1

Denumirea Programului din PN II: IDEI

Subprogram: Proiecte de cercetare exploratorie

Titlul proiectului:

DIASPORA ÎN SFERA POLITICO-MEDIATICĂ DIN ROMÂNIA. DE LA

EVENIMENT LA CONSTRUCŢIA MEDIATICĂ A PROBLEMELOR PUBLICE

Cod: PN-II-ID-PCE-2011-3-0968

Durata: 2012-2014

Autoritatea Contractantă: Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului

Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării

I. PROBLEMATICA PROIECTULUI

Proiectul abordează construcţia migraţiei intra-UE ca problemă publică în sfera

mediatică şi politică din România. Cercetarea va evidenţia patternuri de mediatizare şi

legitimare a identităţilor diasporice - logici de utilizare strategică a temei diasporei în

contextul unor dezbateri politico-mediatice şi al iniţierii unor politici.

Potrivit ipotezei de cercetare, tema noii migraţii este utilizată strategic în spaţiul

public, generând poziţionări, agende şi forme de instituţionalizare.

Principalele întrebări de cercetare: ce patternuri de vizibilitate generează media

referitor la migranţii intra-UE? în ce măsură dinamica socială a migraţiei intra-UE

influenţează practicile de mediatizare a diasporei? cum operează media trecerea de la

diversele naraţiuni şi cazuri la probleme publice? În ce mod tema noii migraţii este

instrumentalizată de către actorii politici, influenţând comunicarea politică, respectiv,

formarea agendei politico-electorale, dar şi concepţia unor politici şi structuri

instituţionale? Proiectul analizează pe această bază structurarea unor agende politice,

reprezentări mediatice şi mecanisme deliberative referitoare la identitatea diasporică în

contextul migraţiei intra-UE.

II. OBIECTIVE ŞI ACTIVITĂŢI DE CERCETARE - februarie 2012 - decembrie

2012

a) Elaborarea cadrului analitic si metodologic al proiectului (acest obiectiv a fost

prevăzut în planul de activităţi şi îndeplinit în totalitate). Din punct de vedere analitic, au

fost realizate mai multe sinteze teoretice referitoare la principalele concepte care

structureaza proiectul: diaspora, migraţie, identitate, transnaţionalism, problemă publică,

discurs s.a. A fost definitivat cadrul metodologic al cercetării, inclusiv elaborarea

instrumentelor pentru realizarea unor activităţi de cercetare specifice: instrumente pentru

monitorizarea sferei politico-mediatice, instrumente pentru analiza şi interpretarea

discursului televizual (emisiuni informative, dezbateri televizuale) / discursul presei,

2

instrumente pentru realizarea focus-grup-uri şi aplicarea unor interviuri semi-structurate.

Clarificarea cadrului analitic-metotodologic a fost precedată de cercetări exploratorii şi de

documentare în vederea identificării unor particularităţi ale ariilor empirice (sfera

mediatică, politico-instituţională, dinamica migraţiei forţei de muncă în România etc.)

b) Activităţi de monitorizare / colectare a datelor empirice (acest obiectiv a fost prevăzut

în planul de activităţi şi îndeplinit în totalitate). Astfel: a) presa: în perioada februarie –

decembrie 2012 au fost monitorizate rubricile „diaspora” (Evenimentul Zilei) şi

„Românii din Italia/Spania” (Adevărul) precum şi articole de opinie/reportaje pe tema

diasporei şi a românilor din stăinătate (Jurnalul Naţional, Cotidianul); televiziune:

monitorizarea campaniei electorale noiembrie – decembrie 2012 (emisiuni electorale la

posturile TVR1, Realitatea TV, Antena3, RTV, Digi24) şi alcătuirea unui corpus

exploratoriu de dezbateri şi campanii de presă iniţiate de televiziuni pe tema românilor

care lucrează în străinătate (perioada mai – octombrie 2012).

c) Activităţi de cercetare empirică – realizarea focus-grup şi interviuri semi-structurate

(obiectiv prevăzut în planul de activităţi şi îndeplinit în totalitate). În perioada mai – iunie

2012 echipa de cercetare a realizat 6 focus-grup-uri alcătuite în funcţie de următoarele

criterii: Primul grup: relativ omogen, studii superioare (25-35), fără rude de gradul I în

străinătate; (21 mai); Al doilea grup: studii medii (35-50), fără rude de gradul I în

străinătate; (25 mai); Al treilea grup: studii superioare (25-40), cu rude de gradul I în

străinătate; (iunie); Al patrulea grup: studii medii, eterogen ca vârstă, cu rude de gradul I

în străinătate; (iunie). S-a avut în vedere o analiză comparativă referitoare la modul în

care sunt percepuţi românii din străinătate / modul în care se problematizează migraţia

forţei de muncă de către persoane care nu au nici un fel de contact cu români aflaţi la

muncă în străinătate vs. persoane care au familie, prieteni etc. în rândul românilor care

lucrează în străinătate. Pentru realizarea ghidului de interviu şi interpretarea datelor au

fost luate în considerare axe de cercetare precum: percepţia românilor care muncesc în

străinătate, în ce măsură fenomenul migraţiei este asociat cu tipuri de schimbări sociale,

care sunt resursele comunicaţionale folosite în construcţia unor reprezentări despre

„diaspora” şi românii aflaţi la muncă în străinătate ş.a. Interviurile semi-structurate au

fost realizate în perioada iunie-august 2012 cu români aflaţi la muncă în Italia (20 de

interviuri) şi au vizat, în esenţă, analiza practicilor simbolice prin care migranţii se

autodefinesc şi reflectează asupra poziţiei lor în diversele interacţiuni şi medii – cum

gândesc, interpretează şi resimt situaţiile, cum utilizează argumentul identitar şi cel

cosmopolitan atunci când se poziţionează faţă de anumite probleme publice. Ambele

cercetari (focus grup şi interviuri) se află în curs de prelucrare / interpretare.

d) Publicaţii ştiinţifice şi participarea la conferinţe internaţionale. Realizarea sintezelor

teoretice s-a concretizat şi sub forma publicării unor articole de specialitate în reviste

BDI, capitole în volume colective publicate în străinătate, elaborarea unui număr special

al Revistei de Comunicare şi Relaţii Publice consacrat identităţilor diasporice (publicat

integral în engleză şi franceză, cu participarea unor autori din sfera academică

internaţională). Un obiectiv specific pentru acest an a constat in elaborarea unor articole

care urmeaza a fi trimise unor reviste cotate ISI („Assigning “Roles” to Migrants:

3

Discursive Representations in the Romanian Press”; „Debating migration in Romanian

political talk-shows”; „A constructivist approach to country promotion”). Membrii ehipei

de cercetare au participat de asemenea la conferinţe internaţionale în cadrul cărora au

prezentat comunicări pornind de la tema proiectului.

III. REZULTATE

3.1. Diaspora şi capitalul simbolic al naţiunii - elemente analitice

Transnaţionalismul politic ia în considerare mecanismele politice şi simbolice

prin care statul-naţiune încorporează diaspora în sistemele statale şi în “societatea

naţională” (Gamlen, 2008). De asemenea o serie de studii pe aceasta temă discută dacă şi

cum ar trebui statele să se implice în activarea diasporei fără a afecta într-un fel sau altul

suveranitatea statului-gazdă, libertăţile individuale ale migranţilor şi raportul simbolic

dintre cetăţenii din ţara de origine şi cei din afara ţării (Gamlen, 2008).

Transnaţionalismul politic ridică de asemenea problema identităţii diasporice.

Unul din cele mai dezbătute aspecte se referă la faptul că politicile consacrate diasporei

instituie „top-down” identităţi sau grupuri care de fapt nu ar fi semnificative pentru

experienţa cotidiană a migranţilor în ţara de destinaţie şi în varii contexte de interacţiune

transnaţională. Identitatea diasporică - expresie a unor politici - trebuie pusă în legătură şi

cu problema cetăţeniei (citizenship). În ce măsură cetăţenia este relevantă în formarea

identităţii diasporice? Hansen (2009) analizează critic aşa-numitele abordări „post-

naţionaliste” ce susţin că national citizenship nu ar mai fi atât de importantă în

constituirea identităţilor diasporice având în vedere varietatea formelor de apartenenţă

precum şi reglementarea unor drepturi individuale prin subsumarea lor „rezidenţei

permanente”. Autorul consideră că cetăţenia este cea care asigură indivizilor, ca membri

ai unei comunităţi politice, drepturi politice pe baza unor valori politice liberale.

Minimalizarea cetăţeniei nu ar face decât să amplifice probleme precum nerespectarea

unor valori politice liberale, şomajul şi în general marginalizarea economică în rândul

minorităţilor etnice din Europa. Din acest punct de vedere politicile referitoare la

diaspora sunt analizate şi din perspectiva exercitării şi consolidării cetăţeniei în context

extra-teritorial (Ho, 2011). Cetăţenia este considerată o „structură de oportunitate”

(Bauböck, 2010).

Construcţia instituţional-statală a unor politici şi actori diasporici evidenţiază

diverse logici de instrumentalizare a diasporei (Weinar, 2010). Diaspora devine o temă

de agendă politică, fiind utilizată ca argument în elaborarea unor politici, în cadrajul

mediatic al diasporei, dar şi în arenele discursurilor politico-electorale (Comisia

europeană de asemenea a elaborat politici privind engaging diasporas). Un exemplu în

acest sens este construcţia agendei politice în contextul migraţiei forţei de muncă în

cadrul UE, fenomen care s-a accelerat odată cu extinderea UE şi liberalizarea circulaţiei

forţei de muncă. Astfel, în ţările care au devenit relativ recent membre ale UE, respectiv,

ţări din fostul bloc comunist precum România, Bulgaria sau Polonia, migraţia forţei de

muncă a devenit o temă de agendă permanentă. Pentru aceste ţări liberalizarea circulaţiei

4

forţei de muncă în spaţiul european a însemnat, printre altele, apariţia migraţiei temporare

ca fenomen de societate – categorii sociale care pleacă în ţările din UE pentru a munci pe

o perioadă determinată şi care încep astfel să construiască traiectorii diferite între ţara de

origine şi ţara de destinaţie (de exemplu, sosirea în ţara de origine în perioada vacanţelor,

contract de muncă pentru un interval de şase luni în ţara de destinaţie urmat de alte şase

luni în ţara de origine, un calendar aleatoriu în ceea ce priveşte naveta între ţara de

origine şi cea de destinaţie etc.).

În România tema migraţiei forţei de muncă se impune treptat în dezbaterea

publică şi în comunicarea politică, instituind un imaginar al „românilor plecaţi la muncă

în străinătate”. În presă apar modalităţi de desemnare precum „Români în Spania”,

„Români în Italia”, „noua diasporă” sau „diaspora” iar unele dintre ele vor sta la baza

unor rubrici zilnice, marcând astfel valorizarea acestei teme pentru cunoaşterea publică.

În acest context, tema migraţiei forţei de muncă este treptat încorporată în dezbaterea mai

largă privind pe de-o parte capacitatea sistemelor politico-instituţionale de a concepe şi

gestiona politici specifice, inclusiv pentru promovarea imaginii internaţionale a ţării şi pe

de altă parte, construcţia simbolică a comunităţii imaginate. În aceste dezbateri politico-

mediatice sau civice interpelarea politicului coexistă cu o serie de interogaţii identitar-

etice privind criza valorilor generată de perioada comunistă şi evoluţiile contradictorii în

reconfigurarea solidarităţilor colective şi valorilor societale.

Pentru a înţelege abordarea migraţiei forţei de muncă în dezbaterile politico-

identitare trebuie să avem în vedere pattern-urile predominante de vizibilitate publică a

migraţiei. Construcţia mediatică a migraţiei sub forma unor categorii generice de tipul

eroi, culpabili sau victime a generat argumente pentru dezbaterea publică în curs

referitoare la imaginea internaţională a României. Altfel spus, în sfera politico-mediatică

migraţia forţei de muncă este abordată ca o resursă pentru capitalul simbolic al naţiunii.

De altfel, media şi sfera politicului utilizează termenul propriu-zis „diaspora”

predominant în contexte explicite de putere în care diaspora contează ca entitate (cu

referire la „votul diasporei”, „românii din diaspora”, „reprezentanţi ai diasporei”, filiale

ale unor partide politice în „diaspora” de tipul „preşedinte diaspora”, „reacţia diasporei”

în legătură cu un eveniment anume ş.a.).

Vizibilitatea şi semnificaţia fenomenului migraţiei sunt reduse într-o bună măsură

la un repertoriu limitat de fapte care contribuie sau dimpotrivă, diminuează capitalul

simbolic al naţiunii. Practicile de mediatizare a migraţiei recente constituie o dimensiune

a unei probleme publice – construcţia imaginii naţiunii ca politică şi acţiune publică.

În jurul conceptului „nation branding” s-a articulat o categorie emergentă de

studii privind modul în care „nation branding operates as a new site upon which national

identities and globalization come into contact and are reconfigured in the post-communist

environment” (Kaneva, 2011). Literatura în domeniu consideră „nation branding” un

concept specific marketing-ului transferat în sfera politicii guvernamentale, dar rămânînd

cantonat mai mult la nivelul unui discurs instituţional tactic, în back stage. Prin

comparaţie, în ţările post-comunsite „nation branding” este nu numai un concept, ci

indică şi un tip de problemă publică. „Nation branding” trece din aria discursului

instituţional sau de expertiză în sfera mediatică şi în general în diferite discursuri publice,

inclusiv în viaţa cotidiană. Acţiunile guvernelor în materie de nation branding (iniţierea

unor campanii de construcţie a imaginii de ţară) dobândesc vizibilitate publică fiind

dezbatute şi contestate. Acest context acumulat explică parţial poziţionarea normativ-

5

etică a clasei politice, media şi diverse medii sociale faţă de „rolul” diasporei. Discursul

public atribuie o responsabilitate morală diasporei atit în ceea ce priveşte “imaginea de

ţară” cât şi faţă de “cei rămaşi acasă”. Din acest punct de vedere, migraţia forţei de

muncă este reţinută ca o circumstanţă subsidiară embedded într-un discurs factual despre

românii din străinătate şi acţiunile lor considerate exemplare sau dimpotrivă,

perturbatoare pentru identitatea colectivă şi imaginea României

3.2. Construcţia migraţiei ca problemă publică: argumente diasporice în discursul

mediatic

Cercetarea investighează construcţia migraţiei ca problemă publică prin discursul

mediatic. Abordând, pe urmele lui Rogers Brubaker, diaspora drept ,,un idiom, o

poziţionare şi o enunţare” (Brubaker 2005, p. 12), autorii pornesc de la asumpţia că

jurnaliştii, atunci când discută migraţia, fac vizibile şi chiar adoptă poziţionări

diasporice, exprimând astfel loialităţi şi angajamente morale (de natură identitară,

profesională, etnică) şi articulându-le în dezbatere prin intermediul argumentelor practice.

Concentrându-se asupra dezbaterilor media generate, în august 2012, de declaraţiile

preşedintelui Traian Băsescu despre efectele migraţiei, autorii identifică trei tipuri de

discursuri cu privire aceasta: discursul de evaluare a politicilor publice, discursul

realizării profesionale şi discursul cetăţeanului-ca-victimă. Analiza încearcă stabilirea de

conexiuni sistematice între aceste tipuri de discursuri şi argumentele invocate, împreună

cu loialităţile subiacente acestora, în favoarea sau împotriva migrării. Prin asemenea

poziţionări diasporice, jurnaliştii mobilizează o reprezentare a diasporei într-o logică a

instrumentalizării, instituind o perspectivă unidimensională asupra acesteia, concordantă

cu victimizarea socio-politică ce caracterizează viziunea tradiţională asupra diasporei.

Tratând diaspora drept o categorie practică, şi nu una analitică, Brubaker

inaugurează o linie de analiză a identităţii diasporice şi a angajamentelor acesteia prin

documentarea proiectelor de (auto)-definire diasporică. Devine atunci important să

urmărim invocarea acestor angajamente în dezbaterile publice de către diverşi

participanţi, fie ei membri ai diasporei sau nu, şi felul în care aceşti participanţi la

dezbatere adoptă poziţionări diasporice. Atunci când se discută problemele publice,

loialităţile invocate pot fi cele de natură etnică sau naţională, dar şi de natură individuală,

colectivă sau cosmopolită. Sunt analizate interacţiunile dintre diverse tipuri de loialităţi

invocate în dezbaterea impactului migraţiei profesionale în media românească, precum şi

tipurile discurs generate în dezbatere, pentru a înţelege felul în care poziţionările

diasporice sunt adoptate de jurnalişti în procesul de evaluare a diverselor politici publice.

Contextul mai larg al discuţiei teoretice este acela al rolului media în construirea

sferei civice: astfel, articolul analizează relaţia dintre construcţia discursivă a problemelor

publice, care mobilizează loialităţi şi generează poziţionări diasporice, şi rolul

jurnalismului civic în contextul mobilităţii şi cosmopolitismului din lumea globală. Ne

intereseză felul în care în sfera publică se generează diverse argumente privind migraţia

şi diaspora, ca parte a procesului de definire a problemei publice (Gusfield, 1981).

Corpusul a inclus diverse practici şi genuri jurnalistice pentru a ilustra

complexitatea articulării unei probleme publice în arena publică (Hilgartner & Bosk,

1988). Întrebările de cercetare au privit vizibilitatea diverselor definiţii ale problemei

6

publice a migraţiei în dezbaterea publică şi tipurile de loialităţi şi argumente invocate în

această dezbatere. Pentru rezolvarea primei întrebări s-a folosit cadrul conceptual

dezvoltat de Joseph Gusfield pentru analiza problemelor publice. Articolul identifică felul

în care se structurează definiţii conflictuale ale problemei migraţiei şi ce tipuri de

discursuri se articulează în jurul acestor definiţii. Metodologic, aceste argumente sunt

privite ca raţionamente practice în care apelul la valori are un rol crucial, acesta

constituind un tip de premisă într-un demers de întemeiere a scopurilor agentului, care, pe

de o parte exprimă astfel angajamentul faţă de aaceste valori, dar în aceeaşi măsură

determină selectarea şi descrierea circumstanţelor relevante pentru prezentarea problemei

publice (Fairclough & Fairclough, 2012).

În dezbaterile luate în discuţie, am observat trei definiţii conflictuale ale unei

probleme ambigue, ambiguă deoarece se discută simultan două tipuri de migraţie, cea

profesională şi cea generală (inclusiv cea a romilor). Am operat o distincţie analitică între

cele două tipuri de migraţie ca probleme discutate de media, deoarece presupun tipuri

distincte de responsabilitate cauzală. Am identificat: definirea migraţiei ca problemă de

politică (rezultînd din cadrajul dezbaterii ca problemă complexă ce afectează sistemul

public românesc), definirea migraţiei ca împlinire materială şi profesională (mai ales în

media specializată – de ex. presa destinată cadrelor medicale), definirea migraţiei ca

soluţie individuală împotriva politicienilor şi birocraţiei (în articolele de opinie).

Tipologia argumentelor dezvoltată pentru a face inventarul angajamentelor

invocate în dezbaterea problemei migraţiei se bazează pe analiza lui Balabanova şi Balch

(2010), care discută argumente comunitare şi cosmopolite folosite în dezbaterile media

asupra migraţiei. Argumentele de tip comunitar descriu migraţia generală şi profesională

ca fiind catastrofală pentru comunitate, iar argumentele de tip cosmopolit invocă dreptul

profesioniştilor de a emigra şi de a fi trataţi corect din perspectiva drepturilor şi

privilegiilor date de cetăţenia europeană. O subcategorie a argumentelor cosmopolite este

cea a argumentelor universale, care fac apel la imaginarul drepturilor omului pentru a

discuta dreptul invidizilor la libera mişcare; pentru că accentul cade pe dreptul invidizilor

de a-şi căuta fericirea şi prosperitatea, am numit aceste argumente universal-individuale.

O altă subcategorie este cea a cosmopolitismului instrumental, care priveşte “migrarea ca

pe o modalitate de a spori binele comun” (Balabanova & Balch, 2010, p. 384).

Din corpusul analizat rezultă că fenomenul migraţiei este reprezentat relativ

unidimensional, constelaţiile de valori invocate fiind în general aceleaşi. Se folosesc

împotriva migraţiei argumente comunitare, care fac apel fie la loialităţi identitare, fie la

argumente de justiţie socială, care mobilizează loialităţi civice. Pentru justificarea

migraţiei se folosesc argumente cosmopolite, două subtipuri fiind invocate: argumente

universalist-invididuale şi argumente instrumental-cosmopolite. Corelaţiile sistematice

între diverse tipuri de argumente sunt prezentate sintetic în tabelul 1.

7

Descriptori ai

poziţionărilor

diasporice

Tip de discurs

Evaluarea de politici

publice Împlinire profesională

Discursul cetăţeanului ca

victimă

1. Argument pentru

migrare

Cosmopolit:

instrumental

Cosmopolit: universal-

individual

Cosmopolit: universal-

individual

1.1. Loialitate

subiacentă

Loialitate civică

(beneficiile pentru

sistemul social)

Urmărirea inviduală a

împlinirii profesionale şi a

statutului social

Urmărirea inviduală a fericii

1.2. Gen, poziţionare

jurnalistică

Declaraţia lui Traian

Băsescu, poziţionare

neutră

Presă generalistă;

Media specializată, poziţionări

neutre

Jurnalism civic angajat moral:

bloguri şi articole de opinie

2. Argument

împotriva migraţiei

Comunitar: justiţie

socială internă

Cazuri individuale discutate ca

excepţii

Comunitar: protecţionist

cultural

2.1. Loialitate

subiacentă

Loialitate civică

(beneficiile pentru

sistemul social)

Menţinerea individuală a

statutului profesional

Loialitate individuală: istorie,

familie

2.2. Gen,

poziţionare

jurnalistică

Jurnalism civic: articole

de opinie

Media specializată, poziţionări

neutre

Jurnalism civic angajat moral:

bloguri şi articole de opinie

Tabel 1: caracteristici ale tipurilor de discurs asupra migraţiei raportate la poziţionările diasporice,

argumentele şi loialităţilor exprimate discursiv

Putem concluziona că angajamentele migraţioniste şi diasporice sunt vizibile în

articolele informative şi chiar internalizate în articolele de opinie. Ele îndeplinesc diverse

funcţii, care sunt structurate în jurul diverselor diviziuni simbolice şi categorizări din

discursul mediatic: adoptarea explicită a poziţionării diasporice de către jurnalist,

prezentă în articolele de opinie, replică reprezentarea diasporei în registrul victimizării,

dominant fiind discursul cetăţeanului victimă; diaspora înseamnă cei plecaţi, rupţ de

spaţul simbolic românesc ş a căror invocare în discurs joacă rolul unui argument

pragmatic prin care se descalifică clasa politică sau sistemul birocratic de stat; discursul

mediatic de tip informativ face vizibilă poziţonările diasporice prin acordarea unei voci

celor plecaţ sau care iau în considerate această decizie: deşi discursul de victimizare nu

mai este atât de prezent, responsabilitatea cauzală este atribuită tot factorului politic.

Astfel, invocarea fenomenului migrator sau a diasporei devin strategii prin care jurnaliştii

se poziţionează în opoziţie cu politicul şi instrumentalizează tema diasporei

trasnformând-o într-o resursă discursivă pentru construcţia unei misiuni, identităţi şi

capital simbolic ale practicii jurnalistice.

3.3. Migranţii români în presa britanică după aderarea României la Uniunea

Europeană

Cercetarea analizează construcţia unui anumit tip de cunoaştere publică despre

migranţii români (Beciu 2007, 2011) într-un corpus de ştiri din presa scrisă din Marea

Britanie în anul 2011, pornind de la premisa că noul context social şi politic diferă

fundamental de cel specific perioadei dinaintea aderării României la Uniunea Europeană.

Acesta este caracterizat de proliferarea legăturilor transnaţionale, atât în Uniunea

8

Europeană, cât şi la nivel global, de prezenţa neîntreruptă, post-aderare, a migranţilor

români în societatea britanică, precum şi de noua orientare în politicile publice din Marea

Britanie, în urma venirii la putere a coaliţiei dintre Conservatori şi Liberal-Democraţi,

care a înlocuit guvernarea laburistă.

Partea teoretică discută trei factori cu impact diferit asupra procesului de

construcţie şi problematizare a migranţilor în discursurile media (acest proces este corelat

în articol cu politicile publice legate de migraţie şi Uniunea Europeană şi cu politicile

sociale din Marea Britanie): (1) selectarea unei perspective naţionale sau transnaţionale în

reprezentarea migranţilor (Wimmer and Glick Schiller 2003; Glick Schiller 2010); (2)

utilizarea în presă a opiniilor experţilor şi/sau ale oamenilor de rând (Boswell 2009); (3)

influenţa orientării ideologice a ziarelor britanice asupra modalităţii de încadrare a

subiectelor abordate (Geddes 2004; Somerville 2007). Se consideră că fiecare dintre

aceşti factori contribuie la un anumit tip de construcţie a identităţii migranţilor români în

presa din Marea Britanie, care poate astfel legitima (sau nu) măsurile propuse la nivel de

politici publice. Corpusul a fost selectat din baza de date LexisNexis (varianta britanică şi

americană) şi completat cu câteva articole din arhivele online ale ziarelor britanice,

pentru perioada 1 ianuarie–31 august 2011. Au rezultat 32 de articole: 9 din presa de

calitate (Daily şi Sunday Telegraph, The Times şi Sunday Times, Guardian, Independent)

şi 23 din presa mid-market şi tabloidă (Daily Star, Daily şi Sunday Express, Daily Mail,

Mirror). Majoritatea articolelor provin din presa conservatoare şi eurosceptică, ceea ce

explică o parte din rezultatele analizei.

Principalele rezultate arată următoarele:

Patternurile tematice dominante ilustrează o preocupare a presei britanice faţă de:

infracţiunile comise de migranţii români; aspecte sociale şi economice ale migraţiei din

România (sărăcia din ţara de origine; concurenţa pe piaţa muncii în condiţii de criză

economică – cetăţenii britanici au de suferit; exploatarea de către migranţii români a

sistemului de protecţie socială din Marea Britanie; condiţiile aspre de muncă pentru

migranţi; pierderile înregistrate de economia britanică prin remitenţe; coeziunea socială);

aspecte de ordin politic ale migraţiei din România (libera circulaţie în Uniunea Europeană

şi extinderea ca surse ale migraţiei din Europa Centrală şi de Est – evaluate negativ;

restricţiile impuse de alte state – evaluate pozitiv; nevoia de a-i proteja pe cetăţenii

britanici).

Reprezentările agenţilor sociali şi ale acţiunilor acestora evidenţiază categorii

sociale cum ar fi „migranţii” (localizaţi geografic şi prin etnie/naţionalitate – români,

romi, est-europeni), „infractorii” (de la cerşetori şi hoţi până la prostituate şi reţele de

trafic uman), „muncitorii” (diverse ocupaţii, mai ales din categoria „muncă necalificată”,

printre care şi categoria consacrată a căpşunarilor). Predomină identităţile de grup,

colective, cuantificate cu ajutorul statisticilor oficiale sau descrise metaforic (de exemplu,

presa britanică se referă la „invazia” sau „potopul” migranţilor români), prin care se

impune o distanţare a publicului britanic faţă de migranţi şi o abstractizare a acestora: ei

devin o problemă care trebuie rezolvată prin măsuri politice, de ordin tehnic şi

instituţional. Reprezentările individuale nu sunt nuanţate, ci sunt mai degrabă folosite

pentru a ilustra anumite categorii, pentru „a da culoare”. Există însă şi excepţii care pun

accentul pe experienţa migranţilor români şi pe condiţiile aspre de muncă pe care

cetăţenii britanici nu le acceptă. La nivel discursiv, reprezentările migranţilor români sunt

9

încadrate în general în discursuri care evaluează pozitiv/legitimează abordarea

conservatoare şi eurosceptică, precum şi unghiul naţional: „Noi” (cetăţenii britanici) vs.

„Ei” (migranţii români/est-europeni). Predomină vocile elitelor politice britanice şi

europene, mai ales de orientare de centru-dreapta, precum şi ale experţilor şi ale altor

autorităţi, dar mai puţin vocile migranţilor români, reflecţiile acestora asupra experienţei

lor în Marea Britanie (cu câteva excepţii semnificative). Rezultatele cercetării arată că,

exceptând un număr mic de cazuri, presa britanică adoptă în continuare o perpectivă

naţională(-istă), „de sus‟, bazată pe discursul experţilor şi al elitelor politice. Migranţii

români sunt în general reprezentaţi sub forma unor probleme abstract definite, care

trebuie soluţionate la nivel de politici publice prin mijloacele şi în vederea obiectivelor

propuse de noua coaliţie de la guvernare.

Bibliografie

Balabanova, E., Balch, A. (2010). Sending and Receiving: The Ethical Framing of Intra-EU Migration in

the European Press. European Journal of Communication, 25 (4), Sage, pp. 382-397.

Bauböck, R. (2010). Cold constellations and hot identities: Political theory questions about

transnationalism and diaspora. In R. Bauböck & T. Faist (Eds.) Diaspora and Transnationalism:

Concepts, Theories and Methods (pp. 295-323). Amsterdam University Press.

Beciu, C. (2007). „Europa‟ ca format mediatic. Construcţia problemelor publice în discursul presei din

România. In C. Beciu & N. Perpelea. (Eds.). Europa şi spatiul public: practici comunicaţionale,

reprezentări, climat emoţional (pp. 25-61). Bucureşti: Editura Academiei Române.

Beciu, C. (2011). Sociologia comunicării şi a spaţiului public. Iaşi: Polirom.

Boswell, C. (2009). The Political Uses of Expert Knowledge: Immigration Policy and Social Research.

Cambridge: Cambridge University Press.

Brubaker, R. (2005). The „diaspora‟ diaspora. Ethnic and Racial Studies. 28(1) pp. 1-19.

Chouliaraki, L. (2006). The Spectatorship of Suffering. London: Sage.

Fairclough, I. & Fairclough, N. (2012). Political Discourse Analysis. A Method for Advanced Students,

London: Routledge.

Gamlen, A. (2008). Why Engage Diasporas?. ESRC Centre on Migration. Policy and Society Working

Paper. No. 63, University of Oxford.

Gusfield, J. (1981). The Culture of Public Problems. Drinking-driving and the Symbolic Order. Chicago

and London: The University of Chicago Press.

Hilgartner, S., & Bosk, C. L. (1988). The rise and fall of social problems: A public arenas model. American

journal of Sociology, 53-78.

Ho, E. L. E. (2011). Claiming‟ the diaspora: Elite mobility, sending state strategies and the spatialities of

citizenship. Progress in Human Geography. 35(6), 757-772.

Kaneva, N. (Ed.) (2012). Branding Post-Communist. Nations Marketizing National Identities in the New

Europe. Routledge, UK.

Somerville, W. (2007). Immigration under New Labour. Bristol: The Policy Press.

Weinar A. (2010). Instrumentalising diasporas for development: International and European policy

discourses. In R. Bauböck & T. Faist (Eds.). Diaspora and Transnationalism: Concepts, Theories

and Methods (pp. 73-89). Amsterdam University Press.

Wimmer, A., & Glick Schiller, N. (2003). Methodological Nationalism, the Social Sciences, and the Study

of Migration: An Essay in Historical Epistemology. International Migration Review. 37(3), 576-

610.

10

IV. OBIECTIVE ŞI ACTIVITĂŢI DE CERCETARE - februarie 2013 - octombrie

2013

a) Activităţi de monitorizare / colectare a datelor empirice (acest obiectiv a fost prevăzut

în planul de activităţi şi îndeplinit în totalitate).

PRESA:

- în perioada februarie – iulie 2013 monitorizare 4 cotidiene (Adevărul, Jurnalul

Naţional, Cotidianul, Evenimentul Zilei) şi elaborarea pe această bază a unor

corpusuri care includ articole de opinie/reportaje pe tema diasporei şi a românilor

din stăinătate (focus: românii care lucrează în Marea Britanie şi diversele reacţii

ale autorităţilor / presei britanice; campania de presă de prevenire a migrației

iniţiată de presa din Marea Britanie şi cea organizată, în replică, de către

cotidianul „Gândul” din România); presa britanică - Daily Telegraph, Daily

Mail, The Sun, Guardian, Independent, Daily Mirror (ianuarie-martie 2013);

- discurs mediatic (ştiri şi articole de opinie) despre migraţia românească 2010;

- discurs mediatic (ştiri şi articole de opinie) despre repatrierile romilor 2010

(inclusiv presă europeană „Le monde”, „Daily Mail”, „The Telegraph”);

- platforme presă online (contributors.ro, hotnews.ro, revista22.ro, catavencii.ro,

zf.ro).

TELEVIZIUNE: monitorizarea ştirilor şi dezbaterilor socio-politice despre diaspora

(posturile TVR1, Realitatea TV, Antena3).

b) Prelucrarea datelor empirice colectate în primul an al cercetării:

- prelucrarea datelor obținute din realizarea a 6 focus grupuri având ca obiectiv

analiza comparativă a modurilor în care sunt percepuţi românii din străinătate /

cum se problematizează migraţia forţei de muncă de către persoane care nu au

nici un fel de contact cu români aflaţi la muncă în străinătate vs. persoane care au

familie, prieteni etc. în rândul românilor care lucrează în străinătate.

- analiza corpusurilor de presa din 2012: rubricile „diaspora” (Evenimentul Zilei)

şi „Românii din Italia/Spania” (Adevărul) precum şi articole de opinie/reportaje

pe tema diasporei şi a românilor din stăinătate (Jurnalul Naţional, Cotidianul).

- analiza datelor obtinute din monitorizarea campaniei electorale noiembrie –

decembrie 2012 (emisiuni electorale la posturile TVR1, Realitatea TV, Antena3,

RTV, Digi24) si a campaniilor de presă iniţiate de televiziuni pe tema românilor

care lucrează în străinătate - perioada mai – octombrie 2012 (Focus: campania

Realitatea TV „Cine, când schimbă România”).

c) Organizarea unui workshop exploratoriu internaţional „Diasporic Identities and

Transnational Experiences. From Social Actors to Public Discourses”, 23-24 mai 2013,

SNSPA, UEFISCDI, București. Atelierul s-a desfăşurat la Biblioteca Centrală

Universitară (unul dintre partenerii instituţionali) şi a reunit cercetători de prestigiu de la

11

universităţi din Marea Britanie (Ruth Wodak, John Richardson, Alexander Balch, E.

Balabanova), SUA (Nadia Kaneva), Franţa (Nicolas Pelissier, Luciana Răduț-Gaghi) şi

România (Irina Culic, Mirela Lazăr ș.a): University of Liverpool, Lancaster University,

Loughborough University, University of Denver, Université de Cergy-Pontoise, Paris,

Université Sofia-Antipolis Nice, Universitatea Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai

Cluj, Universitatea de Vest Timişoara, SNSPA, București. Urmare a acestui eveniment

ştiintific echipa proiectului a iniţiat două proiecte editoriale: se află în curs de elaborare

dosarul de candidatură pentru publicarea unui volum colectiv la Palgrave, UK (în

prealabil susţinerii atelierului internaţional, programul şi prezentarea în detaliu a tematicii

au fost trimise editurii Palgrave care a agreat proiectul); de asemenea se află în curs de

pregătire un număr special al revistei Critical Discourse Studies (preconizat pentru 2016).

d) Publicaţii ştiinţifice şi participarea la conferinţe internaţionale. Realizarea sintezelor

teoretice s-a concretizat şi sub forma publicării unor articole de specialitate în reviste

BDI, elaborarea unor capitole în volume colective acceptate spre publicare la edituri

consacrate internațional (Editions de CNRS, Ashgate, Cambridge Scholars Publishing -

Newcastle-upon-Tyne) şi trimiterea unor articole în 2013 în vederea evaluării la reviste

cotate ISI si/sau reviste Sage etc. Membrii ehipei de cercetare au participat de asemenea

la conferinţe internaţionale importante în domeniu prezentând comunicări pe tema

proiectului.

e) Finalizarea unei tezei de doctorat – Alina Dolea, membră a echipei de cercetare a

proiectului, a susţinut public teza „Country promotion as a public issue in Romania after

1989. A social constructivist and interdisciplinary approach” obţinând în acelaşi an titlul

de doctor în ştiinţele comunicării. Urmare a finalizării tezei, Alina Dolea a elaborat mai

multe articole de specialitate care se află în curs de evaluare la edituri internaţionale

consacrate.

V. REZULTATE ale cercetării în curs

5.1 Migraţie şi transnaţionalism. Premise analitice

Unul dintre conceptele care structurează această cercetare este cel de

transnaţionalism. Voi discuta mai întâi transnaţionalismul în relaţie cu o serie de

dezbateri teoretice recente şi cu studii despre fenomene conexe (migraţie, diaspora,

globalizare) iar apoi prezint relevanţa acestui concept pentru problematica acestui proiect.

Cum se poate distinge între transnaţionalism şi conceptele conexe precum

migraţie sau diaspora?

O serie de studii constată suprapunerea acestor concepte sau referirea la

transnaţionalism ca la un concept global, care ar subsuma migraţia, practicile diasporice

şi de mobilitate (Bauböck, 2010; Boccagni, 2012; Georgiou, 2006). Ideea că în materie

de migraţie sau de diaspora “orice aspect este (si) transnational” nu clarifică conceptul.

12

De aceea problema este de a identifica criterii empirice şi conceptuale care să nu ducă la

o abordare normativistă a transnaţionalismului. Într-un studiu recent, Boccagni (id. 2010)

subliniază de altfel, dificultatea de a defini transnaţionalismul astfel încât să nu fie redus

– esenţialist – la anumite practici sau la anumiţi actori sociali. Potrivit autorului,

transnaţionalismul ar trebui mai degrabă înţeles ca „un potenţial atribut al relaţiilor

sociale iar nu ca o entitate anume” (119). Transnaţionalismul ar indica mai degrabă tipuri

de interacţiuni, practici şi relaţii pe care indivizii şi grupurile le creează prin acţiuni „la

distanţă” şi prin raportarea la „diverse configuraţii socio-spaţiale” (120).

Pornind de la acest mod de înţelegere putem delimita totuşi, unele particularităţi

generice ale fenomenelor transnaţionale (acţiunea la distanţă, situarea individului în

multiple contexte socio-spaţiale, practici emergente) şi, corespunzător, un „program de

cercetare” (Boccagni, id.). În fapt, numeroşi autori recunosc o aşa-numită „abordare

transnaţională”, adică o serie de premise teoretice şi metodologice în cercetarea migraţiei

şi a altor fenomene conexe. De exemplu, Faist (2010, 9) subliniază că abordarea

transnaţională se aplică la „diverse tipuri de formaţiuni sociale” precum comunităţile şi

grupurile etnice, religioase, naţionale, inclusiv mişcări sociale şi diverse reţele

(transnaţionalismul este aşadar, un concept mai larg decât „migraţia”). În opinia

autorului, mobilitatea trans-frontalieră şi participarea/acţiunea în reţea (network) au

efecte structurante în ceea ce priveşte formarea şi particularităţile identitare ale grupurilor

şi comunităţilor; la fel, pentru circulaţia remitenţelor. Alţi autori precum Vertovec (2009)

sau Bauböck (2010) asociază transnaţionalismul mai ales cu analizele care pun accentul

pe agentivitatea actorilor sociali (agency) în contexte specifice, pe formarea identităţilor

multiple şi a coexistenţei unor tipuri de afilieri şi ataşamente culturale şi politice.

Boccagni (2012) sau Georgiou (2006) consideră că abordarea transnaţională privilegiază

analiza axelor spaţio-temporale ale acţiunii individuale şi/sau colective, configurarea unor

spaţii identitare „fluide” (John Urry a consacrat deja conceptul „turnura mobilitatii” în

ştiinţele sociale).

Studiile despre transnaţionalism aduc în atenţie desigur, atât de comentata

abordare denumită „naţionalismul metodologic” (termenul introdus de Beck). Analizele

critice privind naţionalismului metodologic, ca model de cercetare, reclamă, în esenţă,

privilegierea asa-numitului unghi naţional în analiza şi interpretarea fenomenelor trans-

naţionale, ca şi cum acestea ar fi o simplă extensie a cadrului naţional; ar rezulta astfel

analize quasi-deterministe care nu surprind de fapt aspectele emergente ale fenomenelor

transnaţionale. Într-o sinteză recentă despre transnaţionalism vs. naţionalism

metodologic, Faist si Amelina (2012) consideră că abordarea transnaţională „de-

naturalizează” unele aspecte pre-definite în studiul migraţiei şi al altor fenomene

transnaţionale; este un mod de cercetare ce ia în considerare practicile prin care actorii

sociali îşi aproprie diversele contexte transnaţionale. Altfel spus, folosind o metaforă de

asemenea consacrată, naţionalismul metodologic ar introduce ideea unei societăţi

naţionale „container” ce ar reprezenta referenţialul de bază atunci când se analizează

fenomenele transnaţionale. În schimb, transnaţionalismul, ca abordare analitică, s-ar

concentra asupra multiplelor logici de apartenenţă pe care le dezvoltă indivizii şi

grupurile „aici, acum, dar şi acolo”, în proximitate şi totodată la distanţă.

Aşa cum am arătat mai sus, cele două modele de cercetare sunt prezentate, de

regulă, ca fiind dihotomice. Ca atare, întrebarea este cât de operaţională este această

perspectivă, mai ales dacă ţinem seama de realitatea – în continuă reconfigurare – a

13

transnaţionalismului. Ar putea fi depăşită aceasta dihotomie naţionalism metodologic vs.

transnaţionalism?

O premisă în acest sens este o mai nuanţată descriere analitică a fenomenului

transnaţional pe care îl analizăm (migraţie, diaspora etc.), în funcţie de anumite

particularităţi structurale, dar şi unele ce ţin de contextul imediat. Daca admitem că

transnaţionalismul este “o nouă situaţie culturală” ce se articulează în interacţiunea dintre

“naţional” şi “transnaţional” (Aksoy, Robins, 2000, 44) atunci se impune un raspuns la

întrebarea ce “situaţie transnatională” analizăm? Prin ce se distinge aceasta situaţie din

perspectiva modurilor în care actorii sociali dezvoltă practici şi stiluri de viaţă la

intersecţia dintre mobilitatea în ţara de destinaţie şi legăturile cu ţara de origine? Ce tipuri

de practici generează tensiunea de a fi de a fi „între” şi „în” mai multe spaţii socio-

culturale, la scală globală şi locală, dar care comunică între ele şi se intersectează tot aşa

cum se disting unele în raport cu celelalte? Cum se poziţionează actorii „transnaţionali”,

prin practici de viaţă cotidiană sau forme de angajament, faţă de politicile mobilităţii şi

realitatea – deseori constrângătoare – a inserării în societatea de destinaţie?1

Pe de altă parte, în analiza situaţiilor transnaţionale trebuie avute în vedere şi

unele evoluţii din ţara de origine - dacă fenomenele transnaţionale generează dezbateri,

probleme publice sau politici. Un bun exemplu în acest sens este migraţia circulară în

UE, care presupune şi o redefinire a „unghiului naţional” în ceea ce priveşte practicile de

vizibilitate şi de interpretare a acestui fenomen ca temă de agendă politico-mediatică şi

problemă socială. Astfel, în ţările recent integrate în UE, migraţia nu mai este doar un

fenomen abstract, exterior spaţiului naţional, ci o problemă de societate având implicaţii

multiple (de la piaţa forţei de muncă la reconfigurarea identităţilor colective şi a

„comunităţii imaginate” în raport cu ţările europene). Ca atare, o nişă importantă pentru

înţelegerea acestui tip de migraţie - intra-UE - se referă la construcţia socială a

„unghiului naţional”, respectiv, evidenţierea diverselor condiţii de producere a unor

interpretări legate de migraţie, „definiţii”, practici de vizibilitate, structuri instituţionale şi

organizaţii. Construcţia publică a migraţiei forţei de muncă în ţările UE indică un mod de

cercetare care nu porneşte de la existenţa unor aspecte pre-definite ale sferelor publice

din ţara respectivă. A evidenţia diversele tipuri de discursuri în raport cu problema

migraţiei în ţările de origine şi în general, modurile în care sferele publice naţionale

conferă vizibilitate situaţiilor transnaţionale, toate acestea sunt premise importante pentru

o analiză a situaţiilor transnaţionale ce se formează la intersecţia între „naţional” şi trans-

anţional. Revenind la migraţia forţei de muncă în UE şi la cazul ţărilor de unde porneşte

fluxul acestei migraţii: problema diverselor scale spaţiale (naţionale, locale, trans-

naţionale) se pune nu doar pentru migranţi, ci şi pentru ţările de origine. De exemplu,

cum mediază presa un fenomen care se petrece „la distanţă”, dar în acelaşi timp face

parte dintr-un orizont de proximitate al publicului, fiind o problemă de societate, asa cum

este migraţia intra-UE?

1 Amelina şi Faist (2012) analizează potenţialul unui curent de cercetare recent - etnografia multi-localizată

(multi-sited ethnography) - dezvoltat în cadrul paradigmei transnaţionalismului ia în considerare atât

acţiunea şi strategiile actorilor sociali în relaţie cu multiple scale de apartenenţă (locale, naţionale, globale)

cât şi autoreflexivitatea cercetătorului în legătură cu obiectul său de cercetare, a cărui construcţie poate

genera “efecte ideologice”.

14

5.2 Migraţia, problemele publice şi construcţia identităţilor colective

Propunem o analiză despre modul în care fenomenul migraţiei forţei de muncă

este problematizat de către non-migranţi, respectiv, actori sociali aparţinând unor

categorii socio-culturale diferite, “martori” la acest fenomen şi la dezbaterile din spaţiul

public românesc2. Luînd ca punct de pornire poziţionări exprimate în cadrul unor focus-

grup-uri, aşadar, discursuri semi-publice (Wodak, 2002), analiza pune în evidenţă

“definiţii”, principii de generalitate, clivaje şi tipuri de cunoaştere - diverse mecanisme

discursive prin care actorii sociali îşi aproprie migraţia ca o formă de angajament şi

problemă publică.

Ce semnificaţii ale identităţilor colective se negociază în cadrul unei dezbateri

despre migraţia forţei de muncă în UE cu non-migranţi? Cum este problematizată

identitatea colectivă? Cum recontextualizează actorii sociali discursurile politico-

mediatice ce se configurează în raport cu anumite probleme publice, inclusiv cu problema

migraţiei forţei de muncă?

Utilizăm conceptul de problemă publică în primul rând în relaţie cu tema

migraţiei forţei de muncă în UE. Această temă a devenit agendă permanentă în ultimii

ani, fiind abordată constant în sfera politico-mediatică din România. În jurul acestei teme

au apărut o serie de definiţii şi interpretări care introduc probleme de interes general

(implicaţiile acestui tip de migraţie asupra structurilor demografice, mai ales în mediul

rural, situaţia copiilor rămaşi în ţară în timp ce părinţii sau unul dintre părinţi se află la

muncă în altă ţară, aşa-numitul “exod al creierelor” cu referire la migraţia forţei

calificate, faptele migranţilor în ţara de destinaţie şi imaginea internaţională a României

ş.a). Presa, posturile de televiziune, clasa politică, reprezentanţi ai unor ONG, cercetători

şi experţi produc interpretări şi unghiuri de vizibilitate a fenomenului migraţiei. Au

aparut diverse forme de instituţionalizare: de la rubrici şi campanii de presă la politici şi

acţiuni (non)guvernamentale.

Or, focus-grup-urile cu non-migranţii au fost realizate într-o perioadă în care în

sfera publică erau deja consacrate o serie de discursuri şi moduri de problematizare a

migraţiei intra-UE, această temă cunoscând o vizibilitate publică notabilă. În cadrul

cercetării ne-a interesat, printre altele, să analizăm (1) cum anume participanţii la focus-

grup-uri se poziţionează faţă de migranţi şi ce ce semnificaţii ale identităţii colective sunt

negociate; (2) cum utilizează participanţii discursurile publice din sfera politico-

mediatică referitoare la migraţie şi la alte probleme publice pentru a legitima propria lor

interpretare în legătură cu implicaţiile migraţiei.

Ipoteza acestui studiu este că problemele publice, respectiv, diversele definiţii

concurente, tipuri de discursuri si practici care se configurează în jurul unei probleme

publice, pot influenţa modul în care actorii sociali se poziţionează în raport cu identitatea

colectivă şi naţională. Altfel spus, problemele publice pot avea funcţia unor discursuri

constitutive (Drzewiecka, 2002), mobilizate de actorii sociali în construcţia lor identitară

– în negocierea semnificaţiilor identităţii colective şi naţionale3. Cum înţelegem această

2Cercetarea a fost iniţiată în cadrul proiectului PNII IDEI (2012–2014) « Diaspora în sfera politico-mediatică din România. De la eveniment la construcţia mediatică a problemelor publice”, coord. dr. Camelia Beciu., cod proiect PN-

II-ID-PCE-2011-3-0968

3 Drzewiecka (2002) analizează funcţia constitutivă a ceea ce autoarea numeşte “discursurile naţionale” şi rolul lor în construcţia strategică a identitaţii naţionale şi a identităţilor colective. Situând analiza în cadrul modelului denumit

15

funcţie a discursului constitutiv? Aşa cum am arătat, în legitimarea unei probleme publice

sunt avansate o serie de definitii şi interpretări despre ceea ce ar trebui să constituie la un

moment dat interesul general. Ca atare, în procesul de construcţie a unei probleme

publice indivizii sunt poziţionaţi în raport cu un “noi” identitar (“iată care este problema

noastră ca societate la acest moment” etc.), dar şi cu diverse forme de alteritate (de

exemplu, cine sunt cei responsabili? dar cei care ar putea avea soluţii? etc.).

Aria de cercetare empirică şi elemente de metodologie

Aria de cercetare include şase focus-grup-uri organizate cu non-migranţi în

perioada mai-iunie 2012. Grupurile au fost organizate în funcţie de anumite criterii socio-

demografice. Am utilizat mai ales criteriul “contacte cu românii care muncesc în ţările

UE” corelat cu nivelul de educaţie şi vârsta, după cum urmează: 2 grupuri cu persoane

care au contacte cu românii care muncesc temporar în ţările UE (familie, prieteni,

anturaj) şi 3 grupuri formate din persoane care nu au nici un fel de legături sociale cu

aceşti migranţi. Astfel: primul grup: studii superioare (25-35), fără rude de gradul I în

străinătate; al doilea şi al treilea grup: studii medii (35-50), fără rude de gradul I în

străinătate (pentru această categorie au fost organizate două grupuri); al patrulea grup:

studii superioare (25-40), cu rude de gradul I în străinătate; al cincilea grup: studii medii,

eterogen ca vârstă, cu rude de gradul I în străinătate. Cel de-al şaselea grup a fost format

mixt, adică persoane care au contacte cu migranţii români şi persoane care nu au

contacte. În fine, operatorilor li s-a solicitat să selecteze persoane care au un consum

mediatic moderat în materie de ştiri, emisiuni sociale şi politice, aşadar, persoane care

fără a fi „mari consumatori” media nu sunt deconectate de la sfera mediatică.

În esenţă, focus-grup-urile au abordat diverse aspecte privind percepţia

migranţilor români în ţările europene, controversa din 2009 în jurul votului „diasporei” la

alegerile prezidenţiale (dacă românii care lucrează în străinătate ar trebui sau nu să

voteze), vizibilitatea publică a migranţilor, relaţia dintre migranţi şi statul român, dintre

dintre migraţie şi schimbare socială ş.a.

În vederea analizei focus-grup-urilor am utilizat elemente specifice analizei critice

a discursului (Fairclough, 2003; Wodak, 2010; Fairclough&Fairclough, 2013) şi analizei

socio-comunicaţionale a discursului (Charaudeau, 2008). Fără a intra aici în detalii

reamintesc că analiza critică a discursului (critical discourse analysis - CDA) evidenţiază,

în esenţă, modurile în care utilizarea limbajul poate avea efecte ideologice, introducând

raporturi inegale de putere între interlocutori, transformând practicile discursive

dominante la un moment dat sau, dimpotrivă, consolidând practicile existente.

Analiza socio-comunicaţională a discursului (termenul introdus de Charaudeau)

constituie o variantă extinsă a pragmaticii discursului şi studiază în principal modurile în

care actorii sociali utilizează limbajul în funcţie de particularităţile situaţiei de

“retorica constitutivă”, autoarea defineşte “discursul national” drept mituri prin intermediul cărora indivizii şi grupurile

îşi exprimă apartenenţa, identităţile şi afilierile politice (2002, 2). În studiul de faţă am extins aceasta definiţie, considerînd “discursul naţional” o combinaţie strategică de mituri şi naraţiuni identitare, dar şi de teme recurente şi

moduri de problematizare pregnante la un moment dat în spaţiul public al unei societăţi. Discursul naţional este mediat

în primul rând de anumite pattern-uri ale comunicării politice şi în general de cultura media din societatea respectivă.

16

comunicare, adică, o serie de practici de relaţionare (vocabular, tematici, tonalitate, tipuri

de argumente, comportamente non-verbale etc.) subsumate unei finalităţi specifice a

situaţiei (de exemplu, a persuada, a explica didactic şi/sau pe baza unor dovezi ştiinţifice,

a investiga în vederea identificării responsabililor etc.). Ideea de bază este că situaţia de

comunicare este cea care „oferă” interlocutorilor „instrucţiuni de producere şi interpretare

a sensului” (Charaudeau, 2008, 5).

Pentru studiul de faţă analiza critică a discursului permite evidenţierea unor

activităţi discursive specifice: a) construcţia apartenenţei la un grup sau colectivitate, sau

incluziunea unui grup; b) recontextualizarea (unor discursuri publice, stereotipuri etc.).

În esenţă, analizăm strategii de reproducere a unor discursuri dominante la un moment

dat în spaţiul public, sau strategii de rezistenţă. Complementar, perspectiva socio-

comunicaţională explică mai nuanţat alegerile discursive ale participanţilor în relaţie cu

specificul situaţiei de comunicare şi deci, poziţionarea acestora în cadrul situaţiei.

Pornind de la aceste premise teoretico-metodologice, am conceput un instrument

de cercetare ce operaţionalizează două dimensiuni care intervin în construcţia raportului

identitar cu „celalalt” (cu migranţii) şi, corespunzator, în negocierea semnificaţiei

identităţii colective:

a) prima dimensiune vizează modul în care participanţii la focus-grup-uri se

referă la românii care lucrează în ţările UE – ce formule de desemnare, atribuiri

evaluative şi categorii de apartenenţă sunt folosite? (structuri lingvistice: utilizarea unor

tipuri de pronume, enunţuri evaluative, construcţia unor categorii prin utilizarea

metaforelor, a unor sintagme, locuţiuni adjectivale etc.);

b) cea de-a doua dimensiune indică modurile de angajament faţă de migranţi şi

fenomenul migraţiei recente – ce afirmaţii normative şi tipuri de probleme evocă

participanţii la focus-grup-uri? ce principii de generalitate sunt introduse spre a legitima

probleme publice? (structuri lingvistice şi elemente ale enunţării: utilizarea strategică a

pronumelui „noi”, enunţarea unor obligaţii colective, a voinţei colective – „vrem să ...”,

constatări, diverse modalităţi de enunţare a consensului, construcţii de tipul: „problema

este ...”, întrebări care subliniază o alegere ce trebuie făcută a un moment dat – „ce ne

dorim? O societate în care ...sau o societate ...”, diverse practici discursive care pun în

scenă „importanţa” unor conţinuturi – „lucrul cel mai important este ...”, „de fapt, ceea ce

contează ...”, „ceea ce trebuie discutat ...” etc.).

„Noi” despre „ei”. Construcţia discursivă a raportului proximitate – distanţă

Rezultatele cercetării le prezentăm luând în considerare elemente discursive

recurente în cadrul corpus-ului. Ceea ce ne-a interesat aşadar, într-o primă etapă a

analizei, au fost strategiile pregnante - ceea ce putem numi pattern-uri discursive.

Ca tendinţă, am constatat că persoanele intervievate construiesc raporturi de

putere simbolică faţă de migranţi, alternînd “proximitatea” cu “distanţa”. Aceste două

posturi nu sunt aşadar, exclusive, ci sunt mobilizate strategic. Cum funcţionează discursiv

această dialectică proximitate-distanţă în raport cu “celalalt”?

În cele ce urmează voi aprofunda acest pattern, prezentînd trei tipuri de strategii

de incluziune a migranţilor şi, corespunzator, semnificaţii ale identităţii colective.

17

Strategia esenţialistă: reafirmarea identităţii colective

Pe parcursul focus-grup-urilor au fost abordate o serie de aspecte legate direct sau

indirect de problematica migraţiei românilor în ţările UE. De fiecare dată când se ajungea

la un nou aspect introdus de moderatori spre dezbatere participanţii se refereau la

migranţi, identificând mai întâi o serie de frontiere simbolice între “noi” şi “ei”, dar pe

care apoi le atenuau, redefinindu-le prin diverse strategii de incluziune. Clivajul “noi” vs

“ei” este construit mai ales prin atribuiri evaluative atât negative (sau, în orice caz,

problematice) cât şi pozitive. De exemplu, în mod frecvent participanţii atribuiau

migranţilor anumite calităţi prin comparaţie “cu noi”, cei de aici, mai puţin disponibili

pentru anumite forme de angajament individual, colectiv sau public.

« Ei sunt mai patrioţi decât noi »

« Se informează mai mult decit românii din ţară »

« În general românii care pleacă şi au o oarecare calificare, ajung acolo să lucreze

într-un domeniu mult sub calificarea lor » ; « La fel este şi în ţară. Nu toate lumea

lucrează pe domeniul lor ».

Atragînd atenţia asupra acestor diferenţieri, participanţii deconstruiesc

reprezentări şi “moduri de a fi” despre identitatea colectivă, indicând astfel o serie de

probleme, care ar trebui discutate.

Un prim mod prin care clivaje de tipul « ei » comparativ cu « noi » (categorii

care coexistă) sau « ei » vs. « noi » (categorii exclusive) sunt atenuate constă în utilizarea

a ceea ce am numit strategia de incluziune esenţialistă. Astfel, participanţii se referă la

migranţi ca la un grup generic (“ei”) subsumat altui grup generic (“noi”): “românii noştri

din Spania”, “or fi plecat ei, dar tot ai noştri sunt”; “Au fost şi ştiri în care îi

compătimeau pe românii noştri din Spania”; “Sunt puţine ştiri care ne laudă” (cu

referire la ştirile despre migranţi). Am remarcat acest mod de raportare la migranţi mai

ales în contextul abordării unor aspecte precum situaţia dificilă a celor care lucrează în

alte ţări sau mediatizarea excesivă a evenimentelor negative legate de migranţii români în

ţările UE - ca tendinţă, contexte care indică practici de defavorizare a migranţilor

deopotrivă în ţările de destinaţie sau chiar în ţara de origine (a se vedea în acest sens

chestiunea “votului diasporei”).

Pentru realizarea acestei strategii sunt utilizate diversele tipuri de pronume, mai

ales cel personal la pers. I pl şi cel posesiv (“ai noştri”). În funcţie de contextul tematic al

dezbaterii, participanţii recurg la această strategie, cu multiple efecte de discurs: în primul

rând, identitatea colectivă se impune dincolo de orice fel de diferenţieri care ar exista

între “românii de acolo” şi “cei de aici” (sunt “tot ai noştri”, adică o prelungire a

“comunităţii imaginate”). Instituie totodată responsabilitatea asumării acestei identităţi

colective “extinse” la românii care lucrează în UE, cu toate aspectele pe care le implică

(un argument frecvent invocat în spaţiul public se referă la faptul că situaţiile negative din

străinătate în care sunt implicaţi români trebuie asumate ca atare, adică sunt comise de

cetăţeni români, cu toate consecinţele de rigoare pentru imaginea internaţională a ţării,

reputaţia “românilor” etc.). Persoanele intervievate definesc astfel problema care

contează, respectiv, identitatea colectivă, legitimând-o printr-un principiu al apartenenţei

18

intrinseci la o colectivitate. Forma de angajament specifică faţă de migranţi constă

aşadar, în reafirmarea identităţii colective, o condiţie simbolică „dată” şi constitutivă

realităţii cotidiene şi faptelor sociale, fie ele locale sau trans-naţionale, pozitive sau

negative.

Strategia de „incluziune morală”: interpelarea identităţii colective

Aşa cum am arătat participanţii la interacţiunea de tip focus-grup au folosit

diverse strategii de incluziune pentru a atenua clivajul „ei” (românii care mucesc în ţările

UE) vs. „noi” („românii rămaşi acasă”). De exemplu, participanţii au enunţat deseori

obligaţia colectivă de ordin moral-afectiv de „a înţelege” şi accepta decizia celor care

pleacă să muncească în altă ţară (“în cele din urmă ei sunt cei care riscă şi, ca atare,

trebuie să îi inţelegem”), inclusiv anumite opţiuni şi mentalităţi ale acestora cu care

subiecţii nu se identifică neapărat. Subiecţii au construit astfel un raport de solidaritate

condescendentă faţă de migranţi, pe baza unei strategii pe care am denumit-o “incluziune

morală”. Într-o a doua mişcare a argumentării, subiecţii subliniază însă că diferenţele la

care s-au referit sunt puţin semnificative în comparaţie cu “adevarata” problemă,

respectiv, cu mentalităţile locale. Din nou, identitatea colectivă este definită ca problemă,

de aceasta dată pe baza unui principiu al responsabilităţii colective faţă de modul în care

a evoluat societatea (“problema nu este la ei, ci la noi, ca societate, mentalitate etc.”). Iar

această responsabilitate se manifestă în primul rând prin obligaţia morală de a evalua

starea de fapt a societăţii. Sunt utilizate în acest sens o serie de autointerpelări identitare,

judecati de valoare si numeroase constructii lingvistice care marchează problematizarea

(“Problema noastră e cea de aici, că nu ne ducem noi să ne exprimăm ce dorim »).

Relevantă pentru aceasta discuţie este tema aşa-numitului “vot al diasporei”, care

a generat cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2009 o controversă în spaţiul public din

România în contextul în care s-a spus că votul românilor aflaţi la muncă în străinătate ar

fi influenţat victoria unui anumit candidat la presedinţie. Ar trebui deci, să voteze sau nu

migranţii români în ţările europene?

“Deci, este normal să existe părerea că să nu voteze, pentru că ei văd altceva decât

vedem noi. Şi, pe de altă parte, este legitimă părerea să voteze pentru că sunt ai

noştri ».

“Când te loveşti de problemele de aici, le percepi tu, nu mi le spui tu (cel de acolo

– n.m). Dar sunt şi aici în ţară oameni care habar nu au ce se întâmplă. Nici nu-i

interesează, nu au nici o treabă, nu se documentează, nu ştiu, nu sunt informaţi”.

“Eu am vrut să evidenţiez, nu ştiu dacă s-a înţeles ce am vrut eu să spun, că e o

falsă problemă sau...votul celor din străinătate. Problema noastră e cea de aici, că

nu ne ducem noi să ne exprimăm ce dorim ».

“Mie mi se pare mai deranjant că nu se votează în ţară, decât că votează românii

din străinătate”.

Această tema a votului a generat pe parcursul dezbaterii poziţii pro si contra, însă ambele

au fost în cele din urmă subsumate unei definiţii convergente a problemei – necesitatea

unei reflecţii critic-deliberative referitoare la “noi identitar”. Dacă în prima secvenţă pe

19

care am analizat-o (discursul esenţialist) a fost legitimată problema reafirmării identitatii

colective, în secvenţa de faţă problema constă în obligaţia morală de autoevaluare a

identităţii colective.

Strategia instrumentală: identităţi concurenţiale

Persoanele intervievate au evaluat constant acţiunile românilor care muncesc în

ţările UE raportându-se la imaginea internaţională a României – aceasta a fost tendinţa

dominantă pe care am remarcat-o pe parcursul focus-grup-urilor. Faptele pozitive ale

migranţilor (“eroii”) devin “ale noastre” şi ale “românilor”. Faptele negative sunt asumate

şi sancţionate în discursul participanţilor la dezbatere, dar în acelaşi timp ei interpelează

opinia publică internaţională (lideri politici, jurnalişti, anonimi etc.) pentru că ar transfera

imaginea negativă pe care o generează indivizi şi grupuri (infractorii etc.) asupra

societăţii româneşti: “Da, pentru că se generalizează. Dacă ţiganii fură şi sunt români,

deci toţi românii sunt la fel – sunt ţigani, sunt hoţi, sunt...”

În discursul persoanelor intervievate, migranţii devin “resurse” pentru “noi, cei

de aici”, în tentativa de a reconstrui o identitate colectiva (auto)percepută ca fiind

vulnerabilă în contexte internaţionale. Altfel spus, migranţilor li se atribuie un “rol”,

acela de a contribui la “capitalul simbolic al naţiunii” (Beciu, 2012). Am denumit această

strategie incluziunea instrumentală a “celuilalt” (a migranţilor).

Problema identitară (“cum suntem percepuţi în Europa”) este definită pe baza

unui principiu de generalitate, al identităţii concurentiale: cazurile individuale ale

migranţilor sunt discutate din perspectiva relevanţei lor pentru românii exemplari, iar

această categorie este o condiţie de producere a unei “imagini concurenţiale” a “ţării”

(tocmai ca reacţie la acest mod de înţelegere dominant în interacţiunea dintre participanţi

s-a conturat şi un alt punct de vedere, dar mai puţin intens exprimat: “Acel om nu

reprezintă România, se reprezintă pe el, individual”; “Talent este în toate ţările. Singura

diferenţă între un popor şi altul sunt este atât: diferenţă de limbă, de tradiţii, de

obiceiuri. Altceva nu e, tot oameni suntem, nu există altă diferenţă”). Migranţilor li se

atribuie “roluri”: ei trebuie “sa reprezinte” România şi “să reuşească” acolo unde se duc.

Dobândind un „rol”, migranţilor li se atribuie şi o responsabilitate morală.

“Mi-aş dori să realizeze ceva, dacă tot au plecat ...”

“Persoanele pe care le ştiu, de acolo, au poveşti de succes”.

“Să reprezinte ţara altfel decât au făcut-o până acum”.

“Mi se pare că se potriveşte mai bine să spunem „românii din străinătate”, să-i

văd aşa, ca o categorie unitară ...”

“Dacă ne fac şi ei acolo o imagine mai bună ...”

“Pe mine mă impresionează când este apreciat un român, când câştigă, când

vorbeşte frumos”.

“Dar, oricum, au schimbat foarte mult, au adus şi multe schimbări în bine, pentru

că în toată perioada asta, cât au fost plecaţi au trimis atâţia bani în ţară şi... Dacă

ne fac şi ei acolo o imagine mai bună ...”.

“Exact, măcar unul, doi într-o ţară, măcar să se audă şi ceva puţin de bine”.

“Dar sunt şi români care au impresionat în afară”.

20

“Asta m-a făcut să fiu un pic mândru, când un român a salvat de la înec un copil

undeva în Italia, dacă îmi aduc eu bine aminte”.

“Cred că nu sunt prezentaţi cei de excepţie, sau în foarte, foarte mică măsură. În

general... can-canuri, ce se mai fură...”.

“Da, a fost la „România, te iubesc!”, acum vreo, tot aşa, o lună şi ceva cu un

român în Australia stabilit, care a dat lovitura. Nu ştiu câte milioane de dolari a

făcut acolo”.

În construcţia acestei probleme remarcăm utilizarea unui limbaj obişnuit pentru

sfera promoţionala (“poveşti de succes”, “imagine”, “categorie” etc.), dar aşa cum voi

arăta în continuare, utilizat în mod curent de către media şi clasa politică. Acest tip de

limbaj este folosit pentru a sublinia necesitatea unor acţiuni dezirabile din partea

migranţilor şi pentru a produce astfel o categorie, cea a românilor “câştigători” (de altfel,

chiar una dintre persoanele intervievate foloseşte termenul “categorie” pentru a se referi

la categoria românilor performanţi în străinătate). Pe de altă parte, aceste practici

discursive instituie un raport de putere – o “proprietate simbolică” asupra românilor care

lucrează în ţările UE, de la care se aşteaptă performanţe sau fapte exemplare.

Pentru a înţelege mai bine acest mod de raportare la migranţi trebuie să avem în

vedere un anumit tip de discurs care s-a impus în spaţiul public din România în legătură

cu imaginea internaţională a ţării. După 1990 “imaginea României” devine o temă

recurentă în spaţiul public. În jurul acestei teme media, societatea civilă şi clasa politică

negociază simbolic o serie de definiţii şi interpretări, un proces ce devine pregnant în

perioada candidaturii României la UE, continuând însă şi după ce România a devenit

membră a UE în 2007. În toată această perioadă se conturează modalităţi de

problematizare diferite astfel încât putem identifica o traiectorie discursivă în legitimarea

acestei teme ca problemă publică: de la tipuri de argumente şi denumiri (“imaginea

externă a României”, “imaginea României”, “imaginea de ţară”, “brand de turism”,

“brand de ţară” ş.a.) la abordări instituţionale (diverse programe şi campanii

guvernamentale). Conceptul „brand de ţară” începe din ce în ce mai mult să fie utilizat în

dezbaterea publică, marcând astfel instituirea unei definiţii dominante a problemei. Acest

concept consacrat în sfera marketing-ului şi a relaţiilor publice a fost preluat treptat şi în

domenii precum relaţiile publice internaţionale sau comunicarea guvernamentală (Marat,

2009; Volcic & Andrejevic, 2011). Aşa cum am mai arătat (Beciu, 2012), în România şi

în ţările post-comuniste “nation branding” este utilizat nu doar în sfera consultanţei şi a

discursului de tip expert, ci şi în sfera mediatică şi în viaţa cotidiană, devenind o

problemă publică.

Persoanele intervievate recontextualizează aşadar, mai multe genuri de discurs

public frecvente în sfera politico-mediatică în ultimii ani: un discurs politico-

antreprenorial în termeni de “brand de ţară” şi un altul compasional-senzaţionalist ce se

regăseşte mai ales în emisiuni precum “Românii au talent”, “România dansează” sau

“Vocea României” – o combinaţie de divertisment şi reality-show care identifică

performanţa artistică în rândul anonimilor, consacrându-i “eroi” (de altfel, pe parcursul

dezbaterii participanţii au subliniat deseori în mod explicit - menţionând chiar şi numele

acestor emisiuni - faptul că ar dori să afle mai multe informaţii despre migranţi în

contextul unor fapte excepţionale la fel cum au ocazia să vadă la emisiunile respective).

21

Discuţie

Primul aspect pe care cercetarea l-a pus în evidenţă a fost faptul că tema migraţiei

şi raportarea la migranţi au generat o dezbatere asupra identităţii colective – diverse

modalităţi de reafirmare a identităţii colective, inclusiv prin practici de deconstrucţie.

Participanţii la focus-grup au problematizat migraţia şi din perspectiva altor aspecte decât

cele identitare (probleme economice şi sociale, politici deficitare, experienţe ale

migranţilor în ţara de destinaţie etc.), dar asupra problemei identităţii colective au revenit

în mod constant (de altfel, la unele întrebări referitoare la migranţi, persoanele

intervievate construiau răspunsul utilizând încă de la început pronumele “noi”).

Din cercetarea pe care am întreprins-o am desprins un anumit pattern în ceea ce

construcţia raportului “proximitate-distanţă” faţă de migranţi. Într-o primă mişcare

persoanele intervievate identifică o serie de diferenţieri “ei vs. noi” pentru ca într-o a

doua mişcare aceste clivaje să fie “normalizate” prin utilizarea unor strategii de

incluziune. Fiecare dintre strategiile de incluziune analizate instituie o imagine discursivă

a identităţii colective, care aduce în atenţie anumite probleme (mentalitati, raportul “noi”-

opinia publică internaţională). Pe baza acestor strategii actorii sociali construiesc un

raport de inegalitate simbolică în relaţia cu “celălalt”, dar pe care îl relativizează mai

mult sau mai puţin, semnalând existenţa unor probleme identitare cu care se confruntă de

fapt, întreaga societate.

Raportarea la migranţi şi problematizarea identităţii colective sunt mediate de o

serie de discursuri publice dominante în sfera politico-mediatică în legătură cu probleme

direct sau indirect legate de migraţia circulară. De exemplu, poziţionarea intrumentală

faţă de românii care lucrează în străinătate (sunt construite “categorii” de migranţi) indică

recontextualizarea unor practici de mediatizare şi vizibilitate a migraţiei curente în ultimi

ani (a se vedea valorizarea românilor care contribuie prin performanţele sau faptele lor de

excepţie la buna reputaţie internaţională a României). În schimb, persoanele intervievate

nu au interpretat decât tangenţial “rolul” migranţilor (dacă e să adoptăm această grilă de

interpretare) din pespectiva experienţei sociale şi culturale pe care aceştia o dobândesc în

situaţia transnaţională şi, implicit, a influenţei pe care o pot avea în ceea ce priveşte

practica cetăţeniei.

5.3 Construcţia identităţii migranţilor români în presa britanică

Cercetarea abordează construcţia identităţii migranţilor români în presa britanică

printr-un studiu de caz realizat pe un corpus din perioada ianuarie-martie, 2013.

Contextul acestei cercetări este atenţia acordată de ziarele britanice imigraţiei din

România şi Bulgaria, care a devenit un subiect permanent în sfera publică din Marea

Britanie, impunând rediscutarea pe plan naţional a politicilor publice care vizează

imigraţia din Uniunea Europeană şi sfârşitul controalelor tranziţionale pentru cetăţenii

statelor A2. Cadrul teoretic şi metodologic al studiului este analiza tematică a

„fanteziilor” despre migraţie, fundamentată în teoria convergenţei simbolice şi a criticii

retorice (Bormann 1972, 1982a, 1982b, 1982c, 1985). „Fanteziile” reprezintă

interpretări/naraţiuni dramatizate ale unor evenimente, pe care membrii unei comunităţi

22

retorice le împărtăşesc şi le dezvoltă pe parcursul diverselor interacţiuni sociale. Presa

constituie atât o sursă, cât şi un mijloc de dezvoltare a fanteziilor publicului în jurul

anumitor evenimente şi actori sociali.

Cercetarea evidenţiază două viziuni retorice diferite, una construită în presa

britanică de dreapta, conservatoare (Daily Telegraph, Daily Mail, The Sun), şi alta în

presa britanică cu orientare laburistă (Guardian, Independent, Daily Mirror). Presa

conservatoare propune o naraţiune dramatică a imigraţiei din România şi Bulgaria în care

cetăţenii britanici sunt victime atât ale unei invazii iminente din aceste două ţări, cât şi ale

tratatelor şi regulamentelor europene. Politicienii britanici apar în roluri de eroi, dacă

propun măsuri ferme de limitare a imigraţiei din Uniunea Europeană, dar sunt

reprezentaţi mai ales ca anti-eroi, incapabili să gestioneze criza (mai ales politicienii

laburişti sau cei liberal-democraţi). Imigranţii sunt personajele negative care iau cu asalt

serviciile sociale din Marea Britanie, aglomerează şcolile şi cartierele, şi beneficiază

nejustificat de ajutorul statului britanic. Presa de stânga construieşte o altă viziune

retorică, una în care „criza imigraţiei” din UE este fabricată ca urmare a disputei dintre

politicienii britanici supuşi presiunilor populiste ale partidelor de extremă dreaptă, pe

fundalul cursei electorale care deja se conturează. Din această perspectivă, imigranţii sunt

victime, dar tot victime ale manipulării sunt şi cetăţenii britanici, iar politicienii, mai ales

cei din coaliţia guvernamentală, sunt personajele negative. O altă categorie de personaje

negative sunt angajatorii britanici care profită de situaţia imigranţilor pentru a-i exploata.

Această viziune retorică evidenţiază, în unele articole, contribuţia imigranţilor la

economia britanică, schiţând ipostaza de eroi pentru imigranţii din România şi Bulgaria.

Deşi cele două naraţiuni sunt predominant distincte, există câteva puncte de

convergenţă, care demonstrează existenţa unui anumit consens pe scena politică britanică.

Importanţa renegocierii unor clauze din tratatele europene, presiunea pusă de imigranţi pe

serviciile publice şi sociale din Marea Britanie, importanţa „opiniei publice” britanice,

preocupate de problema imigraţiei din UE, sunt elemente comune în viziunile retorice

conturate în corpus, deşi presa de stânga nu foloseşte un registru dramatic de aceeaşi

intensitate ca acela întâlnit în presa cu public conservator. Cele două naraţiuni se

adresează unor comunităţi retorice constituite în jurul „crizei” imigraţiei din România şi

Bulgaria, fiecare dramatizând evenimente şi personaje, trezind emoţii, şi, indiferent de

concesiile care există, orientând publicurile pe care le creează înspre abordări diferite ale

acestei probleme.

5.4 Reprezentări discursive ale migranţilor în talk-show-urile politice din România

Corpus-ul cercetării include talk-show-uri politice difuzate în perioada 2010-2011

de către două posturi de televiziune din România profilate pe ştiri şi dezbateri socio-

politice (Realitatea TV; Antena3) precum şi de televiziunea publică (TVR1). Talk-show-

urile politice au fost selectate în funcţie de următoarele criterii:

a) tematica (talk-show-uri care abordează tema migraţiei recente în contextul unui

eveniment care a generat dezbatere; talk-show-uri care abordează tema migraţiei fără

legătură cu un eveniment de agendă imediată; talk-show-uri care dezbat migraţia indirect,

în contextual altor teme.

b) identitatea instituţională/profesională a participanţilor şi poziţia acestora într-un

23

camp de putere,

c) tipul dispozitivului care structurează interacţiunea între politicieni, jurnalişti şi

spectatori (dezbatere de tip expert; dezbatere politico-mediatică; talk-show tip “duel

politic”).

Pentru analiza semio-discursivă a acestui corpus am luat în considerare strategii de

discurs relevante pentru constructia mediatică a problemelor publice în talk-show-uri.

Talk-show-urile sunt analizate în funcţie de trei dimensiuni, fiecare dintre ele definită pe

baza unor strategii de discurs.

Prima dimensiune se referă la accesul la spaţiul public. Astfel, talk-show-urile

instituie o formă de sociabilitate mediatică, printre altele, în funcţie de identitatea

mediatică pe care o dobândesc participanţii la emisiune şi locurile simbolice cărora le

sunt atribuite. Ca strategie de discurs mediatic, „cine” este aşadar, mediatizat? Ce lumi

sociale reprezintă participanţii şi cum se poziţionează aceştia faţă de ceea ce se dezbate ?

Cât de diversificat este accesul la spaţiul public mediatic?

A doua dimensiune se referă la cunoaşterea publică. Astfel, opţiunea de a

mediatiza sau dezbate asupra unui eveniment din perspectiva unui mod de cunoaştere

face parte din proiectul de comunicare al actorului mediatic (jurnalişti, echipa de

realizatori etc.). Ce tipuri de informaţii şi teme sunt propuse publicului? Care sunt

stereotipurile, opiniile colective sau locurile comune folosite la mediatizarea unui

eveniment? Care este finalitatea principală a mediatizării migraţiei? (prezentarea

cauzelor, recomandări, abordare informală – înţelegerea lumilor migranţilor şi a

experienţelor acestora, de tip expert, soluţii etc.)? Sintetizând: ce anume ar trebui să

cunoască publicul referitor la evenimentul/tema în cauză?

Cea de-a treia dimensiune priveşte interacţiunea dintre participanţii la talk-show

din perspectiva problematizării. Ce strategii de generalizare sunt folosite şi cum este

redefinită problema pe parcursul schimbului discursiv? Din acest punct de vedere, ce

media value judgements and normative proposals about migrants and migration pot fi

puse în evidenţă în funcţie de poziţionările participanţilor şi de strategiile de desemnare a

migranţilor?

Pe baza acestor elemente analiza va evidenţia modul în care tema migraţiei forţei

de muncă este abordată ca problemă publică prin: (1) negocierea simbolică a unor

“definiţii” şi reprezentări din perspectiva unui principiu de generalitate sau al unui regim

de justificare a interesului general; (2) medierea unei forme de angajament pentru

spectator şi, implicit, a unei “distanţe morale” faţă de românii din strănătate?

Migraţie şi televiziune. Tipuri de arene publice

Comparativ cu presa scrisă, talk-show-urile abordează migraţia forţei de muncă

în mod aleatoriu. Ca tendinţă, talk-show-urile iau în considerare această temă atunci

când apare un eveniment în care sunt implicaţi migranţi români – un eveniment care

beneficiază de acoperire mediatică, declanşând ştiri, comentarii şi dezbateri media. O

categorie notabil mai restrânsă sunt talk-show-urile care discută migraţia ca fenomen

economic sau de societate fără legătură cu un eveniment anume. Migraţia forţei de

muncă este dezbătută mai degrabă „în situaţie”, ca eveniment, mai puţin ca fenomen de

societate. O altă categorie o constituie talk-show-urile care abordează migraţia în

contextul altor teme, migraţia este, aşadar, invocată mai mult ca argument în dezbaterea

24

unor teme politice şi economice.

Ce moduri deliberative instituie aceste talk-show-uri, ţinând seama de

participanţi şi de conţinuturile valorizate de media?

Corelaţia dintre „participarea” la talk-show-uri şi „public knowledge”

(cunoaşterea publică) pune în evidenţă un tip de discurs public şi un mod de interacţiune

deliberativă. Astfel, „participarea” este relevantă pentru 1. accesul la spaţiul public, ce se

declină prin 2. construcţia mediatică a reprezentativităţii unor actori sociali, sfere de

activitate şi câmpuri sociale. „Cunoaşterea publică” indică importanţa pe care media o

conferă anumitor aspecte ale unui/unor eveniment/teme – decupajul tematic, limbajul şi

stilul retoric predominant cu care operează jurnaliştii/actorii sociali. Considerând aceste

două dimensiuni, a rezultat următoarea tipologie a talk-show-urilor având ca temă

migraţia. Talk-show-urile cu frecvenţa cea mai mare sunt cele care conferă vizibilitate

actorilor politici reprezentativi pentru câmpul luptei politice (putere şi opoziţie).

Orientarea tematică a emisunii include teme de actualitate curentă în lumea migraţiei, de

regulă, un incident de tip fapt divers în care sunt implicaţi migranţi români, cu urmări

defavorabile, de cele mai multe ori, pentru imaginea ţării sau pentru relaţiile bilaterale

dintre statul ţării de origine şi al celei de destinaţie. Talk-show-ul se

desfăşoarăpredominant sub forma unor interpelări atât de partea ambelor tabere politice,

cât şi din partea jurnalistului, cu privire la competenţa şi bilanţul politic al oponentului –

al clasei politice. La baza acestor interpelări stau informaţia de investigaţie, relatări din

presa străină, diverse declaraţii din mediul politico-diplomatic, în general, varii forme de

discurs raportat, care generează un efect de credibilitate. Dispozitivul instituie o distanţă

simbolică între cercul închis al clasei politice şi corpul social format din alianţa dintre

jurnalist şi publicul-cetăţean (jurnaliştii se poziţionează în numele opiniei publice).

Publicului i se atribuie poziţia martorului revoltat de ceea ce se întâmplă, alături de

jurnalist. În esenţă, dispozitivul mediază abordarea problemei migraţiei din perspectiva

discursul politic agonistic şi a unei cunoaşteri evaluativ-interpelative, care fixează

dezvăluiri şi responsabilităţi. Urmează, în ordinea frecvenţei, talk-show-urile care

discută migraţia din perspectiva identităţilor colective şi a aşa-numitei imagini a ţării.

Accentul este pus pe consecinţele migraţiei asupra modului în care sunt percepuţi românii

în străinătate, de aici problematizându-se o serie de aspectece ţin de mentalităţi colective,

moravuri, forme de solidaritate, practici de discriminare şi pericolul generalizărilor etc.

Migraţia este, aşadar, încadrată ca temă identitară. Talk-show-ul de acest tip se

desfăşoară într-o formă conversaţională, un dialog convivial pe baza unui schimb de

opinii şi mărturii. Participă, de regulă, intelectuali, lideri de opinie, politicieni sau

reprezentanţi ai societăţii civile, accesul la spaţiul public fiind relativ diversificat, dar în

cadrul unor tipuri de elite. Dispozitivul mediază discursul politic identitar performat în

limitele unei sociabilităţi informale şi legitimând o cunoaştere evaluativ-statutară vizând

comunităţile, practicile cotidiene, stereotipurile – o informaţie cu valoare de simbol

pentru interpretarea mentalităţilor şi identităţi colective. Distanţa simbolică pe care

dispozitivul o instituie faţă de public, martor la o dezbatere în cercurile elitei, este

atenuată prin faptul că participanţii se poziţionează atât ca actori având un anumit statut,

cât şi ca „oameni obişnuiţi”.

O categorie mai puţin frecventă este cea a talk-show-urilor în care migraţia este

abordată, de regulă, în termeni socio-economici, din perspectiva consecinţelor pentru

starea economiei şi a resurselor umane. Participă mai ales actori decizionali şi experţi,

25

inclusiv persoane publice care au cunoscut pentru o perioadă experienţa migraţiei şi care

discută migraţia ca experienţă umană şi culturală, comparativ cu ţara de origine.

Predomină informaţiile economice şi sociologice vizând diverse tendinţe existente la

scala societăţii, precum şi informaţii factuale din sfera experienţelor de viaţă cotidiană.

Talk-show-ul se desfăşoară sub forma unui discurs de tip expert, performat în limitele

unei sociabilităţi formal-deliberative şi legitimând o cunoaştere abstract-raţională despre

sisteme, instituţii, prognoze şi scenarii. În raport cu publicul, dispozitivul reproduce

distanţa statutară specifică retoricii decizionale.

Talk-show-urile care discută migraţia recentă din perspectiva unor fapte pozitive

ale românilor aflaţi în ţările de destinaţie indică o categorie emergentă, cu o frecvenţă,

pentru moment, în creştere. Participanţii sunt actori politici, decidenţi, reprezentanţi ai

societăţii civile şi eroii în cauză, ale căror fapte – întotdeauna prezentate ca spectaculare,

ieşite din comun – au declanşat dezbaterea. Elementul structurant al talk-show-ului

constă în mărturia eroului – o naraţiune despre viaţa sa în ţara de destinaţie şi despre

circumstanţele în care a ajuns să se remarce prin fapte sau printr-un talent neobişnuit într-

un domeniu. Opiniile şi uneori interpelările celorlalţi participanţi acoperă aspecte precum

viitorul eroului în ţara de destinaţie, relaţia acestuia cu ţara de origine, contribuţia

acestuia la imaginea internaţională a ţării sau, dacă este vorba de un talent într-un

domeniu, politicile guvernamentale privind domeniul respectiv. Talk-show-ul se

desfăşoară sub forma unui discurs identitar-populist performat în limitele unei

sociabilităţi jurnalistice şi instituţionale. „Cazul excepţional” devine argument într-o

dezbatere despre imaginea ţării şi rolul elitelor populare în relaţie cu politicile

guvernamentale. Dispozitivul mediază o cunoaştere afectiv-morală despre eroii anonimi

deveniţi celebrităţi într-o ţară de destinaţie şi, în acest context, despre obligaţia morală a

colectivităţii naţionale de a recunoaşte rolul acestor anonimi la creşterea reputaţiei

naţionale. Dispozitivul mediază astfel un tip de autointerpelare colectivă, de unde

imaginea unui public comunitar (în sensul folosit de Chouliaraki, 2008).

Fără a fi exclusivă, tipologia de mai sus indică preeminenţa modului deliberativ

statutar în talk-show-urile consacrate migraţiei. Altfel spus, dispozitivele mediază

discursul decizional, instituţional sau de tip expert, fără a conferi vizibilitate lumilor

migraţiei. În fapt, în spaţiul public al talk-show-urilor, tema românilor care lucrează în

străinătate este vizibilă nu atât în cadrul specific al problematicii migraţiei forţei de

muncă, ci în contextul unor fapte diverse care declanşează o anumită percepţie publică a

acestora în ţara de destinaţie. Modul de desemnare „românii din străinătate” construieşte

mai degrabă caracterul performativ al prezenţei românilor plecaţi la muncă în străinătate,

incluzând însă nediferenţiat şi pe cei care nu au legătură cu piaţa forţei de muncă.

Implicându-i pe migranţi: „care e cea mai bună soluţie?”

Un tip de dispozitiv pe care îl vom analiza face parte categoriea talk-show-urilor

care abordează migraţia indirect, ca o dimensiune a unei alte teme – în cazul de faţă tema

talk-show-ului a fost imaginea României în opinia publică internaţională („Ultima oră”,

Realitatea TV, 2011). Pornind de la nişte fapte diverse (postarea pe un blog a unui cintec

ironic la adresa românilor, intervenţiile ironice ale unor jurnalişti occidentali în emisiuni

locale), talk-show-ul discută mai ales acţiunile/soluţiile care ar trebui sa vină din partea

26

„noastră”. Încă de la început jurnaliştii-moderatori se poziţionează în numele unei

comunităţi colective, afectată de faptele respective, plasând dezbaterea într-un registru

identitar. Prin comparaţie cu celălalt talk-show pe care l-am analizat, acesta nu se

desfăşoară într-un mod autoritar-interpelativ, ci colocvial, de pe poziţii de egalitate

simbolică între moderator şi participanţi, de unde şi un caracter mai pronunţat deliberativ.

Accesul la spaţiul de dezbatere este diversificat: doi jurnalişti-moderatori, un om politic

lider al opoziţiei (Mircea Diaconu, politician şi cunoscut actor de teatru si film), un

jurnalist-vedetă, recunoscut însă şi pentru activităţi civice (Liviu Mihaiu) precum şi un

solist-vedeta al unei trupe rock din România. Dispozitivul, prin configuratia scenica

(masa rotunda), prin spatiul social deschis unor elite diverse (media, politica, arta) si

stilul de moderare „laissez-faire” alocă anumite locuri simbolice participanţilor: persoane

cu notorietate care se exprimă asupra stării societăţii, dar şi ca reprezentanţi ai unei voci

populare; se schimbă impresii, puncte de vedere, se relatează experienţe personale, într-o

atmosferă degajată, amicală – o conversaţie aparent improvizată între reprezentantii unor

elite într-un cadru de interacţiune mai degrabă consensual.

Tema pe care o lansează moderatorul spre dezbatere se referă la natura reacţiei

sau soluţiei care ar trebui sa vină „din partea noastră” atunci când apar incidente ca cele

expuse de mai sus. Toate întrebările formulate de moderatori precum şi comentariile lor

şi ale invitaţilor conţin deicticul „noi”. Încă de la început moderatorul lansează întrebarea

„cum ar trebui să reacţionăm” şi dacă „nu cumva am devenit noi o ţintă uşoară”, definind

astfel o problemă pe baza unui principiu de generalitate întemeiat pe valori identitar-

comunitare. Utilizarea acestui „noi identitar” instituie o anumită poziţionare: o victimă

colectivă, dar şi o responsabilitate colectivă faţă de „imaginea” naţională.

Aceasta primă versiune a problemei (cum sa reactionam, care sunt soluţiile pentru

imbunatăţirea imaginii naţionale) va fi recadrată deopotrivă de moderatori şi invitaţi sub

forma „promovării valorilor naţionale”, respectiv, „cum să promovăm marile noastre

calităţi, abilităţi naţionale cu care putem sa ne mîndrim şi mai ales să ne mîndrim noi

înşine cu ele” (Liviu Mihaiu). Acest recadraj al problemei are la bază un anumit principiu

de generalitate pe care l-am mai întâlnit deja: vizibilitatea unor categorii de persoane

care alcătuiesc sau pot alcătui capitalul simbolic al naţiunii. Dar această problemă

generează o alta: cine poate realiza eficient promovarea valorilor naţionale? La acest

punct moderatorii aduc în discuţie utilitatea campaniilor guvernamentale având ca obiect,

printre altele, aşa-numitul brand de ţară. Este sau nu nevoie de campanii specializate?

Aşadar, problema promovării valorilor naţionale va fi din nou recadrata, de această dată

din perspectiva unei responsabilităţi decizionale (principiul de generalitate). Moderatorii

întreabă retoric dacă nu cumva faptele românilor de excepţie din străinătate au o mai

mare importanţă decât acţiunile programatice ale guvernului.

Se conturează astfel două resurse de acţiune publică: guvernul şi o anumită

categorie a românilor care lucrează în străinătate. Mai ales pentru politicianul

reprezentând opoziţia, acţiunile top down dinspre guvern sunt considerate nerealiste

pentru că imaginea unei ţări nu este un proces „mecanicist”: „O lume, o societate este atât

de diversă, are atâtea aspecte ...să iei unul dintre ele şi să spui, „ăsta e adevărul!”, e o

enormă greşeală (...) e o enormă prostie, şi ca stat, şi ca ministru de externe să zici:

„rezolvăm noi! (...) o ţară produce nişte culor care sunt culturale, muzicale, de ştiinţă

...culori ...nuanţe ...trebuie să faci un singur lucru: să le laşi să existe, să le ajuţi să existe

...dacă te apuci tu, să fii deştept ...” (Mircea Diaconu). Alternativa o constituie migraţia

27

actuală ca resursă: a) migraţia formată din eroi anonimi, care se remarcă printr-un gest

civic deosebit sau emoţionează prin talentul lor: „acei trei copii fermecau Ialia pe la tot

felul de concursuri de muzică şi îi făceau pe italieni să plîngă în faţa televizoarelor ...nu

credeţi că ei au spus mai mult aceşti trei copii, mai mult decât au spus autorităţile

dintotdeauna?” (moderator) b) migraţia-elită foramtă din specialişti, tineri de excepţie:

„tineri români de geniu ...Bogdan B e unul dintre elevii care uimesc prin lucruri bune în

străinătate, este un elev român din statul Carolina de Sud care a obţinut scorul perfect la

testul din ultimul an de liceu. BB speră acum să fie primit la universitatea Harvard”.

Aceste reprezentări ale migranţilor indică instrumentalizarea migraţiei.

Migranţilor li se atribuie un rol definit prin expresii instrumentale precum „marketing

personal”, „eficienţi în termeni de mesaj” sau „purtător de imagine” sau prin verbe cu

încărcătură afectivă care evidenţiază „migrantul-erou” („Un român uimeşte America”,

„copii care i-au fermecat pe italieni” etc.). Atribuindu-se un „rol”, migranţilor li se

atribuie de asemenea o responsabilitate morală: Moderator: „BB şi alţi copii minune sunt

mai eficienţi în termeni de mesaj decât toate campaniile ale dnei Udrea, să zicem, ale

Ministerului Turismului? Jurnalist-invitat: Dacă sunt mândri că sunt români, da. Dacă se

duc afară cum foarte mulţi români se duc să-şi piardă identitatea, să devină francezi,

americani, spanioli, nu. Atunci devin din patrimoniul ţării respective” (LM).

Şi în cazul acestui dispozitiv, distanţa morală faţă de migranţi se manifestă printr-

o politică a vizibilitatii şi atribuirea unui status diasporic, în functie de faptele lor

meritorii pentru comunitatea naţională. Talk-show-ul, ca spaţiu de problematizare,

mediază o anumită formă de angajament din partea spectatorului. Astfel, identificăm mai

multe etape: de la responsabilitatea colectivă asupra problemei („imaginea naţională”) se

trece la o responsabilitate decizionala (campaniile guvernamentale nu sunt eficente) iar

în final la responsabilitatea morala a migranţilor (contează faptele care repară imaginea

naţională). Observăm că iniţial spectatorului i se atribuie o postură angajantă, de

asumare a unei responsabilitati fata de o problema publica („avem aceasta probelma si

trebuie să acţionăm într-un fel”) pentru ca, treptat, talk-show-ul să medieze de fapt

distanţierea faţă de problema respectivă. Responsabilitatea asupra problemei imaginii

naţionale este transferată de la „comunitatea naţională” la politicieni şi migranţi.

Spectatorul devine mai degrabă un martor la dezbaterea unei probleme care „ne

priveşte”, dar a cărei interpretare şi rezolvare se petrece ”la distanţă”.

Discuţie

Talk-show-uri abordează migraţia ca resursă pentru guvern şi comunitatea

naţională. Migranţii sunt reprezentaţi „global”, din perspectiva unor categorii de persoane

care pot contribui la o imagine naţională concurenţială. Migranţii devin vizibili prin

performanţele lor în ţara de destinaţie, astfel încât distanţa morală faţă de aceştia se

manifestă printr-o politică a vizibilităţii (de unde, vizibilitatea emigraţiei mitice, migraţiei

performante etc.). Talk-show-urile nu problematizează experienţa diasporică, respectiv,

poziţionările migranţilor faţă de forme de alteritate, cooperare sau solidaritate. Migraţia

este definită ca problemă publică pe baza a două principii de generalitate: „atribuirea

responsabilităţii” şi „categorii de persoane” relevante pentru capitalul simbolic al

naţiunii. Din acest punct de vedere, talk-show-urile nu mediază o postură etic-angajantă

28

pentru public, responsabilitatea soluţiilor fiind atribuită guvenului şi, nu în ultimul rând,

migranţilor înşişi.

5.5 Problematica migrației intraeuropene în discursul mediatic deliberativ

Migrația profesională/migrația muncitorilor necalificați/a romilor e de mult o

temă de agendă permanentă atât în ziarele din România, cât și din străinătate. Am selectat

pentru discuția din acest articol incidentul declarației președintelui Băsescu de pe 4

august 2010 privind migrația doctorilor. Editorialiștii și bloggerii din România au folosit

problema migrației profesionale ca pe o subtemă într-o dezbatere mai largă privind

oportunitățile pierdute în dezvoltarea societală. Dezbaterile media din Franța s-au

intensificat ca urmare a evenimentelor în desfășurare în acea lună: decizia de a expulza

migranți romi din România și din Bulgaria și de a-i plăti pentru a se întoarce acasă; în

Marea Britanie, articolele s-au concentrat mai ales pe problema impactului migrației

asupra sistemului de asigurări sociale. Corpusul nostru a inclus peste 400 de articole din

ziare din România, Franța și Marea Britanie (129 de articole din presa românească:

Evenimentul Zilei, Adevărul, Jurnalul Naţional, Gândul, România Liberă; 207 de articole

din presa franceză: Le Figaro, Le Monde, Libération; 70 de articole din presa britanică:

The Independent, Daily Mail, The Telegraph, The Express, The Sun). Am dorit ca în

corpus să includem diverse practici jurnalistice pentru a putea face observații privind

complexitatea articulării problemei în arena publică (Hilgartner & Bosk, 1988).

Pentru analiză, am selectat patru texte care au pus diverse probleme metodologice:

Lucian Avramescu, Trăim într-o ţară second hand? Jurnalul Naţional, 10 august 2010;

Andrei Crăciun, Generaţia care pleacă, Adevărul, 24 august 2010; Immigration is more

than an economic issue, Telegraph View, The Telegraph, 26 august 2010; Jean-Marc

Leclerc, Roms: un fichier pour éviter la fraude de l‟aide au retour, Le Figaro,

17.08.2010.

Primul din textele selectate (Lucian Avramescu, Trăim într-o ţară second hand?

Jurnalul Naţional, 10 august 2010) preia argumente din discursul președintelui, pe care le

simplifică pentru a denunța ideea Președintelui că oamenii pleacă din România pentru că

le va fi mai bine în străinătate: “Prin vocea părintelui țării, întâiului gânditor, întâiului ...

aflăm că suntem o ţară de mâna a doua. O țară ca un magazin de vechituri, o prăvălie

second-hand. Noi înșine suntem niște haine purtate, scoase pe piață la preț de nimic. E

bine că plecăm din ea, e salutar gestul doctorilor de a vindeca bolnavii altor țări (ai noștri

oricum vor muri), e bine că profesorii se fac spălători de vase în restaurantele Germaniei

... Felicitări celor care pleacă și nu mai emit pretenții de la părinții rămași acasă, paznici

de far ai sărăciei. Ultimul, înainte de a-și da sfârșitul, va stinge lumina.”

Enunţarea de bază care structurează textul este aceea că președintele Băsescu are

dreptate să creadă că cei care aleg să rămână în această țară second hand „sunt proști”.

Textul construiește motivații (reasons) în jurul acestei enunţări, accentuând faptul că

atâta vreme cât oamenii nu îi pedepsesc pe politicieni, „sunt cu adevărat proști”. Această

alegere de a nu lua poziție față de politicieni este o confirmare a afirmației președintelui.

Spre sfârșitul articolului, totuși, argumentul este restructurat (“Întreaga politică a lui

Băsescu se bazează pe convingerea că suntem proști. Dar dacă, scriam cândva,

29

președintele are dreptate? Nu cumva are dreptate și acum, când spune că suntem o nație

de mâna a doua? Nu cumva amănuntul de a-l suporta pe el ca președinte e o confirmare

îndestulătoare?”). Relația dintre întrebarea retorică din titlu și argumentul din ultimul

paragraf schimbă înțelesul întregului text.

Cum contribuie textul la dezbaterea generală despre migrație? În primul rând e

consideră că migrația profesională ar trebui stopată. Circumstanțele (circumstances) care

au fost selectate de jurnalist pentru a construi acest cadraj (frame) sunt: migrația masivă,

non-elite politice, toleranța oamenilor față de corupție. Scopul (goal) – buna guvernare

este îndeplinit prin descriere negativă (aceasta e o țară guvernată prost). Valorile (values)

care dau consistență acest scop sunt: starea de bunăstare, justiția, recunoașterea elitelor,

democrația și ordinea.

Cum rezolvă textul problemele pe care le-am menționat mai sus? Jurnalistul evocă

atât fapte documentate (de pildă, fenomenul migrației medicilor), cât și teme de pe

agenda permanentă a presei (corupția și incompetența politicienilor). Absențele relevante

din text sunt: dreptul fundamental la mișcarea liberă, povara asupra sistemului de

asigurări sociale dacă profesioniștii aleg să rămână (toate, argumente invocate de

președinte). Termenii evaluativi (anarhie, prostie) converg cu valorile și scopurile, dar și

cu un anumit public. Valorile și scopurile construiesc un cadraj comunitar (siguranța

publică), ca răspuns la cadrajul președintelui, care folosește atât argumente cosmopolite

(de tip extatic: dreptul la liberă mișcare e un drept pe care l-am câștigat), cât și

comunitare (justiție socială internă: cei care pleacă nu mai încarcă sistemul de asigurări

sociale).

5.6 Diaspora ca sferă a solidarității. Dinamica angajamentului civic pe forumurile

diasporicilor români

Această analiză s-a concentrat asupra interacțiunilor de pe forumurile

diasporicilor români în timpul protestelor împotriva guvernului (și clasei politice, în

general) din ianuarie 2012. Am inclus în corpus forumurile diasporicilor români, care au

fost selectate după următoarele criterii: număr de membri; cel puțin un forum pentru

fiecare comunitate diasporică importantă din Europa (Italia, Spania, Marea Britanie); cel

puțin un thread care trata protestele de stradă din România, cu un număr de interacțiuni

rezonabil (acest criteriu a exclus forumurile din SUA, Canada și Franța, care sunt

preponderent adminsitrative și mai puțin active)4.

Ipoteza noastră de lucru a fost că, în auto-definire, comunitatea diasporică

românească reproduce discursul dominant al media românești asupra diasporei drept o

comunitate izolată, și nu o sferă civică alternativă. Analiza s-a concentrat apoi asupra

negocierii identității diasporice, pe de o parte, și asupra poziționării comunității

diasporice cu privire la reprezentările din media românească. Principalele întrebări de

cercetare au fost:

4 Din cele peste 20 de forumuri luate în considerare într+o primă etapă (printre care și portaluri care trimiteau la forumurile

migranților), am selectat următoarele forumuri: Români in UK, romani.co.uk (thread: Spune-ti parerea! în continuare codat SP,

Romania in Strada (RS), SOS Romania (SOS); romani-online.co.uk, thread: Urmările protestelor şi cine luptă împotriva lor (UP),

forum ItaliaRomania.com, thread: Frica la Cotroceni (FC), Forumul Românilor din Italia, romania-italia.info/roit, thread: O noua

„revoluţie‟ în România (NR), Nu mai obositi fraţilor? Haide să mergem acasă să facem revoluţie (MA), forum

romaniancommunity.net, thread: Păcat, mare păcat (MP).

30

a) cum își proiectează membrii forumurilor propria imagine: ca profesioniști, ca

trădători, ca aventurieri, ca victime ale sistemului românesc, ca reprezentanți ai țării-

gazdă, ca indivizi progresiști? Își justifică decizia de a părăsi țara în termeni de necesitate

economică, victimizare, trădare? Cum e performată unitatea (de pidă, construiesc

narațiuni comune sau amintiri comune despre comunism?) Ce tip de argumente folosesc

pentru a-și construi legitimitatea drept comunitate? Ce tip de angajament profesează față

de cauza protestatarilor de acasă?

b) Cum își construiesc românii din diaspora identitatea în relație cu identitatea

diasporică reflectată în media românească? Fac referire la identitatea pe care presa

românească le-o construiește? Denunță această identitate drept construită, simt presiunea

de a acționa în conformitate cu această identitate? Ce problematizează românii din

diaspora din proteste, în relație cu convențiile și cadrajul mediatic (împrumută pozițiile

editorialiștilor, le iau partea, îi clasează drept avizi de spectacol?) Care le este poziția în

raport cu încercarea media de a le capta angajamentul și loialitatea?

Probleme morale. Eroul izolat și victima de serviciu

Membrii forumului abordează problema migrației din câteva perspective: uneori e

un fenomen obiectiv (rezultatul deficiențelor din sistemul românesc: Personal de multe

ori as fi vrut sa ma intorc acasa insa demulte ori ma izbeam de relitatea de acasa si ma

razgandeam (FC, gaby); sunt foarte de acord ca cei de la actuala putere nu sunt buni (de

aceea m-am si hotarat sa plec din tara) - SP, hefox). O formă particulară de justificare e

cea care subliniază încălcarea contractului social. În acest caz, migrarea devine un act

moral, în comparație cu imoralitatea și trădarea conducătorilor: Eu de aici, de peste

granita, am incuviintarea iubitului si reales conducator de a-mi incerca norocul si in alta

tara. Nu ... nu ma incurajati prea mult ca poate (de fapt, sigur) raman aici. (MA,

Andreea).

Victimizarea își găsește justificare în deficitul democratic din România. Deși

motivația plecării trebuie să fi fost de ordin economic, auto-justificarea este argumentată

politic. Eroul izolat care încă trăiește în România este arareori încurajat; întoarcerea în

țară este folosită ca scenariu amenințător: daca e asa bine in Romania si lucrurile merg

spre bine, de nu esti in tara acum sau nu intorci?! (SP, hefox).

Participarea civică și construcția excepționalismului

Membrii forumului se poziționează ca persoane competente, informate, conectate,

care vorbesc în numele adevărului și dreptății, ceea ce ar încuraja așteptarea ca diasporicii

să fie angajați civic. Totuși, există distanță între discurs și acțiune, lucru sancționat

prompt pe forum: Nu reusim sa schimbam nimic noi de pe un forum (NR, Geronimo).

Există distanță între justificare morală, apel la participare civică și auto-definire. De

pildă, deși se oferă multe justificări politice la decizia de a pleca (inabilitatea de a lupta

cu sistemul din România), mulți refuză responsabilitatea de a decide prin vot asupra

soartei țării: Eu zic ca de vina sunt si rusii, dar mai ales turcii cu imperiul Otoman,

pentru ca timp de 600 de ani ne-au cerut taxe, industria, comertul, arta nu s-a putut

dezvolta, deci prin urmare nu merge bine in prezent nici turismul (noi nu avem operele

renascentiste din Italia din cauza marlanilor astia de otomani), austro ungarii si gorfii

31

lor nu mai spun,.. un pic, un pic de vina au si nemtii din al doilea razboi mondial, pentru

ca au extractat o multime de petrol in perioada aia, si tot asa… pana la Marcus Ulpius

Traianus… Prin urmare, dormiti linistiti, vina e a predecesorilor, si predecesorilor

nostri (NR, seb).

Apartenență și înstrăinare

Poziționarea identitară a membrilor forumului pornește de la problema

includerii/exluderii. Tensiunea între reprezentările diasporice din media, pe de o parte, și

includerea/excluderea, pe de alta, este frecventă în postări: ("romanii din italia" erau in

numar de 6 (sase) la torino azi cu 3 pancarte... "diaspora e cu voi" (NR,

Madalina_Reloaded). La fel, există tensiune între membrii activi și pasivi ai diasporei:

Mitingul de azi de la Londra a fost dat pe toate posturile TV cu titlul 'Romanii din Anglia

sustin ..." desi, in opinia mea, doar o (mica) parte a romanilor sint de acord cu asta, in

nici un caz majoritatea lor. (Em, RS) Şi replica: @Em: De unde stii tu ca nu reprezinta

dorinta majoritatii?! De unde stii care e?! Esti vreo Mama Omida si detii adevarul

absolut?! (RS, Hefox) Şi replica: daca ar fi majoritate, in nici un caz nu e unanimitate,

asa ca nu "romanii" ci "unii romani" din UK sprijina etc. (RS, Em)… Şi replica: Tu vrei

deci sa ma lamuresti pe mine ca eu, fara stirea mea (naiv fiind desigur), am fost scos in

strada de Iliescu si ai lui. Am condus 160 de Km, am dat 10£ congestion charge si inca

10 parcarea, doar ca mi-a dat unu' mie telefon/sunca/benzina/casa/etc/etc...(RS,

1234ameoba).

Auto-includerea/excluderea este frecvent negociată în raport cu încercările de

includere/excludere din presa românească. Membrii forumurilor își revendică apartenența

la națiune când fac apel la emoții sau când discută despre slăbiciunile nației: romanii au

trait bine numai cand au avut biciul deasupra capului, astia suntem noi romanii tre sa

stim de frica pe cineva,altfel ne mancam ca si cainii intre noi. (RS, bosho 13). Pe de altă

parte, sunt ei cei de acolo, diaspora, când dau sfaturi, când se apără de acuzația că ei sunt

cei care l-au votat pe președinte etc.

În această analiză, forumiștii confirmă imaginea diasporei drept o comunitate

izolată. Auto-includerea/excluderea depind de variațiunile din presa românească,

deaorece forumiștii se bazează pe convențiile și cadrajul media. Pe de altă parte,

jurnalismul personal (jurnalistul posteaza pe bloguri, încarca reportaje pe YouTube) e cel

care este investit cu calitățile unui jurnalism indenpendent și corect. Dacă discutăm

despre dispora drept un posibil loc de construire a societății civile, putem afirma că

migrația nu este tratată ca problemă publică, din cauza fragmentării, lipsei de consens

asupra situației și implicațiilor sale morale. Există și o lipsă de încredere în dezbatere ca

exemplu de angajament civic. Există o discrepanţă între justificarea morală, apelul la

participare civică și auto-definire. În general, analiza confirmă ipoteza, că în auto-definire

comunitatea diasporică românească reproduce discursul dominant din media românească

drept comunitate izolată, și nu ca sferă civică alternativă.

32

5.7. Concluzii

5.7.1 În ţările recent integrate în UE, migraţia nu mai este doar un fenomen abstract,

exterior spaţiului naţional, ci o problemă de societate având implicaţii multiple (de la

piaţa forţei de muncă la reconfigurarea identităţilor colective şi a „comunităţii imaginate”

în raport cu ţările europene). Ca atare, o nişă importantă pentru înţelegerea acestui tip de

migraţie - intra-UE - se referă la construcţia socială a „unghiului naţional”, respectiv,

evidenţierea diverselor condiţii de producere a unor interpretări legate de migraţie,

„definiţii”, practici de vizibilitate, structuri instituţionale şi organizaţii.

5.7.2 Literatura în domeniu discută modurile în care migrantii îşi negociază identităţile

sociale din perspectiva unor proiecte diasporice si, deci, a asumării unor revendicări

şi/sau comunităţi politice. O nişă de cercetare complementară discută relaţia dintre

identitate si contextele transnaţionale la nivel “micro” - stiluri socio-culturale de viaţă,

tipuri de reflexivitate individuală şi colectivă despre experienţa transnaţională

individuală, familială etc. Mai puţin abordate sunt discursurile publice care produc

practici de vizibilitate, interpretare şi reificare a transnaţionalismului şi a diverselor sale

manifestări (proiecte diasporice, reconstrucţii identitare în diversele contexte ale

migratiei, mobilităţi emergente, cetăţenie şi mobilitate trans-frontalieră ş.a.). Relevanţa

acestei piste de cercetare se impune cu atât mai mult cu cât migraţia forţei de muncă a

devenit o temă permanentă de dezbatere în fostele ţări comuniste care au aderat la UE,

dar şi în ţările de destinaţie - o temă care ocupă nu doar agendele politico-electorale, ci şi

discursul cotidian.

5.7.3 Raportarea actorilor sociali (non-migranţi) la migranţi şi problematizarea identităţii

colective sunt mediate de o serie de discursuri publice dominante în sfera politico-

mediatică în legătură cu probleme direct sau indirect legate de migraţia circulară. De

exemplu, poziţionarea intrumentală faţă de românii care lucrează în străinătate (sunt

construite “categorii” de migranţi) indică recontextualizarea unor practici de mediatizare

şi vizibilitate a migraţiei curente în ultimi ani (a se vedea valorizarea românilor care

contribuie prin performanţele sau faptele lor de excepţie la buna reputaţie internaţională a

României).

5.7.4 Din perspective discursului mediatic migranţii sunt reprezentaţi „global” - categorii

de persoane care pot contribui la o imagine naţională concurenţială. Migranţii devin

vizibili prin performanţele lor în ţara de destinaţie, astfel încât distanţa morală faţă de

aceştia se manifestă printr-o politică a vizibilităţii (de unde, vizibilitatea emigraţiei

mitice, migraţiei performante etc.). Talk-show-urile nu problematizează experienţa

diasporică, respectiv, poziţionările migranţilor faţă de forme de alteritate, cooperare sau

solidaritate. Migraţia este definită ca problemă publică pe baza a două principii de

generalitate: „atribuirea responsabilităţii” şi „categorii de persoane” relevante pentru

capitalul simbolic al naţiunii. Din acest punct de vedere, talk-show-urile nu mediază o

postură etic-angajantă pentru public, responsabilitatea soluţiilor fiind atribuită guvenului

şi, nu în ultimul rând, migranţilor înşişi.

33

5.7.5 În general, analiza confirmă ipoteza, că în auto-definire comunitatea diasporică

românească reproduce discursul dominant din media românească drept comunitate

izolată, și nu ca sferă civică alternativă. În general, analiza confirmă ipoteza, că în auto-

definire comunitatea diasporică românească reproduce discursul dominant din media

românească drept comunitate izolată, și nu ca sferă civică alternativă.

Referinţe:

Aksoy, A, Robins, K (2000), “Thinking across spaces. Transnational television from Turkey”, European

Journal of Cultural Studies, August vol. 3 (3): 343-365.

Amelina A, Faist T (2012), De-naturalizing the national in research methodologies: Key concepts of

transnational studies in migration, Ethnic and Racial Studies 35(10, Special Issue): 1707–1724.

Beciu, C (2012), « Qui fait la diaspora ? Le problème de l‟identité dans les recherches sur les diasporas »,

Romanian Journal of Communication and Public Relations, special issue (ed. by Beciu, C, Ciocea, M,

Cârlan Al.I) 14, no. 4, 13−29.

Bauböck, R (2010) „Cold constellations and hot identities: Political theory questions about transnationalism

and diaspora”. In: Bauböck R & Faist T (eds.), Diaspora and Transnationalism: Concepts, Theories and

Methods, Amsterdam University Press, 295-323.

Best, R (2010), “Situation or Social Problem: The Influence of Events on Media Coverage of

Homelessness”, Social Problems, Vol. 57, Issue 1, pp. 74–91

Boccagni, P (2012), “Rethinking transnational studies : Transnational ties and the transnationalism of

everyday life”, European Journal of Social Theory 15(1) 117–132

Charaudeau, P (2008), « L‟argumentation dans une problématique de l‟influence », Revue Argumentation

et Analyse du Discours, (AAD) n°1, L‟analyse du discours au prisme de l‟argumentation, en ligne

(http://aad.revues.org)

Ciocea, M., & Cârlan, A. (2012). Debating migration as a public problem: diasporic stances in media

discourse. Romanian Journal of Communication and Public Relations. Vol 14, no. 3 (27), 193-214.

Ciocea, M. (2010). Le cosmopolitisme banal. La mutation du modèle culturel roumain et son impact sur la

communauté. In Communautés, frontières, médias (pp. 93-108). Bucharest: University of Bucharest

Publishing House.

Drzewiecka, Jolanta. A (2002), “Reinventing and contesting identities in constitutive discourses: Between

diaspora and its others”, Communication Quarterly, Vol. 50 No 1, 1 -23

Fairclough I, Fairclough, N (2012), Political Discourse Analysis: A Method for Advanced Students,

Routledge

Fairclough, N (2003), Analysing Discourse: Textual Analysis for Social Research, London: Routledge.

Faist, T (2010), “Diaspora and transnationalism: What kind of dance partners?” In: Bauböck R & Faist T

(eds.), Diaspora and Transnationalism: Concepts, Theories and Methods, Amsterdam University Press:

34

Georgiou, M. (2006). Diaspora, Identity and the Media. Diasporic Transnationalism and Mediated

Spatialities, Hampton Press, INC. Cresskill, New Jersey

Marat, E (2009), “Nation Branding in Central Asia: A New Campaign to Present Ideas about the State and

the Nation”, EUROPE-ASIA STUDIES 61, (7): 123–1136.

Velicu, A. (2009). Imaginea migrantului român pe forumurile diasporice. Studiu de caz

ItaliaRomania.com [The Image of Romanian Migrant on Diasporic Forums. Case study

ItaliaRomania.com]. In Romanian Journal of Communication and Public Relations, no.

18/2009: 133-146.

Vertovec, S (2009), Transnationalism, Routledge

Volcic, Z, Andrejevic, M (), “Nation Branding in the Era of Commercial Nationalism”, International

Journal of Communication 5 (2011), 598–618

Wodak, R (2010), „‟Us‟ and ‟Them‟: Inclusion and Exclusion – Discrimination via Discourse”. In:

Delanty, G, Jones P, Wodak R (eds.), Identity, Belonging and Migration, Liverpool University Press, 54-

77.

Wodak, R (2002), “Fragmented Identities: Redefining and Recontextualizing National Identity”, in

Chilton, P and Schäffner, C (ed. by), Politics as text and talk : analytic approaches to political discourse,

John Benjamins.