jocul transformarii

Am sa va spun o poveste

Odata, un tanar provenind dintr-o familie aristocratica foarte bogata a venit la un maestru Zen. Avea totul, isi putea indeplini orice dorinta; avea bani suficienti, nu avea nicio problema. Dar se saturase de tot se saturase de sex, se saturase de femei, se saturase de vin. A venit la acel maestru Zen si i-a spus:

M-am saturat de lume. Exista vreo cale sa ma transform? Exista vreun mod sa ma cunosc pe mine insumi, sa aflu cine sunt? Dar inainte sa-mi raspunzi la intrebare, lasa-ma pe mine sa-ti spun ceva. Sa-ti spun ceva despre mine. Eu sunt din fire nehotarat si nu pot face nimic prea mult timp, asa ca daca imi vei da vreo tehnica de meditatie, daca ma vei pune sa meditez, sa stii ca voi medita cateva zile, dupa care voi incepe sa trag chiulul, pentru ca stiu ca nu ma asteapta nimic in aceasta lume, decat nefericirea si moartea. Asa sunt eu, nu sunt statornic in nimic, prin urmare, inainte sa-mi dai vreun sfat, tine cont de lucrul acesta.

Maestrul i-a spus:

Va fi foarte dificil daca nu esti din fire statornic, pentru ca va trebui un efort sustinut ca sa repari ce ai stricat in trecut. Trebuie sa te intorci in timp, sa realizezi o regresie. Sa revii in momentul in care te-ai nascut, cand erai crud si plin de prospetime. Acea prospetime trebuie recastigata. Ea nu se afla undeva inainte, ci inapoi, de aceea trebuie sa te intorci la varsta copilariei, sa redevii copil. Dar daca zici ca nu poti face nimic mai mult de cateva zile, dupa care incerci sa scapi, va fi dificil. Totusi as vrea sa-ti pun o intrebare: ai fost vreodata interesat de ceva atat de profund incat sa simti ca te absoarbe complet?

Tanarul a stat si s-a gandit si apoi a raspuns:

Da, de sah. Am fost mereu foarte interesat de jocul de sah. Imi place sahul foarte mult si cred ca acesta este singurul lucru care m-ar putea salva. Tot restul m-a plictisit si am renuntat la multe, numai sahul a ramas. Imi petrec timpul cu el.

Maestrul a spus: Atunci cred ca se poate face ceva. Asteapta putin.A chemat la el un servitor si i-a spus sa-l aduca pe un calugar care meditase timp de doisprezece ani la manastire si sa-i spuna acelui calugar sa ia cu el o tabla de sah.

Calugarul a venit, a adus tabla de sah stiuse candva putin sah, dar daca timp de doisprezece ani meditase intr-o camaruta, uitase si de lume, si de sah si de tot.

Maestrul i-a spus:

Asculta, calugare! Vei juca un joc foarte periculos. Daca tanarul acesta castiga, uite aici sabia, cu ea iti voi taia capul. Nu vreau ca un calugar meditativ care a meditat timp de doisprezece ani sa fie invins de un tanar oarecare. Insa iti promit ca daca vei muri de mana mea vei fi bogat in cele mai inalte ceruri. Nu-ti face probleme.

Tanarul nu se simtea prea in largul lui. Maestrul s-a intors catre el si i-a spus:

Ai zis ca te poti lasa absorbit total in jocul de sah. Uite, ai acum ocazia sa fii absorbit total, nu de alta, dar este o chestiune de viata si de moarte. Daca esti invins, iti voi taia capul, dar tine cont, tie nu-ti pot promite raiul, ca acestui calugar. Cu el este in regula, va ajunge acolo oricum, insa tie nu pot sa-ti fac o asemenea promisiune. Daca vei muri, vei ajunge in al saptelea iad.

In primul moment, tanarul a incercat sa se eschiveze. Era un joc mult prea periculos, iar el nu venise la maestru pentru asta. Insa, sa fuga, era rusinos. Era samurai, fiu de luptator. Fuga din fata mortii nu era in sangele lui. A fost de acord.

A inceput jocul. Tanarul tremura ca frunza in vant. Tot corpul ii tremura. A inceput sa transpire. O transpiratie rece i-a acoperit corpul, din crestet pana-n talpi. Era o chestiune de viata si de moarte, asa ca mintea i s-a oprit ori de cate ori ne confruntam cu urgenta maxima, procesele gandirii inceteaza; consumul de energie este atat de mare, incat corpul nu-si mai permite sa-si iroseasca resurele pe activitatea mentala. Gandirea este o indeletnicire pentru timpul liber. Cand nu are nicio problema reala, omul se poate gandi, dar cand apare urgenta si nu mai este timp pentru minte, atunci procesele gandirii se opresc. In asemenea cazuri trebuie actionat imediat.

Moartea se apropia cu fiecare moment. Calugarul juca foarte senin si calm, in timp ce tanarul se gandea: Moartea este sigura! Dar imediat ce gandurile au disparut, a fost total absorbit de joc. Cand gandurile au disparut, a uitat de moartea iminenta fiindca si gandul la moarte tot un gand era. A uitat de moarte, a uitat de viata, a devenit o parte a jocului, total absorbit.

Treptat, mintea a disparut cu totul si a inceput sa joace foarte bine. Nu mai jucase asa niciodata. La inceput, calugarul juca mai bine decat el si parea ca o sa castige, dar din momentul in care tanarul s-a lasat absorbit de joc, a facut niste miscari foarte bune si calugarul pierdea. Nu mai exista nimic in afara momentului prezent.

Toate problemele au disparut, corpul a incetat sa-i mai tremure, transpiratia s-a evaporat. Se simtea usor ca un fulg, imponderabil. Faptul ca transpirase abundent la inceput fusese chiar de ajutor, fiindca mai pierduse din greutate. Simtea ca zbura. Mintea disparuse, perceptia devenise clara, absolut clara, si putea vedea cinci miscari inainte. Nu mai jucase atat de bine niciodata. Jocul adversarului sau era din ce in ce mai slab, era o chestiune de minute sa il invinga. Victoria lui era sigura.

Apoi, deodata, cand privirea lui era clara, limpede ca o oglinda curata, si perceptia profunda, l-a vazut pe calugar. Era atat de inocent. Meditase doisprezece ani devenise ca o floare. Dupa doisprezece ani de austeritate, puritatea lui era absoluta. Nu avea nicio dorinta, niciun gand, niciun scop, nu mai exista nicio tinta de atins pentru el. Era atat de inocent cat poate o fiinta omeneasca sa fie, mai inocent ca un copil. Fata lui era atat de frumoasa, atat de limpede, ochii albastri, senini ca cerul Tanarul s-a simtit inundat de compasiune pentru omul din fata sa nu mai era mult si acelui om urma sa i se taie capul. In momentul in care a aparut compasiunea, in fiinta tanarului s-au deschis usi nestiute si inima i s-a umplut de o simtire noua, coplesitoare, necunoscuta lui pana atunci. Era beatitudinea. Asupra fiintei sale interioare a inceput sa ploua cu flori. Se simtea coplesit de beatitudine Nu mai cunoscuse niciodata o asemenea stare, o asemenea binecuvantare.

A inceput sa faca greseli intentionate, gandindu-se: Daca eu sunt ucis, nu e nicio pierdere. Nu sunt vrednic de nimic. Dar daca acest om este ucis, se pierde ceva atat de frumos! Eu sunt doar o existenta inutila Tanarul a tot facut greseli, astfel incat calugarul a castigat. Atunci maestrul a rasturnat tabla de sah si a inceput sa rada.

Nu a pierdut nimeni acest joc. Ati castigat amandoi.

Calugarul era deja in rai, atinsese realizarea spirituala, prin urmare nu mai era nevoie ca un maestru sa-i taie capul. Nu avusese nicio problema cand acesta spusese: Iti voi taia capul. Nu aparuse nici macar un singur gand in mintea lui, nu se clintise nimic in el. Nu i se paruse ca era o chestiune de alegere cand maestrul spune ceva, asa trebuie sa fie. A consimtit la spusele maestrului din toata inima. De aceea el nici nu tremurase, nici nu transpirase. Urma sa joace sah; moartea nu era nici pe departe o problema.

Maestrul i-a spus tanarului:

Ai castigat, iar victoria ta este mai mare decat a acestui calugar. Iti voi oferi initierea. Poti sa ramai aici si in curand vei atinge iluminarea.

Tanarul realizase cele doua aspecte de baza: meditatia si compasiunea. Buddha le numeste pragya, meditatia, si karuna, compasiunea.

El a spus:

Te rog sa imi explici ce s-a intamplat. Ma simt transformat. Nu mai sunt omul care a venit aici acum cateva ore. Omul acela a murit. Ceva s-a petrecut ai facut un miracol.

Maestrul i-a raspuns:

Din cauza ca moartea era iminenta, nu ai mai putut sa gandesti. Procesele mentale s-au oprit. Moartea era atat de aproape incat gandirea devenise imposibila. Intre tine si moarte ramasese un spatiu atat de ingust, incat gandurile nu mai aveau loc sa se miste. Nu mai era spatiu, mintea s-a oprit. Atunci a aparut spontan meditatia. Dar asta nu ar fi fost de ajuns, fiindca meditatia care apare din cauza unei urgente nu rezista, se pierde. Cand urgenta dispare, dispare si meditatia. Deci nu as fi putut sa rastorn tabla in momentul acela, a trebuit sa astept.

Cand apare starea de meditatie, indiferent din ce cauza, ii urmeaza compasiunea. Compasiunea este o inflorire a meditatiei. Daca nu apare compasiunea, inseamna ca din- tr-un motiv sau altul, meditatia este gresita.

Maestrul a continuat:

Apoi m-am uitat la tine. Erai inundat de beatitudine, aveai ochii unuia care a atins starea de buddha. L-ai privit pe calugar si ai simtit ca este mai bine sa te sacrifici tu decat sa-l lasi pe el sa moara, caci el este mai de pret decat tine.

Aceasta este compasiunea autentica: atunci cand celalalt devine mai pretios decat tine. Aceasta este iubirea: cand te poti sacrifica pentru un alt om. Cand tu devii mijlocul si celalalt scopul aceasta este iubirea. Daca tu esti finalitatea si celalalt este folosit ca mijloc de a o atinge, atunci e doar dorinta. Dorinta este intotdeauna plina de cruzime, in timp ce iubirea este intotdeauna plina de compasiune.

Apoi am vazut in ochii tai cum se naste compasiunea, a spus maestrul, si am observat ca faceai greseli intentionate ca sa pierzi, sa fii tu ucis si calugarul salvat. In acel moment am rasturnat tabla de sah. Castigasesi. Poti sa ramai acum aici. Te-am invatat si meditatia, si compasiunea. Urmeaza aceste directii si permite-le sa se manifeste spontan in tine nu ca raspuns al unor situatii, nu ca solutie de urgenta, ci sub forma unei calitati a fiintei tale.

(din O pasre in zbor de Osho)