Ingrijirile Nou Nascutului

6
ÎNGRIJIRILE NOU NĂSCUTULUI Pentru orice manipulare a nou născutului cadrele sanitare se vor spăla pe mâini cu apă caldă şi săpun. Îngrijirile de la sala de naşteri – îngrijirile medicale ale nou născutului încep imediat după expulzia acestuia prin punerea pe o masă specială acoperită cu un scutec steril. 1. Prima manevră aspiraţiile secreţiilor din nas, gură şi faringe cu ajutorul unei sonde Nelaton moale până se instalează prima respiraţie. 2. Secţionarea Legarea şi pansarea cordonului ombilical – se face imediat după încetarea pulsatiilor cordonului. Aceasta se face între 2 pense hemostatice localizate la 15 – 20 cm de abdomenul copilului, apoi se face secţionarea între aceste pense. Ligaturarea se face cu fir de mătase steril/clema ombilicala. Aceasta se face circular la 2-3 cm de peretele abdominal încrucisându-se de 2 ori apoi cu un foarfece curb steril se taie cordonul la 1 cm deasupra legăturii. Se aplică o picătură de alcool70% pe bontul tăiat, apoi se face pansamentul steril cu comprese/tifon în jurul bontului şi apoi aplicarea unei feşi sterile peste abdomenul copilului. Pansamentul va fi strict supravegheat 24 de ore pentru a surprinde eventualele hemoragii. 3. Concomitent cu legarea şi pansarea cordonului ombilical se face aprecierea stării clinice a nou născutului la 1, 2 şi 5 minute de la naştere, aceasta se face cu ajutorul scorului Apgar: - frecvenţa cardiacă – absentă – 0

description

Ingrijirile Nou Nascutului

Transcript of Ingrijirile Nou Nascutului

NGRIJIRILE NOU NSCUTULUI

Pentru orice manipulare a nou nscutului cadrele sanitare se vor spla pe mini cu ap cald i spun.

ngrijirile de la sala de nateri ngrijirile medicale ale nou nscutului ncep imediat dup expulzia acestuia prin punerea pe o mas special acoperit cu un scutec steril.

1. Prima manevr aspiraiile secreiilor din nas, gur i faringe cu ajutorul unei sonde Nelaton moale pn se instaleaz prima respiraie.

2. Secionarea Legarea i pansarea cordonului ombilical se face imediat dup ncetarea pulsatiilor cordonului. Aceasta se face ntre 2 pense hemostatice localizate la 15 20 cm de abdomenul copilului, apoi se face secionarea ntre aceste pense.

Ligaturarea se face cu fir de mtase steril/clema ombilicala. Aceasta se face circular la 2-3 cm de peretele abdominal ncrucisndu-se de 2 ori apoi cu un foarfece curb steril se taie cordonul la 1 cm deasupra legturii.

Se aplic o pictur de alcool70% pe bontul tiat, apoi se face pansamentul steril cu comprese/tifon n jurul bontului i apoi aplicarea unei fei sterile peste abdomenul copilului.

Pansamentul va fi strict supravegheat 24 de ore pentru a surprinde eventualele hemoragii.3. Concomitent cu legarea i pansarea cordonului ombilical se face aprecierea strii clinice a nou nscutului la 1, 2 i 5 minute de la natere, aceasta se face cu ajutorul scorului Apgar:

- frecvena cardiac absent 0

sub 100 l/mm 1

peste 100 l/mm 2

- respiraie absent 0

rar, neregulat 1

bun, ipt intens 2

- tonusul muscular flasc 0

uoar flexie a membrelor 1

micri active 2

- reflexul de iritabilitate la aspirarea cu sonda

absent - 0

uoar grimase 1

tuse, strnut, ipt 2

- culoarea tegumentelor albastru palid - 0

roz cu extremiti cianotice 1

complet rozat 2

Evaluare :

- nota maxim obinut de 10 puncte ceea ce denot o stare perfect de adaptare a nou nscutului

- dac scorul este 3 arat c nou nscutul este n stare foarte grav. La acesta se fac manevre rapide de reanimare i reevaluarea scorului Apgar la 5-10 - 15-20 minuten funcie de scorul Apgar nou nscuii sunt:

- nou nscui normali cu scor 8-10

- nou nscui cu asfixie albastr sau alb cu scorul ntre 4-7.

- nou nscui apneici care nu respir cu scorul 3 i sub 3. Acesta necesit reanimare.

4. Profilaxia oftalmiei gonococice se ndeprteaz secreiile de pe ochi cu o compres steril apoi se instileaz n sacul conjunctiv 1-2 picturi nettacin picturi oftalmice, soluie, 0,3% de nitrat de argint 1%.5. Examinarea sumar a nou nscutului pentru observarea eventualelor malformaii congenitale vizibile care se consemneaz.

6. Stabilirea sexului i artarea acestuia mamei.

7. Msurarea taliei, perimetrelor i cntrirea.

8. Stabilirea identitii prin fixare cu acelai numr la copil i la mam.

9. Curarea sumar a tegumentelor dac sunt impregnate cu snge, lichid amniotic nu se ndeprteaz vernix caseosa.10. nfarea n scutece sterile nclzite i transportul n salonul de nou ncui.

ngrijirile n salonul de nou nscui: se urmresc atent funciile vitale :- respiraia

- ritmul cardiac

- coloraia tegumentelor

- miciunile

- eliminarea meconiului

- plaga ombilical

- temperatura

alimentaia nou nscutului : - nou-nscutul trebuie pus la sn ct mai repede dup natere; n prima jumtate de or n sala de natere sau cel mult dup 1 - 2 ore. n aceast perioad nou nscutul este foarte activ (prima perioad de reactivitate dup Brazelton), cu un reflex puternic de supt. - Ritmul de alimentare va fi la cerere cu pauz de 6 ore noaptea (ultima mas la ora 24, prima la ora 6).- Dup supt copilul trebuie inut vertical cu capul n sus timnp de 10-15 minute i btut uor pe spate pentru a elimina aerul nghiit odat cu laptele, apoi va fi culcat n decubit lateral stng pentru 15-20 minute pentru a evita regurgitrile i apoi este pus n decubit lateral drept pentru supt.

- Mama care alpteaz se va aeza pe un scaun cu rmztoare, ia copilul n brae inndu-l pe braul i antebraul sau de partea snului, iar cu mna cealalt ofer snul introducnd n guria copilului numai mamelonul cu atenie s nu acopere nrurile copilului.

n timpul alptrii mama va respecta regulile de asepsie.

Respectarea somnului i a orelor de alimentaie sunt necesare pentru a crea un program care s ofere att mamei ct i copilului odihna necesar.

Profilaxia infeciilor nou nscutului se face att prin respectarea regulilor de igien n manipularea nou nscutului ct i prin msuri generale, speciale i anume :

depistarea infeciilor gravidei i tratarea lor- aspirarea corect a secreiilor la nou nscut

- depistarea purttorilor de germeni att n mediul personalului de ngrijire ct i la mam.

Asistenta de pediatrie are obligaia s vegheze la respectarea acestor reguli.

n a 5-a a 7-a zi de la natere se face :

- profilaxia infeciei tuberculoase prin vaccinarea BCG prin inocularea intradermic 0,1 ml de vaccin n partea posteroextern a braului stng n 1,3 medie. La injectare se formeaz un nodul mic de 5-6 mm de (coaj de portocal) aceast papul trebuie s dispar n 30 de minute.

- La 1-3 sptmni se formeaz la locul injectrii un nodul mic cu baza ndurat

- n partea central a nodulului se formeaz un orificiu prin care se elimin coninutul.

- Apoi se formeaz o crust care se elimin n 2-3 sptmni

- La locul injectrii se formeaz o pat depigmentat i uor deprimat.

Vaccinarea se face la nou nscut cu greutate de peste 2500 gr. n acelai timp se face i profilaxia rahitismului prin administrare de vitamine D = 200.000 ui.m.

ngrijirile la domiciliu:Mama trebuie s respecte regulile de igien. Ea va fi ajutat de cadrele sanitare din teren, chiar din prima zi de sosire la domiciliu.

- ngrijirea pielii prima baie se face la 1-2 zile de la cderea bontului ombilical deoarece ombilicul este o plag i nu o cicatrice. Pn atunci toaleta se face parial cu ap i spun.

- Baia general se face zilnic, de preferat seara nainte de supt.

- Temperatura camerei 22-24 grd. temperatura apei 37-38 grd

- Cad special, se spal mai nti capul, apoi membrele inferioare, fesele i regiunea perianal, apoi se ntoarce copilul cu faa n jos i se spal pe spate.

- Se usuc pielea prin tamponare

- Se mbrac copilul cu cmua i pieptra- Se nfa i se face toaleta feei (nas, urechi cu tampoane de vat)

- ngrijirea plgii ombilicale se face i dup cderea bontului ombilical urmrindu-se atent s nu se propage pe aceast cale o infecie.