INSTITUTUL NA ŢIONAL DE STATISTIC Ă - bistrita.insse.ro · Din aceast ă perspectiv ă, o analiz...

INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ

- februarie 2016 -

INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ DIRECŢIA REGIONALĂ DE STATISTICĂ

BISTRIŢA-NĂSĂUD

Coordonare:

Luca Mircea Chira Realizare: Diana Astalîş Ion Buciură

Mirela Danci Marius Spermezan Ana-Maria Vrîncean

Regiunea Nord-Vest România – Statistici europene comparative

1

Sumar

Introducere ...........................................................................................................................5 Clasificarea statistică a unităţilor administrativ-teritoriale (NUTS).............................5 „EUROPA-2020” – Obiective şi poziţii naţionale şi regionale....................................5 Sumarul perioadelor de referinţă pentru datele disponibile........................................11

1. Populaţia.........................................................................................................................12 1.1 Cetăţenii străini.....................................................................................................12 1.2 Mobilitatea populaţiei...........................................................................................13 1.3 Gospodării cu o singură persoană.........................................................................14 1.4 Persoane văduve/divorţate care locuiesc singure .................................................15 1.5 Familiile................................................................................................................15

2. Sănătatea ........................................................................................................................19 2.1 Speranţa de viaţă la naştere ..................................................................................19 2.2 Durata medie de viaţă ...........................................................................................19 2.3 Ani de viaţă sănătoasă la naştere ..........................................................................20 2.4 Cauzele de deces...................................................................................................20 2.5 Resursele de asistenţă medicală............................................................................24

3. Educaţia..........................................................................................................................26 3.1 Participarea copiilor în vârstă de patru ani la programele de educaţie ................26 3.2 Abandonul prematur al educaţiei şi formării profesionale ...................................26 3.3 Elevii din învăţământul secundar superior profesional ........................................28 3.4 Absolvirea învăţământului terţiar (nivel 5-8 ISCED)...........................................28

4. Piaţa muncii ...................................................................................................................30 4.1 Rata de ocupare a persoanelor cu vârsta între 20 şi 64 de ani ..............................30 4.2 Rata de ocupare a persoanelor în vârstă ...............................................................31 4.3 Rata şomajului ......................................................................................................31 4.4 Şomajul în rândul tinerilor....................................................................................32 4.5 Tinerii care nu sunt prezenţi nici pe piaţa muncii şi nici nu sunt cuprinşi într-o formă de pregătire şcolară sau profesională (NEET)..................................33 4.6 Şomajul pe termen lung (structural) .....................................................................34

5. Economia........................................................................................................................36 5.1 Măsurarea dezvoltării economice.........................................................................36 5.2 Produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor.......................................................36 5.3 Analiza contribuţiei fiecărei ramuri la valoarea adăugată la preţurile de bază.....37 5.4 Productivitatea muncii ..........................................................................................42

6. Statistici structurale de întreprinderi..........................................................................44 6.1 Demografia întreprinderilor: naşteri şi decese......................................................44 6.2 Densitatea întreprinderilor cu înalt nivel de creştere în economia de afaceri ......45 6.3 Modele de specializare în muncă în economia întreprinderilor non-financiare ...46 6.4 Gradul de concentrare a afacerilor în profil regional ...........................................48

7. Cercetare şi inovare.......................................................................................................49 7.1 Cheltuielile interne brute privind cercetarea şi dezvoltarea (GERD)...................49 7.2 Cercetătorii ...........................................................................................................50 7.3 Resursele umane din domeniul ştiinţei şi tehnologiei (RUST) ............................50 7.4 Resursele umane de bază în ştiinţă şi tehnologie (HRSTC).................................51 7.5 Ocuparea forţei de muncă în sectoarele de înaltă tehnologie ...............................52 7.6 Statistica brevetelor ..............................................................................................43


2

8. Societatea informaţională .............................................................................................54 8.1 Conexiune de bandă largă.....................................................................................54 8.2 Persoane care nu au utilizat niciodată un computer..............................................55 8.3 Folosirea regulată a internetului ...........................................................................55 8.4 Utilizarea internetului pentru a interacţiona cu autorităţile publice .....................56

9. Turismul .........................................................................................................................58 9.1 Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică .......................................58 9.2 Presiunile exercitate de activităţile turistice .........................................................60 9.3 Distribuţia înnoptărilor în funcţie de gradul de urbanizare...................................61 9.4 Capacitatea de cazare............................................................................................61

10. Transporturile...........................................................................................................63 10.1 Transportul rutier de pasageri .............................................................................63 10.2 Reţeaua de autostrăzi ..........................................................................................64 10.3 Transportul aerian ...............................................................................................65

11. Agricultura ................................................................................................................67 11.1 Cultivarea şi întreţinerea solurilor ......................................................................67 11.2 Adăposturi pentru bovine în sistem de stabulaţie liberă .....................................67 11.3 Efectivele de animale..........................................................................................68 11.4 Producţia agricolă ...............................................................................................71

12. Statisticile regionale de gen......................................................................................73 12.1 Sănătatea ............................................................................................................73 12.2 Educaţia .............................................................................................................75 12.3 Resursele umane în domeniul ştiinţei şi tehnologiei .........................................77 12.4 Viaţa profesională ..............................................................................................78


3

Cuvânt înainte

„Regiunea Nord-Vest, România. Statistici Europene comparative” lucrare realizată de Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud, la a doua ediţie, continuă o prezentare analitico-descriptivă a unor informaţii de impact în statisticile europene curente. Acestea presupun cuantificările aşteptate de imperativele politicilor europene generate de Strategia Europa 2020. Pe prezentarea coordonatelor statistice realizate în scopul monitorizării obiectivelor Strategiei Europa 2020 insistă actuala lucrare. Astfel, în scop informativ, în introducere, sunt preluate aceste obiective, pe de-o parte în dimensiunea lor medie europeană şi pe de alta în dimensiunea asumată de România. În acest context, se regăsesc în conţinutul lucrării tratări exprese, comparative, pe linia Regiunea Nord-Vest – România – Europa ca de exemplu: abandonul prematur al educaţiei şi formării profesionale, absolvirea învăţământului terţiar – la capitolul educaţie, rata de ocupare a persoanelor cu vârste între 20 şi 64 ani, şomajul în rândul tinerilor, tinerii care nu sunt prezenţi nici pe piaţa muncii şi nici nu sunt cuprinşi într-o formă de pregătire şcolară sau profesională – la capitolul piaţa muncii, produsul intern brut pe locuitor, contribuţia fiecărei ramuri la valoarea adăugată brută, productivitatea muncii – la capitolul economie ş.a.m.d. Există în cuprinsul lucrării şi alţi indicatori mai puţin uzuali în statisticile cu care suntem obişnuiţi, dar care ţin să reflecte aspecte curente, specifice mutaţiilor diverse la care asistăm în toate domeniile. Asemenea teme mai inedite găsim prezentate în toate capitolele lucrării şi exemple ar putea fi următoarele: despre cetăţenii străini, mobilitatea populaţiei, gospodăriile cu o singură persoană, anii de viaţă sănătoasă la naştere, demografia întreprinderilor, gradul de concentrare a afacerilor în profil regional, cheltuielile privind cercetarea şi dezvoltarea, utilizarea internetului în interacţiunea cu autorităţile publice, adăposturile pentru bovine în sistem de stabulaţie liberă etc. Am menţinut de la ediţia precedentă bogata prezentare ilustrativă prin diverse grafice care sugerează dintr-o privire imaginea raportului în care regiunea noastră se află faţă de România şi Europa, evidenţierea acestei poziţii constituind în ultimă analiză, scopul lucrării. Dorim să credem că lucrarea noastră va suscita interesul utilizatorilor fie că este vorba de utilizatorii profesionişti sau de cei în formare – elevi, studenţi – fie că este vorba de cei care consideră că informarea cu date statistice din imediata actualitate şi din cadrul spaţial căruia îi aparţinem este necesară completării orizontului cultural al individului zilei de azi.

Luca Mircea Chira

director executiv

Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud


4

Regiuni:

� Macroregiunea 1

� Macroregiunea 4

� Macroregiunea 2

� Macroregiunea 3


5

Introducere Clasificarea statistică a unităţilor administrativ-teritoriale (NUTS) Clasificările sunt un instrument important pentru colectarea, compilarea şi diseminarea de statistici comparabile. Compararea la nivel regional în cadrul UE-28 are la bază clasificarea unităţilor administrativ-teritoriale din punct de vedere statistic (NUTS), clasificare ce permite realizarea unei ierarhii armonizate a regiunilor. Pe baza acestei clasificări, fiecare stat membru este împărţit pe 3 niveluri (nivelul 1 fiind cel mai sintetic, nivelul 3 cel mai detaliat). Prezentăm în continuare numărul regiunilor NUTS după nivel pentru UE-28, România şi Regiunea Nord-Vest, aplicabilă de la 1 ianuarie 2015: NUTS 1 NUTS 2 NUTS 3 UE-28 98 276 1342 România 4 8 42 Regiunea Nord-Vest

-

1

6

La nivelul României, clasificarea NUTS cuprinde: macroregiunile (NUTS 1), regiunile din cadrul macroregiunilor (NUTS 2) şi judeţele componente ale regiunilor (NUTS 3). În această publicaţie vor fi prezentate date în principal la nivel NUTS 2 pentru Regiunea Nord-Vest fiind codificată în clasificarea NUTS 2013 cu codul RO11. Anumite analize, tabele şi hărţi vor avea date până la nivel NUTS 3, judeţele componente ale regiunii, codificarea acestora fiind în statisticile europene următoarea: RO111 – Bihor, RO112 Bistriţa-Năsăud, RO113 – Cluj, RO114 – Maramureş, RO115 – Satu Mare, RO116 – Sălaj. Scopul clasificării statistice a unităţilor administrativ-teritoriale Această clasificare permite realizarea după o structură unitară a abordărilor socio-economice la nivelul Uniunii Europene, având ca principale obiective:

a) realizarea, dezvoltarea şi armonizarea statisticilor regionale ale Uniunii Europene;

b) analizele socio-economice ale regiunilor din entităţile componente ale statelor membre;

c) elaborarea politicilor regionale; „Europa 2020” – Obiective şi poziţii naţionale şi regionale Fenomenul globalizării este atributul ce caracterizează lumea de azi. Conceptul de globalizare desemnează un proces multicauzal care explică faptul că evenimentele ce au loc într-o parte a globului influenţează întregul mapamond. Cea mai importantă componentă a globalizării vizează latura economică, vizând în principal:

- fluxurile de bunuri şi servicii; - fluxurile de persoane (migraţia); - fluxurile de capital; - fluxurile de tehnologie;

Definiţia globalizării pune în evidenţă cu claritate caracterul ei atotcuprinzător, influenţând în mod decisiv evoluţia socio-demo-economică a fiecărei entităţi, indiferent că ne referim la state în ansamblu sau la unităţi teritorial- administrative din cadrul acestora (macroregiuni, regiuni, sau alte unităţi administrativ-teritoriale specifice fiecărui stat). Din această perspectivă, o analiză introspectivă a României şi, în context, a regiunii Nord-Vest permite identificarea oportunităţilor de dezvoltare socio-demo-economică pe termen mediu şi lung, în strânsă interdependenţă cu evoluţiile ce au loc pe scena europeană actuală. În vederea dezvoltării durabile a statelor membre UE, la Consiliul European din 17 iunie 2010 a fost adoptată Strategia Europa 2020, prin care sunt conturate cinci obiective majore măsurabile, realizabile la orizontul anului 2020, faţă de care România şi-a dimensionat propriile posibilităţi viitoare. Acestea exprimate în indicatori medii sunt următoarele:

1. Ocuparea forţei de muncă - Creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă din grupa de vârstă 20-64 ani până la cel puţin 75% (În România - 70% );

2. Cercetare-dezvoltare - Creşterea combinată a investiţiilor publice şi private în


6

cercetare-dezvoltare la 3% din PIB (În România - 2%);

3. Educaţie - reducerea ratei abandonului şcolar la mai puţin de 10% (În România - 11,3%);

4. Creşterea proporţiei celor din grupa de vârstă 30-34 ani care au absolvit învăţământul terţiar la cel puţin 40% (În România - 26,7%);

5. Combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale – prin scoaterea a cel puţin 20 de milioane de persoane din riscul de sărăcie şi excluziune socială (România îşi propune ca până în anul 2020 să reducă numărul persoanelor vulnerabile social cu 580000 persoane). Atingerea acestor obiective reclamă eforturi concertate la nivelurile naţionale şi unional, eforturi ce au ca scop identificarea şi valorificarea tuturor oportunităţilor apărute, precum şi o reacţie promptă şi unitară pentru a limita acţiunea unor factori conjuncturali perturbatori. O modalitate prin care se poate asigura o dezvoltare sustenabilă armonioasă a zonelor Uniunii Europene în ansamblu o constituie realizarea unui model general de convergenţă între acestea (regiunile mai puţin dezvoltate îşi propun să ajungă din urmă celelalte regiuni). Gradul de convergenţă poate fi cuantificat prin analiza disparităţilor naţionale sau regionale cu ajutorul a trei indicatori:

Grafic 1

1. Produsul intern brut în preţuri curente de piaţă (puterea de cumpărare standard/locuitor);

2. Rata brută a modificărilor demografice, respectiv raportul între variaţia totală a populaţiei în cursul anului şi populaţia medie a anului;

3. Rata şomajului; Analiza corelaţiilor între aceşti indicatori poate pune în evidenţă aspecte relevante cu privire la tendinţele şi dinamica evoluţiilor viitoare în privinţa potenţialului demo-socio-economic la nivelul UE 28 şi al subdiviziunilor sale naţionale şi regionale. Principalele constatări statistice – rezultate ale evoluțiilor politicilor de la nivel regional Seriile de timp lungi ale indicatorilor statistici specifici furnizează dovezi ale unui model general de convergență între regiunile UE (regiunile mai puțin dezvoltate tinzând să ajungă din urmă alte regiuni). Trei indicatori strategici - PIB pe cap de locuitor, schimbarea populației și rata șomajului pentru perioada 2000-2014 relevă aceste tendinţe, după cum rezultă din graficele următoare:

PIB pe cap de locuitor

- în PCS pe cap de locuitor, standardul puterii de cumpărare) -

0

5.000

10.000

15.000

20.000

25.000

30.000

UE-28

Romania

Regiunea Nord-Vest

UE-28 25.900 24.300 25.300 26.000 26.500 26.600

Romania 12.500 11.900 12.600 13.300 14.000 14.500

Regiunea Nord-Vest 11.100 10.800 11.300 11.400 12.200 12.500

2008 2009 2010 2011 2012 2013


7

Aspectul cel mai frapant al graficului 1 este scăderea PIB-ului pe cap de locuitor la nivelul mediei europene în 2009, ca efect al crizei financiare și economice. Regiunea Nord-Vest făcând parte din regiunile mai puțin dezvoltate ale UE-28 a continuat în creștere în 2008, a urmat o contracție în 2009 şi a revenit în 2010, anulând efectele crizei. Ar trebui remarcat faptul că acest raport nu poate crește chiar dacă nivelul de PIB rămâne neschimbat, dacă acest lucru este însoțit de scăderea numărului de locuitori (vezi rata de schimbare a populatiei pentru mai multe detalii cu privire la scăderea numărul de locuitori în regiunile mai puțin dezvoltate). Grafic 2 Grafic 3 Graficul 3 oferă informații cu privire la evoluțiile ratei șomajului. De la un nivel relativ scăzut în 2008, pentru regiunile mai puțin dezvoltate, rata șomajului din UE a crescut în mare parte neîntrerupt până la 2013, ajungând la 15,7% pentru regiunile de tranziție, 12,6% pentru regiunile mai puțin dezvoltate și 9,3% pentru regiunile mai dezvoltate. În 2014, rata șomajului a început să scadă din nou, cea mai mare reducere fiind înregistrată pentru

Graficul 2 prezintă rata brută de modificare a populației. Modelul general în cadrul UE-28 a fost unul de creștere a populației relativ modest pentru regiunile mai dezvoltate și regiunile de tranziție, în timp ce numărul de locuitori în regiunile mai puțin dezvoltate a avut tendinţa să scadă. Într-adevăr, reducerile de populație pentru regiunile mai puțin dezvoltate din UE s-au accentuat în perioadele de dificultăți economice - cum ar fi în 2011 – fapt care sugerează că unele persoane au părăsit aceste regiuni în căutare de lucru în timpul recesiunilor. regiunile mai puțin dezvoltate (în jos cu 0,9 puncte procentuale). La fel ca PIB-ul pe cap de locuitor, schimbările în rata șomajului poate, cel puțin în parte, se explică prin schimbări în numărul de locuitori (sau mai exact în dimensiunea forței de muncă), spre deosebire de modificări ale numărului de șomeri.

Rata brută de modificare a populaţiei

2,1

-9,5-7,1

-3,6-1,8

3,52,12,22,42,43,5

-3,8-5,1-4,7

-1,6-2

-0,8-0,6-1

-15

-10

-5

0

5

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

- % -

UE-28

Romania

Regiunea Nord-

Vest

Rata şomajului

6,8

3,8

10,210,910,59,69,68,9

7

7,16,8

7,2

76,9

5,8

4,14,65,1

6,55,6

3,8

0

2

4

6

8

10

12

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

- % -

UE-28

Romania

Regiunea Nord-Vest


8

1. EUROPA - obiectiv pentru 2020: creșterea ratei de ocupare a persoanelor în vârstă de 20-64 de ani la cel puțin 75% Rata de ocupare este considerat a fi un indicator social cheie pentru scopuri analitice atunci când studiază evoluțiile din cadrul piețelor forței de muncă. În fața schimbărilor demografice și îmbătrânirii populației UE, creșterea ratei de ocupare este considerată esențială pentru sustenabilitatea modelului social al UE, bunăstarea și finanțele publice. Rata de ocupare a atins apogeul în 2008 și nu s-a întors încă la nivelul anterior crizei (UE-28). Strategia Europa 2020 a stabilit un obiectiv de creștere a ratei de ocupare în rândul persoanelor în vârstă de 20-64 de ani până la 75%. În anul 2008, rata de ocupare a UE-28 a ajuns la 70,3%, după o perioadă de creștere relativ constantă (în creștere cu 3,6 puncte procentuale între 2002 și 2008). Acest model a fost inversat în timpul crizei financiare și economice și rata de ocupare a scăzut la un minim relativ de 68,4% în 2012 și a rămas neschimbat în 2013. Nu a fost o revenire în 2014, rata de ocupare a crescut doar la 69,2%; ca atare, cea mai recentă cifră disponibilă prezintă rata cu 5,8 puncte procentuale sub obiectivul Strategiei Europa 2020. România s-a apropiat de obiectivul național pentru 2020, acela de 70%. În Regiunea Nord-Vest rata de ocupare a celor în vârstă de 20-64 de ani se situează peste media naţională începând cu anul 2011.

2. EUROPA - obiectiv pentru 2020: reducerea ratei de părăsire timpurie a educației și formării profesionale la mai puțin de 10% Nu există nici un concept armonizat de învățământ obligatoriu în statele membre ale UE. Cu toate acestea, se apreciază că un nivel de bază de educație este de dorit, astfel încât toată lumea să aibă posibilitatea de a participa la viața economică și socială, şi să crească șansele de a găsi locuri de muncă și să-şi reducă riscul lor de a cădea în sărăcie. Obiectivul principal al Strategiei Europa 2020 pentru educație este compus din două părți: prima dintre acestea caută să reducă proporția persoanelor care părăsesc timpuriu educația și formarea profesională (măsurată ca procent din populația în vârstă de 18-24 fără un nivel secundar superior de educație și nu în educație sau formare suplimentară) la mai puțin de 10%. După ce a fost de 17,0% în 2002 la nivel UE-28, proporția persoanelor care părăsesc timpuriu educația și formarea profesională a căzut în mod constant în fiecare an până la 11,1% în 2014. Dacă aceste evoluții tind să continue obiectivul Strategiei Europa 2020 de 10%, va fi atins. În 2014, proporția persoanelor care părăsesc timpuriu educația și formarea profesională a fost relativ mare în România (18,1%). Majoritatea obiectivelor naționale în cadrul Strategiei Europa 2020 pentru proporția persoanelor care părăsesc

Rata de ocupare a celor în vârstă de 20-64 de ani

54

56

58

60

62

64

66

68

70

72- % -

UE-28

Romania

Regiunea Nord-Vest

UE-28 70,2 68,9 68,5 68,5 68,4 68,3 69,2

Romania 64,4 63,5 64,8 63,8 64,8 64,7 65,7

Regiunea Nord-Vest 61,6 60,0 64,5 64,9 67,3 67,8 68,6

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


9

timpuriu educația și formarea profesională au fost mai mici sau egale cu obiectivul general de 10% pentru UE-28. Printre ţările care a avut obiective naționale de peste 10% se numără şi România (11,3%). În 2014, faţă de obiectivul național pentru 2020 în ceea ce privește proporția abandonului școlar timpuriu din sistemele de educație și formare profesională, decalajul a fost mult mai mare în România (aproximativ 7 puncte procentuale). În regiunea NV s-a înregistrat o rată care a fost mai mică decât media națională.

3. EUROPA - obiectiv pentru 2020: creșterea ratei populației cu vârsta 30-34 de ani care au absolvit învățământul superior la cel puțin 40%. Într-o societate bazată pe cunoaștere din ce în ce mai multe locuri de muncă necesită un nivel relativ ridicat de educație, calificări sau competențe specifice și acest lucru se reflectă în a doua parte a obiectivului principal Europa 2020 pentru educație, și anume, că cel puțin 40% din cei cu vârsta de 30-34 trebuie să fi finalizat învățământul terțiar.

Persoane care părăsesc timpuriu educaţia şi formarea profesională, 2008-2014

- % din populaţia în vârstă de 18-24 de ani -

0

5

10

15

20

25

UE-28

Romania

Regiunea Nord-Vest

UE-28 14,6 14,2 13,9 13,4 12,7 11,9 11,2

Romania 15,9 16,6 19,3 18,1 17,8 17,3 18,1


2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Nivelul de educaţie terţiară, 2008-2014

- % din populaţia în vârstă de 30-34 de ani -

0,0

10,0

20,0

30,0

40,0

UE-28

Romania

Regiunea Nord-Vest

UE-28 31,2 32,3 33,8 34,8 36,0 37,1 37,9

Romania 16,0 16,8 18,3 20,3 21,7 22,9 25,0


2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


10

În ciuda presiunilor considerabile asupra finanțărilor publice în timpul crizei financiare și economice, ponderea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 30-34 de ani care au absolvit învățământul terțiar în UE-28 a crescut rapid de la 23,6% în 2002 până la 37,9% în 2014, cu creștere în fiecare an. Dacă acest model va continua, atunci este probabil ca obiectivul Europa 2020 de 40% să fie îndeplinit. În contextul Strategiei Europa 2020, obiectivul național privind ponderea tinerilor cu un nivel terțiar de educație este de la 26,7% în România. Atât la nivel naţional cât şi la nivelul Regiunii Nord-Vest s-a înregistrat aceeaşi tendinţă de creştere a acestui indicator, valorile apropiindu-se de ţinta pentru 2020 propusă de România. 4. EUROPA - obiectiv pentru 2020: scoaterea a cel puțin 20 milioane de oameni în afara riscului de sărăcie sau excluziune socială Acest obiectiv principal Europa 2020 pentru persoanele expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială este definit în termeni de acei oameni care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții: sunt expuse riscului de sărăcie; se confruntă cu sărăcie severă; sau care trăiesc într-o gospodărie cu o intensitate de lucru foarte scăzută. Indicatorul se bazează pe o comparație cu situația din 2008 și folosește media UE-27 ca referință a sa, şi are scopul de a scoate cel puțin 20 de milioane de persoane din riscul de sărăcie sau de excluziune socială până în 2020. (e) – date estimate

Aproape una din patru persoane din populația UE a fost la risc de sărăcie sau excluziune socială în 2013. Privind la dezvoltarea acestui indicator în perioada 2008-2013, procentul persoanelor cu risc de sărăcie sau de excluziune socială a crescut de la 23,8% din populația UE-27 în 2008, la 24,5% din UE-28 în 2013. Mari declinuri s-au înregistrat în România (în jos 3,8 puncte procentuale). Riscul de sărăcie sau de excluziune socială a fost la cel mai înalt nivel din statele membre în anul 2014 în România (40,2%). 5. EUROPA - obiectiv pentru 2020: creșterea investițiilor în cercetare și dezvoltare la cel puțin 3% din PIB Procentul cheltuielilor de cercetare și de dezvoltare, ca procent din PIB a ajuns la 2,01% în 2013 în Uniunea Europeană. Această cifră ar putea fi comparată cu valoarea de 1,85% la debutul crizei financiare și economice în 2008 și cu cea de 1,79% din 2000. Creșterile modeste a cheltuielilor în cercetare și dezvoltare în această perioadă de 13 ani sugerează că aceasta va fi o provocare considerabilă pentru a îndeplini obiectivul principal de cel puțin 3% din PIB până în 2020, în 2014 cheltuielile de cercetare-dezvoltare în UE-28 rămânând la aproape un punct procentual distanţă. România şi Regiunea Nord-Vest se află la o distanţă mai mare de un punct procentual distanţă faţă de ţinta naţională propusă (2% din PIB).

Ponderea persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială,

în perioada 2008-2013

20

30

40

50- % -

UE-28

Romania

Regiunea Nord-Vest

UE-28 23,7 24,3 24,7 24,5 24,4(e)

Romania 44,2 43,1 41,4 40,3 41,7 40,4 40,2

Regiunea Nord-Vest 33,7 35,2 30,8 34,3 31,9 30,9

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


11

Sursa şi disponibilitatea datelor Surse de date: - Baza de date on-line a EUROSTAT

http://ec.europa.eu/eurostat/data/database; - Baza de date on-line a INS (TEMPO Online)

http://statistici.insse.ro/shop;

Pentru explicarea unor indicatori regionali s-a folosit ca sursă ghidul statisticilor europene: - EUROSTAT statistici explicate

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Main_Page

Cheltuielile interne brute în cercetare şi dezvoltare, în perioada 2008-2013

- % din PIB -

0

0,5

1

1,5

2

2,5

UE-28

Romania

Regiunea Nord-Vest

UE-28 1,85 1,94 1,93 1,97 2,01 2,01

Romania 0,57 0,46 0,45 0,49 0,48 0,39

Regiunea Nord-Vest 0,44 0,33 0,33 0,49 0,44 :

2008 2009 2010 2011 2012 2013

Sumarul ultimei perioade de referință privind datele disponibile pentru fiecare capitol Numărul şi titlul capitolului Introducere / „Europa 2020” – Obiective şi poziţii naţionale şi regionale

Demografie, educație și forță de muncă, 2014; EU-SILC, conturi regionale și cercetare-dezvoltare, 2013

1. Populaţia Recensământul populaţiei şi locuinţelor, 2011 2. Sănătatea Cauzele de deces, 2012

Resursele de sănătate, 2013 3. Educaţia Educaţia, 2014 4. Forţa de muncă Forţa de muncă, 2014 5. Economia Conturi regionale, 2013 6. Statistici structurale de întreprinderi Statistici structurale de întreprinderi, 2012

Demografia întreprinderilor, 2010 7. Cercetare şi dezvoltare Resursele de muncă, 2014; cercetători, 2012;

brevete, 2012 8. Societatea informaţională Societatea informaţională, 2014 9. Turismul Turismul, 2014 10. Transporturile Transporturile, 2013 11. Agricultura Ancheta metodelor de producţie agricolă,

2010; efectivele de animale şi producţia vegetală, 2014

12. Statistici pe sexe Speranţa de viaţă, 2013; cauzele de deces, 2012; forţa de muncă, 2014


12

1. Populaţia

Analiza structurilor socio-economice pe diferite niveluri de abordare nu se poate realiza fără a ţine seama de implicaţiile modificărilor ce au loc în domeniul demografic. Aceste modificări reprezintă unul dintre motoarele ce modelează modul de viaţă dintr-un anumit teritoriu într-o anumită perioadă de timp. Recensământul populaţiei şi locuinţelor oferă informaţii tipice privind nivelul şi dinamica fenomenelor demografice, dar şi date despre: migraţie, gospodării şi structura lor după numărul persoanelor ce le compun şi numărul nucleelor familiale etc.

1.1. Cetăţenii străini

Globalizarea economico-socială tot mai accentuată determină mutaţii semnificative în structurile demografice din statele membre ale Uniunii Europene, concretizate atât prin creşterea numărului de migranţi în cadrul ţărilor membre UE-28, cât şi din terţe ţări către statele membre UE. Ca urmare, cetăţenii străini devin o categorie din ce în ce mai importantă pentru respectivele state. Cetăţenia, în contextul recensământului populaţiei şi gospodăriilor, este definită ca o legătură juridică specială între o persoană şi statul său, dobândită prin naştere sau prin naturalizare, indiferent dacă se realizează prin declaraţie, căsătorie ori prin alte mijloace, în conformitate cu dispoziţiile de drept intern. Pe parcursul acestei analize, ne vom referi la cetăţenii străini cu reşedinţa obişnuită în ţările din UE-28 în anul 2011.

La nivelul Uniunii Europene, cetăţenii străini reprezentau circa 6% din populaţia statelor membre. Circa 60% dintre aceştia aparţineau unui stat din afara UE, restul aparţinând altor state membre ale comunităţii celor 28 de state membre. Cetăţenii străini din România reprezentau mai puţin de 0,2% din populaţia de la recensământ, aceeaşi pondere înregistrându-se şi la nivelul regiunii Nord-Vest. Cel mai mare număr de străini din regiune a fost în judeţul Cluj (2892 persoane), reprezentând 0,42% din populaţia recenzată la nivelul judeţului. În celelalte judeţe ponderea cetăţenilor străini s-a situat sub 1%. Cetăţeni străini în anul 2011, la nivel NUTS3

- % din total populaţie -

În funcţie de ţara de origine a cetăţenilor străini recenzaţi în România, peste 70% aparţineau unui stat din afara UE-28, cei aparţinând statelor componente reprezentând 29,4% dintre cetăţenii străini. Din totalul străinilor înregistraţi în Nord-Vest cu ocazia recensământului, ponderea extracomu-nitarilor era de 57,2%. Ponderi semnificative ale acestora au fost înregistrate în judeţele: Cluj (60,9%) şi Maramureş (55,3%).

Analiza cetăţenilor străini în anul 2011, la nivel NUTS3

- % din cetăţenii străini -

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

UE-28

România

N-V

Bihor

Bistriţa-Năsăud

Cluj

Maramureş

Satu-Mare

Sălaj

Cetăţeni străini din altstat membru UE-28

Cetăţeni străini din altstat nonmembru UE-28


13

Ponderea cea mai mică a străinilor din afara UE s-a consemnat în judeţul Sălaj (36,2%).

1.2. Mobilitatea populaţiei

Un fenomen larg răspândit astăzi îl reprezintă mobilitatea populaţiei. Oportunitatea unui loc de muncă este doar unul dintre numeroasele motive pentru care cetăţenii decid să se mute. Alte motive ale schimbării reşedinţei pot fi legate de apropierea de familie sau prieteni, modificări ale stilului de viaţă (de exemplu mutarea în zone rurale), schimbările intervenite în situaţia lor familială la un moment dat (o familie în creştere, divorţ, probleme de sănătate etc.). Aceste modificări au fost surprinse cu ocazia recensământului, respondenţii fiind chestionaţi în legătură cu relaţia dintre reşedinţa actuală obişnuită şi reşedinţa obişnuită din anul anterior recensământului. Aproximativ 6,4 % din populația din UE-28 și-a schimbat reședința obișnuită în cursul perioadei de 12 luni anterioară recensământului din 2011. Piața muncii și piața locuințelor de la nivel local joacă un rol considerabil în determinarea ritmului în care oamenii se mută dintr-un loc într-altul. La nivel naţional doar 1% au fost cei care au declarat la recensământ că şi-au schimbat reşedinţa, la nivelul regiunii Nord-Vest proporţia fiind mai mare (1,3%). În judeţul Cluj a fost înregistrată cea mai mare proporţie de persoane care și-au schimbat reședința obișnuită în cursul perioadei de 12 luni

anterioară recensământului din 2011 (2,8%), acest lucru se datorează oportunităţilor mai mari în materie de educaţie şi de ocupare a forţei de muncă pe care le oferă acest judeţ, urmat de judeţul Bihor (1,0%).

Persoane a căror re şedinţă obişnuită s-a

schimbat în timpul anului anterior recensământului, la nivel NUTS3


Prin prisma acestei caracteristici, la nivelul Uniunii Europene se constată că cea mai mare parte a populaţiei care a decis să-şi schimbe reşedinţa (56,6%), provenea din aceeaşi regiune; ponderea celor proveniţi dintr-o altă regiune a aceluiaşi stat membru a fost de 34,3%, în timp ce mai puţin de 1/10 dintre cei ce s-au mutat proveneau dintr-o altă ţară.

Analiza persoanelor a căror reşedinţă obişnuită s-a schimbat în timpul anului anterior recensământului,

la nivel NUTS3

- % din numărul rezidenţilor a căror reşedinţă obişnuită s-a schimbat în cursul anului anterior

recensământului -

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

UE-28

România

N-V

Bihor

Bistriţa-Năsăud

Cluj

Maramureş

Satu-Mare

Sălaj

s-au mutat în cadrul aceleiaşi regiunide nivel NUTS3

proveneau dintr-o altă regiune aaceluiaşi stat membru

erau originare dintr-o altă ţară


14

Analiza fluxurilor la nivel naţional şi regional arată că cele mai importante mişcări s-au produs între regiunile componente. De exemplu, peste 64% din populaţia României care şi-a schimbat reşedinţa obişnuită în anul anterior recensământului s-a mutat într-o altă regiune de dezvoltare. La nivelul regiunii Nord-Vest ponderea celor care proveneau din celelalte regiuni ale României era de 58,5%. Din totalul regional al populaţiei care şi-a schimbat reşedinţa obişnuită pe parcursul perioadei de 12 luni anterioară recensământului, cea din judeţul Cluj reprezenta 57,4% (18981 persoane). Dintre aceştia, peste 70% proveneau din celelalte regiuni ale ţării.

1.3. Gospodării cu o singură persoană

În accepţiunea folosită la recensământul populaţiei şi locuinţelor, fiecare gospodărie privată poate fi:

- gospodărie de o persoană - o persoană care locuieşte singură într-o unitate de locuit sau care ocupă, în calitate de chiriaş, una sau mai multe camere separate dintr-o unitate de locuit;

- gospodărie multiplă – formată dintr-un grup de două sau mai multe persoane care se asociază pentru a ocupa o unitate de locuit, în totalitate sau parţial, şi pentru a achiziţiona în comun alimente şi eventual alte produse de primă necesitate, putându-şi gestiona veniturile în comun într-o oarecare măsură;

- gospodărie non-familială – poate fi o gospodărie de o persoană sau o gospodărie multiplă fără niciun nucleu familial; Din informaţiile puse la dispoziţie de EUROSTAT reiese că această structură a suferit modificări considerabile la nivel european, concretizate în special în tendinţa de creştere a numărului de gospodării formate dintr-o singură persoană. Printre factorii care determină această evoluţie se evidenţiază: propria alegere (multe persoane caută o oarecare independenţă); numărul tot mai mare de divorţuri; creşterea duratei medii de viaţă (în special a femeilor), care poate duce la creşterea numărului persoanelor vârstnice văduve care îşi trăiesc singure ultimii ani de viaţă. În anul 2011, aproape o treime din totalul gospodăriilor din UE (31,4%) erau formate din persoane care locuiau singure. În România, ponderea gospodăriilor alcătuite dintr-o singură persoană, înregistrate cu ocazia recensământului a fost de 26%, iar regiunea Nord-Vest avea circa 25% din gospodării formate din persoane care locuiau singure. Cele mai multe asemenea gospodării (73691), reprezentând 27,6% din totalul gospodăriilor recenzate, erau în judeţul Cluj. Cele mai mici ponderi ale gospodăriilor unipersonale din regiune s-au înregistrat în judeţele Bistriţa-Năsăud (20,9% ) şi Satu-Mare (22,8%).

Gospodării cu o singură persoană în anul 2011, la nivel NUTS3

- % din total gospodării -

22,8

27,6

24,325

20,9

24,524,826

31,4

0

5

10

15

20

25

30

35

UE-28 România N-V Bihor Bistriţa-Năsăud

Cluj Maramureş Satu-Mare Sălaj


15

1.4. Persoanele văduve/divorţate care locuiesc singure

O subcategorie a persoanelor care trăiesc singure este reprezentată de persoanele văduve sau divorţate şi care nu s-au recăsătorit/reangajat într-un parteneriat înregistrat. Cu ocazia recensământului din 2011, aproape 13% din populaţia UE a fost înregistrată cu acest statut. O analiză mai detaliată a structurii gospodăriilor unipersonale arată că circa 7% sunt constituite din persoane văduve care nu s-au mai recăsătorit sau nu s-au angajat într-un parteneriat înregistrat. Ponderea acestei categorii de persoane a fost la nivelul României de 9,5%, aşadar cu 2,5 puncte procentuale peste nivelul mediu european. Regiunea Nord-Vest a înregistrat un nivel aproape identic cu cel naţional (9,4%). Valori superioare mediei regionale s-au înregistrat în judeţele Sălaj (10,8%), Satu-Mare (10,0%) şi Bihor (9,7%). Ponderea cea mai mică a persoanelor văduve care în 2011 trăiau singure ( 8,6%) s-a înregistrat în judeţul Bistriţa-Năsăud. Ponderea persoanelor care au divor ţat şi nu s-au recăsătorit sau angajat într-un parteneriat înregistrat a fost în 2011 de 5,9% din totalul populaţiei statelor membre UE, valoare superioară mediei din România (cu 1,7 puncte procentuale), dar şi celei din regiunea Nord-Vest (cu 2,2 puncte procentuale), valori mai ridicate înregistrându-se în judeţele: Bihor (4,2%), Cluj (4,0%) şi Satu Mare (3,9%).

Persoane văduve/divorţate şi care nu s-au recăsătorit în anul 2011, la nivel NUTS3


1.5. Familiile

Din analiza nivelului şi dinamicii principalelor caracteristici demografice nu putea lipsi studierea familiei sub aspectul structurii, mărimii şi relaţiilor dintre membrii ei. Căsătoria rămâne unitatea familială cea mai populară, deşi numărul divorţurilor din Uniunea Europeană a continuat să crească. În acelaşi timp se remarcă o tendinţă tot mai accentuată de diminuare a importanţei familiei, tot mai puţine persoane convieţuind în cadrul nucleelor familiale (soţ, soţie, copii); în schimb, parteneriatele înregistrate şi uniunea consensuală tind să ocupe un loc tot mai important. Nucleul familial este definit în contextul recensământului ca fiind legătura dintre două sau mai multe persoane care aparţin aceleiaşi gospodării şi ale căror legături de rudenie sunt cele de soţ-soţie, de parteneri într-un parteneriat înregistrat, de parteneri într-o uniune consensuală sau de părinte şi copil. Ponderea familiilor monoparentale cu cel puţin un copil sub 25 de ani înregistrat în totalul nucleelor familiale ce au în componenţă cel puţin un copil sub 25 de ani, era în 2011 de 11% la nivelul UE28, de 17,1% în România şi de 15,6% în regiunea Nord-Vest. Judeţele Bihor, Cluj, Maramureş şi Satu-Mare au înregistrat ponderi ale familiilor monoparentale peste media regiunii. Atât pe plan naţional, cât şi regional, familiile cu mamă singură şi copil sub 25 de ani înregistrat deţin cea mai mare pondere.


16

Cuplurile căsătorite reprezintă o componentă importantă a peisajului demografic, chiar dacă în ultimii ani aceasta a devenit mai puţin prevalentă la nivelul statelor membre UE-28. În contextul recensământului la nivel european, conceptul de cuplu include: cuplurile căsătorite, cuplurile care trăiesc în parteneriat înregistrat şi cuplurile bazate pe uniune consensuală. Cu ocazia recensământului din 2011 la nivelul UE-28 s-a constatat că aproximativ 71% din familiile înregistrate erau cupluri căsătorite. Aproape 30% dintre familii erau formate pe baza uniunii consensuale, a parteneriatului înregistrat sau erau familii monoparentale. În România, ponderea cuplurilor căsătorite în totalul nucleelor familiale recenzate a fost de peste 80%, situându-se cu 9 puncte procentuale deasupra nivelului mediu european. Regiunea Nord-Vest se evidenţiază printr-o situaţie şi mai favorabilă din acest punct de vedere, ponderea cuplurilor căsătorite fiind de 81,5% (cu 1,3 puncte procentuale peste nivelul naţional şi cu 10,3 puncte procentuale mai mare decât nivelul european). Judeţele componente ale regiunii Nord-Vest au înregistrat ponderi de peste 80% ale cuplurilor căsătorite, cu excepţia judetului Bihor, unde ponderea acestora a fost de 79,7%. Ponderi importante ale cuplurilor căsătorite în totalul familiilor recenzate s-au înregistrat în judeţele Bistriţa-Nasăud (84,1%), Sălaj (83,8%) şi Maramureş (83,2%).

Cupluri căsătorite în anul 2011, la nivel NUTS3

- % din totalul nucleelor familiale -

Cuplurile căsătorite au reprezentat peste 92% din totalul cuplurilor înregistrate cu ocazia recensământului din 2011 la nivelul României şi al regiunii Nord-Vest. Astfel, în România, 93,2% dintre cupluri erau cupluri căsătorite, în timp ce uniunea consensuală era modul de convieţuire în cazul a 6,8% dintre acestea. Regiunea Nord-Vest s-a evidenţiat printr-o proporţie superioară cu 1,3 puncte procentuale nivelului naţional. Valori sub media regională s-au înregistrat în judeţele: Bihor (-1,5 puncte procentuale), Cluj (-1,2 puncte procentuale) şi Satu-Mare (-0,5 puncte procentuale).

Familii monoparentale în anul 2011, la nivel NUTS3

- % din totalul nucleelor familiale cu cel puţin un copil sub 25 de ani înregistrat -

15,6 15,8 15,7 15,8

17,1

11

14

16,7

14,1

02468

1012141618

UE-28 România N-V Bihor Bistriţa-Năsăud

Cluj Maramureş Satu-Mare Sălaj


17

Cuplurile cu copii - Având în vedere problemele ridicate de creşterea şi educarea copiilor, în cadrul recensământului s-a acordat atenţie cuantificării cuplurilor care au în întreţinere cel puţin un copil sub 25 de ani. Din datele puse la dispoziţie de EUROSTAT, rezultă că peste o treime dintre nucleele familiale erau cupluri căsătorite , având cel puţin un copil sub 25 de ani, în timp ce cuplurile aflate în uniune consensuală cu cel puţin un copil sub 25 de ani, reprezentau 5,6%. Ponderile înregistrate la nivel naţional depăşesc media europeană în cazul cuplurilor căsătorite, situându-se sub aceasta în cazul cuplurilor ce trăiesc în uniune consensuală; aproape 35% dintre nucleele familiale (+1,7 puncte procentuale faţă de media UE-28), sunt cupluri căsătorite ce au în componenţă cel puţin un copil sub 25 de ani, iar 2,8% sunt cupluri aflate în uniune consensuală.

Situaţia regiunii Nord-Vest poate fi apreciată ca fiind mai favorabilă, atât faţă de nivelul naţional cât şi comparativ cu media UE. Astfel, ponderea familiilor cu copii ce sunt crescuţi de cupluri căsătorite a fost de 37,7%, fiind superioară cu 4,5 puncte procentuale mediei Uniunii Europene şi cu 2,8 puncte procentuale mediei naţionale. Ponderi semnificativ mai mari s-au înregistrat în judeţele: Maramureş (39,4%), Sălaj (38,8%) şi Satu-Mare (38,7%). Cuplurile ce convieţuiesc în uniune consensuală, având cel puţin un copil cu vârsta mai mică de 25 de ani, au avut la nivel regional o pondere de 2,4% (-3,2 puncte procentuale faţă de UE-28 şi -0,4 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în România). Ponderea acestora a fost relativ redusă în judeţele: Maramureş (1,3%), Sălaj (2,1%), Bistriţa-Năsăud (2,2%) şi Cluj (2,3%).

Analiza cuplurilor în anul 2011, la nivel NUTS3

- % din totalul cuplurilor -

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

România

N-V

Bihor

Bistriţia-Năsăud

Cluj

Maramureş

Satu-Mare

Sălaj

cupluri căsătorite

uniuni consensuale

Analiza cuplurilor cu cel puţin un copil sub 25 de ani înregistrat în anul 2011, la nivel NUTS3

- % din totalul nucleelor familiale -

0 5 10 15 20 25 30 35 40 45

UE-28

România

N-V

Bihor

Bistriţa-Năsăud

Cluj

Maramureş

Satu-Mare

Sălaj

cupluri căsătorite cu celpuţin un copil sub 25 deani înregistrat

uniuni consensuale cu celpuţin un copil sub 25 deani înregistrat


18

Toate aspectele analizate mai sus, alături de alte elemente pot crea o imagine suficient de cuprinzătoare cu privire la amploarea mutaţiilor ce au loc în plan demografic şi a consecinţelor acestora asupra mediului socio-economic atât la nivelul UE-28, cât şi în subzonele sale. Schimbările demografice din UE se pare că vor fi de o importanţă considerabilă în deceniile următoare, întrucât marea majoritate a modelelor privind viitoarele evoluţii demografice sugerează că populaţia Uniunii Europene va continua să îmbătrânească din cauza ratelor de fertilitate ce se reduc continuu, dar şi ca rezultat al creşterii duratei medii de viaţă. Sursa şi disponibilitatea datelor Centrul de recensământ — acces online la aproape un miliard de puncte de date Recensământul populației și gospodăriilor a necesitat o planificare minuțioasă și o cooperare strânsă între Eurostat și autoritățile statistice naționale, pentru a facilita folosirea pe scară cât mai largă a prezentelor statistici, ca resursă esențială pentru statisticile sociale europene. În acest scop, Eurostat a dezvoltat centrul de recensământ, o aplicație online care oferă acces la datele provenite din exercițiile de recensământ care au fost efectuate în 32 de state europene.

Centrul de recensământ oferă cetățenilor șansa de a afla mai multe despre locul în care trăiesc, indiferent dacă acesta este la nivel național sau regional, sau în legătură cu un anume municipiu sau oraș. Centrul de recensământ reprezintă un punct unic de intrare pentru a accesa datele recensământului populației și gospodăriilor stocate în fiecare stat membru UE și țară AELS. Interfața le permite utilizatorilor să definească extracțiile de date astfel încât să le satisfacă propriile nevoi, specificând propriile lor tabele încrucișate care urmează să fie elaborate pe baza seturilor de date detaliate deținute de fiecare autoritate statistică națională. Oricine poate să folosească în mod gratuit centrul de recensământ prin intermediul internetului; este un instrument ușor de folosit și versatil care oferă acces la aproape un miliard de puncte de date din 125000 de municipalități diferite. Eurostat a pus la dispoziție o publicație pe baza unei selecții minuțioase a datelor provenite din recensământul populației și gospodăriilor, care a fost publicată în a doua jumătate a anului 2015. Centrul de recensământ este disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/CensusHub2


19

2. Sănătatea

Analiza stării de sănătate a populaţiei are o dimensiune extrem de importantă în stabilirea profilului şi dinamicii dezvoltării socio-economice prezente şi de perspectivă la nivel regional, naţional şi european. În vederea acestei evaluări se pot utiliza indicatori cu valoare informaţională ridicată, în măsură să ofere informaţii şi concluzii pertinente, care să se poată folosi în conturarea strategiilor socio-economice ale evoluţiilor viitoare.

2.1. Speranţa de viaţă la naştere Speranţa de viaţă la naştere reprezintă numărul mediu de ani pe care un nou născut îi poate trăi în condiţiile mortalităţii din perioada de referinţă a tabelei de mortalitate. În intervalul 2008-2013 speranţa de viaţă la naştere a înregistrat o evoluţie ascendentă, atât la nivelul UE-28, cât şi în cazul României şi al Regiunii Nord-Vest, aşa cum se poate observa din graficul de mai jos. De remarcat este faptul că indicatorul la nivel european se situează constant peste nivelul naţional, amplitudinea maximă a variaţiei fiind înregistrată în anul 2010, (6,2 ani). Regiunea Nord-Vest a înregistrat în acelaşi interval valori sub nivelul naţional.

2.2. Durata medie de viaţă Repartiţia pe sexe a duratei medii de viaţă pune în evidenţă o valoare mai ridicată pentru femei, atât la nivelul UE-28, cât şi pe plan naţional şi regional. La nivel european femeile înregistrează constant o durată de viaţă de peste 82 de ani (83,3 ani în anul 2013). Speranţa de viaţă a femeilor din România a fost cuprinsă în acelaşi interval între 77 şi 78 de ani, cea mai mare valoare înregistrându-se în 2013 (78,7 ani). Regiunea Nord-Vest păstreză în linii mari evoluţia de la nivelul României şi a UE-28, femeile înregistrând o durată medie a vieţii superioară bărbaţilor, nivelul maxim fiind atins tot în 2013 (78,2 ani). Tendinţa de creştere a duratei medii de viaţă poate explica într-o anumită măsură accentuarea în ultimii ani a procesului de îmbătrânire demografică, reflectată prin creşterea ponderii populaţiei vârstnice (65 de ani şi peste) în totalul populaţiei; la nivel naţional, creşterea a fost ceva mai lentă (s-a menţinut la 14,5% în intervalul 2008-2010, a crescut la 14,6% în 2011, la 14,7% în 2012, pentru a ajunge în 2013 la 14,8%).

Speranţa de viaţă la naştere

70

75

80

85ani

UE-28 România Regiunea Nord-Vest

UE-28 79,4 79,6 79,9 80,3 80,3 80,6

România 73,5 73,7 73,7 74,4 74,4 75,2


2008 2009 2010 2011 2012 2013


20

Regiunea Nord-Vest s-a caracterizat în acelaşi interval printr-o creştere ceva mai accelerată a ponderii populaţiei vârstnice, ajungând de la 13,6% în 2008 la 14,3% în 2013.

2.3. Ani de viaţă sănătoasă la naştere Acordându-se o atenţie specială calităţii vieţii, s-au identificat metode şi concepte noi de cuantificare şi aşezare în plan teoretic a acesteia, ajungându-se la indicatorul ani de viaţă sănătoasă la naştere, adică numărul de ani pe care la naştere, o persoană se poate aştepta să-i trăiască într-o stare de sănătate corespunzătoare, fără limitări cauzate de invaliditate sau alte inconveniente. La nivelul UE-28, perioada 2010-2013 (pentru care există date disponibile), s-a înregistrat o evoluţie descendentă în cazul ambelor sexe. Astfel, în cazul bărbaţilor numărul mediu al anilor de viaţă sănătoasă a scăzut de la 61,8 ani în 2010, la 61,4 ani în 2013. În acelaşi interval populaţia de sex feminin a înregistrat de asemenea o scădere, ajungând de la 62,6 ani în 2010 la 61,5 ani în anul 2013. Pe întregul interval analizat femeile se pot aştepta să trăiască în condiţii de sănătate corespunzătoare mai mult decât bărbaţii; cea mai mare diferenţă între sexe s-a înregistrat în 2010 (0,8 ani), diferenţa cea mai mică înregistrându-se în 2013 (0,1 ani). Datele disponibile pentru România, arată că în perioada 2010-2013 speranţa de viaţă sănătoasă pentru bărbaţi a crescut (de la 57,3 ani în 2010 la 58,6 ani în 2013), în timp ce pentru femei s-a înregistrat o scădere în 2011 comparativ cu anul precedent, urmată de o evoluţie ascendentă în

perioada 2012-2013. Evoluţia indicatorului pe sexe evidenţiază alternanţa (în 2010 şi 2012 femeile înregistrau o speranţă medie de viaţă sănătoasă superioară bărbaţilor, în timp ce anii 2011 şi 2013 marchează o inversare a situaţiei).

2.4. Cauzele de deces În strânsă legătură cu durata medie a vieţii se află nivelul şi dinamica deceselor înregistrate. În vederea reducerii deceselor determinate de cauze nenaturale se impune cunoaşterea cauzelor de deces, în acest fel putându-se stabili direcţii concrete de acţiune în scopul diminuării impactului acestora în rândul populaţiei. Din acest motiv considerăm utilă analiza deceselor pe cauze. Cele mai frecvente cauze ale decesului, atât pe plan naţional cât şi regional, sunt: afecţiunile sistemului circulator, tumorile, bolile aparatului digestiv şi afecţiunile aparatului respirator. Numărul deceselor înregistrate în perioada 2011-2014 a avut o evoluţie oscilantă, înregistrând creşteri în intervalul 2011-2012, pentru ca în 2013 să se înregistreze o scădere, urmată de o uşoară creştere în 2014. Această evoluţie s-a manifestat atât la nivelul Regiunii Nord-Vest, cât şi la nivelul ţării. În vederea realizării unor comparaţii în profil teritorial se poate utiliza indicatorul “decese la 100000 locuitori”. Aşa cum rezultă din graficul de mai jos, la nivel naţional s-au înregistrat valori uşor mai ridicate comparativ cu nivelul Regiunii

96

3,6

5

98

3,8

7

94

4,3

8

12

52

,1

13

53

,96

11

55

,53

11

66

,69

12

70

,84

10

68

98

9,4

5

10

04

,2

97

5,3

5

12

63

,13

13

55

,3

11

75

,6

12

00

,22

12

98

,19

11

07

,39

0

500

1000

1500

2011 2012

Decese total (rate brute de deces la 100000 locuitori)

UE-28 - Total UE-28 - bărbaţi UE-28 - femei

România - Total România - bărbaţi România - femei

Regiunea NV - Total Regiune NV - bărbaţi Regiunea NV - femei


21

Nord-Vest în întreaga perioadă analizată. Faţă de media UE-28, în intervalul 2011-2012 se înregistrează creşteri de aproape 30%. Cele mai importante creşteri se înregistrează în rândul populaţiei masculine (37,6% în 2011 şi 35,0% în 2012). Populaţia feminină a înregistrat creşteri mai mici (22,4% în 2011 şi 20,5% în anul următor). Media regiunii Nord-Vest se apropie ceva mai mult de nivelul mediei Uniunii Europene, discrepanţa fiind mai mică (circa 21% pe total; 29% în cazul populaţiei de sex masculin şi 13 % la populaţia feminină). Boala cauzatoare de deces se referă la boala de bază sau vătămarea care a declanșat succesiunea de evenimente morbide care au provocat direct moartea sau circumstanțele unui accident sau ale unui act de violență care a produs un prejudiciu fatal; ele sunt clasificate pe baza unei liste standardizate de 86 de cauze diferite de deces. Analiza deceselor pe principalele cauze pune în evidenţă prevalenţa la nivelul UE-28 a următoarelor categorii de afecţiuni: boli ale aparatului circulator (368 de decese la 100000 locuitori în 2011 şi 375 în anul 2012); cancerul (neoplasm malign) - responsabil de 253 de decese la 100000 locuitori în 2011, respectiv 255 în 2012; afecţiuni ale sistemului respirator (rata brută a deceselor la 100000 locuitori fiind de 75 în 2011 şi 79 în 2012). Afecţiunile sistemului digestiv au o incidenţă relativ redusă la nivel european, fiind responsabile de circa 43 de decese la 100000 locuitori, atât în 2011, cât şi în 2012.

În România, ca şi în Regiunea Nord-Vest, cele mai multe decese au fost cauzate de afecţiuni ale aparatului circulator (circa 60% din totalul deceselor înregistrate în perioada 2011-2012); rata brută de deces generată de această cauză a fost de circa două ori mai mare faţă de media europeană atât în 2011 cât şi în anul următor. Indicatorii înregistraţi la nivel regional în acelaşi interval se situează uşor sub media naţională. Între judeţele componente ale regiunii, la nivelul anului 2012 se remarcă o pondere relativ însemnată (cca 66%) a deceselor cauzate de afecţiuni circulatorii în judeţul Bistriţa-Năsăud; la polul opus se situează judeţul Satu Mare cu o incidenţă a acestei cauze de circa 57%. Cancerul continuă să fie una dintre cele mai frecvente cauze de deces, indiferent că ne referim la UE-28 ori la România. Datele disponibile pentru anii 2011 şi 2012 arată că la nivelul UE-28, rata brută de deces având drept cauză principală afecţiunile tumorale a fost de circa 250 de persoane la 100000 locuitori. La acest capitol, România înregistrează o evoluţie favorabilă faţă de nivelul european, rata brută de deces fiind de circa 240 de persoane (-6%). Regiunea Nord-Vest se înscrie în aceeaşi tendinţă favorabilă, înregistrându-se şi aici niveluri mai mici decât nivelul european, cu 11,9% respectiv 7,4%. Ponderea cea mai ridicată a deceselor cauzate de afecţiuni tumorale s-a înregistrat în judeţul Satu Mare (aproape 23% în 2012), iar cea mai mică s-a consemnat în judeţul Maramureş (17,42% din totalul deceselor înregistrate în 2012).

36

8,6

3

34

3,5

5

39

2,5

3

75

3,3

7

72

4,0

9 78

1,1

3

72

0,3

7

70

6,6

3

73

3,3

9

37

5,4

7

34

8,5

5

40

1,1

3

76

1,0

1

72

4,8

6 79

5,3

2

74

5,7

1

72

2,5

8 76

7,6

3

0

200

400

600

800

2011 2012

Decese cauzate de boli ale aparatului circulator

(rate brute de deces la 100000 locuitori)

UE-28 - Total UE-28 - bărbaţiUE-28 - femei România - TotalRomânia - bărbaţi România - femeiRegiunea NV - Total Regiune NV - bărbaţiRegiunea NV - femei


22

Cele două forme de cancer specifice genurilor sunt: cancerul la sân pentru femei şi cancerul de prostată în cazul bărbaţilor. Din datele disponibile, rezultă că rata europeană a deceselor determinate de cancerul la sân a fost de 35 la 100000 de femei, în timp ce această afecţiune în rândul bărbaţilor a avut o incidenţă de circa 0,4 la 100000 de bărbaţi. La nivelul României, decesele persoanelor de sex feminin determinate direct de această afecţiune au înregistrat în 2011 o rată cu 14,4% mai mică faţă de nivelul UE 28, în timp ce rata deceselor populaţiei de sex masculin a fost cu circa 90% peste nivelul indicatorului similar din UE. Incidenţa deceselor femeilor cauzate de cancerul la sân la nivelul regiunii analizate a fost mai redusă atât faţă de nivelul european (cu 26% în în 2011 şi cu circa 24% în 2012), cât şi comparativ cu nivelul naţional (cu 13,8% în 2011 şi cu 10,8% în 2012).

În rândul populaţiei de sex masculin cancerul de prostată reprezintă cea mai frecventă formă de cancer cauzatoare de deces. Uniunea Europeană a înregistrat în anul 2011 o rată brută de deces al persoanelor de sex masculin cu această afecţiune de 30 de persoane la 100000 de bărbaţi, aproape identică cu cea înregistrată în 2012 (29 de persoane). Ratele brute naţionale de deces generat de această cauză pentru anii 2011 şi 2012 au avut niveluri sensibil mai reduse decât cele europene (cu 31,8% în 2011 şi cu 27,6% în anul 2012). La acest capitol, regiunea Nord-Vest prezintă o evoluţie oscilantă în perioada analizată comparativ cu nivelul naţional (în 2011 se înregistrează o scădere cu 13,4%, în timp ce în 2012 s-a consemnat un nivel uşor mai ridicat (+0,2%) faţă de nivelul naţional).

25

3,4

4

29

1

21

7,6

5

23

8,7

3

29

1,3

2

18

8,8

8

22

3,2

7

27

2,9

4

17

6,2

1

25

5,7

2

29

3,6

2

21

9,5

8

24

2,9

5

29

6,6

2

19

1,9

8

23

6,7

5

28

9,1

1

18

7,1

3

0

100

200

300

2011 2012

Decese cauzate de cancer (tumori maligne)


UE-28 - Total UE-28 - bărbaţiUE-28 - femei România - TotalRomânia - bărbaţi România - femeiRegiunea NV - Total Regiune NV - bărbaţiRegiunea NV - femei

18

,34

35

,46

15

,94

30

,36

13

,51

26

,16

18

,4

35

,57

15

,89

30

,36

14

,09 27

,08

0

10

20

30

40

2011 2012

Decese cauzate de cancerul la sân


UE-28 - Total UE-28 - femei România - Total

România - femei Regiunea NV - Total Regiunea NV - femei


23

14

,43

29

,57

9,8

2

20

,18

8,5 1

7,4

7

14

,27

29

,24

10

,31 2

1,1

6

10

,32 21

,21

0

10

20

30

2011 2012

Decese cauzate de cancerul de prostată


UE-28 - Total UE-28 - bărbaţiRomânia - Total România - bărbaţiRegiunea NV - Total Regiune NV - bărbaţi

Afecţiunile respiratorii – incluzând boli infecţioase acute respiratorii (de exemplu gripa şi pneumonia), şi bolile cronice respiratorii inferioare (bronşita, astmul etc.) reprezintă o altă cauză importantă de deces. Datele EUROSTAT disponibile pentru intervalul 2011-2012, arată că în acest interval, la nivelul UE-28 rata brută de decese cauzate de acest tip de afecţiuni a fost de 75 de persoane/100000 în 2011, ajungând la 80 de persoane în 2012. România a înregistrat o rată de 62 de persoane în 2011 şi de 66 în 2012. La nivel de regiune putem constata incidenţa mai mică a acestei afecţiuni în producerea deceselor, rata brută situându-se cu 36,1% respectiv 32,9% sub nivelul UE-28, şi cu 22,7%, respectiv 18,9% sub nivelul ratelor brute de deces la nivel naţional. Ponderea deceselor cauzate de acest tip de afecţiuni la nivel regional a fost în 2012 de 4,4%, cu diferenţe relativ mari între judeţele componente (5,8% în Bihor şi 2,8% în judeţul Satu-Mare), aşa cum reiese din harta de mai jos.

Decese cauzate de afecţiunile respiratorii, în anul 2012


Bolile sistemului digestiv constituie şi ele un element de luat în considerare pentru determinarea afecţiunilor cu o mare incidenţă asupra deceselor. În anii 2011 şi 2012, la nivelul României au reprezentat cauza decesului pentru peste 5% dintre decedaţi, înregistrând o rată brută de 72 de persoane la 100000 locuitori, rată superioară celei înregistrate la nivelul UE- 28 (43 de persoane în intervalul analizat). Şi în Regiunea Nord-Vest se remarcă un nivel relativ ridicat al ratei deceselor determinate de această categorie de afecţiuni, chiar dacă acesta este inferior mediei naţionale (cu 10,6% în 2011 cu 14,5% în 2012). Faţă de media europeană decalajul regional este relativ ridicat (48,3% în 2011 şi 41,6% în 2012). Ponderea deceselor determinate de bolile sistemului digestiv în regiune în anul 2012 a fost de circa 5%, manifestând o oarecare stabilizare în perioada 2012-2014.

Decese cauzate de boli ale sistemului digestiv,

în anul 2012 (rate brute de deces la 100000 locuitori)


24

Judeţul Maramureş a înregistrat în acest interval ponderea cea mai mare de decese cauzate de afecţiuni digestive (de la 7,51% în 2012 la 8,55% în 2014). Cel mai redus nivel (cu puţin peste 3%) s-a consemnat în aceeaşi perioadă în judeţul Bistriţa-Năsăud.

2.5. Resursele de asistenţă medicală Îmbunătăţirea performanţelor sistemului de ocrotire a sănătăţii este strâns legată de calitatea infrastructurii şi a factorului uman implicate în actul medical. Un element important în analiza infrastructurii din sistemul de sănătate este reprezentat de numărul paturilor de spital ce revin la 100000 de locuitori. În perioada 2008-2013, la nivelul UE-28, numărul paturilor de spital utilizate s-a diminuat continuu, aşa cum rezultă din graficul alăturat. Această evoluţie poate fi pusă pe seama mai multor factori, între care un rol important revine reducerii duratei medii de spitalizare, în condiţiile folosirii unor proceduri chirurgicale noninvazive sau minim invasive, extinderii serviciilor de îngrijire de zi etc. Astfel , dacă în 2008 în Europa reveneau în medie 559 de paturi la 100000 locuitori, în 2013 s-a ajuns la 526,cu o scădere medie anuală de 6 paturi/100000 locuitori. Dacă analizăm evoluţia acestui indicator la nivel naţional, în acelaşi interval, constatăm că în perioada 2008-2011 se manifestă o tendinţă descrescătoare, pentru ca în ultimii doi ani să asistăm la o creştere uşoară, creştere ce poate fi pusă însă şi pe seama diminuării populaţiei pe baza căreia se determină aceşti indicatori derivaţi.

La nivel regional se remarcă aceeaşi evoluţie ca şi cea naţională, după cum rezultă şi din grafic. Factorul uman şi implicit calitatea forţei de muncă din sistemul de sănătate reprezintă cea mai importantă resursă, îndeosebi prin prisma legăturii nemijlocite între calitatea personalului sanitar şi calitatea actului medical desfăşurat. În cadrul UE-28 se remarcă discrepanţe relativ însemnate între statele membre în privinţa numărului medicilor şi e destul de dificil de cuantificat numărul acestora, în condiţiile deosebirilor în privinţa definiţiilor şi a sferei de cuprindere a profesiei de medic (medici profesional activi, medici licenţiaţi să practice etc). Analiza regională a fost realizată luându-se în considerare medicii practicieni, cei care au o legătură directă şi nemijlocită cu pacienţii. Pentru analiza comparativă a acestei varietăţi de situaţii se utilizează indicatorul medici la 100000 locuitori. Datele disponibile pentru România şi regiunea Nord-Vest arată o evoluţie pozitivă pentru întrega perioadă analizată; de la 221 de medici în 2008 s-a ajuns la 264 în 2013; regiunea Nord-Vest a înregistrat de asemenea o creştere, de la 241 în 2008 la 294 de medici în 2013. Analiza comparativă a indicatorilor din sistemul de sănătate şi-a propus să reliefeze discrepanţele existente între sistemul de sănătate autohton şi cel european (UE-28) ca bază a unor posibile demersuri corective aşteptate.

Numărul paturilor de spital ce revin la 100000 de locuitori

526529534538551559

667660

612628

662657

703698667

671730727

400

500

600

700

800

2008 2009 2010 2011 2012 2013



25

0

100

200

300

Numărul medicilor ce revin la 100000 de locuitori

România Regiunea Nord-Vest

România 221 226 237 239 261 264

Regiunea Nord-Vest 241 256 266 279 294 294

2008 2009 2010 2011 2012 2013

Sursa şi disponibilitatea datelor Informaţiile la nivelul Regiunii Nord-Vest, au fost preluate din următoarele surse: baza de date TEMPO - serii de timp a Institutului Naţional de Statistică (http://statistici.insse.ro/shop), precum şi informaţii furnizate de EUROSTAT la nivel regional pentru statele membre (http://ec.europa.eu/eurostat/data/database).


26

3. Educaţia

Sistemul educaţional este un element indispensabil în procesul de realizare a unui cadru socio-economic viabil, în măsură să asigure pe termen mediu şi lung îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de viaţă. Performanţele sistemelor educaţionale din ţările membre UE-28 pot fi apreciate prin prisma unor indicatori cu valoare informaţională ridicată care oferă în acelaşi timp unele elemente de comparabilitate între statele membre. Populaţia şcolară reprezintă totalitatea copiilor, elevilor şi studenţilor cuprinşi în procesul de instruire şi educare la începutul anului şcolar/universitar indiferent de formele de învăţământ pe care le frecventează (zi, seral, frecvenţă redusă, deschis la distanţă) şi de vârstă.

3.1 Participarea copiilor în vârstă de patru ani la programele de educaţie

Statisticile privind ponderea copiilor de patru ani înscriși în instituții de învățământ preșcolar sau primar acoperă instituțiile care oferă îngrijire orientată spre educație copiilor mici. Respectivele instituții trebuie să dispună de personal care să dețină calificări de specialitate în domeniul educației. Astfel, sunt excluse creșele cu program de zi, terenurile de joacă și centrele de zi, în care nu este necesar personal care să dețină o calificare în domeniul educației. Pornind de la rolul educaţiei timpurii în formarea deprinderilor şi cunoştinţelor de bază, la nivelul ţărilor membre UE s-a acordat o mare atenţie extinderii acestei forme de integrare a copiilor în procesul de instruire. Factorii de decizie politică susţin că un număr tot mai mare de copii ar trebui să fie încurajaţi să participe într-o formă a învăţământului preşcolar, şi mai puţin la programele de îngrijire informală, non-profesională. Cadrul strategic european privind educaţia şi formarea până în 2020 a stabilit ca obiectiv prioritar în acest domeniu participarea la educaţia timpurie a cel puţin 95% dintre copiii cu vârsta de patru ani. În perioada 2008-2013 rata de participare a copiilor în vârstă de patru ani la procesul de educaţie timpurie a avut o evoluţie ascendentă la nivel european, ajungând de la 85,1% în 2008 la 91,8% în

2013, înregistrând o creştere medie anuală cu peste 1,3%.

Rata de participare a copiilor în vârstă de 4 ani la educaţia timpurie şi învăţământul

primar (ISCED 0 şi ISCED 1), în perioada 2008-2013

- % din totalul copiilor de patru ani -

91,8

8686,786,3

85,785,1

83,382,4828383,4

84,2

87,186,3

83,983,184,5

86,2

80

82

84

86

88

90

92

94

2008 2009 2010 2011 2012 2013

%


Rata de participare a copiilor de 4 ani la educaţia timpurie în România a avut o evoluţie diferită de cea a UE-28, perioada 2008-2011 înregistrând o scădere continuă (de la 84,2% la 82,0%, cu un ritm de scădere de 0,7% pe an), pentru ca în intervalul 2012-2013 să se înregistreze o oarecare redresare concretizată printr-o creştere uşoară, ajungându-se la 83,3%, cu mult sub media UE-28 din celaşi an. Regiunea Nord-Vest a înregistrat în aceeaşi perioadă rate superioare celor de la nivel naţional, chiar dacă şi în acest caz se remarcă un punct de inflexiune (în anul 2010 a ajuns la 83,1% de la 86,2% în 2008), după care a început să se redreseze, atingând în 2013 la 87,1%, nivel comparabil cu media UE-28.

3.2 Abandonul prematur al educaţiei şi formării profesionale

Având în vedere că educaţia reprezintă unul dintre cei cinci piloni esenţiali pentru Strategia Europa 2020, la nivelul statelor membre s-au stabilit două obiective majore cu ţinta 2020:

- ponderea persoanelor care părăsesc timpuriu sistemul de educaţie să fie sub 10%;

- cel puţin 40% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani să fie


27

absolvenţi ai învăţământului terţiar sau echivalent;

În aprecierea gradului de realizare a acestora va trebui să se ţină seama de particularităţile ce apar la nivelul fiecărui stat sau chiar la nivelul subunităţilor teritorial-administrative din cadrul aceluiaşi stat. Conform datelor furnizate de EUROSTAT, la nivelul UE, rata de părăsire timpurie a sistemului de educaţie a înregistrat o ameliorare continuă, de la 14,6% în 2008 la 11,2% în 2014, situându-se foarte aproape de obiectivul-ţintă stabilit pentru 2020. Rata părăsirii timpurii a sistemului de învăţământ în România s-a situat în acelaşi interval peste media europeană şi a urmat un curs ascendent între 2008 şi 2010 (de la 15,9% la 19,3%), după care s-a înscris pe o pantă relativ descendentă, ajungând în 2014 la 18,1%. Nivelul ratei în regiunea Nord-Vest s-a situat în intervalul 2008-2014 sub nivelul naţional, înregistrând totuşi valori peste media europeană, cu excepţia anului 2008, când rata abandonului timpuriu al sistemului de învăţământ s-a situat sub media UE-28, aşa cum rezultă din graficul de mai jos.

Dacă avem în vedere că anul 2008 reprezintă începutul crizei economico-financiare la nivel mondial, iar 2014 anul pentru care sunt disponibile ultimele date statistice, apreciem oportună

evidenţierea modificărilor structurale în acest interval. Din datele disponibile reiese că în 2014 rata abandonului şcolar timpuriu la nivelul UE-28 s-a diminuat cu 3,4 puncte procentuale faţă de anul 2008, România şi regiunea Nord-Vest înregistrând în acelaşi interval creşteri cu 2,2 respectiv 5,5 puncte procentuale. O posibilă explicaţie pentru această evoluţie ar fi dificultăţile economice cu care se confruntă o importantă parte a populaţiei, ceea ce îngreunează continuarea diferitelor forme de educaţie. Regiunea Nord-Vest este una dintre cele trei regiuni din zona UE-28 în care abandonul şcolar a înregistrat în 2014 o creştere mai mare de 5 puncte procentuale faţă de 2008, alături de regiunea Sud-Est şi o regiune din Bulgaria. Indicatorul abandonului prematur al educației și formării profesionale urmărește procentul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani care au finalizat doar un ciclu secundar inferior (nivelurile ISCED 0, 1, 2 sau 3) și care nu au început alte forme ulterioare de învățământ sau formare profesională.

0

5

10

15

20

Rata abandonului timpuriu al sistemului de învăţământ, 2008-2014

- % din copiii cu vârste între 18-24 ani –


UE-28 14,6 14,2 13,9 13,4 12,7 11,9 11,2

România 15,9 16,6 19,3 18,1 17,8 17,3 18,1


2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


28

3.3 Elevii din învăţământul secundar superior profesional

Învăţământul profesional este conceput pentru ca elevii să dobândească aptitudinile, cunoştinţele şi competenţele necesare specifice unei anumite ocupaţii, fiind un factor esenţial ce poate determina scăderea ratei şomajului în rândul tinerilor, facilitând astfel tranziţia acestora de la educaţie pe piaţa muncii. Pentru acest deziderat este necesară preocuparea de asigurare a corelării programelor de pregătire profesională cu cerinţele de competenţe şi aptitudini solicitate de angajatori. Reuşita acestui demers este condiţionată în mare măsură de găsirea unor modalităţi de a-i determina pe tineri să urmeze asemenea forme de instruire, inclusiv prin facilitarea accesului pe piaţa muncii. Perioada 2008-2014 s-a caracterizat în cazul României şi al Regiunii Nord-Vest printr-o reducere continuă a numărului elevilor cuprinşi în învăţământul vocaţional. Învăţământul vocaţional reprezintă acel tip de educaţie ce are ca scop dobandirea de aptitudini practice şi know how-ul necesare pentru angajarea ulterioară în câmpul muncii, pentru a practica o anumita meserie sau profesie. Spre exemplu, la nivelul României în anul 2008 circa 65% dintre elevii înscrişi în învăţământul liceal urmau filiera profesională (licee cu profil tehnologic şi vocaţional), şi 35% erau cuprinşi în liceele teoretice. Până în anul 2014 ponderea filierei profesionale a scăzut continuu ajungând la circa 57%.

Rata de cuprindere în programele de învăţământ vocaţional, 2008-2014

- % din elevii cuprinşi în învăţământul secundar superior (nivelul 3 ISCED) -

57,2

60

61,963,1

63,863,764,8

60,2

62,6

6464,765,1

66,2

55

57

59

61

63

65

67

69

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

%


Regiunea Nord-Vest a înregistrat de asemenea un trend descendent, de la 66% în 2008 la 52% în 2014. Această evoluţie poate fi pusă în legătură cu criza economică, atractivitatea redusă a pieţei muncii în România şi cu alternativele ce li se oferă tinerilor de a munci în afara ţării. Comparativ cu nivelul UE-28, în anul 2013 (pentru care există date disponibile pe plan european), la nivel naţional şi regional se remarcă ponderea superioară a elevilor care urmează învăţământul vocaţional (circa 49% la nivel european şi 60% la nivel naţional şi regional).

3.4 Absolvirea învățământului ter țiar (nivel 5-8 ISCED)

Educaţia terţiară (nivel 5-8 ISCED) se referă la instruirea dobândită prin învăţământul superior, instruire oferită în cadrul universităţilor, institutelor sau unităţilor de învăţământ echivalente care acordă diplome universitare sau certificate profesionale care atestă absolvirea unei forme de instruire superioară. La nivelul UE-28, prin strategia Europa 2020 s-a stabilit ca obiectiv-ţintă al anului 2020 ca cel puţin 40% din populaţia din grupa de vârstă 30-34 ani să aibă finalizat învăţământul terţiar sau echivalent. La nivelul Uniunii Europene extinse, intervalul 2008-2014 a evidenţiat creşterea constantă a absolvenţilor învăţământului terţiar, de la 31% în 2008 s-a ajuns în 2014 la aproape 38%, aşadar foarte aproape de obiectivul-ţintă al anului 2020. Evoluţia acestui indicator la nivel naţional şi regional a urmat cursul european, însă ponderile înregistrate au fost inferioare. Astfel, la nivelul anului 2008 ponderea absolvenţilor de învăţământ terţiar în populaţia cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani era de doar 16% la nivelul României şi de 14% în regiunea Nord-Vest; anul 2014 a înregistrat o creştere cu 9 puncte procentuale la nivel naţional şi cu 9,1 puncte procentuale în regiune, comparativ cu 2008. Atingerea ţintei anului 2020 de către România necesită acţiuni concertate pe plan social şi economic, menite să determine un profil al forţei de muncă în concordanţă cu cerinţele în continuă schimbare ale mediului economic.


29

Gradul de absolvire a învățământului este definit ca fiind procentul de persoane dintr-o anumită grupă de vârstă care a urmat un anumit nivel de învățământ. Intervalul de vârstă cuprins între 30 și 34 de ani este utilizat pentru analiza absolvirii învățământului terțiar deoarece, acesta vizează în general primii cinci ani în care marea majoritate a studenților și-au finalizat deja studiile. Sursa şi disponibilitatea datelor Deoarece structura sistemelor de educaţie variază de la o ţară la alta, un cadru comun de întocmire şi prezentare a statisticilor regionale, naţionale şi internaţionale de educaţie şi a indicatorilor specifici este o condiţie prealabilă pentru comparabilitatea datelor. Acest lucru este prevăzut de Clasificarea Internaţională Standard a Educaţiei (ISCED). Clasificarea Internațională Standard a Educației (ISCED) oferă baza de colectare a datelor privind învățământul. Aceasta clasifică toate programele educaționale în funcție de domeniu și nivel și prezintă concepte și definiții standard.ISCED-97 este versiunea curentă a clasificării introduse în 1997 și este utilizată pentru statisticile prezentate în prezentul capitol. O descriere completă este disponibilă pe site-ul web al Institutului de Statistică (UIS) al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). ISCED-97 delimitează nouă cicluri de învățământ: • Educaţia timpurie / mai puţin decât învăţământul primar (nivel 0); • învățământ primar (nivel 1); • învățământ secundar inferior (nivel 2); • învățământ secundar superior (nivel 3);

• învățământ post-secundar non-terţiar (nivel 4); • învățământ terțiar – ciclu scurt (nivel 5); • învățământ de licenţă sau nivel echivalent (nivel 6); • master sau nivel echivalent (nivelul 7); • nivel de doctorat sau echivalent (nivelul 8). O revizuire a ISCED a fost inițiată în 2009, iar clasificarea revizuită (ISCED 2011) (în limba engleză) a fost adoptată în cadrul unei Conferințe Generale a UNESCO în noiembrie 2011. Primele statistici bazate pe ISCED 2011 sunt așteptate să fie publicate în 2015. O parte semnificativă din statisticile educaționale de la nivel european sunt colectate în cadrul unui exercițiu gestionat în comun, care include Institutul de Statistică al UNESCO (UNESCO – UIS), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Eurostat, deseori denumit exercițiul de colectare a datelor UOE. Datele administrative sunt colectate anual și vizează anii școlari - de exemplu, datele pentru perioada 2014 acoperă anul școlar 2013–2014. Statisticile privind abandonul prematur al educației și formării profesionale și cele privind absolvirea învățământului terțiar sunt colectate cu ajutorul anchetei asupra forței de muncă a UE, o altă sursă importantă pentru statisticile educaționale de la nivel european. Informaţii furnizate de EUROSTAT la nivel regional pentru statele membre (http://ec.europa.eu/eurostat/data/database).

Persoane din grupa de vârstă 30-34 ani absolvente de învăţământ terţiar (nivel 5-

8 ISCED), în perioada 2008-2014

- % din populaţia din grupa de vârstă 30-34 ani -

37,937,1

3634,833,832,3

31,22522,921,7

20,318,316,816

23,420,219

15,816,115,414,3

5

10

15

20

25

30

35

40

45

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

%



30

4. Piața muncii

Determinarea profilului, a gradului de ocupare şi a nivelului de calificare sunt elemente de bază în stabilirea parametrilor cu privire la evoluţia pieţei muncii, indiferent de nivelul avut în vedere (european, naţional sau regional). Ţinând seama de implicaţiile structurii forţei de muncă asupra dezvoltării economice în prezent şi în perspectivă, strategia Europa 2020 acordă o atenţie specială ocupării forţei de muncă, acesta fiind unul dintre cei cinci piloni pe care se sprijină construcţia economică şi socială europeană. Obiectivul avut în vedere la nivelul UE-28 este ca în perspectiva anului 2020, ponderea persoanelor angajate în totalul populaţiei din grupa de vârstă 20-64 ani să fie de 75%. Ţintele naţionale variază de la un nivel de ocupare de 80% şi peste în Danemarca, Ţările de Jos şi Suedia, până la 70% sau chiar mai puţin în Irlanda, Grecia, Croaţia, Malta şi România. Atingerea nivelului mediu prognozat la nivelul UE-28 este condiţionată de realizarea unei creşteri medii anuale de circa 1,0 puncte procentuale pentru perioada 2014-2020.

4.1. Rata de ocupare a persoanelor cu vârsta între 20 şi 64 de ani

În 2008, rata de ocupare a persoanelor cu vârsta între 20 şi 64 de ani din UE-28 a fost de 70,2%. Ca efect al crizei economico-financiare, anul 2009 a marcat o scădere a gradului de ocupare cu 1,4

puncte procentuale comparativ cu anul anterior, scădere ce a continuat până în anul 2013, an în care s-a înregistrat o rată de ocupare de 68,3%, (în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de anul precedent). Anul 2014 a marcat o creştere relativ însemnată a gradului de ocupare, (69,2%, în creştere cu 0,9 puncte procentuale faţă de anul anterior). Evoluţiile înregistrate în România, respectiv în regiunea Nord-Vest în aceeaşi perioadă au avut o traiectorie oscilantă, caracterizată prin alternanţa scăderii şi creşterii gradului de ocupare în perioada analizată. De remarcat este şi faptul că în perioada 2008-2010 gradul de ocupare înregistrat la nivel naţional a fost superior celui regional; intervalul 2011-2014 pune în evidenţă superioritatea nivelului regional comparativ cu nivelul naţional a gradului de ocupare a persoanelor din grupa de vârstă 20-64 de ani. Astfel, în România, rata de ocupare înregistrată în intervalul 2008-2014 s-a situat constant sub nivelul mediu înregistrat în Uniunea Europeană. Cea mai mare diferenţă s-a înregistrat în anul 2008 (- 5,8 puncte procentuale), diferenţa cea mai mică între ratele de ocupare înregistrându-se în 2014 (-3,5 puncte procentuale). Rata de ocupare regională a persoanelor din grupa 20-64 ani s-a situat sub media europeană în întregul interval 2008-2014; cea mai mare discrepanţă faţă de media europeană s-a consemnat în 2009 (-8,9 puncte procentuale), manifestând o tendinţă de reducere a decalajului; cea mai mare apropiere (-0,5 puncte procentuale) s-a înregistrat în 2013.

Rata de ocupare a persoanelor din grupa de vârstă 20-64 ani, 2008-

2014

70,2 68,9 68,5 68,5 68,4 68,3 69,265,764,764,863,864,863,564,4

68,667,867,364,9

64,56061,6

50

55

60

65

70

75

80

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

%



31

Spre deosebire de rata naţională de ocupare, cea regională a înregistrat în intervalul 2010-2014 o creştere continuă. Comparând nivelurile din 2009 şi 2014 remarcăm că nivelul creşterii regionale (8,6 puncte procentuale) este superior atât creşterii din UE-28 (0,3 puncte procentuale), cât şi creşterii înregistrate la nivel naţional în aceeaşi perioadă (2,2 puncte procentuale).

4.2. Rata de ocupare a personelor în vârstă

Dinamica demografică îşi pune amprenta asupra structurii populaţiei pe grupe de vârstă. Din analizele efectuate la nivelul UE-28 se constată o tendinţă de creştere a ponderii populaţiei vârstnice în totalul populaţiei în statele membre, având ca rezultat procesul de inversare a piramidei vârstelor în privinţa persoanelor tinere şi de vârstă mijlocie. În aceste condiţii se pune problema modificării implicite a ratelor de ocupare pentru lucrătorii în vârstă (55-64 ani), ceea ce influenţează ratele globale de ocupare. Unele state au luat deja măsuri de creştere a vârstei de pensionare, pe fondul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, a stării de sănătate, precum şi pe baza creşterii duratei medii de viaţă. Pe ansamblul Uniunii Europene, perioada 2008-2014 a consemnat creşterea de la un an la altul a ratei de ocupare pentru persoanele vârstnice; dacă în 2008 ponderea acestora în totalul populaţiei din grupa de vârstă 55-64 de ani era de 45,4%, în 2014 a ajuns la 51,8% (+6,4 puncte procentuale).

De remarcat este faptul că această creştere s-a produs în condiţiile crizei economico-financiare la nivel mondial. Cu alte cuvinte, în această perioadă s-a realizat fie o creştere de la an la an a limitei vârstei de pensionare din unele state membre, fie întreruperea schemelor de pensionare anticipată, fie reducerea cheltuielilor publice, fapt ce determină salariaţii din această grupă de vârstă să amâne pensionarea. Gradul de ocupare a persoanelor vârstnice în România a avut în intervalul 2008-2014 o evoluţie în etape: perioada 2008-2011 a fost marcată de scădere, (de la 43,1% în 2008 la 39,9% în 2011), urmată de o creştere în perioada 2012-2014. În aceste condiţii, rata de ocupare din 2014 (43,1%) s-a situat la acelaşi nivel cu cel din 2008, fiind cu 0,5 puncte procentuale peste nivelul din 2009. În regiunea Nord-Vest, evoluţia contrastantă de la nivel naţional se menţine, cu deosebirea că nivelul minim al ratei de ocupare a fost atins în 2010 (36,0%), pentru ca în 2014 să se înregistreze 43,7% (cu 0,6 puncte procentuale peste media naţională şi cu 8,1 puncte sub media UE-28).

4.3. Rata şomajului

Rata şomajului este direct influenţată de nivelul şi dinamica ratei de ocupare a populaţiei, oferind informaţii cu privire la modul de folosire a resurselor disponibile pe piaţa muncii la un moment dat.

Rata de ocupare a persoanelor în vârstă (55-64 ani),

2008-2014

51,850,148,7

47,246,245,945,4

43,141,8

41,639,940,742,643,1 43,7

41,140,3

36,93638,539,9

35

40

45

50

55

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

%



32

La determinarea ratelor pe diferitele segmente ale pieţei muncii s-au avut în vedere şomerii conform criteriilor stabilite de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM):

- să aibă vârsta cuprinsă între 15 şi 74 de ani; - să nu aibă loc de muncă în săptămâna de

referinţă (pentru care se efectuează cercetarea statistică în vederea obţinerii informaţiilor aferente);

- să fi căutat în mod activ un loc de muncă pe parcursul a patru săptămâni anterioare derulării anchetei;

- să fie dispus să înceapă munca în următoarele două săptămâni (sau să fi găsit deja un loc de muncă şi să înceapă în următoarele trei luni);

Rata şomajului în accepţiunea OIM ia în considerare şi persoanele care ar dori să lucreze după vârsta de 64 de ani, dar sunt în imposibilitatea de a găsi un loc de muncă. Ca atare, limita superioară a vârstei pentru determinarea ratei şomajului a fost setată la 74 de ani.

Pe fondul înrăutăţirii situaţiei economico-sociale la nivel mondial, perioada 2008-2014 s-a caracterizat printr-o tendinţă de creştere a ratei şomajului, fie că ne referim la nivelul uniunii în ansamblu, la cel naţional sau al regiunii. Astfel, rata la nivelul UE-28 a crescut de la 7,0% în 2008 până la 10,9% în 2013,

pentru ca în 2014 să înregistreze o scădere cu 0,7 puncte procentuale faţă de anul anterior. Pentru România, datele disponibile pentru anii 2008-2014 descriu o evoluţie oscilantă a ratei: în intervalul 2008-2011 se observă o tendinţă de creştere (într-un ritm mediu anual de aproape 0,5%), ajungând la 7,2% comparativ cu 5,8% în 2008. Începând cu 2012 se observă o oarecare stabilizare în jurul a 7%, cu tendinţă de scădere. În întregul interval analizat rata naţională a şomajului s-a situat sub media europeană. Comparativ cu nivelurile înregistrate la nivel UE-28 şi naţional, rata regională a şomajului are o evoluţie descendentă între 2010 şi 2014, după ce între 2008 şi 2010 a cunoscut o creştere relativ însemnată (de la 3,8% în 2008 a ajuns la 6,5% în 2010); anul 2014 a consemnat cel mai redus nivel al ratei regionale a şomajului din întrega perioadă analizată (3,8%, la acelaşi nivel cu anul 2008 şi cu 1,8 puncte procentuale mai mică decât în 2009).

4.4. Şomajul în rândul tinerilor Şomajul în rândul tinerilor reprezintă o componentă importantă a mediului socio-economic, reflectând integrarea insuficientă a tinerei generaţii pe piaţa muncii.

0,0

2,0

4,0

6,0

8,0

10,0

12,0

Rata şomajului (persoane din grupa de vârstă 15-74 ani),

2008-2014


UE-28 7,0 8,9 9,6 9,6 10,5 10,9 10,2

România 5,8 6,9 7,0 7,2 6,8 7,1 6,8


2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


33

Rata şomajului în rândul tinerilor reprezintă raportul între numărul şomerilor din grupa de vârstă 15-24 ani şi populaţia economic activă din aceeaşi grupă de vârstă. Participarea tinerilor pe piaţa muncii variază foarte mult între statele membre UE-28, dar şi între regiunile aceluiaşi stat. La nivelul Uniunii Europene, în intervalul 2008-2013 s-a remarcat o evoluţie crescătoare a ratei, nivelul maxim fiind atins în 2013 (23,8%), anul 2014 consemnând o scădere uşoară (cu 1,6 puncte procentuale) faţă de anul precedent. Rata determinată la nivelul României a înregistrat în acelaşi interval o creştere continuă, situându-se constant deasupra mediei europene (dacă în 2008 era de 18,6%, în 2014 a atins maximul perioadei, ajungând la 24%). Comparativ cu creşterea ratei şomajului calculată pentru populaţia din grupa de vârstă 15-74 de ani care în intervalul 2008-2013 a fost de 1,3 puncte procentuale, rata şomajului în rândul tinerilor a înregistrat în aceeaşi perioadă o creştere de aproape patru ori mai mare (5,1 puncte procentuale). Această evoluţie se poate explica între altele prin faptul că în 2013 existau mai mulţi tineri şomeri comparativ cu 2008; pe de altă parte, ca urmare a modificărilor în structura demografică numărul persoanelor economic-active cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani s-a diminuat în acest interval.

Regiunea Nord-Vest se remarcă printr-un nivel mai redus al ratei şomajului în rândul tinerilor, nivel situat atât sub media europeană cât şi sub cea înregistrată la nivel naţional. În 2008 pe ansamblul regiunii 13,5% din tinerii de 15-24 ani erau şomeri (faţă de 18,6% la nivel naţional şi 15,7% în UE28), în anul 2014 şomajul juvenil regional a ajuns la o rată de 13,8% faţă de 24,0% în România şi 22,2% la nivelul UE 28.

4.5. Tinerii care nu sunt prezenţi nici pe piaţa muncii şi nici nu sunt cuprinşi într-o form ă de pregătire şcolară sau profesională (NEET – Not in Education Employment or Training)

O categorie importantă de care trebuie să se ţină seama în stabilirea dimensiunilor reale ale resurselor de muncă o reprezintă tinerii care nu sunt prezenţi nici pe piaţa muncii şi nici nu sunt cuprinşi într-o formă de pregătire şcolară sau profesională, având vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani. La nivelul statelor UE-28 rata NEET a evoluat ascendent în intervalul 2008-2013 (de la 13,9% la 17,1%), manifestându-se o scădere în 2014, până la 16,5%. România a înregistrat de

0,0

5,0

10,0

15,0

20,0

25,0- % -

Rata şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), 2008-2014


UE-28 15,7 20,0 21,1 21,8 23,3 23,8 22,2

România 18,6 20,8 22,1 23,9 22,6 23,7 24,0


2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


34

asemenea o creştere constantă în întreaga perioadă 2008-2014, cu excepţia anului 2008 înregistrând valori peste media din UE-28 (13,4% în 2008 şi 21,4% în 2014). La nivel de regiune s-a înregistrat o evoluţie contradictorie în perioada analizată, perioadele de creşteri alternând cu diminuări, ajungând în 2014 la 14,5%, faţă de 9,9% în 2008. Ponderea tinerilor inactivi a fost în permanenţă mai mică la nivel regional faţă de nivelul naţional.

4.6. Şomajul pe termen lung (structural) Şomajul pe termen lung (structural) – constituie un element de care factorii de decizie trebuie să ţină seama în previzionarea pieţei muncii. Se referă la persoanele care rămân în şomaj o perioadă de 12 luni sau mai mult. Având în vedere că odată cu prelungirea perioadei de şomaj atractivitatea pentru potenţialii angajatori scade, iar aptitudinile personale se pot deprecia, preocuparea decidenţilor în domeniu trebuie canalizată spre reducerea acestui fenomen şi reintegrarea acestei categorii de persoane pe piaţa muncii. Proporţia şomajului pe termen lung (ponderea persoanelor care au rămas fără loc de muncă timp de cel puţin un an în totalul şomerilor) a înregistrat în perioada 2009-2014 o creştere constantă la nivelul UE 28; dacă în 2009 ponderea era de 33,5%, în 2014 a ajuns la 49,4% (+15,9 puncte procentuale). În România, ponderea şomerilor de cel puţin un an în totalul şomerilor a urmat aceeaşi evoluţie cu cea

europeană, cu excepţia anului 2012 la nivelul UE-28; dacă în 2009 ponderea era de 33,5%, în 2014 a ajuns la 49,4% (+15,9 puncte procentuale). În România, ponderea şomerilor de cel puţin un an în totalul şomerilor a urmat aceeaşi evoluţie cu cea europeană, cu excepţia anului 2014, când a manifestat o scădere cu 4,1 puncte procentuale faţă de anul anterior. Ponderile înregistrate la nivel naţional s-au situat constant sub media UE-28, diferenţa cea mai mare înregistrându-se în 2014 (-8,3 puncte procentuale). Şomajul pe termen lung în regiunea Nord-Vest a avut o evoluţie contrastantă în raport cu cea înregistrată la nivel naţional, (sub nivel naţional în intervalul 2009-2010 şi 2012), situându-se în general sub nivelul european, cu excepţia anului 2013. Datele prezentate conduc la concluzia că piaţa muncii rămâne un vector important în stabilirea şi derularea măsurilor cu caracter economic şi social la diferite niveluri, urmărindu-se folosirea în condiţii optime a potenţialului de forţă de muncă existent pentru a se asigura dezvoltarea socio-economică echilibrată, ţinând cont de particularităţile de la diferite niveluri, urmărindu-se folosirea în condiţii optime a potenţialului de forţă de muncă existent, pentru a se asigura dezvoltarea socio-economică

Tinerii care nu sunt prezenţi nici pe piaţa muncii şi nici nu sunt cuprinşi

într-o formă de pregătire profesională, 2008-2014

- % din tinerii cu vârsta între 18-24 ani -

16,517,117,216,816,6

16,1

13,9

21,421,320,8

21,620,7

16,5

13,4

14,515,414,9

16,816,6

13,7

9,910

15

20

25

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

%



35

echilibrată, ţinând cont de particularităţile din fiecare ţară. Rata șomajului este definită ca pondere a șomerilor în populația activă.

Sursa şi disponibilitatea datelor Datele utilizate au ca sursă Ancheta asupra forței de muncă în gospodării. Populația analizată include persoanele de 15 ani și peste, care locuiesc în gospodării particulare. Populația cuprinde toate persoanele care locuiesc în gospodăriile intervievate în cursul săptămânii de referință și include persoanele temporar absente aflate de exemplu, la studii, în vacanțe, boală sau călătorii de afaceri dar care au menţinut o legătură cu gospodăria; sunt excluse persoanele aflate la serviciul militar obligatoriu. Informaţii furnizate de EUROSTAT la nivel regional pentru statele membre (http://ec.europa.eu/eurostat/data/database).

Şomajul pe termen lung (pentru grupa de vârstă 15-74 ani, 2008-2014

- % din total şomeri -

20,0

30,0

40,0

50,0%


UE-28 37,3 33,5 40,0 43,0 44,5 47,3 49,4

România 41,3 31,6 34,6 41,0 44,2 45,2 41,1


2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


36

5. Economia

5.1. Măsurarea dezvoltării economice

Analiza comparativă la nivel naţional sau regional între statele membre UE-28 poate avea la bază un set de criterii variabile, în funcţie de scopul urmărit. O componentă esenţială a oricărui demers comparativ este dimensiunea economică. Având în vedere diversitatea ce caracterizează statele membre şi chiar subunităţile administrativ-teritoriale proprii, se impune ca o necesitate stabilirea unui ansamblu de indicatori care să permită efectuarea de comparaţii, menite între altele să servească identificării vulnerabilităţilor în evoluţia economică, putându-se interveni în mod concertat pentru remedierea acestora. Astfel, dezvoltarea economică este exprimată în mod frecvent prin produsul intern brut (PIB).

Definit ca suma valorilor de piaţă a tuturor mărfurilor şi serviciilor destinate consumului final produse într-un anumit teritoriu într-un an, PIB caracterizează în esenţă activitatea macroeconomică, putând fi utilizat cu succes ca element de comparaţie în privinţa performanţelor economiilor naţionale sau regionale. Analiza prin prisma PIB permite stabilirea cotelor de participare ale fiecărei ţări membre UE la bugetul comunitar. Este evident însă că în elaborarea oricăror strategii de dezvoltare economică un factor-cheie îl reprezintă dimensiunea masei-ţintă, adică populaţia căreia i se adresează aceste strategii. Ţinând seama de diversitatea ce se manifestă şi sub acest aspect, s-a agreat ideea determinării PIB/locuitor ca indicator reprezentativ pentru măsurarea standardelor generale de viaţă. Deşi apreciat ca valoare informaţională, PIB/locuitor nu surprinde aşa-zişii factori secundari cu impact important asupra standardului de viaţă la un moment dat, între care un rol tot mai semnificativ revine proceselor de incluziune socială şi durabilităţii mediului. Din aceste considerente, folosirea doar a acestei măsurători poate duce la aprecieri deformate cu privire la aspectele macroeconomice. În ciuda limitelor sale, PIB rămâne indicatorul care descrie cel mai sintetic dimensiunea economiei, indiferent de nivelul de analiză folosit.

Având la bază rezultatele analizelor macroeconomice, analize ce evidenţiază disparităţi relativ importante între statele membre, la nivelul UE-28 s-a acordat o mare atenţie politicii de coeziune având ca scop eliminarea disparităţilor economice, sociale şi teritoriale din întreaga Uniune Europeană printr-o serie de măsuri concrete menite să contribuie la restructurarea zonelor aflate în declin, paralel cu exploatarea mai eficientă a potenţialului pe care îl oferă zonele rurale. Un element important al acestor măsuri este politica de dirijare a investiţiilor către zonele mai puţin dezvoltate. În scopul alocării eficiente a fondurilor destinate investiţiilor, la nivelul organismului european s-a statuat o ierarhie a zonelor componente,. Ierarhia, determinată ţinând seama de discrepanţa mediilor naţionale sau regionale ale PIB/locuitor faţă de media europeană, este următoarea:

- regiuni mai puţin dezvoltate (cu un nivel al PIB sub 75% din media UE-27);

- regiuni de tranziţie (având un nivel al PIB cuprins între 75 şi 90% din media UE-27);

- regiuni mai dezvoltate (cu un nivel al PIB de peste 90% faţă de media europeană UE-27);

Această ierarhizare este un element important în stabilirea conturilor regionale care servesc drept bază pentru alocarea fondurilor în cadrul politicii de coeziune. Deşi se urmăreşte acoperirea tuturor regiunilor componente, o parte importantă a cheltuielilor de investiţii este orientată spre zonele mai puţin dezvoltate. În prezent, alocarea se bazează pe o decizie care stabileşte drept etalon PIB/locuitor în intervalul 2007-2009.

5.2. Produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor

PIB-ul este calculat mai întâi în moneda națională și apoi convertit la paritatea puterii de cumpărare (PPC), care ia în considerare diferențele de prețuri dintre statele membre ale UE, fapt care permite o comparare mai precisă. Prin utilizarea PPC (mai degrabă decât a ratelor de schimb ale pieții), acești indicatori sunt convertiți într-o monedă virtuală comună denumită standard al puterii de cumpărare (SPC). Utilizarea SPC face posibilă compararea puterii de cumpărare în toate


37

regiunile statelor membre ale UE care utilizează monede diferite și în care nivelul prețurilor este diferit. PIB-ul mediu pe locuitor nu oferă nicio indicație cu privire la distribuția bogăției între diferitele grupuri de populație din aceeași regiune, nici nu măsoară venitul de care dispun în cele din urmă gospodăriile private dintr-o regiune, întrucât fluxurile de lucrători transfrontalieri pot conduce la o contribuție a angajaților la PIB-ul unei regiuni (în care lucrează) și la veniturile gospodăriilor dintr-o altă regiune (unde locuiesc). Din datele furnizate de Eurostat, pentru perioada 2008-2013, se pot remarca diferenţele relative mari înregistrate în România şi regiunea Nord-Vest faţă de media europeană a PIB/locuitor exprimat în Standardul Puterii de Cumpărare (PPS). Spre exemplu, în 2008 în România se înregistra un nivel de doar 48% din media europeană. Chiar dacă intervalul 2008-2013 a marcat o tendinţă de reducere a decalajului, rezultatele înregistrate plasează România în rândul zonelor mai puţin dezvoltate ale UE-27. Regiunea Nord-Vest se înscrie în aceeaşi categorie a zonelor europene, aici manifestându-se fluctuaţii în privinţa nivelului indicatorului, cu o tendinţă ascendentă în intervalul 2008-2013 (de la 43% la 47%). Creşterea PIB/locuitor în Regiunea Nord-Vest a fost inferioară celei înregistrate în medie la nivel naţional.

Produsul intern brut (PIB) este un indicator al conturilor naționale, rezumând poziția economică a unei țări sau regiuni. Acesta poate fi calculat prin diferite metode: metoda producției, metoda cheltuielilor și metoda veniturilor. Cu toate acestea, la nivel regional, metoda cheltuielilor nu poate fi utilizată, deoarece aceasta ar necesita măsurarea exporturilor și importurilor regionale, acest lucru nefiind posibil în statele membre UE.

5.3. Analiza contribuţiei fiecărei ramuri la valoarea adăugată la preţurile de bază (VAB)

Pentru a obţine o imagine de ansamblu a specificului economic în profil teritorial, se determină contribuţia diferitelor ramuri ale economiei la formarea valorii adăugate brute. Valoarea adăugată la preţurile de bază (VAB) este un element de echilibrare a contului de producţie, a conturilor naţionale, fiind definită drept valoarea producţiei la preţurile de bază diminuată cu valoarea consumului intermediar la preţ de achiziţie. Dacă la VAB se adaugă impozitele aferente produselor şi se scad subvenţiile primite se obţine PIB. Din acest motiv, analiza structurii VAB la nivel naţional, regional şi al UE-28 poate oferi o imagine suficient de revelatoare cu privire la profilul curent şi tendinţele viitoare ale economiei la diferite niveluri.

Produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor, în standardul puterii

de cumpărare (PPS), în perioada 2008-2013

- % din media UE-28, UE-28=100 –

100 100 100 100 100 100

48 49 50 51 53 54

43 45 44 44 46 47

0

20

40

60

80

100

120

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014



38

Analiza contribuţiei fiecărei ramuri la VAB naţională sau regională comparativ cu media UE-28, considerată etalon (UE-28 = 100) permite formularea unor direcţii de acţiune, ori a unor strategii care să asigure o echilibrare a dezvoltării zonelor din UE-28, asigurând astfel valorificarea optimă a potenţialului de resurse naturale şi umane al fiecărei entităţi administrativ-teritoriale. Agricultura, silvicultura şi pescuitul reprezintă baza în multe dintre regiunile din UE-28 în măsură să valorifice potenţialul specific existent la nivelul fiecărei ţări. În privinţa contribuţiei agriculturii la realizarea VAB din România, perioada 2008-2012 a consemnat o pondere oscilantă, cea mai mportantă pondere a agriculturii realizându-se în 2011 (7,33%), în timp ce contribuţia minimă la realizarea VAB naţionale s-a înregistrat în 2012 (5,32%). Faţa de o medie a EU-28 situată în jurul valorii de 1,6% în întreaga perioadă supusă analizei, se constată că agricultura românească a contribuit la realizarea VAB cu o cotă de peste 3 ori mai mare faţă de contribuţia medie la nivel european.

Ponderea agriculturii, silviculturii și pescuitului,

în valoare adăugată la preţurile de bază (VAB) totală,

în perioada 2008-2012 - % din media UE-28, UE-28=100 -

Notă: Agricultura, silvicultura şi pescuitul –

NACE/CAEN Rev.2, Secţiunea A

Regiunea Nord-Vest a înregistrat o pondere de peste 4 ori mai mare a agriculturii în VAB regional comparativ cu media europeană, înregistrând valori superioare mediei naţionale în întreaga perioadă analizată. În cadrul regiunii se remarcă diferenţe relativ însemnate între judeţele componente. Cea mai mică discrepanţă faţă de UE-28 s-a înregistrat în judeţul Cluj, unde contribuţia agriculturii la VAB a scăzut continuu de la 3,91% în 2008 la 2,29% în 2012. La polul opus, judeţele Sălaj (în 2008-2009) şi Satu-Mare (2010-2012) au înregistrat o pondere a agriculturii în VAB între 8,7% şi 12,85%, pondere de 5-7 ori mai mare comparativ cu media din UE-28 din aceeaşi perioadă.

Ponderea agriculturii, silviculturii și

pescuitului, în valoare adăugată la preţurile de bază (VAB) totală, în anul 2012

- % din media UE-28, UE-28=100 - Industria , reprezintă o ramură de bază a economiei în multe dintre statele membre UE-28, inclusiv în România. Această caracteristică rezultă şi din contribuţia relativă a ei la VAB. Din datele disponibile pentru perioada 2008-2012, se constată că industria românească a avut o contribuţie mai mare la formarea VAB comparativ cu media europeană. Diferenţa a crescut în fiecare an din perioada analizată, cu excepţia anului 2012, ajungând de la 27,04 puncte procentuale în 2008 la 66,96 puncte procentuale în 2011, pentru ca în 2012 să înregistreze o scădere relativă cu 22,98 puncte procentuale faţă de anul anterior.

100 100 100 100 100

397,67 401,07 387,78435,85

321,76

459,59 455,13419,57

464,87

339,04

0

100

200

300

400

500

600

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013



39

Ponderea industriei, în valoare adăugată la preţurile de bază (VAB) totală,


Notă: Industria - NACE/CAEN Rev.2,

Secţiunile B-E Analiza situaţiei regiunii Nord-Vest prin prisma acestui indicator pune în evidenţă ponderi superioare ale activităţilor industriale atât faţă de media naţională, cât şi faţă de cea înregistrată în UE-28. Şi la nivel regional se remarcă trendul ascendent al ponderii industriei în VAB pentru intervalul 2008-2011 (137,98% faţă de media europeană în 2008 şi 176,11% în 2011); anul 2012 a marcat o reducere relativă cu 30,13 puncte procentuale faţă de anul anterior.

Ponderea industriei, în valoare adăugată la preţurile de bază (VAB) totală, în anul 2012

- % din media UE-28, UE-28=100 -

Analiza ponderii industriei în VAB la nivelul judeţelor componente arată că în judeţul Cluj aceasta a fost constant sub media regională (cu 2,46 puncte procentuale în 2008 şi cu 4,8 puncte procentuale în în 2012). O situaţie aproape identică s-a înregistrat în judeţul Maramureş, unde valorile ponderilor au fost sub cele regionale, cu excepţia anului 2012 când s-au situat uşor peste acestea (+0,2 puncte procentuale). La polul opus se află judeţele Bistriţa-Năsăud, Satu-Mare şi Sălaj, unde contribuţia industriei la VAB este considerabil mai mare comparativ cu nivelul regiunii Nord-Vest (+5,8 puncte procentuale în 2008 şi + 6,38 puncte procentuale în judeţul Satu-Mare; + 6,38 puncte procentuale în Bistriţa-Năsăud în 2010; +6,53 puncte procentuale în 2011 şi +9,34 puncte procentuale în 2012 în judeţul Sălaj). Valorile înregistrate la nivelul judeţelor regiunii Nord-Vest sunt mult superioare mediei europene. Sectorul construcţiilor are şi el o contribuţie importantă la formarea produsului intern brut. Profilul economiei naţionale şi regionale din România este definit într-o măsură relativ însemnată de activitatea de construcţii, aşa cum rezultă din informaţiile disponibile pentru intervalul 2008-2012. Dacă la nivelul Uniunii Europene contribuţia acestui sector la formarea valorii adăugate brute variază între 5,5% şi 6,5%, economia României se bazează pe activitatea de construcţii în proporţie mult mai mare, de 12,5% în 2008, respectiv 8,48% în 2012. Valorile înregistrate de economia naţională sunt considerabil mai mari comparativ cu media UE 28 (+95% în 2008, urmată de o scădere relativă în perioada 2009-2012; dacă în 2009 creşterea faţă de nivelul mediu al UE-28 era de 83,68%, în 2012 a ajuns la circa 54%).

100

100

100

100

100

137,98

147,65

173,84

176,11

145,89

127,04

141,56

162,81

166,96

143,98

0 50 100 150 200

2008

2009

2010

2011

2012



40

Ponderea construcţiilor, în valoare adăugată la preţurile de bază (VAB) totală,


Notă: Construcţiile - NACE/CAEN Rev.2,

Secţiunea F Contribuţia relativă a construcţiilor la nivel regional la VAB se situează în perioada analizată sub nivelul naţional, cu excepţia anului 2012. Judeţul Cluj înregistrează cea mai însemnată participare a ramurii de construcţii la VAB (9,4% în 2011 şi 14% în 2009). O contribuţie relativ redusă a construcţiilor în VAB, apropiată de nivelul mediu înregistrat în UE 28, regăsim în judeţul Sălaj, unde, cu excepţia anului 2009, valorile înregistrate se situează sub media europeană. Ponderea construcţiilor, în valoare adăugată la

preţurile de bază (VAB) totală, în anul 2012

- % din media UE-28, UE-28=100 -

Sectorul terţiar (serviciile) câştigă în ultimii ani un loc tot mai însemnat în structura economiilor naţionale şi a subzonelor acestora, fiind cele care formează în multe cazuri osatura sistemelor economice. Urmărind pe de-o parte satisfacerea cerinţelor tot mai diversificate ale populaţiei, iar pe de alta valorificarea optimă a resurselor materiale şi umane ale diferitelor zone sau regiuni, serviciile de piaţă (cuprinzând secţiunile G-N din nomenclatorul NACE/CAEN Rev.2), tind să devină o componentă definitorie a structurii economice, indiferent de nivelul de abordare. Analiza contribuţiei serviciilor de piaţă la generarea VAB pune în evidenţă ponderea însemnată pe care acestea o deţin atât la nivel UE, dar şi naţional sau al regiunii Nord-Vest.

Ponderea serviciilor de piaţă, în valoare

adăugată la preţurile de bază (VAB) totală, în perioada 2008-2012

- % din media UE-28, UE-28=100 –

100

81,7

77,58

100

81,88

77,54

100

74,62

67,53

100

72,61

66,51

100

83,49

81,57

0

20

40

60

80

100

2008 2009 2010 2011 2012


Notă: Serviciile de piaţă – NACE/CAEN Rev.2, Secţiunile G-N

Pe plan european serviciile de piaţă contribuie cu peste 50% la formarea VAB (50,4% în 2008 şi 51,3% în 2014). În România ponderea acestora oscilează între 36,6% în 2011 şi 46,6% în anul 2014. Perioada 2008-2014 (pentru care dispunem de informaţii la nivel UE-28 şi naţional) a consemnat alternanţa creşterii ponderilor în 2009 comparativ cu 2008, după care se produce scăderea contribuţiei relative în intervalul 2009-2011; perioada 2012-2014 marchează un proces

100

195,02

175,31

100

183,68

181,54

100

172,25

167,11

100

157,94

138,15

100

154,54

168,07

0

20

40

60

80

100

120

140

160

180

200

2008 2009 2010 2011 2012



41

de revigorare în zona serviciilor de piaţă din România, contribuţia la VAB ajungând de la 42% în 2012 la aproape 47% în 2014. Şi în acest sector al economiei ponderea înregistrată la nivel naţional se situează sub media europeană. Contribuţia relativă a serviciilor de piaţă la formarea VAB în plan regional are o pondere relativ redusă, nivelul VAB regional fiind format cu preponderenţă pe seama agriculturii şi industriei. După o creştere modestă în 2009 faţă de anul anterior (+0,19 puncte procentuale), ponderea serviciilor regiunii Nord-Vest în cadrul VAB a scăzut până la 33,54% în 2011, anul 2012 marcând un proces de redresare, serviciile de piaţă ajungând să deţină o pondere de peste 41% în VAB.

Ponderea serviciilor de piaţă, în valoare adăugată la preţurile de bază (VAB)

totală, în anul 2012 - % din media UE-28, UE-28=100 –

Cea mai importantă contribuţie a sectorului serviciilor de piaţă în constituirea VAB se remarcă în judeţul Cluj (peste 40% în intervalul 2008-2012), înregistrându-se aproape 49% în acest ultim an al perioadei. Judeţele Satu-Mare şi Bistriţa-Năsăud au o structură VAB în care serviciile deţin o pondere mai mică, fiind cuprinsă între 23% şi 32%. Serviciile administrative şi alte servicii (secţiunile O-U din NACE/CAEN Rev.2) includ între altele activităţi din domeniul administraţiei publice şi apărării, învăţământului, ocrotirii sănătăţii. Aceste activităţi contribuie cu peste 1/5 la formarea VAB

medii din UE-28, conform informaţiilor disponibile pentru perioada 2008-2014. La nivelul României, aceste activităţi aduc o contribuţie de circa 14% la formarea valorii adăugate brute, înregistrând fluctuaţii nesemnificative de la un an la altul.

Ponderea serviciilor administrative şi a altor servicii, în valoare adăugată la preţurile de bază (VAB) totală, în perioada 2008-2012

- % din media UE-28, UE-28=100 -

10066,8967,54

10063,9865,95

10064,4469,86

10063,9972,56

10061,9268,5

0 20 40 60 80 100

2008

2009

2010

2011

2012


Notă: Serviciile administrative şi alte servicii – NACE/CAEN Rev.2, Secţiunile O-U

Regiunea Nord-Vest a înregistrat în perioada analizată ponderi ale acestei categorii de servicii în total VAB uşor peste media înregistrată la nivel naţional, manifestând în perioada 2008-2011 o tendinţă crescătoare, pentru ca în 2012 să se realizeze o diminuare relativă a ponderilor faţă de anul anterior la nivelul tuturor judeţelor componente. Judeţele Bistriţa-Năsăud şi Satu-Mare au înregistrat cele mai mari ponderi ale acestor servicii în VAB, situându-se totuşi la mare distanţă de media UE 28. Astfel, în anii 2008-2009 în judeţul Satu-Mare s-a înregistrat o contribuţie relativă de circa 17% a serviciilor administrative la crearea VAB; intervalul 2010-2012 pune în evidenţă un nivel mai ridicat al ponderii acestei categorii de servicii în judeţul Bistriţa-Năsăud (17,59% în 2010; 18,93% în 2011 şi 18,29% în 2012).


42

Ponderea serviciilor administrative şi a altor servicii, în valoare adăugată la preţurile de bază

(VAB) totală, în anul 2012 - % din media UE-28, UE-28=100 -

5.4. Productivitatea muncii Valoarea adăugată brută pe persoană angajată exprimă în mod sintetic performanţa economică şi eficienţa folosirii resurselor de muncă în procesul de creare a valorilor de întrebuinţare dintr-un anumit teritoriu într-o perioadă de timp. Printre factorii cu impact puternic asupra dimensiunii acestui indicator se pot enumera: nivelul de dotare, tehnologiile şi actualitatea lor, gradul de specializare al lucrătorilor pe domenii de competenţă etc. Un factor ce nu poate fi neglijat îl reprezintă fluxurile de navetişti între diferite zone sau regiuni în cadrul statelor din Uniunea Europeană. Ca urmare a acestui fenomen, zonele cu intrări nete de navetişti vor realiza un nivel al VAB/angajat mai mic. Din datele furnizate de EUROSTAT, în perioada 2008-2013 media VAB/angajat din România a oscilat între 24 şi 27% din media Uniunii Europene, cu variaţii relativ mici în perioada 2008-2010, când s-a înregistrat o scădere (de la 26,84% în 2008 până la 24,31% în 2010); în intervalul 2011-2013 s-a remarcat o tendinţă de reducere a decalajului faţă de media UE 28, concretizată prin creşterea ponderii din media UE realizată (24,67% în 2011 şi 27,43% în 2013).

Valoare adăugată brută/persoană angajată, în perioada 2008-2013

- % din media UE-28, UE-28=100 - Situaţia regiunii Nord-Vest prin prisma acestui indicator poate fi apreciată ca defavorabilă, în condiţiile în care pe întreaga perioadă 2008-2013 procentul determinat în raport cu media UE-28 este inferior celui înregistrat la nivel naţional. Astfel, în anul 2008, decalajul regiunii faţă de media UE era de 74,52 puncte procentuale, pentru ca în 2011 să atingă nivelul maxim (aproape 79%); perioada 2012-2013 a consemnat o oarecare reducere a discrepanţei faţă de UE-28, care în 2013 era de 77,24%.

Valoare adăugată brută/persoană angajată, în anul 2012

- % din media UE-28, UE-28=100 –

Valorile regionale la nivelul judeţelor componente arată că în perioada 2008-2012, o situaţie mai favorabilă s-a înregistrat în judeţul Cluj (circa 30% din media UE-28 în perioada

100 100 100 100 100 100

26,84 24,32 24,31 24,67 25,45 27,43

25,48 23,46 21,96 21,06 21,18 22,76

0

20

40

60

80

100

120

2008 2009 2010 2011 2012 2013



43

analizată). De cealaltă parte, judeţul Satu-Mare înregistrează cel mai redus nivel al VAB/persoană angajată comparativ cu media UE-28; de la 20% în 2008 a scăzut constant până la 14,58% în 2010, pentru a se observa o tendinţă de redresare în ultimii ani din perioada analizată (de la 14,58% în 2010 s-a ajuns la 15,20% din media UE-28 în 2012.

Stabilirea profilului actual al entităţilor naţionale şi regionale prin prisma setului de indicatori ce caracterizează situaţia economică la un moment dat şi perspectivele de evoluţie în perioada următoare poate fi un punct de plecare în abordarea unor strategii ale dezvoltării socio-economice în măsură să asigure folosirea optimă a tuturor factorilor de producţie pentru a se asigura maximizarea performanţelor economice.

Sursa şi disponibilitatea datelor Datele utilizate în prezenta analiză au fost preluate din baza de date a EUROSTAT: http://ec.europa.eu/eurostat/data/database şi din baza de date TEMPO a INS: http://statistici.insse.ro/shop/


44

6. Statistici structurale de întreprinderi

Statistici structurale de întreprindere (SBS) sunt folosite pentru a descrie structura, comportamentul și performanțele întreprinderilor în toate regiunile din Uniunea Europeană (UE). Acestea sunt prezentate în conformitate cu clasificarea activităţilor, NACE/CAEN Rev. 2.

6.1 Demografia întreprinderilor: nașteri și decese Producţia de bunuri şi servicii realizate la

diferite niveluri se află în strânsă legătură cu entităţile care oferă suportul tehnico-productiv necesar. De aceea cunoaşterea modificărilor intervenite în demografia întreprinderilor se impune ca o necesitate, oferind baza necesară în vederea determinării profilului pe diferite sfere de teritorialitate, ţinând seama de resursele materiale şi umane din diferite zone de interes. Statisticile demografice ale întreprinderilor descriu mutaţiile ce au loc în structura acestora ca urmare a naşterii, creşterii şi dezvoltării, sau a decesului acestora. Cunoaşterea principalelor fenomene demografice din viaţa întreprinderilor oferă o perspectivă importantă pentru determinarea dinamicii de afaceri, a profilului şi structurii forţei de muncă necesare pentru realizarea obiectului lor de activitate. Naşterea noilor întreprinderi poate fi motorul care să dinamizeze competitivitatea, să maximizeze profitul, simultan cu creşterea gradului de confort oferit beneficiarilor direcţi sau colaterali. Decesul întreprinderilor arată că impactul activităţii acestora asupra mediului socio-economic e unul irelevant din cauza lipsei de perspective sau a profi-

tabilităţii negative. Având în vedere impactul major asupra mediului economico-social, vor fi analizate principalele mutaţii care s-au produs în demografia unităţilor din: industrie, construcţii şi servicii (cu excepţia grupei 642 “Activităţi ale holdingurilor”), domenii care vor fi denumite generic economia de afaceri non-financiară. Aşa cum rezultă din graficul de mai jos, ponderea întreprinderilor nou-născute în economia de afaceri a României a înregistrat o evoluţie oscilantă; după o scădere înregistrată în anii 2009-2010 (de la 14,7% în 2008 la 8,8% în 2010), se remarcă un proces de revigorare, astfel că în 2013 se ajunge ca întreprinderile nou-înfiinţate să reprezinte aproape 23% din totalul întreprinderilor active. La nivelul regiunii Nord-Vest, perioada 2008-2010 pentru care există date disponibile a marcat o scădere a natalităţii întreprinderilor, atât pe ansamblu cât şi pe fiecare judeţ în parte. Dacă în 2008 ponderea unităţilor nou-înfiinţate în totalul întreprinderilor active era de circa 15%, în 2009 a coborât la 9% pentru ca în 2010 să fie de 8,3%. Analiza natalităţii întreprinderilor pe judeţe evidenţiază nivelul peste media regională înregistrat în judeţul Cluj (+0,6 puncte procentuale în 2008; +0,3 puncte procentuale în 2009 şi 2010). În anii 2008 şi 2009 natalitatea unităţilor din judeţele Sălaj şi Satu-Mare a depăşit de asemenea media regională, foarte probabil pe fondul numărului mai redus al întreprinderilor active. În anul 2010 ponderea întreprinderilor noi în totalul întreprinderilor active la nivel UE-28 era de 9,8%, fiind superioară atât nivelului naţional

Întreprinderi noi în economia de afaceri,


- % din întreprinderile active -

15,3

8,7 7,4 8,6

15,1

8,9 8 8,3

15,5

9,1 7,48,89,6

14,7

8,39

15,1

8,58,8

149,3

15,7

9,2

15,2

5

15

2008 2009 2010

%

Romania Nord-Vest Bihor Bistrita-Nasaud Cluj Maramures Satu Mare Salaj


45

(cu 1,0 puncte procentuale) cât şi celui din regiunea Nord-Vest (cu 1,5 puncte procentuale). Rata de deces a întreprinderilor din economia de afaceri măsoară impactul negativ al activităţii acestora asupra mediului economic, indiferent de nivelul de agregare folosit. Ca rezultat al crizei economico-financiare din anii 2009 şi 2010, în România mortalitatea agenţilor economici a înregistrat o tendinţă ascendentă (de la o pondere a deceselor de 10,3% în 2008 s-a ajuns la 21,0% în anii 2009 şi 2010, în creştere cu 12,2 puncte procentuale comparativ cu nivelul înregistrat în UE-28. Anii 2011-2013 s-au caracterizat printr-o evoluţie contradictorie; după o scădere semnificativă a deceselor în 2011 (cu 13,2 puncte procentuale faţă de anul anterior, se înregistrează o creştere continuă în perioada imediat următoare, astfel că în 2013 se ajunge la o rată de deces în economia de afaceri de aproape 20%. În profil regional se remarcă rata de 18,7% în 2009, cea mai mare rată dintre toate regiunile din România (+8,2 puncte procentuale faţă de anul anterior).

Cea mai semnificativă creştere a ratei de deces s-a înregistrat în judeţul Bistriţa-Năsăud (+9,3 puncte procentuale), cea mai mică modificare relativă înregistrându-se în judeţul Satu-Mare (+7,8 puncte procentuale). Restul judeţelor din regiune au înregistrat în aceeaşi perioadă creşteri relative cuprinse între 7,9 şi 8,9 puncte procentuale.

6.2. Densitatea întreprinderilor cu înalt nivel de creștere în economia de afaceri

Un indicator care măsoară nivelul dezvoltării economice este densitatea întreprinderilor cu un înalt nivel de creştere în economia de afaceri (holdinguri) la 100000 de locuitori. Datele disponibile pentru anii 2008-2013 pentru România, scot în evidenţă scăderea densităţii marilor întreprinderi în intervalul 2008-2010, (de la 2,6 holdinguri/100000 locuitori la 2,3 holdinguri/100000 locuitori). În 2010 la nivelul UE-28 se înregistra o densitate de 29,4 holdinguri/100000 locuitori, de peste 12 ori mai mare decât în România.

Rata de deces a întreprinderilor din economia de afaceri,


- % din întreprinderile active -

9,8

19,1

11,6

19,5

10,4

18,321

10,3

18,7

10,5

18,9

10

18,2

10,3

18,6

10,8

5

15

2008 2009

%

România Nord-Vest Bihor Bistriţa-Năsăud Cluj Maramureş Satu Mare Sălaj

Densitatea întreprinderilor cu înalt nivel de creştere în economia de afaceri,

în perioada 2008-2010,

- întreprinderi cu creştere mare la 100 000 de locuitori -

2,1

35

2,0

53

1,8

24

2,1

94

2,0

56

1,8

28

1,8

83

2,1

11

2,0

53

1,8

28

2,3

48

2,5

75

2,6

21

2,4

28

2,7

19

2,8

27

2,6

48

2,9

78

3,0

91

3,4

54

3,8

34

3,9

43

2,1

41

2,2

49

0

2

4

2008 2009 2010

România Nord-Vest Bihor Bistriţa-Năsăud Cluj Maramureş Satu Mare Sălaj


46

Judeţele regiunii Nord-Vest au înregistrat în perioada 2008-2010 o evoluţie descendentă a densităţii, determinată, foarte probabil, de un complex de factori între care putem menţiona restrângerea activităţii ca urmare a crizei economice înregistrate la nivel mondial, dar şi mutaţiile importante intervenite în numărul populaţiei în această perioadă. Cea mai mare concentrare a holdingurilor la 100000 locuitori se regăseşte în judeţul Cluj (3,9 holdinguri/100000 locuitori în 2008 şi 3,4 holdinguri/100000 locuitori în 2010) şi Bihor (3,1 holdinguri/100000 locuitori în 2008 şi 2,6 holdinguri/100000 locuitori în 2010). Restul judeţelor au o densitate ce variază între 2,2 holdinguri/100000 locuitori şi 1,8 holdinguri/ 100000 locuitori, în intervalul 2008-2010.

6.3. Modele de specializare în muncă în economia întreprinderilor non-financiare

Determinarea profilului socio-economic la nivel naţional şi regional presupune luarea în considerare a structurii populaţiei ocupate în ramurile non-financiare de bază (cu o contribuţie însemnată la formarea valorii adăugate brute).

În intervalul 2008-2013, în România, activităţile industriale (incluzând secţiunile B-E din NACE) au atras peste 35% din forţa de muncă angrenată în economia non-financiară. În 2012, activităţile industriale au atras aproape 25% din totalul populaţiei ocupate în sfera non-financiară în cadrul UE-28, cu aproape 12 puncte procentuale sub nivelul înregistrat în România, şi cu circa 16 puncte procentuale mai puţin comparativ cu Regiunea Nord-Vest. Nivelul regional s-a situat în intervalul 2008-2013 la circa 40%. Sectorul construcţiilor a avut o pondere destul de însemnată nu doar în formarea VAB, ci şi în totalul resurselor de muncă pe care le-a atras. Spre exemplu, la nivelul României, circa 1/10 din forţa de muncă angrenată în activităţile nefinanciare era ocupată în activităţile din sfera construcţiilor în intervalul 2008-2013. Cea mai mare pondere a fost înregistrată în 2008 (12,7%), după care se constată o evoluţie descendentă; în anul 2013 s-a înregistrat o pondere de 9,83%.

0

10

20

30

40

50

Ocuparea for ţei de munc ă în activit ăţi industriale, 2008-2013 (% din activit ăţile nefinanciare)

Europa (28 ţări) România Reg. Nord-Vest

Europa (28 ţări) 25,02 24,5

România 37,09 35,88 36,27 36,3 35,99 35,72

Reg. Nord-Vest 39,95 39,35 40,2 41,22 40,31 40,19

2008 2009 2010 2011 2012 2013

Notă: Industria - NACE/CAEN Rev.2, Secţiunile B-E


47

Regiunea Nord-Vest s-a caracterizat în aceeaşi perioadă prin ponderi superioare nivelului naţional, manifestând acelaşi trend descendent; dacă în 2008 ponderea forţei de muncă ocupate în sfera construcţiilor era de aproape 14%, în 2013 a scăzut la mai puţin de 11%. Comparativ cu media europeană care în 2012 era de 9,40%, media naţională, respectiv regională au înregistrat valori uşor mai ridicate (cu 1,26, respectiv 2,32 puncte procentuale).

Serviciile non-financiare includ ansamblul activităţilor de servicii (cu excepţia serviciilor financiare) prestate fie persoanelor fizice, fie persoanelor juridice. Din punct de vedere al resurselor umane atrase în câmpul muncii, acestea deţin o pondere relativ ridicată, atât la nivelul UE-28 cât şi în România, inclusiv în regiunea Nord-Vest.

0

2

4

6

8

10

12

14

Ocuparea for ţei de munc ă în construc ţii, 2008-2013 (% din activit ăţile nefinanciare)


Europa (28 ţări) 9,50 9,40

România 12,73 12,05 10,79 11,07 10,66 9,83

Reg. Nord-Vest 13,82 13,14 11,63 11,85 11,72 10,93

2008 2009 2010 2011 2012 2013

Notă: Construcţiile - NACE/CAEN Rev.2, Secţiunea F

0

10

20

30

40

50

60

70

Ocuparea for ţei de munc ă în servicii, 2008-2013 (% din activit ăţile nefinanciare)


Europa (28 ţări) 66,1

România 50,18 52,07 52,94 52,63 53,35 54,44

Reg. Nord-Vest 46,23 47,52 48,16 46,93 47,97 48,89

2008 2009 2010 2011 2012

Notă: Serviciile - NACE/CAEN Rev.2, Secţiunile G-J, L-M şi div. 95


48

Perioada 2008-2013 a evidenţiat că la nivel naţional, serviciile nefinanciare au reprezentat domeniul principal de activitate pentru peste 50% din forţa de muncă a sectorului nonfinanciar (50,18% în 2008 şi 54,44% în 2013). Regiunea Nord-Vest a atras în sectorul serviciilor nefinanciare peste 45% din totalul populaţiei ocupate, ponderea acestora înregistrând, ca şi în cazul României, un trend crescător în intervalul analizat, cu o uşoară scădere în 2011, după care ponderile au înregistrat din nou creşteri. În anul 2012, la nivelul UE 28, în economia serviciilor nefinanciare era angrenată 2/3 din forţa de muncă ocupată în activităţi nonfinanciare, cu 12,75 puncte procentuale mai mult decât la nivelul României, şi cu 18,1 peste nivelul regional.

6.4. Gradul de concentrare a afacerilor în profil regional

Gradul de concentrare a afacerilor în profil regional măsoară proporţia în care o regiune din cadrul UE-28 este dependentă de un număr redus de activităţi în privinţa oportunităţilor de angajare, sau există mai multe alternative, oferind mai multe posibilităţi de angajare în diferite domenii de activitate.

Pentru a caracteriza concentrarea regională a activităţilor, EUROSTAT a luat în considerare ponderea cumulată a celor mai importante cinci activităţi în totalul forţei de muncă din sectoarele nefinanciare. Rezultatele analizei arată că între 2008 şi 2013 în România cele mai importante cinci ramuri nefinanciare au atras peste 1/3 din populaţia ocupată în sectoare non-financiare, cea mai ridicată pondere fiind înregistrată în 2010 (36,17%). Comparativ cu media UE 28 care în 2012 era de 41,3%, mediile naţională, respectiv regională erau mai mici cu 5,39 respectiv 4,52 puncte procentuale, exprimând un grad de dependenţă al forţei de muncă mai redus. Analiza corelată a indicatorilor din domeniul statisticii întreprinderilor permite obţinerea de informaţii cu grad ridicat de relevanţă, în măsură să ofere o imagine complexă şi completă în spaţiu şi timp. Sursa şi disponibilitatea datelor Datele prezentate în această secţiune au fost preluate din baza de date a EUROSTAT: http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

0

10

20

30

40

50

Ponderea cumulat ă a celor mai importante cinci activit ăţi în totalul for ţei de munc ă din sectoarele nefinanciare, 2008-2013

(% din activit ăţile nefinanciare)


Europa (28 ţări) 41,3

România 33,59 33,94 36,17 35,88 35,91 35,7

Reg. Nord-Vest 39,23 37,82 37,02 36,58 36,78 37,02

2008 2009 2010 2011 2012 2013


49

7. Cercetare şi inovare

Activitatea de cercetare, dezvoltare şi inovare se constituie într-un element fundamental al demersurilor ce au ca scop obţinerea de bunuri şi servicii. Ponderea cheltuielilor interne brute de cercetare-dezvoltare în produsul intern brut arată importanţa acordată cercetării.

7.1. Cheltuielile interne brute privind cercetarea şi dezvoltarea (GERD)

Cheltuielile interne brute privind cercetarea şi dezvoltarea (GERD) includ acele cheltuieli destinate cercetării şi dezvoltării efectuate de către întreprinderi, instituţii de învăţământ superior, guvern şi organizaţii non-profit private. Prin Strategia Europa 2020 s-a stabilit ca obiectiv general la nivelul anului 2020 pe ansamblul Uniunii Europene această categorie de cheltuieli să reprezinte echivalentul a 3,0% din PIB. Acest obiectiv general este particularizat în funcţie de angajamentele specifice convenite între Comisia Europeană şi administraţiile din statele membre printr-o serie de programe de reformă.

Analiza evoluţiei în timp a nivelului cheltuielilor de cercetare-dezvoltare (procent din PIB) în intervalul 2007-2013 arată o evoluţie favorabilă, chiar dacă modificările de la un an la altul au fost modeste. Pe ansamblul Uniunii Europene, de la 1,78% din PIB în 2007, cheltuielile de cercetare-dezvoltare au ajuns în 2013 la 2,01% din produsul intern brut, situându-se la acelaşi nivel cu anul precedent. La nivelul României în aceeaşi perioadă ponderea acestor cheltuieli s-a redus aproape constant, astfel că în 2013 acestea au reprezentat sub 0,4% din PIB. Ponderea cea mai importantă s-a înregistrat în anul 2008 (0,57%), mult sub nivelul mediu înregistrat în UE-28 (1,85%). Ponderea în PIB a cercetării la nivelul regiunii Nord-Vest s-a situat în intervalul 2007-2012 sub nivelul naţional, excepţie făcând anul 2011 când s-a înregistrat o pondere de 0,49% atât pe regiune cât şi la nivel naţional. În cadrul regiunii cea mai însemnată pondere a fost înregistrată în judeţul Cluj (peste 0,8% din PIB), superioară mediei naţionale în întreaga perioadă analizată. Celelalte judeţe au înregistrat ponderi nesemnificative ale acestor cheltuieli, excepţie făcând judeţul Bistriţa-Năsăud, care în anul 2011 a avut peste 1% din PIB alocat cercetării.

0

0,5

1

1,5

2

2,5

3%


UE-28 1,78 1,85 1,94 1,93 1,97 2,01 2,01

România 0,52 0,57 0,46 0,45 0,49 0,48 0,39

Regiunea Nord-Vest 0,38 0,44 0,33 0,33 0,49 0,44 :

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013


50

7.2. Cercetătorii

În strânsă legătură cu nivelul cheltuielilor de cercetare-dezvoltare se află resursele de muncă implicate în această activitate, reprezentate de numărul cercetătorilor. În accepţiunea EUROSTAT cercetătorii sunt definiţi drept “profesionişti angajaţi în conceperea sau crearea de noi cunoştinţe, produse, procese, metode şi sisteme, precum şi în managementul respectivelor proiecte”. Ponderea cercetătorilor în totalul populaţiei ocupate din ţările membre UE 28 a evoluat ascendent în intervalul 2007-2011 (pentru care EUROSTAT a furnizat informaţii), ajungând de la 0,98% în 2007 la 1,16% în 2011. În acelaşi interval de timp, în România circa 0,3% din populaţia ocupată erau cercetători. Regiunea Nord-Vest a înregistrat o pondere a cercetătorilor în populaţia ocupată de aproximativ 0,2%. Cea mai mare concentrare a cercetătorilor la nivel regional s-a înregistrat în judeţul Cluj, cu un nivel maxim consemnat în 2009 (0,87%), după care s-a produs o scădere relativă, astfel că în 2012 ponderea cercetătorilor în populaţia ocupată a coborât la 0,68%. În ciuda acestei tendinţe, judeţul Cluj a înregistrat niveluri superioare mediei naţionale în întreaga perioadă supusă analizei.

7.3. Resursele umane în domeniul ştiin ţei şi tehnologiei (RUST)

Un concept cu o sferă de cuprindere mai largă utilizat de metodologiile EUROSTAT este cel de resurse umane în domeniul ştiin ţei şi tehnologiei (RUST). Acestea includ acele persoane care au absolvit un nivel superior de educaţie şi/sau sunt angajate într-o ocupaţie din sfera ştiinţei şi tehnologiei. La nivelul Uniunii Europene, această categorie de persoane a înregistrat o pondere tot mai mare în populaţia cu vârsta între 15 şi 74 de ani; dacă în 2008 ponderea era de 27,3%, în 2014 a ajuns la aproape 32%. În România, ponderea RUST în populaţia aptă de muncă a înregistrat valori considerabil mai reduse comparativ cu media UE-28, manifestându-se o tendinţă ascendentă în perioada 2008-2014. Aşa cum rezultă din graficul de mai jos, regiunea de dezvoltare Nord-Vest a înregistrat ponderi ale RUST mai mici comparativ cu cele naţionale, menţinându-se şi în acest caz un trend ascendent.

Ponderea cercetătorilor în numărul total de persoane ocupate,


- % din totalul locurilor de muncă –

1,161,121,060,98

0,30,280,330,330,330,33

0,190,210,260,260,250,2

0

0,2

0,4

0,6

0,8

1

1,2

1,4

1,6

1,8

2

2007 2008 2009 2010 2011 2012

%



51

7.4. Resursele umane de bază în ştiin ţă şi tehnologie (HRSTC)

Caracterizarea diferitelor componente teritoriale ale UE-28 din punct de vedere al potenţialului de cercetare pe care îl oferă se poate face şi prin analiza resurselor umane de bază în ştiin ţă şi tehnologie (HRSTC), incluzând acele persoane care au absolvit un nivel superior de educaţie şi sunt angajate într-o activitate din domeniul ştiinţei şi tehnologiei. Ponderea HRSTC în populaţia economic-activă din grupa de vârstă 15-74 ani a înregistrat niveluri diferite, dar tendinţe identice, indiferent că ne referim la nivelul european, naţional sau regional.

Astfel, la nivelul UE-28 aceste resurse au deţinut o pondere tot mai însemnată începând din 2008 până în 2014, ajungându-se de la 16,3% în 2008 la 19,6% în 2014; pe întrega perioadă 2008-2014 s-a înregistrat o creştere de 3,3 puncte procentuale. Miezul RUST a reprezentat în 2008 circa 11% din populaţia economic-activă în România, ponderea ajungând la peste 12,5% în 2014. În profil regional se remarcă ponderi ale HRSTC uşor mai mici decât cele naţionale; dacă în intervalul 2008-2011 s-a înregistrat o pondere în scădere (de la 11,2% la 10,7%), între 2012 şi 2014 se remarcă o creştere uşoară, valoarea stabilizându-se la circa 12% în 2014.

Resursele umane în domeniul ştiinţei şi tehnologiei,


- % din populaţia totală –

31,830,930,429,628,327,827,3

16,616,116,215,915,114,714,3

15,314,514,314,314,313,713,810

20

30

40

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

%


Resursele umane de bază în domeniul ştiinţei şi tehnologiei,


- % din populaţia activă –

19,619,118,818,51716,816,3

12,612,312,412,411,511,311

11,711,71110,710,71111,2

0

5

10

15

20

25

30

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

%



52

7.5. Ocuparea forţei de muncă în sectoarele de înaltă tehnologie

Un domeniu distinct al activităţilor din sfera cercetării ştiinţifice îl constituie sectorul high-tech, incluzând industriile de fabricaţie de înaltă tehnologie şi serviciile de cunoaştere intensivă, definite în raport cu intensitatea tehnologică, ţinând seama şi de clasificarea activităţilor (CAEN/NACE). Fabricaţia de înaltă tehnologie cuprinde fabricarea de: produse farmaceutice de bază şi preparate farmaceutice; calculatoare, produse electronice şi optice; aeronave, nave spaţiale şi utilaje conexe. Serviciile ce presupun o utilizare intensivă de cunoaştere high-tech includ producţia de filme, video şi programe de televiziune, activităţi de înregistrare şi editare muzicală; programare şi difuzare; telecomunicaţii; activităţi de programare a calculatoarelor, consultanţă şi servicii conexe; activităţi de servicii de informare; servicii de cercetare şi dezvoltare. Proporţia persoanelor ocupate în aceste sectoare poate fi un factor de luat în considerare în determinarea profilului sau intensităţii activităţii de cercetare şi inovare dintr-o anumită zonă. Datele disponibile furnizate de EUROSTAT pentru anii 2008-2014 arată discrepanţe relativ mari ale României comparativ cu media Uniunii Europene.

Proporţia personalului din domeniul high-tech în totalul forţei de muncă la nivel european a înregistrat un nivel de peste 3,5%, cu o tendinţă evidentă de creştere de la an la an; dacă în 2008 era de 3,7%, s-a ajuns în 2014 la circa 4%. În România, în aceeaşi perioadă, personalul angrenat în domenii high-tech a avut o pondere de peste 1,5% (1,7% în 2008 şi 2,4% în 2014), cu o creştere continuă în fiecare an faţă de anul anterior. Regiunea Nord-Vest s-a caracterizat în intervalul 2008-2014 pritr-o evoluţie ascendentă a proporţiei personalului high-tech, cu excepţia anului 2009 (-0,1 puncte procentuale faţă de anul precedent). În perioada 2008-2012 ponderea regională s-a situat aproape de cea naţională, fără a o depăşi. Anul 2013 a consemnat un nivel regional superior nivelului naţional (2,4% faţă de 2,3%), pentru ca în 2014 atât nivelul regional cât şi cel naţional să ajungă la 2,4%, cu 1,6 puncte procentuale sub nivelul UE-28.

Ocuparea forţei de muncă în sectoarele de înaltă tehnologie,


- % din totalul locurilor de muncă –

3,7 3,7 3,7 3,8 3,9 3,9 4

1,7 1,8 1,8 2 2,2 2,3 2,4

1,6 1,5 1,62 2,1

2,4 2,4

0

2

4

6

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

%



53

7.6. Statistica brevetelor

Statistica brevetelor este în măsură să ofere un indiciu privind amploarea cercetării şi inovării. Brevetul este un drept de proprietate intelectuală care dă proprietarului puterea exclusivă de a utiliza invenţia într-un domeniu tehnic special, un număr limitat de ani. Analiza cererilor de brevet înregistrate la Oficiul European de Brevete, calculate la 1000000 de locuitori, evidenţiază decalajele importante înregistrate la nivelul UE-28 între ţări, zone sau regiuni componente. Datele cu privire la România arată o evoluţie relativ constantă, înregistrându-se circa 1,5 brevete/1000000 locuitori în perioada 2008-2010, pentru ca în 2011 să se înregistreze un maxim al indicatorului (2,3), anul 2014 înregistrând circa 1,7 brevete/1000000 locuitori. În toată perioada analizată, indicatorul determinat pe ansamblul Uniunii Europene a fost de peste 110 brevete/1000000 locuitori (nivelul maxim s-a înregistrat în 2008, 113,37 brevete/1000000 locuitori, cel minim fiind consemnat în anul 2010, 111,74 brevete/1000000 locuitori). Mediile determinate la nivelul regiunii Nord-Vest au fost mai mici comparative cu cele naţionale; cea mai mare diferenţă s-a înregistrat în 2009 (-1,264 brevete/1000000 locuitori), iar diferenţa cea mai mică în 2011 (-0,1 brevete/1000000 locuitori).

Analiza cererilor de brevet în judeţele componente demonstrează că cele mai multe s-au înregistrat în judeţul Cluj (circa 3,5 brevete/1000000 locuitori în 2008, pentru a se ajunge la 4 brevete/1000000 locuitori în 2012). Media înregistrată în judeţul Cluj a fost superioară mediei naţionale în intervalul 2008-2012, cu excepţia anului 2009. Datele privind statistica cercetării şi inovării au un grad de relevanţă dacă sunt analizate împreună cu alţi indicatori, în special cei care măsoară rezultatele activităţilor de cercetare şi inovare şi impactul asupra dinamicii în dezvoltarea socio-economică pe termen scurt, mediu şi lung. Sursa şi disponibilitatea datelor Datele prezentate în acest capitol au fost preluate din baza de date a EUROSTAT: http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

Cererile de brevet, în perioada 2008-2012

- la un milion de locuitori –

113,37 112,41 111,74 112,73 112,6

1,508

1,448

1,602

2,337

1,742

1,009

0,184

0,974

2,237

1,443

0102030405060708090

100110

2008 2009 2010 2011 2012

%



54

8. Societatea informaţională

Rolul şi implicaţiile tehnologiei informaţiei sunt în ultima perioadă tot mai importante, influenţând într-o măsură mai mare sau mai mică toate componentele vieţii socio-economice. Din acest motiv, Strategia Europa 2020 a Uniunii Europene cuprinde între componentele sale şi Agenda digitală pentru Europa. Aceasta are ca scop valorificarea oportunităţilor pe care le oferă tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), prin dezvoltarea unei societăţi digitale incluzive şi a unei pieţe digitale unice, concepute pentru a încuraja inovarea, contribuind astfel la generarea unei creşteri inteligente, durabile şi favorabilă incluziunii. Printre elementele de referinţă în privinţa performanţelor tehnologiei informaţiei se evidenţiază şi gradul de acoperire a UE cu servicii de conexiune în bandă largă. Agenda digitală pentru Europa a fixat drept obiectiv acoperirea întregii UE cu servicii de conexiune la internet în bandă largă, sub aspectul creării posibilităţilor tehnologice, până în 2013, urmând ca până în 2020 pe întreg teritoriul UE-28 să se creeze condiţiile tehnice pentru acoperirea de servicii de internet în bandă largă rapidă (care funcţionează la viteze de cel puţin 30 Mb/s). Conexiunea în bandă largă a câştigat tot mai mult teren, atât din punct de vedere al ariei geografice deservite, cât şi al creşterii vitezei de internet.

8.1. Conexiune de bandă largă Analiza comparativă a ponderii gospodăriilor, cu cel puţin un membru cu vârsta între 15 şi 74 de ani, conectate la internet în bandă largă, arată că în perioada 2008-2014, la nivelul Uniunii Europene s-a înregistrat o creştere continuă; de la 49% în 2008, s-a ajuns ca în 2014 circa 80% dintre gospodării să fie conectate folosind internetul în bandă largă. În România, ponderea gospodăriilor conectate în bandă largă a fost de doar 13% în 2008, pentru ca în 2014 circa 58% dintre gospodării să folosească internetul în bandă largă. Decalaje importante privind folosirea conexiunii în bandă largă în gospodării se evidenţiază şi în cazul regiunii Nord-Vest faţă de nivelul european: -36 puncte procentuale în 2008 şi -20 în 2014. Ponderea gospodăriilor regiunii conectate la internet în bandă largă a fost mai mare sau egală cu cea înregistrată la nivel naţional, pentru întregul interval 2008-2014. Banda largă se referă la telecomunicaţii, în care o bandă largă de frecvenţe este disponibilă pentru a trimite date. Liniile de telecomunicaţii de bandă largă sau conexiunile sunt definite ca fiind acelea care transportă date la viteze mari, cu o viteză de transfer de date pentru încărcarea şi descărcarea de date numită capacitate egale sau mai mari decât 144 kilobiţi pe secundă. Tehnologiile folosite cel mai des pentru acces în bandă largă la internet includ linii digitale de abonat (DSL) şi modemuri de cablu.

Conexiune în bandă largă pentru gospodării, în perioada 2008-2014

- % din total gospodării –

0

20

40

60

80

100%


UE-28 49 57 63 68 70 77 80

România 13 24 23 31 50 56 58

Regiunea Nord-Vest 13 28 31 51 61 60

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


55

8.2. Persoane care nu au utilizat niciodată internetul

În pofida gradului tot mai ridicat de tehnologizare (gama mai largă de dispozitive alternative care pot fi acum utilizate pentru navigarea on-line, în special atunci când oamenii se află în mişcare), la nivelul UE-28 şi a componentelor sale, o pondere relativ importantă a populaţiei nu a folosit niciodată internetul. Totuşi, analiza evoluţiei în timp a acestei categorii, pune în evidenţă o reducere continuă în perioada 2008-2014 atât la nivelul statelor membre UE cât şi în cazul României şi al Regiunii Nord-Vest. Din datele disponibile pentru UE-28, reiese că în anul 2008 ponderea populaţiei care nu a utilizat facilităţile puse la dispoziţie prin internet a fost de 33%; în anul 2014 mai puţin de 1/5 din populaţia Uniunii Europene cu vârsta între 16 şi 74 de ani nu utiliza internetul. În România anului 2008, circa 64% din populaţie nu utilizase niciodată reţeaua de internet; ca urmare a penetrării masive a tehnologiei inclusiv în zonele rurale, în 2014 ponderea acestei categorii de locuitori era sub 40% (+ 21 puncte procentuale faţă de media UE-28). O evoluţie descendentă a ponderii celor care nu au utilizat niciodată internetul s-a manifestat şi la nivelul regiunii Nord-Vest (de la 63% în 2008 s-a ajuns în 2014 la circa 42%). Ţinta stabilită prin Agenda digitală este ca la nivelul Uniunii Europene, în anul 2015, ponderea celor care n-au folosit niciodată internetul să scadă la 15%.

8.3. Folosirea regulată a internetului

Relevantă pentru impactul internetului asupra populaţiei este şi frecvenţa utilizării acestuia. Agenda digitală pentru Europa a stabilit ca obiectiv al anului 2015 creşterea ponderii celor care utilizează cu regularitate internetul (cel puţin odată pe săptămână), la 75% din populaţie. Datele furnizate de EUROSTAT arată că ţinta a fost deja atinsă la nivel de UE-28. România se situează la o distanţă relativ mare comparativ cu media europeană, ponderea utilizatorilor de internet cu regularitate situându-se la mai puţin de 50% din populaţia cu vârsta între 16 şi 74 de ani. Chiar dacă începând cu 2008 asistăm la o reducere relativă a acestui decalaj, (de la 30 de puncte procentuale în 2008 la 27 în 2014), diferenţele înregistrate faţă de Uniunea Europeană sunt apreciabile şi departe de obiectivul-ţintă stabilit pe ansamblul uniunii. Un utilizator de internet, în contextul statisticilor TIC, este definit ca o persoană care utilizează internetul în orice mod: de la domiciliu, de la locul de muncă sau de oriunde altundeva; pentru scopuri personale sau profesionale; indiferent de dispozitivul sau tipul de conexiune utilizat. Utilizatorii de internet regulaţi sunt cei care au folosit internetul cel puţin o dată pe săptămână într-o perioadă de referinţă de trei luni.

Persoane care nu au utilizat niciodată internetul,


0

20

40

60

80%


UE-28 33 30 27 24 23 20 18

România 64 62 57 54 48 42 39

Regiunea Nord-Vest 63 63 58 53 50 45 42

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


56

8.4. Utilizarea internetului pentru a interacţiona cu autorităţile publice

O componentă de bază pentru analiza utilizării internetului are în vedere măsura în care acesta este folosit pentru a interacţiona cu autorităţile publice în vederea: obţinerii informaţiilor de pe site-urile acestora, descărcării formularelor oficiale, completarea formularelor cu sau fără descărcare prealabilă. Autorităţi publice - "site-uri care includ atât autorităţile locale, regionale şi centrale, precum şi furnizorii de servicii care pot fi consideraţi ca "semi-guvernamentali", de exemplu, biblioteci publice, spitale, sau universităţi”. Ponderea utilizării internetului de către populaţie pentru a interacţiona cu autorităţile publice se referă la trei niveluri diferite de interacţiune, şi anume: acele persoane care intră pe un site web pentru a căuta informaţii; cei care descărcă formulare oficiale; şi cei care trimit formularele completate prin internet (a doua categorie exclude formularele care sunt descărcate, imprimate, completate şi trimise prin poştă). În acest domeniu, agenda digitală conţine măsuri de promovare a e-guvernării şi de exploatare a beneficiilor pe care le oferă tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, pentru a sprijini sectorul public în dezvoltarea de metode inovatoare de furnizare a

serviciilor cu cât mai puţine resurse. Obiectivul-ţintă stabilit la nivel comunitar este ca în 2015, cel puţin 50% din populaţie să utilizeze facilităţile oferite de e-guvernare. Având în vedere avantajele pe care această formă de interacţiune cu autorităţile le oferă, o parte tot mai importantă a populaţiei din UE o utilizează pe scară largă. Dacă în anul 2008 circa 35% dintre cetăţenii UE foloseau serviciile e-guvernare, în 2014 ponderea a ajuns la 47%, situându-se la doar 3 puncte procentuale faţă de ţinta stabilită pentru anul 2015. La nivelul României, folosirea internetului pentru a interacţiona cu administraţia publică face paşi timizi, având o evoluţie sinuoasă. Spre exemplu, în 2009 doar 7% din populaţia din grupa de vârstă 16-74 ani utiliza serviciile de internet pentru gestionarea raporturilor cu autorităţile locale; până în 2014 s-a ajuns la aproximativ 10% (-37 puncte procentuale faţă de media europeană). Dacă analizăm situaţia din Regiunea Nord-Vest vom constata că ponderea celor care interacţionează cu administraţia publică folosind internetul se situează de regulă sub nivelul naţional (cu 10 puncte procentuale în 2012 şi cu 3 puncte procentuale în 2014).

0

20

40

60

80

- % -

Persoane care au folosit regulat internetul, în perioada 2008-2014


UE-28 56 61 65 67 70 72 75

România 26 31 34 37 43 45 48

Regiunea Nord-Vest 25 29 30 34 42 45 48

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


57

Sursa şi disponibilitatea datelor Statisticile UE privind utilizarea TIC se bazează pe Regulamentul CE nr 808/2004 privind statisticile comunitare referitoare la societatea informaţională. Regulamentul se referă la statisticile privind utilizarea TIC în întreprinderi şi statisticile referitoare la utilizarea TIC în gospodării şi de către persoanele fizice - numai acestea din urmă sunt prezentate în acest capitol. Unitatea statistică pentru date regionale cu privire la TIC este fie gospodăria fie individul, persoana. Populaţia din gospodării cuprinde toate gospodăriile care au cel puţin un membru în grupa de vârstă 16-74 de ani. Populaţia de indivizi este formată din persoane cu vârste cuprinse între 16-74 pentru toţi indicatorii. Întrebările cu privire la accesul la TIC se adresează gospodăriilor, în timp ce întrebările cu privire la utilizarea TIC de către persoane fizice sunt preluate în cadrul gospodăriei. Chestionarul cuprinde o parte de bază (care se repetă în fiecare an), şi include arii speciale de focalizare care sunt modificate în fiecare an. Întrebările pot fi adaptate pentru a se asigura că toate evoluţiile în ceea ce priveşte utilizarea TIC sunt înregistrate. Ca urmare, unii indicatori au serii de timp relativ scurt. În general, datele prezentate au fost colectate în al doilea trimestru al anului de anchetare (2014). Datele UE-28 agregate sunt compilate în cazul în

care informaţiile disponibile pentru statele membre reprezintă cel puţin 60% din populaţia UE şi cel puţin 55% din cele 28 de state membre care compun agregatul UE. Dacă devin disponibile date naţionale suplimentare, acestea sunt incluse în agregate revizuite sau sunt utilizate pentru a construi agregate care nu au fost disponibile anterior (din cauza acoperirii slabe). Ca atare, statisticile TIC sunt revizuite în mod regulat pentru a reflecta furnizarea de statistici suplimentare. Datele prezentate în acest capitol au fost preluate din baza de date a EUROSTAT: http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

Utilizarea internetului pentru a interacţiona cu autorităţile publice, în

perioada 2008-2014

- % din persoane –

47

4144414137

35

10

5

31

7877

4

21

7

0

20

40

60

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

%



58

9. Turismul

Turismul, ca domeniu de interes pentru cercetarea statistică, reprezintă o componentă de bază a structurii economice din multe state ale lumii, inclusiv din Uniunea Europeană. Privit din punct de vedere economic, acesta se referă nu doar la acţiunile clasice de turism (excursii private în scop recreativ) ci înglobează şi deplasările în scop de afaceri. Şi e firesc să fie aşa, dacă avem în vedere că pentru furnizorii de servicii turistice distincţia între turismul clasic şi cel în scop de afaceri nu are nicio relevanţă, întrucât serviciile oferite (cazare, transport, restaurant/cathering) sunt similare. Unul dintre elementele de bază ale infrastructurii în turism îl reprezintă unităţile de cazare. Acestea oferă turiştilor servicii de cazare pe termen scurt, cu plată. Ele sunt clasificate conform nomenclatorului de activităţi (NACE/CAEN Rev.2), în trei categorii:

- hoteluri şi unităţi de cazare similare; - case de vacanţă şi alte tipuri de cazare pe

termen scurt; - spaţii de campare, parcuri pentru rulote,

campinguri şi tabere; Analiza activităţii turistice din punct de vedere statistic se bazează pe un set de indicatori cu valoare informaţională ridicată, în măsură să evidenţieze eficienţa activităţii desfăşurate, dar în acelaşi timp să permită identificarea rezervelor ce pot fi puse în valoare pentru a asigura un raport optim între rezultatele obţinute şi eforturile depuse.

9.1 Numărul de înnoptări în structurile de primire turistic ă

Considerat un indicator-cheie pentru statistica turismului, numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cuantifică atât durata şederii cât şi numărul de vizitatori într-o anumită structură, indiferent că ne referim la turişti rezidenţi sau nerezidenţi. Analiza informaţiilor disponibile privind numărul de înnoptări pe cele trei categorii de structuri turistice menţionate, pune în evidenţă că cei mai mulţi vizitatori ai acestora au avut ca destinaţie preferată hotelurile şi unităţile de cazare similare. De exemplu, între 2008 şi 2013, nopţile înregistrate în hoteluri şi unităţi similare acestora au reprezentat la nivelul UE 28 peste 65% din totalul înnoptărilor, manifestând o tendinţă descendentă în timp (de la circa 68% în 2008, la 64% în 2013, pe fondul apariţiei în peisajul turistic a unor unităţi de cazare alternative. În cazul României se remarcă mai accentuat prevalenţa unităţilor de tip hotel în întregul interval 2008-2014, chiar dacă se înregistrează o scădere relativă în intervalul 2011-2013; de la circa 96% în anul 2008, ponderea înnoptărilor în structurile de tip hotel a ajuns în 2013 la aproximativ 86%, faţă de 64% cât se înregistra la nivelul Uniunii Europene. Regiunea Nord-Vest se înscrie în aceleaşi coordonate şi tendinţe ca şi România, şi aici ponderea înnoptărilor în unităţi de tip hotel şi asimilate fiind de peste 85% în întreaga perioadă analizată.

UE-28

64,37%

64,41%

21,76%

21,83%

13,86%

13,76%

0% 20% 40% 60% 80% 100%

2012

2013

Hoteluri şi unităţi de cazare similare

Case de vacanţă şi alte unităţi de cazare pe termen scurt

Spaţii de campare, parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere

Numărul de înnoptări petrecute în unităţile de cazare turistică, pe tipuri de structuri de primire turistic ă, în perioada 2008-2014


59

Unităţile de tipul caselor de vacanţă şi altor forme de cazare pe termen scurt (zilnic sau săptămânal), reprezintă o alternativă la cazarea în unităţile hoteliere. Acestea includ între altele: taberele de copii, casele de oaspeţi şi bungalow-urile, casele ţărăneşti şi căsuţele fără servicii de menaj, precum şi căminele de tineret şi refugiile montane. Chiar dacă la nivelul României se observă paşi timizi în această direcţie (ponderea înnoptărilor pe acest segment situându-se la circa 3% în intervalul

2008-2011), anul 2012 a marcat o creştere accentuată (ca dealtfel şi la nivelul UE-28), peste 12% dintre înnoptări realizându-se în această categorie a unităţilor de cazare. Evoluţia crescătoare se menţine şi în intervalul 2013-2014, când se ajunge la aproape 14%. Faţă de ponderea înregistrată la nivelul Uniunii Europene, ponderea naţională şi regională este ceva mai mică, aşa cum se poate observa din graficele de mai sus.

Numărul de înnoptări petrecute în unităţile de cazare turistică, pe tipuri de structuri de primire turistic ă, în perioada 2008-2014

România

95,68

95,32

96,05

96,6

86,44

85,68

85,6

2,95%

3,52%

2,7%

2,36%

12,2%

13,17%

13,63% 0,78%

1,15%

1,36%

1,05%

1,25%

1,16%

1,36%

0% 20% 40% 60% 80% 100%

2008

2010

2012

2014




Regiunea Nord-Vest

96,76%

96,03%

96,64%

98,31%

87,36%

85,2%

85,3%

2,28%

3,26%

2,92%

1,23%

12,04%

14,19%

14,34% 0,37%

0,6%

0,6%

0,46%

0,45%

0,71%

0,96%

0% 20% 40% 60% 80% 100%

2008

2009

2010

2011

2012

2013

2014





60

Rulotele şi locurile de campare reprezintă o formă de cazare în scop recreaţional, în care s-au consumat circa 14% din totalul înnoptărilor în registrate la nivelul UE-28, în anii 2012 şi 2013 (pentru care există informaţii disponibile pe ansamblul Uniunii Europene). Faţă de media europeană, ponderea înnoptărilor în aceste structuri turistice la nivelul României şi al regiunii Nord-Vest este mult mai mică. Astfel, la nivel naţional ponderea înnoptărilor în aceste tipuri de structuri turistice depăşeşte cu puţin 1% în perioada 2008-2013, iar în 2014 coboară la circa 0,8%. Regiunea Nord-Vest înregistrează în aceeaşi perioadă ponderi ale înnoptărilor de sub 1%, înregistrând în anul 2014 o pondere de doar 0,37% (vezi graficele anterioare).

9.2. Presiunile exercitate de activităţile turistice

Presiunile exercitate de activităţile turistice reprezintă un factor de care trebuie să se ţină seama în proiectarea pe termen mediu şi lung a expansiunii activităţilor turistice. De aceea e foarte importantă cuantificarea influenţelor pe care activităţile turistice le exercită asupra mediului, a populaţiei şi asupra condiţiilor generale de viaţă dintr-o anumită zonă de interes. În acest scop se utilizează o serie de indicatori specifici, între care amintim:

- intensitatea turismului - raportul între numărul de înnoptări şi populaţia rezidentă dintr-o anumită zonă, permite o imagine asupra durabilităţii turismului ;

- densitatea turismului - exprimată ca raport între numărul de înnoptări dintr-o zonă şi suprafaţa acesteia;

În intervalul 2009-2013, intensitatea turistică (determinată la 1000 de locuitori) a înregistrat o evoluţie crescătoare, atât la nivelul UE-28 cât şi pe plan naţional şi regional, diferenţele înregistrate pe aceste niveluri fiind semnificative. Dacă la nivelul Uniunii Europene, în 2008 se înregistrau 4655 nopţi/1000 locuitori, în România înnoptările în structurile de primire turistică erau de doar 963 nopţi/1000 locuitori (de aproape 5 ori mai puţine), în timp ce în regiunea Nord-Vest intensitatea turistică era de 931 nopţi/1000 de locuitori, reprezentând 20% din numărul de înnoptări înregistrat la nivelul UE-28. Discrepanţa se menţine pe întrega perioadă de analiză, cu tendinţă de accentuare; astfel în 2013, raporul între România şi UE-28 era de 1 la 5,4, iar între Nord-Vest şi UE-28 de 1 la 6,4 nopţi/1000 locuitori. Densitatea turistică oferă informaţii relevante privind gradul de aglomerare cu turişti pe zone sau regiuni. Pentru perioada 2008-2014, în România, aceasta a avut o evoluţie oscilantă; astfel, intervalul 2008-2010 marchează o scădere a densităţii de la circa 87 de nopţi/km2 în 2008 la 67 nopţi/km2 în 2010; între 2010 şi 2014 se constată un proces de revigorare a activităţii turistice, densitatea crescând constant, ajungând ca în 2013 să fie de 81,0 nopţi/km2. În acelaşi an densitatea determinată la nivelul UE 28 a fost de 592 nopţi/km2, de 7,3 ori mai mare faţă de nivelul naţional şi de aproape 10 ori mai mare comparativ cu media regiunii Nord-Vest (61,6 nopţi/km2).

Numărul de înnoptări în unităţile de cazare turistică, în perioada 2008-2014

- înnoptări ale rezidenţilor şi nonrezidenţilor la 1000 de locuitori –

521851144886474045414655

1014960950840748806963

8808108107676937719310

1000

2000

3000

4000

5000

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014



61

Media regională înregistrată a avut o evoluţie similară mediei naţionale, şi s-a situat constant sub valoarea acesteia; dacă în 2008 se înregistrau 74,3 nopţi/km2, în 2010 s-a ajuns la 55,2 nopţi/km2, pentru ca în 2014 să se ajungă la 66,7 nopţi/km2. Judeţele componente ale regiunii Nord-Vest au înregistrat în aceeaşi perioadă niveluri sub media regională, cu excepţia judeţelor Bihor şi Cluj. Judeţul Bihor a înregistrat cea mai mare densitate turistică (149,5 nopţi/km2 în 2008, 117,4 nopţi/km2

în 2010 şi 140,3 nopţi/km2 în 2014), superioară mediei naţionale. Cea mai redusă densitate turistică s-a înregistrat în judeţul Sălaj (16,6 nopţi/km2 în 2008, 18,2 nopţi/km2 în 2010 şi 20,3 nopţi/km2 în 2014).

Numărul de înnoptări în unit ăţile de cazare turistic ă, în 2014

- înnoptări ale rezidenţilor şi nonrezidenţilor/kmp –

9.3. Distribuţia înnoptărilor în func ţie de gradul de urbanizare

Distribuţia înnoptărilor în funcţie de gradul de urbanizare caracterizează gradul de atractivitate a oraşelor, (fie că ne referim la oraşe mari sau mici), respectiv a zonelor rurale. Conform datelor disponibile pentru anul 2013, la nivelul Uniunii Europene se remarcă o distribuţie uniformă a înnoptărilor pe cele trei tipuri de aşezări, cu o uşoară superioritate a zonelor rurale (35,0% în zona rurală, 34,4% în oraşele mijlocii şi mari, respectiv 30,5% în oraşele mici şi suburbii). Din totalul înnoptărilor înregistrate pe teritoriul României în 2013, 45% s-au realizat în marile oraşe, 33% în oraşele mici şi suburbia, în vreme ce doar 22% din totalul înnoptărilor s-au înregistrat în mediul rural. Distribuţia ponderilor înnoptărilor din regiunea Nord-Vest pe medii de rezidenţă în 2013 a fost următoarea: 39% în oraşele mari, 14% în oraşe mici şi suburbii, şi 47% în zonele rurale.

9.4. Capacitatea de cazare Numărul înnoptărilor este strâns legat de capacitatea de cazare a unităţilor turistice, respectiv de gradul de satisfacere a cererii de locuri de cazare turistică. Întrucât hotelurile şi unităţile asimilate acestora atrag cei mai mulţi turişti, rata de ocupare a camerelor din aceste

Înnoptări în unităţi de cazare turistică

în funcţie de gradul de urbanizare, în anul 2013

3530,534,422

3345 47

14

39

0

50

100

Oraşe mari Oraşe mici şi suburbii Zone rurale

%



62

structuri turistice prezintă un interes deosebit, fiind un indicator de eficienţă reprezentativ pentru domeniul turismului. Particularităţile diferitelor regiuni influenţează în mare măsură gradul de ocupare. Spre exemplu, zonele urbane, cele istorice sau diferite zone geografice atractive sunt mai susceptibile de a avea mai mulţi vizitatori, determinând un grad de ocupare mai mare comparativ cu alte zone sau regiuni. Conform datelor furnizate de EUROSTAT, în 2013 jumătate dintre regiunile UE-28 pentru care există date disponibile (114 din 227) aveau o rată de ocupare a camerelor din hoteluri şi unităţi similare mai mică de 50%. În acelaşi an, rata de ocupare înregistrată la nivelul României era de 42,5%, cu 2,1 puncte procentuale mai mare decât în anul precedent; în anul 2014 rata a fost de 44,1%, cu 1,6 puncte procentuale peste nivelul anului anterior. Regiunea Nord-Vest prezintă o situaţie mai favorabilă, rata de ocupare crescând de la 36,6% în 2012, la 54,2% în 2013 (+11,7 puncte procentuale faţă de nivelul naţional), pentru ca în 2014 să înregistreze un grad de ocupare a unităţilor de tip hotel de aproape 69% (+24,8 puncte procentuale comparativ cu nivelul naţional).

Potenţialul turistic reprezintă o importantă sursă de venituri în majoritatea regiunilor şi de aceea valorificarea posibilităţilor pe care le oferă reprezintă o direcţie de acţiune ce poate şi trebuie să fie exploatată în vederea asigurării unei corelări optime între resurse şi posibilităţi. Sursa şi disponibilitatea datelor Pentru realizarea acestei analize s-au folosit informaţii puse la dispoziţie de EUROSTAT http://ec.europa.eu/eurostat/data/database, informaţii armonizate metodologic pentru a permite realizarea de comparaţii pe diferite paliere de analiză şi interpretare a datelor. Baza de date TEMPO http://statistici.insse.ro/shop, disponibilă la nivelul Institutului Naţional de Statistică.

40,4 36,642,5

54,2

44,1

68,9

0

20

40

60

80

2012 2013 2014

Rata de ocupare a camerelor din hoteluri şi unităţi similare,




63

10. Transporturile

Dezvoltarea socio-economică a diferitelor zone sau regiuni este strâns legată de infrastructura de transport, fie că ne referim la transportul rutier, aerian, maritim sau feroviar. Din acest motiv, cunoaşterea parametrilor reţelelor de transport şi optimizarea acestora constituie unul dintre dezideratele majore ale factorilor de decizie la diferite niveluri organizatorice. Principalele obiective ale cercetării statistice în domeniu vizează cuantificarea fluxurilor de pasageri şi mărfuri între regiuni, în cadrul acestora sau prin intermediul lor. Între aceste zone sau regiuni există diferenţe în privinţa nivelului de dezvoltare şi a volumului activităţii economice derulate, ceea ce implică grade diferite de impact a activităţii de transport asupra respectivelor zone sau regiuni.

10.1. Transportul rutier de pasageri

Transportul rutier de pasageri se realizează în principal cu autoturismul şi cu vehiculele destinate transportului public (autocare, autobuze şi troleibuze). Numărul autoturismelor înmatriculate în circulaţie a înregistrat în România o creştere permanentă; de la 4027 mii la sfârşitul anului 2008 s-a ajuns în 2014 la 4908 mii, creşterea în această perioadă fiind de 21,9%. Aceeaşi evoluţie s-a înregistrat şi la nivelul regiunii Nord-Vest; dacă în 2008 erau înmatriculate 493 mii autoturisme, în 2014 numărul acestora a ajuns la 638 mii, creşterea totală înregistrată în intervalul 2008-2013 fiind de 29,4%. Ponderea autoturismelor înregistrate în regiune în totalul înregistrat la nivel naţional a fost de peste 12%.

Cele mai multe autoturisme înmatriculate în circulaţie pe ansamblul regiunii Nord-Vest s-au evidenţiat în judeţele Cluj (31,0% din total în 2008 şi 29,9% în 2014) şi Bihor (23,7% în 2008 şi 23,0% în 2014). Judeţele Sălaj (8,3% în 2008 şi în 2014) şi Bistriţa-Năsăud (9,1% în 2008 şi 9,4% în 2014) au înregistrat cele mai mici ponderi în ansamblul regiunii Nord-Vest. Rata de motorizare pentru autoturisme este un indicator utilizat în statisticile europene şi exprimă numărul de autoturisme la 1000 de locuitori. Se determină pe baza numărului de autoturisme în inventar la sfârşitul anului şi populaţia la 1 ianuarie a anului următor. O estimare bazată pe cele mai recente informaţii disponibile în statele membre UE-28, arată că la sfârşitul anului 2012, rata de motorizare pentru autoturisme a fost în România de 224/1000 locuitori, iar la nivelul regiunii Nord-Vest de 222‰, de peste două ori mai mică faţă de media înregistrată la nivelul UE28, de circa 486 autoturisme/1000 de locuitori. Evoluţia acestui indicator a fost una favorabilă, înregistrându-se creşteri în fiecare an comparativ cu anul precedent în întregul interval 2009-2013. Rata de motorizare a crescut în intervalul 2008-2013 cu 25,7% la nivel naţional şi cu 29,8% la nivel regional. Distribuţia pe judeţele componente a ratei în anii 2012 şi 2013 evidenţiază niveluri peste media regională în judeţele Cluj (+26/1000) şi Bihor (+11/1000); cel mai redus nivel al ratei de motorizare pentru autoturisme s-a înregistrat în judeţul Bistriţa-Năsăud unde rata este mai mică faţă de nivelul regional cu 34, respectiv 35 de autoturisme la 1000 de locuitori. Rata regională nu a depăşit rata naţională în intervalul analizat.

22

4 22

2

23

3

18

8 24

8

19

4

22

0

21

6

23

5 23

5

24

6

20

0

26

1

20

9

23

3

22

9

0

100

200

300

2012 2013

Rata de motorizare, în perioada 2012-2013

- număr de autoturisme la 1000 locuitori - România

Regiunea Nord-Vest

Bihor

Bistriţa-Năsăud

Cluj

Maramureş

Satu Mare

Sălaj


64

Transportul public de pasageri - incluzând transportul cu autocare, autobuxe şi troleibuze - reprezintă o alternativă larg răspândită la transportul cu autoturisme. Pentru cuantificarea volumului de activitate a acestei categorii de mijloace de transport se utilizează un indicator aproape similar cu cel determinat pentru autoturisme, rata de motorizare, determinat ca raport între numărul acestor vehivule la sfârşitul anului şi populaţia de la 1 ianuarie a anului următor. Datele statistice furnizate de EUROSTAT arată că între 2008 şi 2013 în România rata a fost constant peste 2,0‰, în acelaşi interval nivelul regional al ratei de motorizare situându-se uşor sub 2‰. Valorile înregistrate se situează peste media UE 28, care în anul 2012 a fost de circa 1,7 vehicule la 1000 de locuitori. Rata de motorizare pentru transportul public din judeţele componente ale regiunii Nord-Vest a înregistrat în intervalul 2012-2013 valori peste media regională în judeţele Sălaj şi Cluj, restul

judeţelor înregistrând valori oscilante, situându-se în general sub media regională.

10.2. Reţeaua de autostrăzi Cartea albă privind transportul, realizată în 2011 a definit câteva dintre provocările cu care se confruntă transportul rutier, stabilind o serie de obiective concrete pentru statele membre UE-28, între care amintim: creşterea mobilităţii pe o reţea de drumuri tot mai saturată, reducerea accidentelor rutiere, scăderea emisiilor de carbon şi a altor tipuri de emisii pentru a reduce impactul schimbărilor climatice, reducerea consumului de combustibili fosili etc. Realizarea acestor deziderate este condiţionată în mare măsură de existenţa unei reţele de autostrăzi care să permită un trafic rutier rapid, comod şi sigur.

0

1

2

3

Rata vehiculelor pentru transport public, în perioada 2011-2013

- număr de autoturisme la 1000 locuitori –

România 2,03 2,10 2,15

Regiunea Nord-Vest 1,82 1,88 1,94

Bihor 1,71 1,74 1,82

Bistriţa-Năsăud 1,76 1,82 1,86

Cluj 1,94 2,01 2,1

Maramureş 1,83 1,85 1,94

Satu Mare 1,69 1,77 1,82

Sălaj 2,03 2,12 2,1

2011 2012 2013


65

Densitatea autostrăzilor – stabilită ca raport între lungimea autostrăzilor şi suprafaţa regiunii sau zonei respective, evidenţiază măsura în care atingerea obiectivelor enunţate mai sus este posibilă. Din datele disponibile pe ansamblul Uniunii Europene, rezultă că densitatea autostrăzilor a fost de 17 km la 1000 km2 de suprafaţă. La nivelul României, lungimea autostrăzilor a crescut de la 281 de km în 2008 la 664 în 2013, în acest ultim an înregistrându-se o densitate de circa 3 km de autostradă/1000km2. Lungimea autostrăzilor în regiunea Nord-Vest a fost în 2013 de 52 de km, cu o densitate de 2 km/1000 km2 suprafaţă.

10.3. Transportul aerian Transportul aerian a cunoscut în ultimii ani o expansiune importantă, stimulată în mod decisiv de măsurile de liberalizare adoptate la nivel european, măsuri legate în principal de acordarea licenţelor de transport aerian, accesul pe piaţă şi tarifele, concepute pentru a deschide piaţa de transport aerian. Efectul imediat s-a reflectat în creşterea numărului de companii low-cost şi extinderea aeroporturilor regionale mai mici unde taxele percepute sunt inferioare celor din marile aeroporturi.

Densitatea autostrăzilor, în perioada 2008-2013

- km/1000 kmp din suprafaţa totală -

3

22

111

2222

1

00

1

2

3

4

5

2008 2009 2010 2011 2012 2013


Numărul de pasageri transportaţi pe calea aerului,


- pasageri pe cap de locuitor -

0,50,480,480,440,390,39 0,40,360,370,40,320,25

0

1

2

2008 2009 2010 2011 2012 2013



66

Transportul aerian de pasageri la nivelul Uniunii Europene a resimţit cel puţin în parte efectele crizei economice din 2008-20009, înregistrându-se o revigorare a activităţii în 2013, an în care s-a înregistrat o creştere a numărului de pasageri transportaţi cu aproape 6% comparativ cu 2008. Numărul pasagerilor transportaţi pe calea aerului a înregistrat o tendinţă ascendentă şi la nivelul României (inclusiv al regiunii Nord-Vest), ajungând la nivel naţional la peste 10 milioane în 2013, faţă de circa 8 milioane în 2008, ceea ce reprezintă o creştere cu 24,7%. În regiunea Nord-Vest, creşterea înregistrată în acelaşi interval a fost de 49,4% (1035 mii pasageri în 2013 faţă de 693 mii pasageri în 2008). Numărul de pasageri ce revin la un locuitor exprimă intensitatea activităţii de transport aerian şi presiunea exercitată asupra populaţiei. La nivelul României acest indicator a înregistrat o creştere constantă în intervalul 2008-2013, de la 0,39 la 0,50, corespunzător unei creşteri relative de peste 28%. Nivelurile regionale s-au situat sub cele naţionale, înregistrând şi ele o evoluţie crescătoare (0,25 în 2008 şi 0,40 în 2013). Transportul aerian de mărfuri - incluzând mărfurile şi efectele poştale încărcate pe sau descărcate de pe o aeronavă - a cunoscut în ultimii ani o extindere rapidă, fiind agreat în special pentru produsele de mare valoare uşoare sau perisabile. Perioada 2008-2013 a înregistrat la nivelul UE-28 o evoluţie fluctuantă, în special ca efect al

crizei economico-financiare din perioada 2008-2010; astfel, în 2009 s-a înregistrat o scădere cu 12,6% faţă de anul precedent, pentru ca începând cu anul 2010 să se constate o revigorare a activităţii în domeniul transportului aerian de mărfuri. În România, activitatea de transport aerian de mărfuri este relativ redusă; volumul de mărfuri transportate pe calea aerului în intervalul 2008-2013 a manifestat o tendinţă ascendentă, ajungând la 31 mii tone în 2013, faţă de 24 mii tone transportate în anul 2008, creşterea relativă fiind de 29,2%. Transportul aerian de mărfuri din Regiunea Nord-Vest a avut un volum redus, în intervalul 2011-2013 fiind transportate pe calea aerului circa 1000 de tone de produse în fiecare an (sub 4% din volumul transportului aerian de mărfuri realizat la nivel naţional. Evoluţiile socio-economice la nivelul diferitelor zone şi regiuni vor continua să exercite o influenţă considerabilă asupra diferitelor tipuri de transport, astfel încât să se asigure optimizarea raportului efect/efort şi în acest sector de activitate. Sursa şi disponibilitatea datelor Informaţiile utilizate în prezenta secţiune au fost extrase atât din sursele EUROSTAT cât şi din baza de date TEMPO - serii de timp pentru informaţiile privind indicatorii de transport la nivelul judeţelor componente ale regiunii.

Transportul aerian de mărfuri

(incluzând mărfurile şi efectele poştale încărcate pe

sau descărcate de pe o aeronavă),


312926

242324

1110000

5

10

15

20

25

30

35

2008 2009 2010 2011 2012 2013

mii

to

ne



67

11. Agricultura

Agricultura continuă să reprezinte un sector economic cu pondere însemnată în structura produsului intern brut la nivel regional, naţional şi european, în ciuda declinului înregistrat în ultimii ani. Producţia agricolă vegetală este strâns legată de calitatea şi caracteristicile solului. Pentru a sublinia importanţa acestui factor de producţie, anul 2015 a fost declarat Anul internaţional al solurilor. În vederea determinării principalilor parametri ai utilizării solului, precum şi a impactului acestora asupra volumului şi calităţii producţiei agricole, a fost realizată Ancheta privind metodele de producţie agricolă (SAPM). Datele au fost colectate de la gospodăriile populaţiei şi au vizat aspecte ce ţin de: structura suprafeţelor cultivate, rotaţia culturilor şi practici privitoare la managementul îngrăşămintelor. Ancheta statistică a evidenţiat o serie de practici de cultivare şi întreţinere a solurilor, între care menţionăm: cultivarea convenţională, aratul de conservare şi prelucrarea solului zero. Cultivarea convenţională presupune utilizarea terenului arabil în cazul în care solul a fost arat, în mod normal, folosind o parte de plug sau un plug, ca operaţiune primară, urmată de cultivarea terenului ca acţiune secundară, folosind o grapă cu discuri.

11.1. Cultivarea şi întreţinerea solurilor

Aratul de conservare se referă la terenuri arabile tratate printr-o practică de cultivare a terenului care lasă cel puţin 30% din reziduurile de plante pe suprafaţa solului, în vederea controlului eroziunii acestuia şi a conservării umidităţii, în mod normal prin neararea solului. În anul 2010, aratul de conservare a fost aplicat la 18,5% din terenul arabil existent în UE-28; în aproape două treimi din regiunile componente ponderea a fost sub media europeană. De exemplu, la nivelul României, aratul de conservare s-a aplicat pe doar 2% din terenul arabil existent, în regiunea Nord-Vest fiind practicat pe doar 1% din suprafaţa arabilă. Rotaţia culturilor pe terenurile arabile - se referă la practica alternării culturilor anuale cultivate pe un

domeniu specific într-un model planificat sau o secvenţă în anii succesivi de cultură, astfel încât aceleaşi specii de cultură nu sunt cultivate fără întrerupere pe acelaşi teren. Terenul arabil studiat prin SAPM a fost considerat ca nefiind cultivat prin rotaţia culturilor atunci când a fost cultivat cu aceeaşi cultură cel puţin trei ani succesivi, sau când nu a fost parte a unui exerciţiu de rotaţie a culturilor planificat. Conform datelor disponibile pentru anul 2010, la nivelul UE-28, pe circa 70% dintre terenurile arabile s-a aplicat rotaţia culturilor pe trei ani înainte de derularea SAPM. România, care în 2010 avea 73% din terenul arabil face parte dintre cele 2/3 dintre regiunile uniunii în care ponderea rotaţiei culturilor este superioară mediei europene. Regiunea Nord-Vest a avut în acelaşi an o pondere a terenului arabil pe care s-a aplicat rotaţia culturilor de 66%. Împr ăştierea îngrăşămintelor solide cu absorbţie imediată - a fost unul dintre indicatorii anchetei SAPM, şi a avut în vedere suprafaţa agricolă utilizată pe care gunoiul (bălegar sau suspensie) a fost încorporat direct de o maşină care îl împrăştie sau de o maşină aflată imediat după maşina de răspândire (daltă sau disc de arat) în maxim patru ore. Statisticile privind aplicarea gunoiului de grajd solid pot fi utilizate pentru a analiza impactul asupra mediului înconjurător; încorporarea imediată este un mijloc eficient de reducere a emisiilor de amoniac. Din datele furnizate de EUROSTAT prin ancheta SAPM, rezultă că pe mai mult de 3/4 din suprafaţa agricolă utilizată la nivelul UE-28 nu a fost aplicat îngrăşământ solid cu absorbţie imediată, sau nu a fost aplicat deloc acest tip de îngrăşământ. În această categorie se încadrează şi România, care dispunea în 2010 de o suprafaţă agricolă utilizată de 13,3 milioane hectare, pe care nu a fost aplicat acest tip de îngrăşământ.

11.2. Adăposturi pentru bovine în sistem stabulaţie liberă

Statisticile cu privire la adăposturile de animale realizate la nivelul UE-28, iau în considerare adăposturile pentru bovine, porcine şi găini ouătoare. Sistemele de adăposturi în stabulaţie liberă se referă la acele adăposturi în care


68

animalele sunt lăsate să circule liber, având acces pe întreaga suprafaţă a clădirii sau a ţarcului, astfel beneficiind de mai mult spaţiu şi de libertate de mişcare. Aceste statistici pot fi utilizate pentru a cuantifica impactul diferitelor sisteme de adăposturi asupra emisiilor de gaze cu efect de seră, în special a emisiilor de amoniac, dar şi de oxid de azot şi metan, care diferă în funcţie de tipul de adăpost şi de gunoiul de grajd rezultat (bălegar, gunoi de grajd lichid sau suspensie). În anul 2010, la nivelul Uniunii Europene, peste 3/5 dintre adăposturile pentru bovine erau în sistem de stabulaţie liberă (62,2%). În acelaşi an, în România ponderea era de doar 8%, regiunea Nord-Vest înregistrând o pondere de 6%.

11.3. Efectivele de animale

Efectivele de animale specializate în producţia de lapte se obţin în urma unor cercetări statistice regionale desfăşurate la nivelul Uniunii Europene. Acoperirea minimă pentru cercetările statistice specifice este de 95%, conform ultimei anchete privind structura exploataţiilor agricole (ancheta structurală în agricultură). Rezultatele obţinute evidenţiază prevalenţa la nivel european a laptelui de vacă (peste 95% din laptele din UE-28). În decembrie 2014 a fost estimat un efectiv de 88,4 milioane de animale din specia bovină, la nivel UE-28, dintre care doar puţin peste un sfert au fost vaci pentru lapte (23,6 milioane).

Efectivul de vaci pentru lapte, în perioada 2008-2014

- mii capete -

1.188,401.168,901.162,701.1541.178,60

1.4191.483,30

219,3218,1219,8209,1211,1235,9241,4

0,00

1.000,00

2.000,00

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


0,0

20,0

40,0

60,0

Efectivele de vaci şi bivoliţe, în perioada 2008-2014 - mii capete -

Bihor 46,5 45,6 39,4 36,9 37,1 38,8 38,3

Bistriţa-Năsăud 42,9 42,3 43,6 43,1 43,1 42,8 44,9

Cluj 48,7 47,8 37,1 35,2 36,4 35,6 37,4

Maramureş 58,7 59,5 58,5 57,9 57,5 54,8 54,9

Satu Mare 36,3 33,1 27,7 28,5 26,6 27,1 26,0

Sălaj 23,5 22,4 17,6 18,2 19,2 19,0 17,8

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


69

În România, efectivul de vaci pentru lapte (mii capete) a înregistrat în perioada 2008-2014 evoluţii oscilante; între 2008 şi 2011 s-a evidenţiat o scădere constantă (de la 1483,3 la 1154 (-22,2%); perioada 2011-2014 a marcat o relativă îmbunătăţire, în 2014 ajungându-se la 1188,4 (+2,3%). Aceeaşi tendinţă se evidenţiază şi la nivel regional; de la 241,4 în 2008 la 209,1 în 2011 (-13,4%), pentru ca în anul 2014 să se înregistreze pe ansamblul regiunii Nord-Vest 219,3 mii capete, ceea ce reprezintă o creştere cu 4,9% faţă de 2011. Ovinele şi caprinele reprezintă o altă categorie de animale cu o producţie relativ însemnată de lapte în unele state membre UE. Datele referitoare la ovine şi caprine pentru UE-28 sunt incomplete. Evoluţia efectivelor de ovine din România între 2008 şi 2014 a fost una contradictorie, perioadele de creştere alternând cu cele de involuţie. Dacă în 2008 erau 8,9 milioane capete, în 2010 se ajunge la 8,4 milioane, pentru ca în 2014 acestea să atingă un maxim al perioadei analizate, ajungând la circa 9,5 milioane.

La nivelul Regiunii Nord-Vest s-au manifestat aceiaşi parametri de evoluţie a efectivelor; în 2014 înregistrându-se o creştere relativă cu 23,1% comparativ cu 2008. Din totalul ovinelor existente în Regiunea Nord-Vest, peste 1/4 erau în judeţul Cluj, în timp ce judeţul Satu-Mare deţine cu puţin peste 10%, înregistrând un maxim de 12,8% în anul 2014. Efectivele de oi şi mioare – bază a producţiei de lapte de ovine – au înregistrat trenduri ascendente, atât la nivel naţional cât şi pe plan regional. De la 7,3 milioane capete în 2010, în România s-a ajuns la 8,2 milioane capete în 2014 (+12,3%). Regiunea Nord-Vest a înregistrat în perioada 2010-2014 o creştere relativă a efectivelor de 20,5%. Circa 25% din efectivele regiunii se concentrează în judeţul Cluj, ponderea cea mai redusă a acestei categorii fiind localizată în judeţul Satu-Mare (aproximativ 10% între 2010 şi 2013 şi 12% în 2014).

Efectivele de oi şi mioare, în perioada 2010-2014 - mii capete -

8161,07875,47695,47441,4

7337,7

1215,1 1403,41201,41156,31164,9

0

2000

4000

6000

8000

2010 2011 2012 2013 2014

România

Regiunea Nord-Vest

Efectivele de oi şi mioare, în perioada 2010-2014 - mii capete -

0

100

200

300

400

Bihor 168,6 165,5 208,1 189,1 192,1 191,3 195,5

Bistriţa-Năsăud 230,4 258 229,4 233,3 236,9 236,1 360,4

Cluj 267,7 314,5 307,7 312,9 318,7 327 342,5

Maramureş 163,6 156,3 138,2 136,3 142,8 147,4 149,5

Satu Mare 113,7 113,9 118 115,1 127,1 126,8 167,7

Sălaj 164,6 163,1 163,5 169,6 184 186,6 187,8

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


70

Efectivele de porcine sunt obţinute în urma unor cercetări statistice derulate în statele membre UE-28, având ca perioadă de desfăşurare lunile noiembrie-decembrie ale fiecărui an. Statisticile EUROSTAT colectează o gamă largă de indicatori care să permită analize detaliate comparative pe diferite niveluri de agregare cu privire la: structura efectivelor de porcine, greutatea acestora etc. Aceste cercetări au caracter obligatoriu în zonele în care există sub 150000 de porcine, dacă acestea reprezintă 5% sau mai puţin din totalul porcinelor.

Existau 146,2 milioane de porci în UE-28, în decembrie 2013 din care 12,5 milioane erau scroafe de prăsilă. Cunoaşterea efectivului de scroafe de prăsilă prezintă o importanţă deosebită, acestea constituind baza efectivelor de porcine. La nivelul României a înregistrat o evoluţie oscilantă; o scădere în anii 2009 şi 2010 comparativ cu anul precedent, urmată apoi de o creştere în următorii doi ani, după care s-a observat o scădere în 2013 şi 2014.

Efectivele de scroafe de prăsilă, în perioada 2008-2014

- mii capete -

378,3383,8398,7380,6355,6359,3376,4

46,547,149,849,940,837,640,5

0

100

200

300

400

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


Efectivele de scroafe de prăsilă, în perioada 2008-2014

- mii capete -

0,00

10,00

20,00

Bihor 14,20 13,20 11,60 11,50 11,20 11,80 11,50

Bistriţa-Năsăud 4,40 3,10 5,40 6,50 6,90 5,70 5,70

Cluj 6,60 4,60 5,60 6,40 8,00 8,10 8,00

Maramureş 5,20 6,60 5,00 6,40 6,50 5,90 6,10

Satu Mare 6,60 6,70 10,30 12,20 10,60 9,90 9,40

Sălaj 3,40 3,40 2,90 6,80 6,70 5,70 5,80

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


71

Producţia de cereale recoltate (inclusiv orez), în perioada 2008-2014

- tone/km2 din suprafaţa totală -

57,2

68,570,662,4

70,3

88,1

53,8

87,7

92,6

47,7

34,1

47 49,5

34

52,1

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


Regiunea Nord-Vest a înregistrat în general acelaşi sens al evoluţiei efectivelor. Cele mai multe scroafe de prăsilă în perioada 2008-2014 au fost localizate în judeţele Bihor şi Satu-Mare (peste 50% din efectivele regionale în intervalul 2008-2010 şi peste 40% între 2011 şi 2014). Celelalte judeţe componente au înregistrat o pondere oscilantă a efectivelor, situându-se în general între 8 şi 18% din totalul efectivelor regionale.

11.4. Producţia agricolă Cerealele – reprezintă un element de bază în consumul uman, dar şi pentru hrana animalelor, fiind utilizate şi în scop industrial. Sunt cele mai răspândite culturi atât la nivel mondial cât şi european. La nivel european, pentru a se asigura comparabilitatea datelor regionale s-a determinat producţia de cereale recoltate pe km2 de suprafaţă totală. În UE-28 au fost recoltate o medie de 68,5 tone/km2 de cereale (inclusiv orez). România (inclusiv Regiunea Nord-Vest) a înregistrat o evoluţie fluctuantă a indicatorului; în 2009 s-a înregistrat o scădere comparativ cu anul anterior, urmată de o creştere în următorii doi ani, acest ciclu repetându-se şi pentru anii 2012-2014. Din datele disponibile reiese că în 2013 producţia de cereale (inclusiv orez) recoltate pe km2 a fost în

România de 87,7 tone, cu 28% mai mare decât media înregistrată la nivelul UE-28 în acelaşi an. Media regională înregistrată în 2013 a fost de 52,1 tone/km2, cu 23,9% sub media europeană. Analiza densităţii producţiei de cereale (inclusiv orez) la nivelul regiunii Nord-Vest în 2014 evidenţiază că judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud înregistrează cea mai mică densitate (15,1 respectiv 19,0 tone/km2), în timp ce în judeţul Satu-Mare s-a obţinut o producţie de peste 120 tone/km2, fiind singurul judeţ care a depăşit media regională. Producţia de cereale recoltate (inclusiv orez),

în anul 2014 - tone/km2 din suprafaţa totală -


72

Cartofii – ca şi cerealele, constituie un element de bază în hrana oamenilor şi animalelor, fiind de asemenea folosiţi şi în scop industrial. La nivelul UE-28 producţia recoltată de cartofi în anul 2013 a fost de 12,1 tone/km2. Dependentă de condiţiile de climă şi sol - ca dealtfel toate culturile- producţia de cartofi a înregistrat evoluţii oscilante, atât la nivelul României, cât şi al Regiunii Nord-Vest. Aceste evoluţii se reflectă în evoluţia indicatorului tone cartofi/km2. La nivelul României, între 2008 şi 2012 perioadele de creştere a producţiei alternează cu cele de scădere, pentru ca între 2012 şi 2014 să se înregistreze o uşoară creştere a producţiei/km2, de la 10,3 tone la 14,8 tone. Producţia regională a avut aceeaşi evoluţie sinusoidală, menţinându-se constant peste media naţională. Nivelul maxim al producţiei în perioada 2008-2014 a fost atins în anul 2009 (16,8 tone/km2 la nivel naţional, respectiv 23,4 tone/km2 în Regiunea Nord-Vest). Densitatea producţiei regionale de cartofi a fost în 2014 de circa 20 tone/km2. În judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Satu Mare s-au înregistrat valori peste media regiunii Nord-Vest- atingându-se un maxim de 25,1 tone/km2 în Maramureş- în timp ce densitatea înregistrată în judeţul Bihor a fost de 11,8 tone/km2, fiind cea mai mică din regiune.

Producţia recoltată de cartofi, în anul 2014 - tone/km2 din suprafaţa totală -

Prin structura şi valoarea lor informaţională, statisticile agricole permit formularea de obiective generale dar şi specifice diferitelor subzone ale Uniunii Europene. Sursa și disponibilitatea datelor Informațiile prezentate în acest material au fost preluate din raportările EUROSTAT http://ec.europa.eu/eurostat/data/database precum și din baza de date TEMPO http://statistici.insse.ro/shop a Institutului Național de Statistică.

Producţia recoltată de cartofi, în perioada 2008-2014

- tone/km2 din suprafaţa totală -

20,3

12,114,813,8

10,3

17,3

13,716,8

15,316,6

13,5

22,3

16,1

23,421,5

0

10

20

30

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014



73

12. Statisticile regionale de gen

Cunoaşterea şi cuantificarea principalelor caracteristici demo-socio-economice de gen, adică pe sexe, prezintă un interes deosebit astăzi pentru analizele necesare la diferite niveluri şi pentru diferite scopuri având în vedere impactul acestora asupra unor domenii, cum ar fi: sănătatea, educaţia şi accesul pe piaţa muncii.

12.1. Sănătatea

Starea de sănătate prezintă diferenţe semnificative între femei şi bărbaţi, în special sub aspectul comportamentului, a vitezei de reacţie în diferite situaţii, precum şi a modalităţilor de a accesa diferitele siteme de sănătate. Genul joacă un rol important în incidenţa şi prevalenţa unor patologii specifice, iar rezultatele pot fi influenţate de o serie de factori socio-economici, între care mediul de lucru şi stilul de viaţă, factori ce pot influenţa expunerea femeilor şi bărbaţilor la diferite boli. În strânsă legătură cu starea de sănătate se află speranţa de viaţă la naştere. La nivelul UE-28, speranţa de viaţă pentru persoanele de sex feminin a crescut în perioada 2008-2013 cu aproximativ un an (de la 82,3 la 83,3 ani). În aceeaşi perioadă, bărbaţii au înregistrat o speranţă de viaţă la naştere mai mică decât femeile, cu o evoluţie fluctuantă în perioada analizată.

Diferenţa cea mai mică între sexe a fost înregistrată în 2008 (6,0 ani), cea mai mare înregistrându-se un an mai târziu, când a fost de 13,4 ani. În acelaşi interval de timp şi în România s-a înregistrat o speranţă de viaţă a femeilor superioară celei masculine. În 2008, femeile aveau o speranţă de viaţă 77,5 ani, cu 4,8 ani mai mică decât media europeană (82,3 ani), şi cu 7,8 ani mai mare decât bărbaţii. Diferenţele între cele două sexe au fost de aproximativ 8 ani. Diferenţa minimă s-a înregistrat în 2013 (7,3 ani); anul 2009 a consemnat un decalaj între sexe de 8 ani, acesta fiind cel mai mare în întreaga perioadă analizată. Speranţa de viaţă la naştere în Regiunea Nord-Vest prezintă de asemenea diferenţe între femei şi bărbaţi, în rândul femeilor înregistrându-se o durată medie a vieţii mai mare. Intervalul 2008-2013 a fost marcat de creşterea aproape continuă a speranţei de viaţă feminine, de la 76,6 ani în 2008 la 78,2 ani în 2013 (+1,6 ani); valorile regionale în cazul femeilor s-au situat constant sub cele înregistrate la nivel naţional. Cea mai mare discrepanţă s-a înregistrat în anul 2013 (-0,6 ani), iar cea mai mică în 2012 (-0,3 ani). Diferenţa între genuri la nivel de regiune a fost constant mai mică decât diferenţa înregistrată la nivelul UE-28, cu excepţia anului 2008, şi decât diferenţele înregistrate la nivelul României în întreaga perioadă supusă analizei.

Diferenţa între sexe pentru speranţa de viaţă la naştere

- speranţa de viaţă la femei - speranţa de viaţă la bărbaţi -

0,0

5,0

10,0

15,0

20,0ani


UE-28 6,0 13,4 12,8 12,5 12,6 11,8

România 7,9 8,0 7,9 7,6 7,5 7,3


2008 2009 2010 2011 2012 2013


74

Un domeniu distinct care evidenţiază discrepanţe legate de gen îl reprezintă cauzele de deces specifice. În cazul femeilor, acestea sunt reprezentate în principal de afecţiunile ce apar la naştere, sănătatea reproducerii şi cancerul la sân. În cazul bărbaţilor, cele mai frecvente cauze ale decesului sunt reprezentate de cancerul de prostată, dar şi de unele afecţiuni determinate de fumat, alcool sau consum de droguri. Afecţiunile sistemului circulator constituie principala cauză de deces la nivelul UE-28. Rata brută de decese cauzate de acest tip de afecţiuni a fost în anul 2012 de 375,47 decese la 100000 locuitori, cu 6,84 decese la 100000 locuitori mai mare comparativ cu anul anterior. Analiza ratei pe sexe evidenţiază prevalenţa femeilor, în rândul cărora s-a înregistrat o rată superioară faţă de rata pentru bărbaţi (401,13 faţă de 348,55), rezultând astfel o diferenţă de 52,58 decese la 100000 locuitori. Comparativ cu anul anterior ratele pe sexe înregistrate la nivel european au fost superioare (cu 5,0 decese la 100000 locuitori la bărbaţi şi cu 8,6 decese la 100000 locuitori la femei). România a înregistrat în 2012 o rată brută a deceselor determinate de afecţiuni ale aparatului circulator de 761,01 decese la 100000 locuitori. Rata înregistrată în rândul persoanelor de sex feminin (795,32 decese la 100000 locuitori) a fost mai mare comparativ cu rata masculină a deceselor cu 70,46 decese la 100000 locuitori. Faţă de anul 2011 se constată creşteri atât ale ratei totale, cât şi ale ratelor de deces pe sexe. Astfel, rata brută de

deces a crescut cu 7,64 decese la100000 locuitori; rata în rândul bărbaţilor cu 0,77 decese la 100000 locuitori, iar în rândul populaţiei de sex feminin creşterea a fost de 14,19 decese la 100000 locuitori. Diferenţa relativă între cele două sexe a fost mai mare în 2012 faţă de anul anterior cu 13,42 decese la 100000 locuitori. Comparativ cu rata brută de deces din UE 28, rata înregistrată în România a fost de peste 2 ori mai mare atât în 2012 (202,7%) cât şi în 2011 (204,4%), această proporţie menţinându-se şi pe sexe. Regiunea Nord-Vest a înregistrat în 2011 şi 2012 rate de deces cauzate de afecţiuni circulatorii uşor mai mici comparativ cu nivelul naţional, evidenţiindu-se şi în acest caz diferenţele mari faţă de media UE 28, atât în privinţa ratei brute totale cât şi a celei pe sexe. Şi la nivel regional se evidenţiază o rată a persoanelor de sex feminin superioară comparativ cu rata masculină. Discrepanţa femei-bărbaţi a fost în 2012 de 45,05 decese la 100000 locuitori, faţă de 26,76 decese la 100000 locuitori cât s-a înregistrat în 2011. Cancerul (neoplasm malign) reprezintă o altă cauză importantă de deces atât în rândul bărbaţilor cât şi în cazul femeilor. Din informaţiile disponibile, în anul 2012 rata brută de decese cauzate de cancer în UE-28 era de 294 de bărbaţi şi 219 femei (la 100000 locuitori), rata masculină de deces fiind superioară celei înregistrate în rândul femeilor cu 74,0 decese.

48

,98

57

,04

26

,76 5

2,5

8

70

,46

45

,05

0

20

40

60

80

- decese la 100000

locuitori -

2011 2012

Diferenţa între sexe la decese cauzate de boli ale aparatului circulator

(rata brută de deces în rândul femeilor la 100000 locuitori - rata brută de deces în

rândul bărbaţilor la 100000 locuitori)

UE-28 România Regiunea NV


75

Ratele înregistrate în 2012 sunt mai mari decât cele din 2011, atât pe total (+2,28), cât şi pe sexe (cu ,62 la bărbaţi, respectiv cu 1,93 în cazul femeilor), diferenţa relativă între sexe fiind cu 0,69 decese/100000 locuitori mai mare. România a înregistrat în 2012 o rata brută totală a deceselor de 242,95, ceea ce reprezintă 95% din media europeană. Distribuţia deceselor pe sexe arată că în rândul bărbaţilor rata a fost de 296,62, fiind cu 3,0 decese superioară ratei Uniunii Europene, în timp ce femeile au înregistrat o rată de 191,98, cu 104,64 decese mai mică decât cea masculină, şi cu 27,60 decese mai mică decât media europeană a anului 2012. Cmparativ cu anul precedent s-au înregistrat rate mai mari, atât pe total (cu 4,22) cât şi pe sexe (cu 5,30 la bărbaţi şi cu 3,10 la femei), discrepanţa fiind cu 2,20 superioară anului 2011. Rata brută de deces determinată de cancer înregistrată în regiunea Nord-Vest a fost în 2012 de 236,75, rată inferioară atât mediei europene (cu 7,42%) cât şi mediei naţionale (cu 2,6%). Analiza ratei pe sexe pune în evidenţă superioritatea ei în cazul persoanelor de sex masculin (289,11) faţă de o rată de 187,13 înregistrată în cazul populaţiei de sex feminin, rezultând astfel un decalaj femei - bărbaţi negativ de 101,98 cazuri. Valorile regionale înregistrate pe sexe sunt inferioare mediilor din UE 28 (cu 1,5% la bărbaţi şi cu 14,8% în cazul populaţiei feminine), astfel că decalajul femei-bărbaţi regional este cu 37,7% mai mare comparativ cu cel european. Comparaţia cu anul anterior pune în evidenţă şi în cazul Regiunii Nord-Vest o creştere a ratelor brute de deces determinat de cancer, atât la nivel global ( +13,48 decese), cât şi pe sexe

(16,17 la bărbaţi şi 10,92 la femei). Spre deosebire de afecţiunile circulatorii cauzatoare de deces în special în cazul populaţiei feminine, cancerul se dovedeşte a cauza cele mai multe decese în rândul bărbaţilor, fie că ne referim la UE-28, la România sau la Regiunea Nord-Vest.

12.2. Educaţia

Având în vedere rolul şi importanţa instruirii în procesul dezvoltării socio-economice şi a creşterii durabile, analiza impactului acesteia pe sexe este oportună şi oferă informaţii relevante privind calificările şi competenţele de care dispune populaţia dintr-o anumită zonă sau regiune pentru a intra pe piaţa muncii. Pe de altă parte se constată o serie de discrepanţe între sexe în privinţa profilurilor de învăţământ absolvite, atât în învăţământul secundar superior, dar mai ales în cel terţiar. Statisticile în domeniu arată că femeile au o pondere relativ mică în rândul studenţilor înscrişi în domeniul ştiinţei, tehnologiei, ingineriei sau matematicii. În schimb femeile deţin ponderi mai mari comparativ cu bărbaţii în domenii precum: artele, ştiinţele sociale, sănătatea etc. Chiar dacă femeile sunt mai numeroase decât bărbaţii în rândul absolvenţilor de învăţământ superior, în general ele sunt sub-reprezentate în rândul cercetătorilor şi personalului academic. Chiar dacă astăzi femeile tinere sunt mult mai educate decât bărbaţii, calificările lor nu par a fi hotărâtoare în angajarea la un loc de muncă; comparativ cu ponderea bărbaţilor angajaţi

-73

,35

-10

2,4

4

-96

,73

-74

,04

-10

4,6

4

-10

1,9

8

-150

-100

-50

0- decese la 100000

locuitori -

2011 2012

Diferenţa între sexe la decese cauzate de cancer (tumori maligne)

(rata brută de deces în rândul femeilor la 100000 locuitori - rata brută de

deces în rândul bărbaţilor la 100000 locuitori)



76

ponderea femeilor angajate e mai mică, în plus ele fiind în multe cazuri mai slab plătite. Pentru evidenţierea impactulului educaţiei pe sexe pot fi determinaţi o serie de indicatori specifici între care amintim: rata abandonului şcolar timpuriu şi gradul de cuprindere în învăţământul terţiar a persoanelor din grupa de vârstă 30-34 ani. Rata abandonului şcolar timpuriu - definită ca proporţia persoanelor din grupa de vârstă 18-24 de ani care au atins cel mult nivelul secundar inferior şi nu au mai continuat studiile sau formarea profesională în totalul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani - poate fi determinată şi analizată pe sexe. Din datele disponibile, rezultă că la nivelul Uniunii Europene, în perioada 2008-2014, rata abandonului timpuriu masculin a fost superioară celei înregistrate în rândul femeilor, chiar dacă în timp s-a observat o uşoară tendinţă de reducere a decalajului femei-bărbaţi (de la 4,0% în 2008 la 3,2% în 2014). În cazul României se remarcă o evoluţie în sens invers comparativ cu cea din UE-28 în intervalul 2008-2009, când rata abandonului feminin era mai mare comparativ cu cea masculină; între 2010 şi 2014, ca şi la nivelul UE-28, ponderea populaţiei masculine care a abandonat instruirea a depăşit-o pe cea feminină, cu 0,5 puncte procentuale în 2010 şi cu 2,8 puncte procentuale în 2014.

Regiunea Nord-Vest prezintă o alternanţă a discrepanţelor abandonului timpuriu pe sexe, ponderea bărbaţilor fiind superioară celei a femeilor în anii 2008-2009, 2011 şi 2013-2014. Ca şi la nivel naţional se remarcă în ultimii ani o tendinţă de accentuare a discrepanţelor pe sexe, prin creşterea mai accelerată a ponderii populaţiei masculine care abandonează timpuriu sistemul de educaţie. Ponderea populaţiei din grupa de vârstă 30-34 ani cuprinsă în învăţământul terţiar poate fi de asemenea analizată pe sexe, oferind un tablou sugestiv cu privire la domeniile de pregătire şi posibila carieră viitoare a absolvenţilor învăţământului terţiar. Din datele puse la dispoziţie de către EUROSTAT, reiese că în intervalul 2008-2014, ponderea femeilor absolvente ale învăţământului terţiar pe ansamblul UE-28 este superioară ponderii populaţiei masculine, decalajul între sexe înregistrând o tendinţă de creştere. În anul 2008, diferenţa femei-bărbaţi era de 6,4 puncte procentuale, pentru ca în 2014 să ajungă la 8,7 puncte procentuale. Prevalenţa populaţiei feminine în rândul absolvenţilor învăţământului terţiar s-a conturat şi în România, unde diferenţele între sexe au fost oscilante pe parcursul perioadei analizate;

-4

-3

-2

-1

0

1

2

Diferenţa între sexe privind rata abandonului timpuriu al sistemului de

învăţământ (% din copiii cu vârste între 18-24 ani), 2008-2014

- puncte procentuale, rata abandonului timpuriu femei - bărbaţi -


UE-28 -4 -3,8 -3,9 -3,8 -3,6 -3,4 -3,2

România 0,1 1,1 -0,5 -1,9 -1,6 -2,8 -2,8

Regiunea Nord-Vest -0,8 -1,6 0,3 -0,4 1,9 -2,9 -3,8

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


77

decalajul maxim s-a înregistrat în 2014 (4,3 puncte procentuale), iar cea mai mică discrepanţă s-a consemnat în 2011 şi a fost de 0,5 puncte procentuale. La nivelul Regiunii Nord-Vest s-a înregistrat o evoluţie neuniformă a ponderii pe sexe a absolvenţilor de învăţământ terţiar, în doi dintre cei şapte ani analizaţi (2008 şi 2012), ponderea absolvenţilor devansând-o pe cea a absolventelor; în restul perioadei analizate femeile au înregistrat ponderi superioare bărbaţilor.

12.3. Resursele umane în domeniul ştiin ţei şi tehnologiei

Resursele umane în domeniul ştiinţei şi tehnologiei pot fi analizate în funcţie de gen şi se referă la populaţia economic activă absolventă a unui nivel superior de educaţie şi angajată într-o ocupaţie din domeniul ştiinţei şi tehnologiei. Şi în acest domeniu se evidentiază ponderea mai mare a femeilor absolvente de învăţământ superior angajate în domeniile ştiinţifice şi tehnologice, comparativ cu ponderea populaţiei masculine.

Diferenţa între sexe privind persoanele din grupa de vârstă 30-34 ani absolvente de

învăţământ terţiar (nivel 5-8 ISCED) (% din populaţia din grupa de vârstă 30-34 ani),

- puncte procentuale, femei - bărbaţi -

-2

3

8


UE-28 6,4 6,7 7 7,6 8,4 8,6 8,7

România 2,2 3,3 1,7 0,5 2,4 2,6 4,3

Regiunea Nord-Vest -1 2,6 0,9 0,3 -0,4 7,2 3,7

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Diferenţa între sexe privind resursele umane de bază în domeniul ştiinţei şi

tehnologiei (% din populaţia activă), în perioada 2008-2014

- puncte procentuale, ponderea populaţiei economic active femei - bărbaţi –

0

2

4

6


UE-28 4,7 4,9 4,9 4,6 4,8 5,2 5

România 3,6 4,3 4 4,2 4,8 5,2 5,2

Regiunea Nord-Vest 3 3,6 3,6 3,9 4 4,6 5,1

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


78

La nivelul Uniunii Europene extinse, în 2014, diferenţa între cele două genuri era de 5 puncte procentuale, faţă de 4,7 puncte procentuale în 2008. România a înregistrat în acelaşi interval o pondere mai mare a femeilor economic-active absolvente de învăţământ terţiar şi angajate în domeniul ştiinţei şi tehnologiei; dacă în 2008 diferenţa între ponderea feminină şi masculină era de 3,6 puncte procentuale, în timp a avut o tendinţă ascendentă, ajungând în 2014 la 5,2 puncte procentuale.

12.4. Viaţa profesională

Chiar dacă pe piaţa muncii s-au produs mutaţii importante în ultimii ani, există o serie de domenii în care femeile sunt mai slab reprezentate, cum ar fi: viaţa politică, mediul academic, activităţile din sfera conducerii etc. Din cercetările efectuate reiese că o mare parte a femeilor participante la piaţa muncii lucrează în program part-time, cu contract pe perioadă determinată, aşadar un număr mai mic de ore şi deci cu un salariu mai mic comparativ cu bărbaţii. Cauzele acestor diferenţe trebuie căutate în afara locului de muncă, în structura timpului extraprofesional al femeilor (îngrijirea copiilor, a rudelor, activităţi casnice etc.), toate acestea fiind activităţi neplătite. Cuantificarea gradului de participare pe piaţa muncii a femeilor şi bărbaţilor se dovedeşte a fi utilă în special prin prisma celor menţionate mai sus, şi are ca finalitate realizarea unui echilibru necesar femei-bărbaţi, în scopul asigurării concordanţei între

viaţa profesională şi cea extraprofesională atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. Rata de activitate pe sexe şi grupe de vârstă determinată pe baza datelor EUROSTAT evidenţiază decalaje relative semnificative pe sexe, atât la nivelul Uniunii Europene cât şi al României şi implicit al Regiunii Nord-Vest. Pentru intervalul 2008-2014, în rândul persoanelor cu vârsta între 15 şi 64 de ani din statele membre ale UE-28, discrepanţele pe sexe au înregistrat o evoluţie descendentă, în special ca urmare a pătrunderii tot mai multor femei pe piaţa muncii. De la un decalaj de 14,2 puncte procentuale înregistrat în anul 2008, în 2014 acesta a ajuns la 11,6 puncte procentuale în favoarea bărbaţilor. La nivel naţional, se remarcă o discrepanţă superioară mediei din UE28, discrepanţă ce manifestă o tendinţă de accentuare; nivelul maxim a fost atins în 2010 (-17,5 puncte procentuale), iar cel mai mic decalaj s-a consemnat în 2008 (-15,4 puncte procentuale). Rata regională de activitate pe sexe a înregistrat între 2008 şi 2014 o evoluţie ascendentă, diferenţele înregistrate situându-se sub cele determinate la nivel naţional. Din analiza evoluţiei în timp reiese că nivelul cel mai mic al decalajului s-a consemnat în 2008 (-10,1 puncte procentuale), după care se accentuează şi ajunge în 2010 la 14,2 puncte procentuale, pentru ca din 2011 după o reducere relativă (-1,7 puncte

Diferenţa între sexe privind rata de activitate a persoanelor

din grupa de vârstă 15-64 ani, 2008-2014

- puncte procentuale, rata de activitate pentru femei - rata de activitate pentru

bărbaţi -

-20

-15

-10

-5

0


UE-28 -14,2 -13,6 -13,2 -12,7 -12,3 -11,9 -11,6

România -15,4 -15,5 -17,5 -16 -16,8 -17,1 -17,4

Regiunea Nord-Vest -10,1 -10,7 -14,2 -12,5 -13,5 -13,9 -14,5

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


79

procentuale faţă de anul anterior) să se evidenţieze o evoluţie ascendentă a acestuia până în 2014. Diferenţele între sexe se manifestă şi în privinţa ratei de ocupare, fie că ne referim la persoanele din grupa de vârstă 20-64 ani sau 25-34 ani. Ratele de ocupare pentru femeile din grupa de vârstă 25-34 ani sunt mai mici decât ale bărbaţilor, în special datorită responsabilităţilor familiale mai mari asumate de acestea. Această constatare este valabilă atât pe ansamblul UE-28 cât şi în cazul României şi al Regiunii Nord-Vest. Rata europeană de ocupare masculină pentru această grupă de vârstă se menţine constant peste rata feminină, chiar dacă în timp se remarcă o uşoară tendinţă de reducere a decalajului existent; dacă în 2008 discrepanţa femei-bărbaţi era de 14,6 puncte procentuale, la sfârşitul anului 2014 s-a ajuns la 11,6 puncte procentuale. În intervalul 2008-2009, datele disponibile arată un decalaj naţional inferior mediei europene, pentru ca începând din 2010 să asistăm la o inversare, decalajul înregistrat în România fiind superior mediei UE-28. În ceea ce priveşte Regiunea Nord-Vest, se remarcă de asemenea decalaje relativ mari privind rata de ocupare, chiar dacă după anul 2010 se conturează o tendinţă de diminuare, ajungându-se în 2014 la o diferenţă de 9,8 puncte procentuale.

Strategia Europa 2020 se focalizează pe rata de ocupare a persoanelor din grupa de vârstă 20-64 ani. În 2014 rata de ocupare a bărbaţilor din această grupă de vârstă era de 75%, identică fiind cu obiectivul-ţintă stabilit la nivelul anului 2020. În România rata de ocupare masculină a evoluat ciclic, perioadele de scădere alternând cu perioade de creştere a acesteia; de la 71,6% în 2008 s-a ajuns în 2014 la o rată de 74,0% foarte aproape de ţinta anului 2020. Datele pentru Regiunea Nord-Vest arată că rata de ocupare a bărbaţilora evoluat ascendant în intervalul 2008-2014, fiind în ultimul an de analiză de 76,3%, cu 10,2 puncte procentuale mai mare decât în 2008 şi cu 1,3 puncte procentuale peste ţinta Strategiei Europa 2020. Rata feminină de ocupare e relativ departe de această ţintă, atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi în cazul României şi al Regiunii Nord-Vest, chiar dacă în special după 2010 este evidentă o creştere a acesteia pe toate cele trei niveluri analizate. Diferenţele relative între bărbaţi şi femei în privinţa ratei de ocupare aferente acestei grupe de vârstă au înregistrat o tendinţă clară de reducere la nivelul UE-28, de la -15,1 puncte procentuale în 2008 la -11,6 puncte procentuale în 2014. În privinţa decalajelor pe sexe înregistrate în

Diferenţa între sexe privind rata de ocupare a persoanelor


- puncte procentuale, rata de ocupare pentru femei - rata de ocupare pentru

bărbaţi -

-20

-15

-10

-5

0


UE-28 -14,6 -12,7 -12,6 -12,6 -12,1 -11,5 -11,6

România -9,5 -10,5 -15,4 -13,7 -14,4 -14,7 -14,2

Regiunea Nord-Vest -2 -5,8 -11,9 -11,8 -10 -10,3 -9,8

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


80

România se evidenţiază tendinţa de accentuare în timp, bărbaţii înregistrând o rată de ocupare cu 16,7 puncte procentuale peste rata feminină de ocupare în 2014, decalaj în creştere comparativ cu anul 2008 când era de 14,3 puncte procentuale. Discrepanţele regionale pe sexe au marcat între 2008 şi 2014 un proces de accentuare, de la -8,9 puncte procentuale în 2008 la -15,3 puncte procentuale în 2014.

Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi este o realitate astăzi în plan european şi nu numai. Articolul 157 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene stipulează obligaţia fiecărui stat membru să promoveze principiul egalităţii de remunerare între femei şi bărbaţi pentru aceeaşi muncă sau pentru aceeaşi valoare a muncii. Practic însă, diferenţele între femei şi bărbaţi în privinţa câştigurilor salariale continuă să fie o realitate.

0

5

10

15

20

Diferenţele de remunerare* între bărbaţi şi femei,


- % -

UE-28** România**

UE-28** 16,1 16,4 16,5 16,3

România** 8,8 11 9,7 9,1

2010 2011 2012 2013

* Veniturile medii brute orare ale angajaţilor de sex masculin plătite – veniturile medii brute orare ale angajaţilor de sex feminin plătite, ca procent din veniturile medii brute orare ale angajaţilor de sex masculin plătite ** UE-28 date provizorii, România date estimate pentru anii 2011-2013

Diferenţa între sexe privind rata de ocupare a persoanelor


- puncte procentuale, rata de ocupare pentru femei - rata de ocupare pentru

bărbaţi -

-20

-15

-10

-5

0


UE-28 -15,1 -13,5 -13 -12,7 -12,2 -11,7 -11,6

România -14,3 -14,4 -16,6 -15,3 -16,1 -16,3 -16,7

Regiunea Nord-Vest -8,9 -10,4 -13,7 -12,5 -13,8 -14,6 -15,3

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014


81

Spre exemplu, conform informaţiilor puse la dispoziţie de către EUROSTAT, la nivelul UE-28, în intervalul 2010-2013, femeile au realizat un venit cu circa 16% mai mic comparativ cu câştigul bărbaţilor. Discrepanţe se înregistrează de asemenea şi la nivelul României, deşi ceva mai mici; în 2008 femeile au fost plătite cu circa 8,5% mai slab decât bărbaţii; în 2011 diferenţa a fost de 11%, pentru a scădea în următorii doi ani, ajungând la circa 9% în 2013. În spatele acestor diferenţe de salarizare se pot identifica o serie de factori de influenţă, între care se pot menţiona: diferenţele în privinţa domeniilor de instruire între femei şi bărbaţi; diferenţierea pe piaţa muncii în condiţiile existenţei unor sectoare tradiţional ocupate de femei sau bărbaţi; distribuirea inegală a responsabilităţilor familiale, dificultăţi în asigurarea unui echilibru între viaţa profesională şi viaţa privată. Ocuparea part-time a forţei de muncă - reprezintă o alternativă tot mai folosită cu precădere în situaţiile când responsabilităţile familiale sau de altă natură fac dificilă prestarea unei activităţi în regim de program complet. Analiza disparităţilor pe sexe arată că la nivelul UE-28, între 6 şi 7% dintre bărbaţii angajaţi au avut un program part-time, în timp ce ponderea femeilor cu

activitate part-time în aceeaşi perioadă (2008-2014) a fost cuprinsă între 18 şi 20%. România a înregistrat în perioada analizată o situaţie diferită de cea de la nivel european, întrucât bărbaţii cu program parţial au avut o pondere mai mare comparativ cu populaţia feminină din grupa de vârstă 15-64 ani; decalajul înregistrat a fost relativ mic, oscilând între 0,2 şi 0,5 puncte procentuale. Regiunea Nord-Vest prezintă aceeaşi evoluţie ca şi România, cu excepţia anilor 2008-2009 când ponderea femeilor cu activitate part-time a fost mai mare sau egală cu cea deţinută de bărbaţi. Pentru a se asigura echilibrul optim între muncă şi viaţă se impune o analiză detaliată a efectelor pe care activitatea din câmpul muncii le are asupra celor implicaţi. Sursa și disponibilitatea datelor Datele utilizate în prezenta analiză au fost preluate din baza de date a EUROSTAT: http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

-5

0

5

10

15

Diferenţa între sexe privind ocuparea forţei de muncă part-time (% din populaţia

de 15-64 de ani care lucrează part-time,


- puncte procentuale femei - bărbaţi -


UE-28 12,6 12,5 12,6 12,6 12,6 12,7 12,8

România -0,2 -0,3 -1,2 -0,2 -0,4 -0,5 -0,2

Regiunea NV 0,5 0 -1,4 -0,5 -1 -1,3 -0,9

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

DIRECŢIA REGIONALĂ DE STATISTICĂ Bistriţa-Năsăud Bistriţa, Str. Al. Odobescu, nr. 6, cod 420043 Telefon: 0263233500; Fax: 0263233680 e-mail: [email protected] web-site: www.bistrita.insse.ro

INSTITUTUL NA ŢIONAL DE STATISTIC Ă - bistrita.insse.ro · Din aceast ă perspectiv ă, o analiz...

Documents

Transcript of INSTITUTUL NA ŢIONAL DE STATISTIC Ă - bistrita.insse.ro · Din aceast ă perspectiv ă, o analiz...