IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126...

19

Transcript of IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126...

Page 1: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria
Page 2: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ

Daniel COJANU

IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI

ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ

LUMEN, 2019

Page 3: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ Daniel COJANU ediţia a 2-a Referenţi ştiinţifici: Prof. Dr. Ion IANOŞI, Prof. Dr. Vasile MORAR

Copyright Editura Lumen, 2019 Iaşi, Ţepeş Vodă, nr.2

Editura Lumen este acreditată CNCSIS

[email protected] [email protected] www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com

Redactor: Roxana Demetra STRATULAT Design copertă: Roxana Demetra STRATULAT

Reproducerea oricărei părţi din prezentul volum prin fotocopiere,

scanare, multiplicare neautorizată, indiferent de mediul de

transmitere, este interzisă.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

COJANU, DANIEL

Ipostaze ale simbolului în lumea tradiţională / Daniel

Cojanu. - Ed. a 2-a. - Iaşi : Lumen, 2019

ISBN 978-973-166-542-9

130.2

Page 4: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ

Ipostaze ale simbolului în lumea tradi ională

DANIEL COJANU

IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI

ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ

LUMEN, 2019

Page 5: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

Pagină lăsatăgoală intenţionat

Page 6: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ

Cuprins

INTRODUCERE MIZA ŞI LIMITELE CERCETĂRII .................................. 7

CAPITOLUL 1 HERMENEUTICA REDUCŢIONISTĂ ......................... 17

1.1. SEMNIFICAŢIA ORIGINARĂ A SIMBOLULUI .................................. 17

1.2. SIMBOL, SEMN, CONCEPT ............................................................. 24

1.3. SIMBOL ŞI ALEGORIE ...................................................................... 33

1.4. SIMILITUDINILE DINTRE SIMBOL ŞI SEMNIFICANTUL ICONIC DIN

ARTA PLASTICĂ ...................................................................................... 40

1.5. DE LA PANSIMBOLISMUL LUI CASSIRER LA ICONOLOGIA LUI

PANOFSKY .............................................................................................. 43

1.6. SIMBOL ŞI PSIHANALIZĂ. LIMITE ŞI DESCHIDERI .......................... 49

1.7. SIMBOLUL ŞI DIFERITELE VALORIZĂRI ALE IMAGINAŢIEI ............. 60

1.8. INSUFICIENŢA ACESTOR TEORII ................................................... 65

1.9. SIMBOLUL DĂ DE GÂNDIT ............................................................ 72

CAPITOLUL 2 HERMENEUTICA RESTAURATIVĂ. IPOSTAZE ŞI

FUNCŢII EXEMPLARE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA

TRADIŢIONALĂ.................................................................................................. 85

2.1. SIMBOL ŞI CUNOAŞTERE METAFIZICĂ .......................................... 88

2.1.1. Înţelesul materiei în lumea tradiţională. Cunoaşterea

simbolică ....................................................................................................... 91

2.1.2. Concept, intuiţie intelectuală şi imaginaţie simbolică ........... 100

2.1.3. Simbolul şi ontologiile arhaice. Hierofaniile ........................... 107

2.1.4. Simbol şi mit ................................................................................... 115

2.1.5. Simbolismul centrului. Spaţiul calitativ şi timpul calitativ .... 117

2.1.6. Declinul cosmologiei simbolice. Dezvrăjirea lumii ............... 126

2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare ................................ 146

2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ........................................................................... 156

Extras din volumul: Cojanu, D. (2019).Ipostaze ale simbolului în lumea tradiţională.

Iaşi, România: Lumen.

Page 7: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

2.2.1. Ars sine scientia nihil. Caracterul heteronom şi impersonal al

artei tradiţionale ....................................................................................... 156

2.2.2. Arta simbolică şi frumosul transcendent. Problema

reprezentării divinului în cultura occidentală .................................... 162

2.2.3. Caracterul simbolic al artei sacre ............................................. 178

A. Arhitectură şi iconografie creştină ................................................. 183

B. Paradoxul iconoclasmului musulman .............................................. 199

C. Arta hindusă ......................................................................................... 210

D. Imaginea lui Buddha ca suport de meditaţie ................................ 219

E. Simbol şi peisaj în arta extrem-orientală ....................................... 227

2.3. SIMBOL ŞI PUTERE ........................................................................ 234

2.3.1. Caracterul operativ al simbolurilor .......................................... 234

2.3.2. Coeziune simbolică şi agregare comunitară organică: modelul

holist ............................................................................................................ 237

2.3.3. Problema teologico-politică ........................................................ 241

CONCLUZIE IMAGINAŢIA NOETICĂ ŞI REDESCOPERIREA

VALORILOR INTRINSECI............................................................................... 247

BIBLIOGRAFIE .............................................................................................. 259

Extras din volumul: Cojanu, D. (2019).Ipostaze ale simbolului în lumea tradiţională.

Iaşi, România: Lumen.

Page 8: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

7

INTRODUCERE

Miza şi limitele cercetării

De-a lungul timpului, simbolul a suscitat conştiinţei

teoretice un interes statornic, beneficiind de abordări

diverse. O tradiţie a interpretărilor simbolului care urcă

până la Platon a încorporat treptat hermeneutica textelor

sacre, istoria artei, filosofia culturii, antropologia, semiotica,

fenomenologia religiilor, psihanaliza. Pe de altă parte,

conştiinţa comună şi-a format o reprezentare neechivocă

despre simbol şi recurge frecvent la simboluri în activităţile

ei obişnuite. Iar atunci când doreşte să aprofundeze

înţelegerea simbolului şi să-şi fundamenteze demersurile,

ştie că se poate bizui pe rezultatele teoretice ale

cercetătorilor.

Omul contemporan este împresurat de imagini

cărora li se atribuie în mod curent semnificaţie simbolică.

Spoturile publicitare, video-clipurile, sloganurile, retorica

discursurilor electorale îşi întemeiază eficacitatea pe

anumite imagini percutante, cu o mare putere de evocare,

capabile să înrâurească determinant sensibilitatea

oamenilor, imagini cărora li se recunoaşte statutul de

simboluri. În torentul de imagini pe care cultura post-

modernă a audio-vizualului le secretă incontinent,

reprezentările simbolice se particularizează prin capacitatea

de a sintetiza şi de a comunica prompt informaţii.

Această funcţie le este unanim recunoscută.

Imaginile sacre, semnele codului rutier, stemele, emblemele,

siglele, operatorii logico-matematici, abrevierile tabloului

Extras din volumul: Cojanu, D. (2019).Ipostaze ale simbolului în lumea tradiţională.

Iaşi, România: Lumen.

Page 9: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

Daniel COJANU

8

elementelor chimice sunt etichetate în mod nediferenţiat

drept simboluri.

Conştiinţa comună a omului post-modern, hrănită

constant cu avalanşa de imagini, nu mai dispune de criterii

imediate de clasificare. De aceea, de multe ori, ea transferă

ilicit semnificaţii, tratând simulacrele drept simboluri sau

atribuind alegoriilor arbitrarietatea semnului lingvistic.

Această atrofie a discernământului identificator trebuie pusă

în plan imediat pe seama solicitărilor adaptative cărora ea

trebuie să le facă faţă. Există însă şi un motiv profund,

structural care determină comportamentul conştiinţei

comune a omului de astăzi. Atunci când descriu trecerea la

modernitatea târzie, istoricii cunoaşterii vorbesc despre

mutaţiile epistemologice şi axiologice care au survenit la

nivelul presupoziţiilor şi al atitudinilor fundamentale faţă de

lume, despre slăbirea rolului fondator şi regulativ al raţiunii

în viaţa omului. Strategiile argumentative, explicaţia

cauzală, producerea de temeiuri necontroversabile,

consensul teoretic şi practic - valori cardinale ale

modernităţii timpurii (fie că erau susţinute de către

raţionalişti, fie de către empirişti) - au intrat în declin. În

absenţa unei raţiuni tari, care să formuleze criterii ultime de

cunoaştere, evaluare şi acţiune, s-a impus o nouă atitudine

intelectuală: perspectivismul. Se vorbeşte tot mai frecvent

despre o raţiune slabă1, instrumentală, preocupată mai mult

de coerenţa dintre enunţurile pe care le formulează, decât de

corespondenţa acestora cu realitatea. În numele acestei

raţiuni, sunt denunţate strategiile fundaţionaliste,

demarcaţiile conceptuale rigide2, explicaţia lineară din

1 Vattimo, Gianni, Rovatti, Pier Aldo (coord.), Gândirea slabă, Editura Pontica, Constanţa, 1998. 2 Tema relativităţii încadrărilor conceptuale este una deja clasică în

Extras din volumul: Cojanu, D. (2019).Ipostaze ale simbolului în lumea tradiţională.

Iaşi, România: Lumen.

Page 10: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ

9

ştiinţele naturii şi pretenţia acestora de a deţine o poziţie

hegemonică în ansamblul cunoaşterii umane.

Post-modernitatea e o vreme prielnică interpretării.

În problema simbolului, instrumentalizarea şi

contextualizarea gândirii are un dublu efect: 1) lipseşte

conştiinţa obişnuită de criterii ultime de recunoaştere şi

identificare a imaginilor simbolice; 2) nu dă conştiinţei

teoretice posibilitatea de a formula explicaţii universale, cu

caracter definitiv, relativ la comportamentul simbolurilor.

Prin cercetarea de faţă urmăresc să ofer o

interpretare adecvată a simbolurilor şi, prin aceasta, criterii

de identificare corectă a lor. Este o analiză a condiţiilor de

posibilitate ale cunoaşterii simbolice

Punctul de plecare îl reprezintă constatarea că mai

toate teoriile moderne despre simbol eşuează mai devreme

sau mai târziu într-o variantă de reducţionism. Atunci când

ambiţionează să definească simbolul, antropologia,

psihanaliza, structuralismul, iconologia ş. a. adoptă

comportamentul ştiinţelor exacte. Aşa cum urmează să arăt,

reducţionismul soluţiilor se explică printr-o fidelitate

accentuată a acestor discipline umaniste faţă de propria

metodă în dauna obiectului cercetat, a simbolului. Se poate

vorbi de un „narcisism” metodologic. De asemenea, acest

reducţionism se datorează tensiunii dintre caracterul

fatalmente limitat, perspectival al interpretării pe care ele o

pot oferi în mod legitim şi pretenţia de a formula o explicaţie

literatura filosofică a post-modernităţii. Ea a activat dezbaterile în jurul criteriilor de clasificare sau a indecidabilităţii semantice. A se vedea Eco, Umberto, „Anti- Porfiriu”, în Vattimo, G. Rovatti, P. A., op. cit, pp. 47-73, Derrida, Jacques, Diseminarea, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997, pp. 95-115, Deleuze, G. Guattari, F., Rhizome, Édition de Minuit, Paris, 1976.

Extras din volumul: Cojanu, D. (2019).Ipostaze ale simbolului în lumea tradiţională.

Iaşi, România: Lumen.

Page 11: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

Daniel COJANU

10

universală pentru comportamentul simbolurilor.

Acest tratament inadecvat afectează simbolul ca

obiect al cercetării, în primul rând structura sa diadică, în

care expresia şi semnificaţia simbolice, deşi indisociabile,

sunt ireductibile una la cealaltă.3 De exemplu, psihanaliza

freudiană reduce expresia simbolică la semnificaţia ei, adică

la conţinut. În ochii psihanalistului, simbolul nu este decât

simptom, adică manifestarea deghizată a conţinuturilor

inconştiente refulate. Dar, expresia- simptom nu este decât

conţinut încifrat pentru a înşela vigilenţa cenzurii şi a

parveni netraumatic conştiinţei, iar între conţinutul latent şi

conţinutul manifest nu este decât o deosebire de grad.

La polul opus, structuralismul reduce semnificaţia la

expresie. În zelul său nivelator, structuralismul aplică

simbolului explicaţia pe care o aplică tuturor celorlalte

forme semnificative. Pentru structuralist, sensul semnelor,

miturilor, simbolurilor, discursurilor decurge mecanic din

regulile de organizare a elementelor discrete ale expresiei.

Sensul e reductibil la combinatorica elementelor

semnificante, la sintaxa lor.

Psihanaliza şi structuralismul reprezintă capetele

intervalului în interiorul căruia evoluează întreaga gamă a

reducţionismelor. Simbolul e definit pe rând ca „semn”,

„simptom”, „figură a limbajului”, „figură a imaginarului”,

„individuare a unui arhetip al inconştientului colectiv”, „fapt

social”, „fapt antropologic”, etc. Din punctul meu de vedere,

toate aceste teorii se dovedesc simplificatoare, unilaterale,

3 Am folosit ca reper metodologic etimologia cuvântului „simbol”,

accepţia originară a termenului, elocventă pentru o corectă descriere a morfologiei acestui dispozitiv de semnificaţie şi pentru înţelegerea caracterului remarcabil al coeziunii organice, „participative” dintre părţile

sale, neîntâlnit în cazul altor semne. A se vedea infra, cap. 1, p. 18 și urm.

Extras din volumul: Cojanu, D. (2019).Ipostaze ale simbolului în lumea tradiţională.

Iaşi, România: Lumen.

Page 12: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ

11

întrucât trădează natura simbolului (morfologia şi funcţiile

sale proprii).

Nu în ultimul rând, reducţionismul afectează

legătura dintre expresie şi semnificaţie, coeziunea internă a

simbolului. Legătura nu mai e privită ca legătură organică,

ca întrupare a semnificaţiei ori ca sublimare a expresiei, ci ca

legătură mecanică, artificială, convenţională, la limită,

arbitrară. Semiologia a slăbit coeziunea simbolică prin

tratarea simbolului ca semn convenţional între altele. Ceea

ce distinge simbolul, însă, este echivocul semantic; semnul

simbolic trimite la sine însuşi şi totodată la altceva, mai

precis, trimite la sine în măsura în care trimite la altceva;

deşi principial diferite, expresia participă „ontologic” la

conţinutul semnificativ, care parvine experienţei în mod

necesar numai ca expresie, ca simbol. Legătura simbolică

ţine laolaltă până la identificare cele două părţi ireductibile.

Coeziunea devine evidentă tocmai în cazul unor elemente

greu de conciliat, eterogene. Logica alcătuirii interne a

simbolului încalcă principiul identităţii, anunţând un tip de

inteligibilitate meta-discursiv ce va fi evidenţiat de funcţiile

simbolului.

Trebuie elucidat motivul de fond al acestor

reducţionisme, care trebuie căutat nu în demersurile

particulare ale acestor orientări teoretice sau în preferinţele

cercetătorilor. Motivul trebuie căutat în presupoziţiile pe

care cercetătorii şi teoriile lor le împărtăşesc. Nu ceea ce îi

diferenţiază explică reducţionismul interpretărilor

simbolului, ci reţeaua de idei care articulează mentalitatea

căreia îi aparţin. O serie de valorizări, accente, distincţii

conceptuale, idiosincrazii, ataşamente sunt reperele care

circumscriu cadrele unei civilizaţii, în cazul discutat,

orizontul lumii moderne occidentale.

Extras din volumul: Cojanu, D. (2019).Ipostaze ale simbolului în lumea tradiţională.

Iaşi, România: Lumen.

Page 13: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

Daniel COJANU

12

Dacă sursa reducţionismelor nu rezidă în

interpretările însele, înseamnă că trebuie căutată mai adânc.

Presupoziţiile viziunii moderne despre lume reglează

raporturile omului cu realitatea, subzistă latent în textura

tuturor faptelor umane, a tuturor eforturilor de cunoaştere şi

creaţie, orientează abisal, subliminal preferinţele artiştilor şi

teoreticienilor. Discrete, insesizabile şi neconştientizate în

formele particulare de activitate, dar omniprezente,

presupoziţiile mentalităţii moderne modelează şi teoriile

recente despre simbol, determinându-le inexorabil puterea,

dar şi limitele de înţelegere.

Putem deduce că teoriile moderne procedează

reducţionist pentru că încearcă să raţionalizeze simbolul, să-

l adapteze modului modern de înţelegere şi presupoziţiilor

pe care se întemeiază. Altfel, ţinând seamă de structura pe

care o indică etimologia numelui4 său şi de comportamentul

corelativ, simbolul riscă să rămână ininteligibil.

La rândul ei, structura simbolului reclamă o

ontologie scalară, întrucât, prin natura lor, expresia şi

semnificaţia rămân ireductibile conceptual, deşi solidare

funcţional. Consecventă propriilor presupoziţii, mentalitatea

modernă va respinge ideea unei lumi eterogene calitativ, a

unor registre ontice ireductibile şi, implicit, a unui simbol în

accepţie etimologică. Înţelesul etimologic este aplicabil

numai simbolurilor tradiţionale în care expresia este

accesibilă experienţei, iar semnificaţia trimite la o realitate

transcendentă. Modernitatea, contestând transcendenţa, s-a

străduit să raţionalizeze simbolul strămutându-i

semnificaţia în planul experienţei. Pentru modern, simbolul,

ca orice semn, nu poate trimite decât la un lucru (obiect al

4 Termenul grec „symbolon” este o substantivizare a verbului „sym-ballein”. Despre semnificaţia originară a simbolului, vezi infra, p.18.

Extras din volumul: Cojanu, D. (2019).Ipostaze ale simbolului în lumea tradiţională.

Iaşi, România: Lumen.

Page 14: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ

13

experienţei exterioare) sau la un gând ori sentiment (obiect

al experienţei interioare). În înţelesul etimologic şi

tradiţional, legătura expresie-semnificaţie se realiza pe

verticala determinată de diferenţa ontologică în virtutea unei

participări organice. Gândirea filosofică antică şi medievală

a numit această participare methexis (Platon) sau analogia

entis (Toma din Aquino).

Metodologia interpretării simbolului va câştiga în

acuitate dacă, sprijinindu-se pe morfologia dezvăluită de

etimologie, va identifica între condiţiile de posibilitate ale

simbolizării şi pe aceea a angajării interpretului (individual

sau colectiv) faţă de o ontologie scalară. Contrar opiniei

marxiste, valorile spirituale, culturale, metafizice nu sunt

periferice în economia unei culturi. Şi acest lucru este valabil

nu doar pentru civilizaţiile tradiţionale, ci şi pentru cea

modernă. Max Weber5 a arătat cum valorile spirituale,

religioase şi morale le întemeiază pe cele politice,

economice, materiale.

Mutaţiile fundamentale pornesc de la nivelul

spiritual, al ideologiilor, al suprastructurilor, cum ar spune

Marx. Aşa că teza lui Weber este exact opusul celei a lui

Marx. Valorile spirituale nu sunt derivate şi nici superflue,

sunt constitutive vieţii oamenilor şi a culturilor. Iar

importanţa valorilor metafizice în constituirea viziunii unui

individ sau a unei civilizaţii e decisivă. Ele influenţează

hotărâtor felul nostru de a evalua.

De aceea, ipoteza de bază a cercetării e că

simbolizarea sub toate aspectele, cognitiv, expresiv, operativ

depinde de un mod de evaluare, depinde de valori, depinde

de presupoziţii. Structura simbolului (coeziunea dintre două

5 Weber, Max, Etica protestantă şi spiritul capitalismului, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003.

Extras din volumul: Cojanu, D. (2019).Ipostaze ale simbolului în lumea tradiţională.

Iaşi, România: Lumen.

Page 15: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

Daniel COJANU

14

elemente mutual ireductibile – expresia şi semnificaţia) e un

indiciu despre faptul că ele aparţin unor registre

fundamental diferite ale realului. Deci, precondiţia ca

simbolul să rămână întreg, neaplatizat, neredus, este ca cel

care îl foloseşte şi se raportează la lume şi prin intermediul

său să accepte o viziune scalară şi ierarhizată a realităţii.

Menţinând simetria, pentru o asemenea interpretare,

spiritualul întemeiază materialul, transcendentul întemeiază

lumea experienţei – natura, semnificaţia simbolului este

prioritară faţă de expresia simbolică, ea dă felul specific de a

fi al simbolului, eficacitatea lui şi coeziunea paradoxală

dintre cele două elemente ale sale între care nu există

măsură comună.

De aceea, perspectiva mea polemizează cu toate

teoriile care fac din simbol un simplu semn, o convenţie, un

fapt social, o figură a limbajului sau a imaginarului, atentând

la structura lui. Simbolul e expresia exemplară, eminentă a

unităţii în diversitate, a unei armonii dinamice şi creatoare.

Acesta este paradoxul unităţii în dualitate pe care îl creează

dubla natură (şi identitate) a oricărui simbol care este el

însuşi şi totodată altceva. Teoriile moderne, sprijinindu-se

pe presupoziţiile omului modern, reduc unitatea în

diversitate a structurii simbolului la omogenitate, ignorând

„diferenţa ontologică” şi „analogia entis”. Din dorinţă de

claritate şi univocitate, modernitatea practică o ontologie

reductivă şi omogenizatoare.

Când Levi-Strauss încearcă să ofere o explicaţie

pozitivă pentru eficacitatea pe care o au simbolurile6 în

vindecările miraculoase obţinute prin practicile şamanilor,

el se raportează la o ontologie de referinţă omogenă, aşa cum

6 Levi-Strauss, Claude, Antropologia structurală, Editura politică, Bucureşti, 1978, cap. 11, Eficacitatea simbolică, pp. 221-246.

Extras din volumul: Cojanu, D. (2019).Ipostaze ale simbolului în lumea tradiţională.

Iaşi, România: Lumen.

Page 16: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ

15

e consfinţită de fizica modernă. De aceea, singura explicaţie

pe care o găseşte pentru eficacitatea simbolurilor este

sugestia colectivă. Felul său de a vedea lumea, care depinde

de felul oficial de a vedea lumea al contemporanilor săi, îl

împiedică să privească prin ochii celui care operează cu

ajutorul simbolului. Ontologia sa de referinţă îi limitează

capacitatea empatică. Structuralismul nu este hermeneutică.

Jean Borella a explicat eficacitatea procedeelor

magice prin noţiunea de „cauzalitate simbolică”: „…ceea ce

refuză epistema (în înţelesul lui Foucault7, n. m.) modernă

este tocmai ceea ce noi propunem sub numele de cauzalitate

simbolică sau semantică, adică eficacitatea conţinutului

inteligibil al semnului. Axioma conform căreia un anume

semn aduce cu sine sănătatea tocmai întrucât o semnifică

direct sau indirect, în virtutea unei analogii sau înrudiri de

natură semantică între semn şi conţinut, este indisociabil

legată de concepţia tradiţională despre faptul simbolic. În

riturile sacre, în astrologie, în operaţiile alchimice, nu

acţionează atât forţe oculte, cât puterea specifică

similitudinilor inteligibile, relaţiile semantice ale expresiei

care unesc semnele şi lucrurile în felul în care sacramentele

creştine nu produc în mod magic ceea ce semnifică, ci pentru

că forma simbolică participă în mod real la fiinţa

referentului ei, împărtăşindu-se, prin urmare, din virtutea

lui.”8

Pe baza identificării unei ontologii de referinţă

adecvate devine posibilă o interpretare a simbolului care să

îi restituie dimensiunea metafizică. Noi, modernii, avem

libertatea să reducem semnificaţiile metafizice ale miturilor

7 Foucault, Michel, Cuvintele şi lucrurile, Editura Univers, Bucureşti, p. 40. 8 Borella Jean, Criza simbolismului religios, Editura Institutul European, Iaşi, 1995, p. 15.

Extras din volumul: Cojanu, D. (2019).Ipostaze ale simbolului în lumea tradiţională.

Iaşi, România: Lumen.

Page 17: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

Daniel COJANU

16

şi simbolurilor la codificări culturale ori care ţin de ideologii

religioase particulare, dar omul tradiţional nu le privea aşa;

miturile şi riturile erau eficiente pentru că le înţelegea altfel.

Transcendentul era prezent în viaţa sa şi el era interesat ca

puterile din înalt să fie prezente şi binevoitoare pentru că,

pentru el, lumea era mai amplă, realitatea nu se limita la

orizontul experienţei senzoriale.

În acest studiu am să încerc să recuperez simbolul

investigând ipostazele sale exemplare şi funcţiile sale majore

care îl făceau eficace pentru omul tradiţional : o funcţie

cognitivă, în special rolul pe care îl îndeplinea în

cunoaşterea metafizică, o funcţie expresivă, rolul imaginilor

cu semnificaţie metafizică în arta sacră şi o funcţie operativă

identificabilă în susţinerea anumitor instituţii specifice lumii

tradiţionale, în rezolvarea problemei teologico-politice şi in

agregarea vieţii comunitare. Totodată, urmăresc să

demonstrez că gândirea simbolică nu este un rudiment al

gândirii conceptuale ori o timidă prefigurare a ei, ci o altă

manieră de a înţelege lucrurile, de a privi omul şi raporturile

sale cu lumea, de a evalua, o variantă de inteligibilitate

alternativă şi complementară discursivităţii, pe care nu o

respinge exclusivist, ci o susţine şi o potenţează.

Extras din volumul: Cojanu, D. (2019).Ipostaze ale simbolului în lumea tradiţională.

Iaşi, România: Lumen.

Page 18: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria

Continuarea acestui volum o puteţi lectura achizitionând volumul de pe

sau din librăriile noastre partenere.

www.edituralumen.rowww.lumenpublishing.com

Page 19: IPOSTAZE ALE SIMBOLULUI ÎN LUMEA TRADIŢIONALĂ · 2020. 8. 20. · Dezvrăjirea lumii .....126 2.1.7. Interpretarea unor simboluri exemplare .....146 2.2. SIMBOL ŞI ARTĂ ... istoria