Luaţi seama la nepreţuita dragoste pe care Tatăl ne‑a arătat‑o, permiţând să ne numim „copiii lui Dumnezeu“ — şi nu doar că ni se spune astfel, ci şi suntem. Moştenirea noastră în Dumnezeu nu e doar o figură de stil — ne explică de ce nu ne va recunoaşte lumea, cum nu L‑a recunoscut nici pe Hristos. O, copilaşii mei iubiţi (iertaţi bătrânului afecţiunea sa) v‑aţi gândit voi la asta? Ce vom fi, nu ştim. Dar asta ştim sigur, dacă acceptăm realitatea, că trebuie să fim asemenea Lui, pentru că ar trebui să‑L vedem aşa cum este El.

1 Ioan 3:1‑2 phillips

5Leac pentru subestimare — Partea întâi

Cu mulţi ani în urmă, dr. Maxwell Maltz, un chirurg renumit, a scris un best‑seller, New Faces — New

Futures [Feţe noi — destine noi]. Cartea relatează povestea mai multor oameni cărora chirurgia plastică le‑a deschis noi porţi în viaţă. Tema cărţii o constituie surprinzătoarele schimbări de personalitate care pot apărea când se schimbă înfăţişarea unei persoane.

Dar, odată cu trecerea anilor, dr. Maltz a descope‑rit şi altceva, nu din succesele, ci din eşecurile sale. A văzut pacienţi care nu se schimbau nici chiar după o operaţie estetică. Oameni care au fost făcuţi nu doar acceptabili, ci într‑adevăr frumoşi, continuau să gândească şi să se poarte ca răţuşca cea urâtă. Primiseră feţe noi, dar continuau să‑şi poarte vechile personalităţi. Mai grav, când se uitau într‑o oglindă, exclamau cu mânie, adresându‑se doctorului: „Arăt exact ca înainte. Nu aţi schimbat nimic.“ Asta în ciuda faptului că prietenii şi familia abia îi mai recunoşteau. Deşi fotografiile de dinainte şi de după operaţie erau foarte diferite, pacienţii doctorului Maltz o ţineau una şi bună: „Nasul meu e acelaşi“, „Obrajii îmi arată la fel“, „Nu aţi schimbat nimic.“

78 / Leac pentru sufletele vătămate Leac pentru subestimare — Partea întîi / 79

În 1960, dr. Maltz a mai scris un best‑seller, Psycho‑Cybernetics [Psihocibernetica]. Încă încerca să schimbe oamenii, dar nu corectându‑le osatura, nici îndepărtând cicatricele, ci ajutându‑i să‑şi schimbe imaginea despre ei înşişi.

Dr. Maltz spune că e ca şi cum fiecare personali‑tate ar avea un chip. Acest chip afectiv al personalităţii pare să fie adevărata cheie a schimbării. Dacă rămâne cu cicatrice sau deformat, urât şi inferior, atunci respectiva persoană continuă să‑şi joace rolul, indiferent de schimbarea imaginii exterioare. Însă, dacă acest chip al personalităţii poate fi reconstruit, dacă vechile cicatrice afective pot fi înlăturate, persoana poate fi transformată.

Fiecare dintre noi poate confirma acest lucru din experienţa relaţiilor cu ceilalţi şi cu noi înşine. E absolut uimitor felul în care imaginea despre noi înşine ne influenţează acţiunile, atitudinile şi mai ales relaţiile cu ceilalţi.

Iată exemplul lui Marie. Soţul ei, Jim, credea că soţia lui este frumoasă. Mi‑a spus‑o el înainte să discutăm despre problema lor. Când am văzut‑o, i‑am dat dreptate. Lui Jim îi plăcea să se laude altora cu ea şi nu obosea niciodată să‑i spună, plin de dragoste, cât este de frumoasă. Îi plăcea să‑i cumpere haine drăguţe, să‑i facă mici cadouri, din dragoste, ca să o facă şi mai atrăgătoare. Sigur, în sufletul ei, fiecare soţie vrea asta de la soţul ei. Însă, în cazul lui Marie, admiraţia soţului îi provoca probleme, pentru că, uitându‑se la sine, Marie se vedea cu totul altfel decât o vedea Jim.

„Spui asta doar ca să mă flatezi. Nici tu nu crezi ce spui“, replica ea.

Jim se simţea rănit şi frustrat. Cu cât căuta mai multe moduri de a o convinge pe Marie că într‑adevăr o considera frumoasă, cu atât prăpastia se adâncea.

„Ştiu cum arăt, spunea ea. Mă pot vedea în oglindă. Nu trebuie să inventezi nimic. De ce nu mă iubeşti pentru ceea ce sunt?“ Se învârteau în cerc.

Imaginea de sine a lui Marie o împiedica să‑I mulţumească lui Dumnezeu pentru darul frumuseţii. O împiedica să vadă realitatea. Şi, cel mai grav, o împiedica să dezvolte mai departe legătura de dragoste cu soţul ei, care‑i era foarte loial.

Ce este imaginea de sine sau concepţia despre sine? Imaginea de sine pe care o aveţi are la bază un întreg sistem de imagini şi sentimente pe care le‑aţi adunat despre dumneavoastră. Pentru a exprima această combinaţie de imaginar şi afectiv, folosesc expresia concepte‑afecte. Concepţia despre sine include atât imagini mentale, cât şi imagini afective. Deţineţi un întreg sistem de concepte‑afecte despre dumneavoastră. Se află în miezul personalităţii dumneavoastră. Şi niciunde nu este mai potrivită fraza biblică despre inimă şi minte decât aici: „Căci el este ca unul care îşi face socotelile în inimă“ (Proverbele 23:7 kjv). Felul în care te priveşti şi ce simţi faţă de tine în adâncul personalităţii tale determină ce vei fi şi cum te vei forma. Ce vezi şi ce simţi îţi determină în viitor relaţiile cu alţi oameni şi cu Dumnezeu.

Acest fapt este vital pentru adolescenţi, căci nu‑i nimic mai necesar creşterii lor spirituale ca şi

80 / Leac pentru sufletele vătămate Leac pentru subestimare — Partea întîi / 81

creştini, precum şi dezvoltării lor lângă Domnul, decât formarea unei imagini de sine bune, corecte din punct de vedere creştin.

Dr. Maurice Wagner, un consilier creştin profesionist, în excelenta sa carte The Sensation of Being Somebody [Sentimentul că eşti cineva] (Zondervan, p. 32‑37) explică cele trei componente esenţiale ale unei imagini de sine sănătoase:

Prima este sentimentul apartenenţei, sentimentul că eşti iubit. Acesta e pur şi simplu conştientizarea faptului că eşti dorit, acceptat, îngrijit, plăcut şi iubit. Personal, cred că acest sentiment începe înainte de naştere. Am consiliat oameni ce aveau răni atât de adânci, încât cred că sentimentul lor de respingere îşi are rădăcinile în atitudinea pe care au avut‑o părinţii înainte de naşterea lor. Dacă un copil nu este dorit, rar se întâmplă să aibă sentimentul apartenenţei.

A doua componentă este sentimentul valorii. Acesta e sentimentul şi convingerea nerostită: „Contez. Sunt preţios. Am ceva de oferit.“

A treia este sentimentul că eşti competent. E vorba de concepte‑afecte: „Pot face asta. Pot face faţă acestei situaţii. Sunt gata să înfrunt viaţa.“ Alăturaţi‑le, spune dr. Wagner, şi veţi obţine o triadă a conceptelor‑afecte: apartenenţă, valoare şi competenţă.

Surse ale imaginii de sineSunt patru surse ale imaginii de sine, patru factori care ajută o persoană să‑şi construiască imaginea de sine: lumea exterioară, lumea interioară, Diavolul cu toate forţele răului şi Dumnezeu cu Cuvântul Său. În acest capitol vom analiza lumea exterioară, căci

aceasta este sursa primară, terenul din care creşte imaginea de sine.

Lumea exterioară cuprinde toţi factorii care v‑au marcat formaţia — ereditatea şi naşterea, copi‑lăria, adolescenţa. Pentru dumneavoastră, lumea exterioară este experienţa de viaţă avută până în prezent. Experienţa avută cu lumea exterioară vă spune cum aţi fost tratat, cum aţi fost educat şi ce relaţii aţi avut cu alţi oameni în primii ani de viaţă. În primul rând, îi reflectă pe părinţii şi membrii familiei, mesajele pe care vi le‑au transmis despre dumneavoastră prin expresia feţei, prin intonaţie, atitudini, cuvinte şi acţiuni.

Un mare psiholog, George Herbert Mead, foloseşte o expresie interesantă pentru a descrie relaţiile unei persoane cu lumea exterioară. Îi spune „oglindă a sinelui“. Un nou‑născut nu are o imagine de sine clar conturată. Dar, pe măsură ce creşte, conştientizează diferenţele şi câştigă o imagine de sine. De unde o are? Din reflectarea asupra reacţiilor oamenilor importanţi din viaţa lui.

Sfântul Pavel a spus acest lucru cu multe secole înaintea doctorului Mead. În centrul capitolului despre dragoste, 1 Corinteni 13 (v. 9‑12), Pavel formulează aceeaşi idee când vorbeşte despre creştere:

Cunoaşterea mea este imperfectă, inclusiv cunoaşterea de sine. Când am fost copil, am vorbit, am gândit şi am raţionat ca un copil. Când am crescut, am înlăturat copilăriile şi, totuşi, încă văd ca într‑o oglindă ce îmi oferă numai reflecţii. Dar într‑o