Interviu cu Basraoui Fatima-Zahra - O femeie cu ambiție, Nr. 21, p. 20

Migrant în România - nr. 21, 2014 1

Inspectoratul General pentru Imigrări

Direcţia Schengen

Proiect finanţatde Uniunea Europeană

Ministerul Afacerilor Interne UnIUnea eUroPeană

MigrantRomâniaînwww. migrant.ro

nr. 21 / 2014

Dr. Basraoui Fatima-Zahra - o femeie cu ambiție!

pagina 20

Rețeaua de mediatori interculturali din România

pagina 14

Bea un ceai, gustă diversitatea la Pacha Café

pagina 4

Migrant în România - nr. 21, 2014 Migrant în România - nr. 21, 20142 3

Încercând să explic efectele negative ale unei atitudini de superioritate faţă de migranți, uneori manifestată chiar cu intenţii pozitive, am descoperit o eroare lingvistică. Este vorba despre cuvântul condescendenţă care este definit ca prim sens astfel: „purtare plină de consideraţie şi bunăvoinţă faţă de cineva; respect, amabilitate, deferenţă“. Doar pe locul al doilea, cu precizarea „peiorativ“, apare în DEX şi explicaţia „aer de superioritate, infatuare, semeţie“, indicând o accepţie care pare să contrazică sensul principal al cuvântului, aşa cum remarcă Rodica Zafiu în România literară.

În alte limbi, de exemplu engleză sau franceză, acest cuvânt are doar o semnificaţie negativă, referindu-se la situaţia în care cineva manifestă o atitudine de superioritate faţă de o altă persoană. Această atitudine poate fi remarcată adesea în relaţia dintre imigranţi şi populaţia ţării în care s-au stabilit. Este o atitudine care transmite ideea că oricât ar încerca, imigranţii nu pot ajunge la nivelul „celor care i-au primit în ţara lor“. Se porneşte aşadar, implicit, de la ideea că imigranţii ar fi inferiori şi că trebuie ajutaţi să fie mai buni.

În realitate, nu de condescendenţă este nevoie pentru dezvoltarea sustenabilă a societăţii, ci de o atitudine de respect autentic, de deschidere către diversitate, către înţelegerea

diferenţelor culturale şi folosirea lor în scopul progresului societăţii pentru binele tuturor membrilor acesteia, indiferent de locul în care s-au născut, culoarea pielii, ritualuri religioase sau idealuri de viaţă.

Este important să îi ajutăm pe ceilalţi dar şi să credem că ceilalţi ne pot ajuta pe noi, renunţând complet la concepţia conform căreia ar putea exista o ierarhie a popoarelor, în care unii oameni sunt automat superiori sau inferiori doar pentru că s-au născut într-un anumit loc. Putem atinge acest deziderat doar dacă ajungem să credem că binele tuturor membrilor societăţii va fi şi binele nostru.

Însă cel mai adesea, concepţia generală nu este aceasta, ci oamenii pleacă de la premisa că există resurse limitate şi că trebuie să luăm cât mai mult pentru noi, fiindcă dacă iau alţii nu mai rămâne nimic pentru noi. Iar dihotomia noi-voi variază în funcţie de situaţie: noi românii – ei migranţii, noi bănăţenii – ei moldovenii, noi majoritarii – ei minoritarii etc., o categorizare în care întotdeauna „noi“ suntem mai buni şi „ei“ sunt mai răi.

Aşadar, chiar şi atunci când vrem să îi ajutăm pe ceilalţi este important să nu facem acest lucru cu condescendenţă, să înţelegem că ei au nevoie de ajutor în acest moment deoarece se află într-o situaţie dificilă (care poate fi generată de un anumit

context, de nedreptăţi istorice sau pur şi simplu de o anumită perioadă din viaţa lor) şi nu pentru că sunt inerent inferiori. Fiecare dintre noi îşi poate aduce contribuția pentru o lume mai bună dacă încercăm să renunţăm la dihotomia „noi-voi“ sau „noi-ei“, să înţelegem diversitatea şi diferenţele culturale şi să contribuim la dezvoltarea unei societăţi care oferă oportunităţi de participare pentru toţi membrii ei.

Prin proiectele pe care Institutul Intercultural Timişoara le realizează împreună cu colaboratorii ne dorim o societate în care să existe dialog de pe picior de egalitate, în care diversitatea este respectată şi folosită ca resursă, în care toţi membrii pot contribui la binele societăţii şi în acelaşi timp se pot bucura de ceea ce are ea de oferit pe plan economic, social, cultural şi politic.

Condescendenţa – o greşeală lingvistică sau atitudinală?

editorial

Oana Neştian SanduInstitutul Intercultural

Timişoara

Revista este disponibilă şi online la www.migrant.ro.

Exemplare tipărite pot fi comandate la Institutul Intercultural Timişoara

Revista Migrant în România este editată de

Institutul Intercultural Timişoara (coordonator) în colaborare cu

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Socială București, Centrul pentru Resurse Civice Constanța și Liga Apărării Drepturilor Omului Cluj

Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 8, 300173 TimişoaraTel./Fax: 0256 498 457

E-mail: [email protected] Site: www.intercultural.ro

Acest număr este realizat în cadrul proiectului „Migrant în

România interculturală“. Contract nr. ref.: IF 11.01/04.01 /2012,

finanţat de Uniunea Europeană prin Programul General

„Solidaritatea şi gestiunea fluxurilor migratorii“,

gestionat în România de Inspectoratul General pentru

Imigrări.

Comitetul de redacţie:Oana Neştian Sandu, Călin Rus, Mbela Nzuzi, Oana Bajka, Romina Matei, Daniela Cervinschi. Grafica: Codruţ Radu Contact: [email protected]

Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor revine în exclusivitate autorilor. Aceştia păstrează drepturile de autor pentru articolele publicate. Comitetul de redacţie primeşte propuneri de contribuţii la Revista „Migrant în România“. Detalii pe coperta 3 sau la www.migrant.ro


organizatii

de limba română, engleză, germană, arabă. Este un centru de integrare, formare şi acomodare culturală pentru toţi oamenii din Timişoara.

Monir Mattar: „Pornim cu forţele proprii şi abia după ce arătăm ce putem face vom cere ajutor pentru dezvoltare, pentru îmbunătăţire.“

Dorim să avem şi alte activităţi, să organizăm anumite festivităţi cu specific oriental, de ce nu cu vânzare

de produse din mai multe culturi. Sunt oameni interesaţi să cumpere de exemplu produse vestimentare sau de ambient şi nu au de unde. Dorim să fie o festivitate a oraşului, de ce nu şi anuală. Poate visăm departe dar sperăm să le realizăm pentru că sunt benefice unui oraş care se vrea multicultural şi sunt organizate cu gânduri bune.

Proiectul de cafenea multiculturală a pornit din Timisoara, iar Bucureştiul a preluat ideea, având 20.000 de migranţi, aici fiind 3000, şi au primit finanţare europeană înaintea noastră. Anul viitor sperăm să primim şi noi finanţare, pentru că tot ce am realizat până acum a fost din proprie iniţiativă şi din propriul buzunar. Noi pornim cu forţele proprii şi de abia după ce arătăm ce putem face vom cere ajutor pentru dezvoltare, pentru îmbunătăţire.

Monir Mattar: „Noi nu am costat statul român nimic, numai am adus venituri începând din ‘90“

Eu acum 5 ani am avut peste 130 de angajaţi români în 4 judeţe, iar după ce ne-a lovit criza a trebuit să reduc numărul angajaților într-o firmă la 40 şi în cealaltă la aproape 20. Întotdeauna am contribuit la stat, nu am lucrat fără acte, am adus venit statului şi cetăţenilor le-am dat un loc de muncă.

Dacă stăm să ne gândim, noi nu am costat statul român niciun leu. Facultatea am făcut-o pe banii noştri, specializarea tot pe banii părinţilor noştri. Mai mult, eu personal, pentru că nu aveam cetăţenie, plăteam 350 de dolari când făceam specializarea, iar colegii mei români care erau mai mici

România şi chiar din 2009-2010 în colaborare cu Institutul Intercultural am devenit primii mediatori interculturali. În momentul de faţă vrem ca acest local să reprezinte şi să adune nu numai comunitatea de migranţi, dar să fie reprezentativ şi pentru oraş în sine pentru că Timişoara are o istorie foarte bogată multietnică. Sperăm ca în curând să derulăm proiecte care să se axeze în primul rând pe workshopuri pentru tineret. Vom încerca să facem cursuri

Hanna Babar: „Este un centru de integrare, formare şi acomodare culturală“

„Have a tea, taste diversity“ (Bea un ceai, gustă diversitatea) va fi sloganul nostru. Efortul nostru în momentul de faţă este limitat. Noi aducem investiţia, avem planuri de a implementa proiectele, dar pentru un mai mare impact avem nevoie şi de sprijinul autorităţilor locale care sperăm să fie deschise la parteneriate.

Noi lucrăm de ani buni pentru comunităţile de străini migranţi din

Multicultural Timişoara. Mai avem Asociaţia de Prietenie Româno-Arabă unde sunt eu preşedinte şi mai este Clubul Româno-Arab de Cultură şi Presă. Ideea este mult apreciată, ne gândim la un concept de cafenea unde să vină orice migrant sau vizitator, să găsească o altă cultură, o carte sau o revistă, să bea o cafea arăbească sau un ceai indian. Momentan atâta putem, dar pe viitor avem planuri de dezvoltare a localului. Este un loc asemănător cu My Place din Bucureşti iar noi sperăm ca în 2015 să ajungem să facem un proiect asemănător.

Doctorul Monir Mattar, de origine palestiniană şi doctorul Hanna Mohammad Babar, de origine indiană, s-au stabilit în România la începuturile anilor ’80 respectiv ’90, pe când România părea, cel puţin din afară, un nou start pentru o viaţă mai bună.

Astăzi ei se numără printre reprezentanţii cei mai de seamă ai comunităţilor de imigranţi din Timişoara, punând bazele mai multor asociaţii culturale şi ONG-uri. Contribuţiile aduse de ei pentru dezvoltarea socială şi culturală a Timişoarei sunt semnificative prin facilitarea accesului la diversitate într-un format neconcurenţial şi neexclusivist, bazat pe acceptare şi respect reciproc.

Amândoi s-au încadrat extraordinar din punct de vedere profesional, iar acum au hotărât să-şi îndrepte eforturile către Centrul Multicultural Timişoara, înfiinţat chiar de ei. Cafeneaua interculturală îşi propune să aducă laolaltă diferite culturi şi obiceiuri, să fie un loc cu activităţi diverse sociale, recreative, educaţionale şi culturale.

Este un concept nou pentru Timişoara, unul deosebit de valoros, mai cu seamă cu cât Timişoara doreşte să candideze pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, iar multiculturalitatea este unul din punctele noastre forte în faţa altor candidaturi.

Monir Mattar: „Un altfel de concept de cafenea“

Asociaţia în care suntem eu cu dr. Hanna Babar, domnul Marius Gaiţă şi doamna Chilom Adelina este Centrul

Bea un ceai,gustă diversitatea

la Pacha Café Andreea Vasilescu

Uniţi sub umbrela unui centru multicultural


primeau salariu. Ideea este că atât eu cât şi dr. Babar am adus doar venituri statului român începând din 1990. Ulterior am înfiinţat tot pe banii mei firma şi am dat de lucru la oameni. Bineînţeles, nu o spun ca reproş şi exact cum ne-a deschis poporul român braţele şi ne-a primit în societatea lor fără discriminare, eu cred că a fost de datoria noastră să dăm ceva înapoi. Acum mergem mai departe.

Poporul român e un popor prietenos, nu ca alte ţări occidentale. Viaţa aici este mult mai apropiată de stilul nostru de viaţă. Aici ne-am însurat, am făcut copii, visul de după revoluţie era că în România urmează raiul pe pământ. Noi din afară poate vedeam chiar mai bine cât potenţial are România, cât de bogată este acestă ţară. Însă nu ne-am gândit că va dura aşa de mult până să vină cu adevărat starea de bine. Cu atât mai rău cu cât ne-a lovit şi criza. Nouă nu ne pare rău că am rămas. Eu sunt de 34 de ani în România. Nici nu-mi imaginez o altă viaţă. Am şi două fete la facultate.

Hanna Babar: „Vrem să lăsăm pentru generaţia tânără urmele pe care să păşească“

Eu sunt din nordul Indiei şi pentru mine România este ca şi Kashmir. Totul e asemănător. Avem munţi,

avem iarnă, clima e la fel. Limba, la fel este foarte asemănătoare.

După ce am terminat medicina aici, nu am putut să mă angajez în sistem pentru că nu erau locuri de muncă pentru străini, dar am vrut să fac totuşi ceva. Am vrut să servesc acest popor care mi-a dat un stil de viaţă, mi-a dat facultate, am simţit o datorie în faţa poporului român. Astfel, de 15 ani de zile lucrăm şi încercăm să aducem mici schimbări în sistem pentru ca străinii să se simtă confortabili aici, să aibă o viaţă mai uşoară. De asemenea încercăm ca şi România să se adapteze la cultura din care venim noi cu toate lucrurile ei pozitive. Noi vrem să lăsăm pentru generaţia tânără urmele pe care să păşească şi să aibă un viitor mai lejer şi mai frumos. Vrem să curăţăm drumul pentru ei. Acesta este motivul pentru care eu şi domnul Mattar facem toate aceste activităţi şi investiţii, pentru o schimbare pozitivă în societatea în care trăim.

Am lucrat la numeroase proiecte, unul dintre ele este Migrant în România, programul Institutului Intercultural din Timişoara, dar şi cu ONG-uri care se ocupă de solicitanți de azil. Avem cele 3 asociaţii, am făcut o lansare de carte a unui palestinian creştin la Universitatea de Vest şi am avut mult succes. Asociaţia de Prietenie Româno-Arabă a avut multe activităţi, printre care cel mai de amploare a fost

înfiinţarea unui cimitir musulman. Am avut numeroase evenimente la care am invitat comunităţile de migranţi la mese festive de diferite sărbători, workshopuri pe teme diverse. Multe activități umanitare, strângeri de fonduri pentru oameni necăjiți, acţiuni în parteneriat cu fundaţia Salvaţi Copiii, strângeri de fonduri pentru refugiaţii din Siria etc., ne declară dl. Mattar şi dl. Babar.

Hanna Babar: „Încercăm un schimb de cultură prin evenimente care ajută o societate să crească“

Eu sunt şi membru fondator al primului club de cricket din vestul ţării, denumit Banat Lions Cricket Club. În momentul de faţă sunt 3 cluburi de cricket în Timişoara. Unul dintre ele a fost fondat chiar de jucătorii noştri români care au învăţat de la noi acest sport şi l-au dus mai departe. Aşadar, noi am încercat un schimb de cultură prin promovarea ideii de „corp sănătos“. Nu am avut niciodată intenţia să facem un schimb cultural legat de politică sau religie, ci prin forme culturale, sportive, lucruri care ajută o societate să crească.

Pe lângă tot ce am facut până acum, consideram că putem face mai mult şi mai bine. Sperăm să fim lăsaţi şi sperăm să fim sprijiniţi să facem mai mult şi mai bine.

Migrant în Europa interculturală

Eugen Gherga

proiect

Uniunea Europeană, cu cele 28 de țări membre, văzută de pe alte continente, inclusiv din continentele vecine – Asia şi Africa – arată drăguță: e atractivă. Migranții de pretutindeni, de pildă şi din relativ apropiatele Asia şi Africa, ajunşi în România, abia după sosire nuanțează diferențele față de Bulgaria, Ungaria etc. Proiectul „Migrant în România interculturală” (IF/11.01-04.01/2012, co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul General „Solidaritatea şi managementul fluxurilor migratorii”, „Fondul european de integrare a resortisanților țărilor terțe”, Programul anual 2012, administrat în România de Inspectoratul General pentru Imigrări) – coordonat de Institutul Intercultural Timişoara şi derulat împreună cu organizațiile partenere Asociaţia pentru Drepturile Omului şi Integrare Socială – Bucureşti, Centrul pentru Resurse Civice – Constanţa, Liga Apărării Drepturilor Omului – Filiala Cluj, are reputație nu numai națională, ci şi internațională: pe lângă vizibilitatea datorată acțiunilor sale cu migranți în 5 oraşe – Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanța, Iaşi şi Timişoara – şi promovarea realizată de către structurile

migranților, proiectul a atras şi atenția Comisiei Europene, ca exemplu de succes. În 1 – 2 aprilie 2014 (fără păcăleală), sediul Nord Regio din Stockholm a găzduit o manifestare gestionată de Spatial Foresight în cadrul unui contract cu Direcția Generală pentru Politici Regionale şi Urbane a Comisiei Europene, privind sprijinirea implementării strategiei Europa 2020, centrată pe conceptul de ”multilevel governance”. În acest cadru au fost analizate 4 exemple de bună practică din Europa. Proiectul „Migrant în România interculturală” a fost unul dintre acelea, fiind foarte apreciat de către cei 52 de specialişti din 11 țări şi de către reprezentanții Comisiei Europene care au participat la eveniment.

Participanții din România au fost: Alexandru Ghiță,

expert din Bucureşti Eugen Gherga, coordonatorul

proiectului „Migrant în România interculturală” Romina Matei, responsabila de

evenimente din proiectul „Migrant în România interculturală” Liliana Oneț, fostă

subprefect în județul Timiş.Prezentarea şi analiza activităților

proiectului „Migrant în România interculturală”, realizate la nivel local şi național, au generat o serie de comentarii favorabile ale participanților la eveniment. Au fost evidențiate în special următoarele aspecte: mecanismul de consultare prin

dialog tripartit, în triunghiul migranți – autorități – societatea civilă (concretizat în seminariile locale trimestriale din cele cinci oraşe implicate); atractivitatea seminariilor locale

prin organizarea acestora în diferite locații, inclusiv locații mai puțin formale; activitatea mediatorilor

interculturali; abordarea constructivă bazată

pe identificarea problemelor şi formularea de propuneri de soluții (întărind administrarea locală, constituind oportunități pentru decizii la diverse niveluri, inclusiv privind strategiile legate de migranți);

stimularea implicării migranților în activități de voluntariat; atenția acordată consolidării

comunităților de migranți; modalitățile de stimulare

şi recunoaştere a activității mediatorilor interculturali abordarea pe termen lung, atât

pentru mecanismul de consultare, cât şi pentru obținerea de progrese în procesul de integrare potențialul de extindere a abordării

propuse şi la alte contexte similare, inclusiv cele ale comunităților de migranți români aflați în diverse alte țări europene

John Walsh, reprezentantul DG Regio, responsabil în cadrul Comisiei Europene cu promovarea inovațiilor pentru politici regionale, a evaluat proiectul „Migrant în România interculturală” ca excelent pentru ilustrarea mecanismelor de guvernare democratică la toate nivelurile. Exprimându-şi felicitările în mod public, de mai multe ori pentru activitățile desfăşurate până în prezen, el a afirmat că susține o dezvoltare viitoare a proiectului sub forma „Migrant în Europa interculturală”. O serie de reprezentanți ai autorităților locale participanți la eveniment, din Helsinki, Liverpool, Stockholm, etc., au afirmat că doresc preluarea în oraşele lor a modelului din România de lucru cu migranții. Un demers extins la scară continentală ar presupune de asemenea susținere pentru conectarea comunităților migranților din diferite țări europene şi ar genera o rețea de lucru şi de consultare transnațională.


interviu

Care e povestea vieții tale? Cum ai ajuns în România, când și de ce aici?

Am ajuns în România în 1997 împreună cu soțul meu care a avut probleme politice acasă (vz. Republica Democrată Congo). El era implicat într-un partid de opoziție, iar opoziția avea probleme, erau persecutați toți cei care făceau parte din astfel de partide, deşi teoretic la noi era democrație. Am fugit, pentru că ne-am gândit că nu putem schimba lumea.

De ce România? N-am avut timp să mă gândesc unde, era important să găsim un

loc sigur, un loc care să ne ofere protecție cât mai repede. Decizia am luat-o fără să ne gândim prea mult, şi la recomandarea unui prieten, am ajuns în România.

După fuga de un sistem crud, dificil și dezolant sub dictatura lui Mobutu, în care membrii opoziției erau omorâți și familiile lor torturate, refugiul în România nu a fost atât de ușor cum s-ar putea crede. Cum a fost experiența ta ca refugiat, la început de viață nouă în România?

După doi ani și jumătate de lucru cu migranți, refugiați și solicitanți

de azil am ajuns la concluzia că există lacune evidente la nivel

de percepție a societății asupra a ceea ce înseamnă a fi migrant

în România. Pentru majoritatea societății civile, nespecializate în domeniu, migrantul este o

povară, nu o resursă și în niciun caz un model de reușită.

Promovarea cazurilor de succes care pun în prim plan migrantul este esențială în conștientizarea

societății românești cu privire la diversitatea culturală și la beneficiile aferente integrării

în țara gazdă. În același timp, migranții puternici care reprezintă modele de succes – inclusiv pentru

cetățeanul român în propria țară - ne pot oferi tuturor idei și soluții în vederea îmbunătățirii unor servicii în ceea ce privește

asistența oferită prin programele și proiectele existente.

Mbela Nzuzi, refugiată în România, cântăreață,

prezentatoare și vedetă TV, femeie de afaceri, patroană de restaurant

și club african a ajuns în București în 1997, după ce a fugit împreună

cu soțul său din Republica Democratică Congo, în timpul

dictaturii lui Mobutu Sese Seko. Deși a început viața în România

ca refugiat politic, trauma dezrădăcinării și provocarea

integrării nu au transformat-o într-o victimă a sistemului ci într-

un om mai puternic, ambițios și în continuă dezvoltare. Optimismul,

buna dispoziție continuă și zâmbetul larg al Mbelei te fac

să îți dai seama că nimic nu este imposibil pentru cel care crede.

Experiența mea la început de viață nouă a fost interesantă dar şi foarte grea. Eram în primul rând un imigrant, solicitant de azil. Pe de o parte a fost traumatizant, întrucât totul aici era altfel, ajunsesem într-o altă lume decât cea în care trăisem până atunci... de la climă, temperatură, până la lucruri banale cum ar fi comportamentul, culoarea oamenilor, toți erau albi. (râde) Eu vin dintr-o țară în care a fost război şi am fost martora multor lucruri neplăcute, dar parcă oamenii ştiu să se bucure altfel de lucrurile mărunte ale vieții. Aici toți erau apăsați, trişti, împovărați. Pentru mine a fost un şoc, pentru început, cel puțin până la momentul în care am început şi eu să cooperez, să încerc şi eu să învăț mai mult…

La început era aşa: Oare o să mă descurc aici? Oare nu e mai bine să mă duc în altă parte? Toți sunt atât de diferiți, toți vor ceva de la mine, cum o să mă simt?

La momentul în care am început şi eu să încerc să îi înțeleg pe oameni, să învăț şi limba, am început să mă descurc şi eu în societate. Și atunci am trecut şi de toate şocurile... începând cu frigul (prima iarnă a fost îngrozitoare), şi continuând cu a putea vorbi cu vecinii, pentru că mie îmi place să vorbesc foarte mult. Limba a fost o barieră foarte importantă.

Cât de greu a fost să înveți limba?

N-a fost greu… A durut mai mult înainte să încep să învăț... decât după.

La început n-am vrut să învăț. Știu engleza, franceza şi mă gândeam că oamenii ăştia trebuie să ştie una din limbile astea. Mai era şi chestia că nu e o limbă de circulație internațională… până m-am lovit de probleme personale legate de vecini… şi mi-am dat seama că, nu pentru că ceilalți îmi cer să învăț limba, ci pentru că am eu nevoie să o învăț, trebuie să o fac.

Mi-a luat mai mult timp până să mă hotărăsc. După ce m-am decis, cred că în doi ani maximum am început să mă exprim ok. Înțelegeam şi după un an dar nu reuşeam să mă exprim.

Putem concluziona că integrarea a început atunci când și tu ai vrut să te integrezi, atunci când ai devenit proactivă?

Da, pentru că nu se putea altfel. La început mă gândeam că toată lumea vrea ceva de la mine: să învăț limba, să mă angajez, să mă întrețin, şi trăiam un real conflict interior, mă întrebam: dar oamenii aceştia nu înțeleg că eu am o problemă? Că eu am fugit din țara mea? Că mi-am lăsat familia în urmă? De ce nu mă înțeleg şi ei pe mine? Oare ei ştiu cum e să treci prin aşa ceva?

Până nu am rezolvat conflictul ăsta cu mine însămi, nu am reuşit să merg mai departe. Aşa că am început cu limba română.

Ce ți-a lipsit cel mai mult din țara de origine?

Cel mai mult mi-a lipsit familia şi stilul de viață de acolo. Oamenii din țara mea sunt foarte apropiați, noi majoritatea locuim la curte, la case, suntem alături de vecini o reală familie. Viața de comunitate era foarte strânsă şi chiar dacă era o viață simplă, era o viață frumoasă. Asta mi-a lipsit enorm, apropierea de comunitate. În Bucureşti trăiam într-un bloc în care nici nu ştiam cine sunt vecinii mei. Dacă nu apărea o problemă care să presupună că s-a spart o țeavă de apă, m-a inundat vecinul, aveau vreo reclamație (mereu presupuneau că e de la noi) nu discutam niciodată nimic. Asta mi-a lipsit foarte mult... oamenii care se înțeleg foarte bine, se completează, trăind într-un mod simplu, dar senin… şi bineînțeles mâncarea.

Știu că ți-ai dorit și ai reușit să îți înființezi o organizație nonguvernamentală:

Organizația Femeilor Refugiate din România (în 2000 înființată). Care a fost experiența ta în ONG?

A fost o experiență foarte plăcută pentru că şi până acum am rămas cu virusul acesta. Eu am în continuare activități dar în mod informal. Aşa a pornit tot. Am fost coordonatoarea unui club al femeilor refugiate la ARCA – Forumul Român pentru Refugiați şi Migranți. Și de acolo a pornit şi ideea, pentru că pe vremea aceea şi UNHCR încuraja activitățile adresate femeilor refugiate, ca persoane cu nevoi speciale. Atunci am zis: hai să facem şi organizația noastră. Totul a pornit de la ideea că şi femeile trebuie să se întâlnească şi să discute problemele comunității. Ulterior am inclus şi bărbații în activitățile acestea, întrucât comunitatea de refugiați în România era mică. A fost un moment de tranzit. Eu mă bucur mult pentru că sunt mulți care au trecut pe acolo şi acum au propriile afaceri, sunt oameni realizați, lucrează, sunt persoane independente. Dar acum, aceleaşi persoane au nevoi diferite.

De acolo au pornit multe lucruri... faptul că noi puteam să ne implicăm în discuții asupra legislației, programelor viitoare, problemelor reale, să participăm în cadrul seminariilor, a fost foarte important.

Modele de succes pentru migranți, români şi nu numai

IRINA CIOTIRARCA - Forumul Român pentru

Refugiați şi Migranți


interviu

E foarte bine ca acei oameni pe care îi asistați să nu fie considerați simpli beneficiari, ci trebuie priviți ca oameni care au nevoie de sprijin real - să fie implicați activ şi consultați în mod direct.

Ai renunțat la idee?

Nu am renunțat... dar organizațiile care țin de comunitățile de străini se confruntă cu probleme financiare, lipsa fondurilor, a spațiului şi altele. De asemenea, de când cu libertatea de mişcare, e foarte greu să instruieşti oameni (un grup de refugiați) care să rămână şi să nu plece.

România nu poate să ofere tuturor refugiaților ce au nevoie, ca să rămână.

Aşa că eu, dacă vreau să am o organizație numai a refugiaților, am nevoie ca ei să rămână, altfel ne transformam într-o organizație de români cu câțiva refugiați, şi nu asta urmăream ca organizație. Aşa că am ales să suspendăm activitățile, dar oferim în continuare, în mod informal, sprijin. Oamenii ştiu fără să avem o formă legală, din comunitate, că pot lua legătura cu mine. Oamenii mă recomandă şi eu îi îndrum mai departe, fie spre organizații, fie spre servicii, autorități.

Cum ai făcut trecerea la televiziune?

A fost pură întâmplare. Spuneam de ce mi-a fost dor… mi-a fost dor şi de tradiția şi de cultura africană. N-aveam un loc unde să mergem să mâncăm mâncarea noastră ş.a.m.d. Nu găseam nimic aici, din ce ştiam noi.

În anul 2000 ne-am hotărât să facem o trupă a noastră, numită formația GLORIA. Trupa în sine amintea şi promova cultura şi tradițiile africane, dansul, portul, muzica. Am colaborat cu multe organizații în diverse proiecte legate de discriminare, toleranță, de coeziune socială şi diversitate culturală. Cu formația GLORIA am ajuns să fiu invitată la emisiunea NAȘUL la B1TV, într-un proiect de muzică rock, dar orchestrată simfonic. Proiectul era foarte captivant dar noi nu aveam nicio legătură cu muzica rock.

Mi s-a părut o provocare, trebuia să fim backing vocal. Aşa am început să apărem la mai multe emisuni. Îmi aduc aminte că erau alegeri şi circula o glumă cu Adrian Năstase că „dacă îl votați pe Bombo noi o să emigrăm în Congo“. Aşa am ajuns la Radu Moraru, glumeam foarte mult pe tema asta, am fost dezinvoltă şi probabil m-au plăcut. Apoi m-a sunat un producător şi mi-a spus că „Radu Moraru vrea să te vadă şi vei avea propriul tău show de televiziune.“ Reacția mea a fost:

„Poftim? Ce treabă am eu cu televiziunea? Când am auzit că tema nu e divertisment ci politică, nu mi-a venit să cred... „Începi în două săptămâni... (6 vine presa). Cam aşa a fost debutul meu în televiziune.

Ți-a plăcut?

A durut. Nu eram obişnuită, timpul a fost foarte scurt. Nu eram mulțumită 100% de mine. Acum, chiar dacă s-a terminat, urmează câteva planuri noi în televiziune.

Și am ajuns și la club / pub / restaurant african. Cum?

Dacă urmăreşti firul vieții mele îți dai seama că de fapt ideea e aceeaşi, aceea de a păstra cultura şi tradiția africană în România. La început nu au fost nici posibilități financiare, de aproape 8 ani mă gândesc la asta şi din organizarea unor evenimente ad hoc la Green Hours şi în alte locuri... am ajuns aici. Am găsit locația, pentru că e aproape de mine.

Aici putem discuta informal cu comunitatea. Mereu mi-am dorit să am şi timpul necesar ca să ajut, să rămân în comunitatea mea. Televiziunea mi-a răpit o parte din acest timp şi mi-a lipsit mult.

În ce relații ai rămas cu organizațiile nonguvernamentale pentru migranți?

Am rămas în aceleaşi relații ca întotdeauna. Eu am fost deschisă de când am venit. Unii refugiați nu doreau să apară în afişe, presă şi aşa mai departe. Eu n-am avut această problemă, am vrut să mă implic. Am lucrat şi la ARCA multă vreme, am colaborat şi cu Consiliul Național Român pentru Refugiați. Chiar şi acum când am deschis acest restaurant am dat de ştire la toată lumea, chiar şi la UNHCR. Relația este ok, e normal să sun la JRS (Jesuit Refugee Service) sau alte organizații şi să informez comunitatea mea despre proiectele existente. Cred că şi dacă o să plec vreodată din România tot o să dau „trimiteri către“ din străinătate pentru migranții de aici.

Dacă ar fi să îmi vinzi un secret, cum ar putea reprezentantul unui ONG câștiga simpatia unui migrant?

Cred că învățând câteva cuvinte în limba persoanei respective. E un semn de respect şi de înțelegere a celeilalte persoane.

Ce crezi că ar putea să ofere România în plus migranților?

Servicii sociale mult mai coerente.În alte țări lumea sărbătoreşte când

primeşte statutul de refugiat, s-au terminat toate problemele, e un semn de stabilitate. Dar la noi parcă toate problemele încep atunci, eşti aruncat în rândul „cetățenilor români“ şi trebuie să te descurci. Păi e o problemă de supraviețuire, e foarte greu, mai ales dacă eşti singur. Un minimum de 500 de euro e necesar în Bucureşti pentru a putea plăti şi chirie şi mâncare şi supraviețuire la limită. Ori, ştim cu toții cât de greu este să găseşti un job plătit cu 500 euro, mai ales că printre refugiați sunt mulți care nu au cu ei diplome şi alte documente doveditoare ale abilităților sau competențelor profesionale.

Dacă România vrea să intre în rândul lumii şi țărilor civilizate va trebui să investească în comunitățile de imigranți. Statul trebuie să găsească soluții în acest demers pentru că din păcate nu văd acest lucru încă în România şi e păcat. Dacă ne uităm la alte țări ca Franța, Belgia şi altele, aceste țări au profitat de pe urma migranților naturalizați şi nu numai.

Ce ar reprezenta un plus pentru România?

Oamenii sunt ok, sunt deschişi, chiar nu pot să spun că sunt rasişti.

Un minus?

Sărăcia.

Mâncarea românească preferată?

Tochitura moldovenească.

Ce ai sfătui migranții veniți în România?

Să învețe limba cât mai repede, să nu aştepte minuni. Să se îndrepte către organizații nonguvernamentale, să nu asculte doar comunitatea, pentru că uneori informația completă şi corectă o poate găsi doar la sursele abilitate să o ofere.

Comentarii despre autoritățile române?

N-am avut probleme. (râde)Noi am colaborat bine. Pe vremea

respectivă părerea noastră chiar conta, oamenii erau deschişi şi tineri şi voiau să ajute refugiații în mod serios. Era o colaborare strânsă între ONR , actualul IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări) şi refugiați / OFRR (Organizația Femeilor Refugiate din România). Mai erau şi discuții, dar la final ajungeam la un consens. Ne simțeam ca o echipă. Ca lideri de comunitate ăsta e rolul nostru, să arătăm migrantului că deşi se poate mai bine, nu totul este

negru. Oamenii fac eforturi. E uşor pentru un migrant să creadă că nimeni nu vrea să îl ajute, dar aici e important rolul nostru, să intervenim şi să informăm corect.

Eu zic că e mai bine astăzi decât în trecut… Cel puțin există mai multe organizații, mai multe proiecte, lumea e mai informată.

Părerea refugiaților / migranților mai este ascultată acum? Tu n-ai mai participat de mult la întâlniri pe la noi. Ai mai participa?

Am mai fost la întâlniri internaționale, ca invitat ECRE (European Council on Refugees and Exiles) etc. Când am fost chemată m-am dus, pentru că nu-mi place să vorbesc neîntrebată.

Pentru mine România a fost un rău necesar.

Ai mai veni în România a doua oară, dacă ar fi să alegi din nou?

Da. Da, pentru că îmi place aici acum. Pentru mine România a fost un rău necesar. Poate dacă ajungeam în altă țară aş fi fost o casnică fără griji, dependentă de sistemul social. Dar aici situația grea m-a format şi mi-a dat posibilitatea să fac atât de multe lucruri pe care poate în altă țară n-aş fi avut şansa să le descopăr, să le dezvolt sau să le ofer.

Ai o recomandare către ONG-urile care lucrează pentru migranți?

Da, recomandarea este să se aproprie cât mai mult de refugiați, de migranți. Dar la modul serios.

Este nevoie de oameni şi de apropiere, ştiu cât de important este să ne apropiem de oameni. Chiar şi gândindu-mă la viitoarele mele proiecte în televiziune, unii refugiați nu vor să apară şi nu trebuie blamați pentru asta. Dacă omul simte că este un parteneriat… o să colaboreze şi el, dar dacă simte că este chemat doar ca să bifeze un act sau să fie o cifră într-un proiect, nu va coopera. Și e normal. Din păcate mulți s-au îndepărtat de organizații tocmai din cauza aceasta.

Și comunicare mai multă, sunt mulți lideri de comunitate care trebuie folosiți pentru ca mesajul să ajungă acolo unde trebuie. De exemplu, mie îmi e teamă să discut cu o persoană din Irak fară riscul de a ofensa persoana respectivă… Limbajul uneori nu e clar, diferențele culturale sunt foarte mari. Este nevoie de formare în acest sens, în special pentru cei care lucrează în organizațiile nonguvernamentale cu migranți şi refugiați. Diferențele culturale pot afecta relația dintre reprezentantul ONG şi migrant. Aceste lucruri trebuie ştiute şi aplicate. Întotdeauna va fi nevoie de training.

Vă invit la terasa mea pentru discuții informale cu comunitatea africană.

Din când în când trebuie să realizăm şi întâlniri informale cu migranții, să nu formalizăm totul. Acum tendința este ca lumea să participe la întâlniri doar dacă este vorba de un proiect.

Organizațiile ar trebui să se întoarcă spre comunitate, să asculte şi punctul lor de vedere şi să învețe despre specificul comunității respective. Din păcate, nu vreau să fiu dură, dar oamenii pregătiți au plecat. Oricine va lucra cu migranți sau refugiați va trebui să învețe anumite lucruri specifice acelor culturi.

Mulțumiri, Mbela Nzuzi, pentru deschidere și suport în promovarea modelelor de reușită în integrare din România.

În spatele unei poveşti de viață se află un om fericit şi împăcat. Vă aştept şi vă invit la restaurantul şi clubul său din Strada Izvorul Rece nr. 15, Bucureşti, pentru a o cunoaşte pe Mbela, a gusta delicatesele africane, pentru a vă delecta cu muzica tradițională şi a vă molipsi de o bună dispoziție fără egal.


compatrioților mei sirieni, inclusiv ajutorului acordat fraților şi familiei mele. Mă bucură faptul că, împreună cu prietenul meu, purtător de cuvânt al Clubului Româno-Arab de Cultură şi Presă, Ahmed Jaber, am reuşit să petrecem noaptea de sfârşit de an 2013 împreună, români şi arabi, şi astfel să sprijinim ideea apropierii, a cunoaşterii, să socializăm. Procesul integrării nu poate reuşi decât prin cunoaşterea reciprocă, prin împărtăşirea bucuriilor şi supărărilor, pentru a crea un univers intercultural.

eveniment

Noaptea româno-arabă

Am vrut cu toții să aflăm care a fost povestea care l-a adus în România pe patronul restaurantului. Din fericire, nu a venit ca azilant, ca refugiat, ca un om ce a pătimit în țara lui.

Cum ați ajuns în România?

Înainte de a veni în România, am lucrat în Emiratele Arabe Unite, în Dubai, unde aveam un restaurant. În timpul liber, călătoream. Aşa am şi ajuns în România, ca turist. Mi-a plăcut spiritul frumos al românilor. Am fost impresionat profund şi am hotărât să mă stabilesc aici, în această țară frumoasă. În anul 1996, am cunoscut o fată, m-am căsătorit din dragoste şi împreună am format o familie.

Care sunt problemele cu care v-ați confruntat?

La început, am întâmpinat greutăți cu limba română şi cu viza de şedere. Cu limba română m-au ajutat nişte prieteni. Ca să obțin viza de şedere, fiind bucătar de meserie, am înființat o firmă şi mi-

am deschis primul restaurant, mic, dar suficient cât să-mi uşureze procesul de stabilire. Am obținut viza comercială, iar următoarea viză am obținut-o după căsătorie (viza de familie). Prima dată am avut viză de trei luni, apoi permanentă, după firmă, iar acum am viză pentru zece ani, după familie. Eu sunt sirian de origine. Oraşul meu, țara mea, sunt măcinate de război. De când a început războiul, din 2011, am avut în gând să-mi salvez frații şi familia din acel infern. Am reuşit să scot doi frați, cel mare împreună cu soția şi doi copii. Dar au mai rămas încă şase copii ai fratelui meu cel mare, surori şi frați. N-am reuşit să-i ajut mai mult şi îmi doresc din suflet să rămână teferi şi ca pacea să se instaureze în țara mea. Pentru a-i ajuta pe cei care au rămas acolo şi pentru a crea locuri de muncă pentru cei pe care i-am adus, am deschis al doilea restaurant. Acum am două: „Naser 1“ şi „Naser 2“.

V-ați integrat în societatea românească? Ce impresie aveți despre țara de adopție?

Prin simplul fapt că m-am căsătorit şi am format o familie s-au creat relații sociale, s-a format un grup de prieteni. Prietenii mi-au întins o mână de ajutor, pentru a-mi ajuta la rândul meu familia din Siria. Aici nu simți că eşti străin. Datorită prietenilor, şi a românilor în general, mă simt ca la mine acasă. Românii sunt calzi, prietenoşi, solidari, sar în ajutor, iubesc pe ceilalți. Am avut noroc că oamenilor de aici le-a plăcut mâncarea pe care o ofer în restaurantul meu, meniuri arabe în general, siriene în special, fapt pentru care afacerea mea a reuşit. Am sentimentul că trăiesc în țara mea şi că nu sunt străin aici.

Există ceva ce ați dori ca autoritățile române și organizațiile civile să aibă în vedere?

Nu cer mult. Știu că s-au oferit foarte mulți în ajutorul refugiaților sirieni şi prin intermediul revistei doresc să transmit tuturor românilor respectul şi considerația mea, pentru ajutorul acordat

Ahmed Jaber

În sfârșit, Clubul Româno-Arab de Cultură și Presă a reușit să realizeze ceea ce și-a propus de ani buni și anume „o noapte arabă“ cu invitați români, ca aceștia să poată simți ospitalitatea renumită a gazdelor de origine arabă. Noaptea a fost chiar cea de sfârșit de an 2013. Gazda a fost un imigrant arab, căsătorit cu o româncă, proprietar al unui restaurant din centrul Bucureștiului. Povestea lui este una despre prietenie, iubire, integrare în societate. Ne-a primit cu căldură, punându-ne la dispoziție restaurantul său pentru a ne putea întâlni, vorbi, cunoaște, în spiritul „nopților arabe“ dorite de clubul nostru. Nopți de tangență între cultura română și cea arabă!

Am avut 120 de invitați, oameni de afaceri, medici, jurnaliști, familii mixte, fete și băieți, români și arabi. Colega și prietena mea, solista de muzică populară Brumaras Ionica și-a anunțat cu bucurie participarea la această întâlnire, pentru a ne încânta cu vocea ei călduroasă și pentru a susține cultura românească. Între timp m-a contactat Yosuf, un cântăreț turco-arab, care dorea și el să participe. Cu mic și mare ne-am adunat la restaurant, începând cu orele 21:00. Atmosfera a fost de sărbătoare, așa cum se și cuvenea, toată lumea a dansat, a cântat și a socializat.

Toată lumea s-a arătat solidară cu popoarele care suferă din Orientul Mijlociu. La miezul nopții, invitații au ieșit să privească cerul încununat de focurile de artificii. Yosuf împreună cu d-na Ionica ne-au încântat prin vocile lor, cu melodii româno-arabe și internaționale. Cei prezenți au cerut Zorba Grecu, hora românească și dansuri arăbești, siriene, palestiniene, irakiene. Spre sfârșitul nopții le-am oferit participanților un tort mare, care a fost tăiat de d-na Mioara Roman, în calitatea sa de vicepreședinte al Clubului Româno-Arab de Cultură și Presă. Domnia sa a vorbit despre importanța acestei întâlniri, aceea de a apropia oamenii, de a pune în contact culturi diferite și de a învăța ce este toleranța.

Prin această întâlnire, cu toții am realizat că noi aparținem unei singure societăți, marea societate a umanității. Trăim sub același cer, respirăm același aer. Prin iubire construim familia care se află la baza societății în care trăim. Dorim ca familiile noastre să fie sănătoase, departe de războaie în care câștigătorii sunt numai cei care nu doresc binele nostru. Pacea e dorința tuturor, ca să putem crea o cultură umanistă, un produs al umanității, pacea oferă oportunitatea dialogului constructiv. Ca urmare, vom

continua să avem aceste întâlniri, prin care putem micșora distanțele între oameni de culturi diferite, de religii diferite, de tradiții diferite. Vom încerca să organizăm de anul acesta un festival anual de Ziua Mamei, conform propunerii prietenilor și colegilor, care va fi numit „Prietenie fără frontiere“.

Interviu cu Naser Hoser, un susținător al prieteniei româno-arabe

Dorina, şefa de sală, apreciază foarte mult spiritul familial creat de patron. Acesta se comportă ca un prieten, ea nu simte că este angajată, ci mai degrabă asociată la o muncă de echipă, în care toți sunt egali. Atmosfera de lucru este una caldă, ca într-o familie. Dorina se simte egală cu copiii şi frații lui Naser, ceea ce aduce un spor de eficacitate. Este conştientă că afacerea, ca să prospere, are nevoie ca toți angajații să pună suflet. Naser pune, mai ales că a investit în primul rând numele lui, ca o provocare, să-l păstrăm cu toții în topul respectului. „Împreună trecem de orice obstacol, important e că noi aici câştigăm împreună, suntem o familie. Domnul Naser nici nu face diferența între noi şi copiii sau frații lui“, spune Dorina.

Domnul Nico, şef de sală, spune acelaşi lucru. A lucrat la mulți patroni, dar ca Naser nu a avut niciunul. „Domnul Naser este ca un frate pentru mine. Se implică şi în problemele mele personale, mereu a sărit în ajutorul meu când am avut vreo problemă. Nu, nu am sentimentul că sunt angajat. Mă simt ca în familie. Dacă mi-ar oferi cineva un salariu dublu ca să merg să lucrez în altă parte, nu m-aş duce. Aici am găsit valoare umană şi apreciere.“


mediatori

Syed Zulfiqar Ali Shah

Sunt din Pakistan şi locuiesc în Cluj-Napoca. Menirea mea ca mediator social intercultural, aşa cum o văd eu, este de a crea punți de comunicare între migranți şi societatea românească, pentru a crea un loc mai bun pentru toți. De a ajuta migranții şi Institutul Intercultural să aducă în discuție şi să rezolve problemele migranților în moduri avantajoase pentru toate părțile implicate. Să sporesc gradul de conştientizare în rândul migranților privind drepturile şi obligațiile lor. Pot oferi asistență migranților pe tematici legate de educație, sănătate şi imigrare, în limbile engleză, urdu, hindi, punjabi şi română.

Email: [email protected];Tel. 0755386844.

Reţeaua de mediatori interculturali din RomâniaO reţea formată din peste 20 de migranţi care activează ca mediatori

interculturali în cinci oraşe din România (Timişoara, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Constanţa) a fost constituită în ultimii doi ani în baza consultărilor de la nivel local şi național realizate în cadrul proiectelor pentru integrarea migranţilor implementate de Institutul Intercultural Timişoara şi colaboratorii săi începând din 2009.

Mediatorii interculturali acţionează ca un liant între comunităţile pe care le reprezintă, instituţiile publice şi populaţia locală, reprezentând în acelaşi timp „vocea“ comunităţilor lor în situaţii relevante dar şi „traducerea“ informaţiilor şi legislaţiei pentru membrii comunităţii. Experienţa lor de pe teren este completată şi de participarea anuală la cursuri de formare, fiind acreditaţi ca mediatori sociali cu specializare interculturală.

În numărul 20 al revistei v-am prezentat o parte dintre mediatorii interculturali, iar în aceste pagini puteţi face cunoştinţă şi cu ceilalţi.

Hanna Mohammad Babar

M-am născut în India în anul 1978, locuiesc în Timişoara iar profesia mea de bază este aceea de medic specialist cardiolog. Am ales să devin mediator intercultural pentru că îmi doresc să ajut comunitatea din care fac parte şi să împărtăşesc şi altora experiența dobândită. Vorbesc mai multe limbi: hindi, urdu, punjabi, kashmiri, româna şi engleza.

Orice am încercat să fac în viaţă, am încercat cu toată inima să fac bine; oricărui lucru căruia m-am dedicat, m-am dedicat complet, având scopuri înalte şi, pe scurt, întotdeauna am fost extrem de onest.


Iylia Qayyum Dzulkifly

Sunt o studentă din Malaezia şi din 2009 studiez în Constanța medicina generală în limba engleză. Bariera

lingvistică generează an de an probleme în rândul studenților străini, inclusiv pentru mine asta era o problemă. Căutând moduri de a mă ajuta singură, am descoperit oportunitatea de a participa la acest proiect. Scopul meu este simplu: să mă integrez în societate şi să-i ghidez pe membrii comunității mele spre a face acelaşi lucru.


Adela Jaber

Este deseori greu să te integrezi într-o țară nouă, cu o cultură atât de

diferită de a ta. La fel de greu este şi să preîntâmpini necesitățile unei comunități a cărei cultură nu îți este îndeajuns de familiară. Personal, ca traducător autorizat şi profesor de limba română pentru străini, întâlnesc nenumărate situații în care comunitatea arabă sau autorități şi entități române au nevoie de sprijin pentru a avea un dialog productiv. Pentru acest motiv am devenit mediator intercultural şi sprijin prin cât mai multe activități comunicarea de tip social şi intercultural cu reprezentanții comunităților de RTT, în special ai comunității arabe.


Ahmed Jaber

M-am născut în Erbed, Iordania, în anul 1957. Comunitatea arabă, pe care o reprezint, se confruntă frecvent cu

situații ce necesită mediere în România. Din acest motiv am hotărât să îmbin cultura arabă proprie originii mele cu cea română, pe care am acumulat-o în cei 25 de ani petrecuți în România. Astfel, alături de studiile pe care le-am absolvit, doresc să ofer o formă certificată sprijinului pe care îl acord comunității căreia aparțin, spre o mai bună integrare în România, țara ce ne deschide porțile sale cu căldură.

Email: [email protected];Telefon: 0756339515

Doina Goro

M-am născut în Republica Moldova, pe când se coc cireşii; din dragoste, din dor, din humă. Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, părinții mi-au dat numele românesc – Doina, să-l port cu demnitate, să-mi călăuzească căutările firii şi ale inimii, să-mi amintească mereu de origini, să mă simt norocoasă şi mândră că sunt româncă.

Sunt studentă în anul III la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Filosofie, Științe Politice şi Științe ale Comunicării, specializarea Relații Internaționale şi Studii Europene. Fac voluntariat de aproape doi ani, în cadrul Organizației Studenților Basarabeni din Timişoara, din iunie 2013 ocupând funcția de vicepreşedinte al Departamentului Educațional şi Social, şi sunt membru fondator al ASTRA Ialoveni (Republica Moldova).

Sunt sociabilă şi foarte deschisă la dialog şi colaborare. Atunci când identific persoane din comunitatea mea sau din alte comunități ce se confruntă cu probleme, de orice gen, încerc mereu să ajungem la o soluție favorabilă, căutăm soluții

viabile împreună. Cred cu tărie că o lume mai bună începe cu fiecare din noi. Activitatea unui mediator social intercultural are o putere mai mare de a face lucrurile să funcționeze pozitiv, deoarece ei au rolul de pacificatori.

Email: [email protected];Telefon: 0744834593.

Marko Pavloski

Țara mea de origine este Macedonia, de unde am venit în anul 2008 la studii. Sunt student în anul V la Facultatea

de Medicină Generală în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. Când am venit în România am început să mă interesez despre drepturile migranților, ca să ştiu mai multe despre ce pot şi ce nu pot să fac. Ceea ce am învățat totdeauna am prezentat colegilor mei şi i-am ajutat dacă aveau nevoie. Vorbesc limbile macedoneană, română, engleză, bulgară şi sârbă.

Email: [email protected];Tel.: 0761722668.

Ștefan Miron

Sunt Masterand în Studii Europene la Universitatea din Bucureşti. Sunt vorbitor de română, rusă şi engleză. Sunt originar din Chişinău şi am venit


şi faptul că şi eu provin dintr-o țară ne-membră a Uniunii Europene.


Moukhliss Samir

M-am născut în Casablanca, sunt căsătorit şi am un fiu de 5 ani. Am absolvit Facultatea de informatică în cadrul Universității Franche-Comté din Franța iar în prezent lucrez ca Specialist de conținut şi suport tehnic la o firmă de specialitate. Vorbesc limbile arabă, franceză, engleză şi română.

Reprezint comunitățile africană şi arabă în Cluj-Napoca, am intrat în acest proiect anul trecut şi sper ca prin intermediul lui să fiu capabil de a ajuta

cât mai multe persoane străine să se integreze în societatea românească, să învețe să iubească şi să trăiască conform tradițiilor şi culturii în cadrul unei țări atât de frumoase precum este România.


Bizou Jeanne Phanzu

Sunt de naționalitate congoleză, locuiesc de şapte ani în România, absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, căsătorită şi mămică. Îmi plac societățile cosmopolite unde trăiesc împreună multe naționalități. Tocmai pentru asta îmi place să mă implic în activități care unesc oameni proveniți din culturi foarte diferite. Să fii într-o țară străină, fără niciun fel de ajutor care să te facă să-i înțelegi pe oamenii care te înconjoară, asta poate fi o dramă.

Îmi place să cred că activitatea celor ca mine evită astfel de drame.


Shen Xiaoming

Locuiesc în România de 22 de ani. Aici mi-am schimbat complet stilul de viață. Am învățat tradițiile şi obiceiurile româneşti, care sunt foarte frumoase. În viața de zi cu zi mă ocup în mare parte de nevoile conaționalilor

mei. Îi ajut atât cât sunt în măsura dar totdeauna caut să îi schimb şi pe ei. Pentru a duce o viață fericită trebuie să se plieze după nevoile şi cerințele de aici din țara. Eu trebuie sa fiu o punte între cetățenii chinezi şi cetățenii români.

Motto-ul meu este acesta: Pentru a fi fericit şi împlinit, mai întâi de toate trebuie să oferi ca să poți primi. Sunt foarte fericit atunci când pot să dau o mână de ajutor cuiva. Pe lângă toate micile bucurii, cea mai mare realizare a mea este aceea că mi-am întemeiat o familie şi am o fiică în vârstă de 12 ani, de care sunt foarte mândru.

Îmi doresc ca toți oamenii, indiferent de naționalitate, să fie uniți şi să se iubească între ei.


Yusuf Çapan

Sunt mediator intercultural pentru comunitatea turcă şi alte comunități de străini din Iaşi. M-am născut în Germania şi locuiesc în Iaşi din anul 2009, împreună cu soția şi cu fiul

meu. Sunt absolvent al Facultății de Relații Internaționale din München, Germania şi în prezent administrez o afacere în România. Îmi place foarte mult să comunic cu oamenii şi din anul 2012 fac parte din echipa proiectului „Migrant în România interculturală”.

Email: [email protected].

mediatori

în România la studii în anul 2005. Atunci am fost unul dintre inițiatorii grupului de inițiativă al basarabenilor din Bucureşti iar în 2008 am fondat Organizația Studenților Basarabeni din Bucureşti. Activitatea pe care o desfăşor alături de colegii mei, îmbogățită acum de rolul de mediator intercultural, are menirea de a ajuta membrii comunității de basarabeni din România, de a înlesni integrarea acestora în societate.


Tarek Mohamed Fathy

Sunt egiptean, trăiesc în Iaşi şi am observat că migranții din diferite țări terțe întâmpină des probleme din

cauza înstrăinării în sine, a lipsei de informare, a necunoaşterii tradițiilor şi obiceiurilor, a necunoaşterii limbii. Îmi place să ajut cum pot, de aceea m-am bucurat când m-am alăturat Centrului Cultural Oriental, ştiind de implicarea personalului în informarea migranților, îndrumarea lor şi rezolvarea problemelor. Ulterior m-am simțit foarte norocos să fac cursul de mediator intercultural şi să mă pot implica la rândul meu în sprijinirea migranților.

Email: [email protected];

Tel.: 0751454319.

Monir Mattar

Sunt mediator social intercultural pentru comunitatea arabă din Timişoara şi colaborator activ al

Institutului Intercultural Timişoara. Sunt medic specialist urolog şi om de afaceri, preşedintele Asociației de Prietenie Arabo-Române Banat, reprezentantul Clubului Româno-Arab de Cultură şi Presă în Banat şi membru fondator al Centrului Multicultural din Timişoara. De asemenea, sunt proprietarul primei cafenele interculturale din Timişoara, unde va exista un birou de orientare culturală pentru migranți.


Iasmina Mattar

Sunt studentă în anul IV la Facultatea de Medicină, mediator social intercultural şi colaboratoare a

Institutului Intercultural Timişoara. Am participat la diverse activități de tineret în țară şi în străinătate. De asemenea, am participat la un curs de scriere de proiecte în contextul Programului Erasmus+ şi doresc să organizez alte activități pentru comunitate.


Igor Drangoi

Sunt născut în anul 1988, am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan

Cuza” din Iaşi şi cursul de master din cadrul aceleiaşi universități, cu specializarea Drept European. Sunt fondator al Asociației Tinerilor Români din Afara Granițelor din Iaşi. Vorbesc româna, engleza, rusa şi franceza. Am urmat mai multe cursuri de managementul proiectelor, comunicare, leadership, antreprenoriat social, precum şi de mediator social.

Consider că schimbul de experiențe cu alți tineri şi cunoaşterea exactă a problemelor cu care se confruntă resortisanții din țările terțe îmi vor permite să găsesc răspuns la problemele fiecăruia, puncte forte fiind experiența mea de cinci ani în Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor, precum

Mai multe informaţii despre reţeaua de mediatori şi date de contact găsiţi pe www.migrant.ro.


Sărbătoare

Paştile (Shem El Nesim) sunt sărbătorite în Egipt de aproape cinci mii de ani,din jurul anului 2700 î.Hr. Festivităţile egiptene antice erau asociate cu fenomene astronomice, având legătură cu natura şi manifestările vieţii. Denumirea de „Paşti“(Shem El Nesim) provine din cuvântul egiptean „shemo“ sau „chemo“, care simbolizează „a respira viaţă“; de-a lungul timpului acest sens s-a distorsionat, fiind legat de cuvântul „adiere“ pentru a se referi la suflarea lină a vântului de la începutul primăverii… Vechii egipteni sărbătoreau venirea primăverii în cadrul unei ceremonii formale cunoscută ca marea schimbare a primăverii.

Această sărbătoare dura şapte zile, iar prima zi era întotdeauna o zi de luni, fiind foarte atent calculată. Egiptenii din era faraonilor celebrau această zi în onoarea fluviului Nil, odată cu creşterea apelor acestuia (care se încheia vara târziu). Ei credeau, aşa cum se menţionează şi în cartea lor sfântă, că acea zi marca începutul creării lumii.

Acea zi şi celebrarea aferentă erau stabilite anunţând în faţa Marii Piramide viziunea avută în timpul nopţii; conform legendei, atunci când Zeul Soare stătea pe tronul său deasupra vârfului piramidei la ora şase a acelei zile oamenii se întruneau pentru o ceremonie oficială în faţa laturii nordice a piramidei, unde discul soarelui putea fi văzut chiar înainte de apus, iar timp de câteva minute acesta părea că stă pe vârful piramidei, dând naştere la viziunea unui miracol atunci când lumina soarelui şi umbrele create despicau faţada piramidei în două jumătăţi.

Sărbătoarea „Paştilor“ începea odată cu răsăritul soarelui, oameni din diferitele comunităţi ieşind în grădini, în parcuri, pe câmp, pentru a fi salutaţi de soare atunci când răsarea şi pentru a se bucura de frumuseţea naturii. De obicei îşi luau cu ei mâncare şi băutură şi îşi petreceau ziua în mijlocul naturii până la apus. Nilul era plin de bărci decorate cu flori şi fructe, iar pe pânze erau înscrise cuvinte de bun venit şi

felicitări cu ocazia Sărbătorii Primăverii.Fetele erau împodobite cu flori de

iasomie, oamenii cântau şi mâncau anumite mâncăruri tradiţionale precum ouă colorate, ceapă, peşte sărat, salată verde – toate rămânând în istorie ca simboluri ale vechiului Egipt.

În acea zi de sărbătoare totul, inclusiv faraonii, avea un caracter special asociat cu creaţia, fertilitatea şi viaţa. Ouăle simbolizau crearea vieţii din obiecte neînsufleţite. De aceea, a mânca ouă în acea zi pare a fi un ritual sacru. Vechii egipteni colorau ouăle roşii şi îşi scriau pe ele dorinţele pentru noul an, puneau ouăle în coşuri din frunze de palmier şi le atârnau

de balcoane sau de crengile copacilor pentru a se bucura de binecuvântările oferite de lumina Zeului la răsărit, când acesta le va îndeplini dorinţele.

La mulţi ani distanţă, creştinii îşi colorează şi ei ouăle roşii pentru a-şi aminti de sângele vărsat de Christos.

Peştele sărat (El fasikh) şi-a făcut apariţia printre mâncărurile tradiţionale ale acestei sărbători în timpul domniei celei de-a Cincea Dinastii, odată cu sanctificarea Nilului, când egiptenii au dat dovadă de o mare dibăcie în uscarea şi păstrarea peştelui. Aşa cum menţionează şi Herodot [istoric grec care a scris despre faraoni, perşi şi care a murit în 425 î.Hr.]: „Mâncau

sărbătoarea tuturorPaştile –

egipteni, copţi, musulmani şi alţii. Dacă ne întoarcem la istoria

Egiptului în timpul lui Moise, ziua în care acela i-a cerut faraonului să elibereze poporul evreu a devenit prima zi a anului evreiesc, perioada iniţiată de această zi fiind denumită „Pesah“, cuvânt evreiesc ce înseamnă ieşire sau tranzit, cu referire la ieşirea evreilor din Egipt pe vremea profetului Moise. În religia creştină, Paştile marchează învierea lui Isus Christos şi în prezent reprezintă o sărbătoare majoră a comunităţii copte din Egipt.

Sărbătoarea Primăverii sau sărbătoarea Paştilor este aşadar o sărbătoare egipteană faraonică preluată, cu semnificaţii diferite, de evrei şi creştini şi celebrată în prezent şi de egiptenii musulmani.

(Traducere de Alexandra Conearic)

Dr. Mohamed M. DaoudPreşedinte

Centrul Cultural Oriental

peşte sărat în timpul sărbătorilor şi şi-au dat seama că acest lucru era util în anumite perioade ale anului,

şi preferau un anumit tip pe care îl uscau şi îl păstrau pentru sărbătoare.“

Printre tradiţiile Paştilor se numără şi podoabele din flori de iasomie, flori al căror nume îşi are originea în cuvântul egiptean Aasmon, referindu-se la parfumul care umple întreaga natură pentru a întâmpina primăvara şi din care se extrăgeau parfumuri şi uleiuri parfumate care erau aduse ca ofrandă în temple în timpul sărbătorilor.

Ceapa a fost asociată cu dorinţa de viaţă şi triumful asupra morţii şi a bolii, de aceea agăţau ceapă în case şi în balcoane, dar şi în jurul gâtului, sau o puneau sub pernă. Obiceiul este încă larg răspândit în rândul egiptenilor chiar şi în prezent.

Salata verde era planta preferată în acea zi, fiind cunoscută din timpul cele de-a Patra Dinastii. Fiind reprezentată prin hieroglife ca „Ab“, era considerată de vechii egipteni drept o plantă sacră, imaginea sa apărând sub picioarele Zeului procreării. Ei au descoperit că există o strânsă relaţie între fertilitate şi salată şi că uleiul extras din aceasta creşte puterea sexuală.

Paştile au rămas din timpul faraonilor şi până în prezent ca o celebrare a naturii şi a primăverii. În timpul perioadelor greacă, romană sau arabă, Egiptul a continuat să sărbătorească Paştile (Shem El Nesim). Istoria atestă că fiecare celebrare din Egiptul faraonic era religioasă. Aceasta a fost preluată de evrei, apoi de copţi, iar în prezent este o sărbătoare populară celebrată de mulţi


Pentru început vă rog să vă prezentaţi.

Mă numesc Basraoui Fatima-Zahra, sunt din Maroc şi sunt medic rezident la oftalmologie. M-am considerat întotdeauna un ambasador neoficial pentru țara mea şi doresc să o reprezint cu cea mai bună imagine.

Care au fost principalele dificultăţi, dar și aspectele care v-au facilitat integrarea?

Sincer, mulțumesc lui Dumnezeu, nu a fost aşa de grea pentru mine integrarea, am făcut cunoştință cu nişte oameni minunați care m-au ajutat şi cu care țin legătura şi în prezent pentru că îmi sunt foarte dragi.

A fost greu să învăţaţi limba română?

Limba română este o limbă latină şi cum noi marocanii suntem vorbitori de limba franceză nu a fost greu şi bineînțeles că cine vrea poate.

Cum s-au derulat studiile universitare în România?

Am făcut primul an pregătitor de limba română, ceea ce mi-a facilitat

integrarea mai ales la facultate, iar după ce am terminat medicina generală la Iaşi am venit la Constanța pentru a începe rezidențiatul şi am ales oftalmologia. Sunt sigură că am făcut cea mai bună alegere pentru că este o specialitate şi o meserie foarte interesantă şi frumoasă şi, cum a zis Sfântul Matei, „Ochiul este lumina trupului“.

Vorbiţi-ne despre proiectul dvs., specializările și secretul reușitei dvs.

Nu sunt suficiente curajul şi voința, este foarte importantă credința în tot ceea ce faci, şi am credință, mulțumesc lui Dumnezeu. Am ajuns unde am ajuns şi mai am multe obiective de atins.

De ce aţi ales să veniţi în România și mai ales la Constanţa?

Către Romania am fost orientată de tatăl meu, care a ales cel mai bine pentru fiica sa de numai 18 ani. Am petrecut anii de facultate la Iaşi, un important centru universitar şi cultural, oraş istoric al României, iar după aceea am decis să văd şi o altă parte a frumoasei Românii, Constanța, la malul mării, oraş complex, potrivit pentru toate gusturile.

Puteţi să ne descrieţi câteva obiceiuri și tradiţii din ţara dvs. de origine, Maroc? Există asemănări între Maroc și România?

Sunt convinsă că Marocul este una dintre cele mai frumoase şi bogate din punct de vedere cultural țări din lumea arabă şi musulmană, cu mai mult de zece secole de istorie, o diversitate culturală şi naturală ce îți taie răsuflarea, o bucătărie reputată în lumea întreagă, cu oameni primitori şi generoşi. Asemanări între Maroc şi România sunt mai multe, dar cea mai importantă a fost pentru mine ospitalitatea românească.

Care sunt proiectele dvs. pentru viitor?

Deocamdată sunt concentrată pe formarea mea medicală, dar sunt activă şi în viața asociativă pe mai multe planuri: politic, social şi cultural. Și poate vom ajuta în viitor la dezvoltarea relațiilor şi solidaritatea între Maroc şi România, astfel încât să favorizăm mai mult consolidarea relațiilor româno-marocane, de ce nu?

Un cuvânt de sfârșit?

Nu m-am simțit deloc străină în România. Doresc să mulțumesc cu toată sinceritatea întregului popor român pentru ospitalitatea şi căldura cu care m-au tratat şi autorităților pentru înțelegere şi cooperare. România va avea mereu un loc special în inima mea.

Vă mulţumesc pentru timpul acordat și pentru răspunsurile dvs. și vă doresc succes pentru proiectele dvs. din viitor.

interviu

Dr. Basraoui Fatima-Zahra -

o femeie cu ambiție!

Punct de Informare pentru cetățenii din state terţe - model de bună colaborare între statul român şi organizații neguvernamentale

În luna februarie a anului 2014 reprezentanții Centrul de Informare şi Consiliere pentru Străini din Braşov (din cadrul Asociației Române pentru Promovarea Calității şi Practicilor de Succes Braşov) au deschis un Punct de Informare în Braşov pentru cetățenii din state terţe.

Punctul de Informare, situat pe strada Nicolae Titulescu nr. 28, corpul C - parter, Braşov, a fost realizat la sediul Serviciului pentru Imigrări din Braşov la propunerea comisarului şef Gabriel Răşinar care a pus la dispoziție spațiul. Bugetul pentru realizarea acestui Punct de Informare a fost de aproximativ 1500 de lei, bani proveniţi din fondurile proprii ale asociației.

Se poate spune că această inițiativă îşi are paternitatea în întâlnirile organizate de Institutul Intercultural Timişoara, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie şi alte organizații (în cursul anului 2013) cu scopul de a încuraja parteneriatele şi colaborările dintre societatea civilă cu activități în intergarea străinilor şi Serviciile pentru Imigrări ale statului român.

Punctul de Informare pentru străinii non-UE realizat la Braşov conține un mesaj de bun venit, o masă, câteva scaune unde străinii pot aştepta şi completa actele cerute de Serviciul pentru Imigrări şi un stand de prezentare care oferă străinilor materiale gratuite:

- Broşuri, pliante, reviste, manuale, indicații către resurse online referitoare la integrarea lor în România şi facilitatea procesului de

adaptare la societatea românească;- Informații despre serviciile şi

activitățile Centrului de Informare şi Consiliere pentru Străini din Braşov;

- Cursuri de limba română;- Informații despre concursuri

şi evenimente curente şi viitoare. Toate materialele prezente pe

standul de prezentare au fost donate de Organizația Internațională pentru Migrație – Misiunea în România, Institutul Intercultural din Timişoara, Asociația Serviciul Apel – Bucureşti, Asociația pentru Dezvoltarea Organizației (ADO SAH ROM). Standul este permanent actualizat cu materiale şi informații noi primite de la partenerii asociației noastre. De asemenea, străinii pot găsi expuse la stand informații în limbile engleză, franceză, chineză, turcă şi arabă.

Scopurile Punctului de Informare sunt multiple: de a-i informa pe străinii non-UE cu privire la posibilitățile de integrare (prin diferite materiale expuse pe standul de prezentare); de a-i informa şi direcționa către Centrul de Informare şi Consiliere pentru Străini din Braşov; de a întări colaborarea Centrului, dar şi a străinilor cu Serviciul pentru Imigrări; de a creşte vizibilitatea Centrului şi a populației de străini la nivel local; de a creşte interacțiunea dintre societatea românească şi străini pentru o mai bună cunoaştere reciprocă şi acceptare a diversității culturale; dar şi de a le da „Bun venit“ străinilor care doresc să se stabilească în Braşov, cu sloganul „România e acasă!“ (www.romaniaeacasa.ro).

Punctul de Informare poate fi considerat o bună practică de colaborare şi comunicare, un model de urmat pentru toate organizațiile neguvernamentale şi instituțiile subordonate ale statului român cu responsabilități în gestionarea migrației.

Centrul de Informare şi Consiliere pentru Străini din Braşov face parte dintr-o rețea de 15 centre naționale gestionate de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociaţia Serviciul Apel prin proiectul „Coordonarea națională a acțiunii de integrare a resortisanților țărilor terte (RTT) în România” (IF/11.01-01.01/2012), finanțat prin Programul general „Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii”, Fondul European de Integrare a resortisanților țărilor terțe, Programul Anual 2012.

Astrid HambergerCercetător migraţie

Ounouna Fouad Mediator intercultural

reper


tradiții

Fericirea, apartenenţa, dragostea, sentimentul de împlinire, aprecierea fiecărui moment, au fost, sunt şi vor fi mereu sentimentele şi dorinţele unor persoane proaspăt căsătorite. Însă uneori căsătoria, ca şi viaţa în general, nu o ia pe drumul planificat de noi. Adeseori şi în căsnicie, la fel ca într-o relație de iubire, intrăm cu sentimente tandre şi aşteptări romantice şi ieşim cu lacrimi, inima frântă şi vise spulberate. Decât să visăm la dorințele noastre, mai bine ne-am concentra pe ceea ce putem face efectiv. Suntem simple ființe umane, cu slăbiciuni şi lipsiți de perspectivă, în viața de zi cu zi suntem supuşi greşelilor şi luăm decizii greşite, chiar şi în căsniciile şi relațiile noastre.

În deşertul african trăieşte un

trib cunoscut sub numele de igbo, unul dintre cele mai mari triburi din Nigeria, ale cărui origini se întind până la vechii evrei. Aceşti oameni sunt unii dintre cei mai fericiţi de pe pământ, devotaţi religiei lor şi ghidaţi de tradiţii puternice, mândri de cultura şi frumoasele lor obiceiuri. Căsătoria pe tărâmurile igbo este, la fel ca în alte triburi şi naţiuni, un ritual foarte important. Este cea mai fericită şi importantă zi din viaţa unui cuplu. Igbo celebrează două tipuri de căsătorie, cea tradiţională şi cea religioasă. Cea dintâi se realizează conform normelor şi obiceurilor locale iar cea din urmă se realizează după ritualuri creştine, conform legilor şi doctrinelor religioase.

Căsătoria creştină este la fel

de importantă ca cea tradiţională. Prin acest ritual cuplul primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu. Ea se mai numeşte şi „căsătoria albă“ pentru că igbos au adoptat-o de la misionarii creştini britanici care au venit pe teritoriile igbo în 1857. Ritualul se realizează în biserică, în faţa altarului, cuplul spune jurămintele, iar preotul îl declară soţ şi soţie. Mireasa se îmbracă în rochie albă iar mirele în costum, iar invitaţii trebuie să se îmbrace în stil englezesc sau european. Astfel, întregul eveniment are o alură europeană, nefiind o moştenire culturală tradiţională. Cu toate acestea este interesant de observat că acest ritual nu ne-a fost impus, ci l-am acceptat, aşa cum am acceptat creştinismul în

care credem şi pe care îl respectăm cu toate legile şi doctrinele sale.

Căsătoria tradiţională igbo este recunoscută, respectată şi onorată de toţi fiii şi fiicele tărâmului igbo. Regulile care guvernează acest ritual sunt legi tradiţionale, la fel de vechi ca istoria poporului igbo. Chiar dacă nu au fost scrise în cărţi, ele se păstrează în minţile şi sufletele oamenilor şi sunt respectate cu stricteţe.

Căsătoria tradiţională ne permite să cultivăm tradiţiile să ne păstrăm cultura şi să ne bucurăm de frumuseţea ei. Ea se practică dinainte de sosirea misionarilor europeni. Este foarte important pentru cuplu să respecte această tradiţie pentru a primi binecuvântarea zeilor. În acest ritual cuplul se îmbracă în haine tradiţionale, la fel şi invitaţii, iar

binecuvântarea pentru căsătorie este rostită de cel mai în vârstă membru al comunităţii. Este un moment minunat, în care dansăm pe ritmurile muzicii şi suntem inspiraţi de versurile ei, un moment extraordinar în care dansăm şi ne bucurăm de pace şi iubire.

Căsătoria creştină a fost aşadar adoptată de poporul igbo fără a renunţa la tradiţiile noastre. De peste un secol realizăm cele două ritualuri între care nu există contradicţii. Chiar dacă în practică ele sunt foarte diferite, scopul lor este acelaşi: de a aduce fericire şi bunătate în sufletele oamenilor. Fiind conştienţi de acest lucru, strămoşii noştri nu au respins tradiţiile creştine şi nici nu le-au uitat pe cele locale, ci le-au păstrat şi le transmit mai departe urmaşilor.

Căsătoria în deşertul african

Christian UdearoMediator intercultural


analiză

Reflectarea străinilor în presă este o componentă foarte importantă a procesului de integrare. Având în vedere că integrarea nu presupune asimilare ci o acomodare reciprocă, modul în care străinii sunt percepuți de populația țării gazdă are un rol semnificativ în conturarea relațiilor interculturale. Pentru a facilita o cunoaştere corectă în general, şi în particular a situațiilor legate de străini, presa are la dispoziție un Cod deontologic al jurnalistului, care prevede, între altele şi respectarea drepturilor omului.

În acest articol voi analiza materialul jurnalistic publicat pe website-ul www.wall-street.ro în 9 februarie 2014, cu titlul „Românii fug, străinii vin cu miile. Străini din Swaziland sau Burkina Faso ne iau locurile de muncă“.

În articolul analizat este evident mesajul discriminatoriu la adresa străinilor, încă din titlu şi imaginea prezentată (vezi imaginea alăturată). Aceasta înfățişează un bărbat ne-caucazian, uşor încruntat, cu o privire determinată şi o țigară în colțul gurii, îmbrăcat curat şi îngrijit, purtând două geamantane în mâini, care păşeşte înspre obiectiv. O imagine absolut neprietenoasă, care reprezintă primul pas în conturarea profilului negativ al migrantului.

„Românii fug, străinii vin cu miile. Străini din Swaziland sau Burkina Faso ne iau locurile de muncă“ - acest titlu prezintă străinii ca pe invadatori, hoți şi numeroşi, de care românii literlamente fug. În continuarea articolului se poate vedea cum aceste două fațete ale migrației (emigrarea şi imigrarea) nu mai sunt neapărat conectate la nivel cauzal ci sunt prezentate separat.

„România este o țară a multor contraste, iar acest lucru este reflectat inclusiv de datele din piața muncii. Astfel, dacă milioane de români au ales calea străinătății, iar o treime din cei rămaşi în țară îşi exprimă dorința

de a munci peste hotare, la polul opus, zeci de mii de străini vin la lucru în România. Pozițiile ocupate variază de la tatuatori, hamali la medici şi directori de companii, iar țările din care provin le auzi poate pentru

prima dată - Swaziland, Burkina Faso, Teritoriile Îndepărtate ale SUA.“

Acest prim paragraf al articolului este de natură să accentueze percepția că românii şi străinii sunt fundamental diferiți, în sensul că românii îşi doresc

să plece din România iar străinii îşi doresc să vină. Accentul este plasat pe țări de proveniență „exotice, foarte îndepărtate de România“, despre care nu cunoaştem multe lucruri şi pe care suntem tentați să le percepem din nou ca amenințătoare. În realitate, aşa cum este uşor de observat şi dintr-un tabel ce apare mai jos în articol şi enumeră țările de proveniență în ordine descrescătoare a numărului de străini angajați în 2013 în România, din aceste state exotice provin cam 5 persoane dintre toți angajații străini din România anului 2013. O reflectare denaturată a unor cifre reale este astfel de natură să susțină ideea că suntem asaltați şi că trebuie să fugim.

Nu în ultimul rând se cuvine să atragem atenția că numărul prezentat în articol, de 22333 contracte de muncă ale cetățenilor străini activi în anul 2013 în România, nu este echivalent cu numărul persoanelor care au venit în România în anul 2013 pentru a munci. Între aceste 22333 persoane se numără şi persoanele care sunt în România de mai mult timp şi încă nu au cetățenia română. O mare parte din aceştia provin din alte state membre ale Uniunii Europene sau din state semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European (conform tabelului din articol, 6 din primele 10 țări de proveniență sunt membre UE). În ultimii 3 ani (2011-2013) Ministerul Muncii a propus eliberarea a câte 5500 autorizații de muncă pentru străini anual şi în niciunul dintre aceşti ani nu a fost depăşit acest număr. Iată aşadar cum se reiterează ideea amenințării prin numere mari.

Alte modalități prin care se denaturează realitatea includ menționarea etniei, a rasei (a „culorii“), a credințelor religioase, a orientării sexuale sau a altor detalii de acest gen despre o persoană care a comis o infracțiune. Acest tip de relatare, încărcat de detalii nesemnificative

pentru subiectul real al evenimentului relatat, reprezintă o încălcare evidentă a Codului deontologic al jurnalistului. Efectul este că publicul va asocia infracțiunea cu întreaga categorie de oameni căreia îi aparține infractorul.

Aşa se construieşte sau se adânceşte problema stereotipurilor, idei pe care le avem despre caracteristicile unei categorii de persoane, caracteristici care nu trebuie să fie nici conforme cu realitatea şi nici relevante pentru ca noi să le credem („Migranții sunt o amenințare“). De la stereotipuri, pasul următor este traducerea lor în atitudini şi formarea de prejudecăți despre categoria respectivă („Migranții sunt periculoşi, nu-mi plac, nu merită să aibă aceleaşi drepturi ca şi mine pentru că eu sunt superior“). Escaladând în aceeaşi direcție, stereotipurile şi prejudecățile ajung uneori să se transforme în discurs motivat de ură sau în comportamente rasiste, xenofobe şi în infracțiuni motivate de ură. Nu e nevoie să se ajungă până la extreme pentru ca orice pas în această direcție să fie descurajat.

Articolele de acest tip au de obicei un impact semnificativ asupra opiniei publice. Ele perpetuează stereotipurile şi alarmează populația creând o falsă realitate. Acest lucru este deopotrivă imoral şi periculos, alimentând atitudini şi discursuri negative la adresa altor persoane, fără să existe o cunoaştere mai aprofundată şi mai ales fără ca aceste persoane să se facă vinovate de nimic.

Un aspect pozitiv care merită menționat în directă legătură cu articolul analizat îl reprezintă comentariile cititorilor acestui articol. Spre deosebire de marea majoritate a articolelor de acest fel pe care le-am întâlnit, şi care erau efectiv aplaudate de cititori, iată că acest articol în particular a fost citit şi comentat în mod public de persoane care nu împărtăşesc opiniile autoarei şi care sesizează

inclusiv punctele slabe ale procesului de documentare şi de redactare a materialului jurnalistic. Acest lucru este îmbucurător şi ne dorim să regăsim aceeaşi atitudine critic pozitivă în cât mai multe situații similare.

Semnalizăm încă o dată în acest context nevoia de reflectare corectă şi factuală a ştirilor şi evenimentelor legate de migrație. O înțelegere mai largă a fenomenului migrației constituie fără îndoială un avantaj pentru elaborarea de materiale jurnalistice de calitate. Această privire de ansamblu este deopotrivă necesară pentru ca jurnalistul să înțeleagă cât mai bine ceea ce relatează şi pentru a avea siguranța că ceea ce alege să relateze este relevant. De exemplu, articolul analizat putea să fie orientat în egală măsură asupra nevoilor profesionale ale migranților care ajung în România şi îşi caută un loc de muncă sau putea să trateze despre cauzele pentru care aceştia îşi părăsesc țările de origine. Un material jurnalistic nu trebuie să relateze ceva pozitiv pentru a fi de calitate, însă e nevoie de o atitudine pozitivă a autorului față de subiectul abordat şi față de subiecții relatării sale.

Reflectarea migranților în presa din România. Studiu de caz

Oana BajkaInstitutul Intercultural

Timişoara


eveniment

Româno-Arab din Timişoara, doamna Maria-Luiza Mohamed, care a relevat faptul că integrarea studentului străin în Timişoara este mai uşoară dat fiind faptul că acesta este un oraş multicultural.

Centrul Cultural Româno-Arab primeşte un feedback pozitiv de la absolvenții proveniți din spațiul oriental, care confirmă buna pregătire a studenților străini în timpul frecventării cursurilor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Acest lucru constituie o încurajare şi o garanție pentru cei care finalizează studiile în țara noastră. Aceste aspecte pozitive vor deschide noi perspective pentru fluxurile de studenți din Orient ce vor veni să studieze în Timişoara.

La eveniment a participat şi domnul Alim Safwan, imamul comunității de musulmani din Timişoara, care consideră că este firesc ca studentul străin să se apropie de spiritul românesc, prin raportarea la propria lui cultură, care, deşi diferită prin formele de manifestare şi conotațiile morale, este asemănătoare prin profunzime şi sensibilitate.

Informații concrete referitoare la sprijinul pe care îl poate avea studentul străin şi nu numai, prin consiliere şi asistență, au fost furnizate de către domnii Cătălin Stroe, reprezentantul Centrului de Informare a Străinilor din Timişoara (CIS), şi Adrian Floricel, reprezentând Centrul Cultural Româno-Arab din Timişoara care au făcut cunoscut, în limbile română şi engleză, faptul că Centrul sprijină studenții străini proveniți din state ne-membre ale Uniunii Europene, în vederea unei mai bune integrări în societatea românească.

În cadrul Centrului, studenților străini şi absolvenților de facultate proveniți din state ne-membre ale UE le sunt oferite informații adaptate nevoilor lor privind drepturile pe care le au în România, respectiv: dreptul la un loc de muncă, dreptul la o locuință, dreptul la asistență medicală, asistență socială şi asigurări sociale, dreptul la educație, dreptul la servicii de acomodare culturală şi învățarea limbii române, în vederea facilitării accesului nediscriminatoriu la servicii şi bunuri publice.servicii de informare şi consiliere care să răspundă nevoilor lor de integrare.

Pentru a beneficia de consiliere şi asistență, studenții străini se pot adresa Centrului de Informare a Străinilor din Timişoara (CIS), care se află pe str. Take Ionescu, nr. 51, biroul 2, tel. 0256498869 / 0766090777.

Aceste activități sunt desfăşurate în cadrul proiectului „Coordonarea națională a acțiunii de integrare a resortisanților țărilor terțe (RTT) în România“ implementat de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România cu finanțare din partea Uniunii Europene prin Programul general „Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii“, Programul Anual 2012.

Această primă ediție a Zilei studentului străin s-a dovedit a fi un real succes, ceea ce motivează şi încurajează organizatorii în continuarea acestei acțiuni, în aşa fel încât aceasta să devină o emblemă şi o tradiție la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor şi un eveniment aşteptat an de an atât de organizatori, cât şi de invitații şi beneficiarii inițiativei.

Ziua studentului străin, sărbătorită la Timişoara

Maria-Luiza Mohamed

şi Adrian Ion

Floricel

În data de 3 aprilie 2014, la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara s-a derulat cea dintâi ediție a evenimentului intitulat „Ziua studentului străin“, organizat sub îndrumarea decanului Facultății, domnul Ovidiu Megan.

Evenimentul a fost marcat de înalta ținută academică a organizatorilor, care reprezintă un motiv de atracție în rândul tinerilor studenți străini ce doresc să învețe în facultățile timişorene. Acest interes din partea studenților este sporit şi de faptul că se poate studia în două limbi de circulație internațională: franceză sau engleză.

În deschiderea evenimentului, într-o manieră elevată şi elegantă, domnul decan Ovidiu Megan a prezentat oportunitățile studenților străini care studiază la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Un avantaj de netăgăduit priveşte posibilitatea de a obține diplome recunoscute şi în spațiul european. În cadrul Facultății se manifestă, de asemenea, o mare deschidere a cadrelor didactice universitare spre nevoile şi cerințele studentului străin, atât pe plan educațional, cât şi pe plan personal.

Nu în ultimul rând, domnul decan a prezentat perspectivele şi şansele tinerilor absolvenți de a interacționa cu firmele multinaționale prezente la acest eveniment.

Directorul Institutului Francez din Timişoara, domnul Daniel Malbert , care a onorat acest eveniment prin prezența sa, a salutat inițiativa acestei facultăți de a organiza astfel de evenimente cu rezonanță în sufletul studentului străin.

În mod evident, astfel de întâlniri au un impact emoțional asupra studentului străin, în sufletul căruia va încolți un sentiment de mândrie academică, lucru ilustrat şi de preşedintele Centrului Cultural

eveniment

Prezenţa comunității arabe în Timişoara reprezintă încă o dovadă a multiculturalităţii regiunii de vest a țării noastre. Mediul academic constituie un punct de atracţie pentru tinerii din Orient care doresc să înveţe în România, având posibilitatea de a studia medicina, economia, managementul afacerilor sau alte domenii în limbi de circulaţie internaţională (engleză sau franceză). Un număr impresionant dintre aceştia sunt studenţi din Tunisia, Algeria şi Maroc.

De remarcat este ponderea mare a studenţilor tunisieni care studiază în vestul țării (Timişoara şi Arad), fapt ce confirmă interesul şi aprecierile Tunisiei vizavi de învăţămantul academic românesc. Respectul reciproc dintre cele două țări este confirmat de buna pregătire a studenților tunisieni în facultățile româneşti.

Prezenţa în Timişoara a Excelenţei Sale, doamna Boutheina Labidi, Ambasador al Republicii Tunisiene la Bucureşti, întăreşte deschiderea şi permanența raporturilor fireşti de comunicare în care sunt angrenaţi cetăţeni români şi cetăţeni tunisieni deopotrivă, în spirit democratic.

Excelența Sa, doamna Boutheina Labidi a efectuat în data de 27 martie 2014 o vizită de curtoazie la Prefectura Județului Timiş şi

Primăria Municipiului Timişoara. La acest eveniment, alături de doamna Ambasador s-au aflat şi Consulul Tunisiei în România, domnul Gabteni Driss şi Consulul Onorific al Tunisiei în Timişoara, domnul Sevastian Armaşu.

Cu acest prilej, iniţiativa Excelenţei Sale de a relua procesul de înfrățire dintre oraşele Timişoara din România şi Monastir din Tunisia a fost salutată şi apreciată într-un mod cu totul deosebit de către reprezentanţii Primăriei şi Prefecturii, aceştia manifestându-

şi dorinţa de a o mai avea alături şi cu alte ocazii şi evenimente.

Liga Studenţilor Tunisieni din România, îndrumaţi de domnul doctor Hadiji Souhaiel, în calitate de preşedinte şi de domnul doctor Drira Ouassim, în calitate de vicepreşedinte, a organizat o întâlnire a studenților tunisieni cu doamna Ambasador, unde au fost aduse în discuţie diferite situaţii întâmpinate de către studenţii aflaţi la studii în România.

Prin atitudinea şi mesajul transmis studenţilor, Excelenţa Sa a ridicat barierele dintre statutul de diplomat şi cel de student, manifestând înţelegere, căldură umană şi protecţie, prin propunerea celor mai benefice soluţii referitoare la cele discutate.

Impresionantă a fost maniera elegantă şi elevată în care Excelenţa Sa a comunicat cu cei prezenţi şi naturaleţea cu care s-a aplecat asupra nevoilor studenţilor, făcându-i să uite pentru moment că sunt departe de ţara lor.

Excelenţa Sa, alături de domnul Consul al Tunisiei, a insuflat studenţilor dragostea de studiu, prezentându-le perspectivele şi oprtunităţile pe care aceştia le vor avea ca absolvenţi ai unei facultăţi.

Întâlnirea de suflet dintre doamna Ambasador şi studenții tunisieni din România s-a finalizat cu o recepție în onoarea Excelenței Sale, care a avut loc la Centrul de Afaceri din Timişoara.

Studenţii maghrebieni dovedesc o deschidere firească în societatea românească, venind ca purtători ai tezaurelor gândirii civilizaţiilor arabe care, îngemănate cu trăinicia şi inteligenţa românească, sunt promotorul viitoarelor acţiuni dintre ţările noastre.

Sperăm că împreună vom reuşi să apropiem spiritele de unda umanistă a Universului, mergând pe calea înţelegerii şi apropierii culturilor şi idealurilor prin exponenţii ei, cetăţeni români şi tunisieni.

Excelența Sa, doamna Boutheina Labidi, Ambasador al Republicii Tunisiene în România, a ridicat bariera dintre statutul de diplomat şi cel de student

Maria-Luiza Mohamed

Centrul Cultural Româno-Arab


eveniment

Reprezentanţii sectorului civil cu atribuţii în domeniul migraţiei şi azilului au fost invitaţi la Bucureşti în luna martie la o conferinţă la care au fost prezentate rezultatele obţinute prin implementarea programelor anuale 2011 aferente Programului General Solidaritatea şi Managementul Fluxurilor Migratorii.

Conferinţa a fost binevenită pentru că, pe lângă faptul că au fost prezentate rezultatele, gradul de absorbţie al fondurilor şi noutăţile pentru viitoarea perioadă de programare, a fost o bună ocazie de a-i cunoaşte mai bine pe oamenii din autoritatea de management al programului şi efortul şi munca depuse de aceştia pentru raportările spre Comisia Europeană şi organizarea apelurilor pentru proiecte.

Printre vorbitori s-au numărat reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), un reprezentant al Comisiei Europene şi desigur reprezentanţi ai sectorului civil. La conferinţă au fost prezentate multe date concrete despre numărul aplicanţilor pentru toate fondurile din cadrul PG Solid, despre impactul acţiunilor, despre indicatori, şi ce m-a suprins este că s-a discutat şi despre grupul ţintă al proiectelor.

Impactul acţiunilor finanţate prin programul general 2011 pentru Fondul de Returnare este reprezentat, conform IGI, de scăderea numărului de imigranţi fără forme legale, creşterea capacităţii operaţionale a IGI de aplicare a măsurilor de returnare forţată.

În cadrul Fondului pentru Refugiaţi a avut loc îmbunătăţirea asistenţei acordate solicitanţilor de azil din România, creşterea gradului de integrare a refugiaţilor şi a beneficiarilor unei forme de protecţie în România, implementarea unitară a politicii de azil în România.

Pentru Fondul European pentru Integrare, principalul impact al

În 27 martie 2014 am sărbătorit 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Pentru a marca această dată, noi, Organizația Studenților Basarabeni din Bucureşti, ne-am propus să sărbătorim aşa cum se cuvine, organizând în perioada 25-30 martie 2014 cea de-a VII-a ediție a Festivalului „Zilele Basarabiei“. Am reuşit să ne atingem toate obiectivele propuse menite să marcheze 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România şi să promoveze ideea de unitate națională şi identificarea valorilor româneşti.

Programul din acest an a fost unul deosebit, cel mai mediatizat eveniment fiind Conferința „Republica Moldova post-Vilnius. Liberalizarea regimului de vize“, eveniment cu care am deschis festivalul. Conferința a avut loc marți, 25 martie şi a fost organizată cu sprijinul Comisiei pentru românii din afara granițelor a Senatului.

La conferință au participat politicieni de pe ambele maluri ale Prutului, europarlamentari români, reprezentanți ai organizațiilor studenților basarabeni, ai mediului academic dar si bloggeri. Ne-am bucurat de prezența unor personalități ca Renate Weber, Viorel Badea, Călin Popescu-Tăriceanu, Iurie Reniță, Mihai Ghimpu, Mihai Răzvan Ungureanu, Radu Carp, Dan Dungaciu, Ion Sturza, Constantin Corneanu şi mulți alții.

Invitații acestui eveniment au accentuat importanța parcursului european al Republicii Moldova,

Rezultate şi bune practici în cadrul proiectelor finanţate prin Programul General Solidaritatea şi Gestionarea Fluxurilor Migratorii

Festivalul „Zilele Basarabiei la Bucureşti“ - 96 de ani de la Unire

acţiunilor a fost sprijinirea integrării în societatea românească a străinilor cu şedere legală în România, crearea şi dezvoltarea unui centru de cercetare şi documentare în domeniul integrării imigranţilor, crearea unui mediu intercultural adecvat pentru RTT.

Principalele rezultate referitor la asistenţa directă au fost următoarele: a fost oferită asistenţă juridică solicitanţilor de azil – pentru 1218 persoane, asistenţă socială şi medicală solicitanţilor de azil – 761 persoane, integrare socială pentru beneficiarii de protecţie în România – 370 persoane, integrarea socială a resortisanţilor ţărilor terţe – 656 persoane, asistenţă medicală şi psihologică pentru RTT – 120 persoane, asistenţă generală şi juridică pentru străinii din custodie publică – au beneficiat de procedurile de returnare voluntară asistată şi integrare un număr de 230 persoane.

Fondul de Frontiere Externe a fost utilizat cu succes pentru reabilitarea sediilor din teritoriu / punctele de frontieră ale Ministerului Afacerilor Interne, a fost asigurată mentenanţa echipamentului de care Poliţia de Frontieră Română se foloseşte pentru detecţie, identificare, intervenţie şi comunicare la frontieră, au fost achiziţionate echipamente necesare bunului mers al lucrurilor la punctele de fontieră, au fost realizate actualizări la sistemele de securitate şamd.

Directorul Institutului Intercultural Timişoara, Călin Rus, a prezentat principalele rezultate ale proiectului Migrant în România interculturală şi cum a revoluţionat acesta modul de gândire şi acţiune în privinţa migranţilor non-UE. O chestiune importantă punctată a fost necesitatea utilizării în comunicatele de presă ale Inspectoratului Poliţiei de Frontieră a unui discurs deschis şi nediscriminatoriu, pentru a se evita

astfel transmiterea în presă a unei imagini denaturate asupra migranților.

Din partea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) România, Maria Voica a prezentat audienţei un proiect pentru returnare voluntară aflat în derulare, insistând asupra importanței tratării beneficiarului din procesul de returnare ca om şi nu ca un simplu indicator. Proiectul OIM ne-a demonstrat de asemenea cât de mult contează sprijinul material pentru inserţia socială şi o consiliere eficientă pentru cazurile de returnare voluntară.

Au fost comunicate o serie de noutăți privind programele din perioada 2014-2020, printre care şi faptul că cele 4 fonduri separate din cadrul PG Solid vor fi comasate şi vor exista două fonduri: Fondul de Frontiere Externe şi Fondul pentru Azil şi Migraţie (care va cuprinde Fondul pentru integrare, refugiaţi şi returnare).

Evenimentul s-a încheiat cu promisiunea unei colaborări mai eficiente şi pline de rezultate pentru următoarea perioadă.

Daniela CervinschiLADO Cluj

menționând că „România este cel mai ferm şi consistent sprijin al Republicii Moldova, care este o țară prin excelență europeană“.

Joi, 27 martie, am adus un omagiu artizanilor Unirii, depunând coroane de flori în cimitirul Mănăstirii Cernica.

În după-amiaza aceleiaşi zile a avut loc Expoziția Actelor Unirii de la 1918, găzduită de Biblioteca Națională a României. Evenimentul s-a desfăşurat în colaborare cu Arhivele Naționale ale României.

Seara a avut loc Dineul oficial al ediției a VII-a a Festivalului „Zilele Basarabiei la Bucureşti“, la Restaurantul „Vatra Neamului“, eveniment organizat în colaborare cu Uniunea Culturală a Românilor Basarabeni.

Aniversarea a 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România a culminat vineri, 28 martie, în clubul Route66, cu un concert incendiar susținut de cei mai îndrăgiți artişti basarabeni: Paralela 47, Cătălin Josan, Metaferis şi Academia de Folk şi Muzici Bune.

Sâmbătă, 29 martie s-a desfăşurat Concursul de istorie „Istorie Pas cu Pas“, la care au participat elevi de la trei licee din Bucureşti.

Festivalul s-a încheiat duminică, 30 martie, cu decernarea unor premii pentru cei mai activi voluntari din cadrul Organizației Studenților Basarabeni din Bucureşti. Evenimentul a avut loc la Centrul cultural multifuncțional My Place.

Festivalul „Zilele Basarabiei la Bucureşti“ este o tradiție a OSB Bucureşti. Prin acest eveniment încercăm să demonstrăm an de an că românii din ambele state româneşti sunt în continuare uniţi prin aceeaşi limbă, aceeaşi istorie şi aceleaşi valori!

A fost o experiență frumoasă şi utilă pentru mine, unde am cunoscut şi am interacționat cu oameni care pot să mă ajute şi să-mi dea un sfat în activitatea mea de mediator intercultural. Am reuşit să aducem împreună o mulțime de migranți basarabeni, să se distreze şi să mai uite de dorul de casă. Acesta a fost primul an în care m-am implicat în organizarea festivalului, însă cu siguranță mă voi implica şi la anul, deoarece merită să faci lucruri frumoase pentru comunitatea ta.

Diana Costaş


Institutul Intercultural Timişoara solicită contribuţii la revista Migrant în România.

Articolele trebuie să fie relevante

pentru problematica integrării cetăţenilor din ţări ne-membre UE care locuiesc în România, să aibă între 3000 şi 10000 de caractere şi să fie redactate în limbile română, franceză, engleză sau spaniolă. Sunt acceptate texte ce descriu cazuri individuale, comunităţi, organizaţii, activităţi,

interviuri sau mărturii personale, precum şi alte tipuri de texte.

Textele trebuie transmise de către

autori, aceştia asumându-şi întreaga responsabilitate pentru conţinutul transmis. Autorii păstrează în totalitate drepturile asupra textului transmis, prin transmiterea lui permiţând însă Institutului Intercultural Timişoara să îl publice în revista Migrant în România şi pe site-ul www.migrant.ro. Autorii trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani şi să aibă o formă de şedere

legală în România, indiferent de cetăţenie. Transmiterea articolelor se va face exclusiv în format electronic (.rtf, .txt, .doc, .docx, .odt) pe adresa [email protected] sau prin postare la secţiunea Contribuiţi la revistă de pe Forumul www.migrant.ro.

Comitetul de Redacţie al revistei

va informa autorii ale căror texte vor fi publicate. Aceştia vor putea fi invitaţi să participe la acţiuni locale, naţionale sau internaţionale privind problematica migraţiei.

Articole pentru revista Migrant în România

Condescendenţa – o greşeală lingvistică sau atitudinală? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3Bea un ceai, gustă diversitatea la Pacha Café . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4Migrant în Europa interculturală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7Modele de succes pentru migranți, români şi nu numai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8Noaptea româno-arabă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12Rețeaua de mediatori interculturali din România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14Paştile - sărbătoarea tuturor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18Dr. Basraoui Fatima-Zahra - o femeie cu ambiție! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20Punct de Informare pentru cetățenii din state terţe - model de bună colaborare între statul român şi organizații neguvernamentale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21Căsătoria în deşertul african. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22Reflectarea migranților în presa din România. Studiu de caz . . . . . . . . . . . . . . . . . 24Ziua studentului străin, sărbătorită la Timişoara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26Excelența Sa, doamna Boutheina Labidi, Ambasador al Republicii Tunisiene în România, a ridicat bariera dintre statutul de diplomat şi cel de student. . . . . . . . . 27Rezultate şi bune practici în cadrul proiectelor finanţate prin Programul General Solidaritatea şi Gestionarea Fluxurilor Migratorii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28Festivalul „Zilele Basarabiei la Bucureşti“ - 96 de ani de la Unire . . . . . . . . . . . . . . . 29Rețete din bucătăria lumii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30

culinar cuprinS

Reţete din bucătăria lumii

Țările din Golful Persic au mese bogate, ca simbol al ospitalităţii lor. În această zonă orezul este componenta principală, alături de carne, pui şi peşte, sosuri iuţi şi condimente indiene. De sărbători sau alte ocazii speciale, de exemplu la nuntă, la naştere, la aniversare se oferă o mâncare specială numită „Kabsa“, un fel de mâncare tradițională excelentă şi apoi cele mai delicioase deserturi, care se servesc împreună cu ceai. Dintre aceste dulciuri vă oferim:

Ingrediente :

Pentru zahăr ars (caramel): 2 căni de zahăr, 4 linguri de apă Pentru crema de zahăr ars:

5 ouă, 1/2 cană de zahăr, 2 căni de lapte, 1 plic zahăr vanilat. Pentru blat: 2 ouă, 1 plic zahăr

vanilat, 1 cană de zahăr pudră, 2 linguri de lapte, 1/2 ceaşcă de ulei, 1 cană de făină, 1/2 linguriţă de praf de copt, 3 linguri de cacao.

Preparare:

Încălziţi cuptorul la 180 de grade.

Zahăr ars (caramel):

Puneți zahărul şi apa într-o oală la foc mediu şi lăsaţi-le până se dizolvă complet zahărul şi culoarea devine aurie. Îndepărtați de pe foc, turnați într-o tavă de copt şi lăsați să se răcească.

Crema de zahăr ars:

Bateţi ouale cu mixerul într-un castron adânc, la viteză medie. Adăugați zahărul, laptele şi zahărul vanilat până se amestecă bine. Turnați amestecul peste caramelul care s-a răcit.

Blatul

Bateţi ouăle într-un castron adânc, folosind un mixer electric la viteză medie şi adăugaţi zahărul

Tortul Qudret Qadir - Din bucătăriile Golfului

vanilat şi zahărul pudră şi continuați până se amestecă ingredientele bine. Adăugați laptele şi

uleiul la amestecul de ou şi amestecaţi din nou bine. Amestecați făina cu praful

de copt şi adăugați-o treptat la amestec, continuând până când se amestecă toate ingredientele bine. Turnați amestecul blatului peste

amestecul de cremă de zahăr ars. Puneți tava tortului într-o

baie de apă şi coaceți-o în cuptor timp de o oră sau până este bine copt. Pentru mai multă siguranţă faceți testul scobitorii. Lăsați să se răcească, apoi

puneți la frigider până se întăreşte caramelul destul de bine. Puneți tava tortului într-o

baie de apă caldă timp de 3 minute, până se dizolvă caramelul Răsturnați tortul pe un platou

(puneți platoul pe care vreți să serviți tortul peste tava care a fost în cuptor şi printr-o mişcare rapidă răsturnați tortul) şi e gata pentru a fi servit.

Poftă bună!

Sukaina Hashim Jasim Mediator intercultural

Migrant în România - nr. 21, 201432

migrant.ro

Nr. 10 - 2011

Publicaţie finanţată de Uniunea Europeană prin „Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe“ în cadrul proiectului „Migrant în România

interculturală“ coordonat de Institutul Intercultural Timişoara

Publicaţie realizată în cadrul proiectului „Migrant în România interculturală“, finanţat prin Programul general „Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii“, Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe - Programul anual 2012

Editor: Institutul Intercultural Timişoara Data publicării: aprilie 2014 Adresa de sesizări: Institutul Intercultural

Timişoara, Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 8. Tel/Fax: 0040.256.498.457; E-mail: [email protected]; Web: www.migrant.ro

„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene“

ISSN 2067 – 6565

migrant.ro

Interviu cu Basraoui Fatima-Zahra - O femeie cu ambiție, Nr. 21, p. 20

Documents

Transcript of Interviu cu Basraoui Fatima-Zahra - O femeie cu ambiție, Nr. 21, p. 20