Întâlnire cu un Luceafar

Nu se întâmplă nimic nou…e o zi oarecare când, bucuroși că am scăpat în sfârșit de școală, am decis să mergem la o cofetărie

din apropiere…dar încă nu știam că aceasta va fi cea mai importantă decizie

din viața noastră.Ne savuram prăjiturile și sorbeam cu plăcere

din suc, când, la masa de vis-a-vis s-a așezat un domn, de o eleganță rară.

Cu un păr de culoarea abanosului, cu niște ochi rotunzi și expresivi, cu o figură atât de

cunoscută, și totuși foarte străină, s-a așezat meditând îngândurat în fața unui pahar plin cu

licoarea zeilor.

La o privire mai amănunțită am observat ceva nefiresc: era marele nostru poet Mihai Eminescu!

Nu ne venea să credem, nici unuia dintre noi. “Să îi cerem un autograf!” “Nu, să îi facem o

poză!” “Ba nu, stați! Lăsați-mă puțin!” Și Luca s-a îndreptat spre masa cu pricina plin de curaj.

“Și era una la părinți Și mândră-n toate cele,

Cum e Fecioara între sfinți Și luna între stele.”

Omul misterios a zâmbit: “Îti place poezia?” Luca abia șoptind de emoție: “E preferata mea!” “Și ce îți place cel mai mult la ea?” “Poetul!” Atunci fața bărbatului

s-a luminat afișând un zâmbet larg.

“Și cel mai mult mi-aș dori să pot să îl întâlnesc și să îi arăt admirația mea.În fiecare seară când văd un

Luceafăr, îl privesc atent, mă minunez. Și de fiecare dată îi spun Luceafarului ce simt pentru marele poet.

Și de fiecare dată el mă ascultă. “Se pare că te-a ascultat și de această dată, căci sunt sigur că

adoratul tău poet va afla într-un fel sau altul ce vrei să îi transmiți!”

“Da, sunt sigur de asta” spune Luca zâmbind cu subînțeles.

Întors la masa noastră, Luca a fost năpădit de întrebări “ Cum a fost?” “Ce i-ai spus?”

“Dar el, el ce ți-a spus?”însă Luca, încă năuc de toate cele

întămplate a exclamat râzând “ Cum să fie?! A fost ca o… ÎNTÂLNIRE CU UN

LUCEAFĂR!”