I.l.caragiale 2012

15
I.L.CARAGIALE 1852-1912

description

Caragiale, scrie Slavici, n-ar fi putut însă să fie ceea ce a fost dacă n-ar fi trăit o parte din viaţa sa împreună cu Eminescu, care pentru dânsul era o nesecată compară de ştiinţă şi de îndemnuri binevoitoare”. Se poate spune, susţine Slavici, că desăvârşirea personalităţii lui Caragiale se datorează, în bună parte, cunoştinţelor receptate de la Eminescu. Do­rind să afle cât mai multe lucruri de la Eminescu, Caragiale îl provoca în fel şi chip. „Măi, îi zicea lui Eminescu, drept să-ţi spun, mie Kant al tău mi se pare moftangiu”. Indignat că îndrăzneşte să vorbească despre Kant pe care nu-l cu­noaşte, Eminescu îi vorbea ore în şir despre filozof. „Aşa s-a îndrumat I.L. Caragiale spre desăvârşirea fiinţei sale, ca să ajungă în cele din urmă, descălindu-se însuşi pe sine unul dintre cei mai luminaţi între contemporanii săi.” Apropierea dintre Eminescu şi Caragiale s-a datorat şi faptului că amândoi aveau cultul formei, iubirea pentru adevăr, religiozitatea. În privinţa formei, Caragiale era superior lui Eminescu. În timp ce Eminescu se pierdea în lumea gândurilor, a mirajului, Caragiale era stăpân atât în vorbă, cât şi în scris.Au fost Caragiale şi Eminescu prieteni dar ei nu puteau rămâne prieteni pentru că ei nu se potriveau la fire. „Cinicul Caragiale” - şoptea Eminescu printre dinţi, dar nu-l punea în rând cu alţii, îl vedea sus în gândul lui şi se bucura că e om când stai de vorbă cu el. Dacă cinic îi era Caragiale lui Eminescu, acesta îi era lui Caragiale „un copil naiv”, care îi socotea pe ceilalţi oameni la fel cu sine si nu-şi dădea seama că sunt nişte imbecili. Caragiale nu era în stare să fie cruţător. Doi oameni, două spirite, două destine, în multe pri­vinţe foarte apropiate, dar şi deosebite. Eminescu şi Caragiale, în ciuda unor neînţelegeri vremelnice, se cău­tau, se bucurau când puteau să petreacă câteva ceasuri împreună. „Era o plăcere nu numai pentru dânşii, ci pentru oricine care vedea cum petrec împreună.” Cultul lui Caragiale pentru Eminescu s-a păstrat pen­tru totdeauna. În articolul-necrolog În Nirvana, Caragiale deplânge moartea poetului. „Dacă am plâns când l-au aşe­zat prietenii şi vrăjmaşii, admiratorii şi invidioşii, n-am plâns de moartea Iui, am plâns de truda vieţii, de cât suferise de această iritabilă natură de la începuturi, de la omenire, de la el însuşi. Acest Eminescu a suferit şi de foame. Da, dar nu s-a încovoiat niciodată: era un om dintr-o bucată, şi nu dintr-una care se găseşte pe toate cărările (...) Eminescu s-a întors în Nirvana - aşa de frumos cântată, atât de mult dorită - pentru dânsul prea târziu, prea devreme pentru noi.” sursa: www2.nord-literar.ro

Transcript of I.l.caragiale 2012

Page 1: I.l.caragiale 2012

I.L.CARAGIALE

1852-1912

Page 3: I.l.caragiale 2012
Page 5: I.l.caragiale 2012
Page 6: I.l.caragiale 2012
Page 7: I.l.caragiale 2012
Page 8: I.l.caragiale 2012
Page 9: I.l.caragiale 2012
Page 10: I.l.caragiale 2012

Proiecte nereusite

Page 11: I.l.caragiale 2012

Proiecte nereusite

Page 12: I.l.caragiale 2012

Citate –I.L.CARAGIALE

*Toate multumirile trebuie platite; inainte de a se capata, par destul de ieftine, in urma, prea scumpe.•Asa e ca pana acum nu stam nici bine, nici rau, adica nici asa, nici altminteri.•* Opiniile sunt libere, dar nu si obligatorii.•* Un om nu trebuie sa incerce decat ceea ce poate.•* Prostii mor, dar prostia ramane.

Page 13: I.l.caragiale 2012

Steaua ,de I.L.CARAGIALE

Cu mâini subţiri şi reci,i-ai dat fior fierbinte:Să treacă veci de veci,Eu tot l-oi ţine minte.Credeam că s-a opritÎn cale mersul lumii,Că tot a-ncremenitCa trupul unei mumii.Odată m-ai atinsŞ-apoi te-ai dus departe;O stea pe cer s-a stins...Păreri au fost deşarte.Oriunde-acum sclipeştiÎn depărtări albastre.Tu nu eşti unde eşti,Perdută printre astre.Te ţine-aci mereuA mea închipuire:Tu vei muri, ci euŢi-oi da o nemurire.

Page 14: I.l.caragiale 2012

Cara

gia

le w

as b

orn

on

Jan

uary

30, 1

852, in

H

aim

an

ale

,Rom

ania

.Romanian dramatist and short-story writer. His collections of sketches, together with his stage comediesO noapte furtunoasa/A Stormy Night (1880), O scrisoare pierdutǎ/A Lost Letter (1884), and D-ale carnavalului/Carnival Scenes (1885), now regarded as classics, show him as a master of comic dialogue.

Page 15: I.l.caragiale 2012

Un

mate

rial re

aliz

at d

e

pro

f. Tud

ora

ch

e N

icu

lina-F

lore

nta

2012 –ANUL CARAGIALE