INCINERAREA

Albu Raluca (201)Baciu Madalina (201)Bereczki Erika (201)

Incinerarea este procesul de ardere la temperaturi foarte ridicate al unui corp mort pana cand raman doar oasele fragile, calcificate si care mai apoi sunt pulverizate in „cenusa". Aceasta cenusa poate fi pastrata intr-o urna, ingropata, imprastiata sau chiar incorporata in obiecte, ca parte din ritualul mortii.

Nevoia unora dintre oameni de a fi diferiţi chiar şi după ce s-au stins din viaţă se reflectă şi în preferinţele privind înmormântarea, pe care şi le exprimă încă din timpul vieţii: unii preferă o îngropare atipică (în sicrie deosebite, îmbrăcaţi în anumite haine, fanfară la groapă etc.), alţii apelează la “ardere” (incinerare) şi împrăştierea cenuşii după moarte.

Scurt istoricArderea unui cadavru, ca parte a ritualului de deces, este o

practică originară din timpuri preistorice. Atât în Grecia, cât şi în China, s-au găsit dovezi că incinerarea era practicată în vechime, dar dovezile dispar aproape de anul 480 î.Chr. La fel, în Suedia, unde dovezile că incinerarea era o practică răspândită dispar în anul 1050 d.Chr. În Europa, până în secolul al V-lea d. Chr, ritualul era deja abandonat, excepţie făcând timpurile de război sau epidemiile.

Ceva mai târziu, în timpul Revoluţiei Franceze, francmasonii, revoluţionarii şi anarhiştii au ales incinerarea pentru a reduce rolul bisericii în procesul funerar. În parte datorită acestei motivaţii, Biserica Catolică s-a opus incinerării până în secolul al XX-lea.

Asia s-a confruntat cu o situaţie asemănătoare, sub influenţa budistă, care a permis incinerările până în preajma anului 1.300. Apariţia neo-confucianismului în secolul 14 a readus în cultură ceremoniile de înmormântare în cele mai multe părţi ale continentului.

Astăzi, incinerarea este practicată în 31 de state ale lumii. În timp ce incinerarea este dominantă în Hong Kong (83% aleg să fie incineraţi), Singapore (77%), Cehia (77%), Elveţia (75%) şi Marea Britanie (72%), alte ţări, precum Argentina, Irlanda, Italia şi Africa de Sud, sunt sceptice în a o folosi pe scară largă, potrivit unor statistici din anul 2002.

În privinţa incinerării, Biserica nu are un canon expres care să interzică acest lucru, pentru că această practică a apărut târziu, adică după încheierea colecţiei oficiale canonice a Bisericii Ortodoxe. Ea a venit o dată cu ideile secularizante ale revoluţiei franceze, încercând să înlocuiască o practică milenară cu una nouă, având un simbolism deosebit de cel creştin.

Motive prin care este acceptata incinerarea:

1. Incinerarea asigură o ieşire demnă din scena vieţii;2. Incinerarea este o practică recunoscută prin legile Statului Român,

încă din perioada interbelică. Ea are un statut egal, din punct de vedere legal, cu înhumarea;

3. Incinerarea reprezintă actualmente 36% din totalul modalităţilor dispunerii asupra cadavrelor în Uniunea Europeană. Incinerarea este astfel o practica modernă şi în continuă dezvoltare pe plan mondial;

4. Incinerarea este o practică superioară din punct de vedere etic şi estetic înhumării;

5. Incinerarea presupune costuri mai scăzute decât înhumarea (de circa trei ori);

6. Incinerarea amplifică cultul morţilor, punând mai mare accent pe suflet decât pe trup. Trupul, prin moarte,  nu devine decât un rest de existenta, inutil si dizgraţios;

7. Incinerarea este o practică opţională şi nu una supusă tradiţiei şi superstiţiilor; de la începutul cremaţiunii moderne practica a fost una facultativă. Aceasta nu devine realitate decât dacă cineva îşi exprimă, în mod expres, o asemenea intenţie;

8. Incinerarea exprimă un nivel superior al libertăţii de conştiinţă, precum şi un mai adânc sentiment al tolerantei şi acceptării diferenţelor;

9. Promovarea incinerării în România actuală exprimă dorinţa de reformă cu adevărat reală a sistemului funerar din ţara noastră;

10. Incinerarea constituie o necesitate publică la noi datorita crizei locurilor de veci din mediul urban;

11. Incinerarea îşi are susţinătorii in toate categoriile sociale si profesionale, precum şi în rândurile multor adepţi ai diferitelor religii;

12. Incinerarea nu contravine dogmelor religioase, dovada acestei situaţii fiind acceptarea ei de către Biserica Romano-catolică si multe alte biserici creştine – deşi Biserica Ortodoxa Romana respinge incinerarea, bazându-se doar pe tradiţia înhumării şi nu pe texte biblice, mulţi preoţi ortodocşi săvârşesc serviciile religioase pentru cei ce optează pentru incinerare;

13. Nu exista niciunul pasaj din Vechiul şi Noul Testament care să condamne incinerarea. Focul, în textele biblice, nu are decât un rol de purificare, fiind unica formă demnă de măreţia divină.

14. Cenuşa umană tot în Pământ se întoarce, fiind tot pământ, însă purificat şi transformat. Ceea ce natura sfârşeşte în câţiva ani, incinerarea, ca metodă modernă, finalizează într-o oră;

15. Incinerarea nu afectează, sub nicio formă, ecuaţia mântuirii şi a Învierii;16. Incinerarea nu loveşte intr-un sistem al morţii existent actualmente in

România, ci doar îi îmbunătăţeşte acestuia funcţionarea prin caracterul său utilitar;

17. Incinerarea răspunde mai bine considerentelor de ordin ecologic, decât alte modalităţi de dispunere asupra cadavrului;

18. Focul purifică, simplifică şi condensează ceea ce un individ a reprezentat fiind viu. Astfel, incinerarea poate fi considerată o practică sco ând în relief esenţe țfundamentale umane.

19. Incinerarea este un instrument democratic, inducând un mai puternic sentiment al egalităţii între oameni şi evită, în mod deschis, vanitatea şi luxul inutil al înhumării.

Argumente contraCele mai puternice argumente împotriva incinerarii sunt îngroparea

si învierea lui Iisus si a lui Lazar, cum si importanta sfintelor moaste în evlavia ortodoxa. Astfel, când descrie botezul crestin, Sf. Pavel foloseste expresia « îngropare împreuna cu Hristos » (synthaptô) . Botezul semnifica moartea omului pacatos si renasterea credinciosului. Totusi, învierea cu trupul va avea loc la sfârsitul lumii, caci înmormântati cu Hristos în ritualul Sf. Taine a Botezului, noi asteptam învierea trupeasca la a doua venire a Mântuitorului, când noi toti vom fi judecati cu trupul avut în viata pamântesca si sufletul nostru, nemuritor.

Mântuirea nu este însa periclitata daca trupul e distrus prin ardere ( în incendiu al casei sau automobilului, vaporizat de bomba nucleara)   sau în alt fel ; ex. : martirii arsi pe rug ori ale caror ramasite trupesti au fost nimicite de fiare salbatice. Sfântul Ignatie  a cerut crestinilor romani sa lase ca trupul lui sa fie devorat de fiare în arena. Din grija crestinilor Romei, s-au pastrat totusi câteva moaste ale mucenicului antiohian.

Ortodoxia si traditia crestina în general s-au opus incinerarii, aratând ca modul potrivit de a aseza la locul de odihna pe cel raposat este înhumarea. Un exemplu recent : Mitropolitul Nicolae al Arhidiocezei Carpato-Ruse se opune incinerarii într-un articol din Mesagerul bisericesc, din 22 septembrie 1996. El afirma ca « arderea trupului se opune credintei si Sfintei Traditii. Înmormântarea bisericeasca va fi refuzata oricarui crestin ce deliberat alege incinerarea. Slujbele de pomenire sunt interzise unor astfel de indivizi, deoarece persoana în chestiune a lepadat nadejdea în Domnul, Care va veni sa învieze sufletul si trupul din moarte » (vezi N.D. Patrinacos, Dictionar al ortodoxiei grecesti, p.104).

Din perspectiva biblica, conceptul de « trup » include carne, minte si spirit. Trupul fizic trebuie cinstit si protejat, astfel încât în situatiile rare, dar importante – când persoana atinge sfintenia deplina, trupul, sub forma sfintelor moaste, înzestrate de Dumnezeu cu darul nestricaciunii si facerii de minuni, sa poata fi pastrat si venerat.

STIAI CA … ?• România a fost prima ţară din sud-estul Europei şi a doua majoritar

ortodoxă unde s-a deschis un crematoriu. Primul crematoriu într-o ţară majoritar ortodoxă a fost construit la Petrograd, în Rusia, fiind folosit de statul comunist pentru a lovi în instituţia Bisericii. Şi în România, incinerarea a fost utilizată uneori de către puterea politică pentru a şterge urmele acţiunilor represive asupra oponenţilor regimului.

• In lume există şi alte metode, precum cea a transformării rămăşiţelor pământeşti în îngrăşământ.

• O firma din Romania le ofera clientilor sai posibilitatea ca animalul de companie sa devina, dupa moarte, un accesoriu permanent pentru stapan. Astfel, cenusa cainilor poate fi transformata, pentru aproximativ 5.000 de euro, intr-un diamant stralucitor.

ConcluzieÎn privinţa incinerării, Biserica Ortodoxă se bazează pe tradiţia

milenară consacrată de aceasta, care consideră că înmormântarea este practica corectă pe care ea trebuie să o accepte şi să o cultive, socotind incinerarea ca pe o practică interzisă pentru credincioşii ei. Biserica nu îşi impune credinţa şi ritualurile ei celor străini de ea, spunea Profesorul Georgios Mantzaridis. Dar nici cei străini de ea nu trebuie să îi ceară să binecuvânteze opţiunile făcute după bunul lor plac. Arderea trupului neînsufleţit poate fi aleasă în mod liber, dar nu poate fi transformată într-un act bisericesc. Se poate asocia funeraliilor civile. Însă poziţia Bisericii faţă de ea nu poate să nu fie una negativă.