INFRACȚIUNILE DE LUARE ȘI DARE DE MITĂ ÎN ... - utm.ro · Această lucrare este structurată pe...
Transcript of INFRACȚIUNILE DE LUARE ȘI DARE DE MITĂ ÎN ... - utm.ro · Această lucrare este structurată pe...
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
ȘCOALA DOCTORALĂ DOMENIUL DREPT
INFRACȚIUNILE DE LUARE ȘI DARE DE MITĂ
ÎN SFERA NORMATIVĂ ACTUALĂ
(REZUMAT)
Conducător științific,
Prof.univ.dr. Alexandru BOROI
Doctorand,
Daniel Stelorian DOBRE
Bucureşti
2018
2
Lucrarea are în vedere crearea unei imagini de ansamblu asupra
infracțiunilor de luare și dare de mită, din perspectiva legislativă actuală.
Tema a fost aleasă ținând cont de modificările pe care le-a adus Noul Cod
penal, odată cu intrarea în vigoare la 1 februarie 2014.
După cum se va vedea și în cuprinsul acesteia, lucrarea dorește să
puncteze aspecte legate de conceptul de corupție, integritate, care sunt strâns
legate de cele două infracțiuni aflate în dezbatere.
Această lucrare este structurată pe 6 capitole în cadrul cărora sunt
prezentate de la aspecte legate de istoricul celor două infracțiuni, până la
organisme implicate în lupta anticoprupție de la nivel național și
internațional.
Primul capitol, intitulat „Noțiuni introductive. Luare și dare de mită,
infracțiuni circumscrise sferei actelor/faptelor de corupție”, este structurat
pe 9 secțiuni, în cadrul cărora sunt prezentate și dezbătute noțiunea de
corupție, un scurt istoric al corupției, sunt redate costurile pe care corupția le
implică. De asemenea, este prezentat cadrul normativ aplicabil acestor
fapte/acte de corupție, sunt redate domeniile vulnerabile la corupție. Spre
finalul capitolului sunt punctate aspecte legate de mica corupție și marea
corupție, ca, în final să aducem în atenție aspecte de drept comparat.
Astfel, conceptul de integritate a apărut odată cu adoptarea Convenției
Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie
2003, ratificată de țara noastră prin legea nr. 365 din 15 septembrie 20041. În
conținutul convenției era stipulat faptul că fiecare stat trebuie să ia măsuri
1 Publicată în M. Of. nr. 903 din 5 octombrie 2004 și intrată în vigoare la data de 08
Octombrie 2004;
3
care să conducă la crearea de politici anticorupție și care să aibă la bază
principii de integritate, transparență, responsabilitate.
De asemenea, convenția stipula ca statele să încurajeze la nivelul lor
dezvoltarea conceptului de integritate, a corectitudinii și a răspunderii
agenților publici pentru faptele proprii.
Conform dex, noțiunea de integritate reprezintă însușirea unui individ
de a manifesta cinste, probitate; incoruptibilitate, de a fi sau de a rămâne
intact, întreg.2
Noțiunea de corupție cuprinde în sfera sa mai multe acte ilicite și nu
doar, așa cum s-a creat ideea, doar infracțiunile de dare și luare de mită.
Aceste două infracțiuni sunt cele mai des întâlnite în societatea de astăzi,
însă nu trebuie înțeles că doar acestea două manifestă o lipsă de integritate.
Există o serie de acte ilicite care se încadrează în sfera corupției și implicit a
lipsei de integritate. Percepția potrivit căreia doar darea de mită și luarea de
mită aparține populației care nu are cunoștințe de drept și care își desfășoară
activitatea într-o zonă în care corupția se rezumă la fapte de genul acesta.
Este dezvoltată la nivel național expresia precum a primi...a da șpagă, sau
așa cum unii s-au obișnuit, a da o atenție pentru că așa este cutuma locului.
Referitor la persoanele implicate în corupție, percepția este că cei mai
implicați în astfel de fapte sunt cei care desfășoară activități politice,
polițiștii, magistrații, medicii, în special cei care au o funcție importantă și
care au putere de decizie.
A doua secțiune a lucrării dorește să aducă în atenție evoluția noțiunii
de corupție, prin prezentarea fenomenului încă de la începuturile sale, cu
punctarea modurilor în care aceasta se manifestă. Evident, corupția, ca și
orice alt concept care definește aspecte negative legate de viața unei 2 https://dexonline.ro/definitie/integritate;
4
societăți, are o tradiție în spate. La începuturi, corupția era practicată doar de
cei care aveau o poziție în societate, astfel că, cei care dețineau bunuri și
care doareau să-și satisfacă un interes, interveneau cu bunuri pe lângă
căpetenii pentru a fi facilitati. Astfel de practici erau considerate normale
pentru cei care-și permiteau, având în vedere că ei erau și cei care făceau așa
zisele legi, iar la momentele respective nu existau interdicții referitoare la
astfel de practici.
Evoluția societății a dus și la apariția unor reguli de moralitate, care
excludeaupracticile neuniforme, facilitatoare doar pentru unii din membrii
societății. Filosofii vremii, respectiv Platon, Aristotel și Cicero, dorind să
găsească o formă de guvernare ideală, au făcut cercetări asupra corupției, din
perspectivă filosofică.
Ca titlu de exemplu, Platon a propus pedeapsa cu moartea pentru
funcționarii care primeau daruri sau foloase pentru a-și îndeplini atribuțiile
Demostene definea corupția ca fiind „cel care acceptă o mită de la
altul sau oferă o mită altuia, sau corupe pe altcineva prin promisiuni, în
detrimentul interesului general sau personal al altui cetățean, prin orice
mijloace sau modalități, va fi dezonorat împreună cu copii săi, își va pierde
drepturile electorale și toate proprietățile îi vor fi confiscate ”3.
Lex Cincia de Donis et Muneribus a fost votată în anul 204 î.e.n., iar
prin conținutul său erau interzise primirile de foloase de către avocați ca
urmare a ctivităților prestate și era prevăzută totodată și instituția acțiunii în
restituire.Legea a cunoscut multiple modificări, ajungând să vizeze și
magistrații acelopr vremuri. La nivelul societății romane corupția a cunoscut
o dezvoltare rapidă, ajungând să aibă carcater de fenomen, ceea ce a
3 Conceptions of Political Corruption in Ancient Athens and Rome, Lisa Hill, University
of Adelaide;
5
determinat apariția unor legi repetate, precum CALPURNIA (149 î.e.n.),
ACILIA (123 î.e.n.), SERVILIA (110 î.e.n.), CORNELIA (81 î.e.n.) şi
IULIA repetundarum (59 î.e.n.), care au fost emise în scopul de a reprima
fenomenul corupţiei.
În Franța, odată cu adoptarea Codului penal din 1810, au fost
sancționate grav faptele de corupție, cele săvârșite în legătură cu îndeplinirea
unor acte de serviciu de către funcțioanrii publici cât și pentru efectuarea de
acte contrare de către aceștia.
În ceea ce privește istoricul național al instituției corupției acesta a
fost prezentat în acdrul lucrării la secțiunea Cadrul normativ aplicabil
faptelor/actelor de corupție, subsecțiunea Cadrul legal aplicabil în materia
corupției în dreptul penal român – evoluție și actualitate din cadrul Cap. I al
lucrării.
Secțiunea a 3-a a primului capitol a fost dedicată definiției noțiunii de
corupție, fiind punctate definițiile date de dicționare acestui concept,
definițiile date la nivel internațional și național, De asemenea, la finalul
secțiunii am prezentat circumstanțe ce nu intră în sfera actelor de corupție.
Prrintre aceste circumstanțe se regăsesc neglijența, eroarea în actul de justiție
incompetența, abuzul administrativ, bacșișul și conflictul de interese.
În Dicţionarul juridic corupția este definită drept “acele fapte limitativ
reglementate de lege, precum luarea şi darea de mită, primirea de foloase
necuvenite, traficul de influenţă,etc.; constituind activităţile ilicite
desfăşurate in scopul obţinerii de avantaje materiale sau morale, a unor
poziţii sociale sau politice înalte”4.
4 http://www.euroavocatura.ro/dictionar;
6
La nivel internațional, corupția a fost definită de diferite organisme ca
fiind faptele comise prin folosirea în mod abuziv a funcției sau poziției
deținute, în vederea obținerii unui folos pentru sine sau penatru altul.
Alții au definit corupția ca fiind îndeplinirea sau neîndeplinirea unui
act prin încălcarea legii, în scopul realizării unui interes pesonal.
În dreptul penal românesc, conceptul de corupție nu a fost definit,
însă, la nivel doctrinar, aceasta este văzută ca manifestarea funcționarului
care, în schimbul atribuțiilor sale, pretinde sau primește bunuri sau alte
foloase.
Deși nu definește termenul de corupție, Legea 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, face trimiteri la
conduita ce trebuie avută de funcționarul public în exercitarea atribuțiilor de
serviciu, astfel că se poate subvânțelege că noțiunea de corupție implică
utilizarea funncției, a atribuțiilor deținute în vederea obținerii unui folos
necuvenit pentru sine sau pentru altul.
Strategia Națională Anticorupție pentru 2005-2007 a definit corupția
ca fiind reprezentată de demersurile care aduc atingeri distribuției universașe
și echitabile de bunuri, în vederea aducerii de profit unor indivizi sau
grupuri.
Secțiunea 4 a capitolului aduce în vedere costurile corupției, fiind
prezentate efectele pe care acest fenomen ilicit le are asupra societății și
mediului instituțional, precum și cele produse asupra individului. Corupția
nu trebuie privită ca un concept ce aduce atingeri doar elementelor implicate
în raportul ilicit. Acest fenomen produce efecte negative asupra întregii
societăți și îi influențează negativ pe toți îndivizii unui stat. Percepția că un
stat este corupt, are efecte nefaste asupra economiei, asupra mediului de
afaceri, instituțional, inclusiv asupra relației dintre stat și cetățean, care ar
7
trebui carcaterizată de o formă de protecție. Corupția produce frustrări
individului în momentul în care în gândirea sa se implementează ideea că
nimic nu e posibil fără atenții și că cei care sunt cinstiți și corecți răzbat mai
greu în societate. O astfel de frustrare, raportată la nivel global, dă naștere
unei societăți care nu-și mai promovează și apreciază adevăratele valori,
unei societăți ale cărei posibile vârfuri nu vor mai depune efortul de a ajunge
acolo unde le este locul.
Corupția duce la distrugerea competiției, la scăderea investițiilor atât
interne cât și străine, la creșterea prețurilor serviciilor și produselor oferite
cetățenilor. La nivel internațional, Banca Mondială realizează periodic
rapoarte care transpun efectele pe care corupția le produce, evidențiind în
acdrul acestora sume fabuloase care se pierd ca urmare a fenomenului ilicit.
Actele de corupție afectează considerabil și individul. Astfel, corupția
costă libertatea în situația în care este descoperită și documentată astfel încât
este probată vinovăția.
Deși există programe de reinserție socială, este greu ca ulterior unei
condamnări pentru o faptă de corupție, o persoană să fie integrată în cadrul
unei instituții pe o funcție de încredere. Cazierul judiciar , deși în aparență se
susține că nu trebuie să fie un element de discriminare în ocuparea unor
funcții, este cert faptul că orice angajator analizează faptele pentru care a
fost suferită condamnarea.
În cadrul secțiunii 5 a fost realizată o aducere în revistă a cadrului
normativ aplicabil faptelor/actelor de corupție. Astfel, pentru a acoperi acest
palier, au fost avute în vedere atât normele interne cât și normele
internaționale în materie. În ceea ce privește cadrul normativ intern, corupția
a fost incriminată târziu, în timpul domniilor fanariote ea cunoscând o
incriminare imperfectă, pe considerentul că fanarul avea o influență negativă
8
în acest segment. Punctul de plecare în procesul de incriminare l-a constituit
anul 1780, atunci când, în timpul lui Alexandru Ion Ipsilante a fost redactată
Pravilniceasca Condică care prevedea pedepse aspre pentru judecătorii care
primeau mită. De la începuturi, până în prezent, cadrul normativ intern a
suferit diverse modificări, însă, considerăm că, la momentul actual, corupția
este bine conturată și are un temei legal puternic, reprezentat de Legea
78/2000 și Codul penal.
Raportat la cadrul legal internațional, în anul 1999 a fost adoptată la
Strasbourg Convenția penală privind corupția. Statele semnatare au avut în
vedere crearea unei obligații generale în sesnul că, toate statele trebuia să se
oblige să prevadă drept infracțiuni actele ce intră în sfera fenomenului de
corupție și să sancționeze agenții săi publici conform dreptului epnal intern.
În cadrul convenției s-a făcut referire la agentul public ca subiect activ, văzut
din perspectiva funcționarului, funcționarului public, judecătorului.
Monitotizarea stadiului de implementare a Convenției revene
GRECO, Grupului Statelor împotriva Corupţiei.
Statele semnatare ale Conevenției au convenit că textul necesită
modificări, astfel că, la 15 mai 2003 s-au reunit la Strasbourg pentru a
adopta Protocolul adițional la Convenția penală privind corupția.
Modificările au vizat modificarea sferei persoanelor care pot fi
subiecți activi ai infracțiunilor din sfera corupției, fiind introduse astfel
definiții ale termenilor de arbitru, acord de arbitraj, jurat.
La nivel național, Protocolul a fost ratificat de România prin Legea nr.
260 din 16 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 612 din 7 iulie
2004.
La secțiunea norme internaționale trebuie amintită și Decizia-cadru nr.
2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupţiei în
9
sectorul privat, prin intermediul căreia s-a dorit ca atât corupția activă și cea
pasivă din sectorul privat, să fie incriminate drept infracțiuni în toate statele
membre, astfel încât persoanele juridice să facă obiectul tragerii la
răspundere penală în mod proporțional.
Secțiunea a 6-a a fost dedicată domeniilor vulnerabile la corupție,
fiind prezentate cu titlu de exemplu sistemul judiciar, achizițiile publice și
domeniul privat. Sistemul judiciar este în percepția populației unul dintre
cele mai puternice sisteme ale statului, și totodată, cele mai vulnerabile la
riscurile corupției. Percepția personală este că acest domeniu nu prezintă un
grad ridicat de corupție, magistrații bucurându-se de o anumită reputație și
remunerație ce le asigură un confort material și psihic. Deviațiile de
comportament ale unora dintre magistrați se datorează unei selecții care deși
tinde spre prefecțiune, are mici scăpări care, mai devreme sau mai târziu ies
la iveală.
Domeniul achizițiilor publice este unul vulnerabil datorită faptului că
este unul de amploare și în cadrul căruia sunt rulate sume impresionante.
Activitatea de achiziții publice este reglementată de Ordonanţa de Urgenţă
nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică,
a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii.
Actul normativ sus-invocat prevede regimul juridic al contractului de
achiziție publică, contractului de concesiune de lucrări publice, precum și
contractului de concesiune de servicii, precum și demersurile necesare a fi
îndeplinite atunci când se realizează o achiziție. Având în vedere că achiziția
publică presupune o serie de pași ce trebuie urmați consecutiv, există
persoane care au interes în obținerea contractelor și care, promit sau oferă
bunuri în aces sens.
10
Corupția din domeniul privat vizează în special materia contabilității
și auditului. Instituțiile din domeniul privat practică purtarea de evidențe
contabile duble, ascunderea veniturilor sub diferite forme, astfel că, prin
Convenția penală împotriva corupțieidin 2003 au fost trasate sarcini statelor
semnatare, în sensul de a se implica ctiv în combaterea corupției de la
nivelul privat.
Mica corupție a fost dezbătută în cadrul secțiunii 7 a capitolului I, iar
marea corupție a făcut obiectul secțiunii 8. În cadrul acestor secțiuni s-a
făcut referire la modul de recuperare a crențelor de către ANAF, raportat la
hotârările judecătorești date și prin care s-a dispus recuperarea de prejudiciu.
Marea corupție vizează persoane cu funcții importante în stat, respectiv
demnitari ai statului, judecători în cadrul unor instanțe care au pe rol cazuri
sensibile în care sunt implicați înalți demnitari. Lupta cu marea corupție a
început să se facă simțită prezența începând cu anul 2014, prin eforturile
depuse de DNA în acest domeniu.
În cadrul secțiunii 9, am realizat trimiteri la elemente de drept
comparat. Astfel, am adus în atenție cadrul penal italian, fiind prezentate
definițiile infracțiunilor de corupție, precum și variantele agravante ale
acestora. Codul penal german are dedicat corupției capitolul 30 denumit
infracțiuni de serviciu, în cadrul căruia a reglementat infracțiunile ce intră în
sfera corupției. Normele germane prevăd atât confiscarea, cât și pierderea
bunurilor obținute ca urmare a comiterii faptelor de corupție. Tot ca
elemente de drept comparat au fost făcute trimiteri și la codurile penale
francez, luxemburghez și austriac.
Capitolul II este dedicat infracțiunii de luare de mită și este structurat
pe 5 secțiuni în cadrul cărora au fost prezentate condițiile preexistente ale
11
infracțiunii, conținutul constitutiv, formele și sancțiunile aplicabile acestei
fapte.
Infracțiunea de luare de mită este reglementată în cadrul art. 289 C.
pen. astfel:
„(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine
sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se
cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu
îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act
ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui
act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani
şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a
exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.5
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele
prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă
în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la
îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar
acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse
confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin
echivalent.”
Având în vedere Vechiul Cod penal, actuala reglementare a cunoscut
diverse modificări, cele mai importante constând în aceea că infracțiunea de
primire de foloase necuvenite a fost înglobată în infracțiunea de luare de
mită, iar scopul pentru care se comite fapta nu mai prezintă relevanță pentru
a fi întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii.
5 Alin. (1) al art. 289 a fost modificat de pct. 25 al art. 245 din Legea nr. 187 din 24
octombrie 2012, publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012;
12
Pe vechea reglementare se punea discuția existenței a două infracțiuni
distincte, respectiv luare de mită și primire de foloase necuvenite, care, erau
diferențiate doar de elementul de timp, în sensul că, dacă în cazul luării de
mită, bunurile sau foloasele erau primite înainte de îndeplinirea sau
neîndeplinirea unui act de către funcționar, sau în același timp, în cazul
primirii de foloase necuvenite, foloasele erau primite ulterior acțiunii din
partea funcționarului. Deci, singurul element diferit era momentul primirii
mitei, foloaselor.
Modificărie aduse de Noul Cod penal au vizat și lărgirea sferei de
subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită, astfel, se fac trimiteri la
prevederile art 175 alin. (2) care vizează asimilarea în categoria
funcționarului public a persoanei care exercită un serviciu de interes public
pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă
controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului
serviciu public.
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie. prevede în cadrul art. 7 o variantă agravantă a
infracțiunii de luare de mită, astfel: „fapta de luare de mită, săvârşită de o
persoană care:
a) exercită o funcţie de demnitate publică;
b) este judecător sau procuror;
c) este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori
de sancţionare a contravenţiilor;
d) este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de luare de mită,
ale cărei limite se majorează cu o treime”. Agravanta este atrasă de calitatea
personală a subiectului activ.
13
Obiectul juridic al infracțiunii de luare de mită este reprezentat de
relațiile existente în legătură cu desfășurarea în condiții normale a
activităților de serviciu de către funcționari.
La nivel doctrinar s-au conturat două opinii referitoare la existența
obiectului material al infracțiunii de luare de mită. Conform unei opinii,
banii sau folasele primite constituie obiect material, iar în viziunea contrară,
infracțiunile ce fac obiectul analizei nu au obiect material.
Subiectul activ al infracțiunii de luare de mită nu poate fi orice
persoană, fiind calificat. Astfel, subiect activ al infracțiunii este eprsoana
care, la momentul comiterii faptei era funcționar public sau îndeplinea în
mod permanent sau temporar, sub beneficiul unei plăți sau în lipsa acesteia o
însărcinare în serviciul unei persoane fizice prevăzute de art. 175 alin. (2)
sau în cadrul unei persoane juridice.
Potrivit art. 175 C. pen, “funcţionar public, în sensul legii penale,
este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o
remuneraţie:
a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în
scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau
judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de
orice natură6;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei
regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu
6 A se vedea M. Udroiu, op. cit., pag. 361;
14
capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea
obiectului de activitate al acesteia.”7
Este asimilată funcţionarului public „persoana care exercită un
serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice
sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la
îndeplinirea respectivului serviciu public”.
Capitolul III este dedicat infracțiunii de dare de mită și este structurat
pe 7 secțiuni în cadrul cărora au fost prezentate aspecte de ordin introductiv,
conținutul legal al infracțiunii, condițiile preexistente, conținutul constitutiv,
formele și sancțiunile aplicabile acestei fapte, cauze speciale care exclud
existența infracțiunii și cauza de nepedepsire specifică infracțiunii.
Infracțiunea de dare de mită este reglementată în cadrul art. 290 C.
pen. astfel:
“(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în
condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când
mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca
organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei
care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau
date după denunţul prevăzut în alin. (3).
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse
confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin
echivalent.”
7 Lit. c) a alin. (1) al art. 175 a fost modificată de pct. 19 al art. 245 din Legea nr. 187 din
24 octombrie 2012, publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012;
15
Obiectul juridic al infracțiunii de dare de mită este reprezentat de
relațiile existente în legătură cu desfășurarea în condiții normale a
activităților de serviciu de către funcționari.
Subiectul activ al infracțiunii de luare de mită poate fi orice persoană,
nefiind calificat ca în cazul infracțiunii de luare de mită. Subiectul activ
trebuie să intre în contact cu un funcționar public sau cu o persoana care
desfășoară o activitate remunerată sau nu, în sarcina unei persoane din cele
prevăzute de art. 175 alin. (2), sau unei persoane juridice
Întotdeauna, subiectul activ al infracțiunii de dare de mită nu va fi
instigator sau complice la infracțiunea de luare de mită, precum nici
subiectul activ al infracțiunii de luare de mită, nu va fi complice sau
instigator la infracțiunea de dare de mită. În cazul acestor două infracțiuni,
calitatea de autor a uneia dintre ele, exclude reținerea vreunei forme de
participație penală.
Subiectul pasiv al infracțiunii, ca și în cazul infracțiunii de luare de
mită este reprezentat de instituțiile publice, sau orice persoana care are drept
activitate prestarea unui serviciu de interes public.
În cadrul secțiunii 6 a capitolului III am punctat cauza specială care
exclude existența infracțiunii. Astfel, este prevăzut expres de legiuitor în
cadrul art. 290, alin. (2) fapta nu constituie infracţiune atunci când
mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
În acset caz ne aflăm în prezența unei cauze de neimputabilitate, dar care nu
trebuie privită în sensul art. 25 C. pen., care are în vedere constrângerea care
definește un pericol grav. Constrângerea manifestată de un funcționar poate
consta în simplul refuz al acestuia de a întocmi un act de intră în sfera
atribuțiilor sale de serviciu, condiționarea actului de interes public. În sensul
16
art. 25 C. pen., constrângerea are loc atunci când există o forță fizică sau
psihică ce este îndreptată împotriva unei persoane.
Ultima secțiune a capitolului prezintă cauza de nepedepsire expres
prevăzută de legiuitor în cadrul alin. (3) al art. 290. pentru a opera aceasta
cauză, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, astfel:
- fapta să fie denunțată de mituitor;
- denunțarea să fie adresată unei autorități;
- acțiunea denunțătorului să aibă loc înainte aca organele de urmărire
penală să fi fost sau să se sesizeze cu privire la comiterea faptei.
Capitolul IV a fost dedicat instituțiilor implicate în lupta împotriva
infracțiunilor de corupție. Având în vedere impactul pe care DirecȚia
Națională Anticorupție (DNA) îl are în prezent pe scena socității, i-am
dedicat prima poziție în prezentare.
Instituția, structură cu personalitate juridică, organizată în cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are competențe pe
întreg teritoriul național și este încadrată cu procurori specializați pe linia
actelor/faptelor de corupție. Dna a luat ființă prin Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr. 43 din 4 aprilie 20028 și are în competență infracțiunile
prevăzute de Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare,
săvârșite în condiții expres prevăzute de legiuitor.
Competența DNA este atrasă atât de gravitatea faptelor comise, direct
proporțională cu prejudiciul și pagubele produse, precum și de calitatea pe
care persoanele, subiecți activi, o au la momentul comiterii faptei.
De asemenea, sunt de competența acestei structuri specializate,
infracțiunile care aduc atingeri intereselor financiare ale Uniunii Europene.
8 Ultimele modificări au fost aduse de Hotărârea Guvernului nr. 643 din 31 iulie 2014 și
Hotărârea Guvernului nr. 486 din 30 iunie 2015;
17
În acest caz, nu comportă relevanță nici paguba produsă ca urmare a
comiterii faptei, precum nici calitatea avută de subiectul activ la momentul
comiterii faptei.
Tot o instituție cu impact în lupta împotriva actelor de corupție este și
Direcția Generală Anticorupție (DGA), care are în competență personalul
MAI implicat în acte de corupție. DGA a luat ființă prin Legea nr. 161/2005
privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în
cadrul Ministerului Afacerilor Interne și este organizată atât la nivel central
cât și la nivel teritoriul, unde se regăsesc așa numitele SJA-uri (Servicii
Județene Anticorupție). Activitatea Direcției este complexă, cuprinzând pe
lângă activități specifice de combatere, și activități de prevenire a faptelor de
corupție. La nivelul acestei structuri se realizează sinteze, documentare ce
sunt destinate publicului în vederea conștientizării impactului negativ pe
care corupția îl produce.
În activitatea de prevenire, DGA are în vedere desfășurarea de
activități de instruire la care participă întregul personal al MAI. Deși
instituția se implică activ în prevenirea și combaterea acestui fenomen,
corupția de la nivelul personalului MAI nu este de neglijat.
Agenția Națională de Integritate este a treia instituție prezentată în
cadrul capitolului IV din rândul celor care se implică în lupta împotriva
corupției. ANI a luat ființă prin Legea nr. nr. 144/2007 și are drept obiectiv
asigurarea integrității demnitarilor și persoanelor care dețin funcții publice.
Pentru a putea verifica modul în care anumite persoane cu funcții importante
își clădesc averea de-a lungul timpului, legiuitorul a avut în vedere găsirea
unor soluții, în sensul de a institui în sarcina acestora obligații referitoare la
completarea declarațiilor de avere și interese în fiecare an. ANI are printre
atribuții evaluarea declarațiilor de avere, constatarea unor neconformități
18
legate de informațiile menționate de titularii declarațiilor, constatarea unor
incompatibilități, constatarea nerespectării dispozițiilor care statuează
conflictul de interese. De asemenea, instituția se implică activ în elaborarea
de sinteze, analize, studii, oferind și consiliere atunci când este solicitată.
O altă instituție cu rol activ în combaterea corupției este Ministerul
Justiţiei, care are personalitate juridică și care are în vedere apărarea ordinii
de drept și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
Principalele funcții ale M.J. sunt punctate de legiuitor în cadrul art. 5
din H.G. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției,
printre acestea regăsindu-se elaborarea politicile publice, strategiile şi
planurile de acţiune în domeniul justiţiei, al prevenirii şi combaterii corupţiei
şi formelor grave de criminalitate, inclusiv în concordanţă cu obiectivele
programului de guvernare, reglementarea cadrului normativ şi instituţional al
sistemului judiciar şi al înfăptuirii justiţiei ca serviciu public etc.
În Europa, au luat ființă o serie de organisme care să-și aducă
contribuția astfel încât fenomenul corupției să fie diminuat. Așa cum am
arătat la secțiunea dedicată efectelor pe care corupția le produce asupra
mediului internațional, corupția coostă foarte mult, generând pierderi de
ordinul milioanelor de euro în fiecare an.
În cotextul în care corupția nu este un fenomen singular, care să
vizeze doar un stat al Uniunii Europene, subiecții de drept internațional s-au
văzut obligați să-și unifice forțele spre atingerea unui obiectiv comun, acela
de a diminua fenomenul de corupție.
Europa se poate lăuda cu următoarele instituții/organizații implicate în
lupta anticorupție:
EPAC – Parteneri Europeni Împotriva Corupţiei;
IACA – Academia Internaţională Anticorupţie;
19
EACN – Reţeaua Punctelor de Contact Anticorupţie;
OLAF – Oficiul European Anti-fraudă;
GRECO – Grupul de State împotriva Corupţiei;
IAACA – Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie;
OCEMN – Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră;
RAI – Iniţiativa Internaţională Anticorupţie;
ICAC – Comisia Independentă Împotriva Corupţiei.
GRECO a luat ființă în 1999 și a reprezentat soluția pe care semnatarii
săi au găsit-o pentru a lupta împotriva corupției. GRECO are drept obiectiv
realizarea unor evaluări reciproce pe care statele membre și le asumă. Aceste
evaluări au rolul de a crea o stare de conștinetizare și asumare a problemelor
legate de corupție cu care un stat membru se confruntă.
În cadrul capitolului V am realizat o analiză din perspectivă
jurisprudențială a infracțiunii de luare de mită. Astfel, am adus în atenție
două cazuri complexe, care prezintă relevanță sub toate aspectele. Prima
speță prezentată aduce în atenție actele de provocare din partea
investigatorilor sub acoperire. Cazul prezentat este cel al unuor agenți de
poliție care, fiind în exercitarea serviciului, au solicitat și primit în schimbul
neîndeplinirii unui act ce intra în sfera atribuțiilor specifice, sume de bani.
Pronind de la un denunț, organele abilitate au obținut autorizațiile necesare
și au utilizat investigatori sub acoperire pentru documentarea activității
infracționale. În urma flagrantului efectuat, strângerii probelor și judecării
fondului, agenții în cauză au fost condamnați la pedepse cu închisoarea. În
căile de atat folosite, aceștia au motivat că acțiunile de prindere în flagrant
efetuate au depășit cadrul legal, fiind comise acte de provocare din parte
investigatorilor. În urma analizei efectuate asupra întregii stări de fapt și de
20
drept, ICCJ a stabilit că vinovăția este probată, neexistând cauze care să
înlăture în cauză răspunderea penală.
Ce-a de-a doua speță punctează aspecte interesante legate de
dezincriminarea faptei în cazul luării de mită săvârșită de un medic. Este
cazul unui medic care, a fost acuzat de comiterea infracțiunii de luare de
mită și de comiterea a două infracțiuni de primire de foloase encuvenite.
Săvârșirea faptelor a avut loc înainte de intrarea în vigoare a actualului Cod
penal, astfel că, instanțele, în căile de atac, au pus în discuție legea penală
aplicabilă. Deși faptele în sarcina medicului au fost probate, existând
certitudine că ele au fost comise, ICCJ a stabilit în cauză faptul că a
intervenit o dezincriminare în cauza de față, deoarece s-a stabilit că lipsește
calitatea subiectului activ, modalitatea în care fapta a fost comisă nemaifiind
prevăzută în actuala legislație penală. Prin urmare, instanța supremă a casat
hotărârile prin care medicul a fost condamnat, iar după rejudecare, a stabilit
achitarea acestuia pentru comiterea a 6 fapte de luare de mită (a fost
schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute inițial în sarcina acestuia).
Ambele spețe au fost preluate din jurisprudența ICCJ și au fost avute în
vedere toate căile de atac folosite, fiind bine conturate în cadrul lucrării
soluțiile finale.
În mod similar, capitolul VI cuprinde un studiu privind infracțiunea de
dare de mită. În cadrul capitolului sunt prezentate două spețe care, din
perspectiva personală, au prezentat relevanță. În prima speță este prezentată
situația subiectului activ minor al infracțiunii de dare de mită. Este cazul
unei profesoare de Limba și Literatura Română care, în schimbul unor
avantaje de natură economică, însemnând sume de bani sau bunuri
patrimoniale, facilita promovarea clasei de către eleve care nu au avut
capacitatea de a înmagazina cunoștințele necesare promovării clasei.
21
Este interesant de văzut în cadrul speței sistemul în care darea și luare de
mită funcționau prin intermediar. În raport de poziția făptuitorilor și ținând
cont de toate criterile legale, instanța a decis ca executarea pedepselor
aplicate să fie suspendată sub supraveghere.
A doua speță vizează activitatea infracțională desfășurată de un
reprezentant al legii, respectiv polițist, care, în schimbul unor sume de bani a
pretins că poate modifica o soluție dintr-un dosar penal.
La finalul lucrării am punctat căteva propuneir de lege ferenda, astfel, am
considerat oportune a fi făcute aprofundări și găsirea unor soluții penale în
direcțiile următoare:
- elaborarea unui sistem sancționator eficient în cazul comiterii unor
fapte de corupție;
- lărgirea sferei instituției de funcționar public, cu introducerea
procurorilor în sfera noțiunii.O atare măsură adoptată, ar crește nivelul de
răspundere al acestora în cazul actelor emise fără un control riguros din
partea societății.
- crearea unui cadrul normativ care să asigure transparență în materia
achizițiilor publice;
- crearea unui cadru normativ care să prevadă o procedură accelerată în
cazul anumitor subiecți activi ce se bucură de unele imunități sau privilegii
și care au comis fapte de corupție. Această categorie înglobează judecătorii,
parlamentarii, senatorii, precum și alte persoane cu funcții importante care
beneficiază de unele privilegii oferite de stat.
- găsirea unor soluții pentru conștientizarea la nivelul societății a
impactului negativ al corupției, precum și a unor mecanisme de educare a
societății în acest domeniu.