CONCEPTE SI TEORII DE NURSINGIGIENA

Etimologia cuvântului igienă vine de la grecescul hygiene care însemna sănătos. Igiena personală reprezintă una din condiţiile de păstrare a sănătăţii pentru fiecare persoană. Igiena presupune măsuri

pentru asigurarea curăţeniei, dar şi îngrijiri speciale pentru întreţinerea pielii, fanerelor şi mucoaselor. Există diferenţe individuale notabile în obiceiurile şi practicile igienice. Fiecare om are reguli proprii de igienă, preferă

anumite produse cosmetice, alege anumite ore pentru spălare, şamponare, etc. Responsabilitatea propriei stări de igienă aparţine fiecăruia dintre noi şi se bazează, în special pe comportamente învăţate.

Asistentul medical trebuie să conştientizeze propriul rol în asigurarea condiţiilor igienice ale pacientului. Acesta se află într-o perioadă a vieţii lui când acţiunile cotidiene se modifică, iar igiena poate fi neglijată. De asemenea, atunci când starea pacientului nu-i permite acestuia autoîngrijirea, asistentul medical devine responsabil pentru confortul şi igiena sa. Uneori pacientul prezintă leziuni la nivelul tegumentelor sau mucoaselor, iar asistentul medical îi administrează tratament local cu diverse, creme, unguente, loţiuni. De aceea este nevoie de o cunoaştere corectă atât a condiţiei pacientului, a obiceiurilor sale igienice, cât şi a metodelor corecte de asigurare a igienei personale.

Pielea – organ de protecţie şi de schimburiPielea este un organ complex care constituie bariera ce se opune acţiunii agenţilor externi de natură fizică (lovire, taiere,

arsuri, expunere la soare, etc.), chimică (produse toxice) sau bacteriologică (pătrunderea germenilor patogeni). Din acest punct de vedere, pielea are rol protector.

Pielea păstrează apa în organism, dar şi elimină apă prin procesul de transpiraţie ajutând la procesul de termoreglare. Prin transpiraţie se elimină apă şi substanţe toxice, pielea îndeplinind rol în eliminare. Dar pielea este permeabilă pentru

anumite substanţe (creme, unguente, uleiuri) având rol de absorbţie. La nivelul pielii se sintetizează vitamina D sub acţiunea razelor solare, care la rândul ei favorizează absorbţia calciului. Iată deci, rolul pielii în metabolism.

Un alt rol important al pielii, în adaptarea organismului la mediu este acela de organ al sensibilităţii.Nu în ultimul rând, pielea are rol estetic, fiind probabil organul care preocupă cel mai mult acest domeniu. Grosimea sa variază de la 1,5 la 5 mm, în funcţie de regiunile pe care le acoperă. Este subţire în regiunea pleoapelor şi

groasă în zona plantară. Anexele pielii sunt părul şi unghiile, care poartă numele de fanere. Pielea este compusă din trei straturi: epiderm, derm şi hipoderm. Culoarea pielii variază în funcţie de mai mulţi factori:

determinarea genetică; starea de sănătate; starea emoţională; condiţiile climaterice.

Melanina este pigmentul care conferă culoarea naturală a pielii. Cantitatea de melanină prezentă în piele o apără de agresiunea razelor solare. Din această cauză, o persoană care se expune la soare intens are o piele închisă la culoare.

FanereleUnghiile sunt anexe ale pielii cu rol protector. Prin vigoarea şi aspectul lor reflectă starea de sănătate a organismului.

Cuticula (pielea din jurul unghiei) este o reală barieră împotriva infecţiilor.Părul la om este o reminiscenţă a treptelor evolutive care şi-a pierdut o parte din valoarea adaptativă, păstrând totuşi rol

de protecţie (perii din nas opresc trecerea pulverilor şi a microbilor; la fel perii din alte zone în care sunt mai bine reprezentaţi). Părul împiedică pierderile de căldură, dar şi acţiunea căldurii asupra pielii, jucând oarecare rol în termoreglare. Cel mai important rol al părului de la nivelul scalpului, este rolul estetic. IGIENA

Noţiunea de igienă se referă la întregul set de măsuri care protejează corpul uman şi mediul înconjurător de impactul cu corpii străini, germenii din mediu, dar şi cu proprii produşi de excreţie care trebuie îndepărtaţi de la nivelul pielii şi fanerelor.

Igiena stă sub semnul permanent al sintagmei “ori de câte ori este nevoie”. Igiena mediului înconjurător, ca factor de protecţie împotriva îmbolnăvirii organismului, constă în măsuri continue de

păstrare a curăţeniei şi de asigurare a unui spaţiu corespunzător.Igiena patului necesită schimbarea lenjeriei de pat cel puţin o dată pe săptămână. Se recomandă o lenjerie din texturi

naturale, suficient de mare pentru a acoperi accesoriile patului şi a putea fi întinsă corespunzător.

Lenjeria de corp se va schimba zilnic. De asemenea, ţesăturile naturale, de tip bumbac, in, mătase naturală vor asigura o bună protecţie a pielii. Ele absorb transpiraţia şi ajută la păstrarea temperaturii constante a corpului. Sunt uşoare şi plăcute la purtat, asigurând confortul. Folosirea lenjeriei albe sau de culoare deschisă este de preferat pentru că substanţele colorante pot dăuna sănătăţii pielii, mai ales dacă se folosesc coloranţi chimici de proastă calitate.

Igiena tegumentelor şi mucoaselorPielea reprezintă unul dintre organele cele mai complexe, cu multe funcţii şi cu mare sensibilitate la mediul extern.

Tegumentele şi mucoasele, ca şi celelalte părţi ale organismului, au nevoie de oxigen, factori nutritivi şi apă, dar şi de condiţii de a îndepărta celulele descuamate şi reziduurile eliminate. Orice interferenţă cu funcţionarea normală, fiziologică a acestui organ complex se reflectă, în primul rând, în culoarea pielii şi a mucoaselor. De multe ori aceşti parametri reprezintă indicatori ai stării de sănătate pentru întregul organism.

De aceea, măsurile de igienă trebuie să urmărească câteva obiective: să cureţe pielea de substanţele străine şi de produşii de excreţie; să menţină integritatea, elasticitatea şi starea de hidratare; să asigure permeabilitatea sa pentru păstrarea în condiţii adecvate a rolului de respiraţie, absorbţie şi excreţie; să o protejeze de agresiunea externă.

Există regiuni care necesită o igienă riguroasă şi o spălare mai frecventă. Astfel, mâinile, faţa, zonele cu pliuri, vor fi spălate mai des, având grijă să se păstreze integritatea şi condiţia lor de normalitate.

Pielea se spală cu apă şi săpun ori de câte ori este nevoie. Duşul zilnic se recomandă, nu numai pentru curăţenie, ci şi pentru starea de bine a organismului, cunoscut fiind faptul că,

duşul are efect reconfortant. Folosirea în exces a produselor cosmetice face ca pielea să devină vulnerabilă la agresiunile externe. Săpunul are efect

degresant, dar îndepărtarea continuă a sebumului usucă pielea, o fragilizează şi o expune la infecţii. De aceea, duşurile dese nu trebuie însoţite în permanenţă de folosirea săpunurilor, ci numai atunci când este necesar. În perioadele călduroase sau după eforturi fizice intense, duşurile dese pot fi practicate numai cu apă simplă, pentru îndepărtarea transpiraţiei şi răcorirea corpului.

Baia generală este indicată cel puţin o dată pe săptămână, însă folosirea vanei pentru îmbăiere este o practică personală. Baia generală presupune spălarea cu apă şi săpun a întregii suprafeţe corporale, inclusiv a părului. Apa trebuie să fie

călduţă (nu se recomandă băile fierbinţi pentru că produc vasodilataţie cu consecinţe asupra sistemului cardiorespirator). Baia generală, pe lângă rolul de curăţire a pielii, favorizează exfolierea şi regenerarea acesteia. Dacă starea de sănătate

sau condiţiile nu permit efectuarea băii generale, duşul zilnic este suficient. Există persoane vârstnice, cardiace, etc., pentru care cada presupune şi riscuri. De aceea, folosirea căzii la baia generală trebuie adaptată condiţiei organismului.

Toaleta parţială. Mediul înconjurător conţine particule şi germeni care se ataşează cu uşurinţă de piele şi fanere datorită umezelii, stratului

de sebum şi electricităţii electrostatice de la nivelul acestora. Îndepărtarea lor constituie un mod eficient de a păstra sănătatea pielii, dar şi a întregului organism. De aceea, porţiunile expuse contactului cu substanţe străine trebuie curăţate mai des. Fiecare regiune trebuie îngrijită, punându-se accent pe anumite zone în funcţie de tipul pielii şi al părului, de tipul activităţii şi de condiţiile climatice.

Spălarea mâinilor cu apă şi săpun trebuie să devină o rutină şi să se facă cât mai des pentru că mâna este un vector al germenilor. Este obligatorie înainte de mese şi după folosirea toaletei. Spălarea corectă se face sub jet de apă insistându-se pe zona unghiilor şi cea interdigitală pentru a îndepărta substanţele străine şi germenii cantonaţi la acest nivel.

Zonele unde transpiraţia este abundentă, precum zona axilară sau inghinală vor fi spălate, dacă este nevoie, de mai multe ori pe zi.

Zona genitală necesită, de asemenea, atenţie specială şi igienă riguroasă. Spălarea trebuie făcută cel puţin o dată pe zi cu apă caldă şi săpun. Schimbarea lenjeriei intime se face zilnic, după spălare. Zona genitală trebuie spălată doar la exterior, de preferinţă cu un săpun cu pH neutru. Spălaturile vaginale la femei se fac numai dacă sunt prescrise de ginecolog sau dermatolog.

Piciorul reprezintă un segment la care măsurile de igienă comportă atenţie deosebită. Piciorul va fi spălat cel puţin o dată pe zi, în funcţie de nivelul de transpiraţie. Unele persoane transpiră mai mult, iar umezeala favorizează dezvoltarea germenilor. Întreţinerea pielii piciorului previne apariţia unor infecţii care pot cauza neplăceri pe termen lung. Încălţămintea şi ciorapii folosiţi au mare importanţă pentru că protejează pielea, atât de condiţiile meteorologice, dar şi de agenţii patogeni din

mediu. Materialele naturale permit pielii de la nivelul piciorului să respire, asigurând confortul şi menţinând integritatea tegumentară.

Igiena dinţilorDinţii au nu numai rol estetic dar, prin funcţia lor de masticaţie, au un important rol în nutriţie. Starea de sănătate a

dinţilor este dată, printre altele, de igiena lor. Comportamentele igienice sunt comportamente învăţate, iar spălarea dinţilor reprezintă unul din semnele civilizaţiei.

Spălarea dinţilor este necesară după fiecare masă principală. Înlocuirea spălării dinţilor cu gume de mestecat nu rezolvă cea mai importantă cauză a dezvoltării cariilor: prezenţa bacteriilor la nivelul dinţilor. Acestea se regăsesc în alimentele rămase între dinţi şi favorizează apariţia plăcii bacteriene. Periajul are drept scop curăţarea zonelor greu accesibile în care rămân alimente. Deşi pastele de dinţi au efecte dezinfectante, mai important este periajul care asigură curăţirea dinţilor.

Se recomandă ca periajul dinţilor să înceapă de la vârste fragede, atunci când apar premolarii. La vârsta de doi ani copiii au o plăcere deosebită să copieze comportamentul celor mari (fraţi mai mari, părinţi, persoane semnificative), de aceea copiii la acestă vârstă trebuie încurajaţi şi lăudaţi pentru învăţarea unor comportamente sanogene, dintre care şi periajul dinţilor. Dinţii de lapte trebuie îngrijiţi ca şi cei permanenţi. Un dinte cariat poate provoca durere, uneori infecţii, trebuind eliminat. Dinţii alaturaţi se deplasează în locul rămas liber, nemailăsând loc pentru dintele definitiv atunci când acesta va creşte. In mod normal, periajul dinţilor ar trebui să se facă dupa mese, de trei ori pe zi, dar dacă acest lucru nu e posibil, periajul de seară, înainte de culcare este obligatoriu, astfel încât, dinţii să fie curaţi pe întreaga perioadă a nopţii. Periajul dinţilor trebuie să respecte o anumită tehnică, fiind necesare mişcări verticale, de la colul dintelui spre margine, insistându-se pe spaţiul interdentar. Se va proteja gingia, traumatismele repetate la cest nivel favorizând sângerările gingivale. Periajul trebuie făcut atât pe exteriorul dinţilor, în vestibulul bucal, cât şi pe suprafaţa internă, în cavitatea bucală propriu-zisă.

Folosirea scobitorilor în vederea curăţării dinţilor de resturi alimentare este interzisă. Se recomandă utilizarea unor aţe speciale care curăţă spaţiile interdentare, mai ales în cazul dinţilor foarte apropiaţi, fără a leza gingiile.

Igiena părului Fiecare persoană are un anumit tip de păr, mai mult sau mai puţin, cu fir mai gros sau mai subţire, mai rezistent sau mai

puţin rezistent. Conformaţia anatomică a părului permite ca acesta să fie o gazdă bună pentru germeni şi pentru paraziţi, în condiţiile în care igiena este deficitară. O igienă riguroasă însă, nu înseamnă neapărat spălări prea dese care pot distruge firul de păr, ci o întreţinere corectă a părului.

Frecvenţa spălării părului este unul dintre aspectele importante de care trebuie să se ţină seamă. Este indicată spălarea cel puţin săptămânală a părului, recomandată fiind o frecvenţă variabilă, în funcţie de tipul părului şi de condiţiie externe. Părul seboreic (gras), prin spălări repetate, nu numai că nu devine mai puţin seboreic, ci spălările frecvente stimulează funcţia glandelor sebacee, iar părul tinde să devină din ce în ce mai gras. De aceea, chiar dacă este recomandată spălarea mai frecventă a părului seboreic, aceasta nu trebuie să depăşească frecvenţa optimă stabilită de specialist şi trebuie însoţită de tratarea părului cu substanţe care ajută la degresarea acestuia. În concluzie, părul trebuie spălat de câte ori este nevoie, adică atunci când este murdar. Poate fi murdărit în fiecare zi, deci poate fi spălat în fiecare zi, cu condiţia să fie folosit un şampon adecvat spălărilor frecvente.

Spălarea părului se face cu apă şi şampoane adecvate tipului de păr. Şamponul este extrem de important pentru că el, în afară de rolul de curăţire poate avea şi rol de întreţinere sau, dimpotrivă, de distrugere a firului de păr. Părul nu se hrăneşte decât la rădăcină, în partea aflată sub piele. Majoritatea produselor de întreţinere (şampoane, balsamuri, ceară, fixative) acţionează numai pe firul liber, ieşit din piele. Toate aceste produse, folosite exagerat sau greşit strică structura normală a firului, părul îşi pierde elasticitatea, se bifurcă la vârfuri sau se rupe atunci când este pieptănat. Folosirea unor substanţe cosmetice de revigorare a firului de păr a devenit o practică din ce în ce mai uzitată, însă fiecare persoană care recurge la astfel de tratamente trebuie dă ceară sfatul dermatologului.

După spălare se recomandă ca părul să fie şters cu un prosop absorbant, uscătorul de păr favorizând deteriorarea firului de păr. Dacă totuşi se preferă uscătorul, este bine ca temperatura aerului emis să nu fie prea ridicată.

Pieptănatul părului este o condiţie necesară pentru păstrarea integrităţii firului de păr. Igiena unghiilorUnghiile necesită îngrijiri speciale pentru că ele devin depozitul de germeni infecţioşi, prin aşezarea lor în zona distală a

degetelor, dar şi prin faptul că zona subunghială este uşor accesibilă germenilor şi greu accesibilă îndepărtării acestora prin manevre de curăţire. De aceea, în afară de spălarea corectă a mâinilor cu insistare pe zona unghială, igiena unghiilor necesită acţiuni specifice. Tăierea unghiilor trebuie să fie una corectă, astfel încât unghia să fie suficient de scurtă pentru a limita

pătrunderea germenilor, dar suficient de lungă pentru a-şi îndeplini importantul rol de protecţie. Unghiile lungi necesită o întreţinere aparte şi sunt incompatibile cu anumite profesii, printre care şi cea de asistent medical.

Tăierea cuticulei (pieliţa din jurul unghiei) este interzisă pentru că favorizează infecţiile periunghiale. Cuticulele reprezintă o barieră naturală în calea germenilor, iar îngrijirea lor (din raţiuni estetice) nu înseamnă neapărat tăierea lor, ci trebuie doar retuşate periodic (o dată pe săptămână). Se unge baza unghiilor cu o cremă specială, care înmoaie cuticulele, făcându-le mult mai uşor de îndepărtat, după care, cu un beţişor din lemn se împing uşor cuticulele cu mişcări circulare lente, având grijă să nu lezăm partea interioară a ţesutului cuticular. Apoi se aplică o cremă hidratantă de protecţie.

Principii de îngrijire a tegumentelor şi mucoaselorPentru protecţia tegumentelor şi mucoaselor, pentru menţinerea integrităţii şi a funcţiilor lor, pentru păstrarea aspectului

estetic (culoare, strălucire, elasticitate, etc.), trebuie respectate câteva principii generale:1. Alimentaţie corectă: regim echilibrat bazat pe fructe, legume şi produse lactate. Factorii nutritivi proveniţi din

alimentaţie întreţin pielea şi mucoasele. Numeroase afecţiuni de nutriţie (exemplu: avitaminozele A, C, etc.) se reflectă la nivelul pielii.

2. Odihnă şi somn suficiente. Somnul „de frumuseţe” nu este numai o vorbă lipsită de conţinut, ci o realitate. Lipsa odihnei, precum şi somnul insuficient sau de proastă calitate determină apariţia cearcănelor şi a ridurilor timpurii. Pielea resimte stresul psihic şi capătă aspecte maladive.

3. Folosirea obiectelor personale de igienă. Obiectele de igienă personală nu trebuie împrumutate. Periuţa de dinţi, pieptănul, prosopul, etc., trebuie să aibă caracter personal pentru evitarea transmiterii germenilor de la o persoană la alta.

4. Evitarea fumatului şi a excesului de alcool.5. Evitarea expunerii prelungite la soare şi vânt. Soarele are efecte benefice pentru sănătate. Sub acţiunea

ultravioletelor se sintetizează vitamina D care favorizează absorbţia calciului. Razele solare stimulează formarea melaninei şi pielea devine bronzată, bronzul fiind necesar chiar pentru protecţie împotriva radiaţiilor solare. Numai că excesul de expunere epuizează resursele de apărare şi favorizează apariţia arsurilor, iar pe termen lung, şi a cancerelor de piele. Vântul şi soarele usucă pielea, modificându-i pH-ul şi, pe cale de consecinţă, reducând capacitatea de a se apăra şi de a apăra organismul. Folosirea săpunurilor grase şi a uleiurilor sau loţiunilor hidratante poate ajuta pielea să reziste mai bine la acţiunea radiaţiilor solare şi a vântului.

6. Evitarea temperaturilor extreme. Căldura excesivă sau frigul supun pielea unor eforturi maxime, pe de o parte pentru menţinerea constantă a temperaturii corporale, iar pe de altă parte pentru menţinerea integrităţii sale.

7. Evitarea contactului cu substanţe chimice sau cu potenţial alergic. Detergenţii, produsele chimice folosite pentru treburile casnice, etc., pot afecta epiderma, conducând la apariţia unor afecţiuni locale şi chiar generale.

8. Folosirea serviciilor cosmetice în mod adecvat. Serviciile de frizerie, coafură, cosmetică trebuie să fie asigurate prin reţele controlate sanitar. Unele proceduri, precum epilatul, manichiura, pedichiura trebuie să respecte reguli stricte pentru că pun în pericol însăşi viaţa clientului.

9. Folosirea corectă a cosmeticelor. Produsele cosmetice afecteză funcţionarea pielii, drept pentru care nu trebuie folosite în exces. Sunt cunoscute afecţiuni locale, cum ar fi dermatitele de contact care sunt cauzate de folosirea inadecvată a substanţelor cosmetice. Machiajul zilnic trebuie însoţit de demachiere consecutivă corespunzătoare. Viaţa modernă cu stresul continuu, poluarea, radiaţiile atmosferice cauzate de subţierea stratului de ozon, impun utilizarea unor produse adjuvante pentru întreţinerea pielii şi fanerelor. Cremele trebuie adaptate tipului de ten, iar şampoanele tipului de păr. Deodorantele vor fi alese cu grijă, cât mai puţin agresive şi în niciun caz antiperspirante.

10. Consultarea specialistului. Folosirea produselor cosmetice trebuie să aibă avizul specialistului pentru prevenirea unor efecte neplăcute. În cazul apariţiei unor tulburări la nivelul tegumentelor şi mucoaselor, automedicaţia este interzisă, fiind necesară consultarea dermatologului.

Factori care influenţează comportamentele igienice Igiena reprezintă, în ultimă instanţă, un set de comportamente individualizate care asigură individului, nu numai sănătatea

şi confortul, dar chiar stima de sine. Atunci când, în anumite împrejurări, igiena devine deficitară, apar o serie de neplăceri care afectează starea de bine a

individului, dar şi a celor din jur. Mirosurile neplăcute, aspectul neîngrijit, dezordinea, sunt tot atâtea cauze de respingere

socială. Există situaţii când persoana nu-şi poate îndeplini ritualul igienic din cauze independente de voinţa sa şi are nevoie de ajutor.

VârstaVârsta este un factor important ce influenţează măsurile de igienă, copiii şi bătrâni reprezentând categoriile de vârstă care

necesită îngrijiri speciale în ceea ce priveşte igiena. În primii 2-3 ani, copilul este în totalitate dependent de persoanele din jur în asigurarea igienei. Începând cu vârsta de 3

ani, copilul începe să înveţe primele comportamente igienice. Adolescenţii şi adulţii au nevoie de măsuri igienice stricte mai ales datorită mirosurilor emanate la nivelul pielii cauzate

de secreţia excesivă de hormoni sexuali. Aceştia sunt tentaţi să folosească produse cosmetice în exces pentru a îndepărta efectele nedorite ale secreţiei hormonale.

Bătrânii, odată cu pierderea interesului pentru aspectul exterior pot renunţa la rigurozitatea din anii tinereţii. Igiena devine deficitară şi prin degradarea fizică şi mentală.Sexul Femeile, prin natura biologică, dar şi prin preocupările focalizate pe aspectul estetic, au nevoie de măsuri de igienă complementare. Anatomia femeii, ciclul menstrual, procedurile cosmetice (vopsitul părului, coafură, manichiură, pedichiură, machiaj) sunt tot atâţia factori care cer atenţie specială în asigurarea igienei. Factorul constituţional Există persoane cu un număr mare de glande sudoripare care transpiră mai abundent decât altele. De asemenea, secreţia de sebum poate fi excesivă. Toate acestea impun comportamente igienice personalizate. Talia Persoanele hiperponderale au nevoie de igienă corespunzătoare, mai ales la nivelul pliurilor ce se formează din cauza masei corporale în exces. Tipul de personalitate Anumite categorii de persoane simt nevoia unor condiţii igienice ieşite din comun. Nu numai mediul în care trăiesc trebuie să fie foarte curat, ci şi igiena personală are rol esenţial în existenţa lor. Ordinea şi curăţenia, în cazul acestor persoane, nu mai reprezintă doar o condiţie de asigurare a sănătăţii, ci chiar raţiunea lor de a trăi. Orice perturbare a “ordinei” stabilite de persoana respectivă devine un puternic factor de stres.

Alte categorii de persoane, dimpotrivă, au o tendinţă nativă pentru dezordine, neacordând factorului igienic o prea mare importanţă. Uneori este nevoie de presiunea grupului pentru a menţine ordinea şi curăţenia şi pentru a se spăla mai des. Stresul psihic Stresul, acest inductor universal de apariţie a bolilor se face responsabil de prezenţa unor tulburări la nivelul tegumentelor şi mucoaselor. Dacă se ia în consideraţie numai faptul singular că stresul influenţează nivelul de sudoraţie al indivizilor vom deduce importanţa condiţiilor de declanşare a stresului în comportamentele igienice. Adaptarea la stres (coping) este un proces personal şi poate fi însoţită de fenomene neurovegetative precum hiperhidroza. Aceasta are impact social important, scade imaginea de sine şi determină o creştere a preocupării individului pentru igiena corporală. Starea de sănătate Condiţia fizică şi psihică, la un moment dat, a unei persoane, este factorul cel mai important care influenţează nevoia de igienă, dar şi capacitatea individului de a o performa la nivel optim, în concordanţă cu stilul de viaţă şi cu obiceiurile sale. Locul de muncă Anumite categorii profesionale implică măsuri de igienă excepţionale. Printre acestea se numără şi profesiile din sfera medicală. Atât igiena locului unde se desfăşoară activitatea, cât şi igiena personală trebuie să fie riguroase. Educaţia Aşa cum am mai precizat, comportamentele igienice se învaţă. O persoană care a folosit periuţa şi pasta de dinţi din fragedă copilărie şi a făcut duş zilnic îşi interiorizează afectiv aceste comportamente şi simte acut disconfortul în lipsa lor. Măsurile de igienă “intră în sânge” şi devin rutină.Starea economico-financiară Condiţiile de trai se reflectă asupra nivelului de igienă a populaţiei. Lipsa apei curente, lipsa căldurii, dar şi a spaţiului corespunzător limitează comportamentele igienice. Acolo unde există lipsuri, produsele cosmetice sunt mai puţine, iar oamenii prea puţin preocupaţi de igiena lor şi a spaţiului în care trăiesc. Clima-În regiunile calde, datorită transpiraţiei abundente sunt necesare măsuri crescute de igienă. Frecvenţa duşurilor creşte. Hainele trebuie să fie de culoare deschisă şi trebuie schimbate mai des. Folosirea pălăriilor protejează părul de efectele nedorite ale razelor solare. Probleme de dependenta1.Carenta de igiena la nivelul:parului,unghiilor,nas,cavitate bucala,piele,deprinderi igienice2. Alterarea tegumentelor si a fanerelor- eritem - acnee - hemoroizi- excoriatii - furunculul - ulcere varicoase

- cruste - intertrigo - alopecia- vezicule - vetiligo- pustule - ulceratii- papula - escare- fisuri - edeme- descuamatii - varice3. Dezinteres fata de igiena4. Dezinteres de a urma prescriptiile de igiena5. Alterarea mucoaselor

Influenţe patologice care afectează comportamentul igienicInfluenţe patologice la nivelul pielii Hiperhidroza înseamnă creşterea anormală a secreţiei sudorale şi poate fi localizată sau generalizată. Hiperhidroza

localizată este, de obicei, simetrică şi atinge zona feţei, axilele, palmele şi plantele. Localizările asimetrice trădează o tulburare organică, cel mai adesea neurologică.

Hiperhidroza axilară, palmară şi plantară sunt cele mai frecvente, adeseori asociate una cu alta. Prezintă caractere comune: debut la pubertate, tendinţă la remisie după 40 de ani, dispariţia la subiecţii vârstnici, dar mai ales apariţia unor crize sudorale psihogene la cel mai mic şoc emoţional (uneori, chiar frica de a transpira devine motiv în sine). Crizele pot genera o stare de jenă, mai ales la persoanele investite social la care imaginea reprezintă are mare importanţă.

Cauza hiperhidrozei palmo-plantare este genetică, dominant autosomală. Hiperhidroza palmară este deosebit de jenantă şi poate fi declanşată printr-o simplă sugestie. Este incomodă, afectând activitatea în anumite profesii: chirurgi, violonisti, electricieni, etc.

Hiperhidroza plantară antrenează macerarea, fiind sursa unui miros urât dat de descompunerea bacteriană. Talpa piciorului este adesesa brăzdată de erupţii keratolitice prin acţiunea germenilor. Planta este hiperhidratată, devine sensibilă la presiunea mersului şi poate dezvolta dermite de contact la diverşi alergeni din încălţăminte (vopsele, tanini). Astfel se explică necesitatea spălării frecvente, utilizarea de pulberi absorbante, evitarea ciorapilor din fibre sintetice şi a încălţămintei din înlocuitori de piele care împiedică evaporarea.

Hiperhidroza axilară are acelaşi impact social. Cu toata abundenţa lor în axilă, glandele sudoripare apocrine nu joacă un rol important în hiperhidroza axilară. Ea este declanşată de factori stresanţi şi există în afara crizelor sudorale. Este inodoră din cauza diluţiei sudorii apocrine şi constituie un adevarat handicap, mai ales pentru femei, prin aspectul inestetic şi implicaţiile vestimentare.

Acneea este o afecţiune comună, parţial determinată genetic, observată mai ales la puberi, dar întâlnită şi la adulţi. În acnee coexistă leziuni retenţionale şi inflamatorii pe fond de piele seboreică.

Leziunile de acnee induc o creştere a reactivităţii emoţionale cu o scădere a imaginii şi stimei de sine. Pacientul cu acnee are nevoie de suport psihologic pentru că poate prezenta modificări comportamentale. Igiena reprezintă principala preocupare a acestui pacient.

Celulita defineşte, ca termen, două condiţii, care nu au nicio legatură una cu cealaltă: celulita estetică sau comună, caracterizată prin depunerea inegală de grăsime subcutanată, oferind un aspect de îmbătrânire a pielii şi celulita infectioasă, care are o conotaţie pur medicală, fiind o infecţie bacteriană ce poate lua forme grave. Fiecare formă de celulită prezintă tablou clinic specific şi necesită îngrijiri speciale, mai ales în spectrul igienei.

Hemangioamele cutanate afectează structurile vasculare de la nivelul mucoaselor şi pielii şi sunt, în general, localizate. Ele au o structură embrionară imatură, dar în timp se poate maturiza. Din acest motiv majoritatea hemangioamelor cutanate dispar spontan până la vârsta de 7 ani.

Hirsutismul este o condiţie ce se caracterizează printr-o creştere în exces a pilozităţii, cu topografie specific masculină, la femei sau copii. Cauza este cel mai frecvent ovariană, suprarenală sau iatrogenă (consum de medicamente), dar poate fi şi idiopatică (cauză necunoscută).

Se descrie o cauză genetică în zona mediteraneană.Hipertricoza este o condiţie caracterizată de creşterea părului în zone care în mod normal nu prezintă pilozitate sau în care

pilozitatea este slab reprezentată. Hipertricoza generalizată este o afecţiune congenitală, rară. Formele localizate sunt date de anumite afecţiuni precum

mixedem, porfirie, etc. sau de consumul de medicamente (cortizonice, difenil alantoina sau minoxidil).

Înţepăturile de insecte pot produce diferite leziuni, de la o inflamaţie mare, roşiatică, până la una abia vizibilă. Înţepătura de insectă poate fi o simplă neplăcere, dar poate fi gravă, uneori letală, mai ales dacă insecta a inoculat venin prin înţepătură. Este recomandată prezentarea la medic.

Scabia este o afecţiune dermatologică pruriginoasă şi extrem de contagioasă provocată de un artropod (Sarcoptes scabiae) ce parazitează în stratul superficial al epidermei. În urma scarpinatului şi prin intervenţia mecanismelor imunologice, o parte din paraziţi sunt distruşi, dar în caz de suprainfectare, numărul lor poate fi foarte mare. Pruritul şi erupţiile sunt condiţionate de reacţia alergică: infestarea primară poate rămâne asimptomatică pentru 4-6 săptamâni, dar reinfestarea produce imediat o reacţie de hipersensibilitate.

Leziunile cutanate pot avea aspecte variate: şanţul produs de parazit, vezicule perlate sau papule. Acestea se asociază cu leziunile produse prin scărpinat. Se observă mai ales pe partea dorsală a mâinilor, pe abdomen, în zona pubiană.

Influenţe patologice la nivelul mucoaselorCuloarea modificată a mucoaselor denotă ori o suferinţă locală (exemplu: inflamaţie) ori o suferinţă de vecinătate sau

chiar generală (congestie, paloare).Uscăciunea la nivelul mucoaselor ne indică o deshidratare.Secreţiile cu aspect modificat sau în exces au şi ele conotaţie patologică. Influenţe patologice la nivelul păruluiMătreaţa (pitiriazis simplex capitis) este o descuamare fiziologică exagerată a pielii capului la care se adaugă (sau nu) o

ciupercă (pityrosporum). Există matreaţă uscată (pitiriazis uscat) şi mătreaţă grasă (pitiriazis gras - atunci când cantitatea de sebum este abundentă).

Deşi mătreaţa reprezintă un simplu dezechilibru al părului sănătos, datorită implicaţiilor sociale, necesită măsuri igienice speciale şi poate face adeseori obiectul consultului dermatologic.

Alopeciile reprezintă afecţiuni ale părului şi scalpului, caracterizate prin căderea difuză sau localizată a părului. În mod normal se pierd zilnic cam 50 de fire de păr. Unele căderi ale părului sunt fiziologice (căderea părului la nou-născut şi cea zisă seboreică la sexul masculin).

Alopecia androgenică este responsabilă de calviţia comună la bărbaţi şi are predispoziţie ereditară. Există şi o alopecie cauzată de stres (exemplu : un episod febril, o naştere dificilă, o intervenţie chirurgicală, un episod

negativ psiho-afectiv. Refacerea completa dupa un astfel de episod se realizează în 4 pâna la 6 luni.Alopeciile toxice sunt cauzate de anumite substanţe toxice (exemplu: citostatice, antitiroidiene de sinteză, anticoagulante,

anticonvulsivante, derivaţi ai vitaminei A, etc.).Alopeciile dobândite se întâlnesc în anumite afecţiuni precum: mixedem, insuficienţă hipofizară, diabet sever, colagenoze,

carenţe alimentare, sifilis.Pelada este o boală frecventă de cauză neprecizată. Poate surveni în urma unor traume psihice. Leziunea se prezintă ca o

zonă fără păr, de formă rotundă sau ovalară, la nivelul scalpului, limita zonei fără păr fiind bine conturată, iar pielea strălucitoare, punctată de orificiile foliculilor pilo-sebacei şi înconjurată de fire rupte la aproximativ 1 cm, în formă de semnul exclamării. Leziunea poate fi unică sau multiplă. Evoluţia merge spre creşterea spontană a părului sau dimpotrivă, spre generalizare.

Microsporia şi tricofiţia sunt micoze localizate la nivelul pielii capului. Leziunile se prezintă ca nişte plăci rotunde sau ovale, acoperite de scuame sau cu suprafaţa roşie şi acoperite cu pustule din care la apăsare ies picături de puroi. Aceste dermatomicoze sunt contagioase şi necesită tratament şi măsuri igienice speciale.

Pediculoza este dată de infestarea cu păduchi. Păduchii se cantonează, de obicei în pielea cu păr a capului, mai frecvent la ceafă sau retroauricular. Afectează mai frecvent preşcolarii şi şcolarii, dar se întâlneşte şi la adulţi, în condiţii de igienă precară.

Există şi o pediculoză pubiană. Influenţe patologice la nivelul unghiilorAspectul unghiilor reflectă într-o oarecare măsură dezechilibrele hidro-minerale, dar uneori ne oferă indicii preţioase

despre eventuale condiţii patologice.Culoarea modificată înseamnă ori o circulaţie periferică insuficientă (unghii palide), ori o cianoză (unghii vineţii). Luciul

unghiei este un alt indicator de sănătate. O unghie sănătoasă este transparentă. Rezistenţa unghiei arată echilibrul mineral. Unghiile moi, friabile denotă lipsa calciului şi a altor minerale.

Unghia încarnată reprezintă o problemă pentru un mare număr de subiecţi, ea devenind o cauză a apariţiei infecţiilor. Unghia încarnată are drept cauze tăierea deficitară a unghiei sau purtarea de încălţări foarte strâmte.

Infecţiile unghiale şi periunghiale

Onicomicozele sunt infecţii fungice care apar de obicei, mai întâi în zona interdigitală sau pe plantă, iar după o perioadă se extind la nivelul unghiilor. În micozelor, la început apare o modificare a culorii şi a grosimii unghiei. La marginea unghiei apare o pată albă, unghia se îngroaşă şi începe să devină friabilă (se sfărâmiţează). Disconfortul de ordin estetic este cel mai frecvent simptom, durerea lipsind de obicei în cazul onicomicozelor. Din acest motiv, multe persoane trec cu vederea simptomele, neştiind că este vorba despre o boală.

Micozele se transmit relativ uşor prin contact direct sau indirect. Folosirea în comun a unor obiecte de igienă personală (unghieră, forfecuţă pentru unghii, prosop, săpun), a hainelor sau pantofilor reprezintă mare risc de infecţie. De asemenea, contactul cu suprafeţe infectate (vasele din saloanele de coafură şi cosmetică, bazinele de înot, grătarul din lemn din saune sau de pe plajă) prezintă risc de infecţie. Onicomicozele afectează în primul rand persoanele care lucrează cu mâinile în mediu umed şi dulce (cofetărie, bucătărie, spălătorie) şi care nu poartă mănuşi.

Panariţiul este o inflamaţie a ţesutului periunghial. Panaritiul este produs de cauze multiple. Poate fi de natură infecţioasă sau cauzat de un factor iritativ (substanţe chimice, detergenţi).

Traumatismele, tăierea cuticulei sau macerarea pielii prin umezeala prelungită a degetelor pot duce la apariţia panariţiului (copiii care îşi sug degetul pot face panariţiu).

Rolul asistentului medical în asigurarea igienei bolnavilor spitalizaţiAsigurarea igienei pacienţilor este una din funcţiile autonome ale asistentului medical. Sub indicativul “ori de câte ori este

nevoie”, dar nu mai rar decât se stabileşte prin protocoale şi standarde de calitate, măsurile de igienă constituie o prioritate în îngrijirea pacienţilor (nursing).

Asistentul medical este responsabil pentru: igiena secţiei (coridoare, saloane, săli de tratamente şi pansamente, grupuri sanitare); igiena patului bolnavilor; igiena lenjeriei de corp; igiena personală a pacientului.

Asistentul medical îndeplineşte următoarele sarcini: schimbă zilnic (cel puţin) lenjeria de pat; schimbă lenjeria de corp a pacientului; asigură materialele necesare aplicării intervenţiilor (săpun, prosop, piepten, etc); execută / supraveghează (după caz) toaleta parţială (toaleta cavităţii bucale, toaleta pe

regiuni); execută / supraveghează baia generală a pacientului (sau duşul zilnic); execută / supraveghează anumite manevre igienice necesare, precum: pieptănatul, tăierea

unghiilor, etc.; învaţă pacientul anumite reguli de igienă.

Igiena secţiei înseamnă aplicarea măsurilor de asepsie (curăţenie, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare). Asistentul medical trebuie să cunoască regulile de igienă, chiar dacă nu el execută cea mai mare parte a acestor sarcini, ci numai le deleagă.