Despre Fotojurnalism si Fotoreporteri

Povestea fotojurnalismului modern a inceput in 1925, in Germania. Evenimentul de lansare: inventarea aparatului foto de 35mm, Leica. Acest aparat a fost proiectat pentru folosirea surplusului de pelicula de film cu care se filma in aceea vreme.

Inainte de Leica, o fotografie de calitate profesionala necesita echipament greoi, dupa acest moment fotografii puteau sa se deplaseze oriunde si sa fotografieze in mod discret, fara lumini si trepiede grele. Saltul a fost impresionant: de la primele fotografiile „aranjate”, cu oameni pusi in scena de fotograf, la noile fotografii in care oamenii apar asa cum sunt in realitate.

La aceasta s-a mai adaugat o alta inventie originala din Germania: revista de fotografie. De la mijlocul anilor 20, Germania a fost prima care a experimentat combinarea a doua doua idei vechi. Cum veche era tiparirea in mod direct a fotografiilor; tehnologia de reproducere a fotografiilor a fost disponibila dupa 1890, iar la inceputul secolului 20, unele publicatii, ziare si reviste, si-au dedicat paginile ilustratiilor. Dar inovatia fata de revistele foto de la inceputul anilor 20 a fost colaborarea dintre text si imagine; in locul fotografiilor izolate, dispuse ca in albumul cu fotografii, editorii de text si cei de fotografii incep sa lucreze impreuna in producerea unei povestiri narata de fotografii si de cuvinte (explicatii foto, legende), sau de texte care explicau subiectul povestit cu fotografii. In acest concept, fotografii executa mai multe imagini mult mai mult decat ar fi nevoie si trimit fotografiile catre editori. Editorii examineaza colile cu poze, coli cu toate pozele in marime miniaturala obtinute prin contactul direct al filmului cu hartia fotografica (acum se folosesc diferite programe pentru computer) si le aleg pe acelea care cred ca ar ilustra cel mai bine bine subiectul.

In noul concept de fotojurnalism, se acorda importanta si aranjarii in pagina. Titlurile si subtitlurile, precum si legendele (explicatiile foto), ajuta la redarea subiectului alaturi de fotografii, ghidand cititorul printre ilustratii. Asadar fotografiile nu mai erau publicate ca un album de familie, sau una cate una, pentru ilustrarea unei povestiri. Lungimea textului era pastrata la dimensiune minima, o poza cheie era pubicata in marime mai mare, in timp ce restul imaginilor erau folosite pentru sustinerea si dezvoltarea subiectului.

Fotojurnalismul, combinarea fotografiei si a jurnalismului, a textului , – termen inventat de Frank Luther Mott, istoric si decan al Universitatii din Missouri, Scoala de jurnalism – a devenit cu adevarat familiar dupa cel de al doilea razboi mondial (1939-1945). Revistele foto germane au consacrat conceptul, dar venirea la putere a lui Hitler in 1933 a dus la reprimarea si persecutia majoritatii editorilor, care in general au plecat din tara, multi emigrand in Statele Unite.

Cu trecerea timpului, fotojurnalismul a ajuns la maturitate. Henry Luce , care avusese deja succes cu revistele Time si Fortune, a creat o noua revista de interes general bazandu-se pe valorile fotojurnalismului modern. El a numit-o Life si a lansat-o la 23 noiembrie 1936.

Numarul din 19 iunie 1944 l-a avut pe coperta pe Generalul Dwight D. Eisenhower si un fotoreportaj(10 fotografii) de la debarcarea din Normandia semnat de Robert Capa

Primul articol de fond parea neverosimil, un articol despre construirea Fort Peck Dam in Montana. Margaret Bourke-White a fotografiat si a facut o cronica a vietii muncitorilor in micile orase de baraci care apareau in jurul zonei in constructie. Editorul Life responsabil cu fotografia a vazut potentialul acestor fotografii care descriau o latura marginasa a vietii in America. Revista, publicata saptamanal, a devenit imediat populara si a emulat aparitii similare precum Look, See, Photo, Picture, Click si altele.

In perioada celui de al doilea razboi mondial, Life a fost probabil cea mai influenta revista de fotojurnalism din lume. Cele mai dramatice fotografii ale conflictului nu se vedeau atat de des in ziare cat in revistele saptamanale de fotojurnalism, fotografii care inca mai sunt faimoase si azi. Drama razboiului si violenta au putut fi captate atat de bine cu acele mici si rapide aparate de 35mm.

Insa in anii 50 si chiar 60 nu toti fotojurnalistii au folosit aparatele de 35mm. Multi au folosit aparatele mari si greoaie realizate de Graflex Camera Company, iar doua dintre acestea devenit legendare: Speed Graphic si, mai tarziu, Crown Graphic. Acetea sunt aparate la care te gandesti cand vezi filme vechi cu fotografi care se aduna in jurul unor celebritati. In ciuda tehnicii de fotografiere rudimentare, avantajul acestor aparate era calitatea superba a negativului, ceea ce insemna ca fotograful putea fi neindemanatec si totusi reusea sa obtina un print rezonabil.

Succesorul aparatului Graphic al anilor 50 a fost un aparat de format 120 – de obicei un Rolleiflex care dadea mai multa mobilitate in detrimentul unui negativ de mai mici dimensiuni. Se privea in jos intr-un vizor de sticla. In perioada razboiului din Vietnam, aparatul cel mai folosit a fost cel de 35 – fimul a devenit mai bun, facand aparatul mai usor de folosit si abilitatea de a folosi diferite

obiective, cu unghi larg si mai tarziu lentilele de zoom, au facut aparatul de 35 mm indispensabil, asa cum si este si acum pentru majoritatea fotojurnalistilor.

1. Leica 2. Graflex Speed Graphic 3. Rolleiflex

1. Primul aparat Leica pe care l-a folosit Henri Cartier-Bresson.

2. Modelul Speed Graphic este adesea numit „cel mai faimos aparat de fotografiat pentru presa”. A fost produs pana in 1973.

3. Unii fotografi de artă mai folosesc inca camere Rolleiflex TLR cu film alb-negru

Nume importanteUnul din marii fotojurnalisti ai perioadei de inceput a fost Arthur Felling ("Weegee" ), un „cameraman fumator de trabuc” de dinainte de cel de al doilea razboi mondial, care facea cronici despre crime si viata societatii subterane din New York.

In timpul celui de al doilea razboi mondial, Eugene W. Smith si Robert Capa au devenit cunoscuti pentru fotografiile lor de razboi. Amandoi si-au dedicat viata profesiei lor. Capa a fost omorat in timpul unei misiunii in Indochina, iar Smith a fost grav ranit in timpul unei misiunii in Japonia.

Cu putin timp inainte de razboi, cand lumea a realizat capacitatea aparatului de fotografiat de a spune o poveste, Farm Security Administration (FSA), o organizatie a guvernului federal al SUA, a angajat un grup de fotografi. FSA a luat fiinta in 1935, cand Franklin D. Roosevelt a luat decizia de a ajuta fermierii sa se redreseze in urma marii crize si a secetei. Grupul de fotografi trebuia sa imortalizeze actiunea guvernamentala. Mai tarziu, fotografii din proiectul FSA au devenit faimosi, iar colectia lor de 150.000 de fotografii este pastrata la Bibiloteca Congresului SUA. Printre ele, fotografii semnate de Arthur Rothstein sau de Dorthea Lange.

Influenta tehnologieiPerioada de aur a fotojurnalismului s-ar incadra intre 1935 – 1975. Aparitia televiziunii a avut un urias impact – sa vezi imagini live e mult mai atragator decat sa vezi o fotografie pe hartie – dar chiar si asa multe din fotografiile pe care ni le amintim atat de bine, cele care simbolizeaza un timp si un loc in lumea noastra, de cele mai multe ori au fost surprinse de fotografie. Incepand cu

jumatatea anilor 80, presa scrisa si-a schimbat atitudinea fata de fotojurnalism. Fotografia a inceput sa fie folosita ca parte a unui design general, alaturi de desene, titluri, grafice, alte unelte. Fotografia a devenit o unealta a designului.

Fotografia este conditionata de tehnologie, si asa a fost intotdeuna. Mai mult decat orice alta arta vizuala, fotografia este realizata cu ajutorul „masinilor” si a chimiei. Incepand cu anii 90 fotojurnalistii deja fotografiau mai ales color, rareori facand printuri, iar folosirea tehnologiei computerului a condus la ”montarea” fotografiei direct in design. La inceputul noului mileniu fotojurnalistii nu mai foloseau filmul: fotografia digitala a devenit universala, fiind mai rapida si mai ieftina, asa cum cere o intr-o industrie preocupata de viteza si de profit.

Culoarea a devenit standardul pentru media moderna, ziare si reviste, ca si pentru noile site-uri web. Deoarece tehnologia printurilor color necesita o imagine de calitate mai buna, fotojurnalistii au trebuit sa-si adapteze tehnica. Majoritatea publicatiilor cauta culori stridente, nu neaparat negru si alb, iar culoarea cere corectie pentru a evita nuantele de verde si portocaliu din lumina artificiala. Toate acestea au insemnat ca fotojurnalistii, chiar beneficiind de cele mai noi si sofisticare aparate foto, uneori se intorc la metodele predecesorilor, regland cu atentie lumina, aranjand subiectii. Deseori se pot vedea, daca comparati fotografia publicata in prezent cu unele imagini de acum 25 de ani, mai putine instantanee, mai putina spontaneitate, mai putine fotografii cu oameni coplesiti de munca sau facand ceva afara. De fapt, din ce in ce mai des, premiul cel mare e castigat de aparat, asa cum era inainte de anii 60, inceputul erei de cucerire a naturalismului in jurnalism.

Calitatea imaginii a crescut, lumina e mai buna, focusul mai clar si culoare din abundenta. Este fotojurnalismul mai bun azi decat in epoca alb-negru?

Noile aparate de fotografiat au usurat munca fotojurnalistului. Camerele digitale au rezolvat problema lungimii rolelor de film. Mii de imagini pot fi stocate pe un singur card de memorie.

Cu atatea facilitatile tehnice, continutul ramane insa cel mai important element de fotojurnalism. Exista o oarecare ingrijorare in randul profesionistilor ca fotojurnalismul s-ar putea schimba dramatic datorita progresului tehnologic. Jurnalismul cetatanesc si cresterea contributiei utlilizatorilor de internet cu fotografii la site-urile de stiri sunt socotite „amenintari” de catre fotojurnalistii profesionisti. Numai ca nu trebuie uitat ca aceeasi ingrijorare fata de fotografie au resimtit-o si fotografii de arta odata cu aparitia aparatului Kodak si a camerei Leica de 35 mm , si ele rezultate ale progreselor tehnologice din timpul lor. Ori tocmai acel progres tehnologic a condus la aparitia si dezvoltatarea fotojurnalismului. Pentru prima data in istorie, odata cu dezvoltarea Internetului, stirea si fotografia sunt produse in afara companiilor jurnalistice. Iar acest lucru inseamna progres. O noua era a fotojurnalismului incepe.

Un bun prieten fotograf mi-a spus: „Oricine are un aparat de fotografiat este fotograf. Fotojurnalist este insa acela care vede povestea din imagini”.

ZECE

1. Robert Capa este adesea considerat a fi cel mai bun fotograf de razboi din toate timpurile.Capa s-a născut la Budapesta în 1913 şi a acoperit cinci războaie: războiului civil spaniol, primul război din Indochina, al doilea război chino-japonez, al doilea război mondial şi războiul arabo-israelian din 1948. Capa renunta adesea la aspectul tehnic al fotografie în favoarea imaginilor cat mai dramatice. Capa a fost co-fondator al agentiei Magum Photos, împreună cu Henri Cartier-Bresson.

2. Henri Cartier-Bresson a fost un fotojurnalist francez nascut in 1908. El este mentionat ca fondator al fotojurnalismului si unul dintre primii fotografi care au lucrat cu camera de 35 mm. Cartier – Bresson a fost parintele fotoreportajului. Memorabile sunt fotografiile din timpul razboiului civil din China si cele de la funerariile lui Gandhi, in 1948. Capacitatea lui de a capta impecabil momentul decisiv ("recunoaşterea simultană, într-o fracţiune de secundă, a semnificaţiei unui moment şi a organizării formelor care i-au dat acestuia expresia sa proprie." ) si de a spune intreaga poveste sunt greu de egalat.

3. Robert Frank s-a născut în Elveţia în 1924 şi este cel mai adesea amintit pentru cartea sa de fotografie „ The Americans ", 1958. Cartea este un adevarat simbol de fotojurnalism la cele mai inalte cote.

4. Dorothea Lange. Marea criza a fost incredibil de greu suportat în America şi nimeni nu a documentat-o mai bine decat ea. Lange s-a născut în 1895 în Statele Unite ale Americii.

5. James Nachtwey. Exista multi fotografi si experti care il considera cel mai bun fotojurnalist in viata. S-a nascut in 1948 si este unul dintre cei mai influenti fotografi americani. Abilitatea sa de a transmite mesaje extrem de puternice prin intermediul unei singure fotografii a inspirat filmul „Fotograf de razboi”, nominalizat la premiul Oscar pentru cel ma ibun documentar. Chiar si atunci cand fotografiile sale navigheaza in jurul unui subiect tragic, Nachtwey gaseste o cale de a le face sa arate frumos. In 1990, James Nachtwey a fotografiat in Romania orfelinatele pentru copii cu boli incurabile.

6. Zoriah Miller. Este etichetat ca exclusiv fotograf de razboi. Miller a activat pentru asociatii de ajutor umanitar in tari in curs de dezvoltare. Dupa ani de munca sa- intaors la pasiunea sa pentru fotografie si a ales sa lucreze ca liber profesionist. Miller s-a nascut in 1976.

7. Don McCullin. S-a nascut in 1935 la Londra si este unul dintre cei mai apreciati fotoreporteri din Marea Britanie. A documentat razboiul din Vietnam, iar fotografiile lui sunt considerate unele dintre cele mai puternice productii de fotojurnalism facute vreodata. Capacitatea lui de a surprinde cele mai socante imagini a determinat guvernul britanic sa-i refuze accesul pentru a acoperi razboiul din Falklands. Se spune ca in 1968 camera l-a protejat de un glonte ce ii era destinat.

8. Eugene Richards. S-a nascut in 1944 in Massachusetts si este unul dintre cei mai buni fotoreporteri americani. Una dintre cartile sale notabile este „ Few Comforts or Surprises” (1973), unde tema principala este saracia din interiorul Americii.

9. Luc Delahaye. Este un fotograf francez care s-a rupt de rigorile fotojurnalismului clasic si de fotografia alb-negru pentru a gasi o modalitate mai colorata de a descrie detaliile. Fotografiile sale sunt caracterizate prin detasare, abordare directa si detalii bogate.

10. William Eugene Smith. A fost un fotojurnalist american (1918-1978) cunoscuut pentru refuzul sau de a compromite standardele profesionale. A fost initiator si maestru al foto-eseului.