SINTEZA CURSULUI DE CRIMINALISTICĂ

Privire introductivă asupra ştiinţei criminalisticii.

1.Definiţia criminalisticii – ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe destinate descoperirii şi cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor, precum şi prevenirii faptelor antisociale.

2.Obiectul criminalisticii – iniţiere, adaptare şi perfecţionare a metodelor tehnice de cercetare a urmelor infracţiunii, elaborarea regulilor şi procedeelor tactice destinate efectuării actelor de urmărire penală, precum şi analiza evoluţiei modului de săvârşire a actelor antisociale şi elaborarea unor metode de prevenire a infracţiunilor.

3. Metodele de investigare criminalistică • Metode generale: observaţia, analiza, sinteza, deducţia, inducţia, comparaţia. • Metode adaptate de către criminalistică din alte domenii ştiinţifice: metode de analiză fizico-chimică, metode biologice, metodeantropologice, etc. • Metode de cercetare proprii criminalisticii:

Metode de căutare, descoperire, examinare a urmelor şi mijloacelor de probă; Metode de cercetare a documentelor, bunurilor falsificate; Metode de identificare a persoanelor şi cadavrelor.

• Procedee tactice de efectuare a actelor de urmărire penală • Metode tehnice menite să prevină comiterea infracţiunilor

4. Caracterele criminalisticii • Caracter judiciar – legătura criminalisticii cu activităţile de cercetare şi urmărire penală. Activitatea de strângere a probelor începe, de cele mai multe ori din faza cercetării la faţa locului, continuând cu activitatea de investigare în laborator şi cu alte alte de urmărire specifice procedelor tactice elaborate de criminalistică. • Caracter autonom – criminalistica se deosebeşte de toate celelalte ştiinţe juridice, fiind singura ştiinţă care îşi propune să elaboreze propriile mijloace şi metode de descoperire, ridicare şi examinare a urmelor infracţiunii, sau de identificare a infractorilor şi totodată să preia din cele mai diverse domenii ale ştiinţelor, metode pe care să le adapteze necesităţilor sale în scopul creearii condiţiilor necesare clarificaării împrejurărilor în care s-a comis un act ilicit. • Caracter unitar – Criminalistica are o structură complexă, împărţită în următoarele părţi principale:

Tehnica criminalistică - cuprinde mijloacele şi metodele tehnico-ştiinţifice de descoperire, fixare, ridicare şi examinare a urmelor şi mijloacelor materiale de probă;

Tactica criminalistică – cuprinde ansamblul procedeelor şi regulilor de efectuare a anchetei, altele decât cele stabilite prin norme de drept.

Metodologia criminalistică – cuprinde investigarea unor categorii de infracţiuni particulare.

• Caracter pluridisciplinar – criminalistica reprezintă o punte de legătură între ştiinţele juridice şi ştiinţe ca fizica, chimia, biologia, medicina, matematica, psiho-fiziologia, care găsindu-şi aplicabilitatea în procesul judiciar servesc în cele din urmă la scientizarea acestuia.

5. Conexiunile cu ştiinţele juridice şi judiciare • Conexiunile cu ştiinţele juridice:

Conexiunea cu dreptul penal Conexiunea cu dreptul procesual penal Conexiunea cu criminologia

• Conexiunea cu ştiinţele judiciare: Conexiunea cu medicina legală Conexiunea cu psihologia judiciară

• Conexiunea cu ştiinţele naturii

6. Principiile fundamentale ale criminalisticii • Principiul legalităţii – este prevăzut de art.2 al Codul penal şi art.2 al Codului de procedură penală. Conform acestui principiu întreaga activitate de investigare a infracţiunilor se desfăşoară cu stricta respectare a prevederilor legale. • Principiul aflării adevărului – este prevăzut de art.3 al Coduli de procedură penală.Concluziile desprinse de către organele judiciare prin intermeniul probelor trebuie să reflecte cu exactitate realitatea obiectivă. • Principiul prezumţiei de nevinovăţie. Orice persoană împotriva căreia a fost pornit un proces penal este prezumată a fi nevinovată pe tot parcursul acestuia. • Principiul existenţei urmelor infracţiunii. Orice activitate ilicită a omului produce transformări şi modificări produse la locul faptei sub forma urmelor. • Principiul identităţii. În centrul investigaţiilor criminalistice se află identificarea persoanelor, obiectelor sau fenomenelor ce se află în legătură cauzală cu faptele incrimnate prin legea penală. • Principiul operativităţii în efectuarea anchetei penale – presupune constatarea la timp şi în mod complet a faptelor prevăzute de legea penală, şi idetnificarea infractorilor.

Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite în investigaţiile criminalistice

1. Mijloace tehnico-ştiinţifice folosite în cercetarea la faţa locului a. Truse criminalistice:

Universale care cuprin compartimente diverse ca cele: traseologice; pentru efectuarea măsurătorilor şi marcarea obiectelor principale; pentru executarea desenelor şi schiţelor la faţa locului.

Specializate cum sunt cele pentru: testarea stupefiantelor; marcarea unor obiecte; prelevarea urmelor papilare latente, etc.

b. Laboratoarele criminalistice mobile conţin o gamă largă de mijloace tehnice criminalistice pentru cercetarea infracţiunilor cu un grad de pericol social ridicat. Aceste laboratoare sunt instalate pe autovehicule diverse, pe elicoptere, nave.

2. Principalele tehnici şi metode ştiinţifice folosite în laboratoarele criminalistice • Metode de examinare microscopică începând cu lupa şi până la microscoapele electronice cele mai avansate. • Metode de analiză spectrală. Radiaţia electromagnetică este specifică fiecărui tip de moleculă sau atom. Acest stip de analize se caracterizează prin precizie, sensibilitate şi rapiditate, necesită cantităţi infime de substanţă,indispensabilă în cercetarea urmelor materie sau resturi materiale. • Metode cromatografice. Acestea permit separarea unor amestecuri complexe de substanţe în părţile lor componente. Sunt frecvent utilizate în investigaţiile produselor alimentare, toxicelor, cernelurilor, solului. • Alte metode fizico chimice de examinare: analiza prin luminiscenţă, analiza prin activare cu neutroni. • Microlaboratoarele moderne: microlaboratorul chimic pentru detectarea gazelor; sisteme robotice pentru detectarea explozibililor; nanotehnologia.

Evoluţia criminalisticii

1247 - Investigatorul chinez Sung Tzuh a scris cartea „Hsi Duan Yu”, în care descrie cum se poate diferenţia înecul de strangulare, sau suicidul de crimă şi moarte naturală, precum şi pericolul rănilor în diferite părţi ale corpului.

1591 – Zacharias şi Hans Jansen creează primul microscop de aplicaţie practică. 1609 - Francois Demelle publică primul studiu asupra examinării scrisului de mână. 1670 - Anton Van Leeuwenhoek inventează microscopul de mare precizie pe care îl va

folosi în anul 1674 pentru a studia şi descrie celulele roşii din sânge.

1728 – Johan Heinrich Schulze, medic german, a demonstrat posibilitatea impunerii imaginii fotografice a unui obiect într-o soluţie chimică.

1804 - Johann Wilhelm Ritter, medic german, descoperă radiaţiile ultraviolete. 1810 - Eugene Francois VIDOCQ pune bazele primei poliţii judiciare, La Sureté din

Paris. 1813 - Mathieu Bonaventure Orfila, profesor de chimie medicinală şi legală la

Universitatea din Paris, considerat părintele toxicologiei moderne, publică Traite des Poisons.

1830 - Italianul Giovan Battista Amici inventează microscopul de polarizare a luminii. 1835 – Henry Goddard realizează comparaţii între striaţiile de pe un glonţ şi urmele de

ghinturi din ţevile armelor. 1836 – Chimistul englez James MARSH, dezvoltă un test de evidenţiere a prezenţei arsenicului în ţesuturi.

1853 - Ludwik Karol TEICHMANN medic polonez, a dezvoltat testul de cristalizare a unor componente organice din sânge, el descriind unui preparat care determină apariţia microscopică a cristalelor de hemină.

1858 - Sir William HERSHEL, a folosit pentru prima dată amprenta pe locuitorii din Bengal India.

1859 - Medicul german Gustav Kirchhoff şi chimistul Robert Bunsen demonstrază faptul că, culoarea unei flăcări poate fi folosită pentru a identifica substanţa care arde şi pentru a contrui primul spectroscop.

1875 – profesorul Wilhelm Konrad Rontgen din Wurtzburg descoperă razele X, respectiv faptul că obiecte solide aşezate astfel încât razele catodice produc o radiaţie secundară care desemnează formele materiei solide

1882 – Alphonse Bertillon din Paris, dezvoltă un sistem de clasificare a infractorilor, bazat pe măsurători ale corpului.

1893 – profesorul austriac Hans Gross publică lucrarea de investigare ştiinţifică a infracţiunilor, „Hanbuch fur Untersuchungsrichter als System der Kriminalistik”.

1901 – Karl Landsteiner a stabilit primul sistem de grupare a sângelui, sistemul ABO. 1901 – Paul Uhlenhuth dezvoltă testul de precipitare pentru distingerea sîngelui uman de

cel animal. 1912 - BALTHAZARD foloseşte examinarea fotografică lărgită a unui glonţ pentru a

determina tipul armei. 1921 – John Larson şi Leonard Keeler construiesc primul detector de minciuni protabil. 1925 – Philip O. Gravelle realizează microscopul comparat. 1925 Saburo Sirai, om de ştiinţă japonez este primul care recunoaşte secreţia unui grup

specific de antigeni în fluidele din corp, altele decât sângele. 1941 – Murray Hill de la Bell Telephone Laboratories iniţiază studiul studiul de

identificare a vocii. 1960 – Lucas din Canada descrie aplicaţia gaz cromatografia pentru identificare

poduselor de petrol.

1974 – un grup de cercetători de la Aerospace Corporation dezvoltă tehnologia de detectare a rezidurilor rezultate în urma împuşcăturii, folosind microscopia electronică cu dispersia electronilor razelor X (SEMEDX).

1984 – Sir Alec Jeffreys descoperă metoda de identificare individuală din ADN: restriction Fragment Length Polymorphism (RFLP).

2000 – Lawrence A. Frawell prezintă metoda Brain Fingerprinting sau Testul de cunoaștere a violeței.