inliniedreapta.net http://inliniedreapta.net/arabii-din-palestina-v-arabii-israelieni/

Arabii din Palestina – V (Arabii israelieni)Cu bagajul făcut şi cu mintea supraîncărcată de dubii “t rădătoare”, mă îndrept spre Israel, petrotuarul celălalt . Nu îndrăznisem să spun nimănui, nici măcar lucrătorilor UNRWA occidentali, căintenţ ionam să merg în Israel. O vizită în Israel, t recută sau viitoare, ajunge pentru a te calif icadrept inamic, sau mai degrabă spion. Psihoza arabă (termen cam înf lorit dar nu exagerat) în cepriveşte Israelul este of icială şi infecţ ioasă. Probabil că mulţ i indivizi rezonabili în ţările arabe potgîndi calm despre Israel şi despre relaţ iile arabo-israeliene. Dar preferă să nu deschidă gura.

Cînd treci dintr-o parte a Ierusalimului, adica Iordania, în cealaltă parte a Ierusalimului, adicaIsrael, pătrunzi într-un tărîm imaginar. Iei un taxi, mergi pe străzi normale şi deodată ajungi la unpost de front ieră iordanian, pe o stradă în mijlocul oraşului. Aştepţ i un pic în gheretă pînă severif ică dacă numele din paşaport f igurează pe lista de ieşire. După această formalitate, vine unhamal t înăr şi polit icos care-ţ i t ransporta valiza cîteva zeci de metri. Îi dai bacşiş şi el îţ i lasă valizape veranda unei case care nu mai există. Casa a fost rasă de t ir de art ilerie acum cîţ iva ani. De jurîmprejur sunt case bombardate. Pe un trotuar al străzii este Iordania, cu soldaţ i care rîd în caselebombardate, pe celălalt , Israelul, cu f rînghii de rufe înt inse la uscat. Mai mergi cîteva zeci de metri.Bagajele ţ i-au rămas în urmă. Ai ajuns la postul de f ront ieră israelian. E ca şi cum ai t rece rîul Styx,într-o singură direcţ ie. După ce treci din Iordania în Israel pe drumul ăsta nu mai ai cale deîntoarcere. Blocada arabă a Israelului se ext inde şi asupra vizitatorilor din străinătate. Trebuie săzbori din Israel spre un teritoriu neutru şi s-o iei de la capăt, bineînţeles dacă mai ai t recere la arabidupă ce ai pus piciorul în Israel.Deoarece nici o ţară arabă nu-ţ i mai dă viză de intrare dacă ai viză de intrare din Israel, vizaisraeliană ţ i se acordă pe o foaie separată. Unele state emit două paşapoarte pentru cetăţenii lor,După ce poliţ ia israeliană de front ieră îţ i verif ică viza, vine un hamal israelian, la fel de t înăr şicurtenitor ca şi cel iordanian, îţ i ia bagajul de pe veranda casei care nu mai există din ţara nimănui. Îidai bacşiş şi el îţ i pune bagajul într-un taxi care te duce la hotel, cîteva străzi mai încolo. Hotelul dinIsrael are vedere spre oraşul vechi al Ierusalimului cu f rumoasele sale ziduri, unde locuiai acum tresisferturi de oră. Acesta nu este un război după def iniţ ia noastră de război. Obiect ivul acestei stăride nu pace şi nu război este să distrugă Israelul, care rămîne nedistrus. Nu înţeleg exact ce obţ inţările arabe din această stare de lucruri. Poate că au nevoie de un inamic acceptabil pentru toţ i, caforţă unif icatoare, ciment pentru naţ ionalismul lor.

Doream să vizitez arabii palest inieni din Israel, cei care nu fugiseră, cei care nu erau refugiaţ i.Mă gîndeam că dacă îi văd la ei acasă poate înţeleg mai bine mentalitatea fraţ ilor lor din exil. Îmilipsea un element important, pe care deocamdată nu-l cunoşteam şi nu-l puteam def ini . Şoferulmeu în Israel era un evreu israelian, născut în Israel, care vorbea araba ca pe o a doua limbămaternă şi care semăna cu Nasser ca două picături de apă. I-am spus că vreau să merg în vizită laMeron, un munte din Galilea. Mi-a răspuns că la Meron se af lă un templu ant ic al evreilor, mormîntulunui rabin vest it , o sinagogă şi un seminar religios evreiesc, şi că el nu şt ie că la Meron ar mai f i şialtceva. Hai să mergem să vedem. Aşa că am luat-o spre nord prin ţara acestui om, ţară care esteun monument al voinţei neobosite şi al încăpăţînării umane. În 1949, noii veniţ ii, ca nişte furnici,plantau copaci – primul lor serviciu. Păreau că plantează f ire de iarbă – un act de credinţă milost ivă.Copacii crescuseră între t imp Sunt nenumărate schimbări în Israel, dar satele arăbeşt i presăratede-a lungul drumului spre Nazareth nu s-au schimbat.Vechile case de paiantă sau de piatră încă stau ghemuite împreună şi par să creasca una din alta.Sunt fermecătoare, pitoreşt i, primit ive şi jalnice, dar nu pentru ţăranii arabi – aşa au fost casele lordintotdeauna, aşa le place şi aşa vor să cont inue.

Urcăm sus pe munte. Între sinagogă şi templul vechi de 2000 de ani, găsim într-adevăr casaaristocratului din Meron, cel care mi-a dăruit un t randaf ir pe vîrful unui munte din Liban. În sat nuerau mai mult de 12 case. Palatul mukhtarului era o şură lungă de piatră, cu o verandă îngustă şiurîtă, susţ inută de şine de cale ferată ruginite în loc de bîrne de lemn. Restul de case erau mici,construite din piatră necioplită de culoarea mierii care se găseşte din abundenţă pe cîmp, cutradiţ ionalele şi graţ ioasele uşi şi ferestre. În interior casele arată ca nişte grajduri, dacă nu chiar maijalnic. Cîmpiile şi livezile roditoare descrise de refugiaţ ii din Meron erau de fapt rîpele muntelui dinspatele satului, unde sătenii cult ivaseră tutun şi ceva fructe şi smochine. Satul nu fuseseelectrif icat şi nu avea canalizare. Femeile aduceau apă, pe cap, din valea de la picioarele muntelui.

Priveliştea este ceva de vis. Luat punct cu punct, la Meron nu e mai bine decît în tabăra de refugiaţ ide la Mia Mia; dar memoria este magică şi Meron înseamnă acasă.Lîngă aceste magherniţe sunt resturile unui templu măreţ. Blocurile de granit din f ragmentele de zidsunt la fel de masive ca şi cele din zidul Templului lui Solomon din Ierusalim. Coloanele rupte suntenorme, fără nici un fel de decoraţ ii, şi deodată parcă îl vezi pe Samson trezindu-se la viaţa şif rîngînd coloane adevărate, ca şi acestea. Aici, acum 2000 de ani, evreii înălţau rugăciuni dintr-untemplu nou, pentru că două milenii nu înseamnă mare lucru în istoria evreilor sau a acestei ţări. Totaici, printre buruienile care cresc în jurul zidurilor lor joase, rămîn şi casele abandonate aledescendenţ ilor unui neam de războinic străini, arabii care au invadat această ţară şi au cucerit -ocînd templul avea deja 600 de ani şi era probabil în ruine. Să f i fost locuitorii Meronului fericiţ i cîndtrăiau pe acest munte? Li se părea că trăiesc în paradis? Şi de ce au fugit? Acest loc nu pare să f ifost afectat de război.

La 1 ianuarie, 1960, stat ist icile israeliene înregistrau în Israel 159.236 musulmani, 48. 277 creşt ini şi22.351 de druzi. Probabil că aceste cif re au crescut deja, dar const ituie o bază de calcul.Aproximat iv un sfert de milion de arabi t răiesc în Israel. Populaţ ia evreiască, adunată din toatecolţurile lumii, număra 1.858.841 de suf lete. Aceşt i oameni at ît de diferiţ i t răiesc pe o suprafaţă de8.300 de mile pătrate de teren st încos şi nisipos, f rumos dar recucerit cu dragoste şi multă t rudă dela natură, dintre care o t reime este de fapt deşert recalcit rant. Druzii sunt o sectă separată şisecretă, şi reprezintă un fenomen: sunt fericiţ i. Ei au încredere în evrei şi acceptă prezenţa lor.Druzii sunt cetăţeni loiali ai Statului Israel. Restul de arabi sunt altă poveste.

Am vizitat un sat de arabi creşt ini lîngă graniţa cu Libanul, un sat de arabi musulmani pe cîmpiade coastă de lîngă Acco, două sate musulmane de la graniţa cu Iordania, precum şi un preot catolicîn Acco, f rumosul oraş al cruciaţ ilor.Vroiam să caut profesori arabi, sperînd că vorbesc englezeşte şi că sunt oameni cu carte carecunosc sent imentele nutrite de comunităţ ile lor şi care se gîndesc la problemele arabilor. Arabiipreferă să trăiescă în comunităţ ile lor, au sistemul lor de învăţămînt – şcoli unde se predă în limbaarabă, după principii arabe. Nissim, şoferul, avea sa-mi servească de translator pînă ce aveam săgăsesc un vorbitor de engleză, după care urma să se retragă. Nu doream ca interlocutorul meu săse simtă st ingherit de prezenţa unui străin. Numai că nu era nevoie de asemenea temeri şi precauţ ii.Sinceritatea arabilor este dovada libertăţ ii de care se bucură în Statul Israel, unde nu sunt int imidaţ ide nimic.Profesorul din satul de creşt ini, t înăr, atrăgător, subţ ire, albit prematur, îşi lucra grădina în răcoareaserii. Avea o casă frumoasă, modernă, o soţ ie t înără şi modernă. Şi după şase ani de căsătorieprimul copil – o fet iţă de şase luni pe nume Mary, pe care şi el şi soţ ia lui o adorau de nu-şi puteaulua ochii de la ea în acelaşi t imp. Profesorul era sănătos, prosper, respectat , îşi pract icanest ingherit meseria pe care şi-o alesese, era un om iubit şi iubitor; un om norocos oricum aiintoarce-o. După ce l-am ascultat ore în şir, am găsit reperul care îmi lipsise şi m-am simţ itneajutorată:

- Marea Britanie i-a ajutat pe evrei, zicea profesorul. Englezii ne-au dat arme şi nouă şi ţărilor arabe.Dar gloanţele noastre nu erau bune. Englezii le-au dat arabilor gloanţe stricate. Patru din cincigloanţe erau stricate. Cînd ne-am dat seama, am fugit în Liban pentru două săptămîni şi apoi ne-am întors.- A murit cineva în t impul luptelor?- Nu, nimeni. Da, am refuzat partajul. Nu i-am vrut pe evrei aici; am vrut toată ţara pentru noi, pentrucă aşa se cuvine. Am pierdut numai din cauza ONU şi a puterilor occidentale. Imperiul Otoman astrivit mîndria arabilor. Puterile occidentale i-au împărţ it pe arabi în multe state după primul războimondial, pentru a-i slăbi. În războiul din 1948, satul vecin a fost bombardat de evrei. Ne-am datseama că nu avem nici o speranţă.(Inspiraţ i adînc – la vremea respect ivă aviaţ ia israeliană consta din 19 avioane Piper Cub, avioanemici şi drăguţe, nu bombardiere; satul vecin era la 13-14 km distanţă.)- Acum avem zone militare de-a lungul tuturor graniţelor. Trebuie să cerem voie să ne deplasămsau să lucrăm în diverse locuri. Ne-au luat pămînturile şi au făcut din ele zone militare. Da, ne-audespăgubit , dar foarte puţ in.- La preţul în vigoare în t impul mandatului? Înainte să f ie mărit de evrei?- Aşa ceva. Poate mai ief t in. Chiar acum doi băieţ i din sat au fost prinşi la graniţa cu Libanul.Libanezii i-au t rimis înapoi. Acum îi anchetează israelienii. Cum pot să f ie doi copiii aşa de micispioni?- Nu şt iu, dar nu uita ca ţările arabe sunt în stare de război cu Israelul. Cred că evreilor nu le e uşorsă aibă încredere în arabi.- Au dreptate să nu aibă încredere în 50% din arabii din ţara asta.- Şi de unde vrei să şt ie în care 50% să aibă încredere ?- Evreii şt iu totul. Au spioni în toate satele arabe. Aici e unul, evreu, toată lumea îl cunoaşte.- Ce rost are să ai un agent secret dacă toată lumea şt ie cine e?- Peste tot e plin de turnători. Nu şt iu de unde au învăţat arabii să f ie spioni.Disperarea din vocea lui era reală.

- Acum în ţara asta învăţămîntul este obligatoriu pînă la vîrsta de 14 ani. Asta e foarte bine.Pînăacum nu am avut aşa ceva. Dar musulmanii nu-şi t rimit fetele la şcoală jumătate din t imp şi nu-şit rimit nici băieţ ii dacă pot sa cîşt ige un ban. Amenda e de cinci lire. Ce însemnă cinci lire pentru untată de copii?- Deci ai vrea ca evreii să vă pună şcoli la dispoziţ ie, să vă oblige prin lege să mergeţ i la şcoală, săoblige arabii şi druzii să se bucure de benef iciile învăţămîntului? Atunci nu i-aţ i urî şi mai tare peevrei?

E de acord cu mine, zîmbeşte şi cont inuă:- Nasser cumpără arme din Rusia pentru ca nu a putut obţ ine arme din vest. Populaţ ia Egiptuluieste de 22 de milioane, deci are nevoie de mult mai multe arme decît Israelul, care are douămilioane de locuitori. Numai că Nasser nu e nebun, n-o să pornească un război. Nasser investeşte

în reforme sociale aceaşi sumă pe care o cheltuieşte pe armament. Toţ i copiii merg acum la şcoalăîn lumea arabă.- Ai fost vreodata într-o ţară arabă? Ai fost în Egipt?Bem cafea, aprindem ţ igări, şi mă pregătesc pentru o porţ ie suplimentară de edif icare.- Regii arabi nu erau adevăraţ ii reprezentanţ i ai popoarelor arabe care au pornit la război contraIsraelului. Dar acum trebuie ca toţ i refugiaţ ii să se întoarcă şi să partajăm ţara.De data aceasta mă hotărăsc sa iau ferm poziţ ie pentru a verif ica dacă există un numitor comununde minţ ile noastre pot accepta date şi raţ iune.- Atunci te rog să ai răbdare cu mine şi să-mi explici. Sunt o americancă oarecare şi încerc săînţeleg cum funcţ ionază mintea arabilor. Fără prea mare succes. Vreau să punem cîteva lucruri înordine şi te rog să mă corectezi dacă greşesc.

În anul 1947, ONU a recomandat partajulPalest inei. Am văzut harta pentru partajşi am studiat-o atent. Poate mă înşel, darnu mi s-a părut că arabii ar f i fost păcăliţ iîn ceea ce priveşte procentul de pămîntfert il. Idea era ca partajul să f ie acceptatpentru ca evreii şi arabii să f ie de acord săcoexiste în cadrul unei uniuni economice.Bineînţeles că ţările arabe vecine trebuiesă f ie paşnice şi să coopereze, alt felplanul eşuează. Evreii au acceptat partajul;părerea mea este că au simţ it că t rebuiesă accepte. Înăuntrul Israelului erau dedouă ori mai mulţ i arabi decît evrei, iar înafară erau înconjuraţ i de cinci state arabecu cinci armate şi peste 40 de milioane decetăţeni ost ili. Pînă aici suntem de acord?- De acord.- Guvernele arabe şi arabii din Palest ina aurespins planul în mod categoric. Că aţ i vrutîntreaga ţară nu e un secret . Declaraţ iilereprezentanţ ilor arabi la ONU suntbinecunoscute. Guvernele arabe nu auascuns faptul că au pornit războiulîmpotriva Israelului. Iar voi, arabii dinPalest ina aţ i fost de acord, aţ i vrut acestrăzboi. Aţ i fost convinşi, şi eu cred căoarecum pe bună dreptate, că o să

învingeţ i, şi o să învingeţ i repede. Situaţ iasemăna mai degrabă cu un pariu sigurdecît cu o loterie. Dar aţ i t ras lozul şi aţ ipierdut. Eu pot să înţeleg de ce de atuncicăutaţ i explicaţ ii pentru înfrîngere, pentrucă într-adevăr pare de necrezut. Eu una nu primesc explicaţ iile voastre, dar asta n-are nici oimportanţă. Important e că aţ i pierdut.- Da.

Incredibil, în sf îrşit , orientul şi occidentul sunt de acord în materie de semant ică.

- Dar tu spui acum că vreţ i să vă întoarceţ i în t recut. Acum vreţ i partajul. Deci voi de fapt spuneţ i –hai să uităm că am pornit la război, hai să uităm că ne-aţ i înfrînt , pentru că în ult imă instanţăpartajul e o idee bună şi rezonabilă. Te rog să-mi răspunzi pentru că t rebie să şt iu. Dacă lucrurilestăteau invers, dacă evreii ar f i pornit războiul şi ar f i pierdut, dacă voi aţ i f i învins, aţ i accepta acumpartajul? Aţ i renunţa la o parte din ţară şi aţ i da voie la 650.000 de refugiaţ i evrei care au fugit dincalea războiului să se întoarcă înapoi?- Bineînţeles că nu, răspunde fără urmă de ezitare. Dar n-ar f i existat refugiaţ i evrei, pentru că n-arf i avut unde să se ducă. Ori ar f i murit , ori în mare cu ei.

Aşa am primit indiciul care îmi lipsea. Termenul fantezist care este astăzi la modă – empat ie –posibilitatea de a pătrunde în emoţ iile altora. Apreciasem şi admirasem refugiaţ ii ca indivizi, dar nusimţ isem o empat ie generală pentru ei, şi iată că am înţeles şi de ce, datorită acestui profesorcumsecare şi cu păr cărunt. E greu să compăt imeşt i pe cineva care se compăt imeşte numai pe sine.E greu să-ţ i f ie mile de nemiloşi. Pentru ca să facă să ţ i se strîngă inima cu adevărat , cei care strigăîn gura mare după just iţ ie t rebuie să f ie nevinovaţ i. Nu se poate să doreşt i o victorie prof itabilă înrăzboi, nu se poate să dai vina pe toată lumea pentru că ai pierdut războiul şi să rămîi nevinovat.Se prea poate că unii din ei sunt nefericiţ i şi că civilizaţ ia s-ar prăbuşi (aşa cum s-a prăbuşit înGermania nazistă) dacă majoritatea oeamenilor nu s-ar mobiliza să-şi ajute semenii. Dar există odiferenţă profundă între vict imele unui ghinion şi vict imele unei nedreptaţ i. Şt iam exact unde esteempat ia mea acum, graţ ie unui profesor de şcoală.

- Ai urmărit procesul lui Eichmann?, îl întreb. În Israel se publică în limba arabă un cot idian,săptămînale şi există şi o staţ ie de radio.- Da, zilnic, răspunde strîmbînd din nas cu dezgust.- Şi nu crezi că toţ i evreii din Israel sunt convinşi că s-ar f i putut evita masacrarea poporului lor dacăevreii ar f i avut o patrie unde să se poată refugia? Crezi că nu şt iau ceea ce ai declarat adineauri,anume că n-ar f i fost refugiaţ i evrei de aici – că ar f i murit sau ar f i fost aruncaţ i în mare? Nici astanu te ajută să-i înţelegi un pic?

Profesorul ridică din umeri şi zîmbeşte – e de acord cu mine, dar nu asta este problema:

- În 1948 arabii nu erau uniţ i. Din cauza asta am pierdut războiul. În 1956 evreii l-au bătut pe Nasser.Nasser nu mai vrea război. Dar cînd o să f ie aici 5 milioane de evrei, evreii o să vrea război, pentrucă o să aibă nevoie de pămînt.- Israelul e cam de mărimea statului New Jersey din America. Şase milioane de oameni t răiescfoarte bine în New Jersey. Israel poate deveni un stat industrializat , un stat folositor.- Ba nu, naţ iunile arabe nu vor permite acest lucru – nu vor face comerţ cu Israelul, nu permitnavelor israeliene să treacă prin canalul Suez. Statele arabe nu acceptă Israelul şi nu vor permiteIsraelului să facă ce spui tu.- Atunci nu e nici o speranţă. De cînd mă şt iu, cei care ameninţă cu război, mai devreme sau mait îrziu declanşează un război. Dacă polit ica arabo-israeliană cont inuă aşa, prietene, se poate ca noitoţ i, de pretut indeni, tu şi soţ ia ta şi Mary, eu şi soţul meu şi copilul meu – toţ i vom avea privilegiulde a muri în cel mai stupid război.

Era convins că glumesc, ca străinii. Acest om nu văzuse niciodată nici măcar umbra unui războimajor, nici nu-şi putea imagina un asemenea război. Pentru el război înseamnă ceva care ţ inecîteva săptămîni, t imp în care t ragi gloanţe defecte în direcţ ia unui inamic care se af lă departe,unde nu moare nimeni, unde fugi un pic şi vii înapoi la casa ta nevătămată şi la o viaţă bună, maibună din punct de vedere material decît cea dinainte. Nici unul dintre aceşt i arabi nu a t recut prinsuferinţele îndurate de supravieţuitorii războaielor moderne. Nici unul din ei nu-şi poate închipui oasemenea catastrofă.

Profesorul creşt in mă trimite la prietenul său, profesor musulman din satul Masra, af lat încîmpia de lîngă Acco. Profesorul musulman, un t înăr superb, cu ochi negri, mă primeşte într-ocameră friguroasă cu pereţ i goi de ciment, mobilată sărăcăcios cu un birou urît , un dulap, scaunesimple şi un pat. Profesorul purta o pijama în dungi şi urme de pastă de ras, dar avea maniereprinciare. Trecem imediat la subiect .Înainte de 1948 Masra avea 350 de locuitori; acum are 200 care lucrau la kibuţurile din jur şi lafabricile din Acco deoarece nu prea aveau pămînt. Relaţ iile cu evreii fuseseră întotdeauna foartebune.

- Aici nimeni nu a t ras în evrei, şi nici evreii nu au tras în nimeni (vă rog să observaţ i ordineaevenimentelor). Dar acum Masra a crescut şi s-a umflat – 900 de refugiaţ i t răiesc în prezent înMasra.- Refugiaţ i?- Da, oameni din satele de acolo, îmi arată cu mîna terenurile de dincolo de uşă.- Cum, oameni din satele vecine?- Da, da, satele de acolo, să f ie vreo şapte km pînă acolo.- Şi asta se consideră refugiaţ i.- Bineînţeles. Aici nu au fost lupte, dar oamenilor le-a fost f rică şi au fugit în satele druzilor, undeşt iau că n-o să li se înt împle nimic, pentru că druzii întotdeauna s-au avut bine cu evreii. Pe urmăau venit aici. Guvernul israelian nu le dă voie să se întoarcă la satele lor. Le-a oferit pămînt, dar

oamenii au refuzat. Înainte de război numai tatăl meu îşi t rimitea băieţ ii la şcoală, în alt sat . Acumavem şcoala noastră în sat , cu 240 de elevi, 100 de fete şi 140 de băieţ i. Avem apă la robinet şilumină electrică în toate casele. Aşa ceva nu a existat înainte. Nimeni nu avea radio, acum avem100 de aparate de radio, avem şi f rigidere. Oamenii cîşt igă bine.- Deci t rebuie să f ie fericiţ i.- Nu, nimeni nu e mulţumit . Toţ i vor să se întoarcă casele dinainte, chiar dacă nu aveau apă, luminăşi bani.Oamenii de aici şt iau că refugiaţ ii “t răiesc în condiţ ii bune”, el însuşi avea fraţ i în Liban şi Siria, f raţ icare o duceau bine. De unde şt ia lucrurile astea? Din mesaje pe care le t rimiteau la Radio Israel,care la difuza. Apoi aşteptau răspuns de la Radio Liban; aşa circulau veşt ile între familii.Dar acum toţ i refugiaţ ii t rebuie să se întoarcă în Israel şi ţara t rebuie partajată. Îi explic aşa cum îiexplicasem prietenului său creşt in: dacă arabii ar f i cîşt igat războiul, ar f i acceptat partajul ?- Nu, bineînţeles că nu. Niciodată. Am permite unui mic număr de evrei să t răiască aici ca imigranţ i,dar nu ca stăpîni, în nici o parte a Palest inei.- Ce crezi tu ca i-a determinat pe oameni să fugă şi să devină refugiaţ i?Frica. Toată lumea auzise de Dir Yassin şi se aşteptau ca istoria să se repete aici. ÎnăuntrulIsraelului arabii nu au nevoie de istorii de masacre şi nu se folosesc de ele; ei nu au nevoie săjust if ice refugierea, pentru că ei sunt acasă. Dar şt iu ce s-a înt împlat în jurul lor, vecinii şt iu ce s-aînt împlat , şi relatări despre masacre ar f i inut ile. Dar amintesc satul Dir Yassin de lîngă Ierusalim,unde într-adevăr a avut loc un masacru [părerile sunt împărţite, vezi Minciuni gogonate, n.m.], ladata de 9 aprilie 1948.Războiul arabo-israelian, declanşat pe 15 mai 1948, a fost precedat de luni şi luni de“incidente”.(“Din prima săptămînă a lunii decembrie 1947 au început în Palest ina tot felul detulburări. Arabii au declarat în nenumărate rînduri că vor opune rezistenţă armată partajului şihotărîţ i să-şi demonstreze opoziţ ia, au atacat aşezări evreieşt i de pe teritoriul Palest inei” – TrygveLie, În serviciul păcii, Macmillan, 1954). Pînă în februarie 1948, pe lîngă atacuri dispersate alearabilor asupra evreilor dispersaţ i şi represalii pentru aceste atacuri, Armata Arabă de Eliberare aînceput să înainteze în Palest ina dinspre nord, Ierusalimul a fost bombardat, asediat , şi izolat derestul ţării. Evreii încercau să asigure aprovizionare populaţ iei evreieşt i asediate în Ierusalim. Foartemulţ i evrei şi-au pierdut viaţa în convoaiele cu provizii care încercau să ajungă la Ierusalim, şi mulţ ievrei credeau că nu se face destul pentru a preveni sau răzbuna actele de ost ilitate ale arabilor.Statul Israel încă nu exista. Nu funcţ iona guvern evreiesc care să controleze această fază anarhicăşi sîngeroasă de război nedeclarat .

La vremea respectivă existau două grupări militante evreieşt i – Banda Stern şi Irgun ZvaiLeumi (Eţel), care aveau propriile lor idei despre cum se scoate cui pe cui. Ambele grupări erauconsiderate teroriste de către englezi. Agenţ ia evreiască şi propria sa armată, Hagana, carereprezentau autoritatea of icială evreiască în Palest ina, respingeau la rîndul lor cele două grupări,pe care le considerau lipsite de scrupule. Dar în situaţ ia care se crease atunci, cele două grupăriscoase în afara legii, nu se deosebeau cu nimic de restul de grupări de rezistenţă, part izani sau

comandouri, toate admirate pentru patriot ismul lor, şi care nu se încadrau normelor de laQueensberry.Membrii Eţel se comportau cu disperarea celor af laţ i în stare de război, ceea ce nu corespundea cucalitatea lor de moştenitori milenari ai unui înalt cod moral. Satul Dir Yassin se af la în apropiereaIerusalimului, deasupra unicului drum spre Ierusalim, cordonul său ombilical. Eţel susţ inea că DirYassin era de fapt un cuib de arabi înarmaţ i care t răg asupra convoaielor de aprovizionare, deaceea au hotărît de capul lor să atace satul. Conducătorul lor a fost împuşcat de arabii din sat .Combatanţ ii Eţel au intrat în sat şi au t ras în toţ i cei care le-au ieşit în cale. 250 de arabi şi-aupierdut viaţa.

Pînă în ziua de azi israelienii nu-şi iartă ce s-a înt împlat la Dir Yassin, fără a-şi amint i şi a reamint iarabilor şi lumii întregi că oricît ar f i de groaznică, crima naşte crimă. Şi că ei înşişi ar putea alcătui olistă mult mai lungă de vict ime de evrei ucişi de arabi, înainte şi după Dir Yassin, în acea perioadă denesiguranţă şi de teroare care a precedat războiului propriu-zis.

Vestea evenimentelor de la Dir Yassin a răsunat ca un clopot funerar în întreaga Palest ină arabă.Conform propriului lor cod et ic, arabii au interpretat atacul de la Dir Yassin ca pe un semn de răuaugur pentru viitorul arabilor, care intenţ ionau să-i masacreze pe evrei. Prin urmare, dacă evreii ar f icîşt igat războiul, toţ i arabii urmau să f ie măcelăriţ i. După cum mi-a explicat f rumosul profesor, DirYassin a sădit panică şi f rică de moarte în inimile multor arabi, care au fugit din Palest ina.Şi dacă tot vorbeam despre război, am ajuns foarte repede şi la Nasser.- Aici toată lumea îl iubeşte pa Nasser. Fără excepţ ie. E arab. Nimeni nu crede ce declară el la radio– omorîţ i-i pe evrei, aruncaţ i-i în mare. Atîta vreme cît vorbeşte aşa n-o să facă nimic. N-o să f ierăzboi. O să f ie ceva pînă la urmă, dar nu în curînd.

Profesorul creşt in îmi sugerase să stau de vorbă cu un preot din Acco, pe care n-am reuşitsă-l găsesc. În schimb, m-am îndreptat spre cea mai apropiată clopotniţă, am sunat la uşa de subea, şi am fost primită de un preot enorm, rotund, îmbrăcat în sutană maronie. Arăta ca un arab, darera italian. Era aici de 30 de ani şi învăţase secretul supravieţuirii: rîsul. Rîdea de toate şi orice, caun hipopotam cuprins subit de o veselie mută. Ne-am aşezat pe scaunele tapisate dest inatemusaf irilor şi am început să disecăm problema refugiaţ ilor. Dacă li s-ar da de ales între reîntoarceresau compensaţ ie bănească substanţ ială, majoritatea refugiaţ ilor ar preferă să vină înapoi, dar n-arputea să rămînă.- N-ar putea suporta felul în care este condusă ţara – disciplina, munca.

Conducătorii arabi şi propaganda menţ in imaginea Palest inei vie în imaginaţ ia refugiaţ ilor.

- De ce nu se construiesc fabrici şi de ce nu se încearcă reaşezarea refugiaţ ilor în ţările arabe?(Pentru că guvernele arabe nu vor, părinte). Să se dea banii guvernelor arabe şi să li se ceară să seapuce de treabă şi să rezolve problema. (Cum?). Cu forţa. (Ce fel de forţă, părinte?).

El le vorbise deseori preoţ ilor arabi despre cei 13 milioane de refugiaţ i care fugiseră din Germania

de Est în Germania de Vest, despre cum au fost asimilaţ i şi au contribuit la prosperitatea Germanieide Vest. De ce nu pot 800.000 de refugiaţ i arabi să îmbogăţească ţările arabe, care sunt at ît demari şi subpopulate? Zadarnic; arabii nu auziseră niciodată de alţ i refugiaţ i sau alte probleme înafara propriilor lor probleme, deci nu pot ref lecta la rezolvarea problemei în mod pract ic.Adevărata problemă este intre Est şi Vest şi arabii şantajează foarte fericiţ i de la mijloc. Totul s-arrezolva dacă Estul si Vestul ar cădea de acord, sau dacă Vestul mai puternic şi-ar impune voinţa.(Cum, părinte?). De asemenea, evreii ar putea permite refugiaţ ilor să vină înapoi. Arabii de aici suntloiali statului. (Părinte, arabii cu care am discutat detestă statul si evreii, şi şt ii asta foarte bine.Acum se scutura de rîs at ît de tare încît mă aşteptam să scoată un sunet.) Da, da, e adevărat , dararabii nu fac nimic. Nu există rezistenţă, part izani. Gîndeşte-te ce ar putea face dacă ar vrea cuadevărat, cu toate ţările arabe din jur ca bază. (Unii arabi au încercat, părinte, pînă în 1956.Gîndeşte-te de cîte ori s-a apelat la forţele ONU pentru a cerceta omoruri, jafuri, sabotaje). Da, darastea sunt f leacuri în comparaţ ie cu ce ar putea face dacă ar vrea cu adevărat .Încă un hohot mut. Îmi spune că arabii au o zicală, înt îi oamenii de sîmbătă, apoi oamenii deduminică. Ideile lor nu se schimbă niciodată. Se învîrt peste tot şi se uită ce femei şi ce case arputea lua cu japca după ce se descotorosesc de evrei şi de creşt ini. Se cutremură de rîs.

Îl întreb despre Eichmann şi despre reacţ ia enoriaşilor catolici. Da, arabii creşt ini cred că Eichmann aavut dreptate, pentru că evreii erau duşmanii Germaniei. Ei sunt întotdeauna duşmanii statuluiunde trăiesc. Faraonii i-au gonit din Egipt , regele Persiei i-a dat afară, Ferdinand şi Isabela i-auaruncat din Spania. Nimeni nu poate t răi în pace cu ei, aşa că Eichmann a avut dreptate. Îngrozită,absolut îngrozită, am replicat : Vrei să-mi spui că asta e at itudinea unui creşt in faţă de cele maioribile crime pe care le cunoaştem? S-a amuzat copios că mă aşteptam de la arabi să adopte oat itudine creşt inească- Mie nu-mi plac nici arabii nici evreii, mă anunţă preotul cu mare amuzament, dar îi servesc dintoată inima, aşa cum trebuie. La uşă mă întreabă dacă sunt arabi creşt ini în taberele de refugiaţ i.Da, am văzut o tabără de creşt ini în Liban.- Ce surpriză, t rebuie că sunt foarte puţ ini. Cred că o duc mai bine decît musulmanii. Nu-şi petrectoată ziua visînd, au mai multă legătură cu realitatea decît musulmanii.

Eram de-acum capabilă să prezic felul în care arabii locali descriu realitatea. Înt îi susţ in că nuei au pierdut războiul împotriva evreilor; alţ ii poartă vina înfrîngerii. Apoi se laudă, veseli, cubunăstarea materială din prezent, de parcă ei ar f i inventat prosperitatea. Ajunşi în faza aceasta,evreii israelieni sunt invizibili, adică nu au nimic de a face cu construirea ţării. Cu toate acestea,arabii sunt nefericiţ i, deşi niciodată nu le-a mers at ît de bine. Dar nu e bine, din cauza evreilorbineînţeles. De obicei aceşt i arabi declară cît de mult îl iubesc pe Nasser; devotamentul lor îmiaduce aminte de nazişt ii austrieci de acum 25 de ani, care îl copleşeau cu osanale pe frumosulconducător de departe, Adolf , din mîna căruia aveau să curgă toate binecuvîntările. Arabii cred înprezent că refugiaţ ii t rebuie aduşi înapoi şi că statul Israel t rebuie partajat , fără să se gîndească laaspectele pract ice al acestei idei şi fără să se gîndească la efectele acestei măsuri asupra recentei

lor prosperităţ i.

Am vizitat un sat unde prosperitatea a erupt ca urt icaria – case noi, magazine, spital, liceu, şcolielementare; profesorii m-au hărţuit după cum mă aşteptam. După ce mi-au povest it cît de bine lemerge la toţ i şi după ce s-au umflat în pene cu ritmul lor de creştere, mi-au explicat cît sunt denefericiţ i şi de săraci, pentru că înainte aveau 40.000 de dunami (10.000 acri), din care acum aveaudoar 10.000 de dunami. Dar alt arab, care nu auzise această conversaţ ie şi care lucra ca inspectoragricol, mi-a explicat că acum aveau 10.000 de dunami irigaţ i, cult ivaţ i în mod şt iinţ if ic, careproduceau mult mai mult decît cei 40.000 de dunami pe care îi avuseseră înainte. Un psihiatru, nuun jurnalist , ar t rebui part icipe la aceste conversaţ ii.

Deja vroiam să mă retrag în liniştea camerei mele de hotel. Nissim, însă, tare dorea să mă roagedouă lucruri. Nissim era at ît de cumsecade şi de drăguţ, încît nu mă lăsa inima să-l refuz. Înt îi m-arugat să mă înt îlnesc cu o “mare doamnă”, o musulmană, care “a înf iinţat cu mîna ei un club pentrufemei musulmane. Aşa ceva nu a existat pînă acum, un loc unde femei musulmane pot să seînt îlnească, să part icipe la conferinţe. Nu-i aşa că e nemaipomenit? Ce femeie curajoasă.” Mi-amdat seama că Nissim avea suf let de sufragetă. De asemenea m-a rugat să vizitez un sat nou, cucase construite de guvern, pe care arabii le pot cumpăra în rate reduse sub formă de chirie lunară.Nu oricine are ocazia să devină proprietarul unei case at ît de bune şi ief t ine, şi Nissim, ca toţ i evreiiisraelieni, este mîndru de orice lucru bun care se înt împlă în ţara sa.

Ne-am dus înt îi la doamna musulmană, care locuia într-o vilă modernă, luxoasă după standardelepăturii de mijloc de oriunde, palat după standardele Orientuluji Mijlociu, strălucitoare şi de prostgust. Nissim zice că e minunată, la fel zice şi gazda, cu reţ inere de persoană bine crescută. Erat înără, fermecătoare, tocmai se întorsese de la şcoala unde era proefesoră, făcuse duş şi seîmbrăcase pentru după-amiază într-o rochie roşie fără mînecă. A început să-mi povesteascădespre clubul femeilor musulmane, în vîrstă de la 15 la 60 de ani, care veneau să înveţe cum sacoasă, cum să gătească şi cum să aibă grijă de copii, part icipau la diverse conferinţe şi erau cît sepoate de încîntate de noul lor proiect . Fiind sufragetă ca şi Nissim, şi eu eram încîntată. Aici , însă,încep lamentaţ iile previzibile: ţăranii, spune profesoara, au de lucru şi au bani şi nu le pasă de nimicaltceva. Oamenii cu carte suferă – au posibilitatea să înveţe, dar ce pot să facă după ce terminăstudiile? Doar meseriaşii şi oamenii de afaceri, ah, şi în plus cîţ iva care sunt aleşi în parlament(Knesset) … dar în armată nu e loc pentru arabi. Soţul ei, farmacist , t rebuie să ia patru autobuzeca să ajungă la serviciu, dar aici e un sat cu 8000 de locuitori, de ce nu deschid evreii o farmacie?- Dacă aici e nevoie at ît de mare de o farmacie, de ce nu deschide soţul tău una? Doar aici nu estat comunist , nu există legi împotriva iniţ iat ivelor part iculare. Sunteţ i oameni recunoscuţ i, liberi,cetăţeni cu drepturi depline. Precis puteţ i să luaţ i un împrumut dacă e nevoie.Nimeni nu aşteaptă sa ripostezi plîngerilor, e extrem de nepolit icos. Faţa ei f rumoasă se închide cao trapă de culoarea măslinei.- Israelienii susţ in că nu recrutează arabi în armată – cu excepţ ia druzilor care au insistat să meargăla armată – pentru că singurii duşmani cu care israelienii t rebuie să se confrunte sunt arabi. Mie mi

se pare normal şi rezonabil din punct de vedere militar. Cum s-ar simţ i bărbaţ ii voştri dacă ar f i t rimişipe front să se lupte contra f raţ ilor lor arabi, care pot foarte bine să le f ie rude şi care vor să f ieeliberatorii lor? Crezi că e bine ca un bărbat să f ie recrutat într-o armată în care nu poate servi dintoată inima? Poate că ar f i o ocazie minunată pentru un spion, dar nu pentru un soldat.Gura ei se deschide pentru a rost i:- Da, dar e ţara noastră.

Era prea cald, şi nu mai avea nici un rost . Eram deja sătulă de conversaţ ii în care ne-arabii suntinvitaţ i să t rateze arabii ca şi cum ar f i copii nevrozaţ i, pe care ori îi apucă din senin pandaliile, oripot face hemoragie internă din cauza rănilor spirituale. Mie nu mi s-a părut nici o clipă că aceastăfemeie ar f i plăpîndă şi patet ică.- Numai în virtutea faptului că aţ i cucerit -o în secolul VII. Evreii au fost aici înaintea voastră, v-auprecedat cu vreo două milenii. Voi n-aţ i t răit ca stăpîni în propria voastră casă de multă vreme.Cruciaţ i şi turcii otomani au făcut ce-au vrut cu voi pînă sa primească englezii mandatul. Acumevreii şi-au luat ţara înapoi prin luptă dreaptă. Te suceşt i şi te ră-suceşt i, i-am răspuns cumentalitatea best ială a arabilor. Ce-i drept e drept.- Cum a fost? mă intreabă Nissim care mă aştepta în maşină. E grozavă nu-i aşa? Gîndeşte-te ceface femeia asta pentru alte femei musulmane. Nimeni n-a făcut aşa ceva înaintea ei.

Israelienii sunt primii care îţ i explică (şi cine şt ie mai bine decît ei) cît de dureros este să f iminoritar: arabii din Palest ina au devenit minoritari peste noapte. E cumplit (şi cine şt ie asta mai binedecît israelienii) să f i despărţ it de numeroşi membri ai familiei, de care ai at îta nevoie. Israelienii îţ ivor mai spune că arabii din Israel sunt sf îşiaţ i în două : loialitatea lor rasială aparţ ine duşmanilorIsraelului, şi le e f rică. Dacă naţ iunile arabe iar pornesc la război împotriva Israelului, aşa cum sepromite f recvent la posturile de radio din Cairo, Damasc şi Beirut , ce se va înt împla cu ei? Nu-i voracuza arabii din afara Israelului că sunt colaboratori sau chiar t rădători?Din punct de vedere emoţ ional, arabii israelieni sunt torturaţ i (de staţ iile de radio arabe), deşi lemerge bine din punct de vedere material, deşi sunt protejaţ i prin lege şi just it iţ ie, şi mai ales de unrespect exagerat pentru sensibilităţ ile lor. Dacă naţ iunile arabe fac pace cu Israelul, arabii israelienis-ar putea relaxa, ar putea f i fericiţ i, şi poate că ar susţ ine Israelul. Dacă nu, nu. Dar după ce amauzit ce au arabii israelieni de spus, nimeni nu poate crede că refugiaţ ii pot deveni cetăţenimulţumiţ i şi loiali Statului Israel.Noul sat de care Nissim era at ît de încîntat consta din rînduri de căsuţe tencuite, vopsite în culoripastel, sau albe cu lemnărie colorată. Toate au verandă, două camere măricele, bucătărie, baie cuduş, şi cîte o mică grădină. Nici un arab membru al clasei muncitoare cu care am stat de vorbă înOrientul Mijlociu nu posedă o casă de acest nivel, dar, după cum mă aşteptam, proprietarii nu suntmulţumiţ i. Un băiat de vreo 14 ani vorbeşte englezeşte – băieţ ii de vîrsta lui sunt o valoroasă sursăde informaţ ii – reproduc exact ce aud de la părinţ i fără să treacă prin f ilt rul raţ iunii.

- Suntem foarte săraci.- Cum sunteţ i săraci cu asemenea case? Doar t rebuie să aveţ i bani să le plăt iţ i.

- Trebuie să muncim din greu, mult mai greu decît înainte. Muncă foarte rea. Nu avem pămînt.- Şi să lucrezi pămîntul nu e greu?- Nu, era mult mai uşor decît acum.- Cum se descurcă familia ta?- Fratele meu lucrează la Tel-Aviv, într-o staţ ie de benzină. E muncă foarte grea.

Cînd am plecat, copiii, drăguţ i şi sănătoşi, au început să fugă pe lîngă maşină strigînd după noi. Eule-am făcut cu mîna. Nissim avea o expresie ciudata, ceva nu era în regulă. Opt imistul cronic păreatrist .- Ce s-a înt împlat , Nissim?- Nimic. Copiii au strigat ceva.- Acum, cînd au strigat după noi?- Da, au strigat : “Unde te duci, nenorocitule? Te scuip, te scuip”.

De ce, de ce, mă gindesc eu. Pînă cînd?

- Nissim, îi urăşt i pe arabi?- Nu, bineînţeles ca nu.- De ce nu?- Ce rost are ura?

partea Ipartea II (Tabere din Liban)partea III (În Gaza)partea IV (Tabere din Iordania, inclusiv Ierusalim – oraşul vechi)partea VIsursa