Infrac iuneațArt. 15 prevede că infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu

vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale

Din însăși definiția infracțiunii rezultă cele trei trăsături esențiale ale acesteia (comune tuturor infracțiunilor): tipicitatea (prevederea în legea penală), antijuridicitatea [fapta să fie nejustificată (ilicită)] și imputabilitatea (fapta să fie imputabilă).

A doua trăsătură esențială a infracțiunii este antijuridicitatea, organele de urmărire penală sau instanța de judecată trebuie să stabilească, prin probe, dacă o faptă tipică este antijuridică, adică ilicită.

În expunearea de motive la NCP se reține: caracterul antijuridic (neustificat) al faptei prevăzute de legea penală ”presupune ca aceasta nu este prmisă de ordinea juridică, cu alte cuvinte are un caracter ilicit. Astfel este posibil ca o fată deși prevăzută de legea penală (este tipică), să nu fie ilicită, întrucât săvârșirea ei este permisă de o normă legală1.

Art. 18 NCP prevede că ”nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege. Efectul cauzelor justificative se extinde și asupra participanților (producând astfel efecte in rem).

Cauzele justificative înlătură numai caracterul antijuridic (ilicit) al faptei prevăzute de legea penală, iar nu vinovăția, sub forma imputabilității faptei.

Pentru a se reține existența unei cauze justificative trebuie:1) a fi îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege (elementul obiectiv al cauzei

justificative);2) făptuitorul să fi conștientizat că acționează în aceste condiții (elementul subiectiv al

cauzei justificative).În situația în care se reține existența unei cauze justificative, organele de urmărire penală,

ca urmare a reținerii unui impediment la punerea în mișcare sau la exercitarea acțiunii penale, trebuie să dispună clasarea, iar instanța de judecată dispune achitarea.

Legitima apărareArt. 19 prevede că ”este justificată fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în legitimă

apărare. Este în legitimă apărare, persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac, material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.”

Se prezumă a fi în legitimă apărare, acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane, într-o locuință, dependință, sau loc împrejmuit ținând de aceasta, fără drept, prin violență, viclenie, efracție sau alte asemenea modalități nelegale ori în timpul nopții.

1 De pildă în cazul în care, în legitimă aparare, o persoană o lovește pe alta, fapta va fi tipică, însă este permisă de ordinea juridică, dacă sunt respectate condițiile strict și limitativ prevăzute de lege; cu alte cuvinte legea permite săvârșirea, în anumite condiții a unei fapte prevăzute de legea penală.

Condi iile legitimei apărăriț

Condi ii privind atacul:ța) să existe un atac material

Se exercită prin violență fizică sau prin mijloace care pun în pericol fizic valoarea socială protejată. Atacul poate consta:

fie într-o faptă comisivă; fie într-o faptă omisivă proprie2 ori improprie3 (comisivă prin omisiune).

Nu constituie atac material cel exercitat prin violențe verbale sau scrise (amenințări, injurii), sau existența unei stări conflictuale anterioare, fără ca aceasta să fie urmată de violență fizică; riposta la astfel de atacuri poate fi analizată din perspectiva provocării, ca circumstanță legală.

b) atacul să fie direct.Acțiunile sau inacțiunile să creeze un pericol care amenință direct persoana și drepturile

acesteia sau un interes general.c) Atacul să fie imediat.

Atacul să fie actual (în curs de desfășurare) sau iminent (dar desfășurarea acestuia să fie o certitudine, nu o eventualitate).

Dacă atacul constă în săvârșirea unei infracțiuni acesta își pierde caracterul imediat în general odată cu consumarea ori epuizarea infracțiunii. Ca excepție, acest caracter poate să dispară și atunci când a fost realizată numai o tentativă la infracțiune.

d) Atacul să fie injust.Atacul să fie exercitat de o persoană responsabilă și nu trebuie să fie permis de lege

(exemplu, opunerea de rezistență la prinderea în flagrant de către organele de poliție, prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, nu poate justifica reținerea legitimei apărări, întrucât atacul nu este injust).

Nu se poate vorbi de caracterul injust al atacului unui animal, cu excepția situației în care animalul a fost determinat să acționeze astfel de o persoană responsabilă.

În cazul în care inițial exista o justificare legală pentru a acționa, atacul trebuie să rămână în limitele legale pentru a nu deveni injust. Spre exemplu, persoana cu privire la care se pune în exeuctare un mandat de arestare și care reacționează violent față de acțiunea autorităților nu poate invoca în susținerea sa faptul că potrivit propriei interpretări a considerat atacul ca injust, decât dac actele autorităților (organelor de poliție), sunt în mod evident ilegale, acțiunea organelor statului fiind prezumată relativ a fi legală și provenind de la o autoritate competentă.

Pentru a se reține legitima apărare în situația atacului venit din partea unei persoane iresponsabile, este necesar ca cel care se apără să nu cunoască starea de iresponsabilitate a

2 Fapta omisivă proprie constă în omisiunea de a efectua o acțiunea impusă de norma de incriminare (spre exemplu, neplata cu rea-credință a pensiei de întreținere).3 Fapta omisivă improprie constă în omisiunea de a împiedica producerea unui rezultat socialmente periculos pe care făptuitorul avea obligația de a-l împiedica (exemplu: fapta asistentei medicale dintr-o maternitate care nu ia măsurile necesare pentru tratamentul noului născut, producându-se moartea acestuia).

agresorului, în caz contrar, urmând a se analiza dacă sunt îndeplinite condițiile stării de necesitate.

Dacă apărarea este efectuată de un iresponsabil împotriva atacului unei persoane responsabile, se va reține iresponsabilitatea, drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei (cauză de neimputabilitate), numai dacă nu sunt întrunite condițiile legitimei apărări, care, fiind o cauză justificativă, are întâietate.

e) Atacul să fie îndreptat împotriva celui care se apără, împotriva altei persoane, a drepturilor acestora, ori a unui interes general.Atacul poate viza una sau mai multe persoane fizice ori persoane juridice și drepturile

acestora, un interes general (de pildă, cel al statului ori al unei persoane juridice de interes național).

În cazul în care o persoană încearcă să se sinucită, acțiunea sa constituie un atac în sensul art. 19 alin. (2) NCP, față de care se poate interveni în legitimă apărare.

Condi iile privind apărareața) Apărarea trebuie să constituie o faptă prevăzută de legea penală (tipică)

Nu contează forma în care a fost săvârșită fapta, aceasta putând rămâne în forma tentativei, sau putând fi consumată.

În ceea ce privește forma de vinovăție, fapta poate fi săvârșită cu intenție, praeterintenție sau din culpă4.

Fapta ce constituie apărarea poate fi săvârșită fie de cel împotriva căruia se îndreaptă atacul, fie de o altă persoană. Este necesar ca cel care se apără sau cel care apără pe altul, drepturile acestuia sau interesul general să fie consștient de existența atacului și de implicațiile faptei sale.

b) Apărarea să fie necesară pentru respingerea ataculuiApărarea trebuie să fie realizată între momentul în care atacul a devenit iminent și

momentul în care s-a consumat și să fie aptă prin nautra ei să înlăture atacul; apărarea nu trebuie să fie nici prematură (înainte ca atacul să fie iminent) și nici tardivă (după încetarea atacului).

Trebuie să aibă caracter idoneu, adică a fi aptă a conduce la respingerea tacului.Nu este necesar ca săvârșirea faptei prevăzute de legea penală să fie singura cale de

înlăturare a atacului.

c) Apărarea trebuie să fie îndreptată împotriva agresorului;Persoana care se apără trebuie să săvârșească fapta împotriva agresorului, nu a unui terț.

În cazul în care există victime colaterale ca urmare a actelor de apărare îndreptate împotriva

4 Pentru acest din urmă caz putem să reținem următorul exemplu (victima atacată de două persoane, fuge epntru a scăpa; agresorii o urmăresc și la un moment dat, în vederea prinderii acesteia, care se îăndrepta spre scara unui bloc, se despart pentru a o încercui; se va reține legitima apărare și în cazul în care victima urmărită de unul dintre agresori lovește, din culpă, cu ușa de la intrare din bloc pe cel de-al doilea care o aștepta în scara blocului pentru a o prinde).

agresorului, răspunderea penală a celui care se apără ar putea fi înlăturată dacă sunt întrunite condițiile stării de necesitate ori ale erorii de fapt.

În cazul în care agresorul săvârșește atacul prin intermediul unui câine/animal periculos, apărarea poate consta și în săvârșirea unei fapte penale îndreptate împotriva unui bun al agresorului (de pildă, omorârea animalului periculos)

d) Apărarea să fie precedată de atac;e) Apărarea să fie proporțională cu atacul

Apărarea să fie realizată prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală (tipică) a cărei gravitate este mai mică decât cea a atacului, ori apropiată de aceasta.

Dacă depășirea limitelor unei apărări proporționale este determinată de alte cauze, se va reține excesul scuzabil, ce reprezintă o circumstanță atenuantă legală [art. 75 alin. (1) lit b).] pe care instanța o va avea în vedere la individualizarea pedepsei.

Legitima apărare propriu-zisă are ca principală caracteristică faptul că apărarea este proporțională cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Excesul de apărare sau excesul justificat are ca principală caracteristică depășirea limitei unei apărări proproționale, pe fondul tulburării sau temerii de care a fost stăpânit cel care a săvârșit fapta pentru a înlătura atacul.

Condi iile legitimei apărări prezumateț

Condi ii privind ataculțAtacul trebuie să constea într-o acțiune de pătrundere efectivă sau o încercare de

pătrundere fără drept într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejumuit ținând de acestea, săvârșită prin violență, viclenie, efracție sau prin asemenea mijloace ori în timpul nopții, realizată de o persoană responsabilă.

Pentru a se reține legitima apărare prezumată, pătrunderea efectuată sau încercarea de pătrundere fără drept într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea trebuie comisă:

a) fie în timpul zilei, însă numai prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace;

b) fie în timpul nopții, indiferent de mijloacele folosite;Încercarea de pătrundere sau pătrunderea nu trebuie să aibă vreun temei legal.

Condi ii privind apărareața) apărarea prin care se respinge pătrunderea sau încercarea de pătrundere să constituie o

faptă prevăzută de legea penală.Poate fi săvârșită de orice persoană (fizică sau juridică) care urmărește să oprească

pătrunderea sau determine pe autorul atacului să părăsească spațiul în care a pătruns.b) apărarea să fie necesară pentru respingerea atacului;c) apărarea să fie proporțională cu atacul.

Efectele legitimei apărări.Înlăturarea caracterului penal al faptei săvârșite în legitimă apărare, care este astfel

justificată (licită). Pe cale de consecință, nu pot fi aplicate făptuitorului pedepse, măsuri educative ori alte sancțiuni de drept penal [de pildă, măsuri de siguranță, care pot fi dispuse numai dacă fapta este nejustificată].

Produce efecte in rem, care se răsfrâng și asupra participanților.În situația în care existența legitimei apărări este constatată în cursul urmăririi penale,

procurorul dispune clasarea, iar în cursul judecății, instanța are constată existența legitimei apărări dispune achitarea.

Reținerea legitimei apărări înlătură răspunderea civilă delictuală a făptuitorului, întrucât acțiunea sau inacțiunea sa nu constituie fapta ilicită; astfel, art. 1360 C.civ. prevede că ”nu datorează despăgubire cel care, fiind în legitimă apărare, a cauzat agresorului un prejudiciu”.