INTERNETUL

Grupa:455A

Studenti:BULHAC C. Nicolae Mihai

STANESCU L. Silviu IonCITOTEANU C. Dan Cristian

BADESCU F. StefanINGINERU M. Iulian Cristi

COADA M. Paul TeodorMARTINESCU I. Petrica

VASILE G. Lucian

1

Cuprins

BULHAC C. Nicolae MihaiI. Introducere in INTERNET

a. Societatea bazata pe informatieb. O imagine asupra internetuluic. Utilizarea Internetuluid. Cine utilizeaza Internetule. Repartizare digitala globala

STANESCU L. Silviu Ionf. Cine guverneaza Internet-ul?g. Cine plateste pentru serviciile Internet?h. Ce inseamna Internet pentru utilizatorul individual?i. Cum functioneaza Internet-ulj. Domeniile internet

CITOTEANU C. Dan CristianII. Istoric si organe de administrare INTERNET

BADESCU F. Stefana. The Internet Society b. Internet Architecture Boardc. Internet Engineering Task Forced. The Internet Corporation for Assigned Names and Numberse. Internet Assigned Numbers Authority

INGINERU M. Iulian CristiIII. Conectarea la un furnizor de servicii INTERNET

a. Retelele prin cablu TVb. Arhitectura HFCc. Modemurile pentru cablu si CMTS-uriled. Standardele pentru modemurile de cablu

2

COADA M. Paul Teodore. Dial – Upf. ISDN (Integrated Services Digital Network) g. Tehnologia DSL h. Cum functioneaza DSL-uli. Caracteresitici si proprietati DSLj. Fibra optica

MARTINESCU I. PetricaIV. Alocarea de adrese pentru o comunitate Internet

a. Ce inseamana sa fii conectat la internet?b. IP-ulc. Clase de adrese. Depasirea numarului de adrese IPd. Subretele si problemele de limitare IP

VASILE G. Luciane. CIDR – dirijarea fara clase intre domeniif. NATg. Actiunea organizatiilor in reglementarea adresarii

3

„Tehnica a pus la dispozitia omului necreator nesfarsit de multe jucarii sau arme“„Confundarea raspunderii cu libertatea a catastrofat lumea “

Constantin Noica –sursa http://www.biblioteca.ase.ro/downres.php?tc=6849

1. Societatea bazata pe informatie

Societatea actuala se afla intr-un continuu progres si este caracterizata de o accelerare a tehnologiilor informatiei si a telecomunicatiilor; ceea ce este esential pentru un progres vizibil si rapid este o adaptare a tututor domeniilor la noile tehnologii pentru a putea face fata si a rezista in continuare.

In ceea ce priveste dezvoltarea tehnologica, ultimele decenii ale acestui secol au marcat aparitia, imbunatatirea si larga raspindire a PC-urilor (calculatoare personale) ca un mod de stocare si schimb de informatii.

Calculatoarele in ziua de azi sunt interconectate in retele locale de tip LAN dar si in retele globale de tip WAN, ceea ce ofera tehnologiei informatiei un rol bine determinat pentru realizarea legaturilor de afaceri, de natura umana sau din domeniul stiintei precum si pentru asigurarea functionarii cat mai eficient a institutiilor.

Efectele acestei noi societati bazata foarte mult pe tehnologie si comunicare influenteaza puternic domenii importante precum cele economice, politice, sociale, culturale si administrative introducand realitatea intr-o lume virtuala, aparand in acest sens e-commerce, e-mail, e-heal, e-goverment, e-bussiness, acestea reprezentand o lume virtuala cu influente puternice asupra realitatii in care traim.

[În secolul XX, un important eveniment tehnologic si social în acelasi timp a fost aparitia Internetului. În domeniul Stiintei si Tehnologiei Informatiei, mari evenimentetehnologice cu importante consecinte sociale care au fost inventarea tranzistorului, acircuitului integrat si a calculatorului electronic. Internetul nu este numai un fenomentehnologic, ci si unul social, prin participarea utilizatorilor, din ce în ce mai numerosi, la structurarea lui actuala. Dezvoltarea Internetului a depins evident de tehnologie, dar în egala masura de factori sociali care s-au îmbinat cu factorii tehnologici pentru caInternetul sa ajunga ceea ce a devenit astazi. Odata instaurat în fibrele societatii, Internetul a produs si produce consecinte noi pentru societate. Cel mai important dintre acestea este accelerarea procesului de globalizare.

Deoarece Internetul a fost si rezultatul unei interactiuni sociale, dintre specialisti, institutii, state si un extrem de mare numar de utilizatori din întreaga lume, si numai în acest context el a fost posibil, ca o inventie tehnologica si sociala, numai în acest context el a capatat forma sa de astazi, este normal sa gandim ca si globalizarea, ca efect al Internetului sa ia forma la care sa participe toti participantii la globalizare. – sursa http://www.racai.ro/INFOSOC-Project/Draganescu_st_a01_new.pdf ]

2. O imagine asupra internetului

4

Internetul este reteaua globala care interconecteaza milioane de calculatoare/sisteme din intreaga lume. Internetul are un design si o functionare descentralizata. Fiecare calculator din Internet, numit host, este independent, el poate lucra si de sine stator, dar dispus pentru conectare, el accepta constrangeri. [Prin intermediul calculatorului putem accesa ca utilizatori un alt calculator, numit remote computer (calculator de la distanţa); acesta se poate afla la mii de kilometrii departare, însa, cu toate acestea, putem rula programe de pe el ca şi cum s-ar afla in aceeaşi încapere cu noi. Putem cauta biblioteci de programe oriunde în lume şi putem sa luam de acolo tot felul de programe şi sa le aducem în calculatorul nostru.

Odata conectat la Internet, calculatorul devine o extensie a ceea ce apare ca un calculator gigant, un calculator cu ramuri pretutindeni în lume. In realitate, calculatorul cominica simultan cu un alt calculator sau cu milioane de calculatoare din lume. Zeci de mii de retele pretutindeni pe globul pamantesc se interconecteaza, schimband informatii intre ele; milioane de oameni folosesc acest sistem în fiecare zi.] - sursa : http://www.jurnal.muzeulastra.ro/arhiva4/pagina36.htm Exista mai multe modalitati de a se conecta la Internetul. Cea mai raspandita este cea prin intermediul companiilor numite Internet Service Providers (furnizori de servicii Internet).

Sistemele de calcul interactioneaza in Internet prin intermediul canalelor care le leaga, fie ca acestea sunt cabluri de cupru, fibre optice sau unde electromagnetice si sateliti. Aceste conexiuni folosesc tehnologii si o multitudine de reguli de comunicare numite generic protocoale, in scopul asigurarii “intelegerii” sistemelor intre ele: ISDN, Frame Relay, Ethernet, Modem, TCP/IP, BGP si altele. 

Internetul permite diferitelor dispozitive, fie ca se numesc ele PC, router, server, switch sau ATM sa schimbe date intre ele in cateva secunde, chiar daca se afla la distante de mii de kilometri. 

Tehnologia se dezvolta continuu si asta inseamna pentru utilizatorii Internetului cantitati din ce in ce mai mari de informatii transmise la viteze tot mai mari. 

O mare parte din traficul sau de date are loc pe firele companiilor de telecomunicatii iar mare parte din legaturile la Internet sunt realizate prin intermediul unor furnizori locali (ISP-uri).

[Internetul este o resursa de multiple facilitati, cu promisiunea unei multiplicari a acestora. Dar se poate face si mult rau printr-o folosire improprie a acestuia. Ca si pentru celelalte mijloace de comunicare, persoanele si comunitatile umane sunt în centrul unei evaluari etice a Internetului. În ceea ce priveste mesajul comunicat, procesul de comunicare, problematica structurii si a sistemului comunicarii, principiul etic fundamental este urmatorul: persoana umana si comunitatea umana sunt scopul si masura utilizarii mijloacelor de comunicare sociala; comunicarea ar trebui sa se produca prin persoane în vederea dezvoltarii integrale a altor]sursa :http://facultate.regielive.ro/referate/management/etica_pe_internet_netiquette-20443.html

Internetul este adesea confundat cu WWW (World Wide Web), care este doar un mod de a reprezenta si de a avea acces la Internet (alte metode ar fi FTP sau e-mail). WWW-ul este doar o parte a Internetului, partea care foloseste protocolul HTTP (HyperText Transfer Protocol) pentru a muta informatii dintr-o parte în alta. Acest protocol permite transferul de fisiere (programme, scripturi) scrise în HTML (HyperText Markup Language), [un fişier grafic, de sunet, animaţie sau video, de

5

asemenea un program executabil serverul respectiv sau şi un editor de text]. Sursa : http://ro.wikipedia.org/wiki/HTTP .Acest fapt a dus la raspandirea extraordinar de rapida a Internetului, astazi fiind aproape inimaginabil o lume fara Internet.

3. Utilizarea Internetului

In prezent, exista nenumarate modalitati de folosire a Internetului, in functie de nevoile si interesele fiecaruia. Insa cea mai frecventa utilizare o au posta electronica, e-mail-ul si World Wide Web-ul, www. Acesta din urma reprezinta o colectie uriasa de pagini, conectate reciproc intre ele prin intermediul hyperlink-urilor (legaturi sub forma de text sau imagini ce se gasesc aproape in orice pagina web). Paginile www contin informatii sub forma textuala, grafica, video sau audio.  

Pe langa cele doua categorii de utilizari majore, Internetul ofera suport pentru nenumarate alte intrebuintari care in viitor pot depasi numarul de utilizatori ai www sau e-mail-ului (convorbiri telefonice, mesaje scrise, videoconferinte).

In Internet nimeni nu te poate obliga sa faci ceva anume. Nu exista decat regulile bunului simt (care sunt stranse intr-un cod pentru cei care sunt interesati). In rest fiecare este liber sa faca ce vrea atata timp cat resursele informationale, tehnice, etc. de care dispune ii permit. Regulile sunt grupate intr-un cod care poarta numele de Netiquette (un fel de cod al bunelor maniere pe Internet - http://www.albion.com/netiquette/corerules.html).

  Din punct de vedere tehnic si al gestionarii resurselor, Internetul este insa bine organizat, fiecare tara avand organisme care stabilesc standarde, urmaresc alocarea adreselor, urmaresc chiar traficul criminal in colaborare cu alte organizatii politienesti (NIC: Network Information Center, RNC: Reteaua Nationala de Calculatoare, Internet Society, World Wide Web Consortium, FBI, etc.). 

Internetul continua sa se dezvolte si sa se transforme intr-o resursa extraordinara, indispensabila oricarui aspect al activitatii umane. Datorita cantitatii de informatie uriasa disponibila, doua elemente legate de Internet devin esentiale pentru eficacitatea utilizarii acestei resurse, si anume: abilitatile de cautare si concentrarea asupra informatiei relevante. 

4. Cine utilizeaza Internetul

In ultimii ani Internetul a patruns in aproape toate domeniile de activitate, a adus un spor de informatie si comunicare iar numarul utilizatorilor sai a crescut vertiginos.  

Daca la inceputul existentei sale Internetul era utilizat doar de o comunitate restransa, formata in special din barbati, cu preocupari stiintifice, cu pregatire superioara si o varsta cuprinsa intre 20 si 40 de ani, in prezent, utilizatorii Internetului fac parte din toate paturile sociale si au cele mai diverse ocupatii.   

Desi in spatiul Internetului exista foarte multe locuri in care se folosesc limbile nationale, predominant, statisticile o arata, limba engleza este cea mai folosita. Se

6

poate spune ca engleza a devenit “limba Internetului”, motivul principal fiind originile acestuia si concentrarea utilizatorilor in zone vorbitoare de limba engleza.

Principalele categorii de utilizatori:

- utilizatorii casnici Numarul acestora a inregistrat cea mai mare crestere in ultimii cinci-zece ani. Factorii care contribuie la cresterea continua a numarului utilizatorilor casnici sunt: - pretul redus al PC-urilor,- simplificarea utilizarii calculatoarelor,- utilitatea Internetului- dezvoltarea comertului prin Internet, - reducerea pretului conectarii la Internet.

  - angajatii firmelor O alta categorie importanta, angajatii, utilizeaza web-ul pentru satisfacerea nevoii de comunicare sau pentru eficientizarea executiei sarcinilor de servici. Daca vreti sa va faceti o parte din treaba de la servici acasa, puteti folosi Internetul atunci cand specificul muncii voastre o permite. Puteti colabora cu colegii aflati la distanta prin intermediul unor aplicatii precum NetMeeting, prin email sau prin mesagerie, scrisa sau vocala, si chiar videoconferinte.    - societati comerciale Fie ca vor sa isi automatizeze activitatile, sau doar sa isi prezinte produsele pe Internet, companiile beneficiaza foarte mult de pe urma utilizarii acestei tehnologi in indeplinirea obiectivelor, a ratiunilor care au stat la baza infiintarii lor.  Doua dintre directiile de dezvoltare a afacerilor folosind Internetul au o utilizare foarte larga: e-commerce si e-business.  

E-commerce-ul se refera la relatia pe care o intemeiaza o firma cu consumatorii sai finali prin intermediul Web-ului. Poate fi vorba doar de o prezentare a produselor sau serviciilor, dar de cele mai multe ori e-comerce-ul se refera la site-urile web prin intermediul carora se desfasoara vanzarea-cumpararea de bunuri si servicii, de la autoturisme la bilete de avion, de la servicii turistice la servicii educationale. Internetul globalizeaza activitatile de desfacere ale unei firme, punandu-i la dispozitie intrega planeta. Platile efectuate prin intermediul cartilor de credit au ajutat mult la dezvoltarea acestui fenomen.   E-business-ul se refera la relatia care se creaza in cyberspatiu intre doua sau mai multe firme, de obicei o relatie de forma furnizor-beneficiar. Rezultatele economice ale e-business-ului au fost mult peste asteptari, multe firme in prezent adoptand Internetul ca unic mijloc de desfasurare a anumitor activitati economice (aprovizionare, gestionare a stocurilor, desfacere).   - institutii de cercetare si de invatamant Patrunderea acestora pe Internet se face in scopuri specifice, precum activitati de cercetare,publicarea de informatii referitoare la activitatile desfasurate, activitati sociale, comunicare de rezultate/proiecte de cercetare.

 

7

E-lerning-ul este una dintre directiile noi de dezvoltare a institutiilor de invatamant in aceasta lume virtuala. E-learning-ul este un sistem complex care presupune studiul cursurilor utilizand serviciile Internetului, de la manuale publicate pe paginile web ale universitatilor, la forumuri si videoconferinte cu profesorii.

Prima pagina

5. Repartizare digitala globala

Cind tarile in curs de dezvoltare au avut acces la internet, tarile in curs de dezvoltare au inceput sa experimenteze repartizarea digitala separat de internet. In esenta baza continentala, au construit organizatii pentru resurse administrative si distribuirea de Internet , din ce in ce mai multe cladiri intra in joc.

Africa.

La inceputul anilor 1990, tarile Africane folosesc legaturi prin modemuri X.25 IPSS si 2400 pentru comunicatii internationale si nu numai.In 1996 fundatia USAID, a inceput sa lucreze la dezvoltarea conectivitatii totale pe continent. Guinea,Mozambic, Madagascar si Ruanda detin statii de satelit terestre in 1997, urmate de Coasta de Fildes si Benin in 1998.Africa isi construieste o infrastructura a internetului. AfriNIC, cu sediul central in Mauritania, care administreaza adresele IP alocate pe continent.Exista o scala larga de programe pentru a furniza transmisii de calitate, coastele de west si sud au cabluri de fibra optica subacvatica . Cablurile de mare viteza comunica cu Africa de Nord si Cornul Africii la sisteme de cabluri intercontinetale. Cablurile subacvatice sau dezvoltat incet in Africa de est; efortul comun depus de catre New Partenership of Africa’s Development (NEPAD) si Sistemul submarin al africii de nord s-au destramat si lucreaza fiecare pe cont propriu.

Asia si Oceania

Asia Pacific Network Information Center (APNIC), cu sediul central in Australia, administreaza adresele IP alocate continentului. APNIC suporta un forum operational.In 1991 , Republica populara chineza a avut prima retea universitara TCP/IP la Univeresitatea Tsinghua. RPC a inceput sa isi construieasca propia conexiune globala in 1995, intre Beijing electro-Spectrometer Collaboration si Universitatea Standford. Totusi, China a inceput sa isi implementeze propria retea divizata prin implementarea unui filtru de continut.

8

America Latina

La fel ca in celelalte regiuni, Latin American and Caribban Internet Address Registry (LACNIC) administreaza adresele de IP si alte resurse din zona. LACNIC, cu sediul central in Urguai, opereaza rooterele DNS, reverse DNS, si alte cheii de servicii.

6. Cine guverneaza Internet-ul?

In anul 2001 Internetul creste cu o viteza pe care cercetatorii sau fondatorii acestei retele nici nu au visat-o. Noi companii se lanseaza cu o viteza fenomenala si multe persoane acceseaza Internet prin distribuitori sau servicii familiare. Astfel la ora actuala sunt peste 23 000 de sisteme de retele direct accesibile prin Internet Desi cerintele de administrare a unei astfel de retele sunt uriase, nu exista o autoritate suprema care sa o guverneze. Exista in schimb un numar de organizatii constituite pe baza de voluntariat care au ca scop investigarea problemelor care pot apare si care propun masuri de imbunatatire.

Internet Architecture Board (IAB) este o astfel de organizatie. Membrii acesteia se intilnesc regulat pentru a se consulta in privinta stabilirii standardelor, a alocarii resurselor, pentru a propune solutii pe termen mediu si lung. Odata un nou standard adoptat, el este publicat in Internet, urmind ca pe baza acestuia sa se construiasca noi aplicatii, scopul fiind acela al unei compatibilitati cit mai mari intre arhitecturi, sisteme de operare, etc.

O alta organizatie este Internet Engineering Task Force - IETF). Membrii acesteia se intilnesc periodic pentru a discuta probleme de natura operationala pe termen scurt. Atunci cind se prezinta o problema se formeaza un grup de lucru care cerceteaza exclusiv acea problema si cauta solutii cit mai performante. La sfirsitul unei astfel de cercetari se produce un raport. In functie de importanta acestuia, el poate deveni doar o sursa de informatii pentru oricine este interesat, poate fi acceptat voluntar de oricine considera ca solutia propusa este valoroasa sau poate fi trimis la IAB pentru a fi acceptat ca standard.

7.Cine plateste pentru serviciile Internet?

Contrar asteptarilor, nimeni nu "plateste" pentru Internet in ansamblul sau; nu exista nici o firma Internet Inc. care sa colecteze platile de la toate retelele Internet sau de la utilizatori. In schimb, toata lumea plateste pentru propria sa conexiune. NSF plateste pentru NSFNET, NASA plateste pentru NASA Science Internet. Un colegiu sau o corporatie plateste pentru conectarea sa la o retea regionala, care la rindul ei plateste un furnizor national pentru accesul sau la o retea internationala.

8.Ce inseamna Internet pentru utilizatorul individual?

Faptul ca Internet nu este o retea de calculatoare, ci o colectie de retele, inseamna foarte putin pentru utilizatorul final al resurselor sale. Pentru a rula un program sau pentru a accesa o anumita colectie de date nu este necesara cunoasterea modului de

9

interactiune a acestor retele. Singura data cind acest lucru devine interesant este in momentul in care apar probleme.

Fiecare retea are propriul sau centru de operatiuni (NOC - Network Operation Center). Centrele discuta intre ele si stiu cum sa-si rezolve problemele. Utilizatorul individual trebuie in acest caz sa ia legatura cu compania care ii ofera acces Internet. Aceasta rezolva problema respectiva, sau, daca acest lucru nu depinde de ea, problema va fi pasata mai departe.

9. Cum functioneaza Internet-ul

Inainte de a putea intelege pe deplin cum sa va orientati in Internet, trebuie sa intelegeti modul de adresare. Tot ceea ce faceti in Internet implica utilizarea unei adrese.

Adresa unui calculator il identifica in mod unic in Internet si este o succesiune de 4 numere naturale mai mici decit 255, separate prin ".". De exemplu: 193.226.30.1, 193.226.26.30, etc. De mentionat este faptul ca cele mai semnificative sunt numerele din partea stinga. Dezavantajul memorarii si folosirii acestor numere de catre utilizatori este evident. De aceea s-a recurs la o metoda de asignare a unui nume fiecarui calculator din Internet. Restrictia de baza este aceea ca nu trebuie sa existe in Internet doua calculatoare cu acelasi nume (adresa de IP). Numele sunt folosite doar pentru a usura utilizarea Internet-ului, calculatoarele "preferind" sa lucreze cu adrese in format numeric. Numele calculatoarelor sunt stocate in baze de date distribuite si organizate ierarhic. Sistemul de transformare a unui nume in adresa IP si invers se numeste DNS (Domain Name Service).

Observatie: Statele Unite au si ele un cod geografic. Insa pe internet se presupune ca, daca nu s-a folosit un cod geografic, atunci domeniul este situat In Statele Unite. Adresa unei personae:Fiecare utilizator de pe un calculator aflat în retea, pentru a deveni tinta unui mesaj, are adãugatã la adresa calculatorului pe care se aflã un nume, pe care el, împreunã cu cel care administreazã calculatorul (pentru a evita situatia ca doua persoane sã aibã acelasi nume) l-au ales (de exemplu, numele sãu de familie). Astfel, pentru ca Nastasescu Mihai-Dan(autorul acestor rânduri) sã primeascã o "scrisoare electronicã", adresa la care aceasta trebuie trimisã este "mihai-dan@go.ro". Dupã cum se vede si din acest exemplu, adresa unei anumite persoane este obtinutã prin adãugarea numelui ales de persoana respectivã la adresa calculatorului pe care este accesibil. Între nume si adresa calculatorului este inserat caracterul "@".

Adresa unui document:Dupã cum s-a arãtat în sectiunea, regãsirea unui document pe un calculator se poate face prin specificarea cãii în arborele de directoare al calculatorului respectiv. În contextul retelei INTERNET, pentru a regãsi un document mai trebuie adãugatã, bineînteles, adresa calculatorului pe care se aflã documentul respectiv. În plus, deoarece pe INTERNET existã mai multe tipuri de servicii puse la dispozitia

1

utilizatorilor, la adresa unui document se adaugã si modalitatea de obtinere a documentului. În general, se poate spune cã adresa unui document are urmãtoarea formã generalã:

serviciu:adresã_server\cale

Serviciul poate fi:

http - "HyperText Transfer Protocol" - pentru citirea de documente de tip hipertext;

ftp - "File Transfer protocol" - pentru transferul unui document.

Aceastã adresã este denumitã URL ("Uniform Resource Locator"). URL mai poate include si alte servicii, cum ar fi:

gopher - protocol Gopher

mailto - adresa de postã electronicã a unei persoane, cu forma generalã: mailto:nume@adresã_calculator

news - Usenet news

telnet, rlogin si tn3270 - lansarea de sesiuni interactive pe alte calculatoare

wais - Wide Area Information Servers

De ceva vreme se tot vorbeşte despre Internet, despre poşta electronicã, despre informaţii, despre baze de date accesate prin intermediul Internetului, despre kackerii care au “spart” coduri, despre şcoli, instituţii şi întreprinderi conectate la Internet, despre oameni care vor sã fie conectaţi la Internet, sau despre persoane care deja conectate, dau

10.Domeniile internet:

http://www.domenii-internet.com/inregistrare-domenii/domenii-ro.html Domeniul internet petru Romania este .RO, care este folosit pe anumite situri apartinind persoanelor fizice si juridice. Avantajul acestui domeniu fata de alte domenii este ca se poate inchiria pe viata sau pina la noi regulamente. Proprietarul domeniilor .RO este RNC/ROTLD.

Ce restrictii impun domeniile .RO?

Oricione poate solicita rezervarea de domeniu .RO. Dar RNC poate respinge inregistrarea in urmatoarele conditii:

1

*inregistrarea domeniului .RO a fost facuta cu informatii incomplete, false sau inexacte*numele domeniului .RO contine mai mult de 24 de caractere *numele domeniului .RO contine termeni care ar putea induce in eroare utilizatorii de internet. *numele domeniului .RO contine termeni cu caracter obscen sau pornografic*numele domeniului .RO contine termeni cu caracter ilegal Pentru inregistrarea domeniului .RO trebuia platita o taxa de gazduire de 30 euro. Pentru inregistrare fara gazduire se plateste 38 euro. Domeniie RO se pot inregistra doar la RNC la pretul de 61 de Euro si prin partenerii RNC.

La domeniului RO se mai poate adauga una din formele: .com.ro;.org.ro; .tm.ro.nt.ro.nom.ro.info.ro.rec.ro.arts.ro.firm.ro

Domeniile .co.uk: Sint folosite in domeniul commercial apartinind TLD.UK. Domeniile .co.uk sint cele mai raspindite din Marea Britanie.

Inregistrare domenii .CO.UK impreuna cu un pachet de gazduire: 4 EuroInregistrare domenii .CO.UK fara gazduire: 9 Euro

Domeniile WS:Sint folosite la domenii de tip Web Site si reprezinte situri de tip web site, web solutions, web services. Aceste domenii se inregistreaza pe o perioada determinate conform contractului. In cazul in care se doreste innoirea domeniului, aceasta trebuie facuta cu maxim 30 de zile inainte de expirarea contractului initial. Domeniile devin active doar dupa plata integrala a sumei. In cazul in care nu se achita integral suma, domeniul devine automat disponibil spre inregistrare pentru alte persoane. Reglementarile prezentate sunt impuse de catre proprietarul domeniilor .WS, SamoaNIC.Inregistrare domenii .WS impreuna cu un pachet de gazduire: 30 EuroInregistrare domenii .WS fara gazduire: 35 EuroDe asemenea, compania isi rezerva dreptul de a suspenda domeniile utilizare pentru scopuri frauduloase sau obtinute intr-o maniera frauduloasa.

http://en.wikipedia.org/wiki/Internet_domain Cele mai commune tipuri de domenii sint hostname-uri care contin nume in loc la adresele IP numerice . Ele permit modificarea locatiei in topologia internet, care poate avea o alata adresa IP.

1

Permitind folosirea unui alphabet unic adreselor in locul celui numeric , numele domeniilor permit userilor comunicarea si gasire a de situri web mult mai usor .Sistemul IDN (the international domain name) a dezvoltat o trecere peste restrictiile cracterelor , facind capabila folosirea si de care alti useri non-englezi.Urmatorul exemplu face diferenta dintre URL(Uniform Resource Locator)si numele de domenii:

URL: http://www.example.net/index.htmlNume domeniu: www.example.netNume de domeniu inregistrat: example.netConform IANA( Internet Assigned Numbers Authority) a calasificat cele mai folosite domenii in trei tipuri:

*country code top-level domains (ccTLD): folosit de o tara sau un teritoriu independent. Este format din 2 litere de exemplu .us petru Statele Unite.*generic top-level domains (gTLD): Folosit pentru o clasa de organizatii (.com organizatii comerciale).Este format din 3 sau mai multe litere. Alte domenii mai sint .mil(military) si .gov(guvernamental). Mai exista si domenii sponsorizate:.aero,.coop si .museum, si domenii nesponsorizate:.biz.info.name si .pro.*.nato a fost adaugat in 1980 si i sa dat atributul de organizatie internationala. In curind sa creat si statutul de domeniu .int ca rezultat al organizatiilor internationale.Astfel TLD a convins NATO sa folosesca dameniul .nato.int.

Prima pagina

II. Istoric si organe de administrare INTERNET.

Se spune de regula ca istoria Internet-ului incepe odata cu ARPA (Advanced Research Projects Agency), uitand istoria de un secol si jumatate a telegrafului (anuntat ca inventie in 1837 de Sir Charles Wheatstone in Anglia si Samuel B. Morse in SUA) care a condus la dezvoltarea primelor retele de comunicatie (uitand desigur si descoperirea telefoniei multiple de catre Augustin Maior, in 1906), precum si istoria de 60 de ani a calculatoarelor electronice. Vechile sisteme telegrafice erau, in terminologia actuala, legaturi punct-la-punct, folosind banda de hartie perforata pentru a transmite informatia pe urmatoarea legatura spre destinatie. Analog, prima 'retea' de calculatoare utiliza banda perforata ca si canal de comunicatie (banda perforata de un calculator fiind manual introdusa in cititorul de banda al celuilalt). ARPA (Advanced Research Projects Agency) a fost redenumita in DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency) in anul 1981. Un pionier in ceea ce priveste comunicatiile la scara larga, J.C.R. Licklider, si-a scris ideile in lucrarea scoasa in 1960 : “Man-Computer Symbiosis”.Dupa cum zicea chiar el : “O retea de calculatoare, interconectate unul cu altul prin linii de comunicatie foarte rapide – o colectie de librarii in care se poate stoca absolute orice informatie”.

1

In 1962 octombrie Licklider a fost numit seful DARPA si a format un grup care sa se ocupe de aceste cercetari. Ca urmare au fost instalate 3 terminale : unul in Santa Monica la System Development Corporation, altul in University of California pentru proiectul Genie si altul la Institutul de Tehnologie din Massachusetts. Nevoia lui Licklider pentru retele a dus la probleme inevitabile. “pentru fiecare dintre aceste 3 terminale aveam seturi de comenzi diferite, deci daca vorbeam online cu cineva din S.D.C. si mai vroiam sa vb si cu cineva din Berkley sau M.I.T. trebuia sa ma loghez la celalalt terminal si sa intru in legatura cu ceilalti. Era evident ce era de facut insa nu era bine. Era nevoie de un singur terminal care sa se poata conecta la ce ai nevoie. Ideea este ARPAnet”.

Din 1962, cam odata cu aparitia calculatoarelor cu tranzistoare, Paul Baran si colegii sai dela Rand Corporation ataca problema construirii unei retele care sa supravietuiasca unui razboi nuclear. In 1967 este publicat proiectul ARPAnet (Lawrence Roberts). Leonard Kleinrock si Paul Baran initiaza comutarea de pachete (packet-switched network), iar in 1969 conducerea ARPA (Departamentul Apararii) contracteaza cu Bolt, Beranek si Newman (BBN) dezvoltarea acestui sistem de comunicatie.

Unul din obiectivele ARPAnet era crearea unei reţele, care să nu fie distrusă datorită atacurilor asupra sistemului. Războiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era considerat fie lansarea unei bombe fie un atac nuclear.

De aici a rezultat un proiect de reţea, unde reţeaua însăşi era permanent în pericol de atac. În consecinţă:- doar un minimum de informaţii era cerut de la computerele client în reţea - oricând transmisia de date întâlnea un obstacol, sau una dintre adrese era de negăsit, se găsea o altă cale către adresa căutată.

In proiectul initial al ARPAnet se asigurau doar 3 servicii de comunicatie: conectarea la distanta - telnet (Remote login), transferul de fisiere si tiparirea la distanta. Abia in 1972, cand se ajunsese la o retea cu 37 de calculatoare, a fost introdus si serviciul de posta electronica - e-mail . Tot in 1972, in Octombrie, la Conferinta Internaþionala de la Washington DC (ICCC) ARPAnet este prezentat 'in public' si se fac demonstratii.

Anul 1975 inseamna pe de o parte aparitia calculatoarelor personale (ALTAIR anuntase microcalculatorul inca in August 1974) si pe de alta parte, ca urmare a restrictiilor in conectarea la ARPAnet impuse de Agentia militara de comunicatii (botezata DARPA), aparitia primelor retele comerciale precum TELENET-ul firmei BBN. Este si anul aparitiei Microsoft, cand Paul Allen si Bill Gates, pornind de la experientele cu Altair dezvolta BASIC-ul pentru noua lume a PC- urilor. Un an mai tarziu, CCITT (Comitetul consultativ pentru telegrafia si telefonia internationala) anunta X.25 ca standard de comunicatie (tot comutare de pachete).

Inca in 1973, sistemul TCP/IP este propus ca un standard pentru ARPAnet. El este insa acceptat ca protocol standard doar la 1 Ianuarie 1983, cand ARPAnet ajunsese sa asigure conectarea a 500 de centre. Aceasta decizie si aceasta data este considerata (mai ales de participanþii la proiect) nasterea Internetului. Mai ales ca tot in 1983 partea militara a ARPAnet a fost separata sub numele MILNET. In acel an existau deja retelele BITNET (But It's Time Network), CSNET (Computer Science Network), si altele, iar centru de programare al Univ. of California de la Berkeley lanseaza BSD UNIX 4.2 cu TCP/IP inglobat (ca rezultat al finantarii DARPA). Firma Novell lanseaza produsul NetWare, bazat pe protocolul XNS

1

elaborat la Xerox Park, iar firma Proteon ofera primul router soft folosind un minicalculator PDP-11. Este lansat limbajul de programare C++ .

Protocoul TCP/IP a aparut pentru a rezolva problema a prea multor metdode de a conecta calculatoarele intre ele. Aceste metode trebuiau intr-un fel unificate. De aceasta s-au ocupat Robert E. Kahn de la DARPA si Vint Cerf al ARPAnet. In 1973 reusisera sa reformuleze principiile protocolului iar diferentele dintre diferitele protocoale de retea erau ascunse prin folosirea unui singur protocol interretea , si in loc ca reteaua sa fie responsabila de buna functionare, ca la ARPAnet, hosturile au devenit responsabile. Cerf ii lauda pe credits Hubert Zimmerman, Gerard LeLann si Louis Pouzin pentru design. La acest moment de timp se pare ca apare prima oara termenul de Internet in o precizare a lui Vinton Cerf : “Specificatii ale programului de control in transmisii Internet”. Cu rolul retelelor redus la minim era posibil ca orice retele sa fie interconectate, nemaicontand caracteristicile fiecareia, deci rezolvand astfel problema initiala a lui Kahn. DARPA a fost de accord sa finanteze dezvoltarea unui prototip software si dupa mai multi ani de munca a fost dezvoltat o retea radio de pachete comutate. Pe data de 22 noiembrie 1977, a fost testata O retea de pachete radio si reteaua Atlantic cu ajutorul satelitului, retea sponsorizata de DARPA. Pornind de la primele specificatii ale TCP din 1974, TCP/IP s-a dezvoltat in 1978. forma finala a fost data in 1981 in RFC 791, 792 si 793. DARPA a sponsorizat si incurajat folosirea TCP/IP in multe sisteme de operare.La data de 1 ianuarie 1983 TCP/IP a devenit singurul protocol acceptat de retelele ARPAnet, inlocuind protocolul initial NCP.

Dar si 1979 este un an reper in dezvoltarea Internet. Este anul aparitiei retelei de calculatoare pentru cercetare numita USENET. Usenet a fost la inceput o retea cu acces telefonic in comutatie (dial-up) bazata pe UUCP (UNIX-to-UNIX copy). Oferea acces e-mail si stiri (Usenet News). Mai exista si azi retele - conexiuni UUCP, chiar daca partea de stiri (Usenet News) a trecut la NetNews. Tot in 1979 apare prima versiune comerciala de UNIX pentru un microcalculator produsa de Onyx Systems. Anul 1984 este momentul introducerii DNS (Domain Name System) care inlocuieste mecanismul de preluare periodica a fisierului hosts (tabela de corespondenta nume/domeniu - adresa IP) de la NIC (Network Information Center) unde se mentinea evidenta calculatoarelor conectate la ARPAnet. Aceasta schimbare impreuna cu lansarea statiilor SUN bazate pe UNIX (in acelasi an) a condus la dezvoltarea vertiginoasa a Internetului din urmatorii 7 ani. Mai ales ca in 1987, Fundatia pentru Stiinta (National Science Foundation) creaza NSFNET pentru a conecta centrele cu super-calculatoare printr-o magistrala de viteza mare (56Kbps - la acea vreme). Ca organizaþie necomerciala, NSFNET permite conectarea la Internet fara restrictiile cu caracter militar ale ARPAnet. In 1990 ARPAnet dispare (dupa ce toate organizaþiile care erau conectate au trecut la NSFNET. La randul sau NSFNET isi inceteaza activitatea in 1995 cand accesul la Internet ajunge sa fie asigurat de firme comerciale pentru intreaga lume.

Pana in 1990, aplicatiile de baza erau e-mail, listserv, telnet si FTP. In 1990, la Univ. McGill se introduce Archie, instrument de cautare in serverele FTP. In 1991, la Uni. Minnesota se lanseaza Gopher. Structura arborescenta (ierarhica) a meniurilor ajuta utilizatorii in organizarea documentelor pentru prezentare pe Internet. Serverele Gopher au devenit asa de folosite incat pana in 1993 au aparut mii de servere continand peste un milion de documente. Pentru a gasi un astfel de document a aparut un instrument de cautare numit Veronica (very easy rodent- oriented netwide index to computerized archives).

1

Fig.1 Harta de testare a protocolului TCP/IP in anul 1982

In 1992 Tim Berners-Lee, fizician la CERN Geneva, dezvolta protocoalele de comunicatie pentru World Wide Web, creind si limbajul HTML (Hypertext Markup Language). Dar istoria World Wide Web poate fi (si este) privita ca un capitol aparte, legat de dorinta de reorganizare a accesului la informatii, de ceea ce se cheama acum managementul cunostintelor (knowledge management). Daca nu mergem pana la Biblioteca din Alexandria, aceasta istorie incepe in 1945, odata cu proiectul MEMEX formulat de Vannevar Bush, consilierul stiinþific al Presedintelui Roosevelt pe timpul razboiului. MEMEX propunea un sistem de memorare a informatiilor in care utilizatorii sa aiba posibilitatea sa creeze linii (trasee) informationale, legaturi spre documente sau ilustratii corelate, care sa poata fi stocate si utilizate ulterior. In terminologia actuala, a fost vorba de o masina conceptuala, la acea data existand in lume primele doua calculatoare (ENIAC). Dar anul de referinta in istoria Web este considerat unanim 1965, cel in care Ted Nelson introduce termenul hypertext . Doi ani mai tarziu, in 1967, Andy van Dam si alti colaboratori construiesc primul sistem de editare de hipertexte, iar in 1968, Doug Engelbart prezinta sistemul numit NLS. La Carnegie-Mellon, in 1975, debuteaza primul sistem hypermedia distribuit, numit initial ZOG si ulterior KMS. In 1978, echipa de la MIT's Architecture Machine Group prezinta primul videodisc hypermedia, si anume Aspen Movie Map. Iar in 1981, Ted Nelson imagineaza Xanadu, un sistem de tip

1

baza de date gestionand documente hypertext si ingloband toate informatiile scrise. Detalii despre Xanadu la:

< http://jolt.mpx.com.au:70/0h/faq.html >Proiectul Xanadu va fi preluat de firma Autodesk in 1989, care il va abandona insa in 1992.Pe calculatoarele Macintosh, firma Telos introduce in 1984 sistemul hypermedia numit Filevision. In 1985 apar Symbolic Document Examiner (produs de Janet Walker) si Intermedia, sistem hypermedia conceput de Norman Meyrowitz si alþii la Brown University (SUA). Un an mai tarziu, in 1986, apare GUIDE, un navigator prin hipertexte si imagini, produs de OWL, iar in 1987, firma Apple Computers lanseaza HyperCard, primul sistem hypermedia disponibil cu adevarat si larg raspandit. In acelasi an are loc si Hypertext '87 Workshop in Carolina de Nord.

Tim Berners-Lee propune proiectul World-Wide Web, nou sistem informational destinat mai ales cercetatorilor din fizica energiilor inalte, sistem pe care-l dezvolta in cadrul CERN pana in 1992.

De la inceput a existat tendinta de a realiza un sistem 'unificator' care sa usureze (sa simplifice) accesul la informaþiile dispersate in Internet, pentru ca sa nu mai fie nevoie sa se foloseasca programe si protocoale de acces diferite ci unul singur numit browser - navigator. Primele demonstratii de soft de navigare au avut loc in preajma Craciunului din 1990. La inceput era vorba doar de afisare in mod text, legaturile fiind marcate prin numere intre paranteze drepte si selectate prin tastarea acelor numere. Un navigator ceva mai evoluat, bazat pe metoda pozitionare+click, rula pe calculatoare NeXT. Astfel World Wide Web a fost introdus pentru uz intern in CERN in primavara lui 1991, permitand si accesul la articolele Usenet si chiar accesul la bazele de date de pe calculatoarele centrului. Dupa succesul repurtat rapid in privinta creerii, distribuirii si regasirii lucrarilor stiinþifice si a rezultatelor experimentale, sistemul a fost anuntat-prezentat public in ianuarie 1992, programele fiind oferite public - gratuit. Mai intai au beneficiat alte laboratoare de fizica nucleara din lume, dar rapid sistemul a depasit domeniul cercetarilor de fizica.

Momentul crucial in raspandirea Web a aparut in februarie 1993 cand NCSA (National Center for Superconducting Applications) a anuntat prima versiune a programului Mosaic, un navigator pentru masinile UNIX ruland in sistemul X-Windows si folosind intreg 'arsenalul' mediului Windows (iconite, menu-uri, cuvinte colorate marcand legaturile...). In plus, Mosaic a putut ingloba imaginile color direct in paginile cu text, asigurand si posibilitaþi de folosire a sunetului, miscarii - animatiei, etc. NCSA Mosaic 1.0 for X Windows a fost lansat in iunie 1993. La mijlocul lui noiembrie 1993, Mosaic a fost simultan lansat pe platformele Apple Macintosh, pe sistemele folosind MS-Windows, precum si pe cele UNIX cu X Windows. Inca in octombrie, ca urmare a folosirii Mosaic pentru X Windows, numarul serverelor Web inregistrate la CERN crescuse la 500. Un an mai tarziu au fost estimate 4600 de servere. Deja in august 1994, traficul Web prin nodul central Internet din NSF a depasit traficul de posta electronica, dupa ce in martie il depasise pe cel Gopher, ajungand astfel in topul serviciilor. In 1995 se estimau 12 mii de servere, in 1997 - 800 de mii, iar in iunie 1999, OCLC estima 2.2 milioane de servere accesibile public dintr-un total de 3.6 milioane de servere Web. Acestea punand la dispoziþia publicului peste 300 milioane de pagini Web individuale.

In ziua de astazi multe persoane cred că Internet-ul este un loc unde se dicută numai despre informatică, unde se întâlnesc numai pasionaţii de calculatoare şi că informaţiile la care au acces sunt sub forma unor abrevieri criptice pe care numai specialiştii le pot înţelege. Această impresie este total greşită. Uşurinţa cu care se pot distribui informaţii, dar mai ales cu care orice utilizator, poate avea acces la informaţii, a făcut din Internet un mediu preferat.

1

Structura Internet-ului a făcut posibilă nu numai distribuirea de informaţii “statice”, ci şi existenţa serviciilor. De exemplu, pe baza unei cărţi de credit, se pot face toate rezervările pentru petrecerea concediului de odihnă într-o frumoasă ţară din lume, şi se poate plăti utilizând calculatorul de acasă.

Prin urmare Internet-ul este:

* O cale de comunicare foarte rapidă şi atractivă între oamenii acestei lumi.

* Modalitatea prin care oamenii aflaţi oriunde pe Glob pot comunica şi schimba informaţii cu multă uşurinţă.

* Oferta “de toate pentru toţi”, remarcându-se prin uşurinţa cu care orice utilizator, fie el şi novice în informatică, poate avea acces la informaţie.

* INTERNET este o reţea de reţele .O reţea este un grup de calculatoare care au fost conectate astfel încât să poată comunica între ele (să facă schimb de informaţii) Ele îşi pot transmite mesaje unul altuia şi pot folosi în comun informaţiile sub forma de fişiere.

* INTERNET-ul asigură legătura între peste 21.000 de astfel de reţele şi, în permanenţă, la acestea se adaugă tot mai multe.Unele dintre reţele sunt administrate de instituţii guvernamentale, altele de universităţi, firme, biblioteci, şcoli etc.

Reţelele pot fi de mai multe tipuri:

* LAN (Local Area Network) – calculatoarele sunt plasate în interiorul aceleaşi clădiri sau campus universitar;* MAN (Metrropolitan Area Network) – reţea extinsă la nivelul unui oraş);* WAN (Wide Area Network) – reţea naţională.INTERNET este o interconectare de LAN-uri, MAN-uri şi WAN-uri prin legături rapide (satelit, circuite comunicaţie digitală etc.).Toate calculatoarele dintr-o reţea trebuie să comunice între ele pe baza unui set de reguli fixe (limbaj), denumit protocol Protocolul folosit s-a standardizat şi se numeşte TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet Protocol).Pentru a beneficia de facilităţile Internet, un utilizator trebuie să conecteze calculatorul său la una dintre subreţelele precizate mai sus. În acest mod, calculatorul său devine nod în Internet şi utilizănd protocolul TCP / IP va putea folosi diverse programe cu rol de client pentru a putea transfera informaţii de la alte calculatoare cu rol de server conectate la rândul lor la Internet.

Nu există vreo companie care să impună o serie de reguli in INTERNET. Singurele reguli care guvernează INTERNET-ul sunt cele ale bunului simţ.Există totuşi organizaţii ale INTERNET-ului dintre care cea mai importanta este ISOC (INTERNET SOCIETY), care au obligaţia să gestioneze din punct de vedere tehnic INTERNET-ul şi să standardizeze tehnologia folosită.

http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_Internet

http://en.wikipedia.org/wiki/Internet

Prima pagina

1

The Internet Society

The Internet Society (ISOC) este o organizatie a Internet-ului, care a fost fondata in 1992. Este o asociatie non-guvernamentala, fondata de mai mult de 100 de asociatii si mii de indivizi, cu o misiune internationala pentru cooperare globala si coordonare a Internet-ului si a tehnologiilor. Ea este sursa principala de informare privind procesele standard ale INTERNETului.

ISOC a fost de asemenea creata si ca sa poata sa serveasca cadrului legal de formare pentru IAB si IEFT(Internet Engineering Task Force), care opereaza in momentul de fata ca organisme auto-propagante fara baza legala. ISOC functioneaza deci ca un organism de management si care finanteaza celelalte organisme descrise in continuare.

Tine un congres anual INET (International Networking), coordoneaza politicile majore in relatiile cu internetul.

Orice persoana poate deveni membru. Membrii sunt grupati pe categorii (de exemplu cei care sunt din aceeasi locatie geografica formeaza capitole). De asemenea exista mai multe feluri de membri si anume cei globali, ale caror conturi se pot face gratuit, si cei de sustaining care vor trebui sa plateasca o taxa anuala.

Din 2002 se ocupa de managementul domeniilor .org

Internet Architecture Board

The Internet Arhitecture Board (IAB) este un comitet care face parte atat din IETF cat si din corpul ISOC. El este constituit din cercetatori si profesionisti care au un interes tehnic in sanatatea si evolutia sistemului INTERNET.

IAB a evoluat din Internet Configuration Control Board (ICCB) infiintat in 1979 de catre managerul programului ARPANET, Vinton Cerf, si se ocupa de dezvoltarea standardelor Internet. In 1993 ICCB a fost reoraganizat de catre Dr. Barry Leiner, succesorul lui Cerf si i s-a schimbat numele in IAB (Internet Activities Board).

Responsabilitatile IAB consta in : * descriere arhitecturala : IAB furnizeaza din cand in cand comentarii privind arhitectura protocoalelorsi a procedurilor folosite pe internet.* RFC : IAB se ocupa cu editarea si publicarea documentelor RFC (Request for Comments)* Impreuna cu ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers) IAB este responsabila cu administrarea protocoalelor IETF asignate de IANA (Internet Assigned Numbers Authority)* IAB serveste drept un loc unde se strang plangerile ale executiei necorespunzatoare a standardelor INTERNET* IAB se comporta ca un ghid pentru cei care vor sa intre in comunitatea INTERNET, ghid tehnic, arhitectural, procedural si polite in ceea ce priveste internetul si tehnologiile sale.* IAB are 13 membri, 12 numiti de IETF si aprobati de ISOC plus presedintele IETF care poate vota mai putin in cadrul actiunilor care privesc IESG. Fiecare membru e ales pe o

1

durata de 2 ani si poate fi reales de mai multe ori. Membrii IAB sunt indivizi si nu reprezentanti ai corporatiilor, agentiilor sau altor organizatii.

Internet Engineering Task Force

The Internet Engineering Task Force (IETF) este o comunitate mondiala de proiectanti de retele, vanzatori, cercetatori, care produc specificatiile tehnice pentru evolutia arhitecturii Internet-ului si pentru usurinta operatiunilor pe Internet.

The actual technical work of the IETF is done in its working groups, which are organized by topic into several areas (e.g., routing, transport, security, etc.). Much of the work is handled via mailing lists. The IETF holds meetings three times per year.

In momentul de fata activitatea IETF se desfasoara in grupuri ( de exemplu : rutare, transport, securitate, etc). Majoritatea muncii este facuta cu ajutorul emailului. IETF tinand sedinte odata la 3 ani. Cultura oragnizationala a fost mereu deschisa si informala, mostenita de la predecesorul sau ca organizatie - Network Working Group. Ca exemplu, membrii votanti pentru fiecare decizie sunt alesi in mod aleator, ca sa garanteze libera exprimare.

Contributia IETF este supusa regulilor RFC 3978 (o versiune mai noua este RFC 4748) si RFC 3979 ( o versiune mai noua este RFC 4879).

Grupurile din cadrul IETF sunt cuplate in arii, si de ele se ocupa un director de arie denumit AD (Area Director). AD sunt membri ai IESG (Internet Engineering Steering Group). IAB se ocupa cu arhitectura INTERNETului. IAB se ocupa de asemenea si cu plangerile in ceea ce priveste IESG. Plangerile sunt impartite de ISOC celor 2 organizatii.Rolul nu este de a seta standarde ci de a avea o privire de ansamblu pe termn lung, de a cauta raspunsuri, de a organiza ateliere de lucru, de a produce documentatie si de a publica rezultatele si de a le face publice. Orice tehnologie dezvoltata este adusa in discutie aici.

Presedintia este stabilita de catre IAB.

The Internet Corporation for Assigned Names and Numbers

ICANN este responsabila pentru coordonarea globala a adreselor unice in INTERNET si de asemenea adresele care sunt folosite intr-o varietate de protocoale. Asta include nume de domenii (cum ar fi : .org, .museum sau coduri de tara : .UK) si de asemenea adresele anumitor protocoale. Calculatoarele se folosesc de aceste adrese ca sa poata comunica intre ele pe INTERNET. Este nevoie de o atentie sporita in alocarea acestor adrese pentru ca este vitala pentru ca INTERNETul sa poata functiona. Asadar membrii organizatiei se intalnesc destul de des pentru a forma noi politici care sa foloseasca la secritatea si stabilitatea INTERNETului.

Pana in 1998 infrastructura tehnica a Internet-ului era condusa de catre agentii din guvernul SUA, cum ar fi DARPA sau National Science Foundation. Internet-ul a crescut ca o resursa globala si aceste functii au fost nevoite sa fie transferata sectorulu privat. Pentru aceasta s-a semnat in 1998 un memorandum intre guvernul SUA si ICANN.

2

Misiunea ICANN este " sa mentina coordonarea centrala a functiilor pentru ca Internet-ul sa fie un bun public". Responsabilitatile ICANN sunt legate de numele de domenii din intreaga lume, de alocarea IP-urilor, de managementul rutarii serverelor.

ICANN este format din trei organizatii principale :Address Supporting Organization (ASO) care se ocupa ca adresele IP si de alocarea lor. Country Code Names Supporting Organization (CCNSO) care se ocupa de alocarea pe tari a numelor de domenii

Generic Names Supporting Organization (GSO) care este organismul de sugestie privind diversele politici privind numele de domenii. toate acestea trei numesc cate un director la ICANN

Exista si o organizatie independenta de monitorizare a activitatii ICANN numita ICANNWatch.

Internet Assigned Numbers Authority

The Internet Assigned Numbers Authority (IANA) este organizatia care coordoneaza, aloca si inregistreaza adresele Internet, nume de domenii si parametrii de protocol inca din primele zile ale Internet-ului.

IANA are sediul al Universitatea Institutului de Stiinte Informatice de la Universitatea California de Sud, unde vegheaza asupra unei baze de date imensa pentru ICANN, asigurandu-se ca toate sunt alocate bine si in mod unic.

IANA a fost condusa de Jonathan Bruce Postel timp de 30 de ani pana acesta a murit in 1998. Originea IANA se gaseste in 1969 de altfel, actionand pana la marea explozie din 1990. El a lucrat impreuna cu Douglas Engelbart la punerea in functiune a celui de-al doilea computer al ARPANET si cu Leonard Kleinrock, cu care a reusit prima conexiune in acelasi sistem, ARPANET.Network Solutions

Network Solutions (NSI) mentine numarul de inregistrari de numere Internet si administreaza intregul sistem de rutare pentru Internet.

Network Solutions Inc. (NSI) a fost primul serviciu public de inregistrare de nume de domenii si inca tine baza de date centrala a numelor de domenii. Intre 1993 si 1998 NSI a fost sub contract cu National Science Foundation ca unicul funizor de nume de domenii COM, NET si ORG. NSF a platit NSI pentru toate inregistrarile pana in 1995 pana cand acest numar a explodat pur si simplu, cand cei care inregistrau domenii au inceput sa fie taxati. Pe 6 noimebrie 1998 se inregistra domeniul cu numarul 3 milioane, acesta fiind lizzybee.com . Un an mai tarziu numarul depasise 6 milioane.

Din 1998 activitatea a fost transferata si altor organizatii, NSI ramanand ca manager peste toata baza de date. AT&T se ocupa de baza tehnica a NIC.

http://en.wikipedia.org/wiki/Internet_Society

http://www.isoc.org/

2

http://www.isoc.org/isoc/

http://www.iab.org/

http://en.wikipedia.org/wiki/Internet_Architecture_Board

http://www.ietf.org/home.html

http://www.icann.org/

http://en.wikipedia.org/wiki/Internet_Assigned_Numbers_Authority

Prima pagina

III.1 Conectarea la un furnizor de servicii INTERNET.

Furnizorul de servicii Internet sau ISP-ul (Internet Service Provider) este entitatea specializata in livrarea serviciilor Internet. De obicei, o astfel de entitate furnizeaza toata gama de servicii Internet, care poate fi divizata in doua mari grupe: transmisii de date si servicii web.

Serviciile de transmisii de date se impart in doua mari categorii:- accesul VPN- accesul Internet

Accesul VPN se refera la transmisia de date in grup restrans si definit. Comunicatia se realizeaza doar intre membrii grupului si poate fi securizata sau nu. Accesul VPN securizat permite transmiterea de date intr-un mediu sigur. Datele sunt criptate de cel care initiaza transmiterea acestora si decriptate de catre receptor. Tot mai multe companii, cu multiple sedii, realizeaza comunicatia dintre locatii prin intermediul canalelor securizate de date. In acest sens, politica de securitate a datelor implementata de multe firme impune conectarea sediilor firmei pentru realizarea comunicatiei din cadrul companiei, iar sediile secundare, de obicei, ies in Internet nu direct, ci prin intermediul sediului central. Acest demers are la baza, atat ratiuni de securitate a datelor, cat si financiare. Daca din punct de vedere al securitatii, lucrurile sunt clare, prin implementarea unei asemenea practici se realizeaza economii semnificative, deoarece exista o singura cale de iesire in internet, toate sediile impartind aceasi banda. Aceasta politica este frecvent intalnita in cadrul societatilor multinationale, bancilor sau societatilor de asigurari. Specifica societatilor multinationale este interconectarea sediilor din tari diferite pe canale securizate. Prin intermediul acestor conexiuni se realizeaza comunicatia electronica (e-mail, schimb de fisiere, intranet etc) dar si utilizarea unor aplicatii gen ERP. In cazul societatilor multinationale, acestea lucreaza in cele mai multe cazuri cu un singur furnizor de servicii Internet la nivel continental sau chiar mondial. Furnizorul de servicii Internet, in acest caz, se ocupa si de interconectarea dintre sedii, fiind raspunzator de tot ce tine de comunicatia electronica in cadrul firmei multinationale.

2

Canalul de date nesecurizat este utilizat mai putin decat cel criptat, deoarece datele pot fi interceptate in acest caz. si in acest caz vorbim tot de comunicatie in circuit inchis sau comunicatie intre sedii.

Accesul Internet se refera la conectarea unui calculator sau a unei retele la reteaua retelelor sau la asigurarea accesului catre orice server conectat la Internet. De asemenea, orice calculator odata conectat la Internet este vizibil pentru oricine conectat la Internet, iar informatia stocata pe el este accesibila sau nu pentru oricine.

Trebuie facuta o diferenta intre furnizorii de servicii Internet (ISP) si furnizorii de aplicatii (ASP), deoarece exista in momentul de fata o puternica lupta intre aceste doua categorii in privinta dezvoltarii ulterioare a ceea ce inseamna Internetul. In randul furnizorilor de aplicatii, cele mai elocvente exemple sunt Yahoo, Google, Hotmail etc, care dezvolta si ofera gratuit sau nu servicii peste Internet, cum ar fi: adrese e-mail, motoare de cautare etc. In SUA se pune problema ca furnizorii de aplicatii, care realizeaza cifre de afaceri de miliarde din exploatarea infrastructurilor de transmisii de date, sa contribuie alaturi de furnizorii de servicii Internet, cum ar fi AT&T, la dezvoltarea acestora si sa nu mai stea pasivi, asteptand sa utilizeze gratuit investitiile realizate de furnizorii de servicii Internet.

Accesul broadband este foarte important: tipul de acces pe care detinut poate foarte bine influnenta calitatea vietii profesional si personal, sa afecteze productivitatea, timpul de acces, educatia, sanatatea si securitatea.

Initial, primele dispozitive de conecatare erau folosite pentru utilizatorii care dorea o conexiune simpla care sa le asigure navigarea web pentru a gasi informatiile utile pentru ei. Initial acestea pareau niste servicii noi si interesante, dar cu timpul ele au intrat in viata de zi cu zi, cei care sunt deja conectati nu isi pot imagina viata obisnuita fara internet. Cerintele actuale au crescut pana la nevoia de sharing, transmisie in timp real de media – sunet, imagine, videoconferinte – lucruri care au dus la o cerere de banda larga si transmisie mai eficienta a informatiei.

Chiar daca la nivel mondial exista o crestere puternica a numarului de linii de

transmisie, industria a dezvoltat si implementat noi standarde performante care sa

satisfaca nevoile de transmisie de inalta calitate in domeniul datelor si multimedia.

Daca facem o comparatie intre transmisia in banda larga si televiziunea, in prezent

transmisia de tip broadband este la nivelul televiziunii din anii ’80 care a evoluat de la

un simplu serviciu la un standard preluat la scara mondiala. La sfarsitul primului

2

Mediul de transmisie ExempleTwisted-pair HDSL, SDSL, G.SHDSL, ADSL, ADSL2, ADSL2+,

ADSL2-RE, RADSL, VDSL, LR-VDSL2-12MHz, SR-VDSL2-30MHz

Cablu coaxial HFC, DOCSIS1.0, DOCSIS1.1, DOCSIS2.0, DOCSIS3.0, PacketCable 1.0, PacketCable 1.5, PacketCable 2.0, OpenCable, CableHome

Fibra optica FTTN, FTTH/FTTP, APON, EPON, GPONRadio DBS/DTH, WiMax, FSO, VFTelefonie mobila UMTS HSDPA, CDMA EV-DOEmerging Broadband PLT

trimestru al anului 2006 erau peste 229 milioane utilizatori ai internetului conectati

prin linii DSL, modem, fibra optica, linii de tensiune si radio. La sfarsitul lui 2007

erau peste 230 milioane de utilizatori. Rata curenta de crestere este de un utilizator pe

secunda. In mod natural, cele mai noi piete ale serviciului de tip broadband au si cele

mai mari rate de crestere.

Statisticile intocmite de Point Topic Anglia, numarul si cresterea numarului de utilizatori este prezentata in tabelul (mii de utilizatori):

UtilizatoriDSL

Utilizatorialtele inafara de DSL

Total

Zona Q3 - 06 Q3 - 07 Crestere Q3 - 06 Q3 - 07 Crestere Q3 - 06 Q3 - 07 Crestere

America 36.611 44.255 20,88% 36.372 44.860 23,34% 74.273 90.878 22,36%Asia 67.406 82.435 22,30% 34.794 41.568 19,47% 102.808 124.687 21,28%Europa 68.445 90.454 32,16% 16.084 19.954 24,07% 86.083 113.129 31,42%

Pentru Romania s-a inregistrat o crestere de peste 100% in mai putin de un an:

UtilizatoriDSL

Utilizatorialtele inafara de DSL

Total

Tara Q3 - 06 Q3 - 07 Crestere Q3 - 06 Q3 - 07 Crestere Q3 - 06 Q3 - 07 Crestere

Romania 63 242 282,21% 403 506 25,43% 847 1.810 113,62%

Conform aceleasi surse, cea mai folosita tehnologie pentru conectarea la internet este DSL cu 66.01% urmata de modem cu 21.65%:

Tehnologie Procent conexiuniDSL 66.01%Cablu – modem 21.65%FTTx 10.75%Altele 1.59%

Conform organizatiei DLSForum, pana in 2010 se estimeaza peste 500 de milioane de utilizatori ce vor folosi acest tip de conexiune. Din aceste aprecieri se observa ca tehnologiile de conectare prin modem pierd rapid teren fata de DSL. FTTx-ul cunoaste rate de crestere mare in China si Japonia si in Statele Unite fibra optica in special PON – Passive Optical Network, precum conexiunea radio.

Cand se alege o tehnologie de conectare trebuie urmariti mai multi factori cum ar fi cat de vechi este platforma pe care se bazeaza, cat de bine se extinde in zona si daca suporta rate mari de frecventa. Importanta este si strategia de dezvoltare a ISP (Internet Service Provider) care in timp isi poate imbunatati serviciile fie prin marirea vitezei de transfer fie prin adaugarea de noi optiuni. Binenteles un factor important este si pretul care fiecare

2

persoana fizica sau juridica este dispusa sa-l ofere pentru accesul la internet. Nu exista o optiune perfecta pentru toate situatiile. Fiecare situatie are optiuni bune si optiuni mai putin bune. De exemplu: conectarea fara fir poate functiona foarte bine in locurile libere, dar in altele locuri unde sunt obstacole, undele radio nu pot ajunge dintr-o parte in alta facand imposibila conectarea sau transmisia la performante dorite.

III.2 Retelele prin cablu TV

Operatorii prin cablu, numiti si operatori de sisteme multiple, sunt in competitie cu operatorii de telefonie care ofera in mare aceleasi servicii pe o piata de desfacere comuna. Operatorii de cablu isi sustin afacerea oferind comunicatii de date si voce (acces la Internet si VoIP) in timp ce operatorii de telefonie au inceput sa ofere servicii de telefonie interactiva (IPTV si VOD). Retelele prin cablu TV, care sunt de obicei formate din fibra optica si cablu coaxial (HFC) suporta o gama larga de servicii care include traditionalele telefonie si VoIP, acces la Internet, transmisie video, VOD si servicii interactive de transmisie. HFC implica folosirea fibrei optice ca magistrale principale. Un terminal de fibra optica (un nod de cartier) suporta de la 200 pana la 2000 de case. De la nodul de cartier legatura se face cu cablul coaxial pe frecvente intre 750 – 1000MHz.

In tarile in care reteaua clasia de cablu TV este de foarte mult timp implementata au fost folosite cabluri traditionale unidirectionale analog care nu faceau decat sa trimita catre clienti semnale TV. Pentru a oferi acces la Internet, comunicatii de voce sau alte servicii interactive, se impunea o structura cu transfer in dublu sens lucru care a dus la schimbarea vechii structuri. In alte zone ale lumii, unde nu existau servicii de cablu clasic, noile retele s-au construit direct modernizate, digital cu transfer in dublu sens.

Arhitectura HFC

Infrastructura retelei de cablu se bazeaza pe arhitectura HCF, care este in esenta o cumunitate LAN care foloseste o topologie bus, care inseamna o arhitectura bazata pe partajarea accesului. Fiecare cartier (intre 200 si 2000 de case) se racordeaza la un cablu coaxial principal care este pus in legatura cu un nod terminal al fibrei optice. Nodurile terminale formeaza un hub regional care este unit la randul sau cu alte hub-uri. Folosirea fibrei optice ca artere principale a dus la cresterea performantelor cat si la scaderea costurilor de intretinere.

Grija principala a retelelor HCF este securitatea si increderea mai ales in comunicatiile telefonice. In cazul twisted-pair, era vorba de o linie locala, lucru care nu se intampla in cazul cablului coaxial. Deasemenea, HFC are constrangeri de banda: pentru ca se foloseste acel modem si pentru ca numarul abonatilor este in continua crestere.

Modemurile pentru cablu si CMTS-urile

2

Un modem de ccablu este necesar pentru a suporta vitezele mari pentru HCF folosind o infrastructura de cablu TV. Modemurile de cablu functioneaza ca un router cu scop special legand cablul retelei cu o alta retea sau dispozitiv. In general, se foloseste o “cutie” externa cu conector pentru cablu si conector pentru Ethernet. Cablul coaxial care iese din modem este legat la celalalt capat de un CMTS care la randul lui este conecat la un hub. Hub-ul permite conecarea mai multor CMTS-uri marind in felul acesta numarul maxim posibil de utilizatori. Hub-ul este legat de un router care ofera posibilitatea de conectare a retelei locale cu alte retele. CMTS-urile primesc si semnal video care il trimit pe cablul coaxial (transmisie intr-o singura directie alaturi de transmisia de date care functioneaza in ambele directii)

CMTS-urile se mai ocupa si de QoS, alocarea largimii de banda, securitatea pachetelor, ToS, ajustarea ToS, trimiterea de pachete, transformarea lor, manevrarea semnalelor si inregistrarea cererilor de resurse.

Modemurile de cablu suporta un transfer pana la 36Mbps folosind frecvente de la 42MHz pana la 750MHz.

Telecommunications Essentials, Second Edition: The Complete Global Source, Part III, Chapter 12: Broadband Access Alternatives, Fiber Solutions

New Infrastructures for Knowledge Production Understanding – Christine M. Hine

Standardele pentru modemurile de cablu

Conform organizatiei CableLabs au fost definite urmatoarele standarde:- Data Over Cable Service Interface Specification (DOCSIS)- PacketCable- OpenCable- VOD Metadata- CableHome

1. DOCSISMigrarea de la retelele de cablu conventional la noile retele digitale au durat cativa

ani. DOCSIS a fost un instrument in acest scop. Obiectivul principal al lui DOCSIS a fost sa ofere specificatii uniforme care sa asigure compatibilitatea intre infrastructurile de cablu diferite ale diferitilor operatori.

Sunt doua mari componente in arhitectura DOCSIS: modemul pentru cablu, care se afla la client si CMTS care se afla in posesia operatorului de cablu. Echipamentul clientului (de ex. PC-ul) este conectat la modem care este conectat apoi prin reteaua HFC prin CMTS. CMTS-ul face in principal aceleasi functii pe care le face DSLAM pentru xDSL: administrarea trimiterii si receptiei de pachete.

Sunt mai multe versiuni de standarde DOCSIS: 1.0, 1.1, 2.0 si 3.0. Latimea de banda pentru standarde este prezentata in tabelul de mai jos:

DOCSIS 1.0

DOCSIS 1.1

DOCSIS 2.0

DOCSIS 2.x

DOCSIS 3.0

Download Pe canal 40 Mbps 40 Mbps 40 Mbps 40 Mbps 200 MbpsPe nod 5 Gbps 5 Gbps 5 Gbps 5 Gbps 6.3 Gbps

Upload Pe canal 10 Mbps 10 Mbps 30 Mbps 30 Mbps 100 MbpsPe nod 80 Mbps 80 Mbps 170 Mbps 170 Mbps 450 Mbps

2

DOCSIS DSG – Set-top Gateway este o extensie a standardului DOCSIS care permite operatorului o metoda standard de a distribui date peste banda standard, cum ar fi ghiduri de program si aplicatii de transfer in timp real avansate.

2. PacketCableStandardul PacketCable a fost creat de CableLabs. Acest standard a venit cu initiativa

de a dezvolta specificatii pentru retele care folosesc cablu coaxial pentru a facilita servicii multimedia interactive. PacketCable uneste 3 retele: HFC, PSTN si IP networks. Retelele PacketCable, construite pe suportul DOCSIS 1.1, folosesc IP-ul pentru a activa diverse servicii multimedia, inclusiv telefonia IP, videoconferinte si jocuri cu numar mare de jucatori.

PacketCable este cunoscut international sub numele IP Cablecom. Specificatiile PacketCable au fost aprobate de Societatea Inginerilor de Telecomunicatii prin Cablu, pe care ANSI o recunoaste ca setare standard pentru cablu in America de Nord si a fost aprobat de ITU pentru a fi adoptat ca un standard mondial. Industria cablului continua standardizarea globala cu obiectivul interoperabilitatii mondiale de servicii si echipamente, independenta vanzatorilor, usurarea interconectarilor cu alti operatori si reducerea costurilor. ITU a aprobat o suita de specificatii CableLabs PacketCable ca standarde pentru versiunile internationale de servicii incluzant VoIP.

Pana astazi au fost definite 3 versiuni ale standardului: 1.0, 1.5 si 2.0.

3. OpenCableScopul programului CableLabs OpenCable este de a publica specificatii care descriu

interfete pentru retele digitale de cablu la fel de bine ca natura generatiei urmatoare de dispozitive pentru cablu. Initiativa a inceput in 1997 cu scopul ajutarii industriei in amplasarea si exploatarea serviciilor interactive prin cablu creand un standard comun pentru televiziunea digitala din Anglia si promovand compeditia intre firmele producatoare de dispozitive.

OpenCable are doua componente: specificatii hardware si specificatii software. Specificatiile harware descriu un receptor care asigura interoperabilitatea. Specificatiile software, numite si OpenCable Applications Platform (OCAP), creaza o platforma comuna cu ajutorul careia poate fi posibila extinderea si darea in folosinta a retelelor de cablu.

4. VOD MetadataVOD Metadata este un alt proiect inceput de CableLabs. Scopul sau este examinarea

distribuirii continutului, cum ar fi filmele, care vin de la provideri diferiti si sunt trimise in diverse retele de cablu.

Metadata se refera la descrierea datelor asociate unui pachet. Poate fi chiar ceva simplu cum ar fi identificarea titlului sau ceva mai complex cum ar fi un index al scenelor dintr-un film.

5. CableHome

Obiectivul CableHome este de a oferi utilizatorilor servicii de transmisie de cea mai buna calitate folosind orice tip de retea. Mai mult, obiectivul este ca folosind CableHome, diferiti producatori sa poata dezvolta produse interoperabile, facand posibil pentru consumator reducerea timpului de achizitie, complexitate si cost.

Prima pagina

2

III.3 Dial – Up

Acest tip de conectare la Internet se face prin intermediul liniilor telefonice.

Dial-Up-ul este in mod cert cea mai la indemana metoda de accesare a Internetului pentru utilizatorii de acasa si pentru utilizatorii gen SOHO(Small Office/Home Office), in general cei care au nevoi reduse de accesare a Internetului datorita costului datelor tehnice. Chiar daca este facut prin intermediul unui modem analog sau un modem ISDN(Integrated Services Digital Network), accesul dial-up se foloseste de reteaua publica de telefonie: PTSN(Public Switched Telephone Network), care stabileste un circuit cu o latime de banda(bandwidth) fixa intre nodurile retelei inainte ca userii din aceasta retea sa poata comunica(este o retea de tipul circuit-switched), si este totodata o retea bazata pe conceptul de TDM(Time Division Multiplexing: o forma de multiplexare digitala sau (rar) analoaga in care 2 sau mai multe semnale sunt transferate aparent simultan ca subcanale pe o linie de comunicatie, insa in realitate acest transfer se face rand pe rand). Cea mai utilizata metoda de conexiune dial-up foloseste un modem analog pentru ca cele mai multe bucle locale SOHO sau ale utilizatorilor de acasa sunt de natura analoaga, aceasta generand mai multe probleme. In primul rand, bucla locala analoaga afecteaza performantele retelei si de aici afecteaza intr-o maniera negativa “throughput-ul”(cantitatea de informatie digitala transferata pe o linie de comunicatii intr-o perioada de timp). In al doilea rand, trebuie luat in considerare faptul ca PSTN-ul este o retea de tipul circuit-switched. Din acest motiv, bandwidth-ul este furnizat la cerere si doar daca este disponibil. Stabilirea conexiunii poate dura destul de mult timp si calitatea acesteia poate varia considerabil de la conexiune la conexiune, depinzand de starea fizica a legaturii si de natura altor activitati ce au loc in bucla locala. In al treilea rand, largimea de banda are limita de 56 kbps pentru acest tip de conexiune. Si in ultimul rand, in cazul retelei de tip circuit – switched, bazata pe tehnologia TDM, furnizarea bandwidth-ului depinde foarte mult de timp, in sensul ca o conexiune are acces la o anume largime de banda pe toata durata cat aceasta este functionala chiar daca in acea perioada conexiunea este folosita sau nu. Acest lucru duce la pierderea de resurse importante. (Ray Horak, 2007, Telecommunications and Data Communications Handbook, Ed. John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, page 635)

ISDN (Integrated Services Digital Network)

Reteaua de servicii digitale integrate (ISDN) reprezinta un model al retelei telefonice cu comutatie de circuite, proiectat pentru transmisia de voce si de date prin intermediul unui cablu de cupru.ISDN-ul ofera avantajele unei bucle locale digitale, ceea ce conduce la imbunatatirea performantelor si, implicit, a throughput-ului. Mai mult, cu ajutorul unui adaptor pentru terminale (Terminal Adaptor: TA), ISDN-ul furnizeaza o largime de banda de 64 sau 128Kbps. Serviciul ISDN trebuie sa fie suportat de ISP, in general sub forma de Interfata de rata de baza(Primary Rate Interface: PRI) la o ratie totala de 2,048Mbps pentru legaturile de pe tot globul.ISDN-ul reprezinta in mod cert o imbunatatire fata de modemurile analoage, dar este si mai costisitor si are o disponibilitate mai redusa. Cum ISDN-ul este bazat tot pe tehnologia circuit

2

– switched, si aici exista pierderi importante. Pentru a limita pierderile suferite de tehnologia circuit – switched in reteaua PSTN, au fost create niste dispozitive care, in momentul in care un numar de telefon este recunoscut ca fiind asociat unui anume ISP, dirijaza traficul care ar fi trebuit sa mearga la switch-ul central al retelei catre o retea unde exista trafic pe pachete. Aici insa apare problema congestiei, care poate fi cauzata de o folosire nepotrivita a PSTN-ului pentru transferul de pachete de date.Accesul la dial-up este suportat teoretic de orice ISP, pentru ca acest serviciu este orientat spre client si ii poate oferi acestuia accesul la Internet de oriunde din lume.(Ray Horak, 2007, Telecommunications and Data Communications Handbook, Ed. John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, page 635)

Tehnologia DSL

DSL (Digital Subscriber Line) reprezinta o intreaga familie de tehnologii, toate fiind capabile de transmisie digitala prin firele de cupru folosite in retelele locale sau pe intinderea a cel mult o mila.Tehnologiile xDSL ofera multor persoane care folosesc Internetul de acasa primele senzatii de “broadband” (banda larga), si cei mai multi dintre acesti utilizatori, odata ce au incercat “broadband”-ul, nu au mai vrut sa se intoarca la vechile conexiuni.Dupa cum vom vedea in paragrafele urmatoare, familia de standarde xDSL cuprinde o mare varietate de viteze de transfer si specificatii de distante:

High-Bit-Rate Digital Subscriber Line (HDSL) Symmetrical (sau Single-Line) Digital Subscriber Line (SDSL) Symmetric High-Speed Digital Subscriber Line (G.SHDSL) Asymmetrical Digital Subscriber Line (ADSL), incluzand ADSL2, ADSL2+, si

ADSL2-RE Rate-Adaptive Digital Subscriber Line (RADSL) Very-High-Bit-Rate Digital Subscriber Line (VDSL), incluzand LR-VDSL212MHz si

SR-VDSL230MHz

Cum functioneaza DSL-ul

DSL-ul a fost creat in anul 1988 de catre compania Bellcore (acum Telecordia: www.telecordia.com) ca o tehnica de a filtra zgomotul de fond permanent din firele de cupru si de a imbunatati calitatea conexiunilor , folosind inteligenta eletronica prin intermediul modemurilor DSL la ambele capete ale liniilor twisted-pair. Inginerii au reusit sa gaseasca o metoda de a transporta semnalul digital pe spectrul de frecvente nefolosit din cablurile twisted-pair dintre ISP si client. Folosind spectrul neutilizat de cablu, DSL se folosea de fapt de linia telefonica pentru a transporta date digitale fara a interactiona cu serviciile traditionale de voce. Initial operatorii de telefonie nu au fost de acord, pentru ca acest lucru nu era la fel de profitabil ca si instalarea unei a doua linii telefonice pentru cei care doreau acces la Internet, insa oferta de broadband pe care o aducea aceasta tehnologie a dus la micsorarea simtitoare a numarului de clienti de ISDN, care oferea o largime de banda de maxim 128kbit/s. La sfarsitu anilor ’90 insa, cand companiile de cablu TV au inceput sa ofere acees broadband la Internet, operatorii telefonici, din cauza competitiei proaspat aparute, s-au indreptat spre tehnologia DSL. In general, o implemetare DSL necesita doua componente principale:

Modemul DSL aflat in locatia clientului, care face conversiile necesare intre semnalele digitale emise de computer si semnalele electrice de care are nevoie reteaua fizica.

2

Multiplexorul de acces DSL (DSLAM) delimiteaza si insumeaza totalitatea liniilor DSL folosite, separand traficul de voce de cel digital, inainte ca acesta sa fie transmis retelei.

Caracteresitici si proprietati DSL

Performantele unei conexiuni DSL depind in principal de lungimea buclei si de starea acesteia, deoarece de aici pot aparea problemele cele mai multe la nivelul cablurilor de cupru. In general, raza maxima de actiune a unui modem DSL este de 3,5 mile (5,5 km), iar conform standardelor initiale, un cablu de cupru twisted-pair poate suporta un transfer de pana la 7Mbps pe o distanta de 1,25 mile (2 km). Conform noilor standarde, o linie DSL poate suporta maxim 24Mbps, dar aceasta viteza de transfer depinde de dimensiunea liniei respective.

Alti factori care influenteaza starea buclei sunt: Attenuation(atenuarea semnalului): reprezinta pierderile de semnal suferite pe

linie si sunt in functie de frecventa semnalului: pe masura ce frecventa creste, scade si puterea cu care este transmis semnalul.

Resistance(rezistenta): pe masura ce se folosesc frecvente cat mai inalte, impulsurile electrice migreaza catre centrul firului, astfel crescand rezistenta pentru ca se foloseste doar o parte din cablu. O rezistenta crescuta duce la pierderi de semnal. Din cauza acestui efect, nu se folosesc frecvente mai mari de 1GHz.

Crosstalk: cand trec semnale prin doua fire apropiate, cele doua semnale pot fi influentate de campul electromagnetic astfel creat: acest fenomen se numeste crosstalk.

Phase error(eroarea de faza): pot aparea erori acolo unde tehnicile de modulare depind de modularea de faza.

Alta caracteristica importanta a conexiunii de tip DSL este ca aceasta este o conexiune de tip point-to-point care este mereu activa. Deci cand exista acces la o linie DSL si computerul este aprins, conexiunea este active atata timp cat este si computerul. Aici apar si problemele de securitate: este foarte important ca acel computer sa fie protejat de un firewall si un antivirus pentru a preveni potentialele atacuri.

Conexiunea prin DSL ofera o viteza mare de transfer prin cablu de cupru twisted-pair: se foloseste de o modulatie eficienta (sau codare de linie), o tehnica ce ii permite sa transporte mai multi biti intr-un singur ciclu, fata de vechile tehnologii twisted-pair folosite. Totodata reuseste si anularea ecoului, ceea ce permite folosirea unei conexiuni full-duplex pe o singura linie fizica. Un alt avantaj il reprezinta stocarea de tensiune, in cazul unei pene de current serviciile de voce ramanand active.

In continuare sunt prezentate familiile de tehnologii DSL si cateva din caracteresticile lor principale:

Nume DenumireaITU

Omologare

Viteza maxima

Distanta de desfasurare

Simetric / Asimetric

Nr. de perechi twisted-pair

HDSL G.991.1 Sfarsitul anilor 1980

Pana la 2Mbps in fiecare

2,2 mile(3,6Km)

Simetric

1 sau 2

3

directieSDSL N/A N/A Pana la

2Mbps in fiecare directie

3,5 mile(5,5Km)

Simetric

1

G.SHDSL G.991.2 2001; actualizata in 2003

5,6Mbps in fiecare directie

3,5 mile(5,5Km)

Simetric

1 sau 2

G.dmt G.992.1 1999 7Mbps download, 800Kbps upload

3,5 mile(5,5Km)

A simetric

1

G.lite G.992.2 1999 1,5Mbps download, 512Kbps upload

3,5 mile(5,5Km)

Asimetric

1

G.dmt.bis G.992.3 2002 12Mbps download, 1Mbps upload

3,5 mile(5,5Km)

Asimetric

1

G.lite.bis G.992.4 2002 12Mbps download, 1Mbps upload

3,5 mile(5,5Km)

Asimetric

1

ADSL2+ G.992.5 2003 24Mbps download, 1Mbps upload

3,5 mile(5,5Km)

Asimetric

1

ADSL2-RE G.992.3 2003 8Mbps download, 1Mbps upload

3,5 mile(5,5Km)

Asimetric

1

RADSL N/A N/A 600Kbps - 7Mbps download, 64Kbps - 1Mbps upload

3,5 mile(5,5Km)

Simetric sau asimetric

1

VDSL G.993.1 2004 55Mbps download, 15Mbps upload

1 mila(1,5Km)

Simetric sau asimetric

1

LR – VDSL212MHz

G.993.2 2005 55Mbps download, 15Mbps upload

2,53 mile(4,5Km)

Simetric sau asimetric

1

SR – VDSL230MH

G.993.2 2005 100Mbps in fiecare

0,3 mile(0.5Km)

Simetric sau

1

3

z directie asimetric

(Telecommunications Essentials, Second Edition: The Complete Global Source, Part III, Chapter 12: Broadband Access Alternatives, DSL Technology).

Fibra optica

Domeniul fibrei optice este unul care se dezvolta foarte rapid, putine alte materiale avand capacitatile oferite de fibra: oriunde mediul respectiv o permite, folosirea fibrei optice este cea mai buna solutie. Exista solutii in care se foloseste doar fibra optica, dar exista solutii in care aceasta se foloseste laolalta cu cablul de cupru twisted-pair, coaxial si chiar in solutiile wireless.

Solutiile FTTx (fiber–to–the–x, unde x reprezinta o anumita locatie) reprezinta in momentul de fata solutia cea mai buna pentru pachetele de servicii. FTTN (fiber–to–the–node) este o solutie in care fibra optica este adusa foarte aproape de casa, la un nod, iar de la nod pana la respectiva casa se foloseste cablu coaxial. Solutiile Fiber-to-the-home/fiber-to-the-premises (FTTH/FTTP) fac un pas in plus fata de FTTN si aduc fibra optica chiar in casa clientului. In plus, o noua generatie de tehnologii, numite PoN (Passive Optical Network) au in vederea reducerea substantiala a costurilor de desfasurare a tehnologiei FTTH/FTTP.

FTTx

Solutiile FTTx implica anumite aspecte de luat in considerare pentru provideri cum ar fi infrastructura deja existenta si densitatea geografica. In prezent, piata de desfacere a solutiei FTTx este reprezentata in principal de municipalitati, servicii publice, companii telefonice mai mici, insa incepe sa atraga si interesul ISP-urilor. Costurile ridicate ale echipamentelor si costurile ridicate de constructie au fost pentru mult timp un impediment in calea dezvoltarii acestei solutii, dar pe masura ce tehnologia avanseaza si costurile scad: folosirea unui echipament mai ieftin si a operatiunilor de teren mai eficiente, costurile aproare ca sunt egale cu cele folosite in arhitecura HFC (Hybrid fibre-coaxial). Solutia FTTx este cea mai buna pentru spatiile unde se gaseste infrastructura traditionala.

Solutia FTTN

Aceasta solutie foloseste o varietate de tehnologii DSL pentru a imbunatati largimea de banda data de cablurile de cupru. Cand se extinde FTTN-ul, reteaua profita de cablurile de cupru sau de tehnologia HFC deja existenta pentru a se desfasura.Marele avantaj al acestei solutii este ca profita de imensa retea de cablaj de cupru deja existenta. Cea mai mare provocare, si totodata dezavantaj il reprezinta problema capacitatii acestei retea de a putea sustine servicii triple: voce, date si video. Pentru a putea transmite mai multi biti pe acelasi cablu trebuiesc folosite doua tehnici: cresterea bandwidth-ului (furnizarea unei benzi de frecventa mai mare) si cresterea eficientei bandwidht-ului prin imbunatatirea codarii semnalului si a modulatiei.

Solutia FTTH/FTTP

3

Aceasta solutie aduce fibra optica pana in casa clientului. Metodele alese depind de considerente demografice si financiare, dar acestea sunt cele mai bune solutii pentru viitor, pentru ca, cu cat fibra optica este mai aproape de utilizator, cu atat creste bandwidth-ul si performanta.

PoN – urile

Ca mod de desfasurare exista mai multe metode, insa cea mai des folosita este cea a PoN-urilor. Avantajul PoN il reprezinta costul din ce in ce mai scazut per client, pe masura ce numarul de clienti la acelasi provider creste. Pe de alta parte, pentru ca bandwidth-ul este limitat si numarul clientilor care impart aceeasi fibra este limitat. In plus, pentru ca este un sistem pasiv (adica foloseste splittere passive pentru a imparti bandwidth-ul fiecarui utilizator), apar limitari de distanta, raza teoretica de actiune a unui PoN fiind de 12 mile (20 Km). Implementarea cea mai des intalnita pentru fibra optica in ziua de azi o reprezinta PoN-urile, care permite mai multor cladiri sa imparta o singura linie de acces. Un PoN este in principiu o varianta a FTTH/FTTP la care o singura coenxiune de fibra optica serveste mai multe locatii. Putem spune ca este o configuratie point-to-multipoint, care reduce cantitatea de fibra optica necesara.

(Telecommunications Essentials, Second Edition: The Complete Global Source, Part III, Chapter 12: Broadband Access Alternatives, Fiber Solutions).

Prima pagina

IV. Alocarea de adrese pentru o comunitate Internet

1. Ce inseamana sa fii conectat la internet?

“Ce inseamna de fapt sa fii pe Internet? Definitia noastra este ca o masina este pe Internet daca foloseste stiva de protocoale TCP/IP, are o adresã IP si are posibilitatea de a trimite pachete IP catre toate celelalte masini de pe Internet.” A. Tanenbaum

Nivelul retea este nivelul al treilea in modelul OSI, sau se mai numeste nivelul internet in modelul TCP/IP. La nivelul retea Internet-ul poate fi vazut ca o colectie de subretele sau sisteme autonome (Autonomous Systems - AS) care sunt interconectate. Nu exista o structura reala, dar exista cateva coloane vertebrale (backbones) majore. Acestea sunt construite din linii de inalta capacitate si rutere rapide. La coloanele vertebrale sunt atasate retelele regionale (de nivel mediu, WAN), iar la aceste retele regionale sunt atasate LAN-urile din multe universitati, companii si furnizori de servicii Internet. Mai jos este prezentata o schita sumara a acestei organizari cvasi-ierarhice.

3

Organizarea internetului pe glob.

2. IP-ul

Protocolul care uneste internetului (toate componentele fizice) se numeste IP (Internet Protocol), si se gaseste la nivelul retea al modelului OSI. Acesta a fost proiectat de la inceput avand in vedere interconectarea retelelor. Nivelul retea are ca sarcina transportarea datagramelor de la sursa la destinatie in cel mai bun mod posibil (adica negarantat) nefiind o conexiune orientata pe client.

Spatiul de adrese IP este o resursa restransa care trebuie administrata pentru binele comunitatii internet. Administratorii acestei resurse actioneaza conform custodii lor. Ei au o responsabilitate pentru comunitate pentru a o folosi pentru bunul comun.

Fiecare host si router din Internet are o adresa IP, care codifica adresa sa de retea si de gazda. Combinatia este unica, neexistand doua masini cu aceeasi adresa IP.

Pot exita :

Adrese IP Dinamice (Dynamic IP Address): Reprezinta o Adresa IP ce nu este statica si se poate schimba oricand fiind destinata echipamentelor ce nu necesita conexiune permanenta la Internet/Retea. Aceasta adresa IP este alocata de catre furnizorul de acces la internet (ISP) sau de catre un Server DHCP. Acest lucru este destinat unui numar mare de clienti ce nu necesita sa aibe aceeasi adresa IP mereu, din mai multe motive. Calculatorul tau va prelua automat o adresa IP cand se conecteaza la reteaua respectiva fara sa fie nevoie sa cunosti detaliile retelei respective privind configurarea. Aceasta adresa IP poate fi alocata oricui utilizeaza o conexiune dial-up, conexiuni Wireless si conexiuni de mare viteza (Hight Speed Internet).

3

Adresa IP statica (Static IP Address): Este o adresa IP fixa ce nu se schimba niciodata fiind destinata echipamentelor ce necesita conexiuni permanante la Internet/Retea. Este in contrast cu o adresa IP dinamica ce se poate schimba oricand. Majoritatea furnizorilor de acces la internet iti pot aloca o adresa IP statica sau un bloc de adrese statice pentru o taxa mica.

Exista 3 versiuni ale adreselor IP :1. Ipv4 – versiunea cea mai utilizata in prezent2. Ipv5 – a fost o versiune experimentala folosita pe sistemele de operare Unix3. Ipv6 – este viitorul protocol IP ce se doreste a fi implementat la nivel global, acum

fiind la stadiul experimental.

Fiecare gazda si ruter din Internet are o adresa IP, care codifica adresa sa de retea si de gazda. Combinatia este unica: in principiu nu exista doua masini cu aceeasi adresa IP. Toate adresele IP sunt de 32 de biti lungime si sunt folosite in câmpurile Adresa sursa si Adresa destinatie ale pachetelor IP. Este important de observat ca o adresa IP nu se refera de fapt la o gazda. Se refera de fapt la o interfata de retea, deci daca o gazda este in doua retele, trebuie sa foloseasca doua adrese IP. Totusi in practica, cele mai multe gazde sunt conectate la o singura retea si deci au o adresa IP.

3. Clase de adrese. Depasirea numarului de adrese IP

Adresele IP erau impartite in cinci categorii ilustrate in figura. Acest model de alocare a fost denumit clase de adrese. Nu mai este folosit, dar referintele la acest model sunt in continuare des intalnite in literatura. Acum este folosit conceptul CIDR.

Categoriile de IP-uri in trecut

3

Formatele de clasa A, B, C si D permit pâna la 128 retele cu 16 milioane de gazde fiecare, 16.384 retele cu pâna la 64K gazde, 2 milioane de retele (de exemplu, I-AN-uri) cu pâna Ia 256 gazde fiecare (desi unele dintre acestea sunt speciale). Deoarece adresele de pe Internet au fost alocate conform schemei de adresare pe clase, au rezultat o multime de adrese neutilizate.

Valorile 0 si l au semnificatii speciale, asa cum se arata infigura de mai jos. Valoarea 0 inseamna reteaua curenta sau gazda curenta. Valoarea l este folosita ca o adresa de difuzare pentru a desemna toate gazdele din reteaua indicata.

Reteaua si gazda

Adresa IP 0.0.0.0 este folosita de gazde atunci când sunt pornite. Adresele IP cu 0 ca numar de retea se refera la reteaua curenta. Aceste adrese permit ca masinile sa refere propria retea fara a cunoaste numarul de retea (dar ele trebuie sa cunoasca clasa adresei pentru a sti câte zerouri sa includa). Adresele care constau numai din l-uri permit difuzarea in reteaua curenta, in mod uzual un LAN. Adresele cu un numar exact de retea si numai 1 -uri in câmpul gazda permit masinilor sa trimita pachete de difuzare in LAN-uri la distanta, aflate oriunde in Internet (desi multi administratori de sistem dezactiveaza aceasta optiune). in final, toate adresele de forma 127.xx.yy.zz sunt rezervate pentru testari in bucla locala (loopback). Pachetele trimise catre aceasta adresa nu sunt trimise prin cablu; ele sunt prelucrate local si tratate ca pachete sosite. Aceasta permite trimiterea pachetelor catre reteaua locala fara ca emitatorul sa-i cunoasca numarul.

4. Subretele si problemele de limitare IP

Asa cum am vazut, toate gazdele dintr-o retea trebuie sa aiba acelasi numar de retea. Aceasta proprietate a adresarii IP poate crea probleme când reteaua creste. De exemplu, sa consideram o universitate care a folosit la inceput o retea de clasa B pentru calculatoarele din reteaua Ethernet a Departamentului de Calculatoare. Un an mai târziu, departamentul de Inginerie Electrica a vrut acces la Internet, deci a cumparat un repetor pentru a extinde Ethernetul Departamentului de Calculatoare in cladirea lor. Cu timpul, multe alte departamente au achizitionat calculatoare si limita de patru repetoare per Ethernet a fost rapid atinsa. Era nevoie de o alta organizare.

Achizitionarea altei adrese de retea ar fi fost dificila deoarece adresele sunt insuficiente si universitatea avea deja adrese suficiente pentru peste 60,000 de statii. Problema provine de la regula care afirma ca o singura adresa de clasa A, B sau C se refera la

3

o singura retea, nu la o multime de retele. Cum tot mai multe organizatii s-au lovit de aceasta problema, sistemul de adresare a fost putin modificat pentru a o rezolva.

Solutia este sa se permita ca o retea sa fie divizata in mai multe parti pentru uz intern, dar pentru lumea exterioara sa se comporte tot ca o singura retea. In ziua de azi o retea de campus tipica poate arata ca in figura de mai jos, cu un ruter principal conectat la un ISP sau la reteaua regionala si numeroase retele Ethernet imprastiate prin campus in diferite departamente. Fiecare Ehternet are propriul ruter conectat la ruterul principal.

Subretele conectate la un ruter

http://www.ietf.org/rfc/rfc1058.txt

http://www.ietf.org/rfc/rfc1723.txt

http://www.cisco.com/univercd/cc/td/doc/product/software/ios113ed/113ed_cr/np1_c/1cigrp.htm

Computer Networks (Andrew Tanenbaum)

Prima pagina

5. CIDR – dirijarea fara clase intre domenii

IPv4 este folosit intens de cateva decenii. A functionat extrem de bine, asa cum a fost demonstrat de cresterea exponentiala a Internet-ului, dar IPv4 devine rapid o victima a propriei popularitati: isi epuizeaza adresele.

In realitate, o adresa de clasa B este mult prea mare pentru cele mai multe organizatii. Studiile au aratat ca mai mult de jumatate din toate retelele de clasa B au mai putin de 50 de gazde. O retea de clasa C ar fi fost suficienta, dar fara indoiala ca fiecare organizatie care a cerut o adresa de clasa B a crezut ca intr-o zi ar putea depasi campul gazda de 8 biti. Privind retrospectiv, ar fi fost mai bine sa fi avut retele de clasa C care sa foloseasca 10 biti in loc de opt pentru numarul de gazda, permitand 1022 gazde pentru o retea. in acest caz, cele mai multe organizatii s-ar fi decis, probabil, pentru o retea de clasa C si ar fi existat jumatate de milion dintre acestea (comparativ cu doar 16.384 retele de clasa B).

3

Pentru a se evita alocarea prea multor adrese ip sau prea putine sa gasit o solutie, si ea se numeste CIDR (Classless IntcrDomain Routing - Dirijarea fara clase intre domenii) ). Ideea de la baza CIDR, descrisa in RFC 1519, este de a aloca adresele IP ramase, in blocuri de dimensiune variabila, fara a se tine cont de clase.

In modul de administrare CIDR nu mai exista o delimitare clara intre ID-ul de retea si cel de gazda, separarea se poate face astfel oriunde in interiorul unui octet. Astfel dresa CIDR arata ca o adresa IP standard de 32-biti, dar se termina cu prefixul: IP de retea. De exemplu daca avem adresa CIDR: 207.14.01.48/25

"25" indica faptul ca cei 25 de biti din adresa sunt utilizati pentru a identifica reteaua, iar restul bitilor sunt pentru a identifica gazda.

O alta interpretare in cadrul CIDR pentru rezolvarea problemelor de risipa de ip-uri, este aceea ca o adresa IP poate fi utilizata pentru a reprezenta mai multe adrese IP unice, ca in exemplul urmator: 172.201.0.0/16

Prefixul IP de retea ne da informaii despre cate adrese IP pot fi reprezentate de adresa CIDR. Cu cat acest prefix este mai mic, cu atat numarul de adrese agregate creste. Astfel pentru exemplul de prefix „/12”, acesta poate utiliza 1048567 de adrese de clasa C.

Prefix-ul CIDR # Equivalent Clasa C # Adrese gazda/27 1/8th of a Clasa C 32 gazde/26 1/4th of a Clasa C 64 gazde/25 1/2 of a Clasa C 128 gazde/24 1 Clasa C 256 gazde/23 2 Clasa C 512 gazde/22 4 Clasa C 1,024 gazde/21 8 Clasa C 2,048 gazde/20 16 Clasa C 4,096 gazde/19 32 Clasa C 8,192 gazde/18 64 Clasa C 16,384 gazde/17 128 Clasa C 32,768 gazde/16 256 Clasa C 65,536 gazde

(= 1 Clasa B)/15 512 Clasa C 131,072 gazde/14 1,024 Clasa C 262,144 gazde/13 2,048 Clasa C 524,288 gazde

Si ma imult, schema de adresare CIDR mai permite si agregarea rutelor, in care o singura intrare de nivel inalt in tabela de rutare poate sa reprezinte mai multe rute de nivel inverior in spatiul tabelelor de rutare globale.

Schema este similara retelei de telefonie, retea ce este structurata ierarhic. Un nivel inalt, nod de retea pe backbone analizeaza numai informatia referitoare la codul zonei si apoi ruteaza apelul nodului de pe backbone responsabil cu respectiva zona. Nodul receptor citeste prefixul numarului si ruteaza apelul retelei componente care raspunde de acest prefix.

3

Nodurile retelei backbone au nevoie numai de intrarile in tabela de rutare corespunzatoare codurilor zonelor, fiecare dintre acestea reprezentând blocuri mari de numere de telefon individuale si nu fiecare numar de telefon unic.

Uzual, blocuri mari de adrese IP sunt alocate unor furnizori de servicii Internet mari (ISP-uri), care , la rândul lor re-aloca clientilor lor portiuni ale blocurilor lor de adrese. De exemplu, lui Pacific Bell Internet i-a fost alocat blocul de adrese CIDR cu prefixul „/15” (echivalent 512 adrese de Clasa C sau 131,072 adrese de gazda) si aloca uzual clientilor sai adrese CIDR cu prefixe in domeniul „/27” la „19”. Acesti clienti, care pot fi ISP-uri mai mici, la rândul lor, realoca portiuni ale blocurilor lor de adrese clientilor lor. Totusi, in tabelele de rutare globale toate aceste retele diferite si gazde pot fi reprezentate printr-o singura intrare in tabela de rutare a Pacific Bell Internet. Astfel, cresterea numarului de intrari in tabelele de rutare la diferite nivele in ierarhia retelelor poate fi redusa semnificativ. Uzual, tabelele de rutare globale au aproximativ 35,000 intrari.

Chiar cu introducerea CIDR, cresterea Internetului este atât de rapida incât alocarea adreselor IP trebuie tratata ca o resursa saraca; clientilor li se va cere din timp in timp, documentarea in detaliu a necesitatilor lor estimate de adrese IP, mai ales când acestia solicita noi domenii de adrese. Politica Internet este de a aloca domenii de adrese IP pe baza estimarilor organizatiei pentru urmatoarele 3 luni si alocarea de noi domenii in functie de necesitati.

In trecut, puteau fi obtinute adrese IP de Clasa A, B sau C direct de la Internet Registry. In acest scenariu, adresa era proprietatea ta si putea fi transferata chiar la schimbarea ISP-ului. Odata insa cu introducerea schemei de adresare CIDR si agregarii rutelor, cu putine exceptii, sursa recomandata pentru alocarea de adrese este ISP-ul local. In acest scenariu, adresa este numai inchiriata si, la schimbarea ISP-ului este recomandat sa se obtina o noua adresa de la noul ISP si sa fie re-numerotate toate dispozitivele de retea.

Aceasta poate conduce la un consum mare de timp, dar este critica pentru ca adresa respectiva sa fie agregata in blocul mai mare de adrese al ISP-ului si rutat sub adresa lor de retea. Exista inca multe intrari in tabelele globale de rutare care sunt sterse si cu cât mai mica este reteaua, cu atât mai mare este riscul de a fi scos din tabelele de rutare globale. De fapt, retelele cu mai putin de 8,192 dispozitive, de regula, sunt sterse.

Ca o alternativa la renumerotarea fizica a fiecarui dispozitiv din retea, unele organizatii utilizeaza servere proxy pentru a face translarea intre vechile adrese si cele noi. Utilizatorii trebuie sa fie atenti asupra posibilului impact pe care l-ar avea aceasta solutie asupra lor.

Flexibilitatea adresarii CIDR provine din capacitatea routerelor de a lucra cu masti de subretea si altele decât cele clasice pentru clasa A, B sau C. Pentru ca adresarea CIDR sa functioneze, trebuie ca protocoalele de rutare sa fie astfel implementate incât sa suporte adresarea CIDR. Protocoalele de rutare uzuale, cum ar fi BGP (Border Gateway Protocol) si OSPF (Open Shortest Path First) au fost modificate cu ani in urma, astfel incât sa suporte CIDR, insa exista si protocoale care nu suporta CIDR (de exemplu RIP).

Pentru ca agregarea retelelor clasice in retele CIDR sa functioneze (sub)retelele implicate trebuie sa aiba adresele IP intr-un spatiu continuu de adrese (adiacente numeric. CIDR nu poate, de exemplu, sa combine retelele 192.168.12.0 si 192.168.15.0 intr-o a singura ruta, cu exceptia cazului când si domeniile intermediare de adrese: .13 and .14 sunt incluse. Ruta 192.168.12.0/24 exact asta face.

3

6. NAT

O alta solutie pana la implementarea Ipv6 este folosirea conceptului de NAT - Translatarea adreselor de retea.

Adresele IP sunt insuficiente. Ca de exemplu un ISP (Internet Service Provider) ar putea avea o adresa /16 (anterior de clasa B) oferindu-i 65.534 numere de statii. Daca are mai multi clienti, are o problema, dar acesta se poate rezolva printr-un simplu calcul care i-ar putea arata daca in acelasi timp el va avea mai mult de 65.534 de utilizatori online. Rezultatul acestul calcul il poate conduce la alocarea adreselor IP dinamic si nu static. Adresarea dinamica se face de pe o „masina” speciala ce ruleaza protocolul DHCP. Desi aceasta strategie functioneaza bine pentru un ISP cu un numar moderat de utilizatori casnici, esueaza pentru ISP-uri care deservesc preponderent companii. Companiile doresc sa fie online tot timpul zilei(nu doar al programului, ruland diferite servicii pe serverele ce le detin; ex : server Web, Mail). Datorita acestei situatii problema epuizarii adreselor IPv4 nu este mai este doar o problema teoretica care ar putea aparea candva in viitorul indepartat.

Solutia pe termen lung este ca tot Internetul sa migreze la IPv6, care are adrese de 128 de biti. Tranzitia se desfasoara incet, dar vor trece ani pana la finalizarea procesului. in consecinta, s-a considerat ca este nevoie de o rezolvare rapida pe termen scurt. Rezolvarea a venit in forma NAT (Network Address Translation - Translatarea adreselor de retea), care este descrisa in RFC 3022 si pe care o vom rezuma mai jos.

Ideea de baza a NAT-ului este de a aloca fiecarei companii o singura adresa IP (sau cel mult un numar mic de adrese) pentru traficul Internet. in interiorul companiei, fiecare calculator primeste o adresa IP unica, care este folosita pentru traficul intern. Totusi, atunci cand un pachet paraseste compania si se duce la ISP, are loc o translatare de adresa. Pentru a face posibil acest lucru, au fost declarate ca fiind private trei intervale de adrese IP. Companiile le pot folosi intern asa cum doresc. Singura regula este ca nici un pachet continand aceste adrese sa nu apara pe Internet. Cele trei intervale rezervate sunt:

10.0.0.0 -10.255.255.255/8 (16.777.216 gazde)172.16.0.0 -172.31.255.255/12 (1.048.576 gazde) 192.168.0.0 -192.168.255.255/16 (65.536 gazde)

Exemplu de functionare al NAT-ului: in interiorul unei companii fiecare masina are o adresa unica de forma 192.168.11.z. Totusi, când un pachet paraseste compania, trece printr-o unitate NAT care converteste adresa IP interna(ex: 192.168.11.29) la adresa IP reala a

4

companiei, 82.36.5.12, in acest exemplu. Unitatea NAT este deseori combinata intr-un singur dispozitiv cu un zid de protectie (firewall), care asigura securitatea controlând cu grija ce intra si iese din companie. De asemenea este posibila integrarea unitatii NAT in ruterul companiei.

7. Actiunea organizatiilor in reglementarea adresarii

Alocarea adreselor IP nu este arbitrara, ea se face de catre organizatii însarcinate cu distribuirea de spatii de adrese, pe anumite zone geografice.

Registrul Regional al Internetului lucreaza cu operatorii de servicii internet direct, nu cu utilizatorii finali. Exista 5 zone regionale care se ocupa de gestionarea adreselor IP in internet :

a. APNIC – centru responsabil pentru zona Asia-Pacificb. ARIN – centru responsabil pentru zona Americiic. LACNIC – centru responsabil pentru zona latina a Americii si zona Caraibelord. RIPE – centru responsabil pentru Europae. AfriNIC – centru responsabil pentru zona Africa.

Ca exemplu Réseaux IP Européens (RIPE – denumirea in franceza pentru Retelele IP Europene) este un forum deschis pentru toate partile interesate de dezvoltarea tehnica a internetului. Obiectivele comunitatii RIPE este sa asigure continuitatea coordonarilor administrarive si tehnice necesare sa dezvolte si sa mentina internetul. Nu este o organizatie de standardizare ca IETF si nu se ocupa cu numele de domenii.

Acest lucru ajuta si la o buna gestionare a problemelor ce apar in Internet, si aici ma refer la fraudele care se fac pe Internet. Ca de exemplu identificarea adresei IP cu, care o persoana publica un site de tip phishing (reprezintă o formă de activitate criminală care constă in obţinerea datelor confidenţiale) pe Internet duce la identificarea mult mai simpla a celor vinovati. Mai jos avem tipul de informatii care sunt continute in baza de date a centrului care se ocupa de gestionarea adresei IP 193.231.236.66 :

netnum: 193.231.236.0 - 193.231.236.255netname: RDSNETdescr: Romania Data Systems

4

country: roadmin-c: RDS-RIPEtech-c: RDS-RIPEstatus: ASSIGNED PA mnt-by: AS3233-MNTmnt-lower: AS3233-MNTmnt-routes: AS3233-MNTsource: RIPE # Filteredrole: Romania Data Systems NOCaddress: 71-75 Dr. Staicoviciaddress: Bucharest / ROMANIAphone: +40 21 30 10 888fax-no: +40 21 30 10 892abuse-mailbox: abuse@rcs-rds.roadmin-c: CN19-RIPEadmin-c: GEPU1-RIPEtech-c: CN19-RIPEtech-c: GEPU1-RIPEnic-hdl: RDS-RIPEmnt-by: AS8708-MNTremarks: +--------------------------------------------------------------+remarks: | ABUSE CONTACT: abuse@rcs-rds.ro IN CASE OF HACK ATTACKS, |remarks: | ILLEGAL ACTIVITY, VIOLATION, SCANS, PROBES, SPAM, ETC. |remarks: | !! PLEASE DO NOT CONTACT OTHER PERSONS FOR THESE PROBLEMS !! |remarks: +--------------------------------------------------------------+source: RIPE # Filtered% Information related to '193.231.224.0/20AS8708'route: 193.231.224.0/20descr: RDSNETholes: 193.231.224.0/24origin: AS8708mnt-by: AS8708-MNTsource: RIPE # Filtered

Dupa primirea acestor informatii problema a devenit locala, iar in cazul nostru de fata firma Romania Data Systems poate da detalii despre persona care a rulat diverse servicii de pe adresa IP mentionata.

http://www.ietf.org/rfc/rfc1918.txt

Computer Networks (Andrew Tanenbaum)

wikipedia.org

images.google.com

info.uaic.ro

Prima pagina

4