MEDICINA IN EGIPTUL ANTIC

Popescu Raul –Seria III- Grupa 23

Medicina în Egiptul Antic se referă la acele practici de vindecare din Egiptul Antic, cuprinse deci în perioada dintre anii3300 î.Hr și 525 î.Hr.

Izvoare istorice

Scrierile literare ale antichității: Odiseea lui Homer Papirusurile medicale:

papirusul Edwin Smith (1600 î.Hr. și descoperit în 1930): are 5 metri lungime și

descrie mai ales procedurile chirurgicale ale perioadei. Astfel, sunt menționate

48 de cazuri de răni ale capului, gâtului, umerilor, pieptului, fiecare caz fiind

însoțit de descrieri amănunțite și urmat de prescripții. De asemenea sunt

descrise fracturile, ceea ce dovedește o bogată experiență, accidentele de

muncă fiind numeroase în acea epocă (cum ar fi cele din timpul

construcției piramidelor).

papirusul Ebers (din perioada faraonului Den - prima dinastie, 3000 î.Hr. și

descoperit în 1875): o rolă gigantică, lată de 30 cm. și având o lungime de 20

metri. Aici sunt tratate problemele medicinei interne, precum și maladii

ale ochiului, pielii, extremităților și cazuri de ginecologie și chirurgie. Mai apar și

877 rețete și 400 de medicamente.

papirusul de la Kahun (descoperit în 1898)

papirusul Brugsch sau de la Berlin (1909)

relatările istoricilor Herodot, Diodor din Sicilia

Concepții și teorii

Se credea că omul se naște perfect sănatos, iar boala ar apărea datorită unei cauze externe. Astfel, în cazul rănilor sau al problemelor legate de viermi intestinali, cauza este vizibilă, deci și tratamentul era rațional. Dar în cazurile ce interesau microbiologia, având în vedere nivelul slab al cunoștințelor de profil, bolile interne erau atribuite unor forțe, obscure, divine și deci necesitau mai întâi proceduri magice și apoi tratament. Cu alte cuvinte, în acea epocă nu era o delimitare clară între religie și ceea ce astăzi numimmedicină.[2]

Respirația era considerată actul vital: suflul vieții ar pătrunde prin urechea dreaptă, iar suflul morții prin cea stângă. Deci medicii egipteni erau pneumatiști.[3] Cu toate acestea, cunoștințele despre plămâni erau slabe. Se considera că la respirație participă și inima,

iar din aceste două organe, aerul s-ar răspândi în tot organismul. Ficatul era socotit rezervorul de sânge al organismului.

Deși practicau îmbălsămarea și mumifierea cadavrelor, cunoștințele de anatomie ale medicilor erau slabe și aceasta pentru simplul motiv că de cadavre nu se ocupau medicii, ci anumiți meșteșugari. De altfel, pentru mumificare nu practicau disecția. Cu ajutorul unor cârlige, creierul era scos pe nas. Alți meșteșugari extrăgeau organele interne din abdomen și le aruncau în Nil.

Autorul papirusului Smith avea ceva cunoștințe în domeniul sistemului circulator, deși nu făcea distincție între vase de sânge, tendoane și nervi.

Magicul și religia

În cadrul mitologiei egipteane, putem enumera câțiva reputați vindecători:

Thot : "atotștiutorul", care deținând toate tainele, le cunoștea și pe acelea ale vindecării. Vindeca în special bolile de ochi. Mai târziu, a devenit Hermes Trismegistul la greci.

Osiris : cel care învinge moartea Isis : zeiță-vrăjitoare despre care se spunea că învie morții Amon : nu numai zeul-soare, ci și al fecundității și fertilitatii Sekhmet : zeiță ocrotitoare a femeilor suferinde Seth : personaj malefic, răspândea bolile epidemice.

Un personaj real, care a avut onoarea de a fi zeificat, este Imhotep, arhitectul regelui Zoser (Djeser), ajuns apoi ministru și medic regal. Se pare că a fost unul dintre primele (cronologic vorbind) genii ale lumii.[4] La templele închinate lui Imhotep veneau bolnavi cărora el le apărea noaptea în vis, la fel cum ulterior avea să se întâmple la templele lui Asclepios din Grecia Antică.

Medici și alți tămăduitori

Chirurgia în vechiul Egipt:

Actul medical era însoţit de ritualuri religioase.

Asemeni multor altor meșteșuguri, practica medicala se transmitea din tată în fiu. Completarea învățăturii, perfecționarea se realiza într-una din "Casele vieții", întemeiate, conform legendei, chiar de Imhotep. Acestea vor deveni marile centre medicale de mai târziu.

Medicii egipteni erau strict specializați,[5] printre domenii enumerându-se: stomatologie, obstretică, specialități care dovedesc gradul de dezvoltare a civilizației egiptene.

Dupa ce învăța meșteșugul vindecării, medicul putea căpăta și o funcție. După cum relata Diodor din Sicilia, existau medici militari care însoțeau expedițiile și caravanele de călători. Cei mai buni tămăduitori erau luați în serviciul curții faraonului. Exista astfel o întreagă ierarhie medicală.

Practici

Vindecarea unei migrene

Medicamentele folosite de egipteni proveneau toate din cuprinsul propriei țări. De altfel Homer preciza:

"Rodnicul pământ al Egiptului este cel mai bogat în leacuri."

Se foloseau: uleiurile, aluaturile, curmalele, ceapa, usturoiul, sămânța de in, mărarul, smirna, opiul, precum și diverse minerale, săruri de plumb, antimoniu,cupru. Dintre produsele animale se intrebuințau carnea, creierul, sângele. Leacurile se administrau în lapte, vin, bere sau fierturi. Se preparau pilule cu ajutorulmierei, se făceau supozitoare. Purgativele, laxativele, vomitivele erau variate. Medicul era cel ce pregătea medicamentele.

Bolile de plămâni erau combătute cu smântână, miere amestecată cu chimen, lapte cu roșcove. Făceau inhalații absorbind, cu o trestie, vaporii unei fierturi în care amestecau curmale, rășină, smirnă.

Contra limbricilor și teniei, medicii egipteni recomandau băuturi cu miere si ulei. Pentru bolile tubului digestiv se recomanda repausul și se administrau sâmburi de curmale și plante macerate. Sămânța de ricin, bine mestecată, dupa care se bea bere, era un laxativ obișnuit.

Bolile urinare, cum ar fi incontinența sau hematuria,[6] se tratau cu băuturi din fructe, dar și cu pomezi ca uz extern.

Sistemul sanitar

Serviciile medicale ale Egiptului Antic semăna în esență cu cel actual: sistemul îngrijirilor medicale constituia un serviciu public ce era gratuit (accesibil tuturor), general (pentru toate clasele sociale), național (disponibil în toate colțurile țării), disponibil în orice moment.

Importanța

Medicina egipteană s-a cristalizat în decurs de milenii, prin numeroase observații și studii. În dezvoltarea generală a culturii antice de pe valea Nilului, medicina a deținut un loc de frunte și a deschis largi perspective medicinii grecești, acea care avea sa domine în Europa până în secolul al XVIII-lea.

Medicina egiptenilor antici: o ştiinţă învăţată cu mii de ani în urmă!

Una din cele mai vechi documentate ştiinţe este medicina egiptenilor antici. Pergamentele egiptenilor antici ilustrează ierburile naturale şi medicina holistică care a salvat vieţi şi a vindecat boli, relatează Messagetoeagle.com.Ierburile aveau un rol uriaş în medicina egipteană. Dovada acestui lucru provine din mormintele şi templele subterane în care arheologii au descoperit seturi de documente şi pergamente medicale, inclusiv Papirusul Ebers, Papirusul Edwin Smith, Papirusul Hearst şi Papirusul Medical Londonez, care conţin cea mai timpurie atestare a tumorilor.Medicina egipteană a atins un standard foarte ridicat, iar reputaţia acesteia s-a răspândit şi în ţările vecine.

Cea mai faimoasă “enciclopedie” de medicină pe bază de plante este Papirusul Ebers, un pergament de 110 pagini care are o lungime de 20 de metri.

Egiptenii consumau usturoi şi ceapă crudă pentru rezistenţă şi pentru a se vindeca de astm şi afecţiuni pulmonare-bronhiale. Multe din ierburile lor erau cufundate în vin şi folosite ca un medicament oral. Acestea erau ierburi naturale, neafectate de pesticide, ierbicide, insecticide sau apă fluorizată.Egiptenii au documentat utilizarea de mir, tămâie, fenicul, scorţişoară cassia, cimbru, ienupăr şi chiar aloe. Căţeii de usturoi erau curăţaţi, pisaţi şi maceraţi într-un amestec cu apă şi oţet, folosit pentru spălături în cazul gâturilor inflamate şi durerilor de dinţi.Egiptenii ştiau despre puterile de vindecare ale mierii de albine.  De fapt, prima recunoaştere oficială a importanţei mierii datează încă din prima dinastie egipteană.

Principala zonă de apicultură era în Egiptul de Sud, unde exista o irigaţie extensivă prin care erau hrănite mii de flori. Albinele au fost alese ca un simbol al ţării şi zeii erau asociaţi cu albina.Titlul unui faraon era “Regele Albină” iar străjerii săi regali protejau albinele, ca şi când acestea erau templul său sfânt. Templele erau de fapt case pentru albine, pentru a satisface dorinţa zeilor.Canaan era numit “Ţinutul Mierii şi Laptelui” în tradiţia ebraică.Medicina egipteană este una din cele mai vechi documentate ştiinţe. Începând cu secolul 33 î.Hr. şi până la invazia persană din anul 525 î.Hr., practica medicală egipteană a rămas consistentă în metodele sale avansate pentru perioada respectivă.Homer a scris în Odisee:”În Egipt, bărbaţii sunt mai pricepuţi în medicină decât orice altă fiinţă umană”, şi, “Egiptenii erau mai pricepuţi în medicină decât în orice altă artă”.Papirusul Edwin Smith este încă actual pentru medicina modernă şi este privit ca un manual de studiu. Tratamentele constau în leacuri realizate din produse animale, legume, fructe şi minerale. Însă, Papirusul Ebers este cel mai voluminos document privind medicina antică egipteană cunoscut până în prezent. Pergamentul conţine aproximativ 700 de remedii, inclusiv practică empirică şi observaţie.

Papirusul conţine şi un “tratat despre inimă”, care recunoaşte inima ca centrul aprovizionării cu sânge, cu vase de sânge ataşate.Chiar şi afecţiunile mentale, depresia şi demenţa sunt detaliate în unul din capitole. Egiptenii tratau bolile intestinale şi paraziţii, problemele oftalmologice şi de piele şi chiar abcesele şi tumorile.

Remedii din pergamentul antic Papirusul Ebers:

- Aloe vera era folosită la ameliorarea arsurilor, ulcerului, bolilor de piele şi a alergiilor.- Busuiocul a fost descris ca un medicament pentru inimă.- Balsamul de măr (mărul de Ierusalim) era folosit ca un laxativ şi ca un stimulent hepatic.- Chimenul ameliora digestia şi împrospăta respiraţia.- Şofranul alina reumatismul şi reducea umflăturile.- Mărarul era recunoscut pentru proprietăţile sale laxative şi diuretice.- Schinduful era prescris pentru afecţiunile respiratorii şi pentru curăţarea stomacului, dar şi pentru calmarea ficatului şi a pancreasului.- Tămâia era folosită pentru infecţiile la gât şi de laringe, şi pentru a opri sângerarea şi vărsăturile.- Usturoiul era oferit sclavilor evrei în fiecare zi pentru a le oferi vitalitate şi putere pentru a putea construi piramidele.- Lemnul dulce era utilizat ca un laxativ uşor, pentru a elimina flegma şi pentru a ameliora problemele respiratorii şi toracice.- Ceapa era consumată pentru a preveni răcelile şi pentru a acţiona asupra problemelor cardiovasculare. (Cum au ştiut?)- Pătrunjelul era prescris ca un diuretic.- Cimbrul era considerat un analgezic, iar tumericul era folosit pentru rănile deschise.- Macul a fost folosit pentru a diminua insomnia, ca un anestezic şi pentru a reduce durerea.- Coriandrul era consumat ca un ceai pentru probleme urinare, inclusiv pentru cistită.- Rădăcina de rodie era zdrobită în apă şi băută pentru a acţiona asupra “şerpilor din burtă” (viermi laţi). Alcaloizii conţinuţi de rodie paralizează sistemul nervos al viermilor şi încetează să mai producă durere.- Henna persană era folosită împotriva căderilor de păr.

Bolile nu erau neobişnuite în Egiptul Antic. Existau multe afecţiuni ale pielii şi paraziţi în apele Nilului. Viermii şi tuberculoza erau obişnuite printre locuitorii egipteni, uneori aceste boli fiind transmise de la vite. Pneumonia îi lovea pe oamenii care inspirau prea mult nisip în plămânii lor în timpul furtunilor de nisip.Însă, medicii egipteni au profitat la maxim de resursele naturale din jurul lor pentru a trata afecţiunile obişnuite. Multe din metodele lor sunt încă viabile şi în zilele noastre şi sunt considerate o parte din lumea homeopatică a medicinii.Mulţumită unor înregistrări atente, savanţii au reuşit să traducă pergamentele şi să aprecieze ceea ce egiptenii ştiau pe atunci despre anatomie, igienă şi vindecare.Aceste pergamente, fără nicio urmă de îndoială, au netezit calea medicinii moderne naturiste.