Legea 378-2005

2
( Legea 378/2005) Textul actului publicat în M.Of. nr. 1138/15 dec. 2005 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Art. I. - Articolul 18 din Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.576 din 29 iunie 2004, se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 18. - Activităţile economice care fac obiectul prezentei legi sunt cele prevăzute în cadrul Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.656/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.301 din 5 noiembrie 1997, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 601/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.908 din 13 decembrie 2002, şi a căror desfăşurare de către persoane fizice autorizate sau asociaţii familiale nu necesită autorizare în baza unei legi speciale." Art. II. - Pentru aplicarea corespunzătoare a art. 18 din Legea nr. 300/2004, Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie va modifica, împreună cu instituţiile prevăzute la art. 23 din aceeaşi lege, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1.766/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.048 din 12 noiembrie 2004, prin crearea unei liste cu activităţile reglementate prin legi speciale.

description

lege PFA

Transcript of Legea 378-2005

Page 1: Legea 378-2005

( Legea 378/2005)Textul actului publicat în M.Of. nr. 1138/15 dec. 2005

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. - Articolul 18 din Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.576 din 29 iunie 2004, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 18. - Activităţile economice care fac obiectul prezentei legi sunt cele prevăzute în cadrul Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.656/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.301 din 5 noiembrie 1997, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 601/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.908 din 13 decembrie 2002, şi a căror desfăşurare de către persoane fizice autorizate sau asociaţii familiale nu necesită autorizare în baza unei legi speciale."

Art. II. - Pentru aplicarea corespunzătoare a art. 18 din Legea nr. 300/2004, Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie va modifica, împreună cu instituţiile prevăzute la art. 23 din aceeaşi lege, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1.766/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.048 din 12 noiembrie 2004, prin crearea unei liste cu activităţile reglementate prin legi speciale.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, DAN RADU RUŞANU

PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 13 decembrie 2005. Nr. 378