In Acest Sens

1
In acest sens, toate luarile de pozitie oficiale UE din ultimul an, ca si numeroase analize ale presei europene, evidentiaza ingrijorarea crescanda cu privire la glisarea catre o coruptie generalizata si incoerenta administrativa. Aceasta conduce deja la un climat de frecventa nerespectare a normelor si standardelor Statului de Drept, de catre importante institutii abilitate din Romania, precum si, nu o data, la forme de dezordine axiologica/sociala, lipsa de convergenta a obiectivelor si de atingere a tintelor fixate, in special in ceea ce priveste utilizarea eficienta a sprijinului financiar UE, dar si a propriilor fonduri interne la nivel local, judetean si national. Chiar din declaratii publice ale celor mai inalti demnitari - precum Presedintele Romaniei, Guvernatorul Bancii Nationale, Presedintele Academiei Romane sau Inaltii Reprezentanti ai Casei Regale, dar si ale unor mari competente academice si profesionale din tara si din Europa, reiese clar teama masiva ca societatea romaneasca si-a pierdut ierarhia de valori cardinale si ca acesteia i-ar lipsi Integratorul de Proiecte de Dezvolare Durabila (cf. reprezentantului Guvernului Romaniei la FMI, Dl Mihai TANASESCU). Dincolo de performante diverse pe scena publica, la niciun nivel al clasei sau institutii politice actuale nu se regaseste, din pacate, o cheie convingatoare de de-blocare a acestei situatii in care Romania s-a afundat constant, imediat dupa derularea evenimentelor din decembrie 1989. Consideram ca exista din plin competente umane pe domeniul afaceri europene, dar din cauza exacerbarii partizanatului politic/mediatic si a lipsei de colaborare/inter-comunicare efectiva intre diverse structuri si organizatii, se induce falsa opinie ca ele ar fi in deficit. In fapt, nu este suficient antrenata si orchestrata cum se cuvine coagularea unitara si coerenta a acestor capacitati potentiale.

description

da

Transcript of In Acest Sens