Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Tip: DecizieNr./Dată: 612 (13.10.2005)

DESFACEREA DISCIPLINARA A CONTRACTULUI DE MUNCA. INOPERABILITATEA IN CAUZA A NULITATILOR PREVAZUTE DE ART. 268 ALIN. 2 LIT. B SI F DIN CODUL MUNCII

Prin sentinta nr. 433 din 30 mai 2005 a Tribunalului Suceava – Sectia civila, s-a admis actiunea reclamantului P.N., in contradictoriu cu parata R.T.F.C. Iasi, s-a constatat nulitatea absoluta a dispozitiei nr. 601/2/691 din 15.04.2005 emisa de parata, s-a dispus reintegrarea reclamantului in functia detinuta anterior emiterii dispozitiei, a fost obligata parata sa plateasca reclamantului despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul incepand cu data desfacerii contractului de munca si pana la reintegrarea efectiva.Dispozitia de desfacere a contractului de munca a fost emisa avandu-se in vedere abaterea disciplinara savarsita de reclamant care, indeplinind functia de mecanic ajutor la Depoul Suceava – Nord, la data de 23 ianuarie 2005, fiind de serviciul pe locomotiva D.H.C. 452, in conducerea trenului 5631/5641, a permis operatorului tratare apa J.G. sa sustraga motorina din rezervorul auxiliar al locomotivei, indicandu-i si locul pe unde sa monteze furtunul folosit la sustragere.Referindu-se la prevederile art. 268 din Codul muncii, instanta de fond (prin sentinta sus-mentionata) a retinut ca decizia contestata este lovita de nulitate absoluta pentru ca din continutul ei lipsesc prevederile din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca care au fost incalcate de reclamant si nu indica instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.Urmare recursului declarat de parata impotriva sentintei nr. 433/30.05.2005 a Tribunalului Suceava – Sectia civila, curtea, in legatura cu cele 2 motive de nulitate absoluta a dispozitiei de desfacere a contractului de munca a reclamantului a retinut urmatoarele:Astfel, referitor la faptul ca in decizia de sanctionare disciplinara nu s-au indicat – contrar prevederilor art. 268 din Codul muncii – prevederile din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de reclamant, pe de o parte, din continutul deciziei rezulta ca acesta a incalcat prevederile din Instructia personalului de locomotiva nr. 201/1996, art. 6 A, Regulamentul intern de organizare si functionare a R.T.F.C. Iasi, cap. IV, art. 14, coroborat cu prevederile din fisa postului art. 6 alin. 5, iar, pe de alta parte, chiar si in lipsa mentiunilor de mai sus, tot nu s-ar fi putut retine nulitatea absoluta a deciziei cata vreme reclamantul – asa cum rezulta din Ordonanta Parchetului de pe langa Judecatoria Radauti din 24 martie 2005 – a savarsit, in executarea atributiilor de serviciu, o fapta penala (complicitate la infractiunea de furt calificat).Or, este de notorietate ca o abatere disciplinara de asemenea gravitate nu poate fi lasata nesanctionata doar pentru ca in statutul personalului nu s-a inscris expres ca acesta – in exercitarea sarcinilor de serviciu - nu are voie sa savarseasca fapte penale.Nici cel de-al doilea motiv de nulitate absoluta a deciziei contestate (cel legat de faptul ca in decizie nu s-a trecut instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata) nu este data in cauza.Aceasta pentru ca sanctionarea unui act juridic cu nulitatea absoluta se impune in cazul in care nerespectarea de catre organul emitent al actului al unui text normativ a produs o vatamare reala si efectiva persoanei lezate de un astfel de act juridic.Or, in cauza, nu se poate retine ca decizia contestata este lovita de nulitate absoluta pentru faptul ca in aceasta nu s-a indicat ca instanta competenta sa judece contestatia este Tribunalul Suceava, cata vreme - asa cum rezulta din dosarul cauzei – reclamantul a adresat contestatia la Tribunalul Suceava, sub acest aspect el nefiind in nici un fel prejudiciat.In aceste conditii, curtea, prin decizia nr. 612/13.10.2005, avand in vedere prevederile art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, a admis recursul paratei si a modificat in totalitate sentinta recurata in senul ca a respins, ca nefondata, contestatia reclamantului P.N. impotriva dispozitiei nr. 601/”/691 din 15 aprilie 2005 emisa de parata.

Tip: DecizieNr./Dată: 612 (13.10.2005)

Nulitatea absoluta. Decizie de desfacere a contractului individual de munca. Respectarea cerintelor art. 268 din codul munciiPrin sentinta civila nr. 433 din 30.05.2005 Tribunalul Suceava a admis actiunea reclamantului P.N. formulata in contradictoriu cu SNTFC – CFR , R.T. F.C. Iasi, a constatat nulitatea absoluta a dispozitiei nr. 601/2/691 din 15.04.2005, a dispus reintegrarea in functia detinuta anterior emiterii deciziei si a obligat intimata sa plateasca despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate precum si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data desfacerii contractului de munca pana la reintegrarea efectiva. A fost obligata intimata sa plateasca in favoarea reclamantului contributiile datorate bugetului de stat pentru aceeasi perioada, precum si efectuarea mentiunilor corespunzatoare in carnetul de munca.Referindu-se la prevederile art. 268 din Codul muncii instanta de fond a retinut ca decizia contestata este lovita de nulitate absoluta pentru ca din cuprinsul acesteia lipsesc prevederile din Statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca care au fost incalcate de reclamant si nu indica instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.Impotriva acestei sentinte a declarat recurs unitatea sustinand ca fiind gresita retinerea din considerente in sensul ca fisa postului nu poate fi considerata un inscris din cele enumerate imperativ de legiuitor prin art. 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii, cata vreme fisa postului este parte integranta din contractul colectiv de munca iar prin art. 17 alin. 2 lit. d erau reglementate drepturile si obligatiile salariatului in legatura cu munca sa. S-a mai sustinut ca la pct. 3 din decizia contestata s-a stipulat cu claritate ca cel in cauza poate veni cu contestatie la tribunal de la domiciliu sau resedinta in termen de 30 de zile de la data comunicarii asa incat nu se poate retine nulitatea absoluta a deciziei, nici sub acest aspect.Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 612 din 13 octombrie 2005, a admis recursul unitatii, cu consecinta modificarii in totalitate a sentintei recurate in sensul respingerii ca nefondate a contestatiei impotriva deciziei nr. 601/2/691 din 15.04.2005.Pentru a hotari astfel, instanta de recurs a retinut urmatoarele:Referitor la faptul ca in decizia de sanctionare disciplinara nu s-au indicat, contrar prevederilor art. 268, prevederile din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de reclamant, din continutul deciziei rezulta ca acesta a incalcat prevederile din Instructia personalului de locomotiva nr. 201/1997 art. 6 A, Regulamentul intern de organizare si functionare a RTFC Iasi, cap. IV, art. 14, coroborat cu prevederile din fisa postului art. 6 alin. 5, iar din ordonanta Parchetului de pe langa Judecatoria Radauti din 23.03.2005 rezulta ca reclamantul a savarsit in exercitarea atributiilor de serviciu o fapta penala, respectiv complicitate la infractiunea de furt calificat. Ori, este de notorietate ca o abatere disciplinara de o asemenea gravitate nu poate fi lasata nesanctionata doar pentru ca in statutul personal nu s-a inscris expres ca, reclamantul, in exercitarea atributiilor de serviciu, nu are voie sa savarseasca fapte penale.

1

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Nici cel de-al doilea motiv de nulitate absoluta a deciziei contestate, retinut de instanta de fond, nu a fost validat in cauza, sanctionarea unui act juridic cu nulitatea absoluta impunandu-se numai in cazul in care nerespectarea de catre organul emitent a unui text normativ a produs o vatamare reala si efectiva persoanei lezate de un astfel de act. Ori in cauza nu se poate retine ca decizia contestata este lovita de nulitate absoluta pentru faptul ca in aceasta nu s-a indicat ca instanta competenta sa judece contestatia este Tribunalul Suceava cata vreme, asa cum rezulta din actele dosarului, reclamantul s-a adresat cu contestatie la aceasta instanta, sub acest aspect el nefiind in nici un fel prejudiciat.Drept consecinta, in temeiul art. 312 alin. 1 si art. 304 pct. 9 C.pr.civ. recursul a fost admis in sensul celor sus-mentionate.

Tip: DecizieNr./Dată: 48 (11.01.2006)Autor: Curtea de Apel Timisoara

Desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Nulitatea deciziei. Codul muncii – art. 267Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute de art. 264 alin. 1 lit. a din Codul muncii nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Timiş la data de 27 iunie 2005 sub nr. 6458/C, reclamantul M.M. a chemat în judecată pe pârâta Petrom Timişoara solicitând instanţei ca prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa să anuleze decizia nr. 63/RU emisă de pârâtă, invocând luarea măsurii cu nerespectarea dispoziţiilor legale, întrucât nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă.Prin sentinţa civilă nr. 2373 pronunţată la 6 octombrie 2005, instanţa a respins contestaţia ca neîntemeiată, reţinând că reclamantul a fost angajatul pârâtei, în baza unui contract individual de muncă şi că în data de 5 mai 2005, deşi se afla în concediu legal de odihna, împreună cu un grup de salariaţi şi persoane din afara unităţii au fost surprinşi de către o echipă de jandarmi în incinta Parcului nr. 11 S. sustrăgând produse petroliere, prin intervenţia asupra instalaţiei din parc, mai exact prin desfacerea şuruburilor unei flanşe de pe o conductă, iar prin manopera lor frauduloasă au pus în pericol atât instalaţiile pârâtei, cât şi integritatea persoanelor.S-a mai reţinut că fapta contestatorului de a sustrage produse petroliere de la locul de muncă, faptă constatată de către organele de jandarmi, prin ea însăşi este suficientă a legitima măsura dispusă de angajator, respectiv aceea a desfacerii contractului de muncă, fapta fiind agravată de modul de operare, prin intervenţia neautorizată asupra instalaţiilor din parcul petrolier, prin desfacerea flanşei de pe conducta instalaţiei, fapt ce a pus în pericol integritatea şi siguranţa atât a instalaţiei, cât şi a persoanelor.Recursul declarat de către reclamant împotriva sentinţei menţionate mai sus şi analizat prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. pr. civ., sub toate aspectele cauzei, fost apreciat ca fondat prin decizia nr. 48 din 11 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 11.727/C/2005.Instanţa de recurs a reţinut că reclamantului i-a fost desfăcut disciplinar contractul de muncă, în temeiul dispoziţiilor art. 61 litera a din Codul muncii.Art. 267 (1) din Codul muncii prevede că nici o măsură, cu excepţia avertismentului, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sub sancţiunea nulităţii absolute, alin. (2) prevăzând că în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data şi locul întrevederii.Tot ca o măsura de protecţie a angajatului, art. 268 alin. (2) lit. c din Codul muncii prevede sub sancţiunea nulităţii ca decizia de desfacere a contractului de muncă să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea.In cauză nu a fost efectuată cercetarea administrativă prealabilă, declaraţia dată de reclamant în data de 5 mai 2005, aflată la dosarul administrativ, fiind data în faţa jandarmilor, iar nu în faţa persoanei însărcinate cu cercetarea administrativă.Cum aceste cerinţe sunt prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, în lipsa respectării acestor condiţii, instanţa nu poate analiza dacă reclamantul a săvârşit o abatere disciplinară şi dacă gravitatea acesteia justifică măsura luată.Faţă de împrejurarea că măsura a fost luată fără a se efectua în cauză cercetarea administrativă prealabilă, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., art. 267 alin. 1, art. 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii a fost modificată sentinţa recurată în sensul admiterii contestaţiei şi anulării deciziei nr. 63/RU/19.05.2005 emisă de pârâtă.

Tip: DecizieNr./Dată: 126 (28.02.2006)Autor: Curtea de Apel Iaşi- Secţia Conflicte de muncă

Concedierea reclamantului fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Consecinţe. Anularea deciziei de concediere astfel emisă. Reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior în ipoteza existenţei demisiei acestuia, anterioare emiterii deciziei

de concediere.Prin decizia nr. 404/2005, intimata a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului P.F. începând cu data de 01.08.2005, în temeiul dispoziţiilor art. 61 lit. a din Codul muncii, pentru nerespectarea atribuţiilor de serviciu şi abateri disciplinare grave, fără a descrie însă faptele pentru care s-a aplicat această sancţiune disciplinară.Intimata, căreia îi revine sarcina probei în acest litigiu, nu a dovedit în nici un mod legalitatea şi temeinicia măsurii luate, motiv pentru care se impune anularea deciziei de concediere nr. 404/02.08.2005.În consecinţă, instanţa de fond a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul P.F. şi a dispus anularea deciziei de concediere nr. 404/2005 emisă de societatea intimată şi în temeiul dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior şi obligarea intimatei să plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 01.08.2005 şi până la reintegrarea efectivă.Curtea, faţă de documentaţia depusă de recurentă în recurs, a constatat că decizia de concediere nr. 404/2 august 2005 este lovită de nulitate, fiind emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 63 Codul muncii, aspect invocat de contestator prin cererea de chemare în judecată.Articolul 63 Codul muncii prevede obligativitatea efectuării cercetării prealabile în cazul concedierii dispuse pentru săvârşirea unor abateri grave.Decizia de concediere contestată a fost emisă la data de 2 august 2005, iar convocarea intimatului P.F. s-a făcut pentru data de 26 august 2005, cu adresa nr. 460/25 august 2005.

2

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Rezultă aşadar că, la momentul emiterii deciziei de concediere, recurenta nu efectuase cercetarea prealabilă în legătură cu faptele imputate intimatului.Din acest punct de vedere nu mai are relevanţă în cauză unde i s-a comunicat intimatului data la care urma a se efectua cercetarea prealabilă.Întemeiat a fost constatat motivul de recurs referitor la reintegrarea intimatului şi plata drepturilor salariale.La data de 21 iulie 2005, intimatul P.F. şi-a dat demisia de la S.C. ELMAR S.R.L., înscris înregistrat sub nr. 117/22 iulie 2005 şi care şi-a produs efectele, astfel că intimatul nu mai poate solicita reintegrarea în postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere.În ceea ce priveşte plata drepturilor salariale, intimatul este îndreptăţit la acordarea acestora pentru perioada 1-6 august 2005, adică 15 zile calendaristice (conform pct. I – Alte clauze, lit. c din contractul individual de muncă al intimatului nr. 183417/13.06.2005) de la data depunerii demisiei şi până la împlinirea termenului de preaviz.Raportat acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea a admis recursul declarat de S.C. ELMAR S.R.L. Iaşi şi a modificat în parte sentinţa recurată în sensul celor reţinute.(Decizia nr. 126/28.02.2006)

Tip: DecizieNr./Dată: 1441 (09.12.2004)Autor: Curtea de Apel Alba Iulia -secţia litigii de muncă

Decizie de sancţionare. Conţinut. Neconcordanţă între temeiul de fapt şi temeiul de drept. Consecinţe.În temeiul art.268 al.2 lit.a, b şi d, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat şi temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică. Între aceste trei elemente trebuie să existe o concordanţă deplină. În situaţia în care precizarea prevederilor din regulament şi indicarea temeiului de drept relevă o altă faptă decât cea cuprinsă în „descrierea faptei”, ce nu a fost săvârşită de contestator, iar pentru fapta descrisă nu au fost indicate elementele prev.de art.268 al.2 lit.b şi d, decizia de sancţionare este lovită de nulitate.Prin sentinţa civilă nr.957/2003, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în dosar nr.4676/2003, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul D.A. împotriva deciziei nr.1214/2003 emisă de intimata S.C.”SR”S.R.L.Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că decizia nr.1214/2003 prin care intimata a dispus sancţionarea contestatorului cu diminuarea salariului cu 10% pe perioada unei luni este nelegală deoarece temeiul juridic reţinut în decizia de concediere, art.17 al.2 din contractul colectiv de muncă, este incompatibil cu starea de fapt descrisă în motivarea acesteia.Împotriva acestei soluţii a declarat recurs intimata în contestaţie.Recurenta a invocat nelegalitatea hotărârii instanţei de fond susţinând că aceasta a apreciat greşit existenţa unei neconcordanţe între starea de fapt reţinută în decizia de sancţionare şi temeiul de drept invocat.Deliberând asupra recursului, Curtea de Apel a reţinut următoarele:Potrivit dispoziţiilor art.268 al.2 Codul muncii decizia de sancţionare trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, printre alte elemente: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică. Aceste elemente reprezintă descrierea stării de fapt şi de drept are au condus la aplicarea sancţiunii disciplinare. Raportat la ele angajatul trebuie să îşi organizeze apărarea iar instanţa să verifice legalitatea şi temeinicia măsurii luate. Între aceste elemente trebuie să existe o corelare logică.În speţă intimata în contestaţie a reţinut că fapta săvârşită de contestator este aceea de a fi refuzat în mod nejustificat să semneze modulul cursului de formare profesională. Unitatea însă nu a reţinut în cuprinsul deciziei de desfacere a contractului de muncă faptul că acest refuz ar constitui în sine o abatere disciplinară şi nici nu l-a sancţionat pentru această faptă pe contestator – în cuprinsul deciziei nu se face niciunde vorbire despre caracterul de abatere disciplinară a refuzului de a semna „modulul” şi nici nu se indică vreun temei de drept pentru sancţionarea acestui refuz.Unitatea a reţinut în sarcina contestatorului ca abaterea disciplinară fapta prevăzută de art.17 al.2 din contractul colectiv de muncă, respectiv fapta de a împiedica altă persoană să-şi exercite atribuţiile de serviciu.În mod corect instanţa de fond a arătat că refuzul de a semna modulul de formare profesională nu reprezintă o acţiune ce să poată fi circumscrisă abaterii disciplinare care constă în împiedicarea altei persoane să-şi exercite atribuţiile de serviciu.Faptul că, în virtutea atribuţiilor de serviciu, persoanele cu funcţii de conducere de la locul de muncă al contestatorului s-au implicat în rezolvarea situaţiei create de refuzul acestuia de a semna nu poate semnifica împiedicarea acestora de a-şi exercita atribuţiile de serviciu. În măsura în care rezolvarea problemei ivite reprezenta o atribuţie de serviciu, aceste persoane nu au făcut decât să-şi exercite prerogativele impuse de regulament iar dacă implicarea lor nu era permisă de normele unităţii în nici un caz nu este culpabil contestatorul care, potrivit probaţiunii administrate, nu le-a solicitat prezenţa.Întrucât contestatorul nu a săvârşit nici o faptă prin care să fi împiedicat o altă persoană să-şi exercite atribuţiile de serviciu şi unitatea nu a indicat nici un temei de drept care să califice fapta acestuia de a „refuza să semneze modulul de perfecţionare profesională” drept abatere disciplinară în mod corect instanţa de fond a dispus anularea deciziei de sancţionare.

Tip: DecizieNr./Dată: 235/R (11.04.2006)

Litigiu de muncă. Decizie de sancţionare. Nulitate absolutăDecizia prin care s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului de munca emisa fara efectuarea cercetarii disciplinare reglementata de art26 din Codul muncii si care nu cuprinde mentiunile obligatorii prevazute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii este lovita de nulitate absoluta. Prin sentinta civila nr. 1591/15 decembrie 2005 a Tribunalului Mures, s-a admis în parte actiunea civila formulata de reclamanta G. M. F. ,în contradictoriu cu S. GWS"SA Bucuresti, dispunându-se anularea deciziei nr.2029/17 iunie 2005 emisa de pârâta, privind sanctionarea disciplinara a reclamantei în conditiile art.264 lit.f coroborat cu art.64 lit.a din Codul muncii.S-a dispus radierea mentiunilor înscrise în cartea de munca a reclamantei în baza deciziei sus indicate, cu reîncadrarea în postul si functia detinuta anterior, acela de contabil.Pârâta a fost obligata sa plateasca reclamantei drepturile salariale aferentei perioadei 17 iunie 2005 - 15 decembrie 2005, calculate prin raportare la salariul de încadrare de 5.800.000 lei vechi lunar, si, în continuare, pâna la reintegrarea efectiva în munca.

3

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Pârâta a fost obligata la plata catre reclamanta a contravalorii tichetelor de masa cuvenite, începând cu data de 17 iunie 2005 si pâna la reintegrarea efectiva în munca.De asemenea, pârâta a fost obligata sa plateasca reclamantei suma de 218 RON, reprezentând compensatie baneasca pentru concediul de odihna neefectuat în perioada 1 iunie 2005 - 16 iunie 2005, plus 42,4 RON diferente rezultate ca urmare a regularizarii fisei fiscale a reclamantei pentru anul 2004.S-a respins ca nefondata cererea reclamantei pentru obligarea pârâtei la restituirea garantiei retinute în perioada aprilie 2003 - aprilie 2005.In fine, pârâta a fost obligata sa plateasca reclamantei suma de 2000 RON, cheltuieli de judecata. Împotriva sentintei civile mentionate, pârâta a înaintat în termen legal recurs solicitând modificarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii si respingerea ca nefondata a actiunii civile înaintata de reclamanta, având petitele sus indicate. Examinând hotarârea recurata, prin prisma motivelor invocate precum si din oficiu în limitele prev, de art.306 C.pr.civ., instanta retine urmatoarele: ,Potrivit art!267 din Codul muncii, sanctiunea desfacerii disciplinare a contractului de munca a unui angajat, nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetari prealabile, sub sanctiunea nulitatii absolute, cu exceptia situatiei în care se aplica avertismentul scris. In cadrul cercetarii disciplinare prealabile, angajatul va fi convocat în scris de catre persoana împuternicita de catre angajator, cu precizarea obiectului, datei, orei si locul întrevederii. Numai în situatia în care angajatul nu se prezinta nejustificat în vederea efectuarii cercetarii disciplinare prealabile, se poate aplica sanctiunea disciplinara mentionata.Aplicarea sanctiunii disciplinare se face prin decizie emisa în forma scrisa, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei. Sub sanctiunea nulitatii absolute, decizia trebuie sa cuprinda în mod obligatoriu mentiunile prev. de art.268 alin.2 din Codul muncii, si se comunica salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii, efectele deciziei producându-se de la data comunicarii.In speta dedusa judecatii prima instanta a retinut în mod corect împrejurarea ca cercetarea disciplinara prealabila nu s-a efectuat conform cerintelor legale sus indicate, intimata reclamanta nefiind convocata în scris si fara a i se comunica obiectul cercetarii, data, ora si locul întrevederii. în plus, persoana împuternicita a efectua cercetarea prealabila de catre angajator a fost numitul I.K. însa în realitate cercetarea a fost realizata de catre G.I. , fost director, care la data de 16 iunie 2005 a fost concediat disciplinar, data la care a luat nota explicativa de la reclamanta. în alta ordine de idei, nu se poate sustine ca cercetarea disciplinara, ceruta în mod imperativ de lege ar fi avut un caracter prealabil, din moment ce decizia de concediere a fost deja luata prin hotarârea nr. 13/2005, datata la 16 iunie 2005, de catre comitetul de directie al societatii, când s-au solicitat note explicative de la reclamanta cu privire la faptele considerate a fi abateri disciplinare.In fine, decizia de concediere a reclamantei nu cuprinde cumulativ mentiunile obligatorii prev. de art.268 alin.2 din Codul muncii, lipsind descrierea amanuntita a faptei care constituie abatere disciplinara, precum si precizarea prevederilor din regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încalcate de catre salariat. Totodata, abaterile imputate intimatei nu sunt individualizate sub aspect temporar, nefiind mentionate datele presupuselor abateri disciplinare, perioada savârsirii acestora, context în care nu se poate stabili daca decizia de concediere a fost emisa în termen legal ori este tardiva.Fata de cele ce preced recursul declarat de catre pârâta este nefondat si în consecinta a fost respins ca atare, mentinându-se ca legala si temeinica hotarârea recurata.

Tip: DecizieNr./Dată: 974 (17.12.2007)Autor: Curtea de Apel Galati

Decizii de sancţionare. Cauze de nulitatePrin sentinţa civilă nr. 615 din 24.10.2007 s-a admis excepţia invocată de contestatorul I.I. şi a anulat decizia nr. 199/2007 emisă de intimatul I.S.J. Vrancea.Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 199 din 11.09.2007 contestatorul a fost eliberat din funcţia de director al Şcolii cu clasele I-VIII – din comuna Tătăranu, judeţul Vrancea.S-a mai reţinut că potrivit art. 115 din Legea nr. 128/1997 personalul didactic auxiliar precum şi cel de conducere din învăţământ răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă sancţiunile disciplinare fiind prevăzute de art. 116 din acelaşi act normativ.În conformitate cu dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 128/1997, în măsura în care statutul nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziţii din legislaţia muncii, a mai reţinut instanţa de fond.În acest context, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 268 Codul muncii potrivit cărora decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare trebuie să cuprindă obligatoriu sub sancţiunea nulităţii absolute: descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. 3 nu a fost efectuată cercetarea, termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.Nici una din aceste menţiuni nu se regăseşte în decizia ce face obiectul prezentei contestaţii. Aceasta cuprinde înşiruirea cu caracter general a faptelor ce au determinat luarea deciziei ceea ce nu poate echivala cu o descriere a faptei care constituie abatere disciplinară astfel cum cere textul de lege citat mai sus. De asemenea, lipseşte din cuprinsul deciziei termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea disciplinară poate fi contestată.Instanţa de fond a mai reţinut că nici cercetarea disciplinară nu a fost întocmită în cauză cu respectarea disp. art. 267 din Codul muncii.Astfel, potrivit art. 267 pct. 2 Codul muncii, în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul data ora şi locul întrevederii. O asemenea convocare nu există. Invitaţia depusă la dosar cu nr. 3219 din 04.06.2007 de către intimată nu întruneşte condiţia prevăzută de textul de lege sus-citat, lipsind din cuprinsul acesteia ,,obiectul” convocării, astfel că petentul nu şi-a putut exercita dreptul de a formula şi susţine apărările în favoarea sa şi de a fi asistat de către un reprezentat al sindicatului al cărui membru este, drepturi prevăzute de dispoziţiile art. 267 pct. 4 din Codul muncii.S-a mai reţinut de instanţa de fond că nici chiar invocarea calificativului ,,nesatisfăcător” nu poate fi luată în considerare în condiţiile în care acest calificativ a fost acordat în şedinţa din 10 septembrie 2007 a Consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea (cu o zi înaintea emiterii deciziei) fără a-i acorda posibilitatea celui evaluat de a contesta acest calificativ în conformitate cu metodologia de evaluare a directorilor şi directorilor adjuncţi de la unităţile de învăţământ.

4

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimatul I.S.J.Vrancea considerând-o nelegală.În motivarea recursului declarat recurentul intimat a susţinut că instanţa de fond, în mod nejustificat, nu a reţinut că a fost făcută cercetarea prealabilă conform art. 267 din Codul muncii, depunând la dosarul cauzei toate actele care au condus la finalizarea cercetării, respectiv: raportul Comisiei de cercetare încheiat de inspectorii şcolari înregistrat sub nr. 2658 din 09.05.2007; nota de control, act care de asemenea nu a fost luat în considerare de către instanţa de fond; nu s-a luat în considerare Nota explicativă solicitată contestatorului înregistrată sub nr. 3236 din 04.06.2007, la care trebuia să răspundă având posibilitatea de a se apăra, dar acesta a refuzat să răspunsă, fapt consemnat de comisie pe verso la nota explicativă şi în procesul-verbal încheiat de către comisie din care rezultă refuzul acestuia la întrebările solicitate, cu adresa nr. 3219/04.06.2007 el fiind convocat la inspectoratul şcolar, instanţa de fond apreciind greşit că acest convocator nu cuprinde: data, ora, locul şi obiectul, elemente care se regăsesc în adresă.Instanţa de fond, a mai susţinut recurentul, nu a luat în considerare nici faptul că eliberarea contestatorului din funcţia de director a avut la bază calificativul „nesatisfăcător” pentru activitatea desfăşurată în anul şcolar 2006 – 2007, calificativ care nu-i mai da dreptul de a ocupa funcţia de director, aspect invocat în decizia nr. 199/11.09.2007, calificativ care nu a fost contestat.A mai arătat recurenta că, contestatorului nu i-a încetat raportul de muncă cu unitatea, el fiind eliberat din funcţie urmare calificativului obţinut.De altfel, începând cu luna iulie, contestatorul a fost plecat din ţară şi nu s-a mai prezentat la şcoală astfel că, certificatele medicale le-a obţinut pe căi nelegale.A solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii ca nefondate a contestaţiei formulate.Prin concluziile scrise contestatorul prin procurator a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât,aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, la emiterea deciziei nu au fost respectate dispoziţiile legale.Analizând hotărârea instanţei de fond în raport de probele dosarului, de dispoziţiile legale incidente în cauză, de criticile formulate de recurentul – intimat, curtea a constatat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală, astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, conform dispoziţiilor art. 268 din Codul muncii, decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare trebuie să cuprindă obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art. 267 alin. 3 nu a fost efectuată cercetarea, termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.Or, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond şi rezultă şi din probele dosarului, aceste condiţii obligatorii imperative nu au fost îndeplinite, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile recurentului-intimat.Aşa cum a arătat instanţa de fond, decizia cuprinde o înşiruire a actelor prin care s-ar fi constatat deficienţele grave în activitatea managerială a contestatorului în funcţia de director.Or, nu-i suficient să menţionezi la general „deficienţe grave în activitatea managerială” fără a le descrie în concret faptele ce constituie aceste deficienţe grave.De asemenea, se face o înşiruire a mai multor dispoziţii legale încălcate din diferite acte normative, dar nu se arată în ce constă aceste deficienţe raportat la dispoziţiile legale pretins încălcate.Aşa cum s-a menţionat mai sus, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară raportat la actul normativ încălcat, este o obligaţie imperativă, prin aceasta dându-i-se posibilitatea salariatului să se apere împotriva faptelor reţinute, decizia fiind actul care reţine pentru ce abatere a fost sancţionat şi pe care o contestă, astfel că nu-i suficient şi nici legal ca aceste pretinse abateri să fie menţionate numai în actele menţionate de recurentă.Adresa nr. 3219/04.06.2007 prin care recurenta susţine că l-a invitat pe contestator la cercetarea disciplinară şi că aceasta ar îndeplini condiţiile legale în sensul că ar menţiona data, ora, locul şi obiectul, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, nu întruneşte condiţiile legale prevăzute de lege, astfel că nu pot fi primite aceste susţineri ale recurentului.Invitaţia trebuie să menţioneze în concret „obiectul” cercetării disciplinare pentru că de asemenea salariatul trebuie să ştie pentru ce este cercetat şi să-şi poată formula apărările personal sau prin reprezentant.Or, menţionarea la general „pentru clarificarea problemelor apărute în şcoala dumneavoastră în ultima perioadă” nu poate fi reţinut ca un obiect cert.Dacă contestatorul a refuzat să dea notă explicativă trebuie arătat în decizie pentru a se motiva de ce nu s-au luat în considerare apărările lui.Eliberarea din funcţie a contestatorului s-a făcut pentru abatere disciplinară iar nu pentru calificativul „nesatisfăcător” pentru că altfel concedierea se făcea în alte condiţii.Instanţa de fond nu a reţinut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 60 lit. a din Codul muncii.

Tip: DecizieNr./Dată: 42 (21.01.2008)Autor: Curtea de Apel Galati

Decizie de sancţionare. Nulitate absolutăPrin sentinţa civilă nr. 547/03.10.2007 a Tribunalului Vrancea, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul B.G.M. împotriva pârâtei S.J.A. Vrancea.A fost constatată nulitatea absolută a deciziei nr. 66/20.07.2007 şi s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior.A fost obligat pârâtul la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului de muncă şi reintegrarea acestuia şi la plata cheltuielilor de judecată de 500 lei.Pentru a pronunţa hotărârea judecătorească, prima instanţă a reţinut următoarele:Prin cererea înregistrată la nr. 2193/91/2007 reclamantul B.G.M. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie anulată Dispoziţia nr. 66/20.07.2007 emisă de pârâtul S.J.A. Vrancea prin care i s-a desfăcut contractul de muncă începând cu data de 01.08.2007, să se dispună reîncadrarea în postul avut anterior şi să-i fie plătite drepturile salariale pe perioada cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă şi până la reîncadrare.În motivarea acţiunii, a arătat că la emiterea dispoziţiei nu au fost respectate prevederile legale la emiterea deciziei criticate în sensul că nu cuprinde apărările ce le-a formulat şi deci nici motivele pentru care au fost înlăturate.

5

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

În ce priveşte Regulamentul Intern, acesta nu-i poate fi opozabil în condiţiile în care nu i-a fost adus la cunoştinţă – tabelul cu semnăturile salariaţilor în acelaşi sens, necuprinzând şi semnătura sa. În plus, dispoziţiile prevăzute de art. 10 pct.33, 44, 45 din regulament, încalcă prevederile art. 117 şi 112 codul muncii cu privire la munca suplimentară şi timpul de muncă şi timpul de odihnă.Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că S.A.J. Vrancea lucrează în regim de urgenţă maximă situaţie în care munca suplimentară reglementată prin regulament este în deplină concordanţă cu art. 117 al. 2 ipoteza a II-a.În ce priveşte respectarea prevederilor legale la emiterea deciziei criticate, a considerat că aceasta s-a realizat prin menţionarea expresă a abaterii grave săvârşite şi prin arătarea compartimentului în timp al contestatorului.Tribunalul, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, a reţinut următoarele:În fapt, la data de 21.06.2007, reclamantul, asistent medical în cadrul S.A.J. Vrancea a refuzat plecarea la caz, respectiv însoţind unui pacient la o unitate spitalicească din Bucureşti.Este indiscutabil că fapta, săvârşită în condiţiile din Regulamentul Intern, constituie o abatere gravă, susceptibilă de a fi sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.Însă, potrivit art. 268 al.2 lit. a Codul muncii, decizia de sancţionare, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.În speţă, în cadrul cercetării disciplinare, reclamantul s-a apărat în sensul că nu i se respectă timpul de odihnă, că nu se respectă contractul colectiv de muncă şi legislaţia muncii cu privire la orele suplimentare.Ori, Dispoziţia nr. 66/20.07.2007 prin care s-a desfăcut contractul de muncă reclamantului, nu înlătură în nici un fel aceste apărări.Faptul că în dispoziţie sunt enumerate actele din dosarul de cercetare disciplinară, că se menţionează abaterea săvârşită şi textele încălcate din regulament, că se face trimitere la abateri anterioare ale reclamantului, nu înlătură lipsa sancţionată cu nulitatea absolută de disp. art. 268 al. 2 lit. c din Codul muncii.Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs intimata S.A.J. Vrancea pentru următoarele motive:Faptele de încălcare repetată a Regulamentului intern de către contestator au atras sancţionarea acestuia, cu respectarea procedurii legale, Comisia respectând dreptul la apărare a acestuia.În procesul-verbal nr. 2139/18.07.2007 sunt menţionate punctele de vedere a contestatorului şi punctul de vedere al comisiei, menţionându-se de ce se înlătură apărările formulate de contestator. În dispoziţia nr. 66/2007 s-a prevăzut clar că motivul pentru care s-au înlăturat apărările formulate de contestator este refuzul de prezentare la caz, ceea ce reprezintă abatere gravă şi s-a ţinut cont de săvârşirea unor abateri repetate.A mai considerat că fapta de neprezentare la urgenţă de către contestator încalcă normele de ordine publică care au caracter imperativ şi, în acest caz, nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului, excepţia de ordine publică prevăzută în art. 162 C.pr.civilă găsindu-şi aplicabilitatea în acest caz.În consecinţă, a solicitat respingerea contestaţiei.În drept, a invocat disp. art. 162, art. 299-308 C.pr.civilă, Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.Intimatul contestator a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, fiind reţinută corect excepţia nulităţii absolute a deciziei contestate prevăzută de art. 168 alin. 2 litera c din Codul muncii.Apărarea contestatorului la cercetarea disciplinară s-a referit la faptul că nu i se respectă timpul de odihnă, că nu se respectă contractul colectiv de muncă şi legislaţia muncii cu privire la orele suplimentare.A apreciat că recurenta face confuzie între excepţiile de procedură prevăzute la art. 162 C.pr. civilă şi dispoziţiile din legislaţia care reglementează domeniul sănătăţii.Prin decizia civilă nr. 42/R din 21.01.2008 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins ca nefondat recursul declarat de intimatul S.A.J. Vrancea împotriva sentinţei civile nr. 547/3.10.2007 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2193/91/2007 fiind obligat şi la cheltuieli de judecată în recurs.Au fost avute în vedere următoarele considerente:S-a apreciat că în mod corect a reţinut prima instanţă că decizia de sancţionare, potrivit disp. art. 268 alin. 2 litera c din Codul muncii, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare.Din procesul-verbal încheiat la data de 13.07.2007, aflat la fila 35 din dosarul de fond, întocmit cu ocazia desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, rezultă că intimatul contestatorul B.G.M. a precizat faptul că a refuzat solicitarea pentru efectuarea cursei deoarece intra de serviciu a doua zi şi nu avea timp de odihnă iar cursa se putea prelungi peste programul de muncă.A mai făcut referire contestatorul la contractul colectiv de muncă în sensul că orele suplimentare se fac cu acordul salariaţilor iar acordul acestora se cere în scris.De altfel, punctul de vedere şi apărările contestatorului au fost înscrise şi în procesul-verbal întocmit la data de 17.07.2007 de Comisia de disciplină.În consecinţă, cu toate că intimatul contestator s-a apărat faţă de abaterile ce i-au fost imputate, în decizie nu s-au arătat motivele pentru care aceste apărări nu au fost luate în considerare.Concret, în decizie se menţionează că „în general, d-nul B. face comentarii neavenite la fiecare solicitare şi refuză să îndeplinească sarcinile din fişa postului…de asemenea, are un comportament de refuz chiar şi în cazul urgenţelor majore…”După cum s-a observat, nu s-a arătat în nici un fel motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului, aşa cum au fost formulate cu ocazia cercetării disciplinare şi arătate mai sus, ci a fost menţionat comportamentul în general, al contestatorului. În aceste condiţii, este infirmată susţinerea recurentei exprimată în sensul că, în decizie s-a prevăzut clar că motivul pentru care s-au înlăturat apărările formulate de contestator.Menţiunea recurentei prin care arată că apărările contestatorului au fost înlăturate prin procesul-verbal nr. 2139/18.07.2007 nu a fost reţinută întrucât, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 268 din Codul muncii, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă chiar în conţinut, toate elementele prevăzute de lege şi trebuie să îndeplinească toate condiţiile de formă. În aceste condiţii, nu se poate completa decizia de sancţionare cu alte înscrisuri şi referirea la cuprinsul altor acte nu înlătură lipsa menţiunilor obligatorii.Concedierea, ca şi sancţiune disciplinară presupune efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile în cadrul căreia salariatul are dreptul de a formula şi susţine propriile sale apărări, de a propune probe în apărare, potrivit disp. art. 267 alin. 4 din Codul muncii.

6

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Nulitatea prevăzută de art. 268 alin. 2 din Codul muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege.În cazul nulităţii exprese, legea instituie o prezumţie „juris tantum” de vătămare astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării ci doar neobservarea formelor legale.Caracterul normei legale este imperativ iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute.Fiind vorba de o nulitate absolută, pentru nerespectarea cerinţelor de formă „ad validitatem”, nu poate fi acoperită prin confirmare.S-a considerat că, prin instituirea acestor obligaţii de ordin formal în sarcina angajatorului reflectă expresia principiului statului social şi al dreptăţii instituit prin disp. art. 1 alin. 3 din Constituţia României.Acest principiu se oglindeşte şi în dispoziţiile art. 8 din Codul muncii, potrivit cărora relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei credinţe iar pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă.De altfel, prin Decizia nr. 383/2005, Curtea Constituţională a statuat că, obligaţia angajatorului de a înscrie, sub sancţiunea nulităţii absolute, anumite date în decizia de sancţionare disciplinară nu are nici o legătură cu dreptul oricărei persoane de acces liber la o activitate economică, la liberă iniţiativă şi de exercitare a acestora.Persoana care accede la o activitate economică pe baza liberei sale iniţiative şi utilizează forţă de muncă salariată, are obligaţia de a respecta reglementările legale referitoare la încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă.A mai statuat Curtea Constituţională că dreptul la un proces echitabil se realizează prin posibilitatea asigurată pentru toate părţile procesului de a se folosi de toate regulile şi garanţiile procesuale în vederea apărării intereselor lor legitime, ceea ce nu are nici o legătură cu cerinţele privind forma şi conţinutul actelor de dispoziţie ale angajatorului.În acest context, gravitatea faptelor săvârşite nu are nici o influenţă asupra obligativităţii înscrierii în decizia de sancţionare a menţiunilor obligatorii, tocmai pentru a asigura respectarea dreptului la apărare a persoanei sancţionate.S-a considerat că, în situaţia în care angajatorul apreciază că fapta săvârşită de salariat este de o gravitate sporită, tocmai acest aspect trebuie să atragă din partea angajatorului o atenţie sporită asupra inserării în cuprinsul deciziei de sancţionare a tuturor menţiunilor formale aşa cum prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii.În ce priveşte susţinerea recurentei în sensul că îşi găseşte aplicabilitatea excepţia prevăzută de art. 162 C.pr. civilă, aceasta nu a fost reţinută întrucât se face o confuzie între excepţiile de procedură de ordine publică, excepţii care sunt vizate de disp. art. 162 C.pr. civilă şi încălcarea de către salariat a unor prevederi legale ce au atras sancţionarea disciplinară, care nu are nicidecum caracterul unei excepţii de procedură ci vizează exact fondul cauzei, respectiv vinovăţia sau nevinovăţia contestatorului.Faţă de excepţia nulităţii absolute a deciziei contestate care a fost corect reţinută de către prima instanţă, apare ca inutilă cercetarea motivelor de recurs care antamează fondul cauzei, văzând disp. art. 137 alin. 1 C.pr.civilă, întrucât cercetarea vinovăţiei persoanei sancţionate implică, în primul rând, o decizie legală sub aspecte de formă, care să cuprindă absolut toate elementele cerute de lege, pentru a se face dovada că au fost respectate toate drepturile salariatului.În consecinţă, pentru motivele expuse mai sus, în baza disp. art. 312 alin. 1 C.pr. civilă, întrucât nu au fost găsite întemeiate nici unul din motivele de recurs şi nu a fost incident în cauză nici un motiv de ordine publică, a fost respins recursul ca nefondat.Ca parte căzută în pretenţii, potrivit disp. art. 274 C.pr. civilă, a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat constând în onorariu de avocat.

Tip: DecizieNr./Dată: 506 (11.09.2007)Autor: Curtea de Apel Iaşi - Munca si asigurari sociale

Nelegalitatea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă pentru absenţe nemotivate în cazul în care instanţa a dispus irevocabil anularea unei decizii anterioare de concediere bazată pe dispoziţiile art. 65 C.muncii, iar angajatorul nu a

executat hotărârea judecătoreascăPrin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.6680/89/25.10.2006, contestatorul A.C. a solicitat în contradictoriu cu intimata S.C. „P.” S.A. - Huşi, anularea deciziei nr.89/18.09.2006 de desfacere a contractului de muncă şi, în consecinţă, obligarea intimatei la reintegrarea pe postul deţinut anterior, la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi intervenit concedierea, calculate de la data de 18.09.2006, până la reintegrarea efectivă, la plata de daune morale în cuantum de 3000 lei precum şi la plata cheltuielilor de judecată.Motivându-şi în fapt contestaţia, A.C. a arătat că a avut calitatea de angajat la S.C. „P.” S.A. - Huşi, până la data de 25.01.2006, pe funcţia de şef secţie „M. II”. Totodată, a exercitat şi funcţia de reprezentant al salariaţilor în cadrul Biroului executiv al Sindicatului S.C. „P.” S.A. -, ce funcţiona în cadrul societăţii .Prin decizia nr.3 din 03.01.2006, i-a fost desfăcut contractul de muncă pe motivul reorganizării activităţii societăţii.Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie, iar prin sentinţa civilă nr.1324 din 22.06.2006, Tribunalul Vaslui a dispus anularea deciziei nr.3, reintegrarea pe postul deţinut anterior şi obligarea societăţii la plata de despăgubiri în conformitate cu art.78 din Codul muncii.Contestatorul a susţinut că, după ce a luat cunoştinţă de sentinţa tribunalului la data de 26.07.2006, a încercat imediat reluarea raporturilor de muncă cu fostul angajator, însă acesta a refuzat reintegrarea, sub pretextul declarării recursului împotriva hotărârii primei instanţe.În acest context, la data de 18.09.2006, prin decizia nr.89 i s-a desfăcut din nou contractul de muncă, invocându-se de această dată motive disciplinare.Contestatorul a mai arătat că această decizie este nelegală, deoarece prin natura funcţiei pe care aceasta o îndeplinea (membru în cadrul Biroului Executiv al Sindicatului S.C. „P.” S.A. - Huşi, angajatorul avea obligaţia, potrivit Contractului colectiv de muncă, de a consulta organul sindical anterior disponibilizării. Întrucât nu a existat o asemenea consultare, se susţine că potrivit art.76 din Codul muncii, actul de concediere este lovit de nulitate absolută.Decizia s-a considerat a fi şi netemeinică, deoarece nu a săvârşit nici o abatere disciplinară, desfacerea contractului individual de muncă fiind consecinţa activităţii pe care a desfăşurat-o în cadrul sindicatului.Contestatorul a menţionat că prin comunicarea hotărârii judecătoreşti nu s-a realizat în mod automat reintegrarea sa.De altfel, s-a mai arătat că nu a avut loc o reintegrare efectivă în cadrul societăţii (repunere în situaţia anterioară disponibilizării), iar decizia nr.77 din 26.07.2006 prin care societatea a constatat faptul reintegrării, în primul rând nu i-a fost niciodată comunicată, iar în al doilea rând conţine o modificare nelegală a contractului de muncă, cu privire la locul muncii.

7

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, contestatorul a precizat că acestea sunt rezultatul activităţii frauduloase a patronatului societăţii, prin care s-a creat un prejudiciu de imagine deosebit, fiindu-i totodată afectată sănătatea fizică şi psihică.Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata S.C. „P.” S.A. - Huşi a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că decizia nr.89/18.09.2006, prin care contestatorul a fost concediat este temeinică şi legală.Mai arată că în urma pronunţării sentinţei civile nr.1324/22.06.2006, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior concedierii, emiţând în acest sens şi o decizie internă de reintegrare, nr.77/26.07.2006. Deşi contestatorul avea obligaţia de a se prezenta la serviciu, începând cu data de 26.07.2006 (data comunicării hotărârii judecătoreşti privind reintegrarea), acest lucru nu s-a întâmplat motiv pentru care, la data de 18.09.2006, a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă, fapta sa de a lipsi nemotivat de la serviciu constituind abatere disciplinară, potrivit art.66 punctul 46 din Regulamentul Intern al societăţii.Referitor la cauzele de nulitate invocate de contestator, intimata a arătat, în primul rând, că în cauza de faţă nu poate fi vorba de o nulitate absolută a deciziei de concediere, pe motiv că nu a existat o consultare a organului sindical în momentul concedierii, întrucât pentru motive imputabile salariatului în desfacerea contractului de muncă nu este necesar acordul unui astfel de organ.În al doilea rând, consideră că nu poate fi invocată nelegalitatea deciziei de concediere pe motivul că nu i-ar fi fost comunicată salariatului decizia de reintegrare, întrucât acesta a avut cunoştinţă de faptul că a fost reintegrat la data când i-a fost comunicată hotărârea judecătorească, neavând nici o relevanţă faptul că angajatorul a formulat recurs împotriva acelei decizii, fiind cunoscut faptul că în materie de litigii de muncă, hotărârile definitive sunt executorii de drept.Prin sentinţa civilă nr.536/26.04.2007, pronunţată de Tribunalul Vaslui,s-a respins contestaţia formulată de contestatorul A.C., reţinându-se următoarele:Cu privire la motivul de nulitate al deciziei, invocat de contestator, prima instanţă a reţinut că acesta este neîntemeiat.În speţă, nu poate fi reţinut ca motiv de nulitate absolută faptul neconsultării organului sindical de către intimată, anterior disponibilizării contestatorului, întrucât, potrivit Contractului colectiv de muncă anexat la dosar, în cazul săvârşirii abaterii disciplinare „ de a absenta de la locul de muncă mai mult de 10 zile”, sancţiunea este aplicată de către angajator (art.63 din contract) fără a se cere acordul sau consultarea organizaţiei sindicale. Plecând de la prevederile art.236 alin.4 din Codul muncii, potrivit cărora, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor şi având în vedere că în acest contract nu se prevede obligaţia specificată de contestator în sarcina intimatei, s-a constatat că această cauză de nulitate nu este incidentă în această cauză.Cu privire la aprecierea caracterului temeinic sau netemeinic al deciziei de concediere, prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 289 C.muncii, „hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept”.S-a mai reţinut că, motivele invocate de contestator pentru neprezentarea la locul de muncă, deşi ştia că în urma admiterii contestaţiei sale a fost reintegrat de drept, sunt neîntemeiate.De asemenea, în cazul în care intimata ar fi refuzat primirea acestuia în cadrul societăţii, contestatorul avea la dispoziţie două căi legale pentru a-şi pune în executare hotărârea judecătorească şi anume cea a executării silite, precum şi cea prevăzută de art. 278 C.muncii care prevede că „neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare…” S-a reţinut astfel că nu există la dosarul cauzei nici o probă din care să rezulte că acesta a încercat să se prezinte la locul de muncă, acces care să-i fi fost însă negat.Faptul că intimata nu i-a comunicat contestatorului decizia de reintegrare nu poate constitui o apărare în favoarea acestuia din urmă, întrucât reintegrarea s-a produs de drept prin efectul hotărârii judecătoreşti, decizia de reintegrare nr.76/26.07.2006 constituind doar un act intern, un mijloc prin care se evidenţiază în actele societăţii şi prin care se aduce la cunoştinţa celorlalte compartimente din cadrul societăţii (inclusiv a celui în care îşi desfăşura activitatea contestatorul) a situaţiei contractuale a angajatului. De altfel, nu există nici o dispoziţie legală care să impună obligaţia angajatorului de a comunica o decizie de reintegrare a salariatului.Contestatorul a luat cunoştinţă despre faptul reintegrării la data de 26.07.2006, când i-a fost comunicată hotărârea judecătorească, astfel încât de la această dată avea obligaţia de a se prezenta cât mai repede la locul de muncă.Nu se poate reţine reaua credinţă a societăţii în privinţa contestatorului, întrucât, deşi avea posibilitatea de a-i desface contractul de muncă după 10 zile de absenţe nemotivate (potrivit Contractului Colectiv de Muncă), acesta a emis decizia de concediere abia la data de 18.09.2006.Cu privire la faptul că decizia de reintegrare aduce o modificare a contractului de muncă cu privire la locul şi felul muncii, instanţa de fond a reţinut că acest motiv nu poate constitui o cauză de nulitate a deciziei de concediere, întrucât în analizarea valabilităţii actului de concediere trebuie plecat de la elementele care au stat la baza emiterii acestuia şi anume dacă a existat o abatere disciplinară sau nu, şi dacă această abatere disciplinară a fost sancţionată potrivit normelor imperative prevăzute de Codul muncii şi Contractul colectiv de muncă. În cazul în care contestatorul s-ar fi prezentat la locul de muncă şi ar fi luat cunoştinţă de caracterul nelegal al deciziei de reintegrare, avea posibilitatea de a contesta această decizie, dar nu ca motiv de nelegalitate al deciziei de concediere.Având în vedere că primul capăt de cerere, constând în anularea deciziei nr.89 din 18.09.2006, este neîntemeiat, prima instanţă a reţinut că şi cererile accesorii acestuia, constând în repunerea în situaţia anterioară, plata de despăgubiri, daune morale şi cheltuieli de judecată.Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs contestatorul A.C., considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:În mod greşit instanţa de fond a reţinut că în cauză nu este incidentă cauza de nulitate privind neconsultarea organului sindical, anterior disponibilizării, întrucât contestatorul îndeplinea o funcţie eligibilă în organizaţia sindicală.Recurentul a mai arătat că în mod greşit prima instanţă a aplicat legea, constatând că decizia de concediere a sa este legală şi temeinică, deşi nu a săvârşit nici una dintre faptele calificate de Codul muncii sau de contractul colectiv de muncă, ca fiind abateri disciplinare.S-a mai arătat că intimata nu şi-a îndeplinit niciodată obligaţia de reintegrare a contestatorului, pe funcţia avută anterior disponibilizării, iar comunicarea hotărârii nr. 1324/22.06.2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui nu echivalează cu o reintegrare efectivă.Mai mult, se mai arată că decizia nr. 76/26.07.2006 nu i-a fost comunicată recurentului.Analizând recursul formulat de contestatorul A.C., prin prisma dispoziţiilor art.3041 C.pr.civ., curtea a reţinut că acesta este fondat pentru următoarele considerente:Prin sentinţa civilă nr.1324/22 iunie 2006, pronunţată de Tribunalul Vaslui, s-a anulat decizia nr. 3/03.01.2006 de desfacere a contractului de muncă al recurentului A.C. şi s-a dispus reintegrarea sa pe funcţia deţinută anterior emiterii acesteia.

8

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Reintegrarea intimatului s-a dispus de către instanţă în temeiul dispoziţiilor art. 78 alin. 2 din Codul Muncii, pentru repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.Împotriva acestei sentinţe civile au formulat cereri de recurs ambele părţi, ce s-au soluţionat prin decizia nr. 747 pronunţată la data de 21.11.2006 de Curtea de Apel Iaşi.Potrivit dispoziţiilor art. 289 C.muncii, hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept.S-a reţinut însă că, în executarea acestor sentinţe civile, angajatorul – parte în contractul individual de muncă – are obligaţia de a emite un act de reintegrare efectivă a salariatului pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de concediere, act ce să fie comunicat şi celeilalte părţi.Astfel, s-a reţinut că recurentului A.C. îi revenea obligaţia de a se prezenta la locul de muncă şi a presta munca, în executarea contractului său individual de muncă, doar după ce societatea angajatoare îi comunica actul administrativ prin care dispunea reintegrarea sa pe funcţia deţinută anterior concedierii.În ceea ce priveşte decizia nr. 77/2006 emisă de către intimată,prin care s-a dispus reintegrarea recurentului începând cu data de 27.07.2006, societatea angajatoare nu a probat faptul că acest act ar fi fost comunicat salariatului – parte în contractul individual de muncă – pentru că acesta să fie obligat să se prezinte la locul de muncă începând cu această dată.S-a reţinut astfel, că în mod eronat prima instanţă a considerat că decizia de concediere nr. 89 emisă de către intimată la data de 18.09.2006 este legală şi temeinică.Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.2 C.pr.civ., a fost admis recursul formulat de contestatorul A.C., a fost modificată în tot sentinţa primei instanţe, în sensul că s-a admis în parte contestaţia formulată, s-a anulat decizia contestată, cu obligarea intimatei la reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior şi la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi băneşti de care acesta a fost lipsit, începând cu data de 18.09.2006 şi până la reintegrarea sa efectivă.Având în vedere că recurentul nu a dovedit în cauză că ar fi suferit un prejudiciu moral prin faptele angajatorului, a fost respinsă cererea acestuia de obligare a intimatei la plata daunelor morale.În temeiul dispoziţiilor art. 276 C.pr.civ., intimata, aflată în culpă procesuală, a fost obligată să plătească recurentului şi suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Tip: DecizieNr./Dată: 448 (24.04.2007)Autor: Curtea de Apel Oradea-secţia civilăSECTIA CIVILA MIXTA

MATERIE: LITIGIU DE MUNCA. DESFACEREA DISCIPLINARA A CONTRACTULUI DE MUNCA. DEMISA DEPUSA ANTERIOR DE ANGAJAT. CARACTERUL PRIORITAR AL DEMISIEI

Potrivit art.79 (1) Codul muncii, demisia este un act unilateral de vointa al salariatului si prin urmare nu necesita vreo aprobare din partea angajatorului.O eventuala si ulterioara decizie de concediere putea fi emisa doar înlauntrul termenului de preaviz de 15 zile prevazut în cazul demisiei de art.79(4) Codul muncii.Prin sentinta civila nr.51/LM/2007 din 19.01.2007 pronuntata de Tribunalul Bihor, în dosar nr.3292/111/2006, a fost respinsa contestatia formulata de contestatorul G.C.F. în contradictoriu cu intimata C.N. DE C. F. SA S.R.CF, fara cheltuieli de judecata.Pentru a pronunta în acest mod, instanta de fond a retinut urmatoarele:Prin decizia nr. 41/B/311/2006 emisa de S.R. CF , contestatorului i s-a desfacut disciplinar contractul individual de munca, începând cu data de 19.04.2006 în baza prevederilor art. 264 alin. 1 lit. "f" din Codul Muncii.În sarcina contestatorului s-a retinut faptul ca a încalcat obligatiile de serviciu prevazute în Regulamentul de Ordine Interioara si a celor prevazute de fisa postului.Potrivit art.264 alin.(1) lit. f din Codul Muncii, desfacerea disciplinara a contractului individual de munca este sanctiunea disciplinara pe care o poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul savârseste o abatere disciplinara.Art. 263 alin. (1) din Codul Muncii stipuleaza ca angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, având dreptul de a aplica conform legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de câte ori constata ca acestia au savârsit o abatere disciplinara.Abaterea disciplinara este o fapta în legatura cu munca si care consta într-o actiune sau inactiune savârsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a încalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.Din definitia legala a abaterii disciplinare se pot desprinde conditiile esentiale ale raspunderii disciplinare, existenta unei fapte ilicite(actiune sau inactiune), calitatea de salariat a celui care a savârsit fapta, vinovatia celui care a savârsit fapta, rezultatul daunator si legatura de cauzalitate între fapta si rezultat.Din întreg probatoriul administrat în cauza, instanta a apreciat ca sunt întrunite conditiile esentiale antrenarii raspunderii disciplinare a contestatorului.Astfel, cu ocazia cercetarii disciplinare - nota de relatii(fila 11), realizata în conformitate cu prevederile art. 267 din Codul Muncii, instanta a retinut ca, contestatorului i s-a adus la cunostinta regulamentul de ordine interioara si atributiile de serviciu, si cunoaste prevederile contractului colectiv de munca.De asemenea, contestatorul trimite trei cereri, înregistrate sub numerele 1123/01.03.2006 - cerere de acordare concediu de odihna(fila 36 la dosar), nr. 813/03.03.2006 - cerere de demisie(fila 37 la dosar), nr. 812/03.03.2006 - cerere aprobare concediu fara salariu(fila 38 la dosar), cereri care nu au fost aprobate de conducerea societatii.Instanta, a retinut ca din data de 27.02.2006, contestatorul nu s-a mai prezentat la serviciu, absentând nemotivat, fapt ce reiese din fisa de prezenta(filele 41, 42, 43, 44 la dosar), stiind ca cererea de concediu fara salar nu i s-a aprobat.Ba mai mult, nu a existat acordul conducerii unitatii cu privire la renuntarea la perioada de preaviz, nefiind incidente prevederile art. 78 alin. 7 din Codul Muncii.Împotriva acestei sentinte, în termen a declarat recurs petentul G.C.F., solicitând modificarea în totalitate a hotarârii atacate, în sensul admiterii contestatiei formulate, fara cheltuieli de judecata.În motivarea recursului se arta ca instanta nu a analizat faptul ca la data emiterii deciziei de desfacere a contractului de munca 18.04.2006, expirase de mult termenul de preaviz, si prin urmare, contractul individual de munca încetase prin demisie.De asemenea, apreciaza ca decizia este nelegala si prin prisma prevederilor art. 268 alin.1 Codul muncii, fiind emisa dupa 30 zile de la data luarii la cunostinta despre asa zisa abatere disciplinara, aspect care nu a fost analizat la instanta de fond.

9

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

În drept, invoca dispozitiile art.304/1 si 312 cod procedura civila.Prin întâmpinarea depusa la dosar, intimata C.N. de C. F.SA. - S. R.CF. Cluj a solicitat în principal respingerea recursului ca tardiv introdus, iar în al doilea rând ca neîntemeiat.Se arata ca instanta de fond în mod corect a retinut ca petentul a încalcat cu vinovatie obligatiile de serviciu prevazute în Regulamentul de ordine interioara si în fisa postului, respectiv a lipsit nemotivat de la serviciu începând cu data de 27.02.2006 si pâna la desfacerea disciplinara a contractului de munca.Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum si din oficiu, Curtea apreciaza ca acesta este fondat pentru urmatoarele considerente:Prin decizia nr.41/B/311 emisa în data de 18 aprilie 2006, intimata S.R.CF. a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al contestatorului G.C.F. începând cu 19.04.2006, în baza prevederilor art. 264 alin.1 lit.f Codul muncii, retinând în sarcina acestuia, încalcarea cu vinovatie a obligatiilor de serviciu prevazute în Regulamentul de Ordine Interioara si în fisa postului.Anterior, prin cererea transmisa prin fax intimatei în data de 1 martie 2006, petentul a solicitat a i se aproba demisia.Asa cum rezulta din actele de la dosar (întâmpinare, fila 21 dosar de fond), cererea de demisie nu i-a fost aprobata, cerându-i-se petentului sa se prezinte la serviciu pentru a-si clarifica situatia.Referitor la acest din urma aspect trebuie precizat faptul ca demisia este un act unilateral de vointa al salariatului, prin urmare el nu necesita vreo aprobare din partea angajatorului.În ceea ce priveste termenul de preaviz este de mentionat faptul ca pe de o parte angajatorul nu i-a comunicat nimic petentului în legatura cu acest aspect (daca renunta sau nu la acest termen), iar pe de alta parte chiar daca am accepta ideea ca se impune respectarea unui termen de preaviz de 15 zile, acesta ar fi expirat în 16 martie, iar în caz de nerespectare a acestuia o eventuala decizie de concediere putea fi emisa doar cu respectarea termenului de 30 zile de la luare la cunostinta de aceste abateri, ori în speta decizia a fost emisa cu depasirea termenului mai sus evocat, mai precis în data de 18.04.2006.Având în vedere considerentele mai sus retinute, Curtea în temeiul art. 304 indice 1, coroborat cu art. 312 alin.1 coroborat cu art. 316 si 296 Cod procedura civila a admis recursul, a modificat decizia si a admis contestatia, dispunând anularea deciziei de desfacere a contractului de munca, urmând a se da eficienta cererii de demisie depusa de petent la 01 martie 2006, fara cheltuieli de judecata.

Tip: Sentinţă civilăNr./Dată: (22.04.2008)Autor: Tribunalul Dolj - Sectia Conflicte de Munca

Contract de muncă. Concediere nelegală. Lipsa cercetării prealabile. Lipsa mentiunilor prevăzute sub sanctiunea nulitătii absolute de art. 268 al. 2 C. Muncii. Perioada acordării despăgubirilor bănesti, in conditiile in care nu se solicită reintegrarea.

Contestatorul V. S. a solicitat anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă emisă de intimata SC T. SRL, eliberarea unei adeverinţe tip cu stagiul de cotizare pentru întreaga perioadă lucrată, eliberarea unei dovezi a deducerii din impozit pentru soţia aflată în întreţinere, obligarea la plata drepturilor băneşti începând cu data de 24.08.2007 şi până la pronunţarea hotărârii, să fie consemnată perioada ca vechime in muncă .In motivarea acţiunii a arătat că pe luna iulie 2007 a primit salariul diminuat, aflând despre aceasta pe data de 11.07.2007 .I s-a comunicat că i s-a întocmit referatul nr 39435/22 08 2007, in urma căruia s-a luat decizia de desfacere a contractului de muncă . Pe data de 17.08.2007 i s-a interzis accesul in unitate.In drept îşi întemeiază acţiunea pe disp. art 266, 267, 268 Codul muncii .La data de 20.09.2007 intimata a formulat întimpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului,instanţa a constatat următoarele :În baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr 4202/10.05.2007 contestatorul a fost angajat in funcţia de maistru la punctul de lucru Craiova, începând cu data de 2.05.2007 pe perioadă nedeterminată.Prin decizia contestată nr. 1872/22.08.2007 contestatorul a fost sanctionat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă in baza art. 61 lit. a C. Muncii, incepând cu data de 24.08.2007.S-a retinut in decizie că la data de 15.08.2007 contestatorul fiind in serviciu in tura a II-a cu program de la ora 18,oo la ora 2,30, s-a prezentat la punctul de lucru la ora 18,20 şi a plecat la ora 1,15, conform înregistrării de pe foaia de lucru personală, a completat ca oră de sosire 18,oo şi oră de plecare 2,30 .Incepând cu data de 01.10.2007 s-a desfiintat punctul de lucru din Craiova al societătii intimate conform inştiintării depuse la fila 17 din dosar.Instanta a admis contestatia constatând că este intemeiată exceptia nulitătii deciziei de concediere pentru lipsa efectuării cercetării prealabile, asa cum prevede imperativ art. 267 al. 1 C . Muncii, precum si art.82 al. 1 din Contratul Colectiv de Muncă al unitătii pe anii 2007-2009.Astfel, acest text de lege prevede că sub sanctiunea nulitătii absolute nici o măsură, cu exceptia celei prevăzute de art. 264 al. 1 lit. a , nu poate fi dipusă mai inainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile.In sedinta publică de la 01.11.2007 instanta a pus in vedere apărătorului intimatei să facă dovada efecturii cercetării disciplinare prealabile, însă această dovada nu s-a făcut.Totodată se retine faptul că decizia contestată nu contine mentiunile prevăzute sub sanctiunea nulitătii absolute de art. 268 al. 2 C. Muncii. Astfel, nu cuprinde mentiunile prev. la art. 268 al. 2 lit. C cu privire la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in timpul cercetării prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prev. la art. 267 al. 3 , nu a fost efectuată cercetarea.In baza art. 78 al. 1 C.Muncii a obligat pârâta către contestator la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul pe perioada 24 august 2007-data concedierii, până la data de 06 martie 2008-data pronuntării hotărârii.Nu are relevantă cu privire la acest aspect faptul că s-a desfiintat punctul de lucru din Craiova la data de 01.10.2007, deoarece in cazul concedierii nelegale, se acordă despăgubiri până la data reintegrării, in cazul in care se solicită acest lucru sau până la data pronuntării hotărârii, asa cum este cazul de fată in care contestatorul nu a mai solicitat reintegrarea.In consecintă instanta a admis actiunea, a anulat decizia de concediere si a obligat intimata la plata drepturilor bănesti.

Tip: Sentinţă civilăNr./Dată: 88 (21.02.2005)

10

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Autor: Tribunalul Olt - Sectia CivilaDecizie de sanctionare ca urmare a nerealizarii sarcinilor de serviciu si a încalcarii dispozitiilor Regulamentului de Ordine

Interioara – netemeinicie.Potrivit art. 263-268 codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de câte ori constata ca acestia au savârsit o abatere disciplinara fara a folosi însa acest drept în mod abuziv.Prin cererea înregistrata sub nr.1017/2005 petentul B.I. a formulat contestatie împotriva deciziei de sanctionare nr.15/6.01.2005 emisa de pârâta SC A SA Slatina, solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna admiterea contestatiei, anularea deciziei sus mentionate.In motivare petentul a precizat ca prin decizia contestata a fost sanctionat disciplinar cu reducerea salariului cu 10% pe o luna fiind retinute în sarcina sa ca abateri savârsite ” nereguli în zona deservita de electricienii sectiei Electroliza V”, fara ca în decizie sa fie precizate motivele concrete pentru care ia fost aplicata sanctiunea.Arata petentul ca la data inspectiei din 04.12.2004 pârâta nu a retinut faptul ca în vestiarele electricienilor de la sectia Electroliza V se aflau într-un stadiu intermediar al lucrarilor de abilitare, lucrari demarate la propunerea sa si nu au avut în vedere faptul ca prin depozitarea celor doua mijloace fixe , respectiv instalatii de uscare aer comprimat, pe holul de acces al electricienilor, nu a încalcat nici o dispozitie ci a încercat sa le asigure integritatea.Mai arata petentul ca nu se face vinovat de abaterea retinuta, deoarece pâna la data inspectiei a actionat pe linia ordinei si curateniei cât si pentru asigurarea bunei functionarii a instalatiei sectiei.Petentul a depus la dosar , în sustinere: decizie nr.15/6.01.2005, nota privind masurile impuse în urma constatarilor din data de 4.12.2004 – inspectie vestiare , adresa nr.1588/22.12.2004, nota explicativa, propuneri de casare mijloace fixe nr.1872/21.06.2004, HOT CA nr.390/2004, decizia de delegare nr.947/18.06.2004 si nr.1266/28.07.2004.Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neîntemeiata, motivat de faptul ca petentul se face vinovat de savârsirea abaterii retinute în sarcina sa prin încalcare dispozitii serviciului mecanic , referitor la depozitarea mijloacelor fixe propuse pentru casare în hala nr.2, dispozitie respectata dupa controlul efectuat. De asemenea a mai depus :nota referitoare la masurile impuse în urma constatarilor din data de 4.12.2004, inspectie vestiare, extras din ROI si CCM la nivel de unitate pentru anul 2004.Instanta, analizând actele aflate la dosarul cauzei retine ca petentul este salariatul pârâtei în calitate de sef sectie adjunct Mecanico - Energetic, iar prin decizia nr.15/6.01.2005 a fost sanctionat disciplinar conf. art.264 alin. 1 lit. d CM, prin reducerea salariului de baza cu 10% pe o luna, fiind retinuta în sarcina sa existenta unor nereguli în zona deservita de electricienii sectiei Electroliza V.In baza art.267 CM a procedat la efectuarea cercetarii prealabile a faptei constatate în urma controlului efectuat la vestiarele Uzinei de Aluminiu în data de 4.12.2004, în urma carora a fost încheiata nota referitoare la masurile impuse în urma constatarilor din data de 4.12.2004 – inspectie vestiare, din care instanta a retinut ca neregulile din zona deservita de electricienii sectiei Electroliza V se refera la starea curateniei holului de acces in atelier, unde erau depozitate doua uscatoare de aer prin refrigerare si un raft cu piese electrice de schimb necesare asigurarii întretinerii electrice a utilajelor.Referitor la depozitarea celor doua mijloace fixe în holul de acces spre atelierul electricienilor sectiei Electroliza V instanta a retinut, din situatia propunerilor de casare mijloace fixe Electroliza 5 nr.8872/21.06.2004, ca aceste uscatoare de aer au fost propuse casarii, iar din hot. Nr.390/02.09.2004 din CA a retinut ca lista privind propunerile de casare va fi reanalizata cu specialisti de la Iprolam SA si se va realiza un inventar fizic al actor bunuri ce vor fi aduse într-o magazie centrala de casari.Fata de dispozitiile hot. CA se apreciaza ca pârâta nu a facut dovada aducerii la cunostinta petentului a locului destinat depozitarii bunurilor ce urmau a fi casate si nici a existentei unui termen de realizare acestei sarcini.Faptul ca petentul a aflat de la serviciul mecanic ca toate mijloacele fixe casarii se depoziteaza în hala nr.2, dar a “ezitat” sa procedeze astfel, nu se poate retine ca nerealizare a sarcinilor de serviciu deoarece nefiind aprobata casarea bunurilor se aflau în inventarul petentului, iar potrivit sustinerilor sale, sustineri neînlaturate de pârâta, hala nr.2 nu era asigurata si nu avea un magazioner care sa le preia.De asemenea, nici existenta raftului cu piese electrice în holul de acces spre atelierul electricienilor nu poate fi retinuta ca încalcare a obligatiei de a asigura ordinea si curatenia în sector, prevazuta de art. 65 din ROI, deoarece chiar pârâta recunoaste ca destinatia acestuia era aceea de a asigura piesele de schimb necesare întretinerii electrice a utilajelor.Împotriva acestei sentinte a formulat recurs intimata criticând-o pentru netemeinicie, solicitând modificarea sentintei în sensul respingerii contestatiei ti mentinerii ca netemeinica si legala a deciziei nr.15/2005.Recursul a fost respins ca nefundat, retinându-se ca instanta de fond a interpretat în mod corect probele din care rezulta neîndeplinirea conditiilor pentru aplicarea unei sanctiuni disciplinare conform art.263- 268 CM de catre angajator.

Tip: Sentinţă civilăNr./Dată: 187 (14.04.2005)Autor: Tribunalul Olt - Sectia Civila

Drepturi banesti neachitate pe o luna, integral ca urmare a unor absente nemotivate.Potrivit art. 154 Codul Muncii, salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului de munca, iar pentru munca prestata fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.Prin sentinta civila nr. 187/14.04.2005, pronuntata de Tribunalul Olt în dosarul nr. 435/2005, s-a respins actiunea formulata de petenta X în contradictoriu cu intimata Y având ca obiect drepturi banesti, ca neîntemeiata.Pentru a pronunta aceasta hotarâre , tribunalul a retinut ca fata de planificarea turelor de serviciu si sustinerilor din nota explicativa a petentei, reiese ca petenta nu s-a prezentat la serviciu pentru efectuarea programului de lucru, conform programului supraveghetorilor aflat la dosar si depus de catre pârâta. Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs petenta , solicitând casarea sentintei atacate si dupa judecarea pe fond a cauzei admiterea cererii asa cum a fost formulata cu plata cheltuielilor de judecata.Recursul a fost respins ca nefondat.Potrivit art. 154 Codul muncii, salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului de munca, iar pentru munca prestata fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.Potrivit art. 164 al. 1 Codul muncii, nici o retinere de salariu nu poate fi operata în afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege .Este vorba , însa, de salariul care se cuvine angajatorului în raport cu munca prestata de acesta, asa cum prevede art. 154 Codul muncii .

11

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Cum reclamanta nu a prestat munca în zilele respective ,în mod corect unitatea nu a platit-o pentru timpul respectiv, aceasta nefiind o retinere din salariu în sensul prevazut de art. 164 pct.1 Codul muncii, asa cum sustine recurenta .Faptul ca nu a fost sanctionata disciplinar, pentru lipsurile respective nu constituie motiv de nelegalitate a sentintei atacate, aplicarea sau nu a unei sanctiuni disciplinare fiind atributul angajatorului si nu o obligatie a acestuia potrivit art. 263 Codul muncii care prevede ca angajatorul dispune de prerogativa disciplinara , având dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de câte ori constata ca acestia au savârsit o abatere disciplinara.Nemotivate sunt si celelalte critici ale sentintei în sensul ca instanta de fond nu a retinut ca, în data de 12.11.2004, reclamanta a fost libera, dar aratând în considerentele hotarârii ceea ce a sustinut reclamanta în nota explicativa ,iar faptul ca în foaia de prezenta a fost trecuta cu "A" de la absent, asa cum sustine, nu face decât sa întareasca legalitatea si temeinicia sentintei atacate.Fata de aceste considerente, în conformitate cu dispozitiile art. 312 c.p.civ., recursul promovat de pârâta va fi respins ca nefondat, nefiind prezent nici unul din motivele de casare sau de modificare prev.de art. 304 cod pr. civila.

Tip: DecizieNr./Dată: 245/R-CM (26.10.2004)Autor: Curtea de Apel Piteşti

LITIGIU DE MUNCĂ. ABATERE DISCIPLINARĂ.Potrivit art.263 alin.2 din Codul muncii, refuzul salariatului de a semna fişa postului constituie o abatere disciplinară, dar nu una suficientă pentru a se dispune în temeiul său măsura disciplinară a desfacerii contractului de muncă.Desfacerea contractului de muncă este cea mai gravă sancţiune împotriva salariatului care se dispune ca urmare a săvârşirii unor abateri grave de la disciplina muncii.Criteriile de apreciere a gravităţii abaterii disciplinare sunt reglementate de art.266 lit.a-e din Codul muncii, în care nu se încadrează şi fapt a de a refuza semnarea fişei postului.Tribunalul, ca primă instanţă, prin sentinţa civilă nr.649 din 22 decembrie 2003, a respins ca nefondată contestaţia, reţinând în esenţă că intimata a desfăcut disciplinar contractul de muncă al contestatorului fizician la Secţia A.T.M., întrucât a refuzat nejustificat semnarea fişei postului şi a fişei de instructaj privind protecţia muncii, fiind săvârşită o singură abatere care însă echivalează cu neîndeplinirea sarcinilor de serviciu stabilite prin această fişă şi această atitudine constituie o abatere disciplinară gravă care a dus, în mod corect, la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.În termen legal, sentinţa a fost recurată de către contestator şi criticată sub aspectul nelegalităţii, întrucât nesemnarea fişei nu reprezintă o abatere gravă, deoarece, nu este o sarcină de serviciu, iar prevederile Codului muncii nu califică drept abatere acest refuz.Recursul a fost admis de către Curtea de Apel, prin decizia civilă nr.254/R-CM din 26 octombrie 2004, cu consecinţa modificării deciziei, iar pe fond, a admiterii contestaţiei şi a modificării deciziei nr.764 din 9 iunie 2003, emisă de intimată, în sensul înlocuirii sancţiunii aplicate, de desfacere a contractului individual de muncă, cu reducerea salariului de bază pe timp de 3 luni cu 10%, dispunându-se reintegrarea contestatorului pe postul avut, cu plata drepturilor băneşti de ? de la emiterea deciziei, până la data reintegrării .În considerentele deciziei, instanţa a reţinut că, potrivit art.263 alin.2 din Codul muncii, refuzul salariatului de a semna fişa postului constituie o abatere disciplinară, dar nu una suficientă pentru a se dispune în temeiul său măsura disciplinară a desfacerii contractului de muncă.Desfacerea contractului de muncă este cea mai gravă sancţiune împotriva salariatului, care se dispune ca urmare a săvârşirii unor abateri grave de la disciplina muncii.Criteriile de apreciere a gravităţii abaterii disciplinare sunt reglementate de art.266 lit.a-e din Codul muncii, în care nu se încadrează şi fapta de a refuza semnarea fişei postului.Din acest punct de vedere se reţine că instanţa de fond a constatat în mod greşit că abaterea săvârşit de contestator este deosebit de gravă şi că justifică măsura luată de intimată. Contestatorul a săvârşit această abatere, dar la aplicarea sancţiunii, nu au fost avute în vedere de intimată criteriile prevăzute de art.266 din Codul muncii şi nici faptul că nu este o abatere atât de gravă care să ducă la aplicarea sancţiunii extreme de desfacere a contractului individual de muncă, acestuia putându-i-se aplica o sancţiune mai uşoară, respectiv cea prevăzută de art.264 lit.e din Codul muncii.Ca atare, recursul a fost admis în baza art.312(2) Cod procedură civilă, în modalitatea arătată.

Tip: DecizieNr./Dată: 827 (05.12.2004)Autor: Curtea de Apel Iaşi- Secţia Civil

TermenTermenul de 30 de zile în care angajatorul poate aplica sancţiunea disciplinară este un termen de prescripţie suspendat în perioada incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical.

Tip: DecizieNr./Dată: 5 (12.01.2006)Autor: Curtea de Apel Timisoara

Decizie de sancţionare disciplinară. Lipsa elementelor legale. O.M.J. nr. 2856/2004 – art. 33 pct. 1Este nulă absolut decizia de sancţionare disciplinară care nu cuprinde elementele prevăzute de O.M.J. nr. 2856/2004.Prin sentinţa civilă nr. 1322 din 19 octombrie 2005 pronunţată în dosar nr. 5767/2005 Tribunalul Arad a respins ca nefondată acţiunea reclamantului persoană fizică pentru anularea deciziei de sancţionare disciplinară nr. 44/2005 emisă de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti, prin directorul Penitenciarului Arad.În cauză a declarat recurs reclamantul şi prin decizia civilă nr. 5 din 12 ianuarie 2006 pronunţată în dosar nr. 12129/CA/2005 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul, a modificat sentinţa conform art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi a admis acţiunea, constatând nulitatea absolută a deciziei de sancţionare.Curtea a reţinut că decizia nr. 44 din 11 august 2005 nu conţine toate cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, în art. 33 pct. 1 din Ordinul nr. 2856/2004 emis de Ministerul Justiţiei, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comisiilor de disciplină din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Astfel, la litera a) din textul de lege

12

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

menţionat este cuprinsă cerinţa referitoare la descrierea faptei, care constituie abatere disciplinară, la litera f) cerinţa indicării instanţei competente la care actul administrativ poate fi contestat, iar la litera e) termenul în care poate fi formulată contestaţia.Din examinarea deciziei amintite rezultă că aceste exigenţe nu sunt satisfăcute. În decizie nu se descrie în concret fapta ce i se impută reclamantului, ci se specifică doar că fapta constă în „comportare necorespunzătoare la serviciu”, menţiune ce nu răspunde cerinţei art. 33 lit. a) din Ordinul nr. 2856/2004. De asemenea, nici menţiunea că decizia poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ competentă în termenul prevăzut de lege, nu satisface exigenţele din art. 33 lit. e) şi f), pentru că trebuie indicată expres care este instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial şi, termenul în care decizia poate fi contestată.Referirea din decizie la instanţa competentă potrivit art. 66 (2) din Legea nr. 293/2004, este lipsită de relevanţă în condiţiile în care şi acest text legal face o trimitere generală „instanţa de judecată competentă, potrivit legii”.Prin urmare, nefiind satisfăcute exigenţele art. 33 din Ordinul nr. 2856/2004, lipsa elementelor arătate atrăgând nulitatea absolută a deciziei de sancţionare a reclamantului, rezultă că soluţia primei instanţe este nelegală, fiind dată cu interpretarea greşită a legii.

Tip: DecizieNr./Dată: 440 (15.05.2007)Autor: Curtea de Apel Timisoara

Avertisment scris. Obligativitatea cercetării disciplinare prealabile. Conţinutul deciziei de sancţionare disciplinară. Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2005 – 2006, art. 75 alin. (4) Codul muncii, art. 238, art. 241, art. 267, art. 268. Legea

nr.130/1996, art. 8,i art. 11Prin art. 75 alin. (4) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2005 – 2006, s-a prevăzut obligativitatea efectuării cercetării disciplinare prealabile şi în situaţia în care se aplică sancţiunea disciplinară a „avertismentului scris”, ceea ce reprezintă o dispoziţie de favoare pentru salariat, admisibilă în condiţiile în care prevederile legale din Codul muncii, referitoare la drepturile salariaţilor, au un caracter minimal. Pe cale de consecinţă, decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare a „avertismentului scris”, care nu cuprinde menţiunea prevăzută la art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul muncii este lovită de nulitate absolută.Prin sentinţa civilă nr. 212/1.02.2007, Tribunalul Timiş a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta T.M.D.V. împotriva pârâtului Spitalul Orăşenesc Sânnicolau-Mare, a dispus anularea Dispoziţiei nr. 91/14.08.2006, emisă de pârâtă, şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 595 RON, reprezentând onorariu de avocat.Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că Dispoziţia nr. 91/14.08.2006, emisă de pârâtă, este lovită de nulitate absolută, deoarece angajatorul nu a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, prevăzută de art. 75 alin.4 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional nr. 2001/31.01.2005, încheiat pentru anii 2005 – 2006, coroborat cu art. 267 din Codul muncii.Pârâtul Spitalul Orăşenesc Sânnicolau-Mare a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii contestate, în sensul respingerii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.În motivarea cererii de recurs se arată că un contract colectiv de muncă nu poate avea dispoziţii contrare şi mai puternice decât Codul muncii. Art. 264 din Codul muncii nu reglementează sancţiunea avertismentului verbal. Art. 3 pct. 2 din contractul colectiv de muncă unic nr. 2001/31.01.2005 prevede că un astfel de act se poate încheia şi pentru salariaţii instituţiilor publice, inclusiv spitale, iar acestea din urmă au contract colectiv de muncă pe ramură cu prevederi specifice, care nu derogă de la Codul muncii.Faţă de prevederile art. 267 alin. 1 din Codul muncii şi sancţiunea aplicată reclamantei, în speţă, nu era necesară efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Cu toate acestea, recurentul a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, ce s-a concretizat prin: convocarea scrisă a angajatei pentru a furniza explicaţii cu privire la refuzul prezentării la garda de chemare; punerea la dispoziţia reclamantei a sesizării făcut împotriva sa; prezentarea textelor de lege încălcate şi dreptul la asistenţă sindicală. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei şi a prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru următoarele considerente.Prin Dispoziţia nr. 91/14.08.2006, emisă de pârâtul-recurent în temeiul art. 264 alin. 1 lit. a, reclamanta-intimată a fost sancţionată cu „avertisment scris”.În cuprinsul acestei dispoziţii se arată că: „cercetarea disciplinară efectuată în 31.07.2006, în cursul căreia d-nei T.M. – medic primar interne i-a fost prezentat Cap. 5 art. 57 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate”. Conform adresei nr. 1916/31.07.2006, emisă de pârâtul-recurent, reclamanta a fost convocată la data de 1.08.2006 în vederea cercetării disciplinare prealabile,, cu respectarea dispoziţiilor art. 267 alin. 2 din Codul muncii.La data de 1.08.2006, reclamanta a formulat un răspuns scris cu privire la aspectele menţionate în convocarea sus-arătată.Art. 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizia de sancţionare disciplinară se cuprind în mod obligatoriu, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art. 267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea.Dispoziţia contestată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamantă în timpul cercetării disciplinare prealabile, respectiv cele cuprinse în înscrisul din 1.08.2006, semnat de către reclamantă.Art. 75 alin. 4 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2005 – 2006 dispune că: „în cazul în care intenţionează să dispună o măsură disciplinară împotriva unui salariat, cu excepţia cazului în care măsura disciplinară constă într-un avertisment verbal, angajatorul este obligat să efectueze o anchetă prealabilă”.Conform art. 241 lit. c din Codul muncii şi art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996, clauzele contractului colectiv de muncă la nivel naţional produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară.Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 şi art. 238 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.Pe de altă parte, art. 8 alin. 4 din Legea nr. 130/1996 şi art. 238 alin. 3 din Codul muncii dispun că, la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal. Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi cu privire la art. 267 alin. 1 lit. a din Codul muncii.Având în vedere normele juridice sus-menţionate şi conţinutul clauzei cuprinse în art. 75 alin. 4 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2005 – 2006, susţinerea recurentului că prevederile acestui ultim articol sunt contrare celor ale art. 267 alin. 1 lit. a din Codul muncii şi „mai puternice” decât acestea din urmă este nefondată.Prin art. 75 alin.4 din contractul colectiv de muncă, s-a prevăzut obligativitatea efectuării cercetării disciplinare prealabile şi în situaţia în care se aplică sancţiunea disciplinară a „avertismentului scris”, ceea ce reprezintă o dispoziţie de favoare pentru

13

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

salariat, admisibilă în condiţiile în care prevederile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal. În speţă, împrejurarea că art. 264 din Codul muncii nu reglementează sancţiunea „avertismentului verbal nu are nicio relevanţă”.Chiar dacă contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară sau la nivel de unitate nu cuprinde clauza reglementată de art. 75 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, această clauză este incidentă în cauză prin raportare la dispoziţiile art. 241 lit. c şi art. 238 alin. 1 din Codul muncii şi ale art. 8 alin. 2 şi art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr.130/1996.Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 75 alin. 4 din contractul colectiv de muncă sunt aplicabile în speţă şi trebuie coroborate cu cele ale art. 267 şi art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii.Întrucât dispoziţia contestată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către reclamantă în timpul cercetării disciplinare prealabile, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a apreciat că Dispoziţia nr. 91/14.08.2006, emisă de pârâtă, este lovită de nulitate absolută.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul declarat de către pârâtul-recurent ca neîntemeiat.

Tip: DecizieNr./Dată: 1150 (20.12.2004)Autor: Curtea de Apel Alba Iulia -secţia litigii de muncă

Conflict de muncă. Aplicarea sancţiunii disciplinare. Termenul pentru emiterea deciziei de sancţionarePotrivit art. 268 alin. 1 din Codul muncii angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă , în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.Prin sentinţa civilă nr.1203/12.12.2004 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.8066/2003 s-a admis contestaţia formulată de contestatorul B.D. în contradictoriu cu intimata S.N.T.G.N. „ROMGAZ” SA Mediaş şi în consecinţă: A fost anulată Decizia nr.431/11.09.2003 emisă de intimată.A fost obligată intimata la restituirea sumelor reţinute în baza deciziei de sancţionare.Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că decizia de sancţionare a fost emisă de către angajator cu nesocotirea termenului de 30 zile de la data la care a luat cunoştinţă despre abaterea disciplinară săvârşită , aşa încât este anulabilă.Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât excepţia tardivităţii nu a fost invocată de contestator şi nu a fost pusă în discuţia părţilor.Recursul a fost respins ca nefondat.Potrivit art. 268 din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare într-un termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.În speţă în mod corect prima instanţă a reţinut incidenţa acestui text de lege în raport de probele dosarului, din care rezultă că procesul-verbal întocmit de Serviciul control audit de gestiune a fost cunoscut de organul competent să aplice sancţiunea la data de 29.07.2001, iar decizia a fost emisă la data de 11.09.2003 , cu nesocotirea termenului legal de 30 zile.Prin admiterea contestaţiei pe excepţia tardivităţii emiterii actului de sancţionare, instanţa a dat eficienţă juridică prevederilor art. 137 cod procedură civilă, potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi a celor de fond, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului .În acest context s-a apreciat că nepunerea în discuţia părţilor a acestei excepţii nu reprezintă de fapt o nesocotire a rolului activ al judecătoriului, principiu consacrat de art. 129-130 cod procedură civilă , excepţia tardivităţii fiind o excepţie peremptorie absolută.Ca atare, constatând că soluţia primei instanţe oglindeşte o stare de fapt conformă probelor dosarului şi o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale, nefiind incidente nici un motiv de casare sau modificare a acesteia, din cele enumerate expres de legiuitor în conţinutul art. 304 pct. 1 -10 cod pr. civilă, Curtea în conformitate cu art. 312 cod procedură civilă , a respins recursul ca nefondat.

Tip: DecizieNr./Dată: 802 (09.10.2007)Autor: Curtea de Apel TimisoaraAbatere disciplinară. Decizie de sancţionare disciplinară cu avertisment. Nulitate. Obligativitatea efectuării cercetării disciplinare prealabile. Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, art.75 alin.1 C.muncii , art. 238 alin. 1 şi alin. 3,

art.264 alin. 1 lit. a, art.267Sancţiunea avertismentului nu poate fi dispusă fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile în conformitate cu prevederile art. 267 alin. 2 – alin. 4 din Codul muncii şi art. 75 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010.Prin sentinţa civilă nr. 1676 din 24 iulie 2007, Tribunalul Timiş a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta B.A. împotriva pârâtului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, a anulat decizia nr. 1375/31.05.2007, emisă de pârâtă, prin care reclamanta a fost sancţionată cu avertisment, şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din onorariu de avocat.Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că decizia de sancţionare disciplinară contestată de reclamantă a fost emisă fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, prevăzută de art. 75 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 raportat la art. 267 din Codul muncii.Pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara a formulat recurs împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei recurate.În motivarea cererii de recurs s-a arătat că instanţa de fond nu a luat în considerare adresa nr. 15051/19.06.2007, prin care s-a adus la cunoştinţa secţiilor spitalului că sancţiunea disciplinară dispusă ca urmare a controlului din perioada 9.03.2007-11.03.2007 nu va fi operată în carnetele de muncă. Totodată, s-a susţinut că, în speţă, se aplică contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei sub nr. 2678/14/12.12.2005, care nu cuprinde dispoziţii contrare celor din art. 267 din Codul muncii, iar nu contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010.

14

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Cu privire la fondul cauzei, s-a învederat instanţei că problemele semnalate în cadrul Clinicii de chirurgie I reprezintă încălcări ale principalelor îndatoriri ale angajaţilor, ce sunt stipulate în cuprinsul Regulamentului Intern al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C.proc.civ. şi art. 312 pct. 3 C.proc.civ.La cererea de recurs s-a anexat adresa nr. 15051/19.06.2007, emisă de recurent.Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât hotărârea recurată este temeinică şi legală.Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârât şi a prevederilor art. 3041 coroborate cu cele ale art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C.proc.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fie expuse în continuare.Prin decizia nr. 1375/31.05.2007, emisă de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, reclamanta a fost sancţionată cu avertisment scris, în temeiul art. 264 alin. 1 lit. a din Codul muncii.Art. 75 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 prevede că: „sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio sancţiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”. Prin urmare, nici sancţiunea avertismentului nu poate fi dispusă fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile în conformitate cu prevederile art. 267 alin. 2 – alin. 4 din Codul muncii.Într-adevăr art. 267 alin. 1 din Codul muncii şi Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei sub nr. 2678/14/12.12.2005, nu prevăd obligativitatea cercetării disciplinare prealabile în situaţia în care sancţiunea disciplinară aplicată salariatului este avertismentul scris, însă cercetarea disciplinară prealabilă este obligatorie şi în această situaţie potrivit art. 75 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010. O astfel de concluzie rezultă din dispoziţiile art. 238 alin. 1 şi alin. 3 din Codul muncii, conform cărora prevederile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal, ce trebuie avut în vedere la încheierea unui contract colectiv de muncă, iar contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.Având în vedere cele expuse mai sus, în mod legal, instanţa de fond a reţinut că decizia de sancţionare disciplinară contestată este lovită de nulitate absolută, ca urmare a faptului că a fost emisă fără a se efectua cercetarea disciplinară prealabilă, prevăzută de art. 75 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 raportat la art. 267 alin. 2 – 4 din Codul muncii, astfel încât nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.Adresa nr. 15051/19.06.2007 emisă de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara nu are relevanţă în cauză, atâta timp cât decizia de sancţionare disciplinară nu a fost revocată de către angajator, aceasta fiind contestată prin acţiunea pendinte ca fiind nelegală. Prin urmare, în speţă, nu este aplicabil motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C.proc.civ.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea a respins recursul declarat de către pârâtul-recurent Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1676 din 24 iulie 2007 a Tribunalului Timiş ca neîntemeiat.

DECIZIE Nr. 63 din 17 februarie 2004referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 267 alin. (1) din Codul

munciiEMITENT:CURTEA CONSTITUŢIONALĂPUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIALNR. 211 din 10 martie 2004Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, excepţie ridicată de Florica Traşcă în Dosarul nr. 1.398/2003 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat, coroborat cu art. 267 din Codul muncii, care prevede că sancţiunea avertismentului scris poate fi dispusă fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 16, deoarece aplicarea oricărei sancţiuni intervine în considerarea faptei săvârşite, iar nu a calităţii autorului, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie existenţa vreunei discriminări. În ceea ce priveşte nesocotirea dreptului la apărare, se apreciază că, întrucât persoana sancţionată are posibilitatea de a contesta în justiţie măsura disciplinară luată împotriva sa, ea beneficiază de toate garanţiile procesuale în faţa instanţei judecătoreşti competente cu soluţionarea litigiului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 18 iunie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.398/2003, Tribunalul Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, excepţie ridicată de Florica Traşcă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că textul de lege criticat încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât, pe de o parte, pentru unele abateri disciplinare, legea obligă la efectuarea unei cercetări prealabile, în timp ce pentru altele nu prevede această obligaţie, iar, pe de altă parte, aplicarea unei sancţiuni disciplinare fără efectuarea unei cercetări prealabile, condiţie esenţială în stabilirea temeiniciei sancţiunii, nu asigură protecţia salariatului în faţa abuzurilor şi încurajează aplicarea de sancţiuni nejustificate. De asemenea, se mai arată că este îngrădită libertatea de exprimare a opiniilor salariatului referitoare la fapta considerată abatere disciplinară şi la sancţiunea ale cărei consecinţe urmează a le suporta, precum şi dreptul acestuia de a fi informat cu privire la motivul pentru care este sancţionat.Tribunalul Constanţa - Secţia civilă apreciază că, deşi autoarea excepţiei invocă neconstituţionalitatea art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, din motivarea excepţiei rezultă că, în fapt, ea înţelege să critice dispoziţiile legale ce permit aplicarea unei sancţiuni disciplinare fără o cercetare prealabilă a pretinsei abateri, respectiv dispoziţiile art. 267 alin. (1) din acelaşi cod.În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, instanţa consideră că aplicarea unei sancţiuni disciplinare fără o cercetare prealabilă nu constituie o discriminare a vreunei categorii de cetăţeni, întrucât nu este condiţionată de vreo calitate a subiectului de drept, ci de gravitatea faptei apreciate ca fiind abatere. Nu se poate reţine nici încălcarea dreptului persoanei de a se adresa unei instanţe de judecată, persoana nemulţumită de sancţiunea aplicată putându-şi valorifica dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie.De asemenea, se arată că nu este afectat nici dreptul la exprimare sau dreptul la informare, Codul muncii oferind suficiente garanţii legale pentru ca salariatul sancţionat să îşi poată exprima punctul de vedere şi să fie informat despre măsura punitivă care i-a fost aplicată.În consecinţă, instanţa apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

15

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.Guvernul arată că textul de lege criticat nu încalcă nici una dintre prevederile constituţionale invocate, deoarece se aplică tuturor salariaţilor aflaţi în aceeaşi situaţie şi nu creează discriminări între aceştia; orice salariat se poate apăra în faţa instanţei de judecată, contestând măsura de sancţionare, libertatea de exprimare a persoanei în legătură cu sancţiunea aplicată nefiind astfel afectată. De asemenea, întrucât aplicarea sancţiunii disciplinare se face prin decizie scrisă, care, sub sancţiunea nulităţii, trebuie să cuprindă, printre altele, descrierea faptei, precizarea dispoziţiilor legale încălcate, termenul în care sancţiunea poate fi contestată la instanţa competentă, dreptul salariatului la informare este pe deplin respectat, critica de neconstituţionalitate fiind lipsită de temei.Avocatul Poporului arată că, deşi autoarea excepţiei indică un alt text de lege, critica de neconstituţionalitate este îndreptată, de fapt, împotriva art. 267 alin. (1) din Codul muncii, care nu obligă angajatorul să efectueze o cercetare prealabilă în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere disciplinară sancţionată cu avertisment scris. Se apreciază că acest text de lege nu contravine principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, în condiţiile în care tuturor angajaţilor sancţionaţi cu avertisment scris li se aplică acelaşi tratament juridic, şi nici dreptului la apărare, salariaţii putând contesta decizia de sancţionare la instanţele judecătoreşti competente, în cursul procesului beneficiind de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege.În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (2) din Constituţie, se apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece angajatului sancţionat cu avertisment scris nu i se îngrădeşte posibilitatea exprimării libere a opiniilor sale sau accesul la orice informaţie de interes public.Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, text criticat de autoarea excepţiei, Avocatul Poporului arată că aceasta este neîntemeiată, întrucât criticile autoarei nu sunt relevante pentru soluţionarea excepţiei de faţă, neavând incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Textul legal criticat are următorul conţinut:- Art. 264: "(1) Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt:a) avertismentul scris;"Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 30 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (2) din Constituţia României, republicată, prevederi care au următorul conţinut:- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";- Art. 30 alin. (1): "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.";- Art. 31 alin. (2): "Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi, formal, critica de neconstituţionalitate este îndreptată împotriva art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, care reglementează avertismentul scris ca sancţiune disciplinară, din susţinerile autoarei excepţiei rezultă că, în realitate, aceasta vizează lipsa obligaţiei angajatorului de a efectua o cercetare prealabilă în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere disciplinară sancţionată cu avertisment scris. Ori, aceasta este prevăzută într-un alt text de lege, respectiv în art. 267 alin. (1) din Codul muncii, care prevede că: "Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile."În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată. De altfel, exceptarea de la procedura cercetării prealabile nu intervine în considerarea calităţii făptuitorului, care întotdeauna este salariat al angajatorului, ci exclusiv în raport de gravitatea abaterii şi a sancţiunii aplicabile, astfel încât reglementarea nu aduce atingere principiului egalităţii de tratament juridic între cetăţeni.Analizând constituţionalitatea textelor de lege criticate, Curtea constată că acestea sunt în deplină concordanţă şi cu prevederile constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare. Astfel, potrivit art. 268 alin. (5) din Codul muncii, "decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente ...", pe această cale contestatorul având posibilitatea de a beneficia de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege, prin administrarea probelor necesare în faţa jurisdicţiilor care soluţionează aceste cereri.Faţă de obiectul de reglementare al normei deduse controlului de constituţionalitate şi în raport cu susţinerile autoarei excepţiei, Curtea constată că art. 30 alin. (1) şi art. 31 alin. (2) din Constituţie nu au relevanţă în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât domeniile lor de incidenţă sunt diferite, libertatea de exprimare a persoanei şi obligaţia autorităţilor publice de informare a cetăţenilor neavând legătură cu procedura cercetării prealabile, în vederea aplicării de sancţiuni disciplinare, instituită de Codul muncii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1 - 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 267 alin. (1) din Codul muncii, excepţie ridicată de Florica Traşcă în Dosarul nr. 1.398/2003 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2004.

DECIZIE Nr. 136 din 23 martie 2004

16

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT:CURTEA CONSTITUŢIONALĂPUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIALNR. 381 din 30 aprilie 2004Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avioane Craiova" - S.A. în Dosarul nr. 1.863/CM/2003 al Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât autorul excepţiei nu a invocat nici o prevedere constituţională pretins a fi încălcată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 28 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.863/CM/2003, Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avioane Craiova" - S.A. în cadrul unui litigiu de muncă având ca obiect contestaţia la decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că termenul de prescripţie a dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară este neconstituţional, deoarece, "prin aplicarea termenului de 6 luni, se restricţionează dreptul de înfăptuire a justiţiei, în sensul că se împiedică tragerea la răspundere a salariatului care se face vinovat de nerespectarea normelor şi regulamentelor de disciplină la locurile de muncă prin sancţionarea faptelor săvârşite".Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă opinează că excepţia ridicată este neîntemeiată, deoarece dacă angajatorul ar avea la îndemână un termen mai mare "ar putea amâna aplicarea sancţiunii, ceea ce ar crea o stare de incertitudine pentru salariat".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Nici una dintre autorităţile publice menţionate nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: "Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul excepţiei nu a indicat, cu ocazia ridicării excepţiei în faţa instanţei judecătoreşti, nici o prevedere constituţională care ar fi încălcată prin dispoziţiile legale criticate. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sunt neconstituţionale numai prevederile legale care încalcă dispoziţiile sau principiile consacrate în Legea fundamentală. De asemenea, conform art. 12 alin. (2) din aceeaşi lege, "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate".Prin urmare, neindicarea de către autorul excepţiei a normelor constituţionale în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate constituie un caz de inadmisibilitate a acesteia, întrucât, dacă instanţa de contencios constituţional s-ar socoti competentă să se pronunţe asupra unei asemenea excepţii, ea s-ar substitui părţii în ceea ce priveşte motivarea acesteia, exercitând astfel din oficiu controlul de constituţionalitate, ceea ce ar contraveni prevederilor constituţionale ale art. 146 lit. d) şi celor din legea organică a Curţii.Pe de altă parte, Curtea reţine că aceleaşi termene de prescripţie ca şi cele instituite de dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 au fost prevăzute şi în legislaţia anterioară, în conţinutul prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat (publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970), abrogată prin Legea nr. 53/2003, prevederi a căror constituţionalitate a fost stabilită prin Decizia nr. 71/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 26 iulie 1999. Cu acea ocazie Curtea a reţinut că, în situaţia în care nu ar exista un termen de prescripţie a aplicării sancţiunii disciplinare, "aplicarea sancţiunii, în cazul angajatului la o societate comercială, ar echivala cu imprescriptibilitatea răspunderii, consecinţă inacceptabilă şi absurdă, din perspectiva principiilor generale ale răspunderii juridice".Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avioane Craiova" - S.A. în Dosarul nr. 1.863/CM/2003 al Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2004.

DECIZIE Nr. 506 din4 octombrie 2005referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

EMITENT:CURTEA CONSTITUŢIONALĂPUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIALNR. 982 din4 noiembrie 2005Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Daewoo Mangalia Heavy Industries" - S.A. din Mangalia în Dosarul nr. 414/M/2005 al

17

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Curţii de Apel Constanţa - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat Sonia Geagiu, cu împuternicire la dosar. Lipseşte partea Florea Doina, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Având cuvântul, reprezentantul autorului excepţiei arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Codul muncii priveşte numai menţiunea privind sancţionarea cu nulitatea absolută a lipsei din decizia de concediere a precizărilor cu privire la termenul în care decizia poate fi contestată şi la instanţa de judecată la care se contestă. Consideră că dispoziţiile de lege criticate încalcă liberul acces la justiţie al societăţilor comerciale, egalitatea părţilor în faţa legii, precum şi dreptul la apărare al angajatorului. Arată că nici un alt act normativ din legislaţia română nu prevede sancţiunea cu nulitatea, care să rezulte din lipsa menţiunilor privind termenul sau instanţa în faţa căreia poate fi contestată decizia de concediere.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu încalcă liberul acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Arată în acest sens că protecţia angajatului se realizează prin posibilitatea acestuia de a ataca decizia de desfacere a contractului individual de muncă, aceasta fiind singura modalitate prin care angajatul îşi poate susţine cauza în faţa unei instanţe de judecată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 414/M/2005, Curtea de Apel Constanţa - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Daewoo Mangalia Heavy Industries" - S.A. din Mangalia într-o cauză ce are ca obiect o contestaţie la decizia de concediere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Codul muncii, sancţionând cu nulitate absolută decizia de concediere dacă aceasta nu cuprinde precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă, îngrădesc dreptul angajatorului de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, precum şi exerciţiul dreptului său de apărare, punându-l în condiţii de inferioritate procesuală.Curtea de Apel Constanţa - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici unul dintre textele constituţionale invocate. Arată că precizările impuse de textul de lege sunt necesare pentru ca salariatul să se poată apăra împotriva unor eventuale măsuri abuzive ori nejustificate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Guvernul consideră că dispoziţiile legale criticate reprezintă o concretizare a prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii. Consideră că aceste măsuri de protecţie "sunt de natură să asigure exerciţiul neîngrădit al drepturilor şi al intereselor legitime ale salariaţilor, ce decurg din raporturile juridice de muncă, în cadrul unor eventuale litigii privind nelegalitatea sau netemeinicia deciziei de concediere, neputând fi considerate că ar institui, în privinţa angajatorului, vreo restrângere a dreptului de acces liber la justiţie sau a dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ori o restrângere a dreptului de apărare".Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Codul muncii sunt constituţionale, întrucât nu contravin sub nici un aspect dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Consideră că aceste dispoziţii legale au caracter procedural şi dau expresie unor principii generale ale dreptului muncii, asigurând şi exerciţiul deplin al dreptului la apărare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente şi concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, prevederi care au următorul cuprins: "Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 alin. (2) şi (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, care au următorul conţinut:- Art. 21 alin. (2) şi (3): "(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:Întreaga legislaţie a muncii se bazează pe principii generale care au menirea să asigure desfăşurarea raporturilor juridice de muncă într-un cadru legal, judicios şi echitabil, apărarea deopotrivă a intereselor legitime, atât ale angajatorilor, cât şi ale salariaţilor. Reglementările legale adoptate pe baza acestor principii generale trebuie să asigure accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii, garantate de art. 45 din Constituţie, precum şi exercitarea neîngrădită a dreptului la muncă şi la protecţia socială a salariaţilor, consacrat de art. 41 din Constituţie.Printre aceste reglementări legale au o importanţă deosebită cele care se referă la încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă. Pentru a se preveni eventualele comportări abuzive ale angajatorilor, prin care ar leza drepturile şi interesele legitime ale salariaţilor, Codul muncii reglementează în mod expres condiţiile de fond şi de formă în care angajatorul poate dispune din propria iniţiativă concedierea salariatului, cu efect de încetare a contractului individual de muncă.În cadrul condiţiilor de formă, alin. (2) al art. 62 din Codul muncii dispune ca decizia de concediere să fie emisă în scris, să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă. Lipsa acestor elemente de motivare şi precizări atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere.Decizia de concediere reprezintă un act unilateral, manifestarea de voinţă a angajatorului, care nu trebuie să se adreseze justiţiei ori altor organe pentru a solicita încetarea raporturilor juridice de muncă cu un anumit salariat. În schimb, salariatul are tot interesul să conteste în justiţie măsura de concediere, dacă o consideră ca fiind luată fără motive legale şi de fapt întemeiate.

18

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Apărarea împotriva unei măsuri abuzive nelegale ori neîntemeiate de îngrădire a exerciţiului dreptului la muncă constituie un drept constituţional fundamental al salariatului. Acest drept îl poate exercita numai în cunoştinţă de cauză, respectiv dacă este informat în mod corespunzător despre motivele de drept şi de fapt pe care angajatorul şi-a întemeiat decizia şi mijloacele procedurale prin care poate contesta măsura luată.Odată declanşat litigiul şi angajatorul îşi poate face apărarea prin mijloacele procedurale legale, inclusiv prin exercitarea căilor de atac, respectarea legalităţii mijloacelor procedurale garantează desfăşurarea unui proces echitabil pentru toate părţile implicate. Precizările cu privire la termenul de contestare şi la instanţa judecătorească competentă să soluţioneze litigiul încă de la început, în cuprinsul deciziei de concediere, contribuie la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată în faţa Curţii de Apel Constanţa - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale de Societatea Comercială "Daewoo Mangalia Heavy Industries" - S.A. din Mangalia în Dosarul nr. 414/M/2005.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 octombrie 2005.

DECIZIE Nr. 58 din 16 ianuarie 2007referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266, art. 267 şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul

munciiEMITENT:CURTEA CONSTITUŢIONALĂPUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIALNR. 117 din 16 februarie 2007Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266, 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Timpuri Noi" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 45.240/3/2005 (8.324/LM/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 45.240/3/2005 (8.324/LM/2005), Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266, art. 267 şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Timpuri Noi" - S.A. din Bucureşti cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile având ca obiect contestaţia la decizia de concediere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate se află într-o vădită contradicţie cu prevederile art. 21 şi 45 din Constituţie, având în vedere că accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă presupun dreptul persoanei de a-şi stabili cadrul organizatoric în care să-şi desfăşoare activitatea, inclusiv abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile în cazul săvârşirii unor astfel de abateri. Consideră că regimul extrem de restrictiv prevăzut pentru încetarea raporturilor de muncă, ca şi procedura de luare a măsurilor disciplinare, însoţite de răsturnarea sarcinii probei, lezează libertatea economică şi provoacă un dezechilibru în poziţia şi drepturile părţilor din litigiu, în favoarea salariatului.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, deoarece motivele invocate nu relevă un conflict real nici cu dispoziţiile Constituţiei şi nici cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale, sens în care arată că acestea constituie norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Totodată, normele care reglementează stabilirea sancţiunilor disciplinare, procedura cercetării disciplinare, emiterea şi comunicarea deciziei de sancţionare nu sunt de natură să îngrădească exerciţiul dreptului de acces liber la justiţie şi nici dreptul părţilor la un proces echitabil. Mai arată că prevederile art. 45 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 266, art. 267 şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora:- Art. 266: "Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele:a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită;b) gradul de vinovăţie a salariatului;c) consecinţele abaterii disciplinare;d) comportarea generală în serviciu a salariatului;e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.";- Art. 267: "(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

19

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.";- Art. 268: "(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.(3) Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.(4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.(5) Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării."În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 21 şi 45 din Constituţie şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Din motivare rezultă că la art. 21 din Constituţie este avut în vedere alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil, iar la art. 6 din Convenţie, paragraful 1 teza întâi care consacră acelaşi drept.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că raportul juridic de muncă se naşte pe baza contractului individual de muncă negociat între angajator şi salariat, liber consimţit de ambele părţi. Dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate reglementează condiţiile şi procedura în care angajatorul poate dispune unilateral sancţionarea eventualelor abateri disciplinare săvârşite de salariaţi. Aceste dispoziţii au menirea şi sunt necesare atât pentru asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, cu respectarea deopotrivă a drepturilor şi a intereselor legitime ale părţilor raportului juridic de muncă, cât şi pentru protecţia salariaţilor faţă de eventualele măsuri abuzive ori nejustificate ce ar putea fi dispuse de angajator.Astfel, Curtea reţine că niciuna dintre normele juridice criticate nu este de natură să îngrădească dreptul oricărei părţi la un proces echitabil, în situaţia în care se iveşte un litigiu supus soluţionării instanţei judecătoreşti. Din contră, aceste texte de lege servesc la rezolvarea cu celeritate, într-un termen rezonabil, a unor asemenea litigii. Sarcina probei impusă angajatorului este determinată de poziţia mai puternică a acestuia faţă de cea a salariatului, de situaţia obiectivă rezultată din deţinerea de angajator a documentelor şi a datelor necesare elucidării cauzei.De asemenea, Curtea reţine că accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă, consacrate de art. 45 din Constituţie, nu conferă drepturi şi puteri discreţionare angajatorului în raporturile sale cu salariaţii. Aceste drepturi pot fi exercitate numai în condiţiile legii.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266, art. 267 şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Timpuri Noi" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 45.240/3/2005 (8.324/LM/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2007.

DECIZIE Nr. 319 din 29 martie 2007referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

EMITENT:CURTEA CONSTITUŢIONALĂPUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIALNR. 292 din3 mai 2007Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Română de Radiodifuziune în Dosarul nr. 9.831/3/LM/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, considerând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Română de Radiodifuziune cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate de partea Bogdan Rădulescu împotriva deciziei de concediere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 168 alin. (2) din Codul muncii este contrar principiului egalităţii în drepturi şi al nediscriminării. Astfel, consideră că acest text de lege îl plasează procesual pe angajator într-o poziţie dezavantajoasă faţă de salariat, întrucât prevede, sub sancţiunea nulităţii, un număr foarte mare de menţiuni şi precizări pe care trebuie să le conţină decizia de sancţionare disciplinară, elemente ce ar putea fi clarificate şi de instanţa judecătorească, în virtutea rolului său activ.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, deoarece textul de lege criticat nu instituie niciun fel de discriminare.

20

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt incidente în cauză, întrucât drepturile şi obligaţiile ce revin angajatorilor şi angajaţilor acestora nu decurg din calitatea acestora de cetăţeni, ci de părţi ale contractului de muncă, acestea constituind categorii diferite, cu drepturi şi obligaţii corelative specifice fiecărei categorii, supuse legislaţiei muncii. De asemenea, arată că textul de lege criticat este conceput astfel încât să prevină eventualele abuzuri din partea angajatorilor, precum şi pentru a avea suficiente elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse. Elementele obligatorii pe care le prevede acest text de lege vizează atât asigurarea garantării dreptului fundamental la muncă, precum şi asigurarea accesului la justiţie pentru apărarea acestui drept constituţional, în cunoştinţă de cauză, cât şi asigurarea verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii propuse, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti competente.Avocatul Poporului consideră că art. 268 alin. (2) din Codul muncii este constituţional, dispoziţiile sale urmărind să asigure stabilitatea raporturilor de muncă şi apărarea intereselor legitime atât ale salariaţilor, cât şi pe cele ale angajatorilor, fără a institui niciun fel de discriminare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora: "(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată."În opinia autorului excepţiei dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat se înscrie printre cele care au ca scop asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, a desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi a respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale raportului juridic de muncă. În acelaşi timp, sunt menite să asigure apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziţia obiectiv dominantă a angajatorului în desfăşurarea raportului de muncă.Aplicarea sancţiunilor disciplinare şi, în mod special, încetarea raportului de muncă din voinţa unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.Menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele şi temeiurile de drept pentru care i se aplică sancţiunea, inclusiv cu privire la căile de atac şi termenele în care are dreptul să constate temeinicia şi legalitatea măsurilor dispuse din voinţa unilaterală a angajatorului.Angajatorul, întrucât deţine toate datele, probele şi informaţiile pe care se întemeiază măsura dispusă, trebuie să facă dovada temeiniciei şi legalităţii acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente. Astfel, menţiunile şi precizările prevăzute de textul de lege sunt necesare şi pentru instanţa judecătorească, în vederea soluţionării legale şi temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului.De altfel, Curtea constată că aceste considerente au fost reţinute şi prin Decizia nr. 383 din 7 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 31 august 2005, când, analizând conformitatea art. 268 din Codul muncii cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 45 din Constituţie, a respins criticile formulate ca fiind neîntemeiate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Română de Radiodifuziune în Dosarul nr. 9.831/3/LM/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2007.

DECIZIE Nr. 608 din 19 iunie 2007referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), ale art. 267 şi 268 din Codul muncii

EMITENT:CURTEA CONSTITUŢIONALĂPUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIALNR. 577 din 22 august 2007Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), ale art. 267 şi 268 din Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. din Botoşani în Dosarul nr. 682/40/2007 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune să se facă apelul şi în Dosarele nr. 555D/2007 - nr. 567D/2007, nr. 59 D/2007 - 597D/2007, nr. 616D/2007 - 627D/2007, nr. 630D/2007 - 649D/2007 şi nr. 658D/2007, care au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor al excepţiei în Dosarele nr. 675, 647, 635, 640, 648, 685, 674, 662, 637, 644, 624, 627, 642, 665, 1.057, 677, 769, 773,

21

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

772, 771, 770, 681, 667, 684, 622, 626, 636, 671, 629, 628, 688, 687, 679, 683, 672, 670, 661, 643, 676, 639, 646, 645, 673, 660, 678, 638, 666, 728, 1.321, 621, 686, 663, 689 şi 1.537/40/2007 ale aceleiaşi instanţe.La apelul nominal răspunde avocat Marcel Goraş, pentru Dorina Stanciuc, Violeta Bunu, Viorica Andruşcă, Elena Liliana Covrig, Viorica Papuc, Marieta Pusa Condrea, Radu Ajităriţei, Raluca Mihaela Hriţcu, Rodica Leucă, Paraschiva Grosu, Viorica Ispas, Verginia Gavril, Pamfil Baziliuc, Dumitru Todirişcă, Elena Aostăcioaie, Minuţa Angheluş, Viorica Hilbert, Mioara Vornicu, Emilia Constantinică, Dorica Gheban, Elica Aionesei, Mircea Mocanu, Vasile Chihăiţei, Camelia Bucătariu, Marcela Botez şi Gheorghe Bunu. Totodată, răspund Anişoara Hriţcu şi Niculae Şerban, asistaţi de acelaşi avocat, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ce fac obiectul Dosarelor nr. 554D/2007 - nr. 567D/2007, nr. 590D/2007 - 597D/2007, nr. 616D/2007 - 627D/2007, nr. 630D/2007 - 649D/2007 şi nr. 658D/2007 au acelaşi obiect, pune în discuţie, din oficiu, conexarea cauzelor.Avocatul Marcel Goraş şi părţile prezente nu se opun conexării.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarelor nr. 555D/2007 - nr. 567D/2007, nr. 590D/2007 - 597D/2007, nr. 616D/2007 - 627D/2007, nr. 630D/2007 - 649D/2007 şi nr. 658D/2007 la Dosarul nr. 554D/2007, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Marcel Goraş solicită respingerea excepţiei, susţinând că formalităţile prevăzute de textele legale criticate pentru aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie corespund principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor.Părţile prezente solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată, arătând că dispoziţiile art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Codul muncii se aplică în mod egal persoanelor care urmează să fie sancţionate disciplinar.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierile din 2 aprilie 2007, pronunţate în Dosarele nr. 682, 675, 647 şi 635/40/2007, 11 aprilie 2007, pronunţate în Dosarele nr. 640, 648, 685, 674, 662, 637, 644, 624, 18 aprilie 2007, pronunţate în Dosarele nr. 627, 642, 665, 1057, 677, 769, 773, 772, 771, 770, 681, 667, 684, 622, 626, 636, 671, 629, 628, 688, 687, 679, 683, 672, 670, 661, 643, 676, 639, 646, 645, 673, 660, 678, 638, 666, 728, 1.321, 621, 686, 663 şi 689, şi 30 aprilie, pronunţată în Dosarul nr. 1.537/40/2007, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 267 şi art. 268 din Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. din Botoşani în cadrul judecării litigiului de muncă în legătură cu sancţionarea disciplinară a salariaţilor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate, care prevăd sancţionarea cu nulitate absolută a neîndeplinirii de către angajatori a unor formalităţi prealabile aplicării sancţiunii disciplinare, afectează grav funcţionarea normală a societăţilor comerciale, încalcă dreptul lor de proprietate şi dreptul la o activitate economică şi la libera iniţiativă, instaurând o dictatură a salariaţilor, care se ştiu la adăpost de orice sancţiuni, liberi fiind să nu-şi îndeplinească sarcinile de serviciu. Totodată, aceste dispoziţii legale încalcă şi dreptul la apărare, precum şi principiul constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât măsurile dispuse de angajator pot fi anulate pentru motive formale, fără a se cerceta fondul litigiului.Tribunalul Botoşani - Secţia civilă apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei şi au drept scop asigurarea egalităţii părţilor raportului juridic de muncă, precum şi exercitarea dreptului la apărare de ambele părţi în cazul unor eventuale litigii. Totodată, arată că dreptul la o activitate economică şi la libera iniţiativă trebuie exercitat în limitele stabilite de lege.În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele legale criticate instituie măsuri de protecţie a angajaţilor faţă de eventualele măsuri abuzive ce ar putea fi dispuse de angajator, asigurând, astfel, stabilitatea raporturilor juridice de muncă.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere, arată că art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Codul muncii nu încalcă sub niciun aspect prevederile constituţionale indicate în susţinerea excepţiei. Angajatorul se află într-o situaţie diferită de cea a salariaţilor, iar protecţia lor diferită este pe deplin justificată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii care au următorul cuprins:- Art. 62 - "[...](2) Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.";- Art. 267 - "(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.";

22

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

- Art. 268 - "(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.(3) Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.(4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.(5) Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării."În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări; art. 24 privind dreptul la apărare; art. 44 privind dreptul de proprietate privată; art. 45 privind libertatea economică şi art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:Art. 62 din Codul muncii este inserat în Capitolul V - "Încetarea contractului individual de muncă", Secţiunea a 3-a - "Concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului". Unul dintre motivele încetării contractului individual de muncă este cel prevăzut de art. 61 lit. a) din acelaşi cod, respectiv săvârşirea unei abateri grave ori a unor abateri repetate, concedierea în acest caz apărând ca o sancţiune disciplinară.Alin. (2) al art. 62, criticat pentru neconstituţionalitate, prevede, la modul general şi în completarea reglementărilor menţionate, că în toate cazurile concedierea se poate dispune numai printr-o decizie emisă în scris, motivată în fapt şi în drept şi cu arătarea termenului şi a instanţei judecătoreşti la care poate fi contestată. Aceste cerinţe sunt, indiscutabil şi în mod firesc, necesare şi justificate pentru orice act de dispoziţie.Art. 267 impune, sub sancţiunea nulităţii absolute, efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, fără de care nu poate fi dispusă măsura sancţionării salariatului, şi reglementează procedura efectuării acestei cercetări. Cercetarea prevăzută de acest text de lege este menită să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârşită, a gravităţii sale şi a vinovăţiei, în raport cu care se poate aprecia şi asupra sancţiunii aplicabile, dar, în acelaşi timp, şi a exercitării dreptului de apărare al salariatului în cadrul acestei proceduri.Art. 268 stabileşte termenul în care poate fi emisă în formă scrisă decizia de sancţionare, precum şi elementele şi menţiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia, sub sancţiunea nulităţii. Menţiunile şi precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare pentru ca salariatul sancţionat să-şi poată pregăti, organiza şi exercita apărarea, dar şi instanţei judecătoreşti, chemată să hotărască în privinţa legalităţii şi a temeiniciei măsurii contestate. Completarea deciziei cu toate datele prevăzute de textul de lege nu produce nicio dificultate pentru angajator, cerându-i doar atenţie şi responsabilitate.Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că raporturile juridice de muncă trebuie să se desfăşoare într-un cadru legal pentru a fi respectate drepturile şi îndatoririle, precum şi interesele legitime ale ambelor părţi. Cercetarea disciplinară prealabilă aplicării sancţiunii contribuie în mare măsură la prevenirea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajator, profitând de situaţia sa dominantă.Analizând criticile formulate în această cauză, Curtea constată că principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, invocat în susţinerea excepţiei, nu este aplicabil, având în vedere că angajatorul şi salariatul se află în situaţii obiectiv diferite. Condiţionarea aplicării sancţiunilor disciplinare de efectuarea unor cercetări prealabile nu diminuează cu nimic răspunderea disciplinară a salariaţilor şi nu le creează niciun privilegiu. În situaţia în care litigiul de muncă declanşat de aplicarea sancţiunii disciplinare este supus soluţionării de instanţa judecătorească, părţile beneficiază de principiul egalităţii armelor, fiecare având la dispoziţie aceleaşi mijloace şi garanţii procedurale care condiţionează exerciţiul deplin al dreptului la apărare şi al dreptului la un proces echitabil.Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea autorului excepţiei, conform căreia prevederea obligativităţii respectării unor reguli de procedură în legătură cu sancţionarea disciplinară a salariaţilor şi chiar sancţionarea cu nulitate absolută a măsurilor dispuse cu încălcarea acelor reguli ar aduce atingere de orice fel dreptului de proprietate ori a libertăţii economice. Accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă, consacrate de art. 45 din Constituţie, nu conferă drepturi şi puteri discreţionare angajatorului în raporturile sale cu salariaţii. Aceste drepturi pot fi exercitate numai în condiţiile legii.Totodată, Curtea reţine că cerinţele impuse prin dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să restrângă în niciun fel exerciţiul, într-un cadru legal, al drepturilor şi prerogativelor angajatorului.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), ale art. 267 şi 268 din Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. din Botoşani în Dosarele nr. 682, 675, 647, 635, 640, 648, 685, 674, 662, 637, 644, 624, 627, 642, 665, 1.057, 677, 769, 773, 772, 771, 770, 681, 667, 684, 622, 626, 636, 671, 629, 628, 688, 687, 679, 681, 672, 670, 661, 643, 676, 639, 646, 645, 673, 660, 678, 638, 666, 728, 1.321, 621, 686, 663, 689 şi 1.537/40/2007 ale Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2007.

DECIZIE Nr. 654 din 28 iunie 2007

23

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) şi ale art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe

MedicaleEMITENT:CURTEA CONSTITUŢIONALĂPUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIALNR. 582 din 24 august 2007Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) şi ale art. 268 alin. (2) din Codul muncii, precum şi ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004, excepţie ridicată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara în Dosarul nr. 4.566/30/C/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin consilier juridic, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia, întrucât art. 62 alin. (2) şi art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, precum şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 încalcă art. 16 din Constituţie, instituind privilegii în favoarea persoanelor care au devenit membre titulare sau corespondente ale Academiei de Ştiinţe Medicale.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt încălcate, în condiţiile în care acestea se aplică, fără nicio discriminare, tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 18 ianuarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4.566/30/C/2006, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) şi ale art. 268 alin. (2) din Codul muncii, precum şi ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004, excepţie ridicată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara în cauza ce are ca obiect judecarea contestaţiei împotriva deciziei de eliberare din funcţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate din Codul muncii, prin sancţionarea cu nulitate absolută a neîndeplinirii de către angajatori a unor formalităţi prealabile aplicării sancţiunii disciplinare, afectează grav funcţionarea normală a unităţilor angajatoare, împiedică instituţiile statului să-şi îndeplinească obligaţia de ocrotire a sănătăţii publice, împiedică îndeplinirea obligaţiei statului de a controla modul de exercitare a profesiilor, lipsesc statul, prin autorităţile competente, de posibilitatea efectivă de a performa şi îmbunătăţi atât cercetarea ştiinţifică, cât şi creşterea calităţii vieţii. Mai susţine că textul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 are un profund caracter discriminatoriu, deoarece prevede menţinerea în activitate sau în funcţii de conducere, până la vârsta de 70 de ani, a membrilor titulari şi corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale.Tribunalul Timiş - Secţia civilă apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere arată că dispoziţiile legale criticate răspund exigenţelor constituţionale privind protecţia socială a salariaţilor, reglementată de art. 42 alin. (2) din Legea fundamentală. Totodată, consideră că nu este încălcat nici principiul constituţional al egalităţii în drepturi.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Arată, în acest sens, că dispoziţiile Codului muncii stabilesc drepturile şi îndatoririle minimale ale părţilor raporturilor juridice de muncă, iar asigurarea stabilităţii acestor raporturi apără interesele legitime atât ale salariaţilor, cât şi ale angajatorilor. Dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 nu instituie discriminări, ci se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei juridice.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 62 alin. (2) şi ale art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, precum şi ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 6 iulie 2004, dispoziţii potrivit cărora:- Art. 62 - "[...](2) Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.";- Art. 268 - "[...](2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată."- Art. 10 - "[...](2) Membrii titulari şi corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale sunt menţinuţi în activitate sau în funcţii de conducere până la vârsta de 70 de ani. Peste această vârstă sunt menţinuţi în activitate numai cu acordul instituţiei în care lucrează, prin prelungiri anuale în baza certificatului de sănătate."În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la protecţia socială a muncii şi art. 135 alin. (2) lit. c) şi f) referitoare la obligaţia statului de a asigura stimularea cercetării ştiinţifice şi crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

24

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Art. 62 din Codul muncii este inserat în Capitolul V "Încetarea contractului individual de muncă" Secţiunea a 3-a "Concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului".Alin. (2) al art. 62 din cod, criticat pentru neconstituţionalitate, prevede, la modul general, că în toate cazurile concedierea se poate dispune numai printr-o decizie emisă în scris, motivată în fapt şi în drept şi cu arătarea termenului şi a instanţei judecătoreşti la care poate fi contestată. Aceste cerinţe sunt, indiscutabil şi în mod firesc, necesare şi justificate pentru orice act de dispoziţie.Art. 268 din Codul muncii stabileşte termenul în care poate fi emisă în formă scrisă decizia de sancţionare, precum şi elementele şi menţiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia, sub sancţiunea nulităţii. Menţiunile şi precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare pentru ca salariatul sancţionat să-şi poată pregăti, organiza şi exercita apărarea, dar şi instanţei judecătoreşti chemate să hotărască în privinţa legalităţii şi a temeiniciei măsurii contestate. Completarea deciziei cu toate datele prevăzute de textul de lege nu produce nicio dificultate pentru angajator, cerându-i doar atenţie şi responsabilitate.Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că raporturile juridice de muncă trebuie să se desfăşoare într-un cadru legal pentru a fi respectate drepturile şi îndatoririle, precum şi interesele legitime ale ambelor părţi. Cercetarea disciplinară prealabilă aplicării sancţiunii contribuie la prevenirea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajator, în eventualitatea în care acesta ar profita de situaţia sa dominantă.Analizând criticile formulate în această cauză, Curtea constată că principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, invocat în susţinerea excepţiei, nu este aplicabil, având în vedere că angajatorul şi salariatul se află în situaţii obiectiv diferite. Condiţionarea aplicării sancţiunilor disciplinare de efectuarea unor cercetări prealabile nu diminuează cu nimic răspunderea disciplinară a salariaţilor şi nu le creează niciun privilegiu. În situaţia în care litigiul de muncă declanşat de aplicarea sancţiunii disciplinare este supus soluţionării de instanţa judecătorească, părţile beneficiază de principiul egalităţii armelor, fiecare având la dispoziţie aceleaşi mijloace şi garanţii procedurale care condiţionează exerciţiul deplin al dreptului la apărare şi al dreptului la un proces echitabil.Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea autorului excepţiei conform căreia prevederea obligativităţii respectării unor reguli de procedură în legătură cu sancţionarea disciplinară a salariaţilor şi chiar sancţionarea cu nulitate absolută a măsurilor dispuse cu încălcarea acelor reguli ar aduce atingere de orice fel dreptului salariaţilor la protecţia socială a muncii ori că ar împiedica îndeplinirea obligaţiilor statului de a asigura stimularea cercetării ştiinţifice şi crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice, creşterea calităţii vieţii, obligaţii ale statului consacrate de art. 135 alin. (2) lit. c) şi f) din Constituţie, nu conferă drepturi şi puteri discreţionare angajatorului în raporturile sale cu salariaţii. Aceste drepturi pot fi exercitate numai în condiţiile legii.Totodată, Curtea reţine că cerinţele formale, necesare desfăşurării în condiţii normale a raporturilor contractuale dintre angajatori şi salariaţi, impuse prin dispoziţiile legale criticate, nu au legătură cu dispoziţiile art. 34 din Constituţie, potrivit cărora statul este obligat, în condiţiile legii, la ocrotirea sănătăţii publice.În sfârşit, Curtea constată că este neîntemeiată susţinerea referitoare la neconstituţionalitatea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004. Textul prevede menţinerea în activitate sau în funcţii de conducere a membrilor Academiei Române de Ştiinţe Medicale până la vârsta de 70 de ani, după care pot fi menţinuţi numai cu acordul instituţiei în care lucrează, fără ca prin aceasta să instituie privilegii sau discriminări. De reglementări similare beneficiază şi alţi salariaţi.Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2) şi ale art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale, excepţie ridicată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara în Dosarul nr. 4.566/30/C/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2007.

DECIZIE Nr. 1231 din 20 decembrie 2007referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

EMITENT:CURTEA CONSTITUŢIONALĂPUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIALNR. 119 din 14 februarie 2008Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Port Bazinul Nou" - S.A. din Galaţi în Dosarul nr. 3.362/121/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia nr. 666/R din 10 iulie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.362/121/2007, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Port Bazinul Nou" - S.A. din Galaţi cu prilejul soluţionării recursului formulat de această societate împotriva Încheierii din 25 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 3.362/121/2007, încheiere prin care această instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul muncii.În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă dreptul la un proces echitabil şi libertatea economică. În acest sens, arată că regimul restrictiv prevăzut pentru luarea măsurilor disciplinare, însoţit de răsturnarea sarcinii probei, lezează libertatea economică şi provoacă un dezechilibru în poziţia şi drepturile părţilor din litigiu, în favoarea salariatului.Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, fără a se pronunţa asupra temeiniciei acesteia.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

25

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional, întrucât nu conţine prevederi contrare dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora, "Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: [...] c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;".Autorul excepţiei consideră că acest text de lege este contrar următoarelor dispoziţii constituţionale: art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 45 privind libertatea economică. De asemenea, invocă şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi critici şi aceleaşi texte constituţionale ca şi în prezenta cauză.Astfel, prin Decizia nr. 383 din 7 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 31 august 2005, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate ale art. 268 din Codul muncii în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 45 din Constituţie, reţinând că "obligaţia angajatorului, prevăzută de art. 268 din Codul muncii, de a înscrie, sub sancţiunea nulităţii absolute, anumite date în decizia prin care dispune aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu are nicio legătură cu dreptul oricărei persoane de a avea acces liber la o activitate economică, la libera iniţiativă şi de exercitare a acestora. Potrivit prevederilor art. 45 din Constituţie, acest drept fundamental poate fi exercitat în condiţiile legii. Aşadar, persoana care accede la o activitate economică pe baza liberei sale iniţiative şi utilizează forţă de muncă salariată are obligaţia să respecte reglementările legale referitoare la încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă".De asemenea, Curtea a reţinut că "întocmirea şi comunicarea deciziei de sancţionare disciplinară sunt operaţiuni anterioare desfăşurării procesului pentru soluţionarea litigiului. Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, se realizează prin posibilitatea asigurată tuturor părţilor procesului de a se folosi de toate regulile şi garanţiile procesuale în vederea apărării şi realizării intereselor lor legitime, ceea ce nu are nicio legătură cu cerinţele legale privind forma şi conţinutul actelor de dispoziţie ale angajatorului".În ceea ce priveşte critica art. 268 alin. (2) din Codul muncii în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat prin Decizia nr. 319 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007, că "textul de lege criticat se înscrie printre cele care au ca scop asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, a desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi a respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale raportului juridic de muncă. În acelaşi timp, sunt menite să asigure apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziţia obiectiv dominantă a angajatorului în desfăşurarea raportului de muncă.Aplicarea sancţiunilor disciplinare şi, în mod special, încetarea raportului de muncă din voinţa unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului".Întrucât în cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Port Bazinul Nou" - S.A. din Galaţi în Dosarul nr. 3.362/121/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2007.

DECIZIE Nr. 87 din5 februarie 2008referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

EMITENT:CURTEA CONSTITUŢIONALĂPUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIALNR. 153 din 28 februarie 2008Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "RC International" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.481/63/2006 al Curţii de Apel Craiova - Secţia conflicte de muncă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că, în acest sens, Curtea s-a mai pronunţat prin mai multe decizii, iar în cauză nu au intervenit elemente noi care să determine modificarea acestei jurisprudenţe.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 19 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.481/63/2006, Curtea de Apel Craiova - Secţia conflicte de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "RC International" - SRL în cauza ce are ca obiect judecarea recursului declarat împotriva unei sentinţe prin care s-a admis contestaţia la decizia de desfacere a contractului de muncă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 268 alin. (2) din Codul muncii contravin prevederilor art. 16, 20 şi 21 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind o reglementare excesivă, în contradicţie cu art. 61 din cod. Astfel, prin conţinutul textelor art. 61 şi art. 268 alin. (2) din Codul muncii, legiuitorul a instituit reguli diferite, creând premisa încălcării principiului previzibilităţii normei de drept.

26

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Se mai arată că art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, în conformitate cu care lipsa menţiunilor din decizia de sancţionare constituie motiv de nulitate absolută a deciziei, este neconstituţional, deoarece contractul de muncă fiind de natură convenţională, sancţiunea prevăzută nu poate fi nulitate absolută, ci, eventual, nulitate relativă.În consecinţă, autorul excepţiei consideră că, prin modalitatea de reglementare, legiuitorul a creat un regim discriminatoriu, excesiv şi ambiguu, împotriva angajatorului.Curtea de Apel Craiova - Secţia conflicte de muncă apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât criticile susţinute nu relevă un conflict real cu dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul de lege criticat are ca scop asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă şi a desfăşurării acestora în condiţii de normalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 268 alin. (2) din Codul muncii sunt constituţionale, acestea urmărind să asigure stabilitatea raporturilor de muncă şi apărarea intereselor legitime atât ale salariaţilor, cât şi pe cele ale angajatorilor, fără a institui niciun fel de discriminare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii care prevăd următoarele: "(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată."Autorul excepţiei susţine că aceste prevederi legale încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 21 privind accesul liber la justiţie. Totodată, sunt invocate şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu trimitere la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Dispoziţiile art. 268 alin. (2) din Codul muncii prevede obligaţia angajatorului de a înscrie, sub sancţiunea nulităţii absolute, anumite date în decizia prin care dispune aplicarea unei sancţiuni disciplinare, fără ca prin aceasta să fie încălcat dreptul persoanei interesate de a avea acces liber la justiţie. Acest drept fundamental poate fi exercitat în condiţiile legii. Aşadar, persoana care accede la o activitate economică şi utilizează forţă de muncă salarială, precum şi celelalte persoane care se află în relaţii de muncă cu aceasta, au obligaţia să respecte, sub toate aspectele, reglementările legale referitoare la încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă.În ceea ce priveşte critica autorului excepţiei prin invocarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că este neîntemeiată. Dreptul constituţional invocat se realizează prin posibilitatea asigurată de către legiuitor părţilor de a folosi toate regulile şi garanţiile procesuale în vederea apărării şi realizării intereselor lor legitime, însă această critică nu are nicio legătură cu cerinţele legale privind forma şi conţinutul actelor de dispoziţie ale angajatorului, astfel cum sunt prevăzute de textul legal criticat. Totodată, sancţiunea nulităţii absolute, care intervine în cazul omisiunii unuia dintre elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă decizia de sancţionare, nu este de natură convenţională, cum susţine autorul excepţiei, ci legală, deoarece a fost prevăzută de legiuitor cu scopul de a proteja interesele salariatului împotriva eventualelor abuzuri ale angajatorului cu care se află în raporturi de subordonare.Referitor la modalitatea de reglementare a art. 268 alin. (2) din Codul muncii, precum şi raportarea de către autorul excepţiei a acestui text la art. 61 din acelaşi cod cu scopul constatării contrarietăţii lor, Curtea reţine că acestea constituie aspecte de legiferare, care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, condiţiile impuse de conţinutul normei juridice fiind reglementate de Parlament, unica autoritate legiuitoare a ţării, conform art. 61 alin. (1) din Constituţie.În legătură cu celelalte critici, Curtea reţine că prin Decizia nr. 319 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007, dar şi prin alte decizii, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a art. 268 din Codul muncii, constatând că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 16 din Constituţie.Întrucât în cauza de faţă nu au fost aduse elemente noi de natură să reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "RC International" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.481/63/2006 al Curţii de Apel Craiova - Secţia conflicte de muncă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie 2008.

DECIZIE Nr. 95 din5 februarie 2008referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 267 şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul

muncii

27

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

EMITENT:CURTEA CONSTITUŢIONALĂPUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIALNR. 153 din 28 februarie 2008Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. din Botoşani în Dosarul nr. 3.090/40/2007 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, considerând că textele legale criticate nu încalcă niciunul dintre textele constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.090/40/2007, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. Botoşani în cauza ce are ca obiect judecarea contestaţiei la decizia de desfacere a contractului de muncă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Codul muncii contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 24, 44, 45 şi 53 din Constituţie. Astfel, textele legale criticate, care prevăd sancţionarea cu nulitate absolută a neîndeplinirii de către angajatori a unor formalităţi prealabile aplicării sancţiunii disciplinare, afectează grav funcţionarea normală a societăţilor comerciale, încalcă dreptul lor de proprietate şi dreptul la o activitate economică şi la libera iniţiativă, instaurând o dictatură a salariaţilor care se ştiu la adăpost de orice sancţiuni, fiind liberi să nu îşi îndeplinească sarcinile de serviciu. Totodată, aceste dispoziţii legale încalcă şi dreptul la apărare, precum şi principiul constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât măsurile dispuse de angajator pot fi anulate pentru motive formale, fără a se mai cerceta fondul litigiului.Tribunalul Botoşani - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei şi au drept scop asigurarea egalităţii părţilor raportului juridic de muncă, precum şi exercitarea dreptului la apărare de către ambele părţi, în cazul unor eventuale litigii. Mai arată că dreptul la o activitate economică şi la libera iniţiativă trebuie exercitat în limitele stabilite de lege.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele legale criticate instituie măsuri de protecţie a angajaţilor faţă de eventualele măsuri abuzive ce ar putea fi dispuse de angajator, asigurând astfel stabilitatea raporturilor juridice de muncă.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Codul muncii sunt constituţionale. Se arată că în cadrul raportului de muncă angajatorul se află într-o situaţie diferită de cea a salariaţilor, iar protecţia lor diferită este pe deplin justificată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii care au următorul cuprins:- Art. 62 "[...] (2) Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.";- Art. 267 "(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.";- Art. 268 "(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.(3) Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.(4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.(5) Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării."În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 24 privind dreptul la

28

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică şi art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Art. 62 din Codul muncii este inserat în cap. V - "Încetarea contractului individual de muncă", secţiunea a 3-a - "Concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului". Unul dintre motivele încetării contractului individual de muncă este cel prevăzut de art. 61 lit. a) din acelaşi cod, respectiv săvârşirea unei abateri grave ori a unor abateri repetate, concedierea în acest caz apărând ca o sancţiune disciplinară.Alin. (2) al art. 62, criticat pentru neconstituţionalitate, prevede, la modul general şi în completarea reglementărilor menţionate, că în toate cazurile concedierea se poate dispune numai printr-o decizie emisă în scris, motivată în fapt şi în drept şi cu arătarea termenului şi a instanţei judecătoreşti la care poate fi contestată. Aceste cerinţe sunt, indiscutabil şi în mod firesc, necesare şi justificate pentru orice act de dispoziţie privind aplicarea sancţiunii disciplinare.Art. 267 impune, sub sancţiunea nulităţii absolute, efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, fără de care nu poate fi dispusă măsura sancţionării salariatului, şi reglementează procedura efectuării acestei cercetări. Cercetarea prevăzută de acest text de lege este menită să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârşită, a gravităţii sale şi a vinovăţiei, în raport cu care se poate aprecia şi asupra sancţiunii aplicabile, dar, în acelaşi timp, şi a exercitării dreptului de apărare al salariatului în cadrul acestei proceduri.Art. 268 stabileşte termenul în care poate fi emisă în formă scrisă decizia de sancţionare, precum şi elementele şi menţiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia, sub sancţiunea nulităţii. Menţiunile şi precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare atât salariatului sancţionat, ca acesta să îşi poată pregăti, organiza şi exercita apărarea, dar şi instanţei judecătoreşti, chemată să hotărască în privinţa legalităţii şi a temeiniciei măsurii contestate. Completarea deciziei cu toate datele prevăzute de textul de lege nu produce nicio dificultate pentru angajator, cerându-i doar atenţie şi responsabilitate.Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că raporturile juridice de muncă trebuie să se desfăşoare într-un cadru legal, pentru a fi respectate drepturile şi îndatoririle, precum şi interesele legitime ale ambelor părţi. În acest cadru, cercetarea disciplinară prealabilă aplicării sancţiunii contribuie în mare măsură la prevenirea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajator, profitând de situaţia sa dominantă.Analizând criticile formulate în această cauză, Curtea constată că principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, invocat în susţinerea excepţiei, nu este aplicabil, având în vedere că angajatorul şi salariatul se află în situaţii obiectiv diferite. Condiţionarea aplicării sancţiunilor disciplinare de efectuarea unor cercetări prealabile nu diminuează cu nimic răspunderea disciplinară a salariaţilor şi nu le creează niciun privilegiu. În situaţia în care litigiul de muncă declanşat de aplicarea sancţiunii disciplinare este supus soluţionării de instanţa judecătorească, părţile beneficiază de principiul egalităţii armelor, fiecare având la dispoziţie aceleaşi mijloace şi garanţii procedurale care condiţionează exerciţiul deplin al dreptului la apărare şi al dreptului la un proces echitabil.Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea autorului excepţiei conform căreia prevederea obligativităţii respectării unor reguli de procedură în legătură cu sancţionarea disciplinară a salariaţilor şi chiar sancţionarea cu nulitate absolută a măsurilor dispuse cu încălcarea acelor reguli ar aduce atingere de orice fel dreptului de proprietate ori libertăţii economice. Accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă, consacrate de art. 45 din Constituţie, nu conferă drepturi şi puteri discreţionare angajatorului în raporturile sale cu salariaţii. Aceste drepturi pot fi exercitate numai în condiţiile legii.Totodată, Curtea reţine că cerinţele impuse prin dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să restrângă în niciun fel exerciţiul, într-un cadru legal, al drepturilor şi prerogativelor angajatorului.În legătură cu aceste critici, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 608 din 19 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, dar şi prin alte decizii, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, constatând că nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.Întrucât în cauza de faţă nu au fost aduse elemente noi, de natură să reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (2), art. 267 şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Comaliment" - S.A. în Dosarul nr. 3.090/40/2007 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie 2008.

DECIZIE Nr. 383 din7 iulie 2005referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

EMITENT:CURTEA CONSTITUŢIONALĂPUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIALNR. 792 din 31 august 2005Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Euro Inter Trade Corporation" - S.R.L. - Sucursala "Forum Auto" în Dosarul nr. 109/M/2005 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că instituirea unor condiţii de formă şi de fond pentru deciziile prin care angajatorul dispune aplicarea unor sancţiuni disciplinare salariaţilor săi nu contravine sub nici un aspect dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 109/M/2005, Curtea de Apel Constanţa - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Euro Inter Trade Corporation" - S.R.L. - Sucursala "Forum Auto" cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 2.305 din 24 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.614/2004 al Tribunalului Tulcea.

29

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 268 din Codul Muncii se află într-o vădită contradicţie cu prevederile art. 45 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. Astfel, arată că activitatea economică şi libera iniţiativă presupun, în mod esenţial, dreptul persoanei fizice, individual sau în formele asociative permise de legea română, de a-şi stabili cadrul organizatoric în care să-şi desfăşoare această activitate. Acest drept presupune şi posibilitatea conducerii unei societăţi de a stabili printr-o procedură proprie abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile pentru săvârşirea unor asemenea abateri de către angajaţi. În aceste condiţii, regimul extrem de restrictiv al formei şi cuprinsului deciziei prin care încetează raporturile de muncă ale angajatului vatămă, în opinia sa, libertatea economică, întrucât "determină persoanele sau grupurile de persoane constituite într-o societate comercială să aibă rezerve fie în a-şi începe activitatea economică, fie în a o dezvolta, în măsura în care restricţiile pe care le au în relaţiile cu angajatul pot conduce la serioasa afectare sau chiar la blocarea activităţii sale economice". În ceea ce priveşte contradicţia dintre prevederile art. 268 din Codul muncii şi dispoziţiile constituţionale care consacră dreptul la un proces echitabil, arată că "prin impunerea, cu titlu de norme de ordine publică, a unui cuprins extrem de laborios şi de natură a fi interpretat în favoarea angajatului a deciziei prin care se aplică o măsură disciplinară, precum şi prin instituirea unei veritabile răsturnări a sarcinii probei, prin prevederile art. 287 din Codul muncii legiuitorul român creează toate premisele pentru ca, în litigiul având ca obiect contestarea valabilităţii măsurii disciplinare dispuse de angajator, părţile să se afle într-un vădit dezechilibru procesual". În acelaşi sens, aminteşte şi faptul că, referindu-se la cerinţa procesului echitabil, consacrată în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta presupune "obligaţia statului, prin lege şi prin puterea judecătorească, de a nu înlătura egalitatea în plan procesual a părţilor şi de a nu le pune, prin orice instrument, într-o poziţie de inferioritate una faţă de cealaltă".Curtea de Apel Constanţa - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 45 din Constituţie, instituirea unor condiţii de formă în ceea ce priveşte decizia de sancţionare disciplinară reprezentând o garanţie pentru exercitarea efectivă a dreptului de muncă. Astfel, textul de lege criticat asigură stabilitatea raporturilor de muncă, legalitatea şi temeinicia încetării acestora. În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale care consacră dreptul la un proces echitabil, arată că cerinţele de formă impuse de textul de lege criticat nu reprezintă îngrădiri ale drepturilor procesuale civile care sunt incidente în faza de judecată, drepturi care sunt aceleaşi pentru toate părţile. De altfel, aminteşte că sancţiunea disciplinară este o măsură adoptată unilateral de angajator, în afara unui proces care, eventual, poate avea loc în faţa instanţei.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 268 din Codul muncii sunt constituţionale, întrucât au caracter procedural şi dau expresie unor principii generale ale dreptului muncii, fără să contravină dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Prevederile referitoare la condiţiile de validitate ale deciziei de sancţionare reprezintă garanţii indispensabile derulării contractului de muncă atât pentru angajat, cât şi pentru cel care angajează. Referindu-se la dispoziţiile art. 45 din Constituţie, arată că acestea nu sunt incidente în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii care au următorul conţinut:- Art. 268: "(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.(3) Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.(4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.(5) Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării."În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine următoarelor prevederi constituţionale:- Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";- Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie prevăd că "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit". În vederea exercitării efective a acestui drept, legislaţia muncii trebuie să prevadă garanţii şi răspunderi corespunzătoare, atât prin norme de drept substanţial, cât şi prin norme de drept procesual.Raporturile juridice de muncă sunt reglementate de Codul muncii, alte acte normative cu obiect de reglementare ce vizează relaţiile sociale de muncă, precum şi de contractele colective de muncă. Aceste acte normative stabilesc drepturile şi îndatoririle minimale ale părţilor raporturilor juridice de muncă pe care trebuie să le respecte atât angajatorul, cât şi salariatul, condiţiile de fond şi de formă ale încheierii, executării şi încetării contractelor individuale de muncă, precum şi regulile de soluţionare a litigiilor ce s-ar ivi în legătură cu desfăşurarea raporturilor juridice de muncă.

30

Jurispruden\` - Sanc\ionare disciplinar`

Reglementările legale care urmăresc asigurarea stabilităţii raporturilor juridice de muncă apără interesele legitime atât ale salariaţilor, cât şi ale angajatorilor. Stabilirea limitativă a cazurilor în care şi a motivelor pentru care încetarea raporturilor juridice de muncă poate avea loc din iniţiativa şi din voinţa unilaterală a angajatorului reprezintă cea mai importantă garanţie pentru exercitarea dreptului la muncă. Condiţiile de formă şi de conţinut ale actului prin care angajatorul dispune încetarea contractului individual de muncă sunt impuse de lege pentru a preveni eventualele abuzuri din partea angajatorilor, precum şi pentru a avea suficiente elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse. Aceste exigenţe sunt justificate, în mod special, în cazurile în care încetarea raportului juridic de muncă se dispune ca o măsură de sancţionare disciplinară.Obligaţia angajatorului, prevăzută de art. 268 din Codul muncii, de a înscrie, sub sancţiunea nulităţii absolute, anumite date în decizia prin care dispune aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu are nici o legătură cu dreptul oricărei persoane de acces liber la o activitate economică, la libera iniţiativă şi de exercitare a acestora. Potrivit prevederilor art. 45 din Constituţie, acest drept fundamental poate fi exercitat în condiţiile legii. Aşadar, persoana care accede la o activitate economică pe baza liberei sale iniţiative şi utilizează forţă de muncă salariată are obligaţia să respecte reglementările legale referitoare la încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă.De asemenea, Curtea reţine că întocmirea şi comunicarea deciziei de sancţionare disciplinară sunt operaţiuni anterioare desfăşurării procesului pentru soluţionarea litigiului. Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, se realizează prin posibilitatea asigurată tuturor părţilor procesului de a se folosi de toate regulile şi garanţiile procesuale în vederea apărării şi realizării intereselor lor legitime, ceea ce nu are nici o legătură cu cerinţele legale privind forma şi conţinutul actelor de dispoziţie ale angajatorului.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Euro Inter Trade Corporation" - S.R.L. - Sucursala "Forum Auto" în Dosarul nr. 109/M/2005 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2005.

31