IITO Curs MVII Intretinerea Echipamentelor

8/13/2019 IITO Curs MVII Intretinerea Echipamentelor

http://slidepdf.com/reader/full/iito-curs-mvii-intretinerea-echipamentelor 1/27

1

FUNDAŢIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR AL COOPERAŢIEIMEŞTEŞUGĂREŞTI SPIRU HARET

COLEGIUL UCECOM SPIRU HARET BUCUREŞTI

MODULUL VII:ÎNTREȚINEREAECHIPAMENTELOR FOLOSITE ÎN CABINETUL DE

OPTICĂ MEDICALĂ (SUPORT DE CURS )

ŞCOALA POSTLICEALĂ CALIFICAREA: TEHNICIAN OPTOMETRIST NIVEL 3 AVANSATANUL II

PROF. ING. GORDIN STOICA ANCA



2

CUPRINS

CAPITOLUL 1 Pregătiri pentru examinarea aparatului vizual

CAPITOLUL 2 Examinarea coreei şi a sclerei

CAPITOLUL 3 Examinarea pupilelor

CAPITOLUL 4 Examinarea cristalinului

CAPITOLUL 5 Examinarea corpului vitros

CAPITOLUL 6 Exoftalmometrie

CAPITOLUL 7 Oftalmoscopie

CAPITOLUL 8 Examinarea mobilităţii ochilor şi a vederii binoculare

CAPITOLUL 9 Examinarea câmpului vizual

CAPITOLUL 10 Examinarea vederii culorilor

CAPITOLUL 11 Refractometrie subiectivă CAPITOLUL 12 Refractometrie obiectivă

CAPITOLUL 13 Optometrie subiectivă

Aparate pentru diagnosticarea afecţiunilor oculare şi măsurarea parametrilorsistemului oculo-motor

Aparate pentru vizualizare-mărire

BIBLIOGRAFIE

SARCINI DE LUCRU:

- TESTE

- FIŞA INDIVIDUALĂ DE INSTRUIRE PRACTICĂ



3

CAPITOLUL 1 PREGĂTIRI PENTRU EXAMINAREAAPARATULUI VIZUAL

Principiul de bază în ce priveşte testarea este cunoaşterea amănunţită a echipamentelor, ametodelor, a variaţiilor normale ale caracteristicilor sistemelor controlate şi a anomaliilor posibile.

Instrumentele servesc pentru mărirea (performanţelor) capacităţilor normale ale examinatorului,care în final decide asupra rezultatelor obţinute.

Spa ţ ii necesare pentru test ări optometriceModul de aranjare al cabinetul de testare trebuie să f ie plăcut şi confortabil pentru orice subiect cu

probleme vizuale.Ideal ar fi lungimea sălii să fie de aproximativ 7 m. Spaţiul aferent trebuie să asigure

examinatorului posibilitatea de a se învârti în jurul scaunului subiectului şi să poată fi rabătut spătarulscaunului, pentru anumite examene specifice. Trebuie să se asigure distanţa standard de la pacient latabloul de teste (5 m). Echipamentul din cabinet trebuie să fie complet pentru tipul testării şi aranjatastfel încât, subiectul să faca minimul de deplasări. Din motive optice, suprafeţele echipamentelor

trebuie să fie de culoare închisă sau mate, negre, gri închis. Astfel, se reduc reflexele pe suprafeţe,subiectul şi examinatorul nu sunt jenaţi.

Suprafeţele cromate şi culorile puternice este bine să se evite.Iluminarea în cabinetul de testare trebuie să fie predominant artificială şi cu intensitate controlabilă.

Este esenţial ca în camer ă să se facă suficient întuneric, pentru a se putea folosi tehnici deoftalmoscopie indirectă, adaptometrie, perimetrie în întuneric. De dorit ca pentru astfel de teste să existe camer ă specială. Accesul pentru examinator şi subiect în cabinet trebuie să se facă, dacă se poate, pe uşi diferite.

Din sala de aşteptare nu trebuie să se vadă interiorul cabinetului când uşa acestuia este deschisă; arfi necesar un coridor între sala de aşteptare şi cabinet.

În cabinet ar putea fi o canapea cu trei locuri pentru însoţitorii subiectului examinat sau chiar pentru

subiect între fazele unei testări complexe.În cabinet trebuie să existe şi o chiuvetă pentru spălarea mâinilor examinatorului.Este necesar să existe şi o oglindă în cabinet, pentru ca subiecţii să-şi aranjeze părul şi hainele, după

terminarea testelor.În cabinetele în care se fac adaptări de lentile de contact, oglinda serveşte ca subiectul să înveţe

aplicarea acestor lentile pe ochi. În acest spaţiu, trebuie să fie create condiţii pentru aspectarea corneeicu lampa cu fantă, după ce s-a instilat fluoresceina, în lumină ultravioletă sau violet.

Spa ţ ii adiacenteSala de recepţie trebuie să aibe as pectul unei camere pentru oaspeţi, particular ă sau de club, decât al

unei camere profesionale. Mobilierul din această încăpere, este preferabil să fie confecţionat din

materiale plastice deoarece: se evită existenţa alergenilor, se poate spăla uşor, este mai ieftin. Ne serecomandă mobilier cu crom pentru că are aspect comercial şi este rece. În cameră trebuie să existescaune pentru o persoană, dar şi fotolii sau canepele. Pentru copii ar trebuie să existe un spaţiu specialamenajat cu mese rotunde, scaune corespunzătoare, jucării.

Echipamentul de baz ă pentru testarea optometrică În cabinet trebuie să existe, în primul rând, echipamentul necasar pentru examenul ini ţ ial :

oftalmoscop de mână; oftalmoscop binocular indirect; disc Placido; prismă variabilă; lampă stilou;skiascop; cilindru încrucişat; lampă simplă.



4

Pentru examenul amănunţ it este necesar un echipament complet , care în general se compune din:unit oftalmologic, având în componenţă: biomicroscop cu lampă cu fantă, oftalmometru, foropter, proiector de teste, oftalmoscop, skiascop, lampă pentru iluminat; refractometru vizual sauautorefractometru; polatest; tablouri cu teste pentru aproape si pentru departe; trusa de lentile pentrutestare subiectivă; echipament pentru campimetrie şi perimetrie; teste pentru vedere în culori;echipament pentru adaptometrie; echipament pentru testarea sensibilităţii la contrast; sinoptofor,

ambliofor; teste de dislexie.

CAPITOLUL 2 EXAMINAREA CORNEEI ŞI A SCLEREI

Inspec ţ ia preliminar ă Se observă aspectul pleoapelor, textura, aşezarea pe glob, aspectul şi poziţia punctului lacrimal

şi sacului lacrimal, cantitatea şi felul secreţiilor pleoapelor, debitul lacrimal, aspectul conjunctivei bulbare şi plapebrale, lipezimea corneei, vascularizarea.

Pentru inspectare se folosesc lampa stilou care colimează fasciculul de lumină pe cornee.

Observarea se face cu ochiul liber sau cu o lupă binocular ă purtată pe cap sau în lumină artificială.

Examenul detaliatSe face mai bine cu stereomicroscopul cu lampa cu fantă.Stereomicroscopul poate fi compus din două microscoape identice cu obiectivul lui, sau din

două microscoape cu un obiectiv comunToate biomicroscoapele cu destinaţie oftalmică, sunt dotate cu un dispozitiv de iluminat special

numit lampă cu fantă şi un suport pentru capul subiectului. Suportul are un reazem pentru bărbiereglabil în înălţime acoperit cu o foiţă de hârtie care se schimbă la fiecare subiect şi un reazem pentrufrunte. Lampa cu fantă ofer ă posibilitatea utilizării mai multor tehnici de iluminare a corneei: iluminaredifuză, iluminare directă, iluminare indirectă, retroiluminare sau transiluminare (directă sau indirectă),

reflexie specular ă, difuzie sclerală, iluminare oscilatorie.Cu ajutorul iluminării difuze, se pot localiza leziunile mai mari şi poziţia acestora. Metoda iluminării indirecte constă în a proiecta pe cornee un spot luminos liniar îngust. Se pun

în evidenţă eventualele leziuni şi adâncimea lor. Retroiluminarea (trasiluminarea) este realizată prin direcţionarea fasciculului luminos spre o

suprafaţă opacă sau reflectantă – irisul, opacitate a cristalinului sau capsula posterioară – în timp ce se pune la punct microscopul pe tesutul în studiu, aflat mai în faţă. Reflexia difuză este avantajoasă pentrua pune în evidenţă aspectele anormale ale suprafeţelor trasparente.

Reflexia speculară consta în a observa corneea după direcţia fasciculului reflectat de suprafaţaacesteia, după legile reflexiei pe oglinzi. Se pot pune în evidenţă concavităţi sau excrescenţe(convexităţi) pe suprafaţa anterioar ă, prea mici pentru a fi observate în lumină difuză.

Iluminarea indirect ă (lateral ă) se obţine prin focalizarea unui fascicul îngust de lumină, învecinătatea zonei de studiat, iar axa optică a microscopului face un unghi mare cu direc ţia fascicululuiluminos, aşa că depuneri, aglomerări transparente, corpuri str ăine, leziuni ies în evidenţă ca zoneîntunecate umbrite cu zone înconjur ătoare str ălucitoare. Se pot pune în evidenţă modificări marginaletimpurii ale corneei.

Difuzia sclerală (iluminare tran sclerală): lumina dată de lampa cu fantă este focalizată pe limb.Se pot observa modificări sau leziuni foarte mici ale corneei, ele obturând sau difractând lumina. Prinacest mod de iluminare, leziunile corneene apar mai mari decât sunt.



5

Studiul topografiei corneene● Examinarea din lateral , într-un plan paralel cu irisul, a profilului corneei şi de deasupra, când

ochiul se roteşte în jos, pleoapa superioar ă fiind trasă în sus, permite evidenţierea unor abateri de formă grosolane.

● Dispozitivul Placido este un disc cu cercuri concentrice alternativ luminoase şi întunecate şiun număr de linii paralele. Imaginile prin reflexie pe suprafa ţa corneei ale acestor cercuri şi linii, sunt

examinate printr-un orificiu central practicat în disc, cu ochiul liber sau cu un sistem optic (lupă).Deformări neregulate ale corneei duc la deformări ale imaginilor liniilor de pe disc.Exist aparate, numite fotokeratografe construite după metoda Placido, ce permit studiul

dimensional al abaterilor de formă, folosind fotografia.

Keratometrie (oftalmometrie)

Metoda măsoara razele de curbur ă ale supraf eţei anterioare ale corneei.a) Keratometrul (oftalmometrul) Javal

- aparatul se compune dintr-un microscop special, un ghidaj în arc de cerc solidar cu microscopulşi două mire care culisează pe ghidaj, iluminate din spate de lămpi electrice. Centrul arcului de cerc alghidajului se aduce în centrul de curbur ă al ochiului. Cele două mire sunt geamuri mătuite, pe care sunt

gravate repere speciale.Acest aparat măsoar ă puterea corneei şi astigmatismul corneean.b) Keratometrul Bausch-Lomb

- are în componenţă o oglindă parabolică, ce formează imaginea filamentului lămpii la infinit.Fasciculul emergent este apoi reflectat de o oglindă plană şi apoi concentrat de o lentilă condensor pecorneea subiectului. Pe faţa plană a condensorului este realizată o mir ă sub forma unui cerc decupatîntr-un strat metalic opac şi două semne ‘’+’’ şi două semne ‘’-‘’, dispuse diametral. Imaginea mireireflectată de suprafaţa anterioar ă a corneei este observată printr-un sistem optic, ce permite punerea la punct a imaginilor mirei în planul reticulului ocularului.

c) Topogometre- sunt instrumente pentru măsurarea razelor de curbur ă ale corneei în zonele sale periferice. S-a

realizat un topogometru, ataşând la keratometrul Bausch and Lomb sau Topcon în partea sa anterioar ă, un dispozitiv cu o ţintă luminoasă care trebuie fixate de subiect. Această ţintă se deplasează radial şicircular faţă de axa optică a aparatului, astfel încât să vină în faţa keratometrului diverse zone alecorneei.

Se măsoar ă razele corespunzătoare fiecarei pozitii de fixare şi se înregistrează valorile,realizându-se în final o hartă.

d) Keratometrul Zeiss-Opton- sistemul său optic cuprinde două colimatoare care realizează imaginile mirelor aşezate exact în

planele focale ale suprafeţei anterioare a corneei, considerată oglindă.e) Keratometrul Zeiss-Jena

- este alcătuit din două colimatoare care realizează imaginile testelor la infinit (testele suntdiferite la cele două colimatoare); microscop cu obiectiv cu tub la infinit.

Imaginile testelor prin suprafaţa anterioar ă a cor neei se formează în planul focal al acesteia.Cele două imagini trebuie să fie în planul focal obiect al obiectivului microscopului.

Examinarea sclerei se poate face cu lupe de control, oftalmoscop electric, dar este de preferat biomicroscopul cu grosisment variabil şi cu sistem de iluminat cu lampă cu fantă.



6

CAPITOLUL 3 EXAMINAREA PUPILELOR

Examinarea reflexelor pupilare ajută la diagnosticul neuro-oftalmic.Fiecare ochi are o putere pupilomotoare. Dimensiunile ambelor pupile, cu subiect în stare de

repaus fiziologic, sunt determinate de ochiul care are cea mai mare putere pupilomotoare, cu condiţiaca elementele motoare şi căile nervoase aferente, să fie intacte.

Testarea preliminar ă se face în cameră iluminată normal, cu subiectul în stare de repaus privindo ţintă îndepărtată. Se observă mărimea pupilelor, egalitatea lor, regularitatea conturului, culoareairisului.

Se observă rapiditatea r ăspunsului pupilar, mărimea contracţiei şi capacitatea de a menţinecontracţia.

Oboseala la contracţie, sub excitaţie luminoasă, este un semn al scăderii puterii pupilomotoare.

Reflexul pupilar la apropierea ţ inteiAcomodarea este probabil stimulul iniţiator. Subiectul fixează binocular un obiect aflat în

planul îndepărtat şi se notează diametrul pupilar, apoi fixează o ţintă la 150 – 200 mm şi se notează dinnou diametrul pupilar, egalitatea diametrelor şi capacitatea de a păstra miozisul.

În mod normal miozisul trebuie să fie aproximativ egal cu cel datorat excitării luminoase sau puţin mai mic.

CAPITOLUL 4 EXAMINAREA CRISTALINULUI

Se poate face astfel: folosind iluminarea naturală sau artificială ambientală şi observând cuochii liberi sau printr-o lupă; folosind iluminarea cu fascicul dirijat din lateral şi observând cu ochiiliberi sau cu lupa; folosind un oftalmoscop; folosind biomicroscopul cu lampa cu fant ă; cu facometrul;cu ultrasonograful.

Cu primele două metode se pun în evidenţă opacifieri şi deplasări ale cristalinului.

La exemenul cu oftalmoscopul, cristalinul normal nu se vede. Dacă însă este opacifiat par ţial,zonele respective apar de culoare neagr ă pe fond roşu. Se pot depista de asemenea deplasari alecristalinului. Pentru observare se foloseşte lentila de + 20 dpt de pe discul Recos.

Examinarea cu biomicroscopul este mai eficientă. Folosind iluminarea difuză directă sauiluminarea laterală cu fanta îngustă se pot vizualiza straturile marginale şi cele interne ale cristalinului.

Cu facometrul se pot măsura distanţa de la cornee la cristalin şi grosimea cristalinului.Ultrasonografia se utilizează pentru măsurarea grosimii cristalinului.

CAPITOLUL 5 EXAMINAREA CORPULUI VITROS

Inspec ţ ia preliminar ă se realizează cu oftalmoscopul sau biomicroscopul cu lampa cu fantă.Folosind oftalmoscopia directă şi iluminarea cu fascicul intens de lumină, se depistează

opacităţi din vitros. Utilizarea unei lentile cu putere mare, permite studierea dimensiunilor şidistribuţiei opacităţilor.

Biomicroscopul cu lampa cu fantă permite focalizarea fasciculului lămpii în vitros şi deciobservarea preliminar ă a trasparenţei vitrosului, a opacităţilor, a eventualelor hemoragii etc.

Oftalmoscopia directă şi lampa cu fantă permit studierea treimii anterioare a vitrosului.Oftalmoscopul indirect binocular permite iluminarea cu un fascicul mai intens de lumină, un

câmp obiect mărit şi stereoscopie.



7

Examenul detaliat se realizează cel mai bine cu biomicroscop cu lampă cu fantă şi diferitesisteme optice ajutătoare.

Lentila Hruby este o lentilă de – 55 dpt, specifică examinării corpului vitros şi retinei, folosindiluminarea cu lampa cu fantă şi observarea cu microscopul. Pentru miopii mari, se utilizează lentileintercalate convexe. Pentru eliminarea influenţei curburii corneei se folosesc, ca anexe la lampa cu

fantă, lentile de contact de diagnostic.În varianta mai simplă, lentila permite observarea retinei şi vitrosului într-un câmp unghiular de30°.

Există lentile de contact de diagnostic cu una, două, trei sau patru oglinzi cu diferite înclinaţii.Astfel de dispozitive se numesc lentile Goldmann. Aceste lentile se livrează de către producători, cudiametre şi raze de curbur ă specifice adulţilor sau copiilor. Cu aceste dispozitive se pot vizualizaunghiul camerei anterioare, corpul ciliar, corpul vitros, retina în zona serrata. Se depistează dezlipiri alevitrosului, opacităţi vitreene de diverse feluri etc.

Examinarea ultrasonică a vitrosului – traductorul ultrasonic este pus în contact cu corneea şi seanalizează ecourile provocate de trecerea prin medii. Astfel, se pot depista tumori, dezlipiri de retină,corpuri str ăine etc.

CAPITOLUL 6 EXOFTALMOMETRIE

Exoftalmometria pune în evidenţă poziţiile ochilor faţă de repere faciale determinate.Examinatorul experimentat poate sesiza decalajele de poziţie antero – posterioare ale marginilor

laterale ale orbitelor, plapându-le cu degetele ar ătătoare. Degetele trebuie ţinute perpendicular pe planulde simetrie al capului şi privite de deasupra capului subiectului. La fel se procedează pentru proeminenţele zigomatice.

Cel mai simplu exoftalmometru este rigla lui Luedde. Aceasta este realizată din material plastictrasparent şi are o scar ă milimetrică. Examinatorul aşează capătul rotunjit al riglei, în contact cu

marginea laterală a orbitei şi citeşte pe scara gradată, poziţia vârfului corneei, privind din lateral. Exoftalmometrul Rodenstock are în componenţă două prisme rectangulare din sticlă, fixate în

monturi. Acestea sunt prinse într-o bară şi se poate regla distanţa dintre ele. Pe suprafeţele faţă în faţă ale prismelor sunt trasate scări milimetrice. Proeminenţele speciale ale monturilor se reazemă demarginile orbitelor. Privind frontal, se evaluează poziţiile vârfurilor corneelor.

CAPITOLUL 7 OFTALMOSCOPIE

Oftalmoscopia este o metodă de examinare, bazată pe principiul optic al focarelor conjugate,care permit prin transparenţa mediilor oculare, observarea directă a retinei, a papilei nervului optic şi par ţial a coroidei (putându-se face şi aprecierea trasparenţei mediilor).

Pentru ca observarea retinei subiectului să fie posibilă, trebuie să fie îndeplinite următoarelecondiţii:

- retina subiectului să fie iluminată convenabil: câmpul observat să coincidă cu câmpul iluminat;- câmpul cercetat din retina subiectului să corespundă cu câmpul vizual al observatorului;- atât ochii subiectului, cât şi ai observatorului să fie compensaţi cu lentile, astfel încât retinele lor

să fie conjugate.Iluminarea retinei subiectului se poate face prin pupilă sau transcleral. Cel mai des se foloseşte

iluminarea prin pupilă.



8

Metode de oftalmoscopie● Oftalmoscopia direct ă constă în observarea imaginii retinei subiectului, direct prin sistemul său

optic. În cazul ochiului emetrop, imaginea este dreaptă.Observatorul examinează retina subiectului, folosind sistemul optic al ochiului acestuia nemijlocit,

în calitate de lupă, cu puterea de 60 dpt. Pentru ca zona din retina observată să f ie mare, trebuie ca

distanţa dintre aceştia să fie mică.Câm pul retinian iluminat trebuie să fie cel puţin egal cu câmpul mediu observabil. Pentru aceastaizvorul de lumină constă într-un geam mat cu diametrul de 60 mm, iluminat din spate de o lamp ă electrică. Oglinda formează imaginea sursei la aproximativ 500 mm de ochiul subiectului. Oglinda areun orificiu sau o zonă centrală f ăr ă strat reflectant, care trebuie să aibă un diametru mai mic decâtdiametrul pupilei subiectului, pentru a nu apărea umbre.

Su biectul şi observatorul trebuie să fie simultan compensaţi cu ajutorul unei lentile cu putere egală cu suma puterilor lentilelor care ar compensa ametropiile celor doi ochi. Această lentilă se aşează în principiu în focarul obiect comun al ochilor observatorului şi subiectului.

Se aşează oglinda cât mai aproape posibil de subiect. Observatorul lipeşte ochiul său de oglindă.Subiectul priveşte departe şi în jos pentru ca pupila să fie în câmpul de observare (ea serveşte ca reper).

Ochiul drept al subiectului priveşte prin ochiul drept al observatorului, iar ochiul stâng prin ochiulstâng. Lentila compensatoare poate fi aşezată în faţa sau în spatele oglinzii. Dispozitivul de iluminateste aşezat la înălţimea subiectului şi puţin în spate.

● Oftalmoscopia indirect ă asigur ă un grosisment mare, dar câmp mic. Pentru a avea un câmpmare, ar trebui ca pupila obsevatorului să fie mare sau mai aproape. Pupila observatorului nu poate fimarită, dar poate fi înlocuită prin lentila convergentă care va putea culege fasciculele mai înclinate şiva da un câmp mai mare, cu condiţia ca fasciculele refractate de ea, să intre în pupila observatorului.

Se utilizează o lentil ă oftalmoscopică, plasată la aproximativ 100 mm de ochiul subiectului.Observatorul priveşte imaginea retinei subiectului de la distanţa vederii optime (250 mm). Pupilelesubiectului şi observatorului trebuie să fie conjugate în raport cu lentila oftalmoscopică. Puterea

dipotrică a acestei lentile este de 13 dpt. Câmpul retinian observat este de aproximativ 6,7 mm, iargrosismentul de aproximativ 4,6x.

● Oftalmoscopie intermediar ă – folosind un ocular de 8 dpt, grosismentul metodei sedublează. Dacă ocularul are aceeaşi putere ca lentila oftalmoscopică, se obţine un grosisment de 15x.

OftalmoscoapeOftalmoscopul este un instrument care permite să se aplice comod una din metodele expuse

anterior. Se disting trei tipuri de oftalmoscoape:1) oftalmoscoape simple – sunt simple oglinzi concave pentru observarea directa şi

cu o lentilă oftalmoscopică pentru observare indirectă;

2) oftalmoscoape mici – au acelaşi rol ca cele simple, dar au o serie de accesorii(oftalmoscopul electric);

3) oftalmoscopul portabil stereoscopic – foloseşte metoda indirectă, oftalmoscoapemari ce f olosesc metoda indirectă cu sistem afocal.

Oftalmoscopul electric pentru oftalmoscopie directă este un oftalmoscop cu refracţie, la care s-aadăugat un sistem de iluminat. Este alcătuit din sursa de lumină, condensor, reticule cu teste, obiectiv,lentilă compensatoare, lentilă specială de compensare, sistem pentru devierea fasciculului. Dacă subiectul şi observatorul sunt emetropi, imaginea reticulului este formată de obiectiv la infinit şi nu este



9

nevoie de lentila compensatoare. Imaginea pe retina subiectului este observată de examinator. Dacă examinatorul este ametrop el poate fi compensat cu lentilă specială. Dacă subiectul este ametrop, eleste compensat cu lentilele compensatoare aşezate pe două discuri numite discurile Recos. Cuoftalmoscopul se pot examina şi mediile din faţa retinei, lentilele din discurile Recos având rolul delupă.

Testele ce pot fi proiectate pe retină sunt: caroiaj – pentru evaluarea leziunilor; testul Parent –

pentru evaluarea refracţiei şi astigmatismului; punct luminos central pe fond negru; punct negru central pe fond luminos; cruce centrală neagr ă înconjurată de cercuri concentrice negre pe fond luminos.

Oftalmoscoape mari – acestea folosesc metoda indirectă cu sistem afocal sau metoda intermediar ă.Sunt alcatuite din: sistem de iluminat, sistem de observare sau un sistem care să permită succesivobservarea şi fotografierea. Unul din avantajele sale, este acela că elimină reflexul corneean. Mijloacelede eliminare a reflexului corneean sunt: iluminarea transclerală, iluminarea cu lumină polarizată,folosirea unei lentile de contact speciale, iluminare aplicată printr-o regiune a pupilei şi ieşireafasciculului pentru observare prin altă regiune.

Retinofot – serveşte la fotografierea retinei. Schema lui poate deriva din cea a unui oftalmoscopindirect cu adaptările corespunzătoare.

Oftalmoscoape indirecte binoculare portabile – sunt realizate diferite variante de oftalmoscoape cufixare directă pe cap sau pe rama ochelarului. Cu ajutorul lor se obţine o imagine stereoscopică aretinei. Dilatarea pupilei este foarte importantă pentru oftalmoscopia indirectă stereoscopică deoarece:oferă o bază stereoscopică mai mare, elimină efectele neplăcute ale reflexiei luminii pe cornee, ofer ă uncâmp mai mare şi centrare mai rapidă.

Există oftalmoscop stereoscopic portabil care poate lucra şi cu pupilă mică, dar cu scădereaefectului stereoscopic. Pentru a micşora încălzirea retinei se folosesc filtre, care reţin radiaţiileinfraroşii.

CAPITOLUL 8 EXAMINAREA MOBILITĂŢII OCHILOR ŞI A VEDERIIBINOCULARE

● Inspec ţia preliminară generală Se observă şi se consemnează: modelul de activitate al subiectului (hiper sau hipocinetic); poziţii

normale ale corpului şi coloanei vertebrale; aprecierea grosier ă a poziţiei ochilor; prezenţa unor mişcărioculare cronice; poziţia pleoapelor.

● Inspec ţia oculară preliminar ă Se observă şi se notează: poziţia uzuală a feţei şi capului; caracteristici anatomice ale orbitelor care

influenţează aparenţa strabică (asimetrii faciale sau orbitare, deformaţii traumatice, boli tumorale etc).

Estimarea fixării – estimarea grosier ă a fixării pentru fiecare ochi, se face pe un stimul alcătuitdintr-un bec sau pentru copii o jucărie mică animată, dispozitive proiectate pe ecran şi altele. Evaluareagrosier ă a deviaţiei ochilor, de la paralelism, se face în funcţie de poziţia reflexului corneean. Fixarea poate fi: normală, foveală şi binocular ă; normală, dar influenţată de unghiul dintre linia principală devizare şi centrul pupilei, semnificativ pozitiv sau negativ; unilaterală; excentrică (cauzată de ambliopiestrabică, leziune macular ă, maculă deplasată); alternantă; absentă.



10

Testul cu acoperirea ochiului (ocluzie) pentru depistarea heterotropiei – subiectul fixează o ţintăluminoasă, aflată în faţa sa, ţinută de observator. Acesta cu cealaltă mână, acoper ă unul din ochi şiobservă reflexul corneean. Dacă ochiul neacoperit face o mişcare de corectare sau realiniere pe luminafixată, acesta este deviat în direcţia opusă mişcării de realiniere. Dacă este acoperit ochiul deviat, ochiulcare fixează nu se mişcă. Testul se repetă. Dacă oricare ar f i ochiul acoperit, nu se observă deviaţiaochiului neacoperit, înseamnă că există echilibru binocular bun sau corespondenţă retiniană normalaăde

tip armonic. Ţinta luminoasă fixată trebuie să fie la cel puţin 500 de mm de subiect. Testul trebuierealizat în fiecare din cele opt linii de privire specifice ochiului uman.

Testul acoperit-descoperit – în cazul acestui test, se acordă atenţie ochiului acoperit, dacă sedeplasează. Acoperirea serveşte pentru ruperea fuziunii. Dacă ochiul se mişcă spre exterior ca să fixezecând este descoperit, există esoforie. Echipamentul pentru testare se compune din ţinta luminoasă,ocluzor şi tablou de teste (sau obiecte) pentru acomodare în plan apropiat.

Valoarea unghiului de rotire al ochiului se obţine prin: aproximare vizuală bazată pe deplasareareflexului corneean; măsurare cu perimetrul cu arc; metoda neutralizării cu prismă.

Poziţiile cardinale de diagnostic ale liniei de privire, afar ă de poziţia primară sunt: dreapta, stânga,sus, jos, dreapta sus, dreapta jos, stânga sus, stânga jos.

Testarea versiunilor – se realizează cerând subiectului să urmărească ţinta în cele opt direcţii cuochiul director mai întâi şi apoi cu celălalt. Se urmăreşte mişcarea reflexului pupilar.

O atenţie specială trebuie acordată versiunilor sus 25°, jos 35° faţă de poziţia primar ă. Normalexistă o uşoar ă tendinţă de creştere a convergenţei în infraversiune şi puţin mai mare tendinţa decreştere a divergenţei în supraversiune. Testul se realizează înclinând capul în jos şi în sus, păstrândfixarea pe o ţintă luminoasă aşezată la aproximativ 500 mm.

● Controlul vederii binoculare Dacă un subiect vede dublu când vrea să fixeze un obiect cu ambii ochi, are strabism paralitic.Un subiect care se uită cruciş şi nu se plânge de diplopie, are strabism concomitent. Lipsa diplopiei

se poate explica, fie ca o consecinţă a unei neutralizări complete a imaginii ochiului strabic, fie prinfixare anormală. Neutralizarea poat fi alternantă (50% din cazuri).

Testarea vederii simultane Separatorul Remy – subiectul priveşte două teste optotip, situate într-un plan perpendicular pe

planul meridian al capului, în faţa ochilor. Cele două teste optotip sunt văzute separat de fiecare ochi,separarea fiind realizată de un perete aflat în planul meridian. Dacă subiectul are senzaţia că vede celedouă teste, înseamnă că are vedere simultană.

Diploscopul – pe un panou sunt desenate literele D, O şi S pe aceeaşi linie orizontală. În ecran suntdouă orificii în acelaşi plan cu literele şi linia de bază a ochilor subiectului. Ochiul drept vede literele Dşi O, ochiul stâng literele O şi G.

Sunt posibile următoarele situaţii: dacă subiectul vede literele D şi S, ar e vedere simultană f ăr ă fuziune; dacă vede litera O, are vedere simultană cu fuziune; starea de emetropie când subiectul vedetrei găuri şi în fiecare gaur ă este câte o liter ă; vederea monocular ă, când subiectul vede fie D, O fie O,S; subiect strabic orizontal, deneutralizat are vedere simultană, dar nu fuzionează, el vede patru găuri încare sunt D, S, O, O.

Rigla Javal – o riglă este pusă între un text şi ochi, la egală distanţă de cei doi ochi. O parte din texteste ascunsă unui ochi, dar este văzută de celălalt. În vedere monocular ă, textul este văzut întrerupt; în



11

vedere simultană f ăr ă fuziune, textul este văzut dublu în părţile văzute simultan; dacă există fuziune,testul este văzut simplu (f ără întrerupere).

Testarea cu bagheta Maddox – subiectul observă un izvor de lumină de mici dimensiuni (Φ 10mm). În faţa unuia din ochi se aşează o baghetă Maddox. Dacă vederea este monocular ă, subiectul vedesau izvorul sau o dreaptă. Dacă le vede pe amândouă, are vedere binocular ă simultană.

● Aparatul de control Polatest – serveşte la determinarea subiectivă a valorilor refracţiei în vederemonocular ă şi binocular ă, pentru controlul funcţiilor vizuale şi a acuităţii vizuale, în cadrul unuidiagnostic oficial.

Testele combinate sunt destinate controlului monocular, în timp ce testele polarizate se folosesc pentru controlul binocular, după metoda separ ării simultane.

CAPITOLUL 9 EXAMINAREA CÂMPULUI VIZUAL

Câmpul vizual central , este porţiunea din spaţiul obiect, a cărui imagine se formează în fovee şi în

aria retiniană din jurul ei. Este de aproximativ 50°.Câmpul vizual relativ este câmpul vizual perceptibil, când ochiul şi capul r ămân ficşi; limitelenormale ale acestui câmp sunt: în sus 50°, spre nas 60°, în jos 70°, spre tâmplă 90°.

Câmpul vizual absolut este câmpul vizual total, când ochiul r ămâne fix şi obstrucţiile paraorbitalesunt eliminate prin mişcările posibile ale capului.

Câmpul vizual se măsoar ă în următoarele situaţii: la persoane în vârstă, cănd se presupune unglaucom, în caz de ambliopie, în caz de hemeralopie, când se presupun probleme neurologice, cândstudierea câmpului vizual este cerută de profesie.

Tehnicile de examinare pot fi împăr ţite în cinetice (ţinta luminoasă se deplasează) şi statice (ţinta îşimodifică str ălucirea). În funcţie de precizia rezultatelor, testele pot fi clasificate în calitative şicantitative.

● Testele calitative sau preliminare sunt :a) autoperimetrie: grătarul Amsler, proiecţia de post-imagini, perimetrie auto – oftalmoscopică; b) teste oficiale: testul Harrington – Flocks, analizorul de câmp vizual Friedmann, perimetria

automată sau auto – dirijată şi campimetria petei oarbe;c) teste conduse de examinator: teste de confruntare sau comparare – confruntare dublă simultană

(extincţie, neatenţie sau câmpuri suprimate), teste cu ecranul tangent Bjerrum.

● Teste cantitative sau de detaliu: perimetria cu arc; perimetria cu proiecţie pe sferă – Goldmann; perimetria în culori; câmpul vizual determinat de frecvenţa critică de palpare; perimetria adaptării laîntuneric; stereocampimetria; angioscotometria.

● Trasarea câmpului vizual Autoperimetria – este observaţia subiectului sau schiţa informativă a propriei sale pierderi de câmp.

Anomaliile se descoperă de obicei în cazul unei pierderi bruşte de câmp şi uneori nu se observă cândsunt minore sau cu evoluţie progresivă. Descrierile realizate de subiect, privind deficienţele de câmpvizual, pot explica unele handicapuri.

Re ţ eaua Amsler informează asupra câmpului vizual central la 20° şi constă dintr-o placă conţinândlinii albe şi negre, intervalul dintre ele fiind de 1° când sunt privite de la 30 cm. Distorsiunile liniilorobservate denotă anomalii maculare.



12

Aparatul Harrington – Flocks: constă dintr-o placă de bază pe care se găsesc un reazem pentru bărbia subiectului, o lampă pentru ultraviolet aşezată sub bărbie şi un panou pe care se pun imprimatelecu teste. Sunt 10 imprimate care sunt prinse de partea de sus a panoului, astfel încât pot fi rab ătute.Ţintele test sunt imprimate cu cerneală fluorescentă albă pe foi albe, aşa încât pentru iluminare normală subiectul vede numai un punct central negru. Foile au dimensiunile de 300 x 42 mm şi se văd de la 330mm, sub un unghi de aproximativ 25°. Pe foi sunt înscrise 3 sau 4 puncte şi cruci. Testele sunt

iluminate timp 0,25 secunde cu lampa fulger care emite în ultraviolet, ceea ce este convenabil pentruvizualizarea şi înregistrarea stimulilor, dar prea scurtă pentru a permite schimbarea fixării.

Primetrul cu arc – are anumite avantaje operaţionale faţă de perimetria sferică: echipamentul estesimplu şi ieftin; este uşor de manevrat şi permite observarea directă a subiectului în timpul testării; nuocupă spaţiu mare şi se poate fixa de perete sau de unitul oftalmologic; ţintele pot fi schimbate înfuncţie de nevoi şi controlate normal: ele sunt bile, discuri, puncte luminoase. Ca dezavantaje putemaminti: neuniformitatea iluminării fondului; control dificil al preadaptării; stimuli exteriori deranjanţi.

CAPITOLUL 10 EXAMINAREA VEDERII CULORILOR

Culoarea este definită prin următoarele mărimi fizice: lungimea de undă dominantă, puritatea deexcitaţie şi luminanţa sau factorul de luminanţă, cărora le corespund atributele psihologice: tonalitatea,saturaţia şi luminozitatea.

Exemple de dispozitive de testare a vederii culorilor:Testele pseudoizocromatice – sunt planşe ce reprezintă semne diverse, a căror tonalitate şi

tonalitatea fondului sunt pe aceeaşi linie de confuzie. Ele sunt recunoscute de subiecţii emetropi şi nude ametropi. Astfel de teste sunt planşele Ishidara şi planşele Hardy – Rand – Ritter.

Testele Farnsworth – sunt alcătuite din pastille colorate astfel încât să aibe o luminozitate şisaturaţie constante şi difer ă prin tonalitate. Se cere subiectului să claseze pastilele care sunt numerotate pe dos, după tonalitate.

Anomaloscoapele – sunt aparate ce au structura unui spectroscop cu vizare directă. Măsoar ă sensibilitatea cromatică a ochiului uman. Aceste aparate folosesc culorile spectrale şi pun în evidenţă anomaliile vederii culorilor.

CAPITOLUL 11 REFRACTOMETRIE SUBIECTIVĂ

Skiascopia – este o metodă pentru determinarea valorii de refracţie a dioptrului ocular, metodă ceconstă în proiectarea unui fascicul de lumină prin aria pupilar ă, către retina ce apare roşie. La mişcareaoglinzii de proiecţie, va apărea o umbr ă mobilă al cărei sens de mişcare poate fi inversat prin plasareaîn faţa ochiului unor lentile de valori cunoscute. Valoarea lentilei care schimbă sensul umbrei dă

valoarea refractivă a ochiului examinat. În cazul hipermetropiei, umbra se mişcă în acelaşi sens cuoglinda, iar în cazul miopiei mişcarea este în sens contrar.

Pentru a proiecta pe retina subiectului punctul luminos mobil, se utilizează o oglindă plană sauconcavă găurita în centru. Prin gaur ă, observatorul priveşte ochiul subiectului (dacă gaura este maimică decât pupila observatorului, ea va juca rolul acesteia). Oglinda reflectă imaginea unui izvorluminos aşezat de exemplu, puţin în spatele subiectului.

Schema de principiu a skiascopului este: o lampă cu filament rectiliniu, perpendicular pe axă,iluminează ochiul subiectului prin intermediul unei lentile şi a unei oglinzi semireflectante (oglinda



13

plană găurită). Prin deplasarea lămpii faţă de lentilă, se obţine imaginea lămpii într-o poziţieconvenabilă pentru skiascopie. Filamentul poate fi rotit într-un plan perpendicular pe axa optică.

Observatorul se aşează la 667 mm (de exemplu) şi se face o primă încercare f ăr ă lentila corectoare,cerând subiectului să fixeze un obiect cât mai îndepărtat într-o direcţie trecând la 200 mm la dreaptacapului observatorului dacă se examinează ochiul stâng, la 200 mm la stânga dacă se examineazăochiul drept. În acest fel este iluminată papilă şi se evită orbirea foveei.

Nesiguranţa rezultatului acestei tehnici, se datorează acomodării, culorii luminii oftalmoscopice şialtor cauze. Urmează examen subiectiv după ce ochii se adaptează din nou la lumina naturală obişnuită.Skiascopia permite o corecţie subiectivă rapidă sau confirmă rezultatele acesteia.

CAPITOLUL 12 REFRACTOMETRIE OBIECTIVĂ

Refractometrul este un aparat care permite, printr-o metodă oftalmoscopică, măsurarea ametropiilorsferice şi astigmatismului, f ăr ă intervenţia subiectului, prin simpla punere la punct pe retină.

Pot fi cu aprecierea netităţii imaginii pe retină, a unui test sau cu utilizarea efectului de paralaxă.Pentru o astfel de examinare trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

-

subiectul să nu acomodeze. Dacă se foloseşte un cicloplegic acesta dilată pupila şi actionează asupra tonusului muşchiului ciliar;- ochiul trebuie să fie imobil şi pentru aceasta vizează un test aşezat în punctul remotum;- ar trebui utilizată întreaga arie pupilar ă, ori ochiul privind în aparat este în general diafragmat,

ceea ce poate modifica rezultatele.Cea mai simplă schemă a unui refractometru este alcatuită din: test iluminat de un sistem lampă

condensor, o lentilă care realizează imaginea testului în planul remotum al ochiului. Oglinda reflectă lumina spre ochiul subiectului şi se obţine imaginea testului pe retina. Oglinda este perforată pe centru şi prin acest orificiu se observă retina subiectului, de obicei cu ajutorul unui sistem optic. Testultranslatează de-a lungul axei optice şi se citeşte pe o scară gradată în dioptrii refracţia. Focarul imagine allentilei este în vârful corneei.

Examinarea automat ă a refrac ţ iei Examinatorul are sarcina de a aşeza subiectul în faţa aparatului, a-l instrui să fixeze o ţintă şi apoi

să apese pe un buton. Aparatul este obiectiv atât pentru subiect cât şi pentru examinator.

● Oftalmetronul Bausch-Lomb – principiul de bază este cel al skiascopiei, dar pupila observatoruluieste înlocuită de montura unei lentile. Baleiajul retinei este obţinut cu ajutorul unui tambur rotitor, alecărui fante lasă să scape un fascicul subţire în infraroşu. Dispozitivul se roteşte în jurul axei sale şi astfelse explorează succesiv toate meridianele ochiului, refracţiile fiind înregistrate. Centrajul iniţial esteasigurat de o telelupă. Pentru a fixa poziţia ochiului şi acomodarea, acesta priveşte un test vizibil.

● Dioptronul este un autorefractometru în infraroşu a cărui funcţionare se bazează pe netitateaimaginii pe retină a unui test (metoda Badal). Aparatul calculează dipotriile oculare prin măsurareaautomată a razei de curbur ă a corneei, diametrului corneei, profunzimii camerei anterioare, diametruluiantero-posterior al cristalinului şi mărimii axului globului ocular. Focarul imagine al lentilei aparatuluieste aşezat în planul pupilei ochiului testat. Izvorul de lumină poate fi o lampă convenţională cuioncandescenţă, a cărui radiaţie este filtrată de un filtru special sau o diodă.

Aparatul poate executa şase măsur ători pentru şase meridiane diferite (în timpul măsur ării fantelede lumină sunt poziţionate perpendicular pe orientarea meridianului studiat). Teoretic sunt suficiente treimăsur ători. Dioptronul face şase măsur ători pentru a ameliora precizia. Ansamblul ordinator al aparatuluianalizează rezultatele şi le tipăreşte pe o hârtie.



14

Rezultatele pot fi eronate din următoarele motive: trasparenţa precar ă a mediilor oculare; afecţiunicorneene sau retiniene; fixare instabilă; pupilă mai mică de 2 mm diametru; ametropii superioare posibilităţilor de măsurare ale aparatului; poziţia necorespunzătoare a subiectului în timpul măsur ării;acomodare instrumentală.

● Autorefractometrul Nikon 7000 – în skiascopie un fascicul de lumină baleiază planul pupilei

subiectului. Imaginea (lumina) reflectată de retină se deplasează trasversal în acelaşi sens sau în senscontrar faţă de spotul proiectat de pupilă şi cu viteza dependentă de ametropie. La acest aparat şi chiar şila altele, evaluarea refracţiei se bazează pe măsurarea vitezei.

Problemele ref ractometrelor automate cu radiaţii active în domeniul infraroşuOricare ar fi principiul metodei de măsurare, se folosesc radiaţii din domeniul infraroşu apropiat (λ

= 800…..900 nm), deoarece transmisia şi reflexia pe dioptrii ochiului uman sunt mari.Cantitatea de radiaţii care intr ă şi ies din ochi, depinde de diametrul pupilei subiectului. Dacă pupila

este mică, cantitatea de radiaţii care ajunge pe fotodiode, poate fi nedetectabilă.O clipire a pleoapelor produce un semnal în infraroşu suprasaturat şi falsifică rezultatul.Ma joritatea aparatelor fabricate acoperă următoarele domenii: sferic + / - 15 dpt, cilindric + / -6 dpt.

Erori de determinare a direcţiilor secţiuniilor principale sunt cuprinse în intervalul + / - 1°.Pentru a rezolva problema acomodării când subiectul priveşte ţinta, care trebuie să fixeze poziţia

ochiului în timpul măsurării, aceasta este intenţionat neclar ă. Ţinta are de obicei forma unui obiect ca ostea difuză, dar există autorefractoare la care subiectul priveşte o scenă interesantă.

Optometristul trebuie să aibe în vedere următoarele considerente, pentru ca testare să decurgă încondiţii optime:

- schimbarea rapidă a mediului de reflexie a luminii, datorită spasmului de acomodare înhiperopia latentă;

- mişcarea de forfecare a reflexului atunci când subiectul are pupila în stare midriatică;- aspectul de despicare a reflexului care apare la subiectul strabic, avertizează examinatorul că

determinările subiective şi obiective sunt suspecte;- prezenţa unor modificări corticale timpurii ale cristalinului pot fi omise în pratica

oftalmoscopică şi biomicroscopică de rutină, dar observate în retinoscopie, datorită uneidistanţe mai mari şi unei pupile mai mari;

- prezenţa unei importante anizocorii (inegalitate dintre cele două pupile) ce poate fi omisă întestele de funcţionare a pupilelor.

Keratometre automateKeratometria (sinonim oftalmometrie) este o metodă prin care se studiază refracţia corneei,

elementul principal al dipotrului ocular. Cea mai utilizată variantă constructivă este varianta Javal – Schötz.

● Refracţia subiectivă automatizată Pentru a îmbunătăţi precizia şi credibilitatea măsur ătorilor, cei mai mulţi dintre fabricanţii de

autorefractometre au adăugat acestora opţiunea unui control subiectiv al acuităţii vizuale. În acest scop,i se prezintă subiectului teste de acuitate pe care le observă după un traseu optic, în care se introducesuplimentar compensarea diferenţei de refracţie dintre vizibil şi infraroşu. Acesta optimizează componenta sferică prin schimbarea lentilelor optometrului sau a poziţiei unei oglinzi. Rezultatul esteînregistrat în computer şi poate fi comparat cu cel găsit obiectiv. Se trece apoi la modificareacomponentei cilindrice. Controlul compensării se face cu cilindrul în cruce sau test bicolor.

Abaterea standard a diferitelor metode subiective de testare este aproximativ de 0,3 dpt. Eroarea se poate datora acomodării.



15

Analizorul Humprey Vision – aparatul are aspectul unui pupitru de comandă. În componenţa saintră două proiectoare de teste, câte unul pentru fiecare ochi, compuse din lampă, condensor, obiectivde proiecţie fix, sistem optic cu putere variabilă, oglinzi plane pentru devierea fascicului luminos. Ooglindă sferică mare este folosită în comun de cele două proiectoare şi are raza de 3 m.

CAPITOLUL 13 OPTOMETRIE SUBIECTIVĂ Vederea în planul îndepărtat

Optometria oftalmică se ocupă cu determinarea performanţelor optice ale sistmului vizual ş irecomandarea mijloacelor de ameliorare a acestora, la nivel convenabil confortului vizual.

Metodele utilizate se pot clasifica în subiective şi obiective. În metodele subiective, lumina pătrunde în ochi, realizând pe retină imagini a căror calitate este apreciată chiar de subiect. În metodeleobiective, se utilizează lumina difuzată de retină, în afara ochiului, care este recepţionată cu ajutorul adiverse aparate, iar observatorul evaluează, f ăr ă participarea subiectului, unele caracteristici alesistemului optic al acestuia.

În metodele subiective, subiectul apreciază netitatea imaginilor de pe retină, evaluată prin limita

unghiulară de separare şi mai practic prin acuitate.În practica optometriei oftalmice se utilizează obiecte test, pentru aprecierea acuităţii, numite testeoptotip.

Pentru copii şi analfabeţi se folosesc optotipi speciali.Optotipul este un dispozitiv standardizat, ce are un fond luminat uniform, pe care sunt dispuse în

rânduri litere, cifre, semne, figuri, ce trebuie văzute de subiecţii examinaţi de la o anumită distanţă (deobicei 5 m, distanţă la care ochiul emetrop nu este nevoit să facă efort acomodativ). Există optotipi cuajutorul cărora se măsoar ă acuitatea la distanţă şi optotipi pentru măsurarea acuităţii la aproape.

- optotipul Monoyer foloseşte o notaţie zecimală calculată la un unghi vizual sub care se proiectează detaliul semnificativ al fiecarui test, de la distanţa de examinare;

- optotipul Snellen, foloseşte litera E în diverse poziţii, putând fi examinaţi şi analfabeţii;

- optotipul Landolt este ilustrat cu inele întrerupte a căror deschidere este egală cu grosimeainelului, diametrul exterior reprezintă de 5 ori deschiderea, iar cel interior de 3 ori. Inelul este prezentat în opt poziţii de bază;

- optotipul Lebensohn are literele în aşa fel încât nu pot fi memorate; se utilizează numai litereleD, E, F, H, K, N, O, P, R, T, U, X, Z şi cifrele 0, 2, 3, 4, 6, 7, 9.

Fiecare optotip este gradat pe margine cu o cifr ă (50, 30, 20 etc), cu o fracţie ordinar ă (1 / 10, 1 / 8,1 / 6 etc) sau cu o fracţie zecimală (0,1 , 0,2 , 0,3 etc) raportată la cea normală. Testele Parinaud suntfolosite pentru determinarea acuităţii vizuale la aproape (25 cm sub un unghi de 15 sec).

Iluminarea testelor optotip este standard.Trebuie ca cel puţin patru semne să fie disponibile pentru fiecare acuitate. Acuitatea vizuală este expresia valorii funcţionale a maculei, privind capacitatea ochiului de a

aprecia forma, conturul şi detaliile spaţiale.Se numeşte ‘’minimum vizibil’’ punctul cel mai mic, a cărui prezenţă se poate recunoaşte pe unfond luminat uniform. ‘’Minimum separabil’’ este unghiul cel mai mic sub care se pot distinge douălinii sau două puncte. Aceasta trebuie să stimuleze două conuri, între care se interpune un connestimulat. Acuitatea vizuală normală corespunde capacităţii de a separa două puncte văzute sub ununghi de un minut. Acuitatea vizuală (care este prin excelenţă un examen subiectiv) se determină printestele optotip. Semnele acestor teste pot fi văzute de la o distanţă de 5 m, sub un unghi de 5 min, iargrosimea unei litere, de exemplu, corespunde unei deschideri angulare de 1 min. Exprimarea acuit ăţiivizuale la acest sistem de teste, se face sub forma unei fracţii, în care d exprimă distanţa de la care



16

subiectul citeste optotipul, iar D exprimă distanţa de la care ar trebui citită litera rândului respectiv deun ochi emetrop (AV = d / D). Exemplificând, dacă un subiect vede de la 5 m, numai literele mari, careîn mod normal pot fi vazute de la 50 m, se noteaz ă o AV = 5 / 50, respectiv 1 / 10. În cazul în care primul rând de semne, vizibile în mod normal de la 50 m, nu se vede de la 5 m, subiectul se apropie deoptotip până recunoaşte literele. Dacă d = 2 m (D = 50 m), AV = 2/ 50 = 1 / 25. În cazul unui subiectcare nu vede nici una din figurile testului, oricât de aproape le-ar privi, se spune despre acesta că

percepe mişcarea mâinilor (p.m.m.) sau că are percepţie luminoasă (p.l.), ceea ce atestă că nervul opticeste încă capabil de a transmite incitaţia luminoasă. În cazurile cele mai severe, ochiul este f ăr ă percepţie luminoasă (f.p.l.). Nervul optic şi-a pierdut complet funcţia.

Acuitatea vizual ă de aproape – pentru determinarea acuităţii vizuale la apropiere, se utilizează testea căror caractere minime să fie văzute la distanţa de 25 cm, sub un unghi de 15 sec. Examinarea se face pentru fiecare ochi în parte, începându-se cu ochii liberi şi apoi cu corecţie (dacă este cazul).

Un alt aspect important îl reprezintă contrasul testelor. Acesta influenţează acuitatea care depindedeasemenea de acomodare şi adaptare. Subiectul tinde să suprapună noţiunea de acuitate cu cea denetitate. În cursul examenului, trebuie insistat ca subiectul să vadă literele cele mai mici, chiar dacă levede neclare. Se micşorează astfel incertitudinea rezultatului măsur ătorii.

● Determinarea ametropiei sferice Netitatea imaginii pe retină poate fi evaluată prin acuitatea vizuală brută. Măsurarea acuităţii

vizuale brute cu ajutorul testelor optotip, informează asupra valorii probabile a ametropiei ochiului. Seîncearcă ameliorarea acuităţii cu lentile de compensare, la început, pentru fiecare ochi în parte. Ochiulcare nu este testat se acoper ă cu ecranul negru, mat.

În cazul miopiei se creşte prudent puterea lentilei de testare; ne oprim la lentila divergentă careasigur ă acuitate vizuală maximă, astfel subiectul testat acomodează făr ă ca examinatorul să-şi deaseama şi există riscul de a prescrie o lentilă prea puternică, care produce în timp spasm acomodativ(contracţia tonică a muşchiului ciliar). Se recomandă ca miopiile mici până la – 1,50 dpt să secompenseze exact, miopiile mai mari se subcompensează mai întâi cu – 0,25 dpt, iar pentru valoridioptrice negative mari chiar mai mult.

În cazul hipermetropiei, dacă acuitatea brută este slabă, înseamnă că acomodând la maxim, nu poate compensa ametropia în vederea departe. Se adaugă lentila de compensare convexă, mai slabă care asigur ă acuitatea maximă. Hipermetropia compensată de această lentilă, se numeşte hipermetropieabsolută. Dacă se măreşte puterea lentilei, acuitatea se menţine micşorându-se acomodarea, până la olimită dincolo de care acuitatea începe să scadă. Se numeşte hipermetropie manifestă, hipermetropiacompensată de lentila de ochelari de putere maximă. Diferenţa între hipermetropia manifestă şi ceaabsolută se numeşte hipermetopie facultativă şi ea corespunde amplitudinii de acomodare care o poatecompensa.

Subiecţii tineri nu pot relaxa complet acomodarea, deci hipermetropia manifestă nu corespundeametropiei reale. Hipermetropia totală corespunzătoare acomodării nule (refracţie statică), nu poate fievaluată la aceşti subiecţi, decât prin paralizia acomodării, cu ajutorul medicamentelor. Această hipermetropie se numeşte cicloplegică şi poate depăşi cu + 1,00 dpt pe cea totală.

O hipermetropie mai mică de + 0,50 dpt poate r ămâne necompensată. Până la + 2,00 dpt subiectultânăr se subcorectează + 0,50 dpt, iar cel în vârstă 0,25 dpt. La dioptrii mai mari, subcorecţia poatecreşte. Un adult care foloseşte ochelarii când priveşte televizuorul, sau un adult la limita prezbiţei când priveşte în planul depărtat şi în cel apropiat, se compensează exact.

După compensarea fiecarui ochi separat, se verifică rezultatul în vederea binocular ă. Dacă acuitateafinală r ămâne mică se verifică dacă, prin micşorarea petei de difuzie, ca urmare a privirii printr-unorificiu circular d 1- 2 mm, acuitatea se ameliorează. Dacă acuitatea nu creşte înseamnă că ochiul esteambliop sau astigmat cu astigmatism mare. Dacă după cor ectarea asigmatismului nu se obţine AV = 1 pentru adult sau AV = 1,25 pentru tineri, se recomandă consultul un medic oftalmolog.



17

● Determinarea astigmatismului regulatMetodele de punere în evidenţă a astigmatismului regulat sunt: metoda fantei (Donders); metoda

ceţei; utilizarea cilindrului încrucişat.Testele pentru astigmatism sunt: cadranul Parent, testul Raubitschek, mira Foucault şi că priori. Metoda fantei (Donders) – se izolează printr-o fantă de 1 mm lăţime aşezată diametral, în faţa

pupilei subiectului, un fascicul plan de raze. Pentru două poziţii ale acestui plan, fasciculul se refractă ca şi cum ochiul ar avea numai suprafeţe sferice de revoluţie. Se caută prin tatonare meridianele şi sedetermină puterile lentilelor sferice care le fac emetroape. Diferen ţa acestor puteri, este diferenţaastigmatică. Testele de astigmatism folosesc proprietatea: dreapta perpendicular ă pe meridianul cel mai puţin ametrop, va fi vazută mai clar.

Subiectul este aşezat la 5 m şi i se cere să spună dacă vede razele cadranului Parent la fel de nete(miopul va trebui să poarte ochelari).

Dacă razele nu sunt văzute toate la fel de clar, se caută să se facă clare, privind printr-o lentilă cilindrică cu axa îndreptată în direcţia meridianului principal de putere minimă.

Metoda ceţei – se transformă astigmatismul de orice fel în astigmatism miopic cu o lentilă sferică (+ 4,00 dpt, + 8,00 dpt). Tot testul apare neclar; se micşorează progresiv puterea lentilei şi se atenuează ceaţa, până se obţine aproape un astigmatism simplu. Practic schimbarea lentilelor se opreşte când seobţine o acuitate vizuală de 0,5 (5 / 10). În acest moment, distanţa focală posterioar ă este aproape deretină şi cu testul de astigmatism se recunoaşte directia dreptelor , care se văd mai clar, ceea cedetermină meridianele principale.

Dacă subiectul are astigmatism miopic compus, o lentilă divergentă îl va aduce în stadiul dorit, darnu trebuie să se producă astigmatism mixt, căci acomodarea ar falsifica rezultatele.

Se aşează apoi în faţa ochiului, pe lângă lentila sferică, un cilindru concav cu axa perpendicular ă pedirecţia de claritate maximă; distanţa focală anterioar ă se apropie de retină, cealaltă r ămânând fixă. Semareşte progresiv puterea cilindrului, până la identitate de aspect a testului în toate direcţiile.Astigmatismul este corectat şi subiectul trasformat în miop simplu făr ă astigmatism. Se modifică uşorcorecţia sferică pentru a transforma miopul în emetrop, căutând să se obţină acuitate maximă. Severifică din nou astigmatismul şi la nevoie se aduc modificări cilindrilor (în timpul desf ăşur ării acestoretape de testare, capul subiectului trebuie să fie drept).

Testul cu mire şi că priori, în cazul când este orientat după meridianul cel mai puţin miop, pare culiniile unei mire mai negre ca liniile celeilalte perpendicular ă pe prima, liniile că priorilor apar la fel decenuşii. Puterea cilindrului corector va fi aceea care face ca mirle să apar ă identice ca înnegrire.

Testul Raubitschok apare cu liniile la fel de negre, dacă axa de simetrie a testului coincide cu osecţiune principală a ochiului astigmat. Pentru a controla puterea cilindrului, se adaugă o lentilă sferică de – 0,25 dpt. Liniile testelor trebuie să se păstreze la fel de nete. Dacă puterea sferică este binealeasă, adăugând + 0,12 dpt sau + 0,25 dpt, acuitatea trebuie să scadă uşor , dacă se adaugă – 0,25 dptacuitatea trebuie să r ămână neschimbată. Urmează verificarea binocular ă.

Cilindrul încruci şat – este o lentilă cu puteri în cele două secţiuni principale ce + 0,25 dpt şi – 0,25dpt (sau + / - 0,50 dpt). Lentila trebuie să poată fi rotită în jurul unei axe aşezată în planul axelorcilindrului, f ăcând 45° cu acestea. Cu cilindrul încrucişat, un ametrop este transformat în atigmat mixtde 0,50 dpt sau 1,00 dpt, prin simpla rotaţie a dispozitivului, f ără să se schimbe orientarea axelor.Pentru a verifica dacă cilindrul prescris are putere exactă, se suprapune cilindrul încrucişat f ăcând săcoincidă axa sa concavă, cu axa concavă a corecţiei. Privind tabloul cu teste optotip, se compar ă acuitatea obţinută în această poziţie şi după ce cilindrul a fost rotit. Literele trebuie să apară la fel declare (neclare). Dacă erau mai neclare în prima poziţie, trebuie micşorată puterea cilindrului concav, încaz contrar trebuie mărită. Pentru verificarea poziţiei axei cilindrului, se aşează cilindrul încrucişat la45° faţă de orientarea ce o avea în încercarea precedentă. Testele trebuie să apar ă la fel de neclare încele două poziţii ale cilindrului încrucişat.



18

Testele bicolore – se bazează pe faptul că un ochi care este emetrop în lumină albă, devine uşorhipermetrop în roşu şi miop în albastru.

O suprafaţă translucidă iluminată din spate, este acoperită de două filtre alăturate: roşu şi verde.Cele două zone trebuie să aibe luminanţe egale. Linia de separaţie este verticală. Pe fiecare jumătate,sunt câte o pereche de cercuri concentrice negre. Un emetrop vede cercurile de la 5 m, la fel de nete peroşu şi verde. Miopul vede cercurile pe roşu mai nete şi hipermetropul pe verde. Se caută corecţia care

face ca ochiul să vadă la fel de net cercurile de pe cele două jumătăţi.Trusa de testare subiectivă (oftalmotest) – cuprinde un număr de lentile de încercare şi ochelari

suport pentru lentilelele de încercare. Conţine următoarele:- lentile axosimetrice cu puteri de la – 0,25 la – 6, 00 dpt din 0,25 în 0,25 dpt. Peste 6,00 la -8,00

trepte de 0,50 dpt, peste -8,00 la -16,00 dpt trepte de 1,00 dpt, analog pentru lentile peste -16,00dpt. La fel pentru lentile convergente (de preferat lentile de tip punktal);

- lentile cilindrice de la – 0 25 la – 4,00 dpt trepte de 0,25 dpt, de la -4,50 dpt la -6,00 dpt treptede 0,50 dpt. La fel pentru lentile convergente (de preferat lentile de tip punktal);

- lentile prismatice de la – 1,00 dptp la + 10,00 dptp (de preferat lentile de tip punktal);- ochelarul de proba poate fi reglat pentru diferite distanţe interpupilare şi diferite conformaţii ale

capului;- diafragme cu orificiu de Φ 1,5 mm şi Φ 3 mm, necesare pentru a micşora influenţa

astigmatismului indus în vederea periferică asupra rezultatului încercării de compensare.Examenul subiectiv al unor cazuri (nistagmus, ambiopi etc) nu se poate face cu lentile diafragmate.În practică, obturarea este jenată când se doreşte de exemplu, să se testeze echilibrul oculomotor al

subiectului, după principalele direcţii de privire sau când se doreşte informarea asupra impresiilorspaţiale percepute de un subiect înzestrat cu compensarea sa.

Ar trebui să existe două truse de lentile pentru testarea subiectivă. Una să conţină lentilediafragmate pentru a măsura repede cantitativ ametropia. A doua trusă, ar trebui să cuprindă lentile punktal, sferice, torice cu diametru mare, pentru a putea aprecia calitatea vederii subiectului cucompensarea stabilită.

Foropterul (refractor) este un dispozitiv ce înlocuieşte trusa de testare subiectivă clasică, pentru amicşora timpul de evaluare. Există numeroase variante constructive cu acţionare manuală directă sau ladistanţă, de la un pupitru de comandă. Se montează de regulă, fie pe un suport special fixat în perete,fie pe coloana unui unit oftalmologic. Domeniul de măsurare al acestui aparat este:

Sfera - 19,00 dpt până la + 16,75 dpt, cu trepte de 0,25 dptCilindru 0,00 la + / - 6,00 dpt, cu trepte de 0,25 dptAxa 0° la 180°Cilindru încricişat + / - 0,25 dpt (sau + / - 0,50 dpt)Prisma - 20 cm / m → 0 cm / m → + 20 cm / m

Distanţa interpupilară 50…………80 mm, diviziune 1 mm

Unitul oftalmologic este un complex de testare a vederii, care are de obicei în componenţă următoarele aparate: biomicroscop cu lampa cu fantă, oftalmometru, foropter, proiector de teste, lampă pentru iluminarea subiectului, scaun reglabil pentru subiect. Unele modele sunt înzestrate cuoftalmoscop electric de mână, skiascop, trusă de testare oftalmologică.



19

Vederea în planul apropiatAtât din punct de vedere al dioptricii oculare, cât şi în vederea binocular ă, trebuie verificate

formulele găsite în vederea departe, dacă corespund unei vederi confortabile şi eficace şi în vedereaaproape.

Este necesar sa se caute: rezervele de acomodare, să se controleze convergenţa, să se propună oadiţie în vederea aproape, dacă este necesar şi uneori să modifice vederea departe pentru a face lucrul

aproape mai convenabil. În acest scop, au fost concepute un număr de teste.

Determinarea amplitudinii aparente totale de acomodare Acomodarea este un act reflex de o mare rapiditate, prin care aparatul optic se reglează instantaneu

de la vederea departe la cea de aproape şi invers, fără efort conştient. Sau altfel definit, modificareacurburilor cristalinului prin bombarea sa, datorită elasticităţii (sale), sub acţiunea muşchiului ciliar,realizând astfel focalizarea razelor de lumină ce pătrund în ochi pe o zona retiniană, unde se va forma oimagine clar ă. Elasticitatea cristalinului diminuează, o dată cu înainterea în vârstă, ceea ce atrage dupăsine scăderea ‘’rezervei de acomodare’’.

Caracteristic pentru acest act reflex, este că el nu se produce independent, ci este însoţit de alte treimecanisme reflexe ajutătoare, miozisul, midriaza şi convergenţa.

Miozisul (restrângerea pupilei) are ca efect micşorarea diametrului pupilar, ceea ce înlătur ă aberaţiile sferice şi cromatice şi scade cantitatea de lumina care ar jena retina. Mioza se produce şi înafara acomodaţiei, la simpla atingere a ochiului cu un fascicul luminos.

Midriaza este denumirea pentru pupila cu diametrul mărit. Este un fenomen fiziologic al actuluivederii, pupila fiind în permanentă adaptare la cantitatea de lumina care pătrunde în ochi.

Convergenţa înseamnă mişcarea celor doi ochi, pentru a privi acelaşi punct. Cu cât punctul este maiapropiat de ochi, cu atât efortul de convergenţă este mai mare (ca şi efortul de acomodare). Efortul deconvergenţă se măsoar ă în unghi metrici. Pentru a vedea clar un obiect la distanţa de 1 m, ochii fac unefort de acomodare + 1,00 dpt şi un efort de convergenţă de 1 unghi metric. Legătura dintre acomodareşi convergenţă nu este fixă, acomodarea poate să varieze şi convergenţa să r ămână aceeaşi, în acest cazeste vorba despre acomodarea relativă.

Aceste trei mecanisme constituie sinergiile acomodative (asociere de func ţii). Actul acomodării se produce datorită unei acţiuni armonioase, la care participă musculatura intrinsecă (muşchiul ciliar care bombează cristalinul şi muşchiul irian care contractă irisul) şi musculatura extrinsecă (muşchii drepţiinterni care produc convergenţa).

Acomodaţia are următorii parametrii caracteristici:- punctul remotum este punctul cel mai îndepărtat care poate fi vazut clar, f ăr ă ca ochiul să facă

vreun efort de acomodare;- punctul proxim este punctul cel mai apropiat ce poate fi văzut clar cu maximum de acomodare;- Parcursul acomodatiei este distanţa ce separă aceste două puncte; variază cu ametropia (este

scăzut la miop, la care punctul remotum este apropiat de ochi);- Amplitudinea acomodaţiei este schimbarea maximă de refracţie, pe care o poate efectua un

ochi, acomodând la maxim; este independentă de ametropie.Acomodaţia se măsoar ă în dioptrii ca şi refracţia. Ea variază cu vârsta.Concluzionând, putem spune ca actul acomodării este cel care confer ă ochiului caracteristica de

organ viu, cu puter e de adaptare la diferite condiţ ii de mediu.

Pentru determinarea amplitudinii aparente totale de acomodare se pot utiliza următoarele: Proxotipul – măsurarea se face în monocular sau binocular, dacă există anisometropie importantă,

purtând compensarea pentru departe. Subiectul ţine testul în mână cât mai departat posibil şi îl apropieîncet de ochi. I se cere să avertizeze când caracterele devin neclare. În acel moment, testul este la



20

‘’proxim aparent’’. Inversul distanţei cornee – proxim aparent este amplitudinea aparentă totalp deacomodare.

Metoda lentilei negative – testarea se face în vederea monocular ă. Ochiul este compensat pentrudeparte. Se încearcă lentile negative cu puteri în valoare absolută crescătoare, până se observă oscădere netă de acuitate, când ochiul observă tabloul de acuitate aşezat la 5 m. Valoarea absolută a

lentilei negative cea mai puternică, ce ofer ă ochiului acuitatea maximă, este egală cu amplitudinea deacomodare aparentă totală.Acomodarea monocular ă nu este egală cu acomodarea binoculară, deci se va face o verificare în

vederea binocular ă. Adesea este nevoie să se micşoreze adiţia dedusă prin aceată metodă.O varianta constructivă de ‘’aparat proxotip’’, permite observarea pe o faţă, a următoarelor teste:- scala de acuitate cu optotipi litere corespunzătoare acuităţilor de la 0,16 la 1,25;- testul cu cifre în culorile roşu şi verde pentru evaluarea semnului ametropiei;- testul de echilibru binocular care conţine două teste verde – roşu simetric pe jumatatea superioar ă

şi inferioar ă;- testul pentru echilibru binocular care constă din două r ânduri de litere corespunzătoare unei game

identice de acuităţi;- crucea Maddox constituită din două scări reciproc perpendiculare, la intersecţia lor fiind un punct

luminos alb;- testul polarizat constituit dintr-un pătrat cu linii întrerupte şi un punct luminos central folosit

pentru evaluarea anizeiconiei (anizeiconia este inegalitatea imaginilor obţinute de cei doi ochi; există oanizeiconie fiziologică datorită distanţelor diferite de la obiect la cele două retine, de mică valoare cenu se sesizează, dar care are un rol important în vederea stereoscopică);

- testul pentru evaluarea vederii stereoscopice.Cealaltă faţă cuprinde:- teste corespunzătoare acuităţilor 0,25 ; 0,3 ; 0,4 ; 0,5 ; 0,6 ;- teste pentru astigmatism: cadranul Parent şi crucea cu linii paralele.

Controlul vederii binoculare în planul apropiatVerificarea adiţieiSe aşează testul roşu-verde pentru vederea aproape, la distanţa cea mai scurtă şi se întreabă

subiectul dacă vede cercurile negre la fel de negre pe fond verde ca pe fond roşu.Chiar în caz afirmativ, se apropie sensibil testul care este atunci văzut mai net pe verde, apoi se

departează mult; va fi văzut mai net pe fond roşu. Se dă pătratul subiectului şi i se cere să-l apropie, până la egalitate de roşu şi verde.

Dacă distanţa astfel obţinută, este prea scurtă se micşorează adiţia.Dacă distanţa este prea mare se măreşte adiţia.Se aşează proxotipul în punctul remotum al ochiului compensat pentru aproape. În acest moment,

trebuie să se poata citi prin compensarea pentru departe. Dacă acest lucru nu este posibil, se încearcă micşorarea adiţiei, sau se recomandă o lentilă trifocală sau progresivă.

Verificarea echilibrului binocularCrucea Maddox: se face analog ca la vederea în plan depărtat folosind cilidrul Maddox.

Comportament normal înseamnă 4…6 pdpt exoforie fiziologică. Peste această valoare, rezultă insuficienţa de convegenţă în vederea departe.

Testul polarizat (cu pătrate) pune în evidenţă anizeiconia. Rezultă anizeiconie, dacă subiectul nureconstituie exact pătratul. În ochelarul de testare, se aşează filtrele polarizate, astfel încât un ochi să vadă numai colţurile pătratului, celălalt mijloacele laturilor.



21

Stereotestul – subiectul priveşte stereotestul, folosind compensarea determinată şi având filtre polarizate, cu planele de polarizare la 90°, în faţa celor doi ochi.

APARATE PENTRU DIAGNOSTICAREA AFECŢIUNILOR OCULARE ŞI

MĂSURAREA PARAMETRILOR SISTEMULUI OCULO-MOTOR

Aparatele de diagnosticare oftalmologice fac parte dintr-o categorie de aparate de relativ dat ă recentă, având la bază contribuţia mai multor domenii: aparatura optică, fizica, mecanica fină,electronica şi biologia.

Apariţia şi dezvoltarea lor a avut loc ca o consecinţă a nevoii de identificare a anumitor afecţiunioculare, obţinerea unor parametrii corespunzători şi standardizarea lor, totul pentru o calitate superioar ă a diagnosticului şi tratamentului, fie medicamentos, chirurgical sau de altă natur ă.

Autorefractometru - este un aparat utilizat la masurarea parametrilor unor boli de tipul: glaucomului, pupilelor asimetrice şi, mai general, ai oricărui tip de afecţiune ocular ă, întâlnită în special la persoanele mai în vârstă. Tehnologia de bază, utilizată la construcţia şi funcţionareaautorefractometrului, este cea opto - electronică şi se bazează, la generaţiile mai noi de aparate, pe principiul prismei rotitoare, iar ca sursă de lumină se foloseşte LED-ul (dioda) - alegere care vizeazaînlocuirea

Camera retinal ă Aparatul este utilizat pentru aplicaţii fotografice în domeniul oftalmologiei şi este dotat cu mecanism

de poziţionare pe trei axe

a bCaracteristici: poate capta imagini fluorescente şi color; are în dotare blitz; ocularul are o construcţie



22

‘’largă’’ce asigură o aliniere uşoar ă şi confortabilă; montura sistemului optic este proiectată pentru asuporta uşor tremurul sau alte şocuri şi pentru a oferii imagini de calitate.

Lensmetrul este un aparat care este utilizat la măsurarea, în principal, a dioptriei lentilelor şi a altor parametrii legaţi de acestea. Foloseşte ca sursă de lumină un LED (Light Emitting Diode), fapt ce aînlăturat neajunsurile create de o sursă de lumină clasică (bec sau lampă). Noile dimensiuni reduc

modul de grupare a celorlalte instrumente în jurul sistemului optic şi reduc consumul de energie. Înacest context, alimentarea se poate face fie prin adaptor, fie prin acumulatori. Există două variante - cuocular (fig. a) şi cu monitor (fig.b). Caracteristici comune: planja de măsurare: lentile sferice 25 dpt;increment: pentru măsurarea puterilor mai mici de 3 dpt : 0.125 dpt şi pentru măsurarea puterilor maimari de 3 dpt : 0.25 dpt; unghiul de rotaţie al platformei este cuprins între 25 0 şi 90 0 ; diametrul maxim pentru lentilele măsurate 90 mm; gabarit 3.6 kg; sursa de lumină LED.

a b

În cazul lensmetrului cu monitor (fig.b) sunt eliminate o serie de neajunsuri: permite operatorului ca,în locul unui ocular incomod, să utilizeze un monitor cu un diametru de 102 mm; erorile cauzate deajustarea ocularului sunt eliminate; sunt eliminate oboseala ochiului, dificultatea de citire a datelor şiadaptarea întregului aparat la mediul didactic. Alte avanataje, pe lângă cele enumerate: în cazullentilelor cilindrice, poate măsura puterea şi lungimea axelor; plaja de masurare este de ± 25 dpt.

Optester - este un aparat construit pentru măsur ători în cazul testelor monoculare şi binoculare.Cel mai reprezentativ aparat din această categorie, este construit de firma Nikon şi este singurul

dotat cu refractor electronic şi dispozitiv de comandă de la distanţă, f ăr ă cablu.Caracteristici :- cu a jutorul tehnologiei informaţiei, este programat pentru trei

secvenţe de examinare diferite: primul şi al treilea program suntutilizate pentru examinări generale monoculare, iar cel de-altreilea este utilizat pentru examinări binoculare;- pate fi cuplat cu un Retinomax;- este capabil să execute toate procedurile specifice refracţiei;- ofer ă libertate operatorului şi minimizează discomfortul pentru

subiect;- datele pot fi procesate de aparat şi pot fi transmise la distanţă, scurtând timpul de examinare de 2,75 ori faţă de modelele



23

anterioare construirii acestuia;- foloseşte ca sursă de lumină un LED, iar sistemul optic ofer ă un câamp unghiular de examinare de360 şi claritate ridicată;- plaja de măsurare - putere sferică -29 dpt … + 26.75 dpt, în paşi secvenţiali de 0,25 dpt;- putere de alimentare 150VA;- gabarit 6.4 kg.

Programele pot fi modificate şi adaptate, pentru a fi utilizate cu teste hartă. Mai este dotatcu markere, lentile auxiliare, întrerupător manual stânga / dreapta. Poate fi alimentat şi prinacumulatori.

Tonometru - este un aparat care măsoara presiunea intraoculară prin metoda’’Goldmann’’(fig.a).Parametrii afecţiunilor sunt obtinuţi, în concordanţă cu alte măsur ători de rutină, prin aşezarea

subiectului în faţa unei fante de lumină.Deviaţia medie la o singur ă examinare, nu

depăşeste 0,5 mm HG.În cazul procedurilor, în care au loc măsur ători

repetate, nu apar efecte secundare sau o scădere a presiunii intraoculare.

Aparatul mai ofer ă posibilitatea de a standardiza parametrii afecţiunilor şi poate fi calibrat uşor,înaintea începerii operaţiunilor. De asemeni poate ficuplat şi cu alte aparate. Aparatul este utilizatîmpreună cu un braţ (fig.b), având mai

a bmulte articulaţii, pentru o poziţionare tridimensională şi este dotat cu o masă plată pentru fixareaaparatului.

Aparat pentru mă sur ători refractometrice şi keratometrice - este un aparatutilizat la obţinerea simultană a unor parametrii refractometrici (indici derefracţie şi alte proprietăţi ale ţesutului ocular, care depind de valorile acestorindici) şi keratometrice (parametrii ai curburii corneii). Aparatul prezentat înfigura alăturată, este produs de firma « Nikon » şi este suficient dereprezentativ la aceasta categorie. Caracteristici: iluminarea se bazează pe pe principiul de iluminare al unui retroproiector; timpul de analiză şi obţinere a parametrilor, în cazul unei singure proceduri, este de 0,35 s; plaja de valorimăsurabile, în cazul keratometriei, este 5 … 11mm; puterea în cazullentilelor sferice -18 dpt ÷ +23 dpt; puterea în cazul lentilelor cilindrice ± 12dpt; increment de măsurare în două variante 0,25 dpt şi 012 dpt;

- dotare cu echipament video pentru dublarea monitorizăriivizuale;

- posibilitatea de a se regla iluminarea funcţie de de sensibilitatea subiectului;- mod de măsurare: manual, automat şi continuu;- are posibilitatea de a memora datele de analiză a 100 de subiecţi;- greutate 17 kg.

Aberometrul - este considerat ca fiind primul aparat topografic, dintr-un şir de aparate dediagnosticare a aberaţiilor care, pe lângă identificarea aberaţiilor corneene, mai identifică şi ofer ă parametrii neregularităţilor aflate în profunzime şi nedectabile cu alte metode.



24

Acest tip de aparat este utilizat în cazul aplicării tehnologiilor PRK şi LASIK, pentru care suntnecesare o confirmare şi/sau identificare, cu mare precizie a diagnosticului şi măsurarea parametrilorutilizaţi de către instalaţia laser.

Principiul de măsurare are la bază posibilitatea de a percepe şi măsura câmpul de undă, unic, pe careorice fiinţă umană îl produce şi-l emite.

Aparatul, o simbioză a mai multor tehnologii, din domenii precum

informatica, microelectronica, optica fizică, biosenzori, mecatronica etc, poate capta acest câmp de undă, măsura şi-l poate transfera sub forma unui profil ablaţionist, pentru a fi ‘’contabilizat’’ de o instalaţie laser, specifică tehnologiilor PRK si LASIK.

APARATE PENTRU VIZUALIZARE - M Ă RIRE

Mijloacele de vizualizare nu sunt la fel de diverse ca cele de diagnosticare - măsurare, existândtotuşi nenumărate modele, cu performanţe mai mult sau mai puţin deosebite, dar nu excepţionale, de lao firmă la alta.

Pentru edificare, descrierea unor microscoape consacrate în lumea microscopiei oftalmologice, estesuficientă, ştiind că, în ultimile decenii, domenii ca aparatura optică sau fizică, nu au mai putut oferisurprize, astfel încât tot ceea ce s-a mai putut face a fost doar o îmbunătăţire a anumitor parametri.

MicroscopCaracteristici: Cap dotat cu câte două binoculare - unul pentru operatorul principal şi al doilea pentru asistent; Capul este demontabil; Este realizat în două variante: cele două binoculare au axa optică comună sau

cele două binoculare au axe optice separate; Puterea optică este reglată manual; Intensitatea luminoasă este generată prin fibr ă optică; Poziţionarea ‘’capului’’cu binoculare (în 3D) se realizează cu ajutorul motoarelor electrice; Alimentare 120/240V şi 60/50Hz; Greutate 204,117kg.

a b c d e f

fig.a - cap cu două binoculare şi axe optice independente;



25

fig.b,c,d - braţ susţinător pentru cap, reglabil şi contrabalansat pentru echilibrarea tensiunilor;fig.e, f . - dispozitiv mecanic, inelar şi manual de reglare a măririi;

(fig.g, h)fig.g, h - cap cu două binoculare şi axă optică comună. De asemeni, binocularul asistentului poatefi îndepărtat şi înlocuit cu un tub-suport pentru camera video.Caracteristici optice oferite de firma constructoare: putere ocular 013X; câmp unghiular 450

ajustabil; focală variabilă obiectiv 125175mm; putere obiectiv 0.84X.

Microscopul oftalmologic MIKOMicroscopul Miko-Of-2 face parte dintr-o gama mai larga de microscoape, create de către firma

LOMO AMERICA.INC şi este totodată unul din microscoapele la care pot exista, montate la nivel de‘’cap’’pentru binoculare, un aparat fotografic şi o cameră video.

Caracteristici:

Manipularea obiectivului se face în coordonate, iar obţinerea puterii de mărire, în câmpul operator, se face cu ajutorul unuiservo-coordonator;

Pentru obţinerea unei imagini de înaltă calitate, a unui contrast bun, rezoluţie ridicată şi cromatică largă, sunt utilizate: un sistemoptic original şi piese optice de cea mai bună calitate.

Pentru o imagine stereo de calitate sunt utilizate binoculare; La obţinerea unei mobilităţi şi a unei precizii ridicate (rotiri şi

translaţii) sunt utilizate: un design modular şi coordonate deorientare la rotirea componentelor;

Suportul de fixare este montat pe tavanul spaţiului operator;

Instalaţia microscopică este dotată cu servocontrol pentru acţionaremanuală sau la picior;

Câmp unghiular operator şi de lucru 25 mm; Rotaţia pe axe X 300, Y 300; Focale specifice obiectivului 200, 250, 275, 300, 350, 400, 450; Iluminare prin fibr ă optică.

BIBLIOGRAFIE- Metode şi mijoace de tetare în optometria oftalmică, autor N. Dumitrescu UPB Bucureşti 1998 - Utilajul şi tehnologia mecanicii fine şi a opticii, autori Prof. ing. Danescu F., prof. ing. Grosu M.,

prof. ing. Rotaru T., prof. ing. Stoian G, prof.ing. Vertan E., manuale pentru clasa a XI a si a XII a,

licee industriale cu profil de mecanică, calificarea mecanic de mecanica fină şi optică şi şcoli profesionale, EDP Bucureşti 1989; - Bazele opticii fiziologice, autor N Dumitescu, UPB 1994;- ECCO European Diploma Optometry (candidate guidelines) – Zentralverband der Augenoptiker,Dűsseldorf 2008



26

Calificarea Tehnician optometrist

Anul II Modulul VII: Întreținerea echipamentelor folosite în cabinetul de optică medicală

TESTUL NR.11) Specificaţi echipamentele necesare pentru examenul iniţial al ochiului uman.2) Descrieti studiul topografiei corneei.3) Cum se poate face examinarea cristalinului?4) Care sunt aspectele pe care tehnicianul optometrist trebuie să le aibă în vedere pentru ca testarea

să decurgă în condiţii optime? 5) Ce metode de lucru folosesc oftalomoscoapele mari si care sunt elementele componente aleacestora?

TESTUL NR. 2

1) Specificaţi echipamentul complet pentru examenul detaliat al ochiului uman.2) Ce este keratometria?3) Care este rolul diploscopului?4) Descrieţi trusa de testare subiectivă.5) Dioptronul face trei până la şase măsur ători, pentru a ameliora precizia de măsurare a refracţiei

oculare. Care sunt motivele ce duc la rezultate eronate

TESTUL NR.3

1. Din ce este alcătuit sistemul optic al keratometrului Zeiss Opton?2. Poziţiile ochilor faţă de repere faciale determinate, se pot determina cu ajutorul anumitor

dispozitive. Dinte acestea, caracterizaţi rigla Leude. 3. Descrieţi testele optotip. 4. Explicaţi modul de funcţionare al oftalmoscopului electric.5. În ce constă controlul vederii binoculare?

TESTUL NR.4

1. În ce constă estimarea fixării ? 2. Descrieţi testul acoperit-descoperit.3. Pentru controlarea vederii binoculare se folosesc o serie de dispozitive. Dintre acestea,

descrieţi bagheta Maddox. 4. Care este rolul perimetrului cu arc?5. Daţi exemple de dispozitive specifice examinării vederii culorilor.



COLEGIUL UCECOM SPIRU HARET BUCUREŞTI ŞCOALA POSTLICEALĂ, CALIFICAREA: TEHNICIAN OPTOMETRIST ANUL II, 2013-2014 NUMELE ŞI PRENUMELE ELEVULUI______________________________________ MODULUL VII: ÎNTREȚINEREA ECHIPAMENTELOR FOLOSITE ÎN CABINETUL DE OPTICĂMEDICALĂ

LOCUL DE PRACTICĂ:___________________________________________________ SEMNĂTURA REPREZENTANTULUI AGENTULUI ECONOMIC________________DATA EFECTUĂRII TEMELOR:____________________________________________

FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE INSTRUIRE PRACTICĂ

Descrieți următoarele teme:

1) Refracţia subiectivă automată.

2) Problemele refractometrelor automate în domeniul infraroşu.

3) Modul de amenajare al unui cabinet de testări optometrice.

IITO Curs MVII Intretinerea Echipamentelor

Documents

Transcript of IITO Curs MVII Intretinerea Echipamentelor