Inceputurile Parlamentului Englez

În Anglia, ţara care a “inventat” parlamentarismul, sistemul politic este bazat pe principiile

tradiţiei şi respectului cutumei politice.

Procesul de formare a instituţiilor de guvernare, în special a

Monarhiei şi Parlamentului a parcurs etape distincte. Mai întâi, s-a format

Coroana ca simbol al autorităţii publice, parlamentul apărând mai târziu,

ca o reacţie a burgheziei împotriva absolutismului regalităţii.

Parlamentul britanic, una din cele mai vechi instituţii ale edificiului

constituţional, este format din Camera Lorzilor şi Camera Comunelor.

Apariţia camerelor sub forma actuală reprezintă rezultatul unui îndelung

proces istoric.

Parlamentul britanic are o îndelungată tradiţie, referiri cu privire la acest forum legislativ fiind

cunoscute încă dinainte de 1295. Istoria Marii Britanii atestă faptul că regii saxoni aveau obiceiul de a se

consulta în probleme importante cu înalţii funcţionari ai curţii ce alcătuiau un consiliu regal permanent.

Astfel, regele îşi sprijinea deciziile sale, îndeosebi cele legate de obţinerea de venituri pentru coroană, pe

opiniile exprimate de acest organism consultativ.

La 20 ianuarie 1265, se

întrunea primul Parlament din

lume – apropiat de conceptul

existent în zilele noastre –

organizat în Anglia de Simon

Montfort (1208-1265), conte de

Leicester. Această adunare era

alcătuită din câte doi cavaleri din

ficare regiune şi din câte doi

reprezentanţi ai fiecărui oraş sau

târg, aleşi în principal pntru a trata

cu prelaţii şi marii baroni treburile regatului, contrabalansând în timp

atribuţiile regelui.

Primele menţiuni despre “Parlamentul Britanic” apar la 1295 când

regele Eduard I a convocat “Magnum Concilium” ce avea o

reprezentare concretă a celor 3 stări sociale: clerul, nobilimea şi

oraşele.

Aşadar sub domnia lui Eduard I apare pentru

prima oară un Parlament, convocat de rege ca un

organism de guvernământ şi care avea să devină în

timp un instrument de control în mâinile baronilor,

apoi în slujba întregii naţiuni.

Astfel, în cazurile unor probleme mai dificile ale

societăţii, a intrat în uz să fie consultaţi nu numai

baronii, ci şi reprezentanţii “comunităţilor” – cavalerii

şi reprezentanţii oraşelor de care aminteam.

Scopul era, pe de-o parte, faptul că regele realiza că

un impozit, spre exemplu, era mai bine primit dacă era

cerută părerea celor care trebuie să-l plătească, pe de

alta, neavând, din cauza dificultăţilor de comunicare,

nici un mijloc de a cunoaşte opinia publică, socotea că

e necesar să facă din când în când câte o „consultare”

cu privire la situaţia regatului, cu oameni care, venind

din toate comitatele engleze, puteau apoi, prin

rapoartele lor, să creeze în ţară un climat favorabil.

Raporturile cu coroana exprimau subordonarea parlamentului faţă de monarhie, regele având

atât atribuţii executive cât şi legislative. Starea de subordonare a parlamentului britanic faţă de rege a

continuat şi în sec. XIV, secol marcat de separarea parlamentului în două camere. Astfel la 1332 cele

două grupuri (unul format din prelaţi şi nobili şi unul format din cavalerii reprezentanţi ai comitatelor

şi reprezentanţii oraşelor) deliberau separat, iar în 1351 din aceste două grupuri s-au format două

adunări cu localuri separate – Camera Lorzilor respectiv Camera Comunelor. La acestă dată cele două

adunări nu aveau atribuţiile unui organ legislativ.

. Iniţial, Camera Lorzilor a deţinut o evidentă superioritate faţă de Camera Comunelor datorită poziţiei

privilegiate în raporturile cu Coroana, puterea politică a Camerei Lorzilor provenind din compoziţia sa

socială: marea aristocraţie engleză şi înalţii prelaţi ai Regatului, legaţi prin interese comune de

instituţia regalităţii.