiinţareaacestor culturi să planteze tomate în solar. Plantarea la tomate se poate face începândcu 20 iunie până la jumatatea lunii iulie. Utilizarea de r ăsaduri altoite a dat rezultatefoarte bune la acest tip de cultur ă, deoarece r ăsadurile altoite au capacitate bună deadaptare la condiţiile de stress termic şi hidric. Lucr ările de îngrijire sunt asemănătoarecu cele de la cultura in ciclul I în solar o atenţie mare trebuie acordată însă aerisirii

bune a solarului. Recoltarea poate începe de la sfarsitul lunii august şi durează până

toamna tarziu când se pot recolta şi fructele neajunse la maturitate care se potindustrializa. Producţiile care se pot obține depind de tipul constructiv al solarului,cultivarul utilizat şi de respactarea tehnologiei de cultur ă. Se pot obţine 40-50 t/ha.

Cultura tomatelor în sere

Tomatele ocupă primul loc în cultura din sere. Pentru cultura în sere se alegcultivaruri cu creștere nedeterminată, care să prezinte rezistențe la principalele boli și

dăunători și capacitate bună de adaptare la condiții de stress termic. În ultima vreme însere se cultivă și hibrizi cu fructe de tip Chery care se valorifică de obicei în ciorchine.



176

Se pot cultiva hibrizii recomandați pentru solarii alături de care firmele mairecomandă: Mercedes F1 hibrid timpuriu cu fructe de 170-190 g ,sau Lady Rosa F1 cu fructe de 170-200 g cu creștere nedeterminată, Tamaris F1 cu fructe de 180-200g,Ceția F1, hibrid semitimpuriu, cu creștere nedeterminată, fructe de 230-250grezistente la păstrare, dar și hibrizi ca Iskra F1 cu creștere nedetermninată și fructe de30-35 de g care se valorifică în ciorchine.

La noi în ţar ă cultura în sere se realizează strict ţinând cont de modul în care se poate asigura fie încălzirea serelor, fie menţinerea uneri temperaturi optime culturii întimpul verii. Astfel datorită temperaturilor foarte ridicate din timpul verii, cultura serealizeazã în douã cicluri: ciclul I din ianuarie pânã la sfâr şitul lunii iunie şi ciclul IIdin prima decadã a lunii iulie pânã la jumãtatea lunii decembrie.

Dacă nu se poate asigura temperatura optimă în perioadele foarte reci au mai apărutşi alte variante, funcţie de posibilitatea asigur ării temperaturii în sere. Unii producătoride tomate realizează ciclul I primăvar ă-var ă sau un ciclul intermediar primăvar ă-toamnă.

Pregătirea serelor se realizează cu mare atenţie: înaintea fiecărui ciclu se va efectuaevacuarea resturilor culturii precedente care se va face cu mare atenţie iar dacă este

posibil se recomandă smulgerea plantelor şi evacuarea lor. Dezinfecţia solului din serese face înaintea înfiinţării fiecărui ciclu de producţie, fiind cea mai eficientă metodă de

prevenire a bolilor şi a dăunătorilor. Această dezinfecţie se face pe cale termică şi

chimică. Dezinfecţia termică constă din tratamentul cu aburi suptaîncălziţi latemperatura de 135 – 140°C, când pentru realizarea temperaturii de 80°C la 30 cmadâncime sunt necesare 5 – 6 ore sau cu abur de 110 – 115°C când sunt necesare 10 –12 ore pentru realizarea temperaturii. Pentru aceasta solul din sere se va acoperi cu

prelate de polietilenă. Această metodă este una foarte eficientă dar costisitoare şi destulde dificil de aplicat. Din momentu efectuării tratamentului termic şi până la plantaretrebuie să treacă 10-15 zile timp în care se va reface flora bacteriană a solului.

Dacă nu se poate realiza dezinfecţia termică se va face dezinfecţia chimică. Pentru

dezinfecţia chimică se pot utiliza produse ca Basamid 500 – 600 kg/ha; Vapam 1000 –1500 l/ha; Di-Trapex 500 – 700 l/ha, Nemagon granule 400 – 500 kg/ha; Nemagonlichid 40 l7ha; formalină 3000 – 5000 l/ha; sulfat de cupru 500 – 1000 kg/ha.

Dacă produsele sunt sub formă de pulbere sau granule se împr ăştie la suprafaţasolului şi apoi se încorporează cu freza la adâncimea de 25 – 30 cm. Produsele lichidese distribuie prin aspersie după care este necesar ă udarea solului cu 5 – 7 litri pe m² ,tot prin aspersie astfel ca apa să pătrundă treptat în sol. Înainte de înfiinţarea culturilorde tomate se fac două frezări pentru eliminarea remanenţei produsului.

Fertilizarea se face numai după o cartare agrochimică foarte exactă a terenului.Pentru fertilizarea chimică firmele de profil recomandă utilizarea unor produse



177

moderne cu eliberare treptată și controlată a nutrienților (Agroblen 15-25-10-3Mg-22 Scare are o longevitate de 2-3 luni sau Agroblen 15-8-16-5Mg care are o longevitate de5-6 luni (Holand Farming, 2012) sau îngr ășăminte de tip Osmocote Exact15+9+12+2.5Mg+ME care are longevitate 5-6 luni, Cropcare 12-22-8, sau Cropcare15-5-20.

Înaintea înființării ciclului II se administreazã îngrãşăminte organice în sol (80-100t/ha), iar apoi se realizează dezinfecția pe cale termică cu aburi supraîncălziţi saudezinfecția chimică.

Înființarea culturii de tomate în toate ciclurile de cultur ă în sere se face numai prinr ăsad. R ăsadurile se produc în sere înmulţitor, se seamãnã în ghivece cu turbă sau înghivece de tip Jiffy, folosind 200 - 250 g sãmânță pentru un hectar de cultur ă. Pentru aobține un r ăsad de calitate bună se recomandă utilizarea de turbă îmbogățită cuelemente nutritive. Klasmann TS4, Kekila sau alte tipuri de turbe comercializate defirmele de profil. Turba se vinde la saci este bine compactată iar pe saci estespecificată specia pentru care se folosește precum și cantitățile de îngr ășăminte pe carele conține.

În funcție de data plantării în sere se va face și semănatul pentru producerear ăsadului. Pentru primele plantări din luna ianuarie semănatul trebuie să se facă în adoua decadă a lunii octombrie. Un r ăsad bun de plantat pentru ciclul I trebuie să aibă 70-80 zile. Pentru ciclul II semãnatul se face în prima decadã a lunii iunie. Vârsta

r ăsadului este de 30 - 35 zile.

Lucrãrile de îngrijire a rãsadurilor constau în: dirijarea atentã a factorilor devegetaţie, dirijarea temperaturii în funcţie de lumină, astfel în zilele senine temperaturafa vi menținută la 20 -22º C și16-18ºC în zilele noroase, iar noaptea 14-16 C. Se poateutiliza iluminrea suplimentar ă la obținerea r ăsadurilor care scurtează durata de obținerea r ăsadurilor și ofer ă și un r ăsad de calitate foarte bună Firmele specializate în

producere de r ăsaduri utilizează iluminatul artificial în lunile în care este necesar (foto8.5).



178

Foto 8.5. Iluminatul suplimentar la răsadurile de tomate (firma Agris A.E.Grecia) (original)

Cînd plantele cresc se va face r ărirea ghivecelor. Pentru ca r ăsadurile să crească șisă se dezvolte bine este necesar ă o fertilizare cu soluţii de îngr ăşăminte complexe saufoliare. O atenție deosebită se va acorda și combaterii bolilor şi dăunătorilor specificir ăsadurilor.

Fertilizarea la r ăsaduri se poate face foliar, se utilizează îngr ășăminte foartesolubile iar aplicarea lor se face odată cu irigarea care se face cu ajutorul unor instalațiicare distribuie foarte fin picăturile de apă (boom irrigation) (foto 8.6.)

Foto 8.6. Instalația de irigare a răsadurilor (boom irrigation) (original)

Pentru reușita culturilor din sere se recomandă cu precădere utilizarea der ăsaduri altoite. Pentru altoire se aleg diferiți portaltoii care însă trebuie sa prezinte:rezistență la boli cu transmitere prin sol; rezistență la dăunătorii din sol (în special lanematozi); potențial de dezvoltare a unui sistem radicular deosebit de viguros care să

exploreze un volum mare de sol pentru a valorifica substanțele nutritive chiar dinstraturile mai adânci;



179

Altoiul, care de obicei este un hibrid F1, trebuie să prezinte: productivitateridicată; calitate foarte bună a fructelor; compatibilitate cu portaltoiul ales;adaptabilitate și capacitate ridicată de fuzionare cu portaltoiul.

Înfiinţarea culturilor pentru ciclul I are loc în intervalul 1 ianuarie - 15 martie, înfuncţie de posibilitãţile asigur ării energiei. Pentru ciclul II plantarea are loc în juruldatei de 15 iulie. Plantarea se face manual la 80 cm între rânduri şi 30-40 cm între

plante pe rând. Densitatea între 2,6 şi 3,6 plante/m.p, în funcție de vigoarea cultivaruluiutilizat. Pentru a folosi eficient terenul și pentru a realiza venituri mai mari printrerândurile de tomate se pot planta gulioare, salatã sau ridichi de lună.

Lucrãrile de îngrijire

În cultura tomatelor în sere se aplică lucr ări cu caracter general, lucr ări speciale

asupra plantelor dar și dirijarea factorilor de mediu.Îmediat după plantare se vor completa golurilor și se afânează solul. Pentru a

preveni apariția buruienilor solul se poate mulci cu folie de culoare neagr ă care mai areși avantajul că împiedică pierderea umidității din sol.

Pentru fertilizare se recomandă utilizarea de îngr ășăminte chimice foartesolubile care vor fi administrate cu apa de irigare prin sistemul de irigare prin picurare. Dacă se realizează fertirigarea computerizata aceasta permite ca amestecarea soluție deîngrașământ să fie în conformitate cu rețeta programată pentru cultur ă, dar și irigarea

prin deschiderea supapelor de distribuție a liniei de nutrienți, la intervalele de timp, programate de utilizatori.

Combaterea bolilor și dăunătorilor este o lucrare foarte importantă. Pentru a preveni apariția atât a bolilor cât și a dăunătorilor se recomandă în primul rândutilizarea dacă se produce r ăsadul de semințe sănătoase, certificate apar ținând unorcultivare rezistente sau tolerante la bolile cele mai periculoase, sau achiziționarea der ăsaduri de la firmele specializate. Distrugerea tuturor resturilor vegetale de la culturaanterioar ă și evacuarea acestor resturi vegetale, îndepărtarea din cultur ă a plantelor

care prezintă semne de boli.Principalele boli la toamte sunt:

Mana tomatelor produsă de ciuperca Phytophthora infestans. Atacul semanifestă pe toate organele aeriene: frunze, tulpini, flori și fructe.

Virusul mozaicului tutunului produs de Tabacco mosaic on tomato. Boalaeste produsă de virusul mozaicului tutunului și se manifestă prin apariția de petedecolorate dispuse în mozaic.

Ofilirea bacteriana a tomatelor produsă de Clavibacter michiganensis ssp.

michiganensis. Boala se manifesta pe par țile aeriene și pe radacină.



180

Fainarea tomatelor produsă de ciuperca Leveillula solanacearum, Pe fațasuperioar ă a frunzelor apar pete decolorate de dimensiuni mici, care ulterior se măresc,capăta aspect neregulat și acoper ă par țial sau total frunzele.

Alternarioza produsă de ciuperca Alternaria solani. Pe frunzele bazale apar, pete circulare, izolate, brune, cu zone concentric mai deschise la culoare. De la frunzeinfecția se va transmite treptat pe tulpini și apoi pe fructe.

Ofilirea tomatelor produsa de ciupeca Fusarium oxysporum, îngalbenireafrunzelor de la bază și ofilirea acestora, dupa care boala evoluează treptat către vârful

plantelor.

Putregaiul coletului tomatelor produsa de ciuperca Didymella lycopersici,Primele simptome apar la baza tulpinii, sub forma unor pete brun cenusii,

Putregaiul cenusiu produs de Botrytis cinerea. Boala se manifestă prin ofilirea bruscă a țesuturilor suculente, pe frunze apar pete adancite, umede, de culoare brună,de forme și mărimi neregulate.

Pentru tratamentul acestor boli se pot utiliza diferite produse: Dithane M45,Zeama bordeleza, Topsin 500 SC, Bravo 500 SC, Rovral 500 SC,Topas 250 EC,Mirage. Pentru ca produsele să aibă efectul dorit se recomandă utilizarea înconcentrația specificată de producător.

Dintre dăunători cei mai periculoși sunt:

Acarianul lat, Paduchele verde al solanaceaelor, Tripsul tutunului, Acarianulrosu, Musculita alba de sera – tratamente cu Decis 2.5 EC, Actara 25 WG, MospilanConfidor Energy. Vertimec SC, Nissorun 10 WP, Envidor 240 SC în dozerecomandate.

În sere se pot utiliza și capcane cu feromoni sau capcane cu pr ădători naturali pentru combaterea unor dăunători. De exemplu pentru Musculita alba de sera se poatefolosi - Encarsia Formosa - viespe parazitara; pentru tripși se utilizează - Hypoaspismiles; pentru acarianul comun - Phytoseiulus persimilis, pentru musca minier ă -

Diglyphus isaea, pentru tuta absoluta - Macrolophus caliginosus sau capcane cuferomoni. Sunt numeroase produse și metode eficiente de combatere biologică adăunătorilor care pot fi aplicate cu success în sere. În serele din Olanda, Grecia acestecapcane se folosesc foarte mult iar tratamentele chimice nu se fac pe plantă se fac lar ădăcini prin irigarea prin picurare. (foto 8.7. )



181

Foto 8.7 Capcane cu feromoni și prădători naturali distribuiți de firmaKoppert (original)

Dirijare factorilor de vegetaţie din sere:

Pentru asigurarea necesarului de lumină se iau mãsuri pentru menţinerea curatã ageamurilor. Din luna mai şi până la începutul lunii septembrie se iau mãsuri deopacizare prin aplicarea lucrãrii de cretizare a geamurilor cu soluţii din humă. În serelemoderne există montate plase de umbrire care sunt dirijate automat și care se strâng șise întind în funcție de necesarul de lumină din interiorul serei (foto 8.8.).

Temperatura se dirijeazã cu ajutorul instalaţiei de încălzire astfel ca în primele ziledupã plantare sã se menţinã la 20-22º C, apoi se reduce la 16º C în zilele înorate și la14 º C noaptea.

O atenţie deosebitã se acordã aerisirii. Când plantele sunt mici, volumul de aer dinser ă este suficient, la ciclul II fiind necesarã ventilarea pentru reducerea temperaturii.La început se aeriseşte numai în zilele însorite. Pe mãsurã ce plantele cresc seintensificã aerisirea. O bună aerisire se realizeazã prin ventilaţie for ţatã şi distribuireaerului prin conducte perforate din folie de polietilenã. Prin aceste conducte se poatedistribui şi dioxid de carbon în concentraţie de 0,18 % care contribuie la obţinerea unuispor de producţie de 18-22 %.

Foto 8.8. Plase de umbrire montate în sere (original)



182

Umiditatea se va regla foarte bine atât în aer cât și în sol. Dupã plantare se vaurmãri menţinerea nivelului de umiditate în aer de 67-70 %, iar în sol de 70-75 % dinI.U.A. Pânã la înflorire, în aer se va menţine umiditatea relativã de 55-60 %, iar în solde 80-85 % din I.U.A. În perioada de fructificare, umiditatea în aer se va ridica la 65-70 %, iar în sol se menţine la 75-85 % din I.U.A. Irigarea se face prin aspersiune, perigole (mai rar) sau prin picurare, în funcţie de tipul de instalaţie cu care este dotatãsera respectivã.

Lucr ări speciale aplicate plantelor de tomate

Susţinerea plantelor se face cu sfori care sunt prinse cu ajutorul unor clipsuri la baza plantei iar la sîrma de sus se prind prin legare. În serele moderne sistemul de prindere permite ca periodic plantele să fie coborâte pe măsur ă ce se realizează recoltarea inflorescențelor (foto 8.9.).

Foto 8.9. Sistemul de prindere în serele din Grecia

Copilitul se face sãptãmânal şi constã din suprimarea tuturor lãstarilor ce cresc lasubsoara frunzelor, când au 4-5 cm lungime.

Defolierea se începe înainte de intrarea în pârgã a fructelor din prima inflorescenþãşi se poate continua treptat pânã sub etajul de fructe din care se recolteazã. Nu se vorelimina mai mult de 3 frunze pe sãptãmânã. În partea superioarã a plantei se vaconserva foliajul pe 80-100 cm.

Polenizarea suplimentarã se realizeazã prin mişcarea plantelor prin ''batereasârmelor" cu un bãţ, prin folosirea vibratorului electric sau a atomizatorului sauutilizarea bondarilor. Bondarii viziteaza florile numai când acestea au destul polen deci

polenizarea cu bondari este mai eficientă. Durata vietii bondarilor într-un stup este de6-7 să ptămâni, dar periodic se aduc stupi și se completează în sere. În str ăinătate

bondarii se închiriează iar la sfâr șitul ciclului de cultur ă sunt duși firmei pentrurepopulare (foto 8.10)



183

Foto 8.10. Stup de bondari utilizat pentru polenizare (original)

Cizelarea fructelor. Constã din îndepãrtarea fructelor din inflorescenţe, rãmasemici. Lucrarea se execută în principla la hibrizii la care fructele se recoltează înciorchine.

Cârnitul plantelor se executã pentru ciclul I, dupã 8-12 inflorescenţe, iar pentruciclul II dupã 4-8 inflorescenţe. Lucrarea se execută cu 60 zile înainte de încheierea

culturii, lãsând 1-2 frunze deasupra ultimei inflorescenţe.În serele moderne de înălțime mare dacã se realizeazã cicluri prelungite, se poate

efectua coborârea periodicã a plantelor pe mãsura defolierii și întinderea pe sol atulpinii. Plantele pot avea 25-30 de inflorescenţe şi o lungime de 10-15 m. Acestsistem poate fi întâlnit în serele din Olanda, Anglia, Grecia (foto 8.11.).

Foto 8.11 Modul de conducere al plantelor în sere în Grecia (original)



184

Recoltarea tomatelor în ciclul I poate începe la sfâr şitul lunii martie pentru primele plantări sau ceva mai târziu şi dureazã pânã la sfâr şitul lunii iunie.

Producţia este în jur de 100-150 t/ha, dacă se folosesc hibrizi performanți și se

respectă tehnologia de cultur ă producțiile pot fi chiar mai mari. În ciclul II recoltareaîncepe în ultima decadã a lunii septembrie şi se prelungeşte pânã la jumãtatea luniidecembrie, realizându-se o producţie de 50-70 t/ha.

Recoltarea se face manual, la diferitele grade de maturare, în funcţie de destinaţiafructelor, la interval de 2-3 zile. Dupã recoltare fructele se sorteazã, se calibreazã şi seambaleazã în lãdiţe conform cerințelor beneficiarului.

8.2. Ardeiul

8.12. Plant ă de ardei cu fructe

Denumirea stiin ţ ifică: Capsicum annuum L

Familia botanică: Fam. Solanaceae

Denumiri str ăine: engleză -pepper; franceză - poivre;Centrul de origine: Se presupune că centrul de origine al acestei specii ar fi

Mexicul și America Centrală. După unii autori ardeiul este cea mai veche plantă luată în cultur ă în America Centrală şi de Sud (Indrea D., şi colab., 2007).

Aria actual ă de r ă spândire Ardeiul a fost adus pe continentul European după descoperirea Americii, la

început în Spania şi Portugalia, apoi în Germania, Anglia şi Ungaria. Pe la începutul

Test de autoevaluare 8.1

a)Care este familia botanică și centrul de origine al speciei?


c)Care sunt verigile tehnologice importante la cultura tomatelor în solarii?

d)Care sunt verigile tehnologice importante la cultura tomatelor în ser ă?



185

secolului XIX, ardeiul pătrunde din Asia Mica în sudul Rusiei şi în țările balcanice deunde ajunge şi în țara noastr ă (Madosa E.,2005).

Conform statisticii FAO în anul 2011 au fost cultivate cu ardei 531.696 ha și s-aobținut o producție totală de 435115t de ardei. Cele mai mari suprafețe la nivelmondial sunt în India 184000 ha, Indonezia 179000 ha. La noi în țar ă se cultivă în

principal în Câmpia Română și în Câmpia de Vest și pe zone mai mici în PodișulTransilvaniei și în estul Moldovei. Suprafeţele cuzltivate cu ardei în România în anul2012 sunt citate la 9500 ha, cu o producţie medie de 30t/ha (Lăcătuşu V. Şi colab,2013).

Ciclul de via ţă În țara de origine ardeiul este plantă perenă, dar la noi se comportă ca plantă

anuală.

Importan ţ a alimentar ă a ardeiuluiArdeiul este o specie legumicolă cu valoare alimentar ă foarte ridicată care se

poate consuma în stare proaspătă, gătit sau prelucrat în industria conservelor (Atanasiu N., 2005)

Fructele speciilor de ardei conţin capsicină (Burzo şi colab., 2000), o substanţă chimică care produce o senzaţie puternică de ardere în gur ă la consumatoriineobişnuiţi. Se pare ca secreţia de capsicina este este o adaptare pentru a protejafructele de consumul mamiferelor, în timp ce culorile aprinse atrag pasările care vorîmpr ăştia seminţele. Singurul ardei f ăr ă capsicină este cel gras. (Stan N. şi colab.,

2003).Ardeii graşi sunt o sursa importanta de vitamina C (108,3 mg/100g.s.p.). Ardeii

graşi verzi au dublul cantităţii de vitamina C pe greutate față de fructele de citrice. Ceiroşii au de trei, chiar de patru ori mai multa vitamina C decât citricele. În plus ardeiisunt o buna sursa de vitamina A 0,12 mg/100 g.s.p.,şi vitamina E, vitamina B 0,05mg/100 g.s.p.

Ardeii sunt cunoscuţi pentru multe beneficii medicale. Capsicina previner ăceala şi gripa. De asemenea, s-a dovedit ca în țările în care se mănâncă mai multardei și în principal ardei iute există mai puține persoane afectate de atacurilor de cordşi de embolie pulmonar ă. Capsicina este un bun stimulator al sistemului circulator (J.Valnet, 1987).

Fructele de ardei au un efect excelent laxativ şi de alinare a durerilor iarCcapsicina s-a dovedit că are efect în combaterea cancerului de prostată.

Vitamina C, se găseşte în cantitate mare în ardeii graşi, îndeplineşte nenumăratefuncţii în organismul uman, cum ar fi: ca antioxidant vitamina C protejează corpul prindistrugerea radicalilor din fluidele corpului, ajuta în asimilarea fierului din alimentaţie,creste rezistenta la infecţii şi menţine numărul globulelor albe în sânge, ofer ă protecţie

antioxidantă, prevenind transformarea nitraţilor (din ţigări, fum, gr ăsimi, unele



186

legume) în substanţe cancerigene, ajută în tratamentul r ăcelii şi gripei (Hoza Gh.,2001).

Durata de păstrareDurata păstrarii fructelor de ardei după recoltare este de 14-15 zile la

temperatura de 8-100 C (inainte de maturare) și 1-20 C la maturitatea deplina; u.r.95%.

Rentabilitatea

Din punct de vedere economic, ardeiul reprezintă una dintre cele mai importanteculturi, atât la nivel naţional cât şi mondial.

Datorită producţiilor mari şi a preţului de valorificare destul de bun, fermieriicare cultivă ardei înregistrează beneficii materiale foarte mari.

Particularităţi botanice şi biologice. R ădăcina principală este pivotantă. Sistemul radicular este superficial. În planorizontal r ădăcinile au o lungime de 30 - 50 cm, iar în adâncime ajung la 30 - 60 cm.Datorită sistemului radicular superficial, ardeiul necesită a fi irigat pentru reuşitaculturilor. R ădăcinile reprezintă 9 -10 % din greutatea totală a plantei. După PopescuV., 2000, un rol important îl au r ădăcinile adventive care se dezvoltă în număr foartemare din hipocotil.

Tulpina este ramificată simpodial, dar există o mare diversitate de ramificare şiformare a lăstarilor. La culturile din câmp neprotejat tulpina atinge înălţimi de 40 - 70

cm, în funcţie de varietate, în sere, mai ales în ciclul prelungit, plantele ating înălţimide peste 2 m -3m fiind necesar ă susținerea plantelor.

Dacă plantele sunt tăiate la 1-4 cm deasupra coletului şi aşezate în condiţiifavorabile de mediu, se formează noi lăstari din mugurii laterali care înfloresc şifructifică (Popescu V., 1977). Ramificaţiile tulpinii sunt foarte fragile, de aceealucr ările de îngrijire şi de recoltare trebuie f ăcute cu multă atenţie.

Frunzele sunt simple, peţiolate, cu limbul cordiform sau lanceolat, colorat înverde de diferite nuanţe. Numărul de frunze pe plantă prezintă variaţii importante.Forma şi mărimea fructelor se corelează pozitiv cu forma şi mărime frunzelor.

Florile sunt hermafrodite, alcătuite pe tipul 5, solitare sau dispuse câte două Ialocul de ramificare a tulpinii. Se pot întâlni flori cu 6 sau 7 petale. Numărul stamineloreste cuprins între 5 şi 8. Ardeiul se caracterizează prin heterostilie clar pronunţată (Bălaşa M., 1973)

Polenizarea la ardei este autogamă, totuşi uneori ardeiul se poate poleniza cu polen str ăin, procentele de polenizare fiind de 75 % la soiurile cu fructe mici. Pe o plantă de ardei se formează un număr mare de flori dar nu toate vor lega și vor formafructe. Avortarea florilor este frecventă la ardei, fiind dependentă de nivelul

temperaturii, intensitatea luminii, dereglările ce apar în sinteza, distribuirea şi



187

acumularea substanţelor organice în plantă, dereglările la nivelul sintezei şi distribuiriienergiei (Popescu V. şi colab., 1983).

Fructul de ardei este o baca de forme şi dimensiuni foarte diferite, în funcţie devarietate şi soi. Poziţia fructelor pe tufa poate fi erectă sau pendulă. Fructele apar maiîntâi pe tulpinile priincipale și mai apoi pe ramificații.

La maturitatea tehnică culoarea poate fi verde, galbenă, roșie, cu diferite nuanţe,iar la maturitatea fiziologică fructele devin roşii sau portocalii și au gustul dulce sauușor picant. Pericarpul fructelor de ardei are grosimi cuprinse între 1 şi 8 mm.

Seminţele sunt aşezate pe un receptacul cărnos, au formă rotundă turtită şiculoarea galbenă. Intr-un fruct se pot întâlni 1-2 g de seminţe iar întru-un gram intr ă 120-150 de semințe. Seminţele au diametrul de 3 - 6 mm şi grosimea de 0,5 - 1 mm..Facultatea germinativă este de 80-85 % şi se păstrează 3-4 ani.

Exigenţe ecologice Ardeiul este o plantă deosebit de pretenţioasă la toți factorii de mediu.Temperatura minimă de germinare a seminţelor este de 14 – 15° C, iar cea

optimă de 25 – 28° C. La temperatura minimă, germinarea are loc după 18-20 de zileşi chiar mai mult, iar la cea optimă în 9-11 zile. Plantele cresc şi fructifică corespunzător la temperaturi de 22-25°C. La temperaturi mai mici de 15°C creştereaîncetează plantele nu mai fructifică iar pe vârful lăstarilor apar un număr mare de flori.

Ardeiul are pretenţii ridicate faţă de lumină, necesitând pentru creștere șidezvoltare un minim de 5000 lucşi sub această limită plantele au o creștere vegetativă

necorespunzătoare iar fructificarea este mult întârziată.Cerinţele ardeiului faţă de apă sunt mari în toate fazele de vegetație. Totuși

deoarece sistemul radicular are tendința de a crește spre suprafața solului imediat după plantare ardeiul nu se udă 8-10 zile pentru a for ța r ădăcinile să crească în profunzime.Insuficienţa apei din sol duce la avortarea unui număr mare de flori iar dacă fructele s-au format ele vor avea o creștere mult încetinită, vor avea dimensiuni8 mai mici decâtnormalul, vor fi diforme și lipsite de turgescență.

Pentru cultura ardeiului sunt recomandate soluri uşoare, nisipo-lutoase, aluviale,cu reacţie neutr ă sau uşor acidă (pH = 5,5-6,5) (Ugas R., 2000).

Ardeiul este foarte sensibil la curenţii reci de aer. La culturile din câmp se voramplasa perdele de protecție iar la culturile protejate o atenție sporită se va acordaaerisirii spațiilor de cultur ă. Mărirea concentraţiei de C02 în sere de la 0,03 % la 0,1-0,15 %, corelată cu nivelul temperaturii şi al luminii, a condus la obţinerea unorsporuri importante de producţie (până la 35%, Vijverberg, 1976) şi la mărirea

precocităţii (Zatyko, 1973).

Cultivare utilizate

Sortimentul actual de ardei include un număr mare de soiuri create în Româniasau în vestul Europei, care sunt productive şi de foarte bună calitate. În ultimii ani,



188

oferta de seminţe de ardei s-a îmbogăţit şi diversificat în ţara noastr ă prin apariţia unorhibrizi de ardei gras şi ardei lung, ardei iute, ardei gogoşar. Cultivarurile noi, autohtonesau str ăine, au toleranţe la boli datorită cărora o producţie sigur ă se realizează cu unnumăr mai mic de tratamente fitosanitare.

Cultivaruri de ardei pentru care se comercializează seminţe în România în această perioadă.

Ardei gras:Buzău 10 - Soi de ardei timpuriu cu fructe de formă trapezoidală, de culoare

galben-deschis. Fructele au o greutate de 90-100 g. Se poate cultiva atât în solarii cât şiîn câmp deschis pentru consum în stare proaspătă sau industrializare.

Galben Superior - Soi semitimpuriu, cu greutatea fructului 110-120 g. Lamaturitatea de consum are culoarea galben-deschis, iar la maturitatea fiziologica este

rosu. Arum - Soi timpuriu, cu o perioada de vegetaţie de 134 de zile, destinatconsumului în stare proaspătă. Planta este viguroasă, cu frunze de culoare verdedeschis. Fructele sunt verzi la maturitatea de consum şi roşii la maturitateatehnologică. Greutatea fructului este de cca. 80 gr.

Uriaş de California – fructe tronconice cu 4 muchii, verde închis, iar lamaturitate roșu, fructe de 80-150 g ,

Idil F1 – hibrid productiv recomandat pentru câmp și solar, fructe de 200-250

g verde deschis apoi la maturitatea fiziologică roșu,

Mintos F1 hibrid recomandat pentru solarii și sere cu fructe mari de 250 g,

rezistență bună la stres,

Blondy F1 hibrid recomandat pentru cultura în solar și sere, fructe mari

250g, culoare albă la maturitate de consum verde gălbui la maturitatea tehnică,

Barbie F1 - hibrid recomandat pentru cultura în solar și câmp, fructe de

220g, alungite, rezistență bună la stress,

Madona F1 hibrid cu fructe de 160-180 g, verde la maturitatea de consum apoiroșu, recomandat pentru câmp, sere, solarii; Nikita F1 hibrid pentru cultura în câmp,sere solarii cu fructe de 180 g de culoare galbenă.

- Ardei lung:Cosmin -Soi semitârziu (137-142 zile), cu plante de 55-60 cm înălţime, tuf ă

viguroasa cu 3-4 ramificaţii. Fructele pendente, tip teaca, cu suprafata voalata, roşuintens la maturitatea fiziologică, cu greutate cuprinsă între 70-110 g, cu 2-3 muchii;

Ureche de elefant varietate de capia pentru culturile din câmp, fructe de 250 g deculoare verde închis, roșii la maturitate;

Rafaela F1 – hibrid foarte timpuriu, fructe de 150-170g de culoare roșie;Magus F1 hibrid rezistent la factorii de stress, fructele se caracterizează prin

uniformitate și au o greutate medie de 130 g, coacere din verde închis spre roșu;Mitosz F1 hibrid cu fructe de culoare roșu aprins cu capacitatea de pastrare excelenta.



189

Planta fructifica permanent și stabil, recomandat pentru spații protejate;Campari F1 este un hibrid de ardei kapia. Lungimea fructului este de 20 de cm

si diametrul de 5 cm cu o greutate medie de 140-160 g. Planta are o vigoare foarte buna și leagă remarcabil chiar și la temperaturi ridicate. Se coace din verde in roșuintens și se pastrează foarte bine;

Spatha F1 este un hibrid cu timpurietate medie, producție mare și rezistență la boli, semitimpuriu, greutate medie de 150 -160 g.

Ardei gogoşar:Splendid - Soi de gogoşar semitârziu (153-156 zile), cu plante de 36-50 cm

înălţime, cu tuf ă r ăsfirată cu 3-4 ramificaţii. Fructele roşu intens la maturitateafiziologică, cu greutate cuprinsă între 100-140g, cu 3-4 lobi, au formă rotundă-turtită;Splendens - Soi timpuriu de ardei gogosar destinat consumului in stare proaspata si

industrializarii. Plantele nu prezinta internoduri scurte si sunt viguroase, cu inaltimeamedie de 50-55 cm si cu 3-4 ramificatii. Frunze de formă ovală şi culoare verde intens.Fructele au culoarea verde intens inainte de maturitate, roșu intens la maturitateafiziologica de forma globular ă, uşor turtiţi, cu 3-5 lobi slab marcati, cu greutatea mediea fructului de 150 g,

Ardei iute:Jovial Soi de ardei iute tip Cayenne. Tufa viguroasa, cu crestere nedeterminata,

cu inaltimea de 80 - 120 cm, foliaj bogat, de culoare verde intens, ramificatiedichotomica. Fructul are forma elipsoidala cu varful ascuţit, usor curbat, iar cu treimea

superioara ondulata si neted in rest. Dimensiunile fructului sunt cuprinse intre 15 si 23cm lungime si 1.2 – 1.5 cm, diametru bazal. La maturitatea tehnica fructele au culoareaverde deschis, iar la maturitatea fiziologica sunt de culoare rosu-intens;

Daras F1 - hibrid productiv, leagă foarte bine în condiții de stres, poate ficultivat iarna;

Fire flame F1 fructe de 4-5 cm, de culoare roșie, foarte productiv

Tehnologia de cultură a ardeiului în câmp.În câmp ardeiul se cultivă prin r ăsad, dar s-a încercat și cultura prin semănat

direct, care are șanse de reușită în zonele foarte favorabile și unde terenurile nu suntîmburuienate.

Tehnologia culturii ardeiului în câmp înfiinţată prin răsad Pentru acest tip de cultur ă cultivarurile apar țin ardeiului gras, lung, gogoșar,

iute și de boia.

Alegerea terenului. Culturile de ardei se amplasează pe parcele cu expoziţie

favorabilă, care au soluri fertile, cu reacţie uşor acidă, cu textura mijlocie drenaj

bun, cu posibilităţi de irigare, ferite de vânturi puternice.

Pentru reușita culturii se va respecta asolamentul iar ardeiul va reveni peaceiași solă sau pe solele cultivate cu solanaceae după o durata de 4 ani pentru a



190

preveni apariția bolilor și dăunătorilor.

Sunt bune premergătoare pentru ardei: mazărea, fasolea, legumele bostănoase,ceapa, varzacare păr ăsesc terenul în toamnă

Pregătirea terenului în vederea înfiinţării culturilor de ardei în câmp se realizează prin lucr ări de toamnă şi lucr ări de primăvar ă.

Toamna – prima lucrare care se efectuează este desfiinţarea culturii premergătoare prin eliminarea de pe teren a resturilor vegetale care au r ămas pe câmp.Pe suprafeţe mari lucrarea se efectuează cu grapa cu discuri iar resturile vegetale semărunțesc și se încorporează în sol.

Nivelarea terenului este obligatorie pe terenuri cu denivelări sau dacă s-a lucrat pe soluri la care s-a f ăcut modelarea în straturi.

Fertilizarea de bază se execută numai după o cartare a terenului. Orientativ pe

soluri mediu aprovizionate se aplică 30 - 50 t/ha gunoi de grajd semifermentat, 300 -500 kg/ha superfosfat simplu şi 150 - 20 kg/ha sare potasică sau sulfat de potasiu.Ar ătura de toamnă la adâncimea de 28 - 30 cm, odată cu aceasta se încorporează

în sol îngr ăşămintele aplicate şi resturile vegetale ale culturii premergătoare.Primăvara se efectuează următoarele lucr ări:Gr ă pat pentru mărunţirea şi afânarea superficială a solului imediat ce se poate

intra pe teren. Odată cu gr ă patul se completează fertilizarea din toamnă prin aplicarea a200-250 kg/ha azotat de amoniu.

O metodă eficientă o reprezintă fertilizarea cu îngr ăşăminte complexe granulate

peliculate. Aceste îngr ăşăminte asigur ă eliberarea elementelor nutritive în sol laanumite intervale de timnp în funcţie de creşterea şi fructificarea plantelor de ardei.Din această grupă de îngr ăşăminte fac parte îngr ăşămintele de tip: Agroblen, Universolsau Scoot.

Pe suprafeţe mari înainte de înfiinţarea culturii se recom,andă erbicidarea cuTreflan 24 EC - 3 - 5 l/ha încorporat cu grapa disc imediat după aplicare sau cu Dual500 EC - 3 - 4 l/ha încorporat superficial cu combinatorul. Tratamentele cu erbicide seaplică cu 5 - 7 zile înainte de înfiinţarea culturii sau alte erbicide recoamndate înAnexa 1.

Pentru a gr ă bi încălzirea solului se recomandă modelarea solului în straturiînălţate cu coronament plan, având lăţimea de 94 sau 104 cm

Producerea răsadurilorProducerea r ăsadurilor de ardei se face în sere înmulţitor, r ăsadniţe calde sau

solarii încălzite.Se seamănă întâi ardeiul gras pentru cultura timpurie în perioada 20 - 25 II,

urmează ardeiul gras pentru culturile obişnuite de var ă, în perioada 25 II - 15 III şi apoiardeiul lung şi gogoşar pentru culturile târzii în perioada 5 – 20 III.

Pentru ardei obţinerea r ăsadului se face prin mai multe metode:- semănat rar, în rânduri distanţate Ia 8 - 10 cm, şi la 2-3 cm pe rând, rezultând



191

400 - 500 fire/m2 şi nu se mai repică.- pentru culturile timpurii de ardei gras se recomandă semănat des şi repicatul în

cuburi nutritive de 7 x 7 x 7 cm sau pe strat nutritiv la 7 x 5 cm.- o metodă modernă de producere a r ăsadurilor este semănatul mecanic în palete

alveolare cu turbă, cu 300 sau 600 de plante la paletă, apoi aceste r ăsaduri sunt ținute35-40 de zile (foto 8.12), după care se transplantează în ghivece de 7 cm unde suntcrescute până la plantare. Costul unui r ăsad de acest tip este mai mare dar calitatea luieste superioar ă. Pentru plantare r ăsadul de ardei trebuie să aibă vârsta de 50 - 55 zilePentru r ăsadul necesar unui hectar se utilizează 0,8 – 1 kg de semințe.

Foto 8.12 R ăsad de ardei la 35 de zile

Lucrări de îngrijire aplicate răsadurilorPentru producerea unui r ăsad de calitate o atenţie deosebită se va acorda dirijării

temperaturii prin: aerisire a spaţiului de producere, sau încălzire urmărindu-semenţinerea unor temperaturi de 15° C noaptea şi 25° C în zilele cu soare.

Umiditatea se dirijează prin udări cu cantităţi mici de apă. Pentru a nu r ăci

solul se recomandă utilizarea de apă caldă. Se va evita excesul de umiditate care

favorizează atacul de Pythium (căderea r ăsadurilor).

Fertilizarea fazială la r ăsaduri se face cu soluţii de îngr ășăminte complexe

slab concentrate (0,4-0,5%) utilizarea de îngr ăşăminte chimice solubile

(Universol) sau prin folosirea de îngr ăşăminte extraradiculare dintre care unele

ecologice ca: Cropmax 2,5 ml/10 apă/50 m2 sau Organic Bloom 20-30 ml în 10 l

apă care se aplică prin stropire pe r ăsaduri.

Se vor combate bolile şi dăunătorii dacă apar la locul de producere a

r ăsadurilor. Pentru a preveni însă apariţia bolilor şi dăunătorilor se va utiliza la

producerea r ăsadului doar turbă recomandată pentru cultura de ardei, se va aerisi

foarte bine spaţiul de producere a r ăsadurilor şi se vor executa la timp lucr ările de

fertilizare.

Pentru a preveni căderea r ăsadurilor mai ales dacă se utilizează amestecuri



192

pentru producerea acestuia se fac tratamente cu Previcur 0,15% aplicat prin

pulverizare pe partea aeriană a r ăsadurilor şi Proplant 72,2 SL - 0,15 - 0,25 % -

aplicat cu stropitoarea - 3 - 5 l/m2 r ăsadniţă.

Cu 8- 10 zile înainte de plantare, r ăsadurile se călesc printr-o aerisire mai puternică ziua şi noaptea. Călirea este obligatorie şi se efectuează prin expunere

treptată a r ăsadurilor la temperaturi scăzute, de 15-16°C şi prin reducerea udărilor.Cu câteva ore înainte de scoatere r ăsadul se udă abundent. La data plantării,

r ăsadurile de ardei trebuie să fie cu tulpina viguroasă şi să aibă 5 - 6 frunze adevărate bine formate.

Plantarea în câmpÎnfiinţarea culturilor se efectuează prin plantarea în câmp când temperatura

solului ajunge la 14 - 15°C şi are tendinţă de creştere. Calendaristic aceasta corespunde

cu data de 5 - 10 mai.Se plantează mai întâi ardeiul gras, apoi ardeiul gogoşar, lung şi iute. Pe stratulînălţat se plantează două rânduri la 70 cm, apoi pe rând distanţele difer ă cu varietatea:la ardeiul gras se lasă pe rând 15-20 cm, realizând o densitate de 65 -88.000 pl/ha; laardeiul gogoşar distanţele pe rând sunt de 20-25 cm, densitatea fiind cuprinsă între54.000 şi 65.000 pl/ha; la ardeiul lung distanţa pe rând este de 15 cm, realizând odensitate de 88.000 pl/ha; la ardeiul iute distanţa pe rând este de 10 cm iar densitatea142000 pl/ha. Pentru sortimentul comercializat de firmele de profil acestea recomandă densităţi de 20-40 mii plante la ardeiul gras.

După plantare r ăsadul se va uda foarte bine pentru a asigura un contact foarte buncu solul.

Lucr ări de îngrijire aplicate culturilorDupă înfiinţarea culturilor de ardei în câmp se efectuează următoarele lucr ări de

îngrijire:-Completarea golurilor în fermele de dimensiuni mici se execută manual după 4 -

5 zile de la plantare când r ăsadurile care nu s-au prins sunt uscate, pe suprafețe marilucrarea nu este rentabilă.

Irigarea culturilor se realizează prin aplicarea udărilor pe rigole, prin inundare, prin aspersiune sau prin picurare.

După udarea de la plantare se va evita udarea culturii 10-14 zile pentru a for ța pătrunderea r ădăcinilor r ăsadurilor plantate la adâncime mai mare în sol.

În funcţie de precipitaţiile căzute, se aplică 9 - 12 udări cu norme de 250 - 400 m3 apă/ha, pe rigole sau prin aspersiune. Dacă se irigă prin picurare se fac economii deapă de până la 30 % faţă de udarea pe rigole.

Pentru afânarea solului şi combaterea buruienilor se aplică praşile mecanizat şimanual, la ardei se aplică de obicei 3-4 praşile mecanice între rânduri şi 2 praşile

manuale pe rând. Aceste praşile se execută până când plantele acoper ă bine terenul. Ometodă eficientă de combatere a buruienilor este mulcirea cu folie de polietilenă.



193

Fertilizarea fazială a culturilor de ardei în câmp este necesar ă deoarece planteleau creşteri vegetative mari şi fructificare abundentă.

În cursul perioadei de vegetaţie se pot aplica 2-3 fertilizări cu îngr ăşămintechimice sau 4-5 fertilizări, alternându-le pe cele f ăcute cu îngr ăşăminte minerale, cucele cu îngr ăşăminte organice. Prima îngr ăşare se aplică la 12-15 zile de la plantare, cu80 - 100 kg/ha azotat de amoniu, 100 kg/ha superfosfat şi 50 kg/ha sare potasică.Ingr ăşarea a doua şi a patra se fac cu gunoi de grajd, 4000-5000 kg, administrat odată cu apa de irigat. îngr ăşarea a treia se realizează cu 100-150 kg/ha superfosfat şi 70-80kg/ha sare potasică (în perioada de înflorire maximă), iar a cincea cu 100 kg/ha azotatde amoniu, 250 kg/ha superfosfat şi 70 kg/ha sare potasică (în perioada de creşteremaximă a fructelor). Fertilizarea se poate face şi cu îngr ăşăminte foliare

La culturile irigate prin picurare, fertilizările faziale se pot efectua concomitent

cu udările. Prin fertirigare se administrează soluţii slab concentrate - 1-1,5 gîngr ăşăminte solubile (Universol) la 1 l apă care asigur ă cantităţi de până la 3 - 5 g/m2 (30-50 kg/ha) îngr ăşământ pe să ptămână sau pe decadă (Atanasiu N; 2005).

Dozele de îngr ăşăminte aplicate fazial se stabilesc în funcţie de fertilitatea soluluişi de cantităţile aplicate la fertilizarea de bază.

Fertilizările faziale se pot aplica şi extraradicular (sau foliar) prin pulverizarefoarte fină cu aparatur ă fitosanitar ă pe partea aeriană a plantelor. Se recomandă pentruacest mod de aplicare îngr ăşământul ecologic Cropmax - 1000 ml/ha, Organic Bloomsau îngr ăşămintele foliare F-411, F-231, F-lll-5 l/ha, soluţie 0,5 %.

Utilizănd pentru fertilizarea fazială Agroblen 20+10+10+ 4 MgO, UniversolAlbastru 18+11+18+2 MgO şi Universol Violet 9+9+27+3MgO s-au obţinut sporuri de

producţie de până la 10% la toate cultivarurile utilizate (Daniela R ăduică şi colab.,2006)

Combaterea bolilor şi d ăunătorilorÎn culturile de ardei din câmp, sere şi solarii pot apărea frecvent atacuri de boli şi

dăunători pentru care se recomandă o serie de măsuri preventive şi măsuri decombatere când se depăşeşte pragul economic de dăunare.

Dintre dăunătorii prezenţi în culturile de ardei amintim:-Coropişniţa - Gryllotalpa gryllotalpa - atacă r ăsadurile imediat după plantarea

culturii. Se recoamndă capcane pentru adunarea lor în iarnă sau tratament cu Sintogril-30 kg/ha aplicat înainte de plantare sau ca momeli la suprafaţa solului aplicat după

plantare.-Afidele sau păduchii verzi - Myzus persicae - Se combat prin tratamente cu

Diazol 60 EC.-Musculiţa albă de ser ă - Trialeurodes vaporariorum, tratamente cu Applaud 25

WP-0,l %, Actara 0,02%

-Păianjenul roşu - Tetranychus urticae -tratamente cu Nissorun 10 WP - 0,04 5, Neoron 500 EC - 0,08 %, Omite 57 EC - 0,1 %.



194

- Păianjenul lat Polyfagotarsonemus latus - tratamente cu Vertimec0,1%-Omida fructelor - Helicoverpa armigera - tratamente cu Talstar 10 EC - 0,04 %,

Affirm 1,5 kg/haBoli cele mai frecvente la ardei sunt:-Piticirea şi îndesirea ardeiului, provocată de virusul mozaicului castraveţilor

atacă frecvent culturile din câmp şi mai rar pe cele din solar. Se vor lua măsuri de prevenire a atacului

-Mozaicul ardeiului- provocat de virusul mozaicului tutunului atacă, frecventculturile din solarii şi sere. Se vor lua măsuri de prevenţie prin utilizarea de cultivarurirezistente, igienă culturală bună.

Verticilioza -Verticillium dahliae- care apare mai frecvent în culturile din solariişi mai rar în câmp. Se fac tratamente Benlate 50-0,05-0,1 % sau Topsin M-70WP-

0,05-0,1 %.Deoarece aceste tratamente sunt costisitoare şi greu de aplicat, pentru prevenireaatacurilor se iau măsuri de igienă culturală, prin distrugerea unor buruieni gazdă (pălămidă, ştir, pă pădie, urzică ş.a.) şi prin folosirea seminţelor sănătoase de cultivaruricu rezistenţă la Verticillium.

Făinarea ardeiului - Leveilulla taurica este o boală întâlnită în solarii şi sere şimai rar în câmp. –tratamente cu Ortiva 0,075%, Tilt 0,02%, Thiovit Jet 4 kg/ha, Topas0,035%; Rubigan 12 CE - 0,04 %;

Putregaiul negru al fructelor Alternaria sp. - tratamente cu Dithane M45 - 0,2 %

Bravo 500 SC - 0,4 %, Ortriva 0,75 l/ha

RecoltareaCulturile de ardei se recoltează manual, eşalonat la început mai rar apoi la

intervale de 10-12 zile. La ardeiul gras recoltarea se face la maturitatea tehnică începând cu prima decadă a lunii iulie şi până în ultima decadă a lunii septembrie sauchiar luna octombrie dacă nu cad brumele.

Fructele cultivarurilor de ardei lung se recoltează din culturile de câmp lamaturitatea fiziologică, recoltarea începe în prima decadă a lunii august şi durează

până la căderea brumelor.Fructele ardeiului gogoşar se recoltează la maturitatea fiziologică. Primele

recoltări încep în a doua decadă a lunii septembrie şi durează până la căderea brumelor. Ardeiul gogoşar se recoltează cu precădere pentru industrializarea prinmurare şi atunci producătorii îl recoltează când şi cererea pe piaţă este mare.

Fructele de ardei iute se recoltează la maturitatea tehnică sau la maturitateafiziologică.

Fructele ardeiului de boia se recoltează la maturitate fiziologică când fructele

încep să se deshidrateze, în cursul lunii octombrie.Recoltarea la ardei se face cu mare atenţie pentru a nu rupe lăstarii. Fructele de



195

ardei se prind cu mana dreaptă de peduncul iar cu mâna stângă se ţine planta de la punctul de inser ţie a fructului, apoi se r ăsuceşte uşor fructul nu se trage doar de fruct.După recoltare fructele se sortează, se calibrează şi se ambalează.

Producţiile care se realizează în prezent la ardeiul gras, lung şi gogoşar sunt de30+45 t/ha, iar la ardeiul de boia şi iute (cu fructe mai mari) de 8-12 t/ha. La uniihibrizi noi firmele de profil indică un nivel de producţie de 60-70 t/ha dacă se respectă

parametrii tehnologici ai culturilor.Cultura ardeiului în solarÎn ultimii ani au crescut tot mai mult suprafeţele cultivate cu ardei în spaţii

protejate. În anul 2013 se cultivau în ciclu prelungit în sere şi solarii 750 ha cu ardei(Lăcătuş V., şi colab.2013). Această creştere s- a realizat datorită introducerii unorcultivaruri foarte performante care prezintă rezistenţă la principalele boli şi dăunători,

dar şi datorită tipurilor constructive moderne de solarii şi sere care permit efectuareaacestei culturi (foto 8.14).

Foto 8.14 Cultură de ardei în solar (original)

Cultivaruri recomandatePentru cultura de ardei în solar se recomandă utilizarea unor cultivare de ardei

gras timpuriu, care să aibă rezistenţă la boli şi dăunători şi o creştere vegetativă viguroasă, fructele de dimensiuni mari. La descrierea cultivarurilor s-a specificat carecultivar poate fi utilizat pentru acest tip de cultur ă.

Pregătirea pentru plantare a solariilor se face prin pregătirea terenului şi pregătireasolariilor pentru plantare.

Pregãtirea terenului începe din toamnã cu defrişarea culturii anterioare când se

strâng şi se scot din solar toate resturile vegetale. Realizarea unei rotaţii este destul dedificilă deoarece la ardei pot apărea şi boli sau dăunăători care se transmit de la alte



196

familii botanice de exemplu de la castraveţi la care se adaugă evident cele de lasolanaceeae, deci scoaterea resturilor vegetale este o lucrare care trebuie să se realizezecu mare atenţie.

Apoi se mobilizează solul şi se nivelează foarte bine pentru a preveni băltirea apei pe teren. Pentru fertilizare e bine ca înainte de aceasta să se facă o cartare agrochimică a solului. Pe un sol mediu aprovizionat se poate aplica o cantitate de 40 - 50 t/ha gunoide grajd bine descompus apoi îngrãşãmintele chimice 300 kg/ha superfosfat şi 200kg/ha sulfat de potasiu. Mobilizarea adâncã a solului la 28 - 30 cm se face cu utilizândMSS 1,4. Pe suprafeţe mici terenul se poate mobiliza şi prin sãpare la cazma.

În perioada rece solarul se repar ă dacă este cazul. Înainte de înfiinţarea culturilor deardei în solarii se pot face culturi anticipate de salatã, spanac sau ceapã verde.Primăvara cât mai devreme imediat ce se poate intra pe teren se va face acoperireasolarului cu folie de polietilenă sau verificarea solarului în cazul în care acesta a r ămasacoperit peste iarnă.

R ăsadurile se produc în sere înmulţitor, se seamănă la data de 20-25 ianuarie. La plantare r ăsadurile trebuie să aibă 55 - 60 zile. Se seamãnã des dacă r ăsadurile serepică sau se poate semăna direct în ghivece sau palete alveolare şi se elimină lucrareade repicat.

Pentru obţinerea unor r ăsaduri de calitate bună se recomandă utilizarea unuiamestec special recomandat pentru ardei. Se poate utiliza turbă Biolan sau substrat

Terracult blue (Holand Farming, 2012). Pentru obţinerea r ăsadurilor necesare unuihectar de cultur ă se utilizează 0,8 kg de sămânţă.

Lucr ările de îngrijire aplicate la r ăsaduri sunt cele clasice, dirijarea factorilor de

vegetaţie, combaterea bolilor şi dăunătorilor, irigare şi fertilizare. La fel ca la culturile

din câmp înainte de plantare se va face călirea r ăsadului.

Plantarea r ăsadurilor în solarii se face în prima decadă a lunii aprilie când

temperatura ajunge la 14 oC. Pentru asigurarea unei densităţi de 40-60 mii plante/ha se

recomandă plantarea în benzi la 50 -60 cm între rândurile din bandă şi la 70-90 cm

între benzi. Pe rând se poate planta la 20-35 cm.

Lucr ări de îngrijire.

Completarea golurilor cu r ăsad reţinut în acest scop, praşile pentru afânarea solului

şi combaterea buruienilor, se poate mulci solul care are avantajul şi de menţinere a

umidităţii din sol. Mulcirea se poate face cu folie de polietilenă, cu resturi vegetale sau

cu gunoi bine descompus. Udarea culturii la intervale scurte de timp pentru ca plantelesă nu îşi piardă turgescenţa. În medie se aplică 18-20 udări. Cea mai bună metodă de



197

irigare este cea prin picurare care realizează udarea de-a lungul rândului de plante de

ardei. Fertilizarea culturilor se face prin aplicarea unor îngr ăşăminte ca la cultura din

câmp, sau se poate utiliza irigarea fertilizantă la care se poate asigura 4-5 g de

îngr ăşământ/să ptămână/m2 cultivat.

La cultura în solar se efectuează şi o serie de lucr ări cu caracter special :

Conducerea plantelor se face cu 2-3 braţe, palisate cu sfori, pentru fiecare braţ

utilizând o sfoar ă de palisare. După palisare se îndepărtează toţi lăstarii care apar la

noduri. Pentru stimularea legării fructelor se poate utiliza polenizarea cu bondari sau se

fac tratamente cu Solex 1,5% la începerea înfloririi şi la înflorirea în masă. Pentru a

favoriza creşterea vegetativă a plantelor de ardei se recomandă îndepărtarea primului boboc floral imediat după apariţia sa. Acest lucru determină însă întârzierea primelor

recoltari. De asemenea este recomandat să se îndepărteze de pe plante toate fructele

deformate sau cu atacuri de boli şi dăuători.

Microclimatul este dirijat prin închiderea şi deschiderea solarului, aerisiri laterale

sau la coamă, umbrirea la nevoie cu plase.. Cu 40-50 de zile înainte de încheierea

recoltărilor plantele se cârnesc.

Recoltarea începe în a treia decadă a lunii mai şi se continuă până în septembrie-

octombrie realizând 4-5 kg/m2 la ardeiu gras şi lung şi 2-2,5 kg/m2 la ardeiul iute. În

solariile moderne se pot obţine şi producţii de 8-9 kg/m2 la ardeiu gras şi lung.

Cultura ardeiului în sere

În sere se cultivă ardeiul gras şi foarte putin cel iute

În ciclui I cultura se face cu plantarea la începutul lunii februarie şi încheierea în

luna iulie. Pregătirea serelor se face ca la tomate, iar după cartarea terenului orientativ

se aplică doze de 80-100t/ha gunoi de grajd şi îngr ăşăminte minerale 200 kg fosfor,

250-300 potasiu şi 250 magneziu.

Producerea r ăsadurilor începe în luna a doua jumătate alunii noiembrie şi durează

90-100 zile. Pentru cultura în sere se pot utiliza r ăsaduri altoite achiziţionate de la

firmele de profil.



198

Densitatea plantelor în sere este de 20000 cand plantele se conduc cu 3 braţe şi 30

mii plante/ha cand plantele se conduc cu 2 braţe.

Conducerea plantelor se face lăsând primele două braţe în cazul conducerii cu 2

braţe şi lăstarul cel mai viguros de la al doilea nod la cel cu 3 braţe. Fiecare lăstar se

susţine cu o sfoar ă. Bobocul de la primul nod se elimină pentru a permite creşterea

lăstarilor, toţi ceilalţi lăstari se ciupesc după ce au format câte un fruct. Pe o plantă se

pot forma 8-10 fructe.

Mulcirea solului este o lucrare de mare importanţă în sere şi se se poate face cu

folie de culoare albă..

Lucr ări de întreţinere sunt asemănătoare cu cele din solar şi vizează conducerea

microclimatului, irigarea şi fertirigarea, stimularea fructificării, prevenirea şi

combaterea bolilor şi dăunătorilor.

Recoltarea începe în a doua jumătate a lunii martie la maturitatea în verde şi cu 35

de zle mai târziu la fructele roşii şi continuă până în iulie la ciclul scurt iar la ciclul

prelungit până în noiembrie

• Producţii 5-6 kg/m2 la ciclul scurt şi 8-10 kg/m2 la ciclul prelungit.

Test de autoevaluare 8.2.



c)Care sunt verigile tehnologice importante la cultura ardeiului în câmp?d)Care sunt verigile tehnologice importante la cultura ardeiului în serei?



199

8.3. Vinetele

Figura 8.15 Fructe de vinete (original)

Denumirea stiin ţ ifică: Solanum melongena L

Familia botanică: Fam. Solanaceae Denumiri str ăine: engleză - eggplant; franceză- aubergine;

Centrul de origine: Planta este originar ă din sud-estul Asiei (India, Birmania, sudulChinei), unde a fost cunoscută şi cultivată încă dinaintea erei noastre şi sunt

principalele culturi solanaceae de la tropice (Swarup V., 1995)


În India se întâlnesc specii sălbatice, hibrizi şi populaţii locale. Există o marediversitate de plante care au creştere vegetativă, caractere morfologice ale florilor,dimensiunea, forma şi culoarea fructelor foarte diferită (Ciocârlan V., 2000).

Caravanele au adus vinetele până în Africa de Nord, de unde împreună cucuceritorii arabi au ajuns pe teritoriul Spaniei. În Evul Mediu vinetele erau considerate

plante decorative și nu erau consumate deoarece medicii din acea vreme considerau că vinetele provoacă febr ă şi atacuri de epilepsie.

La această dată se cultivă peste tot în lume fiind foarte apreciate deconsumatori.

Romînia, în anul 2011 a fost cel mai mare cultivator de vinete din Europa avândo suprafață cultivată de 10020 ha urmată de Italia cu 9423 ha și Spania cu 3268 ha.Cea mai mare producție medie se obține însă în Olanda 455t/ha și în Belgia 400 t/ha(tabelul 8.2.)



200

Tabelul 8.2.Suprafeţele cultivate cu vinete şi producţiile obţinute




Belgia 22 8800 400,0

Bulgaria 347 6826 19,6

Franta 718 19040 26,5Grecia 2500 78000 31,2

Italia 9423 243319 25,8

Olanda 101 46000 455,4


Romania 10020 160010 15,9

Spania 3268 202245 61,8


Ciclul de via ţă: În condiţiile din ţara noastr ă vinetele se comportă ca planteanuale


Vinetele conțin multe vitamine şi minerale (A, C, B1, B2, B3, B5, B6, potasiu,fosfor, calciu, sodiu, magneziu, zinc), fiind in acelaşi timp legume puţin calorice: 100g furnizează doar 18 calorii. O adevarata "hrana pentru creier", vinetele scad nivelul

colesterolului, combat constipaţia, previn bolile cardiovasculare. Vinetele au proprietăţi antireumatismale, antianemice, diuretice și laxative, favorizează scaderea îngreutate, stimulează activitatea intestinelor şi a ficatului (Renaud V. şi colab), 2001.

Durata de păstrare

Depozitarea şi pastrarea temporar ă se face in depozite frigorifice cu atmosfera

normala şi depozite cu atmosfera controlată, la temperatur ă de 7-100 C; u.r. 90-95%.

Durata de păstrare în acest mod este de 7 zile. Dacă nu sunt prelucrate devin amare

după această perioadă.



201


Cultura este r3entabilă deoarece producţiile care se obţin sunt mari iar

valorificarea se poate face inclusiv pe pieţele externe. Este o cultur ă care se pretează şila cultura în sistem ecologic.

Particularităţi botanice şi biologicePătlăgelele vinete prezintă un sistem radicular bine dezvoltat, unele r ădăcini pot

ajunge la adâncimea de 1 m, dar, având în vedere că se cultivă prin producerea der ăsaduri, masa r ădăcinilor exploatează solul pe o adâncime de 20-40 cm, în funcţie detipul de textur ă a solului. Vinetele au o capacitate redusă de a forma r ădăciniadventive, iar sistemul radicular se reface greu la transplantare.

Tulpina este erectă, ramificatată şi poate avea o înălţime de până la 1 m în cazulculturilor de camp , sau de 1,5-2 m în culturile de ser ă. În culturile din ser ă pentru a semenţine în poziţie verticală tulpina necesită susţinerea.

Frunzele sunt mari, ovoid-lanceolate, cu peţiolul lung, cu marginea întreagă şinervuri mai închise la culoare (de obicei violacei), uneori prevăzute cu spini (ţepi),dispuse alternative pe tulpină.

Florile sunt axilare, mari, solitare, rar apar câte 2-3 la acelaşI nivel axilar, sunt florihermafrodite.

Fructul este o bacă de forme, dimensiuni şi culori diferite, în funcţie de soi.

Fructele sunt netede, lucioase, iar culoarea lor la maturitatea de consum poate fiviolacee până la neagr ă, neagr ă-roşcată, iar la maturitatea fiziologică poate fi galbenă-albicioasă.

Exigenţe ecologice

Vinetele au pretenţii ridicate faţă de căldur ă, ele au nevoie de o temperatur ă minimă de germinare de 14-15º C, iar temperatura optimă de germinare este de 27-30º

C. Aceste cerinţe ridicate au, totuşi, şi un beneficiu: vinetele (mature) rezistă inclusivla temperaturi de 45ºC.Vinetele sunt pretenţioase şi faţă de lumină, în absenţa căruia creşterea stagnează,

înflorirea nu mai este abundentă iar producţia, scade.Insuficienţa apei în sol provoacă avortarea florilor şi fructelor, sau piticirea

fructelor deja formate.Curenţii de aer provoacă ofilirea temporar ă a plantelor expuse.

Vinetele consumă cantităţi mari de îngr ăşăminte mai ales în prima jumătate a cicululuide vegetaţie şi reacţionează foarte favorabil la fertilizarea cu îngr ăşăminte organice.

Se recomandă terenuri plane, cu expoziţie sudică, cu sol drenat, permeabil, cu unconţinut de cel puţin 5% humus, nu se cultivă pe soluri grele şi reci



202

Cultivaruri de vinete

Aragon F1 este cel mai popular hibrid de vinete de pe piață Hibridul prezintă un potențial ridicat de producție și r ăspunde bine la aplicarea regulatorilor de creștereși ingrașămintelor foliare.. Forma fructului este de par ă, de culoare neagr ă,stralucitoare. Hibridul se preteaza atât cultivării în spații protejate, cât și în câmpdeschis.

Barcelona F1 este un hibrid extratimpuriu de vinete, de vigoare medie și cu port aeristare fructe oval alungite, 380-420 g, f ăra țepi, foarte uniforme, colorate înnegru intens. Este un hibrid de vinete recomandat pentru spații protejate și producțiiextratimpurii, dar și în câmp.

Traviata F1 este un hibrid timpuriu, cu creștere viguroasa și extrem de productiv Hibridul de vinete Traviata F1 are maturitate timpurie, creștere viguroasă,generativă și prezintă fructe de dimensiuni mari, alungite, ferme, uniforme, de culoareviolet lucioase. Se preteaza cultivării in spatii protejate și în câmp deschis.

Valeria F1 este un hibrid de vinete cu fructe oval alungite și o greutate deaproximativ 300 g., de culoare mov negricios și iși mențin culoarea timp îndelugat.Planta este inaltă și viguroasă și prezintă rezistență la temperaturi scazute. Hibridul devinete Valeria F1 se poate cultiva atat în spații protejate cât și în câmp.

Mirabelle F1 este un hibrid de vinete cu fructele de culoare neagr ă, au forma

ovală alungită (23x5cm) și greutate medie de 200-300g, pulpa prezinta un procentscazut de seminte. Se pretează plantării atât în câmp cât și în solarii și are o fructificarefoarte bună chiar și in conditii de temperatura ridicata. Producția este destinată atâtconsumului in stare proaspata cât și industrializării.

Bibo F1 este un hibrid de vinete cu fructe de culoare alba. Greutatea medie aunui fruct este de 270g, fiind un soi foarte timpuriu.

Marfa F1 este un hibrid de vinete cu maturitate timpurie și forma fructeloralungită, de culoare indigo-inchis, str ălucitor și lungime de 20-25 cm. Forma estealungită, hibridul pretându-se a fi cultivat atat în câmp, cât și în solarii. Planta esteaerisita și are înalțime medie.

LUCIA: soi semitimpuriu, recomandat pentru cultura în câmp. Plantele au talieredusă şi erecta. Fructele sunt ovoide, de culoare neagra cu luciu persisten, cu lungimede 18-21 cm. Este tolerant la Verticilium, rezistent la Phytophthora

CONTESA: soi timpuriu, recomandat pentru cultura în câmp. Plantele au talieînalta cu tufa semilaxa-stransă. Fructele sunt alungite, de culoare violet inchisa, culungime de 16-21 cm, Este tolerant la Verticilium, rezistent la Phytophthora



203

Tehnologia de cultură a vinetelor în câmp

Bune premergătoare sunt: lucerna, fasolea, mazărea, bulboasele. Pentru a preveniapariția unor boli și a unor dăunători periculoși se va respecta cu strictețe asolamentulși rotația culturilor. Revenirea pe sola cultivată cu vinete sau alte solanacee se va facedoar după 3-4 ani. Terenurile destinate culturii vinetelor trebuie să fie cu textur ă luto-nipoasă, cu expoziţie sudică, adă postite de vânturile puternice și cu posibilități deirigare.

Pregătirea terenului începe din toamnă când se vor executa lucr ările de desfiinţareaa culturii anterioare, nivelarea terenului fertilizarea de bază. Ca la toate culturile delegume fertilizarea este bine să se facă după o cartare atentă a terenului și stabilirea cu

precizie a cantităților optime de îngr ășăminte.

Pe soluri mediu aprovizionate se pot aplica 40-50 t/ha gunoi de grajd, 250-300kg/ha superfosfat şi 100-150 kg/ha sulfat de potasiu, iar îngr ăşămintele vor fiîncorporate în sol prin ar ătura adâncă la 28-30 cm, care se lasă în brazdă crudă

Primăvara, imediat ce sepoate intra pe teren se va administrează 150 kg/ha azotatde amoniu, apoi se va pregăti terenul cu grapa cu discuri sau cultivatorul. Pe suprafețemari se recomandă erbicidarea cu Balan 6l/ha, Benefex 8 l/ha pentru combaterea

buruienilor.

Înființarea culturilor în câmp se face prin plantare de r ăsad. Pentru producerea

r ăsadului se seamănă în intervalul 25 februarie-10 martie utilizând 0,8-1 kg de sămânță pentru r ăsadul necesar plantării unui hectar de cultur ă. Vârsta r ăsadului de vinete la plantare trebuie să fie de 55-60 zile.

Plantarea se face când în sol la 10-15 cm se înregistrează 15ºC , iar temperatura aretendințe de creștere. În zonele foarte favorabile plantarea se poate face la 5 mai iar înzonele mai nordice la data de 20 mai. Vinetele în câmp se plantează pe straturi înălțatela 104 cm. Schema de plantareeste 80cm între rînduri 30 cm între plante pe rând,asigurând odensitate de 40 mii plante/ha.

Lucr ări de îngrijire sunt asemănătoare culturii de tomateCompletarea golurilor pe suprafeţe mici cu r ăsad reţinut în acest scop, praşile

manuale şi mecanizate pentru combatera buruienilor şi pentru afânarea solului. Pentrureuşita culturilor se recoamndă 8-12 udări, în timpul perioadei de vegetaţie.

Fertilizările faziale sunt recomandate pentru cultura din câmp. Prima fertilizare seface cu 150-200 kg/ha complexe (N, P) şi 75-125 kg/ha sare potasică, apoi serecomandă: 200-250 complexe (N,P,K). Alături de acestea se recomandă îngraşămintefoliare: F 411 si F 431 - 5 l/ha.

Combaterea bolilor: Verticilioaza (Verticilium dahliae) şi Ofilirea ( Fusarium

oxysporum): Se fac tratamente cu unul din produsele: Benlate 0,1 %; Fundazol 0,1 %.;Topsin0,1 %; Metoben 0,1 %; Bavistin 0,1 % sau Derosal - 0,1 %. Putrezirea fructelor



204

( Phytophtora parasitica): tratamente cu: Dithane M45 - 0,2%; Novozir MN - 0,2%;Winer M -0,2%; Mancozeb 800 - 0,2%; Vandoseb 0,2%; Aliette - 0,2%.

Combaterea dăunătorilor: Paianjenul rosu: Neoron 500EC - 0,08%; Omite 20 SP -0,05%; Sanmite 20 WP - 0,05 %; Nissorun 10 WP - 0,04%. Gandacul de colorado:

Victenon 50wp - 0,1%; Actara 25 WG - 0,04 %; Supersect 10 EC - 0,03 %; Fastac 10EC -0,02 %; Calipso 48 SC - 0,08 %.Recoltare se realizează manual pe măsur ă ce fructele au mărimea şi culoarea

caracteristică cultivarului , la recoltare fructele trebuie să fie moi şi elastice. Recoltărileîncep în a doua decadă a lunii iulie-şi continuă până în a doua decadă a lunii octombrie

• Producţie 30-40t/haCultura în solarii Este stimulata de rezultate economice deosebit de favorabile mai ales că se poatze

realiza o producţie mai timpurie cu 2-3 să ptămâni faţă de cea realizată în câmp. În plus

toamna se poate prelungi cultura.Terenul li solariile se pregatesc ca şi pentru tomate. Rasadul se produce in sere

înmultitor, prin semanat des urmat de repicat. Epoca de semanat este 10-15 II, folosind0,7-0,8 kg samanta, pentru producerea rasadului pentru 1 ha cultura comerciala. Varstarasadului la plantare este de 60-65 zile.

Plantarea are loc in intervalul calendaristic 10-15 IV, când în sol s-au realizat cel putin 150C. Schema de plantare este de 2 randuri pe brazda înalţată la 70 cm iardistanşa între plante pe rand este de 40 cm, rezultand circa 35000 plante la hectar.

Lucr ări de îngrijireDupă plantare se vor completa golurile obligatoriu. Lipsa unor plante conduce la

instalarea unor buruieni.Pe parcursul perioadei de vegetatie se fac 4-5 fertilizări faziale la interval de 20-25

zile începand dupa 30 zile de la plantare.Plantele se copilesc lasandu-se 3-4 ramificatii mai viguroase care se palisează cu

sfori. Lastarii de rod aparuţi pe ramificatii se ciupesc dupa 2-3 flori, iar frunzele de la bază se elimină pe măsura ce îmbătrânesc. (foto 8.16 )



205

Foto 8.16. Plante de vinete palisate în solar (original)

Recoltarea începe la jumatatea lunii iunie şi dureaza pana în prima decadă a luniioctombrie, producţiile medii sunt de 50-60 t/ha.

Cultura în sereÎn sere cultura se practică în ciclil I iarnă –var ă (ianuarie-februarie) până în iulie,

mai rar în ciclul prelungit primăvar ă –toamna (februarie-septembrie)Se plantează 3 rânduri pe o travee la 110 cm între rânduri şi 45-50 cm între plante

pe rând, densitatea de 18-21 mii plante /ha.Lucr ări de întreţinere sunt obişnuite ca la culturile de ardei în sere.

Conducerea fructificării este obligatorie deoarece plantele au creşteri vegetative puternice, astfel se conduc plantele cu 3-4 braţe. Conducerea plantelor se realizează prin intervenţii asupra plantelor astfel: până în luna mai se îndepărtează copilii radicalapoi copilii se lasă. Până la 30 cm deasupra nivelului solului se îndepărtează toatefructele apoi se lasă fructele de pe braţele principale apoi si cate 2-3 fructe pe copil. O

planta poate sa aiba 9-12 fructe recoltabile. Pentru a obţine fructe normal dezvoltateeste bine ca pe o plantă să nu fie lăsate decât 4-6 fructe.

Recoltarea se face între 20 IV-20.VII pentru ciclul I şi până în septembrie pentruciclul prelungit. Se pot obţine producţii de 80-100 t/ha.

Test de autoevaluare 8.3.

a) Care este familia botanică, centrul de origine și importanța speciei?


c)Care sunt verigile tehnologice importante la cultura vinetelor în câmp?d)Care sunt verigile tehnologice importante la cultura vinetelor în solarii?



206

Unitatea de învăţare nr. 9Cultura legumelor verdețuri

Obiective:

9.1. Spanacul Denumirea stiin ţ ifică: Spinacia oleracea

Familia botanică: Fam Chenopodiaceae Denumiri str ăine: engleză –spinach, franceză – epinardsCentrul de origine: – Se consider ă că provine din Asia Centrala de unde s-a

raspandit mai apoi in Europa la inceputul secolului al IV-lea. Aria actual ă de r ăspândire Primele utilizari ale acestei plante sunt cele medicinale datorită efectului laxativ

care este datorat în primul rând de prezența în cantitate mare a oxalaților. Consumulspanacului este bine să fie însoțit de consumul unor alimente bogate în calciu pentru a

preveni blocajele acestui element.Datorită tehnologiei de cultur ă în totalitate mecanizabilă această legumă secultivă în prezent pe suprafețe mari în țări cu tehnologie avansată: SUA, Japonia,Turcia care livreaza cantități mari din această leguma fabricilor de industrializare.

În Europa se cultivă în Franţa, Belgia, Spania şi Olanda.Datorită faptului că produsul este perisabil iar posibilitățile de prelucrare

industrială sunt reduse în România spanacul se cultivă în jurul marilor oraşe, pentru a putea fi valorificat pe piață ca produs proaspăt iar acolo unde exista posibilitatea poatefi vândut ca materie primă pentru industria conservelor.

Ciclul de via ţă Plantă anuală, erbacee Importan ţ a culturii

Este o specie de primă apariție pe piață deoarece este puțin pretențioasă latemperatur ă și are o perioadă de vegetație scurtă. De la spanac se consumă frunzele

pregătite în diverse mâncăruri sau proaspete adăugate în salate în amestec cu altelegume verdețuri. Deoarece frunzele sunt foarte fragede fierberea lor nu trebuie să fieîndelungată ci doar o opărire rapidă pentru a se putea prepara mai bine.

Se utilizeaza în cantități mari în industria conservelor ca piureu, deshidratat sau

congelat.

◄cunoașterea originii, importanței și a particularităților botanice și biologiceale speciilor◄cunoașterea exigențelor ecologice și implicațiile lor în tehnologia de cultur ă ◄cunoașterea principalelor verigi tehnologice ale speciilor



207

Spanacul se poate consuma deoarece este o sursă excelentă de vitamine: A şi Cavând însă și cantităţi însemnate de Fe şi K, are în compoziție și cantități mici de

proteine, gr ăsimi și carbohidrați. Consumat în cantități moderate ajută la bunafuncționare a inimii prin conținutul ridicat de vitamina C, cantități ridicate de acid folicși beta caroten pe care il conține. Conține cantități însemnate de iod și fier dar doar omică parte din acesta este disponibil absorbției după consumarea spanacului (2-5%).

Poate fi utilizat cu succes în cura de slabire deoarece are un efect laxativ, iardatorită flavonoizilor și luteinei pe care le conține are rol important în prevenirea șidezvoltarea cancerelor de diferite tipuri.

Trebuie însă consumat cu mare atenție deoarec are cantităţi mari de acid oxalic careeste dăunător organismului.

Durata de păstrare se păstrează 1-2 zile în încă peri r ăcoroase și cu posibilitățide aerisire, dar dacă există depozite în care temperatura să se mențină la 0ºC șiumiditatea 95-100% spanacul poate fi păstrat 10-14 zile. Păstrarea se poate prelungidacă produsul este ambalat în folie de polietilenă perforată imediat după recoltare.

Rentabilitatea culturii cultura se extinde tot mai mult chiar și în țara noastr ă datorită perioadei de vegetație scurtă a speciei, tehnologiei de cultur ă care poate fimecanizată în totalitate și posibilităților multiple de valorificarea a produsului.

Particularităţi botanicePlanta este erbacee, cu o perioadă scurtă de vegetație.

R ădăcina principală a spanacului este pivotantă destul de ramificată, la maturitate putând ajunge în sol și la 1 m adâncime, dar marea majoritate a r ădăcinilor secundarese opresc la 25-30 cm adâncime.

Spanacul formează o rozeta de frunze cărnoase de culoare verde închis. În rozetă deobicei sunt 8-12 frunze care au formă ovală sau alungită, uneori rotunjite. Limbulfrunzei este neted sau gofrat de culoare verde de diferite nuanţe în funcţie de cultivar.În centrul rozetei de frunze se formează tulpina florifer ă care are înălţimi de 50-70 cm,fiind goala în interior cu ramificaţii care au flori mascule sau femele.

Spanacul este plantă unisexuat dioică, cu un raport echilibrat intre plantele masculeși cele femele. Uneori în cultur ă se pot întâlni și plante hermafrodite. Plantele masculeformează frunze puţine şi emit mai repede tulpini florale, de aceea pentru producția defrunze sunt mai valoroase plantele femele.

Polenizarea la această specie este alogamă, anemofilă.Fructele impropriu denumite semințe sunt achene, rotunde sau colţuroase, aşezate

în glomerule care se desfac uşor. Întrun gram sunt aproximativ 55-75 de semințe iarfacultatea germinativă se menține 2-3 ani dacă semințele sunt păstrate în condiții

propice.



208


Spanacul este o specie puțin pretenţioasă la căldur ă, temperatura minimă degerminare a semințelor este 2-3°C, optima pentru creștere și dezvoltare fiind însă de13-18°C. Plantele de spanac sunt chiar tolerante la îngheț. Plăntuțele tinere pot rezista

până la -8, -10°C, iar plantele cu rozetă bine formată rezistă până la -18 sau chiar -20°C. Temperarturile prea ridicate de 24-25°C asociate cu lipsa umidității duc laînflorirea rapidă a plantelor și deprecierea culturii.

Are cerințe mari față de umiditate atât cea din sol cât și față de umiditateatmosferică, necesitând un plafon de umiditate de 70-80% din IUA. Creștereatemperaturilor corelată cu lipsa umidității duc la scaderea drastică a producțieideoarece plantele vor avea un număr mic de frunze în rozetă iar limbul frunzei va firedus iar în câteva zile plantele vor înflori în procent foarte mare ducând astfel la

compromiterea culturii.Față de lumină are cerințe moderate, spanacul fiind o plantă tipică de zi lungă.Pentru obținerea unor producții bune de frunze culturile vor fi efectuate toamna sau

primăvara foarte devreme. De asemenea, este o specie care poate fi cultivată curezultate foarte bune în asociere cu specii cu talie înaltă.Prefer ă soluri mijlocii, uşoare, fertile și care se încălzesc ușor, cu pH 6,5-7.

Cultivaruri de spanacÎn sortimentuil actual există numeroase cultivaruri de spanac:Springfield F1, care este foarte productiv şi prezintă rezistenţă bună la emiterea

tulpinii florifere şi de asemenea rezistenţă bună la mană;Space F1 de asemenea productiv şi rezistent la mană şi la emiterea tulpinii

florifere;Cliper F1 este un hibrid semitardiv foarte productiv are frunze groase, de

culoare verde-inchis cu forma ovală. Hibridul prezintă toleranță foarte bună la frig,fiind și foarte productiv.

Samos F1 este un hibrid, recomandat pentru culturile extratimpurii, semanate întoamnă sau în iarnă. Frunzele au culoare verde-inchis, cu stralucire bună. Prezintă otoleranșă foarte bună la frig și toleranță slabă la emiterea tijelor florale. Acest lucru ilrecomandă semanărilor din toamna și iarnă. Hibridul este recomandat pentru culturileextratimpurii și de toamnă tarzie, cu bună rezistenșă la frig, cu frunze moi, pline, deculoare verde inchis, deosebit de productiv. Prezinta rezistenșă ridicata la manaspanacului.

Falcon F1 este o varietate de destinata semănării în toamnă sau primăvara.Imperrator F1 este un cu vigoare și timpurietate medie, cu frunze de culoare verdeinchis. Poate fi cultivat cu trecere peste iarna. Rezistent la mană și f ăinare. Emite greutija floral.

Spanion F1 este un hibrid de vigoare și timpurietate medie, cu frunze ovale,fine, erecte, foarte groase, de culoare verde închis. Este potrivit pentru cultura de var ă-



209

toamnă sau primavar ă-var ă. Este destinat consumului proaspăt și procesării. Are ofoarte buna toleranșă la boltire și este foarte productiv.

Dolphin F1 este un hibrid timpuriu recomandat pentru culturi în câmp și spații protejate. Perioada de inființare a culturii este toamna (august - octombrie, cu recoltarein septembrie-octombrie sau primavara viitoare în aprilie) și primăvara (februarie-martie, cu recoltare în aprilie-mai). Frunzele au o culoare verde intensa, cu forma ovalalungita, usor gofrate, cu ritm rapid de creștere. Hibridul este pretabil pentru recoltaremanuală sau mecanizată. Consum în stare proaspată și conservare.

Spokane F1 hibrid cu frunza uşor gofrată recomandat pentru industrializare,rezistent la emiterea tijei florifere.

Matador este un soi de spanac semitardiv, cu frunze mari, netede și ovale,culoare verde inchis, stralucitor. Emiterea tijelor florale este târzie.

Nores este un soi de spanac semitimpuriu, destinat culturilor de primavar ă șitoamnă, atât în spații protejate cât și în camp, frunzele mari, rotunde, usor grofate (tipMatador), capacitatea de producție fiind foarte mare. Emiterea tijelor florale estetarzie. Destinat atat consumului proaspăt, cât și pentru industrializare și conservare.

Tehnologia culturiiSpanacul se poate cultiva atât în câmp cât şi în spaţii protejate şi for ţate.Cultura în câmpAvând o perioadă scurtă de vegetaţie se pretează foarte bine la culturi succesive

cultura putând fi realizată primavara foarte devreme sau în ultima vreme se practică tot

mai mult înfiinţarea culturii din toamnă pentru recoltare primăvara cât mai devreme.Bune premergătoare pentru această cultur ă sunt speciile care se recoltează în a doua

jumătate a lunii iulie şi care au fost fertilizate cu cantităţi suficiente de îngr ăşăminteorganice şi minerale.

Se va respecta cu stricteţe asolamentul iar spanacul nu se va cultiva după sfeclă roşie deoarece are boli şi dăunători comuni cu aceasta.

Înfiinţarea culturilor de spanac în câmp se poate face: primăvara, vara şi toamna.Dacă semănatul se face primăvara lucr ările de pregătire a terenului trebuiesc

executate din toamnă când se va desfiinţa cultura anterioar ă, se va executa nivelarea deîntreţinere, fertilizarea pentru cultura de bază şi apoi ar ătura de toamnă la 28 cm.

Pe suprafeţe mari acolo unde recoltarea se va executa mecanizat, primăvara serecomandă erbicidarea cu Ro-net 4-6 kg în 300-400 l apă.

Semănatul se execută eşalonat la interval de 10 zile pentru a putea recolta o perioadă mai lungă de timp. Prima epocă de semănat se poate realiza la sfâr şitul luniifebruarie dacă se poate intra pe teren iar ultima epocă de semănat a treia decadă a luniiaprilie. Dacă recoltarea se face mecanizat terenul nu se modelează, cultura se face în

benzi de câte 5 rânduri la 20 cm între ele şi 50 cm între benzi iar între plante 5cm.

Pentru a putea recolta primăvara cu 14-20 de zile mai devreme cultura se poatesemăna din toamnă fie în cursul lunii septembrie astfel că plantele vor ierna ca rozetă



210

cu 4-5 frunze bine formate sau se seamănă în prima decadă a lunii noiembrie iarsămânţa va germina în primăvar ă. La semănăturile efectuate din toamnă şi producţiade frunze este mai mare.

Pentru consumul spanacului toamna semănatul se va executa în a doua decadă alunii august.

Semănatul se execută cu SUP 21 M pe suprafeţe mari, iar pe suprafeţe micisemănatul se poate face manual. Se utilizează o cantitate de 25-30 kg/ha de sămânţă lasemănăturile din primăvar ă şi aproximativ 35 de kg la semănăturile efectuate toamna.Adâncimea de semănat este de 3-4 cm toamna şi în zonele lipsite de precipitaţii şi 2-3cm în zonele cu umiditate mai mare şi la semănăturile de primăvar ă.

Pentru ca r ăsărirea să se producă în 6-7 zile de la semănat terenul pe care seseamănă spanacul trebuie să fie aibă o structur ă bună, să nu formeze crustă şi să se

menţină în permanenţă umed-Lucr ări de îngrijireCulturile semănate din toamnă vor rezista mai bine peste iarnă dacă sunt

acoperite cu ză padă. Pe suprafeţe mici în lipsa ză pezii cultura se poate proteja cu foliede tip Agryl care se aşează direct pe cultur ă şi se fixează la capete pentru a nu firidicată de vânt. Primăvara se va pr ăşi cultura mecanizat printre rânduri şi manual perând. În anii secetoşi cultura se va uda de 1-2 ori cu norme de 150-300 m3/ha la oudare.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Dacă este necesar se va combate mana

spanacului ( Peronospora spinaciae) utilizând Captadin 0,3%, Dithane 0,2%, fusariozaspanacului ( Fusarium oxisporum f. spinaciae) se combate cu produse ca Benlate 0,1%,Topsin 0,1%, Bavistin 0,1%.

În primele faze de vegetaţie este necesar să se combată şi melci utilizând Optimpol15 kg/ha.

Recoltarea la spanac se face mecanizat cu combine speciale de tip Ploeger sau serecoltează manual pe suprafeţe mici. Indiferent de metodă se va recolta numai pevreme uscată pentru a nu deprecia produsul. La recoltarile manuale este bine ca aceastasă se facă prin tăierea cu un cuţit a frunzelor deasupra nivelului solului, în acest fel

produsul obţinut va fi mult mai curat iar plantele dacă sunt udate vor mai forma frunzeiar în acest mod se pot face 2-3 recoltari în aceiaşi cultur ă. Producţiile care se potobţine sunt de 10-15 t/ha





d)Cum se recoltează spanacul?



211

9.2. Salata

Foto 9.1. Cultură de salată în Anglia Denumirea stiin ţ ifică: Salata de că păţ ână – Lactuca sativa – var. capitata

Marula – Lactuca sativa var. longifoliaSalata de foi – Lactuca sativa var. crispa

Familia botanică: Fam Compositae Denumiri str ăine: engleză – lettuce, franceză – laitueCentrul de origine: – Salata are o origine destul de controversată, majoritatea

ipotezelor susţin că la apariţia formei actuale au participat patru specii de origine

europeană: Lactuca sativa, L. saligna, L. serriola şi L. virosa (Indrea D., 2007).


Este cultivată din perioada veche de către egipteni, greci şi romani. În prezent se

cultivă în toate ţările cu climat temperat şi continental. În Europa în anul 2011 cele mai

mari suprafeţe au fost cultivate în Spania cu 32620 ha, Germania cu 15147 ha ş Franţa

cu 11979 ha. Cea mai mare producţie medie se obţine în Belgia 37,3 t/ha (tabelul 9.1)



212

Tabelul 9.1.Suprafeţele cultivate cu salată şi producţiile obţinute

în anul 2011, în principalele ţări din EuropaŢara Suprafaţa

(ha)

Producţiatotală

(t)


Anglia 6280 132500 21,0

Belgia 1828 68235 37,3

Germania 15147 340487 22,4

Italia 16903 364843 21,5

Olanda 3285 83500 25,4

Polonia 1488 32204 21,6

Spania 32620 868436 26,6

Franta 11979 314041 26,2

Grecia 4500 106500 23,6

Portugalia 4528 94602 20,8Bulgaria 1818 4886 11,4

Romania 243 2673 11,0


Ciclul de via ţă Plantă anuală Importan ţ a culturii

Se cultivă pentru frunzele şi că păţânile sale care se consumă mai ales în stare proaspătă. Că păţânile conţin cantităţi mari de: vitamine (C, A,K complexul B, ), săruri

minerale (720 mg pentru 100 g, dintre care 234 mg potasiu, 37 mg calciu, 24 mg

fosfor, 11 mg magneziu, restul fiind fier si zinc) (Burzo I. şi colab., 2005), precum şi

cantităţi însemnate de zahăr, polifenoli şi celuloză. Este o legumă slab calorică, fiind

recomandată în toate regimurile de slă bire

Consumul de salată reduce riscul bolilor de inimă, al cancerului şi al apariţiei

cataractei. Salatele sunt foarte bogate în fibre vegetale, care poat reduce semnificativ



213

colesterolul și poate preveni constipaţia, poate induce mult mai rapid senzația de

sațietate și astfel va ajuta la pierderea în greutate sau la menținerea greutății în limite

optime.

Durata de păstrare

Păstrarea temporar ă se face numai la temperatura de 10C şi u.r. 95-96%. Durata

de păstrare este în mod obişnuit de două să ptămâni.

Rentabilitatea culturii cultura se extinde tot mai mult, deoarece tehnologia de

cultur ă nu este foarte dificilă, iar valorificarea produsului se poate face la prețuri mari.

Particularităţi biologice

Salata este plantă anuală cu perioada de vegetaţie de 45 - 50 zile până la

recoltare.R ădăcina este pivotantă şi pătrunde în sol până la 25-30 cm adâncime, tulpina

fiind foarte scurtă şi îngroşată pe ea fiind dispuse frunzele. Frunzele crescute în rozetă

se înveleasc formând o că păţână compactă la soiurile care formează că păţâni

În condiţii de zi lungă se formează tulpina florifer ă, cu înălţimi de 80-100 cm,

ramificată şi în vârf apar florile dispuse în inflorescenţe de tip capitol. Florile ligulate,

galbene cu polenizare alogamă. Fructul achenă, seminţele mici, facultatea germinativă

70-75%

Exigenţe ecologiceSalata este o plantă rezistentă la temperaturi scăzute şi care vegetează bine la

16-20°C. Temperatura minimă de germinare a seminţelor 2-3 °C, rezistă bine la -4-5

°C, plantele călite până la -18 °C.

Faţă de intensitatea luminii – pretenţii moderate în condiţii de zi lungă înfloresc.

Salata în condiţii de lumina redusă face un foliaj bogat şi că păţâni mari, poate suporta

și umbrirea. Seceta, temperatura ridicată şi condiţiile de nutriţie accentuează

sensibilitatea fotoperiodică a unor soiuri de salată.

Salata are pretenţii ridicate fașă de apa, iubeşte umiditatea 65 - 75%; lipsa apei din

sol şi temperaturile ridicate duc la emiterea tulpini florale, iar excesul de umiditate

faxorizează apariţia bolilor;

http://www.sfatulmedicului.ro/Colesterolul-si-trigliceridele/o-problema-mai-veche-colesterolul_938

http://www.sfatulmedicului.ro/Tulburari-de-tranzit--diareea-si-constipatia-/constipatia_530



http://www.sfatulmedicului.ro/Diete-de-slabit/pierderea-in-greutate-importanta-servirii-micului-dejun_1483

http://www.sfatulmedicului.ro/Diete-de-slabit/pierderea-in-greutate-importanta-servirii-micului-dejun_1483


http://www.sfatulmedicului.ro/Colesterolul-si-trigliceridele/o-problema-mai-veche-colesterolul_938



214

Salata este sensibilă la aciditatea solului, lipsa de clor, bor şi molibden (Budoi Gh.,

2001). Consumul specific este de 1,6-2,6 kg N, 0,6- 3,0 kg P2O5 3,7-5,2 kg K2O, 0,9-

1,5 kg CaO şi 0,2-0,5 MgO pentru o tonă de produs recoltat (Choux Cl şi colab., 1994)

Cultivaruri utilizate

Pronto este un soi de salata de că pățână, pretabilă cultivării primavara, vara și toamna.

Că pățâna salatei are un colorit atractiv, de culoare verde stralucitor, este mare și bine

îndesată. Este recomandată pentru culturile de primavara târzie, vara și toamnă.

Prezintă rezistenșă ridicată la emiterea de tije florifere.

Bertilo este un soi de salată de că pățână, destinat culturilor de iarnă în spații

protejate. Că pățâna este semideschisă, are dimensiuni mari chiar și in cazul recoltării

acestora în lunile decembrie – ianuarie. Culoarea este verde deschis. Prezintă rezistență

mare la Bremia.

Analena este un soi de salată, destinată cultivării toamna sau primavara, în

câmp sau solarii. Acest soi tolerează frigul și se pretează a se cultiva toamna sau

primavara în câmp, dar și în solarii, prezintă frunze mari, de grosime medie și poate

forma că pățâni mari (de peste 500 de grame) în cel mai scurt timp. Culoarea verde afrunzelor face din aceasta varietate una foarte atractivă, prezintă rezistență la Bremia.

Lobela este o varietate nouă de salată de că pățână, destinat culturilor în câmp

deschis dar și solarii, prezintă o că pățâna mare, voluminoasă. Miezul că pățânii este

foarte ușor de procesat chiar și la maturitate. Lobela are rezistenta buna la boltire și la

arsura interna a frunzelor de salată. Are o buna capacitate de păstrare în câmp și se

pretează cultivării primăvara, vara și toamna.

Hanna este o varietate de salată timpurie, cu frunze netede, pretabila culturii în

sere și solarii. Hanna produce că pățâni de dimensiune mare (500 gr) de culoare verde

deschis. Prezinta rezistență la mana.

Sunstar este un soi de salată de că pățână, destinată culturii de la sfâr șitul

primăverii, până la începutul toamnei, cu frunze verzi, de culoare atragatoare, bine

structurate. Partea bazală este curată iar frunzele interne sunt regulate, așezate, fragede.

Lobi este o varietate de salata tip Lollo Bionda, cu că pățâna mare și foarte

uniform, de culoare verde deschis, cu frunze fine și foarte gustoase. Este recomandată



215

atât pentru cultura în câmp, cât și pentru cultura în spații protejate, pe tot parcursul

anului.

Estrosa este o nouă varietate de salată creață de tip Lollo Bionda. Estrosa ofera

o producție bună, este destinată culturilor de primavar ă, var ă și toamnă și prezintă

rezistență la emiterea de tije florale.

Luberon este o varietate de salata de tip Lollo Rosa, de culoare roșie, cultivată

în spații protejate, cât și în câmp. Că pățânile au frunze crețe, de culoare roșu-vișiniu și

greutate relativ mare pentru acest tip de salata.

Fristina este un soi standard de salata, cu frunze crețe, verzi, ușor lucioase,

crocante, fiind adaptabilă la diferite tipuri de sol. Prezinta rezistenta la Bremia

Lolo Rossa este un soi de salata timpuriu, de tip creață, de culoare roșu intens,

frunzele sunt fine și crocante și are o greutate medie de 200-300 gr. Destinata

consumului în stare proaspătă.

Aviram este un soi de salata de tip Iceberg, pentru cultura de var ă, că pățâna

salatei are o greutate de 300-700 de grame și forma globulara, ușor turtită. Culoarea

frunzei este verde deschis și calitatea foarte bună. Maturitatea este foarte bună, salata

având un pachet complet de rezistențe la boli.David este un soi de salata de tipul Iceberg de culoare forma rotundă, culoare

verde închis și interior cu aspect plăcut. Că pățâna are forma rotundă, culoare verde

închis și interior cu aspect plăcut. Este recomandată pentru culturi de primavar ă, var ă

și toamnă. Are rezistență bună la boli și se recomandă pentru consum proaspăt sau

industrializare.

Tehnologia de cultură • Cultura în câmp

Bune premergătoare pentru cultura salatei sunt culturile pr ăşitoarecare lasa terenul

curat de buruieni şi care au fost îngraşate în anul culturii cu gunoi de grajd. Fiind o

specie cu o perioada scurtă de vegetaţie, salata se cultivă înainte sau după o cultura de

bază (inaintea tomatelor, vinetelor, ardeiului gogoşar, ţelinei sau după culturi timpurii

de cartofi, varză, conopidă, mazare, fasole, castraveţi, tomate etc.).



216

Pregatirea terenului. Pregătirea terenului se face pentru cultura de bază urmând ca

pentru cultura de salata terenul să fie bine mărunţit şi nivelat. Pentru culturile care se

înfiinţează toamna sau primăvara foarte devreme se va executa şi modelarea terenului

în straturi înălţate la 104 cm la coronament. Înfiinţarea culturii se poate face în câmp

prin semănat direct sau prin plantare de r ăsad.

Înfiinţarea culturii prin semănat direct în câmp. Se seamănă cu semănătoarea SUP

21 sau Saxonia utilizănd o cantitate de seminţe de 2,5 – 3 kg în funcţie de epoca de

semănat. Înainte de infiinţarea culturilor pe suprafeţe mari, cu 10-12 zile, se aplică

erbicidarea cu Balan 6-8 l/ha în amestec cu 450 l apa, care se încorporeaza imediat in

sol printr-o frezare (se mai pot folosi produsele: Kreb, 2-3 kg/ha in 300 l apa, aplicat

preemergent sau postemergent, cand plantele au 2-3 frunze, sau Prefar, 8-10 l/ha in

300 l apa, aplicat odata cu pregatirea patului germinativ). Se poate semăna în mai

multe epoci 1-20 IX sau 1-10 III, pentru consumul de salată timpurie sau 15VII-15

VIII pentru consumul salatei toamna.

Dacă se înfiinţează culturile prin plantare de r ăsaduri, r ăsadul trebuie să fie viguros,

vârsta r ăsadului la pălantare 25-30 zile, uniform dezvoltat şi sănatos. R ăsadurile se

produc prin semănat în sere înmulţitor, solarii încalzite, r ăsadniţe sau pe brazde

amenajate în câmp deschis, în funcţie de momentul semănatului şi epoca de plantat.

Pentru r ăsadul necesar unui hectar se utilizează 200-250g sămânţă. R ăsadul destinat

culturilor timpurii se repică în cuburi nutritive sau în ghivece cu latura de 3 cm sau 5

cm, r ăsadul pentru celelalte culturi se seamănă În vederea plantării r ăsadurile se călesc.

Epoca de plantare variază cu destinaţia culturilor şi se poate realiza toamna25 VIII-1

IX dacă se doreşte consumul în toamnă sau 20IX-10X - primăvara 1-15 III, pentru

consum primăvara. Se planteză 4 rânduri pe fiecare strat iar între plante pe rând 20 cm,

densitatea recomandată este de 160-190 mii plante/ha.

R ăsadurile de salata se plantează manual pe suprafeţe mici, cu plantatorul, când

r ăsadurile sunt nerepicate,sau cu plantatoare sau cu sapaliga, când sunt produse în

cuburi nutritive. Pe suprafeţe mari se poate planta mecanizat cu MPR 6 sau 8. Se

plantează la aceeaşi adâncime la care r ăsadul a fost produs.



217

Lucrari de intretinere. În cazul culturilor însămanţate sau plantate din toamnă se

recomandă protejarea culturilor în iernile lipsite de ză padă. Pe suprafete mici aceste

culturi pot fi protejate prin acoperirea cu gunoi paios, frunze sau pleava, care

primavara foarte devreme se adună.

O lucrare specială pentru culturile prin r ăsad plantate pe suprafeţe mici este

completarea golurilor, care e bine să se facă imediat după plantare la 3-4 zile.

Salata se praşeste mecanizat de 2-3 ori şi manual 1-2 ori pe rând. În cazul

culturilor semănate direct în câmp, o dată cu prima praşila se face şi r ăritul culturii

lăsând 20 cm între plante pe rând.

Pentru asigurarii unei umidităţi in sol de 70-75% din IUA culturile de salată se

irigă de 2-3 ori, cu norma de udare de 200-300 m3/ha. Prima irigare se efectueaza

imediat dupa infiinţarea culturii.

Pentru a favoriza dezvoltarea că păţânilor se recomandă o fertilizarea cu azotat

de amoniu 200 kg/ha, deoarece azotul stimulează creşterea că păţânilor şi sporeşte

producţia.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor este o lucrare foarte importantă. În culturile

de salată pot să apar ă unele boli: Mana salatei (Bremia lactucae; Putregaiul umed altulpinilor si frunzelor de salata (Sclerotinia sclerotiorum); Rugina (Puccinia opizzi);

Putregaiul rasadurilor (Phytium de baryanum) care se tratează cu Perozin 0.3% sau

Dithane 0.25%.

Se poate constata şi prezenţa unor dăunători: Musculita alba de sera (Trialeurodes

vaporariorum) şi afidele (Myzodes sp.) care se tratează cu insecticide specifice, de

asemenea în culturi poate să apar ă şi Limaxul cenuşiu (Deroceras agreste) pentru care

se folosesc momeli cu Excaratox, 15-25 kg/ha

Recoltarea. Salata se recoltează manual prin taierea că păţânilor la circa 1 cm

sub colet, când aceastea au ajuns la marimea specifica cultivarului. Salata trebuie

recoltată pe timp r ăcoros dar uscat, pentru a preveni degradarea produsului.

Pe suprafeţe mari recolaterea se poate realize şi mecanizat. În S.U.A. se

foloseşte combina (Roger Garrett), care recolteaza plantele ajunse la maturitatea de

consum prin palpare şi tăierea celor care au densitatea corespunzatoare. Plantele tăiate



218

sunt prinse cu ajutorul unui disc cu braţe şi trecute în remorcă pe o banda transportoare

(Stefan, 1967).

După recoltare se elimină frunzele necorespunzatoare, se sortează şi se

ambalează în ladiţe Producţia este de 25-30 t/ha la culturile semănate şi 35-40 t/ha la

culturile plantate.

Cultura în sere

Se pretează la cultura for ţată datorită perioadei scurte de vegetaţie şi pretenţiilor

mici faţă de temperatur ă şi lumină precum şi posibilităţii de a fi cultivată cu un consum

energetic redus.

În ser ă se cultivă atât ca o cultur ă pur ă cât şi anticipat- asociat cu culturi de bază în

perioada toamnă-iarnă-primăvar ă.

Culturile din sere se realizează prin plantare de r ăsad. R ăsadul se produce prin

semănatul cu 4-5 să ptămâni înainte de plantare, în lădiţe şi se repică când plantele au

2-3 frunze adevărate în ghivece sau cuburi cu latura de 5 cm. R ăsadurile se îngrijesc

prin aerisiri, udări, combaterea bolilor şi dăunătorilor specifici.

Pregătirea serelor se face de obicei pentru culturile de bază , pentru cultura salateise va urmări evacuarea resturilor vegetale şi mărunţirea superficială a solului.

Plantarea se face din luna decembrie până în luna februarie în funcţie de data la care se

doreşte recoltarea. La plantările din timpul iernii distanţele de plantare trebuie să fie

mai mari pentru a asigura o bună iluminare a plantelor.

Lucr ări de îngrijire, au drept scop asigurarea unei culturi de bună calitate. După

plantare se vor completa golurile, se vor execut praşile pentru distrugerea buruienilor,

udările se vor face cu mare atenţie pentru a nu r ăci solul, aerisire, reglarea temperaturii

la 10-18 °C ziua şi 6-8 °C noaptea. Pentru a obţine producţii bune se recomandă şi o

fertilizare fazială precum şi fertilizarea cu CO2 0,1-0,3% care poate aduce sporuri de

30-40%. Dacă se constată prezenţa unor boli sau a unor dăunători se intervine cu

tratamente fitosanitare.

Recoltarea- pe măsur ă ce plantele formează că păţâni

•

Producţii 3-5 kg/mp la culturile pure şi ceva mai mici la cele asociate.



219

Culturi foarte timpurii se pot realiza în solarii încălzite sau reci sau prin protejarea

cu tuneluri de polietilenă. În toate aceste spaţii cultura se înfiinţează numai cu plantare

de r ăsad care se obţine după tehnologia clasică de producerea a r ăsadului. Plantarea în

aceste spaţii se poate face din toamnă sau primăvara foarte devreme în funcţie de tipul

constructiv al solarului şi de tipul de folie utilizat. Recoltările se pot face cu 10-15 zile

mai devreme faţă de culturile din câmp.

O nouă metodă este protejarea a culturilor de salată este cu folie perforată sau cu

folie tip Agryl care poate aduce un plus de temperatur ă de 3-6 °C faţă de culturile

neprotejate, ceea ce asigur ă o timpurietate de 5-6 zile faţă de culturile neprotejate.

• •

• •

• •

•

Rezumat

Din aceasta grupa tehnologică fac parte specii de legume a căror partecomestibil ă este reprezentat ă de frunze sau că păț âni.

În sortimentul legumicol actual sunt numerose specii dar cele mai importante sunt

salata și spanacul care se cultivă pe suprafe ț e mari la noi în ț ar ă datorit ă perioadei scurte de vegeta ț ie care face posibil ă cultura lor ca specii anticipate sau succesive.







220

Unitatea de învăţare nr. 10Cultura legumelor perene

Obiective:

10.1. Hreanul

Denumirea stiin ţ ifică: Armoracia lapathifolia Familia botanică: Fam. Brassicaceae

Denumiri str ăine: horse radish (engleză), raifort sauvage (franceză)Centrul de origine: Este originar din sud estul Europei fiind foarte r ăspândit în

zona bazinului Mediteranean şi vestul Asiei unde crește în stare sălbatică. Aria actual ă de r ăspândire Este cultivat în toate zonele legumicole datorită rusticității sale.La noi în ţar ă se cultivă pe suprafeţe mici, în jurul marilor orașe, mai ales de

către producătorii mici fiind însă întâlnit frecvent și ca plantă sălbatică în gr ădinile de

legume.Ciclul de via ţă Specie perenă Importan ţ a culturii Hreanul, este o legumă de la care se folosesc r ădăcinile care au gust iute foarte

picant. Radăcinile proaspete sunt utilizate pentru condimentarea unor mâncăruri sauciorbe, sau se utilizează la prepararea unor sosuri picante care se utilizează la unelesalate. De asemenea, r ădăcinile proaspeete se pot adăuga la mur ături.

Gustul iute caracteristic se datorează unor substanțe precum izotiacanatul deetil, care împiedică dezvoltarea mucegaiurilor fiind foarte mult utilizat ca ingredient la

unele mur ături pentru a le conserva. De asemenea, hreanul prezintă și un miros iuteînțepător datorat sulfurii de alil, fiind foarte util în combaterea gripei.

Radacinile au un conținut ridicat în substanțe albuminoide (1,7 %), zaharuri(6%), vitamina C (80 mg/100 g substanta proaspata) precum și substanțe fitoncide șiuleiuri eterice.

R ădăcinile sale bine dezvoltate, carnoase, albe, deosebit de iuți, pot fi folositecu succes și în medicină, datorita efectelor sale benefice asupra sănătății.

◄cunoașterea originii, importanței și a particularităților botanice și biologiceale speciilor perene◄cunoașterea exigențelor ecologice și implicațiile lor în tehnologia de cultur ă ◄cunoașterea principalelor verigi tehnologice caracteristice acestor specii



221

Durata de păstrareHreanul se poate păstra o perioadă lungă de timp (6-7 luni) în depozite sau în

silozuri de pământ direct în câmp, dar se poate deshidrata ușor dacă umiditateaatmosferică este redusă.

Rentabilitatea culturii cultura se extinde tot mai mult, deoarece specia prezintă o importanță economică și alimentar ă mare iar tehnologia de cultur ă nu este foartedificilă. O atenție mare trebuie însă acordată faptului că r ădăcinile cresc foarte puternicîn sol până la adăncimi mari iar la recoltare nu se pot extrage în totalitate din solconstituind practic surse de înmulțire a plantei. Pe o solă pe care a fost cultivat hrean

practic riscul ca specia să se înmulțească în permanență este foarte mare. Pentru a evitaaceste neajunsuri în țări cu tehnologie avansată culturile de hrean se realizează încontainere sau hardaie mari iar amestecul utilizat este tratat după terminarea culturii

pentru a distruge radacinile.Particularităţi botaniceRadacina hreanului are 3-4 cm grosime si patrunde 70 de cm in adancime.

Culoarea exterioar ă a r ădăcinilor este alb gălbuie iar la interior pulpa este albă, picantă și aromată, conținând cantități mari de sulfur ă de alil.

Frunzele au peste 30 cm lungime și sunt de forma ovoidală alungite. Tulpinileflorale au 1,5 m lungime, sunt ramificate și se formează pe plantă în fiecare an. Florilesunt mici albe iar fructele sunt silicve cu semințe sterile motiv pentru care hreanul secultiva numai pe cale vegetativă la noi în țar ă.

Cultivaruri

Se cultivă mai mult populații locale dintre care cea mai r ăspândită este DeVidra,care este omologată în țara noastr ă.


Hreanul este o specie cu pretenții foarte mici față de temperatur ă, putând rezistaîn câmp iarna și la -20-30 ºC. Are pretenții moderate față de lumină, rezultate bune seobțin în condiuțiile cultivării la umbr ă.

Deoarece are un sistem radicular profund pretențiile față de umiditate sunt mici.Hreanul nu suportă băltirea apei pe teren care duce la putrezirea r ădăcinilor. Solurile

pe care se cultivă trebuie să fie profunde, bogate în humus, cu pH6,5-7,5, reacționândfavorabil la fertilizarea cu gunoi de grajd.

Tehnologia culturii

Terenul pe care se cultiva hranul trebuie nivelat pentru a evita baltirea apei.Ca plante premergatoare se recomnadă solanaceele (tomatele, ardeiul sau

vinetele) si leguminoasele (mazare, fasolea, etc.), deoarece lasa terenul curat de buruieni. Trebuie evitate cruciferele (varza, conopida) sau monocultura respactândasolamenbtul și revenirea pe aceiași solă după 4-5 ani.



222

Pregătirea terenului începe din toamnă cu lucr ările de defrișare a culturiianterioare, nivelarea și fertilizarea de bază cu 40 t/ha gunoi de grajd urmat de o ar ătur ă adâncă la 30-40 cm.

Primăvara se va face o erbicidare a terenului cu Treflan 3-4 l/ha pe suprafețemari și modelarea solului în biloane.

Înființarea culturii se face prin butași obținuți din r ădăcinile mici care nu sevalorifică, dar care au 20 cm lungime și 1-2 cm grosime, iar la plantare se va respecta

polaritatea acestor r ădăcini. Plantarea se face în rânduri echidistante, la 40 cm pe rand,la 70 cm între rânduri și la adâncimea de 4,5 cm.

Ca lucr ări de întreținere amintim prașitul de cate ori este nevoie, copcitulramificatiilor radacinilor, combaterea bolilor cu zeama bordeleza 1% (rugini, patareafrunzelor) sau zeama sulfoalcica (fainarea). Gandacul hreanului se combate prin

aplicare unor insecticide (Regent, Actara, Mospilan, etc)Recoltarea se executa in toamna celui de al doilea an de cultura, cu evitarea ruperiradacilor. Recoltarea de primavara se face inainte de pornire in vegetatie.

Productia poate fi cuprinsa intre 20-40 tone /ha.

10.2. Reventul

Foto 10.1. Plant ă de revent

Denumirea stiin ţ ifică: Rheum rhabarbarum L. Familia botanică: Polygonaceae

Denumiri str ă

ine: engeleză - rhubarb; franceză – rhubarbe.Centrul de origine: Originar din China și Mongolia.


a)Care este denumirea științifică și familia din care face parte această specie?



d)Care este tehnologia de cultur ă?



223

Aria actual ă de r ăspândire Reventul fost introdus în Europa abia în secolul al XVIII-lea în Anglia și apoi în

Franța, Belgia, Olanda.La noi în țar ă este destul de puțin cunoscut și r ăspândit. Se cultivă mai mult în

Transilvania și nordul Moldovei, dar se poate cultiva în toate regiunile țării. Ciclul de via ţă Specie perenă

Importan ţ a culturii Partea comestibilă la această plantă este reprezentată de pețiolul frunzelor , puternic

dezvoltat, cu gust dulce-acrișor și cu un conținut ridicat în săruri minerale, aciziorganici, substanțe proteice și vitamina C.

Pețiolii de revent servesc la prepararea unor compoturi, cidru, marmalade, peltele,iar în unele păr ți ale țării se folosesc la acrirea ciorbelor. Rizomii au întrebuințări

medicinale. Durata de păstrare Pețiolii se pot păstra 5-6 zile, iar dacă se scade temperatura

în spațiul de păstrare până la 1-2ºC se pot păstra pețiolii 20-25 de zile. Rentabilitatea culturii cultura este foarte puțin cunoscută, dar este una din

legumele cu prima apariție pe piață ceea ce ar putea fi un avantaj pentru cei care dorescsă o cultive. Poate fi utilizată în prepararea unor produse de cofetărie și în industriaconservelor.

Particularit ăţ i botanice

Reventul prezintă în sol un rizom puternic din care pornesc r ădăcini

cărnoasecare se dezvoltă cel mai mult în straturile profunde ale solului.La partea superioar ă a rizomului se dezvoltă muguri din care cresc frunzele ce

constituie partea aeriană a plantei. Frunzele sunt foarte mari, cordiforme. Dispuse înrozete, frunzele de revent au la bază anexe de tip ochree. Pețiolul frunzei este foartedezvoltat, poate ajunge la 40-60 cm lungime și 4-8 cm lățime, muchiat, de culoareverde deschis, roz, uneori cu nuanțe violacee sau roșii.

Tulpinile florifere apar în anul al 2-lea de cultur ă, sunt goale în interior și puternic dezvoltate, ajung la 1-2 m înălțime la sfâr șitul perioadei de vegetație.

Florile mici, alb-verzui sunt grupate în inflorescențe. Înflorirea are loc dindecada a doua a lunii mai până în iunie. Fructele sunt achene de culoare brună, fiecarefruct conține o singur ă sămânță. Facultatea germinativă este de cca. 90% și se menține2-3 ani.


Reventul prezintă o mare rezistență la frig. Rizomi bine înr ădăcinați suportă temperaturi scăzute de -15 grade C, dar partea aeriană este mai sensibilă și poate fidistrusă la temperaturi sub 0 grade C. Deoarece are pretenții reduse față de căldur ă,mugurii de pe rizomi pornesc în vegetație primăvara foarte devreme. Temperatura

optimă de creștere și dezvoltare a plantei este de 18-20 grade C.



224

Față de lumină reventul are pretenții reduse, cultura putând reuși și pe terenuriumbrite.

Umiditatea solului trebuie să fie moderată. Lipsa apei din sol o perioadă lungă de timp duce la diminuarea producției obținerea unor pețioli de slabă calitate deoarecesunt fibroși, f ăr ă suculență și au gust amar. Excesul de apă este și el dăunător, deoarece

provoacă putrezirea rizomilor și distrugerea culturilor.Reventul se cultivă cu rezultate bune pe soluri mai grele, argiloase, bogate în

substanțe nutritive, cu apa freatică la adâncime mare. Pe terenurile cu sol ușor sau cufertilitate scăzută, producțiile sunt mici și de calitate inferioar ă. Planta reacționează favorabil la fertilizarea cu gunoi de grajd.

Cultivaruri: există 4 varietăți, deosebite prin caracterele frunzelor și anume:latifolium, longifolium, rotundifolium, crispatum (Ciofu R. și colab, 2004).

Se cultivă soiuri timpurii cum ar fi: Victoria la care pețiolii frunzelor pot ajungela 50-60 cm, sunt foarte fragezi și suculenți, de culoare alb-verzuie;Champagne cu pețiolii frunzelor de culoare verde și de calitate foarte bună.Dintre soiurile tardive: Mammouth – cu pețioli de până la 1 kg care au culoare

verde cu roșie; Sutton cu pețiolul roșu aprins, cilindric, a cărui greutate poate să ajungă și la 1 kg; Sânge de Holstein cu pețiolii lungi și de culoare roșie

Tehnologia culturii

Cultura de revent se poate realiza prin două metode:

- semănat direct în câmp;- înmulțire vegetativă prin despăr țirea plantelor.Semănatul direct în câmp este mai puțin recomandat deoarece plantele obținute

sunt neuniforme. Dacă se dorește totuși obținerea în timp scurt a unor rizomi de planteatunci se poate seamăna direct în câmp la data de 15-25 martie. Se seamănă la distanțemari de 100 cm între rânduri și 80cm între plante pe rând folosind semănătoarea SPC 6sau (8). Pentru un hectar de cultur ă se utilizează 4-5 kg sămânță.

Lucr ările de îngrijireDacă anul este secetos cultura se irigă de 3-4 ori, cu norme de 250-300 m3

apă/ha. Pentru combaterea buruienilor se recomandă prașile mecanice și manuale, iardacă apar unele boli (mana, f ăinarea) se combat cu produse pe bază de cupru, iar

purecii negri cu insecticide. Pentru obținertea unor producții de calitate se fac 3-4fertilizări suplimentare cu îngr ășăminte chimice complexe sau cu îngr ășăminte tipUniversol și se îndepărtează periodic tulpinile florifere care apar pentru a permitecreșterea vegetativă.

Tehnologia de cultura pe cale vegetativă se utilizează cel mai mult deoareceasigur ă o uniformitate foarte bună a culturii.

Pregătirea terenului pentru înființarea culturii se face prin desființarea culturiianterioare, fertilizare organică cu 35-40 t/ha gunoi de grajd și îngr ășăminte chimice



225

250-300 kg/ha P2O5 și 200-250 K 2O, după care terenul se ar ă la adâncimi mari 30-35cm sau chiar se poate desfunda terenul la 50-60 cm adâncime.

Pentru plantare se utilizează material vegetativ din culturile de 5 ani, din care sese iau plante sanatoase, se taie in bucați care sa aibă 2-3 muguri și 2-3 r ădăcini.Plantarea se face în gropi executate manual la 100 cm între rânduri și 80 cm între

plante pe rând. Cele mai bune rezultate se obțin dacă plantarea se face în perioada 25septembrie – 5 octombrie.

Lucrari de ingrijire sunt asemănătoare cu cele de la cultura semănată.Recoltarea se face doar din anul al doilea de cultur ă, rupând cu mana doar câte 2-3

frunze de la fiecare plantă, adica aproximativ 0,3-0,6 kg petiol de pe o planta. Lucrarea poate începe în luna aprilie și se va realiza până la sfâr șitul lunii iunie după care nu semai rup pețioli pentru a permite fortificarea plantelor pentru intrarea în iarnă.

După desprinderea de pe plantă pețiolii se sortează și se fasonează prin îndepărtarealimbului frunzei.Cultura se poate menține 10-12 ani după care nu mai e productivă.

10.3. Sparanghelul

Denumirea stiin ţ ifică: Asparagus officinalis Familia botanică: Liliaceae

Denumiri str ăine: engleză – asparagus; franceză - aspèrgeCentrul de origine: Originar din Europa de Est și din Orientul Indepărtat, după unii autori chiar din bazinul Mediteraneean, sparanghelul crește spontan in Europa,nordul Africii, Asia Mica, vestul Siberiei.

Aria actual ă de r ăspândire Specia era cunoscută și utilizată de vechii egipteni de greci si romani. În secolul

al XIX-lea, cultura sparanghelului s-a dezvoltat foarte mult în Europa. În anul 2011cele mai mari suprafețe de sparanghel au fost cultivate în Polonia, Gerrmania şiSpania, care realizează şi cele mai mari producţii. Producţia medie cea mai mare se

realizează în Polonia 13,4 t/ha (tabelul 10.1)


a)Care este denumirea științifică și familia din care face parte această specie?



d)Cum se înființează cultura în câmp?



226

În Romania, sparanghelul se cultivă pe suprafețe mici de unii producători particulari de legume iar producţia obţinută este foarte mică şi valorificată pe planlocal.

Tabelul 10.1.Suprafeţele cultivate cu sparanghel şi producţiile obţinute


Ţara Suprafaţa

(ha)

Producţiatotală

(t)


Anglia 1970 5100 2,5

Belgia 203 1981 9,7

Germania 18611 103457 5,5

Italia 5226 33022 6,3

Olanda 2415 17000 7,0

Polonia 27970 2200 13,4

Spania 11047 58421 5,2

Franta 4817 22330 4,6

Grecia 1600 5600 3,5

Danemarca 140 190 1,3

Ungaria 1131 5524 4,8

Bulgaria 1818 5868 3,2

Austria 506 2464 4,8


Ciclul de via ţă Specie perenă Importan ţ a culturii

Sparanghelul se cultivă pentru consumul lăstarilor tineri (numiți și turioni),etiolați sau verzi. Aceștia conțin 92,3 % apă, 2,2 g/100 g s.p. proteine, 0.47 % glucide,0.2 % lipide), saruri minerale de Ca, Fe, P, K si vitaminele C, A, PP, complexul B.

(Ugas R., 2000).



227

Lăstarii verzi prezintă o cantitate mai mică de celuloză față de cei etiolați fiindmult mai fragezi și au de asemenea și un conținut mai mare în vitamina C și în carotenaproape de două ori mai mult decât în cei etiolați.

Lastarii de sparanghelul verzi sau etiolați se consumă pregătiți sub diferiteforme: fierti și serviți ca și garnitur ă la diferite fripturi, cu maioneză sau diferite sosuri,gratinati, supe-crème sau pot fi utilizați la prepararea unor omlete sau a unor budincirafinate.

Lastarii de sparanghel se pot folosi în industria conservelor unde se pot obține produse congelate, deshidratate sau conservate.

Datorită unor proprietăți diuretice, laxative, stimulente ale activitații renale,remineralizante, fluidizante sanguine, calmante poate fi folosit și în industriafarmaceutică pentru obținerea unor medicamente.

În momentul în care se formează fructele pe plantă acestea sunt roșii iar efectullor este deosebit de decorative ele putând fi utilizate în aranjamente florale sau laconfecționarea unor buchete.

Durata de păstrare lăstarii de sparanghel trebuie valorificați imediat după recolatare deoarece se deshidratează foarte ușor. În încă peri r ăcoroase și umede lipsitede lumină se pot păstra 2-3 zile.

Rentabilitatea culturii cultura este foarte puțin practicată la noi în țar ă, dar înFranța, Anglia și în SUA este una din legumele de primă apariție pe piață care se vindela prețuri foarte mari, deci este o specie care ar putea fi cultivată pentru export.

Particularit ăţ i botanice

Sparanghelul formează în sol un rizom pe care sunt prezente numeroaser ădăcini cărnoase, de culoare brună care au un varf ascuțit în formă de ghear ă cu carestr ă bat ușor chiar terenurile mai grele. An de an însă r ădăcinile se formează pe rizomdin ce în ce mai sus astfel că este necesar ă cultivarea sparanghelului în șanțuri pentruca r ădăcinile să nu r ămână descoperite. Pe rizom la partea superioar ă se găsesc muguridin care apar an de an lăstari, care reprezintă de fapt viitoarele tulpini ale plantei. Cândsunt tineri și au doar 20-25 cm lungime, acești lăstari sunt fragezi, suculenți și foarte buni de consum. Culoarea acestor lăstari poate fi albă la sparanghelul etiolat sau verdela cel neetiolat. Dacă nu sunt recoltați acești lăstari vor da naștere la tulpini care suntcilindrice, ramificate puternic, goale în interior și cu înălțimi de 1,5-2 m, ultimileramnificații ale tulpinii fiind scurte, lineare numite filocladii care au rol în asimilațiaclorofiliană (de aceea se confundă de obicei cu frunzele).

Frunzele adevărate ale sparanghelului sunt mici sub forma unor solzi, lipsite declorofilă. Toamna tulpinile se îngălbenesc și se usucă. Se recomandă îndepărtarea lor

prin cosit deoarece sunt gazde bune pentru diver și dăunători.Sparanghelul este o plantă unisexuat dioică, având plante mascule și plante

femele. Pentru producție sunt mult mai utile plantele mascule care sunt mai productive



228

și mai rezistente față de cele femele. Florile sunt mici cu perigonul de culoare alb-verzuie așezate la baza filocladiilor.

Fructele sunt bace de culoare verde la apariție apoi roșii la maturitate. Semințelesunt de culoare neagr ă, au facultatea germinativă bună 95-97%, durează 3-5 ani, într-un gram sunt aproximativ 45-50 de semințe (Ugas R. ,2000).


Sparanghelul este o planta puțin pretențioasa față de temperatur ă care rezistă foarte bine în timpul iernii la temperature scăzute, frigul fiind chiar necesar pentrutrecerea plantelor prin faza de repaus care va conduce la creșterea vigorii rizomului și

la mărirea perioadei de viață a unei plantații. În timpul verii plantele de sparanghelrezistă foarte bine la căldurile mari și la lipsa apei din sol. Pentru a incolti, semintelenecesita o temperatura minima de 8 -10 grade C. Lastarii aerieni au o crestere normalala temperaturi de 16 – 24 grade C.

Față de lumină sparanghelul are cerințe mari în timpul vegetației plantelor și laînflorire. Primăvara pentru obținerea lăstarilor etiolați cultura se va bilona.

Sparanghelul este sensibil la excesul de umiditate din sol, nu se recomandă cultura lui pe soluri pe care apa băltește sau pânza freatică este la suprafață. Fiindrezistent la secetă se poate cultiva și zone în care nu este posibilă aplicarea irigațiilor.

Fața de sol sparanghelul are pretenții foarte mari fiind foarte indicate solurileușoare sau mijlocii, bogate în substanțe nutritive, bine aerate, specia fiind tolerantă lasalinitate și sensibilă la aciditate. Solurile grele, compacte și acide duc la deprecierealăstarilor și la scăderea duratei de exploatare a unei plantații.

CultivaruriCele mai cunoscute cultivaruri de sparanghel au lăstarii de culoare albă şi verde.

Unele cultivaruri pot fi utilizate atât pentru cultura de lăstari verzi cât și etiolațiÎn Noua Zeelandă au fost creați unii hibrizi cu lăstari de culoare violet care

conțin cantități mari de antocian și au un conținut mai redus în fibre ceea ce face posibil consumul lăstarului pe o lungime cât mai mare.

Cultivarurile mai r ăspândite la noi în țar ă sunt soiurile cu plante dioice:Timpuriu d'Argenteuil, Timpuriu d'Argenteuil verde. Pe plan mondial însă datorită interesului mare pentru această cultur ă au apărut foarte mulți hibrizi care prezintă oserie de rezistențe la boli și dăunători mulți dintre ei fiind recomandați pentru a ficultivați în sistem ecologic (Pacific Challenger care prezintă toleranță mare laPhytophtora).

În cataloagele firmelor de profil se pot regăsi cultivaruri obținute de diferite

firme: Purple Pacific, Crimson Pacific, Pacific 2000 obținut în Noua Zeelandă,



229


Sparanghelul poate fi cultivat în câmp pentru obținerea de lăstari etiolați sau lăstariverzi. Se poate cultiva și în sistem for țat și protejat dar la noi în țar ă acest sistem nueste utilizat.

Cultura sparanghelului pentru lăstari etiolați. Este cel mai cunoscut sistem din țaranoastr ă și comportă mai multe etape:

Producerea puieților pentru plantare, plantarea propriu zisă, lucr ările de îngrijiredin primul an de cultur ă, lucr ările din anii următori și recoltarea.

Producerea puieţilor pentru plantare.Pentru producerea puieţilor se aleg terenuri bine structurate, cu pânza de apă la

adâncime mare și se va respecta cu strictețe asolamentul de 4 ani de zile pentru a preveni infestarea solului cu Rizochtonia şi Fusarium. Înainte de înființarea culturiitoamna terenul se fertilizează cu gunoi de grajd 70-80t/ha la care se adaugă șiîngr ășănminte chimice greu solubile, apoi se desfundă terenul la 50-60 cm adâncime.

Primăvara se administrează azotat de amoniu și se pregătește bine terenul pentrusemănat.

Pentru reușita culturii la semănat se va utiliza sămânță cu facultatea germinativă bună minim 70% iar sămânța nu trebuie să fie mai veche de 3 ani de zile.

Se seamănă când temperatura în sol este de 10ºC și are tendințe de creștere,

sfâr șitul lunii martie începutul lunii aprilie. \se seamănă mecanizat la distanțe de 45 cmîntre rânduri și 8-10 cm între plante pe rând utilizând 1-1,2 kg de sămânță pentru unhectar, sau se poate semăna și manual dar pe suprafețe mici caz în caare este necesar ă r ărirea culturii. Pentru ca semințele să r ăsar ă mai repede se recomandă tratareaacestora cu Bioseed.

Lucr ările de îngrijire a culturii constau, în: combaterea bolilor în special rugina;combaterea dăunătorilor specifici (musca sparanghelului și crioceridele; combaterea

buruienilor, prin erbicidarea preemergentă şi prin praşile repetate. În condiții de secetă se recomandă irigare culturii. Dacă fertilizarea de bază nu este suficientă iar puieții sedezvoltă defectuos se recomandă o fertilizare suplimentar ă cu îngr ășăminte ușorsolubile.

Recoltarea puieţilor se realizează mecanizat cu dizlocatorul pentru suprafețele marisau manual pe suprafețe mici. În funcţie de data semănatului puieții pot fi recoltați laun an pentru puieţii destinaţi plantațiilor mari, la 18 luni sau la 2 ani, pentru puiețiidestinați micilor producători. După recoltare puieții se sortează, se strâng, şi se faclegături. Se păstrează până la livrare în depozite, aşezaţi în strat subţire sau în încă peridiferite, r ăcoroase şi ventilate, f ăr ă însă a fi expuşi curenţilor reci sau îngheţului.

Producţia de puieţi de calitate se ridică la 150-200.000 la hectar.



230

Dacă se dorește cunoașterea sexului plantelor puieții pot fi ținuți în pepiniere 2 anide zile după care se vor alege doar plantele mascule pentru a fi cultivate deoareceacestea au o productivitate mult mai mare decât plantele femele.

Înfiinţarea plantaţieiCulturile de sparanghel în țara noastr ă au o durată de viață lungă (12-15 ani), iar

alegerea terenului trebuie f ăcută cu foarte mare atenție pentru ca această cultur ă să aibarezultate.

Bune premergatoare pentru cultura sparanghelului sunt leguminoasele anuale și perene, cerealele, legumele solano-fructoase, legumele bostanoase. Nu se va înființacultura după plante din familia liliaceae, deoarece au boli și dăunători comuni. Pe osolă pe care a fost cultivat sparanghelulse va evita cultivarea lui cel puţin 7 – 10 ani,

pentru a evita transmiterea bolilor și a dăunătorilor de sol, dar și pentru a evita

acumularea unor toxine care vor inhiba creștere plantelor.Pregatirea terenului se face din toamnă când se va executa fertilizarea de bază administrând: gunoiul de grajd bine descompus, 60-80 de tone la hectar; superfosfat -400 kilograme la hectar; sulfat de potasiu descompus - 200 kilograme la hectar. Pesolurile acide se administrează şi 300 de kilograme de amendamente cu calciu lahectar. Pregătirea terenului se realizează prin desfundat, la adâncimea de 35-40 cm, cucare ocazie se încorporează şi îngr ăşămintele administrate anterior.

Îninte de plantare se vor deschide șanțuri cu ajutorul plugului sau acultivatorului echipat cu rariâe. Șanțurile se deschid la 1,5 m unele de altele, la

adîncimea și lățime de 35-40 cm. Fundul șanțului va fi mărunțit foarte bine.Perioada optima de plantare este primavara la sfarsitul lui martie, inceputul lui

aprilie. Se poate planta din toamna, dar exista riscul distrugerii puietilor de catregerurile din timpul iernii. Plantarea propriu-zisa consta in așezarea fiecărui puiet pe unmușuroi, acoperirea cu un strat de 2 -4 cm pamant mărunțit și tasarea manuală. Pe rând

puieții se plantează la 40-50 cm unul de altul. După plantare se umple șanțul pănă la jumătate din adâncimea lui.

Lucr ările de întreținereÎn primul an de cultur ă se fac lucr ări care să ducă la obținerea unei plantații f ăr ă

goluri iar plantele să fie foarte viguroase. Înn acest scop se vor completa golurile carese observă. Această lucrare se va efectua foarte repede pentru ca puieții completați să aibă timp să crească.

Combaterea buruienilor se face utilizând unele erbicide ca Afalon 1 kg/ha,Gramoxone 4 l/haKarmex 1 kg/ha și se completează cu prașile mecanice printrerânduri și manual pe rând. Odată cu afânarea solului completează și pământul dinșanțuri periodic astfel ca până în toamnă acesta să fie la 10-15 cm de nivelul solului.

Dacă anul este foarte secetos iar plantele sufer ă se va iriga prin aspersie cultura.



231

Combaterea bolilor specifice: rugina sparanghelului ( Puccinia asparagi), putregaiul cenușiu ( Botrytis cinerea) și rizoctonioza sparanghelului ( Rhizoctoniaviolacea)se va face cu mare atenție pentru a nu compromite cultura.

Toamna la sfîr șitul lunii noiembrie se recomandă cosirea tulpinilor la 4-5 cmdeasupra solului. Aceste tulpini se ard deoarece reprezintă focare de infecție pentrudăunători.

Dacă iarna este una foarte dificilă și lipsită de ză padă se recomandă ca deasuprașanțurilor să se pună gunoi păios sau frunze.

În anul al II-lea cultura se îngrijeste în mod asemanator cu anul precedent, iar întoamnă se umplu complet șanțurile cu pământ și se administrează gunoi de grajd

printre rîndurile de plante.În anul al III-lea lucr ările de întreținere au drept scop pregătirea în vederea

recoltării lăstarilor.Se execută aceleași lucr ări ca în anii precedenți doar că primăvara timpuriu se fac biloane pe rândurile de plante pentru a ajuta etiolarea. Lucrarea este bine să se facă pevreme uscată, iar odată cu bilonarea se va încorpora și gunoiul de grajd aplicat toamna.

În anul al III-lea începe recoltarea

Recoltarea este o lucrare dificilă care trebuie efectuată cu foarte mare atenție.Acolo unde se observă la suprafața bilonului apariția vârfurilor de lăstari se înlătur ă

cu atenție pămîntul iar lăstarul se poate detașa de plantă cu mâna prin r ăsucire și

aplecare ușoar ă. În acest mod se realizează recoltarea în gospodăriile mici. În plantațiile mari recoltarea se execută cu instrumente special care vor fi utilizate cumare atenție pentru a nu r ăni rizomul.

Se vor detașa doar 2-3 lăstari de la fiecare plantă cu atenție ca ruperea să se facă câtmai aproape de rizom pentru a nu lăsa cioturi care pot putrezi.

Recoltarea se face din luna aprilie până în iunie, dimineața devreme sau seara cândlăstarii sunt turgescenți și se detașează ușor de plantă.

Producția de sparanghel etiolat variază cu anul culturii. În anul III se pot obține,(1,5 – 3 t/ha) iar în anii 6 – 9 (9 – 12 t/ha). Începănd din al zecelea an producțiile începsă scadă iar culturile nu mai sunt rentabile, fiind necesar ă înființarea unei noi plantații.

În vederea valorificării, lăstarii se spală de pământ, se sortează alegând doarlăstarii bine formați și bine etiolați, se fasonează la bază prin egalizarea lungimii la 22cm și se leagă în pachete de 0,5 – 1 kg.

În luna iunie, după încheierea recoltărilor, se desfac biloanele și terenul senivelează pentru a permite tulpinilor să asimileze substanțele de rezervă necesare, iartoamna se recomandă tăierea tulpinilor.

În anii următori de cultur ă se repetă lucrarile de întreținere efectuate în anul al

treilea.



232

Cultura sparanghelului neetiolat (verde)Deoarece tehnologia de cultur ă este mult mai simplă această cultur ă are tendința de

a se extinde tot mai mult. Plantarea lăstarilor se face f ăr ă a mai fi necesare deschidereașanțurilor și f ăr ă bilonare.

Plantarea se face în rigole adînci de 10-20 cm iar primăvara de-a lungul rândurilorse fgac biloane de 15-20 cm pentru susținerea plantelor. Recoltarea lăstarilor verzi seface mult mai ușor deoarece aceștia cresc la suprafața solului. Lăstarii se taie sau serup cu mana de la nivelul solului cînd au 20-25 cm lungime iar mugurii din vîrfullăstarului nu s-au deschis. Pe suprafețe mari în țări cu tehnologie avansată recoltarea seface mecanizat.

Această cultur ă deși realizează producții ceva mai mici decât în cazul culturilor culăstari etiolați tinde să se extindă tot mai mult prin simplitatea tehnologiei.

O atenție mai mare trebuie acordată plantelor în timpul iernii deoarece acestea potîngheța mai ușor iar în timpul vegetației culturile se pot îmburuiena ușor.În vederea valorificării, lăstarii se sortează, se spala de pământ, se fasoneaza iar

comercializarea trebuie să se facă în cel mai scurt timp după recoltare, transportultrebuie să se efectueze în cel mult 1 -5 zile iar păstrarea în depozite este posibilă maximum 2 să ptămâni.

Test de autoevaluare numărul 10.3a)Care sunt principalele particularități biologice ale speciei?

b)Care sunt cerințele ecologice ale acestei specii ?

c)Care este tehnologia de cultur ă a sparanghelului verde?



233

Anexa 1Erbicide utilizate în combaterea buruienilor din culturile legumicole

Produsul Testul

pentru care

a fost avizat

Doza Moment

de aplicare

Cultura legumicolă

4,0 l/ha pre varză de toamnăAcenit 50 EC B.M, B.D

3,5 l/ha pre ceapă semănată

direct

1,5‐2

kg/ha

pre morcov

7 kg/ha pre cimbru

Afalon B.M, B.D.

anuale

1,5‐2

kg/ha

post păstârnac, ceapă din

arpagic

Agil 100 EC B.M. anuale

şi perene

0,8‐1,0

l/ha

post tomate transplantate,

ardei, fasole grădină,

ceapă semănatăAliacine 40 EC B.M, B.D.

anuale

3,0 l/ha pre ceapă din arpagic

Butoxone M

40

B.D., anuale

şi perene

2,0‐2,5

l/ha

post mazăre

Basagran 600 B.D., anuale 1,5 ‐ 2,0

l/ha

post cartof

Benefex B.M. şi

unele B.D.

anuale

6,0 – 8,0

l/ha

ppi castraveți, vinete,

pepeni verzi şi

galbeni, salată

transplantată

0,3 kg/ha pre tomate transplantate Dancor 70 WG

B.D., anuale şi parțial

B.M. anuale

1,0 l/ha post mazăre

2‐4

kg/ha

ppi tomate semănate

4‐6,0

kg/ha

ppi ardei gras

transplantat în câmp

6,0 kg/ha ppi ardei solar, vinete

solar

Devrinol 50

WP

B.M. şi

unele B.D.

anuale

3,0‐4,0

kg/ha

ppi varză albă, broccoli,

varză de Bruxelles

Devrinol 45 F B.M. şi unele B.D.

anuale

3‐4 l/ha ppi tomate semănate, ardei gras, ardei lung

3,0‐5,0

l/ha

ppi tomate transplantate,

morcov, fasole de

grădină, ceapă, varză,

usturoi

Digermin 24

EC

B.M

3,0‐4,0

l/ha

ppi ardei, vinete,

Dual Gold

960 EC

B.M. şi

unele B.D.

anuale

1,0 l/ha pre tomate semănate,

tomate transplantate,

ceapă din arpagic, fasole de grădină



234

1,2 l/ha pre ardei gras, varză şi

conopidă de toamnă

Flex B.D. anuale 1,0 – 1,5

l/ha

post fasole de grădină

Fusilade

Forte

B.M. anuale 0,8‐1,3

l/ha

post tomate transplantate

Galigan 240

EC

B.M. şi B.D.

anuale

1,0 l/ha post ceapă semănată,

usturoi

B.M, B.D 2,0‐3

l/ha

pre cartof , ceapă din

arpagic

B.D anuale

şi parțial

B.M.

3,0‐4,0

l/ha

post pătrunjel, morcov

Gesagard 500

FW

B.D anuale

şi parțial

B.M.

2,0‐4,0

l/ha

post țelină

Goal 2 E B.D. anuale 1,0 l/ha post ceapă semănată,

Goal 2 XL,

Goal 2E‐RV

B.M, B.D.

anuale şi

unele

perene

1,5 – 2,0

l/ha

post vinete, tomate, ardei

gras, ceapă

semănată, ceapă

arpagic

Olticarb 75 CE B.M, B.D.

anuale

4‐6 l/ha ppi spanac, sfeclă roşie

Lexone 75 DF B.D anuale

şi parțial

B.M.

0,2 kg/ha

+0,3

kg/ha

pre

post

tomate transplantate

Leopard 5 EC B.M, anuale 0,75 l/ha post tomate transplantate şi varză de toamnă

pre morcov, ceapăLinurex 50 SC B.M, B.D.

anuale

1,5 – 2

l/ha post țelină

Nabuc EC B.M, anuale 1,5‐3,0

l/ha

post tomate transplantate,

castraveți, ceapă din

arpagic

B.M, anuale 0,75 l/ha post tomate transplantate Pantera 40 EC

B.M,

perene

1,5 l/ha post ardei gras, ceapă

semănată

2,0 – 3,0

kg/ha

post ceapă din arpagic Promedon 50

PU

B.M, B.D.

anuale 3,0‐4,0

kg/ha

post morcov, pătrunjel,

țelină

3,0‐4,0

l/ha

pre morcov, mazăre Prometrex 50

SC

B.M, B.D.

anuale

3,0‐4,0

l/ha

post pătrunjel, țelină

2,5‐4,0

kg/ha

pre morcov, mazăre

3,0‐4,0

kg/ha

post pătrunjel, țelină

Prometrex 50

WP

B.M, B.D.

anuale

1,5 kg/ha pre tomate transplantate Proponit 720 B.M, şi 2,0‐3,0 pre varză semănată



235

EC parțial B.D.

anuale

l/ha direct, tomate, fasole

şi mazăre de grădină

B.D., B.M,

anuale

0,8 kg/ha ppi fasole de grădinăPivot 100 LC

B.D., B.M,

anuale

0,8 l/ha post mazăre de grădină

pre tomate transplantate Sencor 70 WP B.D. anuale

şi unele

B.M.

0,3 kg/ha

pre+post tomate semănate

Stomp 330 CE B.M. şi

unele B.D.

5,0 l/ha pre ardei, vinete, morcov,

tomate transplantate,

varză de toamnă

3,0‐5,0

l/ha

ppi fasole de grădină,

varză, usturoi,

conopidă

2,5‐ 3,0

l/ha

ppi morcov

Venzar 80 WP B.D. anuale 1,0 – 1,5

kg/ha

ppi sfeclă roşie



236

Bibliografie

Apahidean Al.S., Apahidean Maria – Cultura legumelor şi ciupercilor, EdituraAcademic Pres, Cluj Napoca, 2004

Atanasiu Cornelia, Atanasiu N.– “O monografie a mazărei” Editura Verus,Bucuresti), 2000

Atanasiu N. – Culturi horticole f ăr ă sol. Editura Verus, Bucureşti, 2002Atanasiu N. – The Influence of the Cultivar and Density on the Simultaneous

Fructification at Cucumber Cornichon Type for Mecanical Harvest Reasons, Lucr ăriŞtiinţifice, Seria B, XLV, Bucureşti, 2002

Atanasiu N – Cultura tomatelor de var ă toamnă pentru consum în stare proaspătă, Editura ATAR, 2005

Atanasiu N – Ghid pentru cultivarea ardeiului în câmp şi solarii, Editura ATAR,2005

Arméndariz R., şi colab. - The Use of Different Plastic Mulches on ProcessingVegetables, Acta Horticulturae 724, noiembrie 2006

Batcu M. – Ecologizarea protecţiei agrocenozelor legumicole prin utilizareametodelor biologice avansate, Lucr ări ştiinţifice, Sesiunea Omagială, USAMV,Bucureşti, 1998, p.31-33

Battilani A., Water and Nitrogen use Efficiency, Dry Matter Accumulation and Nitrogen Uptake in Fertigation Processing vegetables, Acta Horticulturae 724: IXInternational Symposium on the Processing Tomato, noiembrie 2006

Bălaşa M. – Legumicultur ă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973Bălăşcuţă N., - Protecţia plantelor de gr ădină cu deosebire prin mijloace

naturale, Editura Tipocant, Braşov, 1993Borlan, Z., Dorneanu, A - Nutriţia minerală a plantelor în sisteme durabile de

protecţie vegetală şi cu referire specială la fertilizarea cu fosfor, în Lucr ările celui de-aldoilea Congres al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România privind „Dezvoltareaîn pragul mileniului III”, Bucureşti, Editura Europa Nova, 1999

Budoi Gh. – Agrochimie II, Îngr ăşăminte, tehnologii, eficienţă, EdituraDidactică şi Tehnică, Bucureşti, 2001

Burzo I., Delian Elena, Dobrescu Aurelia, Voican Viorica, Bădulescu Liliana –

Fiziologia plantelor de cultur ă, Vol. I, Editura Ceres, Bucureşti, 2004Burzo I., Voican Viorica, Luchian Viorica – Fiziologia plantelor de cultur ă,

Vol. V, Fiziologia plantelor legumicole, Editura Elisavaros, Bucureşti, 2005Butnariu H. şi colab. – Legumicultur ă, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1992Carmello C., G.R. Anti, ACCUMULATION OF NUTRIENTS AND

GROWTH OF PROCESSING TOMATO, Acta Horticulturae 724: IX InternationalSymposium on the Processing Tomato, noiembrie 2006

Ceauşescu I. – Legumicultur ă generală şi specială, Editura Didactică şiPedagogică, Bucureşti, 1984

http://www.actahort.org/books/724/index.htm










237

Cenuşă Maria – Cercetări privind determinarea consumurilor specifice de apă latomate, Lucr ări ştiinţifice, Sesiunea Omagială, Facultatea de Horticultur ă, USAMV,Bucureşti, 1998

Chira A., Ruxandra Ciofu, Elena Dr ăghici – Cercetări privind capacitatea de

păstrare temporar ă a salatei în diferite condiţii de mediu, Lucr ări Ştiinţifice, SesiuneaOmagială, Facultatea de Horticultur ă, Bucureşti, 1998Chira A. – Gestiunea calităţii produselor hortiviticole, Editura Holding

Reporter, 1998Chivulete S. – Cercetări privind ameliorarea structurii solului cu polimeri

sintetici autohtoni. Teză de doctorat, USAMV Bucureşti, 1998Chaux F., Foury C. – Productions legumieres, TEC – DOC, Paris, France, 1994Chilom Pelaghia – Legumicultur ă generală, Editura Reprograph, Craiova, 2002Ciocârlan V. – Flora ilustrată a României, Editura Ceres, Bucureşti, 2000Ciofu Ruxandra, Stan N., Popescu V…..Atanasiu N. – Tratat de Legumicultur ă,

Editura Ceres, Bucureşti, 2004Colazos C. şi colab. – La Composicion de Alimentos, Ministerio de Salud

Instituto Nacional de Nutricion, Lima, Peru, 1999Davidescu D. şi Davidescu V. - Agrochimie horticolă, Editura Academiei

Române, Bucureşti, 1992Davidescu D., Davidescu Velicica – Agricultura biologică o variantă pentru

exploataţiile mici şi mijlocii, Editura Ceres, Bucureşti, 1994Dr ăghici Elena – Legumicultur ă, Editura Granada, Bucureşti, 2002Dominguez A. – Tratado de Fertilizacion, Ediciones Mundi, Prensa, Madrid,

1997

Dumitrescu M. Nistor M., Mihalache Marcela, Tudor M. – Îndrumătorulfermierului legumicol, Editura Ceres, Bucureşti, 1972

Dumitrescu, M., Scurtu, I…, Zăgrean, V. – Producerea legumelor, EdituraARTPRINT, Bucureşti, 1998.

Edelştein V.I. – Ovoşcevodsto Selhozghiz, Moscova, 1953Gheorghe Florica, Floarea Burnichi, Petruţa Bebea, Iulia Ştef ănescu, – Broşura

„Tehnologii optimizate de cultur ă la principalele specii legumicole din spaţii protejateşi câmp”, S.C.D.L. Buzău, 2004.

Gheorghieş C. Geamăn I. – Bolile plantelor horticole, Editura UniversitasCompany, Bucureşti, 2002

Hatman M. şi colab. – Fitopatologie, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 1989

Hoza Gheorghiţa – Legumicultur ă, Editura Elisavaros, Bucureşti, 2001Hoza Gheorghiţa – Sfaturi practice privind cultura legumelor, Editura Nemira,

Bucureşti, 2003Horgoş A. – Legumicultur ă specială. Editura Agroprint, Timişoare, 2003Huazhong Ren – Varza chinezească, Revista fermierul, nr.9 Bucureşti, 1997Indrea D., - Curs de legumicultur ă, Atelierele de material didactic, Institutul

Agronomic, Cluj Napoca, 1974Indrea D., şi colab. – Legumicultur ă, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1979



238

Indrea D. şi colab. - Legumicultur ă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1983

Indrea D., Apahidean Al. S. – Cultura legumelor timpurii, Editura Ceres,Bucureşti, 1997

Ionescu Al. – Fenomenul de poluare şi măsuri autopoluante în agricultur ă,Editura Ceres, Bucureşti, 1982Luchian Viorica şi colab. – Research Concerning The Growth of Cabbage

Seedlings in Tunnels Covered With Special Coloured Plastic Films, Lucr ări Ştiinţifice,Seria B, XLIII, Bucureşti, 2000

Luchian Viorica şi colab. – The influence of Some Romanian HydrophileSubstances on the Physics Quality of the Nutritive Pots and Early CabbageTransplants, Lucr ări Ştiinţifice, Seria B, XLIV, Bucureşti, 2001

Luchian Viorica – Tehnologii de cultur ă nepoluante la varză Brassica oleraceeavar. capitata L., Teză de doctorat, Bucureşti, 2002

Luchian Viorica, Roşca I., Atanasiu N., Delian Elena – Ecological Tendences inPesticides Management at Cabbage Cultures, ESNA XXXII Annual Meeting, WarsawAgricultural University, September 2002

Luchian Viorica – Legumicultur ă generală şi specială, Ed. Elisavaros,Bucureşti, 2007

Lurie S., - The Effect of High Temperature Treatment on Quality of Fruits andVegetables, Acta Horticulturae, iunie 2006

Maier I. – Cultura legumelor Vol. I – Editura Agrosilvică, Bucureşti, 1961Maier I. – Cultura legumelor Vol. II – Editura Agrosilvică, Bucureşti, 1963Maier I. – Cultura legumelor – Editura Agrosilvică, Bucureşti, 1969

Mass E. – How Plants Adapt to Salinity, Crop Tolerance, CaliforniaAgriculturae, 1984

Mănescu B., Nistor Marcela – Culturi for ţate, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 1966

Maynard D., Hochmuth – Knott’s Handbook for Vegetable Growers, EdituraJohn Wiley & Sons, New York, 1997

Mihalache M., Bălaşa M. – Legumicultur ă, Editura Agro-Silvică, Bucureşti,1961

Mircea I. – Tehnologii de ambalare a legumelor şi fructelor proaspete şiindustrializate. Editura Tehnică, Bucureşti, 1980

Munteanu N., Timofte Valentina, Timofte E. – Variante tehnologice pentrucultura fasolei urcătoare, Iaşi, 1989

Penescu A., Bă beanu Narcisa, Marin D.I. – Ecologie şi protecţia mediului,Editura Sylvi, Bucureşti, 2001

Pokluda R.- Comparison of selected characteristics of root parsley[ Petroselinum crispum conv. radicosum (Alef.) Danert ] cultivars, Hort. Sci.. 30, Praga,2003

Popandron N. Petrosu M., Tehnologie de cultivare a cepei cu trecere pesteiarnă, introdusă recent în producţia legumicolă din România, Horticultura, nr.8, 2005

Popescu V. – Legumicultur ă, Vol. 1, Editura Ceres, Bucureşti, 1996



239

Popescu V., Atanasiu N., Luchian Viorica, Gheorghiţa Hoza – Influenţa epociide plantare asupra comportării în cultur ă a unor hibrizi de varză chinezească, Lucr ăriştiinţifice, Sesiunea Omagială, Facultatea de Horticultur ă, USAMV, Bucureşti, 1998

Popescu V., Popescu Angela – Cultura legumelor de var ă- toamnă, Editura

Ceres, Bucureşti, 2000Popescu V., Popescu Angela – Cultura legumelor în sere, solarii, r ăsadniţe,Editura Ceres, Bucureşti, 2000

Popescu V., Atanasiu N. – Legumicultur ă, Vol. 2, Editura Ceres, Bucureşti,2000

Popescu V., Atanasiu N. – Legumicultur ă, Vol. 3, Editura Ceres, Bucureşti,2001

Porca Monica Maria, Olteanu I. – Ghid practic pentru recunoaşterea şicombaterea dăunătorilor plantelor de cultur ă, TCM Print Bucureşi, 2004

Potec I., şi colab. – Tehnologia păstr ării şi industrializării produselor horticole,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983Radu Gr. – Contribuţii la stabilirea complexului de măsuri pentru cultivarea

verzei şi tomatelor timpurii pe nisipuri, teză de doctorat, IANB, 1974Roşca I. Drosu Sonica, Bratu Elena – Entomologie horticolă specială, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001Staack E.M. – Taschenatles Gemuse, Stuttgart, Germania, 2006Sattler F. – Ferma biodinamică, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994Sorensen L., Harker F.R. – Hort Sciences, Vol.124, nr.2, 2000Stan N., Stan T. – Legumicultur ă, Vol. I, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi,

1999

Stan N., Munteanu N., Stan T. – Legumicultur ă, Vol. III, Editura Ion Ionescu dela Brad, Iaşi, 2003

Şchiopu D. – Ecologie şi protecţia mediului, Editura Ceres, Bucureşti, 1997Ugas R., Saray S., …Toledo J. – Hortalizas datos basicos, Universidad

Nacional Agraria la Molina, Lima, 2000Voloşciuc L. – Insecticidele baculovirotice ca element eficient în protecţia

integrată a culturilor legumicole, Lucr ări ştiinţifice, Sesiunea Omagială, USAMV,Bucureşti, 1998, p.33-39

Valnet J. – Tratamentul bolilor prin legume, fructe şi cereale, Editura Ceres,Bucureşti, 1987

Vijverberg A., - Biological Pest Control in Horticulture, ChronicaHorticulturae, Vol. 46, Nr.4, 2006

Voican V. – R ăsadniţe şi solarii, Editura Ceres, Bucureşti, 1984Voican, V., Lăcătus, V. – Cultura protejată a legumelor în sere şi solarii.

Editura Ceres, Bucuresti, 2001Voican V., Scurtu I., şi colab.- Cultura legumelor în câmp, Editura Phoenix,

2006Zanfir Gh. – Poluarea mediului ambiant, Volumul 2, Editura Junimea,

Bucureşti, 1975Zamfirescu N. şi colab. – Fitotehnie, Vol III, Editura Agro-Silvică, Bucureşti,

1960



ZanoschiV., Toma C. – Morfologia şi anatomia plantelor cultivate, EdituraCeres, Bucureşti, 1985

xxx – Tehnologii modernizate de producere a r ăsadurilor de legume şi decultur ă în câmp a unor specii legumicole cu seminţe mici, Editura Bren, Bucureşti,

2003 xxx – Codexul produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi utilizate înRomânia, 2010

xxx – S&G - Catalog de prezentare produse, 2010xxx – Bejo - Catalog de prezentare produse, 2013

Legumiculturu0103 specialu0103.pdf

Documents

Transcript of Legumiculturu0103 specialu0103.pdf