Analiza unei opere de artăJoseph Kosuth, „Unul și trei scaune”, 1965

Leonte Ștefan, ITA anul III

Joseph Kosuth, „Unul și trei scaune”, 1965instalație compusă dintr-un scaun de lemn, două fotografii alb negru și un certificatParis, Musee National d'art moderne, Centre Pompidou200 x 271 x 44 cm

Joseph Kosuth (născut în anul 1945) este un artist contemporan emblematic si des citat alături de numele de arta conceptuală. El reușește sa implementeze un tip de manifestare artistică în care conceptele, asa cum s-a obișnuit civilizația actuală sa le definească si să le adune laolaltă într-un dicționar sau enciclopedie devin materialul de lucru primar pentru o critica asupra felului actual de raportare directă sau indirectă a individului la un lucru sau la un concept abstract . Sol Le Witt afirma că nu toate ideile au nevoie de concretizare. Reflecția asupra limbajului, semiologiei, filozofiei și meditația asupra fundamentului artei se substituie complet creației efective a obiectului. Arta conceptuala este forma artistica în care ideea capătă materialitate fără a se baza întru totul pe condiția de artefactualitate a operei artistice.

Promovând o concepție intelectualistă, filozofică și lingvistică asupra artei, Kosuth apreciază cel mai mult într-o producție artistică ideea și limbajul. Dacă bazele artei conceptuale sunt legate conform mai multor istorici şi critici de numele lui M. Duchamp, termenul va fi folosit pentru prima data de Henry Flynt, în anul 1961 în legătură cu gruparea Fluxus. Definițiile artei conceptuale variază in funcție de artiști, dar toți sunt de acord cu Flynt (materialul artei conceptuale este conceptul). Arta conceptuală se dezvoltă pe de o parte ca reacție la estetica formalistă a artei minimaliste și pe de alta parte la popularitatea pop-art-ului. Reacția nu este necesar una de opoziție și de negare. Kosuth afirmă ca trebuie părăsite „aparențele pentru concept’’, și trage concluzia tautologică „arta este definiția artei”.

1

Pentru a înțelege tipul de discurs artistic operat de Y. Kosuth trebuie făcuta din start distincția dintre caracterul văzut ca semn plastic într-o compoziție și caracterul sau textul utilizat sub forma unui semn lingvistic pur, și totodată vehicul necesar și suficient pentru mesajul artistic. Dacă în lucrările cubiștilor spre exemplu, litera este integrată formal în cadrul pictural definițiile cât și textele expuse de către Kosuth este material plastic încărcat de semnificație pura. Kosuth se îndepărtează de la o arta figurativ-obiectuală, deoarece crede ca în prezent este dificil sa controlezi sensul formei cât și modul în care acesta este receptat. Preferă în schimb sa utilizeze limbajul, pentru a transmite mai eficient o informație artistica detașată pe cât posibil de o materialitate fizică . Cuvintele furnizate prin intermediul definiției expuse conțin informația lucrării asa cum același rol este jucat în celălalt caz de formă și de culoare.

Anne Rorimer descrie Proto-investigațile lui Y. Kosuth drept extrapolări ale principiului duchampian al readymade-ului, Obiectele cotidiene sunt extrase din contextul lor obișnuit și plasate în contextul artistic. În urma acestei deplasări acestea ajung sa se reprezinte pe ele însele pierzându-și utilitatea și scopul din lumea cotidianului. Astfel, Kosuth pune pe tapet, în opera „Unul și trei scaune”, relațiile dintre modalitățile de reprezentare ale scaunului cat și tipurile de existenta ale acestuia (ca atare, reprodus într-o fotografie, şi definit într-un dicționar). Tripticul lui Kosuth este analizat de Benjamin Buchloch și asemănat cu structura tripartita a semnificantului estetic. Separarea sa în obiect, reproducere fotografica și semn lingvistic.

2

Bibliografie

Florence de Meridieu, „Histoire materriele & imaterriele de l'art moderne”, ed. Bordas, Paris, 1994

Kiz Kotz, „Words to be looked at”, ed. MIT press, Londra, 2007 Soutif Daniel, „L'art du XX siecle” , ed. Citadelles & Mazenod, Paris, 2005

3