Iosif r.urs-carmen Todica-drept Civil.id. Curs Vol 2

IOSIF R. URS CARMENTODICA Prof. univ. Dr. Lector univ. Dr.

DREPT CIVIL

TEORIA GENERALA. PERSOANELE

Vol. II.

Curs pentru învăţământul la distanţă

Ediţia a III a revizuită

PROBA DREPTURILOR SUBIECTIVE

XVI. Teoria generală a probelor

1. Noţiunea de probă – sensuri:

acţiunea de prezentare a mijloacelor de convingere de către cel care are „sarcina probei“.

mijloacele legale de convingere sau mijloacele legale de probă pentru stabilirea faptului pretins. Faptul dedus judecăţii (faptul pretins) este un fapt principal (facta probanda) care trebuie dovedit, iar faptul probator (facta probantia) este faptul care contribuie la dovedirea faptului principal.

rezultatul acţiunii de prezentare a mijloacelor de probă (proba este completă“; „proba este făcută“).

2. Importanţa practică

probele sunt mijloace prin care se asigură constatarea şi realizarea drepturilor împotriva celor care le nesocotesc;

probele constituie mijlocul de stabilire a adevărului obiectiv de către organele de justiţie;

probele au rol în prevenirea litigiilor.

3. Obiectul probei

Obiectul probei îl constituie faptele şi actele juridice din care rezultă drepturile şi obligaţiile, adică „faptele generatoare de drepturi şi obligaţii“;

- proba faptelor negative se face prin proba faptelor pozitive contrare;- proba faptelor legalmente constatate nu trebuie făcută;- proba faptelor notorii nu trebuie făcută;- proba faptelor necontestate de nici una din părţi este lăsată la aprecierea

instanţei de judecată.

4. Sarcina probei:

„Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească“ (art. 1169 C. civ.), adică sarcina probei revine – în primul rând – reclamantului; această regulă este sintetizată în adagiul formulat încă de romani (onus probandi incumbit actori).

Pârâtul ridică pretenţii asupra reclamantului pe calea acţiunii reconvenţionale, invocă şi dovedeşte fapte de natură să paralizeze acţiunea reclamantului, invocă excepţii (împlinirea prescripţiei, stingerea datoriei, nulitatea actului, lipsa calităţii procesuale etc), astfel încât sarcina probei incumbă şi pârâtului (in excipiendo reus fit actor).

Instanţa judecătorească are un rol activ în tot procesul, inclusiv în privinţa probaţiunii.

5. Condiţiile de admisibilitate a probelor

Pentru a fi admisibilă, orice probă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:- să nu fie oprită de lege;- să fie verosimilă: este neverosimilă atunci când proba tinde la dovedirea unor

fapte imposibile;- să fie utilă: este inutilă proba care tinde la dovedirea unor fapte incontestabile,

pe care însăşi legea le socoteşte stabilite;- să fie pertinentă: este pertinentă proba care are legătură cu obiectul

procesului;- să fie concludentă: proba trebuie să fie aptă să contribuie la rezolvarea pricinii

de către organul de jurisdicţie. O probă concludentă este întotdeauna şi pertinentă, dar nu orice probă pertinentă este şi concludentă.

6. Convenţiile părţilor asupra probelor

Părţile, prin acordul lor de voinţă, se pot abate de la normele privind probaţiunea într-un proces în curs sau a unui proces viitor. Asemenea convenţii, dacă îndeplinesc condiţiile legale ale oricăror convenţii (consimţământ, capacitate, obiect, cauză), nu sunt oprite de lege, cu următoarele precizări: să nu ducă la îngreunarea probei; să nu îngrădească rolul activ al instanţei; să nu încalce dispoziţiile imperative ale legii.

7. Precizări

Norma juridică, legea în general nu poate forma obiectul probaţiunii judiciare. Astfel, instanţele aplică legea fără ca părţile să fie obligate să dovedească existenţa sau cuprinsul actelor normative deoarece, pe de o parte, „jura novit curia” (judecătorul trebuie să cunoască legea) iar pe de altă parte, „nemo censetur ignorare legem”.

Cu toate acestea, dacă într-un proces una din părţi invocă aplicarea unei legi străine, partea are obligaţia de a dovedi existenţa şi conţinutul normei, deoarece legea străină este în proces un element de fapt ce trebuie dovedit şi nu un element de drept.

8. Întrebări

1) În ce constă obiectul probei?2) Cui îi revine sarcina probei?3) Care sunt condiţiile de admisibilitate a probelor?4) Stabiliţi corelaţia existenţă între proba pertinentă şi proba concludentă.5) Părţile pot face convenţii cu privire la probe? În caz de răspuns afirmativ, enumeraţi

condiţiile pe care acestea trebuie să le îndeplinească.6) Consideraţi că faptele notorii trebuie dovedite? Dar notorietatea acestor fapte

(împrejurarea că faptele sunt cunoscute de toată lumea)?7) Consideraţi necesar ca faptele cunoscute personal de judecător, din alte

împrejurări decât probele dosarului, să fie dovedite?

9. Vocabular

cerere (acţiune) reconvenţională – mijloc procedural prin care pârâtul formulează pretenţii proprii faţă de reclamant

facta probanda – fapt principal care trebuie dovedit facta probantia – fapt care contribuie la dovedirea existenţei sau inexistenţei

faptului principal fapte generatoare de drepturi şi obligaţii – împrejurări (evenimente şi acţiuni)

care dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice concrete fapte notorii – fapte cunoscute de întreaga colectivitate dintr-o regiune, dintr-o

ţară, dintr-un conţinut, de pretutindeni in excipiendo reus fit actor – în excepţie, pârâtul este reclamant onus probandi incumbit actori – sarcina de a face dovada îi revine

reclamantului

10. Rezolvaţi următoarele teste grilă

1. În cursul procesului, sarcina probei îi revine:a) numai reclamantului;b) numai pârâtului;c) alternativ şi reclamantului şi pârâtului.

2. Care din următoarele afirmaţii este adevărată:a) orice probă concludentă este şi pertinentă;b) orice probă pertinentă este şi concludentă;c) nu orice probă concludentă este şi pertinentă.

3. Este concludentă: a) proba care tinde la dovedirea unor fapte incontestabile;b) proba care are legătură cu obiectul procesului;c) proba care contribuie la rezolvarea pricinii.

4. Proba este neverosimilă:a) când tinde la dovedirea unor fapte incontestabile;b) când tinde la dovedirea unor fapte imposibile;c) când tinde la dovedirea unor fapte notorii.

5. Subiect al probei este:a) partea adversă;b) judecătorul;c) partea care a propus proba.

11. Bibliografie

I. R. Urs – op.cit, pag. 337 – 349; I. R. Urs, – op.cit., pag. 96 – 100;

S. Angheni; Gh. Beleiu – op.cit., pag. 111 – 114; G. Boroi – op.cit., pag. 83 – 95; V.D. Zlătescu – op.cit., pag. 251 – 258; I. Dogaru – op.cit., pag. 156 – 162.

XVII. Mijloacele de probă

☺ Mijloacele de probă sunt enumerate în art. 1170 C. civ. şi art.201-217 Cod de procedură civilă

1. Înscrisurile. Noţiune şi clasificare

- Prin înscris se înţelege orice declaraţie despre un act sau fapt juridic, făcută prin scriere cu mâna, prin dactilografiere ori imprimare, cu orice litere sau sistem de scriere, pe hârtie sau pe orice alt material: sticlă, lemn, metal, pânză, telex, telefax etc. Cu înscrisurile sunt asimilate declaraţiile verbale, înregistrate pe bandă electromagnetică, peliculă, disc etc.

- În funcţie de existenţa sau inexistenţa intenţiei ca acestea să folosească ca mijloc de dovadă, înscrisurile sunt preconstituite (înscrisul autentic, înscrisul sub semnătură privată, răbojurile, diferite chitanţe, note, facturi etc., emise pentru a servi ca mijloc de probă) şi nepreconstituite (registrele comerciale, registrele şi hârtiile casnice, menţiunile scrise de creditor pe titlul constatator al creanţei sau pe chitanţă şi scrisorile obişnuite).

- În funcţie de criteriul semnăturii, înscrisurile sunt semnate (înscrisul autentic, înscrisul sub semnătură privată) şi nesemnate, în care intră toate celelalte înscrisuri;

- Înscrisurile se mai împart şi în : originale şi copii după înscrisurile originale.

A. Înscrisul autentic

Noţiune. Potrivit art. 1171 C. civ.: “Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionare public, care are dreptul de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut“;

Categorii de acte autentice:– înscrisuri autentice notariale (Legea nr.36/1995);– hotărârile organelor jurisdicţionale;– constituie, de asemenea, înscrisuri autentice, potrivit art. 1171 C. civ., actele de

stare civilă, deciziile şi încuviinţările autorităţilor tutelare, procesele verbale de îndeplinire a actelor de procedură etc.

Operaţiunea tehnico-juridică de autentificare de către notarul public.– notarul are îndatorirea de a desluşi adevăratele raporturi dintre părţi, de a le

lamuri cu privire la consecinţele ce decurg din înscrisul pe care vor să-l întocmească şi de a le da îndrumările necesare pentru ca înscrisul lor să corespundă scopului urmărit de ele;

– notarul trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru validitatea înscrisului realizând astfel controlul preventiv al legalităţii actelor ce urmează a se întocmi;

– la cererea părţilor, notarul trebuie să redacteze înscrisul pe care acestea vor să-l autentifice;

– autentificarea îşi produce efectele din momentul în care notarul a luat consimţământul părţilor şi acestea au semnat înscrisul.

Puterea doveditoare.

– puterea doveditoare a înscrisului autentic rezidă din faptul că a fost autentificat, sau chiar întocmit şi autentificat de notarul public.

– menţiunile referitoare la constatările personale ale notarului se bucură de cea mai deplină putere doveditoare, ele neputând fi combătute decât prin procedura (specială şi complicată) a înscrierii în fals.

– menţiunile ce cuprind declaraţiile făcute de părţi fac dovada numai până la proba contrarie.

Pentru a cunoaşte puterea doveditoare a înscrisului nul ca înscris autentic, trebuie făcută următoarea distincţie:

– în cazurile în care înscrisul autentic este cerut de lege ca o condiţie de formă – ad validitatem –, nulitatea înscrisului autentic atrage, în mod necesar, nulitatea actului juridic (negotium);

– în cazurile în care înscrisul autentic a fost întocmit numai pentru că părţile au dorit să-şi asigure o dovadă, – ad probationem –, nulitatea înscrisului autentic nu atrage nulitatea actului juridic (negotium) constatat prin acel înscris şi nu atrage nevalabilitatea înscrisului respectiv, ca înscris sub semnătură privată, dacă a fost semnat de părţi (art. 1172 C. civ.).

B. Înscrisul sub semnătură privată

Noţiune. Prin înscris sub semnătură privată se înţelege orice înscris semnat de partea sau părţile de la care emană;

Condiţiile de validitate:– condiţia generală a semnăturii, cerută pentru orice astfel de înscris: semnătura este

condiţia necesară şi suficientă cerută pentru validitatea înscrisului sub semnătură privată; din ea rezultă însăşi denumirea înscrisului.

– condiţii speciale, cerute numai pentru anumite înscrisuri sub semnătură privată: condiţia pluralităţii de exemplare pentru înscrisurile care constată convenţii

sinalagmatice (contracte bilaterale). condiţia scrierii în întregime sau a menţiunii „bun şi aprobat“ făcută de

mâna debitorului, în cazul înscrisurilor ce constată obligaţii unilaterale având ca obiect o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile. În acest caz, fie debitorul scrie în întregime actul, fie, în caz contrar, adaugă la sfârşit menţiunea bun şi aprobat , arătând în litere şi cifre câtimea lucrurilor fungibile sau suma de bani, şi apoi semnează.

condiţia scrierii, semnării şi datării de mâna testatorului a testamentului olograf.

Puterea doveditoare a înscrisului sub semnătură privată (art. 1182 C.civ) art. 1176 prevede că: “actul sub semnătură privată, recunoscut de acela

căruia se opune sau privit, după lege, ca recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic, între acei care l-au înscris şi între cei care reprezintă drepturile lor“.

în cazul în care partea, căreia i se opune un înscris sub semnătură privată, neagă semnătura sau înscrisul, precum şi în cazul în care moştenitorii sau urmaşii celui de la care se pretinde că emană înscrisul, declară că nu cunosc semnătura sau înscrisul autorului înscrisului, înscrisul sub semnătură privată nu are nici o putere doveditoare.

dacă înscrisul sub semnătură privată este recunoscut de partea căreia i se opune sau dacă instanţa a stabilit că provine de la partea căreia i-a fost opus

înscrisul, înscrisul sub semnătură privată face dovada până la proba contrarie, atât între părţi cât şi între cei care reprezintă drepturile lor, precum şi faţă de terţi.

C. Alte înscrisuri:

scrisorile, menţiunile făcute de creditor pe titlul de creanţă, registrele şi hârtiile casnice, registrele comerciale, răbojurile.

2. Mărturia sau proba testimonială

Noţiune. Mărturia este o relatare făcută de o persoană, oral, în faţa instanţei de judecată cu privire la acte sau fapte litigioase săvârşite în trecut, despre care are cunoştinţă personală.

Caractere mărturia presupune cunoaşterea personală, de către martor, a faptelor pe care

le relatează şi nu „din auzite“ sau după „ceea ce spune lumea“; este mărturie aşa-numita „mărturie indirectă“;

mărturia presupune relatarea orală în faţa instanţei de judecată.

Administrarea probei testimoniale. regula generală este că faptele juridice stricto-sensu pot fi dovedite în mod

nelimitat, prin proba testimonială. regulile restrictive privind administrarea probei testimoniale se referă la

actele juridice. Art. 1191 C.civ. stabileşte următoarele reguli restrictive:

Alin. 1 „Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei […] nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată.” Astfel, este exclusă proba cu martori atunci când obiectul actului este mai mare de 250 lei.Alin. 2 „Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul […] chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 lei”. Astfel, este exclusă proba cu martori peste sau împotriva conţinutului unui înscris.

Aceste reguli restrictive cunosc două excepţii, când proba cu martori poate fi admisă cu privire la un act de o valoare mai mare de 250 lei sau împotriva sau peste conţinutul unui înscris:

- când există un început de dovadă scrisă (art. 1197 C.civ.)- când partea s-a aflat în imposibilitate de a-şi preconstrui sau păstra un

înscris (art. 1198 C.civ.) Puterea doveditoare a probei cu martori este lăsată la aprecierea instanţei de

judecată. Judecătorul are libertatea de a aprecia valoarea depoziţiei de martor.

3. Mărturisirea (recunoaşterea)

Noţiune. Mărturisirea este recunoaşterea de către o persoană a unui fapt pe care o altă persoană îşi întemeiază o pretenţie sau o apărare şi care este de natură să producă efecte juridice împotriva autorului ei.

Caractere

– mărturisirea este o recunoaştere, iar nu o simplă explicaţie dată în legătură cu un act sau fapt juridic;

– mărturisirea priveşte un fapt pe care o altă persoană îşi întemeiază, fie o pretenţie, fie o apărare;

– mărturisirea este de natură să producă efecte împotriva autorului ei;– mărturisirea este o manifestare de voinţă, adică un act juridic civil, de unde cerinţa

ca autorul mărturisirii să aibă o voinţă conştientă şi liberă;– mărturisirea este o manifestare de voinţă unilaterală;– mărturisirea este irevocabilă;– mărturisirea constituie un mijloc de probă împotriva autorului ei şi în favoarea

celui care îşi întemeiază pretenţiile pe faptul recunoscut;– mărturisirea are caracter personal; nu poate fi făcută decât de către titularul

dreptului litigios în persoană sau de un mandatar cu procură specială (art. 1206 C. civ.).

Clasificarea) mărturisirea este judiciară atunci când îndeplineşte, cumulativ, următoarele

condiţii:– este făcută în cadrul unui proces înaintea sau în cursul judecăţii;– este făcută în însuşi procesul în care este folosită ca mijloc de probă;– este făcută înaintea judecătorului, personal sau prin procură specială;

b) mărturisirea este extrajudiciară atunci când cele trei condiţii de mai sus nu sunt întrunite în mod cumulativ.

Formele mărturisirii sunt tot în număr de două: mărturisire expresă şi mărturisire tacită (prezumată).

a) este expresă când constă într-o declaraţie orală sau scrisă în sensul recunoaşterii unui fapt pe care cealaltă parte îşi întemeiază pretenţiile.

b)este tacită în cazurile în care legea prevede că judecătorul (instanţa) poate să o deducă dintr-o anumită conduită negativă (abţinere) a părţii.

Puterea doveditoare a mărturisirii este lăsată la libera apreciere a instanţei de judecată.

Interogatoriul este mijlocul procedural – reglementat de art. 218-225 Cod de procedură civilă – de administrare a probei mărturisirii. În afara de mărturisirea spontană, mărturisirea este, de cele mai multe ori, provocată, ceea ce se realizează prin intermediul interogatoriului.Interogatoriul este o problemă ce ţine de procedura civilă.

4. Prezumţiile

Noţiune. Potrivit art. 1199 C. civ. „Prezumţiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut“.

Clasificare. Din art 1199 C. civ. reiese că prezumţiile sunt de două feluri: simple (opera judecătorului) şi legale. Prezumţiile simple sunt prevăzute de art. 1203 C. civ. astfel: „Prezumţiile care

nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile şi înţelepciunea magistratului; magistratul nu trebuie să se pronunţe decât întemeindu-se pe prezumţii care să aibă greutate şi putere de a naşte probabilitatea; prezumţiile nu sunt permise magistratului, decât numai în cazurile când este permisă şi dovada prin martori, afară numai dacă un act nu este atacat că s-a făcut prin fraudă, dol sau violenţă.

Prezumţiile legale sunt definite de art. 1200 C. civ., astfel: „sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate special prin lege precum:

– actele ce legea le declară nule pentru că le priveşte făcute în frauda dispoziţiilor sale;

– în cazurile în care legea declară că dobândirea dreptului de proprietate sau liberaţiunea unui debitor rezultă din oarecare împrejurări determinate;

– puterea ce legea acordă autorităţii lucrului judecat.Prezumţiile legale sunt limitative ca număr: nu există prezumţie legală fără un text care să o prevadă expres: nulla presumtio sine lege; textele legale care stabilesc prezumţii sunt de strictă interpretare.

Puterea doveditoare a prezumţiilor – prezumţii legale relative – juris tantum – sunt acelea care pot fi

combătute prin proba contrarie; aceste prezumţii formează marea majoritate a prezumţiilor legale;

– prezumţii legale absolute (irefragabile, irefutabile) – juris et de jure – sunt acelea care nu pot fi combătute prin proba contrarie;

– prezumţiile legale intermediare (mixte) sunt acelea care pot fi combătute, fie prin anumite mijloace de probă, fie în anumite condiţii, fie de anumite persoane.

5. Expertizele judiciare

Sunt mijloace de probă, constând într-un raport de expertiză ce cuprinde constatările unor specialişti privind anumite fapte sau acte juridice. Expertizele judiciare pot fi: contabile, medicale, tehnice (în toate domeniile de activitate).

6. Precizări

Data înscrisului sub semnătură privată are, între părţi, aceeaşi forţă probantă ca însuşi conţinutul înscrisului, adică până la proba contrară.

Faţă de terţi, data înscrisului sub semnătură privată nu are nici o putere doveditoare atâta timp cât nu a devenit dată certă.

Data certă se dobândeşte prin prezentarea înscrisului la un organ de stat, prin înregistrarea lui într-un registru public, prin moartea uneia dintre persoanele care au semnat înscrisul, sau prin trecerea conţinutului înscrisului, chiar prescurtat, în acte întocmite de funcţionari publici (art. 1182 C. civ.)

Deşi art. 1198 C. civ. prevede admisibilitatea probei cu martori, numai în caz de imposibilitate materială de a preconstitui un înscris, practica judiciară a extins aplicarea acestui articol şi la cazurile de imposibilitate morală.

Imposibilitatea morală de a preconstitui înscrisuri apare fie datorită raporturilor de încredere dintre părţi (cum sunt cele dintre soţi, rude, prieteni intimi), fie din cauza raporturilor de subordonare sau de diferenţă dintre părţi (raporturile dintre medic şi client sau dintre profesor şi elev).

Imposibilitatea materială de a preconstitui înscrisuri rezultă din împrejurări în care, potrivit unor uzuri înrădăcinate, nu se întocmesc înscrisuri doveditoare, cum sunt vânzările făcute în bâlciuri, pieţe organizate.

7. Reprezentare grafică

8. Vocabular

forma ad validatem – condiţie de validitate, esenţială şi specială, care constă în necesitatea îndeplinirii formalităţilor prestabilite de lege sub sancţiunea nulităţii absolute a operaţiei juridice (negotium)

formă ad probationem – cerinţă impusă de lege sau de părţi, care constă în întocmirea unui înscris cu scopul de a proba actul juridic civil

înscriere în fals – mijloc procedural de constatare a exactităţii menţiunilor unui înscris autentic ce redau constatările personale făcute de agentul instrumentator, precum şi a valabilităţii unui înscris sub semnătură privată, declarat fals de partea căruia i se opune

mărturie indirectă – mărturie referitoare la acte, fapte, împrejurări, despre care martorul nu a luat cunoştinţă în mod direct, prin propriile simţuri ci i-au fost relatate de către o persoană determinată.

negotium – act juridic nulla presumtio sine lege – nu există prezumţie legală fără un text care să o

prevadă expres juris et de jure – locuţiune latină exprimând ideea că o prezumţie are caracter

absolut, neputând fi combătută prin alt mijloc de probă juris tantum – locuţiune latină exprimând ideea că o prezumţie are caracter

relativ, putând fi combătută prin proba contrară

testament olograf – testament scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului.

9. Întrebări, exerciţii, aplicaţii

1. Ce înţelegeţi prin noţiunea de înscrisuri şi cum se clasifică acestea? 2. Explicaţi operaţiunea tehnico – juridică de autentificare a înscrisurilor de către

notarul public.3. Care este puterea doveditoare a unui înscris autentic? Dar a unui înscris nul ca

înscris autentic?4. Enumeraţi condiţiile de validitate a înscrisului sub semnătură privată.5. Care sunt regulile restrictive privind admisibilitatea probei cu martori şi excepţiile

de la aceasta?6. Consideraţi că, în caz de imposibilitate morală de a preconstitui un înscris, este

admisibilă proba testimonială?7. Ce înţelegeţi prin probă testimonială şi care este puterea doveditoare a acesteia?8. Ce valoare juridică au mărturia „din auzite” şi mărturia indirectă?9. Ce înţelegeţi prin prezumţii şi care este puterea doveditoare a acestora?10. Stabiliţi caracterul (relativ, absolut, mixt) al următoarelor prezumţii legale:

- prezumţia de bună-credinţă (art. 1899 C.civ)- prezumţia autorităţii lucrului judecat (art. 1201 C.civ.)- prezumţia că termenul este în favoarea debitorului (art. 1024 C.civ.)- prezumţia de paternitate a copilului din căsătorie (art. 53 C.fam.)- prezumţia că o construcţie, aflată pe un teren, a fost făcută de proprietarul

terenului (art. 492 C.civ)11. Completaţi spaţiile libere din următoarele enunţuri:

- Actul autentic este acela care s-a făcut cu …………………………cerute de lege, de un ……………………, care are dreptul de a funcţiona în locul unde……………………..

- Menţiunile referitoare la constatările personale ale notarului pot fi combătute prin procedura …………………Menţiunile dintr-un înscris autentic ce cuprind declaraţii făcute de părţi, fac dovada până la ……………………………

- Condiţia multiplului exemplar este cerută pentru înscrisurile ………….. ce constată……………………Condiţia scrierii în întregime sau a menţiunii „bun şi aprobat” – făcută de mâna ……………….., este cerută în cazul înscrisurilor………………….., ce constată …………………., având ca obiect…………………………….

- Conform art. 1191 C.civ., proba cu martori nu e admisibilă în cazul actelor juridice al căror obiect are o valoare…………………şi nici………………………….ceea ce cuprinde un act juridic. Prin excepţie, proba cu martori este admisibilă când există………………….sau când partea s-a aflat în imposibilitate de a …………………..un înscris

- Prezumţiile sunt consecinţe pe care …………………….sau …………..le trage dintr-un fapt ……………………..la un fapt………..

10. Speţe

1. X a vândut printr-un act juridic autentic un frigider şi o maşină de spălat marca L.G. lui Y.

Ulterior, X îl acţionează în justiţie pe Y cerând desfiinţarea contractului de vânzare – cumpărare, motivând că nu au fost respectate dispoziţiile art. 1180 C.civ., deoarece vânzarea având ca obiect o „câtime de lucruri” în actul juridic nu a fost precizată formula „bun şi aprobat”.

Cerinţe:a) Este necesară în speţă formula „bun şi aprobat”?b) Bunurile din speţă se încadrează în sintagma „câtime de lucruri”? c) Pronunţaţi o soluţie corectă.

2. A l-a chemat în judecată pe B, solicitând instanţei obligarea pârâtului la restituirea sumei de 15 milioane lei.

În motivarea cererii, A a susţinut că părţile au semnat, în prezenţa a doi martori, o chitanţă din care reiese că i-a împrumutat lui B 15 milioane lei.

B a negat că ar fi primit împrumutul, fapt susţinut şi de cei doi martori. Depoziţiile martorilor au fost relevante în cauză, astfel încât instanţa a respins acţiunea lui A.

Cerinţe:a) Care este regula generală privind administrarea probei cu martori?b) Care sunt regulile restrictive privind administrarea acestei probe?c) Soluţia instanţei a fost corectă?

3. X l-a chemat în judecată pe Y, solicitându-i restituirea sumei de 3000 $ acordată cu titlu de împrumut cu un an în urmă.

În faţa instanţei, X a arătat că i-a împrumutat suma de bani lui Y, fratele ei aflat în nevoie financiară, fără să încheie un act care să ateste acest lucru chiar la insistenţele mamei, care a considerat că nu este necesar ca un frate să nu aibă încredere în celălalt. De asemenea, X a specificat că, în momentul predării banilor, au fost prezenţi o serie de martori: părinţii şi prietenii de familie ce vor depune mărturie.

Y se apără invocând că art. 1191 C.civ. nu-i permite acest lucru, deoarece suma pe care o pretinde e mai mare de 250 lei.

Cerinţe:a) Care sunt regulile instituite de art. 1191 C.civ.? b) Ce reprezintă cazurile instituite de art. 1198 C.civ.?c) Se încadrează X în enumerarea din art. 1198 C.civ.?d) Ce va hotărî instanţa?

11. Rezolvaţi următoarele teste grilă:

1. Înscrisul sub semnătură privată:a) trebuie obligatoriu scris şi semnat de una din părţi; b) trebuie obligatoriu scris de o parte şi semnat de toate părţile;c) trebuie obligatoriu semnat de toate părţile de la care emană.

2. Formalitatea multiplului exemplar este cerută:a) în cazul înscrisurilor autentice;b) în cazul înscrisurilor sub semnătură privată ce constată convenţii

sinalagmatice;

c) în cazul înscrisurilor sub semnătură privată ce constată convenţii unilaterale.

3. Menţiunea „bun şi aprobat” este cerută:a) când debitorul a scris singur şi a semnat convenţia;b) în cazul înscrisurilor sub semnătură privată ce constată convenţii

sinalagmatice;c) în cazul înscrisurilor sub semnătură privată ce constată o obligaţie

unilaterală ce are ca obiect o sumă de bani sau o câtime de lucruri fungibile.

4. Proba cu martori este admisibilă:a) când există un început de dovadă scrisă;b) când obiectul actului juridic are o valoare mai mare de 250 lei;c) în contra sau peste ceea ce cuprinde actul juridic.

5. Proba cu martori este inadmisibilă :a) în caz de imposibilitate de a preconstitui un înscris;b) în caz de imposibilitate de a conserva un înscris;c) când obiectul actului juridic are o valoare mai mare de 250 lei.

6. Prezumţiile care pot fi combătute fie prin anumite mijloace de probă, fie de anumite persoane sunt:

a) prezumţii legale relative;b) prezumţii legale intermediare;c) prezumţii simple.

12. Bibliografie

I. R. Urs – op.cit, pag. 350 – 383 I. R. Urs, – op.cit., pag. 101 – 116

S. Angheni Gh. Beleiu – op.cit., pag. 114 – 121 G. Boroi – op.cit., pag. 95 – 139 V.D. Zlătescu – op.cit., pag. 258 – 286 I. Dogaru – op.cit., pag. 162 – 178 Speţa nr. 3 a fost prelucrata din G. Răducan, G.T. Maravela – op. cit.,

p. 59.

PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ

XVIII. Noţiunea, efectele şi domeniul de aplicare

al prescripţiei extinctive

1. Noţiune

Prin prescripţie se pierde dreptului de a obţine o hotărâre judecătorească în temeiul căreia să se poată proceda la executarea silită a obligaţiilor, în urma neexercitării acţiunii în justiţie în intervalul prevăzut de lege (drept la acţiune în sens material). Dreptul la acţiune are în vedere posibilitatea persoanei de a formula o acţiune în instanţă (drept la acţiune în sens procedural) şi de a obţine o hotărâre judecătorească, pe care să o pună în executare silită (drept la acţiune în sens material).

Art.1 din Decretul nr.167/1958 precizează: “Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. O dată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii. Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiilor este nulă”. Cu alte cuvinte şi în concluzie, prescripţia extinctivă este modul de stingere a dreptului material la acţiune prin neexercitarea acestuia în termenul prevăzut de lege.

La nivelul ramurii dreptului civil, instituţia prescripţiei îşi are sediul juridic în Decretul nr.167/1958, în titlul XX din cartea a III-a din Codul civil şi în alte acte normative cu aplicaţie în raporturile de drept civil ori interdisciplinare (Codul familiei art.21,52,55,60; Codul com. – art.145 şi următoarele etc.)

2. Sensurile noţiunii de prescripţie extinctivă

instituţie de drept civil, care cuprinde ansamblul normelor juridice civile care reglementează stingerea dreptului la acţiune neexercitat în termenul de prescripţie.

un mod de stingerea dreptului la acţiune având un obiect patrimonial.

3. Delimitări de alte instituţii

Prescripţia extinctivă se delimitează de prescripţia achizitivă, termenul extinctiv şi termenul de decădere.

- prescripţia achizitivă (uzucapiunea) este un mod de dobândire a unui drept real principal asupra unui bun imobil prin posesie continuă, netulburată şi publică, timp de 30 ani ori 10-20 ani.

- termenul extinctiv este o modalitate a actului juridic civil.- termenul de decădere (decăderea) presupune stingerea dreptului subiectiv

civil.

4. Funcţiile şi importanţa practică

În esenţă, prescripţia extinctivă îndeplineşte o funcţie de consolidare a raporturilor juridice şi de înlăturare a dificultăţilor în administrarea probelor, o funcţie sancţionatorie şi o funcţie preventivă şi mobilizatoare.

Importanţa prescripţiei :- înlătură posibilitatea de a se aduce în faţa instanţelor judecătoreşti litigii de la

naşterea cărora a trecut timp îndelungat, asigurând astfel stabilitate, certitudine şi securitate raporturilor juridice;

- evită dificultăţile ce se pot ivi în legătură cu mijloacele de probă care, prin trecerea unui timp prea îndelungat, nu mai pot fi folosite cu succes;

- contribuie la mobilizarea titularilor de drepturi pentru realizarea lor;- înlătură posibilitatea declanşării unor litigii cu mari întârziere.

5. Efectele prescripţiei extinctive

prin prescripţie se stinge dreptul la acţiune în sens material; art.1 din Decretul nr.167/1958 dispune că “dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie”;

stingerea dreptului la acţiune privind drepturile accesorii (spre ex. dobânzi). Odată cu stingerea dreptului la acţiune a unui drept principal, se stinge şi dreptul la acţiune cu privire la drepturile accesorii.

stingerea succesivă a dreptului la acţiune: “In cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită” (art.12 din Decretul nr.167/1958). Spre exemplu dreptul la acţiune privind chiriile restante se prescrie separat, în 3 ani pentru fiecare prestaţie în parte;

imprescriptibilitatea dreptului la acţiune în sens procesual. Cel ce se stinge este dreptul la acţiune în sens material şi nu procesual deoarece, tocmai prin sesizare, se poate examina şi controla dacă este sau nu împlinită prescripţia;

supravieţuirea dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile corelative, care devin imperfecte (numai pot fi puse în executare pe cale silită), fiind ocrotite pe calea defensivă a excepţiei. Astfel, odată executate de bună voie, debitorul nu mai poate cere restituirea prestaţiei efectuate.

6. Domeniul de aplicare a prescripţiei extinctive

a) Criterii Pentru a determina domeniul de aplicare al prescripţiei extinctive ne raportăm la

două criterii:- natura drepturilor subiective;- actul normativ care reglementează prescripţia.

În raport de natura drepturilor subiective, pe care îl reţinem ca fiind principal, distingem între:

- domeniul prescripţiei extinctive asupra drepturilor patrimoniale;- domeniul prescripţiei extinctive asupra drepturilor personale

nepatrimoniale

b) Drepturile subiective şi acţiunile care le ocrotesc

Drepturile subiective sunt ocrotite prin acţiuni în justiţie care au diferite denumiri consacrate legislativ sau de practica judiciară:

- drepturile reale principale sunt ocrotite prin: acţiunea în revendicare, când reclamant este proprietarul neposesor; acţiunea negatorie, când reclamantul proprietar se îndreaptă împotriva pârâtului ce pretinde că este titularul unui alt drept real principal (dezmembrământ); acţiunea confesorie, când reclamantul este titularul unui drept real principal, altul decât dreptul de proprietate (uzuarul, uzufructuarul, superficiarul etc.);

- posesia este ocrotită prin acţiune posesorie care tinde la restabilirea dreptului real încălcat;

- drepturile de creanţă sunt ocrotite prin acţiuni personale sau “acţiuni în pretenţii”, fie că au la bază un act juridic (un contract), fie un fapt juridic (ilicit sau licit): acţiunea în restituirea preţului, acţiunea în rezoluţiune/reziliere, acţiunea în despăgubiri;

- nulitatea actului poate fi cerută prin acţiunea în constatarea nulităţii (nulitatea absolută) sau acţiunea în anulabilitate (nulitatea relativă);

- drepturile personale nepatrimoniale sunt protejate de acţiunile care însoţesc aceste drepturi (acţiuni în restabilirea drepturilor).

7. Domeniul prescripţiei extinctive asupra drepturilor patrimoniale:

Drepturile de creanţă

De regulă, drepturile de creanţă sunt supuse prescripţiei extinctive.

Prin excepţie, există drepturi de creanţă imprescriptibile extinctiv :

- acţiunea în restituirea depunerilor la CEC.- acţiunea având ca obiect partea cuvenită din rezerva de prime în asigurările

facultative de persoane.

Drepturile reale

De regulă drepturile reale sunt imprescriptibile extinctiv :- acţiunea în revendicare imobiliară;- acţiunea în revendicare mobiliară bazată pe dreptul de proprietate publică;- acţiunea în partaj, prin care se cere împărţirea bunurilor aflate în

proprietate comună;- acţiunea negatorie, cu excepţia cazului în care prin aceasta se contestă

existenţa unui drept de uzufruct sau de uz având ca obiect un bun mobil.- acţiunea confesorie prin care se apără dreptul de superficie.- acţiunea în grăniţuire.

Prin excepţie, există şi drepturi reale prescriptibile extinctiv :- acţiunea în revendicare mobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate

privată;- acţiunea în revendicare imobiliară în caz de avulsiune (art. 498 C.civ);- acţiunea negatorie prin care se contestă existenţa unui drept de uzufruct

sau a unui drept de uz având ca obiect un bun mobil;- acţiunea confesorie prin care se apără dreptul de uzufruct, dreptul de uz

sau de abitaţie, şi dreptul de servitute;- acţiunea posesorie.

8. Domeniul prescripţiei extinctive asupra drepturilor nepatrimoniale:

De principiu, drepturile personale nepatrimoniale sunt imprescriptibile; Sunt prescriptibile, printre altele, următoarele acţiuni având un obiect

nepatrimonial:- acţiunea în nulitate relativă a căsătoriei (art.21 C.fam.);- acţiunea în stabilirea paternităţii şi tăgada paternităţii (art.55 şi 60 C.fam.);- acţiunea în anulabilitate (D. 167/958, art. 9).

9. Precizări

Deşi dreptul subiectiv (al creditorului) şi implicit obligaţia corelativă (a debitorului) subzistă după împlinirea termenului de prescripţie extinctivă, totuşi atât dreptul subiectiv cât şi obligaţia suferă o transformare juridică, devenind imperfecte.

Dreptul subiectiv devine imperfect în sensul că nu mai e ocrotit pe calea ofensivă a acţiunii în justiţie, ci pe calea defensivă a excepţiei. Astfel, dacă un creditor introduce acţiunea după expirarea termenului, debitorul îi va opune excepţia de prescripţie şi acţiunea creditorului va fi respinsă. Dacă după expirarea termenului de prescripţie extinctivă debitorul îşi execută de bună voie obligaţia, el nu mai are posibilitatea de a cere restituirea prestaţiei efectuate. În caz contrar, acţiunea lui ar fi respinsă deoarece creditorul va invoca dreptul său subiectiv ce subzistă.

Obligaţia corelativă devine imperfectă, transformându-se într-o obligaţie morală (naturală). Ea nu mai poate fi executată silit la cererea creditorului, dar dacă debitorul (titularul obligaţiei) plăteşte de bunăvoie nu mai poate cere restituirea prestaţie (art. 20 alin.1 din Decretul nr. 167/1958).

În ceea ce priveşte efectele prescripţiei extinctive, problema a cunoscut o evoluţie controversată în funcţie, pe de o parte, de reglementările juridice în materie, şi pe de altă parte de reglementările de drept comun în vigoare.

Înainte de apariţia Decretului nr. 167/1958, în materia prescripţiei extinctive erau aplicabile dispoziţiile Codului civil în conformitate cu care « obligaţiile se sting [….] şi prin prescripţie ». Astfel, opinia dominantă era în sensul că prescripţia extinctivă stinge obligaţia civilă şi pe cale de consecinţă şi dreptul subiectiv corelativ.

După intrarea în vigoare a Decretului nr. 167/1958, optica s-a deplasat asupra dispoziţiilor art.1 alin.1:“ dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie”, admiţându-se că prescripţia extinctivă nu stinge dreptul subiectiv civil şi nici obligaţia civilă corelativă, ci numai dreptul de acţiune.

Termenul de « drept la acţiune » are un dublu înţeles: - în sens material, reprezintă posibilitatea titularului de a obţine realizarea

dreptului încălcat cu ajutorul forţei coercitive a statului.- în sens procesual, dreptul la acţiune desemnează posibilitatea unei persoane de

a sesiza organul de jurisdicţie în vederea realizării unui drept subiectiv.Ceea ce se stinge prin prescripţia extinctivă este numai dreptul la acţiune în sens material,

astfel încât după împlinirea prescripţiei, titularul dreptului subiectiv nu mai poate obţine concursul organelor de stat pentru executarea obligaţiei corelative. Dacă împlinirea termenului de prescripţie ar stinge şi dreptul la acţiune în sens procesual, aceasta ar însemna că titularul dreptului subiectiv nu ar avea posibilitatea legală de a solicita organului de jurisdicţie o cerere.

Într-o opinie relativ recentă, dreptul de acţiune este privit ca un ansamblu de componente : posibilitatea de a sesiza organele de jurisdicţie, posibilitatea de a formula cereri, posibilitatea de a propune probe, posibilitatea de a obţine condamnarea pârâtului,

posibilitatea de a exercita căi de atac, posibilitatea de a cere executarea silită. Dintre acestea numai posibilitatea de a obţine condamnarea şi posibilitatea de a obţine executarea silită sunt supuse prescripţiei extinctive.

În conformitate cu art. 18 din Decretul nr. 167/1958, invocarea prescripţiei nu este lăsată numai la latitudinea părţilor în folosul cărora operează, ci constituie totodată o obligaţie a instanţei de judecată care o va aplica din oficiu. Altfel spus, dacă invocarea prescripţiei nu este făcută de către partea în interesul căruia curge, instanţa va pune chestiunea prescripţiei în discuţia părţilor şi, ulterior, va aplica din oficiu consecinţele constatării împlinirii termenului de prescripţie.

În literatura juridică recentă se face propunerea ca, de lege ferenda, să se revină la sistemul Codului Civil, în sensul că prescripţia va trebui aplicată doar dacă cel interesat o invocă, cu motivarea că, în acest mod, ne-am alinia sistemelor de drept al ţărilor democrate din Europa. În plus, din moment ce partea interesată poate renunţa la beneficiului prescripţiei executând obligaţia după împlinirea termenului, de ce aceeaşi parte n-ar putea renunţa la beneficiul prescripţiei chiar în cursul procesului?

Pornind de la dispoziţiile art. 1890 C. civ. ce prevăd că termenul de prescripţie pentru acţiunile reale este de 30 de ani, acţiunea în revendicare imobiliară, ca acţiune reală, ar fi trebuit să fie prescriptibilă în acest termen.

Cu toate acestea, ţinând cont de caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, se admite că acţiunea în revendicare a bunurilor imobile este imprescriptibilă extinctiv, deoarece dreptul de proprietate nu se pierde prin neuz oricât de mult timp ar fi trecut de la neexercitarea lui. Deşi imprescriptibilă extinctiv, acţiunea în revendicare imobiliară va putea fi paralizată dacă posesorul bunului va invoca în favoarea sa dobândirea proprietăţii prin uzucapiune.

Modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile (simpla posesiune de bună credinţă a unui mobil valorează titlul de proprietate) face ca revendicarea acestor bunuri de către cel care se pretinde proprietar să fie aproape imposibilă. Această regulă se aplică numai terţului de bună credinţă care a dobândit bunul de la persoana (detentor precar) căruia adevăratul proprietar i l-a încredinţat de bunăvoie, printr-un contract de depozit sau de împrumut (terţul de bună credinţă nu va restitui bunul mobil).

Acţiunea în revendicare poate fi intentată de adevăratul proprietar în cazul bunurilor furate sau pierdute. Astfel, dacă bunul mobil se află la un terţ dobânditor de bună credinţă de la hoţ sau găsitor, proprietarul îl poate revendica în trei ani din ziua când a fost pierdut sau furat (termen de decădere). Dacă bunul se află chiar la hoţ sau găsitor sau la un terţ de rea credinţă, termenul este de 30 de ani (termen de prescripţie).


11. Prezentare comparativă

11.1

Prescripţia extinctivă Prescripţia achizitivă (uzucapiunea)- sunt sancţiuni de drept civil- operează în funcţie de termenele prevăzute de lege- pot fi suspendate şi întrerupte

reglementată de Decretul nr. 167/1958 termene mai multe şi mai scurte stinge dreptul la acţiune în sens material reguli proprii privind suspendarea şi

întreruperea repunerea în termen e specifică

prescripţiei extinctive

reglementată de Codul civil termene puţine şi lungi (30 ani/10-20

ani) mod de dobândire a unui drept real

principal reguli proprii privind suspendarea şi

întreruperea -------------------------

11.2

Prescripţia extinctivă Decăderea- sunt sancţiuni de drept civil- operează în raport de termenele prevăzute de lege- au efect extinctiv

stinge dreptul la acţiune în sens material termene mai multe şi mai lungi reguli proprii privind : - suspendarea - întreruperea - repunerea în termen

stinge dreptul subiectiv civil termene puţine şi mai scurte (1 an, 3

luni, 45 de zile) nu este susceptibil de:

- suspendare - întrerupere - repunere în termen

11.3

Prescripţia extinctivă Termen extinctiv- sunt instituţii de drept civil- au efect extinctiv

termenele sunt legale stinge dreptul de acţiune în sens material termenele de prescripţie nu pot fi

modificate este susceptibilă de suspendare,

întrerupere, repunere în termen

termenul extinctiv poate fi legal, convenţional, judecătoresc.

stinge dreptul subiectiv şi obligaţia corelativă

poate fi modificat prin acordul părţilor nu e susceptibil de suspendare

întrerupe, repunere în termen

11.4Domeniul prescripţiei extinctive asupra drepturilor

patrimonialeDomeniul prescripţiei extinctive asupra drepturilor personal

patrimonialeDrepturi reale (acţiuni reale) Drepturi de creanţă (acţiuni personale) Imprescriptibile

- acţiunea în revendicare imobiliară bazată pe dreptul de proprietate privată

- acţiunea în revendicare mobiliară sau imobiliară, bazată pe dreptul de proprietate publică

- acţiunea de partaj- acţiunea negatorie- acţiunea confesorie privind dreptul de superficie- acţiunea în grăniţuire

Prescriptibile- acţiunea în revendicare mobiliară

întemeiată pe dreptul de proprietate privată – în termen de 30 de ani

- acţiunea în revendicare imobiliară în caz de avulsiune

în termen de 1 an - acţiunea negatorie prin care se contestă un

drept de uzufruct sau de uz având ca obiect un mobil

– în termen de 30 de ani- acţiunea confesorie prin care se apără un drept

de uzufruct, de uz sau de abitaţie şi a dreptului de servitute

în termen de 30 de ani- acţiunea posesorie – în termen de 1 an

Regula: prescriptibile în termen de 3 ani:

- acţiunea în rezoluţiune- acţiunea în reziliere- acţiunea în despăgubire- acţiunea pentru plata preţului

în termen de 6 luni- acţiunea în răspundere a vânzătorului pentru viciile ascunse fără viclenie- exercitarea dreptului de opţiune succesorală

în termen de 1 an- acţiunea vânzătorului pentru complinirea preţului şi a cumpărătorului pentru scăderea lui. Excepţie: imprescriptibile

- acţiunea în restituirea depunerilor la CEC

- acţiunea având ca obiect partea cuvenită din rezerva de prime în asigurările facultative de persoane

Regula: imprescriptibile- acţiunea în anularea, modificarea,

rectificarea, completarea actelor de stare civilă

- acţiunea pentru încetarea săvârşirii unei fapte ce aduce atingere unui drept nepa-trimonial

Excepţia: prescriptibile- acţiunea în anulabilitate

- în termen de 3 ani- acţiunea în nulitate relativă a căsătoriei

- în termen de 6 luni- acţiunea în tăgada paternităţii

- în termen de 3 ani- acţiunea în stabilirea paternităţii,

introdusă de mama copilului– în termen de1 an

12. Vocabular

acţiunea confesorie – acţiune prin care o persoană solicită să i se recunoască un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui bun aparţinând altei persoane.

acţiune negatorie – acţiune prin care proprietarul unui bun contestă un dezmembrământ al dreptului de proprietate pe care o altă persoană pretinde că îl are asupra bunului.

acţiunea de partaj – acţiunea prin care se cere împărţirea bunurilor aflate în proprietate comună.

acţiunea posesorie – acţiunea prin care se urmăreşte apărarea posesiei ca stare de fapt.

acţiunea în revendicare – acţiunea prin care proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoaşterea dreptului său de proprietate şi restituirea lucrului.

acţiunea în tăgada paternităţii – acţiunea prin care un bărbat infirmă paternitatea copilului ce i se atribuie, pe motiv că este cu neputinţă ca el să fie tatăl acestuia.

acţiunea în stabilirea paternităţii – acţiunea prin care se stabileşte filiaţia unui copil din afara căsătoriei faţă de tatăl său (această acţiune aparţine copilului şi se porneşte în numele său de către mamă)

avulsiune – ruperea unei bucăţi de teren prin efectul apelor şi alipirea ei la terenul altui proprietar.

decădere – sancţiune de drept civil care are ca efect stingerea dreptului subiectiv civil neexercitat în termenul prevăzut de lege.

drept de abitaţie – dreptul de uz având ca obiect o casă de locuit. drept de uz – drept real în virtutea căruia titularul său se poate folosi de un lucru şi

îi poate culege fructele numai pentru nevoile lui şi ale familiei sale.

dreptul de uzufruct – drept real care conferă titularului său posesia şi folosinţa asupra lucrurilor ce aparţin altuia cu obligaţia de a le conserva substanţa şi de a le restitui proprietarului la încetarea uzufructului.

drept de servitute – sarcină impusă unui fond pentru uzul şi utilitatea unui imobil având alt stăpân (art. 576 C.civ.)

dreptul de superficie – drept real care constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană (superficiar) asupra construcţiilor, plantaţiilor sau a altor lucrări aflate pe terenul aparţinând altei persoane.

dreptul la acţiune în sens material – posibilitatea titularului de a obţine realizarea dreptului încălcat cu ajutorul forţei coercitive a statului.

dreptul la acţiune în sens procesual – posibilitatea unei persoane de a se adresa cu o cerere organului de jurisdicţie în vederea realizării unui drept subiectiv.

uzucapiune (prescripţie achizitivă) – mod de dobândire a proprietăţii sau a altor drepturi reale prin posedarea neîntreruptă a unui imobil în timpul şi condiţiile prevăzute de lege.

23

13. Întrebări, exerciţii, aplicaţii,

1) Ce înţelegeţi prin noţiunea de „prescripţie extinctivă”? Care sunt funcţiile şi importanţa practică a acestei instituţii?

2) Diferenţiaţi dreptul la acţiune în sens material de dreptul la acţiune în sens procedural.

3) Ce înţelegeţi prin sintagma: prescripţia transformă dreptul subiectiv şi obligaţia corelativă din perfecte în imperfecte?

4) Identificaţi asemănările şi deosebirile dintre termenul extinctiv şi prescripţia extinctivă.

5) Consideraţi că drepturile de creanţă sunt prescriptibile? Dar drepturile reale?6) Pentru a produce efecte juridice, este necesar ca prescripţia să fie invocată de partea

interesată sau instanţa se va pronunţa din oficiu?7) Enumeraţi şi definiţi acţiunile în justiţie ce ocrotesc drepturi reale?8) Care sunt efectele prescripţiei extinctive?9) Analizaţi caracterul imprescriptibil sau/şi prescriptibil al acţiunii în revendicare.

14. Speţe

1. X plăteşte de bunăvoie datoria de 1000 $ pe care o avea faţă de Y, deşi era împlinit termenul de prescripţie extinctivă. Ulterior, X îl cheamă în judecată pe Y, solicitând instanţei obligarea acestuia la restituirea sumei respective, motivând că la data la care şi-a executat obligaţia, nu ştia că dreptul creditorului său de a obţine realizarea silită a creanţei respective era prescris:

Cerinţe:a) Ce dispoziţie legală va invoca în apărare Y?b) Prescripţia extinctivă stinge dreptul de creanţă a lui Y faţă de X?c) Care va fi soluţia instanţei?

2. La 1 ianuarie 1990, X îi împrumută lui Y 100 $, cu obligaţia acestuia din urmă de a-i restitui în termen de 3 ani şi de a plăti şi o dobândă corespunzătoare de 6% pe an.

Faptul că Y nu a achitat dobânda conform contractului încheiat l-a determinat pe X să promoveze o acţiune în justiţie, solicitând instanţei să-l oblige pe Y să plătească dobânda restantă.

Deoarece de la data încheierii contractului au trecut mai mult de 3 ani, Y a cerut instanţei respingerea cererii ca prescrisă.

Cerinţe:a) Este prescris dreptul lui A de a cere restituirea dobânzii?b) Ce va hotărî instanţa?


1. Prescripţia extinctivă stinge:a) dreptul subiectiv şi obligaţia corelativă;b) dreptul material la acţiune;c) dreptul la acţiune în sens procedural.

1. Acţiunile reale sunt:24

a) în toate cazurile prescriptibile;b) în toate cazurile imprescriptibile;c) atât prescriptibile cât şi imprescriptibile.

2. Reprezintă o acţiune reală imprescriptibilă extinctiv:a) acţiunea în revendicare imobiliară;b) acţiunea în revendicare mobiliară.c) acţiunea posesorie.

2. Sunt acţiuni reale prescriptibile în termen de 30 de ani:a) acţiunea în revendicare mobiliară bazată pe proprietatea publică;b) acţiunea în revendicare mobiliară bazată pe proprietatea privată;c) acţiunea în revendicare imobiliară în caz de avulsiune.

3. Nu este susceptibil de suspendare şi întrerupere:a) termenul de prescripţie extinctivă;b) termenul extinctiv;c) termenul de prescripţie achizitivă.

4. Acţiunile personale:a) de regulă sunt prescriptibile şi prin excepţie imprescriptibile;b) de regulă sunt imprescriptibile şi prin excepţie prescriptibile;c) sunt în toate cazurile prescriptibile.

5. Drepturile personale nepatrimoniale:a) de regulă sunt imprescriptibile şi prin excepţie prescriptibile;b) de regulă sunt prescriptibile şi prin excepţie imprescriptibile;c) sunt în toate cazurile imprescriptibile.

6. Constituie o acţiune reală prescriptibilă extinctiv:a) acţiunea confesorie întemeiată pe dreptul de uzufruct, uz, abitaţie,

servitute;b) acţiunea confesorie întemeiată pe dreptul de superficie;c) acţiunea în revendicare imobiliară.

7.Debitorul care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris:

a) are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei dacă nu a ştiut că dreptul său era prescris;

b) are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei chiar dacă a ştiut că dreptul era prescris;

c) nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei.8. În cazul în care un debitor este obligat la prestaţii succesive:

a) dreptul cu privire la fiecare dintre prestaţii se stinge la momentul în care se stinge dreptul la acţiune cu privire la ultima prestaţie;

b) stingerea dreptului la acţiune cu privire la prima prestaţie are ca efect şi stingerea dreptului la acţiune cu privire la prestaţiile ulterioare;

c) dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prestaţie deosebită.

9. Normele care reglementează prescripţia extinctivă:a) au un caracter imperativ;b) pot fi înlăturate prin voinţa contrară a părţilor actului juridic civil;c) nu pot fi aplicate din oficiu de către instanţă.

25

16. Bibliografie

I. R. Urs – op.cit, pag. 387 – 415 I. R. Urs, S. Angheni – op.cit., pag. 173 – 181 G. Boroi – op.cit., pag. 261 – 281 V.D. Zlătescu – op.cit., pag. 289 – 299 I. Dogaru – op.cit., pag. 321 – 351

26

XIX : Termenele de prescripţie; curgerea prescripţiei

1. Noţiune şi clasificare

Termenele de prescripţie reprezintă intervalul de timp stabilit de lege în care poate fi exercitat dreptul la acţiune în sens material. Pierderea termenului înseamnă pierderea dreptului la acţiune.

Termenele de prescripţie sunt clasificate în termene generale şi termene speciale.

2. Termene generale de prescripţie

Termenul general de 3 ani, aplicabil acţiunilor personale care însoţesc drepturile de creanţă, prevăzut în art.3 al Decretului nr.167/1958. Acest termen este aplicabil tuturor acţiunilor întemeiate pe drepturi de creanţă, cu excepţia cazurilor pentru care există termene speciale de prescripţie, chiar dacă acest termen special este de 3 ani (art.37 din Legea 31/1990).

Termenul general de 30 ani, aplicabil acţiunilor reale care însoţesc drepturile reale, prevăzut de art.1890 C. civ.

3. Termene speciale de prescripţie

Termene speciale aplicabile acţiunilor personale, întemeiate pe drepturi de creanţă (prevăzute în Decretul nr.167/1958 şi Codul civil);

- termenul de 6 luni, aplicabil acţiunii în răspundere a vânzătorului pentru viciile ascunse fără viclenie. Pentru viciile ascunse cu viclenie se aplică termenul general de 3 ani (art. 5 Decretul 167/58);

- termenul de 6 luni, aplicabil exercitării dreptului de opţiune succesorală (art.700 C. civ);

- termenul de 1 an, aplicabil acţiunii vânzătorului pentru complinirea preţului şi acţiunii cumpărătorului pentru scăderea preţului (art.1334 C. civ).

Termenele speciale aplicabile în cazul drepturilor reale:- termenul de 1 an, pentru acţiunea în revendicare imobiliară, prevăzut de

art.498 C. civ. (în cazul avulsiunii);- termenul de 1 an, pentru acţiunea posesorie (art.675 C. proc. civil);

Termenele speciale aplicabile în cazul drepturilor personale nepatrimoniale:- termenul de 1 an, aplicabil în acţiunea de stabilire a paternităţii copilului din

afara căsătoriei, dacă este introdusă de mama copilului (art.60 alin. 1 C. fam., modificat prin Legea nr. 278/2007 pentru modificarea şi completarea Codului familiei). Acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia (art. 60 alin. 4), fiind astfel imprescriptibilă;

- termenul de 6 luni, pentru acţiunea în anulare a căsătoriei încheiate cu vicierea consimţământului (art.21 alin.2 C. fam.);

- termenul de 3 ani, aplicabil acţiunii în tăgada paternităţii copilului din căsătorie. Acţiunea poate fi introdusă de oricare dintre soţi, precum şi de către

27

copil (art.55 alin.1 C. fam. modificat prin Legea nr. 278/2007 pentru modificarea şi completarea Codului familiei).

4. Începutul termenului de prescripţie

Prescripţia începe să curgă la data când se naşte dreptul la acţiune (actione non nata, non currit prescriptio). Dreptul la acţiune se naşte în mod diferit în raport cu natura drepturilor sau a actelor ori a faptelor care le generează.

Reguli speciale:- în cazul drepturilor pure şi simple, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă

de la data naşterii raportului juridic (art.7 din Decretul nr.167/1958), adică de la data încheierii actului juridic civil;

- în cazul drepturilor afectate de termen suspensiv ori condiţie suspensivă, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă la data împlinirii termenului ori realizării condiţiei (art.7 din Decretul nr. 167/1958);

- în cazul acţiunii în răspundere civilă, prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe autorul ei (art.8 din Decretul 167/1958);

- în cazul acţiunii în anulabilitate, prescripţia începe să curgă astfel (art.9 din Decretul nr.167/1958):

- la anularea pentru violenţă a actului juridic, la data când violenţa a încetat;- la anularea pentru eroare ori viclenie şi pentru alte cazuri, la data când cel

îndreptăţit, reprezentantul său legal, sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, dar cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la încheierea actului;

- prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrării (art.11 din Decretul nr.67/58);

- prescripţia acţiunii privind viciile ascunse ale construcţiei începe să curgă de la data descoperii viciilor însă cel mai târziu la împlinirea a 3 ani de la recepţie (art.11 alin 2 din Decretul nr. 167/58).

- prescripţia dreptului de opţiune succesorală începe să curgă de la data deschiderii succesiunii (data decesului) (art.700 alin 1 C. civ.).

- pentru soţul mamei, prescripţia acţiunii în tăgada paternităţii (termenul de 3 ani) începe să curgă de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului. Pentru mamă, termenul curge de la data naşterii copilului. Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului , acesta o poate porni în termen de 3 ani de la data majoratului său (art. 55 C fam, cu modificări).

- prescripţia acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, introdusă de mamă, începe să curgă de la naşterea copilului. (art. 60 alin.4 C. fam, cu modificări).

5. Suspendarea prescripţiei extinctive

NoţiuneSuspendarea înseamnă oprirea cursului prescripţiei pe timpul cât durează cauzele limitative prevăzute de lege, care îl pun pe titularul dreptului în imposibilitatea de

28

a acţiona. Cauzele de suspendare (art.13 şi art.14 din Decretul nr.167/1958)

1) cât timp cel împotriva căruia curge prescripţia (creditorul) este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă întrerupere;

2) pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din forţele armate ale României, aflate „pe picior de război”;

3) până la rezolvarea reclamaţiei administrative făcute de cel îndreptăţit cu privire la despăgubiri ori restituiri în temeiul unui contract de transport sau de prestări servicii de poştă şi telecomunicaţii, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de trei luni socotit de la înregistrarea reclamaţiei;

4) cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate prescripţia nu curge:- între părinţi sau tutori şi cei care sunt sub ocrotirea lor;- între curatori şi cei pe care îi reprezintă;- între cei ce administrează bunuri în temeiul legii ori a unei hotărâri

judecătoreşti şi cei ale căror bunuri sunt administrate;5) împotriva celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu până nu au reprezentant legal;6) împotriva celui cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu are cine să-i

încuviinţeze actele;7) între soţi în timpul căsătoriei. Efectele suspendării (art.15 din Decretul nr.167/1958)Efecte generale:☺ După încetarea suspendării, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs înainte. Deci, pe timpul cât durează cauzele de suspendare, curgerea prescripţiei este oprită; la încetarea cauzelor de suspendare prescripţia îşi reia cursul, adică continuă să curgă, socotindu-se şi timpul scurs anterior cauzelor de suspendare.Efecte speciale:☺ În cazul prescripţiilor mai mari de 6 luni, termenul de prescripţie nu se va împlini înainte de expirarea unui termen de 6 luni socotit de la încetarea cauzei de suspendare, dacă de la această dată a rămas un termen mai scurt de 6 luni;☺ În cazul prescripţiilor mai scurte de 6 luni, termenul de prescripţie nu se împlineşte înainte de o lună, dacă de la încetarea cauzei de suspendare a rămas un termen mai scurt de o lună.

6. Întreruperea prescripţiei extinctive

NoţiuneÎntreruperea constă în ştergerea prescripţiei începute înainte de ivirea unei cauze prevăzute de lege că întrerupe prescripţia şi începerea unei noi prescripţii la încetarea acestor cauze întreruptive. Cauze de întrerupere (art.16 din Decretul nr.167/1958)

1) recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.

2) introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare chiar dacă aceasta a fost introdusă la o instanţă judecătorească necompetentă. În cazul în care cererea de chemare în judecată este respinsă, anulată, perimată, sau reclamantul renunţă la ea, nu se produce efectul întreruptiv de prescripţie.

Efectele întreruperii (art.17 din Decretul nr. 167/1958)– ştergerea prescripţiei anterioare apariţiei cauzei de întrerupere;– începerea unei noi prescripţii după încetarea cauzei de întrerupere.

29

7. Repunerea în termenul de prescripţie (art. 19 din Decretul nr.167/1958)

Repunerea în termen apare ca un beneficiu acordat de lege titularului de drept care, din motive temeinice, nu a putut introduce acţiunea în justiţie în termenul de prescripţie.

Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie. Termenul de o lună priveşte atât cererea de repunere în termen cât şi cererea de chemare în judecată privind fondul cauzei.

Efectul repunerii în termenul de prescripţie constă în socotirea prescripţiei ca fiind neîmplinită deşi termenul a expirat, permiţând instanţei să treacă la judecata de fond a cauzei.

8. Împlinirea prescripţiei (calculul termenelor)

Reguli de calcul - termene stabilite pe ani şi luni (art.100 alin. 3 şi 4 din C. proc. civ.) - termene stabilite pe zile (art.1887-1889 C. civ.)- termene stabilite pe ore (art. 1888 C. civ)

Împlinirea termenului de prescripţie stabilit pe ani şi luni are loc în ziua corespunzătoare din ultimul an ori lună; dacă ultima nu are o zi corespunzătoare, termenul se socoteşte împlinit în ultima zi a acestei luni (art.100 alin.4C.proc.civ.).În cazul termenului stabilit pe zile, calculul se face astfel: ziua în care începe prescripţia nu intră în calcul (dies a quo non computatur in termino); ziua în care se împlineşte prescripţia intră în calcul. “Prescripţia nu se socoteşte câştigată decât după împlinirea celei după urmă zile a termenului definit prin lege” (art. 1889 C.civ) (dies ad quam computatur in termino).

Acest sistem se numeşte “intermediar,” aşezat între sistemul “exclusiv” (pe zile libere) şi sistemul “inclusiv” (pe zile pline) la care se calculează atât prima, cât şi ultima zi.

Termenul stabilit pe ore începe să curgă de la miezul nopţii zilei următoare. Ziua se împarte în 24 de ore. Ea începe la miezul nopţii şi se sfârşeşte la miezul nopţii următoare (art.1888 C. civ).

9. Precizări

Art. 11 din Decretul nr. 167/1958 cuprinde dispoziţii referitoare la începutul prescripţiei extinctive în cazul acţiunii privind viciile ascunse ale unui lucru, lucrări, construcţii. Regula specială are în vedere acele defecte de calitate care fac lucrul, lucrarea, construcţia improprii întrebuinţării conform destinaţiei lor sau care micşorează folosinţa acestora într-o manieră apreciabilă.

Această regulă nu se aplică viciilor de consimţământ. Cu toate acestea, când lucrul transmis (vândut) este afectat de un viciu ascuns, situaţia este asemănătoare cu viciul de consimţământ al erorii asupra substanţei obiectului (error in substantiam).

Distincţia între aceste două situaţii este necesară deoarece:- în cazul erorii asupra substanţei obiectului, partea interesată (spre exemplu

cumpărătorul) nu a primit lucrul voit (cumpără o casă crezând că e din beton, însă în realitate e din cărămidă) şi se poate cere anularea contractului.

30

- în cazul viciilor ascunse, partea a primit lucrul dorit însă acesta este impropriu întrebuinţării (casa este din beton dar are afectată structura de rezistenţă). În acest caz nu se poate cere anularea contractului, dobânditorul bunului mulţumindu-se cu o reducere a preţului (dacă bunului i s-a micşorat valoarea de întrebuinţare) sau poate cere rezoluţiunea contractului (dacă bunul este impropriu utilizării).

Termenele de 1 an şi respectiv 3 ani stabilite de art. 11 din Decretul nr. 167/1958 nu sunt termene de prescripţie ci de garanţie legală (în cadrul cărora lucrul, lucrarea, construcţia trebuie să-şi păstreze indicii calitativi) cu caracter general şi subsidiar, în sensul că expirarea lor marchează momentul începutului prescripţiei numai atunci când nu-şi găseşte aplicare alt termen special de garanţie. De exemplu, art. 29 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii prevede două termene speciale de garanţie: unul determinat (10 ani de la recepţia lucrărilor pentru viciile ascunse), iar celălalt nedeterminat (durata de existenţă a construcţiei – ceea ce înseamnă câteva secole – pentru viciile structurii de rezistenţă).

Codul civil în art. 1483 prevede un termen de garanţie de 10 ani din ziua terminării (recepţiei) lucrării pentru cazul în care clădirea ameninţă cu dărâmarea.

După cum rezultă din art.29 din Legea nr. 10/1995, termenul de 3 ani prevăzut de Codul civil pentru viciile ascunse şi termenul de 10 ani prevăzut de Codul civil pentru ipoteza dărâmării a fost înlocuit cu termenul de 10 ani pentru viciile ascunse, respectiv durata de existenţă pentru viciile structurii de rezistenţă.

Cu toate acestea, termenul de 3 ani şi cel de 10 ani se aplică în continuare clădirilor cu parter şi parter plus un etaj situate în mediul rural, precum şi pentru construcţiile provizorii.

În ceea ce priveşte forţa majoră – caz de suspendare a prescripţiei – legea nu o defineşte, explicarea acestei noţiuni fiind meritul doctrinei şi jurispru-denţei. Forţa majoră este un eveniment absolut imprevizibil şi absolut insurmontabil (de neînlăturat, invincibil), spre exemplu un cutremur, o inundaţie.

Pentru a suspenda prescripţia, forţa majoră trebuie să-l privească pe titularul dreptului la acţiune, împiedicându-l să formuleze cererea de chemare în judecată şi nu pe cel în favoarea căruia curge prescripţia.

Întreruperea prescripţiei prin recunoaştere produce efecte instantanee, spre deosebire de întreruperea prin cererea de chemare în judecată când efectele se produc definitiv pe data rămânerii definitive sau după caz irevocabile a hotărârii de admitere a cererii. Astfel, între data sesizării instanţei şi data rămânerii definitive (irevocabile) a hotărârii, prescripţia se întrerupe provizoriu sub condiţia admiterii cererii de chemare în judecată. Acest „virtual” efect întreruptiv de prescripţie va dispărea retroactiv în cazul în care nu se va ajunge la pronunţarea unei hotărâri de admitere a cererii.

Efectul întreruptiv de prescripţie extinctivă provizoriu are rolul de a împiedica împlinirea termenului de prescripţie în timpul procesului. În caz contrar s-ar ajunge la situaţia paradoxală în care deşi titularul dreptului subiectiv a ieşit din pasivitate, instanţa să nu poată pronunţa hotărârea prin care să-i dea câştig de cauză.

Spre deosebire de cauzele de suspendare şi întrerupere ale prescripţiei in-dicate expres, în domeniul repunerii în termen, Decretul nr. 167/1958 se mulţumeşte să precizeze că se au în vedere motive temeinic justificate, fără a le enumera.

Noţiunea „motive temeinice” este lăsată la aprecierea instanţei. Doctrina a încercat să o definească raportând-o la împrejurări care, fără a avea caracterul forţei majore, sunt exclusive de culpă. Se observă că motivele temeinice sunt nu numai exclusive de culpă, dar nu trebuie

31

confundate nici cu forţa majoră (în caz de forţă majoră operează suspendarea prescripţiei), astfel încât domeniul repunerii în termen începe unde încetează culpa şi încetează unde începe forţa majoră.

În practică au fost apreciate drept cauze de repunere în termenul de prescripţie extinctivă: împrejurări ce l-au împiedicat pe moştenitor să afle despre deschiderea unei succesiuni, spitalizarea îndelungată, boala creditorului când nu a fost provocată de accident, imposibilitatea acestuia de deplasare, lipsa justificată din localitate, satisfacerea stagiului militar pe timp de pace, starea de arest a creditorului.

Au fost apreciate drept cauze care nu justifică repunerea în termen: eroarea de drept, aglomerarea cu probleme a juristului sau conducătorului persoanei juridice, nesocotirea unei cerinţe legale.


Suspendarea prescripţiei extinctive Întreruperea prescripţiei extinctiveNoţiune - oprirea cursului prescripţiei pe

timpul cât durează cauzele limitativ prevăzute de lege, care îl pun pe titularul dreptului în imposibilitatea de a acţiona

ştergerea prescripţiei începute înainte de ivirea unei cauze prevăzute de lege, care întrerupe prescripţia şi începerea unei noi prescripţii la încetarea acestor cauze întreruptive

Cauze Art.13- forţa majoră- participarea la forţele armate ale

României care sunt pe picior de război

- reclamaţia administrativăArt.14- cât timp socotelile nu au fost date

între ocrotitor şi ocrotit- cât timp cel lipsit de capacitate de

exerciţiu nu are reprezentant legal- cât timp cel cu capacitate de exer-

ciţiu restrânsă nu are ocrotitor legal

- în raporturile dintre soţi

Art. 16- recunoaşterea dreptului a cărui

acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia

- introducerea unei cereri de chemare în judecată chiar la o instanţă judecătorească necompetentă

Efecte Art. 15- perioada anterioară: timpul scurs

se ia în calculul prescripţiei- pe durata cauzei de suspendare:

se produce oprirea cursului pres-cripţiei, durată ce nu intră în calculul termenului de prescripţie

- perioada ulterioară: se ia în calculul termenului de prescripţie, până la împlinirea acestuia

Art. 17- perioada anterioară: înlăturarea

prescripţiei anterioare cauzei de întrerupere

- perioada ulterioară: începerea unei noi prescripţii după încetarea cauzei de întrerupere

Articolele citate sunt din Decretul nr. 167/1958

32

11. Vocabular

actione non nata non currit prescriptio – expresie latină ce semnifică regula că atât timp cât o acţiune nu s-a născut, prescripţia nu-şi are locul;

curator – persoană care a primit însărcinarea de a îndeplini obligaţiile pe care le implică curatela;

daună morală – prejudiciu care nu este susceptibil de evaluare bănească; daună patrimonială – prejudiciu care poate fi apreciat în bani; dies a quo non computatur in termino – locuţiune latină care exprimă regula că

ultima zi este inclusă în durată; forţă majoră – împrejurare absolut imprevizibilă şi absolut insurmontabilă; opţiune succesorală – dreptul unei persoane de a accepta, în termenul stabilit de

lege, moştenirea deschisă în favoarea ei sau de a renunţa la aceasta;

perimare – sancţiune care determină stingerea procesului civil ca urmare a lipsei de stăruinţă a părţilor în judecată;

tutore – persoană fizică numită prin decizia autorităţii tutelare pentru a îndeplini sarcina tutelei cu privire la o persoană pusă sub interdicţie;

viciu ascuns – acele vicii care nu pot fi descoperite printr-o verificare normală şi atentă.


1) Care este caracterul normelor juridice care reglementează termenele de prescripţie? Consideraţi că părţile pot prelungi sau micşora aceste termene?

2) Completaţi spaţiile libere din enunţurile următoare:- Acţiunea în revendicare imobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate privată se

prescrie în termen de…………………………..- Acţiunea în nulitate relativă a unui act juridic se prescrie în termen de ………….În

caz de violenţă, termenul începe să curgă de la data…………………În caz de eroare sau viclenie, prescripţia curge de la data când cel îndreptăţit ………………………, cauza anulării, dar cel mai târziu la împlinirea a…………de la…………

- Acţiunea în răspundere pentru viciile ascunse fără viclenie se prescrie în termen de…………Pentru viciile ascunse cu viclenie se aplică termenul de…………….Termenul de prescripţie începe să curgă de la data ……………..viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea………………de la predarea lucrului sau lucrării. În cazul viciilor ascunse ale unei construcţii, termenul de prescripţie începe să curgă de la data…………..viciilor, dar cel mai târziu la împlinirea a ………………de la recepţie

- Acţiunea în răspundere civilă pentru pagubele pricinuite prin fapte ilicite se prescrie în termen de……………….Prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau…………………….ori…………………să cunoască atât ……………………cât şi pe………………..

- Acţiunea în anularea căsătoriei încheiate cu vicierea consimţământului se prescrie în termen de………………

3) Realizaţi o comparaţie între efectele suspendării şi efectele întreruperii prescripţiei extinctive.

4) O cerere de chemare în judecată introdusă la o instanţă necompetentă întrerupe prescripţia? Dar cererea de chemare în judecată introdusă la instanţa competentă, dar respinsă printr-o hotărâre irevocabilă?

33

5) Cazul de forţă majoră care l-a împiedicat pe cel împotriva căruia curge prescripţia să introducă o cerere de chemare în judecată, constituie un motiv temeinic justificat pentru ca instanţa să dispună repunerea în termen?

6) Dacă la 1 aprilie 2000 s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare anulabil pentru incapacitate, prescripţia extinctivă a dreptului de a cere anularea actului juridic se va împlini pe data de:

a) 1 aprilie 2003;b) 2 martie 2003;c) 30 aprilie 2003.

7) Cunoscând că acţiunea pentru restituirea sumelor de bani încasate din vânzarea biletelor pentru spectacolele care nu au mai avut loc se prescrie în 60 de zile, calculaţi data la care prescripţia extinctivă se consideră împlinită, dacă spectacolul trebuia să aibă loc pe 1 februarie 2002.

8) La 1 martie 2000, X află că este tatăl unui copil din afara căsătoriei, născut cu 3 ani în urmă (pe 3 ianuarie 1997). X doreşte să introducă acţiune în tăgada paternităţii.

- Care este termenul de prescripţie a acestei acţiuni?- De când începe să curgă prescripţia: de la data naşterii copilului sau de

la data la care X a cunoscut faptul naşterii?- Care este ultima zi a termenului în care X poate introduce acţiunea în

tăgada paternităţii?

13. Speţe

1. La 16 aprilie 2000, între X şi Y se încheie un contract de închiriere în care se stipulează că X îi închiriază lui Y apartamentul său până la 31 decembrie 2000.

În cazul în care X nu-şi execută obligaţia de a pune la dispoziţia lui Y apartamentul, stabiliţi:

Cerinţe:a) Care este termenul de prescripţie a dreptului chiriaşului (Y) de a cere predarea

imobilului?b) Care este începutul curgerii acestui termen de prescripţie?

2. La data de 16 aprilie 1995, X îi vinde lui Y un autoturism, cu obligaţia acestuia din urmă de a plăti preţul la 1 iunie 1995.

Având în vedere că Y nu şi-a executat obligaţia, la data de 1 mai 1998, X l-a chemat în judecată solicitând instanţei restituirea preţului.

Instanţa a respins acţiunea lui X ca fiind prescrisă.Cerinţe:

a) Ce modalitate a actului juridic este incidenţă în speţă?b) Consideraţi corectă soluţia instanţei?

3. Pe 16 martie 2001, X coborând din bloc şi constatând că autoturismul său a fost avariat peste noapte, sesizează organele de poliţie. În urma cercetărilor efectuate, organele de specialitate îi aduc la cunoştinţă lui X pe autorul faptei la data de 1 mai 2001.

Cerinţe:a) Care este termenul de prescripţie extinctivă a dreptului lui X de a cere

despăgubiri pentru prejudiciul suferit?b) Care este începutul curgerii acestui termen?

34

4. La data de 23 august 2001, X l-a sechestrat pe Y într-un apartament şi timp de o săptămână, prin acte de violenţă, a încercat să-l determine să semneze un act juridic prin care acesta îi vinde imobilul în care locuia.

La data de 26 august 2001, Y semnând contractul de vânzare – cumpărare, este pus în libertate.

Cerinţe:a) Ce mijloc juridic are la dispoziţie Y pentru a-şi recupera locuinţa? Care este

termenul de prescripţie?b) De când începe să curgă acest termen?

5. A încheie un contract de donaţie la data de 1 februarie 2002 cu B, crezând că acesta este nepotul său. Ulterior, B descoperă greşeala făcută şi cere anularea contractului.

Cerinţe:a) Dacă A descoperă greşeala la data de 10 decembrie 2002, stabiliţi de când

începe să curgă prescripţia dreptului de a cere anularea actului juridic?b) Dar dacă A descoperă greşeala la 1 septembrie 2003?

6. A şi B au încheiat cu C la data de 5 mai 1990 un contract de transport prin care C se obligă să efectueze un transport de marfă pe socoteala sa, dar în beneficiul celor doi. C trebuia să-şi îndeplinească obligaţia pe data de 10 iunie 1990, ceea ce nu a făcut, astfel încât A şi B au suferit un prejudiciu de 100 milioane.

La data de 10 august 1993, A şi B au promovat o acţiune în justiţie prin care au solicitat instanţei obligarea lui C la plata sumei de 100 milioane.

C se apără arătând că au trecut mai mult de 3 ani (termenul de prescripţie al dreptului de creanţă) şi pe cale de consecinţă acţiunea ar trebui respinsă ca prescrisă.

A şi B, în apărare, susţin că au stat în pasivitate deoarece au satisfăcut stagiul militar, şi atât timp cât s-au aflat în serviciul forţelor armate ale României, curgerea termenului de prescripţie este suspendată.

Cerinţe:a) Consideraţi că drepturile de creanţă sunt prescriptibile? Care ar fi termenul de

prescripţie extinctivă?b) Consideraţi ca prescris dreptul de creanţă al reclamantului?c) Care este începutul curgerii termenului de prescripţie în speţă?d) Ce instituţie de drept civil au invocat în apărare reclamanţii?e) Ce va hotărî instanţa?

7. Între X şi Y s-a încheiat un contract de împrumut la data de 1 ianuarie 1999, cu scadenţa la 1 ianuarie 2000.

La 31 aprilie 2000, debitorul Y îi trimite o scrisoare lui X, în care îi cere să-l mai păsuiască câteva zile.

Cerinţe:a) Care este termenul de prescripţie a dreptului lui X de a cere restituirea sumei?b) De la ce dată începe să curgă?c) Ce valoare juridică are scrisoarea lui Y? Care este efectul acesteia?


1. Cursul prescripţiei extinctive se suspendă:

35

a) cât timp cel în favoarea căruia curge prescripţia se află într-un caz de forţă majoră;

b) cât timp cel în favoarea căruia curge prescripţia este împiedicat de un caz fortuit să facă un act de întrerupere;

c) cât timp cel împotriva căruia curge prescripţia se află într-un caz de forţă majoră.

2. Cursul prescripţiei extinctive se suspendă:a) cât timp creditorul face parte din forţele armate ale României;b) cât timp debitorul face parte din forţele armate ale României;c) cât timp creditorul sau debitorul face parte din forţele armate ale României

aflate pe picior de război.3. Cursul prescripţiei extinctive se întrerupe:

a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie făcută de cel împotriva căruia curge prescripţia;

b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată;c) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, cu condiţia să fie admisă

prin hotărâre definitivă.4. Prescripţia dreptului material la acţiune privind viciile ascunse ale unui lucru transmis

începe să curgă:a) de la data încheierii contractului în temeiul căruia lucrul s-a transmis

beneficiarului;b) de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu la împlinirea unui an de la

predare;c) de la data la care cumpărătorul a cunoscut eroarea asupra calităţilor

substanţiale ale lucrului, însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la încheierea contractului,

5. Prescripţia extinctivă a acţiunii în nulitate relativă pentru eroare asupra calităţilor substanţiale ale unui lucru vândut începe să curgă:

a) de la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare;b) de la data la care cumpărătorul a cunoscut viciul de consimţământ, însă cel

mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare;

c) de la data la care cumpărătorul a descoperit viciul de consimţământ, însă cel mai târziu la împlinirea unui an de la predare.

6. Are ca efect considerarea prescripţiei ca fiind neîmplinită, deşi termenul a expirat:a) repunerea în termen;b) suspendarea prescripţiei extinctive;c) întreruperea prescripţiei extinctive.

7. Întreruperea prescripţiei extinctive are ca efect:a) ştergerea prescripţiei curse înainte de apariţia cauzelor prevăzute de lege şi

începerea unei noi prescripţii;b) reluarea cursului prescripţiei socotindu-se şi timpul curs anterior;c) împlinirea, expirarea termenului de prescripţie.

8. Cazul de forţă majoră este:a) cauză de întrerupere a termenului de prescripţie;b) cauză de suspendare a termenului de prescripţie;c) şi cauză de întrerupere şi cauză de suspendare a prescripţiei.

9. Termenul de prescripţie extinctivă:a) este de 3 ani în cazul acţiunii în răspundere pentru viciile lucrului indiferent

dacă au fost, ascunse cu sau fără viclenie;

36

b) este de 6 luni în cazul acţiunii în răspundere pentru viciile ascunse fără viclenie;

c) este de 1 an în materia rezoluţiunii contractului.10. Cererea de repunere în termen poate fi făcută în termen de:

a) o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie;

b) 3 luni de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie;

c) 6 luni de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie.

11. Izvorul termenului de prescripţie extinctivă poate fi:a) convenţia părţilor;b) hotărârea judecătorească;c) legea.

15. Bibliografie

I. R. Urs – op.cit, pag. 416 – 434 I. R. Urs, – op.cit., pag. 181 – 188

S. Angheni Gh. Beleiu – op.cit., pag. 235 – 271 G. Boroi – op.cit., pag. 281 – 303 V.D. Zlătescu – op.cit., pag. 300– 344 I. Dogaru – op.cit., pag. 351 – 371 Speţa nr. 6 a fost prelucrată din G. Răducan, G.T. Maravela – op.cit.

pag. 58

PERSOANA FIZICA

37

XX. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice

☺ Sediul materiei - Decretul nr. 31/1954 privind persoana fizică şi juridică

1. Noţiunea de capacitate civilă. Raportul cu capacitatea juridică

Omul privit ca persoană fizică, dobândeşte calitatea de subiect al raportului juridic civil, de titular de drepturi şi obligaţii, pe baza capacităţii civile.

Capacitatea civilă cuprinde două elemente: capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.

Capacitatea civilă este o capacitate specifică ramurii de drept civil, aplicabilă drepturilor subiective civile, în alte ramuri de drept operând capacitatea specifică ramurii respective. Capacitatea civilă este deci parte a capacităţii juridice.

2. Noţiunea de capacitate de folosinţă

„Capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii“ (art. 5 alin. 2 din Decret), adică aptitudinea generală a persoanei fizice de a fi titulară de drepturi şi obligaţii civile, de a fi subiect de drept civil.

3. Caractere juridice

Din reglementarea capacităţii de folosinţă desprindem următoarele caractere juridice: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea, egalitatea şi universalitatea.

4. Începutul capacităţii de folosinţă

Art.7 alin.2 din Decret înscrie principiul potrivit căruia capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei. Aşadar, de la data naşterii, persoana fizică dobândeşte capacitatea de folosinţă, adică are aptitudinea generală şi abstractă de a dobândi drepturi şi obligaţii.

Art.7 alin.2 prevede şi o excepţie, statornicind că „Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu“. Excepţia este cea potrivit căreia infans conceptus pro nato habetur, quoties de eius commodis agitur (copilul conceput se socoteşte născut ori de câte ori aceasta este în interesul său). Excepţia se aplică dacă copilul se naşte viu, nefiind necesar ca acesta să fie viabil, şi doar dacă dobândeşte numai drepturi.

5. Timpul legal al concepţiunii

Potrivit art.61 C. fam. ”timpul cuprins între a 300-a şi a 180-a zi dinaintea naşterii copilului” se consideră a fi timpul legal de concepţiune.

Textul stabileşte o prezumţie legală relativă a perioadei de concepţie, în sensul că respectivul copil putea fi conceput în oricare zi din intervalul de 121 de zile.

6. Conţinutul capacităţii de folosinţă38

Conţinutul capacităţii de folosinţă se exprimă prin aptitudinea persoanei de a avea toate drepturile şi obligaţiile civile. Excepţie face capacitatea de folosinţă anticipată, care are în conţinut numai drepturi.

Capacitatea de folosinţă este inalienabilă, astfel încât nu poate fi înstrăinată, nu se poate renunţa la ea, în schimb, capacitatea poate fi îngrădită în condiţiile legii.

7. Îngrădirile capacităţii de folosinţă

Potrivit art.6 din Decretul nr.31/1954, nici o persoană nu poate fi îngrădită în capacitatea de folosinţă, decât în cazurile şi condiţiile expres stabilite de lege.

Îngrădirile capacităţii de folosinţa pot fi grupate în două categorii: îngrădiri (incapacităţi) cu caracter de sancţiune penală (interzicerea drepturilor părinteşti, interzicerea dreptului de a fi curator, tutore) sau de sancţiune civilă (decăderea din drepturile părinteşti).

8. Încetarea capacităţii de folosinţă

Durata capacităţii de folosinţă este reglementată de art.7 alin.1 din Decret care stabileşte: „Capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează o dată cu moartea acesteia“.

Constatarea morţii unei persoane fizice se realizează prin două moduri:– moartea constatată fizic, direct, prin examinarea cadavrului. In această ipoteză se

eliberează un certificat medical constatator al decesului.– declararea judecătorească a morţii. In cazurile în care nu este posibilă

constatarea morţii fizic direct, şi deci nu se poate întocmi certificatul de deces, se recurge la declararea judecătorească a morţii, ipoteză în care data morţii, care se înscrie în actul de deces, este data stabilită prin hotărârea judecătorească declarativă de moarte definitivă şi irevocabilă.

Reglementarea instituţiei declarării judecătoreşti a morţii cunoaşte două modalităţi juridice:

– declararea judecătorească a morţii, precedată de declararea judecătorească a dispariţiei;

– declararea judecătorească a morţii, fără declararea judecătorească prealabilă a dispariţiei.

Regula o constituie declararea judecătorească a morţii precedată de declararea dispariţiei, fiind necesare îndeplinirea următoarelor condiţii:

- să existe o hotărâre declarativă a dispariţiei irevocabilă, care să fi fost afişată 30 de zile la uşa instanţei şi a primăriei ultimului domiciliu al celui dispărut (cel care lipseşte de la domiciliu său poate fi declarat dispărut prin hotărâre judecătorească, putându-se institui curatela, dacă a trecut un an de la data ultimelor ştiri din care rezultă că era în viaţă).

- de la data ultimelor ştiri din care rezultă că persoana dispărută era în viaţă să fi trecut cel puţin 4 ani;

- să fi trecut cel puţin 6 luni de la data afişării extrasului de pe hotărârea prin care s-a declarat dispariţia.

Situaţia de excepţie o constituie declararea judecătorească a morţii fără declararea judecătorească prealabilă a dispariţiei. Cel dispărut în cursul unor fapte de război, in accident de cale ferată, în naufragiu sau în altă împrejurare care îndreptăţeşte a se presupune decesul, poate fi declarat mort fără

39

a se mai declara în prealabil dispariţia sa, dacă a trecut cel puţin un an de la data împrejurării în care a avut loc dispariţia.

Stabilirea datei morţii în hotărârea declarativă de moarte Data morţii dispărutului se stabileşte potrivit cu împrejurările, iar în lipsă de indici îndestulătoare, se va stabili ca dată a morţii ultima zi a termenului după care se poate cere declararea judecătorească a morţii (art.18 alin. 2 şi 3 din Decret).

Anularea hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii.Conform art.20 alin.1 din Decret: „Dacă cel declarat mort este în viaţă, se poate cere, oricând, anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea“. Efectul principal al anulării hotărârii declarative de moarte constă în faptul că încetarea capacităţii de folosinţă este înlăturată.

9. Comorienţii

Conform art.21 din Decret: „In cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată“ (aceste persoane sunt denumite comorienţi).

Problema comorienţilor se întâlneşte în practica judecătorească în materie succesorală, în cazul persoanelor între care există vocaţie succesorală reciprocă şi ele decedează în aceeaşi împrejurare (accident aviatic, feroviar, rutier, naufragiu, cutremur, inundaţii, incendiu etc.)

Legea nu acoperă şi situaţia codecedaţilor, adică a persoanelor care au murit în împrejurări diferite, dar produse în acelaşi timp, fără a se putea stabili care dintre ele a murit mai înainte. Pentru identitate de raţiune, art.21 urmează să se aplice şi în acest caz, considerându-se că persoanele în cauză au murit deodată.

10. Precizări

O problemă controversată în doctrină a privit soarta hotărârii judecă-toreşti de declarare a dispariţiei unei persoane în cazul în care aceasta reapare.

Într-o opinie se susţine că oricine are interes, în primul rând dispărutul, poate cere instanţei să anuleze hotărârea prin care a declarat dispariţia.

Într-o altă opinie, pe care o împărtăşim, se precizează că anularea hotărârii de declarare a dispariţiei nu prezintă nici un interes, deoarece aceasta nu are nici un efect asupra existenţei şi întinderii capacităţii de folosinţă a persoanei fizice sau asupra calităţii de subiect de drept a dispărutului.

Conform art.20 alin.2 din Decret, “cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze decât dacă se va face dovada că la data dobândirii ştia că persoana declarată moartă este în viaţă”. Astfel, dacă în intervalul de timp cuprins între momentul rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii declarative de moarte şi momentul rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii prin care s-a anulat hotărârea declarativă de moarte, moştenitorul aparent a înstrăinat cu titlu oneros un imobil din succesiune unui terţ de bună credinţă, nu se va putea cere obligarea terţului la restituirea imobilului. Cel reapărut are deschisă calea unei acţiuni în despăgubiri împotriva moştenitorului care a contractat cu terţul.

40


Capacitatea de folosinţă Capacitatea de exerciţiu

Noţ

iun

e - aptitudinea generală a persoanei fizice de a fi titulară de drepturi şi obligaţii

- aptitudinea persoanei fizice de a exercita drepturile civile şi a-şi asuma obligaţiile civile prin încheierea de acte juridice civile

Înce

pu

t

Regula : de la data naşteriiExcepţia : de la concepţiune dacă copilul se naşte viu, nu neapărat viabil

Lipsa capacităţii de

exerciţiu

Capacitate de exerciţiurestrânsă

Capacitate deexerciţiudeplină

- minorii sub 14 ani

- persoana pusă sub interdicţie

- minorul între 14-18 ani

- de la împlinirea vârstei de 18 ani

- minorul care se căsătoreşte

Con

ţin

ut

- aptitudinea persoanei de a avea toate drepturile şi obligaţiile civile

- excepţia : capacitatea de folosinţă anticipată are în conţinut numai drepturi

- cei lipsiţi de capacitatea de exerciţiu nu pot încheia acte juridice

- actele juridice se fac de reprezentanţii lor legali

- încheie personal şi singur acte juridice civile

- încheie personal, dar cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal

- încheie personal dar cu dublă încuviinţare

- încheie orice fel de acte juridice cu excepţia celor interzise de lege

Înce

tare

- prin moartea persoanei constatată fizic sau declarată judecătoreşte

- prin deces- în cazul

minorului, prin împlinirea vârstei de 14 ani

- în cazul persoanei puse sub interdicţie, prin ridicarea interdicţiei

- prin deces- prin împlinirea

vârstei de 18 ani

- prin punere sub interdicţie judecătorească

- prin deces- prin punere

sub interdicţie - prin anularea

căsătoriei înainte ca femeia să fi împlinit 18 ani, dacă a fost de rea credinţă

41

12. Vocabular

infans conceptus pro nato habetur, quoties de commodis ejus agitur – expresie latină ce exprimă principiul potrivit căruia copilul conceput se consideră născut ori de câte ori aceasta este în interesul său.


1) Ce înţelegeţi prin capacitate de folosinţă a persoanei fizice?2) Enumeraţi caractere juridice ale capacităţii de folosinţă.3) Ce condiţii trebuie să îndeplinească copilul conceput pentru a dobândi capacitatea

de folosinţă anticipată?4) Declararea judecătorească a morţii este întotdeauna precedată de declararea

judecătorească a dispariţiei?5) Care este diferenţa sub aspectul condiţiilor cerute dintre declararea morţii precedată

de declararea dispariţiei şi declararea morţii neprecedată de declararea dispariţiei?6) Precizaţi modul de stabilire a datei decesului în cazul declarării judecătoreşti a

morţii.7) Care sunt efectele hotărârii declarative de moarte?8) Caracterizaţi regimul juridic aplicabil comorienţilor.9) Enumeraţi câteva efecte importante pentru Dreptul civil legate de data morţii.

10) Ce sunt comorienţii, respectiv codecedaţii?

14. Speţe

1. Instanţa a fost sesizată în decembrie 1999 de numita A cu o cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei B.

În cerere se solicită instanţei să se constate că minorul C (în prezent decedat) a fost titularul unui testament deschis la moartea lui D (în august 1998).

Reclamanta susţine că :1) minorul este rodul concubinajului cu fratele pârâtei-D, care a lăsat

copilului, prin testament, garsoniera pe care a stăpânit-o în timpul vieţii.2) la momentul decesului lui D, ea era însărcinată, copilul născându-se în

martie 1999, depunând la dosar un certificat medical care atestă prezenţa sarcinii.

În apărare pârâta declară că minorul a murit la patru ore de la naştere deoarece s-a născut cu o malformaţie, astfel încât acesta nu a fost viabil. De asemenea, a solicitat respingerea acţiunii intentate de A pe motiv că la momentul decesului lui D, minorul nu era născut şi deci nu avea capacitate de folosinţă pentru a accepta testamentul.

Cerinţe :a) Ce acte de stare civilă i s-au întocmit copilului?b) Analizaţi argumentele pârâtei. Consideraţi întemeiată cererea acesteia?c) Determinaţi începutul capacităţii de folosinţă a lui C. Consideraţi că

minorul avea capacitate de folosinţă?d) Ce va hotărî instanţa?

2. Reclamanta a chemat în judecată pe pârât, solicitând instanţei să se constate că pârâtul este tatăl minorei X. născută de reclamantă la 7. 02.1991.

Din datele dosarului rezultă că părţile s-au cunoscut în iunie 1990, şi că perioada de

42

concepţie a copilului se situează între 29.04.- 23.05.1990.Cerinţe:

a)Care este timpul legal de concepţiune?b)Ce va decide instanţa?


1. O persoană fizică :a) poate fi lipsită de capacitatea civilă de folosinţă;b) poate renunţa în tot sau în parte la capacitatea de folosinţă;c) poate avea o capacitate de folosinţă îngrădită.

2. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice ia sfârşit:a) la data morţii persoanei;b) la data la care persoana împlineşte 18 ani;c) la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti declarative de moarte.

3. Nu constituie o condiţie a capacităţii de folosinţă anticipate a copilului conceput:a) copilul să dobândească doar drepturi;b) copilul să se nască viu;c) copilul să fie viabil.

4. În cazul declarării judecătoreşti a morţii, data decesului este:a) data la care persoana a dispărut;b) data la care hotărârea declarativă de moarte a rămas definitivă şi

irevocabilă;c) ultima zi a termenului după care se poate cere declararea judecătorească a

morţii.5. Persoanele care au decedat în aceiaşi împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a

supravieţuit celeilalte sunt:a) comorienţi;b) codecedaţi;c) codevălmaşi.

16. Bibliografie

I.R.Urs, S. Angheni - op.cit., p. 191-205; I.R.Urs, C.I.Todică - Teoria persoanelor. Subiecte de drept civil. Ed.

Oscar Print, Bucureşti, 2003, p.20-54; Gh. Beleiu - op.cit., p. 275-301; G. Boroi - Drept civil. Persoanele, Ed. All Beck, 2001, p. 71-

87; I. Dogaru - op.cit., p. 377-392; I.R.Urs, C.Todică – Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică,

Ed. Universitară, Bucureşti, 2007, p. 13-60.

43

XXI. Capacitatea de exerciţiu a persoanelor fizice

1. Noţiune

Pentru a încheia acte juridice, este necesar ca o persoană fizică să aibă, pe lângă capacitatea de folosinţă, o anumită maturitate psihică, să-şi poată da seama de consecinţele acţiunilor sale.

Această maturitate psihică se dobândeşte numai după ce minorul a ajuns la o anumită vârstă. Art. 8 din Decret prevede că persoana fizică dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu la vârsta majoratului.

„Capacitatea de exerciţiu este capacitatea persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, săvârşind acte juridice.“ (art.5 alin.3)

2. Caractere juridice

Caracterele juridice ale capacităţii de exerciţiu a persoanelor fizice sunt: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea, egalitatea.

3. Capacitatea de exerciţiu deplină

a) Regula şi excepţii.- În dreptul civil român, capacitatea de exerciţiu deplină constituie regula, iar

lipsa capacităţii de exerciţiu şi capacitatea de exerciţiu restrânsă constituie excepţii de la regulă.

- Capacitatea deplină de exerciţiu constă în aptitudinea persoanei fizice de a-şi exercita drepturile subiective civile şi de a-şi asuma obligaţii prin încheierea personal şi singură a tuturor actelor juridice îngăduite de lege.

b) Începutul capacităţii de exerciţiu deplină- Art.8 din Decretul nr. 31/1954 dispune: „Capacitatea deplină de exerciţiu începe

de la data când persoana devine majoră.“- Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de optsprezece ani. Minorul care se

căsătoreşte la 16, dobândeşte, prin aceasta, capacitatea deplină de exerciţiu. Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi ori, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul (art. 4 C. fam, modificat prin Legea nr. 278/2007)

c) Conţinutul capacităţii de exerciţiu deplină- Persoanele fizice pot încheia orice fel de acte juridice civile cu excepţia celor

interzise de lege, care au drept efect îngrădirea capacităţii de folosinţă şi implicit a celei de exerciţiu.

d) Încetarea capacităţii de exerciţiu deplină Capacitatea de exerciţiu deplină încetează în următoarele cazuri:

– prin moartea sau declararea judecătorească a morţii persoanei fizice;– prin punerea sub interdicţie judecătorească (reversibilă);

44

– prin declararea nulităţii sau anularea căsătoriei, înainte ca femeia să fi împlinit 18 ani, dacă aceasta a fost de rea credinţă la încheierea căsătoriei (cunoscând cauza nulităţii sau anulabilităţii căsătoriei).

4. Lipsa capacităţii de exerciţiu

a) Categorii de persoane Nu au capacitate de exerciţiu:

– minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;– persoana pusă sub interdicţie

Lipsirea minorului, care nu a împlinit 14 ani, de capacitate de exerciţiu constituie o măsură de protecţie, instituită de lege cu scopul de a-l ocroti pe acesta de propria sa nedibăcie, datorită frăgezimii vârstei.

Lipsirea persoanei puse sub interdicţie de capacitate de exerciţiu constituie tot o măsură de protecţie, a persoanei care nu are discernământ datorită alienaţiei sau debilităţii mintale.

b) Reprezentarea legală Art.11 alin.2 din Decretul nr.31/1954 dispune: „Pentru cei ce nu au capacitate de

exerciţiu, actele juridice se fac de reprezentanţii lor legali.“ Reprezentarea, în raport de sursa ei, este de trei feluri: convenţională (care îşi are

izvorul în convenţia părţilor, în contractul de mandat), legală (care îşi are izvorul în lege) şi judiciară (care îşi are izvorul în împuternicirea dată de instanţa judecătorească); în materia de faţă, reprezentarea este legală.

Cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu pot încheia în mod valabil acte de conservare a patrimoniului şi acte juridice mărunte (cumpărarea de rechizite şcolare, de bilete pentru transportul în comun).

c) Încetarea lipsei capacităţii de exerciţiu Situaţia juridică a lipsei capacităţii de exerciţiu ia sfârşit astfel:

– în cazul minorului, prin împlinirea vârstei de 14 ani, când dobândeşte capacitate de exerciţiu restrânsă sau prin decesul minorului;

– în cazul persoanei pusă sub interdicţie judecătorească, prin ridicarea interdicţiei (tot prin hotărâre judecătorească, irevocabilă) sau prin decesul acesteia.

5. Capacitatea de exerciţiu restrânsă

a) Regula „Actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsă se încheie de către acesta,

cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui“ (art.9 alin.2; art.105 alin.2 C. fam.)

b) Conţinut Capacitatea de exerciţiu restrânsă conferă minorului între 14 şi 18 ani

posibilitatea de a participa la viaţa juridică în mod diferit, astfel:– el încheie personal şi singur acte juridice civile (art. 10 din Decret): acte

de conservare, acte mărunte, contractul de depozit la C.E.C., acte de administrare a patrimoniului;

– el încheie personal, dar cu încuviinţarea prealabilă a reprezentanţilor legali (părinţi, tutore) acte juridice civile (art.133 alin.2 C. fam.): acte de administrare a unui bun individual determinat, acte de administrare a

45

unui patrimoniu);– el încheie personal dar cu dublă încuviinţare prealabilă (a

reprezentanţilor legali şi a autorităţii tutelare) acte juridice civile (art.133, alin.3 C. fam.): acte de dispoziţie, precum înstrăinarea bunurilor, renunţarea la un drept, etc.

c) Încetare minorul dobândeşte deplina capacitate de exerciţiu; minorul este pus sub interdicţie judecătorească; când minorul de 14-18 ani decedează.

6. Sancţionarea nerespectării regulilor privitoare la capacitatea de exerciţiu

Încheierea unor acte juridice, cu nesocotirea regulilor prevăzute pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, are drept efect aplicarea nulităţii relative, cu alte cuvinte, anularea acestor acte.

Actul juridic anulat nu produce efecte în viitor, iar efectele produse în trecut se desfiinţează retroactiv. Prin urmare, nulitatea operează nu numai pentru viitor (ex nunc), ci şi pentru trecut (ex tunc), retroactivitatea fiind consecinţa firească a desfiinţării actului juridic.

În ipoteza anulării actului neregulat încheiat, incapabilul va fi obligat să restituie prestaţiile primite numai în măsura în care a profitat de ele.

7. Precizări

În cazul căsătoriei putative, când femeia a fost de bună credinţă la încheierea acelei căsătorii, iar hotărârea de anulare a căsătoriei rămâne definitivă şi irevocabilă înainte ca femeia să fi împlinit 18 ani, s-a pus problema de a şti dacă încetează sau nu capacitatea de exerciţiu deplină a femeii respective.

Într-o primă opinie, anularea căsătoriei nu face ca soţul minor, devenit major prin căsătorie, să piardă capacitatea deplină astfel dobândită, însă numai cu condiţia ca el să fi fost de bună credinţă (să nu fi cunoscut cauza de nulitate a căsătoriei în momentul încheierii acesteia).

Opinia contrară are ca punct de plecare interpretarea per a contrario a art. 23 C. fam.: “soţul care a fost de bună credinţă la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată , păstrează până la data când hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă”. Per a contrario, capacitatea deplină de exerciţiu dobândită de femeia care s-a căsătorit înainte de 18 ani nu se păstrează după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a anulat căsătoria. Ca urmare a modificărilor survenite prin Legea nr. 278/2007 pentru modificarea şi completarea Codului familiei, pentru identitate de raţiune, în prezent problema se pune şi în privinţa bărbatului care se căsătoreşte la 16 ani.

8. Vocabular

autoritate tutelară - organ de stat căruia îi revin, conform legii, atribuţii privitoare la organizarea tutelei, la supravegherea, controlul şi îndrumarea felului în care se desfăşoară activitatea de ocrotire a minorului şi a altor incapabili.

46

interdicţie judecătorească - instituţie juridică având drept scop ocrotirea persoanei fizice care din cauza alienaţiei mintale ori a debilităţii mintale nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale.

ocrotitor legal - persoană care exercită, potrivit legii, ocrotirea părintească a unui copil minor sau ocrotirea de care are nevoie o persoană pusă sub interdicţie.

tutore - persoană fizică numită prin decizia autorităţii tutelare pentru a îndeplini, sub supravegherea, controlul şi îndrumarea acesteia, sarcina tutelei cu privire la un minor sau cu privire la o persoană pusă sub interdicţie.


1) Definiţi capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice.2) Ce caractere juridice diferenţiază capacitatea de folosinţă de capacitatea de

exerciţiu? Argumentaţi.3) Ce acte juridice pot fi încheiate în mod valabil de către persoana fizică lipsită de

capacitate de exerciţiu?4) Ce acte poate să încheie minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă?5) Arătaţi dacă minorul în vârstă de 16 ani poate încheia valabil un contract de

vânzare-cumpărare. În caz de răspuns afirmativ, precizaţi în ce condiţii. Care va fi soluţia în ceea ce priveşte actele de înstrăinare încheiate cu un minor în vârstă de 16 ani.

6) Care sunt modalităţile de încetare a capacităţii de exerciţiu depline?7) Ce este reprezentarea şi de câte feluri este?8) Când suntem în prezenţa reprezentării şi când în cea a încuviinţării actelor juridice

civile ale minorului?

10. Speţe

1. A şi B au încheiat la 1 martie 1994 un contract de vânzare - cumpărare prin care A i-a vândut lui B o motocicletă marca Suzuky la preţul de şase milioane lei, sumă reprezentativă pe piaţa de motociclete. Contractul s-a încheiat sub forma înscrisului sub semnătură privată, urmând ca zece zile mai târziu, când B împlinea vârsta de 18 ani, să se perfecteze actul în formă autentică.

La câteva zile de la încheierea actului autentic, deoarece moneda naţională s-a depreciat, A i-a cerut lui B o diferenţă de patru milioane. B refuzând, A îl acţionează în judecată solicitând instanţei anularea atât a contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată cât şi a contractului autentic deoarece la încheierea actului juridic B era minor, în plus fiind incidenţă şi leziunea.

Cerinţe:a) Leziunea ca viciu de consimţământ întruneşte toate condiţiile pentru a fi

reţinută în speţă?b) Consideraţi că la încheierea primului act, cel sub semnătură privată, B

avea capacitatea de a face acte de dispoziţie? Dar în momentul încheierii actului în formă autentică?

c) Ce va hotărî instanţa?

2. X a vândut 10 ha de pământ lui Y, care la acea dată era minor. Ulterior X

47

intentează o acţiune în justiţie contra lui Z tutore al minorului, cerând restituirea celor 10 ha de pământ motivând că cel care le cumpărase era minor la data încheierii contractului.

Cerinţe: a) Care este sancţiunea incapacităţii de exerciţiu a cumpărătorului la

încheierea actului juridic? Care parte a actului juridic poate invoca această sancţiune?

b) Cum se va apăra pârâtul? Ce soluţie va pronunţa instanţa?


1. Au capacitate de exerciţiu restrânsă:a) persoanele lipsite de capacitate de folosinţă;b) persoanele lipsite de discernământ;c) minorii între 14 şi 18 ani.

2. Au deplină capacitate de exerciţiu:a) o femeie/bărbat de 16 ani căsătorit;b) un minor de 14 ani împliniţi;c) persoană de 19 ani pusă sub interdicţie.

3. Capacitatea de exerciţiu restrânsă se dobândeşte;a) la împlinirea vârstei de 16 ani;b) la împlinirea vârstei de 14 ani;c) la împlinirea vârstei de 18 ani;

4. Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate încheia acte juridice de dispoziţie:

a) personal cu încuviinţarea ocrotitorului legal;b) numai prin reprezentant;c) personal cu încuviinţarea ocrotitorului legal şi a autorităţii tutelare.

5. Persoana care a dobândit capacitate de exerciţiu deplină prin încheierea căsătoriei înainte de a fi împlinit 18 ani, pierde această capacitate:

a) în cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ, înainte ca femeia respectivă să fi împlinit 18 ani, dacă femeia a fost de rea credinţă;

b) în cazul încetării căsătoriei prin decesul soţului, înainte ca femeia respectivă să fi împlinit 18 ani;

c) prin punere sub interdicţie;

12. Bibliografie

I.R.Urs, S. Angheni - op.cit., p. 206-216; I.R.Urs, C.I.Todică - op.cit., p.56-83; Gh. Beleiu - op.cit., p. 305-316; G. Boroi - op.cit., p. 87- 99; I. Dogaru - op.cit., p. 400-409; I.R.Urs, C.Todică – Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică,p.61-87.

48

XXII. Identificarea persoanei fizice

1. Atributele de identificare. Caracterizare

Identificarea persoanei fizice se realizează cu ajutorul atributelor acesteia: numele, domiciliul, starea civilă şi codul numeric. Domiciliul cuprinde: domiciliul de drept comun, domiciliul legal şi domiciliul ales sau convenţional, iar în legătură strânsă cu domiciliul se află reşedinţa.

Starea civilă se înfăţişează ca un complex de raporturi juridice, cu caracter personal nepatrimonial, prin care se individualizează persoana fizică în societate şi în familie.

Atributele de identificare au următoarele caractere juridice:– sunt drepturi absolute, opozabile erga omnes, cărora le corespunde obligaţia

generală negativă a tuturor persoanelor de a se abţine să le aducă vreo atingere;

– sunt drepturi inalienabile, neputând fi înstrăinate prin acte juridice şi nici transmise prin moştenire;

– sunt drepturi imprescriptibile, atât extinctiv, cât şi achizitiv;– sunt drepturi neevaluabile în bani şi deci nu fac parte din patrimoniul

persoanei fizice.

2. Numele persoanei fizice

Art.121 alin.2 din Decretul nr. 31/1954 prevede: „Numele cuprinde numele de familie şi prenumele“.

Art. 1 din O. G. nr. 41/20031, privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelui persoanelor fizice dispune: ”numele cuprinde numele de familie şi prenumele”.

Numele este un atribut de identificare a persoanei fizice ce constă în dreptul omului de a fi individualizat în familie şi în societate prin cuvinte stabilite, în condiţiile legii, cu această semnificaţie.

Dreptul subiectiv la nume are, în conţinutul său, următoarele prerogative:– dreptul de a folosi numele, adică de a-l purta;– dreptul de a cere organelor competente îndreptarea greşelilor de scriere a

numelui;– dreptul de a se opune la folosirea numelui propriu de către alte persoane

neîndreptăţite.

3. Numele de familie

Numele de familie este o componentă a numelui în sens larg, format din unul s-au mai multe cuvinte , care individualizează persoana fizică în societate.

a) Dobândirea numelui de familie

1 M. Of. nr. 62/2 februarie 2003, modificată prin Legea nr. 243/23 iunie 2009.

49

Art.2 alin.1 din O.G. nr. 41/2003 cu privire la nume, cuprinde regula potrivit căreia: „Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei….“Prin urmare, modul de dobândire a numelui de familie este filiaţia, ceea ce înseamnă că numele de familie al părinţilor va fi dobândit şi de copil.

Pentru situaţia în care filiaţia unei persoane nu poate fi determinată (în cazul copiilor găsiţi, născuţi din părinţi necunoscuţi), numele de familie va fi stabilit pe cale administrativă.

Există trei situaţii, şi anume: copilul din căsătorie, copilul din afara căsătoriei şi copilul găsit, născut din părinţi necunoscuţi.

– stabilirea numelui de familie al copilului din căsătorie se face după regulile cuprinse în art.62 C. fam. şi anume: „Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor. Dacă părinţii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei sau numele lor reunite”. Dacă părinţii nu se învoiesc asupra numelui, autoritatea tutelară de la domiciliul copilului va hotărî, ascultând pe părinţi, dacă copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei sau numele lor reunite.

– stabilirea numelui de familie al copilului din afara căsătoriei. Acesta ia numele de familie al părintelui faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită. Dacă filiaţia se stabileşte ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa poate încuviinţa ca acel copil să poarte numele de familie al acestuia din urmă. În situaţia în care copilul a fost recunoscut de ambii părinţi, numele de familie se va stabili prin învoiala acestora, iar dacă nu se înţeleg, va hotărî autoritatea tutelară (art.64 din C. fam.).

– stabilirea numelui de familie al copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi sau a copilului abandonat în spital, a cărui identitate nu a fost stabilită în 30 de zile de la constatarea abandonului, se face prin dispoziţia primarului locului în care copilul a fost găsit sau s-a constatat abandonul(art.2 alin. 3 din O.G. nr. 41/2003).

b) Modificarea numelui de familie Numele de familie al persoanei fizice poate suferi unele modificări determinate de

schimbările survenite în starea civilă a acesteia.– modificarea numelui de familie determinată de schimbări ale filiaţiei.

Astfel, dacă copilului găsit sau născut din părinţi necunoscuţi, i se stabileşte filiaţia faţă de unul dintre părinţi, el va lua numele de familie al părintelui respectiv, iar dacă filiaţia se stabileşte faţă de ambii părinţi, va lua numele de familie comun al acestora, numele unuia dintre ei sau numele lor reunite.

– modificarea numelui de familie determinată de adopţie. La adopţie copilul dobândeşte numele adoptatorului, iar la desfacerea adopţiei el redobândeşte numele de familie purtat anterior. În cazul nulităţii adopţiei, adoptatul redobândeşte numele de familie avut anterior încuviinţării adopţiei.

– modificarea numelui de familie determinată de căsătorie. La încheierea căsătoriei, soţii pot să-şi păstreze numele lor dinaintea căsătoriei, să ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. După divorţ sau în caz de nulitate a căsătoriei, fiecare dintre foştii soţi va purta numele pe care îl avea înainte de căsătorie. La încetarea căsătoriei prin decesul unuia dintre soţi, soţul supravieţuitor are dreptul să poarte în continuare numele de familie comun.

c) Schimbarea numelui de familie pe cale administrativă

50

Legislaţia română permite schimbarea numelui de familie pe cale administrativă, pentru motive temeinice, în care scop a reglementat condiţiile şi procedura de urmat prin dispoziţiile O.G. nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.

Pot cere schimbarea pe cale administrativă a numelui, cetăţenii români şi apatrizii cu domiciliul în România pentru motive justificate: numele este format din expresii indecente, persoana a folosit permanent în exercitarea profesiei numele pe care doreşte să-l obţină, când au fost efectuate menţiuni greşite în registrele de stare civilă, etc. Cererea se depune la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanei din subordinea consiliului local şi se publică în Monitorul Oficial.

Cererea se trimite spre soluţionare serviciului public judeţean, care după analizarea temeiniciei cererii, propune motivat preşedintelui consiliului, respectiv primarului general al Capitalei, emiterea dispoziţiei de admitere sau respingere a cererii de schimbare a numelui. Dispoziţia de admitere se comunică serviciului public comunitar, care îl va înştiinţa pe solicitant, iar decizia de respingere se comunică direct solicitantului de către serviciul public judeţean.

d) Retranscrierea numelui de familie

În conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin.1 din O.G. nr.41/2003 „Persoana al cărei nume de familie a fost înregistrat în actele de stare civilă, tradus în altă limbă decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi, poate cere înscrierea prin menţiune pe aceste acte, a numelui de familie, retradus sau cu ortografia limbii materne, atât la rubricile privind pe titular, cât şi la cele privind pe părinţii săi“.

Cererea se depune la serviciul public care are în păstrare registrul de stare civilă şi se aprobă de primar.

4. Prenumele persoanei fizice

Prenumele este acea componentă a numelui care individualizează persoana în familie. Potrivit dispoziţiilor art.2 din O.G. nr. 41/2003: „Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii pe baza declaraţiei de naştere făcută de cel care declară naşterea“. Deci, stabilirea prenumelui este lăsată la libera alegere a părinţilor copilului, iar în caz de neînţelegere va decide autoritatea tutelară. Dispoziţiile privind schimbarea şi retranscrierea numelui se aplică prin analogie şi prenumelui.

5. Pseudonimul

Pseudonimul individualizează persoana fizică într-un anumit domeniu de activitate, de regulă, printr-un cuvânt sau un grup de cuvinte. El este lăsat la libera alegere a persoanei şi nu este supus vreunei reguli de înregistrare.

6. Domiciliul persoanei fizice

Domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică sau principală (art.13 din Decretul nr.31/1954). În completare, O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate2 prevede în art. 26 alin.

2 M. Of. nr. 641/20 iulie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 290/2005, M. Of. nr. 290/24 octombrie 2005, şi modificată prin Legea nr. 252/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative ce reglementează evidenţa persoanei, eliberarea actelor de identitate şi activitatea serviciilor publice comunitare

51

1 că domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală.

Domiciliul este atributul de identificare a persoanei fizice, care o individualizează în spaţiu, prin indicarea locului unde aceasta îşi are locuinţa statornică sau principală.

În raport de modul de stabilire, domiciliul este de trei feluri:– domiciliul de drept comun;– domiciliul legal;– domiciliul ales (convenţional).

În raport de teritoriul statului pe care se află:- domiciliu în ţară ;- domiciliu în străinătate.

Domiciliul de drept comun este domiciliul pe care orice persoană fizică şi-l alege liber, prin propria voinţă, în orice localitate din ţară şi străinătate. Practic, domiciliul legal pe care l-a avut persoana fizică până la majorat se converteşte în domiciliu de drept comun. Persoana care îşi schimbă domiciliul este obligată ca în 15 zile de la mutarea la noua adresă, să se prezinte la formaţiunea de evidenţă a populaţiei pentru eliberarea unei noi cărţi de identitate. Dovada domiciliului de drept comun se face cu cartea de identitate iar pentru minor, cu certificatul de naştere al acestuia şi cu cartea de identitate a părinţilor.

Domiciliul legal este domiciliul stabilit de lege, în mod obligatoriu, pentru anumite categorii de persoane. Aceste persoane sunt: minorii (au domiciliul la părinţi), interzişii judecătoreşti (la tutorele), dispăruţii (la curator) şi moştenitorii (la custode). Dovada se face prin probarea domiciliului de drept comun al persoanei ce realizează ocrotirea.

Domiciliul ales este locuinţa pe care părţile o aleg în vederea executării actului în acel loc sau pentru soluţionarea litigiului şi comunicarea actelor de procedură.

7. Reşedinţa persoanei fizice

Ca şi domiciliul, reşedinţa este un atribut de identificare în spaţiu a persoanei fizice prin indicarea locuinţei temporare. Reşedinţa reprezintă şi ea o locuinţă a persoanei fizice, care nu întruneşte caracterul de locuinţă statornică sau principală. Per a contrario, ea este o locuinţă temporară ori secundară.

Persoana care locuieşte mai mult de 45 de zile la altă adresă decât cea de domiciliu, este obligată să se prezinte la formaţiunea de evidenţă a populaţiei pentru înscrierea în cartea de identitate a menţiunii de stabilire a reşedinţei.

Persoana fizică nu poate avea în acelaşi timp decât o singură reşedinţă. Dovada se face cu menţiunea înscrisă în cartea de identitate.

8. Codul numeric al persoanei fizice

Potrivit art.6 alin.1 din O.U.G. nr. 97/2005 codul numeric personal constituie un

de evidenţă a persoanelor (M. Of. nr. 506/27.07.2007)

52

mijloc de individualizare a persoanei fizice alături de nume, domiciliu şi stare civilă ce se înscriu in cartea de identitate.

Codul numeric este singurul identificator pentru toate sistemele informatice, care prelucrează date nominale privind persoana fizică.

Fiecărei persoane fizice, cetăţean român, i se atribuie la naştere un CNP care se înscrie în certificatul de naştere şi în toate actele cu caracter oficial, precum şi în Registrul permanent de evidenţă a populaţiei. El nu mai poate fi schimbat decât în cazul în care se modifică data naşterii sau sexul persoanei fizice.

9. Precizări

În România, primul act normativ care cuprindea dispoziţii unitare privind numele persoanei fizice a fost Legea din 18 martie 1895. Potrivit acesteia, orice persoană trebuia să aibă un nume de familie. În caz contrar, era obligată să facă o declaraţie la primărie prin care înţelegea să poarte numele de botez al tatălui la care adăuga terminaţia –escu sau –eanu. Spre exemplu, dacă tatăl avea prenumele Ion, fiul va declara numele de Ionescu.

In doctrină şi jurisprudenţă s-a pus problema dacă prin recăsătorire, se menţine posibilitatea soţului supravieţuitor de a purta în continuare numele pe care îl avea în căsătoria anterioară, încetată prin deces. Într-o opinie răspunsul a fost negativ, deoarece, conform Legii din 18 martie 1895, văduva păstra numele de familie al soţului, dar dacă se recăsătorea îl pierdea. În altă soluţie contrară, soţul supravieţuitor va purta în continuare numele de familie deoarece nu există un text legal care să îi limiteze acest drept.


53


1) Delimitaţi modificarea numelui de familie de schimbarea pe cale administrativă a acestuia.

2) Ce sunt domiciliul şi reşedinţa ca noţiuni de drept civil?3) Care sunt caracterele juridice care deosebesc domiciliul de reşedinţă?4) În ce constă corelaţia dintre domiciliu şi starea civilă?5) Arătaţi care este diferenţa dintre pseudonim şi poreclă? În legislaţia actuală, porecla

se bucură de protecţia legală?6) Delimitaţi structura numelui de conţinutul dreptului la nume.7) Identificaţi şi analizaţi modurile de dobândire a numelui de familie.8) Ţinând cont de dispoziţiile art.64 C.fam., completaţi următoarele enunţuri:

- Numele de familie al copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi se stabileşte de…………………….. prin ………………….

- Dacă ulterior acesta îşi stabileşte filiaţia faţă de unul dintre părinţi, copilul va lua numele de familie al……………………

- În cazul în care filiaţia a fost stabilită şi faţă de celălalt părinte, …………………………………va încuviinţa ca acel copil să poarte numele de familie al………………………………….

12. Speţe

1. Reclamanta a chemat în judecată primăria solicitând instanţei să dispună schimbarea numelui fiului său minor. În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că doreşte ca minorul să poarte numele ei actual şi nu pe cel al fostului soţ (nume comun), deoarece acţiunea acestuia în tăgada paternităţii a fost admisă prin hotărârea instanţei.

Instanţa a admis acţiunea reclamantei.Cerinţe:

a) Ce efecte produce admiterea acţiunii în tăgada paternităţii asupra numelui copilului?

b) Este corectă soluţia instanţei?

2. La naştere X îşi are stabilită filiaţia numai faţă de mamă şi, în consecinţă, a luat numele de familie al acesteia. Ulterior, X îşi stabileşte filiaţia faţă de tată, iar instanţa conform art. 64 alin.2 C. fam. îi încuviinţează să ia numele de familie al tatălui. Dacă părinţii se căsătoresc şi iau ca nume comun numele soţiei, stabiliţi:

a) Care va fi numele de familie al copilului X?b) În speţă este vorba de o modificare sau de o schimbare a numelui

de familie al lui X?c) Care va fi soluţia dacă părinţii ar lua la încheierea căsătoriei

numele lor reunite ca nume comun?

3. Prin acţiunea formulată, mama unei minore a solicitat instanţei să se stabilească la ea domiciliul copilului. Tatăl, în calitate de pârât, a formulat o acţiune cu acelaşi obiect, susţinând că este în interesul minorei să rămână la bunicii paterni, în a căror grijă se află.

Cerinţe:a) Care este domiciliul copilului minor? Ce este domiciliul legal?b) Dacă reclamanta prezintă garanţii materiale pentru creşterea minorei, cum aţi soluţiona cererea?

54


1. Constituie atribute de identificare a persoanei fizice:a) numele;b) sediul;c) porecla.

2. O persoană fizică poate avea în România în acelaşi timp:a) un domiciliu şi două ori mai multe reşedinţe;b) două domicilii şi o reşedinţă;c) un domiciliu şi o reşedinţă.

3. Reşedinţa unei persoane fizice se caracterizează prin:a) obligativitate;b) unicitate;c) stabilitate.

4. Numele de familie al copilului găsit se stabileşte:a) de către cel care l-a găsit;b) de primar;c) de primărie.

5. Atribuitele de identificare ale persoanei fizice:a) sunt drepturi personale nepatrimoniale;b) sunt drepturi relative;c) sunt drepturi de creanţă.

6. Nu beneficiază de protecţie legală:a) reşedinţa;b) pseudonimul;c) porecla.

7. La încheierea căsătoriei, soţii:a) pot alege un al treilea nume;b) pot să-şi păstreze numele dinaintea căsătoriei;c) sunt obligaţi să aleagă un nume comun.

14. Bibliografie

R. Urs, S. Angheni – op.cit., pag. 216 – 227 I. R. Urs, C.I.Todică – op.cit., pag.84-120 Gh. Beleiu - op.cit. pag. 340 – 360 G. Boroi – op.cit. pag. 7 – 54 I. Dogaru – op. cit. pag. 429 – 448 I.R.Urs, C.Todică – Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică,

p88-127.

55

XXIII. Starea civilă a persoanei fizice

☺ Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă3

1. Noţiune şi caractere juridice

Prin stare civilă sau statut civil se înţeleg toate elementele strict personale care contribuie la individualizarea persoanei fizice in societate şi familie.

Ca drept subiectiv starea civilă cuprinde posibilitatea omului de a se individualiza şi de a pretinde tuturor să fie individualizat prin starea civilă, precum şi posibilitatea de a apela, la nevoie, la constrângerea statală.

Calităţile strict personale, care configurează starea civilă a persoanei fizice, sunt următoarele elemente: născută din căsătorie, din afara căsătoriei, din părinţi necunoscuţi, adoptată, căsătorită, divorţată, văduvă, recăsătorită, rudă sau afin cu altă persoană etc.

Starea civilă, ca ansamblu de calităţi strict personale ale persoanei fizice, are următoarele caractere juridice: indivizibilitatea, inalienabilitatea, imprescrip-tibilitatea, personalitatea şi universalitatea.

2. Folosirea stării civile (posesia de stat)

Folosirea stării civile, numită şi posesia de stat, se defineşte prin întrunirea de fapte din care rezultă raportul de filiaţie şi de rudenie între o persoană şi familia din care pretinde că face parte. Posesia de stat constă în recunoaşterea publică a filiaţiei.

Posesia de stat produce două efecte:– prezumţia că ea corespunde realităţii. Aceasta este o prezumţie relativă

(juris tantum), putând fi combătută sau completată prin alte probe.– al doilea efect al posesiei de stat (folosirea stării civile) constă în existenţa

legală a stării civile folosite, dacă este întărită prin actul de stare civilă concordant. De data aceasta, suntem în prezenţa unei prezumţii absolute (juris et de jure), care nu permite dovada contrară.

3. Acţiunile de stare civilă (acţiunile de stat)

Acţiunile de stare civilă sau acţiunile de stat sunt acele acţiuni în justiţie care au ca obiect elemente privind starea civilă a persoanei fizice.

a) În raport cu obiectul lor, acţiunile de stare civilă se divid în trei categorii: acţiuni în reclamaţie de stat, acţiuni în contestaţie de stat şi acţiuni în modificare de stat.

– acţiunea în reclamaţie de stat este acea acţiune prin care persoana fizică urmăreşte să obţină recunoaşterea unei stări civile, alta decât cea aparentă (acţiunea în stabilirea maternităţii, a paternităţii);

3 Modificată prin Legea nr. 117/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 (M. Of. nr. 532/20 iunie 2006, şi Legea nr. 201/2009 (M. Of. nr. 743/2 noiembrie 2009).

56

– acţiunea în contestaţie de stat este acea acţiune prin care se urmăreşte înlăturarea stării civile aparente pe motiv că nu corespunde realităţii (acţiunea în anularea căsătoriei, acţiunea în tăgada paternităţii);

– acţiunea în modificare de stat este acea acţiune prin care se urmăreşte modificarea pentru viitor a stării civile (acţiunea de divorţ, acţiunea de desfacere a adopţiei).

b) În raport de persoanele care pot să le exercite, acţiunile de stare civilă se împart în: acţiuni care pot fi intentate de orice persoană interesată; acţiuni care pot fi pornite numai de persoane expres determinate de

lege; acţiuni care pot fi introduse numai de titularul stării civile.

c) În raport de aplicabilitatea regulilor prescripţiei extinctive, acţiunile de stare civilă se împart în:

– acţiuni imprescriptibile;– acţiuni prescriptibile (acţiunea în anularea căsătoriei, acţiunea în tăgada

paternităţii, acţiunea în stabilirea paternităţii).

4. Actele de stare civilă

Sunt acte de stare civilă: actul de naştere, actul de căsătorie şi actul de deces. Titularilor de acte de stare civilă li se eliberează extracte de pe aceste acte: certificat de naştere, certificat de căsătorie, certificat de deces.

Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice, întocmite potrivit legii, în registrele de stare civilă, de către delegatul de stare civilă, care cuprind elementele stării civile a persoanei fizice.

Reconstituirea actului de stare civilă presupune un act cu existenţă anterioară, însă datorită unor împrejurări prevăzute de lege, este cu neputinţă să se facă dovada acestuia în prezent.Întocmirea ulterioară priveşte situaţiile în care actul de stare civilă nu a fost niciodată întocmit.Anularea actelor de stare civilă este sancţiunea nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de valabilitate a acestora.Completarea presupune trecerea unor menţiuni care nu existau în act.Rectificarea reprezintă îndreptarea ori înlăturarea unor erori strecurate cu ocazia înregistrării.Modificarea este operaţiunea de înscriere a unor menţiuni privitoare la statutul civil al titularului.

5. Înregistrările de stare civilă

Înregistrările de stare civilă sunt operaţiuni de consemnare în registrele de stare civilă a actelor şi faptelor de stare civilă, precum şi a altor elemente prevăzute de lege, operaţii efectuate de către organele cu atribuţii de stare civilă.

Există două categorii de înregistrări: înregistrări sub forma întocmirii actelor de stare civilă (în caz de naştere, căsătorie, deces) şi înregistrări sub forma înscrierii de menţiuni marginale pe registrele de stare civilă (în caz de divorţ, schimbarea sexului, schimbarea numelui pe cale administrativă).

57

a) Întocmirea de acte de stare civilăÎnregistrarea în registrele de stare civilă se realizează sub forma întocmirii actelor de stare civilă în următoarele cazuri: înregistrarea naşterii (art. 17-26 din Legea nr. 119/1996) se face pe baza

declaraţiei verbale la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor în a cărui rază administrativ teritorială (sectorul municipiului Bucureşti, oraş sau comună) s-a produs evenimentul. Obligaţia de a declara naşterea revine oricăruia dintre părinţi, iar dacă din diferite motive nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere sau personalului din unitatea în care a avut loc naşterea, rudelor ori vecinilor care au luat cunoştinţă despre naşterea unui copil. În situaţia copilului găsit, precum şi a celui părăsit de părinţi în unităţi sanitare, obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază teritorială a fost găsit sau părăsit copilul (art. 12 alin.1 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului).

Legea nr. 119/1996 prevede mai multe categorii de termene în care poate fi declarată şi înregistrată naşterea unui copil:– declararea şi înregistrarea naşterii copilului născut viu şi aflat în viaţă se face în

termen de 15 zile de la data naşterii;– în cazul în care copilul născut viu a decedat înăuntrul termenului de 15 zile, se va

înregistra mai întâi naşterea şi numai după aceea decesul. Declararea şi înregistrarea naşterii se face în 24 de ore de la data decesului;

– declararea şi înregistrarea naşterii copilului născut mort se face în termen de 3 zile de la data naşterii. Pentru copilul născut mort se întocmeşte numai actul de naştere;

– termenul legal pentru declararea şi înregistrarea naşterii copilului găsit este de 30 de zile de la data găsirii (art. 22 alin. 2 , modificat prin Legea nr. 117/2006).

– declararea şi înregistrarea naşterii copilului părăsit de mamă în maternitate se face de serviciul public de asistenţă socială în termen de 5 zile de la primirea documentaţiei cuprinzând certificatul medical constatator al naşterii, procesului verbal de constatare a părăsirii copilului, dispoziţia de plasament în regim de urgenţă şi răspunsul poliţiei cu rezultatul verificărilor privind identitatea mamei (art. 23 alin.1, modificat prin Legea nr. 117/2006, coroborat cu art. 11 alin. 6 din Legea nr. 272/2004).

În cazul în care declaraţia de naştere a fost făcută după expirarea termenelor mai sus prezentate, dar în termen de un an de la naştere, întocmirea actului de naştere se face cu aprobarea primarului. Dacă naşterea se declară după trecerea unui an de la eveniment, înregistrarea se face numai în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

înregistrarea căsătoriei (art. 27-33 din Legea nr. 119/1996) se face de către ofiţerul de stare civilă, la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor a municipiului, sectorului muncipiului Bucureşti, oraşului sau co-munei în a cărei rază administrativ -teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii soţi. Căsătoria se poate încheia în afara sediului autorităţii adminis-traţiei publice locale, cu aprobarea primarului, dacă din motive temeinice unul dintre soţi se află în imposibilitate de a se prezenta. În ziua fixată pentru încheierea căsătoriei, după ce constată că cerinţele legale sunt

îndeplinite, că nu există opuneri întemeiate la căsătorie şi nici împiedicări legale, ia consimţământul viitorilor soţi, liber şi deplin exprimat în prezenţa a doi martori, ofiţerul de stare civilă îi declară căsătoriţi, le citeşte dispoziţiile din Codul familiei privind drepturile şi obligaţiile soţilor şi întocmeşte, de îndată, actul de căsătorie. înregistrarea decesului (art. 34-41 din Legea nr. 119/1996) se face la serviciul

public comunitar local de evidenţă a persoanelor în a cărei rază teritorială s-a

58

produs decesul pe baza declaraţiei verbale făcută de către membrii familiei decedatului, iar în lipsa acestora, de către colocatari, vecini, administratorul imobilului, medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul, şi a certificatului medical constatator al decesului.

Declararea decesului se face în termen de 3 zile de la data încetării din viaţă a persoanei (în acest termen se cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul, cât şi ziua în care se face declaraţia). Când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru, declararea se face în termen de 48 ore, socotit din momentul decesului sau al găsirii cadavrului. În cazul în care decesul nu a fost declarat în termen, întocmirea actului de deces se face cu aprobarea Parchetului. După întocmirea actului de deces, ofiţerul de stare civilă eliberează declarantului o adeverinţă de înhumare sau incinerare a cadavrului, făcând menţiune despre aceasta pe verso-ul certificatului constatator al decesului.

b) Înscrierea de menţiuni marginale în actele de stare civilăÎnscrierea constă în operarea unor menţiuni pe marginea actului de stare civilă deja întocmit în registre având ca obiect modificările intervenite în starea civilă a unei persoane fizice. Cele mai multe înscrieri de menţiuni se fac pe marginea actului de naştere, acesta fiind de altfel principalul centralizator şi, după caz, pe actul de căsătorie şi deces. Înscrierile marginale au un caracter de informare, producând efecte şi faţă de terţele persoane, în sensul că modificarea adusă stării civile prin aceste menţiuni este opozabilă şi acestora. înscrierea menţiunii de stabilire a filiaţiei pe actul de naştere şi, după caz, de

căsătorie şi de deces se face din oficiu sau la cererea celui interesat, pe baza actului de recunoaştere, întocmit potrivit legii sau a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

înscrierea adopţiei cu efecte restrânse se făcea prin menţiune pe actul de naştere al celui adoptat, şi dacă era cazul pe cel de căsătorie, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive, din oficiu sau la cererea oricărei persoane interesate.

În prezent, funcţionează sistemul adopţiei cu efecte depline consacrat de Ordonanţa de urgenţă cu privire la regimul juridic al adopţiei nr. 25/1997, reluat de Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, ce abrogă vechea ordonanţă. Potrivit art. 53 alin. final din actuala reglementare, serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanei competent va întocmi, în condiţiile legii şi pe baza hotărârii irevocabile de încuviinţare a adopţiei, un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.

Anularea sau desfacerea adopţiei, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, se înscrie, prin menţiune, pe actul de naştere iniţial şi, după caz, pe cel întocmit în urma adopţiei, pe actul de căsătorie şi pe actele de naştere ale copiilor minori ai celui adoptat, iar în cazul copiilor majori, numai la cererea acestora. înscrierea divorţului, anulării sau încetării căsătoriei se face prin menţiune pe

actul de căsătorie şi pe cele de naştere ale foştilor soţi. Menţiunea se înscrie, din oficiu, pe baza comunicării primite de la ofiţerul de stare civilă care a întocmit actul de deces, a hotărârii definitive şi irevocabile ori la cererea persoanei interesate.

înscrierea menţiunii de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui se face pe actul de naştere, şi după caz, de căsătorie al persoanei căreia i s-a admis schimbarea numelui, la cererea acesteia.

59

menţiunile privind acordarea sau pierderea cetăţeniei române se înscrie pe actul de naştere şi dacă este cazul, pe cel de căsătorie, pe baza comunicării transmise de Ministerul de Interne.

6. Proba stării civile

Regula o găsim în art.22 din Decretul nr.31/1954 şi art. 13 din Legea nr.119/1996 care dispun similar că starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite în registrele de stare civilă (numai pentru locul unde se găsesc aceste registre), precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora ( pentru locul unde se află persoana).

7. Precizări

În dreptul roman, statutul persoanei fizice era dat de reunirea a trei elemente: status libertatis (stare de om liber, eliberat, sclav), status civitatis (stare de cetăţean roman, de latin sau peregrin), şi status familiae (situaţia în familie de pater familias sui iuris ori alieni iuris)

Legea nr. 119/1996 cuprinde o serie de reguli speciale cu privire la înregistrarea naşterii, când declararea ei a fost făcută după trecerea unui an, întocmirea actului de naştere se face numai în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Competenţa aparţine judecătoriei în raza căreia domiciliază copilul sau este situat sediul instituţiei de ocrotire a copilului. Instanţa va solicita poliţiei să facă verificări pentru stabilirea identităţii, precum şi avizul medicului legist cu privire la vârsta şi sexul persoanei a cărei naştere a fost omisă de la înregistrare. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului (Dec.nr. 2270/1956 a colegiului civil a fostului T.S. şi Dec. nr. 392/1990 a S. a III a civ. a T.M.B.)

Unul din efectele posesiei de stat este faptul că, unită cu actul de naştere concordant, folosirea stării civile creează prezumţia irefragabilă de existenţă a acelei stări civile. Astfel, nimeni nu poate contesta starea civilă a copilului care are folosirea unei stări civile conforme cu certificatul său de naştere (art. 51 C. fam.) Prin excepţie, este admisibilă o acţiune prin care se contestă identitatea unei persoane, susţinând că s-a săvârşit o fraudă prin substituirea copiilor, după ce actul de naştere a fost întocmit. Soluţia este firească deoarece posesia de stat a copilului nu este conformă certificatului său de naştere ci corespunzătoare certificatului de naştere al copilului cu care a fost substituit (Dec. nr.809/1979 a S.civ. a T.S)

Fără a fi un act de stare civilă, livretul de familie este documentul care cuprinde principalele date cu privire la componenţa familiei, filiaţia copiilor (art.1 din H.G. nr.495/1997). Livretul de familie se eliberează gratuit cu ocazia oficierii căsătoriei şi se semnează de primar sau de delegatul acestuia. În caz de desfacere a căsătoriei prin divorţ sau a anulării ei, livretul se retrage şi se anulează, eliberându-se un nou livret părintelui căruia i s-au încredinţat copii.

8. Vocabular

nomen – nume;

60

tractatus – tratament; fama – reputaţie; tăgăduirea paternităţii – infirmarea de către un bărbat a paternităţii copilului pe

motiv că, deşi copilul fie născut, fie conceput în timpul căsătoriei mamei cu acel bărbat, este cu neputinţă ca el să fie tatăl acestuia.


1) Definiţi starea civilă a persoanei fizice şi enumeraţi caracterele acesteia.2) Ce se înţelege prin “posesie de stat”?3) Ce înţelegeţi prin acţiuni de stare civilă?4) Clasificaţi acţiunile de stare civilă în funcţie de criteriile cunoscute.5) Hotărârea judecătorească, pronunţată într-o acţiune de stare civilă, este sau nu este

un act de stare civilă?6) Explicaţi sintagma: “înregistrare de stare civilă”.7) Ce mijloace de probă sunt necesare pentru dovada stării civile?8) Precizaţi care este corelaţia dintre starea civilă şi capacitatea civilă.

10. Speţe

1. La data de 1 iunie 1997, X a solicitat înscrierea tardivă a naşterii fiului său Y, născut la 1 iunie 1991. Judecătoria a respins cererea, menţionând că minorul a cărui naştere se solicită a fi înregistrată a decedat între timp.

Cerinţe:a) Ce tip de acţiune de stare civilă este cea din speţă?b) Ce fel de înregistrare de stare civilă solicită X?c) Consideraţi soluţia instanţei corectă?d) Înregistrarea naşterii este condiţionată de durata vieţii copilului?

2. X a solicitat instanţei corectarea unei greşeli materiale cu privire la numele de familie trecut în certificatul de naştere. Instanţa, admiţând cererea lui X, a dispus corectarea menţiunii greşite, atât din certificatul de naştere cât şi din buletinul de identitate.

Cerinţe:a) Din punct de vedere al naturii juridice cum calificaţi cererea lui X?b) Ce organ este abilitat de lege să corecteze menţiunile greşite din actul de

identitate? Buletinul de identitate este un act de stare civilă?c) Consideraţi corectă soluţia instanţei?


1. Acţiunea prin care se urmăreşte înlăturarea unei stări civile, pretins nereale şi înlocuirea ei cu alta, pretins reale, constituie:

a) acţiune în reclamaţie de stat;b) acţiune în modificare de stat;c) acţiune în contestaţie de stat.

2. Starea civilă a unei persoane fizice poate fi probată:a) cu prezumţie;b) cu orice mijloc de probă;c) cu actele întocmite în registrele de stare civilă.

61

3. Reprezintă un act de stare civilă:a) legitimaţia de student;b) buletinul de identitate;c) certificatul de căsătorie.

4. Constituie un fapt de stare civilă:a) naşterea;b) adopţia;c) căsătoria.

12. Bibliografie

I. R. Urs, S. Angheni- op.cit., pag. 228 – 232; I. R. Urs, C. I. Todică – op.cit., pag. 120-161; Gh. Beleiu – op.cit., pag. 361 – 372; G. Boroi – op.cit., pag. 55 – 70; I. Dogaru – op.cit., pag. 448 – 457; I.R.Urs, C.Todică – Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică,

p1271-166.

62

PERSOANA JURIDICĂ

XXIV: Noţiune, elemente constitutive şiclasificarea persoanelor juridice

1. Noţiune

După cum am arătat, calitatea de a fi titular de drepturi şi obligaţii civile o are atât persoana fizică cât şi persoana juridică. Persoana juridică este un subiect de drept care se înfiinţează, se organizează şi participă la raporturile juridice cu respectarea cerinţelor legale de fond şi de formă. Recunoaşterea calităţii de persoană juridică (subiect de drept distinct) şi conferirea „personalităţii juridice“ unor entităţi sociale este exclusiv opera legii.

Enumerarea persoanelor juridice:- Statul. Potrivit art. 25 alin. 1 din Decretul nr.31/1954, statul este “persoana

juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii”.

- Organele puterii legislative. Camera Deputaţilor şi Senatul, care împreună formează Parlamentul României, sunt persoane juridice, deoarece întrunesc elementele constitutive cerute de lege în acest scop.

- Organele puterii executive. Din aceasta categorie fac parte: Administraţia prezidenţială, Guvernul României, ministerele şi alte instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale, prefecturile şi organele administraţiei de stat, misiunile diplomatice şi oficiile consulare.

- Organele puterii judecătoreşti. Acestea cuprind instanţele judecătoreşti şi Ministerul Public. Instanţele de judecată sunt: judecătoriile, tribunalele, Curtea de Apel, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. Dintre acestea, judecătoriile nu au personalitate juridică, fiind privite ca subunităţi ale tribunalelor.

- Autorităţile administrative autonome nesubordonate Guvernului. De exemplu: Banca Naţionala a României, Curtea de Conturi, Serviciul Român de Informaţii.

- Curtea Constituţională- Unităţile administrativ-teritoriale. Potrivit art.19 din Legea administraţiei

publice locale nr. 215/2001, “comunele, oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public. Acestea au patrimoniu şi capacitate juridică deplină”.

- Persoane juridice de stat. Acestea cuprind instituţii de stat (înfiinţate in domeniile: sănătate, învăţământ, ştiinţă şi cultură ) şi agenţi economici de stat (regii autonome şi societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat ).

- Partide politice. Potrivit art. 1 teza a II a din Legea partidelor politice nr. 14/2003 partidele sunt “persoane juridice de drept public”.

- Societăţile comerciale cu capital privat. Sunt reglementate de Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 şi se constituie în una din formele: societate cu răspundere limitată, societate pe acţiuni, societate în nume colectiv, societate în comandită pe acţiuni, societate în comandită simplă.

63

- Societăţile agricole. Acestea s-au înfiinţat în temeiul Legii nr. 36/1991 ca persoane juridice de drept privat, dar fără caracter comercial.

- Organizaţii cooperatiste. Sunt persoane juridice de drept privat, ce se organizează şi funcţionează din iniţiativa membrilor lor, pentru realizarea unor scopuri economice sau în scopul întrajutorării membrilor. În prezent, în temeiul Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei4 funcţionează două categorii de societăţi cooperative:

- societăţi cooperative de gradul 1 sunt persoane juridice constituite de persoane fizice şi înregistrate în conformitate cu prevederile legii. Ele se constituite în una din următoarele forme: societăţi cooperative meşteşugăreşti, societăţi cooperative de consum, societăţi cooperative de valorificare, societăţi cooperative agricole, societăţi cooperative de locuinţe, societăţi cooperative pescăreşti, societăţi cooperative de transporturi, societăţi cooperative forestiere.

- societăţi cooperative de gradul 2 se constituite din societăţi cooperative de gradul 1, în majoritate, şi alte persoane fizice sau juridice, în scopul integrării pe orizontală sau pe verticală a activităţii economice desfăşurate de acestea şi înregistrate în conformitate cu prevederile legii.

- Asociaţiile şi fundaţiile. Conform art. 1 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii modificată prin O.G. nr. 37/2003, persoanele fizice şi juridice ce urmăresc realizarea unor activităţi în interes general sau în interes personal nepatrimonial, pot constitui asociaţii sau fundaţii fără scop patrimonial.

- Grupurile de interes economic. Potrivi Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, grupul de interes economic – G.I.E., reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane juridice, în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi şi a îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective.

- Sindicatele. Se constituie în baza Legii nr. 54/2003 cu privire la sindicate, contribuind la apărarea drepturilor şi promovarea intereselor profesionale şi economice ale salariaţilor.

- Cultele religioase. Decretul nr. 117/1948 privind regimul general al cultelor religioase recunoaşte în art. 28 calitatea de persoană juridică atât a cultelor religioase cât şi a părţilor componente, aşezămintelor, congregaţiilor, etc.

- Casele de Ajutor Reciproc.

2. Elementele constitutive ale persoanei juridice

Având ca punct de plecare dispoziţiile legale cuprinse în art.26 lit. e din Decretul nr.31/1954, literatura de specialitate este unanimă în a considera că elementele constitutive general valabile pentru existenţa unei persoane juridice sunt:

- organizarea de sine stătătoare;- un patrimoniu propriu;- un scop propriu în acord cu interesul public (general).

Organizarea de sine stătătoare a persoanei juridice desemnează acel element constitutiv ce constă în alcătuirea ca un tot unitar sau structurarea pe activităţi,

4 Legea a abrogat Decretul lege nr. 66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti publicată în M.O. nr. 23/1990 şi Legii nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi de credit, publicată în M.O. nr. 252/18 octombrie 1996.

64

precum şi precizarea persoanelor care vor reprezenta persoana juridică în raport cu terţii. Cu alte cuvinte, organizarea proprie priveşte două aspecte: organizarea internă, structurarea pe compartimente (cercetare, producţie, comerţ) şi desemnarea organelor de conducere şi a persoanelor care reprezintă persoana juridică.Importanţa acestui element constitutiv este dedusă din faptul că persoana juridică participă la raporturile juridice civile ca un ansamblu unitar.

Patrimoniul propriu este acel element constitutiv al persoanei juridice care constă în totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic, având ca titular persoana juridică. Similar persoanei fizice, patrimoniul persoanei juridice cuprinde o latură activă, formată din drepturi patrimoniale (reale şi de creanţă) şi o latură pasivă alcătuită din obligaţii patrimoniale (contractuale şi extracontractuale). Patrimoniul trebuie să fie distinct de patrimoniul persoanelor fizice ce alcătuiesc persoana juridică, precum şi faţă de patrimoniul altor persoane fizice sau juridice, ceea ce îi permite să-şi asume o răspundere proprie, autonomă.

Importanţa juridică a patrimoniului priveşte următoarele aspecte:a) există entităţi care au organizare proprie şi scop propriu, dar nu au calitatea de

persoană juridică lipsindu-le patrimoniul propriu (spre exemplu sucursalele, nu însă şi filialele care întrunesc cele trei elemente constitutive);

b) patrimoniul propriu stă la baza răspunderii;c) patrimoniul permite persoanei juridice să participe la viaţa publică în nume

propriu (proprio nomine)d) patrimoniul propriu explică dispoziţia art. 37 din Decretul nr. 31/1954 conform

căreia persoana juridică supraordonată nu răspunde pentru obligaţiile persoanei juridice subordonate şi nici invers.

Scopul persoanei juridice are două sensuri:- în sens larg, se înţelege scopul formulat în acte normative care se exprimă generic,

arătându-se domeniul şi obiectul de activitate (spre exemplu, fundaţia este destinată realizării unui scop ideal);

- în sens restrâns, se înţelege scopul concret urmărit de fiecare persoană juridică, scop înscris în actul de înfiinţare.

Scopul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie în acord cu interesul public, să fie determinat, să fie legal (în acord cu legea).Scopul stabileşte limitele capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, capacitate ce e guvernată de principiul specialităţii.

Fără a fi considerate elemente constitutive ale persoanei juridice, condiţiile speciale particularizează conţinutul acestora. Cu titlu exemplificativ, enumerăm câteva condiţii speciale, necesare înfiinţării unor persoane juridice:

- în cazul societăţilor comerciale, potrivit Legii nr.31/1990, numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai mic de 5, iar capitalul social mai mic decât echivalentul în lei a 25.000 de euro Tot astfel, numărul asociaţiilor din societăţile cu răspundere limitată nu poate fi mai mare de 50, iar capitalul social nu poate fi mai mic de 200 de lei.).

- în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor, numărul minim al membrilor unei asociaţii este de 3 persoane (art.4 din O.U.G. nr. 26/2000 ). În schimb, fundaţia poate fi înfiinţată de una sau mai multe persoane ( art. 15 ). Patrimoniul asociaţiei este de cel puţin un salariu minim pe economie. În schimb, patrimoniul fundaţiei este de cel puţin 100 de ori salariul minim pe economie.

65

- cererea de înregistrare a unui partid politic trebuie însoţită şi de lista semnăturilor de susţinere a cel puţin 25.000 de membrii fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 dintre judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti (art.19 alin.3 din Legea nr.14/2003).

- numărul membrilor unui grup de interes economic nu poate fi mai mare de 20 (art. 118 alin.3 din Legea nr.161/2003).

- pentru constituirea unei organizaţii sindicale este necesar un număr de cel puţin 15 persoane din aceeaşi ramură sau profesiune, chiar dacă îşi desfăşoară activitatea la angajatori diferiţi (art.2 alin.2 din Legea nr. 54/2003).

3. Clasificarea persoanelor juridice

Se face după anumite criterii aplicabile fie tuturor categoriilor de persoane juridice, fie numai unora dintre ele, slujind la stabilirea unor trăsături caracteristice unor grupe ori subgrupe de persoane juridice.

Criteriile de clasificare care pot fi reţinute sunt următoarele:– domeniul dreptului de care aparţin;– forma dreptului de proprietate;– naţionalitatea;– natura scopului.

După domeniul dreptului de care aparţin se distingA. Persoane juridice de drept public

Statul; Unităţile administrativ teritoriale; Organele puterii legislative; Organele puterii executive; Organele puterii judecătoreşti; Ministerul public; Curtea de conturi; Instituţiile de stat; Partidele politice

B. Persoane juridice de drept privat Agenţii economici de stat; Societăţile comerciale; Sindicatele; Cultele religioase; Organizaţiile cooperatiste; Casele de Ajutor Reciproc; Asociaţiile şi fundaţiile.

După forma dreptului de proprietate pe care se întemeiază:– persoane juridice fundamentate pe proprietatea publică;– persoane juridice care au la bază, atât proprietatea publică, cât

şi proprietatea privată;– persoane juridice care au la bază exclusiv proprietatea privată;– persoane juridice întemeiate pe proprietatea privată internă şi

proprietatea străină. După naţionalitate, persoanele juridice sunt:

persoane juridice române – au sediul principal in România, fiind constituite în condiţiile legii române

66

persoane juridice străine – au sediul principal în străinătate şi îşi desfăşoară activitatea în România, potrivi cerinţelor legii româneşti.

După natura scopului urmărit: persoane juridice cu scop patrimonial (economic, lucrativ); persoane juridice fără scop patrimonial.

4. Precizări

Apariţia persoanei juridice în circuitul civil a constituit premisa unor controverse doctrinare în legătură cu natura juridică a acestei instituţii. De-a lungul timpului, s-au formulat mai multe teorii care au încercat să explice fundamentul persoanei juridice.

După un prim sistem, persoana juridică era considerată o ficţiune, omul fiind singura persoană reală, fizică. Deoarece nici o ficţiune nu putea exista fără lege, persoana juridică era considerată creaţia legiuitorului.

Teoria proprietăţii colective identifica persoana juridică cu un ansamblu de bunuri colective aflat în posesia unui grup de oameni. Calitatea de subiect de drept o avea nu colectivitatea, ci patrimoniul colectivităţii.

Teoria realităţii susţinea că persoana juridică avea o existenţă reală şi o voinţă proprie, distinctă de a componenţilor săi.

În majoritatea definiţiilor formulate în doctrină fundamentul persoanei juridice îl constituie colectivul de oameni, pe care aceasta îşi bazează şi justifică existenţa. În ceea ce ne priveşte, considerăm că persoana juridică este exclusiv opera legii, raţiunea existenţei acestei instituţii fiind fundamentată pe interese social – economice generale.

Statul apare ca subiect de drept civil în următoarele raporturi juridice:- în raporturile de proprietate, statul este titular al dreptului de proprietate asupra

uneori bunuri ce aparţin domeniului public sau privat. - în raporturile obligaţionale, statul apare ca debitor şi răspunde patrimonial

pentru erorile judiciare constând în condamnarea şi luarea unei măsuri preventive pe nedrept (art.504 şi următoarele din C. proc. pen.).

- în domeniul succesoral, statul apare ca o persoană juridică civilă, dobândind moştenirile vacante conform art. 680 C.civ. “În lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec in proprietatea statului”.

- în raporturile de comerţ internaţional.


67

6. Vocabular

68

Case de Ajutor Reciproc – organizaţii de tip asociativ ce au ca obiect exclusiv de activitate ajutorarea salariaţilor prin acordarea de împrumuturi cu dobândă rezonabilă

persoană juridică română – persoana juridică cu sediul în România, constituită după cerinţele legii române şi având capacitatea juridică stabilită de aceste legi

persoana juridică străină – persoană juridică cu sediul în străinătate, constituită în condiţiile legii locului respectiv, care în condiţiile legii române poate desfăşura activitate şi pe teritoriul României

asociaţie − subiect de drept constituit din trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă, pentru realizarea unor activităţi în interes general sau personal nepatrimonial

fundaţia – subiect de drept înfiinţat de unul sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic între vii sau pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat permanent şi irevocabil realizării unui scop de interes general


1) Definiţi persoana juridică.2) Clasificaţi persoana juridică în funcţie de criteriile cunoscute.3) Care sunt elementele constitutive ale persoanei juridice?4) Care este importanţa obiectului propriu de activitate al unei persoane juridice ?5) Ce înţelegeţi prin „organizare de sine stătătoare”?6) Care este elementul definitoriu al patrimoniului unei persoane juridice ?7) Ce înţelegeţi prin „act de dispoziţie”?8) Ce presupune înfiinţarea unei persoane juridice prin act recunoscut?9) Ce reprezintă autorizarea prealabilă? Enumeraţi categoriile de persoane juridice ce

se înfiinţează prin act autorizat.10) Comparaţi actul de recunoaştere cu actul de autorizaţie.11) Ce înţelegeţi prin persoană juridică română ?

8. Speţă

1. La 1 decembrie 1994, X, companie de transport aerian, l-a chemat în judecată pe Y, solicitând instanţei obligarea acestuia din urmă la plata a 3000 $ reprezentând chiria neplătită.

În motivarea acţiunii, X arată că este o companie care are ca obiect de activitate exploatarea comercială a aeronavelor iar avionul, aflat în administrare tehnică, a fost închiriat lui Y la data de 11 septembrie 1990 pentru un transport de mărfuri.

Y, în apărare, a învederat că societatea de transport are capital integral străin şi, deşi are sediul în România, nu poate să se prevaleze de legislaţia română, chemându-l în judecată în faţa instanţelor române.

Cerinţe:a) Ce reprezintă X ca noţiune de drept civil?b) Clasificaţi pe X în funcţie de criteriile cunoscute.c) Care sunt elementele constitutive ale lui X ca societate comercială?

69

d) Este întemeiată susţinerea lui Y privind incapacitatea lui X de a o acţiona în faţa instanţelor române?

e) Ce ar fi putut invoca în apărarea sa Y?


1. Nu constituie un element constitutiv al persoanei juridice:a) organizarea de sine stătătoare;b) actul de înfiinţare;c) scopul propriu.

2. Reprezintă un element constitutiv al persoanei juridice:a) obiectul de activitate;b) actul de înfiinţare;c) capitalul social.

3. Sunt persoane juridice fundamentate atât pe proprietate publică cât şi privată:a) instituţiile de stat;b) organele de stat;c) statul şi unităţile administrativ-teritoriale.

4. Sunt persoane juridice de drept public:a) agenţii economici de stat;b) unităţile administrativ – teritoriale;c) organizaţiile cooperatiste.

5. Sunt persoane juridice de drept privat:a) partidele politice;b) Curţile de Apel;c) sindicatele.

6. Partidele politice sunt persoane juridice:a) de drept public, fundamentate pe proprietate publică şi privată,

fără scop patrimonial;b) de drept public, fundamentate pe proprietate privată, fără scop

patrimonial;c) de drept public, fundamentate pe proprietate publică, cu scop

patrimonial.7. Cultele religioase sunt persoane juridice:

a) de drept privat, fundamentate pe proprietate publică şi privată, fără scop patrimonial;

b) de drept privat, fundamentate exclusiv pe proprietate privată, cu scop patrimonial;

c) de drept privat, fundamentate pe proprietate privată, fără scop patrimonial.

10. Bibliografie

I. R. Urs, S. Angheni – op.cit., pag. 248 – 272 I.R.Urs, Carmen Ilie Todica – Teoria persoanelor. Subiecte de drept civil., Ed.

Oscar Print, Bucuresti,2003 Gh. Beleiu – op.cit., pag. 377 – 408 G. Boroi – op.cit., pag. 107 - 118 I. Dogaru – op.cit., pag. 461 – 481

70

I.R.Urs, C.Todică – Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică, p.273-305.

71

XXV: Înfiinţarea persoanelor juridice

1. Noţiune

Înfiinţarea persoanei juridice reprezintă operaţiunea de creare, în condiţiile legii, a unui subiect de drept.

În unele cazuri înfiinţarea presupune un singur act juridic, însă, de cele mai multe ori, ea necesită o succesiune de acte juridice, ceea ce reprezintă un adevărat proces de constituire a subiectului de drept deoarece, numai luate împreună, actele respective conduc la efectul creator de persoană juridică.

2. Modurile de înfiinţare a persoanelor juridice.

Modurile de înfiinţare a persoanelor juridice sunt prevăzute în art. 28 din Decretul nr.31/1954. Potrivit acestei norme, cu caracter de normă generală în materie, „persoana juridică se înfiinţează:

prin actul de dispoziţie al organului competent al puterii sau administraţiei de stat;

prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, recunoscut de organul puterii sau administraţiei de stat competent a verifica dacă sunt întrunite cerinţele legii pentru ca acea persoană juridică să poată lua fiinţă;

prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, cu prealabilă autorizare a organului puterii sau administraţiei de stat, competent a aprecia oportunitatea înfiinţarea ei:

printr-un alt mod reglementat de lege. Sigur că textul, prezentat „ad litteram“, este parţial depăşit de noile realităţi din ţara

noastră şi se înfăţişează drept confuz. Dar textul este în vigoare şi cuprinde în esenţă modurile de înfiinţare care pot fi adaptate la schimbările din ţara noastră:

prin actul de dispoziţie al organului de stat competent; prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, recunoscut de organul

competent; prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat de organul

competent; printr-un alt mod reglementat de lege.

3. Înfiinţarea persoanelor juridice prin act de dispoziţie.

Prin „actul de dispoziţie al organului competent“ înţelegem, după caz: legea, hotărârea sau ordonanţa Guvernului, hotărârea consiliilor judeţene sau locale.

Domeniul de aplicare al modului de înfiinţare prin „act de dispoziţie al organului competent“:

Organele puterii legislative - prin Decretul-lege nr.68/1990; Organele puterii executive:

- Preşedinţia României - prin Legea nr.92/1990- Serviciile publice din subordinea preşedinţiei –Legea nr.47/1994- Ministerele - Legea nr.90/2001

Organele puterii judecătoreşti – Legea nr.92/1992;

72

Unităţile administrativ teritoriale – sunt înfiinţate prin Legea nr.2/1968, iar autorităţile administraţiei publice locale prin Legea nr.215/2001;

Regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, rezultate din reorganizarea fostelor întreprinderi de stat, prin Legea nr.15/1990.

4. Înfiinţarea persoanelor juridice prin act de înfiinţare recunoscut.

Astfel cum reiese din chiar formularea textului legal, acest mod de înfiinţare presupune existenţa a două acte juridice:

actul de înfiinţare a persoanei juridice, adoptat de Adunarea generală, Congres (contract, statut);

actul de recunoaştere a înfiinţării, emis de organul competent prin care se constată legalitatea actului de înfiinţare.

Înfiinţarea nu este completă şi nu produce efecte juridice decât după ce se îndeplinesc şi alte două formalităţi:

- înmatricularea în Registrul Comerţului;- înregistrarea la organul de stat prevăzut de lege, de regulă organul fiscal.

Domeniul de aplicare a modului de înfiinţare prin act recunoscut– Potrivit art.28 lit. b. din Decret, acest mod de înfiinţare se referea la

organizaţiile cooperatiste şi la instituţiile şi întreprinderile anexe, create de acestea. Până în 1989, acest mod se aplica tuturor organizaţiilor cooperatiste, pentru ca ulterior să vizeze dar organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti, nu şi organizaţiile de consum, de credit şi agricole.

– Modul de înfiinţare era complex, presupunând mai multe etape:– actul de înfiinţare: contract şi statut;– recunoaşterea actului de înfiinţare de organul cooperatist ierarhic

superior;– înregistrarea la organul de stat competent (organul fiscal teritorial) .

Organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti dobândeau personalitate juridică prin înregistrarea la organul de stat competent.– Ca urmare a modificărilor legislative recente în domeniul organizaţiilor

meşteşugăreşti şi a abrogării Decretului lege nr. 66/1990 şi ţinând cont de faptul că asociaţiile, uniunile şi societăţile cooperative constituite conform Legii nr. 1/2005 se supun modului de înfiinţare prin act autorizat, credem că, în prezent, modul de înfiinţare analizat –înfiinţarea prin act recunoscut - nu-şi mai găseşte aplicabilitate în domeniul organizaţiilor cooperatiste.

– Modalitatea de înfiinţare prin act recunoscut se limitează, în prezent, doar la Camerele de Comerţ şi Industrie. Acestea se înfiinţează, potrivit art. 2 din Decretul lege nr. 139/1990 (M.O. nr. 65/1990), din iniţiativa comercianţilor, şi dobândesc personalitate juridică pe data recunoaşterii înfiinţării lor de către Guvern.

5. Înfiinţarea persoanelor juridice prin act de înfiinţare autorizat.

Acest mod de înfiinţare presupune două faze: adoptarea actului de înfiinţare a persoanei juridice (contract, statut); autorizarea organului competent (organ administrativ sau instanţa de

judecată). Pentru înfiinţarea completă, legea cere expres înregistrarea, respectiv înscrierea

persoanei juridice, formalităţi ce condiţionează dobândirea personalităţii juridice.

73

Modul de înfiinţare este complex, presupunând cumulativ mai multe etape:- actul de înfiinţare- autorizarea organului competent- înregistrarea şi înscrierea.

a)Noţiunea de autorizare– Legea distinge între autorizarea prealabilă a organului administraţiei din

domeniul de activitate al persoanei juridice supuse înfiinţării şi autorizarea organului puterii judecătoreşti.

– Actul administrativ de autorizare nu trebuie confundat cu autorizarea judecătorească. Cele două acte de autorizare nu sunt nici alternative, nici nu se exclud, ci ele se completează atunci când legea le cere (în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor), fiecare având altă finalitate.

Autorizarea prealabilă este un act administrativ, prin care un organ de specialitate apreciază oportunitatea înfiinţării persoanei juridice, utilitatea acesteia în raport cu scopul, mărimea capitalului social în raport cu obiectul de activitate etc. Autorizarea prealabilă îmbracă forma unui aviz, care fără a avea efect constitutiv, reprezintă o condiţie prealabilă, necesară înfiinţării unor categorii de persoane juridice:

- iniţial, pentru constituirea unei asociaţii sau fundaţii era necesară obţinerea în prealabil a avizului ministerului sau organului de specialitate al administraţiei publice centrale în a cărui sferă de competenţă îşi desfăşoară activitatea. În prezent ; cererea de înscriere a asociaţiei şi fundaţiei trebuie însoţită de „dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul justiţiei sau după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia”. din procedura de înregistrare, s-a eliminat avizul ministerului sau organului de specialitate al administraţiei publice centrale, prealabil înfiinţării ca persoană juridică a asociaţiei şi fundaţiei. Prin urmare, dovada disponibilităţii denumirii nu are natura unei autorizări prealabile, ci doar a unei condiţii legale de verificare în scopul evitării utilizării în denumirea

- pentru înfiinţarea unei societăţi de asigurări este necesară autorizaţia prealabilă emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

- pentru înfiinţarea cooperativei de credit este necesară aprobarea de constituire emisă de Casa Centrală la care cooperativa urmează să se afilieze.

Autorizarea organului puterii judecătoreşti/directorului oficiului registrului comerţului constă în hotărârea sau în încheierea definitivă şi irevocabilă a instanţei judecătoreşti ori în rezoluţia directorului oficiului registrului comerţului sau a persoanei desemnate de acesta. Prin autorizarea directorului oficiului registrului sau a persoanei desemnate de acesta se dispune înmatricularea în registrul comerţului (pentru societăţi comerciale, cooperative de consum şi de credit), iar prin autorizarea judecătorească înscrierea în registrul special al unor persoane juridice (sindicate, asociaţii şi fundaţii, societăţi agricole).

b) Noţiunea de înregistrareÎn raport de registrele în care sunt consemnate, înregistrarea persoanelor juridice are trei sensuri:

înscriere în registrele special ţinute în acest scop de instanţa de judecată. Operaţiunea are loc după îndeplinirea cerinţelor legale: acte de înfiinţare,

74

actul de autorizare judecătorească (hotărâre sau încheiere), având de regulă efectul dobândirii personalităţii juridice. În registre speciale se înscriu asociaţiile şi fundaţiile, societăţile agricole, partidele politice, sindicatele.

înregistrare în registrul comerţului. Aceasta are în vedere trei categorii de operaţiuni:

- înmatriculări (pentru societăţi comerciale, regii autonome, societăţi cooperative, grupuri de interes economic). Înmatriculările se efectuează înainte de începerea activităţii persoanei juridice şi au drept scop luarea în evidenţă şi acordarea unui număr de înregistrare.

- înscrierile de menţiuni constau în înscrierea oricăror modificări ce se aduc înregistrărilor sau menţiunilor anterioare, având efect de opozabilitate faţă de terţi.

- alte operaţiuni (radieri de înmatriculări, radieri de înmatriculări). înregistrarea la organul fiscal pentru luarea în evidenţă a persoanei

juridice, ca subiect de drept fiscal. Ea reprezintă o condiţie specială pentru ca persoana juridică să funcţioneze în mod legal şi nu ţine de procesul de înfiinţare a acesteia. Au obligaţia să completeze şi să depună declaraţia de înregistrare fiscală, în vederea atribuirii codului fiscal, toţi plătitorii de impozite şi taxe. Pentru comercianţii societăţi comerciale, companii naţionale, regii autonome şi organizaţii cooperatiste codul fiscal a fost înlocuit cu codul unic de înregistrare – CUI.

Domeniul de aplicare: Asociaţiile şi fundaţiile sunt supuse autorizării judecătoriei în vederea

înscrierii în registrul special. Ele dobândesc personalitate juridică prin înscrierea în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la grefa judecătoriei unde îşi va avea sediul.

Partidele politice sunt autorizate de Tribunalul Municipiului Bucureşti şi dobândesc personalitate juridică de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii instanţei privind admiterea cererii de înregistrare. Ele se înscriu în registrul partidelor politice pentru opozabilitate.

Sindicatele sunt supuse autorizării judecătoriei din locul unde îşi au sediul şi dobândesc personalitate juridică de la data înscrierii în registrul special ţinut de instanţă

Asociaţiile de proprietari sunt autorizate de judecătorul delegat la organul financiar local din raza teritorială a imobilului. Ele dobândesc personalitate juridică în baza încheierii judecătorului delegat

.Societăţile comerciale se înfiinţează în mai multe etape presupunând: actul de înfiinţare, autorizarea directorului oficiului registrului comerţului sau a persoanei desemnate şi înmatricularea în registrul comerţului. Ele dobândesc personalitate de la data înmatriculării.

6. Înfiinţarea persoanelor juridice prin alt mod reglementat de lege.

Decretul nr.31/1954 cuprinde la art. 28 lit. d o formulare generală care include toate cazurile atipice de înfiinţare a diferitelor categorii de persoane juridice. Se includ în acest „alt mod“ reglementat de lege, toate acele cazuri care nu se încadrează în cele reglementate mai sus:

75

- statul român este declarat prin lege persoană juridică;- asociaţiile de locatari s-au înfiinţat de drept prin Legea nr. 5/1973 şi prin

statutul lor. Ele au fost obligate să se transforme în asociaţii de proprietari.- misiunile diplomatice şi consulare se înfiinţează prin decret al Preşedintelui

României la propunerea Guvernului.

7. Momentul dobândirii personalităţii juridice

Înfiinţarea persoanelor juridice presupune întocmirea şi adoptarea mai multor documente cu diferite finalităţi, alcătuind procedura de constituire a persoanei juridice.

Momentul în care se naşte un nou subiect de drept este momentul în care acesta dobândeşte personalitate juridică. Acest moment este stabilit de lege în mod diferit, în funcţie de modul de înfiinţare a persoanei juridice. Se disting astfel următoarele momente ale dobândirii personalităţii juridice, adică a capacităţii de a avea drepturi şi obligaţii:

data actului de dispoziţie sau data stabilită în actul de dispoziţie privind înfiinţarea;

data înregistrării (înmatriculării) sau înscrierii în registrul prevăzut de lege;

data recunoaşterii ori autorizării înfiinţării sau data îndeplinirii oricărei alte cerinţe, pentru persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării.

76


9. Vocabular

act de înfiinţare – act de constituire adoptat de Adunarea Generală, conferinţă sau congres, cât şi statutul organizatoric.

înmatriculare – formalitate constând în înscrierea unei societăţi comerciale în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi are sediul.

înscriere – formalitate constând în înscrierea unei persoane juridice la organul fiscal teritorial.

reorganizare – operaţiune juridică ce implică două persoane juridice, producând efecte creatoare, modificatoare sau de încetare a lor.

statut – acordul tuturor asociaţilor unei persoane juridice cu privire la stabilirea regulilor de organizare, conducere şi funcţionare a societăţii.


1) Ce înţelegeţi prin „act de dispoziţie”?2) Ce presupune înfiinţarea unei persoane juridice prin act recunoscut?3) Ce reprezintă autorizarea prealabilă? Enumeraţi categoriile de persoane juridice ce

se înfiinţează prin act autorizat.4) Comparaţi actul de recunoaştere cu actul de autorizaţie.

77

5) Ce înţelegeţi prin sintagma “înfiinţarea persoanei juridice“?6) Care dintre organizaţiile cooperatiste sunt supuse înfiinţării prin act recunoscut,

respectiv prin act autorizat?7) Ce înţelegeţi prin înmatriculare, înregistrare, înscriere?

11. Speţă

Potrivit art. 15 din Legea nr. 36/1991, cererea de înscriere a societăţilor agricole, însoţită de actul de constituire şi statut, se depune la judecătoria în circumscripţia căreia îşi va avea sediul societatea. În speţă s-a cerut autorizarea şi înscrierea unei societăţi agricole cu sediul în Bucureşti, sector 3, judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov. Judecătoria Ilfov a admis cererea şi a dispus înscrierea societăţii solicitante în registrul societăţilor agricole.

Cerinţe:a) Care este procedura de înfiinţare a unei societăţi agricole?b) Autorizarea şi înscrierea societăţii în speţă s-au făcut cu respectarea legii?


1. Constituie o persoană juridică înfiinţată prin actul de dispoziţie al organului competent:

a) Guvernul;b) Statul român;c) Camera de comerţ şi industrie .

2. Constituie persoane juridice înfiinţate prin act autorizat:a) organele puterii judecătoreşti;b) organizaţiile cooperatiste;c) partidele politice.

3. Preşedinţia României s-a înfiinţat prin:a) actul de dispoziţie al organului competent;b) act de înfiinţare recunoscut;c) act de înfiinţare autorizat.

4. Societăţile comerciale dobândesc personalitate juridică:a) de la data actului constitutiv;b) de la data autorizării lor de judecătorul delegat;c) de la data înmatriculării în registrul comerţului.

5. Camerele de comerţ şi industrie se înfiinţează prin act autorizat de către:a) Guvern; b) Ministerul Comerţului si Industriilor;c) Judecătorul de legat de la registrul comerţului.

6. Statul român: a) s-a înfiinţat prin act de dispoziţie al organului competent;b) a fost declarat direct de lege persoană juridică;c) s-a înfiinţat prin act recunoscut de Parlament.

7. S-au înfiinţat prin alt mod reglementat de lege:a) asociaţiile şi fundaţiile;b) asociaţiile de proprietari;c) asociaţiile de locatari.

78

13. Bibliografie

I. R. Urs, S. Angheni – op.cit., pag. 248 – 272 I. R. Urs, C. Ilie Todică – op. cit., pag. 262 - 288 Gh. Beleiu – op.cit., pag. 446 – 469 G. Boroi – op.cit., pag. 115 - 119 I. Dogaru – op.cit., pag. 476 – 481

I.R.Urs, C.Todică – Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică, p.306-337.

79

XXVI. Capacitatea civilă a persoanelor juridice

1. Capacitatea juridică şi capacitatea civilă.

Existenţa persoanelor juridice se justifică prin scopul lor, iar scopul se realizează prin personalitatea juridică, adică prin aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, de a participa la viaţa juridică în nume propriu. Persoanele juridice dispun în temeiul legii de “capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii”, adică de capacitatea juridică. Sintagma “capacitate juridică” exprimă aptitudinea persoanei juridice de a participa la orice raporturi juridice, reglementate de normele oricărei ramuri de drept. În conţinutul capacităţii juridice se include capacitatea juridică de ramură, care coexistă şi se exprimă în funcţie de obiectul de activitate pentru care fiinţează persoana respectivă.

Capacitatea juridică include capacităţile de ramură, între care capacitatea civilă este componenta cea mai importantă.

Capacitatea civilă a persoanei juridice este aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii civile, de a dobândi şi exercita drepturi subiective civile şi de a-şi asuma şi îndeplini obligaţii civile.

2. Structura capacităţii civile

Capacitatea civilă cuprinde două elemente de structură- capacitatea de folosinţă- capacitatea exerciţiu

3. Capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice

Noţiune. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice este acea parte a capacităţii civile care constă în aptitudinea generală şi abstractă a acestora de a avea drepturi şi obligaţii.

Caractere juridice- egalitatea - generalitatea - inalienabilitatea - intangibilitatea (nu poate fi limitată sau îngrădită decât în cazurile stabilite

de lege)- specialitatea (nu poate avea decât drepturi ce corespund scopului)

Începutul capacităţiiÎnceputul capacităţii de folosinţă diferă după cum persoanele juridice sunt ori nu supuse înregistrării.

a) persoanele juridice supuse înregistrării (înmatriculării) dobândesc capacitatea de folosinţă la data înregistrării (înmatriculării) indiferent de modul lor de înfiinţare.

b) persoanele juridice nesupuse înregistrării dobândesc capacitatea de folosinţă, în funcţie de specificul modului de înfiinţare, care este, după caz:

- data actului de dispoziţie care le înfiinţează;

80

- data recunoaşterii actului de înfiinţare;- data autorizării înfiinţării şi data îndeplinirii vreunei alte cerinţe

a legii. ☺ Momentul începerii capacităţii de folosinţă pentru diferite categorii de per-soane juridice este:

de la data înregistrării la organul competent: asociaţiile de proprietari, organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti.

de la data înscrierii în registrele speciale ţinute de instanţele ju-decătoreşti: societăţile agricole, asociaţiile şi fundaţiile, sindicatele.

de la data înregistrării în Registrul Comerţului: regiile autonome, societăţile comerciale, cooperativa de consum, organizaţiile cooperatiste de credit, grupurile de interes economic.

de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează: organele de stat, instituţiile de stat, unităţile administrativ teritoriale.

de la data autorizării înfiinţării: partide politice. de la data recunoaşterii înfiinţării de către Guvern: Camerele de

Comerţ şi Industrie. Capacitatea de folosinţă anticipată (restrânsă) – Art. 33 din Decretul nr 31/1954

în alin. final prevede o excepţie de la regulile de mai sus, precizând: „Cu toate acestea, chiar înainte de data înregistrării sau de data actului de recunoaştere, ori de data îndeplinirii celorlalte cerinţe ce ar fi prevăzute, persoana juridică are capacitate chiar de la data actului de înfiinţare cât priveşte drepturile constituite în favoarea ei, îndeplinirea obligaţiilor şi a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai întrucât acestea sunt cerute ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.”

Conţinutul capacităţii de folosinţă Capacitatea de folosinţă cuprinde toate drepturile şi obligaţiile civile care

corespund scopului stabilit de lege, act de înfiinţare sau statut. Conţinutul capacităţii de folosinţă poate fi disociat în două laturi:

- latura activă, cuprinzând aptitudinea de a avea drepturi subiective, adică drepturi civile patrimoniale şi personal nepatrimoniale, izvorâte din contracte sau din fapte juridice extracontractuale;

- latura pasivă, cuprinzând aptitudinea de a avea obligaţii civile patrimoniale şi nepatrimoniale.

Principiul specialităţii capacităţii de folosinţă Conţinutul “capacităţii de folosinţă se reduce la acele drepturi şi obligaţii care

sunt necesare realizării scopului acestor subiecte de drept”. Această regulă se exprimă în principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice şi este formulată în art.34 din Decretul nr.31/1954 astfel: “Persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, act de înfiinţare sau statut”. Deşi art. 34 se referă numai la drepturi, se admite că textul are în vedere şi obligaţiile din conţinutul capacităţii de folosinţă.

Principiul este limitat numai la drepturile şi obligaţiile civile născute din acte juridice.

Sfârşitul capacităţii de folosinţă Sfârşitul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice trebuie privit sub două aspecte:

- încetarea capacităţii de folosinţă anticipată sau restrânsă;- încetarea capacităţii de folosinţă deplină.

81

- Capacitatea restrânsă încetează odată cu dobândirea capacităţii de folosinţă (deplină) de către subiectul de drept respectiv, moment care coincide cu dobândirea personalităţii juridice.

- Capacitatea de folosinţă deplină a persoanei juridice ia sfârşit odată cu încetarea acestui subiect de drept.

Sancţiunea nerespectării regulilor privind capacitatea de folosinţă– Încheierea actelor juridice în lipsa capacităţii de folosinţă ori cu încălcarea

principiului specialităţii, atrage nulitatea absolută a actului.

4. Capacitatea de exerciţiu a persoanelor juridice

Noţiune. Capacitatea de exerciţiu constă în aptitudinea persoanei juridice de a dobândi şi exercita drepturi subiective civile şi de a-şi asuma şi îndeplini obligaţii civile, prin încheierea de acte juridice civile de către organele sale de conducere.

Reglementări legale privind capacitate de exerciţiu.a) Reglementarea generală – de drept comun – este cuprinsă în art. 35-36 din

Decretul nr.31/1954, care dispun:- persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin

organele sale;- actele juridice încheiate de organele persoanei juridice, în limitele

puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi;- faptele licite sau ilicite săvârşite de organele sale, obligă însăşi persoana

juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcţiei lor;- faptele ilicite atrag şi răspunderea personală a celui ce le-a săvârşit,

atât faţă de persoana juridică cât şi faţă de cel de-al treilea;- raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale

sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, act de înfiinţare ori statut.

b) Reglementări speciale privind organele persoanelor juridice- Ca regulă generală, organele de conducere prin care persoana

juridica îşi exercită drepturile şi îşi asumă obligaţiile sunt fie unipersonale, cu diferite denumiri – ministru, preşedinte, director, rector, manager etc. – fie colective, de asemenea cu diferite denumiri – consilii, comitete, colegii, senat etc.

Începutul capacităţii de exerciţiu - Pe temeiul dispoziţiilor cuprinse în art.33 şi art.35 din Decret putem susţine că

momentul dobândirii capacităţii de exerciţiu este acelaşi cu momentul dobândirii capacităţii de folosinţă şi se evidenţiază, practic, prin desemnarea organelor de conducere.

Conţinutul capacităţii de exerciţiu- Conţinutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice se exprimă prin aptitu-

dinea de a dobândi şi exercita drepturile şi de a-şi asuma şi îndeplini obligaţiile civile prin încheierea de acte juridice de către organele de conducere.

- Cele două laturi, activă şi pasivă, se întâlnesc şi la capacitatea de exerciţiu ca şi la cea de folosinţă.

Sfârşitul capacităţii de exerciţiu- Sfârşitul capacităţii de exerciţiu are loc la data încetării existenţei persoanei

juridice. Sancţiunea nerespectării normelor privind capacitatea de exerciţiu

82

- Cazurile de nesocotire a regulilor privitoare la capacitatea de exerciţiu sunt: încheierea actului juridic de un organ al persoanei juridice care nu

avea competenţă; încheierea actului juridic de către o persoană din cadrul persoanei

juridice care nu face parte dintr-un organ de conducere şi nici nu are împuternicire;

încheierea actului juridic de către o persoană împuternicită, dar cu depăşirea mandatului încredinţat.

– Potrivit principiilor aplicabile în materie, asemenea acte juridice sunt lovite de nulitate relativă.

5. Precizări

Capacitatea de folosinţă restrânsă se dobândeşte de la data actului de dispoziţie al organului de stat competent (în cazul unei regii autonome) a actului de înfiinţare ce urmează a fi recunoscut (în cazul organizaţiilor cooperatiste meşteşugăreşti) sau a actului de înfiinţare ce urmează a fi autorizat (în cazul unei fundaţii)

Nu toate persoanele juridice dobândesc de la început (ab initio )o capacitate de folosinţă anticipată şi apoi o capacitate de folosinţă deplină.

Există unele persoane juridice care dobândesc de la început capacitate de folosinţă deplină; netranzitând-o şi pe cea restrânsă; este cazul persoanelor juridice de stat (organele de stat, instituţiile de stat şi unităţile administrativ – teritoriale) care dobândesc ab initio o capacitate deplină de folosinţă.

Între conţinutul capacităţii de folosinţă şi conţinutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice, există o strânsă legătură, ceea ce determină ca limitele capacităţii de exerciţiu să se identifice cu limitele capacităţii de folosinţă.

1) cea mai importantă limită a capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice decurge din principiul specialităţii capacităţii de folosinţă. Această limită se concretizează în două postulate:

- capacitatea de folosinţă restrânsă determină o capacitate de exerciţiu restrânsă- conţinutul capacităţii de exerciţiu nu poate fi mai larg decât al capacităţii

de folosinţă deoarece aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii priveşte atât actele cât şi faptele juridice, pe când aptitudinea de a exercita drepturi şi de a-şi asuma obligaţiile civile are în vedere numai încheierea de acte juridice.

2) o altă limită a capacităţii de exerciţiu – care nu se regăseşte la capacitatea de folosinţă – este determinată de pluralitatea organelor de conducere ale persoanelor juridice. Deoarece majoritatea persoanelor juridice au mai multe organe de conducere, pentru ca actul juridic să fie actul persoanei juridice însăşi, el trebuie să fie încheiat de organul de conducere stabilit prin lege, act de înfiinţare sau statut.

3) a treia limită a capacităţii de exerciţiu priveşte faptul că persoana juridică nu poate avea şi exercita acele drepturi care prin natura lor sunt susceptibile să aparţină numai persoanelor fizice.

La adoptarea Decretului nr. 31/1954, cerinţa înregistrării persoanelor juridice a fost impusă din raţiuni fiscale. După decembrie 1989, domeniul de aplicare a înregistrării s-a diminuat în favoarea unei alte formalităţi – înmatricularea în Registrul comerţului.

83

În practică, a apărut o situaţie specială privind începutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice în cazul în care aceeaşi persoană juridică este supusă unor dispoziţii cuprinse în legi diferite.

În cazul în care pentru aceeaşi persoană juridică se prevede atât cerinţa înregistrării cât şi formalitatea înmatriculării, capacitatea de folosinţă începe la data înregistrării la organul fiscal, deoarece înregistrarea interesează dreptul civil şi fiscal, iar înmatricularea dreptul comercial.


Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice

Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice

Început 1. pentru persoanele juridice supuse înregistrării (înmatriculării) - de la data înregistrării (înmatriculării)

2. pentru persoanele juridice supuse înregistrării- de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează - de la data recunoaşterii actului de înfiinţare- de la data autorizării înfiinţării

excepţie:- capacitatea de folosinţă anticipată- de la data actului de înfiinţare

Conţinut - cuprinde toate drepturile şi obligaţiile civile care corespund scopului stabilit de lege, act de înfiinţare sau statut

excepţie: - capacitatea de folosinţă anticipată cuprinde doar drepturi

- aptitudinea de a dobândi şi exercita drepturi şi de a-şi asuma şi îndeplini obligaţiile civile prin încheierea de acte juridice de către organele de conducere

Sfârşit - odată cu încetarea persoanei juridice ca subiect de drept prin:

84

7. Vocabular

act de înfiinţare – act de constituire adoptat de adunarea generală sau după caz, de conferinţă sau congres, cât şi statutul organizatoric

înmatriculare – formalitate constând în înscrierea unei societăţi comerciale la oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială îşi are sediul

înregistrare – formalitate constând în înscrierea unei persoane juridice la organul fiscal teritorial

mandat (contract de mandat) – contract prin care o persoană (mandant) împuterniceşte o altă persoană (mandatar) să încheie acte juridice în numele şi pe seama sa.

statut – acordul tuturor asociaţilor unei persoane juridice cu privire la stabilirea regulilor de organizare, conducere şi funcţionare a societăţii.


1) Definiţi capacitatea de folosinţă a persoanei juridice. Enumeraţi caracterele juridice ale acesteia.

2) Care este începutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice?3) Ce înţelegeţi prin capacitate de folosinţă anticipată (restrânsă)?4) Analizaţi principiul specialităţii capacităţii de folosinţă.5) Definiţi capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice.6) Care este momentul dobândirii capacităţii de exerciţiu?7) Realizaţi o comparaţie între conţinutul capacităţii de folosinţă şi conţinutul

capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice.8) Enumeraţi cazurile de nesocotire a regulilor privitoare la capacitatea de exerciţiu

şi stabiliţi care este sancţiunea aplicabilă.9) Actele persoanei juridice sunt încheiate numai direct, personal de către organele

de conducere sau pot fi încheiate şi prin mandatar?

9. Speţă

1. La data de 24 noiembrie 1992, reclamanta S. C. DOLBIER S. A., şi pârâta S.C. RANDEZ-VOUS CAFÉ S.R.L., au perfectat contractul de închiriere pentru un spaţiul comercial. Ulterior reclamanta a solicitat constatarea nulităţii contractului, deoarece pârâta nu avea la data perfectării lui autorizarea funcţionării ca societate comercială, iar potrivit art. 26 din Legea nr.31/1990, societatea nu se consideră constituită legal mai înainte de îndeplinirea formalităţilor de autorizare şi publicitate.

Din certificatul de înmatriculare al pârâtei rezultă că aceasta a dobândit personalitate juridică la data de19 februarie 1993, cu sediul in spaţiul la care se referă contractul de închiriere.

Cerinţe:a) Care sunt formalităţile cerute de lege pentru constituirea unei societăţi comerciale?b) Ce este capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice şi care este momentul la care

se dobândeşte? În speţă, în perioada de la întocmirea actelor şi până la înmatriculare, pârâta

85

va avea capacitate de a încheia acte juridice?c) Ce va decide instanţa?


1. Societăţile comerciale dobândesc capacitate de folosinţă:a) de la data înmatriculării;b) de la data autorizării actului de înfiinţare;c) de la data recunoaşterii actului de înfiinţare.

2. Partidele politice dobândesc capacitate de folosinţă:a) de la data înregistrării;b) de la data autorizării actului de înfiinţare;c) de la data recunoaşterii actului de înfiinţare.

3. “Persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei de activitate”, formează conţinutul:

a) capacităţii de folosinţă;b) capacităţii de folosinţă anticipată;c) principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.

4. Persoana juridică dobândeşte capacitate de folosinţă anticipată:a) de la data actului de înfiinţare;b) de la data înregistrării;c) de la data actului de autorizare.

5. Nu au capacitate de folosinţă anticipată:a) societăţile comerciale;b) sindicatele;c) persoanele juridice de stat.

6. Capacitatea de folosinţă anticipată a persoanei juridice încetează odată cu:a) încetarea persoanei juridice;b) dobândirea capacităţii de folosinţă (deplină);c) dobândirea capacităţii de exerciţiu.

7. Intervine sancţiunea nulităţii absolute a actului civil încheiat:a) de o persoană juridică fără capacitate de exerciţiu de a încheia acel

act;b) de o persoană juridică, cu încălcarea principiului specialităţii

capacităţii de folosinţă;c) de o persoană din cadrul persoanei juridice şi care nu face parte

dintr-un organ de conducere.8. Care din următoarele afirmaţii este adevărată?

a) actele juridice încheiate de organele de conducere sunt actele persoanei juridice însăşi;

b) faptele organelor persoanei juridice nu o obligă pe aceasta chiar dacă s-au săvârşit cu prilejul exercitării funcţiei;

c) faptele ilicite ale organelor persoanei juridice nu atrag răspunderea personală a celui care le-a săvârşit.

11. Bibliografie

I. R. Urs, S. Angheni,– op.cit., pag. 272 – 290; I.R. Urs, C. Ilie Todica ─ op. cit, p. 289 − 319;

86

Gh. Beleiu – op.cit., pag. 411 – 438; G. Boroi – op.cit., pag. 120 – 128; I. Dogaru – op.cit., pag. 482 – 497; I.R.Urs, C.Todică – Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică,p.338-371.

XXVII. Identificarea, reorganizarea şi încetarea

persoanelor juridice

1. Identificarea persoanelor juridice

● Noţiune. Identificarea are două înţelesuri: prin identificarea persoanelor juridice înţelegem instituţia juridică care cuprinde totalitatea normelor ce reglementează mijloacele şi atributele de individualizare a persoanelor juridice, iar în al doilea sens, prin identificare se înţeleg atribute de identificare: denumirea, sediul, naţionalitatea, contul bancar, marca, emblema, codul fiscal, telefonul, telexul, faxul etc.

● Identificarea persoanei juridice este o necesitate permanentă, din momentul înfiinţării şi până la încetarea ei. Importanţa identificării îşi evidenţiază valenţele în privinţa capacităţii juridice a persoanei (naţionalitate, sediu), în privinţa competenţei jurisdicţionale (sediu), a soluţionării operative a tuturor aspectelor legate de încheiere şi executare a actelor juridice.

2. Natura juridică şi caracterele atributelor de identificare

Ca natură juridică, atributele de identificare a persoanei juridice fac parte din categoria drepturilor personale nepatrimoniale.

Atributele de identificare au următoarele caractere juridice, specifice categoriei de drepturi de care aparţin:

- opozabilitatea erga omnes, fiind drepturi absolute, sunt opozabile tuturor;- inalienabilitatea, nu pot fi cesionate prin acte juridice; titularul acestor

drepturi nu poate renunţa la ele;- imprescriptibilitatea, sunt imprescriptibile, atât sub aspect extinctiv, cât

şi sub aspect achizitiv;- personalitatea, sunt intim legate de persoana titularului lor;- universalitatea. Toate persoanele juridice au dreptul la atributele de

identificare, cum sunt: denumirea, sediul, firma, contul bancar, codul fiscal etc.

Reglementarea legală- Reglementarea generală de drept comun se găseşte în art. 38, 39, 54 şi 55

din Decretul nr.31/1954.- Reglementarea specială se află în diferite acte normative.

Protecţia juridică a atributelor de identificare.- Atributele de identificare fiind drepturi personale nepatrimoniale sunt protejate

(apărate) prin mijloacele dreptului civil şi prin mijloacele altor ramuri de drept (drept administrativ, drept comercial, drept penal etc.).

- Mijloacele specific dreptului civil de apărare a drepturilor personale nepatrimoniale, ce constituie atribute de identificare, este acţiunea civilă.

87

Astfel, “persoana care a suferit o atingere în dreptul său … la denumire … sau în orice drept personal nepatrimonial va putea cere instanţei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus arătate” (art.54 din Decret)

1. Mijloace de identificare

Denumirea persoanei juridice- Prin “denumire” ca atribut de identificare, înţelegem cuvântul sau cuvintele

care au primit, în condiţiile prevăzute de lege, semnificaţia de a individualiza persoana juridică.

- Regula generală privind stabilirea denumirii se găseşte în art.38 din Decretul nr.31/1954 care prevede: “Persoana juridică va purta denumirea stabilită prin actul care a înfiinţat-o sau prin statut. Odată cu înregistrarea sau înscrierea persoanei juridice se va trece în registru şi denumirea ei”.

- Dreptul la denumire are în conţinutul său următoarele prerogative:- dreptul de a folosi denumirea;- dreptul de a cere tuturor persoanelor fiice sau juridice să o

individualizeze prin denumirea sa;- dreptul de a cere în justiţie respectarea dreptului la denumire

încălcat. - Firma este denumirea unui comerciant individual – persoană fizică sau

persoană juridică. Sediul persoanei juridice

- Sediul este atributul de identificare prin arătarea unui loc stabil care individualizează persoana juridică în spaţiu. Conform art.39 din Decretul nr.31/1954, “Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului care a înfiinţat-o sau statutului”.

- Sediul persoanei juridice poate fi clasificat după cum urmează: în raport cu importanţa locului unde îşi desfăşoară activitatea organele de

conducere ale persoanei juridice, se disting:a) sediul principal – locul unde funcţionează organele de conducere

ale persoanei juridiceb) sediul secundar – locul unde funcţionează organul de conducere al

subunităţilor persoanei juridice (uzină, fabrică, sucursală etc) în raport cu teritoriul ţării unde se află, sediul poate fi:

a) sediu în ţarăb) sediu în străinătate. Această împrejurare prezintă importanţă, mai

ales în materia raporturilor juridice de drept comercial internaţional şi de drept internaţional privat.

în funcţie de caracterul său, sediul se clasifică în:a) sediu de drept comun (legal)b) sediu convenţional (ales). Primul este obligatoriu şi se stabileşte

conform art. 39 din Decretul nr. 31/1954, sediul convenţional este facultativ şi se stabileşte cu acordul părţilor.

Codul unic de înregistrare– O.U.G. nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru

înregistrarea şi autorizarea comercianţilor a introdus codul unic de înregistrare (C.U.I.), ca atribut de identificare.

88

– Acesta se atribuie de către Ministerul Finanţelor Publice în termen de 24 de ore de la depunerea cererii tip de înregistrare de către comerciant. C.U.I. se utilizează de toate sistemele informatice care prelucrează date privind comercianţii, precum şi de comercianţi în relaţiile cu terţii.

– Acesta a înlocuit codul fiscal în cazul regiilor autonome, companiilor naţionale, societăţilor comerciale.

Alte atribute de identificare: naţionalitatea; contul bancar al persoanei juridice; codul fiscal al persoanei juridice; marca; emblema; telefonul, telexul şi faxul persoanei juridice.

2. Reorganizarea persoanei juridice

Noţiunea şi efectele reorganizăriiDecretul nr.31/1954 în art.40-44 şi 46-50 reglementează cu titlu general formele, condiţiile şi efectele reorganizării.

- Reorganizarea este un proces complex de unire sau divizare, la care participă cel puţin două persoane juridice existente ori care iau astfel fiinţă.- Prin reorganizare se produc, după caz, următoarele efecte:

- înfiinţarea de noi persoane juridice;- modificarea organizării unor persoane juridice (a celor implicate);- încetarea unor persoane juridice.

Formele (modurile) reorganizării şi competenţa de a decide reorganizarea.– Conform art.40 din Decretul nr.31/1954, formele juridice ale reorganizări sunt:

comasarea şi divizarea.– Conform art.41 din acelaşi Decret comasarea se realizează prin: absorbţie şi

fuziune, iar divizarea prin: divizare totală sau parţială.a) Comasarea Fuziunea constă în unirea (contopirea) a două sau mai multe persoane juridice,

care încetează să mai existe şi în alcătuirea, pe această bază, a unei noi persoane juridice.

Fuziunea produce următoarele efecte:- efectul creator, însemnând înfiinţarea unei persoane juridice;- efectul extinctiv, însemnând încetarea persoanelor juridice fuzionate;- efectul transmisiunii universale, însemnând că drepturile şi obligaţiile

persoanelor juridice fuzionate trec asupra noii persoane astfel înfiinţate.

Absorbţia constă în încorporarea, înglobarea unei persoane juridice ce încetează să mai existe, într-o altă persoană juridică, care îşi păstrează fiinţa. “Comasarea se face prin absorbţia unei persoane juridice de către o altă persoană juridică…” (art.41 din Decret.).

Absorbţia produce următoarele efecte:- efectul extinctiv, încetarea persoanei juridice absorbite;- efectul transmisiunii universale, patrimoniul persoanei juridice

absorbite este preluat de persoana juridică ce continuă să existe. b) Divizarea Divizarea totală constă în împărţirea întregului patrimoniu al unei persoane

juridice care încetează şi transmiterea fracţiunilor patrimoniale astfel rezultate, către două sau mai multe persoane juridice existente sau care iau fiinţă în acest fel.

89

Divizarea parţială constă în desprinderea unei părţi din patrimoniul unei persoane juridice, care-şi menţine existenţa şi transmiterea acestei părţi către una sau mai multe persoane juridice existente ori care iau fiinţă în acest mod.Divizarea produce următoarele efecte juridice:

- efectul creator, care priveşte numai cazurile când fracţiunea de patrimoniu se transmite persoanelor juridice care iau fiinţă ca urmare a operaţiunii juridice a divizării;

- efectul extinctiv, ce priveşte numai divizarea totală, deoarece, întotdeauna, încetează persoana juridică divizată;

- efectul transmisiunii cu titlu universal, adică aunor fracţiuni de patrimoniu de la persoana juridică divizată la mai multe persoane juridice.

Momentul producerii efectelor reorganizării– Potrivit art.49 din decretul nr.31/1954 “transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor

în caz de fuziune, absorbţie, divizare, precum şi de desprindere şi transmitere, privind persoanele juridice supuse înregistrării, se îndeplineşte între părţi cât şi faţă de al treilea, numai prin înregistrarea operaţiei, şi de la data acesteia”.

– Se face distincţie între: persoanele juridice supuse înregistrării şi persoane juridice nesupuse înregistrării:

- pentru persoanele juridice supuse înregistrării, efectele reorganizării se produc atât între părţi cât şi faţă de terţi, de la data efectuării înregistrării;

- pentru persoanele nesupuse înregistrării, efectele reorganizării se produc atât între părţi cât şi faţă de terţi, de la data aprobării de către organele competente a documentelor întocmite în acest scop (inventar, bilanţ contabil de predare –primire).

3. Încetarea persoanei juridice

Ca noţiune generală, încetarea persoanei juridice înseamnă dispariţia subiectului de drept, sfârşitul capacităţii juridice a acestuia în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

Dreptul obiectiv stabileşte atât reguli generale, cât şi regulile speciale privind încetarea persoanei juridice. După cum rezultă din art.40 din Decret, persoana juridică încetează în următoarele moduri:

- prin comasare – în ce priveşte unităţile care au fuzionat şi cele absorbite;

- prin divizare – în ce priveşte unităţile divizate total;- prin dizolvare.

Dizolvarea este o operaţiune juridică ce are ca efect, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, încetarea unei persoane juridice asociative sau aceleia asimilate cu aceasta.

- Cazurile în care intervine dizolvarea sunt prevăzute expres de lege. După cum rezultă din definiţie, domeniul de aplicare a dizolvării cuprinde persoanele juridice asociative, ceea ce nu se poate spune şi în privinţa reorganizării.

- Ceea ce este specific dizolvării constă in acea că, după hotărârea dizolvării, se trece, în mod obligatoriu, la lichidarea persoanei juridice.

Cauzele dizolvării persoanelor juridice.a) Cazuri reglementate de Decretul nr.31/1954

„Organizaţiile cooperatiste şi obşteşti se dizolvă dacă:

90

a) termenul pentru care au fost construite s-a împlinit;b) scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinitc) scopul pe care îl urmăresc sau mijloacele întrebuinţate pentru realizarea

acestuia au devenit contrare legii ori regulilor de convieţuire socială sau urmăresc un alt scop decât cel declarat;

d) numărul membrilor a scăzut sub limita stabilită de lege, actul de înfiinţare sau statut „

În cazurile prevăzute la lit. a, b şi d, dizolvarea se produce de drept (în puterea legii); în cazurile prevăzute la lit. c, ea se face prin actul organului competent.

b) Cazuri reglementate de diferite legi speciale pentru anumite categorii de persoane juridice (Legea nr. 31/1990 şi O. G. nr. 26/2000)

Cazuri reglementate de Legea nr. 31/1991:- trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;- imposibilitatea realizării obiectului societăţii sau realizarea acestuia;- declararea nulităţii societăţii;- hotărârea adunării generale;- falimentul societăţii, etc.

– Cazuri reglementate de O.G. nr.26/2000:- împlinirea duratei pentru care a fost constituită;- realizarea sau imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost

constituită,- realizarea sau imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost

constituită;- imposibilitatea constituirii adunării generale sau a consiliului director,

dacă această situaţie durează mai mult de un an de la data la care adunarea sau consiliul trebuia constituit;

- reducerea numărului de asociaţi sub limita fixată de lege, dacă acesta nu a fost complinit timp de 3 luni.

Clasificarea cauzelor de dizolvare.Cauzele de dizolvare a persoanelor juridice se clasifică după următoarele criterii:După modul în care operează cauzele de dizolvare a persoanelor juridice, se divid

în două categorii:- cauze în care dizolvarea operează de drept;- cauze în care dizolvarea se produce prin actul organului competent,

care poate fi: hotărârea adunării generale a persoanei juridice sau, după caz, hotărârea instanţei judecătoreşti ori a puterii executive.

După natura lor, distingem două categorii de cauze de dizolvare:- cauze de dizolvare voluntară: împlinirea termenului, realizarea

scopului, hotărârea de dizolvare;- cauze de dizolvare silită (forţată):scopul a devenit ilicit sau este fictiv,

falimentul.După caracterul lor, cauzele de dizolvare se împart în:

- cauze cu caracter general, care se aplică tuturor persoanelor juridice care pot înceta prin dizolvare;

- cauze cu caracter special, care se aplică numai anumitor persoane juridice.

Lichidarea persoanei juridice.– În principiu, efectul esenţial al dizolvării este trecerea in lichidare a persoanei

juridice. Într-adevăr, art. 51 din Decretul nr. 31/1954, dispune: “Prin efectul

91

dizolvării, persoana juridică intră în lichidare, în vederea realizării activului şi plăţii pasivului”.

– Prin lichidarea persoanei juridice se înţelege efectuarea tuturor operaţiunilor juridice de realizare a activului şi de plată a pasivului subiectului de drept civil şi care au ca efect încetarea definitivă a persoanei juridice intrată în lichidare. Astfel, persoana juridică nu încetează în momentul dizolvării, ci numai după ce a fost realizat activul şi plătit pasivul.

4. Precizări

În practică, s-a pus problema dacă există deosebiri între noţiunea de „denumire” şi „firmă”.

„Denumirea” este un atribut general de identificare a oricăror persoane juridice fie ele de drept public, fie de drept privat, în timp ce „firma” este o denumire specifică numai pentru comercianţi. Iniţial, firma apărea ca o inscripţie pe un suport material prin care un magazin, o întreprindere aducea la cunoştinţa publicului denumirea şi obiectul de activitate.

În literatura juridică s-a spus că „ceea ce este numele pentru persoana fizică, este denumirea pentru persoana juridică”. Putem spune că termenul de „denumire” are un conţinut general care acoperă atributul de identificare al oricăror persoane juridice, în timp ce noţiunea de „firmă” poate fi utilizată cu acelaşi înţeles pentru comercianţi – persoană fizică sau juridică.

În literatura de specialitate s-a susţinut atât ipoteza că transformarea persoanei juridice poate fi privită ca o „modalitate” a reorganizării persoanei juridice, cât şi opinia că este vorba de o noţiune juridică distinctă de cea a reorganizării persoanelor juridice. În ceea ce ne priveşte, considerăm că transformarea este o noţiune distinctă, autonomă care nu se confundă cu reorganizarea.

Transformarea este operaţiunea juridică prin care o persoană juridică îşi încetează existenţa, concomitent cu înfiinţarea, în locul ei a altei persoane juridice. Astfel, în temeiul Legii nr.15/1990 toate unităţile de stat s-au reorganizat fie în societăţi comerciale având ca unic acţionar statul, fie în regii autonome. Deşi legea utilizează termenul de reorganizare, în realitate este vorba de o transformare a acestor subiecte de drept. Ulterior, O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome a consacrat expres termenul de transformare dispunând: “Societăţile comerciale rezultate în urma reorganizării regiilor autonome preiau drepturile şi obligaţiile regiilor autonome din transformarea sau divizarea cărora au rezultat.”

Transformarea persoanei juridice are un domeniu de aplicare restrâns la cazurile speciale prevăzute de lege; reorganizarea este de aplicaţie generală. În timp ce transformarea persoanei juridice produce întotdeauna aceleaşi efecte juridice (încetarea unei persoane juridice şi crearea uneia noi), reorganizarea produce fie efecte de încetare, fie de înfiinţare. Transmisiunea în cazul transformării persoanei juridice este universală, în timp ce, în cazul reorganizării, transmisiunea poate fi universală sau cu titlu universal.

92


7.1.

7.2.

93

7.3. Prezentare comparativă

Comasarea DivizareaEfecte Absorbţia Fuziunea Divizarea

totalăDivizarea parţială

Înfiinţarea unei noi persoane juridice

_ efect creator efect creator* efect creator*

Încetarea unei persoane juridice

efect extinctiv efect extinctiv efect extinctiv _

Transmisiunea patrimoniului

transmisiune universală

transmisiune universală

transmisiune cu titlu universal

transmisiune cu titlu universal

*- efectul creator priveşte numai cazurile când fracţiunea de patrimoniu se transmite persoanelor juridice care iau fiinţă ca urmare a operaţiunii juridice a divizării

6. Vocabular

cont bancar – mijloc de identificare a persoanei juridice, desemnat printr-un simbol cifric, reprezentând contul în care aceasta îşi păstrează disponibilităţile

codul fiscal – simbol cifric care serveşte la identificarea persoanei juridice în raporturile financiare ale acesteia şi în raporturile privitoare la evidenţa statistică

emblema – mijloc facultativ de identificare constând într-un semn sau denumire care deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen.

marca – semn distinctiv privat folosit de o persoană juridică pentru a deosebi produsele, lucrările şi serviciile sale de cele identice ori similare ale altor persoane juridice.

procedura falimentului – ansamblul de reguli reglementate de lege care urmăresc plata datoriilor debitorului, aflat în încetare de plăţi, prin executarea silită a bunurilor din patrimoniul acestuia.

7. Întrebări, exerciţii, probleme

1) Ce reprezintă sediul social? Clasificaţi-l în funcţie de criteriile cunoscute.2) Este interzisă de lege schimbarea sediului social al unei persoane juridice?3) Definiţi reorganizarea persoanei juridice.4) Identificaţi formele reorganizării persoanei juridice.5) Care sunt efectele de drept civil ale reorganizării persoanei juridice?6) Definiţi comasarea persoanei juridice. Care sunt formele comasării?7) Care sunt elementele ce diferenţiază fuziunea de absorbţie?

94

8) Definiţi dizolvarea persoanei juridice.9) Care sunt deosebirile dintre dizolvarea şi reorganizarea persoanei juridice?

10) Enumeraţi cauzele de dizolvare.11) Clasificaţi cauzele de dizolvare.12) Ce înţelegeţi prin lichidarea persoanei juridice?13) Potrivit art.13 alin.1 din O.U.G. nr.2/2001:”Se înfiinţează Ministerul Sănătăţii şi

Familiei ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, prin reorganizarea Ministerului Sănătăţii”. Stabiliţi dacă textul de lege reglementează: un mod de înfiinţare a Ministerului/un mod reorganizare/o modalitate de transformare.

14) Dacă activul persoanei juridice divizate a fost de900.000 lei, iar pasivul de 1.200.000 lei, stabiliţi cât va prelua din activ şi din pasiv o persoană juridică dobânditoare a 1/3 din patrimoniu ca urmare a divizării?

8. Speţe

1. Doi dintre asociaţii unei societăţi comerciale au sesizat instanţa, la data când societatea nu era înfiinţată încă, şi solicitând ca aceasta să se pronunţe asupra dizolvării pentru imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii

Cerinţe: a) Care este formalitatea necesară pentru ca societatea comercială să ia fiinţă în mod

valabil? Până la îndeplinirea acestei formalităţi, societatea are personalitate juridică?

b) Ce reprezintă dizolvarea pentru o persoană juridică?c) Ce hotărăşte instanţa?

2. Societatea comercială „ BELLA” SRL, s-a divizat total, dând naştere la două societăţi: „ELLA” S.R.L şi „BELL” SRL, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice divizate trecând asupra noilor persoane juridice.

X, creditor al fostei societăţi „BELLA” SRL, dorind să-şi recupereze creanţa, o acţionează în justiţie pe SC „ELLA” SRL, solicitând instanţei obligarea acesteia la restituirea sumei de 10.000 $, oferiţi anterior cu titlu de împrumut persoanei juridice divizate.

Instanţa a admis cererea, obligând societatea comercială, „ELLA” SRL la plata sumei cerute de reclamant.

Cerinţe:a) Ce înţelegeţi prin divizare totală?b) Ce fel de transmisiune a patrimoniului are loc în cazul divizării totale?c) Soluţia instanţei este corectă?

3. Într-un proces de evacuare, pârâta SC „DANCO” SRL se apără, susţinând că are titlu de proprietate, deoarece a dobândit în patrimoniul ei imobilul în litigiu prin reorganizarea fostei societăţi „Progresul”. Ca urmare a aplicării dispoziţiilor Legii nr. 15/1990, societatea amintită şi-a încetat existenţa, în locul ei luând naştere S.C. „Danco” SRL şi prin această reorganizare „dreptul de administrare a bunurilor s-a transformat în drept de proprietate.

Cerinţe:a) Definiţi noţiunea de „transformare a persoanei juridice”b) Ce formă a reorganizării întâlniţi în speţă?

95

4. Potrivit art.32 coroborat cu art.3 din Legea nr.31/1990, societatea cu răspundere limitată se va constitui prin contract de societate şi statut care se încheie în formă autentică şi, printe altele, trebuie să aibă un sediu.

Sediul societăţii comerciale trebuie să fie dovedit cu înscrisuri care să ateste existenţa unei suprafeţe locative destinate pentru a funcţiona societatea comercială.

În speţă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre de autorizare a funcţionării societăţii cu răspundere limitată care nu îndeplinea condiţia sus menţionată, nedovedindu-se deţinerea legală a unei suprafeţe locative care să fie folosită ca sediu al societăţii.

Cerinţe:a) Ce înţelegeţi prin sediul unei persoane juridice?b) Este corectă soluţia instanţei? Argumentaţi.


1. Persoana juridică poate fi reorganizată prin:a) divizare;b) dizolvare;c) lichidare.

2. Încetarea persoanei juridice poate avea loc prin :a) divizare parţială;b) lichidare;c) comasare.

3. Nu are efect creator, de înfiinţare a unei noi persoane juridice:a) fuziunea;b) absorbţia;c) transformarea.

4. Transformarea patrimoniului este întotdeauna cu titlu universal în cazul:a) fuziunii persoanelor juridice;b) absorbţiei persoanelor juridice;c) divizării persoanelor juridice.

5. Formele reorganizării persoanei juridice sunt:a) comasarea şi divizarea;b) fuziunea şi absorbţia;c) comasarea şi divizarea totală.

6. Lichidarea persoanei juridice constituie efectul esenţial al:a) reorganizării;b) dizolvării;c) transformării.

7. Efectul creator:a) nu se produce în cazul fuziunii;b) se produce întotdeauna în cazul absorbţiei;c) este facultativ în cazul divizări, indiferent de natura ei, totală sau

parţială.8. Transmisiunea cu titlu universal are loc:

a) numai în cazul divizări, indiferent dacă este totală sau parţială;b) numai în cazul divizări parţiale a persoanei juridice;c) şi în cazul divizării totale, dacă această divizare are efect creator.

9. Constituie atribut de identificare a persoanei juridice:a) obiectul de activitate;

96

b) sigla; c) emblema.

10. Atributele de identificare fac parte din categoria:a) drepturilor reale;b) drepturilor nepatrimoniale; c) drepturilor de creanţă.

11. În funcţie de caracterul său, sediul se clasifică în:a) sediu principal şi sediu secundar;b) sediu în ţară şi sediu în străinătate;c) sediu legal şi sediu convenţional.

10. Bibliografie

I. R. Urs,S. Angheni – op.cit., pag. 290 – 317 I.R. Urs, C.I.Todică – op.cit., pag.320-371 Gh. Beleiu – op.cit., pag. 442 – 492 G. Boroi – op.cit., pag. 129 - 135 I. Dogaru – op.cit., pag. 498 – 523 I.R.Urs, C.Todică – Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică, p 372-

425.

97

XXVIII. RĂSPUNSURI LA SPEŢE ŞI TESTE GRILĂ

I.Grila nr: Varianta corectă 1 = b 2 = c 3 = b 4 = a 5 = b 6 = c

II.Grila nr: Varianta corectă 1 = a 2 = b 3 = c 4 = a

III.Grila nr: Varianta corectă 1 = b 2 = c 3 = a 4 = c 5 = c 6 = b

IV.Grila nr: Varianta corectă 1 = b 2 = a 3 = c 4 = c 5 = a 6 = b

V.Grila nr: Varianta corectă 1 = b 2 = c 3 = a 4 = c 5 = b

VI.Grila nr: Varianta corectă 1 = a 2 = c 3 = c 4 = b

98

VII.Speţa nr. 1:

Soluţii:a) un raport juridic real;b) părţile: X (vânzător) şi Y (cumpărător) ;

conţinut: dreptul lui X de a primi preţul pentru garsoniera vândută şi obligaţia corelativă a lui Y de a plăti preţul /respectiv dreptul lui Y de a pretinde predarea bunului şi obligaţia lui X de a preda imobilul;obiectul: acţiunea de predare a bunului de către X/respectiv de primire de către Y

c) - dreptul de proprietate dobândit de Y este: absolut, patrimonial, real, principal, pur şi simplu;obligaţia lui X de a preda bunul este o obligaţie de a face, pozitivă, de rezultat, obişnuită, perfectă, pură şi simplă.

Speţa nr. 2:Soluţii:

a) subiecte: A (societate comercială) B (companie de transport aerian)

conţinut: - dreptul lui A de a pretinde efectuarea transporturilor aeriene şi obligaţia lui B de a efectua aceste transporturi;

- dreptul lui B de a pretinde plata serviciilor efectuate şi obligaţia corelativă a lui A de a plăti;

obiectul: acţiunea de efectuare a transporturilor şi cea de remitere a plăţii;

b) raport juridic obligaţional;c) dreptul lui B este un drept de creanţă:

- subiectul activ (B) şi subiectul pasiv (A) sunt determinaţi;- îi corespunde obligaţia lui A de a face (de a plăti);- este opozabil numai subiectului pasiv (A);- este prescriptibil.


a) două părţi: - X şi Y în calitate de vânzători- Z în calitate de cumpărător;

b) raport juridic real;c) dreptul de proprietate al lui Z este un drept real (absolut):

- subiect activ (Z) determinat;- subiect pasiv nedeterminat, alcătuit din toate celelalte subiecte de drept civil;- îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu i se aduce atingere;- opozabil erga omnes;

d) devălmăşia, soţii au stăpânit bunul în comun, fiind dobândit în timpul căsătoriei.

Grila nr: Varianta corectă 1 = c 2 = c 3 = b 4 = b 5 = a 6 = c

99

7 = c 8 = b

VIII.


a) dacă un chiriaş aduce în imobil bunuri mobile care devin unele imobile prin destinaţie şi altele imobile prin încorporaţie, la sfârşitul contractului de închiriere, el nu va putea ridica bunurile imobile prin încorporaţie deoarece şi-au pierdut individualitatea având acelaşi regim juridic ca imobilul de care au fost ataşate;

b) statuia şi oglinda sunt bunuri imobile prin destinaţie, iar stâlpul înlocuit este imobil prin încorporaţie;

c) instanţa va dispune restituirea bunurilor pe care chiriaşul le adusese în apartament cu excepţia stâlpului care a devenit imobil prin încorporaţie deoarece nu mai poate fi desprins de imobil fără a produce deteriorări.

Grila nr: Varianta corectă 1 = a 2 = b 3 = b 4 = a 5 = c 6 = b 7 = a 8 = c 9 = b 10 = a 11 = b 12 = c

IX.Grila nr: Varianta corectă 1 = c 2 = c 3 = a 4 = b 5 = b 6 = a 7 = a 8 = b 9 = c 10 = b

X.Speţa nr. 1:

Soluţii:a) lipseşte condiţia conform căreia consimţământul să nu fie alterat de vicii de

consimţământ;b) eroarea asupra calităţilor substanţiale ale obiectului (error in substantiam);c) nulitate relativă;

100

d) instanţa va admite cererea lui Y pronunţând nulitatea relativă a contractului de vânzare – cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.


a) eroarea de drept;b) instanţa urmează să-i aplice morarului sancţiunea prevăzută de legile respective

deoarece nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii.


a) dolul;b) elementul esenţial al contractului de vânzare – cumpărare este data fabricaţiei

autobuzului. Dacă Y ar fi cunoscut adevărata dată de fabricaţie (care nu-i permitea înmatricularea autovehiculului de import) el nu ar fi încheiat actul juridic;

c) nulitatea relativă;d) fiind vorba de spre un dol incident, Y ar fi putut cere o eventuală reducere a preţului

de achiziţie a autovehiculului.

Grila nr: Varianta corectă 1 = b 2 = c 3 = c 4 = a 5 = b 6 = c 7 = a 8 = b 9 = c

XI.Speţa nr. 1:

Soluţii:a) forma ad solemnitatem (ad validitatem);b) nulitatea absolută;c) ţinând cont de voinţa internă a părţilor, instanţa urmează să pronunţe o hotărâre care

să înlocuiască contractul autentic de vânzare – cumpărare, în temeiul considerentelor: intenţia părţilor este de a vinde, respectiv de a cumpăra; neprezentarea vânzătorului la notariat nu afectează voinţa reală a părţilor ci

validitatea actului juridic; nulitatea absolută a contractului şi instituirea prestaţiilor efectuate nu se

încadrează în voinţa reală a părţilor.


a) cauza (scopul) actului juridic civil;b) instanţa urmează să respingă cererea lui A, cu motivarea că acesta a urmărit un scop

imoral la încheierea actului juridic. Contractul fiind nul pentru cauză imorală, A nu mai poate cere restituirea prestaţiei pe care a efectuat-o deoarece altfel ar însemna să i se permită să se prevaleze de caracterul imoral al propriei sale fapte.

101

Grila nr: Varianta corectă 1 = a 2 = b 3 = b 4 = b 5 = a 6 = b

XII.Speţa nr. 3:

Soluţii:a) în caz de îndoială actul juridic se interpretează în favoarea debitorului (in dubio pro

debitore)b) - Z fiind un succesor cu titlu particular al lui Y va putea folosi în favoarea sa

hotărârea. Din moment ce aceasta prevede o obligaţie alternativă, fără să precizeze în favoarea cui este stipulat dreptul de opţiune, Z va alege obligaţia mai oneroasă, respectiv să i se predea un cal, o căruţă, şi un ham;- X îşi va motiva refuzul de a executa obligaţia cea mai oneroasă prin aceea că, o clauză prin care se instituie o obligaţie alternativă, fără nici o altă precizare, se interpretează, în caz de îndoială, în favoarea debitorului;

d) în baza motivelor mai sus menţionate, X va fi obligat să execute obligaţia mai puţin oneroasă pentru el, respectiv să-i plătească lui Z 5 milioane de lei.

Grila nr: Varianta corectă 1 = b 2 = a 3 = c 4 = c

XIII.Speţa nr. 1:

Soluţii:a) - principiul forţei obligatorii a actului juridic(pacta sunt servanda);

- principiul irevocabilităţii actului juridic civil;- principiul relativităţii efectelor actului juridic civil;

b) – principiul forţei obligatorii a actului juridic civil;- principiul relativităţii efectelor actului juridic civil;

c) între B şi C s-a încheiat o promisiune a faptei altuia (convenţie de porte – fort) ce constituie o excepţie aparentă de la principiul relativităţii efectelor actului juridic;

d) - acţiunea lui C urmează a fi admisă de instanţă pentru următoarele motive: B s-a obligat contractual faţă de C să-l determine pe A să-i vândă o

suprafaţă de teren, iar în cazul în care nu-şi execută obligaţia, el este pasibil de plata unor despăgubiri;

acţiunea lui C îşi are temeiul juridic în art. 1073 C.civ.: „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunări”;

acţiunea lui A, privind desfiinţarea contractului de donaţie, urmează a fi respinsă în temeiul art. 969 alin 2, C.civ.

102


a) - simulaţia presupune existenţa concomitentă a două acte juridice: un act public, dar mincinos şi un altul secret, care corespunde voinţei reale a părţilor. - conform art.1175 C.civ., între părţi produce efecte juridice actul secret (contraînscrisul) iar faţă de terţii de bună-credinţă sunt opozabile efectele actului public

b) inopozabilitatea faţă de terţi a situaţiei juridice reale consacrată în contraînscris;c) instanţa trebuia să declare valabil contractul dintre Y şi V, acesta fiind terţ de bună

credinţă (dreptul lui V asupra imobilului se întemeiază pe contractul de vânzare – cumpărare încheiat cu Y şi nu pe contraînscrisul dintre frate şi soră care nu-i este opozabil), şi să desfiinţeze actul juridic dintre X şi Z, care fiind terţ de rea – credinţă a cunoscut faptul că a cumpărat de la un neproprietar.


a) Y este creditor ipotecar;b) Z este creditor chirografar;c) Y, creditor ipotecar îşi va satisface cu prioritate creanţa intrând în posesia imobilului,

iar Z, creditor chirografar va urmări doar bunurile rămase în patrimoniul debitorului după îndestularea creditorului cu garanţie reală.

Grila nr: Varianta corectă 1 = a 2 = b 3 = c 4 = c 5 = b 6 = b 7 = b

XIV.Speţa nr. 1

Soluţii:a) dolul (viclenia)b) X nu a respectat la încheierea contractului dispoziţiile legale referitoare la:

- terenurile se transmit prin acte între vii numai prin act autentic;- cetăţenii străini nu pot dobândi terenuri în România;- drumul judeţean este scos din circuitul civil, aparţinând domeniului public şi prin urmare nu poate face obiectul unui contract de vânzare – cumpărare;

c) contractul de vânzare – cumpărare este nul absolut;d) instanţa va admite acţiunea intentată de Y cetăţeanului străin şi va declara contractul

de vânzare – cumpărare nul absolut, pentru următoarele motive: nevalabilitatea obiectului actului juridic, nerespectarea formei ad validatem, frauda la lege.


a) acţiunea în anulabilitate a contractului de vânzare – cumpărare ce are ca efecte restituirea prestaţiilor executate şi repunerea părţilor în situaţia anterioară;

103

b) dolul – vânzătorul necomunicându-i cumpărătorului viciile ce afectau terenul (faptul că era impropriu pentru construcţie, şi nu îndeplinea nici cerinţa suprafeţei minime prevăzute de lege), comite un dol prin reticenţă;

c) instanţa va declara contractul de vânzare – cumpărare ca fiind nul relativ pentru motivele mai sus arătate şi va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Speţa nr. 3:Soluţii:a. din moment ce terenul dobândit se încadrează în parte în limita de 200 ha

prevăzute de lege şi în parte o excede, urmează ca, în conformitate cu regula nulităţii parţiale, actul să fie considerat valabil în partea în care achiziţionarea se situează în limita a 200 ha şi nul absolut în partea care depăşeşte această suprafaţă;

b. având în vedere că dobânditorul deţine în proprietate 200 ha teren arabil, situându-se în limita legală, contractul prin care achiziţionează încă 50 ha este nul absolut cu consecinţa desfiinţării sale totale.

Grila nr: Varianta corectă 1 = c 2 = a 3 = c 4 = b 5 = b 6 = c 7 = c

XV.


a) principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis;

b) excepţiile de la principiul menţionat sunt:- subdobânditorul de bună – credinţă păstrează bunul mobil sau imobil dobândit

cu titlu oneros de la transmiţătorul al cărui titlu de proprietate a fost declarat nul sau anulat.

- cel declarat judecătoreşte mort, aflându-se în viaţă va putea obţine anularea acestei hotărâri şi înapoierea bunurilor sale cu excepţia celor aflate la un dobânditor cu titlu oneros şi de bună – credinţă;

c) da, în prima excepţie, Z fiind un dobânditor de bună – credinţă şi cu titlu oneros, nu va restitui televizorul;

d) instanţa va anula contractul de vânzare – cumpărare intervenit între X şi Y şi va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară. Dar, deoarece televizorul se află în proprietatea lui Z (terţ de bună – credinţă), acesta nu va putea fi retrocedat vânzătorului iniţial; în această situaţie, Y va fi obligat să restituie lui X valoarea bunului pe care l-a înstrăinat.

104


a) nu, cumpărătorul trebuia să ceară anularea contractului de vânzare – cumpărare, nulitatea relativă fiind sancţiunea specifică pentru error in substantiam;

b) cumpărătorul s-a aflat în eroare asupra vechimii şi autenticităţii gravurilor, elemente determinante pentru încheierea actului juridic de vânzare – cumpărare;

c) principiul restitutio in integrum.


a) având în vedere că testamentul din 1992 corespunde ultimei voinţe a autorului său, acesta îşi va produce efectele juridice;

b) până în 1992, X crezându-se proprietar în baza primului testament, deci fiind dobânditor de bună credinţă a unui bun frugifer nu va restitui recolta. După 1992, X cunoscând faptul că în temeiul noului testament, moştenitor al defunctului este Z, devine dobânditor de rea – credinţă fiind obligat să restituie recolta culeasă ulterior acestei date;

c) ipoteza se încadrează în excepţia de la principiul retroactivităţii conform căruia dobânditorul de bună – credinţă al unui bun frugifer este exonerat de obligaţia de a restitui odată cu bunul şi fructele percepute.

Grila nr: Varianta corectă 1 = b 2 = c 3 = b 4 = b 5 = a 6 = c 7 = b

XVI.Grila nr: Varianta corectă 1 = c 2 = a 3 = c 4 = b 5 = b

XVII.


a) nu, formula „bun şi aprobat” este cerută numai în cazul înscrisurilor sub semnătură privată care constată obligaţii unilaterale;

b) nu, bunurile din speţă sunt individuale – determinate, iar sintagma „câtime de lucruri” priveşte bunuri de gen, fungibile;

c) instanţa respinge acţiunea lui X, actul de vânzare – cumpărare fiind valabil încheiat iar proprietatea bunurilor a trecut în patrimoniul cumpărătorului Y.

105


a) faptele juridice stricto – sensu pot fi dovedite cu martori;b) proba cu martori nu este admisibilă în cazul actelor juridice al căror obiect are o

valoare mai mare de 250 lei şi nici împotriva sau peste ceea ce cuprinde actul;c) nu, deoarece admiţând proba testimonială, instanţa a încălcat dispoziţiile art.1191

alin.2 C. civ.


a) X se află într-o situaţie de imposibilitate morală de preconstituire a probei scrise deoarece debitorul este fratele ei, iar mama a intervenit în sensul de a nu se întocmi un astfel de act, pentru că fraţii trebuie să aibă încredere în ei;

b) instanţa va admite cererea lui X cu motivarea că – dat fiind relaţiile de rudenie dintre părţi nu este necesară încheierea unui înscris.

Grila nr: Varianta corectă 1 = c 2 = b 3 = c 4 = a 5 = c 6 = b

XVIII.

Speţa nr. 1Soluţii:a) art. 20 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 în conformitate cu care dacă, după

expirarea termenului de prescripţie extinctivă debitorul îşi execută de bunăvoie obligaţia, el nu mai are posibilitatea de a cere restituirea prestaţiei efectuate;

b) dreptul de creanţă nu se stinge ci se transformă, devenind imperfect în sensul că este ocrotit numai pe calea defensivă a excepţiei;

c) instanţa respinge acţiunea lui X.

Speţa nr. 2Soluţii:

a) conform art. 12 din Decretul nr. 167/1958, „ în cazul în care un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită”; contractul încheiat între părţi este un contract cu executare succesivă, iar dreptul lui X la dobânzi fiind un drept de creanţă este prescriptibil în trei ani.Prin urmare:- dreptul la acţiune a lui X pentru a recupera dobânda restantă pe anul 1990 se consideră prescris la 1 ianuarie 1993.- dobânda restantă pe anul 1991 se prescrie la 1 ianuarie 1994.- dobânda restantă pe anul 1992 se prescrie la 1 ianuarie 1995.

b) instanţa va admite cererea lui X, în parte, obligându-l pe Y la plata dobânzii restante pe anul 1992, dreptul la acţiune al reclamantului cu privire la dobânzile pe anii 1990 şi 1991 fiind prescris.

106

Grila nr: Varianta corectă 1 = b 2 = c 3 = a 4 = b 5 = b 6 = a 7 = a 8 = a 9 = c 10 = c 11 = a

XIX.


a) fiind un drept de creanţă, termenul de prescripţie extinctivă este de 3 ani;a) conform art.7 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripţie extinctivă

începe să curgă de la data naşterii raportului juridic (16 aprilie 2000)


a) termenul suspensiv;b) instanţa trebuia să admită acţiunea lui X privind restituirea preţului, deoarece

termenul de prescripţie extinctivă (3 ani) începe să curgă de la data împlinirii termenului suspensiv (1 iunie 1995) şi nu la data încheierii actului juridic – art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.


d) 3 ani;e) conform art.8 din Decretul nr 167/1958 prescripţia acţiunii în răspundere

civilă pentru pagube pricinuite prin fapte ilicite începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut atât paguba cât şi pe autorul ei (la 1 mai 2001).


a) acţiunea în nulitate relativă pentru viciul de consimţământ al vicleniei, prescriptibilă în 3 ani;

b) conform art.9 din Decretul nr. 167/1958 prescripţia acţiunii în anulare pentru violenţă începe să curgă de la data în care violenţa a încetat (20 august 2001)


a) error in personam;b) conform art.9 din Decretul nr. 167/1958 prescripţia acţiunii în nulitate relativă

începe să curgă de la data când cel îndreptăţit a cunoscut cauza anulării (10 decembrie 2002);

107

c) dacă A descoperă eroarea după 18 luni de la încheierea actului juridic (la 1 septembrie 2003) prescripţia începe să curgă de la data când s-au împlinit 18 luni de la încheierea contractului (1 august 2003).


a) drepturile de creanţă sunt prescriptibile în 3 ani;b) da, din data de 10 iunie 1990 (de la care începe să curgă prescripţia extinctivă

conform art. 7 alin. 2 din Decretul nr 167/1958) până la data introducerii acţiunii în justiţie, 10 august 1993, au trecut mai mult de 3 ani;

c) prescripţia începe să curgă de la data împlinirii termenului suspensiv, conform art.7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, iar acesta este 10 iunie 1990, dată la care C trebuia să efectueze transportul de marfă;

d) instituţia suspendării prescripţiei;e) instanţa urmează să respingă acţiunea reclamanţilor cu motivaţia că:

dreptul reclamanţilor, fiind prescris, nu mai poate beneficia de concursul forţei coercitive a statului;

apărarea reclamanţilor nu este întemeiată deoarece îi lipseşte aspectul referitor la faptul că forţele armate ale României să se afle pe picior de război; simpla participare a reclamanţilor la serviciul militar pe timp de pace le poate da posibilitate de a face acte întrerupătoare de prescripţie.


a) 3 ani;b) de la 1 ianuarie 2000, dată la care debitorul trebuia să-şi execute obligaţia

contractuală;c) scrisoarea lui Y are natura juridică a unei recunoaşteri a dreptului lui X (a

datoriei), având ca efect întreruperea prescripţiei extinctive şi începerea curgerii unui nou termen de prescripţie de la data recunoaşterii.

Grila nr: Varianta corectă 1 = c 2 = c 3 = c 4 = c 5 = b 6 = a 7 = a 8 = b 9 = b 10 = a 11 = c

XX.


a) certificatul de naştere şi certificatul de deces;

108

b) - pentru a avea capacitate de folosinţă anticipată, este necesar ca un copil conceput să se nască viu, nu neapărat viabil, deci condiţia viabilităţii neavând relevanţă în speţă:- pentru a putea succede, minorul C trebuie să existe la data morţii lui D ; din moment ce la această dată copilul era conceput, el se va considera născut fiind vorba de dreptul său de a moşteni conform adagiului „ infans conceptus pro nato-habetur”

c) minorul are capacitate de folosinţă anticipată de la data concepţiei astfel încât poate veni la moştenirea lui D;

d) instanţa urmează să admită acţiunea lui A.

Speţa nr.2Soluţii :

b) acţiunea se respinge deoarece perioada de concepţie a copilului(11.05.1990) este anterioară datei arătate de reclamantă în acţiune ca fiind data când l-a cunoscut pe pârât şi prin urmare acesta nu poate fi tatăl copilului.

Grila nr: Varianta corectă 1 = c 2 = a 3 = c 4 = c 5 = a

XXI


a) condiţiile leziunii nu sunt îndeplinite: contractul încheiat este un act de dispoziţie şi nu de administrare; actul nu este lezionar pentru minor;

b) – la momentul încheierii actului sub semnătură privată B nu avea capacitatea deplină de exerciţiu, deci nu avea capacitatea de a încheia un act de dispoziţie;- la momentul încheierii actului autentic, B avea capacitatea deplină de exerciţiu;

c) instanţa urmează să respingă acţiunea lui A pentru următoarele motive: conform principiului conversiunii actelor juridice, contractul de vânzare-

cumpărare considerat nul pentru că minorul nu avea capacitatea de a contracta, poate fi considerat ca un antecontract, materializat ulterior într-un contract de vânzare cumpărare autentic;

chiar dacă nu am lua în considerare actul sub semnătură privată, între părţi a intervenit un contract autentic ce respectă condiţiile de fond şi de formă.


a) nulitatea relativă a actului juridic, sancţiune ce poate fi invocată doar de partea ocrotită prin dispoziţia legală;

b) pârâta, acţionând în numele minorului va susţine că nulitatea, fiind şi o măsură de ocrotire a intereselor celui incapabil de a contracta, nu poate fi cerută decât de cel ocrotit prin dispoziţie legală privitoare la nulitatea relativă

109

( de minor ) şi nu de cealaltă parte, care era o persoană majoră. Pentru aceste motive invocate de pârâtă, instanţa va respinge cererea.

Grila nr: Varianta corectă 1 = c 2 = a 3 = b 4 = c 5 = a

XXII.Grila nr: Varianta corectă 1 = a 2 = c 3 = b 4 = c 5 = a 6 = c 7 = b

Speţa nr.1

Soluţii:

c) în speţă, reclamanta trebuia să formuleze o acţiune în modificare numelui, deoarece schimbarea lui presupune o procedură administrativă, iar tăgada paternităţii determină o schimbare în starea civilă a minorului ce presupune o modificare a numelui.

Speţa nr. 2Soluţii

a) X va redobândi numele mamei pe care l - a dobândit la naştere.b) revenirea copilului la numele avut la naştere nu constituie o modificare a

numelui (nu are drept cauză o schimbare în starea civilă a persoanei), ci constituie o schimbare şi prin urmare trebuia declanşată procedura administrativă.

c) operaţiunea constituie o schimbare şi nu o modificare a numelui de familie.


c) ţinând cont că minora a locuit nu la tatăl ei ci la bunici, şi că în lipsa consimţământului soţilor, stabilirea domiciliului la bunici ar contraveni art.100 C. fam., domiciliul acesteia se va stabili la mamă.

XXIII.Speţa nr. 1

Soluţii:a) acţiunea în reclamaţie de stat;b) înregistrare sub forma întocmirii actelor de stare civilă;c) soluţia instanţei nu este cerută pentru următoarele considerente:

110

chiar dacă a murit imediat după naştere, copilului i se întocmesc două acte de stare civilă: actul de naştere şi actul de deces;

faptul că un copil a decedat înainte de a i se înregistra naşterea nu înlătură obligaţia de înregistrare a naşterii sale.

d) înregistrarea naşterii nu este condiţionată de durata vieţii copilului.


a) acţiunea în rectificarea unei înregistrări de stare civilă;b) - consiliile judeţene şi autorităţile administraţiei publice locale prin ofiţerii de

stare civilă, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile;- buletinul de identitate nu este un act de stare civilă;

c) nu, instanţa trebuie să dispună corectarea menţiunii greşite numai în certificatul de naştere nu şi în buletinul de identitate.

Grila nr: Varianta corectă 1 = c 2 = c 3 = c 4 = a

XXIV


a) persoana juridică;b) persoana juridică de drept privat, fundamentată pe proprietate privată, română,

cu scop patrimonial;c) organizare de sine stătătoare; patrimoniu distinct, scop determinat ( exploatarea

comercială a aeronavelor);d) nu, deoarece X fiind o persoană juridică română poate beneficia de legislaţia

românească;e) prescripţia extinctivă.

Grila nr: Varianta corectă 1 = b 2 = a 3 = c 4 = b 5 = c 6 = b 7 = c

XXV.Speta nr. 1

Soluţii:b) autorizarea s-a făcut de către o instanţă necompetentă din punct de vedere

teritorial, competenţa revenind Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.

111

Grila nr.: varianta corectă 1 = a 2 = c 3 = a 4 = c 5 = a 6 = b 7 = c

XXVI.

Speţa nr. 1Soluţii: c) acţiunea reclamantei urmează a fi respinsă, contractul de închiriere fiind valabil

încheiat cu pârâta, cu motivaţia că:– prin perfectarea contractului de închiriere s-a urmărit regularizarea

societăţii, aceasta având de la data întocmirii actelor de constituire şi până la înmatriculare, o capacitate limitată la drepturile constituite în favoarea ei, la îndeplinirea obligaţiilor şi a oricăror măsuri preliminarii cerute pentru ca persoana să ia fiinţă în mod valabil.

– obţinerea sediului este o măsură preliminară absolut necesară unei societăţi.

– pârâta a continuat îndeplinirea celorlalte formalităţi care au condus la obţinerea personalităţii juridice depline, prin înregistrarea la registrul comerţului la data de 19 februarie1994.

Grila nr: Varianta corectă 1 = a 2 = b 3 = c 4 = a 5 = c 6 = b 7 = b 8 = a

XXVII.


a) înmatricularea în Registrul comerţului; până la îndeplinirea acestei formalităţi, societatea nu are personalitate juridică;

b) un mod de încetare a persoanei juridice;c) instanţa va respinge cererea asociaţilor deoarece nu se poate pronunţa asupra

încetării (dizolvării) atât timp cât societatea comercială nu a luat fiinţă în mod valabil.


a) transmisiune cu titlu universal;

112

b) nu, deoarece cele două societăţi înfiinţate: „ ELLA” SRL şi „ BELL” SRL au dobândit atât drepturi cât şi obligaţii astfel încât instanţa trebuia să le oblige în solidar la plata datoriei de 10.000 $.


a) prin transformarea persoanei juridice înţelegem operaţiunea juridică prin care o persoană juridică îşi încetează fiinţa juridică concomitent cu înfiinţarea, în locul ei, a altei persoane juridice;

b) în speţă, nu este vorba despre o reorganizare a persoanei juridice, ci de o transformare a acesteia ( această instituţie este reglementată de Legea nr. 15 / 1990, unde deşi se utilizează termenul reorganizare, acesta nu este folosit în sensul Decretului nr. 31/ 1954).

Speţa nr.4Soluţii:

b) deoarece societatea nu îndeplinea condiţia obţinerii unei suprafeţe locative, hotărârea instanţei de autorizare a SRL-ului este nelegală.

113

CUPRINS

PROBA DREPTURILOR SUBIECTIVE...............................................................2

XVI. TEORIA GENERALĂ A PROBELOR..................................................................21. Noţiunea de probă – sensuri:..................................................................22. Importanţa practică................................................................................23. Obiectul probei........................................................................................24. Sarcina probei:........................................................................................25. Condiţiile de admisibilitate a probelor...................................................36. Convenţiile părţilor asupra probelor......................................................37. Precizări..................................................................................................38. Întrebări..................................................................................................39. Vocabular................................................................................................410. Rezolvaţi următoarele teste grilă............................................................411. Bibliografie.............................................................................................4

XVII. MIJLOACELE DE PROBĂ..............................................................................51. Înscrisurile. Noţiune şi clasificare..........................................................52. Mărturia sau proba testimonială............................................................73. Mărturisirea (recunoaşterea)..................................................................74. Prezumţiile..............................................................................................85. Expertizele judiciare...............................................................................96. Precizări..................................................................................................97. Reprezentare grafică.............................................................................108. Vocabular..............................................................................................109. Întrebări, exerciţii, aplicaţii..................................................................1110. Speţe......................................................................................................1211. Rezolvaţi următoarele teste grilă:.........................................................1212. Bibliografie...........................................................................................13

PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ.........................................................................14

XVIII. NOŢIUNEA, EFECTELE ŞI DOMENIUL DE APLICARE....................................14AL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE..............................................................................14

1. Noţiune..................................................................................................142. Sensurile noţiunii de prescripţie extinctivă...........................................143. Delimitări de alte instituţii....................................................................144. Funcţiile şi importanţa practică............................................................155. Efectele prescripţiei extinctive..............................................................156. Domeniul de aplicare a prescripţiei extinctive.....................................157. Domeniul prescripţiei extinctive asupra drepturilor patrimoniale:.....168. Domeniul prescripţiei extinctive asupra drepturilor nepatrimoniale:..179. Precizări................................................................................................1710. Reprezentare grafică.............................................................................1911. Prezentare comparativă........................................................................1912. Vocabular..............................................................................................23

114

13. Întrebări, exerciţii, aplicaţii,.................................................................2414. Speţe......................................................................................................2415. Rezolvaţi următoarele teste grilă:.........................................................2416. Bibliografie...........................................................................................26

XIX : TERMENELE DE PRESCRIPŢIE; CURGEREA PRESCRIPŢIEI..............................271. Noţiune şi clasificare.............................................................................272. Termene generale de prescripţie...........................................................273. Termene speciale de prescripţie............................................................274. Începutul termenului de prescripţie......................................................285. Suspendarea prescripţiei extinctive......................................................286. Întreruperea prescripţiei extinctive.......................................................297. Repunerea în termenul de prescripţie (art. 19 din Decretul

nr.167/1958).........................................................................................308. Împlinirea prescripţiei (calculul termenelor).......................................309. Precizări................................................................................................3010. Prezentare comparativă........................................................................3211. Vocabular..............................................................................................3312. Întrebări, exerciţii, aplicaţii..................................................................3313. Speţe......................................................................................................3414. Rezolvaţi următoarele teste grilă:.........................................................3615. Bibliografie...........................................................................................37

PERSOANA FIZICA.........................................................................................38

XX. CAPACITATEA DE FOLOSINŢĂ A PERSOANEI FIZICE.......................................381. Noţiunea de capacitate civilă. Raportul cu capacitatea juridică.........382. Noţiunea de capacitate de folosinţă......................................................383. Caractere juridice.................................................................................384. Începutul capacităţii de folosinţă..........................................................385. Timpul legal al concepţiunii..................................................................386. Conţinutul capacităţii de folosinţă........................................................397. Îngrădirile capacităţii de folosinţă.......................................................398. Încetarea capacităţii de folosinţă..........................................................399. Comorienţii...........................................................................................4010. Precizări................................................................................................4011. Prezentare comparativă........................................................................4212. Vocabular..............................................................................................4313. Întrebări, exerciţii, aplicaţii..................................................................4314. Speţe......................................................................................................4315. Rezolvaţi următoarele teste grilă..........................................................4416. Bibliografie...........................................................................................44

XXI. CAPACITATEA DE EXERCIŢIU A PERSOANELOR FIZICE..................................451. Noţiune..................................................................................................452. Caractere juridice.................................................................................45

115

3. Capacitatea de exerciţiu deplină..........................................................454. Lipsa capacităţii de exerciţiu................................................................465. Capacitatea de exerciţiu restrânsă.......................................................466. Sancţionarea nerespectării regulilor privitoare la capacitatea de exer-

ciţiu.......................................................................................................477. Precizări................................................................................................478. Vocabular..............................................................................................479. Întrebări, exerciţii, aplicaţii..................................................................4810. Speţe......................................................................................................4811. Rezolvaţi următoarele teste grilă..........................................................4912. Bibliografie...........................................................................................49

XXII. IDENTIFICAREA PERSOANEI FIZICE.............................................................501. Atributele de identificare. Caracterizare..............................................502. Numele persoanei fizice........................................................................503. Numele de familie..................................................................................504. Prenumele persoanei fizice...................................................................525. Pseudonimul..........................................................................................526. Domiciliul persoanei fizice...................................................................527. Reşedinţa persoanei fizice.....................................................................538. Codul numeric al persoanei fizice.........................................................549. Precizări................................................................................................5410. Reprezentare grafică.............................................................................5411. Întrebări, exerciţii, aplicaţii..................................................................5512. Speţe......................................................................................................5513. Rezolvaţi următoarele teste grilă..........................................................5614. Bibliografie...........................................................................................56

XXIII. STAREA CIVILĂ A PERSOANEI FIZICE........................................................571. Noţiune şi caractere juridice.................................................................572. Folosirea stării civile (posesia de stat).................................................573. Acţiunile de stare civilă (acţiunile de stat)...........................................574. Actele de stare civilă.............................................................................585. Înregistrările de stare civilă..................................................................586. Proba stării civile..................................................................................617. Precizări................................................................................................618. Vocabular..............................................................................................619. Întrebări, exerciţii, aplicaţii..................................................................6210. Speţe......................................................................................................6211. Rezolvaţi următoarele teste grilă..........................................................6212. Bibliografie...........................................................................................63

PERSOANA JURIDICĂ...................................................................................64

XXIV: NOŢIUNE, ELEMENTE CONSTITUTIVE ŞI....................................................64CLASIFICAREA PERSOANELOR JURIDICE...............................................................64

116

1. Noţiune..................................................................................................642. Elementele constitutive ale persoanei juridice.....................................653. Clasificarea persoanelor juridice.........................................................674. Precizări................................................................................................685. Reprezentare grafică.............................................................................696. Vocabular..............................................................................................707. Întrebări, exerciţii, aplicaţii..................................................................708. Speţă......................................................................................................709. Rezolvaţi următoarele teste grilă:.........................................................7110. Bibliografie...........................................................................................71

XXV: ÎNFIINŢAREA PERSOANELOR JURIDICE.......................................................731. Noţiune..................................................................................................732. Modurile de înfiinţare a persoanelor juridice......................................733. Înfiinţarea persoanelor juridice prin act de dispoziţie.........................734. Înfiinţarea persoanelor juridice prin act de înfiinţare recunoscut.......745. Înfiinţarea persoanelor juridice prin act de înfiinţare autorizat..........746. Înfiinţarea persoanelor juridice prin alt mod reglementat de lege.......777. Momentul dobândirii personalităţii juridice.........................................778. Reprezentare grafică.............................................................................789. Vocabular..............................................................................................7810. Întrebări, exerciţii, aplicaţii..................................................................7811. Speţă......................................................................................................7912. Rezolvaţi următoarele teste grilă:.........................................................7913. Bibliografie...........................................................................................80

XXVI. CAPACITATEA CIVILĂ A PERSOANELOR JURIDICE.....................................811. Capacitatea juridică şi capacitatea civilă............................................812. Structura capacităţii civile....................................................................813. Capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice...................................814. Capacitatea de exerciţiu a persoanelor juridice...................................835. Precizări................................................................................................846. Prezentare comparativă........................................................................857. Vocabular..............................................................................................868. Întrebări, exerciţii, aplicaţii..................................................................869. Speţă......................................................................................................8610. Rezolvaţi următoarele teste grilă:.........................................................8711. Bibliografie...........................................................................................87

XXVII. IDENTIFICAREA, REORGANIZAREA ŞI ÎNCETAREA....................................88PERSOANELOR JURIDICE.....................................................................................88

1. Identificarea persoanelor juridice........................................................882. Natura juridică şi caracterele atributelor de identificare....................883. Mijloace de identificare........................................................................894. Reorganizarea persoanei juridice.........................................................905. Încetarea persoanei juridice.................................................................91

117

6. Precizări................................................................................................937. Reprezentare grafică.............................................................................948. Vocabular..............................................................................................959. Întrebări, exerciţii, probleme................................................................9510. Speţe......................................................................................................9611. Rezolvaţi următoarele teste grilă:.........................................................9712. Bibliografie...........................................................................................98

XXVIII. RĂSPUNSURI LA SPEŢE ŞI TESTE GRILĂ..............................99

Soluţii:........................................................................................................111

118

Iosif r.urs-carmen Todica-drept Civil.id. Curs Vol 2

Documents

Transcript of Iosif r.urs-carmen Todica-drept Civil.id. Curs Vol 2