Lectia 2: Comunicare si limbaje

Lectia 2: Comunicare si limbaje2.1. Raportul limba-limbaj

Termenii limba si limbaj sunt analizati diferit de catre discipline diferite: lingvistica, semiotica, psihologie, sociologie, cibernetica etc.Organismele vii au capacitatea de a utiliza semne, simboluri, ntr-un cuvnt, coduri. La om, functia semiotica - ce permite nlocuirea unui element A cu un substitut B si stabilirea unor corespondente ntre A si B (de ex.: casa - locuinta, apa - H2O, 22 - 4 etc.) - este ndeplinita prin limbaj, la un nivel evoluat. Limbajul permite utilizarea informatiilor nu numai de cel care codeaza, ci si de cel care cunoaste codul. Pe baza unui limbaj se stocheaza informatii actuale sau trecute, se fac prognosticuri.

n functie de domeniul dezvoltat, limbajele se particularizeaza: limbaje matematice, limbaje religioase, limbaje artistice etc.

Limba reprezinta un produs social particular al facultatii limbajului, fiind studiata n principal de lingvistica.

Definirea comparata a termenilor limba-limbaj:

Criterii de analizaLIMBAJLIMBA

Definitie activitate psihica de comunicare prin intermediul limbii functie de exprimare si comunicare individualizata a gndirii totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale, gramaticale) ordonate prin reguli sistem de semne si reguli stabilite social-istoric, cu un caracter supraindividual

Istoric limbajul precede limba limba se constituie pe baza dezvoltarii aparatului fonator si a structurilor limbajului ia initial forma limbajului interindividual, dupa care se detaseaza relativ de acesta, devenind o entitate de sine statatoare

Ontogenetic limbajul se dezvolta n plan individual prin contactul direct prin intermediul limbii limba este o realitate obiectiva data limba precede limbajul

Instrumental - functional instrument activ de comunicare limbajul reprezinta o particularizare a instrumentului potential - limba instrument potential de comunicare

Termeni colaterali:

semnal - substitut specializat care declanseaza un raspuns stereotip util pentru adaptarea la o modificare iminenta a situatiei (ex.: strigatul ca semnal de alarma, sunetul de la nchiderea usilor n metrou etc.)

indiciu - semn prin care este semnalizata o stare (ex.: culoarea diferita a hainelor n perioada de doliu, paloarea n cazul spaimei etc.

simbol - exprima corespondenta analogica dintre un semn si o idee abstracta, obiect, comportament etc. (balanta pentru justitie, sageata curbata care simbolizeaza un viraj)

2.2. Comunicarea verbala

Aceasta forma de comunicare este puternic dezvoltata la om, vorbirea fiind actul prin care informatia este emisa prin intermediul codurilor lingvistice.

Indivizii pot fi diferentiati prin:

competenta lingvistica (capacitatea de a construi, traduce si identifica mesaje ntr-o limba;

performanta lingvistica (capacitatea de a nsufleti termenii prin corelarea cu aptitudinile, atitudinile, conceptiile despre lume si viata, astfel nct sa fie obtinute efecte noi);

De aici rezulta stilul de comunicare - exista persoane care fascineaza nu prin ceea ce comunica, ci prin felul n care comunica. Aceeasi tema poate fi expusa:

printr-un limbaj rational, dirijat

printr-un limbaj metaforic, euristic

DE RETINUT

Rezulta de aici ca relatarea poate fi la un moment dat un produs al vorbitorului si nu o realitate.

Stilurile de comunicare pot fi clasificate astfel:

stil neutru (elimina starile sufletesti) - prezent n relatiile oficiale;

stil solemn (impun un ceremonial) - prezent n momente deosebite;

stil beletristic (bogat n sensuri, favoriznd imaginatia);

stil stiintific (predomina deductia si inductia);

stil administrativ (bazat pe clisee institutionale);

stil publicistic (bazat pe prezentarea informatiei);

stil managerial (accentueaza dirijarea, rezolvarea problemelor etc.)

Indiferent de stil, comunicarea trebuie sa ndeplineasca urmatoarele calitati:

claritate (nivelul de concizie, sistematizare);

corectitudinea (nivelul de adecvare la regulile sintactice si de topica);

adecvarea (folosirea celor mai potrivite cuvinte n raport cu intentii);

puritatea (nivelul de saturare cu arhaisme, neologisme, regionalisme);

concizia (concentrarea pe tema, eliminarea redundantei, divagatiilor);

precizia (folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita ntelegerea).

Formele comunicarii orale sunt: monologul, expunerea, relatarea, dialogul, seminarul, interviul, colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria, dezbaterea, conferinta, prelegerea etc.

Un rol important n comunicarea verbala l are ascultarea.

2.3. Comunicarea nonverbala si paraverbala

Comunicarea nonverbala apare prin manipularea factorilor nonverbali (personali si/ sau ai interlocutorului). Dintre acestia, cei mai importanti sunt: sursul (zmbetul), privirea aprobativa, strngerea de mna, gesturi amical-familiare, contactul corporal (o bataie usoara pe spate, cuprinderea umerilor). Aceastea sunt forme paralele ale comunicarii ce pot sustine, dezvolta, nuanta sau, dimpotriva, diminua si contrazice mesajul comunicat verbal.

Comunicarea paraverbala nsoteste si coloreaza comunicarea verbala. Dintre factorii paraverbali ai comunicarii, mentionam:

tonalitate

ritm

intonatie

volumul vocii

EXERCITII

1. Elaboreaza un text n limbajul domeniului tau de activitate si apoi ncearca sa-l transferi n diverse alte stiluri: stiintific, neutru, beletristic etc.

2. Analizeaza-ti modul de comunicarea, prin autoobservatie, apoi roaga un prieten sa te observe cnd porti un dialog. Identificati mpreuna erorile de comunicare, daca este cazul - nivelul de claritate, adecvare, concizie etc.

3. Realizeaza n fiecare zi un exercitiu de mbunatatire a abilitatilor nonverbale de comunicare (ex.: expresivitatea mimicii), constientizeaza raportul corp-psihic si foloseste acest raport pentru a avea o comunicare autentica.