IV-VIIIobştea vicinală, teritorială sau sătească. Adunarea megieşilor era adunarea tuturor şefilor de gospodării, având competenţă pentru rezolvarea tuturor problemelor obştii; Sfatul oamenilor înţelepţi şi bătrâni aleşi dintre şefii de gospodării şi de familii, cu atribuţii judecătoreşti; Juzii, şefii militari şi judecătoreşti ai obştii, care erau însărcinaţi cu paza, apărarea faţă de străini şi păstrarea ordinii interne, mai aveau şi atribuţii judecătoreşti.

IX-XIII„Legea ţării" reprezenta, la români, un sistem normativ elementar, care reglementa relaţiile dintre membrii obştii şi dintre obşti referitoare la conducere, apărare, muncă, proprietate, familie, asigurarea liniştii publice prin apărarea credinţei şi demnităţii membrilor obştii.Principalele instituţii juridice. „Legea ţării" cunoştea proprietatea privată, mai ales în ceea ce priveşte averea mobilă. Astfel, proprietatea privată asupra vitelor era evidenţiată prin însemnarea vitelor prin diverse semne, pentru ca vitele unui proprietar să poată fi deosebite de ale altuia. Proprietatea în comun (de-a valma) asupra pădurilor, păşunilor, apelor a continuat să se menţină alături de proprietatea individuală, care includea în afară de pământul de pe lângă casă, împrejmuit de gard, şi terenurile puse în valoare prin muncă proprie - terenurile defrişate (curaturile în comun). Punerea în valoare a terenurilor necesita eforturi considerabile, de aceea, cei care le amenajau solicitau ajutorul rudelor. In caz că proprietarul punea în vânzare curătura, el trebuia să le acorde prioritate rudelor sale în privinţa cumpărării acesteia.

în fruntea statului, se află domnul (dominus), care se intitula şi voievod sau mare voievod, pentru a sublinia calitatea sa de conducător militar al statului. El era ales pe baza aşa-numitului sistem ereditar-electiv de către boieri şi membri ai clerului înalt dintre membrii legitimi, legitimaţi sau nelegitimaţi ai familiilor domneşti („os de domn"). Pentru a putea deveni domn, candidatul trebuia să îndeplinească anumite condiţii (să fie din dinastie domnească, să nu aibă infirmităţi). In Ţările Române, domnia a fost absolutistă. Asocierea la domnie. Sfatul domnesc (12-25 membri) întărea actele de transfer al proprietăţii, aproba daniile domneşti, acorda imunităţi, participa la judecarea proceselor penale şi civile. Boierii din sfatul domnesc erau consultanţi în probleme legislative şi de politică externă, în

problemele de ordin financiar şi militar. logofătul era şeful

cancelariei domneşti, Vornicul era conducătorul slujitorilor curţii, judeca anumite procese penale şi asigura paza graniţelor. Vistiernicul avea atribuţii în domeniul administrării veniturilor şi cheltuielilor atât ale domnului, cât şi cele de statDreptul penal. în dreptul penal, noţiunea de infracţiune devine mai complexă, deoarece a început să fie tratată nu numai ca pricinuirea daunei materiale, morale şi fizice, dar şi ca o acţiune periculoasă pentru stat şi domnitor.

Sfatul domnesc continuă să existe, dar membrii lui sunt exclusiv boierii cu dregătorii şi mitropolitul cu doar trei episcopi: de Roman, de Rădăuţi şi de Huşi. Sfatul domnesc îşi restrânge componenţa până la 12 membri (8 dregători şi 4 slujitori ai bisericii). La soluţionarea cazurilor judiciare, sfatul domnesc era numit divan şi, în anumite cazuri, era abilitat să judece singur,

fără domnitor. Rolul sfatului domnesc creşte pe măsură ce se amplifică

starea de instabilitate şi nesiguranţă a domnitorilor. Ba mai mult, către secolul XVII, boierii fac încercări de a impune domnitorilor anumite condiţii de guvernare, numite de cronicari legături. Marea adunare a ţării, ca instituţie reprezentativă, continuă să funcţioneze şi în perioada dominaţiei otomane, rezolvând chiar şi chestiuni de alegere a domnitorului, să dezbată probleme de ordin fiscal şi social. Dregătoriile erau reprezentate, ca şi mai înainte, de marii dregători, marele logofăt, vornici, postelnic, vistiernic, paharnic, stolnic, comis ş.a. Dar sistemul dregătoriilor a suferit o evoluţie, ce sa exprimat în separarea şi specializarea atribuţiilor generale ale dregătorilor. Cu toate că această specializare a decurs lent, se observă, totuşi, că, la unii dregători, predominau atribuţiile de ordin public, iar la alţii cele de ordin privat, adică prestarea slujbelor la curtea domnească, servirea domnitorului şi a membrilor familiei lui.Dreptul civil. Proprietatea a continuat să aibă o structură ierarhizată şi după instaurarea dominaţiei otomane. în această perioadă, regimul proprietăţii cunoaşte trei forme: moşia de neam (patrimonială); moşia achiziţionată; moşia donată.Nemesii,curtenii, calarasi, dorobani,

Reforma fiscal-administrativă a constat, mai întâi, în scutirea de dări a boierilor, mănăstirilor şi preoţilor. Boierimea devine clasă de slujbă, cu venituri nu numai din moşiile aflate în proprietate, ci şi din privilegiile legate de calitatea de dregător cu atribuţii (halea), dregător fără atribuţii (poia), fost dregător (mazilii) sau fii de dregători (neamurile),concomitent boierii primesc leafă pentru slujba lor. 41 Cum statul nu putea subzista fără venituri, Constantin Mavrocordat a simplificat şi, prin aceasta, a eficientizat sistemul de percepere a dărilor: a fost instituită o dare fixă împărţită în patru rate în locul dărilor multiple; răspunderea colectivă a obştii faţă de fisc a fost înlocuită cu răspunderea capului de familie; au fost desfiinţate pogonăritul şi văcăritul; dările în natură sunt, în mai mare măsură, înlocuite cu cele în bani. Reforma socială - cea mai importantă - a constat în reglementarea obligaţiilor ţăranilor dependenţi. Faptul că statul se implică într-un domeniu aflat până atunci la discreţia stăpânilor de moşii este sugestiv pentru etapa în care se afla societatea românească. Datorită cuantumului obligaţiilor şi abuzurilor, zeci şi sute de mii de locuitori fugeau peste hotare lipsind atât boierimea, cât şi statul de importante venituri. Ca urmare, numărul zilelor de clacă, pe care trebuiau să le facă ţăranii aşezaţi pe moşii, a fost fixat la şase (două la arătură, două la coasă, două la seceră), apoi la 12, indiferent de obiceiul locului