LEGENDA PASARII COLIBRI NASCUTA DIN FOC Florence Holbrook

1. Marele munte de focOdata demult, pe cand pamantul era inca foarte tanar si pe el umblau numai copiii Marelui Spirit, doi vanatori mergeau prin padure. De doua zile urmareau o caprioara, asa ca erau foarte departe de satul in care traiau. Se facuse noapte deja, dar pe cerul dinspre apus aparu o lumina puternica.– Este luna, spune unul dintre ei.– Nu, zise celalalt. Am vazut de multe ori luna ridicandu-se deasupra copacilor. Asta nu este luna. Sa fie aurora boreala?– Nu, luminile nordului nu arata asa… si nici o cometa nu este. Oare ce o fi?Nu era de mirare ca vanatorii se temeau, pentru ca flacarile rosii s-au ridicat pana sus de tot si acopereau cerul precum un cort. Un fum gros si albastru plutea deasupra focului si ascundea lumina stelelor.– Oare flacarile si fumul vin de la Marele Spirit? intreba unul din vanatori.– Da, ma tem ca este manios si ca flacarile astea sunt pedeapsa lui, raspunse in soapta celalalt.In noaptea aceea, niciunul din ei nu dormi. Privira minunatia si se mirara, iar zorii zilei urmatoare ii gasi la fel de infricosati. Incetul cu incetul, pe masura ce rasarea soarele, vazura ca flacarile veneau dinspre un munte inalt si ca deasupra lui plutea un nor negru de fum.– Haide, zise cel mai curajos dintre ei, haide sa mergem, sa vedem ce este.Si au mers ei ce-au mers, pana au ajuns aproape de munte. Limbile de foc tasneau dintre pietre, peste tot in jurul lor.– Este un munte de foc, vorbi in soapta primul vanator. Mergem mai departe?– Da, ii raspunse celalalt si impreuna au pornit mai departe, tot mai sus, pana au ajuns pe varful muntelui.– Acum stim secretul, acum stim! strigara ei bucurosi. Ceilalti se vor bucura cand vor auzi!Si cei doi vanatori s-au intoars repede la satul lor.– Am gasit o minune, strigara ei. Am aflat unde locuieste Spiritul Focului. Stim unde isi tine flacarile cu care il ajuta pe Marele Spirit si pe copii sai. Este un munte de foc acoperit zi si noapte de un fum albastru.

1

Inima ii este ca o mare mistuitoare, iar flacarile ei rosii sar si danseaza in jur. Veniti cu noi sa vedeti si voi minunea!Oamenii din sat erau uimiti. Iarna fusese foarte grea pentru ca lemnele pe care le ardeau ca sa se incalzeasca se gaseau din ce in ce mai greu.– O, fratilor, ce veste buna aduceti! Ne vom muta colibele la poalele muntelui magic. Asa o sa ne luminam casele cu flacarile sale si nu ne vom mai teme ca vom pieri in noptile lungi si geroase de iarna.Asa ca indienii isi mutara asezarea langa muntele de foc si cand veni iarna isi zisera:– Nu ne mai e frig, pentru ca Spiritul Focului este prietenul nostru si ne salveaza de la pieire.

2. Dansul flacarilorLuna se ridicase si coborase de pe cer de multe ori si oamenii din sat traiau in continuare la poalele muntelui de foc. In serile de vara, copiii priveau luminile muntelui si de cate ori unul din ei intreba de unde veneau, i se raspundea la fel:– Acolo sta Spiritul Focului. E prietenul nostru.Si toti se duceau la culcare linistiti, stiind ca Spiritul vegheaza asupra lor.Intr-una din nopti, flacarile muntelui erau foarte agitate. Dansau deasupra marii de foc precum indienii in dansul razboiului. Pietre mari erau aruncate din foc, sus in cer. Fumul acoperi stelele, iar muntele insusi tremura si duduia. Flacarile se ridiau din ce in ce mai sus si in cele din urma au sarit marginea muntelui si au inceput sa coboare precum un rau de foc. Spiritul Focului le chema inapoi, pentru ca stia ca oamenii se vor speria, insa flacarile nu il ascultau. Florile din calea raului de foc piereau, copacii cadeau la pamant doborati, pasarie zburau speriate din cuiburile lor si fiecare animal salbatic din padure fugea infricosat care incotro putea.In cele din urma, se trezi si unul din razboinicii din sat. Fumul greu ii intrase in nas si nu mai putea respira. Fugi afara pe usa si vazu raul aprig venind la vale.– Hei, oameni buni, treziti-va! a strigat el cat a putut de tare. Vin flacarile peste noi!Oamenii s-au trezit speriati si s-au adapostit departe in inima padurii, in timp ce flacarile le-au inghitit corturile.

2

Cei doi vanatori au urcat multele sa vada cum este acolo, dar nu s-au intors cu vesti bune: florile erau arse, iarba parjolita, aerul era cals si innecacios si nu se auzea nici un cantec de pasare.– Muntele nu va mai fi niciodata prietenul nostru, au spus ei tanguit.

3. Pasarea de focCand Marele Spirit a vazut ce au facut flacarile, s-a infuriat nespus. Focurile muntelui trebuie sa piara, iar flacarile sale rosii sa nu mai lumineze niciodata cerul noptii, a poruncit el.Muntele s-a cutremurat de frica la auzul acestor cuvinte. Oh, stiu ca flacarile au fost rele, ca au omorat florile si au gonit copiii din casele lor, dar pana acum, timp de luni de zile, au fost ascultatoare si blande, a spus Spiritul Focului. Au alungat gerul si raceala iernii din corturile oamenilor, iar copilasii radeau de fiecare data cand vedeau flacarile pe cer; oamenii se vor intrista daca focul va pieri pentru totdeauna de pe pamantul asta.Marele Spirit a ascultat cu atentie vorbele Spiritului Focului si, in cele din urma, a vorbit: Focurile trebuie sa piara. Au adus nenorocire multor oameni, iar copilasii se tem de ele acum. Dar pentru ca odinioara le iubeau si se inveseleau la vederea culorilor atat de vii, nu le voi rapi aceasta bucurie. Si a lovit muntele cu ciomagul sau vrajit, iar fumul si focurile au pierit; numai in strafundurile pamantului, inima muntelui, a mai lasat o flacaruie plapanda si neastamparata. Marele Spirit a privit-o si cand a vazut cat e de frumoasa, a indragit-o pe loc. Focurile de pe munte trebuie sa piara, dar tu, micuta flacaruie, vei primi aripi sa zbori departe de aici… sunt sigur ca si copiii te vor indragi la fel de mult ca mine.Rapid, micuta flacaruie s-a ridicat deasupra muntelui si a zburat departe, in lumina soarelui. Astfel, din inima muntelui s-a nascut prima pasare colibri.

SFÂRŞIT

3