INVATAREA PERCEPTIVA

Invatarea este un process evolutiv, de esenta informativ-formativa, constand in dobandirea (receptionarea, stocarea, valorizarea interna) de catre fiinta vie – intr-o maniera activa, explorativa – a experientei de viata, si pe aceasta baza, in modificarea selectiva si sistematica a conduitei, in ameliorarea si perfectionarea ei controlata si continua sub influenta actiunilor variabile ale mediului ambiant.

Activitatea instructiv-educativa trebuie sa asigure, pe langa alte forme de invatare (verbala, conceptuala, a regulilor, a legilor, etc) si eficienta invatarii perceptive. Este vorba de invatarea perceptiva in sensul dobandirii unor achizitii de natura sa creasca capacitatea de percepere, diferentiere, recunoastere si identificare a stimulilor simpli si complecsi. Scoala organizeaza invatarea perceptiva in mod sistematic cu scopul optimizarii capacitatii de perceptie a elevilor, pe de o parte, si pentru fondarea cunostintelor, in ansamblu, pe o baza situational-concreta cat mai solida, pe de alta parte. Bogatia, diversitatea si acuratetea perceptiilor asigura o deschidere cognitiva larga si in acelasi timp ofera gandirii un material informational complex.

Modalitatile specifice de interventie formativa in invatarea perceptiva, se pot concentra pe urmatoarele directii mai importante de actiune: 1. initierea unor exercitii speciale cu elevii pentru cresterea sensibilitatii absolute si diferentiale a principalilor analizatori implicati intr-o masura mai mare in procesul cognitiei; 2. formarea unor structuri perceptive noi pentru identificarea informatiei codificate, cum sunt diferitele simboluri alfa-numerice si figurale (literele alfabetului, cifrele, notele muzicale, figurile geometrice, graficele, etc); 3. formarea si dezvoltarea la elevi a unor strategii eficiente de integrare – explorare a obiectelor si fenomenelor studiate.

Una din sarcinile formative importante ale scolii o constituie modelarea capacitatii de observatie a elevilor. Aceasta implica transformarea perceptiei obisnuite intamplatoare si neselectiva, in observatie planificata, sistematica si subordonata unui scop, forma superioara de perceptie. Elevii trebuie invatati sa operationalizeze solutiile la intrebarile „cand”, „cum”, „ce” si „de ce” sa observe. In acest mod, ei reusesc sa confere demersului perceptiv o organizare logica, activa si eficienta: formularea prealabila a scopului, planificarea pasilor de explorare si alegerea mijloacelor, centrarea pe elementele relevante, interpretarea corecta a datelor. In structurarea acestor componente ale observatiei sistematice rolul profesorului este decisiv. Prin explicatii verbale adecvate, el trebuie sa dirijeze si sa regleze efortul perceptiv al elevilor, pentru fiecare dintre verigile mentionate, in functie de natura, gradul de dificultate si de complexitate a obiectului sau fenomenului dat. Invatand sa observe, elevii invata sa invete. Invatarea perceptiva, este importanta atat din punct de vedere cognitiv – fiind implicata in insusirea sistemelor de semne, simboluri si forme care se utilizeaza in diferitele stiinte, cat si din punct de vedere comportamental – prin identificarea si interpretarea stimulilor si codurilor figurale prin prisma starilor de necesitate si a sarcinilor de reglare aflate in fata subiectului.