În dezvoltarea istorică a sistemului de sănătate, România are o lungă tradiţie în organizarea sistemului de asistenţă sanitară.

Între primul şi cel de al doilea razboi mondial, a existat un sistem de asigurări sociale bazat pe modelul Bismarck, model care funcţionează în Germania, Austria, Belgia, Franţa, Olanda.

Sistemul are o acoperire largă, cu performanţe medicale înalte, dar cu cheltuieli mari.

Categoriile de populaţie fără asigurare nu au acces la beneficiile sistemului

Contribuţii la găsirea modalităţilor de îmbunătăţire a sistemului serviciilor de sănătate din România şi de evitare a erorilor reieşite din experienţa ţărilor europene din perioada post-aderare se regăsesc în continuarea acţiunilor reformatoare şi în utilizarea tehnologiei informaţiilor şi a comunicaţiilor în concordanţă cu strategia UE în domeniu, pentru asigurarea dezideratului comun al ţărilor membre UE,

“sănătate pentru toţi”.

Reforma sistemul de sănătate

Sistemul sanitar din România se află într-un proces de rapidă transformare.

În acest context, una dintre cele mai importante probleme este legată de

• autoritatea şi coordonarea întregului proces al transformării cu

• pregătirea procesului de schimbare

• fără a demonta sistemul existent până la adoptarea unei noi politici de sănătate.

Astfel, au fost create organisme noi

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

şi pachete legislative

Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate, Reforma sănătăţii cu roluri importante în domeniul asistenţei medicale,

dar cu limite manageriale şi administrative, funcţionând alături de cele “vechi” care nu şi-au ajustat structura şi funcţia în concordanţă cu noile realităţi.

Obiectivele propuse în cadrul reformei

• descentralizarea organizatorică, structurală, financiară şi echitabilă a fondurilor ;

• promovarea unui sistem de sănătate privat;

• posibilitatea separării funcţiilor manageriale;

• gestionarea fondurilor prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu înlăturarea dependenţei de Ministerul Finanţelor;

• programe de sănătate naţionale sau europene;

• asigurări sociale obligatorii care să îndeplinească cerinţa de echitate şi să reflecte starea de necesitate;

• înfiinţarea unui cadru legal pentru asigurările private de sănătate.

Prioritizarea acestor obiective este destul de dificilă în cadrul unui sistem de sănătate reformat dacă avem în vedere

• moştenirea în materie de dotare materială şi profesională,

• iar scopul urmărit vizează

• atingerea unui nivelul de practică medicală europeană comparabil şi compatibil cu ultimele noutăţi în domeniu,

• promovarea medicinii preventive,

• cercetare,

• aplicarea de tehnici medicale la scară naţională.

De ce reforma în sănătate este în mod particular dificilă şi în ce măsură un sistem sanitar este mai bun decât altul?

• În comparaţie cu alte domenii ale politicii şi strategiilor publice, reforma sectorului de sănătate este de multe ori dificilă, deoarece

• sunt multe segmente ale sectorului de sănătate organizate şi finanţate în moduri diferite, folosind personal cu pregătire profesională diferită.

• Această complexitate rezultă şi din limitele cunoştinţelor disponibile referitoare la

cum?, de ce? şi unde?

• îngrijirile medicale funcţionează cel mai bine.