RE

CE

NZ

IE C

AR

TE

RE

CE

NZ

IE C

AR

TE

șa încheie doctorul și evanghe-

Alistul Luca relatarea momentu-

lui în care apostolii și ceilalți

ucenici ai Domnului, puși în fața primei

interziceri clare – din partea preoților cei

mai de seamă și a bătrânilor lui Israel – de

a mai vorbi și de a mai învăța pe oameni

în Numele lui Isus, hotărăsc să răspundă

punându-se la dispoziția lui Dumnezeu și

cerând ajutorul Lui pentru a continua

vestirea Cuvântului Său!

Iar ajutorul divin nu a întârziat să

vină, sfârșitul versetului menționând că

toți cei prezenți au fost umpluți de Duhul

Sfânt, fapt care i-a făcut să vestească mai

departe, cu îndrăzneală, Cuvântul lui

Dumnezeu, vestea bună a Evangheliei!

Constituiți în Ziua Cincizecimii în ceea

ce noi numim azi Biserica Primară – prin

pogorârea Duhului Sfânt și umplerea celor

aproape o sută douăzeci de persoane

strânse laolaltă în odaia de sus - primii

creștini au înțeles că erau dependenți de

puterea lui Dumnezeu pentru a putea duce

la bun sfârșit misiunea încredințată de

Isus înainte de a se înălța la ceruri: „Ci voi

veți primi o putere, când Se va coborî Duhul

Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în

Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și

până la marginile pământului” (Fapte 1.8).

Trezirea spirituală care s-a declanșat

la începutul secolului XX, în America

anului 1906, în orașul Los Angeles, pe

strada Azusa nr. 312 – dând naștere

mișcării penticostale moderne – a fost

caracterizată tocmai de lucrarea Duhului

Sfânt și de manifestările cu putere ale

darurilor duhovnicești.

Botezuri cu Duhul Sfânt însoțite de

vorbirea în alte limbi, vindecări miraculoase,

descoperiri divine, și o dragoste sfântă

care a rupt barierele sociale, rasiale sau

etnice („Distincția de culoare a fost spălată

în Sânge” - Frank Bartleman) au fost ca un

magnet care a atras vizitatori din toată lumea

la Misiunea Apostolic Faith din str. Azusa.

Rugăciunea ocupa un loc de frunte

între activitățile misiunii, „arzând” practic

ca o „jertfă necurmată” în spațiile amena-

jate la etajul misiunii, unde stăruiau cei

care doreau să fie botezați cu Duhul Sfânt.

Altă caracteristică importantă a

trezirii din strada Azusa a fost spiritul

misionar care cuprindea orice convertit.

Primul paragraf al ziarului „The Apostolic

Faith” (Credința apostolică) publicat de

liderul spiritual din str. Azusa, pastorul

afroamerican William J. Seymour, era plin

de entuziasmul trezirii: „Este imposibil de

spus câți oameni au fost convertiți, sfințiți

și umpluți cu Duhul Sfânt. Ei au mers și

merg în fiecare zi spre toate punctele cardi-

nale pentru a răspândi această evanghelie

minunată” (Apostolic Faith, nr. 1, septem-

brie 1906). La câteva luni după începerea

întâlnirilor, revista Apostolic Faith raporta

treziri spirituale în New York, Londra,

Oslo, Stockholm și India.

Ecourile acestei treziri au ajuns și în

România, iar experimentarea vindecării

divine a dus la deschiderea primei biserici

penticostale la Păuliș, în casa familiei Sida

și Gheorghe Bradin, în 10 septembrie 1922.

Au urmat vremuri de opoziție și de

prigoană, dar frații și surorile noastre,

plini de Duhul Sfânt, au rămas tari în

credință, asemeni ucenicilor și apostolilor,

mărturisind cu putere și devotament lucră-

rile minunate ale Domnului și răspândind

neobosiți vestea bună a mântuirii prin

jertfa Domnului Isus Hristos.

Astăzi, în zorii secolului XXI, credin-

cioșii penticostali din România nu mai au

de înfruntat prigoana pentru credința lor,

dar se pare ca libertatea de care beneficiem

a făcut ca spiritul evanghelistic și misionar

să scadă, preferând să stăm mai mult între

zidurile caselor de rugăciune decât afară,

în mijlocul păcătoșilor, pentru a smulge din

brațele diavolului cât mai multe suflete.

DANIEL PURDEL,Redactor - șef

22 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI Iunie 2014 Iunie 2014 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI 3

Sanctuarul căsniciei reușiteSanctuarul căsniciei reușite

Multe lucruri sunt în derivă în societatea contemporană. Unele se redresează din mers, altele ajutate într-un fel sau altul. Firi

pragmatice, postmodernii sunt foarte atenți la procese și evoluții. Viziunea asupra lumii este trecută aproape exclusiv prin sita din cea în ce mai deasă a competențelor și ultraspecializărilor. Temutul angrenaj tehnologic trebuie menținut în viață, ba mai mult, el trebuie optimizat întru câștig. Totul pare (sau trebuie să fie) cuantificabil. Dacă nu în bani, atunci în servicii, dacă nu în servicii – atunci imagologic. Și uite-așa, anii se succed pe sub noi, precum râul repede de munte pe sub puntea suspendată. Ceea ce se fragilizează însă cel mai mult e tocmai ființa umană și relațiile ei. Privită cu seriozitate, considerată sacră prin Creație și înzestrare, ființa umană este poate cea mai ignorată verigă a societății. Odată cu ea – la pachet, dacă vreți – avem și cea mai puternică relație de care este în stare bărbatul și femeia: relația conjugală. Niciodată n-a fost mai lovită instituția familiei ca în prezent, niciodată corabia conjugală n-a fost mai în pericol.

Tocmai de aceea, nicio carte bine scrisă pe acest subiect nu e în plus. O dovedește și lucrarea lui Gary Chapman, intitulată sugestiv: Familia pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna (Metanoia, Oradea, 2012). „A afirma că în cultura occidentală familia se află într-un mare impas este o afirmație incompletă” – spune autorul. „Mult mai realist ar fi să afirmăm faptul că familia și-a pierdut direcția”, conti-nuă el. De fapt, aceasta este premisa de pornire, gândul care naște cele peste 250 de pagini. Consilier cu o experiență de aproape o jumătate de secol, Chapman pătrunde în tainele căminului creștin. Se ocupă, rând pe rând, de slujire, comu-nicare, dar și de obligațiile părinților în ceea ce privește educația copiilor. Nu-i uită nici pe copii, amintindu-le că sunt chemați la ascultare și cinstirea celor care i-au adus pe lume. În fine, finalul cărții revine la legătura dintre soți, aceasta fiind văzută ca nucleul familiei în ansamblul ei.

Autorul încearcă să atingă inima vieții conjugale. Totul se clădește pe nevoia de apropiere pe care toți o avem. Atât bărbații cât și femeile, toți suntem creați cu posibilitatea de a iubi și cu necesitatea de a fi iubiți. Deși temperamentul, educația, cultura și convingerile religioase fac această iubire particulară, ea continuă să fie totuși unică și invincibilă. Acolo unde există, ea crește indiferent de intemperiile vieții, iar cei doi soți veghează la asta cu înțelepciune. Pe fondul acesta ni se descriu cei cinci pași în dezvoltarea intimității. Este vorba de intimitatea intelectuală („Tu ce părere ai?”), intimitatea emoțională („Tu cum te simți?”), intimitatea soci-ală („Tu cum te raportezi la viață?”), intimitatea spirituală („Tu cum te raportezi la Dumnezeu?”) și intimitatea fizică („Tu cum tânjești după plăcerea legitimă?”). Odată depășit acest cadru, suntem purtați în sfera delicată a relațiilor dintre părinte și copil pe de o parte, și a relațiilor dintre copil și părinte. Văzută ca un transfer necontenit de informații, stări și motivații, această interrelație trebuie supravegheată cu strictețe. Nimic din ce este esențial în educație nu trebuie să

fie întâmplător. Planul după care investim în copiii noștri trebuie să fie biblic, adaptat și realist. Dacă aceste lucruri le-am înțeles, atunci mai rămâne să ne reevaluăm rolurile pe care le avem: ca soț sau ca soție. Să înțelegem că ne suntem complementari și că ideea familiei îi aparține lui Dumnezeu. Ea trebuie, așadar, să funcționeze.

Un fapt inedit sunt poeziile lui Derek (fiul lui Gary Chapman) presărate de-a lungul cărții. După aproape fiecare capitol suntem lăsați în grija poeziei. Aceste mici producții literare sunt profunde în ceea ce privește subiec-tul și accesibile în ceea ce privește stilul. Sunt meditații în versuri despre cum vede băiatul familiei întregul angrenaj. Reflecții delicate și entuziaste, ele întregesc oarecum dezbaterea subiectului.

Și iată cum, încet-încet, ni se arată că familia nu trebuie să fie doar un vis. Ea poate, la fel de bine, să devină o realitate plină de sens și bucurie. Câtă vreme cei doi soți vor cultiva o atitudine de responsabilitate, totul va merge grozav. Când pruncii cresc într-o atmosferă spirituală și caldă, ei au șansele unei educații pe care mediul secular nu o va putea niciodată oferi. Sigur că procesul cere timp și chibzuință, dar el merită susținut. Dacă familia va abdica, Biserica își va compromite statutul. Dacă Biserica va abdica, lumea va rămâne fără cel mai prețios mesaj din istorie: mântuirea prin Hristos. Toate sunt legate una de cealaltă, pentru că omul este o ființă complexă și surprinzătoare. Să apucăm, așadar, pe calea cea bună, iar apoi să ne ținem de ea așa cum se cuvine!

GHIȚĂ MOCAN

„După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat

locul unde erau adunați: toți s-au umplut de Duhul

Sfânt și vesteau Cuvântul lui

Dumnezeu cu îndrăzneală.”

(Fapte 4.31)

„După ce s-au rugat ei, s-a cutre-murat locul unde erau adunați...”

SOCIETATEA BIBLICĂ DIN ROMÂNIAStr. Ogorului, Nr. 258, Oradea, Bihor, Romania, Cod 410554;Tel.: 0359.425.990; 0359.425.991; 0259.416.384;Fax: 0259.416.384; Mobil: 0753.050.005;comenzi@sbro.ro; www.sbro.ro

SOCIETATEA BIBLICĂ DIN ROMÂNIAStr. Ogorului, Nr. 258, Oradea, Bihor, Romania, Cod 410554;Tel.: 0359.425.990; 0359.425.991; 0259.416.384;Fax: 0259.416.384; Mobil: 0753.050.005;comenzi@sbro.ro; www.sbro.ro

ED

ITO

RIA

LE

DIT

OR

IAL

ED

ITO

RIA

LE

DIT

OR

IAL

Mă rog ca articolele din

acest număr al revistei să pună

în noi dorința vie după o trezire

spirituală, respectiv o cercetare

și o umplere proaspătă cu

Duhul Sfânt, singura Persoană

capabilă să ne împuternicească

pentru a putea împlini porunca

Mântuitorului, valabilă și

pentru noi, astăzi, cum a fost

și pentru ucenici, acum mai

bine de 2000 de ani.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

„După ce s-au rugat ei, s-a cutre-murat locul unde erau adunați...”