Iluminismul francez .Nuanţă generală. Iluminismul a fost o mişcare sprituală susţinută de

intelectualii europeni, avînd in centrul programului ei obiectivul de a plasa sub „lumina” raţiunii întreaga viaţă a omului şi de a se opune tuturor forţelor acuzate că ar dori să ţină minte într-o stare de „inferioritate”, înconjurată în „tenebrele” erori, ale prejudecăţii şi ale superstiţiei.Trăsătura definitorie a acestei mişcări a fost încrederea în raţiune ca sursă primordială a intregii cunoaşteri , care e linie directoare a activităţilor umane şi măsură a tuturor valorilor.În lucrarea sa „Ce este Iluminismul?”, Kant a definit în anul 1784 aceasta mişcare ca pe o atingere de către om a maturităţii intelectuale. Prin gîndirea raţională şi acţiunile determinate de aceeaşi raţiune , iluminiştii recunoşteau garanţia progresului permanent al omenirii în vederea stăpînirii forţelor naturii , precum şi a împlementării unei ordini sociale mai drepte.

Epoca de aur a înflorii sale a fost secolul al XVIII-lea , iar epicentrul răspîndirii sale este Franţa , mai ales Parisul , deşi trebuie precizat că mişcarea a avut o largă răspîndire în aproape toate ţările europene,sub forme diferite , în funcţiile de tradiţiile,nu numai filozofice, ci şi istorice, politice şi religioase.

Cauza socio-istorică a iluminismului a fost avîntul economic şi social al burgheziei, a cărei dorinţă de emancipare a primit din partea iluminismului impulsuri importante.Iluminismul a fost şi acea mişcare spirituală care a pregătit Revoluţia Franceză.Rădăcinile ideologice ale iluminismului se află in umanism, în reformare şi în sistemele filozofice raţionaliste ale secolelor XVI şi XVII (Spinoza şi Descartes).

Iluminismul a fost o mişcare care a cuprins întreaga Europă şi pînă în America de Nord.Ea a apărut mai întîi în

Olanda şi în Anglia, unde filozofi şi poloticieni precum H.Grotius, T.Hobbes şi J.Locke au dezvoltat ideea dreptului natural, drept înnăscut omului, al religiei naturale, al contractului social şi al drepturilor fundamentale ale omului.Ei au pus asfel sub semnul întrebării poziţia imperiului „dat de Dumnezeu” , precum şi pretenţia bisericilor de a fi instanţa suprema în ceea ce privea problemele morale, ştiinţifice, literare, artistice şi educaţionale. Iluminismul şi efectele sale asupra vieţii intelectuale, sociale şi politice a avut cel mai mare răsunet în Franţa. Cei mai însemnaţi 2

reprezentanţi ai acestei mişcări au fost Voltaire, Montesquieu, Rousseau, Diderot, Holbach, d’Alembert.În ceea ce priveşte teoriile socio-politice, Montesquieu a elaborat-inspirîndu-se din modelele englezeşti-toriia separaţiei puterilor : puterea executivă, legislativă şi jistiţia trebuiau separate sub umbrela unei monarhii constituţionale.Şi Voltaire a aderat la idealul monarhului luminat, revendicînd depturi politice, ce-i drept, doar pentru proprietari. În schimb, Rousseau a susţinut ideea suveranitaţii poporului şi a egalitaţii tuturor cetăţenilor. Asfel, el şi-a formulat visurile de constituire ale unei republici.

Ideiile socio-politice promovate de iluminismul francez, alături de dorinţa acestuia de respectare a drepturilor omului au avut o influenţă puternică asupra conducătorilor mişcării de independenţa americane(T.Jefferson, T.Paine).Ele s-au regăsit în declaraţia de independenţă a coloniilor nord-americane,în „Virginia Bill of Rights” şi in Constituţia

americană.În aceasta formă, ele s-au întors la origini pentru a marca conţinutul ideologic al Revoluţiei Franceze.

Au existat multe şi diverse curente de gîndire, însă numai o serie de idei pot fi caracterizate drept pătrunzătoare şi dominante.O abordare raţională şi ştiinţifică a aspectelor religioase (conform vechii toerii şi divergenţe pe tema adevărului dublu), a problemelor de ordin social, politic şi economic a promovat o viziune seculară asupra lumii şi o orientare generală către progres şi perfecţionare.

Principalii promotori ai acestor conceple au fost folozofii, care au popularizat şi promulgat ideiile noi pentru publicul larg. Aceşti „profeţi” ai Iluminismului avea o serie de atitudini de bază comune.Avînd o credinţă în raţiune care era de nezdruncinat, au căutat să descopere principii valabil universale care să guverneze umanitatea, natura şi societatea, şi să acţioneze în baza acestora. Au atacat în diverse feluri autoritatea de ordin religios şi ştiinţific, dogmatismul , intoleranţa, cenzura, precum şi constrîngerile economice şi sociale.Considerau că statul este instrumentul adecvat şi raţional al progresului.Raţionalismul extern şi sceptitismul epocii au condus în mod firesc la deism; aceleaşi calităţi au avut un rol important în determinarea reacţiei de mai tîrziu a romantismului. Reacţionînd la dogmatism,iluminismul a găsit un culoar favorabil într-o periodă în care Biserica îşi pierduse autoritatea sa atotputernică de a impune ordinea socială cu aceeaşi fervoare şi implicare precum în evul mediu şi la începutul modernităţii. 3

Conceptele filosofice din Franţa mijlocului de secol al XVIII-lea au transformat perspectiva mecanicistă asupra universului într-o variantă revizuită radical a creştinătăţii, pe care uu denumit-o deism. Inspirîndu-se din descrierea

newtoniană a universului ca fiind un imens ceas construit şi pus în mişcare de către Creator, deiştii au promovat ideea conform căruia totul –mişcarea fizică, fiziologia fiinţei umane, politica, societatea, economia – îşi are propriul set de principii raţionale stabilite de Dumnezeu,care ar putea fi înţelese de către fiinţele umane exclusiv prin intermediul raţiunii. Acet lucru însemna că lucrurile din lumea umană şi lumea fizică pot fi înţelese fără a aduce religia, misticismul sau divinitatea în ecuaţie.Deiştii nu erau atei; pur şi simplu, afirmau că tot ceea ce se referea la universul fizic şi cel uman poate fi înţeles independent de aspectele sau explicaţiile de ordin religios. Pentru un cadru istoric corect al secolului XVIII-lea în Europa, cu privire la relaţiile dintre autoritatea politică şi religioasă şi clasa superioră, trebuie să menţionăm că în Franţa, Voltaire şi aliaţii săi s-au strădiut să impună valorile libertăţii şi toleranţei într-o cultură în care fortăreţele gemene ale monarhiei şi Bisericii constituiau opusul a tot ceea ce reprezentau aceste valori. Voltaire şi-a dedicat o mare parte din timpul atacului împotriva elementelor fundamentale ale religiei creştine: inspiraţia din Biblie, încarnarea lui Dumnezeu în Isus Hristos, damnarea necredincioşilor.

Kant a situat punctul forte al Iluminismului în principal în chestiunile ce ţin de religie, întrucît conducătorii săi, aşa cum a spus , „nu au nici un interes să joace rolul gardianului cu privire la artă şi ştiinţe şi, întrucît incompetenţa de ordin religios nu este cea mai daunătoare, ci şi cea mai degradantă din toate”. EciclopedialuiDenis Diderot reprezintă chintesenţa spiritului Iluminismului,sau al Epocii Renaşterii, după cum i s-a mai spus. Avînd centrul la Paris, mişcarea a dobîndit un caracter internaţional prin faptul că s-a răspîdit saloane cosmopolite. Cei mai reprezentativi promotori ai Iluminismului

s-au aflat în Franţa: baronulMontesquieu,Voltaire şi contele Buffon, baronul 4

Turgot şi alţi fiziocraţi, Jean-Jacques Rousseau, care a avut o influenţă foarte mare asupra romantismului

Trăsăturile iluminismului: 1. dreptul natural (oamenii sunt egali în natură); 2.iluminarea maselor = ridicarea maselor prin cultură; 3. raţionalismul; 4. iluminarea războaielor; 5.crearea unor instituţii şi opere monumentale de ridicare a poporului; 6. atitudinea antidespotică şi antidogmatică; Reprezentanţi: Montesquieu (1689-1755) baron, dar dispreţuieşte aroganţa aristocratică

Întreprinde o satiră a moravurilor timpului in „Scrisorile persane”(1721) – autorul imaginează doi persani veniţi la Paris şi care, prin corespondenţa cu copmatrioţii lor, îi formează asupra realităţilor, oamenilor, moravurilor şi instituţiilor europene.

„Despre spiritual legilor” – oroarea faţa de despotism, toleranţă religioasă, condamna tratamentul inuman aplicat negrilor, studiază dreptul roman şi cel francez Voltaire(1694-1778) în „Scrisorile filozofice”, „Tratatul despre toleranţă” şi „Dicţionarul filozofic” critică vechiile instituţii politice, sociale şi

religioase.poet: „Henriada”epopeea eroi-comică „Fecioara din Orleans”roman de aventură „Prinţesa Babilonului”povestirea morală „Jeannot şi Colin”fabula „Historia bunului brahman”5

alegoria „Aventura Memoriei”povestirea orientală „Zadig”romanul filozofic şi fantastic „Micromegas”13 tragediiDiderot(1713-1784) Coautor al „Enciclopediei” Romane în istoria culturii ca primul mare critic de artă al veacului prin „Eseu asupra picturii” şi cronicile cuprinse în

volumul „Saloane”Roman picaresc „Jacques Fatalistul si stăpînul său”Alte romane: „Calugariţa” , „Nepotul lui Rameu”•

Jean – Jacques Rousseau (1712- 1778) Scriitorul cel mai democrat Opera sa a avut o importanţă mare în pregătirea revoluţiei din 1978 “ Discurs asupra originei şi bazelor inegalitaţii dintre oameni”1755

Caracteristicile literare a Iluminismului: Curent ideologic şi cultural:promovarea raţionalismului, caracter laic, antireligios, anticlerical, combaterea fanatismului şi dogmelor, răspindirea culturii în popor, literatura preocupată d problemele sociale şi morale.

Teme şi motive: „Monarhul luminat” , „Contractul social” , emanciparea poporului prin cultură; Genuri şi specii: liric, epic (povestire, nuvelă, roman), dramatic (tragedie, comedie). Voltaire , pe numele său adevărat Francois-Marie Arouet, (21 noiembrie 1694 la Paris, 30 mai 1778 la Paris), a fost un scriitor şi filozof al Iluminismului francez.

Ca fiu al unui notar avut, Voltaire a mers la colegiul iezuit Louis- le-Grand. Aici şi a aflat spiritul său critic. Unchiul său l-a băgat în cercul ateilor, lucru care intra în contradicţie cu ideologia iluminismului timpuriu. La rugămintea tatălui său, a început în 1711 dreptul, pe care nu-l avea să-l termine, interesat fiind mai mult de discuţiile intelectualilor, scriitorilor şi aristocraţilor, ce se desfăşurau în palate sau în cafenelele din Paris. Din cauza viziunilor sale neaprobatoare, pe care le reda în batjocora, a fost întemniţat în 1717 pentru 11 luni la Bastilia. Fiind ameninţat de o nouă arestare în Franţa, a petrecut un timp (din 1726 pînă în 1729) în Anglia. Acolo, el a fost influenţat de empirismul lui John Locke Empirismus şi de nou- apărutul deism. În ale sale Lettres philosophiques, a detaliat liberalismul englez (1731).

Ca ateu şi francmason, Voltaire a practicat criticismul în fiecare formă a religiei instituţionale, dar şi în neînţelegerile politice. El s-a autonumitTheist , un om încrezător în Dumnezeu , dar care a renunţat la creştinism. Cînd a fost emis un nou mandat de arestare pentru el în 1734, el a fugit în Lorena. Din 1734 pînă în 1748 a trăit cu prietena sa Gabrielle-Emilie du Chateled-Lomont la Castelul Cirey în Champagne. Aici şi-a scris memoriile, tratate de ştiinţe

naturiste, istorie şi politică, dar şi opere dramatice şi poetice. Prim mijlocirea Madamei de Pompadour la curţile regale, Voltaire a fost numit istoriograf şi primit în Academia Franceză. Friedrich cel Mare, care aparţinea el însuşi minţilor iluminate ale secolului XVIII –lea, l-a luat cu el în 1750 la Potsdam, unde şi-a putut exprima credinţele sale anticlericale şi unde a putut lucra la o istorie universală, a putut colabora laEncyclopedie a lui Denis Diderot şi unde a putut scrie primele articole pentruD ictionnaire philosophique portatif. Totuşi, s-a ajuns la la contradicţii cu Friedrich al II-lea, aşa încît Voltaire să părăsească Potsdam în 1753. De corespondenţa cu Friedrich cel Mare a continuat să se preocupe. În 1755 s-a stabilit lîngă Geneva, unde şi-a petrecut pe proprietatea sa din Ferney ultimul deceniu ca „Înţeleptul din Ferney”.

8 Voltaire a rămas celebru pentru ocara sa periculoasă. Cînd au fost îndepărtaţi o jumătatedin caii grajdurilor regale ( motive economice), el a propus ironic, că ar fi fost mai bine să fi fost eliberaţi jumate din măgarii de la curtea regală. Pe de altă parte a devenit cunoscut şi pentru toleranţa sa. Astfel şi-a exprimat punctul său contradictoriu faţă de un adversar: „Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar m-aş lăsa omorît, pentru ca dumneavoastră să puteţi să v-o exptimaţi”.

Voltaire a fost împreuna cu Jean-Jacques Rousseau un iniţiator alRevoluţiiei Franceze. Mari realizări îi sunt atribuite şi ca istoriciluminist. În Dictionnaire philosophique (1764) şi-a imaginatSensualismul.

În ceea ce priveşte filozofia, găsim La Voltaire idei şi teorii care aumai fost spuse şi de alţii înaintea sa, însă nu în modul în care

aconsiderat el problemele, de aceea i se poate accepta un loc în cadrul

Voltaire a rămas celebru pentru ocara sa periculoasă. Cînd au fost îndepărtaţi o jumătatedin caii grajdurilor regale ( motive economice), el a propus ironic, că ar fi fost mai bine să fi fost eliberaţi jumate din măgarii de la curtea regală. Pe de altă parte a devenit cunoscut şi pentru toleranţa sa. Astfel şi-a exprimat punctul său contradictoriu faţă de un adversar: „Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar m-aş lăsa omorît, pentru ca dumneavoastră să puteţi să v-o exptimaţi”.

Voltaire a fost împreuna cu Jean-Jacques Rousseau un iniţiator alRevoluţiiei Franceze. Mari realizări îi sunt atribuite şi ca istoriciluminist. În Dictionnaire philosophique (1764) şi-a imaginatSensualismul.

În ceea ce priveşte filozofia, găsim La Voltaire idei şi teorii care aumai fost spuse şi de alţii înaintea sa, însă nu în modul în care aconsiderat el problemele, de aceea i se poate accepta un loc în cadrulistoriei filozofiei şi mai ales în ceea ce priveşte iluminismul secolului său.Cu toate că fiind ateist, atacînd în scriirile sale biserica, a fost totuşiconvins că o religie raţională este pentru omenire necesară : „DacăDumnezeu nu există, trebuie să-l inventăm, dar natura ne strigă că elexistă”.Este de părere că trebuie să se facă o diferenţă dintre

superstiţieşi religie. Preţuieşte predicile lui Isus în cel mai înalt grad, condamnîndîn acelaşi timp nelegiuirile care s-au făcut şi se fac în timpul său înnumele Lui. În lucrarea sa „Dictionnaire philosophique potratif”(1764)în articolul Theiste (Ateist) scrie : „Ateistul este un om care este convinsde existenţa unei fiinţe superioare, care este creatorul lumii”. Numeşte biserica sa „Deo erexit Votaire” spunînd că o religie nu trebuie să fie o metafizică de neînţeles, ci un act de cult divin şi dreptate.

În domeniul politic este de părere că Franţa timpului său trebuiesă-şi schimbe faţa, să adopte cele cîştigate de Anglia pînă la acea dată,dar el fiind foarte conservativ în gîndire nu putea concepe o răsturnareprin forţă, a prevăzut însă că revoluţia va veni. Înainte de moarte adeclarat printr-un act care la dat secretarului său : „Mor rugîndu-măDomnului, iubindu-mi prietenii, fără ură împotriva duşmanilor mei şidispreţul superstiţiei.

Charles-Louis de Secondat,Baron de Montesquieu (18 ian.1689- 10 feb.1755) a fost una din cele mai complexe figuri ale iluminismului francez.

A activat în calitate de consilier (1714) în Parlamentul de laBordeaux, devenind preşedintele acestuia (1716-1728) după moarteaunuia din unchii săi, căruia i-a moştenit titlul şi funcţia. În 1728, adevenit membru al Academiei Franceze. Opera sa majoră,Scrisoripersane (1721), s-a bucurat de un succes imens şi imediat.

Montesquieu a criticat situaţia social-politică şi religioasă dinFranţa timpului său în cartea „Lettres Persanes” (1721). Cartea esteconcepută sub forma unei colecţii de scrisori, despre care se presupunea fi fost scrise de călători în Persia şi de prietenii acestora din Europa.Aici, autorul a satirizat şi criticat instituţiile franceze. În calitate deteoritician, a scris în 1734 o disertaţie istorică ştiinţifică asupra înfloririişi decăderii Romei : Considerations sur les causes de la grandeur desRomains et de leur decadence (Consideraţii asupra cauzei măreţiei şi decadenţei romanilor). Spiritul legilor (1748), studiu comparativ, focalizat asupra a trei tipuri de guvern (republică, monarhie şi despotosm), a fost întocmit subinfluenţa ideilor lui John Locke. Una din teoriile majore prezentate înlucrare este cea conform căreia puterile guvernului trebuie

separate şiechilibrate pentru a garanta libertatea individului. Cartea îşi păstreză şiîn prezent importanţa istorică, fiind una dintre operele care auinfluenţat elaborarea Constituţiei americane.

Pleacă în Anglia unde studiază situaţia de acolo cu intenţia de aîntroduce sistemul şi ideile engleze în Franţa. Nu există un ideal abstractsau o schemă despre un stat mai bun. Concepţia teoretică de despărţiredintre administrativ şi legislativ a preluat-o de la teoria statului a luiJohn Locke, care este de părerea că suveranul trebuie să fie supuslegilor.11

Denis Diderot(5oct.1713-31iul.1784)a fost filozof şi scriitor francez. Născut la Langres, Diderot a fost o figură complexă ailuminismului francez, avînd o influenţă majoră asupra spirituluiraţionalist al secolului al XVIII-lea. Diderot a primit o educaţie ezuită şia întors spatele unei cariere în drept, dedicîndu-se studiului şi scrisului.În 1745, Diderot a început să editezeEncyclopedie, un proiect faimos,care a inclus aproape toţi scriitorii francezi iluminişti importanţi.Unadin piesele sale, Le Pere de famille (Tată de familie,1758), a fost

considerată a fi prototipul „dramei burgheze”. Dintre celelalte opere alesale, La Religieuse (Călugăriţa, 1796)- roman psihologic, Jacques lefataliste (Jaques fatalistul, 1796),precum şi satira Le Nuveau de Rameau (Nepotul lui Rameau) au devenit bine cunoscute. De asemenea, Diderot este apreciat şi pentru scriirile sale filozofice: Pensees philosophiques (Cugetări filozofice, 1746) şi Letter sur le aveugles (Scrisoare despre orbi,1749). Diderot a avut o contrebuţie fundamentală în domeniul criticii moderne de artă, cu ale saleSalons(Saloane), articole pe care le-a publicat în ziare, începînd cu anul 1759.Corespondenţa vastă a lui Diderot descrie o imagine obiectivă ale epociisale. El a avut o influenţă semnificativă asupra generaţiilor următoarede gînditori din Franţa, Germania şi Anglia.Enciclopediştii în Franţa au fost acei care au contribuit la redactarea lucrării „Encyclopedie ou Dictionaire raisonne des sciences, des arts et des metiers” (1751-1780), sub conducerea lui Denis Diderot în

colaborare cu iluştrii Franţei ai acestui secol al renaşterii gîndiriiumane, d’Alembert pentru matematică, care sub presiunea autoritaţilors-a retras mai tîrziu Jean Jaques Rousseau pentru muzică şi

articolepolitice, Voltaire cu lucrări spirituale şi istorie, Etienne Bannot deCondillac,filozofie, Charles de Second, baron de la Brede et deMontesquieu,partea aşa zisă de gust, Jean Francois Marmontelliteraturistică, şi alţi scriitori ai timpului. Lucrarea are ca scop a înoigîndirea umană, împotriva gîndirii raţionale ale lui Descartes şi Spinozapunînd la baza reînoirii gîndirea ştiinţifică avansată, a unei societăţisociale şi a unei monarhii constituţionale, aceasta deoarece la acea datăoamenii încă nu au putut să se desprindă cu totul de la ideilemonarhice. Diderot este singurul care în secolul XVII-lea se poate compara cuVoltaire, cu diferenţă că a fost promatorul materialismului„Înterpretarea naturii”. Enciclopedia a fost de nenumărate oriinterzisă, dar cu toate acestea vîndută în mii de exemplare, devenindlucrarea de care s-au folosit tinerii Europei pentru a se cultiva, fiindavangarda revoluţiei franceze. Părerile lui Voltaire în enciclopedie nusunt vădit ateiste, ci cu toate că a atacat religia a pledat pentru o religiea raţiunii, dar totuşi sceptică. Părerea era că materia constă din mişcarecare are o origine prin ea însăşi şi recunoşterea divină nu ar face decîtsă încetinească progresul ştiinţei şi deci a omenirii şi nici

existenţa unuisuflet indepenedent de materie nu poate fi acceptată, deoarece el(sufletul) este o funcţie a corpului omenesc la fel ca toate celelalte. Dincauza acestor păreri şi idei au fost obligaţi unii din enciclopedişti să facăunele rectificări, unele din ele fiind făcute chiar de editor, de fricacenzurii.

Jean-Jaques Rousseau Dar cel mai important factor în evoluţia renaşterii spirituale este Jean-Jaques Rousseau care în lucrarea sa „Confessions” apărută postum înanul 1781, o lucrare în care în care se descoperă complexitatea gîngiriiacestui om. Născut la Geneva în Elveţia fu crescut în religia calvină dartrecut la catolicismul datorită insistenţilor unei femei care i-a fost înacelaşi timp iubită şi ţiitoare şi cea care l-a educat de copil. Trece apoi înFranţa iar mai tirziu revine în Elveţia unde trece din nou la calvinism.Din cauza ideilor sale a fost un timp urmărit din care cauză îl întîlnimcînd în Franţa cînd în Eleveţia. Cînd în anul 1749 fu întrebat deAcademia de la Dijon dacă poate scrie ceva despre morală, apărulucrarea sa „Discours sur les sciences et les arts” , lucrare

premiată carel-a făcut celebru. La întrebarea dacă arta şi ştiinţa sunt necesare pentrufericirea oamenilor,el răspunde prin : nu, ştiinţa şi cultura fiindmonumente ale perzaniei. Se întreabă de ce avem nevoie de dreptatedacă trăim într-o lume de nedreptate, sau de ce avem nevoie de filozofiedacă fiecare trăieşte în felul lui, fără să-i pese de ea. El este de părere cătrebuie să ne întoarcem la o viaţa simplă în natură. „O Doamne, scapă-ne de ideile străbunilor noştri, du-ne înapoi la o viaţă simplă, nevinovatăşi săracă, care sunt singurele bunuri care ne pot ferici”, spune el. Dupăce apăru această carte a lui, fu întrebat de Academia din Dijon : cumapare inegalitatea printre oameni, la care el răspunde prin lucrarea sa„Discours sur l’origine et les fondaments de l’inegalite parmi leshommes” (1753), în care face distincţia dintre inegalităţi naturale şifizice şi cele care derivă din cauze politice şi morale care persistădatorită că sunt acceptate de oameni. Omul este bun după natură şinumai prin societatea în care trăieşte devine rău. Această teză osusţinea în lucrarea sa „Emile”. Educaţia societăţii este acea care facepe om bun sau rău, credinţa religioasă a fiecăruia se bazează

pesimţămînt, omul simte că există Dumnezeu, mai mult nu este necesar.Cucît îmi dau seama cu atît mă rog mai mult, spune el.Importanţa lucrărilor lui Rouseau. După apariţia lucrării „Emile” îi scrie Voltaire : „Am primit domnulmeu, cartea despre rasa umană, ţin să vă spun că nimeni nu a reuşit săne coboare atîta spre starea animalică ca dumneavoastră. Citind carteate face aproape să umblăm în patru labe. Deoarece m-am debarasat deacest fel de a merge, de şasezeci de ani nu văd nici um motiv să reiau16

acest fel de a umbla.”Aici se vede diferenţa dintre aceşti scriitori ,deoparte Voltaire, un om de cultură, care cu toate că venea dintr-unmediu burghez fecventa totuşi clasa nobiliară şi pe de altă parte,Rousseau, care şi-a dat copii imediat după naştere în case de copii, caredorea o ambianţă a naturii goale. Mai mult se vede diferenţa dintre eicînd după cutremurul de la Lisabona care a distrus oraşul făcînd mii demorţi, a scris Voltaire o poezie, răspunse Rousseau „dacă ar fi trăit laţară şi nu în case construite nu ar fi murit atîta lume”. Dar amîndoi autrăit timpul dinaintea marii revoluţii care va veni şi amîndoi

doreau oschimbare a situaţiei politice şi sociale care au domnit în timpul lor,fiecare în felul şi după concepţiile sale, nu numai în Franţa ci în toatăEuropa.

Un deceniu înaintea izbucnirii marii revoluţii s-a întîlnit Rousseaucu un tînăr student care se numea Maximilian Robespierre din Aras cucare s-a întreţinut pe larg şi cu care a discutat felul cum va arăta Franţadupă ce va sosi mult aşteptata revoltă a tuturor împotriva tiraniei. Dealtfel constituţia republicană a fost întocmită după ideile lui Rousseaudin „Contractul social”, iar sloganul libertate, egalitate şi fraternitate setrag din elanul revoluţionar a lui Rousseau. Dar ne putem întreba pedrept cuvînt dacă el ar ti acceptat felul cum a decurs revoluţia, iportantînsă este că el a fost unul din promotorii ei cel mai important.17

13