inliniedreapta.net http://inliniedreapta.net/arabii-din-palestina-iii/

Arabii din Palestina – III (în Gaza)Martha Gellhorn, scriitoare, ziaristă şi fostă corespondentă de război, a călătorit în Orientul Mijlociupentru a examina de aproape “problema refugiaţilor palestinieni”. Articolul a fost publicat în 1961,înainte de războiul de şase zile din 1967 şi de “teritoriile ocupate”. Astăzi, partea a III-a a acestuiarticol.

Pentru a intra în Gaza e nevoie de viză militară de la guvernul egiptean din Cairo. Am ajuns laCairo cu gîndul să merg direct în Gaza, dar of iţerul de presă UNRWA m-a informat căemiterea vizei durează 2-3 săptămîni, şi că uneori viza nu se aprobă de loc. Singurul zborUNEF spre Gaza, e sîmbăta, pentru t rupele UNEF, nu pentru pasageri. Era joi, a doua zi vineri, ziuade odihnă a musulmanilor. Nu erau mari speranţe. Mă şi vedeam într-un jeep, t raversînd deşertulbîntuit de furtuni de nisip, inf ilt rîndu-mă în Gaza. Dar m-am gîndit că ar f i mai bine să iau legăturacu autorităţ ile egiptene.Fiind vineri, avînd nevoie de un mare număr de poze de paşaport şi f iind nevoită să alerg de la unbirou la altul, mi-a luat patru zile să obţ in viza, dar m-am delectat cu f iecare minut. Autorităţ ileegiptene au fost cît se poate de amabile şi îmi făcea plăcere să văd membrii clasei conducătoare,care prin felul lor de a f i, veseli şi degajaţ i, cam imaturi dar plini de importanţă şi ocupaţ i pînă pestecap, semănau foarte bine cu membrii altor clase proaspăt ajunse la conducere pe care avusesemocazia să-i văd de-a lungul anilor în diverse colţuri ale lumii. Mi-a fost greu să fac legătura întreaceşt i t ineri simpat ici, în uniformele lor cu mînecă scurtă, cu telefoane, cu munţ i de formularemult iplicate la maşina de stencil, cu ceşt i goale de cafea, şi vanitatea, xenofobia şi ura ant i-semităcare emana din paginile ziarelor care inundau atmosfera oraşului fascinant în care ne af lam.

Din tot ce auzisem, Gaza era iadul pe pămînt: o f îşie dreptunghiulară la marginea graniţei desud a Israelului, lungă de vreo 40 km şi lată cam de 10, unde trăiau 365.000 de refugiaţ i şilocalnici. Îmi imaginam o dună de nisip f ierbinte ca un cuptor, hidoasă şi murdară, cu oameniînghesuiţ i ca sardelele. Gaza era departe de a f i aşa ceva. Vremea era idilică – cer albastru deporţelan, briză constantă şi răcoroasă. M-am gîndut că poate am avut eu noroc să prindasemenea vreme şi am întrebat-o pe fermecătoarea doamnă la care stăteam în gazdă dacă eadevărat. Nu, vremea e întotdeauna superbă în Gaza. Ea trăia aici de 35 de ani. Vara sunt douăsăptămîni mai “lipicioase”, dar în restul anului vremea e splendidă, cea mai bună din lume. Cînd amsurvolat Fîşia Gaza am văzut numeroase dune de nisip. Dar şi multă verdeaţă. Gazda mi-a maipovest it că în Gaza au existat întotdeauna livezi de cit rice, vest ite în toată lumea, dar de cînd auvenit refugiaţ ii sunt şi mai multe livezi. În general se cult ivă mult mai mult în Gaza. În Gaza creşteorice. Şi m-a chemat să-mi arate superba ei grădină de f lori.Eu i-am atras atenţ ia că Gaza forfotea ca un stup – cu soldaţ ii de la UNEF, danezi, norvegieni,indieni, canadieni, iugoslavi, care patrulează pe graniţa dintre Gaza şi Israel, îşi petrec t impul liber şiîşi chieltuiesc solda în oraş cînd au t imp liber; elita egipteană care supraveghează persoaneleof iciale palest iniene, precum şi reprezentanţ ii UNRWA şi vizitatorii, şi nu mai puţ in localnicii, chiar şirefugiaţ ii.

S-ar putea zice că refugiaţ ii au adus cu ei prosperitate. Mare mister.

- Da’ de unde, răspunde gazda, nu înţeleg cum de n-am dat încă faliment. Ea însăşi construia al t reilea nivel la casa care deja era mare şi spaţ ioasă. Pentru că e mare cererede locuinţe. Se construiesc vile spaţ ioase în ceea ce pare a f i zona elegantă a oraşului. În piaţacentrală sunt parcate cu mîndrie Mercedesuri, maşini americane şi Volkswagenuri. Taxiurile dinGaza sunt noi. Am văzut şi un cinematograf nou şi impunător, în st ilul urît care domină acum lumea– crom şi materiale ief t ine. Peste tot sunt cafenele şi prăvălioare, amărîte şi prost luminate,specif ice regiunii. Desigur e nevoie de un economist pentru a rezolva ghicitoarea: dacă nimeni nuare bani, ce caută aici comercianţ i excentrici şi furnizori de servicii?

Taberele de refugiaţ i sunt mult mai mari decît celedin Liban, de fapt sunt mici orăşele după standardeleOrientului Mijlociu. Nu sunt luxoase, dar în America şiîn Europa sunt oameni care trăiesc în condiţ ii mult maigrele în cart iere mărginaşe. Săracii din Gaza nubenef iciază de locuinţe sau îngrijire precum refugiaţ ii.Fîşia Gaza nu este nici o gaură de iad şi nici un dezastruvizibil cu ochiul liber. E mai rău. Este o închisoare (pînă în1967 Gaza a fost ocupata şi guvernată de egipteni, n.m.)cu o plajă lungă, albă şi magică, cu briză şi cu asistenţ isociali devotaţ i (UNRWA) care au grijă de prizonieri. Guvernul egiptean este temnicerul. Din mot ivepe care le păstrează pentru sine, guvernul egiptean nu permite refugiaţ ilor să părăsească îngustaf îşie de pămînt. Se prea poate ca refugiaţ ii să nu dorească să plece din Gaza, sau să nu doreascăsă plece def init iv, dar oricine poate deveni claustrofobic dacă ar f i sechestrat t imp de 13 ani de zilepe o suprafaţă de 248 km pătraţ i. Un mic număr de refugiaţ i care pot dovedi că au de lucru în altăparte primesc vize de ieşire. Numărul lor of icial este sub 300 de persoane din cei 255.000 derefugiaţ i înregistraţ i. Pare greu de crezut. Zvonurile spun că un număr mai mare de refugiaţ ireuşeşte sa iasă din Gaza în mod ilegal, pe căi neşt iute (tuneluri, n.m.).

Pentru aceşt i oameni ţ inuţ i sub cheie – prea mulţ i într-un spaţ iu at ît de mic – nu se găsescslujbe adecvate. Şansele lor de a găsi de lucru sunt şi mai mici decît în celelalte “ţărigazdă”. Între t imp, refugiaţ ii sunt supuşi la un baraj intensiv şi cont inuu de propagandă egipteană.Nu-i de mirare că Gaza este principala bază de antrenament pentru formaţ iuni paramilitaredenumite comandouri de egipteni şi palest inieni, şi respect iv bandiţ i de israelieni, fadeyeen, a cărormisiune este să pătrundă neobservaţ i în Israel pentru a comite acte de sabotaj patrot ic şi pentru aucide israelieni. După ce au fost înfrînţ i în mod umilitor de Israel şi în anul 1956, locuitorii încarceraţ iai f îşiei au devenit şi mai îndîrjiţ i; oratorii locali au devenit şi mai setoşi de sînge.

O nouă convorbire cu Pălărierul cel Nebun, de fapt o înt îlnire nu tocmai part iculară, are loc înbiroul conducătorului a două tabere limitrofe. Acest om are grijă de 29.000 de persoane.Conducătorul de tabără ridicat la rang de orator stă la birou. Tînărul din Serviciul Secret pe care l-am pomenit mai sus, palest inianul taciturn de la UNRWA care mă însoţeşte peste tot , plus t rei

poliţ işt i în uniformă (cred că aveau grad destul de mărişor), completează formaţ ia.

Conducătorul taberei începe prin a-mi povest i cît de bogaţ i erau cu toţ ii în Palest ina şi cît de săracisunt acum, şi mai ales cît de mult pămînt aveau cu toţ ii. Nu mă îndoiesc nici o clipă că unii au avutmult pămînt şi că erau foarte bogaţ i şi nici nu fac observaţ ia de rigoare, că punînd cap la cappămînturile pe care toţ i pret ind că le-au avut am obţ ine suprafaţa Texasului, şi că dacă toţ i eraubogaţ i pe cum pret ind, acest Texas ar f i fot locuit de milionari. Pictarea trecutului în rozaliu şi auriueste o tendinţă omenească, toţ i o avem. Cu at ît mai mult aur pur dacă eşt i refugiat .

Numai că această parte a discursului îmi era at ît de cunoscută încît aş f i putut să i-o recit eu lui.Apoi mi-a vorbit despre oraşul său natal, Yaffo. Evreii au încercuit oraşul şi au tras din toatedirecţ iile. Au lăsat liber doar drumul spre mare, pentru ca arabii să poată fugi. Bătrînii şisăracii rămaşi în oraş au fost omorîţ i. Refugiaţ ii arabi povestesc multe istorii despre Yaffo, carenu seamănă între ele, dar un mare mister rămîne nedezlegat: unde sunt rudele celor care au muritîn haosul luptelor? Unde sunt martorii oculari? Nimeni nu spune că a fost urcat cu forţa într-uncamion (sau barcă) sub ameninţarea armelor. Nimeni nu spune că a fost dat afară din casă de evreiînarmaţ i. Nimeni nu povesteşte că a fugit sub o ploaie de gloanţe. Imaginile morţ ilor, ororile fugii,detaliile sîngeroase rămîn în memoria celor ce le-au trăit . Nu se poate ca arabii să f i uitat sausuprimat amint iri de acest gen dacă într-adevăr ar f i avut asemenea amint iri.

Cît despre arabii care nu au fugit , 3000 la număr, t răiesc în cont inuare bine mersi în Yaffo, în pace,prosperitate şi nemulţumire, împreună cu moştenitorii şi descendenţ ii lor.- Evreii sunt criminali, cont inuă conducătorul taberei ridicînd vocea. “Ucigaşi! Cei mai mari criminalidin întreaga lume.”

Îl întreb dacă a auzit de Hit ler.Dă cu pumnul în masă şi răspunde:- Hit ler era mult mai bun decît evreii.- Mult mai bun ca ucigaş, hai să începem cu cei şase milioane de evrei pe care i-a exterminat.- Oh, exagerezi. Nu i-a omorît . Ba mai mult , evreii l-au păcălit pe Hit ler. Au aranjat cu el în secret săomoare cîţ iva, mai ales bătrîni, bolnavi şi inf irmi, pentru ca restul să poată emigra în Palest ina.- 36.000, intervine t înărul de la Serviciul Secret pentru a demonstra idea, au venit aici, înainte derăzboi, din centrul Europei.- Extraordinar, zic eu, pînă acum n-am auzit de la nimeni că evreii au aranjat cu Hit ler să-i omoare.- Era secret , strigă conducătorul taberei. Dar acum s-au găsit documente. Toate lumea şt ie. A scrisîn ziare. Evreii au aranjat totul cu Hit ler.

Există o limită la cîtă nebunie de pălărier sunt capabilă să suport , aşa că am propus săfacem un tur prin tabără. Bat la o uşă la înt împlare înainte să-i dau conducătorului ocazia sămă ducă unde vrea el. Acolo locuiesc două perechi de t ineri căsătoriţ i. Într-un colţ , lîngă zidulgrădinii, în picioare, un grup de arăboaice venite în vizită. Îmbrăcate în rochii lungi, albastre,

graţ ioase, fără să scoată un cuvînt , cu feţele pe jumătate ascunse după vălurile albe care leacoperă capul. Două femei mai în vîrstă poarta salbe de ţechini de argint pe frunte. Mi se parefoarte f rumos şi se pare că ţechinii de argint previn bolile de ochi. Nu reuşesc să încheg oconversaţ ie cu nici una din ele, dar unul dintre soţ i îmi vorbeşte nest ingherit . Tînărul de la ServiculSecret t raduce:

- America e de vină pentru ce s-a înt împlat ,pentru că i-a ajutat pe evrei. Noi vrem doar caAmerica să ne ajute să ne întoarcem în ţaranoastră.- Cum? Cu război?- Cînd toţ i arabii o să f ie uniţ i, pornim la război.- Atunci ce vreţ i de la noi? Arme cu care să vă războiţ i?- Nu, vrem să nu le mai daţ i bani şi arme israelienilor.Chiar acum Kennedy a dat Israelului 25 milioane dedolari pentru arme.- Eu nu cred că guvernul american a vîndut vreodatăarme Israelui. Dar ce părere ai de armele pe care le primeşte Nasser din Rusia şi Cehoslovacia?- Asta e foarte bine. E altceva. Rusia şi Cehoslovacia vor pace, vor doar să ajute ţărilesubdezvoltate.

Intervine Serviciul Secret : America ne-a oferit şi nouă arme, dar cu condiţ ii. Noi nu acceptăm nici ocondiţ ie. Aşa că luăm de la Estul Europei, fără condiţ ii.- Cu ce te ocupi? îl întreb pe t înărul şi grasul soţ .- Cu nimic.- Ce ai vrea să faci?- Să f iu soldat şi să lupt contra evreilor.

Răspunsul este primit cu mare plăcere de spectatori.- Îţ i place Nasser?

Zîmbete largi, bucurie generală.- Ne place, sigur că ne place, bineînţeles. Ne va uni pe toţ i şi ne va face puternici. E conducătorulnostru.

Pentru un pic de odihnă şi relaxare, merg la ziua de sport a şcolilor, împreună cu mii de localnici.50.000 de copii de refugiaţ i sunt înregistraţ i la şcolile din Gaza, 98% din copiii de vîrstă şcolară.2000 de elevi s-au adunat în spaţ iosul stadion. De la cei mai mici, cu berete şi uniforme portocalii cufust iţă de balet , la băieţei în chiloţ i de sport , toţ i au def ilat prin faţa guvernatorului Fîşiei Gaza, carestătea la t ribună. În faţa lor mergeau fet iţe în costume colorate în aşa fel încît să deseneze

steagul palest inian.

- Noi i-am îmbrăcat pe toţ i, mărturiseşte un reprezentant englez de la UNRWA. Acest spectacolne-a costat vreo 2000 de dolari, dar a meritat . Fetele de-abia aşteptau să vină această zi. Tuturorle place ziua de sport .Tuturor copiilor, familiilor şi spectatorilor. Copiii mărşăluiesc serioşi, fără să îndoaie genunchii.

- Ca armata britanică. Ca armata egipteană, adaugă reprezentantul.

Copiii se aliniază în formaţie şi difuzoarele încep să urle în arăbeşte. De trei ori copiiiovaţ ionează la unison, cu voci piţ igăiate dar pline de entuziasm, ca răspuns la voceamasculină care le dă comandă la difuzor.- Pentru ce ovaţ ioneaza?- Prima ovaţ ie: Trăiască Palest ina Liberă. A doua: Trăiască Republica Araba Unită. A t reia: TrăiascăGamal Abdel Nasser.Am rămas să văd gimnastele îmbrăcate în alb, graţ ioase ca Isadora Duncan, care executau mişcăriondulate cu eşarfe albastre.

Şcoala profesională din Gaza este un complex declădiri proaspăt zugrăvite, cu gazoane îngrijitemărginite de f lori, dormitoare curate ca un pahar,spartane, care se respectă, cu ateliereimpresionante dotate cu cele mai complexeutilaje de care depinde viaţa modernă. Băieţ ii eraupe terenul de sport , t rasau cu alb liniile pentru viitoareevenimente sport ive. Cîţ iva dintre ei au venit spre noi,vroiau să ne arate restul şcolii, de care erau foartemîndri. Le place aici? Le place munca pe care o fac?Sunt fericiţ i? Nu era nevoie să-i întreb. Răspunsul strălucea pe feţele lor radioase. Absolvenţ ii şcoliigăsesc repede de lucru în domeniul în care au fost pregăt iţ i. Printre multele funcţ ii părinteşt i pecare şi le-a asumat, UNRWA are şi un birou de plasare a braţelor de muncă în întregul OrientMijlociu. Aceasta este noua generaţ ie, absolvenţ ii UNRWA, pe care îi găseşt i în întreaga lume derefugiaţ i arabi, care nu suferă încă de inf irmitatea exilului, regretului sau urii, şi care au toateşansele să devina cei mai bine pregăt iţ i cetăţeni ai lumii arabe. Sunt o sursă de speranţă.

Două convorbiri accidentale mi-au rămas în minte. Prima, cînd m-am rătăcit într-un complexde birouri ale UNRWA. Am găsit înt împlător o secretară, brunetă şi f rumoasă, care mi-aprezentat istoria din cel mai interesant punct de vedere uman. În 1956, cînd Israelul a ocupatFîşia Gaza în cadrul Crizei Suezului, legăturile telefonice dintre Gaza şi Israel au fost restabilitepentru o scurtă perioadă de t imp. În toiul ocupaţ iei de către inamic, cumnata secretarei a dattelefon din micul orăşel din Israel unde locuia, să stea un pic de vorbă. Ce fac toţ i cei din Gaza?

Cumnata a povest it că ei toţ i sunt bine, că locuiesc într-o casă frumoasă şi că nu au nici un fel deprobleme. Secretara, aducîndu-şi aminte de aceste veşt i de la familie, mi s-a confesat: “Cred cădacă rămîneam acasă nu ni s-ar f i înt împlat nimic. N-ar f i t rebuit să t recem prin tot ce am trecut. Şipentru ce? Copiii mei n-au văzut niciodată Palest ina. Eu le povestesc, şi la şcoală li se povsteşte,în toate şcolile, în f iecare minut. Dar cînd o să f ie mari? Cei care au cunoscut Palest ina nu vor maif i. Oare pe cei t ineri îi va mai interesa Palest ina?

A doua conversaţ ie memorabilă a avut loc la Centrul de Croitorie. Acest centru este o altăinvenţ ie UNRWA pentru taberele de refugiaţ i, şi se întreţ ine din propriile venituri. La centru seînvaţă croitoria şi se caută noi aplicaţ ii pentru broderia palest inienă tradiţ ională – feţe de masă şiseturi de şerveţele, bluze, fuste, care se vînd la preţuri foarte bune consumatorilor locali şimagazinelor de specialitate din oraş. Sute de fete refugiate pot cîşt iga un ban şi mai ales gonescplict iseala şi cu aceaşi ocazie învaţă o meserie. Centrul din Gaza este condus de o refugiatăpalest iniancă exuberantă, veselă şi grăsuţă, care ar putea trece drept o t înără evreică exuberantăveselă şi grasuţă în orice ţară din Vest. Pentru că, bineînţeles, arabii şi evreii aparţ in aceleiaşi rasesemite. Tînăra directoare îmi arată feţe de masă uriaşe (pentru care nici unul din noi nu are masădestul de mare pe care s-o aştearnă şi nici putere s-o spele) şi îşi laudă fetele care brodează peterasa lungă, rîzind măgulite. Deşi era clar de parcă ar f i purtat o pancartă, nu pot să nu o întreb:- Eşt i fericită, nu-i aşa?- Am un soţ cumsecade, doi copii, casă comfortabilă. Îmi place foarte mult ceea ce fac, e o muncăinteresantă. Da. Suntem fericiţ i.Şi mi-a zîmbit . Ce zîmbet. Lumea nu e pierdută, nici măcar în Gaza.

Majoritatea refugiaţ ilor arabi creşt ini s-au răspîndit prin Gaza şi locuiesc în case închiriate.Cîteva familii creşt ine au primit din fondul de stat terenuri gratuite la marginea unei taberede musulmani, au obţinut de la UNRWA cota gratuită de materiale de construcţ ie, auîmprumutat bani şi şi-au construit case, de obicei cu o mică grădina bine îngrijită. Ghidul meude la UNRWA, un arab grec ortodox, m-a luat în vizită la o familie pe care o cunoscuse deja dinYaffo şi care locuia într-o casă pe care o construiseră singuri: casă ordonată, respectabilă.Mama era bătrînă şi pe jumătate oarbă. Bolile de ochi sunt o problemă a Orientului Mijlociu, nu arefugiaţ ilor. Ghidul şi această familie nu se văzuseră de multă vreme, şi imediat după ce s-ausalutat , femeia a început să plîngă cu o durere neostoită, dar a fost consolată, cum părea să mai f ifost de multe ori, de ghidul meu, care mi-a explicat că familia suferise o mare tragedie: unul dintrebăieţ i murise într-un bombardament în Yaffo.

Relatez acest caz pentru că este singura familie pe care am cunoscut-o şi care într-adevărpierduse pe cineva. Iată, aici, în sf îrşit , martorul ocular. Acum, după 13 ani , un băiat era jelit deparcă ar f i murit ieri. Ghidul de la UNRWA se comporta de parcă acesta ar f i fost un caz unic caremerita acea compasiune îndurerată pe care f iecare o resimte faţă de cineva care a pierdut pecineva drag într-un război.

Am părăsit Gaza dorind să pot lua cu mine pe toţ i t inerii, dar nu ca să-i duc în Palest ina, ci în lumealargă. Dest inul lor nu era să meargă înapoi, ci înainte. Ei aveau nevoie exact de opusul a ceea ce ceaveau nevoie evreii. E destul loc pentru nevoile amîndurora.

Arabii din Palest ina – IArabii din Palest ina – II (Tabere din Liban)partea IIIpartea Vpartea VIsursa