Legenda întemeierii Moldovei de Grigore Ureche

Letopiseţul Ţării Moldovei cronica se întinde de la1359 (de la Descălecat) şi până la 1594, (cea de-a doua domnie a lui

Aron-Vodă); 

Personalitatea lui Grigore Ureche Grigore Ureche este primul cronicar care a scris în limba română, fiind considerat

întemeietorul istografiei române; el este boier cu rang însemnat la curte, simpatizat de unii domnitori dar persecutat de alţii; îşi face studiile în Polonia; scrie cronica din proprie iniţiativă (cronică fidelă adevărului ), din dorinţa de consemnare a

trecutului; nevoia de cunoaştere a originilor

prin letopiseţ doreşte să fie de ajutor generaţiilor care vor urma; preocuparea scriitorului este să facă o sinteză pentru ca adevărul să nu fie uitat sau

transformat (într-un mod defavorabil poporului); consideră că oamenii care ştiu să scrie o carte trebuie să o facă, pentru a-i împiedica pe cei ca

Simion Dascălul şi Misail Călugărul să deformeze adevărul; menirea scriitorului este restabilirea adevărului

cronica lui Grigore Ureche începe de la cel de-al doilea descălecat al lui Dragoş iar prima parte a textului vorbeşte despre începuturile ţării, conţine observaţii etimologice şi lingivistice;

argumentele lui sunt diverse, datorită contactului direct cu viaţa: => surse de cultură livrescă (cultură din alte cărţi; într-o carte se

vorbeşte de alte cărţi); => tradiţia populară;

revigoreză nişte mituri conservate in gândirea populară.

Pentru limba moldovenească

  fragmentul are aspectul unui studiu etimologic ; sunt exemplificate cuvinte care sunt preluate de la latini:

panis=pâine; noster=nostru;pater=părinte;

este evocată rugăciunea „Tatăl nostru” ; prezintă elemente ale vocabularului fundamental, care conţine cuvinte latineşti, ceea ce arată,

cu atât mai mult descendenţa limbii române din latină; după stabilirea originii ţării, autorul vorbeşte despre originea limbii;

unitatea poporului român; a vorbi despre poporul român prin declinarea trecutului, prin identificarea

strămoşilor; asemeni limbii, nici ţara nu pare aşezată; el pune trădările şi schimbările dese de domni pe

seama poporului care trăieşte parcă sub timpuri şi pare că descălecatul lui Dragoş încă nu s-a împlinit;

în viziunea lui Grigore Ureche formarea poporului este un proces în curs de desfăşurare; scopul scrierii este unul educativ: îşi propune să pună pe hărtie trecutul pentru ca adevărul să

nu se piardă, dar şi ca trecutul să fie o sursă de înţelepciune

Rezumat

În 1359 ar fi iesit DragoşVodă din Maramureş la vânat. Si, întâlnind un bour, l-a gonit cu trei sute de tineri înarmaţi pâna pe malurile Moldovei, unde l-a răpus într-un desiş. A făcut acolo Dragoş ospăţ cu tinerii săi şi plăcându-i ţara si locurile desfătate s-a hotarât să se aseze aici. Şi aşa s-a întemeiat Moldova, Dragoş fiind primul ei domn. În amintirea vânătorii, a hotărât el ca pecetea noului stat să fie un cap de bour; locul unde a căzut fiara s-a numit de atunci Boureni, iar apa pe malurile căreia s-a întâmplat aceasta faptă a căpătat numele de Moldova, după Molda, căţeaua cea iute care gonise fiara până aici şi murise apoi de oboseală.

Întemeierea Moldovei

descălecatul lui Dragoş pare nefinalizat, deoarece au urmat domni „neaşezaţi”, care au avut domnii scurte şi care nu au făcut nimic fundamental pentru ţară;

despre aceste domnii nu se cunosc date importante, de aceea cronica este o înşiruire de nume şi ani –după modelul cărţii Genezei (urmaşii lui Adam până la Avraam);

Mituri întemeierea/descălecatul

Fondatorul Moldovei a fost legendarul voievod Dragoş care a descălecat în Moldova în 1359.

vânătoarea Vânătoarea bourului este o vânătoare ritualică de întemeiere a ţării, legată de forţele germinative ale pământului.

tărâmul promis Teritoriul primeşte numele Moldei (Moldova) respectiv al bourului (Boureni).

animalul totemic Bourul este strămoş protector al populaţiei Moldovei şi este venerat ca atare.

Simboluri apa

origine a vietii, mijloc de purificare, centru de regenerare simbolul fertilităţii, înţelepciunii, harului şi virtuţii este generatoare de viaţă creatoare fir ce desparte lumea din care vin vânătorii de o ţară secundară, graniţă între

viaţă şi viaţa paradisiacă, a sacrificiului. conlucrează la realizarea sacrificiului în vederea întemeierii

bourul sacrificial atribut al întemeierii animal ales să reprezinte o colectivitate

bourul

considerat animal sacru la daci apare ca simbol al Întemeierii Moldovei ; reprezentarea bourului cu stea în

frunte şi aşezat între soare şi lună sugerează sensuri legate de armonia universală şi de imaginea globală a lumii;

câinele reprezintă frumuseţe şi principii de conservare solide calăuză spre o ţară promisă

Mitul vânătorii

Semnificaţii generale Semnficaţii în text

căutarea vânatului=căutarea spirituală; găsirea vânatului=doborârea ignoranţei,

formă de purificare ce asigură transcenderea;

vânatul ce urmeză să fie jertfit nu trebuie chinuit, deoarece orice animal este considerat cosmic;

vânătoarea ce are ca scop dăruirea vânatului trebuie făcută dupa un ritual: vânătorul trebuie să nu mănânce în ziua aceea şi să nu vorbească urât despre vânat pentru a nu-l spurca; vânatul trebuie ucis cu trei patru zile înainte să fie dăruit;

presupune solidaritatea pe care vânătorul trebuie să o aibă cu vânatul se identifică cu propria-i pradă, care este o forţa sacrală;

vânătoarea pentru nuntă, pentru veselie; vânătoarea are valoare revelatorie; se ordoneză un teritoriu haotic; se restaureză noi relaţii interumane; formă prin care se supun nişte stihii,

nişte forţe nefaste

tip de vânătoare ritualică de întemeiere a ţării (ca ţinut paradisiac)

vânătoarea bourului este legată de forţele germinative ale pământului

răpunerea bourului cu o săgeată ilustrează şi iscusinţa vânătorului, calităţile sale de erou civilizator (Salvator Mundi);

doborârea vânatului echivaleză cu cucerirea unui teritoriu;

respectul pentru vânat este evidenţiat prin faptul că teritoriul primeşte numele Moldei(cea sacrificată ) şi al

bourului (Boureni); înfrângerea tenebrelor dar şi naşterea

unei civilizaţii. bourul => atribiut al întemeierii, al

câştigării identităţii de neam; el este animalul cu stea in frunte, însemnat, dar si destinat să reprezinte o colectivitate întocmai ca în timpurile dacice, în care se ştie că animalul era venerat. => energie solară şi energie nocturnă (lunară)= simbol uranian şi saturnian => ţara e pusă sub semnul unei energii complementare, dar este si predestinată unor paradoxuri (aşezată şi neaşezată în acelaşi timp);

Istorie

Dragoş este cunoscut din cronicile moldoveneşti ca descălecător în Moldova si primul ei voievod; Între 1347-1348 întemeiază o marcă de apărare (Moldova) vasală Ungariei; după tradiţia păstrată în cronicile lui Grigore Ureche se spune că Dragoş a ieşit cu oamenii lui

din Maramureş şi a descălecat în Moldova „ în zilele lui Laslău craiul unguresc, care cu ajutorul românilor i-a scos pe tătari din Moldova, gonindu-i sper Nistru”;

Dragoş lasă la conducere pe urmaşii săi Sas şi Balc

Bogdan I (1359- 1365) istoricii consideră ca adevăratul întemeietor al statului Moldova, pe Bogdan de la Cuha

(Valea Vişeului); acesta nu acceptă stăpânire maghiară în Marmureş şi părăseşte ţara îmăreună cu supuşii săi,

trecând la est de Carpaţi. Bogdan transformă fosta marcă într-o „ domnie ” (cronicarul Ioan de Târnave) numită

Moldova Mică, ce se întinde în tot nordul Moldovei, scos de sub dominaţie tătară zideşte o mânăstire la Rădăuţi.

Mit/Literatură Moldova => paradis pustiit înainte de intrarea în istorie prin descălecatul lui Dragoş;

bourul sau zimbrul era un animal răspândit în pădurile Daciei: => era considerat de daco-geti un animal sacru vânătoarea ritualică în urmărirea unui bour a dus la fundamentarea statului moldovenesc preluarea sintetică a unei naraţiuni legendar-mitice arată: a) nevoia de a împinge începuturile ţării căt mai departe în trecut, pentru a

legitima nobleţea şi unicitatea neamului (illo tempore ). b) nevoia de a istoriza informaţia conservată în mentalul colectiv/folcloric –

încercare de legitimare ştiinţifică a neamului.

Dosar critic

„ O iubire adâncă de neam ,o durere sinceră pentru relele ce bântuie in ţara sa şi o mândrie naţională pentru faptele eroice din trecut tremură în glasul povestitorului” (Sextil Puşcariu- Istoria literaturii române,epoca veche)

„ Adevăratul dar al lui Ureche este însă portretul moral. Aici el crează, sintetizează, fiindcă izvoarele nu-i dădeau nici un model. Omul e privit sub o însuşire capitală sau un viţiu sub care se aşează faptele lui memorabile ,într-o cadenţă tipică”(G Calinescu –Istoria literaturii române de la origini până în prezent)

„ În dezvoltarea limbii române literare exprimarea lui Ureche se caracterizează prin încercările reuşite de părăsire, în mare măsură, a şablonului limbii bisericeşti şi de promovare a limbii populare, fapt care constituie un moment important al evoluţiei stilului artistic al limbii noastre literare”(Al. Rosetti-Boris Cazacu – Istoria limbii române literare)  

„ Cronica lui Ureche ocupă în istoriografia moldovenească un loc bine definit :dupa câteva inceputuri timide, azi pierdute, Ureche este întemeietorul istoriografiei în limba poporului, este cel dintâi care s-a preocupat nu numa de statul feudal, Moldova, ci şi de originea poporului român ca o unitate (…) Unele imagini de evocare a Moldovei eroice, în lupta pentru libertate, împotriva turcilor, rămân in literatura noastră printre cele mai de preţ pagini ale vechii literaturi române (…) Cronica lui Ureche nu este numai un izvor pentru istorici, ci şi o operă literară, un izvor de bogată inspiraţie pentru scriitorii români, aceasta datorită nu numai faptelor pe care le povesteşte, dar şi felului cum le-a evocat ”(P.P. Panaitescu - 1995)

BIBLIOGRAFIE:

1. Grigore Ureche, “Letopisetul Ţării Moldovei”, 2. Romulus Vulcănescu, 1987, “Mitologie română”, Academiei Republicii Socialiste România 3. Sofia Dobra, Monica Halaszi, Dorina Kudor, Luminiţa Medeşean,2006, Bucuresti Corint;

WEBOGRAFIE:www.wikipedia.org www.litrom.go.ro/grigore_ureche.htmwww.istoria.md/articol/14/Drago%C5%9F_Vod%C4%83,_domn_al_M%C4%83rcii_Moldova