IOAN BUTEANU - APĂRĂTOR AL ZARANDULUI lN REVOLUŢIA DE LA 1848

Interesul manifestat pentru personalitatea lui Ioan Buteanu s-a mate­rializat în c<1teva contribuţii istoriografice româneşti!, între care mono­qrafia istoricului Silviu Dragomir2 , se înscrie printre cele mai valo­roase. Ele scot în evidenţă figura memorabilă a prefectului Zarandului, tragicul său sfârşit, victimă a perfid.iei conducătorilor revoluţiei ma­ghiare. Rolul revoluţionar a lui Ioan Buteanu avea să se manifeste, cu adevărat, începând din toamna anului 1848, în urma rupturii declarate dintre dinastia habsburgică şi guvernul maghiar, când românii se adu­nară din nou la Blaj, hotărând a se înarma şi organiza.

Cu prilejul adunării din septembrie 1848, comisarul Vay, încercă, profitând de tratativele purtate cu fruntaşii românilor, să mituiască pe tribunii Axente, Buteanu şi Iovian Brad, cu însemnate sume de bani .,dacă se lasă de ceea ce au început"3. Aceştia refuzară plini de revoltă, oferta ncdnstitJ, întâmpinând-o cu pumnii str{mşi şi cu scr{1şnet din dinţi4. După adunare, Ioan Buteanu plecă la Sibiu, pentru a primi instrucţiuni din partea Comitetului Naţional Român.

In 19 octombrie 1848, Iancu îşi mobiliza oamenii şi îi aşeaz~1 în trei tabere: la Câmpeni sub conducerea tribunului Nicolae Corcheş, la Bistra sub centurionul Alexandru Bistran şi la Budum sub vicetribunul Dio­nisie Popoviciu5 . La 21 septembrie, Ioan Buteanu sosea în munţi, venind de la Sibiu, aducând instrucţiunile comitetului privitoare la dezarmarea gărzilor maghiare. Ioan Buteanu conduce operaţiunile de dezarmare de la Baia de Arieş, Roşia şi Câmpeni';. După tratative îndelungate, capi­tulează şi ungurii din Abrud, unde Buteanu, intra, în 24 octombrie, în frunt0a moţilor7 . Ia apoi parte la organizarea militară a Munţilor .'\puseni, ca prefect al Zarandului.

Io.m Buteanu a fost numit prefect al Zarandului, regiune cu mare importanţă în apărar('a Munţilor Apuseni, întruccît pc aici se vor desfft­-;.ura cel0 mai importante expediţii ale maghiarilor pentru a încerca c-ucerirca munţilor şi înfrângerea revoluţiei rom{1ne. Situaţia din Zarand era explozivă încri din septembrie 1848, cu prilejul recrutărilor forţate efectuate de guvernul maghiar, când populaţia românească a dovedit o dâI"Z<'i rezistenţă, alimentată, probabil, şi de funcţionarii camerali de la

1 Silvîu Dragomk, Ioan Bult>nnu, prefemul Zan1ndului in anii 1848-18-l!l, Bucu­-rt"lli. rnw; Lazăr Victor, Ioan Buteanu. Sibiu, 1912; T. Mager, Cultul eroi!01· în Munţi.i A.puseni. Avram Iancu, Ioan Buteanu şi epoca lor, .\rad, 1935; Eu1ten Hulea, Ioan Buteanu (18Zl - 23 mai 1849, în Apulum, */1972, p. 387-396.

~ Silviu Dragomir, op. cit 3 lclPm, Avn~m Ia:ncu, Ediţia a II-a, Bucu~ti, 1968, p, Kl • Ibidem, p. B.1~114. :, Ibidem, p. 100. 6 Ibidem. ' Ibidem.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro

168 I. LAZAR

minele de aur8. Nobilimea maghiară de aici, în frunte cu familiile Brady şi Kristory, trec la represiuni sângeroase. În 10 octombrie 1848, 13 ro­mâni, între care 9 bărbaţi, 3 femei şi un copil, din Brad, au fost uci!?i chiar în casele lor9 .

Un document publicat recent10, pune într~o nouă lumină evenimen­tele petrecute în Zarand în octombrie-noiembrie 1848. El aminteşte numele a 9 locui:tori din Brad, care la 10 octombrie „au .fost prinşi de insurgenţi, în casele lor şi măcelăriţi' 1• Crimele împotriva rotruînilor se repetă, şi în 14 octombrie, alţi 3 rom{mi (1 bărbat şi 2 femei) sunt ucişi1~.

Moţii zărăndeni se mobilizează în vederea rezistenţei şi în dimineaţa zilei de 26 octombrie, mulţimea măcelări, între Brad şi Mesteacăn, toată familia Brady, proprietari unguri oare i-au împilat în modul cel mai odios'~. Pentru a preînWmpina astfel de excese. Iancu şi Buteanu, care erau la Câmpeni, trimiseră acolo pe tribunii Aviron Telechi, cancelist la Tezaurariat, Alexandru Hendi, asesor la comitat şi pe Ioan Nemeş­:\fobili, învăţător în .A:brud 1 ~.

Cei trei tribuni restabiliră ordinea, luând sub protecţia lor familiile proprietarilor unguri din Zarand. La începutul lui noiembrie 1848, Ioan Buteanu luă parte, cu cea mai însemnată trupă din prefectura sa, la expediţia organizată de imperiali, împotriva oraşelor ungure~ti, situate de-a lungul şoselei de la Alba Iulia la Cluj15 . Tocmai în acest timp o armată de represiune, condusă de maiorul Gaal, se îndreaptă spre Za­rand. ajungând la Hălmagiu în 5 noiembrie 1848. Încercarea de rezis­tenţ{1 a celor 300 de români, conduşi de tribunul Chendi, a fost repede înfrântei, tribunul luat prizonier şi spânzurat' 6 . Trupa condusă de maio­rul Gaal a înaintat spre Baia de Criş şi Brad, ·ajung{md, în 8 noiem­brie, în s.c1tul Târnava, unde o ceată de 3000 de moţi, conduşi de loro­tenentul Clima de la grăniceri, încearcC1 sJ-i opreascC1. Luaţi prin sur­prindere, rom<înii sunt înfrânţi, picrzc"md în luptit circa 1200 de oameni 1'.

în raportul întocmit de cc'i.tre Simion Balint, num[irul celor c1\zuţi, î_n bi1tălia de la Tc'1rnava, este de 800 morţi 18 .

8 Idem, Studii pdvind istoria revoluţiei rmnâ1w de la 18-18, Cluj-Napoca. 1!)89. p. 20.

n George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei p1· 200 de ani in unnă, voi. II. Ediţia; a II-a, Braşov, 1994, p. 485: Viorel Vânătorn, Elenuţa Marioara Vânătoru. Un document privind revoluţia. <l!• la 1848-1849 în comitatul Zarnnd, în Sargetia, XXI-XXIV/1991, p. 242-252. .

1o Viorel Vânătoru, Elenuţa Marioara Vânătorii. op. cit. p. 242-2.52: Inb·e cei uciŞi au fost l\frrţa Petru (35 ani), Ştcfănuţ Rav!>ea ._(25 ani), Golct>a foan (80 ani). Golcea Solomon (90 ani), Jendri Ioan (25 ani).. Golcea Alexandru (J5 ani), Golcea Ignat (9 ani), Cftlărnar Avram (70 ani), Călămar Gt•orge (25 ani).

11 Ibidem. 12 IbidPm. 13 Silviu Dragomir. Ioan Buteanu, -. .. p. 20. · H Ibidem, p. 20-21. 1:; Idem, Studii privind istoria revoluţiei. ... p. GO. :w Joachim Lazăr, Tragedia din Zarand din toamna anului 1848. Bătălia de

la Târnava (Jud. Hunedoara) din 8 noiembrie 1848; în Restituiri; V/1996, p. 21. 17 Silviu Dragomir. Ioan Buteanu, ... p. 21. 18 Două raporturi ale acelor prefecţi de legiuni româneşti care în anul 1848/49

nu susţinut luptele cu insurgen.ţil unguri până la intrarea trupelor imperiale în ·rransilvania, Sibiu, 1848, p. 6.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro

IOAN BUTEANU - APĂRĂTOR AL ZARANDULUI IN REVOLUŢIA DE LA .1648 169

Ştirile despre un atac iminent în· Zarand, ajunseră şi în tabăra lui Iancu, la Teiuş, unde se găsea şi Ioan Buteanu. Căpitanul Gratze care comanda gloatele, primi ordin de a trimite în Zarand pe „Buteanu şi pe Popa BaHnt; ataşându-le şi doi afiţe:ri din armata imperială, pe ofiţe­rii Ivanovici şi Novac, cu trupele lor"rn. Căpitanul Gratze consemna în raportul său că „încă la 8 noiembrie am trimis pe prefectul Buteanu. în Munţii Apuseni, după ce am recunoscut spiritul său de întreprindere şi energia sa"20 . Dar în Zarand un episod important al tragediei româ­neeyti se consumase în aceea!Şi zi.

Buteanu şi însoţitorii săi ajunseră, în 9 noiembrie la Teiuş, trecură prin Alba Iulia spre Abrud, de unde porniră, în 11 noiembrie, spre Zarand. În defileul de la Mihăileni, îi întâmpina tabăra celor 5000 de moţi, de sub conducerea tribunilor Ioan Suluţiu, Nicolae Moldovan şi Nicolae Bengescu2'. Buteanu sosi, în 13 noiembrie, la Brad şi în ziua următoare la Baia de Ci:iş. „Tribunul ;Nobili şi tovarăşii săi spi'.'mzuraţi de trupa maiorului Gaal;. atârnau încă pe . furcile ridicate de unguri. Cadavre neîngropate ză<;:epu împrăştiate pe câmpul de bătaie, în preajma oraşului"22 • Mulţi;mea de moţi, înfuriată de crimele văzute, prinse şa5e unguri, pe care. îi spânzură ,de acele.aşi furci. „Actul de răzbunare a fost săvârşit într-9 clipă, fără .multă vorbă şi fără, ca Buteanu ori tri­bunii săi să fi avut cunoştinţc1 de el"23 .

Vestea despre un· posibil atac as:upra Zarandului a ajuns şi la Sibiu, la cunoştinţa membrilor Comitetului naţio.nal. Nicolae Bălăşescu, mem­bru al comitetului, îi scria, la· 30 octombrie, lui Iancu cerându-i să tri:.. mită „pe Butian, cu vreo 30-50 călăreţi, unde să scoale poporul de pe acasă, de la voi şi luându-vă după blăstămaţii aceia, cari pot fi 600-800 şi au şi tunuri, să-i prindeţi şi, dacă-aţi putea, aşa să-i prăpădiţi încât nici picior din ei să·nu mai rămâie"24 .

Căpitanul Ivanovici se .retrase îndată din Zarand, motivând că duş­manul „a părăsit Zarandul, iar regiunea secătuită de alimente nu putea hrăni o armată numeroasă"25 , fapt infirmat de scrisoarea lui Buteanu către hălmăgeni din 15 noiembrie. Ioan Buteanu le cerea loouitorilor din Hălmagiu să dea „o desluşire adevărntă despre toată starea lotrilor acelora, cari în mod· aşa· de tiran uciseră şi spânzuraseră atâţia oameni şi jefuiseră tot coniitatul"26. De .asemenea, le cerea să se „gate pite şi carne care să se trimită la Armadie"27 •

Expediţia organizată de maiorul Gaal Şi comisarul Boczko n-a urmă­rit un obiectiv pur strategic, nici nu s-au mulţumit cu restabilirea 2utorităţii guv~rnului de la Pesta, ci a ·căutat să aplice pe scară largă represiuni împotriv2 românilor şi să procedeze la exterminarea tuturor elementelor dovedite că fac parte din populaţia românească.

rn Silviu Dragomir, Studii privind istoria revoluţiei, ... p. r;rJ. 20 Ibidem. 21 Ibidem. 22 Idem, Ioan Buteanu, ... p. 23. 23 Ibidem. 24 Ioan Lupaş, Avram [Iancu, Cluj, 1924, p. 42--43. 25 Silviu Dragomir, Ioan Buteanu, ... p. 23. 26 Ibidem, p. 89, anexa 1. 27 Ibidem.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro

170 1. LAZĂR

Pentru legiunea Zaranduhli, botezul de rfoc al revoluţiei, „însemna nu numai o cumplită înfrângere pe câmpul de bătaie, ci ruină şi scrum de-a lungul satelor, jaf, moarte şi adâncă jale în casele oamenilor"28.

Dacă documentele cunoscute şi publicate până în prezent29, ne permit să cunoaştem numele a 283 români căzuţi în bătălia de la Târnava, în acelaşi timp, ele înregistrează şi numele a 173 de români, ucişi pe câmp, în casele lor, pe uliţele satelor, de către aceeaşi trupă de represiune30. Au fost ucişi cu sălbăticie şi bestialitate, copiii de la 1 an, până la bătrânii de peste 90 de ani.

Î~cepând din 18 noiembrie, Buteanu a rămas singur, să apere Zaran­dul, Simion Balint retrăgându-se în prefectura sa. Buteanu mai rămâne încă câteva săptămâni, la Baia de Criş, pentru a strânge o armată sufi­cientă, în vederea rezistenţei armate la alte incursiuni inamice. Chiar la 13 noiembrie, comitele Bethlen Gabor, cerea Comisiei regnicolare de apărare să trimită „pentru înfrângerea răscoalei din Zarand, cel puţin 1500 de soldaţii instruiţi regulat şi două tunuri de câte 6 :funţi"3t. Cere­rea sa n-a putut fi îndeplinită până la înooputul anului 1849. La rân­dul său şi Buteanu îi scria lui Iancu, la 28 noiembrie st.v., rugându-l să-i „trimită vreo 200 de puşcaşi recrutaţi din Sohodol şi Bulzeş.ti"32.

După înfrângerea imperialilor de ·C'ătre Bem „Munţii Apuseni, în C'are s-au rdras 5 legiuni româneşti, au fost încercuiţi. R<>mânii fură

încercuiţi din toate părţile şi armatele ungureşti îşi făcură apariţia în qefileurile pe care le apărau taberele improvizate de moţi şi le apărau cu construcţiile primitive de copaci prăvăliţi peste şosele şi de şanţurile săpate pentru a opri circulaţia"33 . În tot timpul acestor lupte Buteanu ;,1 străjuit cu legiunea sa Zarandul, care cădea în calea înaintării trupe­lor maghiare dinspre Banat şi Bihor. N-au lipsit nici momentele grele, de disperare, când invaziile asupra Zarandului, 1--au pus pe Buteanu, cu tribunii săi, de cc''tteva ori, în strc"1mtoare până la disperare34 • „Şi nu ·ştim cine - scria George Bariţiu - nu ar .fi căzut cu spiritul, văzân­du-se lipsit de lucrurile cele mai necesare, nu numai în purtarea răz­boiului ci şi chiar mijloacele de viaţă ale loouitorilor"35 .

Buteanu şi trupa sa au aplicat din plin mijloacele şi tactica de luptă recomandată de acelaşi Nicolae Bălăşescu, în scrisoarea sa din 30 octombrie 1848. „Între munţi ~1.e lesne. Nu trebue stat cu ei la bătaie, ci când s-ar pune în poziţie de a puşca cu tunul, oamenii să se risipe, să nu stea într-un loc, dar să nu se sparie, ci să înconjure tunu­rile pe din dos, pe de lături şi să dea năvală spre ele şi prea lesne le

2s 'Idem, Studii p1i,vind istoria revoluţiei, ... p. 198. 29 Viorel Vânătoru, Elena Mărioara Vânătoru, op. cit. p. 242-252; Idem, Un

document privind victimele de la 1848-1849, în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 51~-528.

30 Ioachim Lazăr, op. cit. p. 32--42, Anexele 1 şi 2. 31 Silviu Dragomir, Ioan Buteanu, ... p. 104-108, Anexa 15. 32 IJbidem, p. 90-91', anexa 2. 33 Idem, Studii privind istoria :revoluţiei, ... p. 64. 34 George Bariţ, op. cit. p. 368. 35 Ibidem.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro

lOAN BUTEANU -- APARATOR AL ZARANDULUI IN REVOLUŢIA DE LA !84B 171

poate lua de la -ei, că ele sunt grele, nu le poate întoarce şi mişca aşa lesne. Vedeţi frate, de le apucaţi"36_

La 21 ianuarie 1849, Buteanu îi scria lui Iancu, că o trupă de 600 sol­daţi cu 6 tunuri, sunt la Sebiş, cu scopul de a veni în Zarand şi eu „acum abia am 40 de oameni aice cu care ţin strâmturile"3i. Şi într­adevăr, începând din 19 ianuarie, trupa condusă de maiorul Beke, la care era ataşat şi un corp de 3000 de secui, dispunând de 6 tunuri înain­tează spre Zarand. Buteanu a trebuit să-i înfrunte singur pe năvălitori. El dă ordin de a părăsi Hălmagiul, pentru a-l ataca a doua zi. „Legio­narii lui Buteanu s-au retras din oraş, dar a doua zi l-au împresurat şi 1-au atacat din toate părţile. Lupta a fost grea. Moţii noştri - scrie istoricul Silviu Dragomir - care luptau pentru moşia lor scumpă s-au bătut cu o vitejie fără pereche"Js.

În faţa superiorităţii tehnice şi numerice a inamicului, Buteanu este nevoit să se retragă în întăriturile sale de la Buceş. Trupele maghiare ocupă Baia de Criş, Ţebea şi Bradul, unde se înconjoură cu şanţuri şi de unde pornesc patrule mai mari prin comunele învecinate, pentru a aduna pradă şi a devasta casele oamenilor3".

După dezastrul imperialilor de la Sibiu, trupele de honvezi pun stă­p~mire şi pe comitatul Hunedoarei, înaintând de la Orăştie către Deva şi Haţeg. Situaţia lui Buteanu şi a trupelor sale devine şi mai critică. Munţii Apus('ni răm<în de acum singurul adc1post al n'voluţionarilor rom{mi. Prefecţii care nu s-au împrăştiat o dată cu fuga armatelor împărăteşti, se retrag, rând pe rând, în acest cuib de rezistenţă, „pre­făcând munţii într-o adevărată <;etate"4o_

Şoseaua Hălmagiu, Brad, Abrud e singura arteră pe care armatele maghiare o vor folosi în expediiţiile îndreptate împotriva moţilor41 . Indată după ocuparea Transilvaniei, Kossuth numeşte în funcţia de comisar, în locul lui Vay, pe Edmond Beothy, autorul reprimării sânge­roase a mişcării românilor din Bihor. El instituie faimoasele „tribunale de sânge" pentru pedepsirea revoluţionarilor români şi „organizea?ă echipe de vânătoare", care vor îndeplini rolul unei poliţii însetate de sânge42 . în comit.atul Hunedoara funcţionau 2 tribunale de sânge, la Deva şi Haţeg, iar în Zarand cel de la Baia de Criş43 •

Generalul Bem nu este de acord cu o asemenea politică şi cere înlocuirea comisarului Beothy. In locul său este numit Ladislau Csany, care la sosirea sa în Transilvania, în 31 ianuarie 1849, găseşte organi­zate echipele de vânătoare din Cluj, Turda şi din regiunea Arieşului44 . Tribunalele „lucrau de zor, pronunţând sentinţe, în termen de cel mult 3 zile, cu eliminarea posibilităţilor de apel şi a consideraţiilor de milă"~;;.

36 Ioan Lupa5, op. cit. p. 43; Silviu Dragomir, Ioan Buteanu .... p. 27; Tdem. Studii privind istoria l'PVoluţiei, ... p. 64-65.

37 Silviu Dragomir, Ioan Buteanu, ... p. 90-91. 38 Ibidem. 30 ,Ibidem, p. 28-29. 40 Idem, Avram Iancu, ... p. 124. H l bidem, p. 127. 42 Ibid0m, p. 120. ' 3 Ibidem, p. 124. 41 Ibidem, p. 120. • 5 Ibîd<:>m.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro

172 I. LAZĂR

Cursul nou politic, însemna nu împăciuire, nici dovadă de energie, ci 'terorism sălbatic şi este inspirat de Kossuth însuşi46. În manifestul său din 20 ianuarie 1849, Kossuth exagerează „cruzimea" revoluţiona­rilor români pentru a stimula poftele de răzbunare ale gărzilor maghiare de curând organizaten. Documentele atestă săvârşirea unor atrocităţi sălbatice de către tribunalele de sânge, alcătuite ad-hoc. Din rândul membrilor acestor tribunale se întâlnesc mereu numele lui Csutak, Hat­vany, Konya, Ribiczey Ferencz, Mihalovits Tobi, Nemes Toni4B.

Astfel Oprea Ion şi Lazăr Mihai din Ormindea „au fost executaţi de tribunalul de sânge alcătuit din Hatvany, Csutak şi Konya"49 , în aprilie 1849. Luca Dumitru, de 35 de ani din Luncoiul de Sus, luat pri­zonier „a fost măcelărit de tribunalul de sânge în drum spre Brad"50 • În mai 1849, Braica Iuon şi Mihuţ Dumitru, din Băiţa, sunt spânzJUraţi „în urma hotărârii tribunalului de sânge al lui Mihalovits Tobi"51• La hotă­rârile de condamnare se adaugă crimele săvârşite cu ocazia expediţiilor de represiune asupra satelor zărăndene52 .

Paralel cu aceste acţiuni de represalii guvernul maghiar organi­zează puternice expediţii armate pentru înfrângerea revoluţiei romârie. În faţa ameninţării tot mai serioase, din primăvara lui 1849, Buteanu îi cere lui Iancu să dea dispoziţie tribunului din Abrud ,;ca din satele care se ţin de Abrud, să se ţină pază aici la Buceş"53 . Buteanu numea localităţile care trebuiau să contribuie la apărarea defileului de la Bu­c~. Acestea sunt „Abrud oraşiu, Roşia, Coma, Bucium, Cărpiniş, Cerni­ţia, că altmintrelea eu neputând, fără primejduirea persoanei mele a sta aici, voi fi silit a mă duce la un loc mai scutit pentru mine"54 .

Comisarul maghiar al Zarandului, Daniel Boczko, adresează o pro­clamaţie către populaţia românească cerându-i „să recunoască şi să se supună în termen de 20 zile guvernului unguresc, să denunţe în scris pe conducătorii românilor rebeli şi pe cei ce s-au refugiat la moţi, a căror avere se confiscă, dându-li-se celor ce au rămas credincioşi ungu­rilor"55.

Buteanu îi scria comandantului Beke o scrisoare ameninţătoare, în care spunea: „Nu ştiu de ce aţi ocupat orăşelul Hălmagiu şi de ce îngreunaţi bietul popor din acest judeţ cu deosevite jecmăneli. Dacă aveţi gând să înaintaţi, fie, căci din parte-ne nu vom ezita a reprima

.w Ibidem. 47 Ibidem, p. 121. •S Viorel Vânătoru, Elenuţa Mărioara Vânătoru, Un document, ... p. 244. •D Ibidem. 50 Ibidem, p. 24B. 51 Ibidem. 52 Memorialistica revoluţiei de la 1'848 in TransilvanJa. Studiu introductiv.

ediţie, note şi glosar de Nicolae Bocşan şi Valeriu Leu, •C'lu.j-Napoca, 1988, P. 106 „In satul Steiu pe Iova. Farca, fiind bolnav, w1gurii în pat l4u chinuiit până l-au omorât". în HăLmagiu „pre Elisabeta, muierea lui Iovu Alexa şi Maria, nepoaita sa de 14 ani, impregnându-le şi batjocorii.ndu-le. atâta l~u chinuit până mai pre urmă înfă.şurându-le însuşi chica pe după grumaz le-au sugrumat şi omorât".

53 Silviu Dragomir, Ioan Buteanu, ... p. Y0-91, anexa nr. 3. :;, Ibidem. 55 Ibidem, p. 29.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro

IOAN BUTEANU - APĂRĂTOR AL ZARANDULUI IN REVOLUŢIA DE LA 1848 173

forţa cu forţă"56. În acelaşi timp Buteanu şi-a împărţit oastea în m1c1 cete, care hărţuiau continuu pe inamic, atât pe şoseaua din Valea Cri­şului Alb, cât şi pe cea care duce la Deva. în defileul de la Dealul Mare, au căzut „mai mult ca două sute de unguri surprinşi şi bătuţi de legiqnari"5î. Spre sfârşitul lunii ianuarie, mai întâi secuii şi apoi maio­rul Beke cu trupa, au părăsit Zarandul, pentru a participa la bătălia de la Podul SimerieL

După ocuparea Sibiului de către trupele lui Bem, a fost trimis în Zarand Csutak Kalman58 . Trupa lui Csutak era formatii din honvezi bine instruiţi, care împreună cu o companie germană şi cu o jumătate companie de husari, având şi câteva tunuri, reprezenta o forţă de temut. Efectivele armatei sale se ridicau la 2603 soldaţi, 5 tunuri, 20 cai şi 56 cai de călărit59 . Maiorul Csutak n-a atacat de la început trupele lui Buteanu, fiind nevoit să treacă în Valea Mureşului, pentru a sprijini trupele maghiare ce luptau în această zonă, presate serios de către imperiali.

Imperialii, pentru asigurarea succesului operaţiunilor militare şi pen­tru a tăia legătura dintre armata lui Bem şi ungurii din Arad şi Banat, trimit în Zarand, o trupă condusă de maiorul Cernoevici, la care va fi ataşată şi oastea lui Buteanu. În după amiaza zilei de 8 martie 1849 Cernoevici înaintează de lal Baia de Criş spre Hălmagiu. Buteanu cu oastea sa de 600 de oameni, este lăsată în rezervă la Brad, urme:1nd să înainteze până la Baia de Criş. În defileul de la Vaţa de Sus, Cernoevici trimite pe sublocotenentul Boldea, din regimentul grănicerilor din Banat. cu 150 de oameni, pentru a-l apăra, în cazul pătrunderii trupelor ma­ghiare din Valea Mureşului. Maiorul Cernoevici, cu 1545 soldaţi şi două tunuri, înainta pe şosea, ajungând la orele 9 seara, la viile de la Ociu60

ln noaptea de 8 spre 9 martie, trupa care apăra defileul de la Vaţa de Sus este împrăştiată, coloanele lui Csutak pătrunzând din nou în Valea .Crişului Alb. Maiorul Cernoevici, temându-se de un clac masiv asupra trupelor sale, dă ordin de retragere spre Baia de Criş, fără a angaja o bătălie decisivă, în afara câtorva hărţuieli de mică omploare.

Maiorul Csutak, scriind Comisiunii pentru apărarea ţării, vorbea de un succes repurtat în bătălia cu imperialii, constând din 5 grăniceri români luaţi prizonieri şi o captură de 35 arme şi I OOO cartuşe61 . Maio­rul Cernoevici îşi motiva retragerea de starea jalnică a armatei impe­riale din Transilvania şi de superioritatea armatei maghiare din Zarand.

Prefectul Ioan Buteanu primi ordin să se retragă de la Baia de Criş, să ocupe Bradul, până când vor înainta cetele de insurgenţi, pe urmă

56 Ibidem. 51 Ibidem, p. 30. 'lll Ioan Ranca, Valeriu Niţu, Avram Iancu, documente, Bucureşti, 1974, p. 128;

Kovari Laszlo despre încercarea trupelor guvernamentale ungureşti de a ocupa Munţii Apuseni.

59 Silviu Dragomir, Studiă privind ,istoria revoluţiei .... p. 67. so Ibidem, p. 71. s1 Idem, Ioan Buteanu, ... p. 10~Il2, anexa nr. 16.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro

174 l. LAZĂR

să se retragă în defileul de la Buceş, să se întărească acolo şi în caz de nevoie să se retragă la Abrud, la Iancus2.

În 16 martie Cernoevki îşi pune trupele în marş şi părăsind Zaran­dul, ajunge seara la Deva. In urma sa maiorul Csutak, ocupă a doua zi, 17 martie, Baia de Criş şi apoi Bradul. Prefectul Ioan Buteanu „după cele mai încordate silinţe, încă trebui să părăsească c-.împul de luptă, încât pe la capătul lui martie, tot comitatul Zarandului se afla în mâi­nile duşmanului"63 . În 24 martie 1849, maiorul Simonffy, însărcinat să studieze situaţia din munţi, îi prezenta lui Kossuth run raport amănunţit şi un proiect de ofensivă pentru distrugerea „trupei de tâlhari"64.

Buteanu retras în strâmtoarea de la Buceş, aştepta atacul inamicului, pe care Csutak nu îndrăzni să o atace. În faţa sa, prin văile Crişului Alb, cete de moţi, încă mai străjuiau satele care n-au fost pârjolite de furia duşmanului. Războiul de gherilă se înstăpâni în Zarand, şi în urma lui sate devastate, case prădate, oameni spânzuraţi fără nici o judecat<'1, care atârnau pe furcile improvizate, vesteau mizeria din acest colţ de ţară. Buteanu îi scrie maiorului Csutak următoarele: „Libertatea voastră sunt furcile, egalitatea drepturilor voastre constă în aceea că asi­milaţi în elementul maghiar pe celelalte naţiuni, care locuiesc cu voi într-o ţară. Iar fraternitatea voastră o vestiţi prin pârjolirea satelor şi astasinarea celor nevinovaţi"65,

După înlăturarea oştilor imperiale maiorul Csutak se pregăteşte pen­tru atac general. În 2 aprilie, relata maiorul Csutak „am atacat, lângă comuna Luncoi, din judeţul Zarandului, oastea valahă, amestecată cu grăniceri"66. În aceeaşţ zi începe înaintarea către Abrud, iar în_3 aprilie a ocupat şanţurile de la Zdrapţi, Mihăileni şi Buceş67 • In faţa perico­lului, Ioan Buteanu îi scria lui Iancu, încă la 1 aprilie, cerându-i să-i trimită „300 de puşcaşi cu Corcheşiu Nicolau şi cu numele lor şi din ce sat se află, altmintrelea în zadar ne luptăm"68 • Revine cu o nouă scri­soare către Iancu, în 2 aprilie, informându-l despre părăsirea zonei de către Clemente Aiudeanu şi îi cere să-i trimită „puşcaşi harnici şi voi­nici care să ţină lupta cu barbarii"69 .

În 3 aprilie Buteanu îi scria şi lui Axente Sever, arătându-i că ungurii „au năvălit din toate părţile pe noi, astăzi arseră 2 sate, Zdrapţiu şi Mihăileni"70 • Am rezistat vreme de un ceas „acum n-avem muniţie, de nu ni-ţi trimite suntem potopiţi, trimite-ţi-ne praf şi gloanţe şi veniţi în ajutorul nostru că n-am mai mult de 100 de oameni"71 • La rân-

G2 Ibidem, p. 41. Ga Raportul prefectului Avram Iancu despre faptele cetelor armate de sub

comanda lui în decursul rezbelului cetăţean din anii 1848-1849, în Ioan Ranca, Valeriu Niţu, op. cit. p. !J.74.

64 Silviu Dragomir, Avram Iancu, ... p. 143. G5 Gelu Neamţu, Revoluţia românilor din Transilvania, 1848-1849, Cluj-Napoca,

1996, p. 94. os Silviu Dragomir, Ioan Buteanu, .... rp. 121-125, anexa nr. 19. 67 Ibidem, p. 94---e5, anexa nr. 9. 68 Ibidem. 69 Ibidem, ;p. 95, anexa, nr. 10. 70 Ibidem, p.. 96, anexa nr. 11. 11 Ibidem.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro

IOAN BUTEANU - APĂRĂTOR. AL ZARANDULUI IN REVOLUŢIA DE LA IWJ J 75

dul său maiorul Csutak scrie comisiunii de apărare a ţării exagerând forţele lui Buteanu şi succesele înregistrate. „A doua zi, adică 3 aprilie, am atacat pe duşman lângă Zdrapţi, Mibăileni şi Buceş. Aici toată ar­mata lui Buteanu, întărită. cri un batalion de armată regulată şi cu aripa dreaptă formată din trupe săseşti, împărţită în 3 coloane, am scos-o din redutele ei puternic construite, deşi avea tunuri mici, şi aceasta pricinuind enorme pierderi hoardei valahe"72.

Cu toate acestea comandantul ungur n-a reuşit să împrăştie mica tabără a lui Buteanu de la Buceş. In zilele următoare el s-a îndreptat sp:e ;,Băiţa, pe care a ocupat-o, în 14 aprilie, prădând-o de tot aurul, pe care l-a căutat şi l-a găsit în acest oraş minier"n. După ocuparea Băiţei, maiorul îi scria încrezător Preşedintelui comisiei de apărare, la 16 aprilie. că peste 4-5 zile „voi aduce în posesiunea naţiunii Zlatna şi Abrudul, împreună cu Ruda"74. Dar la numai o zi, într-un moment de surprinzătoare sinceritate, îi scria din nou, recunoscând imposibilitatea ocupării teritoriilor apărate de români. „De aceea raportez, cu patriotică ~upunere, că sălaşul de căpetenie al bandelor valahe cade în judeţele Zarand şi Hunedoara. în aceste două judeţe valahul e fanatizat împo­triva ungurilor şi omul nu-i în stare să priceapă duşmănia josnkă pe 2are o nutreşte neamul valah în această regiune. în fiecare tufă, pe rulmea fiecărui deal, unul sau mai mulţi valahi, ne pândesc paşii; dacă văd că suntem tari, fug în mod laş dinaintea noastră, iar dacă dau peste oameni singuratici sau peste forţe mai mici, îi atacau proferând chiote sălbatice"75 • Maiorul Csutak cerea Comisiunii pentru Jipărare să nu „de­tragă nimic ce ar putea folosi pentru apărarea acestui ţinut, pentru încetarea revoluţiei şi pentru suprimarea mişcărilor revoluţionare"76, în­cercând astfel să-şi justifice barbariile condamnate pcină şi de către unii reprezentanţi ai naţiunii maghiare.

La 2 aprilie, maiorul Csutak era acuzat de către comisarul Santa, că „fapte dare dovedesc că d-l maior Coloman Csutak, .fără să fi învins sau să fi omorât vreun moţ, consideră Zarandul oa un teritoriu cuce­rit de el, pe care nu tolerează nici o autoritate civilă, nefăcând excepţie nici cu comisarul guvernului"77.

Din contră faptele dovedesc comiterea a sute de crime. incendieri şi jafuri. Chiar asesorii juraţi ai comitatului Zarand, denunţă printr-o adresă trimisă lui Kossuth, situaţia din Zarand, spunând: „Un nou blă­stăm a căzut asupra comitatului Zarand, deoarece a venit aici un coman­dant care neţinând seama nici de guvernul civil, nici de ungurimea ce a mai rămas în viaţă, despoiată de tot ce a avut, în mod samavolnic a ihot'ărât şi proclamat că dacă nu va izbuti să extermineze populaţia duşmană, de limba românească, din comitatul Zarandului, îi va arde tot avrutul şi va duce la sapă de lemn pământul, ce s-a sporit cu nenu-

72 Ibidem, p. 121-125, anexa nr. 19. 73 Ibidem, p. 56. 7 4 'Ibidem, p. 126-129, anexa nr. 20. 75 Ibidem, p. 129---132, anexa nr. 21. 76 Ibidem. 77 Ibidem, p. 48.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro

176 1. l-AZAR

măraţi tâlhari· şi criminali şi mai mari. A uitat că prin aceasta nu face decât rău naţiunii maghiare"78.

Prin modul său de luptă, . Ioan Buteanu a impus respect chiar şi adversarului său. Într-un alt moment de sinceritate, maiorul Csutak scria următoarele: „Nimeni să nu-şi facă iluzia că pe români îi poţi alunga din lume cu o mătură de mesteacăn, căci se înşeală cine o crede aceasta şi mai vârtos cine cugetă, eă eu voi fi în stare, cu 2603 infan­terişti, 56 husari şi 5 tunuri, q extermina pe faţa pământului 500.000 de cetăţeni. Cine a nutrit această speranţă nu şi-a dat seama că fiecare popor, când se aprinde în el scânteia divină şi devine conştient că esta o naţiune şi că în el zace putere. nu există armă cu care ar putea fi învins. Ştiu eu bine; precum ştiu şi oamenii şi ofiţerii, care au servit cu mine acolo, cât de obositoare ~xpediţie războinică a fost"79. „În această regiune şi frunza ce tremură pe copac era duşmanul ungurului"so, ex­elama maiorul Csutak.

Problema împăcării,. prin înlăturarea conflictului cu romanu; una din· naţionalităţile de căpetenie . ale ţării şi folosirea celor 12.000 de soldaţi, care formau cordonul din jurul Munţilor Apuseni, în luptele cu aJUstriecii. îi dau de gândit lui Kossuth. La 14 aprilie 1849, el semna ordinile deschis, unul -pentru Dragoş, celălalt acordând trecere liberă condrucătorilor români care vor trata cu delegatul său. La 19 aprilie, Ioan Dragoş soseşte la .Brad şi se adresează printr-o scrisoare lui Iancu şi Buteanu „ductorii români răsculaţi"81 . După primirea ·Scrisorii, Bu­teanu pleacă la Abrud, ·unde se1 vor întâlni în a~~i .seară prefecţii aflaţi în munţi. O parte, în frunte cu Axente Sever se declară împotriva tratativelor. Alţii în frunte cu Iancu şi Buteanu, acceptă începerea unor tratative. Se hotărăşte, trimiterea unui răspuns afirmativ lui Dragoş şi a-l invita în cartierul lui Buteanu, unde va întâlni şi pe ceilalţi con­ducători români.

Sosit la Mihăileni înaintea conducătorilor din munţi, Ioan Dragoş se angajează într-o discuţie cu Buteanu. Discuţia este întreruptă de sosirea lui Iancu, Petru Dobra, Nicolae Vlăduţh,1, Vasile Moldovan, Ioan Boeru şi alţii. Dragoş le zugrăvi situaţia din Ungaria şi ceru românilor să „depună mai întâi armele, după care vor fi retrase şi trupele de ve:înători maghiari"s2.

Iancu îi răspunde „că e departe de el gândul să se supună unui asemenea tratament. Deocamdată nu poate fi vorba decât cel mult de un armistiţiu"23 . Neavând instrucţiuni în acest sens, Dragoş pleacă la Debreţin, pentru a cere condiţii formulate în scris. Continuarea tratati­velor depind însă acum de preşedintele Kossuth. Dragoş nu obţine însă nici amnistia, nici asigurarea că forţele armate ungureşti vor fi retrase din munţi. Dragoş se reîntoarce plin de îndoieli. La 3 mai soseşte la Abrud, unde se reiau discuţiile cu prefecţii şi tribunii. În timp ce Drago1

78 Ibidem, p, 51. 79 Ibidem, p. 53-54. 8o Ibidem, p, 55. 81 Idem, Avram Iancu, .. , p. 152. 82 Ibidem, p. 154. 83 Ibidem.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro

IOAN BUTEANU - APĂRĂTOR AL ZARANDULUI IN REVOLUŢIA DE LA 1848 177

se străduia să-i înduplece pe români să înceteze lupta, maiorul Hatvany, primea instrucţiuni, să nu ţină seama de tratative, nici de armistiţiu, ci să-şi facă datoria, dezarmând cetele române prin orice mijloaces~.

Increzându-se în cuvântul lui Dragoş, Buteanu este luat prizonier şi apoi spânzurat, la 23 mai 1849, la Iosăşel, în Ţara Zarandului, pe care o apărase cu atâta bărbăţie. Înfrânt în două rânduri, Hatvany rPcu­noştea că era vorba de „o răscoală generală, la care, din regiunea Abru­dului, cuibul răzvrătirii, a luat parte mic şi mare, cu cel mai înverşunat fanatism" 85.

Osemintele lui Ioan Buteanu au fost aduse în anul 1924, cu prile­jul sărbătoririi centenarului naşterii lui Avram Iancu, în cimitirul de la Ţebea. Pe partea de către mormântul lui Iancu a crucii lui Buteanu este scris: „Aisi sunt osemintele fericitului Ionu Buteanu, unul din Martirii Naţiunii Române, ucisu perfidamente în anul 1849 mai nr"86. Pe partea de către drum a crucii este scris: „Ion Buteanu, Prefectul Zarandului în 1848-9, prins mişeleşte în Abrud şi spânzurat la losaş de fugarii unguri bătuţi de Iancu. Mor liniştit, moartea mea e răzbunată de ajuns prin cele două înfrângeri ale maghiarilor la Abrud, au fost ultimele-i vorbe" 87•

Ioan Buteanu a stat tot timpul în focul unei armate regulate, pe care a oprit-o în loc şi a izbutit să o terorizeze cu moţii săi. Numele lui Ioan Buteanu va rămâne legat de apărarea eroică a Zarandului, pe care l-a organizat şi l-a condus aproape singur, realizând, prin rezistenţa sa, unele dintre cele mai strălucite fapte eroice ale revoluţiei române din anii 1848-1849.

IOACHIM LAZAR

IOAN BUTEANU - DEFENDER OF ZARAND IN THE REVOLUTION FROM 1848

(Summary)

The maintaining of Zarand under the Romanian revolutionaires' control made up a vital necessity for Apuseni mounta!ins clefence. His fall meant opening of the pe:netration wiays to Abrud <and Câmpeni, the centre of .the Rornanian revo­lution defence. For the cll'fence of Zarand was necessary a strong, firm and capable comander, qualities which .the barrister Ioan But<'anu gathered himself. The stern defeat of tribunt's: Aviron Telechi, Alexandru ·~hendi and Ioan Neme.-, - :noblemen in Zarand, on November 8th 1848, had caused the departure of the prefect Ioan Buteanu, who was close to Aiud, to Zarand where he had arrived on November lJth 1848.

Ioan Buteanu helped at the clefence organization of Zarand, settled himself in defence at Buceş. In the spring of 1849, Ioan Buteanu proved to the be best a.mong the Romanian leaders in the negociations with Ioan Drago~. Buteanu was caught by the major Hatvany at Abrud and hang on May 2Jrd 1849, at Iosăşel. in the Zarand Land which he defended with so courageously.

8• Ştefan Pascu, l\.vram Iancu, Bucure7ti, 1972, p. 15B--15Y. s:; Ibidem, p. 161. sa Vasile Netea, Munţii Apusen1, muzeu istoric şi pantheon al poporului român.

Bucureşti, 1977, iP· 93; Florian Tucă, Constantin Ucrain, Locuri şi monumente paşoptiste, Bucureşti, 1978, p. 207.

81 Ibidem.

12 -- Acta Mvsei Porolissensis, voi. XXII 1998 www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro