AXUL XIII (Seria) II No. в şi 7 ' întrunite prin vacant Iunie si Iulie 1893

GENERAŢIA NOUA S U M A R U L :

1) Ţara şi noul Mitopolit Pr imat de C. .DnbrescuArgeş, depu 2) Viitoarei nostre Regine . . ,,, Căpitan Ca rol >Scroh .">) Episod din viaţa generalului

I. Em. Florescu , C. Marin ^ 4) Garantarea justiţiei poporului

prin Acte , Calaţeanu o) Datoria publica (Finance) . ., Capitalistul 6) Scrisoare (poeziei . . . . „ Dem. Moldoreanti 7) Reîntoarcerea (fragment) . „ ^*^ К) Prozaici (nuvela) . . . . ., / . A. Basarabescu _ 9) Iurisprudenţa tCriminalitatea) ,, Doctor Zaboroicskţ.

10) Mişcarea li terară de la 1822—1848 „ A. D. Xenopol. prof.

\ \ ) Ordine Militare asupra Muzi­cilor din Franţa . . . . . ,, C. AL Codreanu

12) Arborele Paire (Agricultura) „ ./. Pamrianu V\) Tablouri ,, Jjhnineucu —• 14) Dintr 'un carnet . . . . ., Dem. Aloldoreanu U>) Menagiaria l u i 'Wagne r . . С. M. Codreanu 16) Cine este i iorovei? . . . Generaţia Nouă

D O N A T O K : C o m t e P I E R E D E R O M A

Preşedinte onorific

L A S C A R CATARGIU fc € ^ 2 S L » r prim. Ministru „ A đ v o c a t i A < 0 B I.IVEISCr

R E D A C Ţ I A S I A D M I N I S T R A Ţ I A

4<S, Strada Baterilor, 4H

B u c i j r e s c î . I u n i e ş i I u l i e 18ЯЗ

AXUL XIII (Seria) II II No. 6 şi 7 (întrunite prin vacanţă 4! Iunie si Iulie 1893

ii

Revistă literară-Sciinţifică

Donator: Comte Pîerre de Roma

Ţ a r a şi nou l Mitropol i t P r i m a t Acum, după ce chestiunea mitropolitului primat s'a resolvat,

după ce toate condeele şi discursurile s'au potolit, după ce criticele şi laudele s/au îndeplinit însărcinările, iar presa de orî-ce fel, caută alta tesă palpitantă,—acum e vremea să resiinăm mişcarea provo­cată în ţară cu această alegere să stabi'im adevărul şi să tragem incheerî pentru viitor,—ca ast-fel agitaţiunea ridicată să aibă fo­loasele aşteptate.

înainte de a deveni vacant, scaunul, de Mitropolit Primat —dar înainte d'a fi ocupat de P. S. S. P. Georgian,—candidaţi pentru a-ceastă înaltă dregătorie era Mitropolitul actual al Moldovei, era şi P. S. S. Episcopii de Argeş, actualul Mitropolit Primat.

Deja Argeşiul nostru la 1885 a avut atâtea voturi, avea atâtea şansă d'a se alege, în cât a trebuit să intervină fruntaşi dintre li­berări, care să'l roage călduros,—şi do repeţite orî-ca să cedeze.

A cedat şi a dat un foarte efectiv ajutor P. S. S, Mitiopolitul Georgian la alegere.

Dânşii aii rămas de atanei buni' prieteni, şi cum I. P. S. S. Mi­tropolitul Georgian erea suferind mai adesea ori repeţea amicilor se!, şi altora că, dânsul retrăgându-se locul se cuvine P. S.S Epis­copului de Argeş.

Lucrările acestea u'au fost pentru nimeni tainice. Cei l'alţî Prea Sf. Episcop! încă ştiau acestea şi idoea alegere! P. S.S. Argeşului ea Mitropoiit Primat, 'şi făcuse pretutindeni loc.

Cercurile clericale superioare aii vezut la lucru, pe Ep i scop i i <|«

Щ GENERAŢIA NOUA'_ _

Argeş, ra i rurz i t vorbind în Sf. Sinod, —Гай aflat ţinând numeroa­se predici lâ deosebite oficii' în Capitală.

Clerul inferior şi Eparchia sa întreagă l'au vezut străbătând căi tun cu cătun, până 5n cele mai retrase locuinţe omeneşti; Гай a-uzit predicând deşteptarea încuragiarea şi renaşterea sentimentului naţional şi religios în popor.

In locul 400 de biserici de lemn, abia cu numele fiind case de rugăciune a ridicat 400 de temple minunate ca gust şi ca comodi­tate.

L'am văzut noi Argeşenii alergând din zi în noapte ca să facă din ruinele măreţe ale acelui monument, pe care cântă Cucuvaia şi Bulia — ca sa ridice din cenuşa uităreî acel templu, cu care a-ăta ne mândrim.

Seminarul era ars imprejurimele bisericeî pustii, selbatice înflo­rind pretutindeni troscotul şi pălămida — peste acestea tristeţe şi locuri părăginite s'au ridicat case, palat, grădinii, plantaţiuni, ciş­mele ; — seră admirabilă de flori şi o refacere modernă plină de viaţă şi de viitor s'a revărsat surizetoare şi minatoare pentru ochii de român şi de strein.

Curtea de Argeş, oraşul uitat, începe a avea bulevard, începe a'şi îmbrăca haina nădejdeî d'o soartă mai bună.

Curtea de Argeş va avea un drum de fer ; în toate aceste pro­grese, Episcopul de Argeş e iniţiator colaborator stăruitor contri­buitor.

Clerul mirean din Eparchie sa să primeşte cu tineri; oraşele Pi­teşti, Slatina, să duc voioase se asculte slujba şi predica Păstoru­lui seu.

Bogaţi şi luminaţi au o plăcere d'a avea în casele lor pe Epis­copul Ghenadie.

Ajutorul săracilor, lipsiţilor să împarte din mâna proprie a Epis­copului Ghenadie. Burse pentru copi săraci, interveniri pentru cause obşteşti din partea sa.

Cu spesele sale merg studenţii să înveţe teologia pedagogia fî-losofîa.

Dar luaţi darurile făcute pentru facultatea de Teologie pentru şcoala normală a s icietăţeî, pentru atâtea societăţi, vechi şi noi cu

GENERAŢIA NOUA Ш

atâtea osebite caracter cu atâtea scopuri felurite, toate tinzînd la progrese şi mai variate.

Episcopul de Argeş e adeverat filantrop sincer daruitor. L'am vezut nu odată lăcrămând de bucurie, că a făcut binele, lăcrămind atunci când vorbia de idealul bisericeî naţionale şi de idealul pa­triei.

L'am vezut miluindu-şi duşmanii, adică miruind pc mişeii puşi a'l amari şi a'l calomnia.

Popular până la familiaritate de o modestie rară, — Episcopul Ghenadie ascultă pe toţi vorbeşte cu toţi s'acomodează tuturor, sâ întristează şi să înveleşte cu toţi ; milos, compătimitor, lesne ier­tător, este iresistibil in contactul seă cu lumea.

Simpatic din causa sinceritate! sale, c'un fisic imposant, c'o vo­ce răsunătoare dânsul e omul prin escslenţă almulţimeî,—Episco­pul de Argeş era preferitul şi iubitul tătar ir celor desgustaţî dc fumul pedanţdor, mândrilor şi neapropiaţilor Pastori.

Român de baştină, din stratele populare eşit, poporul '1 şi recu­noaşte,- şi'l adoră, '1 admira, să mândreşte cu dânsul ; cei de sus află intr'insul pe omul de energie, de resoluţiune neinfrânată de încredere îă puterile sale; cei de sus găsesc în noul Mitropo'it i-nima caldă sufletul curat şi pornire nebiruită pentru ridicarea bi­sericeî

Toată lumea nepătimaşe fusese un moment pentru dânsul: toate curentele '1 desemnaseră.

'L scosese la iveală poporul;—'1 ajutase Mitropolitul Nîfon ase afirma; Dar Mitropolitul Georgian '1 recomandă sie-şi succesor,— dar Га voit Regele,—l'a preferit guvernul insă marele corp electiv de ce Га voit ?

In zadar zic unii ; situaţia la impus : alţi : Guvernul la propus alţi: Palatul Га recomandat. Nu! Noî toţi, şi adversari şi amicii şi cunoscuţi şi guvern şi popor, l'ani voit şi l'am cerut.

Fostul Episcop de Argeş azi e Mitropolit Primat — cine Га ve-zut cu ce prestanţă s'a ţinut cu ce spirit de adresă în atâtea situ­aţii delicate şi surprinzătoare, trebue în adevăr, — să-I recunoască escelenţe naturei sale psiohologice, spre a ne esplica totul,

Toţi i-aii vorbit pregătiţi; la toţi le-a respins pe deplin şi stă­pân pe sineşiî.

If.i GENERAŢIA NOUA ^

«Inima mea e mal mare de cât puterile mele» iată ce a zis în momentul când respundea ia câte-va duzini de discursuri a atâtor delegaţiunî ce'l felicitau.

Eşit din rândurile noastre tară banală pregătire a şcoaleî oficiala fără sforăitoare -titluri de academie, Episcopul fost al Argeşului are mare educaţie «mimeî» — este un spirit voinic şi bogat in intuiţii do oamenii şi de lucruri.

Acum în forţa vârstei plin de vigoare în curând cu natura sa absorbantă cu intiligenţa sa asimilabilă va afla şi rafinamentele ce i se mai pretind do elita noastră dar va rămine toi-d'auna superior sarcineî sale, superior savanţilor egoîştî, prin faptele sale filantro­pice şi de gust: superior prin resursele în activitate neobosită.

El deja se găseşte ca in elementul s jîi! Iată marea calitate a spiritelor alese din popor.

Unii din representanţî democraţiei burgheze şi poporale 'i-aiî combătut alegerea s'au servit şi de calomnia pamfletară !—până la d-zeu te omoară sfinţi; în loc ca cel fără etichete oficiale, -— cel fără nume de privilegiat,—să fie combătut de representaţiî clasei înalte ca «om nou»,—a trebuit ca tot «aî noştri» să'şi dea în pe­tec.

Invidia, pisma, orbirea se cam ţine de capul noilor pături ce voesc a guverna !

Cam aceasta e fatalitatea care i face slabi şi neuniţî pe aî noş­tri. In loc să se bucure chiar intr'ascuns de aî noştri caro sparg ghiaţa cu capacul şi se urcă sus, făcând dâră, în urma lor ziariş­tii noştri, politicianiî noştri, oratori noştri se fac eî delatorii de­nunţători procuratorii, şi acusatoriî fraţilor lor! EI dau maî teri­bil cu arma calomniei. In cel ce le fac cinste ridicându-se.

Acesta e păcatul nostru originar. Aceasta ne-a nimicit d'atâtea orî unirea şi isbenda.

Noul Mitropolit .Primat e acum la postul său. Cunoaşte foarte bine cause'e de eclipsă a predecesorilor seî! N'are nevoie de ad­miratori Să nu aibă regaz da asculta linguşirile Să înceapă fără în tdrziero reparaţiunile necesare».

Ca patriot să şi asculte maî inteî inima sa şi e cam destul.

U E N E R A Ţ L A _ N O U A 1НГ>

Ca suprem ropresintant al Cultului, nu e nevoie să facă mai mult ea la Argeş !!

Ca gmt are în mintea sa giuvaerul lui Neagoie Basarab. Să con tinuo a nu'şi schimba sinceritatea lealitatea şi bunătatea cu care ham cunoscut.

Să vază dacă n'a venit timpul ca cei 7,000 de apostolii ai reli-giunoi noastre să intre în fine in campanie. Armata aceasta s'a moloşit; trebue scoasă la luptă.

Trebue mişcare I. P. S.S. Sfinte mişcare care căci mişcarea e viaţa. Trebue activitate la Mitropolie şi activitate caro să compen­seze toate perderile din trecut.

(Mbiţi-ve de ajungeţi de pe urmă societatea civilă în progrese­le safe.

Aşteptăm rosunotul trembiţei do concentrare. Do-o-cam-dată nu avem cum sforşi de cot repetendu-ve frumo-

sa urare strămoşească: înainte cu Dumnezeu!

C. Dobrescu-Argeş deputat

VIITOAREI NOASTRE REGINE PRINCIPESA МАША

Din mează noapte Taraisa 'n şoapte

Istruluî mare, larg şi bătren, Spune o veste Ce 'nveseleşce

Pe 'ntregul nostru popor Komân

Nu'i numai svonul Că albionul

Trimete Daciei un scump lăstar ; E nuntă mare Şi 'n nerăbdare

Aşteaptă Românii lengă hotar.

Aştept să vie Juna soţie

Anger, de bine aducător, Stea ce resare Pe-a ţerei zare.

Regina noastră în viitor.

«Vino cu bine, «Inimi streine

«In ţara noastră nu vei atla î «Vei fi. slăvită «Vei fi iubită

«Şi'n tot-de-auna tc-am apăra!

GENERAŢIA NOUA

«Căci' ne zimbesee «Ne 'nveselesee

«Dulcea speranţă o'o să devii «O doamnă rară. «Cu dor de ţara,

«Mare şi demnă de-ai ţerei fii.

«Pe a lor iubire, «In fericire,

«Clădesce'ţi tronul pe viitor ! Vin'o de domnesce

«Vin'o de'ţî iubesce «Patria nouă noul popor!

«Cu nerăbdare, «'..engă hotare,

«Mendra Princesă te aşteptăm ! «Vino cu bine ! «Zile senine,

Ani mulţi de slavă, noi iţi urăm!»

Căpitan Ca rol 8-irob

E P I S O D din viaţa generalului T. Em. Florexcu

Fie ca re ţ a r ă îşi a re omenii sei cu car i se m â n -d r e s c c

Ţ e r a românească era m â n d r ă de gene ra lu l Florcscu, ca unul care a fost, în eea maî mare p a r t e , o rgan i sa to ru l a r m a t e i române .

El a făcut onore ţ e r e i sale şi în v i a ţ ă şi după mor te , căci nu t r e ime să u i tăm că a r m a t a franceză a da t ono­ru r i l e sale mi l i t a re r emăş i ţ e lo r funebre ale gene ra lu lu i F lorescu , î nce t a t din v i a ţ ă la Par i s .

G u v e r n u l român, credincios i n t e r p r e t al sen t imente lo r na ţ iuneî , i-a fâcilt o ceremonie şi mai imposantă , avend mai cu seamă ca rac t e ru l umil omagiu postum ce se aduce de a r m a t a română pă r in te lu i ei .

P a r ' c â ved şi acum acea figură falnică şi m ă r e a ţ ă , im­p o s a n t ă şi s impat ică . Mi-a fost da t de soa r t ă să-1 cunosc de aprope . E ra del icat , afabil, nobil, leal şi corec t ; u n a d e v e r a t gen t l eman . L 'am cunoscut dar bine ; însă nu viii aci să-i fac nici biografia, nici paneg r i cu l . Mi-e inima încă s t r â n s ă de du re rea ce am s imţi t la mort ea acestui b ă r b a t pa t r io t , conserva tor cu sen t imente l ibera le şi de­mocrat ice şi p e n t r u care cuvent i-am fost şi r emas unu l d in t re cel mai devota ţ i p r i e t en i .

Al tă da t ă şi a l t -undc-va , de-mi va da Dumnezeu sănă-

OENEIUŢIA NOUA Ш

t a t e , me voiu Încerca şi eu a scrie biografia n e u i t a t u l u i gene ra l F lorescu , ca mi l i t a r ' ca om poli t ic , ca amic al r e spând i re i ins t ruc ţ iune î , dacă ne aducem amin te că g e ­nera lu l F lorescu , abia, Întors din s t r ă i n ă t a t e , a fost p ro­fesor la şcola mi l i t a ră , efor al sculelor publice şi, la bă­t r â n e ţ e , p reşed in te al „Soc ie t a t e ! i nve ţ ă tu r e i poporului r o m â n " , unde, a fa ră de donaţ iuni le i m p o r t a n t e ce a făcut disei societăţ i , se ducea dimineaţa de da lec ţ iuni elevilor din acea şcolă, p recum de asemenea nu t r ebue să ui tăm, că cl a fost şi unul d in t re membri i şi spr i j ini tor i i A te ­neulu i român.

In fa ţa insă a omagiului postum ce s'a adus de a rma­t a română la ceremonia funebră a r emăş i ţ e lo r m o r t u a r e ale genera lu lu i Florescu, nu me pot s t ă p â n i de a, nu da drumul gândur i l o r mele asupra unui episod din viaţa- sa ca mi l i t a r .

E r a la 1877 — 78, când România , si l i ta de împre jurăr i , t r e b u i să i n t r e şi dânsa în resbelul ce s'a, u ma t în t r e llu-sia şi T u r c i a .

Arma ta română înşir i tă pe linia. Dunărei era g a t a de a t r ece pe câmpii le Bulgar ie i .

P o r n i t ă spre resboiu, a t u n c i când, cum dice 44teodor Vâeă rescu , i s tor icul „Lupte lo r Români lo r ' ' , „ochii solda­ţ i lor c ă t â n d „mândru şi h o t â r î t , oglindesc gândur i l e ca-.,re le Îna l ţ ă sufletul p â n ă la cel maî sublim act de sa­c r i f i c i u şi de devo tamen t ce se pote cere na tu r e i ome-„neseî , acela de a-şi da voioşi şi fără şovăire v ia ţa pe un „euven t , pe un semn chiar , de la mai mari i lor" , gene ­r a lu l F lorescu cere i şi dânsul să i n t r e in focul luptei şi nimeni nu-1 auzia ! el ! ca re consacrase t o t a v ia ţa sa pen t ru organizarea a rma te i române , spre. a o aduce in-

п о GENERAŢIA Ж Ш А

t r ' o di la g lo r ia s t rămoşească , el ! o rgan i sa to ru l a rmate i . . . p ă r i n t e l e eî fu d e p ă r t a t de densa !

Nu este nici t impul acum, nici locul aci, de a j udeca invidia şi u ra ca re au p l ămăd i t neag ra p r igon i re .

T o t ce pot spune, es te că aceas tă c rudă p r igon i r e i-a a m ă r i t sufletul şi nu voiu u i t a nici o d a t ă dina în ca re f a m vedut cu ochii umed! de lacrimi, pe aces t soldat b e t r â n , pe acest b ă r b a t î nce rca t în lupte le poli t ice, pe a-cest om, ca re înf runtase a t â t e a decepţhmî în v ia ţa sa, fă ră a se p l ă n g e !

Dar c â t ă a m ă r ă c i u n e nu i se versase în in imă de neg ru p r igon i r e .

I n d i g n a r e a sen t imentu lu i de d r e p t a t e p ă r e a a se ma­nifesta , când, de o da tă , vocea pu te rn i că a aceluia care a c â n t a t vi tej ia a rma te i r omâne din u l t imul resboiu, a-ducendu-ne ea un echo sent imente le na ţ iune ! , nemur i to ru l V. Alexandr i , p r i n t r ' o scrisore ad re sa t ă gene ra lu lu i F lo -rescu şi pub l i ca tă la acea epocă, exc lamă .-

Noi toţi clin depărtare, pe al morţei cămp de pradă Cătăm a zări 'n soro lucind bătrâna-ţî spadă, Ş'a mistrii ostăşime, în foc iuţindu-şî pasul, Doric cerea prin tunuri, ca să-ţî audă glasul, Dâcî astă vie, jună, eroică armată, Sub Ciua şi sub Carol prin tino a fost creată Şi ţie cu dreptate se cuvenea onorul Fruntaş dc a ti in luptă, tu, organisatorul.

Şi mai d e p a r t e

Amice, fii în pace alină a ta durere, In tot oşteanul astăcji tu vodi o mângâiere. Căci astădi tot romanul cu mişte, simte 'n sine.

171

CU arma strămoşescă s'a ascuţit prin tine. Şi când priveşti stindardul cu ochi plin de uimire. Stindardul viu tresare cu o mândră fâlfăiro !

S t inda rdu l as tădi fâlfâie pe peptul rece al g e n e r a l u l u i F lorescu , dar val nu pote a-1 incăldi , p e n t r u ca, re învi ind , să po tă vedea ca a r m a t a româna nu şi-a u i t a t p ă r i n ­te le ei !

G. Marin

G a r a n t a r e a ju s t i ţ i e i p o p o r u l u i p r i n ac t e P e l â n g ă legi bune j udecă to r i buni, g a r a n t a r e a j u s t i ­

ţ ie i poporului depinde încă şl de la facerea ac te lor şi de la a p ă r ă t o r i . I n aceas t ă p r iv i re sunt de făcut g r a v e reflecţiuni p e n t r u care t r ebue să ce rce tăm mai în t â i fap­te le .

Daca as is tă cine-va la discuţ iuni le t r ibuna le lo r şi a cur ­ţ i lor , vede nu a r a r e ori din p a r t e a cl ienţ i lor fapte ca r i cer orăpide remedia re . Se ved de exemplu ac te , rce la-maţ iuni , suplice ac ţ iuni , fel de fel de con t r ac t e şi ape lur i făcute de oameni fără dc spec ia l i t a tea ce ru t ă şi ca r i sun t aşa de reu compuse şi aşa de reu adresa te , î ncâ t c l ien ţ i îşi pe rd procesele lor, şi în t o t caşul d r ep t ă ţ i l e lor, şi ace ia ce este mai reu , fără de nici un mod de r emed ia re .

Vin din d i s t r i c te oameni cu actele g a t a . Cine le face ? Cine a re r e spunderea lor când sunt r e l e ? Dc exemplu, vine un apel din Dobrogea, pe ca re cu r t ea îl r esp inge ca reu făcut şi ca reu ad resa t ; c l ientul ese şi merge la a-r e s t fiind-că apelul i s'a respins fără să fie judeca t . Mii de asemenea caşur i , şi a l te le mul te fac de foar te mul t t imp nenoroci rea poporului , si nu vin de n ică i re nici o r e m e l i a r e . Dar de unde să vie, V l ' a re că este cine-va ca­re să cuge te la, j u s t i ţ i a poporulu i . E a r n a urmează dispu­te le par t ide lor de la buge t , şi v a r a fuge la băi spre a

O EXE RAŢIA X( HA 17;;

t ranspor ta , bani ţ e r e i la s t r ă in i . Xu este t impul de a cu­g e t a la nevoile poporulu i .

Şi ore cine nu tace ac te de j u s t i ţ i e în România? Nu este nimenc care să nu facă fel de fel de ac ţ iuni şi pro­cese, precum şi t o a t e ac te le r e l a t i v e la ele. începând de la no ta r , dascăl , copist şi g r a m a t i c , şi fmd cu ori-care a l t su r t uca r t â r g o v e ţ . Cu t o a t e aces tea , t o a t e ac te le re­la t ive la procese sun t de competen ţa şi de r e so r tu l ad­vocaţi lor , p e n t r u că ei a u d u p č lege şi t o a t ă răspunderea , despre forma şi despre va l id i t a t ea ac te lor făcute de ci, aceia ce este g a r a n ţ i a cea maî pu t e rn i că a jus t i ţ i e i po­poru lu i .

Noi semnalăm numai reu l ca re minează pe de desubt poporu l ca o boala cumpl i tă şi ascunsă ca re finesce maî la u rmă de a curma in sccuct zilele nenoroci tu lu i suferind care au fost în t ins de ea. Un remediu t r e b u e să vie, dar cu t o a t e as tea de când avem codul Ouza de la anul 18(55 şi p â n ă as tă Ii, remediul vedem cu t o t nu numai vine de n ică i re , i a r re le le poporului s'afi li mi I ţ i t în minier şi în proportviune aşa ca as tădî au t r e c u t de mul t culmea cul­melor t u t u r o r re le lor publ ice .

Noî propunem ca remediu amel iora rea legei corpului ad­vocaţi lor aşa că de as tăd î îna in te să nu mai fie pr imi te ac te publice şi p r iva te , cari nu vor ti făcute de dânşi i precum şi t r e c u t e p r in b i rour i le lor.

Atunc i numai nu v o n mai vede oameni n e d r e p t ă ţ i ţ i şi despoiaţ i , nici victime zăcând p r in a r e s t u r i pen t ru că ac­te le şi a p ă r ă r i l e lor au fost refi făcute şi zădărn ic i t e .

Galaţan.

Datoria publica Nu e cestiune maî dos tratată în presa noastră de cit aceia a

datoriei p.mlico ; şi cu toate astea n i există chestiune maî mal­tratată de cât aceasta.

In teza generală, opoziţi unea politică din orî-ce nnment se crede datoare să se a:-ate îngrijită de mersul datoriei publice.

Pentru oameni serioşi însă, pentru oameni de afacarî cari pri­vesc fondul lucrurilor şi nu dau banî pe vorbe frumoase, chestiu­nea e foarte simplă. Existenţa şi creşterea în anumite proporţiunî a datoriei Statului' român e pentru dânşii un lucru tot aşa de fi­resc ea succesiunea ano-timpurilor iu scurgerea vremei.

Existenţa dat n-iei pubaco e consceucnţă inevitabilă a condiţiu-nilor speciale de desvoltare a Statului român. Daca ţoreî care s'au desvoltat în chip normal, cum e Anglia do exemplu, silite de pro­gresele repezi ale timpului, au trebuit să contracteze datorii, a-ceastă nevoie a fost neaseme'nat mai imperioasa pentru o ţară ca România, care s'au desvoltat în condiţiunî aşa de anormale.

N'are de cât să se gândescă cine-va, că nu mai departe do cât acum patru-zecî de ani, deosebirea dintre ţara noastră şi Europa civilizată, era tot aşa de mare ca deosebirea ce e acum intre Eu­ropa şi Asia centrală, pentru a înţelege măcar superficial ca sfor­ţări uriaşe a trebuit să facă România într 'un timp aşa de scurt.

Cu propriile sale mijloace, ţara n'ar fi putut pe cat foarte târziu să realisoze regenerarea sa. Bogaţii incalculabile zace ascunse în sonul acestui păment; la suprafaţa sa chiar sunt bogăţii foartj mari. Dar lipsa de mijloace, făcea şi face încă în mare parte, din acosto bogăţii, comori închise pentru ţară.

Statul român, dacă voia să intre in condiţiunile moderne de trai, trebuia să facă dar apel la capitalurile streine.

17Г.

Aceasta este geneza datoriei n lastre publice ; şi ori-cât de fru­moase argumente ar găsi un advocat inteligent, el n'ar putea res-turna faptul că naşterea eî a fost fircsca.

Tot aşa de naturală o creşterea datoriei publice, în oare-care limite.

O dată începută transformarea ţerei, opera trebue dusă până la capăt.

De altmitrelea o datorie publică se judecă după productivitatea sau neproductivitatea el. E periculoasă acea datorie pe care un Stat o contractează pentru acoperirea cheltuclilor sale ordinare; exemplul recent al Greciei dovedeşte aceasta pe deplin. O datorie insă, care serveşte a spori producţiunea unei teri, nu poate fi nici и dată îngrijită.

Din acest din urmă soi ii e, in condeie mari, datoria Statului român.

Cele 800 milioane pe care le a împrumutat România până acum, a fost întrebuinţate la lucrări fie direct, fie indirect productive.

In două-zeci de ani, am ajuns să avem o reţea însemnată de căi ferate' care a ridicat in chip considerabil. Avem o reţea de şo­sele. Avem docuri. Vom avea un pod peste Dunăre, care va în­lesni enorm comunicaţia intre Occident şi Orient. Vom avea un port de mare în с mdiţiî moderne.

Toate aceste cheltuelî sunt direct productive. Dintr'o ţară care era deschisă pe trei părţi ori-căruî năvălitor,

am ajuns o ţară întărită. Valoarea fortificaţiunilor noastre e recu­noscută de întrega Europa. Armamentul nostru se ţine în curent cu armamentul celor-Га1 te State.

Şi aceste cheltuelî sunt indirect, productive, căci măresc sigu­ranţa Statului.

Cea maî bună dovadă că datoria noastră publică e bine între­buinţata, e faptul că budgetul Statului sporeşte necontenit şi foarte repede, fără înfiinţare de noi impozite.

De altmintrelea, cursul efectelor noastre de Stat pe diferite pieţe europene, şi înlesnirea cu care România găseşte bani ort de câte ori vrea să contracteze un împrumut, sunt semne sigure că situa­ţi n nea Statului roman o sănătoasă.

('(ij)ittiJisfti/.

Scânteia dragostei în mine pe veci crezusem ca murit, Dar eri când—pe neaşteptate—te-am prins, cu părul despletit Şi revărsat în valuri negre, cătând cochetă în oglindă Ca să te vezi că eşti frumoasă şi cât de bine o să te prindă Hăinuţa neagră-viorie, cep lasă sânul gol de tot : Se te mai uit din acea clipă, crezi tu că pot ? crezi tu că pot ?

Si când zâmbind, cam cu sfială mi-ai (}is că pot ca se ramă iii Şi mi-ai vorbit de cărţi de seară şi de poeticul Штат Pe care Vai sădit tu însăţi şi acum al vrea să-l vedi în floare Scii tu cât mi-ai părut de blândă şi cât erai de visătoare f

Inmărmuriam privind la tine şi nu sciam ce să mai crecl. De-o fi numai un vis acesta, aş crea pe veci ca se'l visez.

Când—la măsuţa din grădină — tu m'ai rugat s'aştept niţel Şi-apoi mi-ai prins la, cheotoare un fir de mărgăritaref Cum aş fi vrut se-ţi iau mânuţa şi să me laşi numai o dată Să ţi-o sărat, căci e atâta de moale şi de parfumată,

Când am plecat si mi-ai dai mâna aşa-i Ani/ că tremuram ? Şi când Iţi scriti aceste rânduri acel aş tremur tot îl am. (Jăci... vai,,, te ved citind cochetă,— cu părul negru fluturând Aceste urme de cerneală, careţi descoper al meu gând.

DEM. MOLDOVEANU

R E Î N T O A R C E R E A — F r a g m e n t —

In profundă tăcere natura doarme. Făptura toată 'şî ia repaosul nopţeî răcoritor după o zi călduroasă de Iunie. Senin e cerul, si stelele, ca pietre scumpe pe bolta albastră semănate, scânteie miî, misterioasa ca'e a robilor alburie încă se vede; tăcută lucesco luna, învăluind în palida'! lumină liniştea natureî ce doarme. E oră târzie din noapte ; umbrele sunt tot maî viî şi însuşi paserile nopţeî se dau odihnei.

Cine să fie dar acela, ce adâncit în gânduri, cu paşî mesuraţf, la aşa vreme, pe drumul tainic singuratec şi tăcut păşeşte ? Să fie vre-un lunatec, ce sub puterea fermecătoare a luneî, pasul mă­soară ? Sau un întârziat drumeţ privind cum, tăcută, pe aceiaşi cale, lunecă luna? In faţă-î un deal mărgineşte câmpia. El merge drumul înainte, spre răsărit; in umbra dealului intră, merge mereu, pe culmea dealului iată-l ajuns. De ce a stat aci acel singuratec, şi iu vale înaintează, înainte priveşte lucind la razele luneî, in umbra întunecoasă departe, învelişuri de multe clădiri; şi cât de strălucitoare fac razele luneî s'apară turla de tablă a bisericel! Şi ce lung şi dornic priveşte el spre acele case ce in umbră dorm ! Nimic nii-1 turbură, nici un vuct, doar zefirii, pe aripi din când in când, încetişor 'I aduc murmurul panului ce saltă spre vale din pi.itră în piatră, din undă în undă, iar sălcii şi plopi l'ascultă ce spune, povestea lui veche.

Cu paşî tot maî grăbiţi porni spre vale cel de pe culmea dea­lului şi razele luneî 'I arată calea, parc'ar fi ziuă; iar chipul seu, dealungul drumului, fantasie se zugrăveşte fugind cu el, când lung înainte, când în urmă rămas. Fugea ca o nălucă, de par'oă avea aripi şi umbra lui ou ol.

In fine iată-1 ajuns la cele d'întâiu case. Tăcere adâncă. Dul­ceaţa somnului o gusta ori-care la această oră ; în depărtare dară speriat din somn, vr'un câine mai latră.

Spre stânga, aci la margine chiar, în umbra nopţeî 'şi arată conturul un gard, maî mult din spini şi cătini format; iar, la lu­mina mistică a luneî doi stâlpi de poartă remaşî in picioare păzesc intrarea in curtea pustie, în care intră tăcutul drumeţ. El jalnic priveşte cum buruiana sălbatică in voie umpluse locul, cum o în­treagă pădure de cucută 'i închidea calea. Trece înainte prin bă-, lâriî; .şi din ce în ce so mai limpezeşte locul: numai iarbă cres­cută până la genunchi' Puţin înainte, ca doi giganţi de strajă stând, se înalţă doi plopi ce fără încetare sună din frunzele lor clătină-toaro ; iar printre ramuri apar sfioase mulţime de stele, ca sute de ochi aî celor doi monştri, cc până departe umbra 'şi întind. Printre ci trece ciudatul drumeţ, şi in faţă-i priveşte, in loc îm-petrit de groază şi jale, o casă cum doarme posomorâtă în tăcere sinistra' tăcerea mormântului . In alburia lumină a razelor sale pe jumetate o învăluia luna, de parc 'ar ii cu cridă uns acoperişul de şindrilă şi luminează mant ia alba de var a pe­reţilor, peticită de ploi şi dc viscole, unde, cui fiică par 'că, te uiţi cum tremură umbrele frunzelor plopilor; iar pr intre gra­tiile ferestrelor fără geamuri înăuntru, se furişază câte-va raze mai indiscrete şi pe pereţi se joacă, se mişcă, parcă stafiii se plimbă prin casă. Un oftat lung ie- e din pieptul greii apăsat al visitatorului, privind tăcerea fioroasă a pustiului. Cu mâinele 'şi acoperi faţa, şi un plâns înăduşit 'i sguduie piep­tul. Nici un sgomot, nimic n u l turbură. Doar frunzele clăti-nitoare ale plopilor legănate de včnt, "i şoptesc tainic despre trecutul casei pusti i ; şi greerii, tot pe acelaşi glas, ascunşi în iarbă, mereu tot cântă, 'i cântă mereu acelaşi cântec.

Ce cauţi la aceste locuri pustii, obosite d rume ţ? Este oare aceasta, ţinta călătoriei ta le? 'Ţi e gândul poate

să fi oaspele ei ? Fugi, dc grabă te depărtează, căci casa nu'î curată, vecinii toţi o spun. Fugi, fugi. Miezul nopţeî a trecut, găinuşa se vede la răsărit şi luna o plină ; fugi, e tocmai'vre­mea când fostul stăpân al casei şi toţi ai luî—neafiand odihnă în lumea surlctcdor ее până când cel din urmă din ai lor va

_ GENERAŢIA NOUA 179

veni să'i întâlnească, căci un mare păcat "i apasă pe toţi — din groapa lor umedă şi întunecoasă se scoală şi vin să lo­cuiască iarăşi casa ce au locuit'o când erau în viaţă. Fugi căci au murit nebuni, ori ati muri t de groază toţi cari, ca tine, la ceasul acesta au întârziat aci, de att auzit gemete lungi şi bocete înăduşite s trăbătând fioros aerul nopţeî. E plină de grozăvenii casa pustie, aşa o spun vecinii toţi.

De ce nu fugi ? Cine te-a pironit în loc ? De ce cu mâi-nele faţa 'ţi ai acoper i t? De ce pietul teui svâcneşte con­vulsiv, ca şi cum inima ar vrea să iasă din închisoarea ei ? De ce plângi tot de o dată şi plânsul de jale şi al căinţei plâns ?

Dar iată'l pe lângă casă trece, şi prin unica poartă a unei îngrădituri de scânduri intră în grădină, înfloritoare o dată, acum părăginită. Spre stânga, de o par te şi alta a unei alei, se tot se mai cunoaşte, 'şl' împreună crăcile lor umede, doue şiruri de pomi, la razele hmei undo 1э străbat. Prin um­bra tăinitoare a boitei de ramuri , trece cutezătorul visitator şi la capătul ei, oprindu-se, priveşte înainte la teiul înalt şi înflorit căruia zefirul '1 clatină frunza şi "i scutură floarea ; iar lângă trunchiu, sub umbra lui, aproape de o movilită, se zăreşte ceva misterios la lumina 1 esigură a eâtor-va raze de lună. Să fie оггге un înger cu aripile întinse ce în genuchî se roagă ? Streinul călător cu braţele înainte, cu privirea ar­zătoare şi fixată asupra figurei misterioase, surâzend pr intre lacrimile'! ferbinţi, sub umbra teiului se aruncă, şi lângă o cruce şi un morment, se opreşte, plângând de fericirea reve­dere! cu al sel.

— «In sfârşit suntem iar împreună», se auzi vocea lui îne­cată şi genuehii pe iarba moale 'şi plecă, cu amândoue înâi-nele mormentul înbrăţişază şi T sărută cu dor şi plânge Capul uşor lăsat pe spate, şi'l razimă de cruce, privind ee-rescile lumi ce printre ramuri sclipesc ; braţele "i cad înce­tişor în jos, ochi! 'şl închide obosiţi de plâns, dar lacrimi u-şurătoare lunecară dou6 câte doue pe obraji! se! păliţi ; şi a s t fe l , gândurilor dat, sub teiul înalt şi înflorit căruia lin ze

180 GENERAŢIA NOUA

firul "i clatină frunza şi 'î scutură floarea, nesăţios respiră adormitorul miros de floare de tei ti.

Trecutul întreg reluă însufleţire înaintea ochilor gândito­rului rezimat de cruce. Tablourile se succed fidele unul dupe altul, reproducând reali tatea trecută în varietatea preţioasă a formelor şi durata nesimţită a timpului. Ca prin farmec, stătu înaintea privire! lui pline dc doi' chipurile dragi a tatălui şi mame! Iu! duioase- Se recunoscu pe el copilul de acum 20 ani. într 'o mică fiinţă cu faţa de înger, adeseori perzendu-se pr intre pomi! tineri ; se revezu cum alerge cântând pe aleele bătute eu nisip, şi cum nu o dată tata or! mama Гай găsit dormind sub umbra aceluiaşi teiti, sub care plânge acum. Dar câtă deosebire între atunci si acum ! Atunci şi afară şi în su­fletul lui luceau raze dulci de soare, acum şi afară şi în i-nimă-i noapte era. Atunci lumea întreagă părea că e a lu i ; acuu în lumea largă nu este un ungher de odihnă. Căci doar sunt 9 ani de când piciorul pe locul părintesc n'a pus, şi a-proape 20 de când era copil. £>'i într 'a tâta amar de vreme câte şi mai câte nu se schimbă! Casa, când el a plecat, era fru­moasă, veselă, plină de v ia ţă ; acum posomorâtă şi tăcută, merge spre ru ină ; grădina atunci plină de farmece, înflori­toare, zace părăginită, ca un betrân pe care n 'are cine să '1 îngrijască, şi "i a crescut peste mesură, barba, perul şi un­ghiile ; curtea, atunci deschisă şi luminoasă, era cutreerată de o mulţime de paseri drăgălaşe, acum întunecată şi selbatică de bălării, ţine ascuuşi greeriî ce cântă parc 'ă imnul pustiu­lui. Pustiii, pustiu e totul ; pe ori'-ee arunci privirea,, pustiu vez i ; căci multe şi ascunse lucruri s'au petrecut între pereţii casei părăs i te! Dar cine le-ar putea spune toate ? Doar numai singură luna, dar ca tăcută şi nepăsătoare luceşte în ceruri . Teiul, de şi înumeră mulţi ani, numai el şi atunci ca şi acum, împrăştie din florile sale acclaş adormitor miros.

Ast-fcl, gândurile se învertesc în capul celui de la mor-ment, şi ochii lui varsă lacremi şi pieptul lui svecneşte tar". Ani trecuţi tot curg, şi vozu alte doue mici fiinţe, fraţii lui, pierzfuidu se eu el printre copacii tineri şi pe aleele bătute eu

fJKNERAŢIA NO IU _ 18 1

nisip alergând cântând, şi sub teiul ce acum găsdueşte în im periul ramurilor sale, locaşul cel vecinie al stăpânilor ser, sunt absorbiţi' în jocul «de a-cascle». Tablourile se schimbă mereu, anii tot curg mereu, dar de o dată scenele nevinovăţiei dră­gălaşe nu apar înainte '! ; zadarnic se uita eu aprindere, căci nu maî simt ; zadarnic mâna pe frunte 'şi trece, amintirile ^corinonindu'şî, căci nu află nimic ; zadarnic gândul 'şi în­treabă, căci nu"! respunde nimic. Ceva fără voia lui, '1 ţine legat de realitatea presentă, '1 trage fără milă în jos spre pa­nicat, de care s'a depărtat mult, foarte mult, în cât '1 uitase, înaintea ochilor se! se întinde o ceaţă, pe care în van se în­cearcă a o străbate. Din când în când par 'că zăroşte un chip tei ier ce face sforţări desperate ой strebată ceaţa şi spre el v i e ; dar, ca şi cum o putere Гаг Impediea, repezindu'l acum înainte, acum trăgendu'l tare îndărăt, sforţările lui sunt za­darnice- Tenorul cu figura desperată pur ta tot chipul lui, era tot el. Din ce în ce slaba fiinţă opune maî puţină rezistenţă, din ce în ce tot mai mult se înduioşa ceaţa. Din ce în ce o-bositul gânditor îngenuehiat la morment 'şi lasă încet capul greoiti pe piept ; nu mai poate pricepe nimic, ceva greii "î apasă c ree ru l : nu mai vede nimic, puterile 1 părăseşte, se deslipeşte uşor de cruce şi cu drag 'şi culcă capul pe mor­ment.

X~*D6"^»)0(.2j*A«XCX

Odae de calcare bogata: cuib elegant Pretutindeni covoare de Persia tablouri şi ogiinzi veneţiene. Prin fereastra deschisă răco­rea serei aduce din grădină mirosul florilor de liliac şi de salcâm О сеШеинй albastră dă lucrurilor o lumină fantastică, slabă.

Gânditoare, sprijinită de marmora mescioareî de lângă fereastră in rochie albă de mireasă, cu beteala pe cap, stă nemişcată ea. E de 18 ani, e blondă şi are ochi albaştrii ca cerul.

De un minut, a intrat el, obosit, după un vals, cu cravata cam în neregulă, cu pieptănătura puţin stricată.

— In sfârşit, Domnişoară, iată-ve şi cu visul împlinit. Acum lămurire : Aş vrea să'mî spui cum găseşti respunsul tatălui d-tale.

— Raţional. — Aşa ? Raţional însemnează la d-ta a făgădui un lucru şi în

urmă a'ţî bate joc ?... Câte-va secunde de tăcere.—Apoî el urmează; — Doue miî de franci !... E scandalos. Zestră de gardist ! —

Aprodul meu do la judecătorie nu maî departe de ună-zî când s'a insurat mi-a spus că nevasta iî dă 4 miî de loî în bani.... Si tatăl d-tale dupe ce îmi făgădue^te dece vine astă seară ca să îmî spue că nu le merit nicî pe cele doue, că eream dator să te iaii că da că m'aş fi împotrivit apoî te-aşî fi luat de nevoe, prin judecată...,

—Aşa e. — Cred! ? Imî pare rău că n'am făcut-o — Ce frumos te-aşî f.

coprins în faţa lumeî şi unde maî pai că aş fi avut şi norocii-de a fi aijî liber fără grija căsniciei pe cap.

— Uiţi oă greşeala aî fapt.ii t-o singur erai dator s'o dregi Dacă ai ţinut aşa de puţin la mine atunci pentru ce într'o vrome....Or clar nu'ţî maî am ;ntesc nimic ; mi-aş pierde în deşert timpul !

GENERAŢIA NOUA 183

— ...,Acum neapărat noroc do încă opt miî de lei. Să mi lo dea sau fac scandal. Astă-soară, dacă m'am stăpânit puţin a fost pen­tru că mi-a fost ruşine ; seara nunţoî şi apoî ; lumea invitaţi Totuşiî, ей încă sunt încredinţat că e glumă. — Alt-fel, sunt în staro să trec cu vederea peste tot.

— Do ce ţi-aî înşelat în zadar aşteptările ? E mai bine să te dcprinzî cu ideia contrarie de cât să cadî mereu în amăgiri.

— Ceia ce face socru-meii, e atunci o infamie. — Din potrivă e o economie căci maî am incă trei surori, şi... Şi adaose zâmbind ; — Ele cu ce să şi-'i prindă pe ai lor în capcană ? — Atunci, asta o hoţie pe faţă ! ! ! . . . Din salon, pătrunde cântecul orchestrei; un vals do Valdteufel,

cadenţat melancolic, încet, ca do departe.—El turbat îşi plimbă mâînele prin păr stricând din ce în ce peptănătura aşa de artistic aşezată de cosmeticul unul bărber mejter.—-Ел, cu beteala înfăşu­rată pe mină rupo nervos firele poleite şi lo arunci pe masă în bucăţele. Un colţ de lună pătrunde pe furiş în casă. — Răcoarea serei aduce mereu, prin fereastra deschisă miros de liliac şi de salcîm din grădină.

— Ştii că nu'mî trebue de cit un minut de hotărîre clise el đ'o-dată, ca peste cîte-ra dile să fim tot ca maî înainte ; liberi des­părţiţi.

— Ce bine aî face ? Căci după cinn vod o să fie o tortură via­ţa cu d-ta.

— Si chiar mă duc să'î spui de acum socrului.—La ce bun să aştept ?—Primeşte să'mî dea restul de opt miî ?... Eşti a mea.— Nu ?... Eemîneţî sănătoşi!

— Şi eii me duc să'î spui mamii că e oroare sa ai aşa băr­bat, şi că nu rămîi cu d-ta astă-seară... nici moartă! !...

Amindoî se îndreaptă spre uşă.—O deschid. Câţî-va curioşi,—vedtndu'î cum es, unul dnpe altul, pe el palid

eu cravata cam în neregulă, cu pieptănătura stricată, pe ea, cu talia descheată la un nasture, cu beteala încurcată,—îşi şoptesc în taina, răutăcios, ironic ;

— Nerăbdătorii ! ! !.... I. A. BASSARABESCU.

JURISPRUDENŢA CRIMINALITATEA

Fatal i tate psicoiogică. — Pedeapsa cu moarte . — Intervenţia ştinţeT P ă r e r e a luî Zaborowski . — Grosul a r m a t e i cr iminal i lor .

Fatal i tate psihologică

Cu t o a t ă eno rmi t a t ea crimelor pedeps i te de eşafod ve­dem adesea r e a p ă r â n d t e sa cunoscută a inuti l i tate! pe­depsei şi a i leg i t imaţ ie i pedepsei cu moa i t^ . Acei ca re susţ in aceas t ă t e за ne a r a t ă in asasini n iş te bolovani pe ca re o lesiune ce rebra la îî a făcut inconş t i en ţ i sau o fa. t a l i t a t e psihologică îî a împins la omor.

Aces ta e t eor ia lut Lombroso, p e n t r u ca re orî-ce cr i ­minal este un epi lept ic mai mul t sau mai puţ in degh i sa t . Temperamen tu l face cr ima şi soc ie ta tea n ' a r e scuse că nu a runcă ghi lo t ina în fundul muselor unde se află deja vechele i n s t rumen te de t o r t u r ă Ea ere d rep tu l de a se apă ra , da r nu ' l a re pe acela de a-şl r esbuuă de o cr imă săvârşind o a l t ă cr imă.

Dea l tmin t re l ea sunt o mulţ ime de v a r i a ţ i u n î în expu­ne rea acestor doct r ine . Unii prescr iu pedeapsa cu moar te ; eî smulg lui Themis sabia pen t ru a o înlocui p r i n t r ' u n a p a r a t dc h id ro te rap ie . Al ţ i i r e se rvă t o a t ă mila lor pen­t r u cr imele in d r e p t comun, şi las eşafodului pe au tor i i

GENERAŢIA NOUA 185

a t e n t a t e l o r pol i t ice . Cei mai e locinţ i invoacă unele eror i j udec i a re , ca re ne îngrozesc, ca să a jungă la osânda u-nor pedepse cu desăverş i re i r epa rab i l e .

Pedeapsa cu moar t e

T o t u ş i In F r a n ţ a pedeapsa cu moar t e e socot i tă ca necesară . Alphonse K a r r a zis cu mul t sp i r i t că desfiin-ţarea pedeps j i cu moar te p a r e a rea l i sa un mare p rog res p e n t r u omenire , da r cu o s i ngu ră condiţ ie „ca dd. asa ­sini să înceapă" ' .

E lve ţ ia , acum că ţ i -va ani , şi a înch ipu i t ca asasini i „ începuse ră" . De oare ce omoruri le e reau r a r e , ea ş te rse din codul ei pedeapsa cap i t a l ă . Dar i n d a t a cr ima r e a p ă r u , mai a m e n i n ţ ă t o a r e ca orî-când. Poporul se t emu şi ce ru re în f i in ţa rea ei.

I n F r a n ţ a de asemenea se observă o de sc r e ş t e r e în t r i m i n a l i t a t e şi to tuş i par t i san i î desf i inţare!pedepsei c u m o r t e ş t iu că momentul a r fi reu ven i t p e n t r u supr imarea ghi lo t ine i . Ei se mul ţumesc a cere p reşed in te lu i Republ ice! să useze maî des de d rep tu l seu la g r a ţ i e r e .

Ast-fel de revend ică r i nu sunt serioase. De aceia t r e -bue să dăm o î n s e m n ă t a t e oare-care teor i i lor pe car i an-t ropologiş t i i le expun nu a supra d rep tu lu i , ci a supra mo­dului de a pedepsi .

I n t e rven ţ i a ş t i in ţe i

I n gene ra l se cere jus t i ţ i e i să propor ţ ioneze pedepsele cu g r a v i t a t e a vinei . Ş t i i n ţ a i n t e rv ine azi ca să spună oamenilor j u s t i ţ i e i : „Crima a r e cause care t r e b u e c ă u t a ­t e şi cu deosebire aces te cause t r e b u e lovi te . Ac^s t ; c i u s e , n a t u r ă fisică, s t a r e min ta lă , influenţa mediilor, a tavismul ,

186

edi ieaţ iunea, regulează, g r a d u l de responsab i l i t a t e . Dupe acest g r a d t r e b u e să se măsoare repres iunea care nu ţ i n e socoteală de aces te deosebiri , face operă zadarn ică din punc tu l de vedere social, căci nu p rev ine nimic, şi nu amendează pe nimeni. Ea nu e j u s t i ţ i a .

Părerea lui Zaborowski

î n t r ' o confer in ţă făcută de d. Zaborowki la Par i s s'aîi exjms pr incipi i le cari, î n t r ' o zi, vor fi p re făcu te în leg i , recunoscend în ace laş t imp că unii ăn t ropo log i s t î aii mers p rea depa r t e în demons t r a r ea inconş t i en ţe i c r iminale lor b a s a t ă pe p a r t i c u l a r i t ă ţ i fisicC. Aceas tă t e n d i n ţ ă e pr i ­mejdioasă p e n t r u că, pr in acusa rea crimelor' ' înmul ţ im numeru l lor. El nu crede în t i pu r i l e c r ea t e de Lombroso-Nu se n a ş t e nimeni asasin sau hoţ . „Cocoaşa fur tului sau a omorului n ' a ex i s t a t nici oda tă şi c ă u t a r e a ci nu e de câ t ap l icarea derisorie a unui pr incipiu jus t . Nu se n a ş t e nimeni cu o capac i t a t e de a săvi rş i c u t a r e sau c u t a r e fapte pa r t i cu l a r e , dar cu ap t i tud in i , cu apucă tu r i , cari, după exemplele lua te de la cei c a r i ne înconjoară , edu-ca ţ iunea , mediul social şi împre ju ră r i l e , se reso lva în fapte corecte , indi ferente sau cu lpab i l e" . Aceasta e foar te a-deve ra t .

Exis tă însă o c r i m i n a l i t a t e na t i vă . D. Zaborowski ne ci tează indivizi la car i t end in ţ e l e cr iminale s'a ii mani­fes ta t î ncă de la v î r s t a cea mai f ragedă. S'au g ă s i t h o ţ i de cinci ani , asasini de 10 şi 12 ani . Aceş t ia sun t de­gene ra ţ i , adesea fii de alcoolic. D-rul Moreau din T o u r s a semna la t caşul imn ' copile din Bellesme, în v î r s t a de 12 ani, care e în adever e x t r a o r d i n a r . Ea lovea şi to r ­t u r a pe t o ţ i copiii c.-ire-i eşeau în calc. Insf i r ş i t , a r u n c ă î n t r ' o zi î n t r ' u n pu ţ doue fe t i ţe de 12 ani,

Ш Ш Ж А Т Ј А Ј Ш Ј Ј А 187

Ou deosebire p e n t r u aces tea t emerea pedepsei e nece­sa ră . Dacă vom scoate din cod pedeapsa cad i t a lă , nu sc va mai p u t e a pune frău desordinei în mediuri le în car i mo­r avu r i l e b r u t a l e şi s angu ine au g ă s i t un t e r e n de c u l t u r ă atât de favorabi l .

G r o s u l a r m a t e i c r i m i n a l i l o r

La Par i s , grosul a rma te i cr iminal i lor se compune din d e g e n e r a ţ i i car i se confundă cu profesionalii . Ascu l t a ţ i pe d. Zaborowski „ T o a t e c a r a c t e r e l e ex te r ioa re , anomal i i le , i r e g u l a r i t ă ţ i l e morfologice, observa te a supra maior i tă ţ i î c r i ­minali lor , sun t î na in t e de t o a t e c a r a c t e r e de degeneres ­cen t ă . Crima şi nebunia sun t ul t imii t e r m e n i ai degene­rescen te i . Criminalii şi nebuni i , în cea mai m a r e p a r t e , sun t ve r i p r imar i car i aii aceiaş i o r ig ină , une-ori ch iar a-ceiaşî pă r in ţ i . T o t u ş i degene ra ţ i i cr iminal i însuşi nu se nasc fa ta lmente hoţ i , asasini sau falsificatori. Lobul l o r , cu deosebire cănd se t r a g din p ă r i n ţ i alcoolici, e desgus-tu l muncel şi lenea, şi p r in influenţa mediului u rban , ei d e g e n e r e a z ă " .

P e n t r u mulţ i a l ţ i i , c r imina l i t i tea e o afacere de a n t r e ­n a r e . Câţi copii p ă r ă s i ţ i nu sunt a r e s t a ţ i ca vagabond! ? Aceş t i nomazi, pe car i viciul îî a t i n g e şi îî corupe sun t foar te i n t e r e s a n ţ i .

Mai mul te socie tă ţ i se ocupă a?î să le v ină în a ju tor . A scoate pe copiî şi pe t i ne r i din mediur i le pr imejdioase e un mijloc de а я? pune cape t p rogresu lu i c resc înd al recidivesor . Cu câ t copii vor fi mal mul t a ju t a ţ i p r in ins -s t i t u ţ iun î de t o t felul, cu a t â t c r imina l i t a t ea va dispare .

Zaborowski .

Mişcarea literară de la 1822-1848

Am .studiat, a iurea mersul activitatea - l i t e r a re a popo­ru lu i român in decursul veacului al X V I I I - l c a , şi am cons t a t a t a tunci doue împre ju ră r i Însemnate din aceas ta p a r t e a vieţel sale : î n tâ iu faptul că aven tu l da t de mari i scr i i tor i ai veacului al X V I I lea, şi de r e in t roduce rea limbeî romane în biser ică nu se st insese în decursul s tă -j â n i r c l e lementulu i grecesc : al doilea că din împre ju ră r i p a r t i c u l a r e Românilor de pes te munţ i , se desvol tă în a-celaş r e s t imp şi la ei o p u t e r n i c ă mişcare l i t e r a r ă , toc ­mai pe t ă r înml acela a că ru ia cu l t ivare era mai de lipsă poporului român. Ea re înviase şi r c in t ă r i s e încă p r i n ce r ce t ă r i mai în t inse şi mai adânc i t e ideia fundamenta lă a r e g e n e r ă r i i poporului român , acida a or igineî sale din Romani , ideie pusă p e n t r u î n t â i a oară în curs mai cu deosebire de scri i tori i moldoveni ai veacului al X V I I - l e a cu v lă s t a re l e ei d ă t ă t o a r e de v ia ţă : î inboldirea spre cul­t u r ă , p e n t r u a sc î n ă l ţ a i a r ă ş i acolo de unde se cobo­râse , s t ă r u i n ţ a români lor n e î n t r e r u p t ă de p ă m e n t u l Daciei şi un i t a t ea neamului românesc . A t a r l idei, care 'şi aveau r ă d ă c i n a în r e a l i t a t e a lucrur i lor şi erau ogl inda adeve-ru lu i , de î n d a t ă ce p ă t r u n s e în conş t i in ţa poporulu i ro­mân, nu mai p u t u r ă fi înăduş i te si '1 s lugă r i de p î rgh ic deschisă p e n t r u a 'şi lumina min tea si a se civilisa, de far conducă tor în cotro să-si s t r enmte mersul- Când limba

GENERAŢIA NOUA 189

romană deveni o rganu l firesc dc ros t i re al gând i r i l o r , a-ceste idei fură cele clVmtâiu ce p ă t r u n s e s e p r in ea. Când în Ardea l o a t i n g e r e mai de aproape cu cu l tu ra apu­seană împinse min tea Români lor spre dobândirea de lu­mini, cele d ' ân tâ iu ce se ap r in se r ă în eâ fură to t acele idei m â n t u i t o a r e . De aceia şi de acolo î na in t e î cu c â t se î m p l â n t ă maî a d â n c cu l t u r a apuseană în sufletul na ţ iune î române , cu a t â t a se î n t ă r e a u maî mul t a t a r e cuge t ă r i . Născu te în t â i pe t ă r â m u l is tor ic , în ambele r â n d u r i când ele a p ă r u r ă , se în t ind şi coprind t o t or izontul in te lec ­t u a l , împingcndu-1 a le da fiinţă în t o a t e formele sale de mani fes ta re , în l i r ică pe ca t şi în sa t i ră , în epopee c â t şi în novele şi chiar t o a t e ce le- l ' a l te s t r ă d a n i i spre cul­t u r ă şi însuşirea ideilor c ivi l i sa te a re în u l t ima anal i să dc ţ i n t ă t o t î n t ă r i r e a n a ţ i o n a l i t ă ţ e î şi desvol ta rea l imbei ca o rganu l ei cel maî de seamă. Ceia-ee p redomneş te în î n t r e a g a cu l tu ra a poporului român, este no t a pa t r io t i că , şi e ra firesc lucru ca desvol ta rea lui să apuce pe a t a r e cale, î n t ru câ t el t r ebu ia î na in t e de t o a t e să 'şi a n r m e ex is ten ţa , t ă g ă d u i t ă ca o fire a p a r t e de duşmani i ce 'î înconjoară ; iar af i rmarea exis ten ţe i nu se p u t e a face fără o r e s t r â n g e r e vecinică a supra ei a t u t u lor mani fes tă r i lo r cu l t r a l e .

Mişcarea l i t e r a r ă a poporului român, zămis l i toarea i-(1 cil or na ţ iona le au oscilat în maî mul te r â n d u r i ca o cumpenă mare a t â r n a t ă pes te piscuri le Carpaţ i lor p lecân-du-sc maî t a r e când în t r ' o p a r t e când în a l t a . Aşa clupe înflorirea minţi i româneş t i în veacul al XVTI-lea, cu deo­sebire la scr i i tor i i moldoveni, --- c ă t r e sfârş i tul celui ul X V I I I - l e a , caid iu Moldova şi Munten ia g â n d i r e a româ­nească se sbă tea în că tuşe le grecismului , o î n semna tă în-

190 GENERAŢIA NOUA

florire l i t e r a r ă isbucni In T r a n s i l v a n i a . Dansa însă în loc de a se menţ ine , a ţ ipeş t e în curând , şi r id i că to ru l cul-t l i re i i a răş i se p lecă c ă t r e câmpia mâi l iberă a r eg iun i ­lor române .

Anume încheierea sfintei a l i an ţ e şi s istemul absolus t ic îngrozi tor ce fu u r inarea nea l ă t u r a t ă a unui a t a r e ac t , înăduş i p re tu t inden i în Apusul Europei s t r ă b a t e r e a g â n ­dire!, şi cu a t â t mai mul t t r ebu i a împedica tă odrăs l i rea eî î n t r e români i Ardea lu lu i . Episcopii lor, a t â t cel un i t c â t si cel neuni t , e rau cons t i tu i ţ i r e spunză to r î p e n t r u l in i ş tea poporului supus la a lor oblăduire , şi anume cu nimic maî pu ţ in de câ t cu cape te le lor. Cum ar fi în-d răsn i t eî să dea aven t sp i r i tu lu i , a v e n t care ce rea ne-a p e r a t l ibe r t a rea mani fes ta re ! sale ? „Chiar în Balş , unde oamenii se mai p u t e a u provoca la d r e p t u r i c â ş t i g a t e , şi mal (Ифипеаи de unele fonduri, se încuiba de la 1815 îna in t e o s t a g n a ţ i u n e s p ă i m â n t ă t o a r e ca re ţ inu peste 15 ani . Censura că r ţ i lo r ajunse a fi s t r i c t ă p â n ă la r id icu l fiiudu-le frică p â n ă şl de că r ţ i l e r i t u a l e şi pre t inzând ca şi ele să fie censura te . Căr ţ i şcolare , p r ecum g r a m a t i c a l a t ino- română a lui G h e o r g h e Şincai , nu se mal p u t e a u t i p ă r i ; a maî t r ime te t i ne r i in a fa ră la v r ' o u n i v e r s i t a t e nu sc mai pu tea , de c â t numai la Viena, şi aci însă nu ­mai la p a t r u ani c â t e doi. G u v e r n a t o r u l Banfi din Balş ar fi pes te 200 de şcolar! la i n v e ţ â t u r ă , se sperie şi în­t r e a b ă pe episcop ce a re să facă cu a t â t e a indivizi ţ i n u ţ i p r in şcoli, care pot deveni periculoşi p e n t r u ţ a r ă ? O r i ­goa re cumpl i tă con t ro la p r o g r a m e l e ! s tudiul is tor ie i uni­versale , şi a ş t i in ţe lor n a t u r a l e era î n l ă t u r a t din B a l ş " . *) Dacă mai adăogim c ă t r e aceas ta şi b e t r â n e ţ e l e cele a-

*( Bariţi. Părţi alese din istoria Transilvaniei. Г. p. 557.

191

danci ale episcopului Ioan Bob, cave moare in 1830 în ve r s t ă de 91 de an i şi nu e ra de loc dispus a sus ţ inea lup ta cu ocârmuirea , a tunc i vom în ţe lege s t a rea pe loc a minţ i i româneş t î din T r a n s i l v a n i a în res t impul de la 1821 — 1 8 3 7 , de alt-fel pu prea espl icabi lă după înflori­r ea cea a t â t de p u t e r n i c ă ce o presedase numai de cât .

Numaî pe t ă r îmu l didact ic se maî menţ inea un slab fir din a c t i v i t a t e a l i t e r a r ă n a ţ i o n a l ă ce apusesc, pub l i cân -du-se de la 1812 — 1 8 3 7 mai mul te abecedare *). Dacă se iveş te unde şi unde câ t e o mani fes ta re l i t e r a r ă de a l t ă n a t u r ă , şi anume pe t ă r î m u l na ţ i ona l , ea se a r a t ă pe calea jn ' ivată , şi epistole scrise de unii î n v e ţ a ţ l t r a n s i l ­vănen i că t r e colegii din ţ c r i l e române . Aşa bună-oa ră scrisoarea doctorului în d rep t Vas i le Pop, acel adiis de mi t ropol i tu l Veniamin în Iaş i ca d i rec tor la seminarul Socola, c â t r e t r a d u c ă t o r u l psa l t i r i i în versur i , poe tu l moldovean Ioan P r a l e a , în ca re î n v e ţ a t u l t r a n s i l v ă n e a n cau tă să dovedescă n e a p ă r a t a nevoie a s tud iu lu i l imbei la t ine , şi în care a l te le se fericeşte că „d in î n d u r a r e a provedin ţe i au dobândi t ambele p r inc ipa te domni din sinul seu de la mai mul te pot a ş t e p t a miisele 2 ) . De asemenea p reo tu l Molse Soranul Novacul scrie î n t r e anii 1S25 -1830 un „ respuns î n d r e p t a t con t ra profesorului u n g u r Andras i . c a r e depunendu-ş i t o t s imţul de iubire şi de adever , zise

*) Dintre ele enumerăm : Gramatica macedonâ, română de Bo-îadjii 1813, Ortogra'a de Dâiconovici Lopa 1818, Bucoavna dc normă cu slove româneşti şi latine de Moisi Fulea 1830, Grama­tica română de Diaconovici Loga 1822, Dicţionarul românese-lati-i'iosc şi nemţesc de Ioan Bob 1823, Dicţionarul românesc-latinesc-unguresc şi nemţesc din Bucla 1825, Gramatica daco-română de Ioan Alexi 181 в. Vezi Bariţiu, Părţi alese, I, p. 008.

2 ) Scrisoarea lui V. Pope. Ioan Pralea, 1 Octnnibre 1827 in Arune Pumul, Lepturariu, l\ r. p. 114.

192 GENERAŢIA NOUA

public în şcoala din Adba-Iulia, că Români i s 'ar t r a g e cu v i ţ a din t â l h a r i i t r imiş i de p r in t emni ţe l e Romei" , c a r e respuns r emâne însă n e t i p ă r i t 1 ) . Numai in g lasu l maî a-legoric şi ascuns al poesieî se p u t u r ă î n t r u p a unele cu­g e t ă r i ce aveau r a p o r t cu poşorul c ă t r e ca re se î nd rep t au . Ast-fel Vasi le Aron, mor t în 1822 , scrie maî mul te poeme : P i ram şi Tisbe , Narc is şi Echo, a că ro r subiecte e rau î m p r u m u t a t e din metamorfosele luî Ovid, însă p r e luc ra t e în chip popora l , şi Eeona t şi Dorofata , o poemă cu ca­r a c t e r m o r a l ; i a r Ioan Barac t i p ă r e ş t e în 1831 ve s t i t a poemă A r g h i r şi Elena, o a legor i re sub care se ascunde cucer i rea Daciei de T r a i a n . T o a t e aces tea a v u r ă o mare î n r î u r i r e a supra poporului , î n t r u câ t a t a r e a l că tu i r i , con­cepu te cu to tu l conform geniu lu i seu, e r au c i t i t e cu mul te r î vnă .

F a c ă însă cu ren tu l na ţ iona l nu sa pu t ea manifesta în Ardea l la lumina zilei, el se menţ inea în afund în t o a t ă pu t e r ea luî, h r ă n i t de mare le c r ea ţ iun î a le apostol i lor românismulu i şi u rmând în t ă c e r e spornicei lor îmboldirL Că el e ra numai comprimat şi nu înăbuş i t , se vede de pe cumpli ta lui i sbucnire în revo lu ţ i a din 1848 .

Decă înse Românii Ardea lu lu i nu pu t eau aduce în deş-ba te r î publ ice ches t iunea n a ţ i o n a l i t ă ţ i i lor, ei e r au pr i ­miţ i î na in t e a-şi îmbogă ţ i min tea în şcolele Ardealu lu i , catol ice seu uni te , unde ei adunau , pe l â n g ă s tudi i le ob-l igă to re de teologie , şi acele cunosemţ i din ca re se a-dăpase şi mar i i lor î n v ă ţ ă t o r i . Ast-fel ţ e r a de pes te mun ţ i ajunse a deveni p e n t r u i n t r e g u l neam românesc, ch iar în t impul de asupr i re a manifes tăr i lor l i t e r a re de acolo, o r ă s a d n i ţ ă de omeni înve ţa ţ î ş i pa t r i o ţ i . De acea în te ln im

1) 'Pumnul, Lepturarie, IV, partea 2, p. .17.

_ _ (GENERAŢIA NOUA 193

împivg iu ra rea , de albfel cam ne in ţ desă, că i n t r ' u n t i m p când p roducerea l i t e r a ră e ra aşa de slabă dincolo de Cârpa ţ î şi ea din con t ra începuse a curge din coče de ei, Români i din p r inc ipa t e să-şi aducă to t de pes te m u n ţ i pu t e r i l e cele mai de semâ în înve ţămen t . Aces ta cu a t â t a mai mul t , cu că t şcola din Blaş făcuse încă ceva pro­gres , îa imil ţ indu-se şi adânc indu-se î n v ă ţ ă t u r i l e ce se

•predau in ea şi anume în limba r o m â n ă . La începu t , sim­plă şcolă e lementa ră , se in t roduse în ea, pe t impul epis­copa tu lu i lui G r i g o r e Maior (1772—1782), s tudiul filo­sofici şi al teologiei , sub profesară că lugăr i lo r Samui l Micii şi Ştefan Pop . I n 1829 Timote iu Cipariu începu a p r e d a în limba română filosofia g e r m a n ă , descbi iend ' as t ­fel Români lor şi a l t e orizone decâ t acele cupr inse în cla­sicii la t in i . 1831 guve rnu l preface g imnasiul din Blaş în liceu, înmul ţ ind corpul profesoral cu Simion B â r n u ţ pen­t r u filosofic şi i s tor ia un ive r sa lă şi Necu lae Marcu pen­t r u fisică şi ma temat ică . Simion B â r n u ţ mai ales p r in e locventele sale lec ţ iunî a sup ra d rep tu lu i n a t u r a l , la în­ceput , 1831, în l imba la t ină , dcla 1834 în cea română , deşteptă în min tea ascu l tă to r i lo r cunoscinţa d r e p t u r i l o r firesci, nu numai ale individi lor , ci şi ale poporelor, cri­t i că ind i rec ta dar p u t e r n i c ă şi c o n v i n g ă t o r e a s t ă r i i po­porului român cel l ipsit tocmai de to t e d r e p t u r i l e 3

Românii înveţ-aţî, care t r e c u r ă dincoce de munţ i sp r e a cont r ibu i la d e ş t e p t a r e a f ra ţ i lor lor din ţe/rile române sun t în des tul de numeroşi . Ei încep cu baza r în 1816. După el v in a l ţ i p a t r u profesori aduşi de mi t ropol i tu l Ve-niamin p e n t r u seminaru l dcla Socola 1820, din ca r e inse reni ane în Moldova numai Vasile Fab ian . La 1826 Go-

3 Papiu Larian, Istoria Romanilor din Dacia superiora, I. p. 201.

194 GENERAŢIA NOUA

leseu aduce p e n t r u şcola lui pe Aron F lo r i an Mai merg apoi în Munten ia Ioan Maiorescu ca d i rec tor la şcola din Moldova, şi apoî în to rcăndu-se la Bucurescî ca profesor de is tor ie ; Radu T e m p e a (fiul p ro topopulu i cu ace laş nume, au to ru l g r a m a t i c e i române) , ca re se s t r ă m u t a îm­p r e u n ă cu Veniamin Tudor ie rmonahul , ca profesori la seminarul de la Kinmieul Vilcei , la înf i inţarea lui în 1835 ; Necu la i Bălâşescu bi î torul membru în comite tu l revolu­ţ i ona r din Trans i lvan ia la seminarul din Bucurescî ; G a -vr i l Mun tean la acel din Bužeu, David Almăgeanu la şcola de la Vălen i i de Munte , Ioan Procopie la Craiova A. T rebon iu L a u r i a n la Bucuresc i . I n Moldova vin, a fa ră de scu r t a t r e c e r e a lui Ioan Maiorescu la Socola, Da-masebiu Bojincă ca r ec to r seminar iului de acolo, după aceea ju r i sconsu l t al s t a tu lu i ; profesorii de filosofie Efti-mie Murgu 1831- şi P e t r u Câmpeanu 1835 şi Mihal ic de Hodocin d i rec toru l scoici de a r t e a lui Mihaiii S turdza .

A. 1). Xenopol.

ORDINE MILITARE A S U P R A

Musicilor Mi l i tare din Franţa Cu. ooasiunea reîncepere! concertelor musicilor militare, prin

grădinile pub'ice, guvernul din Paris a adresat o circulară la toţi comandanţii regimentelor de infanterie.

Din această circulară resultă, că şefii musicilor sunt responsa­bili de execuţiunea integrală a pieselor indicate în program.

In aceste concerte, eî nu trebue să figureze în programe cu com-posiţhmile lor, de căt cu o extremă reservă şi să nu execute de cât piesele acelea carî au fost exersate îndestul pentru a ti exe­cutate.

S'a interzis absolut soliştilor de a se întoarce spre public pen­tru al saluta, sau pentru ai mulţumi de aplause.

Acum ne intrebăm —zice foaia francesă «L'univers Musical» — dacă cu reaua organisare a musicilor noastre militare, se poate face responsabil, un şef de musică, de reaua execuţie a unei piese, pe care el a judecat-o că ar putea fi executată bine, alcătuind insuşî programa ?

Spre exemplu, un şef de musică se bazează astăzi' pe eâţî-va solişti, pentru a interpreta o bucata, şi în col din urmă moment, unul dintre eî absentează, fio din cauză de boală, fie pentru ori ce altă cauza. Ce t reme să facă şeful musicei în acest cas?.... Să înlocuiască pe acel care lipsosce prin altul ? Acesta într'adevâr ar fi foarte simplu dacă musicilo noastre militare ar fi organisate ca acelea ale puterilor vecine cu noî, insă în genere, când o musică are câte un singur solist la fie-caro din pupitrele principale, şefii 1 atunci se simte deja foarte fericit şi ar fi prea pretenţios dacii cu organisaţiunea actualii ar aspira la maî mult.

196 GENERAŢIA NOUA

Sunt foarte numeroase musicole, cari' afară de sub şef nu maî au nici un musicant apt pentru a cânta un solo.

Aşa dar dacă lipsesce un solist, şeful musiceî este nevoit a lăsa sa se caute piesa anonsată, înlocuind pe solistul care lipsesce prin-tr'un elev, care va face ca tot publicul să râdă şi pe lângă aces­tea şeful se va putea aştipta a primi şi o invitaţie de arestare.

Sa cerc asemenea ca şeful do musică să nu execute de cât bu­căţi studiate bine, ca sâ fie bine interpretate.

Aşa dar autoritatea militară va începe să se convingă, că cea maî mare parte dintre musicî sunt ridicole şi de sigur că vor a-runca vina pe şefii de musică, cari cu toată lucrarea lor ne înce­tată, nu vor putea să se lupte in contra serviciului de treî ani, timp în caro abia un soldat poate deveni puţin musicant şi când s'ar putea folosi de ol, atunci pleacă din armată.

Noi credem că nu trebue să căutăm sute do mijloace pentru a ajunge la resultatul că in armata noastră, unde totul funcţionează bine, musicele să ajungă o pată. Este indispensabil ca ele să fie tratate ca ori care altă ramura a armatei şi să li se dea musicant! bine preparaţi, pentru ca şi musica să poată funcţiona bine. A-tuncî se va putea cere maî mult de la şefii de musică, însă în timpul de faţă le este materialmente imposibil ca să facă maî bine.

С. M. Codreanu.

-— rr^îK--'i?

к&к, Gr* ЗЕЧ» X G *СТ Х_» *Х* ХЈГЗб^м^К.

Arborele Pâineî (Artocarpus) lată o plantă tropicală bine-cuvăntată de Dumnezeu ; ea face

fericirea locuitorilor din regiunile tropicale, fiind-că le dă pâinea de tdte dilele : căci acolo pâinea cresce gata pe arbore şi omenii n'au trebuinţă de morari, nici de brutari, nici de muncipalitate cu care ne certăm dilnic pentru scumpirea sau ef tini rea păineî.

Cănd ajunge cine-va în Brasilia pentru prima oră, şi sa cobora la Rio de Janeiro, vede din depărtare nisce arbori mari cu foile întregî, vigurdse, verdî, închise, şi cu trunchiul şi ramurile grdsc şi încărcate de nisce fructe mari şi de colore galbenă închisă. Că­lătorul, impresionat la vederea acestui arbore frumos, se intere­sează de el şi intreabă îndată de numele seu.

Grădinile din Toburg, maî ales acelea carî merg la Corcovado şi la Tijuca, sînt pline cu ar'o )rî de asemenea natură şi formeadă o frumuseţe rară.

Acest arbore, pe care '1 descrim, se numesce arborele de pâine, cu foile întregî (Artocarpus întegrifolia, Lin), şi care aparţine cu smochinul din Familia Artocarpeelor. Originar din Asia şi din 0-coania tropicală, arborul de pâine s'a introdus de maî mult timp în diverse regiunr calde ale globului pământesc. In unele localităţi din Antile este aşa de mult respândit, în cât se crede indigen.

In Brasilia, nu este numai la Eio de Janeiro unde se află de o-bicînuit, ci se găseşte în totă zona întertropicală cultivată.

In Cochinchina, unde este cunoscut sub numele de Cai/mit, for­mează de asemenea un mare şi frumos arbore, al cărui triunchiu trece peste 50 sau 00 de centimetre de grosime. In Brasilia s'a vedut triunchiurî ajungend la 1 metru de grosime. Anamiţiî în-

198 GENERAŢIA NOUA

trebuinţeadă lemnul seu pentru foc, cu tote acestea lemnul este bun de întrebuinţat pentru tâmplărie şi pentru facerea mobilieru­lui de lux; coloarea lemnului este galbenă pătata, devenind ne­gricioasă că ud imbătrănesce ; structura sa este delicată, dosa, cu fibre scurte şi îmbrăcate, şi cu găurele sau porii delicaţi şi mari.

Folosirea acestei materii primare este îndestulătoare pentru a face să se cultive mult acest fe' de arbore frumos, a cărui cres-cere este forte repede.

Insă, arborul de pâine se distinge mal cu seama prin o produc-ţiune îmbelşugată de fructe, pentru caro se cultivă malmiult. Fruc­tul acestui arbore formează o masă ovoidă, atârnată de alungul trunchiului sau ramurilor prin nisce codiţe scurte, şi ajunge pană la mărimea unul cap do copil. Faţa. sau aspectul din afară al fruc­tului, este aspră ia pipăit şi cu nisce brebinţe delicate, provenite din causa deşimoî lor.

Miezul, sau carnea din năuntru a fructului, este mole, pulposă forte saeharo.să şi de un gust forte apreciat de locuitorii indigeni.

In Ceylan, arborul acosta este forte respândit, în cât formează basa nutriţi unei a multor omeni săraci, de acea putem dice cu drept cuvent că formodă pâinea lor de t'de dilele. Preparaţiunea fructului este forte simplă. Docă se culege înainte de cocere, când este incă verde, se jup.ue de cVje, ce învelesce în fol partea mie-zbsă care este mole şi feeulentă, şi se pune de se frige, sau coco, pe nisce cărămidî arse în foc la roşu.

In Oceania, se supun fructele la o fermentaţiune pentru a se face acrişdro, şi pe urmă se pun între nisce pietre incăldite, pen­tru a se cuce. Gustul acest>r fructe copte nu se deosebesec de al păinel de grâu, şi dă o hrană forte bună şi nutritivă.

In alto regiuni, se prăjesc seminţele întocmai ca îi castanele şi se amestecă cu «taro», un fel de făină estrasă dintr'o plantă nu­mită varză carăibă, şi ou plantele numite Batate cari cresc in a-eole regiuni, dând nisce mâncări forte gustase şi apreciate.

In rezumat. Planta ce descrisei mai sus respândesce fericirea şi bino-cuvântarea divină peste locuitorii acestor regiuni, prin ur­mare este o plantă precidsâ, fiind-că nu constitue numai un ar­bore frumos, vrednic a se cultiva în regiunile calde, dar lemnul şeii este bun pentru foc. mobilă de lux, etc ; apoi pe lângă aces-

GENERAŢIA, NOUA 199

tea cresco repede, şi prin fructele sole comestibile devine precios pentru hrana omului—dându-î pâinea—şi apoi prin portul seu ele­gant face ca să fie apreciat şi pentru cualitaţile sole, cultivându-se prin grădini ca plantă de ornament.

I. Păse reanu .

Căci (Дна este 'n asfinţit Şi noaptea o să 'nceapă. S'arată luna liniştit Şi tremurând din apă.

Ca să vo putoţî faco idee do geniul creator şi de puternica i-maginaţie a lui Eminescu, înşir tablourile lui de lună, in diferi­tele situaţiunî. zugrăvite cu atâta măreţie, in eât putem afirma că Eminescu a fost un adeverat pictor al naturi!.

Tâng-uiosul bucium sună S'ascultăm с л atâta drag. Pe când esc dulcea lună Dintr'o rarişte de fag.

Părea că printre nouri s'a fost deschis o poartă, Prin care trece, albă, regina nopţii moartă

Neguri albe strălucite Nasce luna argintie Ea te scoate peste ape, Le întinde peste câmpie.

S'a stins viata falnicei Veneţii, N'audt cântări, nu vedi lumini pe valuri ; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri Pătrunde luna înălbind păreţi!'.

Şi dacă luna bate n lunci' Şi tremură pe lacuri. Totuşi inii pare că dc atunci

Sunt veacuri.

201

El leagă, isvoarele de lună şi ca un maestru combinator senate prin un colorit viu şi expresiv, cele mai pline imagini.

Sus în brazii de pe dealuri Luna blăndă ţine strajă, Iar îsvorul prins de vrajă, Răsărea sunând din valuri.

Pe când cu sgomot cad, Se 'nalţă, dar rocad Isvoarele 'ntr'una, Şi murmură într'una Alunece luna Când pc păduri de brad, Prin veri urî lungi do brad. Alunecă luna,

Pe un deal răsare luna, ca o vatră do jăratec Rumenind străvechii codrii şi castelul singuratec. Şi-ale rîurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot, Do departe 'n vaî coboară tinguiosul glas de clopot.

Pan' ce isvoresc din veacuri stele, una câte una, Şi din neguri, dintre codrii, tremurând s'arată luna.

Luceafărul în care e înfăţoşată lupta între Amorul platonic şi Amorul comun, înţeles de toţi, în care lupta isbândesce cel din urmă arătat de Eminescu sub o formă plăcută şi plină de voiciune se găsesc cele mai numeroase şi strălucitoare imagină, e un fel de Ars amandi.

O ! lasă capul meu, po sin Cu farmecul lumineî reci, Iubito, să se culce. Gândirile-mi stăbato-mî, Sub raza ochiului senin Revarsă linişte do voci Şi negrăit de dulco Po noaptea mea do paterni.

In alt loc : In aer, rumeno văpăi Parca un tiner voovod, 5 0 'ntind pe lumea largă. Cu păr de aur moale 51 din a haosului văî, Un vânat giulgiu so 'ncheo nod Un mindru chip se 'ncheagă. Pe umerile goale

Dar intr'o critică maî ou amănuntul mii voiu întinde asupra a-costor părţi şi a altora, căci cer un studiu larg şi ceea ce fac eu acum in pripă, este numai ca so arăt pe Eminescu sub frumuse­ţile pe care nu le au înţeles mulţi şi mulţi n:i şi-att dat bine seină do ele.

202 GEXERAŢIA NOUA

Eminescu spune de gândurile sale : Amintiri Şi cad grele mângîioase

Tiriesc încet ca greerî Şi se sfarmă 'n suflet trist Printre negre, vecin zidiri' La picioarele lui Crist.

La Eminescu găsim comparaţii cu adeverat poetice, cum la nici unul dintre poeţii noştriî nu întâlnim pană în present. Citez.

Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet In „Mortua essf.

(Venera şi Madonă,). Trecu t-ai când coru-i câmpie senină, Cu riurî de lapte şi flori de lumină, Când norii cei negri par sumbre palate, De luna regină pe rond visitate.

31. Eminescu

_ „ . . . « E Î b g f c ^ ^ ^ J ^ E ^ - C » —

Dintr'un Carnet 28 Мат 1898.

Nemărg in i tu lu i meu dor de a că lă to r i , veşnic de a că­lă tor i , nimic nu-î pu te s ta m cale . I n mersul r i t m a t şi moleşi tor al t r enu lu i , in r epedea lunecare pe apele lim-p e j î şi a lbas t r e a le Dunăr i i , î n t r ' u n vapor său î n t r ' o ba r ­că in caden ţa rea leneşă şi voluptosă a unei t r ă s u r i , g â n ­duri le mele iau sbor şi me p o r t a necon ten i t d i n t r ' u n vis î n t r ' a l t u l , d in t r ' o împă ră ţ i e v i sa tă î n t r ' o a l t a pe ca re v i ­suri le d 'abia mi-o făuresc acuma.

Câmpiile şi sa te le car i se ş t e r g r ând pe r ând în fuga t r enu lu i , ţ ă rmur i l e împădur i t e şi caru l ca re se ogl indesce tocmai în fundul apelor , praful în ca re se înecă t r ă s u r a , i a u — î n aces te că lă tor i i -n i sce p ropor ţ îun i colosale, u r iaşe şi pa rcă v e d caii cu şepte inimi şi cu şepte v ie ţ i din po­veş t i , cum se î n a l ţ ă sus—sus de to t , în înă l ţ imele al­b a s t r e şi fă ră de margini,-— p a r c ă veđ cas te le le ferme­ca t e de l â n g ă ţ e rmur i l e împădur i t e , afundăndu-se t o t maî adenc în ogl inda veşnic nemişcată a lacuri lor mis t ice , pa r că ved norii de pra f pe car i îî r id ică fabulosele ar­m a t e din basmele nos t re .

O melancol ie fără de marg in i îmi s t apânesce a t u n c i t o t ă firea, t o t ă min tea , pofce melancolia b l ânda şi l iniş-t ' t ă pe ca re ne o lasă a t â t e a vieţ i d i spăru te , a t â t e a t im-

204 t lENEj^ŢjA^NOUA

pur i t r e c u t e de al ţ i i de c â t de noi, ca re n-vom n e g r e ş i t in vremi le vi i tor e to t ca acei „alttt".

Crâmpee de gândur i , câ te un sferşit de frază, îneca te tu te î n t r ' o melancolie conten i tă , me farmecă, mă s t ă p â ­nesc, mc spâmăntesc i n t r ' u n a , penă când din ele r e s a r e o poves te î n t r e a g ă , pe care e ved zugrăv iudu-зе c lar pes te câmpiile şi sa te le car î se ş t e r g în urina t r e n u l u i în fupdul apelor pe car i le sp in tecă vaporu l , in nori i de pra f pe car i îî scornesce t r ă s u r a .

D e c ă — î n mijlocul unei pădu r i -—în Maiu, pe un câmp de m ă r g â r i t ă r e l —, îmi place să ascul t g lasu l adormi tor al isvoarelor , de câ t e ori nu cred că ascul t o l imbă pe ca re isvorul o vorbesce î n t r eg i i firi, o l imbă pe care o î n ţ e l ege t o t ce exis tă pe aces t pâmfint.

Adânc i t şi u i t a t în pusder ia aces ta de gândur i , sun t mu l ţumi t când găsesc pe cine-va care să deslege cu mine în ţe lesul a t â t o r lucrur i din aces ta fire.

P r i e t en ia care se fauresce în acea clipa e s i ngu ra p r ie ­t en ie t r a in i că , e s ingura care t e urmăresce , când r emă i dor cu t ine , când depa r t e eşti de fiinţa ca re o clipă t e a înţeles .

J)e aceea clar mi se depr inde acum din min te o iet'mă a acelui frumose Mărie , a acelei fete cu ochii n e g r i si cu perul si mai negru , cu sprâncen i le mar i şi înconde­ia te , cu genele lungi şi c re ţe , cu g u r i ţ a r u m e n ă şi veş­nic zîmbiturc, a acelei Mărie pe ca re o clipă dur am cu-noscut-o şi în acea clipă a fost s ingura fiinţa în a căre i fiinţă mc contopisem cu to tu l .

D e ş t e p t a t din somn la o s ta ţ i e de drum dc fier toc-

GENERAŢIA NOUA 205

mai când se reversase de diuă şi sorele incepea so ro -şescă spre r ă s ă r i t o p a r t e din orizont, Mărie păş ia pes te p r a g u l compar t imentu lu i meu cu o s6iciune u imi to re .

Mul ţumiam în g ă n d lui Dunmedeii, p e n t r u frumosa com-pan ionă (cum se dice în l imbagiu l că lă tor i i lo r ) cu ca r e aveam să mai s t au cel p u ţ i n t r e i ceasur i .

— „Cât c rede ţ i că mai avem p â n ă la Iaş i , domnule" sun t cuv in te le ca re 'mi au făcut p r i e t e n a numai de c â t pe ace t ă frumosă fiinţă.

Sera, când ne-am re în to r s , e ram în ace laş compar t imen t cu ea. Am vorbi t mul t , mul t şi de to te pe un diapason j u m e t a t e g lume ţ , j u m e t a t e melancolic— Lampa a r u n c a o lumină gă lbue , melancolică în tocmai ca şi conversa ţ i a nos t ră .

Şi ea şi eu eram cam obosi ţ i .

I n t r ' u n t â r d i u , când t r e n u l nu se opria la fote g ă r i l e . Măr ie — după îndemnul meu — se ho t ă r â se sâ închide ochii.

Cu c â t ă pa t imă m'am u i t a t a tunc i la densa.

Lumina aceea melalancol ică, ca re cădea din lampa spân-d u r a t ă sus, r ă t ă c e a vre-o câ te va raze pes te fa ţa ei, es te perul ei r e v e r s a t n i ţ e luş în inele, pe f runte şi pe temple . Admiram armonia şi d r â g ă l ă ş i a t r ă su r i l o r ace lu i chip pe ca re '1 veh i sem când m'am deş t ep t a t , pe ca re n e a p ă r a t aveam să ' i visez când voiu adormi.

Căt am fost de ispi t i t a t u n e c a ca se semit pe Mărie.

Un basmu, cu t'oate per ipe ţ i i le lui, un basmu care se

206 GENERAŢIA NOUA

săverş ia şi se împlinea în acest s fârş i t de veac, icoana I lene i Cosinzene î n t o t ă sp lendoaroa r ă p i t o a r e i sale fru­museţi şi a ne în ţe lese lor ei farmece, me ţ i n e a veşnic de­p a r t e de aceas tă frumoasă Măr ie .

Si, când s a coborâ t din t r e n —d'abia am înd ră sn i t să ' î s t r â n g m â n u ţ a pe ca re mi-o în t indea , de t e a m ă să nu o înţeleg- p r e a mul t din clipa in care a v e a m — p o a t e — s a nu ne maî vedem.

DEM. MOLDOVE Л NU

Menageria lui Wagner Este de remarcat că în operile 1 ax Wagner animalele sunt tot

aşa de numeroase cât sunt şi de diferite. Dacă le ar aduna cine­va, ar putea să formeze o menajerie, clacă nu aşa de bogată în specii ca corabia lui Noe, dar foarte variata.

Acestea nu erau numai pentru decoraţiune pentru a da piesei mişcare sau coloritul pitoresc, maistrul din contra reclamă con­cursul animalelor căror le distribue adese câte un rol important, cu care face din ele adeverate personagii.

In Walkure, cei doi berbeci cari trag carul lui Frika, in acelaşi timp vedem şi pe Grane, calul Brunhildeî de care Walkure nu trebue să se separe.

Noi regăsim pe Grane, în Siegfried şi în Crepusculul Zeilor, unde îl vedem aruncăndu-se în flăcări cu stăpâna lui.

Broasca şi Şarpele din piesa »Aurul Rinului,» împrumută piti­cului Alberich, formele lor animalice, şi ast-fel metamorfosat se prezintă înaintea puternicului Wodan.

Pe când figurează în ectul ântiî din Siegfried un urs enorm şi în actul al 2-lea se ridică un balaur uriaş,—Dragonul Fafner— se iveşte o păsărică care face confidenţe miraculoase eroului şi '1 aduce spre culcuşul Brunlmldeî.

In Crepusculul Zeilor doue' ciori anunţă trădătorului Hagen că ora în care poate lovi pe Ziegfried a sosit.

Să nu uităm pe cele doue lebede şi pe porumbel, pentru cari maistrul pare că avea o predilecţiune. O lebăda conduce pe Lolun-griin la defensa Elseî şi un porumbel îl aduce spre splendoarea Iul Graal. De asemenea o lebădă e pătrunsă de săgeata lui Par-sifal şi la desnodămentul piesei vine un porumbel să se aşe<}e pe capul lui adobscentul mistic, spre a consacra regalitatea divină.

208

La finele primului act ein Tannhaiiser vedem echipagiul de vâ­nat a lui Landgraful Hormann, înconjurat de o leotă de câini, la-trănd, a căror presenţă a escitat sarcasmele spectatorilor, când pen­tru prima oară s'a representat piesa în anul 1861.

Dacă în opera Maister Singer nu se află nici un animal, trebue să reamintim că un câine a fost cauza de intirziere în composi-ţiunea acestei operă. Wagn'er să refugiase 4a Friebchen, un mic şi pacînic orăşel al .Elveţiei. Plimbăndu-se pe stradă într'o zi, vezu un câne care avea înfăţişarea unei fiinţe abandonate, el mângăe animalul, ducăndu'l la densul, insă acest mosafîr ingrat a resplătit reu pe bine-făcătorul seu, muşcăndul foarte tare la mâna dreapta şi ast-fel maistrul a fost redus la un lung repaus, din cauza cărui s'a întîrziat opera.

Toate acestea probează dragostea ce avea Wagner pentru animale Şi nu trebue să ne mirăm câ dă animalelor un loc aşa de larg în operile sale.

L' l 'пгсегя Munical