JOC SECUND [DIN CEAS DEDUS...], de Ion Barbu

-modernism -

Din ceas, dedus adancul acestei calme creste,Intrata prin oglindă în mantuit azur,Taind pe inecarea cirezilor agreste,In grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică insumareaDe harfe resfirate ce-în sbor invers le pierziSi cantec istoveste: ascuns, cum numai marea,Meduzele când plimba sub clopotele verzi.

Prezentarea generala a curentului

In perioada interbelica, in poezia romaneasca au existat doua curente: modernismul (Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu) si traditionalismul (Vasile Voiculescu, Ion Pillat).

Modernismul are la baza „Teoria Sincronismului”, lansata de Eugen Lovinescu, si porneste de la necesitatea aducerii poeziei romanesti la nivelul celei europene. Acest curent aduce o serie de inovatii precum aria tematica filozofica (conditia umana, creatia, trecerea timpului si cunoasterea), ambiguitatea limbajului, prezenta metaforei-cheie, iar versificatia traditionala este abandonata in favoarea ingambamentului, versului alb sau versului liber, organizare astrofica si masura variabila.

Introducere opera

Ion Barbu este in literatura romana reprezentantul ermetismului, o varianta extrema a modernismului interbelic care are la baza ideea incifrarii mesajului poetic prin utilizarea unor meologisme, constructii sintactice neobisnuite sau crearea unor metafore complexe.

Poezia [„Din ceas dedus...”] deschide volumul „Joc secund” din 1930 si este oarta poetica deoarece autorul incearca sa dea o definitie artistica poeziei.

Tipul de lirism

Intrucat textul este o arta poetica, lirismul este subiectiv, desi nu apare nici o marca lexico-gramaticala a eului liric.

Explicarea titlului

Titlul poeziei a fost ales de catre editor intrucat autorul decisese publicarea fara acesta. Asadar, se imprumuta titlul volumului, avand in vedere ca „Joc secund” este si metafora centrala care permite descifrarea poeziei. Eul liric defineste poezia ca fiind o imitatie de gradul al II-lea, un joc abstractivizat. La baza acestei idei se afla o teorie a filozofului grec Platon care face distinctie intre lumea ideilor, accesibila numai zeitatilor si lumea oamenilor (realitate), vazuta ca singura accesibila oamenilor.

Conform viziunii lui Barbu, poezia reprezinta o copie a realitatii, o varianta abstractivizata si filtrata prin imaginatia poetului. Astfel, daca realitatea este o copie de gradul I a lumii ideilor, un joc prim, deci poezia este o copie de gradul II al acesteia, un joc secund.

Comentarea secventelor lirice

Din punct de vedere structural, poezia are doua secvente lirice, corespunzatoare celor doua strofe.

Secventa initiala are caracter descriptiv, marcat de faptul ca in aceasta strofa nu exista predicat. Incipitul reda ideea ca poezia si arta, in general, sunt atemporale, metafora „din ceas, dedus” sugerand universalitatea lirismului. Metaforele „adancul acestei calme creste” si „mantuit azur” se refera la lumea ideilor din conceptul formulat de Platon. Concretizarea acestei lumi in realitate e sugerata prin imaginea „cirezilor agreste” (rurale). In poezie, realitatea trece printr-un proces de transfigurare artistica astfel incat concretul devine abstract, imaterial, ca si reflectarea intr-o apa sau oglinda. Cea mai clasica reprezentare a acestei strofe ii apartine lui George Calinescu:

„poezia („adancul acestei calme creste”) este o iesire din contingent („din ceas dedus”) in pura gratuitate, e un joc secund, ca inecarea imaginii cirezii in apa”.

Cea de-a doua strofa debuteaza printr-o structura exclamativa care cuprinde termenul stiintific „nadir”; in astronomie, termenul „nadir” desemneaza pozitia inferioara a Soarelui, inainte de apus. Eul liric sugereaza faptul ca orice poet trebuie sa caute diverse surse de inspiratie in realitatea concreta, banala, nu in lumea superioara a zenitului. Rolul poetului este, asadar de a gasi „harfele rasfirate”, adica sursele de inspiratie ascunse in lumea obisnuita. Structura metaforica „ce-n sbor invers le pierzi” se refera la greseala unor poeti de a cauta inspiratia in alta sfera decat cea a concretului. Comparatia extinsa din final, introdusa prin „cum”, ilustreaza faptul ca un poet nu reda in operele sale realitatea asa cum e, ci o supune propriei imaginatii, modificand-o, dandu-i alte valente.

Caracteristici ale limbajului poetic

Substantivul „ceas” de la inceputul poeziei apartine campului semantic al timpului, dar este timpul neclintit, fara curgere. Timpul barbian este, dupa aprecierea lui Alexandru Paleologu, „dedus”, „sustras oricarei prize a temporalitatii curente”.

Elemente de prozodie (versificatie)

Din punct de vedere prozodic se remarca utilizarea unei versificatii aproape traditionale: rima este incrucisata, textul este organizat in doua catrene, ritmul este iambic si masura este variabila (12-14 silabe).

Analiza pe niveluri de interpretare

La nivel morfologic, ar fi de remarcat conversiunea adjectivului „adanc” in substantivul „adancul”, folosirea adjectivlor provenind din verbe la participiu, in prima strofa („dedus”, „intrata”) si a unor infinitive lungi, in

ansamblul poeziei („inecarea”, „insumarea”), forme care reprezinta efortul abstragerii, al iesirii din limitata lume senzoriala.

La nivel sintactic, se observa ca ambele strofe se reduc la cate o singura fraza. Peima strofa este eliptica de predicat, pe cand a doua include coordonari si buordonari de propozitii.

La nivel lexical se remarca utilizarea unor cuvinte din domeniul stiintific („dedus”, „nadir”), acestea avand rolul de a incifra mesajul. In acelasi scop, la nivelul sintactic s-au folosit enunturi ample, lipsite de predicat

Din punct de vedere stilistic abundenta metaforelor justifica oarecum incifrarea textului: „ceas dedus”, „calma creasta”, „mantuit azur”, „nadir latent”, „harfe rasfirate”, sau a inversiunilor: „calma creasta”, „mantuit azur”, dar si a epitetelor:„ceas dedus”, „cantec ascuns”, „nadir latent”, „harfe rasfirate”, „clopotele verzi”. Este de ramrcat ca aceleasi sintagme constituie simultan figuri de stil diferite, ceea ce sustine concizia si incifrarea limbajului poetic.

Concluzie

In concluzie, poezia „Joc secund” este reprezentativa pentru curentul modernist interbelic prin prezenta metaforei cheie, incifrarea mesajului, tema filozofica si utilizarea vocabularului neobisnuit.