Idealul cavaleresc în roman și în poezia trubadurilor

Prof. coordonator

Juravle Sergiu

Autori: Boștiog Georgiana

Chichiriță Cosmina

Coruț Daria

Coțofrec Victor

Ciornei Diana

Covaci Luiza

noiembrie 2015

Liceul cu Program Sportiv Suceava

Premise

Literatura medievală

În caste au luat naștere trei forme esențiale ale literaturii medievale: poemele eroice, romanele cavalerești și poezia trubadurilor.

Poemele eroice sunt creații epice ample, în versuri, care slăvesc vitejia unor eroi excepționali din vremurile războinice, mai cu seamă din perioada Evului Mediu timpuriu, îmbinând aspectele istorice și legendare.

Romanele Începând cu secolul al XII-lea, într-o perioadă de rafinare a vieții sociale, literatura se deschide spre sentimente și forme de expresie mai variate și mai delicate în raport cu caracterul aproape exclusiv războinic și forma sobră, adesea rudimentară, a poemelor eroice. Apare astfel idealul cavaleresc (fără frică și fără pată), ce se caracterizează prin vitejie, simț al onoarei, urmărirea unui scop nobil și măreț, cultul unei doamne pentru care eroul trece prin cele mai grele încercări. În aceste romane, sentimentul pur și delicat al iubirii întregește personalitatea cavalerului. Mai târziu, odată cu apariția tiparului, prelucrările romanelor cavalerești cunosc o deosebită răspândire și un mare succes de public. Ecouri ale lor întâlnim în opere literare ca Divina comedie, a lui Dante (unde, în episodul Francesca da Rimini, este amintit cavalerul Lancelot) sau Don Quijote, de Cervantes (care le satirizează exagerările).

Lirica trubadurilor, manifestată în romanele cavalerești capătă expresie și în lirica trubadurilor. Trubadurii erau poeți și cântăreți, care compuneau versurile în franceza meridională și le cântau cu acompaniament muzical, castelor regale și nobiliare. Ei puteau fi uneori cavaleri, nobili și chiar regi, spre deosebire de jongleri, care îndeplineau un rol asemănător în mediile populare. Apărută în sudul Franței, lirica trubadurilor se răspândește rapid în tot occidentul Europei. Principala temă a acestei lirici o constituie dragostea, sub formă de adorare și de slujire a unei femei nobile, cu toată ardoarea virtuților cavalerești: statornicia, fidelitatea, cuviința, onoarea. În Italia, poezia școlii siciliene și cea a dulcelui stil nou (dolce stil nuovo), care 1-a influențat și pe Dante, prezintă caracteristicile generale ale poeziei trubadurilor.

Liceul cu Program Sportiv Suceava

Divina Comedie

de Dante Alighieri

Povestea debutează cu Dante, rătăcit într-o pădure întunecată, sugerând labirintul interior din care cel ce s-a abătut de la "calea către creste" nu se mai poate salva, el este amenințat de trei fiare - o panteră ușoară, o lupoaică "numai os și piele" și un leu "cu bot flămând" - , ale căror înțelesuri alegorice (simbolice) sunt lesne de descifrat: necumpătarea, violența și viclenia.

Apariția lui Vergilius, "poet divin, lumina fără moarte", alungă pe moment temerile celui rătăcit, invitându-l pe urmașul său într-o călătorie, de care, Dante nu se simte demn, prin Purgatoriu, Infern și Paradis. Vergilius îi mărturisește însă că este trimis de "o doamnă blândă-n fapte", "domnița virtuții", Beatrice, care simbolizează iubirea pură, și Dante se lasă cuprins de dorul ei și pornește la drum alături de umbra ilustrului sau înaintaș.

Pătrunzând în Infern, Dante este orbit de un fulger și este purtat în Limb, unde sunt adunate sufletele copiilor morți înainte de Hristos și ale virtuoșilor din antichitate, între care el îi recunoaște pe Homer, Horatius și Ovidius; după întâlnirea cu Minos, judecătorul Infernului, calatorii o zăresc printre cei ce au păcătuit din dragoste pe Francesca da Rimini, care le istorisește nefericita ei poveste.

Poetul și călăuza sa își continuă călătoria prin cercurile unde își ispășesc păcatele lacomii, zgârciții, și risipitorii, mânioșii, semeții și invidioșii, ereticii, tâlharii, lingușitorii și trădătorii, violenții, sinucigașii, cămătarii, hoții, ipocriții etc.

Fiecare popas ii prilejuiește poetului întâlniri semnificative cu umbrele unor personalități ale antichității sau cu unii dintre contemporanii săi, iar istorisirile acestora, precum și pedepsele pe care le ispășesc au rolul de a trimite spre descifrarea sensurilor alegorice ale lucrării.

Ajunși în Paradisul terestru, Virgiliu îl părăsește și se întoarce în Infern. Din acest moment, Dante va fi călăuzit de Beatrice, instrumentul voinței divine. Paradisul, în opoziție cu Infernul, este construit din nouă cercuri orientate spre înălțime. Aici este sălașul celor fără de păcate, al sfinților. La sfârșitul călătoriei Beatrice îl părăsește și Dante, ghidat de Sfântul Bernardo. Artistul se contopește cu Dumnezeu, simbolul „Iubirii care pune în mișcare cerul și stelele”. Dacă în descrierea Infernului și Purgatoriului Dante a avut unele puncte de sprijin, în Paradis el este unicul creator.

În concluzie, idealul cavaleresc in opera Divina comedie este prezentat de către Dante prin vitejie, simț al onoarei, urmărirea unui scop nobil și măreț și cel mai important cultul unei doamne pentru care eroul trece prin cele mai grele încercări. Astfel eroul ajunge sa fie desăvârșit.

Liceul cu Program Sportiv Suceava

Iubirea de departe

de Jaufre Rudel

„Când ziua-i lungă-n mai, mă-mbată tril dulce, răsunând departe, dar cum îl las, mă și săgeată prin piept iubirea de departe: atunci, calc trist și fruntea-nclin, iar tril și flori de rosmarin îmi par mai reci ca o ninsoare. Prin Domnul sper s-ajung odată să-mi văd iubirea de departe; dar pentr-un bine mi se-arată tot două rele, că-i departe. Ah! dac-aș fi un pelerin, ca ei, în strai umil de in și cu toiag, să-i pot apare Ce fericit i-aș cere-ndată sălaș, ca oaspe de departe; și-un timp, din mila ei curată, as fi cu ea, deși-s departe; taifasul dragostei divin l-ar ferici atunci deplin pe robul ei din depărtare. Trist mi-aș lăsa și, totodată, senin iubirea de departe; dar nu știu de-am s-o văd vreodată, că prea ni-s țările departe; și-s munți, și drumul nu-i puțin, și multe-apoi în loc mă țin Dar facă Domnul cum îi pare! Ferice n-oi fi niciodată fără iubirea de departe, căci nu-i

femeie minunată ca ea, pe-aproape sau departe; de dragul ei, preamândrul crin, acolo, eu, la Sarazini, mi-aș duce traiul în prinsoare. De-a zămislit cerescul Tată iubirea asta de departe, putință deie-mi ca-ntrupată să-mi văd iubirea de departe: să-mi pară, de-al ei farmec plin, cum ca iatac și crâng devin niște palate sclipitoare. Zic drept căți zic că viața toată mi-o dau iubirii de departe, căci alt nimic nu mă desfată, pe cât iubirea de departe; dar în zadar de dor suspin: un duh ursitu-m-a hain, iubind, să n-aflu alinare. În van mă zbucium și suspin; blestem pe duhul meu hain, că nu-mi da nicio alinare!” (traducere de Teodor Bosca)

Liceul cu Program Sportiv Suceava

Principe de Blaye, Jaufre Rudel s-ar fi indrăgostit de contesa de Tripoli, din Țara Sfântă fără a o fi văzut vreodată, doar pe temeiul laudelor pe care i le aduceau pelerinii. Ca să o vadă ar fi plecat în cruciadă, dar pe drum s-a îmbolnăvit grav, și a murit când a ajuns la țărm, în brațele ei.

Idealul cavaleresc este prezentat prin lirica trubadurilor, principala temă a acesteia o constituie dragostea, sub formă de adorare și de slujire a unei femei nobile, cu toată ardoarea virtuților cavalerești: statornicia, fidelitatea, cuviința, onoarea.