Ion Caraion

Motiv

Asfaltul bolboroseşte beat pe trotuareconjugat cu tălpi de gheta la soare.Ar fi ridicol să te poţi gîndi la altceva decît la război.Acuma trebuiesc oameni puternici, care de asalt, păpuşoi,nu aparate de cusut cuvintele în gînd.(Au mers prin oraş sirenele nechezînd ca nişte cai după mînz)Sunt sigur că-n pămînt copacii şi-au mîncat rădăcinile de ieri de la prînz ...

Interesant e numai un cîntec, Wolfram ...

Uneori tramvaiele plictisite se uită pe geam –cerul fumează, soarele e moale şi greuiar cînd trec prin staţie tramvaiele, sîrmele dau din cap la Dumnezeu.

Este atîta praf, sunt atîtea lucruri triste lîngă noi,c-ar fi ridicol să te gîndeşti la altceva decît la război.

Din volumul « Panopticum »

Iarna

Îngheţară colibele sub nămeţi ;fîntînile-n geruri – afară.Ninge. Noapte polară.Prin somn, un taur tulbure-şi viseazăiarba de-astă primăvară.

Din volumul « Eseu »

Interludiu

Femeie-n tot ce ai pe trupul gol, fantastic,de sevă tropicală sau stranie meduzăte uiţi în altă parte, cînd se descheie-o bluză,perfidă, nu simţi mîna din sterpul sîn, dar plastic.

Falange moi, albite îi-alunecă pe coapsă,o sîrmă spartă urcă difuză pe sub rochii,ne căutăm gura şi-ncovrigăm cu ochiiaceste şolduri calde, întinse ca o capsă.

Ţi-s pulpele atîta de-aprinse şi de fine,ca-n irizarea pielii tot sîngele-i porfir ;flacoane mari în vine ascunse, ca-n clondir,duc luna mai departe pe sînii şi-n patine.

Subţire treci prin carne, dar carnea nu mai este,cum ceasul care bate în vreme fu şi moare ;prin tine dorm incendii, se umplu samovareşi-un ceai rusesc te strigă din ceştile funeste,

în timp ce birja trece absentă mai departe,statuile-n istorii, istoriile-n moarteşi doar castanii negri – iregular sau drept –ca nişte copci înalte, încheie pămîntul la piept.

Din volumul « Omul profilat pe cer »

Tărîm gol

S-a risipit din viaţă-o bună parte.I se tot luară ducile departe.

Cu ochii mici ca două lipitorivăzum zîmbind coralii călători.

Limane de demult sub seri pieriră.Visată-n răstignirile-mi pe liră,

imagine din noaptea mea de zgură,ai mai răspuns doar tu, ceilalţi tăcură ...

Peste-un tărîm de-atoli ori promoroacă,eternitatea oasele-şi dezbracă.

Din volumul « Eseu »

Somn

Frunză,frunză,te sulfă vîntul,te bate ploaia ;trează doar pentr-o clipădintr-un somn lung –pici,putrezeşti ...

Toate lucrurile cadîn oboseli şi în poveşti.

Din volumul « Eseu »

Insomnie

Ce linişte straniee-n noi şi ce-adînc !

Somnul a venit ca un ciorchinedin care nu pot să mănînc.

Somnul a venit ca un viezure,să mă miroasă.Aşterne-ţi dimineţile,zăpada frumoasă !Îndepărtare

Prin uşa deschisă – brîu gros de umbră –plopii izbucneau către cer.Şi degetele-i alergau pe clape,tremurătoare ca frunza plopului.

Paşii cuiva s-au oprit în noapte.Din ochii ei ca fumul de ţigară,zbura un fluture.

Timp cu coviltirul sur.

... şi am iubit-o pe femeia aceea,care nu m-a întrebat nimic niciodată.

Candoare

Arborii se destramă subţireîn coaja lor : de tingire.

Despre cine nu plînge, spicele-n gîndmurmură blînd, murmură blînd.

Ziua ca o viţică s-a oprit la fereastrăşi se uită-n singurătatea noastră.

Numai oamenii

Zăpada a învăţat să fie zăpadăburuienile să fie buruienivîntul să fie vînt.

Numai oamenii n-au învăţat să fie oameni.